MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

MARȚI 5 NOIEMBRIE 2019

PARTEA ÎNTÂI

Bună dimineața, prieteni!

Să-i mulțumim Domnului pentru tot ce ne-a dat și să-L rugăm să aibă grijă de noi și de familiile noastre! Doamne miluiește!

ISTORIE PE ZILE 5 Noiembrie

Evenimente

·         1138: Ly Anh Tong  este întronat  împărat al Vietnamului, la vârsta de doi ani, începând  o domnie care a durat 37 de ani.

·         1499: In Bretania se publica  un  dicţionar Breton-francez-latin, Catholicon, scris în 1464  de către Jehan Lagadeuc. Acesta este primul dicţionar breton,  şi in acelasi timp primul dicţionar francez.

·         1556:  Bayram Khan iese învingător din cea de-a doua bătălie de la Panipat și restabilește puterea mogulilor în India.

·         1605: In Anglia este dejucat  Complotul Prafului de Pușcă, după ce  complotistul Guy Fawkes a fost surprins  în subsolul Palatului Westminster din Londra, în timp ce încerca să plaseze explozibili sub sala unde avea să se țină intrunirea Parlamentului britanic, în care se desfășura o sesiune specială la care participau regele  Iacob I, membrii guvernului și ai Parlamentului.

·         1720: Tratatul de pace de la Constantinopol ("Pace Veșnică") între Rusia șiImperiul Otoman; confirmarea tratatului încheiat la Adrianopol la 13 iunie1713.

·         1757: Războiul sapte ani: Regele Prusiei, Frederic cel Mare, învinge armatele aliate ale Franţei şi Sfântul Imperiu Roman de la Bătălia de la Roßbach.

·         1784 - Ţăranii răsculaţi aflaţi sub conducerea lui Horea şi Cloşca ocupă Câmpenii, apoi Abrudul şi întreg Zarandul

·         1831: Conducatorul sclavilor  americani rasculati, Nat Turner, este judecat  şi condamnat la moarte în Virginia. Nathaniel “Nat” Turner (2 octombrie 1800-11.11.1831) a fost un sclav american, care a condus o răscoală  a sclavilor din Southampton County, Virginia, pe 21 august 1831, care s-a soldat cu moartea  a 60 de albi  şi cel puţin 100 de morti in randurile negrilor,  cel mai mare număr de  morti  inregistrati  într-o singură răscoală înainte de Războiul Civil american în sudul Statelor Unite . Turner a fost condamnat  la moarte, şi spânzurat  pe 11 noiembrie. Corpul lui a fost decapitat si taiat in bucati. Ulterior au fost executati  56 negri acuzati de a fi participat la  rebeliunea condusa de  sclavul Turner. De asemenea, două sute de negri, de asemenea, au linsati  de către miliţiile albilor. In Virginia şi alte state din sudul Statelor Unite , legiuitorii  au adoptat noi legi care interziceau  educaţia  sclavilor, limitau drepturile acestora  de întrunire şi a alte drepturi civile.

·         1838: Federatia Statelor Unite ale Americii Centrale a inceput sa se dezintegreze dupa ce Hondurasul a decis sa paraseasca organizatia.

·         1889: În România se formează un guvern conservator în frunte cu George Manu. Gheorghe Manu (n. 26 iulie 1833  –  d. 16 mai 1911) general și om de stat român. După studii militare în Prusia, a devenit sublocotenent în armata prusiană (1853). Întors în țară (1858), a fost însărcinat cu organizarea artileriei române. Cu gradul de colonel, a fost ministru de război în guvernele  Dimitrie Ghica si  Manolache Costache Epureanu  (1869-1870). A fost primar al Bucurestiului (1874-1877). Cu gradul de general, s-a distins în Razboiul de Independenta al Romaniei, fiind primul român decorat cu  distinctia Virtutea Militara  (1877). Era poreclit “Curcanul“, pentru că fusese comandantul unui regiment de dorobanţi (curcani), în timpul războiului de independenţă şi pentru firea sa ţanţoşă şi mândră, deşi era un om bun şi drept. A fost inspector al artileriei până în 1888, ministru de război (1888-1889), apoi  prim ministru (1889-1891) și președinte al Camerei Deputaților (1891-1895).

·         1895: George B. Selden a obtinut primul patent pentru un automobil din SUA.

·         1905 - Adunarea de la Lugoj a celor 20.000 de români bănăţeni şi ardeleni a adoptat o serie de hotărâri în problema recunoaşterii naţionalităţii române

·         1912: Woodrow Wilson este ales președinte al Statelor Unite.

·         1913: Regele Otto al Bavariei este detronat de vărul său, Prințul Regent Ludwig, care își asumă titlul de Ludwig al III-lea.

·         1914: Franța și Marea Britanie declară război Turciei.

·         1914: Marea Britanie a anexat Ciprul si impreuna cu Franta au declarat razboi Imperiului Otoman.

·         1916: Imparatii Germaniei şi Austro-Ungariei decid formarea unui Regat al Poloniei pe teritoriile cucerite de la Rusia. Regatul Poloniei  a fost un stat marionetă propus  după ce împăratul german s-a  întâlnit cu o delegaţie poloneză condusă de Brudziński Józef, detaliile finale fiind stabilitede  Guvernatorul german von Beseler a emis  la Varşovia  in 5 noiembrie un document, în care se  declara constituirea  unui  stat polonez, fără a  se specifica nici un conducător polonez, graniţele poloneze sau un sistem de guvernare. Pentru prima dată de la 1831,  Castelul Regal a fost  decorat cu steagurile Poloniei.  Guvernatorul General austriac,  Kuk, a emis o proclamaţie similara  la Lublin.

·         1930: Scriitorul american Sinclair Lewis, autor al unor carti ca “Babbitt” ori “Martin Arowsmith”, a primit premiul Nobel pentru Literatura. 

·         1930: Aparatul german Dornier Do X, cel mai mare, mai greu și mai puternic hidroavion din lume la acea dată, pornește de la Lacul Constanța în primul său zbor de promovare spre Amsterdam.

·         1933: A patra Conferinta balcanica, intrunita la Salonic, a adoptat Pactul balcanic. 

·         1935: Compania Parker Brothers a lansat jocul Monopoly. 

·         1940: Democratul Franklin D. Roosevelt este ales în funcția de președinte pentru o a treia legislatură, fapt unic în istoria Statelor Unite.

·         1968: Shirley Chisholm a fost prima femeie de culoare aleasă în Congresul american.

·         1970: Vaticanul a introdus serviciul divin in limba nationala a fiecarei comunitati romano-catolice. 

·         1991: Trei mari confederatii sindicale - Alfa, CNSLR si Fratia - au format Consiliul National Consultativ al Sindicatelor din Romania, ca reactie impotriva divizarii miscarii sindicale care inregistra 140 de federatii si 14 confederatii. 

·         1992 - După 42 de ani, s-a redeschis sediul Reprezentanţei Pontificale în România la Bucureşti (Nunţiatura Apostolică)

·         1994: Fostul presedinte american Ronald Reagan a informat, printr-o scrisoare publica, ca sufera de boala Alzheimer.

·         1994: Pugilistul George Foreman în vârstă de 45 de ani, a devenit cel mai în vârstă campion la categoria grea a WBA (World Boxing Association).

·         1997 - Au fost redeschise dosarele privind revoluţia din decembrie 1989. Toate soluţiile care au fost date de procurori în dosarele revoluţiei au fost verificate. Ulterior, procurorii militari au început urmărirea penală împotriva lui Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Ştefan Guşe şi a altor ofiţeri implicaţi în reprimarea sângeroasă a revoluţionarilor timişoreni.

·         2003: Radio Contact își schimbă numele și echipa și devine Kiss FM.

·         2003 - Comisia Europeană a dat publicităţii Raportul de ţară în care se arată că România poate fi considerată economie de piaţă funcţională, pe măsură ce progresele vor fi continuate, şi aduce critici în ce priveşte corupţia, funcţionarea justiţiei şi a administraţiei

·         2004 - Ratificarea tratatului de la Kyoto de către Federatia Rusă. Acesta fapt a opermis intrarea în vigoare a Protocolului încheiat în 1997, care obligă ţările industrializate să ia măsuri în vederea reducerii emanaţiilor de dioxid de carbon şi de alte gaze cu efect de seră
* 2013: India lansează Mars Orbiter Mission, prima sa sondă spațială interplanetară.

·         2017: În multe localități din România și din afara țării, sub deviza „NU vrem să fim o nație de hoți!”, zeci de mii de oameni au ieșit in stradă să protesteze împotriva proiectului de modificare al Legilor Justiției, proiect susținut de coaliția majoritară parlamentară PSD-ALDE. La data de 5 noiembrie 2017, în BUCUREȘTI, CLUJ-NAPOCA, TIMIȘOARA, GALAȚI, ALBA IULIA, ARAD, TÂRGU MUREȘ, IAȘI, SIBIU, CONSTANȚA, SUCEAVA, RĂDĂUȚI, ORADEA, CRAIOVA, BRAȘOV, TARGU OCNA, SLATINA, RÂMNICU VÂLCEA, BAIA MARE, PLOIEȘTI, BACĂU, ROMAN, LUGOJ, DEVA și în alte localități din România, precum și multe locuri din afara țării, ca ZURICH, SCOȚIA, PARIS, BERLIN, sub deviza „NU vrem să fim o nație de hoți!”, au avut loc proteste și marșuri împotriva proiectul de modificare al Legilor Justiției, proiect susținut de coaliția majoritară parlamentară PSD-ALDE.

* 2018: Conform NASA, nava spațială Voyager 2 a ieșit din Sistemul Solar în spațiul interstelar.

Nașteri

·         1271: S-a nascut  Ghazan Khan (m. 1304), urmas al lui Hulagu han, fiul lui Genghiz han si fondator al dinastiei mongole  a Hulagizilor din Persia. A fost al saptelea han mongol al Persiei, din 1295, pana la moartea sa. Mahmud Ghazan (1271-1304) (denumit uneori Casanus de occidentali) a fost al șaptelea conducător al  hanatului  mongol în  Iranul azi, continuând un lung șir de conducători care au fost descendenți direcți ai lui Genghis Khan. Este cel care a facut conversia politica la Islam în 1295, când a luat tronul, marcând un punct de cotitură pentru religia dominantă a mongolilor în Asia de Vest (in Iran, Irak, Anatolia și Trans-Caucazia). Conflictele militare în timpul domniei Ghazan au inclus războiul cu mamelucii egiptene pentru controlul Siriei, și luptele cu turco-mongoli din Hanatul  Chagatai. Ghazan a intretinut  de asemenea, contacte diplomatice cu Europa, continuand încercările nereușite de predecesorii săi  de formare a unei alianțe franco-mongole. A fost un personaj de  o vasta  cultură si  vorbea mai multe limbi. A reformat statul pe care il conducea, în special în materie de standardizare a monedei și politica fiscală.

·         1494: Hans Sachs, poet german (d. 1576). Marele eveniment al vieții sale a fost  Reforma. El a devenit un adept înflăcăratal lui Luther, și în 1523 a scris în onoarea acestuia poemul „Privighetoarea din Wittenberg, care se aude peste tot” (germană: Die wittenbergisch Nachtigall, Die om jetzt höret überall), și patru dialoguri remarcabile în proză. Consiliul orașului Nürnberg, i-a  interzis să publice orice „pamflete sau rime„. O mare parte din opera poetului, care cuprindea peste 6.000 de lucrări, s-a pierdut. Prolificitatea sa a fost  remarcabila, daca avem in vedere faptul ca el  a lucrat  ca cizmar de-a lungul intregii  sale vieți.

·         1549: S-a nascut  teologul reformat, scriitorul si omul de stat francez  Philippe Duplessis-Mornay (Philippe de Mornay), un apropiat al regelui Henric al IV-lea  si unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai partidei protestante din Franta  sfarsitului de secol al XV-lea; ( d. 11 noiembrie 1623).

·         1615: Ibrahim I al Imperiului Otoman (d. 1648)

·         1667: S-a nascut Christoph Ludwig Agricola, pictor german.
* 1728: Franz Xaver Freiherr von Wulfen, rar de asemenea Wulffen (n. 5 noiembrie 1728, Belgrad – d. 16 martie 1805, Klagenfurt), a fost un preot romano-catolic iezuit, botanist, entomolog, lichenolog, micolog și mineralog austriac, cunoscut ca descoperitorul speciei de plante Wulfenia carinthiaca și al mineralului ‚’Wulfenit’’. A fost membru al Academiei Leopoldine. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Wulfen.

Franz Xaver a provenit dintr-o veche familie de origine prusacă din fostul ducat Rügen, pomenită deja în secolului al XI-lea (cavalerul Hartradus Wulf sau Lupus, 1179).^[1]

Tatăl său, Christian Friedrich baron de Wulffen, un Feldmarschall-Leutnant austriac (3 aprilie 1756), a fost la data nașterii fiului, adjunct al Feldmareșalului Franz Xaver Cavaliere di Marulli (1675-1754)^[2] în Belgrad și mama sa a fost, Terezia, contesă de Máriássy de Markus și Batisfalva.

Băiatul a căpătat același prenume ca Mariussi în onoarea renumitului general. A avut pe frate (între alții) pe generalul-maior Karl Friedrich von Wulffen (d. 21 februarie 1809).

La 14 octombrie 1745, după ce a luat bacalaureatul la Kaschau, a intrat în Ordinul Societății lui Isus, S.I. din Viena ca novice. Aici s-a remarcat prin diligență și talent în special pentru matematică și filozofie. În 1755 a predat gramatica limbilor clasice la gimnaziul din Görz și deja în anul următor aceeași disciplină la Academia Tereziană din Viena. Mai târziu a predat matematica și filozofia la Görz și Laibach, iar în 1763 a fost hirotonit. Apoi, în 1769, a fost trimis la Klagenfurt, unde a rămas profesor pentru sus numitele materii până la demisia sa după 14 ani, lucrând în continuare numai ca preot până la moarte. Pe lângă activitatea sa preoțească, Wulfen și-a dedicat timpul liber științelor naturii, pentru care a fost activ și în literatură, fiind în acest domeniu un elev al lui Carl von Linné și prieten cu oameni de știință ca, Albrecht von Haller, Johann Hedwig, Johann Christian von Schreber și Giovanni Antonio Scopoli, dar mai ales cu Nikolaus Joseph von Jacquin, la a cărui mari opere Miscellanea austriaca ad botanicam, chemiam, et historiam naturalem spectantia în mai multe volume a contribuit cu multe articole lungi și ilustrații și cu care a corespondat în numeroase scrisori.^[4] A fost cu zel un colector de plante și ciuperci. Studiile sale floristice care au fost publicate, sunt caracterizate prin observații bune și descrieri exacte. Cu succes deosebit s-a ocupat cu familiile licheniilor, chiar dacă îi considera încă parte ale grupului de alge. El a prezentat rezultatele acestor studii în următoarele lucrări: în Winterbelustigung („Amuzament de iarnă”), care conține în plus o descriere parțială a florei din împrejurarea de Klagenfurt, în lucrările lui Jacquin, în care sunt descriși într-o centurie lichenii din Carintia și într-un manuscris editat postum, Flora norica. Acesta din urmă a fost publicat de Eduard Fenzl și Rainer Graf în 1858, la 53 de ani de la moartea sa, în numele Societății Zoologice și Botanice din Viena, pe baza materialelor colecțiilor și desenelor lui Wulfen, care fuseseră depuse în Muzeul Botanic din Viena.

După desființarea Societății lui Isus în 1773, a făcut o pauză ca profesor și a călătorit extensiv din Olanda până la coastele Mării Adriatice la Veneția, Trieste, și în Istria. Puterea lui a fost aici descrierea exactă a regiunilor parcurse și a materialelor găsite (pietre, plante, animale).^[5] Dar savantul întreprinse excursii botanice mai scurte deja cu mult timp înainte: în anii 1750 și 1751 în jurul Vienei, în 1754, 1761 și 1762 în jurul de Görz, 1754 la Veneția, Aquileia și Grado, 1756-1760 în jurul orașului Graz, 1762 și 1763 în zona Laibach, apoi prin toată Craina.^[6]

În 1785, Wulfen a descoperit pentru prima dată mineralul cristalin tetragonal Wulfenit în Bad Bleiberg, în provincia austriacă Carintia, pe care l-a descris, fiind denumit după el Wulfenit și specia de plante Wulfenia carinthiaca pe muntele Gartnerkofel (2195 m) tot în Carintia.

În 1797, a fost jefuită majoritatea colecțiilor sale botanice și zoologice de către ocupanții francezi, iar în 1799-1800, la vârsta înaintată de peste 70 de ani, Wulfen a participat la expediția primei ascensiuni a Großglocknerului (3798 m) organizată de principe-episcopul de Gurk în Carintia, Franz II. Xaver von Salm-Reifferscheidt-Krautheim.

În afară de prestigioasele academii științifice Academia Leopoldină (1790),^[7] Academia de Științe din Berlin și Academia Regală Suedeză de Științe, Wulfen a mai fost membru în multe alte societăți, ca de exemplu în Berlin, Erlangen, Jena,.Klagenfurt sau în Academia de Științe din Göttingen. Ca duhovnic, a fost foarte venerat de toate categoriile sociale ale populației, datorită devotamentului pentru munca sa și a eforturilor neîncetate dedicate îmbunătățirii vieții credincioșilor. A murit, după o scurtă boală, de pneumonie la vârsta de 76 ani la Klagenfurt

Franz Xaver von Wulfen

Părinți Christian Friedrich baron de Wulffen, Feldmarschall-Leutnant și Terezia, contesă de Máriássy de Markus și Batisfalva Frați și surori Karl Friedrich și alții Placä de onoare, Klagenfurt Monumentul pentru Wulfen, Klagenfurt

·         1773: Prințul Louis Carol al Prusiei (germană Friedrich Ludwig Karl von Preußen) (5 noiembrie 1773 - 28 decembrie 1796) a fost al doilea fiu al regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și a celei de-a doua soții, Frederika Louisa de Hesse-Darmstadt.

A murit la vârsta de 23 de ani de difterie.

Prințul Louis Carol

Prințul Louis al Prusiei de Edward Francis Cunningham. Părinți Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei Frederika Louisa de Hesse-Darmstadt  Frați și surori Marianne von the Mark[*] Julie von Brandenburg[*] Wilhelmine a Prusiei Frederica Charlotte a Prusiei Prințesa Augusta a Prusiei Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei Prințul Wilhelm al Prusiei Friedrich Wilhelm, Count Brandenburg[*] Alexander Mark[*] Hendrik van Pruisen[*] Gustav Adolf Ingenheim[*]  Căsătorit cu Frederica de Mecklenburg-Strelitz Copii Prințul Frederic Frederica, Ducesă de Anhalt-Dessau

* 1798: Prințesa Maria Carolina Ferdinanda Luisa a Neapolelui și Siciliei^[1] (5 noiembrie 1798 - 17 aprilie 1870), a fost fiica regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a primei lui soții, Arhiducesa Maria Clementina a Austriei.

Caroline s-a născut la Palatul Caserta. A fost cel mai mare copil al Prințului Ferdinand, moștenitorul tronului Neapolelui și Siciliei. Mama ei era Arhiducesă de Austria, al zecelea copil și a treia fiică a lui Leopold al II-lea, Împărat Roman și a Mariei Luisa a Spaniei. Părinții ei erau veri primari.

Caroline a fost botezată cu numele bunicilor paterni, Maria Carolina a Austriei și regele Ferdinand de Neapole.

Și-a petrecut adolescența la Palermo și Neapole. Mama ei a murit în 1801 la vârsta de 24 de ani după o naștere dificilă cu un an în urmă. Tatăl ei s-a recăsătorit în 1802 cu Infanta Maria Isabella a Spaniei, o altă verișoară primară. Cuplul a avut 12 copii.

Maria Carolina a celor Două Sicilii, de Elisabeth Louise Vigée Le Brun, 1828.

Caroline s-a căsătorit cu nepotul regelui Ludovic al XVIII-lea al Franței, Charles Ferdinand d'Artois la 24 aprilie 1816 la Neapole, în urma negocierilor cu regatele Neapolelui și Siciliei.^[2] și ambasadorul Franței Pierre Louis Jean Casimir de Blacas. A devenit ducesă de Berry cunoscută ca Madame de Berry în Franța.

A devenit o figură importantă în timpul Restaurației Bourbonilor după asasinarea soțului ei în 1820. Fiul Carolinei, Henri, Conte de Chambord, a fost numit "copilul miracol" deoarece s-a născut după decesul tatălui său și a continuat linia directă a bourbonilor.

În 1824, regele Ludovic al XVIII-lea a murit și a fost succedat de cumantul Carolinei, regele Carol al X-lea.

În 1830, a fost forțată să părăsească Franța când Carol al X-lea a fost răsturnat în timpul Revoluției din Iulie. Caroline a trăit la Bath și la Regent Terrace din Edinburgh pentru o vreme.^[3].

În 1831 s-a întors cu familia la Neapole via Olanda, Prusia și Austria^[3]. Mai târziu, totuși, cu ajutorul lui Emmanuel Louis Marie de Guignard, viconte Saint Priest, a încercat fără succes să restabilească dinastia legitimistă a bourbonilor în timpul monarhului orléanist, regele Ludovic Filip I al Franței (1830–1848).

Rebeliunea ei nereușită de la Vendée din 1832 a fost urmată de arestarea ei și întemnițarea în noiembrie 1832. A fost eliberată în iunie 1833 după ce a născut o fiică și a dezvăluit căsătoria ei secretă unui nobil italian, Ettore Carlo Lucchesi-Palli. În 1844, ea și soțul ei au cumpărat frumosul palat Ca 'Vendramin Calergi din Veneția de la ultimul membru al familiei Vendramin.

În tulburările de Risorgimento, ea a fost forțată să vândă palatul nepotului ei, Prințul Henric, conte de Bardi, și multe din operele sale fine de artă au fost scoase la licitație la Paris.^[4]

S-a întors în Sicilia, ignorată de ceilalți membri ai Casei de Bourbon și a murit în apropiere de Graz (Austro-Ungaria) în 1870. Romancierul francez Alexandre Dumas, tatăl a scris două povestiri despre ea și comploturile ei.

Copii:

Împreună cu Charles Ferdinand, Duce de Berry:^[1]

• Prințesa Louise Élisabeth a Franței (13 iulie 1817 – 14 iulie 1817)
• Prințul Louis al Franței (născut și decedat la 13 septembrie 1818)
• Louise Marie Thérèse d'Artois (21 septembrie 1819 – 1 februarie 1864)
• Henri d'Artois, Duce de Bordeaux și Conte de Chambord (29 septembrie 1820 – 24 august 1883)

Împreună cu Ettore Carlo Lucchesi-Palli, al 8-lea Duce della Grazia:^[1]

• Anna Maria Rosalia Lucchesi-Palli (10 mai 1833 – octombrie 1833)^[5]
• Clementina Lucchesi-Palli (19 noiembrie 1835 – 22 martie 1925)
• Francesca di Paola Lucchesi-Palli (12 octombrie 1836 – 10 mai 1923; fiul ei, Camillo Massimo, Principe di Arsoli, a fost socrul Prințesei Adelaide de Savoia, fiica Prințului Thomas, Duce de Geneva și a soției lui Prințesa Isabella de Bavaria; celălalt fiu, Fabrizio Massimo, Principe di Roviano, s-a căsătorit cu Beatriz a Spaniei, fiica lui Carlos, Duce de Madrid și a primei lui soții Prințesa Margherita de Parma)
• Maria Isabella Lucchesi-Palli (18 martie 1838 – 1 aprilie 1873)
• Adinolfo Lucchesi-Palli, al 9-lea Duce della Grazia (10 martie 1840 – 4 februarie 1911; fiul lui, Pietro Lucchesi-Palli, s-a căsătorit cu Beatrice Colomba Maria di Borbone Principessa di Parma, fiica lui Robert I, Duce de Parma și a primei lui soții Prințesa Maria Pia a celor Două Sicilii).

Prințesa Caroline Ferdinande de Bourbon-Două Sicilii

Ducesă de Berry Ducesă della Grazia

Ducesa de Berry, pictură de Thomas Lawrence, 1825. Părinți Francisc I al celor Două Sicilii Arhiducesa Maria Clementina a Austriei  Frați și surori Carlo Ferdinand Leopold al celor Două Sicilii Prince Louis, Count of Aquila[*] Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii Prince Francis, Count of Trapani[*] Teresa a celor Două Sicilii Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii Prințesa Luisa Carlotta a celor Două Sicilii Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria Amalia de Bourbon-Două Sicilii (1818–1857) Maria Christina a celor Două Sicilii Prince Antonio, Count of Lecce[*]  Căsătorită cu Charles Ferdinand, Duce de Berry Ettore Carlo Lucchesi-Palli, al 8-lea Duce della Grazia Copii Prințesa Louise Isabelle Prințul Louis Prințesa Louise Marie Thérèse Prințul Henri, Conte de Chambord Clementina Lucchesi-Palli Francesca di Paola Lucchesi-Palli Maria Isabella Lucchesi-Palli Adinolfo Lucchesi-Palli, al 9-lea Duce della Grazia

* 1827: Nikolai Alekseevici Severțov (n. 5 noiembrie 1827, Voronezh Governorate[*], Imperiul Rus – d. 8 februarie 1885, Râul Don, Rusia) a fost un explorator și naturalist rus.

Nikolai Severțov Северцов Николай Алексеевич
Date personale

·         1837: Arnold Janssen, preot misionar (d. 1909)

·         1836 - S-a născut Constantin Esarcu, medic, politician şi om de cultură, ctitor al Societăţii Filarmonice (1868), militant pentru crearea prin subscripţie publică a Ateneului Româ (m. 8 iunie 1898)

·         1854: S-a nascut Paul Sabatier, chimist francez, laureat al premiului Nobel. 

·         1854 - S-a născut Emanoil Riegler, medic şi farmacolog, membru corespondent al Academiei Române, a înfiinţat Serviciul de clinică terapeutică din Iaşi (m.30 august 1929)

·         1855: Eugene V. Debs, politician socialist american (d. 1926)

·         1864: Hilda Charlotte Wilhelmine de Luxemburg, Mare Ducesă de Baden (5 noiembrie 1864 – 8 februarie 1952) a fost fiica lui Adolf, Mare Duce de Luxemburg și a Prințesei Adelheid-Marie de Anhalt-Dessau.

Hilda s-a căsătorit cu Frederic al II-lea, Mare Duce de Baden la 20 septembrie 1885 la Schloss Hohenburg. Din căsătorie nu au rezultat copii. Frederic și Holda au devenit Mare Duce și Mare Ducesă de Baden în 1907. Hilda a fost descrisă ca fiind inteligentă și interesată de artă.
Ei au fost deposedați de titlul și detronați în 1918, când toate monarhiile germane au fost răsturnate. În timpul revoluției germane, cumnata ei, regina Victoria a Suediei își vizita familia. După abdicarea împăratului german, revoltele s-au răspândit în Karlsruhe, la 11 noiembrie.

Fiul unui curtean a condus un grup de soldați până la partea din față a palatului, urmată de o mare mulțime de oameni. Hilda, precum și restul familiei, au părăsit palatul pe ușa din spate și au plecat la Palatul Zwingenberg în valea Neckar. Prin permisiunea noului guvern, li s-a permis să stea la Palatul Langenstein, care aparținea unui conte suedez, Douglas.^[1] In timpul acestor evenimente, Louise și-a păstrat calmul și niciodată nu a rostit un cuvânt de plângere.^[1] Guvernul a dat ordinul că fosta familie ducală să fie protejată, iar Langenstein să fie exceptat de la adăpostirea soldaților care se întorc, pentru că regina Suediei îi însoțea iar Baden nu trebuia să facă nimic pentru a ofensa Suedia.^[1] În 1919, familia a cerut permisiunea guvernului de a locui la Mainau, și li s-a spus că ei erau acum cetățeni privați și puteau face așa cum doreu.^[1] Hilda este descrisă ca un personaj vesel, cu capacitatea de a ușura lucrurile cu umorului ei, o abilitate pe care a folosit-o în timpul revoluției și în anii care au urmat, având grijă de soțul ei, care a avut o sănătate precară.^[1]

Cum Frederic și Hilda erau fără moștenitori direcți proprii, ei au lăsat moștenire castelul lor de la Mainau nepotului surorii lui Fredric, contele Lennart Bernadotte, care întâmplător a fost, de asemenea, cel mai mic strănepot al mătușei Hildei.

Hilda de Nassau

Părinți Adolf, Mare Duce de Luxemburg Prințesa Adelheid-Marie de Anhalt-Dessau  Frați și surori William al IV-lea, Mare Duce de Luxemburg  Căsătorită cu Frederic al II-lea, Mare Duce de Baden

·         1876: Raymond Duchamp-Villon, sculptor francez (d. 1918)

·         1880: Mihail Sadoveanu (n. 6 noiembrie 1880,^[1][2] Pașcani, Principatele Unite^[3] – d. 19 octombrie 1961,^[3][1] Vânători-Neamț, Vânători-Neamț, Neamț, Republica Populară Română^[4]) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian). În această etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane precum Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi și Zodia Cancerului. Prin intermediul operelor precum Venea o moară pe Siret..., Baltagul și alte scrieri, Sadoveanu acoperă o mai mare perioadă de timp, ajungând până în istoria contemporană, în care abordează și alte stiluri precum romanul psihologic și naturalismul. Ultima etapă corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.

Ca om politic, a fost adept al naționalismului și umanismului, Sadoveanu oscilând în perioada interbelică între forțele politice de dreapta și stânga. A făcut parte mai întâi din Partidul Poporului, Partidul Național Liberal-Brătianu și Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu, ocupând funcția de Președinte al Senatului. A fost colaborator al cotidianelor de stânga Adevărul și Dimineața, și a fost ținta unei campanii de presă venite din partea partidelor de extremă dreapta. Deși a fost un susținător al monarhiei în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, își schimbă orientarea politică după cel de-al Doilea Război Mondial, făcând parte din Partidul Comunist Român. În această perioadă este numit președinte al Adunării Deputaților și face parte din cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui. Scrie în favoarea Uniunii Sovietice și a stalinismismului. Multe dintre operele și discursurile sale, printre care și romanul politic Mitrea Cocor, dar și celebrul slogan Lumina vine de la Răsărit, sunt de asemenea considerate ca propagandă în favoarea comunizării.

A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921, membru al Academiei Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. În anul 1928 devine Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România.^[5] A fost cumnatul criticului literar Izabela Sadoveanu-Evan. Copiii săi, Profira și Paul-Mihu Sadoveanu, au mers pe urmele tatălui și au devenit la rândul lor scriitori.

Casa Memorială Mihail Sadoveanu din Vânători Neamț

Origini

Mihail Sadoveanu s-a născut la Pașcani, în estul Moldovei. Părinții lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu (d. 1921) din Oltenia,^[6] și Profira Ursache (d. 1895), fată de răzeși analfabeți^[7] din localitatea Verșeni.^[8] Părinții nefiind căsătoriți, paternitatea scriitorului și a fratelui său Dimitrie (mort de scarlatină în 1888) au fost recunoscute abia în anul 1891. Familia își avea originile în Sadova, conform numelui ales (lit. „din Sadova”),^[9] adoptat de aceasta abia în 1891.^[10][11] Tatăl Alexandru avea o căsnicie nefericită, iar izolarea din viața publică a avut un impact negativ asupra întregii familii.^[12]Istoricul literar Tudor Vianu considera că acest contrast dintre identitățile regionale și sociale au avut rolul lor în formarea autorului, deschizându-i calea spre o „universalitate românească”, notând totodată că Sadoveanu era atașat de rădăcinile sale moldovenești.^[13] Mihail a mai avut un frate, tot cu numele de Alexandru, a cărui soție a fost criticul literar Izabela Morțun (cunoscută mai târziu ca Sadoveanu-Evan, verișoara activistului socialist Vasile Morțun).^[14] Celălalt frate, Vasile Sadoveanu, a fost inginer agronom.^[15]

Începând cu anul 1887, Sadoveanu face școala primară la Pașcani. Profesorul său preferat, Dl. Busuioc, a fost cel care l-a inspirat să scrie colecția de povești Domnu Trandafir.^[16] În timpul liber, tânărul Sadoveanu obișnuia să exploreze regiunea natală mergând pe jos, la vânătoare, pescuind, sau doar pentru a contempla natura.^[17] Și-a petrecut vacanțele de vară și la Verșeni, la rudele mamei.^[11][18] În timpul călătoriilor sale, Sadoveanu vizita țărani, iar felul cum se comportau în prezența autorităților i-au modelat, conform criticilor, perspectiva asupra societății.^[19] Urmează gimnaziul „Alecu Alecsandru Donici” la Fălticeni și Liceului Național din Iași.^[20][21][22] La Fălticeni a fost coleg cu viitorii scriitori Eugen Lovinescu și Ion Dragoslav. Din cauza expedițiilor în bălțile Șomuzului și la Nada Florilor va rămâne un an repetent. După moartea mamei sale termină anii de gimnaziu în fruntea promoției

Fiicele lui Sadoveanu, portrete de Aurel Băeșu: Profira,

Despina-Lia,

Theodora

În 1896, la vârsta de 16 ani, Sadoveanu intenționează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra domnitorului Ștefan cel Mare, renunțând, însă, din lipsă de izvoare istorice.^[23] Debutează în revista bucureșteană Dracu în 1897,^[21][24] cu schița Domnișoara M din Fălticeni, pe care îl semnează cu pseudonimul Mihai din Pașcani.^[21] În 1898 începe să colaboreze la foaia Viața nouă a lui Ovid Densusianu, alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a., semnând cu numele său, dar și cu pseudonimul M.S. Cobuz,^[23] cu un alt scheci și un poem.^[25] Totuși, Sadoveanu nu era de acord cu agenda lui Densusianu, criticând mișcarea simbolistă românească la care adera revista.^[25] Începe să scrie pentru reviste non-simboliste precum Opinia și Pagini Literare.^[21][25] În paralel, a fondat și tipărit manual pentru o scurtă perioadă un jurnal cunoscut sub numele de Aurora^[25] sau Lumea.^[10]

Sadoveanu pleacă la București în anul 1900, cu intenția de a studia dreptul la Universitatea din București, renunțând însă la scurt timp, pentru a se dedica literaturii.^[10][21][26] A început să frecventeze societatea boemă a Capitalei,^[10], hotărând în această perioadă să abandoneze poezia și să scrie numai proză realistă.^[26] În 1901, se căsătorește cu Ecaterina Bâlu, cu care s-a stabilit la Fălticeni,^{[11][21][22][27]} unde începe să lucreze la primele nuvele și se decide să trăiască din cariera de scriitor.^[21] În 1902 apare primul manuscris al romanului Frații Potcoavă, unele dintre fragmentele acestuia fiind publicate în revista Pagini Alese cu pseudonimul M. S. Cobuz.^[28] În iunie 1903, Sadoveanu este incorporat și face armata în apropiere de Târgu Ocna, perioadă care l-a inspirat să scrie „Amintirile căprarului Gheorghiță”.^[26] Această primă perioadă din viața sa avea să fie evocată de scriitor în opera sa Anii de ucenicie (1944).

După terminarea armatei se stabilește la Fălticeni, unde întemeiază o mare familie.^[29] Inițial, familia Sadoveanu a locuit într-o casă deținută de celebrul povestitor Ion Creangă, mutându-se apoi într-o nouă casă, aflată în vecinătatea Grădinii Liniștii.^[22] Scriitorul a avut unsprezece copii,^[23] dintre care trei fiice: Despina, Teodora și Profira Sadoveanu, ultima devenită la rândul ei poetă și romancieră.^[30] Dintre fii săi, Dimitrie Sadoveanu a devenit pictor,^[30] în timp ce Paul-Mihu, cel mai tânăr dintre ei (n. 1920), a scris romanul Ca floarea câmpului... publicat postum, după moartea sa prematură pe Frontul de Vest, în anul 1944.

Sadoveanu în ultimii ani de viață

După ce Societatea Scriitorilor a fost reorganizată în Uniunea Scriitorilor din România în 1949, Sadoveanu devine președintele de onoare al acesteia.^[51][101] Apoi, în 1950, este numit președintele ei, înlocuindu-l pe Zaharia Stancu. Conform scriitorului Valeriu Râpeanu, această numire a fost un semn al marginalizării lui Stancu după excluderea sa din Partidul Comunist Român, Uniunea Scriitorilor fiind în acea perioadă condusă de fapt de Primul Secretar, poetul comunist Mihai Beniuc.^[102] Sadoveanu și Beniuc au fost realeși la primul congres al uniunii (1956).^[51][103] Între timp, Sadoveanu publică mai multe volume realist-socialiste, printre care și Mitrea Cocor (după unele surse scris de Dumitru Ciurezu și modificat de Sadoveanu),^[104] prin care se apreciau și încurajau politicile de colectivizare. Romanul este publicat în 1949 și îi aduce lui Sadoveanu primul Premiu de Stat pentru proză.^[94]

În această perioadă, Sadoveanu este implicat în campaniile culturale susținute de noul regim. În luna iunie a anului 1952, devine președinte al Consiliului Științific al Academiei, cel care va modifica alfabetul limbii române. Astfel, se renunță la litera â, fiind înlocuită cu î (scriere preferată de Sadoveanu în primele sale lucrări).^[105] Se implică în mișcarea pentru pace din Blocul Estic, conducând Comitetul Național pentru Apărarea Păcii într-o perioadă în care Uniunea Sovietică dorea să portretizeze inamicii din Războiul rece ca instigatori de război și vinovați unici pentru proliferarea armelor nucleare.^[99] Este reprezentantul României la Consiliului Mondial al Păcii, primind, în 1951, Premiul Internațional pentru Pace.^[106] Din postura de parlamentar, Sadoveanu face parte din comitetul însărcinat cu elaborarea noii constituții din 1952, care, în formă finală, reflecta influențele sovietice și asimilarea stalinismului în discursurile politice românești.^[107] În martie 1953, la puțin timp după moartea lui Stalin, scriitorul conduce mai multe ședințe ale Uniunii Scriitorilor, discutând despre noile directive culturale ale URSS date de Georgy Malenkov, și manifestându-se împotriva tinerilor autori care nu au renunțat la proletcultism.^[108] În noiembrie 1955, la puțin timp după ce împlinește vârsta de 75 de ani, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste.^[109] După 1956 regimul a anunțat o ușoară destalinizare, continuând să-l recomande pe Mihail Sadoveanu ca unul din cele mai importante modele culturale ale regimului.^[110]

Scriitorul donează în 1950 Casa cu turn statului român,^[60] și se mută înapoi în București, unde deține o casă în apropierea Muzeului Zambaccian.^[15]

Între 7 și 11 ianuarie 1958, Sadoveanu, Ion Gheorghe Maurer și Anton Moisescu sunt președinții interimari ai Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcție care îl propulsează vremelnic pe scriitor în poziția de șef al statului. Contribuțiile literare, dar și afinitățile sale politice, fac să i se acorde, în 1961, „Premiului Lenin pentru Pace”.^[111]

Suferă un infarct care îi afectează vorbirea și îl lasă aproape orb.^[15] Este îngrijit de o echipă de medici condusă de Nicolae Gh. Lupu.^[15] Familia Sadoveanu se retrage în zona Neamțului, locuind într-o vilă aflată în apropierea Schitului Vovidenia și a localității Vânători-Neamț.^[15] Este vizitat periodic de prieteni din literatură și politică, printre care și Alexandru Rosetti.^[112] Mihail Sadoveanu se stinge din viață pe data de 19 octombrie 1961, la ora 9 dimineața,^[9] fiind înmormântat pe 21 octombrie la Cimitirul Bellu din București. Casa din apropierea Schitului Vovidenia este astăzi un muzeu dedicat scriitorului, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”.

După moartea soțului ei, Valeria Sadoveanu s-a stabilit în apropierea Mănăstirii Văratec, unde a organizat un cerc literar informal și un grup ortodox de rugăciune, la care au luat parte istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga și poeta Ștefana Velisar Teodoreanu, dedicându-și viața apărării comunității de călugărițe.^[113] Ea a mai trăit timp de 30 de ani după moartea soțului ei.

Opera - selectiv:

Mihail Sadoveanu în ultimii ani ai vieții

• Șoimii, roman (1904)
• Floare ofilită, nuvele (1905)
• Mormântul unui copil (1905)
• Amintirile căprarului Gheorghiță (1905)
• Vremuri de bejenie (1906)
• La noi în Viișoara (1906)
• Esopia (1906)
• Însemnările lui Neculai Manea, nuvele (1906)
• Oameni și locuri, (1908)
• O istorie de demult (1907)
• Duduia Margareta (1907)
• Istoria marelui împărat Alexandru Macedon în vremea când era emirul lumii 5250 de ani (1907)
• Povestiri de seară (1909)
• Genoveva de Brabant (1909)
• Cum putem scăpa de nevoi și cum putem dobândi pământ (1909)
• Cântecul amintirii (1909)
• Apa morților (1911)
• Povestiri de petrecere și folos (1911)
• Bordeenii, roman, (1912)
• Un instigator (1912)
• Priveliști dobrogene (1914)
• Neamul Șoimăreștilor, roman (1915)
• Foi de toamnă (1916)
• Printre gene (1916)
• 44 de zile în Bulgaria (1916)
• Umiliții mei prieteni (1917)
• Umbre (1919)
• În amintirea lui Creangă (1919)
• Priveghiuri (1919)
• Povestiri pentru moldoveni (1919)
• Cocostârcul albastru (1921)
• Strada Lăpușneanu (1921)
• Neagra Șarului (1922)
• Pildele lui cuconu Vichentie (1922)
• Lacrimile ieromonahului Veniamin (1922)
• Oameni din lună (1923)
• Ți-aduci aminte (1923)
• Războiul balcanic (1923)
• Venea o moară pe Siret (1924)
• Țara de dincolo de negură (1926)
• Dumbrava minunată (1926)
• Povestiri pentru copii (1926)
• Dimineți de iulie. Stigletele (1927)
• Demonul tinereții (1928)
• Hanu-Ancuței (1928)
• Împărăția apelor (1928)
• O întâmplare ciudată (1928)
• Olanda, reportaje de călătorie în Olanda (1928)
• Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă, roman (1929)
• Baltagul, roman (1930)
• Depărtări, roman (1931)
• Măria Sa, puiul pădurii, roman (1930)
• Nunta domniței Ruxandra, roman (1932)
• Uvar (1932)
• Creanga de aur, roman (1933)
• Locul unde nu s-a întâmplat nimic (1933)
• Soarele în baltă sau aventurile șahului (1934)
• Nopțile de Sânziene, roman (1934)
• Viața lui Ștefan cel Mare, biografie (1934)
• Trenul fantomă (1934)
• Cele mai vechi amintiri (1934)
• Cuibul invaziilor (1935)
• Povestiri alese (1935)
• Paștile blajinilor (1935)
• Inima noastră, (1935)
• Povestiri pentru copii (1935)
• Cazul Eugeniței Costea (1936)
• Ion Creangă, conferință (1936)
• Ion Neculce, conferință (1936)
• Țara cangurului (1937)
• Istorisiri de vânătoare (1937)
• Ochi de urs (1938)
• Valea Frumoasei (1938)
• Morminte (1939)
• Frații Jderi, (1935-1942),
  • Vol. I, Ucenicia lui Ionuț, (1935)
  • Vol. II, Izvorul Alb, (1936)
  • Vol. III, Oamenii Măriei Sale, (1942)
• Divanul persian, roman (1940)
• Cincizeci de ani de la moartea lui Creangă, conferință (1940)
• Vechime (1940)
• Ostrovul lupilor (1941)
• Povestirile de la Bradu- Strâmb (1941)
• Anii de ucenicie (1944)
• Fantazii răsăritene (1946)
• Caleidoscop (1946)
• Nada Florilor, roman (1951)
• Nicoară Potcoavă, roman (1952)
• Însemnări pe marginea articolului 80 (1952)
• Aventuri în Lunca Dunării (1954)
• Evocări (1954)

Literatură proletcultistă

Bustul lui Mihail Sadoveanu pe Aleea Clasicilor din Chișinău

• Lumina vine de la Răsărit, reportaje din URSS (1945)
• Păuna mică (1948)
• Mitrea Cocor (1949)
• Mărturisiri (1960)

Monografii critice

• Savin Bratu, Mihail Sadoveanu, o biografie a operei, București, 1963
• Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu, București, 1963
• Nicolae Manolescu, Sadoveanu sau utopia cărții, București, 1976
• Pompiliu Marcea, Lumea operei lui Mihail Sadoveanu, București, 1976
• Profira Sadoveanu, Viața lui Mihail Sadoveanu. Copilăria și adolescența, București, 1976
• Ion Vlad, Cărțile lui Mihail Sadoveanu, Cluj, 1981
• Fănuș Băileșteanu, Introducere în opera lui Mihail Sadoveanu, Craiova, 2001
• Alexandru Paleologu, Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, Iași, 2007
• Monica Spiridon, Sadoveanu-divanul înțeleptului cu lumea, Albatros, 1982
• Dumitru Micu, Sensul etic al operei lui Sadoveanu, 1955

·         1887: S-a nascut  Paul Wittgenstein, pianist austriac; în timpul primului război mondial şi-a pierdut braţul drept, dar a continuat să cânte numai cu o mână. A devenit un virtuoz al pianului, pentru care au scris concerte speciale pentru mâna stângă Serghei Prokofiev, Maurice Ravel şi Richard Strauss; (d.3 martie 1961).

·         1892: J. B. S. Haldane, genetician englez (d. 1964)
* 1892: John Burdon Sanderson Haldane FRS (n. 5 noiembrie 1892 în Edinburgh– d. 1 decembrie 1964 în Bhubaneshwar în Statul Orissa, India), cunoscut ca Jack, dar care a semnat operele sale cu acronimul J.B.S. a fost un biolog evoluționar și genetician scoțian și ulterior indian, care s-a născut în Scoția și a studiat la Colegiul Eton și la Universitatea Oxford.

Printre multe contribuții la teoria evoluției biologice, J.B.S. Haldane este, alături de Ronald Fisher și Sewall Wright, unul din creatorii conceptului de Genetica populaţiilor.

J. B. S. Haldane

* 1893: Raymond Fernand Loewy (n. 5 noiembrie 1893, Paris, Franța - d. 14 iulie 1986, Monte Carlo, Monaco) a fost un designer american de origine franceză. Este considerat părintele designului modern industrial,^[1] autor de logo-uri, desene și modele industriale și mărci poștale. Născut în Franța în 1919, Loewy a emigrat în Statele Unite și a acceptat cetățenia acestei țări în 1938.

·         1895: Walter Gieseking, pianist german (d. 1956)

·         1895: S-a nascut Charles MacArthur, scriitor american. 

·         1905: Joel Albert McCrea (n. 5 noiembrie 1905 în South Pasadena, California, SUA - d. 20 octombrie 1990 în Woodland Hills, California, SUA) a fost un actor american.
Filmografie

• Torrent (1926) cascadorii
• The Enemy (1927) extra
• The Jazz Age (1929)
• Dynamite (1929)
• The Silver Horde (1930)
• Girls About Town (1931)
• Kept Husbands (1931)
• Business and Pleasure (1932)
• The Lost Squadron (1932)
• Bird of Paradise (1932)
• The Most Dangerous Game (1932)
• The Sport Parade (1932)
• Rockabye (1932)
• Bed of Roses (1933)
• Chance at Heaven (1933)
• The Silver Cord (1933)
• One Man's Journey (1933)
• Gambling Lady (1934)
• The Richest Girl in the World (1934)           
• Private Worlds (1935)
• Barbary Coast (1935)
• Our Little Girl (1935)
• Woman Wanted (1935)
• Banjo on My Knee (1936)
• These Three (1936)
• Two in a Crowd (1936)
• Adventure in Manhattan (1936)
• Come and Get It (1936)
• Internes Can't Take Money (1937)           
• Dead End (1937)
• Wells Fargo (1937)
• Youth Takes a Fling (1938)
• Union Pacific (1939)
• They Shall Have Music (1939)
• Espionage Agent (1939)
• He Married His Wife (1940)
• Primrose Path (1940)
• Foreign Correspondent (1940)
• Sullivan's Travels (1941)
• The Great Man's Lady (1942)
• The Palm Beach Story (1942)
• The More the Merrier (1943)
• Buffalo Bill (1944)
• The Great Moment (1944)
• The Unseen (1945)
• The Virginian (1946)
• Ramrod (1947)
• Four Faces West (1948)
• South of St. Louis (1949)
• Colorado Territory (1949)
• The Outriders (1950)
• Stars in My Crown (1950)
• Saddle Tramp (1950)
• Frenchie (1950)
• Cattle Drive (1951)
• Hollywood Story (1951)
• The San Francisco Story (1952)
• Rough Shoot (1953)
• Lone Hand (1953)
• Border River (1954)
• Black Horse Canyon (1954)
• Stranger on Horseback (1955)
• Wichita (1955)
• The First Texan (1956)
• Gunsight Ridge (1957)
• The Oklahoman (1957)
• Trooper Hook (1957)
• The Tall Stranger (1957)
• Cattle Empire (1958)
• Fort Massacre (1958)
• The Gunfight at Dodge City (1959)
• Ride the High Country (1962)
• The Young Rounders (1966)
• Sioux Nation (1970)
• Cry Blood, Apache (1970)
• Mustang Country (1976)

Joel McCrea

Joel McCrea în Four Faces West (1948) Căsătorit cu Frances Dee (m.1933-1990; moartea sa) Copii Jody McCrea (n. 1934-2009) David McCrea (n. 1935) Peter McCrea (n. 1955)

·         1906: S-a nascut Fred Lawrence Whipple, astronom american. 
* 1906: Endre Kabos (n. 5 noiembrie 1906, Oradea – d. 4 noiembrie 1944, Budapesta) a fost un scrimer ungur specializat pe sabie, laureat cu patru medalii olimpice, inclusiv trei medalii de aur. A cucerit și șapte medalii la Campionatul European (acum Campionatul Mondial), inclusiv șase de aur.

·         1911: Alfred Manessier, pictor francez (d. 1993)

·         1911 - S-a născut Roy Rogers, „Regele cowboy-lor” (m.06.07.1998).

·         1913: Vivien Leigh, Lady Olivier (n. 5 noiembrie 1913,^{[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11]} Darjeeling, Bengalul de Vest, India – d. 8 iulie 1967,^{[2][3][4][5][6][7][9][10][11]} Londra, Regatul Unit) a fost o actriță engleză de film și de teatru.^[12] Este laureată a două premii Oscar, unul pentru interpretarea personajului Scarlett O'Hara din Pe aripile vântului (1939), iar cel de-al doilea pentru rolul Blanche DuBois din producția Un tramvai numit dorință (1951), pe care l-a interpretat și în teatru în West End din Londra.

Vivien Leigh a fost o actriță prolifică, ea colaborând adesea pe plan artistic cu soțul său, Laurence Olivier, care a regizat multe dintre filmele ce au făcut-o celebră. De-a lungul celor 30 de ani de carieră, actrița a interpretat roluri variate, începând de la eroinele comediilor lui Noël Coward și ale lui George Bernard Shaw, până la personaje din opere clasice ale lui William Shakespeare, precum Ofelia, Cleopatra, Julieta sau Lady Macbeth.

Leigh s-a simțit adesea limitată datorită frumuseții sale foarte apreciate, despre care credea că o împiedică în a fi luată în serios în cariera sa ca actriță. Sănătatea ei șubredă s-a dovedit a fi, însă, cel mai mare obstacol. Fiind afectată de tulburare bipolară de-a lungul perioadei adulte, Vivien Leigh a câștigat reputația unei persoane foarte dificile, acest lucru afectând serios o carieră care avea să cunoască și perioade de declin. Odată cu înaintarea în vârstă, actrița a fost slăbită de reveniri frecvente ale tuberculozei, boală diagnosticată pentru prima oară la mijlocul anilor '40. Leigh și Olivier divorțează în 1960, iar actrița continuă să apară periodic în diferite filme și piese de teatru, până la decesul său din cauza bolii, în anul 1967.

Leigh născută sub numele de Vivian Mary Hartley în Darjeeling, Bengalul de Vest, India Britanică (acum India), este fiica lui Ernest Hartley, un ofițer britanic înrolat în Cavaleria indiană, și a Gertrudei Robinson Yackje, a cărei ascendență familială este disputată.^[13] Ea a pretins că este de origine irlandeză, însă recent au fost produse dovezi care atestă apartenența sa indiană.^[14] Cei doi s-au căsătorit în Kensington, Londra în anul 1912.^[15] În 1917, Ernest Hartley a fost detașat în Bengaluru, în timp ce Gertrude și Vivien au locuit în Ootacamund.^[16]

Vivien Hartley a avut prima apariție pe o scenă la vârsta de trei ani, când a recitat poezia Micuța Bo Peep, în cadrul trupei de teatru a mamei sale. Gertrude Hartley a încercat să-i transmită fiicei sale iubirea pentru literatură și i-a captat interesul pentru lucrările unor scriitori precum Hans Christian Andersen, Lewis Carroll și Rudyard Kipling, dar și pentru povestirile mitologiei grecești. Fiind singurul copil al cuplului Vivian-Hartley, a beneficiat de o educație înaltă, studiind la „Convent of the Sacred Heart” (în română „Mănăstirea Inimii Sacre”) din Roehampton, Londra, în anul 1920. La mănăstire, cea mai bună prietenă a sa a fost viitoarea actriță Maureen O'Sullivan, căreia i-a mărturisit dorința de a deveni, la rându-i, o „mare actriță”.^[17]

Vivian Hartley și-a desăvârșit studiile în Europa, reîntorcându-se la părinții săi, în Anglia, în anul 1931. Aflând că unul dintre filmele în care juca prietena sa, Maureen O'Sullivan, rula la teatrul West End, Vivien le-a mărturisit și părinților săi că dorința ei este să devină actriță. S-a bucurat de sprijinul amândurora, tatăl său a ajutând-o să se înscrie în Academia Regală de Artă Dramatică (ARAD) din Londra.^[18]

La finele anului 1931, Vivien îl întâlnește pe Herbert Leigh Holman, cunoscut sub numele de Leigh, un avocat cu treisprezece ani mai în vârstă decât ea. În ciuda rezervelor acestuia în privința meseriei de actriță, cei doi se căsătoresc pe data de 20 decembrie 1932, iar în perioada următoare ea își încheie studiile la ARAD. Pe 12 octombrie 1933 dă naștere unei fetițe, căreia i-a dat numele Suzanne. Vivien s-a simțit însă sufocată de acest mariaj. După divorț, prietenii au recomandat-o unui regizor pentru un rol în filmul Things Are Looking Up, care a marcat debutul său în carieră. S-a logodit cu un agent, John Gildon, care îi sugerează să își schimbe numele profesional din Vivian Holman în Vivian Leigh. Gildon a recomandat-o lui Alexander Korda drept o posibilă achiziție artistică, însă Korda a refuzat-o din pricina „lipsei de potențial”.^[19]

După apariția în filmul The Mask of Virtue în anul 1935, Leigh primește recenzii excelente din partea criticilor, urmate de interviuri și articole în ziare. Într-unul din ele, publicat în tabloidul britanic Daily Express, reporterul remarcă „o schimbare rapidă pe chipul acesteia”: acesta este primul articol în care e menționată capacitatea lui Leigh de a-și schimba cu ușurință expresiile feței.^[20] John Betjeman, viitorul poet laureat, a scris despre ea numind-o esența adolescenței engleze.^[21] Alexander Korda, care asistă la una dintre reprezentațiile nocturne ale lui Vivien Leigh, își recunoaște greșeala și îi propune acesteia un contract pentru a interpreta diverse roluri în trupa sa de teatru. Ea semnează contractul, respectându-l întru totul, însă atunci când Korda mută sediul teatrului într-o sală mai mare, Leigh nu mai reușește să-și dozeze glasul și să atragă atenția unui public cu mult mai numeros, spectacolul respectiv fiind oprit în scurtă vreme.^[22] În 1960 Leigh avea să-și amintească diferența față de prima oară când a fost apreciată de critici câștigând o faimă subită, comentând că “unii critici au fost atât de nechibzuiți încât să spună că eram o mare actriță. Și m-am gândit că aceste afirmații erau prostești, chiar perfide, deoarece puneau atâtea responsabilități pe umerii mei, pe care pur și simplu nu le puteam căra. Și au trecut mulți ani până să ajung să fiu demnă de acele prime observații. Mi se pare atât de prostesc. Mi-l amintesc foarte bine pe critic și nu l-am iertat nici până acum”

Leigh împreună cu Laurence Olivier în 1948.

Laurence Olivier a văzut-o pe Leigh jucând în The Mask of Virtue, între cei doi dezvoltându-se o prietenie după ce acesta a felicitat-o pentru interpretarea sa. În timp ce jucau rolul unor iubiți în filmul Fire Over England (1937), între Olivier și Leigh s-a declanșat o atracție puternică, iar după terminarea filmului, între cei doi a început o adevărată poveste de dragoste. În tot acest timp Leigh a citit romanul Pe aripile vântului, scris de Margaret Mitchell și i-a cerut impresarului său să o sugereze lui David O. Selznick, care plănuia realizarea unui film. Ea a declarat unui jurnalist: „Eu am primit rolul lui Scarlett O'Hara”, iar criticul C. A. Lejeune și-a reamintit o conversație din aceeași perioadă în care Leigh „i-a șocat pe toți” cu afirmație referitoare la Olivier: „nu-l va juca pe Rhett Butler, dar eu ar trebui să joc rolul lui Scarlett O'Hara. Așteptați și veți vedea”.^[24]

Leigh a jucat rolul Ofeliei, din tragedia Hamlet, la teatrul Old Vic într-o producție a lui Olivier. Câțiva ani mai târziu, Olivier și-a amintit de un incident de-a lungul căruia Leigh și-a schimbat foarte repede starea de spirit în timp ce se pregătea să intre pe scenă. Fără o provocare aparentă, ea a început să țipe la Olivier, pentru ca ulterior să se liniștească brusc. Ea a fost capabilă să interpreteze rolul fără nici o problemă, iar în ziua următoare ea a revenit la normal, fără a-și reaminti de acest incident. Aceasta a fost prima dată când Olivier a asistat la un astfel de comportament al lui Leigh.^[25] Cei doi s-au mutat împreună deși Holman (soțul lui Leigh) și soția lui Olivier, actrița Jill Esmond, au refuzat să accepte divorțul.

Leigh a apărut alături de Robert Taylor, Lionel Barrymore și Maureen O'Sullivan în producția A Yank at Oxford (1938), primul dintre filmele în care a jucat ea și care a primit o atenție deosebită în S.U.A.. De-a lungul producerii filmului ea a câștigat reputația unei persoane dificile și iraționale, iar Korda i-a spus impresarului său că, în cazul în care ea nu își revizuiește comportamentul, el nu îi va reînnoi contractul.^[26] Următorul său rol a fost cel alături de Charles Laughton, în producția St. Martin's Lane (1938).

Olivier a încercat de-a lungul timpului să își întărească cariera de actor, dar în ciuda succesului dobândit în Marea Britanie, el nu a fost foarte apreciat în S.U.A., iar încercările sale de a intra pe piața americană au eșuat. Acceptând rolul lui Heathcliff din producția lui Samuel Goldwyn numită Wuthering Heights (1939), Olivier a plecat spre Hollywood lăsând-o pe Vivien în Londra. Goldwyn și regizorul filmului, William Wyler i-au propus lui Leigh rolul Isabellei, dar ea a refuzat, spunând că singurul rol pe care l-ar accepta ar fi cel al lui Cathy, care fusese deja distribuit Merlei Oberon.^[27]

Leigh în filmul de prezentare pentru Pe aripile vântului (1939)

În acest timp la Hollywood erau desfășurate castinguri ample pentru găsirea actriței perfecte care urma să o interpreteze pe Scarlett O'Hara în filmul Pe aripile vântului (1939), produs de David O. Selznick. Leigh i-a cerut impresarului său, Myron Seleznick (frate cu David) să o înscrie la preselecții pentru acest rol. În aceeași lună, David Seleznick a urmărit-o pe Leigh în filmele sale celebre, Fire Over England și A Yank at Oxford, iar după aceasta ea a devenit una dintre favoritele castingului. Între lunile februarie și august, Selznick a urmărit toate reprezentațiile sale, iar la finele lui august negocia cu producătorul Alexander Korda, cu care Leigh semnase un contract. Pe data de 18 octombrie Selznick i-a spus regizorului George Cukor că și-o dorește pe Leigh în rolul lui Scarlett.^[28] În acest timp, Leigh s-a mutat în Los Angeles, alături de Olivier. Când Myron Selznick, care îl reprezenta și pe Olivier, a întâlnit-o pe Leigh a constatat că aceasta are calitățile pe care fratele său, David O. Selznick le căuta. Myron Selznick i-a dus pe cei doi pe platourile de filmare și i-a prezentat-o fratelui său pe Leigh. În ziua următoare, Vivien Leigh a interpretat o scenă pentru Selznick, care organizase o filmare de probă. Acesta i-a scris soției sale: „Ea este o concurentă neașteptată și se prezintă excepțional de bine. O spun doar pentru tine, nu pentru toată lumea: în prezent mai consider pentru selecție doar pe Paulette Goddard, Jean Arthur, Joan Bennett și Vivien Leigh”. Regizorul George Cukor era de acord și a prețuit „sălbăticiunea incredibilă” a lui Leigh, căreia i s-a oferit rolul puțin timp după aceea.^[29]

Filmările s-au dovedit dificile pentru Leigh; Cukor a fost concediat și înlocuit de Victor Fleming, cu care Leigh a avut deseori conflicte. Ea și Olivia de Havilland s-au întâlnit în secret cu Cukor în weekend-uri pentru a-i cere sfaturi acestuia pentru cum ar trebui să își interpreteze rolurile. Ea s-a împrietenit cu Clark Gable, cu soția sa Carole Lombard și de Havilland, dar a avut conflicte cu Leslie Howard, cu care trebuia să joace câteva scene emoționante. Ea a fost nevoită să lucreze câteodată șapte zile pe săptămână, uneori până târziu în noapte și astfel relația sa cu Olivier s-a răcit periodic, din lipsa comunicării. Într-o scrisoare adresată lui Leigh Holeman ea a menționat: „Nu pot să sufăr Hollywood-ul [...] Nu mă voi obișnui niciodată cu asta — acum urăsc actoria”.^[30]

În anul 2006, de Havilland a răspuns la acuzațiile de comportament maniac ale lui Leigh de-a lungul filmărilor la producția Pe aripile vântului, în biografia lui Laurence Olivier. Ea a apărat-o pe Leigh, spunând: „Vivien a fost profesional impecabilă, disciplinată impecabil la Pe aripile vântului. Ea a avut două mari temeri: să dea tot ce are mai bun într-un rol extrem de greu și lunga despărțire de Larry [Olivier], care era la New York”.^[31]

Pe aripile vântului i-a adus lui Leigh imediat atenția criticilor și faimă, dar ea a fost surprinsă spunând: „Eu nu sunt o stea de cinema — sunt o actriță. Existența unei stele de cinema — doar a unei stele de cinema — este o viață prefăcută, trăită pentru valori false și pentru publicitate. Actrițele își continuă existența pentru o durată lungă și apar totdeauna roluri minunate care să fie jucate”.^[32] Împreună cu cele zece premii ale academiei câștigate de către film, acesta i-a adus multe alte premii de prestigiu lui Leigh pentru acest rol.

Vivien în Podul Waterloo (1940)

În luna februarie a anului 1940, Jill Esmond a fost de acord să divorțeze de Olivier, iar Holman a renunțat de asemenea la mariajul cu Leigh, totuși cei doi au rămas prieteni până la moartea lui Vivien. Esmond a primit custodia lui Tarquin, fiul său și al lui Olivier, iar Holman a obținut custodia lui Suzanne, fiica sa și a lui Leigh. Pe data de 30 august, Olivier și Leigh s-au căsătorit în Santa Barbara, California, în cadrul unei ceremonii la care au participat doar martorii: Katharine Hepburn și Garson Kanin.

Leigh a sperat că poate juca alături de Olivier în filmul Rebecca, producție a lui Alfred Hitchcock, în care Olivier a jucat rolul principal. După ce a dat o probă, Leigh a fost refuzată, iar rolul a fost obținut de Joan Fontaine. Producătorii au observat că Leigh „nu avea nici sinceritatea, nici vârsta sau inocența” personajului.^[33] Ei au remarcat de asemenea lipsa de interes a actriței, care a crescut spectaculos după confirmarea lui Olivier în rolul principal. Selznick a refuzat să o distribuie pe Leigh alături de Olivier în filmul Mândrie și prejudecată (1940), iar Greer Garson a obținut rolul pe care și-l dorea Leigh. Podul Waterloo urma să fie primul film în care cuplul să joace împreună; totuși, Selznick l-a înlocuit pe Olivier cu Robert Taylor (actor), care era considerat unul dintre cei mai de succes actori ai companiei Metro-Goldwyn-Mayer. Salariul de top a lui Leigh reflecta la momentul respectiv statutul său la Hollywood și, în ciuda opoziției sale de a nu juca fără Olivier, filmul nu numai că s-a bucurat de popularitate în rândul criticilor și a audienței, dar a devenit și filmul preferat al actriței.

Ea și Olivier au pus în scenă producția Romeo și Julieta peBroadway. Presa din New York a avut o atitudine ostilă față de această producție. Criticul Brooks Atkinson a scris pentru tabloidul The New York Times: Cu toate că doamna Leigh și domnul Olivier sunt niște tineri foarte frumoși ei pot cu greu să își joace rolurile.^[34] În timp ce o mare parte din criticile aduse producției au fost atribuite modului de a juca și regiza a lui Olivier, Leigh a fost de asemenea criticată de către Bernard Grebanier, care a remarcat „vocea subțire, asemănătoare cu cea a unei vânzătoare de prăvălie a Drei. Leigh”. Cuplul a investit în această producție aproape toată averea lor, iar eșecul acesteia a fost un dezastru financiar pentru ei.^[35]

Cuplul a filmat o nouă producție, numită That Hamilton Woman (1941) care l-a avut pe Olivier în rolul lui Horatio Nelson și pe Leigh în rolul Emmei Hamilton. Marea Britanie fiind implicată în Cel de-al doilea război mondial, filmul a fost una dintre producțiile Hollywood-ului care răspândea o atitudine pro-britanică în America. Filmul a fost popular în Statele Unite și a obținut un succes neașteptat în Uniunea Sovietică. Winston Churchill a organizat o serată la care a fost invitat și Franklin D. Roosevelt, la finalul căreia s-a adresat invitaților spunând: „Domnilor, am avut impresia că acest film v-ar interesa, deoarece arată mari evenimente, asemănătoare cu cele la care tocmai ați participat”. Soții Olivier au rămas preferații lui Churchill, participând, în urma invitației sale, la dineuri și alte întâlniri, cât timp a trăit. Se spune că despre Leigh el a afirmat: „Fără îndoială, este o persoană de calitate excepțională”.^[36]

Cei doi s-au întors în Anglia, iar Leigh a început un turneu de promovare în Africa Nordică în 1943, jucând pentru soldații britanici din regiune, înainte de a se îmbolnăvi. Primele simptome au fost o tuse permanentă și febra. În 1944 a fost diagnosticată cu tuberculoză la plămânul stâng, dar după câteva săptămâni petrecute în spital, ea părea să fie vindecată. În primăvară, pe când filma Cezar și Cleopatra (1945) a descoperit că este însărcinată, dar a pierdut sarcina. A căzut într-o depresie puternică care a atins pragul maxim în momentul în care l-a atacat verbal și fizic pe Olivier, până când a căzut la pământ. Acesta a fost prima dintre multele căderi psihice produse de către tulburarea bipolară de care suferea. Olivier a recunoscut simptomele acestei boli după un incident îngrijorător — câteva zile de hiperactivitate urmate de o perioadă de depresie și o cădere inexplicabilă, după care Leigh nu avea nicio amintire despre eveniment, dar era stânjenită și avea remușcări.^[37]

Și-a revenit îndeajuns pentru a juca într-o piesă de teatru a lui Thornton Wilder numită Prin urechile acului, dar filmele sale din acea perioadă, Cezar și Cleopatra (1945) și Anna Karenina (1948) nu s-au bucurat de succes.

În 1947, Olivier a fost declarat cavaler, iar Leigh l-a însoțit la Palatul Buckingham pentru învestură. Ea a devenit Lady Olivier, iar după divorț, conform legilor, a fost cunoscută sub numele de Vivien, Lady Olivier.

Olivier și Leigh aterizând în Brisbane, Australia, în iunie 1948

În anul 1948 Olivier a intrat în conducerea teatrului Old Vic, iar el și Leigh au pornit într-un turneu în Australia și Noua Zeelandă pentru a strânge fonduri pentru teatru. De-a lungul acestui turneu de șase luni, Olivier a jucat diferite piese, unele alături de Leigh (The School for Scandal sau Prin urechile acului). Călătoria a avut un succes neașteptat, dar i-a adus lui Leigh mai multe probleme de sănătate precum insomnia și i-a permis dublurii sale să joace în locul său pentru o săptămână timp în care a fost asaltată de ziariști, prilej cu care Olivier a mărturisit că ea are abilitatea de a vrăji presa. Membrii companiei și-au amintit de câteva certuri în cuplu care au avut loc de-a lungul călătoriei. Cel mai dramatic conflict a avut loc în Christchurch, când Leigh a refuzat să își joace rolul. Olivier a lovit-o pe aceasta peste față, iar ea, la rândul ei l-a lovit și l-a înjurat înainte de a intra pe scenă. La finalul turneului cei doi erau extenuați și bolnavi, iar Olivier i-a spus unui jurnalist: „Poate că nu o știi, dar vorbești cu un cuplu de corpuri mergătoare”. După o perioadă el a comentat că a „pierdut-o pe Vivien” în Australia.^[38]

Succesul obținut în turneu i-a încurajat pe cei doi să facă o primă apariție împreună pe scena teatrului West End, Antigona, inclusă în repertoriu la insistența lui Leigh, care voia să joace într-o tragedie.

În rolul Blanche DuBois, în filmul Un tramvai numit dorință (1951).

După o perioadă Leigh a văzut rolul lui Blanche DuBois, în piesa lui Tennessee Williams numită Un tramvai numit dorință. Ea a fost distribuită în acest rol după ce producătoarea Irene Mayer Selznick a urmărit-o pe Leigh în toate filmele sale. Piesa conținea scena unui viol și referințe despre promiscuitate și homosexualitate, fiind astfel suficient de controversată. Discuțiile presei referitoare la „corectitudinea alegerii sale în acest rol”, s-au alăturat anxietății lui Leigh, creându-i o stare neplăcută, dar ea credea în importanța muncii sale. Criticul Kenneth Tynan a comentat că Leigh a fost prost aleasă pentru acest rol deoarece, în opinia sa, actorii britanici erau „prea bine crescuți pentru a se implica complet emoțional pe scenă”. În ciuda criticilor aspre, ea a continuat să joace acest rol, reușind să aibă și susținători, printre care Noel Coward,^[39] care a descris-o pe aceasta ca fiind „magnifică”.^[40]

După 326 de spectacole, Leigh și-a încheiat contractul, dar curând ea a primit rolul în filmul cu același nume. Umorul său și felul de a fi au ajutat-o pe Leigh să devină bună prietenă cu actorul Marlon Brando, alături de care a jucat în acest film. Totuși, ea a avut o relație dificilă cu regizorul Elia Kazan care nu o aprecia din punct de vedere profesional. Mai târziu el a declarat că „ea avea puțin talent”, dar după ce munca la film a progresat, el a devenit „plin de admirație” pentru „cea mai mare determinare pe care a cunoscut-o la o actriță. Ea s-ar fi târât pe cioburi de sticlă dacă acest lucru ar fi ajutat-o în interpretarea sa”. Leigh a declarat că rolul acesta a fost istovitor, iar într-un interviu acordat ziarului Los Angeles Times ea a comentat: „Am jucat rolul lui Blanche DuBois la teatru pentru nouă luni. Ea mă controlează acum”.^[41] Filmul i-a adus lui Leigh cel de-al doilea premiu Oscar la categoria Cea mai bună actriță, unul BAFTA și unul din partea Criticilor de film din New York. Tennessee Williams a comentat că Leigh a adus rolului „tot ce voia și mult mai mult decât își putea imagina”, dar în următorii ani, Leigh ar fi declarat că rolul lui Blanche DuBois ar fi „adus-o în pragul nebuniei”

În anul 1951, Leigh și Olivier au interpretat două piese: Antoniu și Cleopatra — a lui William Shakespeare și Cezar și Cleopatra — a lui George Bernard Shaw, fiecare pe rând într-o seară, spectacole cu care au obținut recenzii pozitive. Au deplasat producțiile la New York, unde au muncit timp de un sezon în anul 1952 la Teatrul Ziegfeld. Recenziile au fost și de această data pozitive, dar criticul Kenneth Tynan i-a înfuriat pe cei doi când a sugerat că Leigh nu este foarte talentată și că îi compromite talentul lui Olivier. Comentariile diatribe ale lui Tynan aproape că au produs un nou colaps în viața lui Leigh; aceasta, fiind speriată de gândul eșecului și dorind să obțină succes, s-a concentrat pe comentariile acestuia, ignorând recenziile pozitive făcute de ceilalți critici, încercând să își îndrepte greșelile.^[43]

Olivier și Leigh în 1955, în timpul producției piesei Titus Andronicus

În ianuarie 1953, Leigh a călătorit în Sri Lanka pentru a filma producția Plantatia Elephant Walk, alături de Peter Finch. La scurt timp după ce au început filmările, ea a suferit o cădere, iar Paramount Pictures a înlocuit-o pe Leigh cu Elizabeth Taylor. Olivier a adus-o înapoi la casa lor din Anglia, unde între perioade de incoerență, Leigh i-a spus acestuia că era îndrăgostită de Finch, și că avea o aventură cu acesta. Ea și-a revenit treptat după o perioadă de câteva luni. Ca rezultat al acestui episod, mulți dintre prietenii lui Olivier au aflat despre problemele cuplului. David Niven a spus că „a fost puțin, puțin nebună”, iar Noel Coward a scris în jurnalul său surprinderea sa: „lucrurile au fost proaste și s-au înrăutățit după 1948 sau undeva pe acolo”.^[44]

Leigh și-a revenit suficient pentru a juca alături de Olivier în 1953, iar în 1955 cei doi au interpretat trei drame ale lui Shakespeare: Macbeth, Titus Andronicus și A douăsprezecea noapte. S-au bucurat de succes, primind recenzii pozitive, sănătatea lui Leigh părând stabilă. Noel Coward se bucura de succes cu piesa South Sea Bubble, care o avea pe Leigh în rolul principal, dar ea a rămas însărcinată și s-a retras din producție. Câteva săptămâni mai târziu ea a suferit un nou avort și a intrat într-o perioadă de depresie, care a durat câteva luni. L-a însoțit pe Olivier în turneul de promovare al acestuia din Europa, de-a lungul căruia a avut câteva izbucniri nervoase. După întoarcerea lor la Londra, fostul său soț, Holman Leigh, care continua să aibă o influență puternică asupra sa, a stat alături de cuplu, pentru a calma-o pe Vivien.

În 1958, considerând mariajul său încheiat, Leigh a început o relație cu actorul John Merivale, care era la curent de boala acesteia și l-a asigurat pe Olivier că va avea grijă de ea. Ea a obținut succes în 1959 în comedia lui Noel Coward, numită Look After Lulu, Leigh fiind descrisă de către tabloidul britanic The Times astfel: „frumoasă, la modă și cu prezență de spirit, ea este doamnă în fiecare situație”.^[45]

În 1960, ea și Olivier au divorțat, iar Olivier s-a căsătorit cu actrița Joan Plowright. În autobiografia sa, el comenta anii de probleme pe care i-a avut din pricina bolii lui Leigh, scriind că, „în ciuda firii sale monstruoase, depresiv maniace, ea și-a păstrat calmul și o atitudine distantă, care nu dezvăluia starea ei mentală proastă, dar față de el nu ezita să aibă reacții nervoase”

O fotografie a lui Leigh din 1958

Merivale a avut o influență stabilă asupra lui Leigh, dar în ciuda satisfacției aparente a acesteia ea a fost surprinsă spunând că : „mai degrabă ar trăi o viață scurtă alături de Larry [Olivier], decât una lungă în lipsa lui”.^[47] Primul său soț, Leigh Holman, a petrecut o perioadă considerabilă alături de ea în acea perioadă. Merivale a însoțit-o într-un turneu de promovare în Australia, Noua Zeelandă și America Latină, care a început în luna iulie a anului 1961 și s-a sfârșit în mai 1962. A primit cronici bune de-a lungul acestei călătorii. Deși a avut câteva depresii, a continuat să lucreze în teatru, iar în anul 1963 a câștigat un premiu Tony pentru cea mai bună actriță într-un rol principal dintr-un musical, pentru interpretarea din Tovarich. A mai apărut și în filmele O nouă primăvară (1961) și Corabia nebunilor (1965).^[48]

În luna mai a anului 1967 ea urma să joace alături de Michael Redgrave în producția lui Edward Albee, numită A Delicate Balance, când s-a îmbolnăvit din nou de tuberculoză, de care suferea de peste douăzeci de ani, însă după câteva săptămâni de odihnă părea să se însănătoșească din nou. În seara de 7 iulie, Merivale a plecat, ca de obicei, pentru a-și juca rolul la teatru și s-a întors noaptea, găsind-o pe Leigh dormind. Aproximativ treizeci de minute mai târziu (acum 8 iulie), el s-a întors în dormitor, unde a găsit-o pe Leigh întinsă pe podea.^[49] Încercase să meargă la baie, dar din moment ce plămânii ei se umpluseră cu lichid s-a prăbușit fără putere.^[50] Merivale l-a contactat pe Olivier, care era tratat pentru cancer de prostată într-un spital din apropiere. În autobiografia sa, Olivier descria „teama sa amarnică” când a plecat imediat spre locuința lui Leigh, pentru a o găsi pe Leigh întinsă pe pat. Olivier „a stat și s-a rugat pentru iertarea tuturor răutăților care interveniseră între ei”,^[51] înainte de a-l ajuta pe Merivale să pregătească funerariile.

Trupul ei a fost incinerat la Blackboys, East Sussex, Anglia. O ceremonie în memoria sa a fost ținută la biserica St Martin-in-the-Fields, cu un tribut final adus de către John Gielgud. În Statele Unite, Leigh a devenit prima actriță care a fost omagiată de „Prietenii Bibliotecilor din Universitatea Californiei de Sud”. Ceremonia a fost condusă sub modelul unei ceremonii, cu selecții din filmele în care ea a jucat și tributuri aduse de diferiți oameni cu care ea a lucrat, precum George Cukor

Vivien Leigh

Vivien Leigh în filmul Pe aripile vântului Căsătorită cu Herbert Leigh Holman (1932-1940; un copil: Suzanne Farrington) Laurence Olivier (1940-1960) Copii Suzanne Farrington[*]

* 1913: Samuel Ruben (născut Charles Rubenstein, 5 noiembrie 1913 – d. 28 septembrie 1943) a fost un chimist american, cunoscut pentru descoperirea izotopului carbon-14 împreună cu Martin Kamen.

Fiul lui Herschel și al Friedei Penn Rubenstein și-a scurtat numele în Ruben în 1930. Tânărul Sam s-a împrietenit cu vecinul Jack Dempsey și a activat în clubul local de box, după care, după ce familia s-a mutat dincolo de Golf, la Berkeley, a practicat baschetul la Liceul Berkeley (Berkeley, California). După ce a absolvit facultatea de chimie de la Universitatea California, Berkeley, și-a continuat studiile acolo și a primit un doctorat în chimie fizică în mai 1938. A fost numit imediat instructor la catedra de chimie, și a devenit asistent universitar în 1941.

Împreună cu colegul său, Martin Kamen, doctor de la Universitatea Chicago și cercetător în chimie și fizică nucleară și lucrând sub supravegherea lui Ernest O. Lawrence de la Laboratorul de Radiații Berkeley, a încercat să elucideze calea urmată de carbon în fotosinteză încorporând izotopul radioactiv de durată scurtă Carbon-11 (11CO2) în numeroase experiențe efectuate între 1938 și 1942. Ajutat și de ideile și colaborarea lui C. B. van Niel, de la Stația Marină Hopkins de la Universitatea Stanford, a înțeles că reducerea dioxidului de carbon poate apărea și în întuneric și poate implica procese similare cu cele întâlnite la bacterii. Această interpretare punea sub semnul întrebării teoria veche de o sută de ani a lui Adolf von Baeyer privind reducerea fotochimică a dioxidului de carbon absorbit de clorofilă, după care s-au ghidat zeci de ani Richard Willstätter, A. Stoll, și alții în căutarea formaldehidei.

În sute de experimente cu Carbon-11 produs din deuteroni și în altele cu bor-10 efectuate de Martin Kamen în ciclotronul de 37 de țoli din Laboratorul de Radiații, Ruben și Kamen, împreună cu alți colaboratori din domeniile botanică, microbiologie, fiziologie și chimie organică, au căutat calea dioxidului de carbon în plante, alge și bacterii. La început, rezultatele obținute, perturbate de absorbția produselor de reacție pe reziduuri proteice, nu au relevat calea carbonului în fotosinteză, dar au reușit să trezească interesul oamenilor de știință din toată lumea aflați în căutarea unor răspunsuri la întrebări despre procese metabolice, declanșând o revoluție în biochimie și medicină.

Experimentele efectuate de Ruben cu apa grea, H₂O¹⁸, pentru a obține gaz ¹⁸O₂ au arătat că oxigenul gazos produs în fotosinteză provine din apă. Împreună cu predicția fizicii nucleare privind un „izotop radioactiv de carbon cu viață lungă”, Ruben și Kamen au urmat mai multe piste care puteau duce la identificarea izotopului Carbon-14. După mai multe tentative eșuate, Martin Kamen a colectat rezultatele unui bombardament asupra grafitului efectuat timp de 120 de ore în ciclotron și s-a grăbit cu ele la „Rat House”, clădire de lângă Catedra de Chimie și de lângă ciclotron, unde își avea Sam Ruben biroul. La ora 8 AM, pe 27 februarie 1940, Sam Ruben a demonstrat fără echivoc că sursa de radioactivitate era izotopul Carbon-14.

Energia redusă a izotopului Carbon-14 îngreuna măsurătorile într-atât încât nu s-au efectuat experimente cu indicatori pentru C-14 decât în 1942 când Sam Ruben i-a dat tot carbonatul de bariu cu C-14 tânărului profesor de chimie Andrew Benson care și-a început lunga serie de experimente de fixare a ¹⁴CO₂ pentru a determina calea carbonului în fotosinteză. Abia în 1949, chimistul Willard Libby a folosit-o pentru a inventa datarea cu carbon radioactiv.

Ruben a fost recrutat pentru a face cercetări în scopul susținerii efortului de război în timpul celui de al Doilea Război Mondial, și a devenit interesat de mecanismul fosgenului ca gaz otrăvitor. Cu fosgen cu C-11 (¹¹COCl₂) pregătit de Benson, ei au studiat combinația dintre fosgen și proteinele din plămâni. După ce Benson a plecat de la Berkeley în iulie 1943, Ruben a murit la 28 septembrie 1943 în urma unei otrăviri accidentale cu fosgen suferite în ziua anterioară.

·         1916: Madeleine Robinson, actriță franceză (d. 2004)

·         1916 - S–a născut regizorul de teatru şi film Dinu Negreanu, stabilit în SUA. La începutul cinematografiei socialiste a fost principalul realizator al filmelor de ficţiune cu caracter propagandistic (“Pasărea furtunii”, “Răsare soarele”).

·         1917: Jacqueline Auriol, aviatoare franceză (d. 2000)

·         1919: Félix Gaillard, politician francez (d. 1970)

·         1920: Douglass North, economist american

·         1920 - S–a născut scriitorul Alexandru Şiperco (“Prin Grecia”, “Scrumul”).
* 1921: Mina Dobzeu (n. 5 noiembrie 1921, Grozești, județul Lăpușna, Basarabia - d. 7 iunie 2018, Huși, Vaslui) a fost un ieromonah român basarabean. Numele său de mirean a fost Mihail. Mina Dobzeu l-a botezat pe Nicolae Steinhardt la data de 15 martie 1960, în timpul dețentiei acestora de autoritățile regimului comunist.^[1]

A fost unul din cei 7 copii ai părinților săi: 3 băieți și 4 fete.

La vârsta de 13 ani intră ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu, unde rămâne până în 1938. Este trimis apoi la Mănăstirea Căldărușani vreme de 2 ani pentru a face ucenicia în sculptură bisericească. Se întoarce în 1940 acasă și găsește locul pustiit de ocupația sovietică. A luptat pe front la Timișoara și apoi în Ungaria. Este veteran de război al Armatei Române.

După război urmează cursurile Școlii de Cântăreți (4 ani) la Constanța, apoi Seminarul Teologic (5 ani) la Mănăstirea Neamț și facultatea de Teologie de 4 ani la București. În anul 1946 este tuns în monahism la Schitul Brădicești, în Episcopia Hușilor, fiind hirotonit ierodiacon în 1948.

În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învățământului religios din școală;

În anul 1955 a primit Sfânta Taină a preoției. A slujit 5 ani la Mănăstirea Nicula și în Parohia Jimbor - Cluj, cel mai mult activând ca preot la Schitul Brădicești.

În 1957 a început să studieze la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, dar în 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii, scos din monahism și condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal.

A fost închis la Galați, Jilava, Gherla și în colonia de muncă din Delta Dunării. La Jilava s-a întâlnit cu iluștri oameni de cultură ai vremii: Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Sergiu Al. George, iar la Gherla cu Alexandru Zub, Alexandru Ivasiuc și Vasile Vasilache, cel din urmă ajuns vicar al Episcopiei Românești din New York.

Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a convertit la credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt. A ieșit din închisoare în 1964.

Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Huși - Catedrala episcopală. Între anii 1978-1988 fost stareț al Mănăstirii "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Huși.

Studiile le începuse în anii 1957-1959, au fost continuate ulterior, părintele obținând titlul de licențiat al Facultății de Teologie în 1971.

În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru "răzvrătire" și "uneltire împotriva siguranței statului", în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceaușescu, cu privire la morala poporului român și la ateismul în comunism.

Între anii 1996-2002 a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar al Episcopiei Hușilor.

De-a lungul anilor a scris 12 cărți.

Mina Dobzeu

Mina Dobzeu, portret de Paul Mecet

·         1921: Prințesa Fawzia Fuad a Egiptului și Iranului (persană شاهدخت فوزیه arabă الأميرة فوزية) (n. 5 noiembrie 1921 d. 2 iulie 2013) a fost o prințesă egipteană care a devenit regină consort a Iranului fiind prima soție a șahului Mohammad Reza Pahlavi.

Ea este cunoscută și sub numele de Fawzia Shirin, nume sub care s-a recăsătorit în 1949. Deși titlurile sale regale nu mai sunt recunoscute de către guvernul egiptean, după Revoluția egipteană din 1952, protocolul internațional dictează ca foștii monarhi sau membrii fostelor case regale păstrează titlurile obținute. Ea a fost cel mai în vârstă membru al dinastiei Muhammad și a locuit în Egipt. Nepotul ei, Fuad, care a fost proclamat regele Fuad al II-lea al Egiptului și Sudanului, după Revoluție, locuiește în Elveția.

Prințesa Fawzia născută ca Alteța Sa Prințesa Fawzia bint Fuad la palatul Ras el-Tin din Alexandria, a fost fiica cea mare a sultanului Fuad I al Egiptului și Sudanului (mai târziu regele Fuad I) și a cele de-a doua soții, Nazli Sabri; s-a născut la 5 noiembrie 1921.^[3] Străbunicul matern a fost generalul maior Muhammad Sharif Pașa, prim-ministru și ministru de externe, de origine turcă.^[4] Unul dintre stră-străbunicii ei a fost Suleiman Pașa, un ofițer al armatei franceze, care a servit sub Napoleon, convertit la Islam. În plus față de surorile ei, Faiza, Faika și Fathiya, și fratele ei, Farouk, ea a avut și doi frați vitregi din căsătoria anterioară a tatălui ei cu prințesa Shivakiar Khanum Effendi.

Nunta Prințesei Fawzia și Mohammad Reza Pahlavi.
De la stânga la dreapta: regele Farouk al Egiptului (fratele miresei), Prințesa Fawzia (mireasa) și Prințul Moștenitor al Iranuliu (mirele).

Regina Fawzieh cu Șahul Mohammed Reza Pahlevi și fiica lor, Prințesa Shahnaz în Tehran în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Prințesa Fawzia a Egiptului s-a căsătorit cu Mohammad Reza Pahlavi (1919–1980), Prințul Moștenitor al Iranului,^[5] la palatul Abdeen din Cairo, la 16 martie 1939; după luna de miere, ceremonia nunții s-a repetat la Tehran. Doi ani mai târziu, prințul moștenitor a succedat tatălui său care era în exil și a devenit Șah al Iranului. Curând după ascensiunea pe tron a soțului ei, regina Fawzia a apărut pe coperta revistei Life la 21 septembrie 1942,^[6] fotografiată de Cecil Beaton, care a descris-o ca pe o "Venus din Asia" cu "o perfectă formă de inimă a feței și cu o paloare ciudată, dar cu ochi albaștri pătrunzători."

Cu Mohammad Reza Shah Pahlavi ea a vut un singur copil, o fiică:^[7]

• Prințesa Shahnaz Pahlavi (n. 27 octombrie 1940)

Mariajul nu a fost un succes. După nașterea fiicei cuplului, regina Fawzia (titlul de împărăteasă nu era încă utilizat în Iran la acea vreme) a obținut un divorț egiptean în 1945, după care s-a mutat la Cairo. Divorțul a fost recunoscut de Iran după mai mulți ani, dar în cele din urmă s-a obținut divorțul oficial în Iran, la 17 noiembrie 1948, regina Fawzia recuperându-și și titlul de prințesă a Egiptului. O condiție majoră a divorțului a fost ca fiica ei să rămână în Iran. Fratele reginei Fawzia, regele Farouk, a divorțat de prima sa soție, regina Farida, în aceeași săptămână.

În anunțul oficial al divorțului, s-a afirmat "climatul persan a pus în pericol starea de sănătate a împărătesei Fawzia, și că, prin urmare, a fost de acord ca sora regelui egiptean să divorțeze." Într-o altă declarație oficială, Șahul a declarat că desfacerea căsătoriei "nu poate afecta în niciun fel relațiile existente de prietenie dintre Egipt și Iran

Prințesa Fawzia cu al doilea soț, Ismail Shirin

La 28 martie 1949, la Cairo, Prințesa Fawzia s-a căsătorit cu colonelul Ismail Shirin (1919–1994), care era fiul cel mare al lui Husain Shirin Bei și a soției acestuia, Prințesa Amina Bihruz Khanum Effendi.^[9] El era absolvent a Trinity College, Cambridge și fusese ministru egiptean de război și al marinei. Cuplul a avut doi copii, o fiică și un fiu:^[10]

• Nadia Khanum (19 decembrie 1950, Cairo^[11] – octombrie 2009). S-a căsătorit prima dată cu Yusuf Shaba’an, au divorțat și a doua oară s-a căsătorit cu Mustafa Rashid. A avut două fiice, câte una din fiecare căsătorie: Sinai (n. octombrie 1973, fiica lui Yusuf Shaba’an) și Fawzia Rashid (fiica lui Mustafa Rashid)
• Husain Shirin Effendi (n. 1955, Giza)

Moartea prințesei Fawzia a fost greșit raportată în ianuarie 2005. Jurnaliștii au confundat-o cu nepoata ei, prințesa Fawzia Farouk (1940-2005), una dintre cele trei fiice ale regelui Farouk. Începând din anul 2011 locuiește în Alexandria, Egipt.

Prințesa Fawzia (Fawzeya)

Prințesă a Egiptului și Iranului

Părinți Fuad I al Egiptului Nazli Sabri[*]  Frați și surori Farouk al Egiptului Fathia Ghali[*] Faika of Egypt[*] Faiza Rauf[*]  Căsătorită cu Mohammad Reza Pahlavi (c.1939; div.1948) Ismail Chirine Bey (c.1949; deces.1994) Copii Shahnaz Pahlavi Nadia Shirin Hussein Shirin

·         1921: György Cziffra, pianist maghiar (d. 1994)

·         1923 - S-a născut Rudolf Augstein, important jurnalist german, fondator şi director al prestigiosului cotidian „Der Spiegel” (m.07.11.2002).
* 1924: Alice Colonieu (n. 5 noiembrie 1924, Marsilia — d. 16 iulie 2010, Roaix) a fost o ceramistă, pictoriță și sculptoriță franceză.

Alice Colonieu s-a născut în Marsilia, fiind fiica lui Albert Colonieu, controlor la SNCF și a lui Céphyse Jouve^[1]. Talentul de desenator al tinerei Alice Colonieu a fost remarcat încă de pe băncile școlii. După al Doilea Război Mondial, în 1945, ea a urmat cursuri la École de Formation Artistique de Fontcarrade, din Montpellier.

Alice Colonieu a murit la 16 iulie 2010.

Alice Colonieu

·         1931: Charles Taylor, filozof canadian

·         1931: Ike Turner, muzician, producător, textier american, fostul soț a cântăreței Tina Turner

·         1935: Radu Selejan, scriitor român

·         1936: Uwe Seeler (n. 5 noiembrie 1936, Hamburg, Germania) este un fost jucător de fotbal și oficial german^[1]. A jucat pentru Hamburger SV și a avut și 72 de apariții internaționale pentru Germania de Vest.

·         1937: Harris Yulin, actor american

·         1938: Joseph Ira Dassin (n. 5 noiembrie 1938 – d. 20 august 1980), cunoscut ca Joe Dassin, a fost un cântăreț și compozitor americano-francez de origine evreiască. Joe Dassin s-a născut la New York, tatăl său fiind regizorul american Jules Dassin, iar mama sa era violonista maghiară Béatrice Launer. A copilărit la New York și Los Angeles. După ce tatăl său a fost trecut pe lista neagră a Hollywoodului în anii 1950, s-a mutat cu familia în Europa.

Și-a făcut studiile la Școala Internațională de la Geneva și la Institutul Le Rosey în Elveția. A revenit apoi în Statele Unite pentru a studia la Universitatea Michigan din Ann Arbor. După colegiu, s-a mutat în Franța, unde s-a angajat la un post de radio. Aici a fost convins de o casă de discuri să-și înregistreze compozițiile.

Mormântul lui Joe Dassin

La începutul anilor 1970, cântecele lui Joe Dassin au atins primele poziții ale topurilor din Franța, devenind un artist renumit în această țară. Faptul că era poliglot l-a ajutat să înregistreze cântece și în limbile germană, rusă, spaniolă, italiană și greacă, pe lângă cele în franceză și engleză.

Joe Dassin s-a căsătorit cu Maryse (al cărei prenume real era Yvette) Massiéra la data de 18 ianuarie 1966, la Paris. Fiul lor, Joshua, s-a născut prematur, cu două luni și jumătate înainte de termen, la data de 12 septembrie 1973, și a murit cinci zile mai târziu. Devastați de tragedie, Joe și Maryse s-au despărțit, divorțul fiind însă pronunțat abia în 1977.

La data de 14 ianuarie 1978, Joe s-a căsătorit cu Christine Delvaux în localitatea Colignac (Var). Au avut împreună doi copii: Jonathan (născut la 14 septembrie 1978) și Julien (n. 22 martie 1980). Christine a încetat din viață în decembrie 1995.

Joe Dassin a murit din cauza unui infarct în timpul unei vacanțe în Tahiti, la data de 20 august 1980. Trupul său este înmormântat în Mausoleul Beth Olen din cimitirul Hollywood Forever în Hollywood, California.

Joe Dassin

Părinți Jules Dassin Béatrice Launer[*]  Frați și surori Julie Dassin[*]

* 1938: César Luis Menotti (pronunție în spaniolă: /ˈsesaɾ ˈlwis meˈnoti/), cunoscut ca El Flaco („cel subțire”) (n. 5 noiembrie 1938 în Rosario) este un fost fotbalist acum antrenor din această poziție câștigând Campionatul Mondial de Fotbal 1978 cu Argentina.

·         1939 - S–a născut prozatorul şi reporterul Nicolae Cristache; a fost director general al cotidianului „Ora” (“Plaja”, “Bulgăre de nisip”).

* 1939: Tudorel Dima (n. 5 noiembrie 1939, Brăila, România – d. 1 ianuarie 2019,^[1] Iași, România^[1]) a fost un filosof și logician român, membru titular al Academiei Române din anul 2011

·         1940: Giulio Paolini, artist plastic italian
* 1940: Eleonora Constantinov (n. 5 noiembrie 1940, Chișinău, URSS) este o regizoare de teatru din Republica Moldova.

S-a născut în familia actorilor Ecaterina Cazimirov și Constantin Constantinov.^[1] A studiat la școala specială de muzică „E. Coca” din Chișinău, după care a absolvit în 1964 Conservatorul „G. Musicescu” (actualmente Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), în clasa dirijat coral.^[2] De asemenea, a studiat la Conservatorul „N. A. Rimski-Korsakov” din Leningrad^⁠(d) în anii 1966-1971, la specialitatea regie teatru muzical.^[3]

Din 1970^[2]/1971^[3] și până în prezent, Eleonora Constantinov regizează piese la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Tot atunci își începe activitatea pedagogică la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, la catedra Canto academic, predând disciplina Măiestrie de operă.^[3] Printre cele peste 40 de spectacole montate de ea se numără:^[2][3]

• Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart
• Evgheni Oneghin, Iolanta de Piotr Ilici Ceaikovski
• Traviata, Nabucco de Giuseppe Verdi
• Cneazul Igor de A. Borodin
• Zorii sunt liniștiți de K. Molceanov
• Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni
• Alexandru Lăpușneanu de Gh. Mustea
• Glira de G. Neaga
• Vocea umană de F. Poulenc
• Logodna la mănăstire de S. Prokofiev
• Marchitana de S. Kortez
• Karlson și piciul de A. Gherșfeld

Eleonora a fost laureată a Concursului de Artă Teatrală „Florar-88”.^[2] De asemenea, a devenit Maestru Emerit al Artei din RSSM în 1984^[2]/1985^[3] și a primit Premiul de Stat al RSSM în 1989.^[2] În Moldova independentă, i-a fost conferit Ordinul Gloria Muncii în 2000^[4] și titlul de Artist al Poporului în 2011.^[3]

A fost căsătorită, apoi divorțată; este mama a doi fii. Fostul soț a emigrat în Germania.

·         1941: S-a nascut Elke Sommer, actrita germana. 

·         1941: Ion Pîrcălab (n. 5 noiembrie 1941, București) este un fost jucător de fotbal de la Dinamo București, echipă cu care a cucerit 4 titluri de campion al României și 2 cupe ale României.

Legitimat în 1954 la Tînărul Dinamovist, urmând o perioadă la U.T.A. (1959-1961).

A revenit din 1961 la Dinamo, activând până în 1970, cucerind 4 titluri consecutive(1961-62, 1962-63, 1963-64, 1964-65)^[1] și 2 cupe. Fotbalist de clasă internațională, a rămas un model de executare a centrării în alergare, extremă de viteză prin excelență, calitate care i-a făcut pe specialiștii străini să-l denumească "Săgeata Carpaților". A avut parte de un frumos sfârșit de carieră, în prima divizie franceză, la Olympique Nîmes.

În 1965, a fost desemnat cel mai bun fotbalist român în ancheta Federației și a “Sportului Popular”.

Revenit în țară, a activat în diferite perioade de timp ca antrenor la Jiul Petroșani secund la U.T.A., ca principal la Gloria Buzău, apoi în cadrul centrului de copii și juniori la Sportul Studențesc, la I.M.U Medgidia, Progresul Pucioasa, Aversa București. Între anii 1986-1990 a părăsit fotbalul lucrând în comerț. A revenit după 1990, fiind numit antrenor federal la juniori, cu responsabilitatea pregătirii echipei UEFA din 1995. În aceasta calitate reușeste să câștige în 1993 Balcaniada și să lanseze pe scena primei divizii o serie de jucători de valoare. A ratat calificarea la turneul final al Cupei Europene din 1994, după care s-a angajat ca observator la Dinamo București. În prezent activeaza ca si scouter la Dinamo București.

Cifrele carierei sale: 232 jocuri în Prima divizie, 66 goluri în prima divizie, 38 jocuri în echipa națională, 5 goluri în echipa națională, 20 jocuri în cupele europene, 5 goluri în cupele europene.

·         1941: Arthur Ira "Art" Garfunkel (n. 5 noiembrie 1941) este un cântăreț, poet și actor american cel mai cunoscut ca membru al trupei de muzică folk, Simon & Garfunkel. În particular este cunoscut ca fiind vocalist pe hit single-ul "Bridge over Troubled Water" ce a atins primul loc în topuri. Cariera sa solo include un hit în top 10, trei hituri în top 20, șase hituri în top 40, paisprezece singleuri Adult Contemporary top 30, cinci Adult Contemporary pe primul loc, o nominalizare la Globurile de Aur și una la People's Choice Awards. El a jucat în filmul american Boxing Helena.

Art Garfunkel

·         1942 - S-a născut prozatorul Mihai Sin („Bate şi ţi se va deschide”, „Quo vadis, Domine?”).

·         1942: Ioan Tomescu (n. 5 noiembrie 1942, Ploiești) este un matematician român de anvergură internațională, membru corespondent al Academiei Române din anul 2000^[1]. Este specialist în teoria grafurilor și combinatorică.

Când m-am născut eu, tata era în tranșee la Stalingrad – deci condiții dramatice – și a primit o telegramă de la viitoarea mea nașă, Olimpia Constantinescu: "ești tatăl unui băiețel"; [...] Mama nu știa dacă se mai întoarce. [...] Cu puțin noroc s-a întors de pe front.^[2]

Ioan Tomescu provine dintr-o familie de intelectuali: într-un interviu acordat pe data de 1 februarie 2011 postului de televiziune Alfa TV Ploiești, el arată că, în gimnaziu, la obiectul fizică l-a avut ca profesor chiar pe tatăl său, Ioan Tomescu (care pentru o perioada a fost profesor la liceul „Petru și Pavel” din Ploiești, printre alții avându-l ca elev pe viitorul academician Mircea Petrescu) și care era foarte exigent când era vorba de propriul fiu. Era adeptul unui stil de viață spartan, auster în relațiile cu fiul său. A îndeplinit și funcția de președinte al Filialei Societății de Matematică și Fizică din fosta regiune Ploiești. Fusese coleg de liceu cu muzicianul Paul Constantinescu. Pe bunicii din partea tatălui, Ioan Tomescu nu a apucat să-i cunoască pentru că muriseră de tifos exantematic în 1918. Familia lor venise din Ardeal și se stabilise la Gornetul Cricov, în valea Cricovului Sărat. Bunicul patern fusese de meserie învățător, încarnând tipul intelectualului satelor din perioada interbelică, el însuși având o ascendență formată tot din învățători și preoți de țară.

Mama sa, Virginia, era chimistă și lucra la Uzina Mecanică Plopeni. Mama și tatăl viitorului matematician fuseseră colegi de facultate la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Științe, secția Fizico-Chimice, unde își făcea de altfel facultatea și Ion Grigore care urma să devină profesor de matematică. Bunicii din partea mamei erau „ploieșteni get-beget”, de vreme ce aveau un act de proprietate datând din 1880, cu sigiliul regal, pentru casa în care au locuit, din strada Regală, mai târziu I.C. Frimu, astăzi Neagoe Basarab. Bunicul matern, Gheorghe Constantinescu, exercitase profesia de exploatator de păduri. Bunica provenea dintr-o familie de macedoneni sârbi, aduși de Mihai Viteazul când a înființat orașul Ploiești. „Am aflat acest lucru de la o rudă a mamei, după ce îmi muriseră deja părinții”.^[3]

Ioan Tomescu are doi copii: o fată absolventa de ASE (relatii economice internationale), căsătorită cu un cetățean grec, având și domiciliu în România, respectiv un băiat care a absolvit aceeași facultate ca tatăl și bunicii lui paterni; și-a continuat studiile de doctorat în informatică teoretică la Universitatea din Udine, Italia, în prezent cercetător în bioinformatică la Universitatea din Helsinki.

A predat cursuri:

Departamentul de Informatică, Facultatea de Matematica si Informatica, Universitatea din Bucuresti:

• Structuri de date (1975-1992 si 1994-2011);
• Introducere în programare (1972-1974);
• Algoritmi numerici si nenumerici (1971-1973);
• Programare liniară (1972);
• Metode numerice în informatică (1971-1972);
• Combinatorica și teoria grafurilor (1969-1990);
• Teoria grafurilor și aplicații (1990-2011);
• Teoria automatelor(1970-1971);
• Numerical and Non-numerical Programming Techniques (International Graduate UNESCO Courses, 1978-1982);
• Graphs and Operations Research (International Graduate UNESCO Courses, 1978-1982);
• Tehnici de optimizare combinatorie (2007-2013).
• 1995: Department of Computer Science, Auckland University, New Zealand: Graduate Course „Data Structures”.
• 1974: Department of Applied Mathematics,The University of Tirana, Albania.
• Undergraduate course „Sorting  and Searching” and graduate course „Applications of Graph Theory to Operations Research”.

·         1943: Sam Shepard, actor și dramaturg american

·         1943: S-a nascut Nicolae Vacaroiu, om politic roman, fost prim-ministru al Romaniei. 

·         1944: Onufrie Berezovski, mitropolit ucrainean
* 1946: Narcis Coman (n. 5 noiembrie 1946) este un fotbalist român retras din activitate. A fost primul portar desemnat ca cel mai bun fotbalist român al anului 1978.

·         1946 - S-a născut Gram Parsons (Cecil Ingram Connor), chitarist, vocalist şi compozitor american (Byrds, Flying Burrito Brotehrs).

·         1947: S-a nascut Peter Noone, muzician si actor britanic, membru in trupa Herman's Hermits. 
* 1947: Franco Trappoli (5 noiembrie 1947) este un om politic italian membru al Partidului Socialist, fost primar al orașului Fano între anii 1980 și 1983^[1] și membru al Camerei Deputaților în anii 1980 și 1990.^[2].

A fost primul budist ales în Camera Deputaților din Italia

·         1948: S-a nascut William Daniel Phillips, fizician american, laureat al premiului Nobel. 

·         1948 - S-a născut Rick Cobb, baterist american (Bloodrock).

·         1948 - S-a născut Peter Hammill, chitarist, pianist, vocalist şi compozitor britanic (Van Der Graaf Generator).

·         1949: Angela Nache, scriitoare română

·         1952: Vandana Shiva, fiziciană și filozof indian

·         1952: Oleh Volodimirovici Blohin (în ucraineană Олег Володимирович Блохін, n. 5 noiembrie 1952 în Kiev) este un fost jucător de fotbal ucrainean. A primit Balonul de Aur în 1975, fiind primul jucător ucrainean care a câștigat acest trofeu.
* 1953: Nicolae Grădinaru (n. 5 noiembrie 1953), este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Olt pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1990-1992, Nicolae Grădinaru a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Belgiei. Nicolae Grădinaru a demisionat pe data de 13 februarie 1992 și a fost reales deputat în legislatura 1996 - 2000 pe listele PD și a fost membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Africa de Sud și Republica Islamică Iran. În legislatura 2000 - 2004, Nicolae Grădinaru a devenit membru al Partidului România Mare din septembrie 2003, după ce activat în cadrul PDSR și PSD. În legislatura 2000 - 2004, Nicolae Grădinaru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Kazahstan, Australia și Republica Islamică Iran. Nicolae Grădinaru este jurist și doctor în drept, conferențiar la Universitatea Constantin Brâncoveanu din Pitești și Târgu-Jiu - Slatina.

·         1954 - S–a născut Ioana Mihăiescu, grafician.

* 1954: Alejandro Javier 'Alex' Sabella (n. 5 noiembrie 1954) este un antrenor de fotbal argentinian, și fost jucător, care în prezent activează în calitate de selecționer la echipa națională de fotbal a Argentinei.

* 1955: Kristen Mary Jenner (n. 5 noiembrie 1955,^[1] San Diego, SUA^[2]) este o personalitate americană de televiziune, manager de divertisment, producător, femeie de afaceri și autoare. A devenit cunoscută jucând în reality-showul Keeping Up with the Kardashians.

Kris Jenner

Kris Jenner în aprilie 2014

·         1957 - S-a născut Mike Score, vocalist, clăpar şi chitarist britanic (A Flock Of Seagulls).
* 1958: Ilie Lupu (n. 5 noiembrie 1958, comuna Titești, județul Vîlcea) este un colonel român - primul militar român medaliat cu "Medalia NATO".^[1][2][3] A îndeplinit funcția de comandant al Centrului Militar Județean Gorj și al Garnizoanei Tîrgu Jiu între 2007 și 2008, iar din anul 2011 este comandantul Centrului Militar Zonal - Dolj.

Ilie Lupu s-a născut la data de 5 noiembrie 1958 în comuna Titești (județul Vîlcea). După absolvirea Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Rîmnicu Vîlcea în 1977, a urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi de Geniu, construcții și căi ferate. Și-a completat studiile militare urmând, între 1986-1988 cursurile Facultății de arme, specialitatea geniu, din Academia Militară. A continuat apoi pregătirea militară,urmând numeroase cursuri cu profil de geniu, cursul de Management al Instruirii Trupelor (2000) și cursul de Management în domeniul Resurselor Umane. În anul 2000 a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității din Craiova.

În cursul carierei sale militare, a parcurs toate treptele ierarhiei profesionale, de la comandant de pluton până la comandant de regiment de geniu. A îndeplinit funcții de răspundere în Comandamentul Armatei a 3-a de la Craiova: ofițer 1 în Secția Geniu; a fost șef al armei Geniu în cadrul Brigăzii de Artilerie de la Dr.Tr.Severin si al Centrului de Radiolocație de la Craiova. În anul 1996 este încadrat comandant al plutonului Cercetare, Laminare și Deminare odată cu înființrea "Batalionului 96 Geniu Dr.Joseph Kruzel", batalion ce a fost dizlocat sub egida NATO să desfășoare misiuni de menținere a păcii pe teritoriul Bosniei-Herțegovina.A participat cu Batalionului 96 Geniu Dr.Joseph Kruzel, la doua misiuni in teatrele de operații(IFOR 1996,SFOR 1997). În 1999, odată cu înființarea în fiecare județ al țării a Birourilor Informare-Recrutare, devine primul șef al unei astfel de structuri în județul Dolj. În ianuarie 2007, colonelul Lupu este numit Comandant al Centrului Militar Județean Gorj și al Garnizoanei Tîrgu Jiu^[2]. Începînd din data de 14 ianuarie 2008 a îndeplinit funcția de Șef al Secției Mobilizare din Statul Major General, până la data de 23 noiembrie 2009, când a fost numit Șef al Serviciului Recrutare și Selecție din Statul Major General. Începând cu data de 11 aprilie 2011, colonelul Ilie Lupu îndeplinește funcția de comandant al Centrului Militar Zonal - Dolj.

Este primul ofițer român care a participat si o fost medaliat cu medalia NATO la o misiune militară sub egida Alianței Nord-Atlantice.^[2][3]

Colonelul Ilie Lupu este căsătorit și are un fiu, ofițer.

Colonelul Ilie Lupu

* 1958: Anatolie Gorodenco (în rusă Анатолие Городенко) (n. 5 noiembrie 1958, satul Viișoara, raionul Glodeni) este un om politic din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al agriculturii și industriei alimentare.

·         1958: Robert Patrick (n. 5 noiembrie 1958) este un actor american de film și televiziune. Cele mai cunoscute roluri ale sale includ John Doggett în The X-Files, Ray Cash în Walk the Line, Brigadier General Thomas Ryan în The Unit și T-1000 în Terminatorul 2: Ziua Judecății.

Patrick, cel mai mare dintre cei 5 frați ai săi, s-a născut în Marietta, Georgia sub numele de Robert Patrick Jr., fiul lui Nadine și Robert Patrick, un bancher. Și-a petrecut tinerețea în Bay Village, o mică suburbie din Cleveland, Ohio. A absolvit liceul Farmington din Farmington, Michigan în 1977. A fost atlet și fotbalist la universitatea statală de bowling (joc de bile).

Patrick este căsătorit cu actrița Barbara Patrick, care a apărut în câteva filme cu el. Împreună au un fiu pe nume Samuel și o fică pe nume Austin. Patrick este frate cu Richard Patrick, chitaristul formației Nine Inch Nails și liderul formațiilor rock Filter și Army of Anyone.

Filmografie

• Eye of the Eagle (1986) - ca Johnny Ransom
• Equalizer 2000 (1986) - ca Deke
• Future Hunters (1986) - ca Slade
• Killer Instinct (1987) - ca Johnny Ransom
• Hollywood Boulevard II (1989) - ca Cameraman
• Die Hard 2 (1990) - ca O'Reilly
• Terminator 2: Judgment Day (1991) - ca T-1000
• Broken (1992) - ca Cop (neacreditat)
• Wayne's World (1992) - ca Bad Cop (T-1000)
• Body Shot (1993) - ca Mickey Dane
• Fire in the Sky (1993) - ca Mike Rogers
• Last Action Hero (1993) - ca T-1000 (Cameo)
• Swat Kats: The Radical Squadron (1993) - ca Dr. Lieter Greenbox (voice) (season 1)
• Double Dragon (1994) - ca Koga Shuko aka Guisman
• Hong Kong 97 (1994) - ca Reginald Cameron
• The Cool Surface (1994) - ca Jarvis Scott
• Zero Tolerance (1995) - ca Jeff Douglas
• The Outer Limits: "Quality of Mercy (1995) - Major John Skokes
• The Dig (1995) - ca Cmdr. Boston Low (voice)
• Last Gasp (1995) - ca Leslie Chase
• Decoy (1995) - ca Travis
• The Outer Limits: "The Light Brigade" (1996) - Major John Skokes
• T2 3-D: Battle Across Time (1996) - ca T-1000
• Striptease (1996) - ca Darrell Grant
• The Only Thrill (1997) - ca Tom McHenry
• Rosewood (1997) - as Fanny's lover
• Asylum (1997) - Nicholas Tordone
• Cop Land (1997) - ca Jack Duffy
• Hacks (1997) - ca Goatee
• The Vivero Letter (1998) - ca James Wheeler
• Tactical Assault (1998) - ca Col. Lee Banning
• Ambushed (1998) - ca Shannon Herrold
• Perfect Assassins (1998) (TV) - ca Leo Benita
• The Faculty (1998) - ca Coach Joe Willis
• Rogue Force (1998) - ca Jake McInroy
• From Dusk Till Dawn 2: Texas Blood Money (1999) - ca Buck
• A Texas Funeral (1999) - ca Zach
• Shogun Cop (1999) - ca Detective
• The Sopranos (2000) - ca David Scatino
• Mexico City (2000) - ca Ambassador Mills
• All the Pretty Horses (2000) - ca Cole
• Backflash (2001) - ca Ray Bennett
• Angels Don't Sleep Here (2001) - ca Det. Russell Stark
• Spy Kids (2001) - ca Mr. Lisp
• Texas Rangers (2001) - ca Sgt. John Armstrong
• The X-Files (2000–02) - ca John Doggett
• D-Tox (2002) - ca Noah
• Out of These Rooms (2002) - ca John Michael
• The Hire: Ticker (2002) - ca FBI agent (neacreditat)
• Pavement (2002) - ca Samuel Brown
• 1st to Die (2003) (TV) - ca Nick Jenkins
• Charlie's Angels: Full Throttle (2003) - ca Ray Carter
• Stargate Atlantis (2004) - ca Colonel Marshall Sumner
• Ladder 49 (2004) - ca Lenny Richter
• The Fix (2005) - ca Shay Riley
• Elvis (2005) - ca Vernon Presley
• Lost (2005) (episode "Outlaws") - ca Hibbs
• Supercross (2005) - ca Earl Cole
• Walk the Line (2005) - ca Ray Cash
• Law and Order: SVU (2005) (episode "Demons") - ca Ray Schenkel
• Firewall (2006) - ca Gary Mitchell
• The Marine (2006) - ca Rome
• Flags of Our Fathers (2006) - ca Colonel Chandler Johnson
• The Outfit (2006) - ca Deuce Williams
• The Unit (Television series, 2006 - 2009) - ca Colonel Tom Ryan
• We Are Marshall (2006) - ca Head Coach Rick Tolley (neacreditat)
• Bridge To Terabithia (2007) - as Jack Aarons
• Balls of Fury (2007) - ca Sgt. Pete Daytona
• Avatar: The Last Airbender (2007) - ca Piandao (voce)
• Fly Me to the Moon (2008) - ca Louie (voce)
• Strange Wilderness (2008) - ca Gus Hayden
• Autopsy (2008) - Dr. David Benway
• Alien Trespass (2009) - Vernon
• The Black Waters of Echo's Pond (2009) - ca Pete
• Lonely Street (2009) - ca Mr. Aaron
• Men Who Stare at Goats (2009) - ca Todd Nixon

Robert Patrick

* 1959: Aurel Căciulă (n. 5 noiembrie 1959) este un deputat român, ales în 2016.

·         1959: Bryan Guy Adams OC OBC (n. 5 noiembrie 1959, Kingston,  Ontario,  Canada) este un cântăreț, cantautor, chitarist, compozitor, filantrop, fotograf, muzician, producător muzical și activist canadian.

Adams a ajuns să fie cunoscut și faimos în Canada și  Statele Unite ale Americii cu albumul său muzical din 1983 intitulat Cuts Like a Knife și după numai un an a devenit un star mondial cu albumul său din 1984 intitulat Reckless, care a propulsat oriunde unele dintre cele mai bune cântece ale sale, incluzând Run to You și Summer of '69.^[3]

În 1991, a lansat melodia (Everything I Do) I Do It for You, de pe albumul Waking Up the Neighbours, care a devenit unul dintre cele mai cunoscute cântece-balade ale sale în întreaga lume, ocupând locul întâi în multe țări ale lumii, incluzând 16 săptămâni în Regatul Unit, un nou record. De asemenea, Adams a avut niște cântece care au ocupat locul întâi în clasamentul U.S. Billboard Hot 100, dintre care Heaven, All for Love și Have You Ever Really Loved a Woman? au devenit extrem de cunoscute.^[4]

Pentru contribuțiile sale la muzică, Adams a primit numeroase nominalizări, distincții și premii, incluzând 20 de premii Juno din 56 de nominalizări, 15 Grammy Award nominalizări, incluzând căștigarea premiului Cel mai bun cântec scris specific pentru film sau televiziune în 1992. Adams a primit, de altfel premii din partea entităților precum sunt MTV, ASCAP și American Music, trei Ivor Novello Awards pentru compoziție, fiind de asemenea nominalizat de cinci ori pentru Golden Globe Award și de trei ori pentru Academy Award, pentru compozițiile muzicale special scrise pentru filme.

Ca recunoaștere pentru meritele sale componistice și muzicale, dar și a actelor sale filantropice, Adams a fost decorat cu en Order of Canada și en Order of British Columbia pentru contribuții importante la muzicâ și la acte filantropice, realizate prin fundația sa, datorită cărora a ajutat la îmbunățirea educaței oamenilor din întreaga lume

Adams s-a născut la 5 noiembrie 1959 în Kingston, Ontario, din părinți englezi, dar are rădăcini malteze din partea bunicii sale.

În anii 1960, datorită tatălui său, care lucra ca diplomat pentru statul canadian, a avut norocul să meargă alături de familia sa în multe țări.

Primul album al său, care îi poartă numele, a fost lansat în februarie 1980. Cel de-al doilea a fost scos pe piață numai un an după aceea și se numește, You want it you got it. Cel mai mare succes comercial de la începutul carierei sale l-a înregistrat cu materialul lansat în 1983, Cuts like a knife. Albumele sale următoare au fost premiate cu platină, așa cum este și exemplul lui Into the fire, din 1987.

Everything I do, I do it for you, piesa care s-a clasat pe primul loc timp de 16 săptămâni consecutive în UK Single Charts a rămas și până astăzi un record. Melodia a fost inclusă pe albumul Waking up the neighbours, lansat pe piață în 1991. Aceasta a fost și coloana sonoră a filmului Robin Hood: prințul hoților, cu Kevin Costner în rolul principal.

Următorul material a fost un "best of" care conținea însă și melodia Please forgive me. Tot în 2003, Bryan Adams a mai înregistrat hitul All for love, împreună cu Rod Stewart și Sting. Acesta a intrat pe coloana sonoră a filmului "Cei trei muschetari".

Din 1996 și până în 1999, Adams a lansat câte un album în fiecare an. Cel mai de succes a fost `18 till I die` care conținea și piesa Have you really loved a woman?, ce a devenit ulterior coloana sonoră a peliculei Don Juan de Marco cu Johnny Depp și Marlon Brando.

După o pauză de șase ani, Adams a revenit pe piața muzicală în 2004 cu albumul `Room Service`. Acesta a înregistrat un mare succes în Europa, clasându-se pe locul întâi în topuri.

Cele mai cunoscute albume ale sale sunt Reckless, 18 till I die, Waking up the neighbours.

O mare parte din muzica lui Bryan Adams a fost fie scrisă special pentru filme sau pentru a intra pe coloana sonoră a 42 de pelicule.

Bryan Adams

·         1959 - S-a născut Rob Fisher, clăpar, basist şi compozitor britanic (Scritti Politti).
* 1960: Vasile Darie (n. 5 noiembrie 1960, Brăila) este un antrenor de fotbal român. Întreaga sa carieră, atât ca fotbalist cât și ca antrenor este legată de Dacia Unirea Brăila. La Dacia Unirea Brăila a ocupat începând cu 2006 următoarele posturi: antrenorul echipei de juniori (2006-2007), antrenor secund (2008-2009) și antrenor principal(2007-2008 și 2009-2010).

·         1960: Katherine Mathilda "Tilda" Swinton (n. 5 noiembrie 1960 în Londra^[1]) este o actriță și fotomodel scoțian^[2] care a fost distinsă cu premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar pe 2007 pentru rolul său din filmul Michael Clayton^⁠(en).

Tilda Swinton

Swinton provine dintr-o familie cu tradiții vechi scoțiene, tatăl ei Sir John Swinton of Kimmerghame, a fost general maior în garda scoțiană Scots Guards, care este garda personală a reginei britanice. Tilda Swinton a vizitat de mai multe ori pe Diana Spencer, care devine mai târziu soția lui Charles, Prinț de Wales. Ea urmează gimnaziul într-un internat privat West Heath Girls School din Sevenoaks. Ulterior ea termină studiul de științe umaniste și literatură engleză la University of Cambridge. In această perioadă ea devine membră a partidului comunist. O perioadă a fost angajată cu acțiuni de asistentă socială în Africa de Sud. Swinton are doi copii gemeni de la John Byrne, un autor și pictor scoțian, dar în ultimii ani are o relație cu artistul Sandro Kopp. Presa de bulevard presupune că ea preferă să aibă cu doi bărbăția acte sexuale în același timp. Lucru care a fost negat fața presei de Tilda Swinton.

·         1963: Tatum O'Neal, actriță americană

·         1963: S-a nascut Jean-Pierre Papin, fotbalist francez. 
* 1964: Famke Beumer Janssen (n. 5 noiembrie 1964, Amstelveen) este o actriță, regizor, scenarist și fost fotomodel de origine olandeză. Rolul care i-a adus faima a fost cel al lui Xenia Onatopp din filmul GoldenEye, jucat alături de Pierce Brosnan, urmând rolul Jean Grey/Phoenix in seria de filme X-Men (2000–2014), și Lenore Mills în Taken (2008), Taken 2 (2012) și Taken 3 (2015). În 2008, a fost numită Goodwill Ambassador pentru Integritate de către Națiunile Unite. A debutat ca regizor în anul 2011 cu filmul Bringing Up Bobby.

Famke Beumer Janssen

Janssen la WonderCon în martie 2013

* 1964: Abédi Ayew (născut 5 noiembrie 1964) mai bine cunoscut ca Abédi "Pelé" este un fost fotbalist ghanez^[1]. A fost numit Jucătorul african al anului în 1991, 1992 și 1993. Pelé l-a trecut în lista cei mai buni 125 de jucători în viață în martie 2004.

·         1965 - S-a născut Paris Grey, vocalist şi compozitor american (Inner City).
* 1966: Nicoleta Alexandru cu numele de scenă Nicola (n. 5 noiembrie 1966, București, RS România) este o cântăreață de origine română ce s-a născut în București. A făcut primii pași importanți în muzica românească începând cu anul 1985.

La Festivalul Mamaia 1985, obține premiul teatrului Fantazio și premiul de cel mai bun prieten al carului 5 TVR alături de grupul muzical FORTE. În 1986 după destrămarea celor patru membre ale grupului, Cristina Fronea și Nico formează împreună grupul ADAGGIO și susțin, până în 1988, peste 200 de recitaluri alături de trupa Holograf.

În 1988 își începe cariera alături de trupa sibiană Riff sub numele de Nicoleta Nicola și participă la mai multe festivaluri muzicale din țară. În 1992 participă la selecția concursului Eurovision cu piesa "Balerina". În 1995 susține concerte la Cannes, Monaco și în mai multe orașe din Elveția. În 1999 apare primul ei Single "Cu tălpile goale" produs de Media Pro Music cu ajutorul proiectului Propaganda Pro FM al lui Andrei Gheorghe. Single-ul "Cu tălpile goale" beneficiază de foarte multe difuzări pe posturile Radio Pro FM, Radio Contact, Radio 21, Radio România, etc.) și pe posturile TV din România dela acea vreme (Pro TV, Atomic TV, TVR, Tele 7 abc).

Participă la megaconcerte precum: Eclipsa 1999, Reveliunea 2000 și Propaganda Pro FM. În anul 2000 apare albumul Turquoise produs tot de Media Pro Music. În 2002 participă cu piesa "Lângă mine" la Festivalul "Mamaia 2002" unde câștigă locul al doilea la secțiunea de "Creație" precum și "Premiul Presei". După succesul obținut la Mamaia cu această piesă a semnat un contract cu casa de discuri Media Services.

La începutul lunii octombrie finalizează înregistrările pentru cel de-al treilea material muzical din carieră, intitulat "Lângă mine". Piesele sunt compuse de Mihai Alexandru și pe album se pot găsi piesele: "I Do" care e participantă în preselecția pentru Eurovision 2002. Alături de Petre Năstase filmează videoclipul piesei "Lângă mine" la Muzeul Național de Istorie a României. Noul material muzical și videoclipul marchează un progres de imagine pentru Nicola, acum mult mai sofisticată. În 2003 primește premiul Femeia Anului al revistei Avantaje, iar piesa "Lângă mine" este premiată cu "Piesa anului" de Radio România Actualități. Pe 1 martie 2003, după un succes imens cu piesa sa "Don't break my heart", Nicola câștigă selecția națională la Eurovision Song Contest de la Riga, capitala Republicii Letonia. Se califică pe locul 10.

În același an lansează cel de-al patrulea său material discografic : "Best of Nicola" care va lua și Discul de platină după numărul de exemplare vândute. Câștigă premiul "Cea mai bună voce feminină" la premiile TV K Lumea.

În 2005 lansează albumul "De mă vei chema" ce conține două hit-uri răsunătoare, "De mă vei chema" și "Honey". Odată cu lansarea albumului Nicola își începe aparițiile alături de noua sa trupă formată cu soțul Mihai Alexandru, Cătălin Dalvarea, Andrei Stanoevici și Ștefan Corbu. În același an este nominalizată la MTV România Music Awards la categoria "Best Pop" și "Best Female". Spre finele anului 2005 iși anuntă desparțirea de Mihai Alexandru după 15 ani de căsnicie.

În vara anului 2007 Nicola lansează piesa "Doar noi doi" cu un videoclip a filmat în Barcelona. Tot în 2007, cu single-ul "Fairytale story", Nicola participă la selecția națională pentru Eurovision unde se clasează pe locul 7. În 2008 colaborând cu Thomas Nichols, compozitor pentru mai multe nume sonore (All Saints, Celine Dion) scot single-ul "Leave No Heart Behind".

În 2009 Nicola pregătește lansarea noului său album "Thank you" ^[1], cu un nou single "My Love" și 2 mix-uri ^[2] semnate de trupa KORD, cu care Nicola a colaborat și pentru remixul de la "Don't break my heart".^[3]. În momentul de față "My love" este difuzată și în SUA.

În 2011 Nicola lanseaza noul single "Meant 2 be mine" semnat de Steve Crow, membru al trupei KORD. În scurt timp de la lansare, piesa obtine un feedback bun, ajungand in playlist-urile mai multor radio-uri de peste hotare.^[4] [5]

În anii ce urmeaza, Nicola continua colaborarea cu KORD. În 2012 lanseaza piesa Good morning (my) Facebook friend, piesa dedicata fanilor ei de pe Facebook. ^[6]. În 2013 apare o noua piesa de dragoste, numita TE IUBESC , piesa ce ajunge in scurt timp in inimile multor fani. ^[7].

În august 2014, Nicola și-a reluat colaborarea artistică cu Mihai Alexandru.^[8]

În 2015 Nicola colaboreaza cu Will Taylor de la Appointed Recordings si lanseaza impreuna piesa Addicted To Your Love ^[9]. Piesa va fi inclusa in 2016 pe albumul Miami 2016 Trance Anthems ^[10]

În 2019 Nicola se califică în semifinalele Eurovision România 2019 cu piesa Weight of The World ^[11]. Piesa este compusa de Michael James Down, Will Taylor & Jonas Gladnikoff.

Nicoleta Alexandru

·         1968: Ion Vlădoiu (n. 5 noiembrie 1968,^[2] Călinești, Argeș, România) este un fost fotbalist român, actualmente antrenor. Este cunoscut mai bine ca Jean Vlădoiu. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

·         1971: S-a nascut Luminita Gogirlea, atleta romana.
* 1971: Jonathan Richard Guy "Jonny" Greenwood (n. 5 noiembrie 1971, Oxford) este un muzician și compozitor englez, membru al formației rock Radiohead. Greenwood este un multi-instrumentalist: cântă la chitară, orgă, pian, xilofon, glockenspiel, Ondes Martenot și muzicuță. Este fratele colegului său de trupă Colin Greenwood.

Greenwood este considerat a fi unul dintre cei mai buni chitariști ai tuturor timpurilor

Jonny Greenwood

Jonny Greenwood în 2004

·         1974: Angela Nathalie Gossow, născută pe 5 noiembrie 1974, în Köln, Germania, este vocalista trupei suedeze de death metal melodic Arch Enemy. Anterior a cântat în trupe precum Asmodina, Devil in the Details și Mistress. Este considerată una din puținele vocaliste metal de succes care folosesc tehnica death growl ca stil principal de interpretare. Este influențată în special de Jeff Walker de la Carcass, David Vincent de la Morbid Angel, Chuck Billy de la Testament, John Tardy de la Obituary, Chuck Schuldiner de la Death, Dave Mustaine de la Megadeth și Rob Halford de la Judas Priest. Gossow este vegetariană.

Angela Gossow a profesat ca jurnalist la o revistă online, dar a studiat economia și a urmat și o instrucție de bază în publicitate și management. Ea crede că educația este foarte importantă.^[6]

Angela Gossow spune despre mama ei că și-a înrămat în bucătărie un afiș uriaș cu Arch Enemy. Ea adaugă că mama ei știe întotdeauna unde se află și unde va concerta după aceea, accesând internetul sau citind revista „Metal Hammer”. Angela e de părere că părinții ei sunt foarte mândri de ea.^[3]

Răspunzând, pe pagina ei oficială, întrebărilor fanilor, Angela a spus că, în afară de părinți, cea mai importantă persoană din viața ei este „Michael Amott. Mi-a fost mereu alături”.^[6]

Întrebată dacă și-ar dori să fie mamă, Angela răspunde că nu e sigură, deși are cel mai mare respect pentru părinți. Motivul este că „e foarte greu să crești copii în societatea noastră”^[6], datorită influenței celor din jur, a mass-media, a drogurilor, precum și a modelelor pe care le uneori le urmează copiii, chiar dacă nu sunt întotdeauna cele mai fericite. Gossow nu e sigură ca s-ar putea ridica la înălțimea acestei răspunderi, pentru că majoritatea copiilor au nevoie de stabilitate în viață. „Și în ceea ce fac eu acum nu este stabilitate”^[6].

Despre religie, Angela Gossow crede că „religia e o unealtă a puterii, un motiv de război, o puternică sursă de venit”

Deși înconjurată de chitariști de clasă, Angela nu a încercat să învețe să cânte și la chitară, fiind mai degrabă intimidată de tehnica de neegalat a acestor muzicieni.

Festivalurile ei preferate sunt cele bine organizate, în care trupele sunt tratate cu atenție, de la festivaluri mai mici, precum Up From The Ground, până la cele mari, de genul festivalului Graspop.

Angelei Gossow îi place timbrul vocal al unor soliști precum Rob Halford sau Ronnie James Dio, deși nu este fan al stilului vocal clean în muzica metal. Mai mult, vocile de operă o fac să se simtă rău.^[6]

Gossow ascultă și altfel de muzică decât metal, recunoscând că îi plac The Jackson 5 și primele albume ale lui Michael Jackson^[6], dar și unele melodii ale lui Britney Spears^[3]. De asemenea, ascultă anumite piese din anii '60, '70 și '80.

Angela Gossow

Angela Gossow (2007) în São Paulo, Brazilia

* 1974: Miladin "Dado" Pršo (n. 5 noiembrie 1974 în Zadar) este un fost fotbalist internațional croat, care a jucat pe poziția de atacant.

* 1975: Jenny Marielle Pettersson (n. 5 noiembrie 1975 în Helsingborg, Suedia), cunoscută sub numele de scenă Velvet este o cântăreață suedeză de muzică pop, dance. A lansat două albume și opt discuri single care s-au clasat pe primele douăzeci de poziții ale Swedish Singles Chart. În România este cunoscută pentru melodia Chemistry, care s-a clasat pe locul trei în clasamentul Romanian Top 20.

Velvet

Jenny „Velvet” Pettersson la Rix FM Festival (2009)

* 1977: Mihai Claudiu Covaliu (n. 5 noiembrie 1977, Brașov) este un fost scrimer român, laureat cu aur la Jocurile Olimpice din 2000 și bronz la Olimpiada din 2008 și campion mondial în 2005. În prezent este antrenor principal al CS Dinamo București și al lotului olimpic de sabie masculin al României, de asemenea este președintele Federației Române de Scrimă și al Comitetului Olimpic și Sportiv Roman.
* 1980: Ibrahim Maalouf (în arabă ابراهيم معلوف; n. 5 noiembrie 1980, Beirut, Liban) este un muzician francez de origine libaneză. El s-a născut în Beirut, Liban, dar acum locuiește în Paris.

Ibrahim Maalouf

Ibrahim Maalouf în 2015

·         1980: Christoph Tobias Metzelder, (n. 5 noiembrie 1980, Haltern am See, Germania de Vest) este un fundaș central german retras din activitate, care a jucat la FC Schalke 04, în Bundesliga.
* 1980: Mohammed Hamza (n. 5 noiembrie 1980) este un jucător de fotbal ghanez care evoluează la clubul King Faisal Babes. Între 2007-2008 a jucat în Liga I, la Ceahlăul Piatra Neamț.
* 1981: Ksenia Anatolievna Sobciak (rusă Ксе́ния Анато́льевна Собча́к, n. 5 noiembrie 1981) este prezentatoare de televiziune și radio, actriță, jurnalistă, activistă socială și politică rusă. Ea a devenit cunoscută publicul larg în calitate de gazdă și prezentatoare a reality show-ului Dom-2 de pe canalul rusesc TNT. Ea este descrisă uneori ca "It girl a Rusiei"^[3] și "Paris Hilton a Rusiei"

Ksenia Sobciak Ксения Собчак

Ksenia Sobciak imitând coafura reprezentativă a Iuliei Timoșenko Părinți Anatoli Sobciak Liudmila Narusova Căsătorită cu Maksim Vitorgan[*] (1 februarie 2013–2019) Konstantin Bogomolov[*] (din 13 septembrie 2019)  Copii Platon Vitorgan[*]

* 1982: Ovidiu Stănescu (n. 5 noiembrie 1982) ^[2], cunoscut sub pseudonimul DJ Yaang este un realizator radio, DJ și producător muzical român. Este cunoscut pentru emisiunile pe care le-a realizat la Kiss FM încă de la lansarea postului, în 2003, pe 5 noiembrie, chiar de ziua lui DJ Yaang. Emisiuni: Kiss by Kiss, cu Ovidiu "Who's Your Daddy" Stanescu, Kiss FM de 10, cu Cătălin Dezbrăcatu, Autostrada Kiss și Kiss Kiss in the Mix, care împlinește 10 ani de difuzare în septembrie 2019. Kiss Kiss in the Mix este realizata și produsa împreună cu Olix (Oliver SimIonescu). Dj Yaang colaborează și cu Marius Moga și DeMoga Music din 2013, ca și creative manager / consultant și A&R.

Dj Yaang a compus și produs de-a lungul timpului piese, producții și Remixuri pentru artiști precum: Gaz pe Foc, Paul & DJ Allegro, Vali Barbulescu, Giulia, DJ Andi & Aida, Adrian Eftimie, Aisa, Fly Project, Marius Moga, Voltaj, Anda Adam, Andra, Andreea Bălan, DJ Sava, Neylini, Adi Cristescu, DJ Jonnessey & Aner, Narcotic Sound, Lavinia, Maria Andria, AleeKim, Paula Seling, Blaxy Girls, Amna & What's Up, etc.

S-a născut la Pitești pe data de 5 noiembrie 1982, dar copilăria și-a petrecut-o la Arad, orașul natal al mamei sale. Timp de opt ani a studiat pianul, fiind pasionat de muzica clasică. Având o colecție imensă de casete audio și discuri vinil, însumând câteva sute, Ovidiu și-a deschis propriul „post de radio”, ascultătorii fiind prietenii cu care locuia în bloc, și, mai ales fratele său, Dragoș^[2]. A studiat muzica clasică cu profesor de pian (studiu particular), dezvoltând interes pentru partituri scrise de Ludwig Van Beethoven, Frederic Chopin, Robert Schumann, Johannes Brahms și alții.

În vara anului 1995, Ovidiu s-a angajat ca DJ într-o discotecă din apropierea Aradului. Până în 1999 a lucrat la mai multe cluburi din orașele Pitești, Mioveni și Domnești.

În aprilie 1999, a reușit să se angajeze la Radio 21 Pitești, în urma câștigării unui concurs, pentru ca în vara aceluiași an să se angajeze la nou înființatul Radio Contact Pitești. A transmis în direct în timpul eclipsei de Soare de la 11 august.

RADIO: La propunerea lui Dan Ghibernea, Ovidiu s-a întors la postul Radio 21, de data aceasta la cel cu sediul în capitală, realizând programe de animație în timpul săptămânii dar și emisiunea "Muzica Ta de Weekend", pentru ca mai apoi sa se angajeze definitiv la Kiss FM (fostul Radio Contact). Acolo a prezentat emisiunea Kiss by Kiss, prima transmisie fiind chiar de ziua sa de naștere, pe 5 noiembrie 2003, căpătând și porecla de Ovidiu „Who's Your Daddy” Stănescu datorită unui jingle al emisiunii^[1]. Între timp s-a stabilit la București și a s-a apucat de producții muzicale^[2]. Din 2003 până în 2007 realizează emisiunea de seară "Kiss By Kiss" (luni - vineri 19-22), din 2007 până în 2008 emisiunea "Kiss FM de 10" sau "After Cronica" (luni - vineri 10-13) alături de Cătălin Dezbrăcatu (Codruț Kegheș), iar din martie 2010, alături de colegul său OLiX (Oliver Simionescu), realizează și produce emisiunea "Kiss Kiss in the Mix" (luni - vineri 19-22), emisiune interactivă cu program de piese mixate, dedicații (daddyKiss-uri), concursuri, "Summer Kiss Costinești" (2009-2012), "Winter Kiss Predeal" (2009-2011), "Winter Kiss Sinaia" (2012), "Summer Kiss Mamaia" împreună cu DJ Jonnessey (2013).

PRODUCȚIE MUZICALĂ (producer, songwriter, remixer): Începând din 2005 a compus și produs piese precum Dj Andi & Aida - 4 the 1st Time, Adrian Eftimie - No Side Effect, Adrian Eftimie - Desire. A continuat cu proiectul Dj Yaang & Aisa, producând și remixând mai multe producții pentru Giulia, Vali Bărbulescu, Gaz pe Foc, Alina Sorescu, Andreea Bălan, Andreea Bănică, Voltaj, Andra - Abelia, Andra - What about us, Pitt Leffer, Fly Project, Neylini, Anda Adam, MadHeart, Anya (ex-HI Q), cel mai recent single solo al sau fiind "Deasupra Tuturor" (august 2012), produs împreună cu Phelipe în studioul Saint Peter Production. În prezent, lucrează alături de echipa lui Marius Moga, la DeMoga Music Publishing, ca și creative manager dar și producător.

* 1982: Han Ji-min (născută la 5 noiembrie 1982) este o actriță din Coreea de Sud. Ea a debutat în 1999 jucând în diferite reclame și videoclipuri înainte de a câștiga o atenție mai largă în 2003, apărând în drame coreene cum ar fi All In și Dae Jang Geum. A jucat de asemenea în Resurrection interpretarea fiindu-i descoperită și aducându-i premiul KBS Best New Actress. Ea este în prezent purtător de cuvânt pentru Stila Cosmetics.

Ea a câștigat de asemenea premiul Best Dresser la MBC Acting Awards în 2007.

Han Ji-min

* 1986: Kwon Bo-a (născută în 5 noiembrie 1986) cunoscută după numele de scenă BoA, care vine de la "Beat of Angel", este o cântăreață sud-coreeană, activă în Coreea de Sud, Japonia și S.U.A. Născută și crescută în Gyeonggi-do, Boa a fost descoperită de SM Entertainment când l-a acompaniat pe fratele ei mai mare la o căutare de talente. În 2000, după 2 ani de antrenament, ea a realizat "ID; Peace B", albumul ei coreean de debut, sub SM Entertainment. Doi ani mai târziu ea și-a lansat albumul japonez de debut "Listen to My Heart", sub compania Avex Trax. În 14 octombrie 2008, sub SM Entertainment USA, o subdiviziune a SM Entertainment, Boa a debutat în S.U.A cu single-ul "Eat You Up" și a lansat albumul de debut în limba engleză, "BoA" în 17 martie 2009.

Influențată de căntăreți de Hip hop și R&B precum Nelly și Janet Jackson, multe din cântecele ei aparțin acestor genuri. Având în vedere faptul că artista susține că nu "are talent îndeajuns pentru a scrie cântece",^[1] scrierea și compunerea celor mai multe din cântecele ei se face de către alte persoane; din această cauză a primit numeroase critici (Totuși numai câteva cântece sunt scrise de ea, BoA a început să compună de una singură începând cu albumul ei de debut în Japonia, Listen to My Heart, unde a co-scris și a compus cântecul "Nothing's Gonna Change".)

Aptitudinile la limbi străine ale lui BoA (vorbește japoneza și engleza la nivel de conversație pe lângă faptul că e vorbitoare nativă de limba coreeană și are cântece în limba mandarină)^[2] au contribuit la succesul ei pe piața din Coreea de Sud și Japonia și la faima ei în Asia de Est. Este singura asiatică non-japoneză care are albume vândute în peste două milioane de exemplare în Japonia și e una dintre cei numai doi artiști ce au avut șase albume de studio consecutive care să ocupe primul loc în topurile Oricon de la debutul său.

BoA

* 1986: Kasper Peter Schmeichel (n. 5 noiembrie 1986,^[4] Copenhaga, Danemarca) este un fotbalist danez ce joacă ca portar la Leicester City din Premier League din Anglia. Este fiul fostului portar de la Manchester United și la Naționala Danemarcei Peter Schmeichel, care, în mod interesant, și-a încheiat cariera la Manchester City, primul club al fiului său.

·         1987: Paul Kevin Jonas al II-lea^[1] (n. 5 noiembrie 1987), cunoscut și drept Kevin Jonas sau K2, este un actor și muzician american, fondator al trupei Jonas Brothers.
S-a născut în Teaneck, New Jersey, SUA, pe data de 5 noiembrie 1987. Este cunoscut sub numele Paul Kevin Jonas al II-lea, Kevin Jonas sau K2. Zodia sa este scorpion. Mama sa se numește Denise, iar tatăl Kevin Paul Jonas Sr.. El are trei frați: Nick Jonas, Joe Jonas și Frankie Jonas. Are o înălțime de 2.13 metri, ochi căprui și păr șaten.
Este căsătorit cu Danielle D. și are două fetițe.

Kevin Jonas

Kevin Jonas în septembrie 2008

* 1988: Yannick Borel (n. 5 noiembrie 1988, Pointe-à-Pitre, Guadelupa) este un scrimer francez specializat pe spadă, campion european în 2016 și campion mondial pe echipe în 2011.
* 1990: Mihai Nistor (n. 5 noiembrie 1990, Podu Iloaiei, județul Iași) este un pugilist român care evoluează în categoria supergrea (+91 kg), campion mondial AIBA Pro Boxing în 2015.
* 1990: Peer Borsky (n. 5 noiembrie 1990, Zurich) este un scrimer elvețian specializat pe spadă, laureat cu bronz mondial pe echipe în 2014^[1] și în 2015^[2] și campion european pe echipe la Campionatul European de Scrimă din 2014
* 1992: Marco Verratti (n. 5 noiembrie 1992) este un fotbalist italian care joacă în prezent la clubul de fotbal francez Paris Saint-Germain și, de asemenea, la echipa națională de fotbal a Italiei. S-a transferat de la Pescara la PSG în 2012, la 19 ani.
* 1993: George Martin Long (n. 5 noiembrie 1993) este un fotbalist englez care evoluează ca portar pentru echipa Motherwell, sub formă de împrumut de la Sheffield United.
* 1997: Tjaša Stanko (n. 5 noiembrie 1997, în Maribor)^[3][4] este o handbalistă slovenă care joacă pentru RK Krim^[5] și pentru echipa națională a Sloveniei^[1][6] pe postul de intermediar stânga.

VA URMA