MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MARȚI 5 NOIEMBRIE 2019
Bună dimineața, prieteni!
Să-i mulțumim Domnului pentru tot ce ne-a dat și să-L rugăm să aibă grijă de noi și de familiile noastre! Doamne miluiește!
PARTEA A TREIA ȘI ULTIMA
RELIGIE ORTODOXĂ 5 Noiembrie
Sf Mc Galaction și Epistimia
Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă Română se face la data de 5 noiembrie – Icoană sec. XX, Sfântul Munte Athos, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)
Apoi, privind la dânşii, a zis: „Cine sunteţi voi, negrilor?” Sfântul Galaction a răspuns: „Suntem creştini şi călugări”. Ighemonul a zis: „Cine este Hristos?” Sfântul a zis: „Hristos este Dumnezeul adevărat, Care a făcut cerul şi pământul şi toate cele de pe ele”.
„Blestemat să fii, chinuitorule fără de ruşine, căci goliciunea mea nimeni n-a văzut-o din copilăria mea, iar tu porunceşti să mă aducă goală înaintea întregului popor! Să orbească dar ochii voştri cei necuraţi, ca să nu vedeţi goliciunea fecioriei mele!”
Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia – Galaction a fost fiul lui Clitofont și al Levkipiei și a murit pentru Hristos la vârsta de 30 de ani. Epistimi nu avea decât 16 ani când a murit pentru credința în Domnul nostru Iisus Hristos. Clitofont era un bogat din orașul Emesa Feniciei, iar Levkipia era fiica unui conducător de oraș, pe nume Memnont. Fiind stearpă, Levkipia mersese la doctori și vrăjitori în speranța că va putea naște un copil, însă nu a aflat nici o rezolvare. Într-o zi a bătut la poarta casei un bătrân pe nume Onufrie, care ascundea faptul că era preot și monah sub haine de cerșetor. Levkipia l-a chemat înăuntru și i-a destăinuit mare ei supărare. Atunci, bătrânul i-a făgăduit că dacă va crede în Dumnezeul creștinilor și se va boteza, rugămintea ei de a avea un copil va fi împlinită. Acceptând să fie botezată, nu la mult timp Levkipia a născut un băiat, convingând astfel și pe soțul ei Clitofont să se boteze. Ei l-au numit pe copil Galaction și l-au crescut în credința creștină și i-au oferit o bună educație. La vârsta de 24 de ani, Galaction este logodit de către tatăl său cu tânăra Epistimia care era păgână. Datorită persecuției lui Deciu și a lui Secund, conducătorul orașului Emesa, împotriva creștinilor, Galaction și-a botezat logodnica în ascuns, în râul Chefis, la fel ca și pe Evtolmie, un slujitor din casa Epistimiei. Hotărând să-și dedice viața monahismului, ei au părăsit orașul, și s-au îndreptat spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici și alta pentru călugări. După ce păgânii au aflat de existența celor două mănăstiri, au trimis armată pentru a prinde toții monahii, între care a fost prins și Galaction. Epistimia i s-a alăturat în scurt timp, mărturisind ea însăși că este creștină. Au fost supuși supliciilor și în cele din urmă au suferit moarte martirică mărturisind credința în Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos.
Apoi, privind la dânşii, a zis: „Cine sunteţi voi, negrilor?” Sfântul Galaction a răspuns: „Suntem creştini şi călugări”. Ighemonul a zis: „Cine este Hristos?” Sfântul a zis: „Hristos este Dumnezeul adevărat, Care a făcut cerul şi pământul şi toate cele de pe ele”.
În oraşul sirian Emesa trăia un cuplu bogat şi faimos, format din Clitofont şi Leuchipa, care au rămas fără copii mai multă vreme. Mergînd la preoţi păgîni cu pomeni pentru a avea copii, totuşi nu s-au învrednicit.
În fruntea oraşului se afla atunci guvernatorul sirian Secund, numit de romani, care era un aspru prigonitor al creştinilor. Pentru a-i intimida, acesta obişnuia să prezinte pe străzi uneltele de tortură folosite de el. Simpla suspiciune de a face parte din „secta galileiană” (aşa erau numiţi creştinii de către păgâni), era de ajuns ca să fii arestat şi torturat. În ciuda acestor practici, mulţi dintre creştini au preferat să se dea pe mâna lor ca să sufere pentru Hristos.
Un bătrîn pe nume Onufrie, care îşi ascundea meseria de preot şi monah sub haine de cerşetor, mergea din casă în casă pentru a cerşi, propovăduind religia lui Hristos oriunde simţea că putea întoarce pe păgâni la calea cea dreaptă.
Într-o zi acesta a ajuns la poarta casei lui Leuchipe. Dîndu-i pomană, bătrânul a văzut-o pe femeie foarte tristă şi a întrebat-o care este cauza. Spunîndu-i despre necazul ei din familie, Onufrie a început să o consoleze, vorbindu-i de singurul Dumnezeu adevărat, cel atoateştiutor şi atotputernic, care miluieşte şi ascultă rugăciunea celor care se întorc la El cu credinţă. Sufletul lui Leuchipe s-a umplut de speranţă şi a acceptat să fie botezată la creştini. Curând după aceasta, i s-a arătat în vis că va naşte un fiu care va fi un adevărat discipol al lui Hristos. La început, Leuchipe nu i-a împărtăşit vestea cea minunată soţului ei şi, abia după ce s-a născut copilul, i-a mărturisit secretul şi l-a convins şi pe el să se boteze.
Ei l-au numit pe copil Galaction şi l-au crescut în evlavia creştină, asigurîndu-i o bună educaţie. Băiatul şi-ar fi putut foarte bine construi o carieră strălucită dar a ales viaţa monahală curată şi singuratică, trăită în rugăciune.
Când Galaction a împlinit 24 de ani tatăl său i-a găsit o mireasă frumoasă şi dreaptă, numită Epistimi. Fiul nu a ieşit din cuvântul tatălui său, dar prin lucrare dumnezeiască, nunta a fost amânată. Vizitînd-o pe cea care urma să-i fie încredinţată, Galaction i-a dezvăluit treptat credinţa sa. În cele din urmă, a reuşit să o convingă să se boteze în credinţa lui Hristos, botez făcut în secret chiar de el.
Pe lîngă Epistimi, s-a mai botezat şi un servitor de-al casei, numit Evtolmie. Noii iluminaţi, sub îndrumarea lui Galaction, au hotărât să-şi dedice viaţa monahismului. Astfel, ei au părăsit oraşul, îndreptîndu-se spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici şi alta pentru călugări. Toţi vieţuitorii mănăstirilor era bolnavi şi bătrâni, astfel încât cei trei au fost nevoiţi să ducă cu ei toate cele trebuincioase lucrărilor fizice.
Timp de mai mulţi ani, călugării s-au nevoit în muncă, rugăciune şi post. Odată, Epistimi a avut un vis în care ea împreună cu Galaction erau într-un palat minunat, în faţa unui rege strălucitor care le punea nişte coroane de aur pe cap. Aceea avea să fie o premoniţie pentru mucenicia pe care urmau să o sufere.
Păgânii aflară de existenţă mănăstirilor şi au trimis armate să-i prindă pe monahi, însă aceştia au reuşit să se ascundă în munţi. Galaction nu a vrut să fugă ci rămânînd în chilia lui, citea Sfânta Scriptură. Când Epistimi a văzut cum păgânii îl duceau pe Galaction în lanţuri, a rugat-o pe stareţă să o lase şi pe ea să plece, vrând să îndure mucenicie pentru Hristos împreună cu logodnicul şi învăţătorul ei. Stareţa a binecuvântat-o şi plângînd i-a dat drumul.
Sfinţii au fost puşi la munci groaznice, în timp ce se rugau şi slăveau pe Dumnezeu. Li s-au tăiat mâinile şi picioarele, apoi limba şi, în cele din urmă, capul.
Evtolmie, fostul servitor al lui Epistimi, devenit şi el creştin în secret, a luat pe asuns trupurile şi le-a îngropat cu cinste. Mai târziu tot el a lăsat mărturie scrisă despre viaţa curată şi moartea glorioasă a celor doi mucenici, atât pentru cei de atunci cât şi pentru posteritate.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
ARTE 5 Noiembrie
MUZICĂ 5 Noiembrie
Красивая Музыка/ Beautiful Music
Golden Memories Of The 50's 60's Collection - Oldies Songs , Various Artists
The Best Piano Concertos By Chopin - Soothing Instrumental Classical Music
5 horas maior saxofone amor canções instrumental
POEZIE 5 Noiembrie
Adrian Păunescu
Singuratate de amor
Acum, cand primul semn nu ne mai doare,
Si graul e culcat de o furtuna,
Acum, ca fraiele se despreuna
Si-nghetul este desprimavarare.
Primeste tu aceasta veste buna
Pe care cel ce-o da, spunand-o, moare,
E singur, foarte singur fiecare,
Nimeni cu nimeni nu e impreuna.
Iar noi santem pastaile de sange
Ce vor crapa de nervi si de durere,
Calaii de servici cu masti severe
Din expirati coclauri ne vor strange.
Singuratatile din lume, toate,
Nu mai au loc de o singuratate.
Ruga pentru neam
Doamne, Dumnezeul nostru,
Da-ne noua iarasi rostul,
Da-ne liniste si mila,
Duh în trupul de argila.
Da-ne tara iar în tara,
Da-ne dreptul sa ne doara,
Da-ne mama, da-ne tata,
Ca ni s-au furat odata.
Da-ne frate, da-ne sora,
Ce din lanturi Te implora
Si, într-o blîndete noua,
Viata noastra da-ne-o noua.
Moartea batranilor
Mai muncim o vreme, tata-mare,
Ca sa strîngem bani de-nmormîntare,
Mai muncim o vreme, mama buna,
Si-or sa ne îngroape împreuna.
Leu cu leu ati adunat o viata,
Ati facut economii de piata
Si acum asa a fost sa fie,
Sa n-aveti bani pentru sicrie.
Vremuri mari, puternice reforme,
Toate cheltuielile-s enorme,
Pune, tata, capul pe o perna,
Viata ta a devenit eterna.
Nu mai ai nici dreptul la o moarte,
Trage-te, batrîne, într-o parte
Si ramîi, pîn-la sfîrsit, de paza,
Ca altfel te devalorizeaza.
Mai muncim un an, în saracie,
Poate, pîn-la urma, cine stie,
N-avem dreptul de a fi statuie,
Dar macar un lemn si niste cuie.
Pune, mama, masa mai saraca,
Sa le dam si alor care pleaca,
Sa la stam cu mila împotriva,
Printr-un biet colac si o coliva.
Lasa-ti, mama, ochii peste tara,
Sa o faci din moarte sa tresara,
Ca pe noi din nou sa nu ne nasca,
Fara-o-nmormîntare crestineasca.
Groapa ne-a urcat pîn-la calcîie,
Dar n-avem nici bani pentru tamîie,
Si lumînararii ne despoaie,
Si ce scump si drumul pîn-la rai e!
T;ine, mama, tine, tata, usa,
Sa nu intre peste noi cenusa,
Hornurile gri sa nu-si reverse,
Peste noi cenusile perverse.
Ce impozit fiecare boala,
Ce exploatare ireala!
Scîndura sicriului ne costa
Mult mai mult ca viata noastra, fosta.
Pune, tata, mîna pe-o secure,
Sa luam sicrie din padure,
Pune, mama, mîna pe o pîine
Si împarte-o, ca murim chiar mîine.
Vremuri de inflatie si sila,
Moartea însasi a ajuns umila
Si, în fond, pe noi ce ne asteapta?
Doar o sinucidere-nteleapta.
Noi, batrînii, am ramas pe drumuri,
Într-un crematoriu numai fumuri,
Si murim, ajunsi pe înnoptate,
Marfa cea mai ieftina din toate.
Si totusi,vine toamna... - Tatiana Stepa si Adrian Paunescu : http://youtu.be/I2QV6HF-Ng0;
Adrian Păunescu - Rugă pentru părinti: http://youtu.be/nVZtuvws76w;
Adrian Paunescu ultima poezie de pe patul de spital : http://youtu.be/TsdyrJUHlbM.
TEATRU/FILM 5 Noiembrie
Biografie Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880,[1][2] Pașcani, România[3] – d. 19 octombrie 1961,[3][1] Vânători-Neamț, România[4]) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste Sămănătorul, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară Viața Românească. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian). În această etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane precum Neamul Șoimăreștilor, Frații Jderi și Zodia Cancerului. Prin intermediul operelor precum Venea o moară pe Siret..., Baltagul și alte scrieri, Sadoveanu acoperă o mai mare perioadă de timp, ajungând până în istoria contemporană, în care abordează și alte stiluri precum romanul psihologic și naturalismul. Ultima etapă corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic.
Ca om politic, a fost adept al naționalismului și umanismului, Sadoveanu oscilând în perioada interbelică între forțele politice de dreapta și stânga. A făcut parte mai întâi din Partidul Poporului, Partidul Național Liberal-Brătianu și Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu, ocupând funcția de Președinte al Senatului. A fost colaborator al cotidianelor de stânga Adevărul și Dimineața, și a fost ținta unei campanii de presă venite din partea partidelor de extremă dreapta. Deși a fost un susținător al monarhiei în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, își schimbă orientarea politică după cel de-al Doilea Război Mondial, făcând parte din Partidul Comunist Român. În această perioadă este numit președinte al Adunării Deputaților și face parte din cei cinci membri ai Prezidiului provizoriu al Republicii Populare Române, care a preluat conducerea statului după abdicarea regelui. Scrie în favoarea Uniunii Sovietice și a stalinismismului. Multe dintre operele și discursurile sale, printre care și romanul politic Mitrea Cocor, dar și celebrul slogan Lumina vine de la Răsărit, sunt de asemenea considerate ca propagandă în favoarea comunizării.
A fost președintele Uniunii Scriitorilor din România și, începând cu anul 1921, membru al Academiei Române. A primit Premiul Lenin pentru Pace în 1961. În anul 1928 devine Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România.[5] A fost cumnatul criticului literar Izabela Sadoveanu-Evan. Copiii săi, Profira și Paul-Mihu Sadoveanu, au mers pe urmele tatălui și au devenit la rândul lor scriitori.
Mihail Sadoveanu s-a născut la Pașcani, în estul Moldovei. Părinții lui Mihail Sadoveanu au fost avocatul Alexandru Sadoveanu (d. 1921) din Oltenia,[6] și Profira Ursache (d. 1895), fată de răzeși analfabeți[7] din localitatea Verșeni.[8]Părinții nefiind căsătoriți, paternitatea scriitorului și a fratelui său Dimitrie (mort de scarlatină în 1888) au fost recunoscute abia în anul 1891. Familia își avea originile în Sadova, conform numelui ales (lit. „din Sadova”),[9] adoptat de aceasta abia în 1891.[10][11] Tatăl Alexandru avea o căsnicie nefericită, iar izolarea din viața publică a avut un impact negativ asupra întregii familii.[12]Istoricul literar Tudor Vianuconsidera că acest contrast dintre identitățile regionale și sociale au avut rolul lor în formarea autorului, deschizându-i calea spre o „universalitate românească”, notând totodată că Sadoveanu era atașat de rădăcinile sale moldovenești.[13] Mihail a mai avut un frate, tot cu numele de Alexandru, a cărui soție a fost criticul literar Izabela Morțun (cunoscută mai târziu ca Sadoveanu-Evan, verișoara activistului socialist Vasile Morțun).[14] Celălalt frate, Vasile Sadoveanu, a fost inginer agronom.[15]
Începând cu anul 1887, Sadoveanu face școala primară la Pașcani. Profesorul său preferat, Dl. Busuioc, a fost cel care l-a inspirat să scrie colecția de povești Domnu Trandafir.[16] În timpul liber, tânărul Sadoveanu obișnuia să exploreze regiunea natală mergând pe jos, la vânătoare, pescuind, sau doar pentru a contempla natura.[17] Și-a petrecut vacanțele de vară și la Verșeni, la rudele mamei.[11][18] În timpul călătoriilor sale, Sadoveanu vizita țărani, iar felul cum se comportau în prezența autorităților i-au modelat, conform criticilor, perspectiva asupra societății.[19] Urmează gimnaziul „Alecu Alecsandru Donici” la Fălticeni și Liceului Național din Iași.[20][21][22] La Fălticeni a fost coleg cu viitorii scriitori Eugen Lovinescu și Ion Dragoslav. Din cauza expedițiilor în bălțile Șomuzului și la Nada Florilor va rămâne un an repetent. După moartea mamei sale termină anii de gimnaziu în fruntea promoției
În 1896, la vârsta de 16 ani, Sadoveanu intenționează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra domnitorului Ștefan cel Mare, renunțând, însă, din lipsă de izvoare istorice.[23]Debutează în revista bucureșteană Dracuîn 1897,[21][24] cu schița Domnișoara M din Fălticeni, pe care îl semnează cu pseudonimul Mihai din Pașcani.[21] În 1898 începe să colaboreze la foaia Viața nouă a lui Ovid Densusianu, alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a., semnând cu numele său, dar și cu pseudonimul M.S. Cobuz,[23] cu un alt scheci și un poem.[25] Totuși, Sadoveanu nu era de acord cu agenda lui Densusianu, criticând mișcarea simbolistă românească la care adera revista.[25] Începe să scrie pentru reviste non-simboliste precum Opinia și Pagini Literare.[21][25]În paralel, a fondat și tipărit manual pentru o scurtă perioadă un jurnal cunoscut sub numele de Aurora[25] sau Lumea.[10]
Sadoveanu pleacă la București în anul 1900, cu intenția de a studia dreptul la Universitatea din București, renunțând însă la scurt timp, pentru a se dedica literaturii.[10][21][26] A început să frecventeze societatea boemă a Capitalei,[10], hotărând în această perioadă să abandoneze poezia și să scrie numai proză realistă.[26] În 1901, se căsătorește cu Ecaterina Bâlu, cu care s-a stabilit la Fălticeni,[11][21][22][27] unde începe să lucreze la primele nuvele și se decide să trăiască din cariera de scriitor.[21] În 1902 apare primul manuscris al romanului Frații Potcoavă, unele dintre fragmentele acestuia fiind publicate în revista Pagini Alese cu pseudonimul M. S. Cobuz.[28] În iunie 1903, Sadoveanu este incorporat și face armata în apropiere de Târgu Ocna, perioadă care l-a inspirat să scrie „Amintirile căprarului Gheorghiță”.[26] Această primă perioadă din viața sa avea să fie evocată de scriitor în opera sa Anii de ucenicie (1944).
După terminarea armatei se stabilește la Fălticeni, unde întemeiază o mare familie.[29] Inițial, familia Sadoveanu a locuit într-o casă deținută de celebrul povestitor Ion Creangă, mutându-se apoi într-o nouă casă, aflată în vecinătatea Grădinii Liniștii.[22] Scriitorul a avut unsprezece copii,[23] dintre care trei fiice: Despina, Teodora și Profira Sadoveanu, ultima devenită la rândul ei poetă și romancieră.[30] Dintre fii săi, Dimitrie Sadoveanu a devenit pictor,[30] în timp ce Paul-Mihu, cel mai tânăr dintre ei (n. 1920), a scris romanul Ca floarea câmpului... publicat postum, după moartea sa prematură pe Frontul de Vest, în anul 1944
După ce Societatea Scriitorilor a fost reorganizată în Uniunea Scriitorilor din Româniaîn 1949, Sadoveanu devine președintele de onoare al acesteia.[51][101] Apoi, în 1950, este numit președintele ei, înlocuindu-l pe Zaharia Stancu. Conform scriitorului Valeriu Râpeanu, această numire a fost un semn al marginalizării lui Stancu după excluderea sa din Partidul Comunist Român, Uniunea Scriitorilor fiind în acea perioadă condusă de fapt de Primul Secretar, poetul comunist Mihai Beniuc.[102] Sadoveanu și Beniuc au fost realeși la primul congres al uniunii (1956).[51][103] Între timp, Sadoveanu publică mai multe volume realist-socialiste, printre care și Mitrea Cocor (după unele surse scris de Dumitru Ciurezu și modificat de Sadoveanu),[104] prin care se apreciau și încurajau politicile de colectivizare. Romanul este publicat în 1949 și îi aduce lui Sadoveanu primul Premiu de Stat pentru proză.[94]
În această perioadă, Sadoveanu este implicat în campaniile culturale susținute de noul regim. În luna iunie a anului 1952, devine președinte al Consiliului Științific al Academiei, cel care va modifica alfabetul limbii române. Astfel, se renunță la litera â, fiind înlocuită cu î (scriere preferată de Sadoveanu în primele sale lucrări).[105] Se implică în mișcarea pentru pace din Blocul Estic, conducând Comitetul Național pentru Apărarea Păcii într-o perioadă în care Uniunea Sovietică dorea să portretizeze inamicii din Războiul rece ca instigatori de război și vinovați unici pentru proliferarea armelor nucleare.[99] Este reprezentantul României la Consiliului Mondial al Păcii, primind, în 1951, Premiul Internațional pentru Pace.[106] Din postura de parlamentar, Sadoveanu face parte din comitetul însărcinat cu elaborarea noii constituții din 1952, care, în formă finală, reflecta influențele sovietice și asimilarea stalinismului în discursurile politice românești.[107] În martie 1953, la puțin timp după moartea lui Stalin, scriitorul conduce mai multe ședințe ale Uniunii Scriitorilor, discutând despre noile directive culturale ale URSS date de Georgy Malenkov, și manifestându-se împotriva tinerilor autori care nu au renunțat la proletcultism.[108] În noiembrie 1955, la puțin timp după ce împlinește vârsta de 75 de ani, scriitorului i se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste.[109] După 1956 regimul a anunțat o ușoară destalinizare, continuând să-l recomande pe Mihail Sadoveanu ca unul din cele mai importante modele culturale ale regimului.[110]
Scriitorul donează în 1950 Casa cu turn statului român,[60] și se mută înapoi în București, unde deține o casă în apropierea Muzeului Zambaccian.[15]
Între 7 și 11 ianuarie 1958, Sadoveanu, Ion Gheorghe Maurer și Anton Moisescu sunt președinții interimari ai Prezidiului Marii Adunări Naționale, funcție care îl propulsează vremelnic pe scriitor în poziția de șef al statului. Contribuțiile literare, dar și afinitățile sale politice, fac să i se acorde, în 1961, „Premiului Lenin pentru Pace”.[111]
Suferă un infarct care îi afectează vorbirea și îl lasă aproape orb.[15] Este îngrijit de o echipă de medici condusă de Nicolae Gh. Lupu.[15] Familia Sadoveanu se retrage în zona Neamțului, locuind într-o vilă aflată în apropierea Schitului Vovidenia și a localității Vânători-Neamț.[15] Este vizitat periodic de prieteni din literatură și politică, printre care și Alexandru Rosetti.[112]Mihail Sadoveanu se stinge din viață pe data de 19 octombrie 1961, la ora 9 dimineața,[9] fiind înmormântat pe 21 octombrie la Cimitirul Bellu din București. Casa din apropierea Schitului Vovidenia este astăzi un muzeu dedicat scriitorului, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”.
După moartea soțului ei, Valeria Sadoveanu s-a stabilit în apropierea Mănăstirii Văratec, unde a organizat un cerc literar informal și un grup ortodox de rugăciune, la care au luat parte istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga și poeta Ștefana Velisar Teodoreanu, dedicându-și viața apărării comunității de călugărițe.[113] Ea a mai trăit timp de 30 de ani după moartea soțului ei
Opera:
- Olanda, reportaje de călătorie în Olanda (1928)
- Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă, roman (1929)
- Baltagul, roman (1930)
- Depărtări, roman (1931)
- Măria Sa, puiul pădurii, roman (1930)
- Nunta domniței Ruxandra, roman (1932)
- Uvar (1932)
- Creanga de aur, roman (1933)
- Locul unde nu s-a întâmplat nimic(1933)
- Soarele în baltă sau aventurile șahului (1934)
- Nopțile de Sânziene, roman (1934)
- Viața lui Ștefan cel Mare, biografie (1934)
- Trenul fantomă (1934)
- Cele mai vechi amintiri (1934)
- Cuibul invaziilor (1935)
- Povestiri alese (1935)
- Paștile blajinilor (1935)
- Inima noastră, (1935)
- Povestiri pentru copii (1935)
- Cazul Eugeniței Costea (1936)
- Ion Creangă, conferință (1936)
- Ion Neculce, conferință (1936)
- Țara cangurului (1937)
- Istorisiri de vânătoare (1937)
- Ochi de urs (1938)
- Valea Frumoasei (1938)
- Morminte (1939)
- Frații Jderi, (1935-1942),
- Vol. I, Ucenicia lui Ionuț, (1935)
- Vol. II, Izvorul Alb, (1936)
- Vol. III, Oamenii Măriei Sale, (1942)
- Divanul persian, roman (1940)
- Cincizeci de ani de la moartea lui Creangă, conferință (1940)
- Vechime (1940)
- Ostrovul lupilor (1941)
- Povestirile de la Bradu- Strâmb(1941)
- Anii de ucenicie (1944)
- Fantazii răsăritene (1946)
- Caleidoscop (1946)
- Nada Florilor, roman (1951)
- Nicoară Potcoavă, roman (1952)
- Însemnări pe marginea articolului 80(1952)
- Aventuri în Lunca Dunării (1954)
- Evocări (1954)
Literatură proletcultistă
Monografii critice
· Savin Bratu, Mihail Sadoveanu, o biografie a operei, București, 1963
· Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu, București, 1963
· Nicolae Manolescu, Sadoveanu sau utopia cărții, București, 1976
· Pompiliu Marcea, Lumea operei lui Mihail Sadoveanu, București, 1976
· Profira Sadoveanu, Viața lui Mihail Sadoveanu. Copilăria și adolescența, București, 1976
· Ion Vlad, Cărțile lui Mihail Sadoveanu, Cluj, 1981
· Fănuș Băileșteanu, Introducere în opera lui Mihail Sadoveanu, Craiova, 2001
· Alexandru Paleologu, Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, Iași, 2007
· Monica Spiridon, Sadoveanu-divanul înțeleptului cu lumea, Albatros, 1982
· Dumitru Micu, Sensul etic al operei lui Sadoveanu, 1955
Baltagul (1969) - Film Complet dupa romanul lui Mihail Sadoveanu :
Neamul Soimarestilor [1965]:
GÂNDURI PESTE TIMP 5 Noiembrie
Sinclair Lewis - Citate:
SFATURI UTILE 5 Noiembrie
DUREREA DE CAP
Cefaleele, numite de obicei dureri de cap, sunt localizate pe bolta craniana. Evolutia lor este foarte variabila, de la cateva ore la cateva zile, accesele putand sa se repete timp de mai multi ani.
Tipuri de cefalee - Clasic, se disting trei tipuri de cefalee:
- cefaleele psihogene, foarte frecvente, sunt consecinta unei oboseli, a unor tulburari psihologice benigne (anxietate,stress), chiar si a unei veritabile depresiuni. tensiunea psihica poate provoca o contractie exagerata a muschilor cefei, cu iradierea durerii spre cap. Cefaleele psihogene sunt permanente si pot obliga o incetinire moderata a activitatilor individului. Evolutia lor este cronica.
- migrenele afecteaza aproximativ 5-10% din populatia globului. Cauza lor primitiva este necunoscuta, dar se stie ca are loc o constrictie urmata de o dilatare a anumitor artere ale capului si ca exista adesea un teren familial. In general, durerea este intensa, pulsatila, localizata la jumatate din craniu, asociata cu tulburari digestive (senzatie de greata, voma), exacerbata de lumina, zgomot, activitate fizica. Evolutia este cronica si paroxistica: se observa crize de frecventa foarte variabila (de la una pe an la cateva pe luna), durand intre doua ore si cateva zile.
- cefaleele simptomatice nu constituie ele in sine o boala, dar sunt simptomul unei afectiuni organice, in special a bolii Horton, a unor afectiuni oculare (glaucom, tulburari de vedere), otorinolaringologice (sinuzita, otita), dentare sau reumatologice (artroza cervicala). Ele sunt uneori declansate de hipertensiunea arteriala, intoxicatia cu carbon, unele medicamente (vasodilatatoarele), febra. O cefalee simptomatica poate, de asemenea, sa fie consecinta unei hemoragii meningeene, a unei meningite, a unor tumori cerebrale, care, stanjenind circulatia lichidului cefalorahidian, declanseaza in amonte hipertensiune intracraniana, a unui hematom cerebral posttraumatic sau a unui anevrism cerebral. In caz de hipertensiune intracraniana, cefaleea predomina la sfarsitul noptii sau la trezire.
Tratament – In afara eradicarii eventualei cauze si a folosirii unor mijloace specifice (medicamente antimigrenoase daca este vorba de o migrena), tratamentul este cel al durerii in general; el face apel la analgezicele uzuale ca de exemplu paracetamol. Unele masuri calmeaza uneori durerea: pacientul poate sa se intinda in pozitia culcat, sa evite factorii agravanti (camera zgomotoasa, prost aerisita), sa-si intinda sau sa-si maseze muschii umerilor, gatului, fetei si pielii capului si, atunci cand este posibil, sa doarma cateva ore.
Tipuri de cefalee - Clasic, se disting trei tipuri de cefalee:
- cefaleele psihogene, foarte frecvente, sunt consecinta unei oboseli, a unor tulburari psihologice benigne (anxietate,stress), chiar si a unei veritabile depresiuni. tensiunea psihica poate provoca o contractie exagerata a muschilor cefei, cu iradierea durerii spre cap. Cefaleele psihogene sunt permanente si pot obliga o incetinire moderata a activitatilor individului. Evolutia lor este cronica.
- migrenele afecteaza aproximativ 5-10% din populatia globului. Cauza lor primitiva este necunoscuta, dar se stie ca are loc o constrictie urmata de o dilatare a anumitor artere ale capului si ca exista adesea un teren familial. In general, durerea este intensa, pulsatila, localizata la jumatate din craniu, asociata cu tulburari digestive (senzatie de greata, voma), exacerbata de lumina, zgomot, activitate fizica. Evolutia este cronica si paroxistica: se observa crize de frecventa foarte variabila (de la una pe an la cateva pe luna), durand intre doua ore si cateva zile.
- cefaleele simptomatice nu constituie ele in sine o boala, dar sunt simptomul unei afectiuni organice, in special a bolii Horton, a unor afectiuni oculare (glaucom, tulburari de vedere), otorinolaringologice (sinuzita, otita), dentare sau reumatologice (artroza cervicala). Ele sunt uneori declansate de hipertensiunea arteriala, intoxicatia cu carbon, unele medicamente (vasodilatatoarele), febra. O cefalee simptomatica poate, de asemenea, sa fie consecinta unei hemoragii meningeene, a unei meningite, a unor tumori cerebrale, care, stanjenind circulatia lichidului cefalorahidian, declanseaza in amonte hipertensiune intracraniana, a unui hematom cerebral posttraumatic sau a unui anevrism cerebral. In caz de hipertensiune intracraniana, cefaleea predomina la sfarsitul noptii sau la trezire.
Tratament – In afara eradicarii eventualei cauze si a folosirii unor mijloace specifice (medicamente antimigrenoase daca este vorba de o migrena), tratamentul este cel al durerii in general; el face apel la analgezicele uzuale ca de exemplu paracetamol. Unele masuri calmeaza uneori durerea: pacientul poate sa se intinda in pozitia culcat, sa evite factorii agravanti (camera zgomotoasa, prost aerisita), sa-si intinda sau sa-si maseze muschii umerilor, gatului, fetei si pielii capului si, atunci cand este posibil, sa doarma cateva ore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu