MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MARȚI 31 DECEMBRIE 2019
PARTEA ÎNTÂI

Bună ziua, prieteni în această ultimă zi a acestui an! Sunteți pregătiți pentru trecerea în Anul Nou 2020?

Să-i mulțumim Domnului pentru tot ce ne-a dat în anul 2019 și să ne rugăm Lui pentru un an mai bun, cu pace, sănătate și bucurii! Doamne ajută! LA MULȚI ANI 2020!

ISTORIE PE ZILE 31 Decembrie

Evenimente

· 192: Împăratul Commodus este asasinat; Pertinax este proclamat împărat. Marcus Aurelius Commodus Antoninus fost împărat roman din anul 180, până în 192. A fost fiul lui Marcus Aurelius și al Faustinei, născut la Roma (“primul moștenitor al tronului născut în purpură”), si a fost ridicat la rang de caesar în 166 si la cel de Augustus (și coregent) în 177. La moartea tatălui său, Commodus este proclamat imparat si instituie un regim absolutist. Puterea este exercitată de favoriții săi, Tigidius Perennius și M. Aurelius Cleander, apoi de Q. Aemilius Laetus, prefecți ai pretoriului. Cultele orientale cunosc in timpul domniei sale o largă răspândire. La 31 decembrie 192, cade victimă unei conspirații inițiată de Q. Aemilius Laetus, Eclectus și de Marcia (amanta împăratului). Pe tron a urcat la 1 ianuarie 193 Publius Helvius Pertinax. Odata cu Commodus s-a stins dinastia Antoninilor (96-192).

· 406: Triburile Vandalilor, Alanilor si Suebienilor trec Rinul si incep invazia Galiei romane.

· 535: Trupele generalului bizantin Belisarius incheie cucerirea Siciliei, infrangand garnizoana gota a cetatii Palermo (Panormos).

· 1225: In Vietnam, Dinastia Lý ia sfarsit, după 216 de ani de la urcarea pe tron aîmpăratului Trần Thái Tong, si începe dinastia Trần. Dinastia Lý a pierdut puterea în momentul in care regina Lý Chieu Hoang (8ani) a fost forțata să abdice de la tron în favoarea soțului ei, TRAN Cảnh. În timpul domniei lui Lý Thanh Tông, denumirea oficială a Vietnamului a devenit Đại Việt.

· 1229: Recucerirea creștină a insulei Mallorca. Jaime I de Aragón el Conquistador (Cuceritorul), intră Medinao Mayurqa (acum cunoscuta sub numele de Palma, Spania). O parte dintre musulmani se refugiaza in nordul Africii. Insula este repopulata cu catalani, italieni, provensali, Occitani, din sudul Franței. Mallorca devine un teritoriu al Coroanei de Aragon.

· 1660: Iacob al II-lea al Angliei este numit Duce de Normandia de Ludovic al XIV-lea al Franței.

· 1695: În Anglia regelui William al III-lea se introduce impozitul pe ferestre, pe care populația învață repede cum să-l ocolească: pur și simplu se zidesc ferestrele cu cărămizi. De precizat că fiscul ia în calcul pentru plată numai geamurile dinspre stradă. Proprietarii se vor adapta situației, folosind la maximum curțile interioare și grădinile. Taxa pe ochiul de geam a fost abrogată în 1851.

· 1757: Împărăteasa Elisabeta I a Rusiei emite ucazul prin care incorporează Königsbergul în Rusia.

· 1775: În timpul războiului de independență al SUA, în bătălia de la Quebec, forțele britanice au respins un atac al Armatei Continentale, capturând orașul Quebec City și obținând susținerea canadienilor francofoni.

· 1805: Ultima zi de valabilitate a calendarului Revoluției Franceze. Calendarul republican francez a fost un calendar propus pe timpul Revoluției Franceze și adoptat de către Convenția Națională din Franța și care s-a folosit între anii 1792 și 1806. Prin acest calendar se încerca adoptarea sistemului zecimal și eliminarea referințelor religioase. Anul începea la 22 septembrie odată cu echinocțiul de toamnă. Schema calendarului a fost creată de matematicianul Gilbert Romme cu ajutorul astronomilor Joseph-Jerôme de Lalande, Jean-Baptiste-Joseph Delambre și Pierre-Simon Laplace, iar numele lunilor și zilelor poetului Fabre d’Églantine. În calendarul republican anul începea în echinocţiul de toamnă, anul avea 12 luni a câte 30 zile. Lunile se împărţeau în 3 decade astfel dispărând săptămânile. Numele lunilor fuseseră alese din fenomene ale naturii şi agricultură. Lunile încep de la începutul anotimpurilor astronomice precum în zodiacul grec În loc să poarte nume de sfânt, ca în calendarele creştine, fiecare zi este asociată unui mineral, plantă,animal (zilele terminate în cifra 5), sau unei unelte (zile terminate în cifra 0)

· 1852: Este inaugurat solemn Teatrul cel Mare (Teatrul Naţional) din Bucureşti, Muntenia, cu piesa Zoe, sau Amor românesc. Primul director al teatrului a fost Costache Caragiale. În 1864, Teatrul cel Mare din Bucureşti, devine instituţie publică de cultură cînd, printr-un decret semnat de primul ministru de atunci, Mihail Kogălniceanu, „s-a hotărît să se ia pe contul statului şi să devină instituţie naţională ”. În anii 1916 – 1918, în timpul Primului Război Mondial, Trupa Teatrului Naţional s-a refugiat la Iaşi. La data de 24 august 1944, clădirea Teatrului Naţional din Calea Victoriei a fost distrusă în timpul bombardamentelor aviatiei germane.

· 1857: Regina Victoria a ales Ottawa, drept capitală a Canadei.

· 1866: Avocatul român Ioan Raţiu a prezentat la Viena împăratului Austriei, o petiţie (redactată de George Bariţiu şi semnată de 1493 de intelectuali, negustori, industriaşi şi agricultori români), în care exprima protestul împotriva votării de către Dietă a alipirii Transilvaniei la Ungaria.

· 1879: Inventatorul Thomas Edison a facut prima demonstratie publica a modului in care functioneaza lampa electrica, aceasta aducandu-I porecla de “vrajitorul din Menlo Park”, dupa numele localitatii unde isi avea laboratorul

· 1913: În România, guvernul condus de Titu Maiorescu demisionează.

· 1925: Consiliul de Coroană a ratificat renunțarea prințului Carol al II–lea la succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai de Hohenzollern. Carol al II–lea s–a stabilit în Franța, sub numele de Carol Caraiman.

· 1930: Este promulgată în România Legea pentru reducerea lefurilor salariaţilor publici în valoare de circa 10%, aplicată începând din ianuarie 1931. Legea este cunoscută ca “prima curbă de sacrificiu“.

· 1936: A fost descoperit cortizonul de către biochimistul american John Cowdery Kendall (Premiul Nobel pentru Chimie, 1962).

· 1938: Celebrul test cu fiolă, efectuat pentru depistarea șoferilor aflați în stare de ebrietate, a fost introdus, pentru prima dată, în Indianapolis (SUA).

· 1944: Al Doilea Război Mondial: Ungaria declară război Germaniei naziste.

· 1946: Era livrat statului primul tractor fabricat în întregime la „Uzinele Tractorul” din Braşov (fabrica de tractoare a început să producă în fostele „Uzine IAR” de avioane, înfiinţate în 1925 şi desfiinţate de Guvernul dr. Petru Groza, la ordinul ocupanţilor sovietici). Primul tractor 100% românesc s-a numit IAR 22 și a copiat modelul german Hanomag, un fost constructor nemțesc de automobile și tractoare. Tractorul cu nr. 1000 a ieşit pe portile uzinei la începutul lui 1949.

· 1946: Președintele SUA, Harry Truman declară oficial sfârșitul celui de–al Doilea Război Mondial.

· 1956: Oficial, TVR transmite, prima emisiune de televiziune din România. A fost prima transmisiune alb-negru a Televiziunii Române (la început cu un timp de emisie de 21 de ore pe lună); primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu prilejul Revelionului dintr-un studio improvizat din Str. Moliere, aflată în apropierea sediului actual al TVR. Postul funcţiona în cadrul Radioteleviziunii Române, conduse de un comitet numit de Consiliul de Miniştri. Televiziunea avea în jur de 150 de angajaţi şi un singur car de reportaj. Pe 23 august 1983, cu ocazia festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională, Televiziunea Română făcea prima transmisie color oficială.

· 1989: Un comitet de iniţiaivă format din membri PCR, a lansat un apel catre toti românii care au avut “carnet roșu”, să sprijine convocarea unui congres extraordinar care să hotarască autodizolvarea acestei formaţiuni politice şi predarea patrimoniului acesteia.

· 1989: Este abolită pedeapsa cu moartea pe teritoriul României.

· 1989: A fost emis Decretul-lege nr. 8, privind inregistrarea si functionarea partidelor politice si a organizatiilor obstesti in Romania; a fost emis Decretul-lege nr. 10, privind constituirea, organizarea si functionarea Guvernului Romaniei.

· 1989: Este constituită, la Bucureşti, prima organizație a societății civile din România constituită legal după căderea comunismului, Grupul pentru Dialog Social (GDS), asociaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care şi-a propus să apere şi să promoveze valorile democraţiei, libertăţile şi drepturile omului. Grupul pentru Dialog Social intervine activ în viața publică și culturală prin intermediul Revistei 22, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane cu o tematică deopotrivă diversă și unitară axată pe conflictele sociale, inițiative legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale.

· 1991: Uniunea Sovietică este dizolvată în mod oficial.

· 1992: Cehoslovacia se dizolvă. Rezultatul este formarea a două state independente: Republica Cehă, cu capitala la Praga și Slovacia cu capitala la Bratislava.

· 1999: Președintele Federației Ruse, Boris Elțin, a demisionat și l-a numit pe Vladimir Putin ca președinte interimar.

· 1999: Canalul Panama a trecut complet sub jurisdictia statului Panama (inclusiv toate terenurile adiacente canalului cunoscute sub numele de Zona Canalului Panama). Retrocedarea s-a facut in baza acordului din anul 1977 dintre cele doua tari, cunoscut sub numele de Tratatul Torrijos- Carter.

· 2004: Este inaugurat oficial la Taipei, in Taiwan, cel mai mare zgarie-nori din lume la acea data, inalt de 509 metri. A fost depasit in anul 2010 de cladirea Burj Khalifa din Dubai, care a ajuns la 829,8 m în înălțime.

Nașteri

· 1378: S-a nascut Papa Calixt al III-lea, primul papă spaniol al Romei; (d. 06.08.1458).
* 1514: Andreas Vesalius Bruxellensis (formă latinizată pentru Andreas van Wesel din Bruxelles) sau Andreas Vesal (n. 31 decembrie 1514, Bruxelles — d. 15 octombrie 1564, Zakynthos) a fost un anatomist de origine flamandă, medicul personal al lui Carol Quintul. Este autorul uneia dintre primele cărți de anatomie umană bazată pe disecții și observații originale, De humani corporis Fabrica (română Funcționarea corpului uman).

Vesalius este considerat ca inițiator al studiului modern al anatomiei umane. Anatomia umană antică se baza pe observațiile pe animale și păsări și pe scriptele sfinte, corpul uman fiind considerat sfânt și, deci, trebuia înhumat intact, pentru a nu se prezenta alterat la învierea morților. Artiștii plastici ai renașterii (Leonardo da Vinci, Michelangelo ș.a.) au încercat să reducă decalajul dintre anatomia scrisă, oficială, și realitatea corpului uman prin efectuarea de disecții pe cadavre umane în condiții de ilegalitate și în secret, departe de ochii inchiziției.

Opera lui Vesalius, De humani corporis Fabrica (în română Constituția/Funcțiile corpului uman), deși se reclamă a fi un tratat de anatomie funcțională, este un atlas de anatomie descriptivă bazat pe disecții de cadavre și pe observații personale, prezentate pe planșe-gravuri de înaltă valoare științifică și artistică.

· 1572: Împăratul Go-Yōzei al Japoniei (d. 1617)
* 1586: Magdalene Sibylle a Prusiei (31 decembrie 1586 – 12 februarie 1659) a fost soția Electorului Johann Georg I de Saxonia. S-a născut la Königsberg și a fost fiica lui Albert Frederic, Duce de Prusia și a Marie Eleonore de Cleves. Magdalene Sibylle a fost o strănepoată a împăratului Ferdinand I.

S-a căsătorit la 19 iulie 1607, la Torgau, cu Johann Georg I, Elector de Saxonia. A fost a doua soție a Electorului, prima lui soție a murit la nașterea singurului lor copil.

Magdalene Sibylle a fost prietenă cu regina Maria Eleonora de Brandenburg, nepoata ei, și a fost interesată de pictură, poezie și grădinărit. A folosit prizonieri de război suedezi pe care i-a pus să lucreze la Dresdner Festungsbau ("fortăreața Dresda"). A devenit văduvă în 1656 și s-a retras la Dresdner Frau Kurfürstin-Haus. A murit trei ani mai târziu la Dresda, la vârsta de 72 de ani. Magdalene Sibylle și Johann Georg I au avut următorii copii:

Sophie Eleonore (n. 23 noiembrie 1609, Dresda – d. 2 iunie 1671, Darmstadt), s-a căsătorit la 1 aprilie 1627 cu Georg al II-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt.
Marie Elisabeth (n. 22 noiembrie 1610, Dresda – d. 24 octombrie 1684, Husum), s-a căsătorit la 21 februarie 1630 cu Frederic al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp.
Christian Albert (n. 4 martie 1612, Dresda – d. 9 august 1612, Dresda).
Johan Georg al II-lea (n. 31 mai 1613, Dresda – d. 22 august 1680, Freiberg), succesor al tatălui său ca Elector de Saxonia.
Augustus (n. 13 august 1614, Dresda – d. 4 august 1680, Halle), a moștenit Weissenfels ca Duce.
Christian I (n. 27 octombrie 1615, Dresd – d. 18 octombrie 1691, Merseburg), a moștenit Merseburg ca Duce.
Magdalene Sibylle (n. 23 decembrie 1617 – d. 6 ianuarie 1668, Schloss Altenburg), s-a căsătorit la 5 octombrie 1634 cu Prințul Moștenitor Christian, fiul cel mare al regelui Christian al IV-lea al Danemarcei; a doua oară la 11 octombrie 1652 cu Frederic Wilhelm al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg.
Maurice (n. 28 martie 1619 – d. 4 decembrie 1681, Moritzburg), a moștenit Zeitz ca Duce.
Henric (n. 27 iunie 1622, Dresda – d. 15 august 1622, Dresda).

Ea a fost de trei ori strămoașa Augustei de Saxa-Gotha, mama regelui George al III-lea al Marii Britanii.

Date personale
Ducesa Magdalene Sibylle a Prusiei

Născută	31 decembrie 1586 Königsberg
Decedată	12 februarie 1659 (72 de ani) Dresda
Înmormântată	Freiberg Cathedral[*]
Părinți	Albert Frederick[] Marie Eleonore of Cleves[]
Frați și surori	Marie of Prussia, Margravine of Brandenburg-Bayreuth[] Duchess Anna of Prussia[] Eleanor of Prussia[] Duchess Sophie of Prussia[]
Căsătorită cu	Johann Georg I, Elector de Saxonia
Copii	Sofia Eleonore de Saxonia Marie Elisabeth, Ducesă de Saxonia Johann Georg al II-lea, Elector de Saxonia Augustus, Duce de Saxa-Weissenfels Christian I, Duke of Saxe-Merseburg[] Magdalene Sibylle of Saxony[] Maurice, Duke of Saxe-Zeitz[] Christian Albert von Sachsen[]^[1] Heinrich von Sachsen[*]^[1]
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*]
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern

· 1617: S-a nascut pictorul spaniol Bartolome Esteban Murillo. A pictat, printre altele, ”Imaculata Concepţie”, ”Viziunea Sf. Anton”, ”Fuga din Egipt”); (d.03.04.1682).

* 1720: Prințul Charles Edward Louis Philip Casimir Stuart (31 decembrie1720 – 31 ianuarie 1788) cunoscut drept Bonnie Prince Charlie sau Tânărul Pretendent a fost al doilea pretendent iacobit la tronul Angliei, Scoției și Irlandei. Charles Edward Louis John Casimir Silvester Severino Maria Stuart s-a născut la Palazzo Muti din Roma, Italia, la 31 decembrie 1720,^[2] unde tatălui său i s-a permis șederea de către Papa Clement al XI-lea. Și-a petrecut aproape întreaga copilărie la Roma și Bologna. Prințul Charles Edward a fost fiul cel mare al lui James Francis Edward Stuartși nepot al regelui Iacob al II-lea al Angliei. Mama sa a fost nepoata regelui Ioan al III-lea Sobieski.

Fiind, în opinia lor, ultimii moștenitorii legitimi ai Casei Stuart, familia sa a trăit cu un sentiment de mândrie și a crezut neclintit în dreptul divin al regilor. Recâștigarea tronurile Angliei și Scoției pentru Stuarți a fost un subiect constant de conversație în casă.^[3]

Bunicul său, Iacob al II-lea al Angliei, a condus țara în perioada 1685-1688^[2], apoi a fost detronat când Parlamentul i-a invitat pe protestantul olandez, William al III-lea, și pe soția acestuia, Prințesa Maria (fiica cea mare a regelui Iacob), să-l înlocuiască, în timpul Revoluției glorioase din 1688.

În 1734, Charles Edward a observat asediul francez și spaniol asupra Gaeta, prima sa expunere la arta războiului. Tatăl său a reușit să obțină sprijinul reînnoit al guvernului francez în anul 1744; și Charles Edward a călătorit în Franța, cu unicul scop de a comanda unei armate franceze, care l-ar duce într-o invazie a Angliei. Invazia nu s-a materializat niciodată, pentru că flota de invazie a fost împrăștiată de o furtună. În momentul în care flota s-a regrupat, flota britanică a realizat diversiunea și și-a preluat din nou poziția pe Canal.^[4] Fără să fie descurajat, Charles Edward era hotărât să continue în lupta lui pentru restaurarea Stuarților.

· 1741: Prințesa Isabella Maria de Parma (d. 1763)
* 1828: Fitz James O'Brien (n. 31 decembrie 1828, Comitatul Cork, Irlanda – d. 6 aprilie 1962, Cumberland, Maryland, Statele Unite) a fost un scriitor irlandez. De origine irlandeză, Fitz James O'Brien se stabilește la New York în 1852, reușind să se facă repede cunoscut în cercurile literare și teatrale.

Numit "un Poe în miniatură" și "un scriitor proeminent de povestiri supranaturale al timpului său", Fitz-James O'Brien este cel mai bine reținut pentru trei povestiri antologice recunoscute pe scară largă ca fiind la granița cu științifico-fantasticul precum și pentru poemul său supranatural.

Piesa A Gentleman from Ireland s-a jucat cu mult succes vreme de câteva stagiuni. S-a înrolat de timpuriu în Războiul Civil, de partea nordiștilor, murind în urma rănilor suferite în luptă.

Povestirile sale dovedesc o fantezie vie, originală, în interes personal pentru speculațiile științifice, dar și pentru supranatural, un stil rafinat. Cele mai cunoscute sunt "The Lost Room" (Camera dispărută); "Făcătorul de minuni", în care o legiune de soldăției de plumb sunt însuflețiți cu scopul de a ucide copii adunați la sărbătorile de iarnă. O altă povestire cunoscută este Himera, în care eroii obțin mulajul unui animal fantastic și periculos, dar, în spiritul fantasticului realist pe care autorul îl practică, propune două explicații verosimile: una este o extrapolare a teoriei refracției, încurajând ipoteza existenței obiectelor și ființelor invizibile, cealaltă, eventualitatea ca toată întâmplarea să nu fie decât un vis al eroului, aflat sub influența drogurilor.

Lentila de diamant (1858) figurează în mai toate antologiile de proză scurtă americană. Un microscopist descoperă într-o picătură de apă o făptură încântătoare, dar explorarea altor coridoare ale materiei îl pune în conflict cu lumea acesteia. Viziunea universurilor paralele, tragic separate, speculațiile în jurul eticii și legitimității științei îi apropie cel mai mult autorului eticheta propusă de unii exegeți: autor de anticipație.

· 1842: Iacob Negruzzi (n. 31 decembrie 1842, Iași - d. 6 ianuarie 1932, București) a fost scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician, președinte al Academiei Române. Este cel de-al doilea fiu al lui Costache Negruzzi și al Mariei Gane.

În anul 1853 este trimis de tatăl său în Germania la studii. Aici face liceul, împreună cu fratele său Leon, iar din anul 1859 studiază dreptul, obținând doctoratul (1863).

Revenit în țară, devine profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, unde va preda până în anul 1884 când, după moartea lui Vasile Boerescu, se va muta la Facultatea de Drept a Universității din București, unde profesează până în 1897, când a ieșit la pensie.

În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, pune bazele societății culturale „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 - 1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura românească.

Iacob Negruzzi a fost un excelent conducător de revistă, un organizator plin de talent, el atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură.

Ca scriitor, debutează în anul 1866, în „Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”. Scrie poezii lirice, balade, idila Miron și Florica (1870), satire, epistole, schițe, romanul Mihai Vereanu (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii intitulat sugestiv Amintiri de la Junimea (1921).

Este inițiat în anul 1866, în Loja masonică ieșeană Steaua României, unde primește în anul următor gradele de Companion și Maestru. Iacob Negruzzi a fost Venerabilul acestei loji în 1886.^[2]

Ca membru al Partidul Conservator a fost de mai multe ori deputat ori senator de Iași, dar nu s-a remarcat în această calitate, este memorabilă doar intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu.

Membru titular (1881) al Academiei Române, fiind de mai multe ori vicepreședinte al acestei prestigioase instituții, de două ori conducând-o în calitate de președinte (25 mai 1910 - 25 mai 1913; 6 iunie 1923 - 12 iunie 1926) și secretar general (28 mai 1915 - 6 iunie 1925).

Acest „gospodar al vieții culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a contribuit la răspândirea ideologiei junimiste prin toate scrierile lui și, mai ales, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai adepților proaspăt recrutați, făcând din ei scriitori de o importantă valoare.

Și-a făcut studiile în Germania. A fost profesor la Facultatea de drept din Iași și președinte al Academiei Române. Membru fondator al societății Junimea a condus timp de peste 28 de ani revista Convorbiri literare.

* 1846: Achille Lemot (n. 31 decembrie 1846, Reims - d. 20 septembrie 1909, Asnières-sur-Seine (Hauts-de-Seine) a fost un ilustrator și caricaturist francez, cunoscut și sub pseudonimele Uzès sau Lilio1.

· 1849: Kornél Ábrányi (fiul), romancier, poet și jurnalist maghiar (d. 1913)

· 1850: Emil Ábrányi, poet, jurnalist, traducător și politician maghiar (d. 1920)

· 1855: Giovanni Pascoli, poet italian (d. 1912)

· 1858: Enea Hodoș, folclorist și scriitor român (d. 1945)

* 1860: Louis Pierre Blanc (n. 31 decembrie 1860, Geneva — d. 26 aprilie1903, București) a fost un arhitect elvețian, proiectantul unor clădiri publice monumentale, reprezentative pentru arhitectura urbană de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.^[1] Cele mai numeroase clădiri proiectate de către el au fost construite în București. Cele mai importante clădiri proiectate:

Institutul de Bacteriologie Victor Babeș^[2], București
Casa Ion Lahovary^[3], Calea Dorobanților, 1889, București
Casa Nicolae Filipescu, 1888, București, construită pe strada Scaune, nr. 26, fostă Batiștei, nr. 15, actualmente Batiștei, nr. 13. Casa spațioasă, compusă din subsol, parter și etaj, cu ferestre canelate și cu ancadramente, a fost construită între 1888-1890.^[4]
Palatul Ministerului Agriculturii și Domeniilor, sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, 1895, București
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, 1893–1897, Iași
Casa Take Ionescu ^[5], București
Palatul H. Spayer, 1900,București
Palatul Facultății de Medicină, 1895 - 1902, București

· 1869: S-a nascut Henri Matisse, pictor impresionist, sculptor şi desenator francez, maestru al ilustraţiei de carte, iniţiatorul fovismului; este autorul celebrului tablou “Ie românească” (d.03.11.1954). Fiu al unui negustor de grane, Matisse s-a nascut in localitatea Chateu-Cambresis, si si-a descoperit pasiunea pentru desen la varsta de 20 de ani, astfel ca s-a inscris la Academia Julian din Paris, chiar daca initial se gandea sa studieze Dreptul. S-a perfectionat la Scoala de Arte Frumoase, unde l-a avut ca dascal pe pictorul Gustave Moreau. In 1905 isi expune lucrarile la Salonul de Toamna de la Paris, alaturi de Andre Derain, Maurice de Vlaminck, Albert Marquet, reusind sa scandalizeze criticii din cauza stilului abordat. Louis Vauxcelles, unul dintre critici, a denumit sala in care au fost expuse tablourile “cusca fiarelor salbatice” (“la cage aux fauves”), care a dat si numele curentului initiat de pictori: fauvism. Prietenia care l-a legat de artistul roman Theodor Pallady i-a inspirat lucrarea “Bluza romaneasca”, care infatiseaza o tanara imbracata cu ie. Dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial a continuat sa experimenteze noi stiluri si, chiar daca era slabit din cauza bolii, a lucrat pina in ultimele clipe de viata.A murit in toamna anului 1954 in urma unui atac de cord.

· 1869: Constantin Hamangiu, jurist român (d. 1932)

· 1877: István Auer, scriitor, poet și traducător maghiar (d.1938)
* 1878: Horacio Silvestre Quiroga Forteza (n. 31 decembrie 1878, Uruguay – d. 19 februarie 1937, Buenos Aires, Argentina) a fost un scriitor argentinian de origine uruguayană. Influențele lui Quiroga pot fi observate în operele lui Gabriel García Márquez și Julio Cortázar. A înfățișat cu mare forță realistă natura regiunilor subtropicale ale Argentinei și viața dramatică a lucrătorilor de pe plantații.

· 1880: George Catlett Marshall, cunoscut, mai ales, ca George Marshall(n. 31 decembrie 1880 - d. 1959) a fost un general, diplomat și politician american, distins cu Premiul Nobel pentru Pace. S-a născut în familia unui prosper om de afaceri din Pennsylvania. De mic a arătat înclinații spre o carieră militară. Astfel, el urmează cursurile Institutului Militar din Virginia, pe care le absolvă în 1901. Ca tânăr ofițer participă la Primul Război Mondial, unde se remarcă prin calitățile sale. După război îndeplinește diverse misiuni în China și în SUA.

· 1885: Prințesa Victoria Adelaide de Schleswig-Holstein (Viktoria Adelheid Helene Luise Marie Friederike; n. 31 decembrie 1885 – d. 3 octombrie1970) a fost soția lui Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha. La 11 octombrie 1905, la Castelul Glücksburg, Schleswig, ea s-a căsătorit cu Charles Eduard, Duce de Saxa-Coburg și Gotha. Charles Edward era singurul fiu al Prințului Leopold, Duce de Albany și a Prințesei Helena de Waldeck și nepot al reginei Victoria. De asemenea, soțul ei era verișor primar cu împăratul german Wilhelm al II-lea, și interesul mare a lui Wilhelm arătat în educația tânărului său văr l-a făcut cunoscut pe Charles Edward sub numele "al șaptelea fiu al împăratului".^[1] Prințeasa Victoria Adelaide era nepoată a împăratului Wilhelm și căsătoria s-a făcut la intervenția acestuia.

Familia de Saxa-Coburg și Gotha.

La cinci ani după căsătorie, el a succedat la conducerea ducatului de Saxa-Coburg și Gotha după decesul unchiului său patern, Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha în 1900.^[2]^[3] Victoria Adelaide și Charles Edward au avut cinci copii:

Prințul Johann Leopold (2 august 1906 - 4 mai 1972); prin prima sa căsătorie morganatică cu baronesa Feodora von der Horst a renunțat la drepturile sale ca Șef al Casei de Saxa-Coburg și Gotha; au avut copii. În 1963 s-a căsătorit a doua oară cu Maria Theresia Reindl; fără copii.
Prințesa Sibylla (18 ianuarie 1908 - 28 noiembrie 1972); s-a căsătorit la 20 octombrie 1932 cu Prințul Gustaf Adolf al Suediei, Duce de Västerbotten; au avut copii
Prințul Hubertus (24 august 1909 - 26 noiembrie 1943) necăsătorit.
Prințesa Caroline Mathilde (22 iunie 1912 - 5 septembrie 1983); căsătorită prima dată în 1931 cu Friedrich Wolfgang Otto, Conte de Castell-Rüdenhausen; au divorțat la 2 mai 1938; au avut copii; a doua căsătorie în 1938 cu căpitanul Max Schnirring care a murit în 1944; au avut copii; a treia căsătorie în 1946 cu Karl Andree; au divorțat la 27 decembrie 1947; fără copii
Prințul Friedrich Josias (29 noiembrie 1918 - 23 ianuarie 1998); căsătorit prima dată la 25 ianuarie 1942 cu Contesa Viktoria-Luise de Solms-Baruth; au divorțat la 19 septembrie 1947; au avut copii; a doua căsătorie la 14 februarie 1948 cu Denyse Henrietta de Muralt; au divorțat la 17 septembrie 1964; au avut copii; a treia căsătorie la 30 octombrie 1964 cu Katrin Bremme; fără copii

Prin fiica sa Sibylla, Victoria Adelaide a fost bunica maternă a regelui Carl al XVI-lea Gustav al Suediei.

La 18 noiembrie 1918, Consiliul muncitorilor și soldaților din Gotha l-a detronat pe Ducele de Saxa-Coburg și Gotha. Cinci zile mai târziu, Ducele a semnat o declarație prin care a renunțat la drepturile sale la tron. Al doilea fiu al lor, Hubertus, a fost ucis în misiune în 1943 pe frontul de est într-un accident de avion. După război, deoarece Gotha era parte a Turingiei și deci în zona de ocupație sovietică, armata rusă a confiscat mare parte din proprietățile familiei.

Cuplul și-a petrecut ultimii ani ai vieții în izolare. Soțul ei a murit în 1954, la vârsta de 69 de ani iar ea a murit 16 ani mai târziu.

Date personale
Prințesa Victoria Adelaide de Schleswig-Holstein
Ducesă de Saxa-Coburg și Gotha
Prințesa Victoria Adelaide of Schleswig-Holstein
Nume la naștere	Viktoria Adelheid Helene Luise Marie Friederike
Născută	31 decembrie 1885 Grünholz, Schleswig-Holstein, Prusia
Decedată	3 octombrie 1970 (84 de ani) Greinburg, Austria
Cauza decesului	boală
Părinți	Friedrich Ferdinand, Duce de Schleswig-Holstein Prințesa Carolina Matilda de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg
Frați și surori	Wilhelm Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein Prințesa Helena Adelaide de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Princess Adelaide of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[] Prințesa Alexandra Victoria de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Princess Karoline Mathilde of Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[]
Căsătorită cu	Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha
Copii	Prințul Johann Leopold Prințesa Sibylla, Ducesă de Västerbotten Prințul Hubertus Prințesa Caroline Mathilde Prințul Friedrich Josias
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Casa de Saxa-Coburg și Gotha

· 1892: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) sculptoriţa Miliţa Petraşcu (numele la naştere: Melania Nicolaevici) (m. 1976). NOTĂ: În legătură cu data naşterii sale, există mai multe opinii. Artista însăşi, într-o convorbire avută cu scriitorul Victor Crăciun (vezi Victor Crăciun, Portretul-Autoportret Brâncuşi de Miliţa Pătraşcu şi Brâncuşi, Editura Semne, 2011, p. 20) precizează că s-ar fi născut cu 10 ani mai devreme, respectiv în anul 1882. Ar fi optat pentru varianta naşterii sale în anul 1892 pentru a evita o atitudine de respingere, pe criteriul diferenţei de vârstă, din partea familiei soţului ei Emil Pătraşcu, născut în anul 1890. Potrivit mentalităţii vremii, era greu de acceptat o diferenţă atât de mare între soţi, îndeosebi când cel mai în vârstă era soţia.

* 1893: Friedrich Christian, Margraf de Meissen (31 decembrie 1893 – 9 august 1968) a fost Șeful Casei Regale de Saxonia. S-a născut la Dresda ca al doilea fiu al regelui Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei și a soției acestuia, Arhiducesa Luise de Austria, Prințesă de Toscana. La 13 noiembrie 1918 tatăl său a abdicat în urma înfrângerii Imperiului german în Primul Război Mondial.

Friedrich Christian a devenit moștenitor aparent al Casei regale a Saxoniei după decizia fratelui mai mare, Georg, Prinț Moștenitor al Saxoniei, de a renunța la drepturile sale de succesiune în 1923. Friedrich Christian a devenit Șef al Casei Regale la 12 februarie 1932 după moartea tatălui său.

În 1933 guvernul polonez a vrut să-i propună să devină noul rege al Poloniei însă creștera puterii lui Adolf Hitler și viitorul al doilea război mondial au prevenit ca acest lucru să se întâmple.^[1]

Friedrich Christian a murit la 9 august 1968 la Samedan, la vârsta de 74 de ani. Friedrich Christian s-a căsătorit cu Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis (1903–1976) la 16 iunie 1923 la Regensburg. Cuplul a avut cinci copii:

Maria Emanuel, Margraf de Meissen (1926 – 2012), căsătorit cu Prințesa Anastasia de Anhalt, fără copii
Prințesa Maria Josepha de Saxonia (n. 1928), necăsătorită
Prințesa Anna de Saxonia (n. 1929 – 2012), căsătorită cu Roberto de Afif, trei copii
Prințul Albert de Saxonia (n. 1934 – 2012), căsătorit cu Elmira Henke, fără copii
Prințesa Matilda de Saxonia (n. 1936), căsătorită și divorțată de Prințul Johannes Heinrich de Saxa-Coburg și Gotha; au avut un fiu care a decedat la 18 ani într-un accident de ski

Date personale
Friedrich Christian
Margraf de Meissen

Nume la naștere	Friedrich Christian Albert Leopold Anno Sylvester Macarius von Sachsen
Născut	31 decembrie 1893 Dresda
Decedat	9 august 1968 (74 de ani) Samedan
Înmormântat	Königskapelle Karrösten[*]
Părinți	Frederick Augustus al III-lea al Saxoniei Arhiducesa Louise de Austria
Frați și surori	Prince Ernst Heinrich of Saxony[] Georg, Prinț Moștenitor al Saxoniei Princess Margarete Karola of Saxony[] Prințesa Anna de Saxonia Princess Maria Alix of Saxony[*]
Căsătorit cu	Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis
Copii	Maria Emanuel, Margraf de Meissen Prințesa Maria Josepha Prințesa Ana Prințul Albert Prințesa Matilda
Cetățenie	Germania
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Margraf
Familie nobiliară	Casa de Wettin
Șeful Casei de Saxonia
Predecesor	Frederick Augustus III
Succesor	Maria Emanuel

· 1894: Alexandru Marcu (n. 31 decembrie 1894 Burdujeni-Suceava – d. 27 februarie 1955, Văcărești-București) a fost un profesor român, savant italienist, traducător, membru corespondent (1940) al Academiei Române, subsecretar de Stat în Ministerul Propagandei, în Guvernul condus de Ion Antonescu (3). A murit în închisoarea Văcărești. Alexandru Marcu s-a născut la 31 decembrie 1894, la Burdujeni-Suceava.

A fost absolvent al Colegiului Național Carol I din Craiova. A fost licențiat în litere, în 1919, al Facultății de Litere și Filosofie din București. La recomandarea profesorului Ramiro Ortiz, a studiat la Roma, la Accademia di Romania (1923-1924). A obținut titlul de doctor în litere la Florența (Italia).

Alexandru Marcu a fost profesor la Universitatea din București, specialist în italienistică, membru corespondent (1940) al Academiei Române. A tradus din literatura italiană.

A fost subsecretar de Stat în Ministerul Propagandei, în Guvernul condus de Ion Antonescu (3). După răsturnarea Regimului lui Ion Antonescu^[1], Alexandru Marcu a fost arestat. Conform deciziei criminală cu nr. 27 din 6 februarie 1948, Alexandru Marcu, deținut în penitenciarul Văcărești, a fost condamnat la 12 (doisprezece) ani temniță grea și la cinci ani detențiune riguroasă […], urmînd să execute numai pedeapsa de doisprezece ani temniță grea cu degradare civică pe același termen [...]. ^[2]

· 1903: S-a nascut Ilarie Voronca, poet avangardist (“Ulise”, “Zodiac”, “Act de prezenţă”); (d.05.04.1946).

· 1905: Tadeusz Breza, romancier polonez (d. 1970)

· 1908: Simon Wiesenthal, supraviețuitor austriac al holocaustului și denunțător al acestuia (d. 2005)

· 1915: Nell Cobar, regizor de filme de animație și caricaturist român (d. 1993)

* 1915: Vintilă Horia (pseudonimul literar al lui Vintilă Caftangioglu, n. 18 decembrie 1915 (S.N. 31 decembrie), Segarcea – d. 4 aprilie 1992, Collado Villalba, Madrid, Spania) a fost un diplomat, eseist, filozof, jurnalist, pedagog, poet și romancier român, care a scris în special în limbile română și franceză, cunoscând consacrarea internațională după exilul său. S-a născut în 1915, în localitatea Segarcea, județul Dolj - Oltenia. A început școala primară la Râmnicu Sărat și a terminat-o la București. A absolvit Colegiul Sfântul Sava. A studiat la Facultatea de Drept, în paralel cu cea de Litere și Filozofie.

Aidoma altor intelectuali români de calibru mondial cu traiectorii similare, Cioran, Eliade și Noica, Horia a fost atras de extrema dreaptǎ. A fost, timp de șase luni, cuzist și a colaborat în perioada 1937-1941 cu revista antisemită Sfarmă-Piatră.

În anii 1940 - 1945, când Vintilă Horia a locuit la Roma și Viena, a fost parte a diplomației românești, ca șef de cabinet la Ministerul Propagandei și, ulterior, atașat de presă la Roma. Reprezentarea la Roma a fost întreruptă în anii conducerii statului român de alianța dintre guvernul mareșalului Ion Antonescu și legionari. A revenit în diplomație, de data aceasta la Viena. Când România întoarce armele împotriva Germaniei (august 1944), Vintilă Horia și soția lui, Olguța (n. Teohari), sunt internați într-un lagăr german. La sfârșitul războiului, cei doi soți pleacă în Italia. Aici, Vintilă Horia îl cunoaște pe Giovanni Papini, scrie și publică în reviste italiene, dar situația economică grea a Italiei postbelice îl determină să plece mai departe, în Argentina (primăvara 1948). Va sta la Buenos Aires până în martie 1953, când se întoarce în Europa, și anume în Spania, unde are o activitate literară susținută și se face cunoscut.

În 1946, Tribunalul Poporului din România l-a condamnat în contumacie la 25 ani muncă silnică, pentru crime de război, în baza legii 312/1945, art 2: "s-au pus în slujba hitlerismului sau fascismului și au contribuit prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice sau la aservirea vieții economice a țării în detrimentul intereselor poporului român". Completul de judecată care l-a condamnat pe Vintilă Horia era format din : președinte: Al. Voitinovici; membri: 2 „judecători ai poporului”, 2 învățători, 1 muncitor CFR, 1 comerciant, 1 fost consilier la Camera de Muncă, 1 „judecător delegat”, 1 grefier, 1 acuzator public și unul singur magistrat. Fiica scriitorului, Cristina Horia, a inițiat o acțiune judiciară în vedera abolirii acestei sentințe emise de un tribunal politic de tip sovietic ^[6]

Vintilă Horia se stinge din viață în 1992.

· 1920 - S-a născut Rex Allen, cântăreţ şi compozitor country american.
* 1929: Victor Kovarski (n. 31 decembrie 1929, Harkov, URSS – d. 4 iulie 2000, Chișinău, Moldova) a fost un fizician din Republica Moldova de origine evreiască, membru titular al Academiei de Științe din Republica Moldova.

· 1930: Odetta (Odetta Holmes Felious Gorden), cântăreață, chitaristă și compozitoare de folk-blues americană (d. 2008)

· 1937: S-a nascut Anthony Hopkins, actor actor englez (Premiul Oscar pentru filmul ”Tăcerea mieilor”; “Legendele Toamnei”, Rămăşiţele zilei”). Anthony Hopkins s-a născut în ultima zi a anului 1937, în Margam, o suburbie a Port Talbot, Glamorgan.^[2]^[3] Părinții săi au fost Annie Muriel (n. Yeates) și Richard Arthur Hopkins, un brutar.^[4] Anthony Hopkins nu s-a dovedit un elev strălucit, ci mai degrabă unul mediocru. Prefera să se uite la câteva filme pe săptămână în loc să învețe pentru școală.^[2] A schimbat chiar și câteva colegii până când s-a înscris, într-un final, sub influența lui Richard Burton, la un colegiu de muzică și dramă, pe care l-a absolvit în 1957.^[5] Cariera sa a fost influențată, direct sau indirect, de câteva nume importante din lumea teatrului și cinematografiei. În anul 1965 se mută la Londra, la Teatrul Național, la invitația lui Laurence Olivier,^[5] care văzuse în tânărul Hopkins ceva promițător chiar de la prima audiție. Din acest moment, cariera lui prinde contur. Debutul în film îl face cu The White Bus (Autobusul Alb) în 1966. Filmul nu a avut ecou în lumea cinematografică. Tânărul Hopkins repurta însă succese deosebite ca actor de teatru. Momentul de răscruce al carierei sale l-a constituit rolul lui Edgar din Dansul morții de August Strindberg, în care, inițial, fusese doar dublura lui Lawrence Olivier. Soarta însă a vrut ca Olivier să se îmbolnăvească de apendicită și Hopkins să fie nevoit să îi ia locul pe scenă.^[6] A fost remarcat și rolurile au început să curgă. În 1971 a jucat primul rol principal, în filmul When Eight Bells Toll.

· 1939: John Brian Alford, cântăreț britanic
* 1941: Sir Alexander Chapman "Alex" Ferguson, CBE (n. 31 decembrie 1941, Govan, Glasgow) este un antrenor scoțian de fotbal, fost atacant, fost antrenor al echipei Manchester United F.C. și în prezent retras din activitate. A câștigat mai multe trofee decât oricare alt antrenor din istoria fotbalului englez, și a condus de pe bancă pe Manchester United în peste 1000 de meciuri. Cu 20 de ani petrecuți la acest club, este al doilea antrenor ca longevitate în istoria lui Manchester United, în urma unui alt „Sir”, Matt Busby, și este considerat unul dintre cei mai mari antrenori ai fotbalului modern.

A mai antrenat pe East Stirlingshire și St. Mirren, înainte de o perioadă foarte bună la echipa scoțiană Aberdeen F.C.. A fost pentru scurt timp antrenorul echipei naționale de fotbal a Scoției, fiind numit interimar după moartea lui Jock Stein, iar în 1986 a fost numit antrenor la Manchester United.

La Manchester, Sir Alex a devenit cel mai de succes antrenor din istoria fotbalului englez, câștigând nouă titluri de campioană. În 1999, a devenit primul antrenor care a condus o echipă din Anglia spre o triplă Premiership-Cupă FA-Liga Campionilor. Pe lângă faptul că e singurul antrenor care a câștigat de cinci ori Cupa FA, este de asemenea singurul antrenor din istorie care a câștigat trei campionate la rând în Anglia cu aceeași echipă (1998-1999, 1999-2000, 2000-2001).

Un leitmotiv al carierei lui Ferguson la Manchester United a fost faptul că nici un jucător nu a fost considerat mai important decât echipa. A fost foarte intransigent în relațiile sale cu jucătorii, și presiunea acestei tactici manageriale a determinat multe vedete să plece. De-a lungul anilor, jucători precum Gordon Strachan, Paul McGrath, Paul Ince, Jaap Stam, Dwight Yorke, David Beckham, și, mai recent, Ruud van Nistelrooy sau Gabriel Heinze, au plecat de la club în urma unor conflicte mai mult sau mai puțin grave cu Ferguson. Se consideră că disciplina impusă unor jucători foarte bine cunoscuți și plătiți a fost un factor determinant în succesul constant al lui Manchester în era Ferguson.

În 2011 a fost numit cel mai titrat antrenor de fotbal (47 de trofee) de către postul de televiziune ESPN.^[5]

Pe 23 noiembrie 2012 a fost dezvelită în fața stadionului Old Traffordo statuie dedicată lui.^[6]

La 24 octombrie 2013, Ferguson și-a publicat a doua autobiografie, intitulată Alex Ferguson: My Autobiography, unde relatează atât experiența sa ca manager, cât și aspecte din cadrul familiei sale.^[7]^[8]

· 1942: Andy Summers, chitarist și compozitor englez (The Police)
* 1943: John Denver (născut Henry John Deutschendorf Jr. la 31 decembrie1943, Roswell,

New Mexico - d. † 12 octombrie 1997, Monterey Bay,

California) a fost un cântăreț și compozitor american de muzică country și folk. Denver este cunoscut publicului din România indirect prin faimoasa interpretare a melodiei "Country roads" ("Drumuri de țară") de către Gil Dobrică în varianta intitulată "Hai acasă".
* 1943: Ben Kingsley (n. 31 decembrie 1943) este un actor britanic. Este cunoscut în special pentru rolul lui Mahatma Gandhi din filmul Gandhi(1982).

· 1945: Leonard Adleman, informatician american, coautor al algoritmului RSA
* 1945: Constance Elaine Trimmer Willis (n. 31 decembrie 1945) este o scriitoare americană de literatură științifico-fantastică.

Willis a câștigat, printre alte premii, unsprezece premii Hugo și șapte Premii Nebula. Cel mai recent a câștigat premiile Hugo și Nebula pentru romanu Blackout/All Clear (august 2010)^[7]. În anul 2009 a intrat în Science Fiction Hall of Fame^[8]^[9], iar în 2011 Science Fiction Writers of America a desemnat-o al 28-lea Grand Master.^[10]

Unele dintre operele sale vorbesc despre călătoria în timp a unor studenți la istorie în cadrul unei facultăți de la Universitatea Oxford — considerate parte a unei serii intitulată Călătoria în timp.^[11] Seria cuprinde povestirea "Cei care pândesc focul" (1982, care a apărut și în câteva antologii), romanele Cartea Judecății de Apoi și To Say Nothing of the Dog (1992 și 1998), precum și romanul în două părți Blackout/All Clear (2010).^[11] Toate patru au câștigat premiul Hugo și, în afară de To Say Nothing of the Dog, premiul Nebula.^[7]

· 1946 - S–a născut Mihai Dascăl, critic şi istoric literar.

· 1947 - S-a născut Burton Cummings, vocalist, clăpar şi compozitor canadian (Guess Who).

· 1948: LaDonna Adrian Gaines (n. 31 decembrie 1948 - d. 17 mai 2012), cunoscută sub numele de scenă Donna Summer, a fost o cântăreață și textieră americană, care a dobândit o puternică notorietate în perioada disco de la sfârșitul anilor '70.

Printre cele mai apreciate cântece interpretate se pot enumera: Hot Stuff, She Works Hard for the Money, I Feel Love, Last Dance, Heaven Knows.

* 1949: Ellen Datlow (n. 31 decembrie 1949) este un editor american de literatură științifico-fantastică, fantezie, de groază și antologist. A fost editorul revistei de ficțiune Omni și Omni Online din 1981 până în 1998. A editat cele zece antologii Omni asociate.

Datlow a câștigat premiul Hugo pentru cel mai bun editor profesional în 2002 și 2005 și premiul Hugo pentru cel mai bun editor de proză scurtă în în 2009 și 2010.

· 1950 - S-a născut Willy Ray Ingram, saxofonist american (Spider Murphy Gang).

· 1951 - S-a născut Tom Hamilton, basist american (Aerosmith).

· 1956: Val Kilmer, actor american
* 1966: Maddie Taylor (născută Matthew William Taylor, n. 31 decembrie 1966, Flint, SUA) este un actor de film, televiziune și voce american.
* 1969: Cristian Popovici este un antrenor român de fotbal. El antrenează în prezent Aerostar Bacău, club din Liga a II-a.^[1]
* 1972: Grégory Coupet (n. 31 decembrie 1972, Le Puy-en-Velay, Franța) este un fost fotbalist francez, care a jucat pe postul de portar, pentru echipe precum Olympique Lyonnais sau Paris Saint-Germain, echipă la care s-a retras în 2011.
* 1973: Amir Karič (n. 31 decembrie 1973) este un fost fotbalist sloven.
* 1973: Sinnamon Love (născută Kamilah Rouse pe 31 decembrie 1973 în Flint, Michigan) este o actriță porno americană. Ea este cunoscută sub nume diferite ca Sinnamen, Sinamon, Sinemon Love, Sinnamon Love, Cinnamon Love, Sinnamone, Sinnamon și Cinnamon.
* 1974: Joe Abercrombie (n. 31 decembrie 1974) este un scriitor britanic de fantasy și editor de film. Abercrombie este autorul trilogiei Prima Lege. Abercrombie a lucrat ca producător de televiziune înainte de a deveni editor de film liber profesionist. În timpul unei pauze între servicii a început să scrie Tăișul sabiei în 2002, carte pe care a finalizat-o în 2004. În 2006, ea a apărut la editura Gollancz, fiind urmată de alte două cărți din trilogia Prima Lege, Before They Are Hanged și Last Argument of Kings. La începutul anului 2008, Abercrombie a fost unul dintre cei care au contribuit la seria BBC Worlds of Fantasy, alături de Michael Moorcock, Terry Pratchett și China Miéville, printre alții.^[2] În 2009, Abercrombie a publicat romanul Best Served Cold, a cărui acțiune se petrece în universul Primei Legi, dar este un roman de sine stătător. A urmat The Heroes(2011), care aparține tot aceluiași univers. Abercrombie trăiește în Bath, Somerset, cu soția și cei trei copii.

În 2011, Abercrombie a semnat un contract cu Gollancz pentru încă 4 cărți a căror acțiune se petrece în lumea Primei Legi^[3]. În 2013, divizia fantasy și de copii a celor de la HarperCollins a anunțat că a obținut drepturile pentru trei cărți ale lui Abercrombie, al căror public țintă în constituie publicul tânăr. Cele trei romane de sine stătătoare dar interconectate formează o „poveste clasică de maturizare”, primul volum fiind publicat în vara anului 2014 sub titlul Jumătate de rege^[4].

* 1975: Dan-Cristian Popescu (n. 31 decembrie 1975) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

* 1978: Peter Majerník (n. 31 decembrie 1978) este fundașul central al lui Inter Bratislava. Anterior acesta a jucat la FC Brașov în Liga I.^[1]^[2]

· 1982: Angélico Vieira, actor și cântăreț portughez (d. 2011)
* 1986: Emmanuel Koné (n. 31 decembrie 1986 în Abongoua, Coasta de Fildeș) este un fotbalistivorian care evoluează la echipa Apollon Smyrni pe postul de mijlocaș. De asemenea este și component al echipei naționale de fotbal a Coastei de Fildeș.
* 1986: Salif Nogo (n. 31 decembrie 1986 în Ouagadougou) este un fotbalist din Burkina Faso, care joacă pe postul de fundaș central. A mai jucat la Astra.^[1]
* 1986: Florent Rouamba (n. 31 decembrie 1986, Ouagadougou, Burkina Faso) este un fotbalist aflat sub contract cu Sheriff.
* 1987: Seydou Doumbia (n. 31 decembrie 1987, Abidjan) este un fotbalist ivorian care evoluează la clubul Girona pe postul de atacant.
* 1989: Line Anna Ryborg Jørgensen (n. 31 decembrie 1989)^[1] este o handbalistă daneză care joacă pentru echipa națională a Danemarcei, al cărei căpitan este.^[2] Jørgensen evoluează pe postul de inter dreapta și a fost componentă a echipei daneze la Jocurile Olimpice din 2012, desfășurate la Londra.

Pe 26 ianuarie 2015, Jørgensen a semnat un contract pe doi ani, începând din vara anului 2015, cu clubul românesc CSM București, care joacă în Liga Națională.^[3] În vara anului 2018, după dispute și negocieri care au implicat și reprezentanții CSM București^[4]^[5], Jørgensen s-a transferat la echipa daneză Team Esbjerg^[6]^[7].

* 1990: Patrik Chan (n. 31 decembrie 1990) este un patinator din Canada. Este triplu Campion Mondial la patinaj artistic proba masculina (2011-2013), dublu campion la Finala Grand Prix (2010–2011 & 2011–2012), de doua ori campion al turneului Patru Continente (2009 & 2012) si de 6 ori campion national al Canadei (2008-2013).

La Campionatul National al Canadei din 2010 a fost ales sa reprezinte Canada la Jocurile Olimpice de iarnă din 2010, unde s-a plasat pe locul 5 la proba masculina.

La campionatul mondial de patinaj artistic din 2011, pe 27 Aprilie 2011, a câștigat medalia de aur cu un record mondial de puncte: 93,02 (programul scurt), 187,96 (programul liber) și 280,98 (total).

Decese

· 192: Commodus, împărat roman. Marcus Aurelius Commodus Antoninus (n. 31 august 161 – d. 31 decembrie 192), a fost împărat roman din 180 până în 192. A fost fiul lui Marcus Aurelius și al Faustinei, născut la Roma (“primul moștenitor al tronului născut în purpură”), Commodus este ridicat la rang de caesar în 166 si la cel de Augustus (și coregent) în 177. La moartea tatălui său, Commodus este proclamat imparat si instituie un regim absolutist. Puterea este exercitată de favoriții săi, Tigidius Perennius și M. Aurelius Cleander, apoi de Q. Aemilius Laetus, prefecți ai pretoriului. Cultele orientale cunosc in timpul domniei sale o largă răspândire. La 31 decembrie 192, cade victimă unei conspirații inițiată de Q. Aemilius Laetus, Eclectus și de Marcia (amanta împăratului). Pe tron a urcat la 1 ianuarie 193 Publius Helvius Pertinax. Odata cu Commodus s-a stins dinastia Antoninilor (96-192). Publius Helvius Pertinax (1 august 126 – 28 martie 193) proclamat împărat roman la 1 ianuarie 193 și a domnit până în 28 martie 193.

· 335: A murit la Roma Papa Silvestru I, al carui pontificat a inceput in anul 314. Conform legendei, papa Silvestru l-a vindecat pe împăratul Constantin cel Mare de lepra. În spațiul central-european de limba germana, ceha, polona, maghiara etc. petrecerea de rebelion este numită Silvester, după numele sfântului zilei de 31 decembrie. Despre sfântul papă Silvestru I se cunosc foarte puține date, afară de faptul că a condus Biserica Romei de la anul 314, ca urmaș al sfântului Miltidate si ca a avut un pontificat de lungă durată, care a mers paralel cu domnia împăratului Constantin cel Mare (306-377), într-o perioadă de mare importanță pentru Biserică. Prin Edictul de la Milano (312), persecuțiile au luat sfârșit și s-a început organizarea vieții bisericești, operă la care Constantin a avut o contributie importanta. Pentru a-și putea arăta simpatia față de Papa Silvestru, Constantin i-a dăruit Palatul Lteran, care de atunci a fost timp de multe secole locuința Papilor. Cartea «Deposito episcoporum», scrisă în 354, notează că Papa Silvestru a fost înmormântat la 31 decembrie, în cimitirul Priscilla de pe Via Salaria din Roma.
* 406: Godigisel a fost regele vandalilor hasdingi până la moartea sa în 406. El a fost ucis în luptă în ultima zi a anului 406 (31 decembrie), la scurt timp înainte ca oamenii să traverseze râul Rin pe teritoriul Imperiului Roman.

Godigisel a fost succedat de fiul cel mare al lui care a supraviețuit luptei, și anume Gunderic, care a condus vandalii în Galia și mai târziu în Hispania. Dar el a fost cel mai bine cunoscut ca tatăl lui Genseric, care l-a succedat pe Gunderic la domnie în 428 și a domnit timp de 49 ani, instituind un regat puternic în Africa de Nord.

· 1384: John Wycliff, teolog englez (n. ca. 1320)

· 1510: Bianca Maria Sforza, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (n. 1472)

· 1659: A murit János Apáczai Csere, cărturar umanist ardelean, cu preocupări în domenii ca filosofie, matematică şi fizică, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai filosofiei carteziene în Ardeal, adept al raționalismului cartezian și al sistemului lui Nicolaus Copernic;(n. 1625).

· 1679: A murit la Roma, Giovanni Alfonso Borelli; (n. 28 ianuarie 1608 la Castelnuovo), fizician, matematician și astronom renascentist italian. Este considerat întemeietorul biomecanicii.

· 1705: Caterina de Braganza, soția regelui Carol al II-lea al Angliei (n. 1638). Caterina a introdus obiceiul de a bea ceai în Anglia, un obicei care era deja foarte popular printre nobilimea portugheză la momentul respectiv. De-a lungul domniei sale, Carol a respins ferm ideea de a divorța de Catherine , care era catolica, chiar și atunci când Parlamentul a exercitat o presiune pentru a da naștere sau de a declara un succesor protestant. La moartea lui Carol al II-lea la 16 februarie 1685, Caterina a rămas în Anglia în timpul domniei lui Iacob al II-lea al Angliei și s-a întors în Portugalia în timpul domniei lui William al III-lea și Maria a II-a, după Revoluția glorioasă. Caterina s-a îmbarcat la 29 martie 1692 spre Spania. S-a stabilit la Lisabona în 1693, la palatul Bemposta. Și-a asumat regența de două ori: în 1704 când Petru al II-lea al Portugaliei s-a dus la război pentru succesiunea la tronul Spaniei și în 1705 când regele a fost bolnav. A murit la Lisabona în 31 decembrie 1705 și a fost înmormântată la Mănăstirea Jerónimos, în Belém, Lisabona. S-a căsătorit prin proxy la Lisabona la 23 aprilie 1662. După ce a ajuns la Portsmouth la 14 mai 1662, cuplul s-a căsătorit în încă două ceremonii – una catolică oficiată în secret urmată de una publică, anglicană - la 21 mai. Caterina la vârsta de 23 de ani s-a căsătorit târziu pentru femeile din timpul său. Zestrea ei a adus orașele porturi Tanger și Bombay sub control englez.

Catherine a rămas însărcinată și a pierdut sarcina de cel puțin de două ori și, în timpul unei boli grave, în 1663, ea a crezut pentru un timp că a născut. Poziția sa era una dificilă, Carol a continuat să aibă copii cu numeroasele sale metrese însă el a insistat ca regina să fie tratată cu respect.

De-a lungul domniei sale, Carol a respins ferm ideea de a divorța de Catherine, chiar și atunci când Parlamentul a exercitat o presiune pentru a da naștere sau de a declara un succesor protestant.

Caterina a introdus obiceiul de a bea ceai în Anglia, un obicei care era deja foarte popular printre nobilimea portugheză la momentul respectiv. Ceaiul era importat în Portugalia de la posesiunile portugheze din Asia precum și prin intermediul negustorilor portughezi care făceau comerț în China și Japonia.

La moartea lui Carol al II-lea la 16 februarie 1685, Caterina a rămas în Anglia în timpul domniei lui Iacob al II-lea al Anglieiși s-a întors în Portugalia în timpul domniei lui William al III-lea și Maria a II-a, după Revoluția glorioasă.

Caterina s-a îmbarcat la 29 martie 1692 spre Spania. S-a stabilit la Lisabona în 1693, la palatul Bemposta. Și-a asumat regența de două ori: în 1704 când Petru al II-lea al Portugaliei s-a dus la război pentru succesiunea la tronul Spaniei și în 1705 când regele a fost bolnav.

A murit la Lisabona în 31 decembrie 1705 și a fost înmormântată la Mănăstirea Jerónimos, în Belém, Lisabona.

Date personale
Ecaterina de Braganza
Regină a Angliei, Scoției și Irlandei

Nume la naștere	Catarina Henriqueta de Bragança
Născută	25 noiembrie 1638 Casa Viçosa, Portugalia
Decedată	31 decembrie 1705 (67 de ani) Palatul Bemposta, Lisbona, Portugalia
Înmormântată	Mănăstirea Jerónimos, Lisabona
Părinți	Ioan al IV-lea al Portugaliei Luisa de Guzman
Frați și surori	Pedro al II-lea al Portugaliei Teodósio, Prince of Brazil[] Afonso al VI-lea al Portugaliei Joana, Princess of Beira[]
Căsătorită cu	Carol al II-lea al Angliei
Copii	unnamed child1 Stuart[]^[1] stillborn child2 Stuart[]^[1] stillborn child3 Stuart[*]^[1]
Cetățenie	Regatul Portugaliei Regatul Angliei
Etnie	Portuguese in the United Kingdom[*]
Religie	Biserica Catolică catolicism
Ocupație	Regent
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa Stuart (prin căsătorie) Casa Braganza (prin naștere)
Regină a Angliei
Domnie	23 aprilie 1662 – 6 februarie 1685

· 1719: A murit John Flamsteed, primul astronom regal englez, cel care a organizat Observatorul din Greenwich şi a alcătuit primul mare catalog modern al stelelor, în care erau notate peste 3 000 de poziţii ale astrelor; (n.19.08.1646).
* 1775: Richard Montgomery (n. 2 decembrie 1738 – d. 31 decembrie 1775) a fost un ofițer de origine irlandeză, care a luptat mai întâi în Armata Britanică. Ulterior a devenit general-maior în Armata Continentală în timpul Războiului American de Independență și a rămas celebru pentru conducerea Invazia Canadei^⁠(en) din 1775.

Montgomery s-a născut și a crescut în Irlanda. În 1754, s-a înscris la Trinity College, Dublin^⁠(en), și după doi ani s-a înrolat în armata britanică pentru a lupta în Războiul Francez și Indian. A înaintat constant în grad, luptând în America de Nord și apoi în Caraibe. După război, a fost încartiruit la Fort Detroit în timpul Războiului lui Pontiac^⁠(en), după care a revenit în Marea Britanie din motive de sănătate. În 1773, Montgomery a revenit în cele treisprezece colonii, s-a căsătorit cu Janet Livingston, și s-a apucat de agricultură.

Când a izbucnit Războiul American de Independență, Montgomery a luptat de partea coloniștilor, și a fost ales în Congresul Provincial New York în mai 1775. În iunie 1775, el a fost numit general de brigadă în Armata Continentală. După ce Phillip Schuyler^⁠(en) a devenit prea bolnav pentru a conduce invazia Canadei, Montgomery a preluat comanda. El a cucerit Fort St. Johns și apoi Montrealul în noiembrie 1775, după care a înaintat spre Quebec City unde s-a alăturat altei forțe aflate sub comanda lui Benedict Arnold. La 31 decembrie, el a condus atacul asupra orașului, dar a fost ucis în luptă. Britanicii i-au găsit trupul și l-au înmormântat cu respect, rămășițele fiind însă transferate la New York City în 1818.

· 1877: Gustave Courbet, pictor, desenator și litograf francez (n. 1819)
* 1877: Franz Hübner(n. 18 noiembrie 1846 Drossen, lângă Frankfurt an der Oder - d. 31 decembrie 1877) a fost un entomolog german.

Între anii 1875 și 1877, el a colecționat insecte pentru Muzeul Godeffroy în Samoa, Tonga și Insula Noua Britanie.

· 1882: Leon Gambetta, unul dintre fondatorii celei de a treia Republici Franceze (1875) (n. 1830)

· 1889: Ion Creangă, scriitor român (n. 1839) se stinge din viață la Iași. Ion Creangă s-a nascut la 1 martie 1837 la Humuleşti, jud.Neamţ, in Moldova, in ziua de 10 iunie 1839 (1 martie 1837, conform altor surse) si a fost primul copil al lui Stefan a Petrei Ciubotariu si al Smarandei Creanga. Dupa ce a absolvit scoala primara, in 1854 s-a inscris la Seminarul teologic de la Socola – Iasi, iar cinci ani mai tarziu a devenit diacon, insa, in paralel, a fost si invatator. In 1871, a fost raspopit din cauza unui conflict cu autoritatea bisericeasca si, tot atunci, a inceput sa scrie la insistentele prietenul sau Mihai Eminescu, care l-a si introdus in societatea „Junimea”. Experienta de la catedra l-a determinat sa scrie o serie de manuale scolare si povestiri didactice, pentru ca incepand din 1876 sa isi publice lucrarile care l-au consacrat. Starea sanatatii sale s-a deteriorat brusc in 1885, iar scriitorul s-a retras la Ticau, in Iasi, unde s-a si stins din viata. A fost foarte popular datorită măiestriei cu care a scris basmele și povestirile sale si mai ales opera sa autobiografica Amintiri din copilărie. Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române.

* 1891: Victor Ferdinand Franz Eugen Gustaf Adolf Constantin Friedrich de Hohenlohe-Langenburg (11 decembrie 1833 – 31 decembrie 1891), cunoscut drept Contele Gleichen, a fost ofițer în Royal Navy și sculptor. S-a născut la Langenburg în Württemberg, ca al patrulea copil și al treilea fiu al lui Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg (1794–1860) și al Prințesei Feodora de Leiningen (1807–1872). Mama lui a fost sora vitregă a reginei Victoria, și familia lui a fost apropiată de familia regală britanică.

Victor a devenit ofițer în Royal Navy în 1848 și a fost promovat locotenent în 1854. În 1859 a devenit căpitan; a preluat comanda corvetei Racoon de la punerea ei în funcțiune în anul 1863 până în 1866, timp în care al doilea fiu al reginei Victoria, Alfred, Duce de Edinburgh(1844-1900) a servit la bord ca locotenent. S-a retras din serviciul activ în 1866 și a fost numit KCB în acel an (avansat la GCB în 1887).

S-a căsătorit cu Laura Williamina Seymour, fiica cea mică a amiralului Sir George Francis Seymour la 24 ianuarie 1861 la Londra.^[1] La scurt timp după acestă căsătorie morganatică soția sa a fost numită contesă Gleichen. Cuplul a avut patru copii.

Date personale
Prințul Victor
Prințul Victor de Hohenlohe-Langenburg. Caricatură datată 1884.
Nume la naștere	Victor Ferdinand Franz Eugen Gustaf Adolf Constantin Friedrich
Născut	11 decembrie 1833 Langenburg, Germania
Decedat	31 decembrie 1891 (58 de ani) Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Părinți	Ernst I Feodora de Leiningen
Frați și surori	Carl Ludwig II, Prince of Hohenlohe-Langenburg[*] Hermann, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg Prințesa Adelheid de Hohenlohe-Langenburg
Căsătorit cu	Contesa Laura von Gleichen
Copii	Lord Edward Gleichen Lady Feodora Gleichen Lady Valda Gleichen Lady Helena Gleichen
Cetățenie	Germania
Ocupație	sculptor[*] pictor

· 1905: Aleksandr Popov, fizician și inventator rus (n. 1859)

· 1931: Iacov Antonovici, episcop ortodox român (n. 1856)

· 1936: Miguel de Unamuno, scriitor și filosof spaniol (n. 1864)

· 1940: Arsène d'Arsonval, medic, fizician și inventator francez (n. 1851)
* 1942: Ivan Pavlovici Ciuvelev (în rusă Иван Павлович Чувелев, n. 1897, Moscova, Imperiul Rus – d. 31 decembrie 1942) a fost un actor sovietic, ce a primit titlul de Artist emerit al RSFSR (1935).

· 1950: Charles Koechlin, compozitor francez (n. 1867)

· 1956: Eugen Herovanu, scriitor și om politic român (n. 1874)

· 1963: A murit cântăreţul Rudolf Steiner; a contribuit, în 1919, la înfiinţarea Societăţii lirice „Opera” şi la transformarea ei în „Opera Română”, printre ai cărei membri fondatori se numără; (n. 1887).

* 1964: Henry Maitland Wilson (n. 5 septembrie 1881,^[1]^[2]^[3] Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. 31 decembrie 1964,^[1]^[2]^[3]^[4]Chilton[*], Regatul Unit), cunoscut de asemenea ca "Jumbo" Wilson, a fost un general britanic în cel de-al Doilea Război Mondial, activând în luptele din Orientul Mijlociu și din zona mediteraneană. Descris drept „competent, dar nu spectaculos”, el s-a bucurat de încrederea lui Winston Churchill. La 21 august 1944, în cursul unei întâlniri secrete avute la Palatul Regal din București, grupul reprezentanților politici care pregăteau lovitura pentru ieșirea României din război, grup condus de M.S. Regele Mihai, a aprobat textul unei telegrame ce urma a fi trimisă șefului Înaltului Comandament Aliat de la Cairo, generalul britanic Maitland Wilson. Prin telegramă se cerea sprijinirea schimbării de regim prin bombardarea simultană a unităților germane din nordul Capitalei (la nord de Aeroportul Băneasa) și a centrelor feroviare aflate la granița cu Ungaria și Iugoslavia. Ioan Mocsony-Stârcea, care era funcționar la Ministerul Afacerilor Străine, s-a deplasat în aceeași seară la Snagov, la sediul ministerului, unde a petrecut noaptea criptând cele două telegrame ale complotiștilor pentru Ankara (pentru siguranță, transmiterea telegramelor către Aliați se făcea pe două căi, atât prin Ankara, cât și printr-un aparat de emisie-recepție deținut de Iuliu Maniu).

· 1968: A murit Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1955; (n. 1894). S-a născut la data de 6 iunie la Seliște, județul Arad. Și-a petrecut copilăria în satul natal, crescând în apropierea mamei, de la care a deprins dragostea pentru folclor și cântece populare. Începe școala în sat, dar este nevoit să urmeze școala maghiară de la Petriș.

În 1906, odată cu absolvirea clasei a V-a, este trimis la școala civilă din Arad, unde va studia muzica.

În 1908 absolvă cu bine clasele gimnaziale și se hotărăște să urmeze Școala normală de stat din Arad, pentru a ajunge învățător.

Între 1909-1912 începe cursurile unde va studia cu profesorul de muzică, Matyas Zoltai. Termină școala primind și un certificat oficial de muzică.

În 1914 primește numirea ca învățător într-un sat, lângă Budapesta. Este înrolat în armată pentru satisfacerea stagiului militar. Este luat prizonier și transferat în lagărul de la Tașkent timp de doi ani.

În 1920 este mobilizat la Cluj, are ocazia să susțină examen la Conservatorul de muzică și artă dramatică, unde studiază cu profesorii A. Bena (teorie-solfegiu), Herman Klee (contrapunct). Pleacă la București pentru a obține o bursă, iar aici îi cunoaște pe Victor Eftimiu și pe Octavian Goga (pe atunci ministru al artelor). Obține o sumă care îi facilitează plecarea la Praga pentru a-și continua studiile.

În 1922 obține Premiul II la concursul de creație Enescu și termină studiile la Conservatorul de Stat din Praga, unde studiase cu Vítězslav Novák (compoziție, orchestrație), Otakar Ostrčil (dirijat), Vaclav Stephan (istoria muzicii). Se căsătorește pe 6 august cu Livia Munteanu. Primește, la Deva un post de maestru suplinitor de muzică la Școala normală de învățători. Începe să culeagă folclor, mai întâi din zona Devei, apoi din Lipova.

În 1923 obține Premiul II „Enescu” cu „Suită de dansuri populare românești pentru pian”. Se naște fiica sa, Florica, care se stinge din viață un an mai târziu.

În 1924 se mută la Timișoara, fiind numit profesor la Conservator municipal din oraș și dirijor al corurilor bărbătești „Doina” și „Banatul” (până în 1932). În acest timp continuă să culeagă folclor din zona Hunedoarei.

În 1926 i se naște un fiu, Virgil Mihai, și câțiva ani mai târziu cel de-al treilea copil, Sabina.

În 1928 are loc premierea operei „Năpasta”, după piesa lui I. L. Caragiale, fapt care îl consacră definitiv pe compozitor. Primește Premiul pentru cea mai bună operă scrisă de un român, acordat de Consiliul de administrație al Operei Române din București și Premiul I „George Enescu” pentru „Divertisment rustic.”

Între 1936-1940 este dirijor al corului mixt „Crai nou” din Timișoara.

Între 1940-1944 este director al Operei din Cluj-Timișoara.

În 1942 apare Monografia muzicală a comunei Belinț. 90 melodii cu texte culese, notate și explicate, iar un an mai târziu se stinge din viață soția compozitorului.

În 1944 se recăsătorește cu solista Ana Sidonia Varna, iar un an mai târziu i se naște cel de-al patrulea copil. Demisionează din funcțiile ocupate, se mută la Timișoara și se angajează la „Corala Banatului.”

În 1946 se înființează Conservatorul de muzică și artă dramatică din Timișoara, unde este transferat ca profesor de armonie și contrapunct (până în 1949), după care va fi numit rector și profesor de compoziție (1949-1950), odată cu transformarea Conservatorului în Institut de artă. Este ales membru în comitetul Uniunii compozitorilor.

În 1950 este numit profesor la catedra de folclor a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București (până în 1952). Tot acum devine director al Institutului de Folclor, după arestarea lui Harry Brauner (până în 1964).

În 2 iulie 1955 devine membru corespondent al Academiei Române.

În 1957 devine membru, iar mai apoi membru executiv (din 1961), la The International Folk Music Council din Londra.

Între 1965-1968 este membru în colegiul redacțional al Revistei de folclor.

* 1976: Teohari Georgescu (n. 31 ianuarie 1908, București - d. 31 decembrie1976, București)^[1] a fost un lider comunist român, care a îndeplinit funcția de ministru de interne al României între anii 1945-1952. S-a născut la București, in 1908, a urmat primele două clase la liceul "Sf. Sava" din capitală și la Școala Profesională de Arte Grafice. După serviciul militar (școala de subofițeri din Oradea) a lucrat la atelierele tipografice "Cartea Românească".

În anul 1940 a fost instruit la Moscova, sub coordonarea lui Gheorghi Dimitrov, ca activist al Internaționalei Comuniste. După unele surse, după ocuparea României de către armata sovietică, primea instrucțiuni direct de la generalul Fedicikin, șeful agenturii sovietice din România după 1944, având ca obiectiv să se infiltreze și să "comunizeze" Siguranța, Jandarmeria și Serviciul Special de Informații. Deoarece s-a considerat că și-a dus la îndeplinire misiunea, la 6 martie 1945 a fost răsplătit, devenind ministru de interne în guvernul Groza.

A fost membru al Partidului Comunist din 1929.

Siguranța îl arestează în 1933 pentru activitățile sale, dar reușește să scape doar cu două luni de închisoare.^[2] După aceea lucrează ca tipograf la "Adevarul" și Imprimeriile Naționale.^[2]

În 1940 a ajuns la Moscova, unde a fost instruit de agenții NKVD sub coordonarea lui Georgi Dimitrov, secretarul general al Internaționalei Comuniste, în tactici de codificare și a transmiterii mesajelor secrete.^[2]Se întoarce în țară și în aprilie 1941 este arestat din nou.^[2] De data aceasta este condamnat la zece ani de închisoare.^[2]

După 23 august 1944 devine subsecretar de stat la Ministerul de Interne, iar de la 6 martie 1945 titularul acestui departament, până în 1952.

În ziua de 27 octombrie 1948 a condus ședința de la Ministerul de Interne în care a fost luată decizia arestării episcopilor catolici din România și desființarea Bisericii Române Unite cu Roma.^[3]

"Pe linie de partid" - a fost membru al Secretariatului, al Biroului Politic și al Comitetului Central al PCR. Încă din 1952, trei din cei patru membri ai Secretariatului Biroului Politic al PCR au fost criticați în cadrul Plenarei CC al PCR din 19 februarie - 1 martie, fiind „demascați” ca „deviatori de dreapta”.

La 18 februarie 1952 a fost arestat pentru „deviere de dreapta” (acuzații aduse în principal Anei Pauker și lui Vasile Luca), însă nu a fost condamnat. În schimb nu a mai ocupat de atunci nici o funcție de conducere în partid și a devenit director la "Cartea Românească", numită "Întreprinderea poligrafică 13 Decembrie 1918", după venirea la putere a comuniștilor. A fost director al întreprinderii între 1953-1972.

A decedat la 31 decembrie 1976, la București.

· 1980: Raoul Walsh, regizor de filme

· 1981: A murit Constantin Rădulescu, fotbalist și antrenor de fotbal român, care a antrenat Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1930, 1934 și 1938. A avut un rol important în cadrul Federației Române de Fotbal între anii 1923 și 1938; (n. 05.10.1896).

· 1985: Nicolae Kirculescu, compozitor român (n. 1903)

· 1988: Arnold Hauser, scriitor german din România (n. 1929)

· 1997: A murit intr-un accident de ski, Michael Le Moyne Kennedy, fiul lui Robert F. Kennedy; (n.27.02.1958).

· 1998: Gheorghe Șerban (n. 25 iunie 1954, Buzău, România – n. 31 decembrie 1998^[2]) a fost un ziarist, scriitor și om politic român. A fost ales deputatîn legislatura 1996-2000, în județul Timiș, pe listele PNȚCD iar după deces a fost înlocuit de deputatul Vasile Dănilă. Gheorghe Șerban a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu India.

Este cunoscut mai ales datorită faptului că a fost unul din principalii alcătuitori ai Proclamației de la Timișoara din martie 1990.^[3]După revoluție, a devenit redactor la ziarul Timișoara, care pe vremea aceea era foarte răspîndit. S-a situat pe poziții critice față de Frontul Salvării Naționale, iar Societatea Timișoara, din conducerea căreia făcea parte, a organizat în 1990 mai multe mitinguri populare împotriva politicii FSN. La aceste mitinguri Gheorghe Șerban era unul din vorbitorii obișnuiți.

În 16 decembrie 1994 s-a înscris în PNȚCD.

· 2001: A murit istoricul de teatru Ion Zamfirescu, personalitate de frunte a culturii române, („Istoria universală a teatrului”, „Teatrul european în secolului european în secolul luminilor”);(n.07.08.1907).

· 2006: Dorimedont Cecan, episcop ortodox din Republica Moldova (n. 1961)

* 2010: Per Oscarsson (n. 28 ianuarie 1927 — d. 31 decembre 2010) a fost un actor suedez.
* 2015: William Wayne McMillan Rogers III. cunoscut mai ales ca Wayne Rogers ^[5] (n. 7 aprilie 1933 - d. 31 decembrie 2015) a fost un actor american de film și televiziune, cel mai bine cunoscut pentru că a jucat rolul lui, Trapper John' McIntyre, în serialul american, M*A*S*H.

Devenit ulterior un investitor și manager american de fonduri de mare succes, Wayne Rogers a apărut frecvent la emisiunea "Your World w/ Neil Cavuto" a canalului Fox Business Network și respectiv la Cashin' Ina canalului Fox News Channel.

* 2016: Dimitri Romanovici Romanov (rusă Дмитрий Романович Романов; n. 17 mai 1926^[1], d. 31 decembrie 2016) a fost un prinț rus, bancher, filantrop și autor. A fost, de asemenea, pretendent la șefia Casei Imperiale Ruse. Dimitri Romanovici Romanov s-a născut la 17 mai 1926 la Cap d'Antibes, Franța, ca al doilea fiu al Prințului Roman Petrovici și a soției acestuia, prințesa Praskovia Dmitrievna Sheremeteva (născută contesă Sheremeteva). Fratele său mai mare a fost Prințul Nicolae Romanov. Pe linie paternă el este stră-strănepot al împăratului Nicolae I al Rusiei(1796–1855).

Dimitri și-a petrecut primii zece ani la Antibes, Franța unde a primit o educație tradițională rusă.^[2] În 1936 familia sa s-a mutat în Italia unde și-a continuat educația și unde, pentru un timp, a locuit la palatul regal din Roma. În 1946 familia s-a mutat în Egipt unde a trăit un număr de ani înainte de a se întoarce în Italia. În 1960 el s-a mutat în Danemarcaunde a lucrat pentru un număr de bănci până la pensionarea sa în 1993.^[2] Vorbește fluent rusa, franceza, engleza, daneza și italiana.^[2]

Dimitri s-a căsătorit de două ori. Prima lui soție a fost Johanna von Kauffmann (1936–1989), cu care s-a căsătorit la Copenhaga la 21 ianuarie 1959. După ce a devenit văduv în 1989 el s-a căsătorit cu Dorrit Reventlow (n. 1942) la Kostroma la 28 iulie 1993. A doua căsătorie a fost prima căsătorie a unui Romanov pe teritoriul rus după căderea dinastiei.

Date personale
Prințul Dimitri Romanov
Prințul Dimitri (centru) și soția sa Dorrit cu Vladimir Putin la o recepție de stat
Nume la naștere	Dimitri Romanovici Romanov
Născut	17 mai 1926 (93 de ani) Cap d'Antibes, Franța
Decedat	31 decembrie 2016 (90 de ani) Saratov, Rusia
Părinți	Prințul Roman Petrovici al Rusiei
Frați și surori	Nicolae Romanov
Căsătorit cu	Johanna von Kauffmann Dorrit Reventlow
Ocupație	scriitor bancher[*] autor istoric
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp-Romanov
Șeful Casei Romanov (în dispută)
Domnie	15 septembrie 2014 – prezent
Predecesor	Prințul Nicolae Romanov
Succesor	Prințul Andrei Romanov

Sărbători

· În calendarul Creștin Ortodox: Odovania praznicului Nașterii Domnului; Df Cuv Melania Romana; Sf Mc Hermes; ( Slujba în noaptea trecerii dintre ani)

· Sfântul Silvestru I, papă și Sf. Melania (calendar romano-catolic). Silvestru I, (d. 31 decembrie 335, Roma), papă al Romei din 314 și până în 335. Conform legendei, papa Silvestru l-a vindecat pe împăratul Constantin cel Mare de lepră și l-a botezat. În spațiul central-european (de limbă germană, polonă, cehă, maghiară etc.) petrecerea de revelion este numită Silvester, după numele sfântului zilei de 31 decembrie

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

duminică, 29 decembrie 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz