MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 9 FEBRUARIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ

Bună dimineața, prieteni!
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ierte toate greșelile și păcatele noastre și să-I mulțumim pentru tot ce ne-a dat!

RELIGIE ORTODOXĂ 9 Februarie

Odovania praznicului Întâmpinării Domnului; Sf Mc Nichifor; Duminica a 33-a după Rusalii - a Vameșului și Fariseului - Începutul Triodului

Sfântul Mucenic Nichifor – A trăit în secolul al III-lea și a fost prieten cu preotul creștin Sapriciu. Odată preotul s-a supărat pe Sfântul Nichifor și a devenit invidios. În momentul în care împăratul Valerian (253-260) și Galian (253-268) au pornit persecuțiile împotriva creștinilor, preotul Sapriciu a fost prins și supus supliciilor, Nichifor i-a cerut iertare, dar preotul a refuzat împăcarea. În fața călăului, înverșunându-se și mai tare, Sapriciu a părăsit credința creștină și a adus jertfă idolilor. Atunci, Sfântul Nichifor L-a mărturisit pe Hristos și a fost ucis în locul prietenului său, primind trei cununi de biruință: a credinței, a smereniei și a dragostei.

Deci a fost tăiat pentru Hristos capul Sfântului Nichifor, în locul lui Saprichie, în nouă zile ale lunii Februarie, şi s-a dus, bucurându-se, către Hristos Domnul, ca să ia cununa biruinţei din dreapta Lui şi să stea în ceata sfinţilor mucenici.

Sfântul Nichifor a trăit pe vremea împăraţilor Valerian şi Galin, şi era om de jos. El avea ca prieten pe un preot al Bisericii creştine, cu numele de Sapriciu, care din îndemn diavolesc, s-a pornit cu ură asupra sfântului Nichifor şi-i purta pizmă. Însă când Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui. Dar când sfântul Nichifor a văzut că duc pe Sapriciu să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare. Şi, aducându-i aminte de poruncile lui Hristos privitoare la dragostea creştină, Sapriciu nu l-a ascultat. Şi, trecând prin multe chinuri şi apropiindu-se de cunună şi de răsplată, ca unul care urma să fie junghiat pentru Hristos, Sapriciu n-a primit să-i dea sfântului Nichifor iertare şi dezbrăcat fiind de ajutorul lui Dumnezeu, a zis călăilor: lăsaţi-mă, că voi aduce jertfă idolilor. Atunci sfântul Nichifor, văzând aceasta s-a dat pe sine călăilor, şi mărturisind pe faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul din porunca tiranului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin

Duminica a 33-a după Rusalii - a Vameșului și Fariseului - Începutul Triodului

Ev Luca 18, 10 - 14


Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, preadesfrânaţi, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

Ap II Timotei 3, 10 - 15

Fiule Timotei, tu mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă-răbdare, în dragoste, în stăruinţă, în prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat!, şi din toate m-a izbăvit Domnul. Şi toţi care voiesc să trăiască în chip cucernic întru Hristos Iisus, vor fi prigoniţi. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. Tu, însă, rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat, şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.

Predică la Duminica a XXXIII-a după Rusalii
( a Vameşului şi a Fariseului )
Despre mîndrie şi smerenie

Voi sînteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre;
căci ceea ce la oameni este înalt, urîciune este înaintea lui Dumnezeu
(Luca 16, 15)

Iubiţi credincioşi,

În multe locuri ale Sfintei Scripturi se arată cît de mare, cît de păgubitoare de suflet şi cît de urîtă de Dumnezeu este patima mîndriei, dar nu puţin se poate cunoaşte răutatea acestui păcat şi din învăţătura Sfintei Evanghelii de astăzi. Eu, fiind prea mic şi nepriceput a arăta prin scris sau prin cuvînt cîte înfăţişări are şi cît de felurită este această răutate a păcatului mîndriei, voi aduce în mijloc o învăţătură preaminunată a Sfîntului Ioan Scărarul în această privinţă. Prin aceasta se va cunoaşte cîte capete are această înfricoşată fiară a mîndriei şi prin care cei înţelepţi şi iscusiţi vor înţelege cît de pestriţ şi primejdios este acest păcat.

Iată ce zice acest sfînt părinte despre mîndrie: "Mîndria este lepădătoare de Dumnezeu, învăţătură a diavolilor, defăimare a oamenilor, maica osîndirii, strănepoata laudelor, semn al nerodirii, izgonirea ajutorului lui Dumnezeu, ieşirea din minţi, înaintemergătoare de căderi, pricină a epilepsiei, izvor al mîniei, uşă a făţărniciei, întărire a diavolilor, străjuitoare a păcatelor, pricinuitoare a nemilostivirii, neştiinţă de îndurare, amară luătoare de seamă a greşelilor altora, judecătoare fără de omenie, împotrivă luptătoare a lui Dumnezeu" (Filocalia, IX, Cuvîntul 25, Despre mîndrie, Bucureşti, 1980).

Se cuvine mai întîi să arătăm cît de vechi este acest păcat şi prin cine a intrat în lumea de sus şi în cea de jos. Vechimea acestui păcat numai singur Dumnezeu o cunoaşte, fiindcă numai El ştie cînd a căzut satana cu îngerii lui din cer. Nouă nu ni s-a făcut cunoscut cu cîte mii de ani înainte de zidirea lumii văzute a fost căderea îngerilor în acest păcat. Dumnezeiasca Scriptură ne arată că acest greu păcat a fost pricina căderii din cer a satanei şi a îngerilor celor de un gînd cu el. Iată ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia în această privinţă: "Tu ai zis în cugetul tău: În cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu. Şedea-voi pe muntele cel înalt peste munţii cei înalţi care sînt spre miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor, fi-voi asemenea Celui Preaînalt (Isaia 14, 13-14).

În aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi se arată care a fost gîndul satanei mai înainte de căderea lui. Iar despre căderea lui şi a celorlalţi îngeri de un gînd cu el, Sfînta Scriptură ne arată, zicînd: Cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsare dimineaţa, zdrobitu-s-a de pămînt cel ce trimitea la toate neamurile... Şi iarăşi: Acum în iad te vei pogorî, în temeliile pămîntului (Isaia 14, 15). Şi iarăşi zice Sfînta Scriptură de căderea satanei: Pogorîtu-s-a în iad mărirea ta şi multa veselie a ta, sub tine voi aşterne putrejune şi rămăşiţa ta vor fi viermii (Isaia 14, 11).

Dacă ne vom întoarce acum cu mintea la rugăciunea fariseului din Evanghelia ce s-a citit astăzi şi dacă vom cerca cu luare aminte înţelesul cuvintelor lui, vom înţelege mult din vicleniile păcatului mîndriei care s-a strecurat în cuvintele cele pline de laudă ale fariseului. Dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul zice că mîndria este "amară luătoare de seamă şi judecătoare fără de omenie a păcatelor altora". Sfînta Evanghelie ne arată că: Fariseul, stînd în biserică, aşa se ruga întru sine: Dumnezeule, mulţumesc Ţie că nu sînt ca ceilalţi oameni: răpitor, nedrept, preadesfrînat. Dar ce fel de mulţumire aducea el lui Dumnezeu în rugăciunea lui dacă, plin de mîndrie, osîndea pe ceilalţi oameni că sînt răpitori, nedrepţi, preadesfrînaţi etc.? După cum se cunoaşte, rădăcina rugăciunii lui era mîndria. Din această blestemată rădăcină ieşeau cuvintele lui pline de îndreptăţire de sine înaintea oamenilor. El a uitat cuvîntul Sfintei Scripturi care zice: Cel ce nădăjduieşte în Dumnezeu cu inimă îndrăzneaţă, unul ca acesta este nebun (Pilde 28, 26).

Fariseul mulţumea lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima şi cu mintea sa se mîndrea foarte mult şi din prisosinţa inimii sale pline de mîndrie scotea cuvinte de laudă defăimînd pe ceilalţi oameni că sînt răpitori, nedrepţi, preadesfrînaţi şi păcătoşi.

Dumnezeiasca Scriptură ne arată că: Necurat este înaintea Domnului cel înalt cu inima (Pilde 16, 6), şi că Înaintea ochilor lui Dumnezeu sînt căile omului şi toate urmele lui le cunoaşte (Pilde 5, 21). După învăţătura Sfinţilor Părinţi trebuie să avem convingerea că nu este clipă în care să nu greşim înaintea lui Dumnezeu. De aceea, în fiecare clipă sîntem datori să ne smerim şi să ne pocăim, măcar printr-un suspin al inimii noastre. Dar în rugăciunea cea plină de laudă a fariseului în loc de smerenie şi cunoştinţa neputinţelor sale, el osîndeşte cu mîndrie pe aproapele său căci din prisosinţa inimii sale vorbea gura lui (Matei 12, 34; 15, 18). Însă dumnezeieştii Părinţi ne învaţă, zicînd: "Taci tu, să vorbească faptele tale" (Filocalia, X, Bucureşti, 1981).

La fariseul mîndru vedem lucrurile cu totul întoarse. El se laudă şi trîmbiţează înaintea oamenilor faptele sale cele bune şi defaimă, osîndind pe ceilalţi oameni. Dar cine a pus pe fariseu să judece, să arate păcatele oamenilor şi să scoată la iveală faptele sale cele bune? Oare nu mîndria, iubirea de arătare şi lauda cea plină de îngîmfare? Oare nu trebuie ca să avem înaintea noastră păcatele noastre, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea (Psalmul 50). Oare nu ne învaţă şi Sfîntul Efrem Sirul, în rugăciunea sa din postul mare, zicînd: "Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd păcatele mele şi să nu osîndesc pe fratele meu...?". Fariseul însă scoate la iveală isprăvile lui şi osîndeşte păcatele altora prin rugăciunea sa plină de mîndrie.

Să auzim mai departe laudele fariseului care zice: Postesc de două ori pe săptămînă. Care erau zilele săptămînii în care posteau iudeii? Erau joia şi lunea, căci după datina bătrînilor, nu după poruncă, socoteau că Moise s-a suit pe Muntele Sinai joi şi după patruzeci de zile s-a pogorît luni. Dacă fariseul postea aceste două zile, ce l-a silit să arate, înaintea oamenilor, fapta lui, dacă nu mîndria încuibată adînc în inima lui? Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în privinţa postirii, ne învaţă dimpotrivă: Tu, însă cînd posteşti să nu te arăţi oamenilor că posteşti (Matei 6, 17-18). Fariseul nu numai că nu ascunde fapta cea bună a postului, ci şi cu mare glas o vestea înaintea oamenilor, zicînd: Postesc de două ori pe săptămînă (Luca 18, 12).

Să urmărim şi celelalte laude ale fariseului. Căci după ce s-a lăudat cu postirea, acelaşi lucru îl face şi cu milostenia: Dau zeciuială din toate cîte cîştig (Luca 18, 12). Mîntuitorul însă ne învaţă: Cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta ta, ca milostenia să fie întru ascuns şi Tatăl tău care vede întru ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 3-4).

Iubiţi credincioşi,

După ce am vorbit despre mîndria şi lauda cea fără minte a fariseului, să ne întoarcem privirea minţii noastre şi spre aşezarea cea smerită şi vrednică de laudă a vameşului. Să aducem în mijloc cuvintele Sfintei Evanghelii de azi: Iar vameşul, departe stînd, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci îşi bătea pieptul, zicînd: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul (Luca 18, 13). Vedeţi, fraţii mei, că vameşul stătea departe de jertfelnic şi nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice către cer; ci îşi bătea pieptul şi din inima lui smerită şi zdrobită, zicea cu căinţă: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul! O, fericite vameşule, tu cu rugăciunea ta smerită din adîncul inimii tale, foarte mult te-ai asemănat cu tîlharul de pe cruce care a strigat din inimă: Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni întru împărăţia Ta! (Luca 23, 42).

Acest fericit tîlhar, socotind că nu are alt chip a se pocăi de păcatele sale, nici vreme să facă alte fapte bune, deoarece şi picioarele şi mîinile îi erau răstignite pe cruce, dar fiind înţelept, şi văzînd că moare, s-a gîndit să strige la Dumnezeu din adîncul inimii, cu mare credinţă şi zdrobire. Pentru aceasta a fost auzit de Mîntuitorul, Care i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 43).

Bine a zis Sfîntul Efrem Sirul despre acest tîlhar: "O, tîlharule, şi al raiului tîlhar! Multe ai furat în viaţa ta, iar acum, prin puţine cuvinte zise din inimă, ai furat cu limba raiul! O, tîlharule preaînţelept care ai ştiut să furi cu limba raiul pentru că te-ai smerit şi ţi-ai recunoscut păcatul. O floare timpurie a Crucii lui Hristos!" Vedeţi cît de mare este puterea smereniei? Ea singură poate ucide mîndria şi izbăveşte de osîndă sufletele noastre, cînd nu mai putem face alte fapte bune.

Iată, fraţii mei, după cum vedeţi, rugăciunea vameşului din Sfînta Evanghelie de azi se aseamănă cu rugăciunea fericitului tîlhar de pe cruce. Că şi acela, ca şi vameşul din Sfînta Evanghelie, nu cu multe cuvinte s-a rugat, dar a strigat la Dumnezeu din adîncul inimii sale şi cu mare smerenie. De aceea a auzit: Astăzi vei fi cu Mine în rai! La fel şi fericitul vameş, puţine cuvinte a zis din inimă: Dumnezeule milostiv fii mie, păcătosul! Pentru smerita lui rugăciune auzim răspunsul cel preasfînt din gura Domnului: Zic vouă, mai îndreptat s-a pogorît acesta la casa sa, decît fariseul. Că tot cel ce se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa (Luca 18, 14).

Iubiţi credincioşi,

Nu fără rost s-a rînduit de Biserică Evanghelia Vameşului şi Fariseului în Duminica de astăzi, cu care se începe Triodul, adică perioada Postului Mare, care este cel mai potrivit timp de pocăinţă de peste an. Căci precum îngerii au căzut din cer şi primii oameni au căzut din rai din cauza mîndriei, tot aşa neamul omenesc a fost mîntuit şi ridicat la cinstea cea dintîi în Împărăţia cerurilor prin smerenia întrupării Fiului lui Dumnezeu şi a morţii Lui pe Cruce.

Şi dacă mîndria a făcut pe îngerii neascultători diavoli şi pe primii oameni care erau nemuritori în rai i-a făcut muritori pe pămînt, înţelegem că precum căderea şi moartea noastră a venit prin mîndrie, tot aşa pocăinţa, mîntuirea şi nemurirea noastră începe întîi prin smerenie. De aceea s-au şi rînduit de Sfinţii Părinţi trei Duminici pregătitoare înainte de începerea Sfîntului şi marelui Post al Paştilor. Prima Duminică, cea de astăzi, care ne pregăteşte pentru post, este tocmai aceasta numită "a Vameşului şi a Fariseului", ca să ne amintească de moartea noastră prin mîndrie şi de învierea noastră prin smerenie.

A doua Duminică pregătitoare este numită "a Fiului Risipitor". Aceasta ne îndeamnă la pocăinţă. A treia Duminică pregătitoare pentru Sfîntul şi Marele Post este numită "a Înfricoşatei judecăţi", cînd se lasă sec de carne. Aceasta ne aminteşte de sfîrşitul lumii şi de Judecata de apoi, cînd fiecare va lua plată după faptele sale. Ultima Duminică cu care începe Postul Mare se numeşte "a izgonirii lui Adam din rai". Ea are scopul de a ne reaminti de păcatul strămoşilor noştri, care au fost alungaţi din rai din cauza mîndriei şi lăcomiei, pentru a ne îndemna la rugăciune şi la post cu toată stăruinţa şi evlavia.

Iată dar că, începînd din Duminica de astăzi, a vameşului şi a fariseului, ne pregătim pentru începerea Marelui Post al Sfintelor Paşti. Începutul pocăinţei şi al postului îl facem prin rugăciunea unită cu smerenie, dacă vom urma vameşului. De aceea, fraţii mei, ştiind că mîndria a creat iadul şi a aruncat pe îngerii căzuţi şi pe oamenii nepocăiţi în adîncul gheenei, sîntem datori să punem de astăzi început bun de pocăinţă şi să urmăm vameşului pocăit, iar nu fariseului mîndru.

Mare păcat este mîndria, fraţilor. Ea se arată şi în vorbire şi în îmbrăcăminte luxoasă, şi în mînie, care este fiica mîndriei, şi în lenevire la biserică şi în amînarea pocăinţei şi în spovedanie nesinceră, că cel mîndru nu vrea să-şi mărturisească preotului păcatele mari, nici nu se căieşte pentru ele din cauza slavei deşarte care îl stăpîneşte. Mai cumplită este mîndria minţii, cînd omul se crede mai capabil, mai bun decît alţii. Cea mai grea este, însă mîndria sufletului, cînd omul se socoteşte mai învăţat, mai talentat, mai corect şi mai plăcut înaintea lui Dumnezeu decît mulţi şi chiar decît toţi oamenii.

Asemenea creştini stăpîniţi de duhul mîndriei, sînt lăsaţi de Dumnezeu să cadă în desfrînare şi în alte păcate grele, ca să se smerească. Alţii, însă cad în păcate şi mai grele. Unii, din mîndrie diabolică, nu mai cred în Dumnezeu. Alţii, hulesc şi batjocoresc Sfînta Scriptură, Biserica, Crucea, icoanele, sfintele slujbe şi pe sfinţii slujitori. Iar alţii, tot din mîndrie, se rup de Biserică, nu vor să mai asculte de preoţi şi se duc la tot felul de secte, căci mîndria este izvorul tuturor sectelor.

Fraţii mei, să fugim de cumplitul păcat al mîndriei, care a aruncat o parte din îngeri în iad şi a scos pe primii oameni din rai. Să fugim de mîndria diabolică care a umplut pămîntul de secte, de oameni necredincioşi, răzvrătiţi şi răi, şi iadul de suflete condamnate la osîndă veşnică. În locul mîndriei să alegem smerenia lui Hristos, smerenia vameşului, smerenia sfinţilor, lepădînd orice cuget de slavă deşartă, de laudă personală şi de îngîmfare.

Smerenia este cel mai bun leac pentru creştinii de astăzi, pentru mîntuirea noastră. Vom putea scăpa de mîndrie prin mai multă rugăciune, ajutată de post, prin citirea cărţilor sfinte şi prin deasă spovedanie la duhovnici iscusiţi.

Postul Mare este cale bună de nevoinţă, de smerenie, de pocăinţă şi împăcare cu Dumnezeu. Să ne pregătim pentru a-l străbate cu folos şi cu bucurie, şi să-L rugăm pe Bunul nostru Mîntuitor să ne scape de păcatul cel greu al mîndriei şi să ne îmbrace în veşmîntul cel dumnezeiesc al smereniei, al rugăciunii curate şi al iubirii, care ne asigură tuturor mîntuirea sufletelor. Amin.

Începutul Triodului

Mareste imaginea.

Triodul e o perioada din anul liturgic bizantin, cuprinzand Postul Mare, urmat de saptamana mare, si precedat de o perioada pregatitoare ce are ca scop lasatul secului.

Numele acestei perioade vine de la faptul ca in acest timp se canta doar trei ode poetice la utrenie, in loc de noua, cate se canta peste an. Cele trei ode poetice sunt inlocuite, potrivit tipicelor, insa mai putin in practica, cu sase cantari biblice. Cartile liturgice specifice sunt triodul si strasnicul.

Partea pregatitoare

Triodul incepe cu Duminica Vamesului si a Fariseului, dupa care urmeaza o saptamana relativ obisnuita din punct de vedere liturgic si ascetic, apoi Duminica Fiului Risipitor.

Incepand cu aceasta duminica, saptamana ce urmeaza, numita si Saptamana Carnii, va fi de frupt. Sambata va avea un tropar special. Urmeaza Duminica Infricosatei Judecati, iar incepand cu luni dimineata are loc Lasatul Secului de Carne, insa se mananca branzeturi, oua si peste. Sambata aceleiasi saptamani va avea un special.Urmeaza Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, ultima in care se mai mananca de frupt, pentru ca a doua zi dimineata se face Lasatul Secului de Branza, intrandu-se in post.

Aceste duminici de intrare in triod au cateva caracteristici liturgice, dintre care cele mai insemnate sunt troparele si condacele proprii, apoi polieleul cuprinzand Psalmul 137: "La raul Babilonului", precum si troparul "Iata mirele", la utrenie si vecernie.

VA URMA