PARTEA A TREIA - ARTE;
ARTE 27 Ianuarie
INVITAȚIE LA OPERĂ 27 Ianuarie
Giuseppe Verdi
Ópera La Traviata de Verdi
GIUSEPPE VERDI.- 1813-1901- Ópera - LA FORZA DEL DESTINO
Verdi Falstaf
Verdi SIMON BOCCANEGRA
Wolfgang Amadeus Mozart
W.A.Mozart: Don Giovanni
Mozart: Le nozze di Figaro
W.A.Mozart: Die Zauberflöte:
Edouard Lalo
Édouard Lalo - Le roi d'Ys
MUZICĂ 27 Ianuarie0:27 / 1:1
RECORDANDO LA MARAVILLOSA MUSICA DE LOS 60s. Selección de Cecil González
La mejor música para relajarse✿hermosas paisajes en vivo✿*
Werner Müller - The World Of Werner Müller
POEZIE 27 Ianuarie
Ion Buzdugan
Biografie
Ion Buzdugan (pe numele adevărat Ivan Alexandrovici, 9 martie 1887, Brânzenii Vechi, Bălţi – 27 ianuarie 1967, Bucureşti) a fost un poet important al Basarabiei şi un mare patriot. Dacă obţinerea independenţei acestei provincii (24 ianuarie 1918) poate fi socotită operă de obşte, unirea ei cu Patria Mamă nu s-a putut face fără intervenţia puternicei personalităţi a lui Ion Buzdugan.
A fost singurul dintre luptătorii basarabeni de primă linie care s-a opus asocierii, în orice mod ar fi fost ea formulată, cu Rusia. Secretar al Sfatului Ţării, a redactat Actul Unirii. A proclamat Unirea la 27 martie 1918, cu mâna dreaptă pe Biblia lui Şerban Cantacuzino, pentru a dovedi, în modalitatea sacră a jurământului, latinitatea limbii pe care o vorbeau deopotrivă românii din stânga şi din dreapta Prutului.
A studiat agronomia la Gorki, literele şi dreptul la Universitatea liberă din Moscova şi a absolvit seminarul pedagogic de la Cameniţa.
Licenţiat în drept al Universităţii din Iaşi şi doctor în economie politică al Universităţii din Cernăuţi, a fost, după Unire, deputat şi senator în Parlamentul României Mari.
Ofiţer în armata rusă în timpul primului război mondial, Ion Buzdugan a dat în vileag asasinarea regelui Ferdinand pe care o pregăteau militarii ruşi în forfota bolşevică de la Socola (Magazin istoric, nr. 10-11/1993).
Poezia lui Ion Buzdugan a fost strânsă în volumele: Miresme din stepă (1922),
Ţara mea (1928),
Păstori de timpuri (1937),
Metanii de luceferi (1942),
Cântece din Basarabia (vol. I, 1921; vol. II, 1928).
Rămâne unul dintre cei mai importanţi tălmăcitori ai lui Puşkin şi Esenin şi cel dintâi traducător al poeţilor simbolişti ruşi: Valeri Briusov, C.D. Balmont, Al. Blok etc.
Era prietenul intim al lui Perpessicius şi al lui Camil Petrescu, pe care-l salvase de la moarte pe front, scoţându-l de sub movila de pământ creată de explozia unui obuz...
Îmbolnăvindu-se grav, a fost internat la Institutul Oncologic (Filantropia) din Bucureşti.
A fost singurul dintre luptătorii basarabeni de primă linie care s-a opus asocierii, în orice mod ar fi fost ea formulată, cu Rusia. Secretar al Sfatului Ţării, a redactat Actul Unirii. A proclamat Unirea la 27 martie 1918, cu mâna dreaptă pe Biblia lui Şerban Cantacuzino, pentru a dovedi, în modalitatea sacră a jurământului, latinitatea limbii pe care o vorbeau deopotrivă românii din stânga şi din dreapta Prutului.
A studiat agronomia la Gorki, literele şi dreptul la Universitatea liberă din Moscova şi a absolvit seminarul pedagogic de la Cameniţa.
Licenţiat în drept al Universităţii din Iaşi şi doctor în economie politică al Universităţii din Cernăuţi, a fost, după Unire, deputat şi senator în Parlamentul României Mari.
Ofiţer în armata rusă în timpul primului război mondial, Ion Buzdugan a dat în vileag asasinarea regelui Ferdinand pe care o pregăteau militarii ruşi în forfota bolşevică de la Socola (Magazin istoric, nr. 10-11/1993).
Poezia lui Ion Buzdugan a fost strânsă în volumele: Miresme din stepă (1922),
Ţara mea (1928),
Păstori de timpuri (1937),
Metanii de luceferi (1942),
Cântece din Basarabia (vol. I, 1921; vol. II, 1928).
Rămâne unul dintre cei mai importanţi tălmăcitori ai lui Puşkin şi Esenin şi cel dintâi traducător al poeţilor simbolişti ruşi: Valeri Briusov, C.D. Balmont, Al. Blok etc.
Era prietenul intim al lui Perpessicius şi al lui Camil Petrescu, pe care-l salvase de la moarte pe front, scoţându-l de sub movila de pământ creată de explozia unui obuz...
Îmbolnăvindu-se grav, a fost internat la Institutul Oncologic (Filantropia) din Bucureşti.
Herghelii
|
Graiul Tarii mele
Mandru graiu al tarii mele.
Dulce fagure de miere, Adunat din flori de stele Si din lacrimi de durere. Grai strabun, marire tie, Sfanta candela de straja, Ca mi-ai dat tu apa vie, S-o beau din ulcior de vraja. Tu mi-ai leganat la vatra Visul din copilarie Si mi-ai daltuit, ca-n piatra, Vorba ta cu maiestrie. De la mare pan' la Mures, Pan' la Tisa-ntunecata, Treci prin munti si codri-iures, Peste Dunare, dai roata! Slava si marire tie, Mandru graiu al tarii mele. Sfant izvor de apa vie, Svon de cantec si cismele! Lin, ca raul, curgi pe sasuri, Adapandu-nc pamantul: Si, sub bolti, ce nu le masuri, Undeva, ne plangi mormantul Tu, in cripte de biserici, Ctitorii voievodale Stii, ca-n inima, sa ferici, Slova nemuririi talc! Lasa, Doamne si stapane. Din colnicele sihastre, Sa-ti culeg, cu roiu dc-albine, Mana ta de flori albastre. Sub cupola Ta divina, Sa-ti aprind la zile grele, O faclie de lumina, La icoana tarii mele! |
Pastorii
Campia atapi in leganari de soapte
Tacerea, izvorand din neguri de fantani, Se furiseaza-ncet cu pasi de lupi batrani, Fosnind peste campii prin ierburile coapte Iar turmele de oi in ugere duc lapte Din camp grabind la muls in strunga de la stani De paza-n jurul lor stau veghetorii cani, Ce latra speriat din cand in cand in noapte S-aprinde focu-n zari si lumineaza dealul Ciobanii stau la foc, strajuitori de creste O doina plange trist - ce-a fost si nu mai este - Cu vremea toate trec, si anii trec ca valul Ci numai voi, Pastori - o lume din poveste -Voi singuri ati ramas cu Doina si Cavalul! |
TEATRU/FILM 27 Ianuarie
Cu Florin Piersic
Biografie
Florin Piersic (n. 27 ianuarie 1936, Cluj, România) este un actor român de teatru și film. A jucat dramă, comedie, tragedie, figuri istorice, haiduci.
Născut din părinți bucovineni (mama originară din Valea Seacă, tatăl, medic veterinar, originar din Corlata), Florin Piersic și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana,[3] apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3 (azi, Colegiul Național Emil Racoviță).[4][5]
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC, astăzi UNATC), promoția 1957. La doi ani după absolvire, Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București obținând rolul titular în Discipolul diavolului. Au urmat Tragedia optimistă, Oameni și șoareci sau Orfeu în Infern, piese care au scos în evidență geniul, naturalețea și prospețimea actorului. Are o bogată activitate teatrală la Teatrul Național din București).[6]
În anii '60, Florin Piersic se căsătorește cu actrița Tatiana Iekel[7], care i-a dăruit și primul copil, pe Florin Jr.[7] A doua soție a fost tot o actriță, Anna Szeles[7], alături de care a devenit tată pentru a doua oară. În 1985 Anna Széles a cerut și a obținut divorțul și s-a mutat în Ungaria, luându-l cu ea și pe fiul lor, Daniel. În 1993, după o relație de 7 ani, Florin Piersic s-a căsătorit cu Anna Török, de asemenea originară din Cluj.[7]
În 26 ianuarie 2011 cinematograful „Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic”.[8]
De-a lungul timpului Florin Piersic a primit titlul de „cetățean de onoare” al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București sau Galați.
La 10 decembrie 2012, prin decretul președintelui Nicolae Timofti, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova. Florin Piersic a adresat o scrisoare președintelui moldovean motivând solicitarea prin faptul că acolo este primit foarte bine de oameni și se simte iubit, iar tatăl lui a activat, în calitate de medic veterinar, atât în Bucovina cât și în Basarabia (la Cernăuți, respectiv Soroca).[9]
În anul 2009 Florin Piersic înregistrează un disc de autor la casa de discuri OVO MUSIC: „Florin Piersic - Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”. Toate cele 10 melodii sunt compuse de Dan Iagnov: „O poveste de o zi”, „Latino lasciv”, „Anemone mii”, „Femeia e secretul”, „Și ploua...”, „Pe cărările vieții”, „Poveste cu un saxofon”, „Viața este o poveste”, „Cînd ninge” și „Un pas pe zăpadă”. Versurile cântecelor „Latino lasciv” și „Anemone mii” sunt scrise de Dan Iagnov. Versurile celorlalte cântece sunt scrise de Andreea Andrei.
Teatru
· Act venețian
· Zbor deasupra unui cuib de cuci
· Logodnicele aterizează la Paris
· Oameni și șoareci
· Străini în noapte
· Cartea lui Iovita
· Dulcea pasăre a tinereții
· Heidelberg-ul de altă dată
Teatru TV
· Ultima haltă în paradis
Filmografie
Debutul cinematografic s-a produs cu filmul Ciulinii Bărăganului din 1957, interpretând rolul lui Tănase. Și-a evidențiat talentul în ceea ce privește filmele istorice în Neamul Șoimăreștilor din 1965, regizat de Mircea Drăgan, și apoi a jucat în filmul care l-a făcut cunoscut De-aș fi Harap Alb (1965), regizat de regizorul Ion Popescu-Gopo.
Printre rolurile sale celebre din filme s-au numărat haiducul Anghel Șaptecai, haiducul Grigore Pintea și Mărgelatu.
· Răscoala (1965)
Romeo si Julieta - William Shakespeare
SFATURI UTILE 27 Ianuarie
In urma cu 8 luni de zile, intr-o seara, pregatindu-ne sa mergem la un eveniment, sotia mea a avut un exces de furie pentru ca o rochita cumparata cu cateva luni in urma, nu o mai incapea. Din acea seara pot spune ca a inceput totul.
Dupa ce a cautat si a urmat nenumarate diete timp de 2 luni de zile, insa fara a avea prea mare succes, la insistentele mele a inceput sa bea in fiecare dimineata , pe stomacul gol, doua pahare a 200 de ml de apa plata calduta, urmate de consumul a doua lingurite de miere.
Citeste mai jos pentru a afla cu ce s-a ales!
Pot spune ca la inceput i-a fost destul de greu sa bea cele doua pahare de apa, insa dupa un timp, acest obicei a devenit o obisnuinta.
La acea vreme ea cantarea 65 de kilograme, o greutate destul de “normala” pentru o mama cu o inaltime de 1.70 m. Iata ca dupa 6 luni, Manuela cantareste 50 de kilograme!
De ce consider eu acest remediu uimitor? Pentru simplul fapt ca acesta nu a fost insotit de nici o schimbare majora a dietei pe care o avea (dimineata mai manca un covrig sau cativa biscuiti, alimente la care a renuntat). In restul zilei ea a continuat sa manance dupa bunul plac, fara sa se abtina de la ceva ce poftea. (bineinteles fara excese de genul 2-3 prajituri pe zi sau mai stiu eu ce).
Ce a fost si mai surprinzator, a fost faptul ca pe langa scaderea in greutate, sotia mea s-a mai ales si cu umatoarele lucruri:
- de 6 luni de zile a renuntat la consumul de cafea – pur si simplu nu mai simte nevoia (cafeaua a inlocuit-o cu apa calduta)
- de aproximativ 4 luni de zile nu mai are probleme cu acneea, o problema care au chinuit-o toata viata
- toata iarna ce a trecut nu a mai racit deloc (nu stiu daca este o coincidenta sau nu)
- tenul ei a devenit extrem de sanatos si luminos
- de 6 luni de zile nu s-a mai constipat ( aceasta era o problema destul de frecventa la ea)
- de 6 luni de zile este extrem de activa in viata de zi cu zi (se trezeste in fiecare dimineata la ora 6.00 si adoarme numai dupa ora 1.00 noaptea, fara sa simta oboseala)
De ce a slabit atat de mult si intr-un timp asa de scurt?
Raspunsul ni-l ofera consumul de apa calduta pe stomacul gol, care nu face altceva decat sa-ti activeze toate organele interne. Practic intreg organismul este activat, de la creier in jos, iar metabolismul incepe sa funtioneze in parametri optimi.
Nu stiu exact sa va spun cum s-au intamplat si celelelte minuni, insa va pot spune ca sotia mea este mai sanatoasa si mai fericita ca niciodata, si se bucura in continuare de beneficiile acestei metode extrem de simple.
Poate va intrebati ce apa plata consumam. Nu vreau sa fac reclama, insa dupa lungi cercetari si incercari, apa plata Bucovina este alegerea noastra.
Acesta a fost articolul. Dumneavoastră veți trage concluziile în privința utilității și aplicabilității! Succes!
| Eu stiu TV
GÂNDURI PESTE TIMP 27 Ianuarie
FEMEI CELEBRE - DESPRE VIAȚA FABULOASĂ A PRINCIPESEI MARTHA BIBESCU
” E mult prea puţină dragoste pe lume !” – Martha Bibescu
A nins mult in iarna asta. Peste tot şi peste toate. A nins la Mogoşoaia, viscolind aprig zăpada aşternută peste amintiri. În mica biserică îngheţată, sub o placă de marmură impresionantă, George Valentin Bibescu singur, aşteaptă. Ce ironie, ce răzbunare ! La poarta palatului aşteptărilor Marthei ! Acolo unde el venea rar şi stătea puţin, chemat mereu de-o iubire nouă sau de capriciile unei iubiri vechi ce agoniza zgomotos. Martha a învins. Din nou. La mii de kilometri, la Menars, alături de Emilia, unica fiică a lui Napoleon, pe vechiul domeniu al familiei soacrei sale, Martha pare că nu aşteaptă nimic. Poate doar împlinirea unui crez ca o profeţie: “Va veni o vreme când acest popor, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă”.
Martha Bibescu s-a născut la Bucureşti – în 1886 sau 1888 spun – cu numele Martha Lucia Lahovari şi a fost una dintre fiicele Nimfei Europa. Mai iute de mână, Franţa şi-a însuşit-o în detrimentul surorii ei mai mici şi mai naive, România. Pe piatra de mormânt epitaful sună ca o sentinţă: scriitoare franceză. Despre Martha Bibescu s-au scris multe şi se va ma scrie, cu siguranţă, pentru că subiectul e departe de a fi epuizat. Era frumoasă, cultă, bogată –“toate la un loc pentru o singură fiinţă sunt un păcat de neiertat” – definiţie dată de un om care a iubit-o cu toată puterea, lordul Thomson de Cardington. Mulţi şi-au făcut o profesie din a-i enumera iubirile. Ea însăşi coborâtoare din Mavrocordaţi, s-a căsătorit la 15 ani cu descendentul unei familii ilustre, prinţul George Valentin Bibescu.
Jurnalele ei spun cât l-a iubit şi câtă dezamăgire a trăit tânăra femeie. Frumos, fabulos de bogat, încăpăţânat, adulat de o mamă pentru care nimic altceva nu exista, George Valentin Bibescu era un om capricios, infidel şi egoist care o privea pe Martha ca pe o decoraţie: odata primită, nu mai e râvnită… Martha l-a definit perfect: “A crezut toată viaţa că e suficient să existe pentru a fi iubit, nu i-a trecut niciodată prin minte să ofere şi el ceva în schimb.” La 17 ani, privirile Marthei, dezamăgită de eşecul începutului de căsnicie, se îndreaptă către Emanuel Bibescu, vărul princiarului ei soţ. Nefericită alegere. Pasionat de istoria artei şi de vechile catedrale ale Franţei, exemplar masculin construit ireproşabil, prieten cu Marcel Proust, Emanuel Bibescu respinge amorul tinerei verişoare. Este un enigmatic, marcat de inteligenţă, bun simţ si superioritate morală. Atitudinea lui rezervată şi melancolică reprezintă o adevărată provocare pentru exuberanta Martha. Ea îi scrie rânduri aprinse, Emanuel îi impune să fie “cuminţi“. A doua mare dezamăgire…
Este o lecţie aspră pentru tânăra prinţesă care învaţă că e mai bine să se facă iubită, fără a iubi. În 1909, prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei se îndrăgosteşte de Martha. Atât de mult încât îi scrie lui George Valentin Bibescu, soţul Marthei, cerându-i privilegiul de a coresponda cu soţia lui “cea mai frumoasă şi mai inteligentă femeie din România”. Marthei nu-i făcuse decât impresia că e o “vulpe argintie pe întinsul zăpezii” când îl văzuse prima dată. Cu toate acestea, o săptămână petrecută în luna mai a aceluiaşi an alături de Wilhelm al Germaniei, va rămâne un reper al vieţii ei. Nu va uita niciodată momentul când a trecut, în maşina prinţului, pe sub poarta Brandenburg. Înconjurată de flori, asaltată de scrisori şi telegrame, în împrejurări în care puţine femei s-au aflat la vârsta ei, Martha îl priveşte doar ca pe un adolescent amorezat. Este flatată, dar nu îndrăgostită. Jurnalele ei o demonstrează. Martha se lasă adorată, spunându-şi în gând: “Domnind peste el, domnesc peste un imperiu.”Avea puţin peste 20 de ani!
În 1908, considerată “plictisitoare” de soţul ei, Martha trăise în interior imens pentru cei 23 de ani ai ei. Din această trăire se născuse cartea “Cele opt paradisuri” pe care Academia Franceză i-o premiază. Numai că, odată cu această primă recunoaştere, viaţa o ironizează din nou pe Martha: vărul Emanuel, tocmai el, i-l prezintă pe Charles Louis de Beauvau Craon, cel care avea să fie bărbatul vieţii ei! Descendent al vechii aristocraţii franceze, cu un arbore genealogic ale cărui rădăcini coborau în istorie până la 1500, cultivat, cu maniere perfecte, bărbatul înalt cu ochi albaştri şi mâini frumoase îi va marca existenţa. Lipsit de rezerve, direct, plin de iniţiativă, Beuavau Craon are asupra Marthei un efect la care ea nu se mai aştepta. Pasiunea, reprimată până acum, se dezlănţuie. Martha îşi pune problema divorţului, atât de imperios solicitat de Charles Louis. Împrejurările ţin cu el: George Valentin Bibescu contactase sifilis, fapt care-i provoacă Marthei un dezgust total. Aveau un singur copil, o fată. Numele princiar apunea. Martha refuză orice relaţie sexuală cu George Valentin. Beauvau Craon o iubea. Avea de ales între a-şi păstra poziţia de femeie înşelată sau de a deveni stăpâna unui întins domeniu nobiliar cu două castele şi soţia unuia dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei începutului de veac, dar blamată social pentru divorţ.
Lucrurile se precipită. Martha se clatină în principiile ei descoperind că impetuosul aristocrat francez îi este egal intelectual, adică exact ceea ce dorise mereu de la un bărbat. Îl iubea de trei ani, el ameninţa cu sinuciderea, mama lui intervenise “ca în cea mai proastă farsă bulevardieră” cerându-i să nu mai “abuzeze” de fiul ei, iar contesa de Caraman Chimay, rigida mamă a lui George Valentin, o implora să nu-şi părăsească soţul. Dezorientată, traumatizată sufleteşte, Martha alege să se retragă o vreme la o mânăstire din Alger. Cel care taie nodul gordian este chiar George. Printr-o telegramă trimisă pe drum şi primită la Marsilia, o anunţă că a cumpărat de la verii lui Brâncoveni domeniul Mogoşoaia, locul pe care ea şi-l dorea demult, şi i-l dăruieşte. Răvăşită, tentată de Mogoşoaia şi urmarită de zvonul că lui Charles Louis i s-a găsit în urgenţă o soţie, Martha ajunge în Alger, la mânăstirea unde stareţă era prinţesa călugărită Ioana Bibescu. O aştepta însă o lovitură de teatru: Ioana Bibescu îşi încălca jurământul şi dezbrăca rasa carmelitelor îndrăgostită de Emil Combes, premierul francez. Avea 40 de ani şi se călugărise la 18, el avea 65 şi era anticlerical convins.
Dezamăgită Martha revine în ţară. Nu va mai încerca niciodată să-l părăsească pe George. Încercând cu disperare să uite de Charles Louis, trimis de familie într-o călătorie în Lumea Nouă, în viaţa Marthei apare Christopher Birdwood, ataşat militar la legaţia Marii Britanii, omul care i-a oferit iubirea vindecătoare. Calm, stăpânit, disciplinat, englezul ascundea cu artă latura indealistă şi romantică a firii sale. Are răbdarea de a o aştepta pe Martha să se vindece, are tăria de a o iubi dincolo de zâmbetul ei îndepărtat, adresat mereu absent, îi este alături în cel mai greu moment al vieţii ei: moartea tatălui său, Ion Lahovary. Zile în şir, închisă la Posada, nu l-a primit decât pe el. Christopher Birdwood aducea în viaţa ei ceva unic: tactul. Arta de a şti când şi ce să spui şi, mai ales, când să taci. “Kit”, cum îi spunea ea, nu cerea nimic. Îi era doar alături, iar Martha era prea obosită. Într-o seară, cu petale de trandafiri plutind în buduoarul din Mogoşoaia, i se dăruie. Pe toată perioada războiului, ea va depinde practic de sprijinul lui, înfuntând împreună acuzaţiile tot mai frecvente de spionaj.
În 1917, Emanuel Bibescu se sinucide. Fusese atins, se pare, de o boală miserioasă. Martha, aflată în zilele acelea la Saint Morritz, suferă cumplit. Va scrie în jurnalele ei despre cel dus: “El m-a învăţat să am sentimente. Nu avusesem decât idei”. În 1919 o regăsim purtându-i lui Charles Louis aceeaşi dragoste şi bucurându-se de iubirea lui Kit. Strălucea în viaţa pariziană. Era prezentă la toate marile dineuri. Şi totuşi noaptea, singură, în camera ei, îşi spune cu sinceritate: Charles Louis a fost “adevărata mea dragoste”. Tocmai se întorsese de la un dineu unde stătuse alături de lordul Thomson! În toamnă, George Valentin vine să-i ceară divorţul, oferindu-i în schimb “un fluviu de bani” şi mărturisindu-i în stilul său brutal: “Îmi eşti dragă şi tu, fireşte, dar nu îndeajuns încât să-mi petrec restul vieţii alături de tine!” Martha refuză, îi promisese soacrei ei pe patul de moarte că nu-l va părăsi niciodată. A fost ultima oară când s-a vorbit despre divorţ în viaţa Marthei.
În 1923 primeşte pentru a doua oară Premiul Academiei Franceze, de data aceasta pentru “Izvor. Ţara sălciilor” şi devine ţinta iubirii lui Henry Bertrand Leon de Jouvenel. La 47 de ani, fostul soţ al scriitoarei Colette era “o forţă a vieţii” cum nota Martha. Ea avea cu zece ani mai puţin şi era copleşită de pasiunea pur fizică pentru Jouvenel. Maestru al cuvîntului, agresiv, ambiţios şi egoist acesta era un celebru vânător de femei. Legătura lor a durat trei ani furtunoşi, presăraţi cu infidelităţile lui. Cu toate acestea, efectul asupra Marthei a fost unul pozitiv, a făcut-o mai feminină şi mai puţin arogantă. Se descoperă vulnerabilă în mâinile unui bărbat puternic şi fără scrupule, este pasionată fizic, are emoţii ieftine în aşteptarea unui telefon şi nutreşte dorinţe necunoscute până atunci. Jouvenel nu seamănă cu niciunul dintre bărbaţii din viaţa ei şi, până când temperamentalul orator şi om politic a considerat-o prea puternică şi pretenţioasă pentru gustul lui, Martha a avut timp să se descopere pe sine într-o lumină nouă.
Cu toate acestea, o iubire a traversat nealterată viaţa Marthei Bibescu. Una singură, iubirea pentru Mogoşoaia. Banii ei, cîştigaţi de pe urma vânzării moşiilor Lahovary şi de pe urma publicării cărţilor, energia, inteligenţa, bunul gust, simţul artistic au mers acolo, între zidurile palatului de lângă Bucureşti. A iubit Mogoşoaia cu toată inima. Prima noapte a lucrărilor de reconstrucţie a dormit lângă schele, într-un cort ! În 1945, Mogoşoaia îi este luată. După 33 de ani, a plecat de acolo cu doar câteva lucruri personale şi fără să gândească măcar ca nu va reveni vreodată. Iubită de regi – Ferdinand al României îi făcea lungi vizite la Mogoşoaia, Alfonso XIII al Spaniei o vizita incognito la hotel, ţarul Bulgariei îi spusese odată, îngrijorat pentru sensibilitatea ei: “Câte zile veţi petrece alături de vitele mele?” (bulgarii, adică!); această femeie a ştiut să păstreze prietenii la fel de profunde ca şi iubirile. Abatele Mugnier, confidentul şi duhovnicul ei odată cu trecerea la religia catolică, n-a ezitat până la 92 de ani să-şi consilieze fiica spirituală. A fost cel mai puternic reazem al sufletului ei de-a lungul vremii.
Alcoolicul Winston Churchill nu i-a refuzat nici sfatul, nici prezenţa ori de câte ori a putut. Ramsay McDonald un alt premier britanic, a pus toată atenţia, răbdarea şi influenţa lui la picioarele Marthei. Iar această femeie a rezistat tentaţiilor şi nu a abuzat de toate acestea niciodată. Abatele Mugnier nu se înşelase, Martha avea “darul extrem de rar al prieteniei”. Îl mai avea şi pe acela al datoriei: datorie faţă de ţară, faţă de numele pe care îl purta, faţă de familia ei, faţă de unicul copil. Martha Bibescu a fost mamă la nici 17 ani. Într-o zi de august, la Posada, în liniştea unui colţ al Bucegilor, după chinuri cumplite, a născut o fetiţă, singurul ei descendent. Era ea însăşi un copil speriat, resimţind acut lipsa tatălui ei, vegheată de soacră, femeie rece şi cu principii de neclintit, aşteptându-l pe George care lipsea zile întregi. Fiica s-a numit Valentina, după numele bunicii dinspre tată şi a crescut în umbra imensei personalităţi a mamei sale. Martha Bibescu s-a învinovăţit toată viaţa că nu a fost mai apropiată de Valentina, dar soarta i-a dat prilejul să se revanşeze.
Aproape 8 ani s-a chinuit să-şi scoată din ţară fiica şi ginerele, aflaţi aici în arest la domiciliu. În aceşti ani n-a ezitat şi nu s-a oprit nici o clipă din a căuta soluţii. Atunci şi în anii de după s-a dus toată averea Marthei: smaraldele Bibescu – bijuterii care uimiseră Europa, tablouri primite în dar, purtând semnături valoroase – tot. Până la urmă, în 1956 a reuşit să-i vadă alături de ea. Dar nu mai avea nimic în afara talentului ei. Şi l-a exploatat cît a putut. La 72 de ani, atinsă de flebită, cu o sănătate care nu fusese niciodată strălucită nu pregetă să meargă în diferite ţări ale lumii. Susţinea conferinţe şi acestea îi aduceau banii necesari întreţinerii celor doi nepoţi la şcoală şi a Valentinei, bolnavă. Acuzată de ambiţie nemăsurată, de aroganţă, de inconstanţă, având în multe pagini de jurnal cuvinte răutăcioase la adresa multora, ţinând mai mult la ranguri decât la oameni, temută din pricina replicilor spirituale si tăioase, bănuită de spionaj, Martha Bibescu nu a fost un om perfect. Abia atunci ar fi fost “plictisitoare”, vorba lui George Valentin Bibescu. Nu. Martha a fost altceva. Întotdeauna altceva, greu dedefinit, greu de înţeles, copleşitor…
O viaţă strălucitoare, dar nu uşoară. La 60 ani era încă o prezenţă excentrică. Casa Dior, a cărei reclamă vie fusese decenii, realiza pentru ea haine speciale, ca nişte fastuoase tunici, lungi până în pământ. Era cuceritoare, deşi, cum o caracterizează logodnica nepotului ei, Judy Ghica, puţin cam “imperativă”. Se bucura de o mare recunoaştere. În 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă, iar un an mai târziu, Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză a Belgiei o alege ca membru. În 1962 primeşte Legiunea de Onoare, marea ei bucurie, ceea ce aştepta de 30 de ani. Pentru Martha Bibescu, viaţa apunea glorios. Ultimii ani s-au scurs sub semnul legăturii cu Charles de Gaulle. Unii cred că a fost ultima ei mare iubire. E mult spus. Preşedintele francez a priceput însă cel mai bine cine era cu adevărat Martha Bibescu. I-a scris: “Pentru mine, dumneavoastră sunteţi personificarea Europei.”
Ea n-a vrut să fie însă decât “un martor al istoriei”. Şi a fost până la sfârşit…
” E mult prea puţină dragoste pe lume !” – Martha Bibescu
A nins mult in iarna asta. Peste tot şi peste toate. A nins la Mogoşoaia, viscolind aprig zăpada aşternută peste amintiri. În mica biserică îngheţată, sub o placă de marmură impresionantă, George Valentin Bibescu singur, aşteaptă. Ce ironie, ce răzbunare ! La poarta palatului aşteptărilor Marthei ! Acolo unde el venea rar şi stătea puţin, chemat mereu de-o iubire nouă sau de capriciile unei iubiri vechi ce agoniza zgomotos. Martha a învins. Din nou. La mii de kilometri, la Menars, alături de Emilia, unica fiică a lui Napoleon, pe vechiul domeniu al familiei soacrei sale, Martha pare că nu aşteaptă nimic. Poate doar împlinirea unui crez ca o profeţie: “Va veni o vreme când acest popor, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă”.
Martha Bibescu s-a născut la Bucureşti – în 1886 sau 1888 spun – cu numele Martha Lucia Lahovari şi a fost una dintre fiicele Nimfei Europa. Mai iute de mână, Franţa şi-a însuşit-o în detrimentul surorii ei mai mici şi mai naive, România. Pe piatra de mormânt epitaful sună ca o sentinţă: scriitoare franceză. Despre Martha Bibescu s-au scris multe şi se va ma scrie, cu siguranţă, pentru că subiectul e departe de a fi epuizat. Era frumoasă, cultă, bogată –“toate la un loc pentru o singură fiinţă sunt un păcat de neiertat” – definiţie dată de un om care a iubit-o cu toată puterea, lordul Thomson de Cardington. Mulţi şi-au făcut o profesie din a-i enumera iubirile. Ea însăşi coborâtoare din Mavrocordaţi, s-a căsătorit la 15 ani cu descendentul unei familii ilustre, prinţul George Valentin Bibescu.
Jurnalele ei spun cât l-a iubit şi câtă dezamăgire a trăit tânăra femeie. Frumos, fabulos de bogat, încăpăţânat, adulat de o mamă pentru care nimic altceva nu exista, George Valentin Bibescu era un om capricios, infidel şi egoist care o privea pe Martha ca pe o decoraţie: odata primită, nu mai e râvnită… Martha l-a definit perfect: “A crezut toată viaţa că e suficient să existe pentru a fi iubit, nu i-a trecut niciodată prin minte să ofere şi el ceva în schimb.” La 17 ani, privirile Marthei, dezamăgită de eşecul începutului de căsnicie, se îndreaptă către Emanuel Bibescu, vărul princiarului ei soţ. Nefericită alegere. Pasionat de istoria artei şi de vechile catedrale ale Franţei, exemplar masculin construit ireproşabil, prieten cu Marcel Proust, Emanuel Bibescu respinge amorul tinerei verişoare. Este un enigmatic, marcat de inteligenţă, bun simţ si superioritate morală. Atitudinea lui rezervată şi melancolică reprezintă o adevărată provocare pentru exuberanta Martha. Ea îi scrie rânduri aprinse, Emanuel îi impune să fie “cuminţi“. A doua mare dezamăgire…
Este o lecţie aspră pentru tânăra prinţesă care învaţă că e mai bine să se facă iubită, fără a iubi. În 1909, prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei se îndrăgosteşte de Martha. Atât de mult încât îi scrie lui George Valentin Bibescu, soţul Marthei, cerându-i privilegiul de a coresponda cu soţia lui “cea mai frumoasă şi mai inteligentă femeie din România”. Marthei nu-i făcuse decât impresia că e o “vulpe argintie pe întinsul zăpezii” când îl văzuse prima dată. Cu toate acestea, o săptămână petrecută în luna mai a aceluiaşi an alături de Wilhelm al Germaniei, va rămâne un reper al vieţii ei. Nu va uita niciodată momentul când a trecut, în maşina prinţului, pe sub poarta Brandenburg. Înconjurată de flori, asaltată de scrisori şi telegrame, în împrejurări în care puţine femei s-au aflat la vârsta ei, Martha îl priveşte doar ca pe un adolescent amorezat. Este flatată, dar nu îndrăgostită. Jurnalele ei o demonstrează. Martha se lasă adorată, spunându-şi în gând: “Domnind peste el, domnesc peste un imperiu.”Avea puţin peste 20 de ani!
În 1908, considerată “plictisitoare” de soţul ei, Martha trăise în interior imens pentru cei 23 de ani ai ei. Din această trăire se născuse cartea “Cele opt paradisuri” pe care Academia Franceză i-o premiază. Numai că, odată cu această primă recunoaştere, viaţa o ironizează din nou pe Martha: vărul Emanuel, tocmai el, i-l prezintă pe Charles Louis de Beauvau Craon, cel care avea să fie bărbatul vieţii ei! Descendent al vechii aristocraţii franceze, cu un arbore genealogic ale cărui rădăcini coborau în istorie până la 1500, cultivat, cu maniere perfecte, bărbatul înalt cu ochi albaştri şi mâini frumoase îi va marca existenţa. Lipsit de rezerve, direct, plin de iniţiativă, Beuavau Craon are asupra Marthei un efect la care ea nu se mai aştepta. Pasiunea, reprimată până acum, se dezlănţuie. Martha îşi pune problema divorţului, atât de imperios solicitat de Charles Louis. Împrejurările ţin cu el: George Valentin Bibescu contactase sifilis, fapt care-i provoacă Marthei un dezgust total. Aveau un singur copil, o fată. Numele princiar apunea. Martha refuză orice relaţie sexuală cu George Valentin. Beauvau Craon o iubea. Avea de ales între a-şi păstra poziţia de femeie înşelată sau de a deveni stăpâna unui întins domeniu nobiliar cu două castele şi soţia unuia dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei începutului de veac, dar blamată social pentru divorţ.
Lucrurile se precipită. Martha se clatină în principiile ei descoperind că impetuosul aristocrat francez îi este egal intelectual, adică exact ceea ce dorise mereu de la un bărbat. Îl iubea de trei ani, el ameninţa cu sinuciderea, mama lui intervenise “ca în cea mai proastă farsă bulevardieră” cerându-i să nu mai “abuzeze” de fiul ei, iar contesa de Caraman Chimay, rigida mamă a lui George Valentin, o implora să nu-şi părăsească soţul. Dezorientată, traumatizată sufleteşte, Martha alege să se retragă o vreme la o mânăstire din Alger. Cel care taie nodul gordian este chiar George. Printr-o telegramă trimisă pe drum şi primită la Marsilia, o anunţă că a cumpărat de la verii lui Brâncoveni domeniul Mogoşoaia, locul pe care ea şi-l dorea demult, şi i-l dăruieşte. Răvăşită, tentată de Mogoşoaia şi urmarită de zvonul că lui Charles Louis i s-a găsit în urgenţă o soţie, Martha ajunge în Alger, la mânăstirea unde stareţă era prinţesa călugărită Ioana Bibescu. O aştepta însă o lovitură de teatru: Ioana Bibescu îşi încălca jurământul şi dezbrăca rasa carmelitelor îndrăgostită de Emil Combes, premierul francez. Avea 40 de ani şi se călugărise la 18, el avea 65 şi era anticlerical convins.
Dezamăgită Martha revine în ţară. Nu va mai încerca niciodată să-l părăsească pe George. Încercând cu disperare să uite de Charles Louis, trimis de familie într-o călătorie în Lumea Nouă, în viaţa Marthei apare Christopher Birdwood, ataşat militar la legaţia Marii Britanii, omul care i-a oferit iubirea vindecătoare. Calm, stăpânit, disciplinat, englezul ascundea cu artă latura indealistă şi romantică a firii sale. Are răbdarea de a o aştepta pe Martha să se vindece, are tăria de a o iubi dincolo de zâmbetul ei îndepărtat, adresat mereu absent, îi este alături în cel mai greu moment al vieţii ei: moartea tatălui său, Ion Lahovary. Zile în şir, închisă la Posada, nu l-a primit decât pe el. Christopher Birdwood aducea în viaţa ei ceva unic: tactul. Arta de a şti când şi ce să spui şi, mai ales, când să taci. “Kit”, cum îi spunea ea, nu cerea nimic. Îi era doar alături, iar Martha era prea obosită. Într-o seară, cu petale de trandafiri plutind în buduoarul din Mogoşoaia, i se dăruie. Pe toată perioada războiului, ea va depinde practic de sprijinul lui, înfuntând împreună acuzaţiile tot mai frecvente de spionaj.
În 1917, Emanuel Bibescu se sinucide. Fusese atins, se pare, de o boală miserioasă. Martha, aflată în zilele acelea la Saint Morritz, suferă cumplit. Va scrie în jurnalele ei despre cel dus: “El m-a învăţat să am sentimente. Nu avusesem decât idei”. În 1919 o regăsim purtându-i lui Charles Louis aceeaşi dragoste şi bucurându-se de iubirea lui Kit. Strălucea în viaţa pariziană. Era prezentă la toate marile dineuri. Şi totuşi noaptea, singură, în camera ei, îşi spune cu sinceritate: Charles Louis a fost “adevărata mea dragoste”. Tocmai se întorsese de la un dineu unde stătuse alături de lordul Thomson! În toamnă, George Valentin vine să-i ceară divorţul, oferindu-i în schimb “un fluviu de bani” şi mărturisindu-i în stilul său brutal: “Îmi eşti dragă şi tu, fireşte, dar nu îndeajuns încât să-mi petrec restul vieţii alături de tine!” Martha refuză, îi promisese soacrei ei pe patul de moarte că nu-l va părăsi niciodată. A fost ultima oară când s-a vorbit despre divorţ în viaţa Marthei.
În 1923 primeşte pentru a doua oară Premiul Academiei Franceze, de data aceasta pentru “Izvor. Ţara sălciilor” şi devine ţinta iubirii lui Henry Bertrand Leon de Jouvenel. La 47 de ani, fostul soţ al scriitoarei Colette era “o forţă a vieţii” cum nota Martha. Ea avea cu zece ani mai puţin şi era copleşită de pasiunea pur fizică pentru Jouvenel. Maestru al cuvîntului, agresiv, ambiţios şi egoist acesta era un celebru vânător de femei. Legătura lor a durat trei ani furtunoşi, presăraţi cu infidelităţile lui. Cu toate acestea, efectul asupra Marthei a fost unul pozitiv, a făcut-o mai feminină şi mai puţin arogantă. Se descoperă vulnerabilă în mâinile unui bărbat puternic şi fără scrupule, este pasionată fizic, are emoţii ieftine în aşteptarea unui telefon şi nutreşte dorinţe necunoscute până atunci. Jouvenel nu seamănă cu niciunul dintre bărbaţii din viaţa ei şi, până când temperamentalul orator şi om politic a considerat-o prea puternică şi pretenţioasă pentru gustul lui, Martha a avut timp să se descopere pe sine într-o lumină nouă.
Cu toate acestea, o iubire a traversat nealterată viaţa Marthei Bibescu. Una singură, iubirea pentru Mogoşoaia. Banii ei, cîştigaţi de pe urma vânzării moşiilor Lahovary şi de pe urma publicării cărţilor, energia, inteligenţa, bunul gust, simţul artistic au mers acolo, între zidurile palatului de lângă Bucureşti. A iubit Mogoşoaia cu toată inima. Prima noapte a lucrărilor de reconstrucţie a dormit lângă schele, într-un cort ! În 1945, Mogoşoaia îi este luată. După 33 de ani, a plecat de acolo cu doar câteva lucruri personale şi fără să gândească măcar ca nu va reveni vreodată. Iubită de regi – Ferdinand al României îi făcea lungi vizite la Mogoşoaia, Alfonso XIII al Spaniei o vizita incognito la hotel, ţarul Bulgariei îi spusese odată, îngrijorat pentru sensibilitatea ei: “Câte zile veţi petrece alături de vitele mele?” (bulgarii, adică!); această femeie a ştiut să păstreze prietenii la fel de profunde ca şi iubirile. Abatele Mugnier, confidentul şi duhovnicul ei odată cu trecerea la religia catolică, n-a ezitat până la 92 de ani să-şi consilieze fiica spirituală. A fost cel mai puternic reazem al sufletului ei de-a lungul vremii.
Alcoolicul Winston Churchill nu i-a refuzat nici sfatul, nici prezenţa ori de câte ori a putut. Ramsay McDonald un alt premier britanic, a pus toată atenţia, răbdarea şi influenţa lui la picioarele Marthei. Iar această femeie a rezistat tentaţiilor şi nu a abuzat de toate acestea niciodată. Abatele Mugnier nu se înşelase, Martha avea “darul extrem de rar al prieteniei”. Îl mai avea şi pe acela al datoriei: datorie faţă de ţară, faţă de numele pe care îl purta, faţă de familia ei, faţă de unicul copil. Martha Bibescu a fost mamă la nici 17 ani. Într-o zi de august, la Posada, în liniştea unui colţ al Bucegilor, după chinuri cumplite, a născut o fetiţă, singurul ei descendent. Era ea însăşi un copil speriat, resimţind acut lipsa tatălui ei, vegheată de soacră, femeie rece şi cu principii de neclintit, aşteptându-l pe George care lipsea zile întregi. Fiica s-a numit Valentina, după numele bunicii dinspre tată şi a crescut în umbra imensei personalităţi a mamei sale. Martha Bibescu s-a învinovăţit toată viaţa că nu a fost mai apropiată de Valentina, dar soarta i-a dat prilejul să se revanşeze.
Aproape 8 ani s-a chinuit să-şi scoată din ţară fiica şi ginerele, aflaţi aici în arest la domiciliu. În aceşti ani n-a ezitat şi nu s-a oprit nici o clipă din a căuta soluţii. Atunci şi în anii de după s-a dus toată averea Marthei: smaraldele Bibescu – bijuterii care uimiseră Europa, tablouri primite în dar, purtând semnături valoroase – tot. Până la urmă, în 1956 a reuşit să-i vadă alături de ea. Dar nu mai avea nimic în afara talentului ei. Şi l-a exploatat cît a putut. La 72 de ani, atinsă de flebită, cu o sănătate care nu fusese niciodată strălucită nu pregetă să meargă în diferite ţări ale lumii. Susţinea conferinţe şi acestea îi aduceau banii necesari întreţinerii celor doi nepoţi la şcoală şi a Valentinei, bolnavă. Acuzată de ambiţie nemăsurată, de aroganţă, de inconstanţă, având în multe pagini de jurnal cuvinte răutăcioase la adresa multora, ţinând mai mult la ranguri decât la oameni, temută din pricina replicilor spirituale si tăioase, bănuită de spionaj, Martha Bibescu nu a fost un om perfect. Abia atunci ar fi fost “plictisitoare”, vorba lui George Valentin Bibescu. Nu. Martha a fost altceva. Întotdeauna altceva, greu dedefinit, greu de înţeles, copleşitor…
O viaţă strălucitoare, dar nu uşoară. La 60 ani era încă o prezenţă excentrică. Casa Dior, a cărei reclamă vie fusese decenii, realiza pentru ea haine speciale, ca nişte fastuoase tunici, lungi până în pământ. Era cuceritoare, deşi, cum o caracterizează logodnica nepotului ei, Judy Ghica, puţin cam “imperativă”. Se bucura de o mare recunoaştere. În 1954, Academia Franceză îi conferă Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă, iar un an mai târziu, Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză a Belgiei o alege ca membru. În 1962 primeşte Legiunea de Onoare, marea ei bucurie, ceea ce aştepta de 30 de ani. Pentru Martha Bibescu, viaţa apunea glorios. Ultimii ani s-au scurs sub semnul legăturii cu Charles de Gaulle. Unii cred că a fost ultima ei mare iubire. E mult spus. Preşedintele francez a priceput însă cel mai bine cine era cu adevărat Martha Bibescu. I-a scris: “Pentru mine, dumneavoastră sunteţi personificarea Europei.”
Ea n-a vrut să fie însă decât “un martor al istoriei”. Şi a fost până la sfârşit…
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 27 Ianuarie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu