MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
DUMINICĂ 15 MARTIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (A. Evenimente, Nașteri)

Bună dimineața!

ISTORIE 15 Martie

Evenimente

* 44 î.Hr.: Împăratul Roman Iuliu Cezar este asasinat de Marcus Brutus, Decimus Brutus și alți câțiva senatori romani.

·         933: Regele  Henric I al Germaniei îi învinge pe maghiari in batalia de la Riade,  în apropiere de râul Unstrut. După această înfrângere, in timpul domniei lui Henric, triburile maghiare n-au mai năvălit în regatul sau. Bătălia de la Riade sau bătălia de la Merseburg s-a dat între trupele din Francia Răsăriteana conduse de regele Henric I și cele ale maghiarilor, în nordul Thuringiei lângă râul Unstrut pe 15 martie 933. Bătălia a fost rezultatul deciziei Sinodului de Erfurt de a nu mai plăti tribut maghiarilor în 932. După cronicarul saxon Widukind de Corvey, aceasta a fost o victorie importantă pentru Francia Răsăriteană.

·         1412 – Este încheiat acordul secret de la Lublau între Polonia şi Ungaria, o intelegere  care reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă.  La domnia Moldovei în acea perioadă se afla Alexandru cel Bun, domn paşnic şi bun gospodar, vasal al regelul Poloniei – Vladislav Iagiello. Regele Ungariei, Sigismund, dorea readucerea Moldovei sub suzeranitate ungară, dar regele Vladislav Iagiello era un suveran prea puternic pentru a putea fi înlăturat. Ambii monarhi convin la un acord secret de compromis, Acordul secret de la Lublau, prin care Ungaria recunoştea suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei cu condiţia ca Moldova să apere Ungaria împotriva turcilor. În cazul în care domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun ar refuza acest ajutor armat Moldova urma să fie împărţită în două: Ungaria luînd ţara de jos cu linia munţilor, Bîrladul şi Chilia, iar Polonia partea de nord cu Iaşii, linia Nistrului şi Cetatea Albă. Domnul moldovean nu a avut cunostinta de existenţa acordului de la Lublau,iar acesta  nu a fost aplicat, datorită faptului că  Moldova  şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon, apărîndu-i de turci pe polonezi. Sigismund de Luxemburg (n. 14 februarie 1368, Nürnberg – d. 9 decembrie 1437, Znaim, Moravia, azi Republica Cehă), principe elector de Brandenburg din 1378 până în 1388 și din 1411 până în 1415, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege al Germaniei din 1411 și împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437. Vladislav al II-lea din dinastia Iagello (în limba poloneză Władysław II Jagiełło, în germană Wladyslaw Jagiello, n. circa 1362 – d. 1 iunie 1434 la Gródek) a fost rege al Poloniei între anii (1386 – 1434). Împreună cu vărul său, Vitold, mare duce al Lituaniei au încheiat uniunea polono-lituaniană (pactul de alianță de la Horodlo pe Bug) în pofida conflictelor familiare anterioare între Vladislav și tatăl lui Vitold. Vitold este convertit la religia ortodoxă și, cu toate că a devenit creștin, conflictul cu teutonii rămâne neînlăturat.

·         1493: Cristofor Columb se întoarce în Spania după prima sa călătorie în America. Cristofor Columb (n. între august și octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre Asia, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.

·         1545: Incepe prima reuniune a Conciliulului  Tridentin sau Conciliul de la Trento, cel de-al nouăsprezecelea sinod ecumenic  (recunoscut doar de Biserica Catolică), ținut între 1545 si 1563, pentru clarificarea problemelor apărute odată cu Reforma protestanta.

·         1659 - Principele Transilvaniei, Acatiu Barcsay (ales de marele vizir Mehmet Köprulu Pasa) a hotărît scutirea preoţilor români de dijmele în vite şi cereale.

·         1848: La Budapesta se declanseaza revolutia maghiara impotriva dominatiei habsburgice. Poetul național, Sándor Petőfi, a citit mulțimii adunate în fața Muzeului Național o listă cu cele 12 puncte importante pentru independență. Au urmat evenimente sângeroase în Pesta și Buda (demonstrații în masă care l-au forțat pe guvernatorul imperial să accepte toate cele cele 12 puncte ale actului revoluției), urmate de diverse răscoale în țară, care au permis reformiștilor maghiari să formeze noul guvern condus de primul ministru Lajos Batthyány. Acesta a adoptat o serie de reforme, cunoscute sub numele de Legile din Aprilie, care au creat un sistem politic democratic în Ungaria. Din cauza revoluției din Viena, austriecii au trebuit sa accepte la început guvernul maghiar, dar după ce revoluția austriacă a fost înfrântă și Franz Joseph I l-a înlocuit pe tronul Austriei pe unchiul său Ferdinand I al Austriei, care era handicapat mintal, nu au mai recunoscut guvernul revolutionar maghiar. Ruptura finală între Viena și Pesta a avut loc atunci când mareșalului Lamberg i-a fost dat controlul întregii armate a Ungariei. Câteva zile mai târziu Lamberg a fost atacat și ucis la sosirea în Pesta de către o mulțime revoluționară, la care, drept răspuns, Curtea Imperială a ordonat dizolvarea guvernului maghiar, ca incapabil să păstreze ordinea publică. Acesta a fost punctul de ruptură și începutul războiului între revoluționarii din Ungaria și trupele imperiale austriece, la comanda cărora a fost numit feldmareșalul croat Josip Jelačić (în locul generalului Franz Lamberg, care fusese asasinat). La 29 mai 1848, la Cluj, Dieta Transilvaniei (formata din 116 de maghiari, 114 secui 114 și 35 sași), a ratificat unirea cu Ungaria. Românii și germanii nu au fost de acord cu aceasta decizie. La 10 iunie 1848, ziarul Wiener Zeitung scria: ” În orice caz, unirea Transilvaniei, nu este valabila, iar întreaga lume trebuie să recunoasca justețea protestului poporului român.La 25 februarie 1849 reprezentanții populației românești au trimis la Viena imparatului austriac Memorandumul națiunii române din Marele Principat al Transilvaniei, Banatului, din teritoriile învecinate în Ungaria și Bucovina, cerand unirea Bucovinei, Transilvaniei și Banatului sub aceeasi guvernare (…) unirea tuturor românilor din statul austriac într-o singură națiune independenta sub conducerea Austriei. Datorită succesului revoluției maghiare, imparatul Franz Joseph a trebuit să ceară ajutor de la „jandarmul Europei”, țarul Nicolae I al Rusiei, in martie 1849. Rusii au trecut de Sud trecătorile montane carpatice (de-a lungul frontierei de Transilvania și Țara Românească). La 18 iulie, trupele imperiale austriece au capturat Buda și Pesta. Trupele Rusiei au inregistrat la randul lor succese în est, astfel ca situația revolutionarilor maghiari a devenit din ce în ce mai disperată. Generalul revolutionar de origine poloneza Josef Bem a fost înfrânt pe 31 iulie 1849 în bătălia de la Albești, lângă Sighișoara. Chemat de Lajos Kossuth să se retragă în Ungaria, acesta a luat parte pe 9 august 1849, la bătălia de la sud de Timișoara, unde trupele revoluționare maghiare au fost înfrânte de aliații austrieci și ruși. La 13 august, după mai multe infrangeri amare, revolutia maghiara a fost infranta, iar armata revoluționară a capitulat la Șiria. Generalul Józef Bem a fugit în Imperiul Otoman, unde s-a convertit la islam și a devenit înalt funcționar sub numele de Amurat Pașa. Comandanții trupelor revoluționare, cu excepția lui Bem, au fost judecați pentru înaltă trădare, 13 generali revolutionari fiind executati la Arad. Prim-ministrul Batthyány a fost executat în aceeași zi la Pesta. Practic, evenimentele revoluționare și războiul revoluționar din anii 1848-49, au reprezintat unul din cele mai importante conflicte militare din istoria maghiară. Mulți dintre  liderii și participanții la revolutie, incluzându-i pe Lajos Kossuth, István Széchenyi, Sándor Petőfi, József Bem, fac parte din randul celor mai respectate personalități ale Istoriei  Ungariei, iar aniversarea izbucnirii revoluției, 15 martie, este una din cele trei sărbători naționale maghiare.

·         1873 - Este adoptată legea organică care fixează atribuţiile Ministerului de Externe şi ale reprezentanţelor politice ale României în străinătate.

·         1876: A apărut, la București, ziarul "Timpul", organul de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ion Slavici și I.L. Caragiale. Timpul a fost un important ziar apărut la București într-o primă etapă între 15 martie 1876 și 17 martie 1884. În urma fuziunii Partidului Conservator cu Partidul Liberal-Sincer în urma căruia a apărut Partidul Liberal-Conservator are loc la 18 martie 1884 și fuziunea ziarului Timpul cu ziarul Binele public apărând în locul lor noul ziar România. Începând cu 13 noiembrie 1889 revine la numele inițial, Timpul, și apare sub acest nume până pe 14 decembrie 1900. După fuziunea cu ziarul Constituționalul apare din 15 decembrie 1900 sub numele de Conservatorul ca organ oficial al Partidului Conservator până la data de 15 noiembrie 1914. La ziarul Timpul au activat Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.

·         1876: Se încheie la Bucureşti, România, Convenţia de comerţ şi navigaţie româno-rusă pentru o perioadă de 10 ani. Convenţia de comerţ şi navigaţie româno-rusă a fost creată pe principiul aplicării tarifului acordat naţiunii celei mai favorizate şi al egalităţii de tratament între cele două părţi.

·         1883: Se consemnează debutul propriu-zis al scriitorului român Barbu Ştefănescu Delavrancea cu nuvela Sultănică. Nuvela a fost semnată Argus şi publicată în cotidianul România liberă. Barbu Ștefănescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, București, d. 29 aprilie 1918, Iași) a fost un scriitor, orator și avocat român, membru al Academiei Române și primar al Capitalei. Este tatăl pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, precum și al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din România.

·         1892: A fost patentată prima scară rulantă de către Jesse W. Reno din New York.

·         1892: Se fondează clubul de fotbal Liverpool F.C. Liverpool Football Club, pe scurt Liverpool FC, este un club de fotbal din Liverpool, Anglia, care evoluează în Premier League. De la fondarea sa în 1892, Liverpool a câștigat cel mai mare număr de Cupe UEFA, Supercupe ale Europei și Cupe ale Ligii. Terenul propriu al clubului este stadionul Anfield, cu o capacitate de 45.362 de locuri, aflat la aproape trei mile de centrul orașului Liverpool. Clubul a fost fondat la 15 martie 1892 de către John Houlding, proprietarul lui Anfield. Houlding a decis formarea propriei echipe după ce Everton părăsise Anfield în urma unei dispute asupra închirierii. Numele original avea să fie Everton F.C., dar a fost schimbat în Liverpool F.C. (după ce F.A. a refuzat recunoașterea echipei sub numele precizat inițial). Clubul a fost implicat în două dintre cele mai mari tragedii din fotbalul european — la Heysel în 1985 și Hillsborough în 1989. După Heysel, cluburilor engleze le-a fost interzisă participarea în competițiile europene pentru o perioadă de cinci ani, șase în cazul lui Liverpool.

·         1899: Premiera piesei istorice "Cezar și Cleopatra", de George Bernard Shaw. George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin – d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence), scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic.

·         1904: Este înfiinţată Societatea Naturaliştilor şi Amatorilor de Ştiinţe Naturale din gubernia tarista Basarabia.

·         1906: A luat ființă compania britanică Rolls Royce. Rolls-Royce Limited a fost un producător de mașini, iar din 1914 a început să producă și motoare de avioane. A fost fondată de Charles Stewart Rolls și Henry Royce pe 15 martie 1906 ca rezultat al unui parteneriat format în 1904. În 1971, Rolls-Royce a fost afectată de dezvoltarea motorului cu reacție avansate RB211, rezultând în naționalizarea companiei ca Rolls-Royce (1971) Limited. În 1973, divizia mașini a fost separată de compania părinte ca Rolls-Royce Motors. Rolls-Royce (1971) Limited a continuat ca, companie naționalizată până a fost privatizată în 1987 ca Rolls-Royce plc.

·         1908: A avut loc, la Paris, prima audiție a "Rapsodiei spaniole", de Maurice Ravel. Joseph Maurice Ravel (n. 7 martie 1875, Ciboure – d. 28 decembrie 1937, Paris), compozitor francez impresionist, celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major Boléro, compusă în 1928, una din ultimele piese compuse înainte ca boala să-l condamne la tăcere.

·         1915: A avut loc, la București, prima audiție a "Simfoniei a II-a în La major op. 17", de George Enescu.

·         1916: Președintele Woodrow Wilson trimite 4.800 trupe americane peste granița SUA-Mexic pentru urmărirea lui Pancho Villa. Pancho Villa (Doroteo Arango Arámbula) poreclit „Pancho” (n. 5 iunie 1878, San Juan del Río, Durango, Mexic – d. 20 iulie 1923, Parral, Chihuahua, Mexic) a fost un erou național mexican. Pancho a fost chiar de dușmanii săi admirat fiind numit de adepții săi: luptător pentru libertate, guerillo, general, gouverner, star de film, și revoluționar. Pancho Villa a fost un comandant de guerilla și tâlhar, care a luptat în revoluția mexicană contra dictatura lui Diaz. După terminarea revoluției, noul regim de conducere prezintă pe Villa ca o icoană poporului, cu toate că el de acest regim a fost omorât. Puntru adepții dictatorului Diaz, Pancho Villa a fost un „bandit sângeros” în schimb cea mai mare parte a mexicanilor îl considerau un Robin Hood mexican.

·         1917 – Abdică Ţarul Nicolae al II-lea, eveniment care marchează sfîrşitul dinastiei Romanovilor  şi a Imperiului Ţarist in Rusia. Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (n. 6 mai 1868 (SN 18 mai) – d. 17 iulie 1918) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 pana la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revolutiei din februarie. A fost asasinat impreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul direct al luiLenin. A fost canonizat de Biserica OrtodoxA Rusa dupa caderea regimului comunist in aceasta tara.

·         1922:  După ce Egiptul își câștigă independența față de Marea Britanie, Fuad I devine rege al Egiptului. Fuad I al Egiptului Fuad I, Regele egiptului și al Sudanului, suverin ai Nubia, Kordofan, și al Darfur n. 26 martie 1868 – d. 28 aprilie 1936, a fost primul rege al egiptului din era modernă. a devenit Sultanul egiptului în 1917 la succedat pe fratele său Husayn Kamil a devenit rege în 1922 cănd Britania a garantat independența egiptului. Ahmed Fuad s-a născut în Giza un palat în Cairo, era membru dinastiei Muhammad Ali o familie de origină albană care a ajuns pe vremea imperiului Otoman, mama lui era Farial Kadin.

·         1939 - Ocuparea regiunilor cehe de către Germania hitleristă. Violînd acordul de la München, Hitler ocupă Boemia şi Moravia, transformate în "protectorat" german. Slovacia devine "independentă", cu un regim dictatorial de extremă dreaptă, condus de monseniorul Tiso.

·         1939: Ca urmare a intrării trupelor hitleriste în Cehoslovacia, în România s-a decretat mobilizarea generală. Pe întreg teritoriul României au avut loc manifestații în sprijinul Cehoslovaciei. Pe 14 martie 1939, bucurându-se de sprijinul Germaniei, Jozef Tiso a proclamat independența Slovaciei. A doua zi dimineața, armatele germane, violând acordurile semante cu șase luni mai înainte la München, au invadat și ocupat ce mai rămăsese din Cehia – Boemia și Moravia – și au înființat aici un protectorat. Președintele Emil Hácha nu a dat ordine armatei să reziste invaziei străine.  Statul cehoslovac a dispărut de pe harta politică a Europei pentru aproape șase ani. Au fost înființate statul-marionetă Protectoratul Boemiei și Moraviei, care era sub controlul total al Germaniei Naziste, și Republica Slovacia, stat satelit al Reichului, dar care nu a fost ocupat de trupele germane. Franța și Anglia nu au întreprins nicio acțiune concretă împotriva Germaniei. Doar invadarea Poloniei i-au determinat pe anglo-francezi să intervină, ceea ce a dus la declanșarea celui de-al doilea război mondial.

·         1945: Al Doilea Război Mondial: Armata română duce lupte grele pentru eliberarea orașului cehoslovac Branska-Bystrica.

·         1954 - Debutează programele emise de Studioul teritorial Cluj al Radiodifuziunii Române.

·         1956: România și Birmania (Uniunea Myanmar) stabilesc relații diplomatice la nivel de legație.

·         1964: Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial din Cehoslovacia după ce a învins în finală echipa Suediei cu scorul de 25 - 22 și a devenit pentru a două oară campioană mondială.

·         1966 - S-a creat, la Bucureşti, Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI).

·         1974: Arpad Kiss, pilot planorist, a efectuat primul zbor cu primul deltaplan românesc, AK-22.

·         1985 - Ziua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor, stabilită printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU, intitulată “Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor”. Marcată pentru prima oara în România în 1991.

·         1990: URSS anunță că declarația de independență a Lituaniei este invalidă. Lituania este o țară baltică în Europa de Nord. Capitala țării este Vilnius. Granița de vest a țării o constituie Marea Baltică. În nord se învecinează cu Letonia, în sud-est cu Belarus, în sud cu Polonia iar în sud-vest cu Rusia prin exclava sa Kaliningrad, obținută în urma redefinirii multor granițe în Europa la începutul perioadei numită a Cortinei de fier. Populația Lituaniei este de aproximativ 3 milioane, iar capitala și cel mai mare oraș este Vilnius. Lituanienii sunt un popor baltic. Atât limba oficială, lituaniana cât și letona sunt singurele limbi din ramura baltică a familiei de limbi indo-europene care încă se mai vorbesc astăzi.

·         1990: In judetul Harghita maghiarii au aniversat Revolutia ungara de la 1848. Cu aceasta ocazie s-a abordat drapelul maghiar pe institutiile publice, primarii, case de cultura, scoli, spitale, case particulare. Pentru sarbatorirea acestei zile au venit din Ungaria peste 10.000 de persoane care au provocat incidente la Satu Mare, Sovata, Targu Mures si in alte localitati, ceea ce a determinat, in zilele urmatoare, organizarea unor contra-manifestatii care vor duce la ciocniri violente intre partea romana si cea maghiara. Conflictul interetnic de la Târgu Mureş s-a concretizat în confruntările grave care au avut loc între 19 martie şi 21 martie 1990.

·         1990 - Crearea Partidului Unităţii Naţionale Române (PUNR).

·         1991: A luat ființă Fundația Europeană Nicolae Titulescu cu scopul de a onora memoria marelui diplomat român, de a stimula și întreține interesul pentru viața și activitatea diplomatică a lui Nicolae Titulescu. Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.

·         1994: În Belarus, a fost adoptată Ziua Constituției. Belarus, denumită oficial Republica Belarus, este o țară fără ieșire la mare, aflată în Europa de Est, vecină cu Rusia către nord-est, Ucraina către sud, Polonia către vest, și Lituania și Letonia către nord-vest. Capitala țării este Minsk; printre alte orașe mari se numără Brest, Hrodna, Gomel, Moghilău și Vitebsk (Vițebsk). Peste 40% dintre cei 207.600 km² sunt împăduriți, iar principalele sectoare economice sunt agricultura și industria prelucrătoare.

·         1996: ONU a lansat un proiect pentru salvarea Africii de subdezvoltare prin acordarea a 25 miliarde de dolari pe o perioadă de 10 ani și mobilizarea agențiilor împotriva sărăciei și maladiilor. Proiectul "Inițiativa specială privind Africa".

·         1999: In România, au fost retrase din circulaţie bancnotele cu valoarea nominală de 1.000 şi 5.000 de lei, emisiunile 1991-1993.

·         1999: Curtea de Apel Bucuresti a anulat pentru a doua oara Hotararea de Guvern, privind infiintarea Universitatii “Petoffi-Schiller”.

·         1999: Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea lui Miron Cozma de intrerupere a executarii pedepsei de 18 ani de inchisoare, data de catre Curtea Suprema de Justitie, in data de 15 februarie 1998, pentru instigare la subminarea puterii de stat, in legatura cu mineriada din septembrie 1991.

·         2004: Oamenii de știință au raportat descoperirea Sednei, cel mai distant obiect din sistemul solar observat până acum. Sedna este o posibilă planetă pitică din Sistemul Solar. Se pare că este cel mai îndepărtat obiect de Soare cunoscut din Sistemul Solar. Când se află la periheliu, Sedna se află la o distanță de 72 unități astronomice. La afeliu, Sedna este la 532 unități astronomice depărtare de Soare. Acest obiect transneptunian face o rotație în jurul Soarelui o dată la 10.500 de ani și este ultima planetă pitică descoperită (în 2009) după Ceres (1801), Pluton (1929), Eris (2003), Haumea (2004) și Makemake (2005).

·         2006: Adrian Năstase își anunță demisia din fruntea Camerei Deputaților și din funcția de președinte executiv al PSD după ce 37 din filialele PSD din teritoriu i-au acordat un vot de blam. Adrian Năstase (n. 22 iunie 1950, București), politician social-democrat român, fost profesor de drept public internațional. Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României din partea FSN, apoi președinte al Camerei Deputaților între 1992-1996 respectiv 2004-2006, din partea PDSR respectiv PSD. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost prim-ministru al României.

·         2011: Regele Bahrainului, Hamad bin Isa Al Khalifa, declară stare de urgență timp de trei luni în urma protestelor din Bahrain din 2011. Bahrain, este un conglomerat de 33 de mici insule din Golful Persic. În trecutul îndepărtat, Bahrain, a fost ocupat de fenicieni care au numit Bahrain, „Delmon”, care înseamnă „Țara vieții”. De-a lungul secolelor alte civilizații, au ocupat Bahrainul inclusiv portughezii. De fapt, râmășite ale acestor civilizații sunt încă vizibile în Bahrain. Practic, toți locuitorii din Bahrain au sosit din alte părți. Suniții din Peninsula Arabică și șiiții din provincia de est a Arabiei Saudite și din Iran și Irak. Protestele din Bahrain din 2011 sunt o serie de demonstrații din Golful Persic, Bahrain. Ca parte a Protestelor din Africa și Orientul Mijlociu din 2010–2011, protestatarii din Bahrain au cerut inițial libertate politică și egalitate pentru populația Shi’a și s-au extins la a cere finalul monarhiei după un raid ucigaș nocturn, la 17 februarie împotriva protestatarilor de la Pearl Roundabout în Manama. Protestatarii au campat patru zile în Manama la Pearl Roundabout, care funcționează ca centru de comandă al protestelor de acolo. Hamad Bin Isa Al Khalifa, (născut la 28 ianuarie 1949 în Riffa, Bahrain) este actualul rege al Bahrain (din 2002), care au fost anterior Emir (din 1999). El este fiul lui Isa bin Salman al Khalifa. A urmat Facultatea de drept de la Cambridge, Anglia, iar mai târziu colegiile militare din Regatul Unit (inclusiv Sandhurst) și Statele Unite ale Americii (inclusiv Fort Leavenworth). Hamad Bin Isa Al Khalifa are un mare interes pentru păstrarea patrimoniului și continuă să participe la o serie de activități sportive și de hobby-uri, inclusiv vânătoare de șoimi, golf, pescuit, tenis si fotbal.

Nașteri

·         1493: Anne de Montmorency (n. 15 martie 1493, Castelul Chantilly – d. 12 noiembrie 1567, Paris) a fost șef suprem al armatei, conetabil (șef suprem al armatei, după rege) și mareșal în Franța, fiind unul dintre cei mai importanți conducători militari francezi din secolul XVI.

Anne de Montmorency a crescut împreună cu Francisc I al Franței și l-a însoțit pe rege în campaniile sale militare din Italia. El a luat parte la Bătălia de Marignano (1515) și a apărat îmreună cu Pierre du Terrail, Chevalier de Bayard, orașul Charleville-Mézières contra trupelor imperiale a lui Carol Quintul. In Bătălia de la Bicocca (1522) la nord de Milano a reușit să invingă trupele lui Carol Quintul, obținând bastonul de mareșal. In 1525 la Paviacade însă prinzioner al împăratului împreună regele francez. După eliberare din prinzionerat face totul pentru răscumpărarea suveranului său. Rgele francez ca recompensă pentru serviciile sale îl va numi guvernator „Gouverneur des Languedoc” și „Grand Maître de France”. La reluarea luptelor cu trupele imperiale va obține în anul 1536 o victorie strălucită la Susa. Norocul în privința succeselor militare nu-l va părăsi nici în Picardiasau Piemont, merite răsplătite de monarhul francez cu titlul de conetabil (șef suprem al armatei, după rege). Prin legăturile sale strânse pe care le are cu moștenitorul tronului, va cădea în dizgrație, fiind alungat în 1541 de la curte. Insă la urcarea pe tron a lui Henric al II-lea al Franței în 1547 va reabilitat. In 1557 va pierde Bătălia de la Saint-Quentin (1557) împotriva habsburgilor spanioli, căzând în mâna spaniolilor. Pentru a înlesni eliberarea lui a încheiat un pact nefavorabil pentru francezi prin Pacea de la Cateau-Cambrésis (1559) prin care pierde simpatia și încrederea regelui francez, câștigând-o în schimb pe a lui Carol al IX-lea al Franței. După triumviratul format cu Contele de Guise și Mareșalul Saint-André, cade prinzionier în 1562 în mâna prințului de Condé. Fiind eliberat va alunga pe englezi din Havre și va înfrânge în 1567 la Saint-Denis trupele lui Conde. La două zile după victorie va muri la data de 11 noiembrie 1567 în Paris.

Mariajul său a produs 12 copii:

• François (1530–1579), a succedat tatălui său ca duce de Montmorency.
• Henri (1534–1614), a succedat fratelui său mai mare ca duce de Montmorency.
• Charles
• Gabriel
• Guillaume (d. 1593)
• Eléonore (d. 1557) căsătorită cu François de La Tour d'Auvergne, au fost părinții lui Henri de La Tour d'Auvergne, Duce de Bouillon
• Jeanne (1528–1596), căsătorită cu Louis III de La Trémoille.
• Catherine (1532–1624) căsătorită cu Gilbert de Lévis, Duce de Ventadour; au avut copii. Au fost stră-străbunicii lui Anne Geneviève de Lévis
• Marie
• Anne
• Louise
• Madeleine

Anne de Montmorency
Anne de Montmorency, portret de Jean Clouet, 1530
Căsătorit(ă)	Madeleine de Savoia
Familie nobilă	Familia Montmorency
Tată	Guillaume de Montmorency
Mamă	Anne Pot
Naștere	15 martie 1493 Chantilly
Deces	12 noiembrie 1567 (74 de ani) Paris

* 1614: Franciscus Sylvius (sau Franz De Le Boe, Franciscus de le Boë Sylvius) (n. 15 martie 1614 — d. 16 noiembrie 1672) a fost medic, anatomist și chimistolandez. este considerat unul din pionierii chimiei clinice moderne. De numele său este legat mineralul silvină.

S-a născut la Hanau, Germania, dar cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o în Olanda.

A studiat la diverse universități olandeze și germane ca discipol al lui Adolphus Vorstius și Emmanuel Stupanus. A fost adeptul teoriilor lui René Descartes. În 1637 obține doctoratul la universitatea din Basel.

În 1658 este numit profesor de medicină la Universitatea din Leyden. Reunește în jurul său o adevărată echipă de cercetători, printre care Reinier de Graaf și Jan Swammerdam.

Printre studenții săi valoroși putem enumera: Jan Swammerdam, Reinier de Graaf, Niels Stensen și Burchard de Volder.

·         1638: Împăratul erei Shunzhi (15 martie 1638 - 5 februarie 1661), anterior romanizat ca Împăratul Shun - Chih, a fost al treilea împărat al dinastiei Qing și primul împărat Qing care a domnit peste China, între 1644-1661. Un consiliu de prinți și miniștri manciurieni, l-a ales pentru a-i succede tatălui său, Hong Taiji (1592-1643), în septembrie 1643, când el avea doar cinci ani. Prinții au numit, de asemenea, doi co-regenți: Dorgon(1612-1650), al XIV-lea fiu al fondatorului Qingului, Nurhaci (1559-1626), și Jirgalang (1599-1655), unul dintre nepoții lui Nurhaci, ambii erau membrii clanului imperial Qing.

Între 1643-1650, puterea politică a fost în cea mai mare parte în mâinile lui Dorgon. Sub conducerea sa, Qingul cucerit cea mai mare parte a teritoriului dinastiei abolite, Ming (1368-1644), a gonit regimurile monarhiste loiale Mingului în provinciile din sud-vest, și a stabilit baza dominației Qingului peste China, în ciuda politicilor sale extrem de nepopulare, cum ar fi "ordinul de tund părul" din 1645, care i-a forțat pe supușii Qingului să-și radă partea din față a scalpului și să își împletească părul rămas într-o coadă, asemănătoare cu cea a manciurienilor. După moartea lui Dorgon în 1650, tânărul monarh a început personal să domnească. El a încercat, cu succes mixt, să lupte împotriva corupției și să reducă influența politică a nobilimii manciuriene. În 1650 s-a confruntat cu o remobilizare a rezistenței loialiștilor Ming, dar prin 1661 armatele lui au învins ultimii oponenți ai Qingului, navigatorul Koxinga ( 1624-1662 ) și Prințul de Gui (1623-1662) din Ming de Sud, ambii cedând în anul următor. Împăratul Shunzhi a murit la vârsta de 22 ani, de variolă, o boala extrem de contagioasă care a fost endemică în China, dar față de care manciurienii nu aveau imunitate. El a fost succedat de al-III lea fiu, Xuanye, care supraviețuise deja variolei, și care a domnit timp de șaizeci de ani, sub numele de eră Kangxi. Deoarece puține documente s-au mai păstrat din epoca Shunzhi, decât la dominația de mai târziu a Qingului, era Shunzhi este o perioadă, relativ, puțin cunoscută din istoria dinastiei.

"Shunzhi" a fost numele, în chineză, de eră/domnie a acestui monarh. Acest titlu a avut echivalente în manciuriană și mongolă, deoarece familia imperială a Qing a fost manciuriană, și a domnit peste multe triburi mongole, care au ajutat Qingul să cucerească China. Numele personal al împăratului a fost Fulin, iar numele postum, prin care a fost venerat la Templul Ancestral Imperial, a fost Shizu (Wade - Giles: Shih-tsu, chineză :世祖) .

* 1713: Abatele Nicolas-Louis de Lacaille (n. 15 martie 1713, Rumigny, Ardennes — d. 21 martie 1762, Paris) a fost un teolog, astronom, matematician și fizician francez.

A propus denumirea folosită în prezent pentru Cometa Halley.

A făcut studii umaniste la colegiul iezuit de la Mantes apoi, începând din 1729, retorica la colegiul Lisieux, la Paris. După trei ani de studii teologice la colegiul din Navarra, a devenit maestru în arte și bacalaureat în teologie.

În 1736 a devenit elev al astronomului Cassini; a efectuat primele observații astronomice în mai 1737. În mai 1738, împreună cu Maraldi, a efectuat o lungă campanie de releveuri ale coastei Atlanticului, între Nantes și Bayonne. În iulie 1739, a participat cu Cassini de Thury la măsurarea meridianului în Pirinei, pornind de la Perpignan.

Profesor de matematici la Colegiul Mazarin în noiembrie 1739, a intrat la Academia de Științe la 8 mai 1741 ca adjunct și a devenit asociat în 1745.

A efectuat o lungă misiune în Emisfera australă, din octombrie 1750 până în iunie 1754, unde a fost trimis să măsoare arcul meridianului. A făcut puține observații în domeniul istoriei naturale, dar s-a întors cu o colecție considerabilă, îndeosebi de păsări, folosită îndeosebi Mathurin Jacques Brisson (1723-1806).

După ce a construit un observator astronomic în Africa de Sud la Cape Town, a efectuat un număr impresionant de obsevații astronomice. Și-a încheiat șederea australă la Île-de-France, apoi la Insula Bourbon, astăzi respectiv Însulele Mauritius și La Réunion, din ianuarie 1753 până în februarie 1754, perioadă în care a efectuat un releveu geodezic al Île-de-France.

A fost membru al Academiilor din Berlin, Stockholm, Bologna și Göttingen; a devenit membru al Royal Society la 17 ianuarie 1760.

A denumit 14 din cele 88 de constelații moderne și a redenumit o alta: Musca(în latină: Musca, cu abrevierea: Mus). Se află în apropiere dea constelația Crucea Sudulu (Crux, Cru).

Raționalismul său științific l-a condus să denumească cele 14 constelații astfel:

• Mașina Pneumatică, Antlia, Ant
• Dalta, Caelum, Cae
• Compasul, Circinus, Cir
• Cuptorul, Fornax, For
• Orologiul, Horologium, Hor
• Platoul, Mensa, Men (de la numele unui munte situat în apropiere de Cap Town)
• Microscopul, Microscopium, Mic
• Echerul, Norma, Nor
• Octantul, Octans, Oct
• Pictorul, Pictor, Pic
• Busola, Pyxis, Pyx
• Reticulul, Reticulum, Ret
• Sculptorul, Sculptor, Scl
• Telescopul, Telescopium, Tel

A decupat foarte întinsa constelație Nava Argo pentru a crea trei alte constelații, Carena, Pupa și Velele.

A suprimat și o constelație mică, Stejarul lui Carol (în latină: Robur Carolinum), inventată de Edmund Halley în 1677, și situată în apropierea Navei Argo.

La revenirea în Franța, a participat la verificarea bazei stabilite de Jean Picard, cu aproape un secol înainte, pentru măsura lungimii meridianului terestru în 1756.

Nicolas-Louis de Lacaille
Date personale
Născut	15 martie 1713 Rumigny, Franța
Decedat	21 martie 1762 Paris, Franța
Naționalitate	francez
Cetățenie	Regatul Franței  Franța
Religie	romano-catolic
Ocupație	astronom matematician
Activitate
Domeniu	astronomie, matematici
Instituție	Collège de Navarre Collège de Lisieux
Alma Mater	Collège de Lisieux[*] Collège de Navarre[*]
Cunoscut pentru	Microscopul Reticulul NGC 4755 Telescopium Velele... Messier 55
Societăți	Academia Regală de Științe din Franța Academia Regală Suedeză de Științe Academia Prusacă de Științe Rumigny: bust al lui Lacaille.

* 1720: Filip al Spaniei (15 martie 1720 – 18 iulie 1765) a fost Duce de Parma din 1748 până în 1765. A fondat Casa de Bourbon-Parma, o ramură a dinastiei spaniole. A fost ginerele regelui Ludovic al XV-lea al Franței.

Infantele Filip
Duce de Parma, Piacenza și Guastalla
Date personale
Născut	15 martie 1720 Real Alcázar, Madrid, Spania
Decedat	18 iulie 1765 (45 de ani) Alessandria, Italia
Înmormântat	Sanctuary of Santa Maria della Steccata[*]
Părinți	Filip al V-lea al Spaniei Elisabeta de Parma
Frați și surori	Maria Antonia a Spaniei Infanta Mariana Victoria a Spaniei Infanta Maria Teresa Rafaela a Spaniei Ferdinand al VI-lea al Spaniei Ludovic I al Spaniei Infante Luis, Count of Chinchón[*] Carol al III-lea al Spaniei Infante Philip Peter Gabriel of Spain[*]
Căsătorit cu	Prințesa Louise Élisabeth a Franței
Copii	Isabella Maria de Parma Ferdinand, Duce de Parma Maria Luisa, regină a Spaniei
Cetățenie	Spania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Bourbon
Domnie
Domnie	1748–1765

·         1767: S-a nascut Andrew Jackson, al 7-lea presedinte al SUA (d. 8 iunie 1845), cel de-al saptelea presedinte al SUA (1829-1837), erou al bataliei de la aNew Orleans (1815) si unul dintre fondatorii Partidului Democrat.

·         1779: Lord Melbourne, prim ministru al Marii Britanii (d. 1848)
* 1809: Joseph Jenkins Roberts (n. 15 martie 1809 – 24 februarie 1876) a fost președintele Liberiei de două ori (1848-1856 și 1872-1876). S-a născut în Norfolk, Virginia, USA, Roberts a emigrat în Liberia în 1829 în tinerețe. Și-a deschis un magazin în Monrovia, după care a intrat în politică. Când Liberia a devenit stat independent în 1847, Roberts a fost ales primul președinte al țării, și a îndeplinit această funcție până în 1856. În 1872 a fost din nou ales președinte.
Joseph s-a născut în Norfolk, Virginia, Statele Unite, fiind al doilea dintre șapte frați. S-a spus că tatăl său ar fi fost un stăpân de plantații galez. Amelia, mama sa, descrisă ca fiind o mulatră cu pielea deschisă la culoare, a fost o vreme sclava și consoarta acestuia, care a eliberat-o când era tânără.^[1] Amelia și-a botezat toți copiii cu excepția unuia Jenkins, ceea ce sugerează că acesta ar fi numele tatălui lor natural. După eliberare, Amelia s-a căsătorit cu James Roberts, un negru liber; tatăl vitreg a crescut copiii Ameliei ca pe ai lui. Roberts se ocupa cu o afacere cu transporturi fluviale pe râul James. Până la sfârșitul vieții, a devenit destul de înstărit pentru un afro-american din acea vreme.^[2]Joseph Roberts avea origini predominant europene. Istoricul liberian Abayomi Karnga scria în 1926: „Nu era chiar negru; era doar o optime african și ar fi putut foarte ușor să treacă drept alb.”^[3] În copilărie, Joseph a început să muncească la afacerea tatălui său, încărcând marfă pe o plută ce le transporta de la Petersburg spre Norfolk pe râul James.^[4] Familia s-a mutat la Petersburg, Virginia, oraș industrial. La scurt timp, James Roberts a murit. Joseph a continuat să lucreze în transporturi, dar a fost și ucenic la o frizerie. Frizerul, William Colson, era și preot și unul dintre cei mai educați negri din Virginia. El i-a dat lui Roberts acces la biblioteca sa personală, sursă principală a educației băiatului
Roberts s-a căsătorit cu o femeie de 18 ani pe nume Sarah în 1828. Ei aveau un copil nou-născut cu ei când au emigrat în Liberia. Atât Sarah cât și copilul au murit în primul an după emigrare.^[5] Roberts s-a recăsătorit cu Jane Rose Waring, fiica lui Harriet Graves și Colston Waring din Norfolk și Petersburg, Virginia, care emigrase și ea în colonie

Daghereotip realizat între 1840 și 1860.

După ce a aflat de planurile Societății Americane pentru Colonizare de a coloniza coasta africană de la Capul Mesurado de lângă Monrovia de astăzi, familia Roberts a hotărât să se alăture unei expediții. Restricțiile puse asupra negrilor liberi de Legile Negrilor din Virginia au jucat un rol important în această decizie. Familia Roberts era, în plus, una foarte religioasă și dorea evanghelizarea indigenilor din Africa.^[2] La 9 februarie 1829 ei au plecat în Africa pe vasul Harriet. Joseph Roberts, soția sa Sarah și copilul lor au călătorit împreună în Liberia,^[7]împreună cu mama lui și cu cinci dintre cei șase frați. Pe același vas se afla și James Spriggs Payne, care avea să devină al patrulea președinte al Liberiei.^[1]

La Monrovia, Roberts împreună cu doi frați ai săi și cu ajutorul prietenului lor William Colson of Petersburg au înființat o afacere care se ocupa cu exportul de produse pe bază de palmier, santal african și fildeș în Statele Unite, precum și cu importul de bunuri americane într-un magazin din Monrovia. În 1835, Colson a emigrat în Liberia, dar a murit la scurt timp după sosire. Afacerea a înflorit, iar familia Roberts au devenit membri marcanți ai comunității locale.^[2] În acest timp, fratele lui Joseph, John Wright Roberts, a devenit preot metodist, și avea ulterior să devină episcop. După ce la început a activat ca negustor, fratele cel mai mic, Henry Roberts, a studiat medicina la Școala Medicală Berkshire din Massachusetts. Joseph Roberts a avut resurse financiare suficiente pentru a plăti studiile fratelui său. Henry s-a întors în Liberia să lucreze ca medic.^[8]

În 1833, Joseph Roberts a devenit high sheriff al coloniei. Una dintre responsabilitățile sale era cea de a organiza milițiile de coloniști care călătoreau în interiorul continentului pentru a colecta taxe de la popoarele indigene și de a înăbuși revoltele lor împotriva dominației coloniale. În 1839, Societatea Americană pentru Colonizare l-a numit pe Roberts viceguvernator. După încă doi ani, după moartea guvernatorului Thomas Buchanan, Roberts a devenit primul guvernator metis al Liberiei. În 1846, Roberts a cerut legislativului declararea independenței Liberiei, dar și menținerea cooperării cu Societatea Americană pentru Colonizare. Legislativul a convocat un referendum, în care alegătorii au votat în favoarea independenței. La 26 iulie 1847, Roberts a proclamat independența Liberiei. Primele alegeri prezidențiale s-au desfășurat la 5 octombrie 1847, și au fost câștigate de Roberts, care a depus jurământul la 3 ianuarie 1848, împreună cu vicepreședintele său, Stepehn Allen Benson

Roberts a murit la 24 februarie 1876, la mai puțin de două luni după încheierea celui de-al doilea mandat al său ca președinte. În testamentul său, el a lăsat 10000 de dolari și moșia sa moștenire sistemului educațional din Liberia.^[1]

Principalul aeroport al Liberiei se numește în onoarea sa Aeroportul Internațional Roberts, ca și orașul Robertsport și Strada Roberts din Monrovia. Chipul său apare pe bancnota de zece dolari liberieni introdusă în 1997, și pe vechea bancnotă de cinci dolari aflată în circulație între 1989 și 1991. 15 martie, ziua sa de naștere, este sărbătoare națională în Liberia

·         1812: Maria Burada, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru (d. 1886)

* 1821: Jan sau Johann Josef Loschmidt (n. 15 martie 1821 – d. 8 iulie 1895), de asemenea și Josef Loschmidt, a fost un om de știință austriac, care a adus contribuții importante în chimie, fizică (termodinamică, optică, electrodinamică), și în domeniul formelor cristaline.

Născut în Karlsbad, un oraș situat în Imperiul Austriac (acum Karlovy Vary, Republica Cehă), Loschmidt a devenit profesor de chimie fizică la Universitatea din Viena în 1868.

Johann Josef Loschmidt
Johann Josef Loschmidt
Date personale
Născut	15 martie 1821 Putschirn, Imperiul Austriac (acum Počerny, Karlovy Vary, Republica Cehă)
Decedat	8 iulie 1895 (74 ani) Viena, Austro-Ungaria
Înmormântat	Cimitirul Central din Viena
Cetățenie	Austria
Ocupație	fizician chimist profesor
Activitate
Instituție	Universitatea din Viena
Alma Mater	Universitatea Carolină Universitatea din Viena
Organizații	Austrian Academy of Sciences[*]
Conducător de doctorat	Joseph Stefan[1]
Doctoranzi	Gustav Jäger[*][2]

·         1830: Paul Heyse, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (d. 1914)

·         1831: S-a nascut Pantazi Ghica, prozator, dramaturg si publicist; secretar particular al lui Nicolae Balcescu, s-a numarat printre comisarii pentru propaganda ai Revolutiei de la 1848-1849; frate cu prozatorul Ion Ghica (d. 17 iulie 1882, București). Pantazi Ghica (n. 15 martie 1831 – d. 17 iulie 1882) a fost un scriitor și critic literar român, cunoscut sub unul din pseudonimele Tapazin, G. Pantazi sau Ghaki. A urmat studii la Paris, pe care nu le-a terminat. Alături de fratele său, Ion Ghica, a participat la Revoluția română de la 1848, ca secretar al lui Nicolae Bălcescu care l-a trimis comisar cu propaganda în județele Prahova și Buzău, fapt pentru care a fost condamnat la exil. Revenit la Buzău ca prefect liberal, în 1866, Pantazi a fost însărcinat să pregătească o vânătoare pentru prințul Carol. Când domnitorul a dus pușca la ochi ca să tragă într-un urs, animalul a început sa joace. Prefectul, temându-se de răspundere, se gândise sa folosească un urs țigănesc, îmblânzit. Carol s-a supărat că i se strică plăcerea cinegetică și l-a destituit pe Pantazi. Pantazi Ghica a fost căsătorit cu Camille Guyet de Fernrx. Pantazi Ghica a primit lumina la 15 septembrie 1863 în loja bucureșteană Înțelepții din Heliopolis, în chiar anul renașterii acesteia din cenușa lojei Steaua Dunării. La 5 octombrie 1863, la 32 de ani, Pantazi Ghica a fost ridicat la rangul de Maestru Mason.

* 1845: Prințesa Sophie Maria Friederike Auguste Leopoldine Alexandrine Ernestine Albertine Elisabeth de Saxonia, Ducesă de Saxonia (15 martie 1845 - 9 martie 1867), a fost cel mai mic copil din cei nouă ai regelui Ioan al Saxoniei și ai soției lui, Prințesa Amalie Auguste de Bavaria. A fost sora mai mică a regilor Albert al Saxoniei și George al Saxoniei.^[1][2] Prin căsătoria cu Ducele Karl-Theodor al Bavariei, Sofia a devenit membră a Casei de Wittelsbach și Ducesă a Bavariei.

Prințesa Sofia de Saxonia
Ducesa Sofia a Bavariei
Date personale
Nume la naștere	Sophie Maria Friederike Auguste Leopoldine Alexandrine Ernestine Albertine Elisabeth
Născută	15 martie 1845 Dresda, Regatul saxoniei
Decedată	9 martie 1867 (21 de ani) Munchen, Regatul Bavariei
Înmormântată	Bavaria
Cauza decesului	cauze naturale[*] (gripă)
Părinți	Ioan al Saxoniei Prințesa Amalie Auguste de Bavaria
Frați și surori	Prințesa Ana de Saxonia Prințesa Margareta de Saxonia Prințesa Elisabeta de Saxonia George de Saxonia Albert I al Saxoniei Sidonie of Saxony[*]
Căsătorită cu	Ducele Karl-Theodor al Bavariei
Copii	Amalie, Ducesă de Urach
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wettin Casa de Wittelsbach

* 1871: Constantin Argetoianu (n. 3/15 martie 1871,^[1] Craiova, România^[2] – d. 6 februarie 1955,^[1] Sighetu Marmației, România^[3]) a fost un om politic român, care a deținut funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României (între 28 septembrie 1939 și 23 noiembrie 1939). Unic descendent al unei înstărite familii boierești din Oltenia, Argetoianu a dobândit o licență în drept și un doctorat în medicină la Paris, însă a urmat o carieră în diplomație, unde a activat până în 1913, când a intrat în politica română. S-a alăturat inițial Partidului Conservator, însă a trecut de-a lungul carierei sale politice prin multe partide, deținând portofoliul ministerial în diferite guverne. Argetoianu a fost ales cu puține întreruperi în Parlament, deținând președinția Senatului între 1938 și 1939.

Întemeietor alături de Alexandru Averescu al Ligii Poporului, i-a revenit ca ministru de justiție în Guvernul Averescu sarcina ingrată de a reprezenta România la Tratativele de pace de la Buftea cu Puterile Centrale și de semna Tratatul preliminar de pace (1918). În 1920, a fost confruntat din poziția de ministru de interne cu prima grevă generală din istoria României și cu atentatul lui Max Goldstein asupra Senatului.^[4] În anul următor Argetoianu a declanșat represaliile împotriva Partidului Socialist Român.

În pofida faptului că a fost lung timp un adversar înverșunat al lui Ionel Brătianu, s-a apropiat de acesta și a devenit ministru în guvernele Știrbey și Brătianu din 1927, intrând după moartea subită a liderului liberal în PNL. Un susținător al principelui Carol, Argetoianu a îmbrățișat „restaurația” din 8 iunie 1930 și a ajuns din nou ministru în 1931, în dificila guvernare Iorga-Argetoianu, confruntată cu efectele Marii crize economice. Eșecul întreprinderii l-a ținut pe boierul de la Breasta în anii 1930 în expectativă, rămânând în relații bune cu regele și militând pentru asumarea de către acesta a unui regim autoritar, dincolo de partide.

Acest lucru s-a produs în 1938, iar Argetoianu a fost unul dintre membrii proeminenți ai primului cabinet Miron Cristea și a aderat la partidului regal unic Frontul Renașterii Nationale, fiind consilier regal și președinte al Consiliului Superior Economic. După asasinarea lui Armand Călinescu, a fost el însuși numit pentru scurt timp premier. A participat la Consiliile de Coroană convocate de Carol al II-lea în 1940, pronunțându-se pentru acceptarea cedărilor teritoriale, în speranța unei recuperări ulterioare. Asimilat de legionari dictaturii regale, a scăpat în noiembrie 1940 la limită de asasinare, pentru a părăsi în aprilie 1944 țara. S-a întors în noiembrie 1946, în speranța de a fi numit premier în locul lui Groza. Desproprietărit sub regimul comunist de întreaga sa avere, a fost arestat în „noaptea demnitarilor” (5/6 martie 1950) și a murit la 6 februarie 1955 în închisoarea de la Sighet. Constantin Argetoianu a fost reabilitat de justiție în 1999.^[5] Deși prestația sa politică a fost contestată atât de contemporani, cât și de istorici, el este considerat unul dintre cei mai influenți politicieni ai Perioadei interbelice. În prezent este cunoscut pentru scrierile sale memorialistice, care purtând marca inteligenței și cinismului autorului lor reprezintă prin bogăția de informație și prin calitatea literară un document de primă importanță asupra vieții politice și sociale din timpul său.

Constantin Argetoianu se trăgea din partea tatălui dintr-o veche familie boierească oltenească, Argetoienii. Numele poate fi urmărit în istorie până în secolul al XVI-lea, când este atestat un Vârjoghe (Virgil) Argetoianu (Hargetoianu, după documentele rămase), fără a fi posibilă stabilirea unei filiații documentate.^[6] Cea mai veche persoană despre care familia avea informații mai detaliate este Costache Argetoianu, care a trăit la începutul secolului al XVIII-lea și îl avea socru pe Mihail Cantacuzino, întemeietorul Mănăstirii Sinaia. Despre Costache Argetoianu, cronicarul grec Dapontes scria că era unul dintre boierii cei mai cu vază din Oltenia. Avea mai multe moșii, printre care Argetoaia (de la care se trage numele familiei), Breasta,^[7] Ișalnița și Braloștița.^[8]

Costache Argetoianu a avut un strănepot numit tot Costache Argetoianu, care s-a căsătorit cu Maria, fiica lui Manole (Manolache) Vodă Rosetti. Împreună cu soția și ginerele, acest Costache s-au refugiat la Viena pe vremea împăratului Iosif al II-lea. S-au întors la Craiova după moartea lui Manole Rosetti. Costache și Maria Argetoianu au avut mai mulți copii, din care cel mai mare, Nicolae, a avut un singur fiu, pe Constantin Argetoianu, bunicul politicianului. Acesta s-a căsătorit la 22 ani cu Ana Rahtivanu. Din cei 16 copii născuți înainte de moartea lui de holeră în 1848, au supraviețuit 5, printre care și viitorul general Ion Argetoianu, tatăl lui Constantin Argetoianu. Octav George Lecca a produs în lucrarea sa „Familiile boierești române” un arbore genealogic diferit de cel descris în memoriile sale de Argetoianu, localizând doi potențiali strămoși în secolul al XVII-lea, în marele stolnic Mihaiu Hargetoianu și Dumitrașco Argetoyanul.

După studii universitare la Paris, intră în diplomație. Din 1898 până la declanșarea Primului Război Mondial, Argetoianu a fost atașat, secretar, prim-secretar, consilier la legațiile române din Constantinopol, Roma, Viena, Paris. A fost, de asemenea, șeful delegației române la preliminariile de pace de la Buftea, din 1918, la sfârșitul primului Război Mondial.

Constantin Argetoianu își începe cariera politică în 1913, intrând în Partidul Conservator, al cărui membru de vază era și tatăl său, generalul Ion Argetoianu. În timpul Primului Război Mondial, Partidul Conservator, care fusese după 1880 una dintre principalele două forțe politice din România, se fracționalizează, motive de conflict fiind, printre alele, intrarea României în război de partea Antantei, reforma agricolă și participarea la guvernare. În privința reformei agricole, Argetoianu, un moșier înstărit, se remarcă prin împotrivirea fățișă la planurile Guvernului Brătianu de a înfăptui o reîmpărțire a terenurilor în defavoarea marilor proprietari.

Ca urmare a trecerii acestui act legislativ și a înfăptuirii Marii Uniri, care lărgește semnificativ baza electorală, Partidul Conservator este marginalizat și Constantin Argetoianu îl părăsește, urmând o serie de colaborări politice cu personalități precum Alexandru Averescu și N. Iorga.

În 1918, Argetoianu devine pentru prima dată ministru, în guvernul Alexandru Averescu. Deține între 29 ianuarie și 4 martie 1918 portofoliul justiției. În această calitate, pleacă la 11 februarie 1918 la Buftea, unde conduce (prim-delegat și șef) delegația României la tratativele de pace cu Puterile Centrale. După înlocuirea guvernului, Alexandru Averescu fondează Liga Poporului, care în 1920 avea să își schimbe numele în Partidul Poporului. D. Drăghicescu afirmă că în timp ce centrul de atracție al partidului a fost prestigiul militar și personalitatea lui generalul Averescu, “puterea de coeziune a fost impulsivitatea și brutalitatea cinică a d-lui C. Argetoianu”.

În al doilea guvern Alexandru Averescu, Argetoianu îndeplinește funcțiile de ministru de finanțe și interne. La 12 mai 1921, Constantin Argetoianu dă ordinul de arestare a Congresului socialiștilor, care votase afilierea necondiționată la Comintern. Deși a intrat în istorie pentru reformele importante înfăptuite de acest guvern (Reforma agrară, unificarea monetară și financiară, refacerea industrială), cariera politică a lui Averescu își atinsese apogeul și intră în declin.

Constantin Argetoianu intră în conflict deschis cu generalul Averescu în 15 decembrie 1923, când se proclamă șef al Partidului Poporului. Exclus de Averescu din partid, facțiunea sa fuzionează în 1924 cu Partidul Naționalist-Democrat al lui N. Iorga. La 8 martie 1925, în absența lui N. Iorga, noua construcție politică - Partid Naționalist al Poporului, condus de Iorga și Argetoianu) - este dizolvată în Partidul Național al lui Iuliu Maniu. Deși își dăduse inițial consimțământul, Iorga se răzgândește și părăsește în septembrie 1926 Partidul Național.

În aceste condiții, Argetoianu se alătură în 1927 Partidului Național Liberal al fostului său adversar Ion I.C. Brătianu, servind ca ministru în guvernul Știrbey și ca ministru al agriculturii și domeniilor în Guvernul Brătianu. În urma morții lui Ionel Brătianu, șefia PNL îi revine lui Vintilă Brătianu. Anul 1927 aduce și moartea Regelui Ferdinand, care este succedat de nepotul său minor, Mihai. Conducerea statului român revine de facto unei regențe formate din trei persoane, care se dovedește incapabilă să gestioneze apartinic conflictele politice interne. În aceste condiții, o reîntoarcere în țară a principelui Carol - fiul lui Ferdinand, care renunțase în favoarea fiului său la tron - devine o ipoteză plauzibilă și recurentă, deși ilegală în conformitate cu legislația în vigoare la acel moment și testamentul Regelui Ferdinand. Partidul Național Liberal și noul său conducător se conturează ca principali oponenți ai ideii unei reîntoarceri. Prin atitudinea sa față de această problemă, Argetoianu intră în conflict cu Vintilă Brătianu. Alte tensiuni între cei doi bărbați izbucnesc pe fondul intenției lui C. Argetoianu de a se implica în înființarea unei noi bănci cu capital străin, ceea ce ar fi fost de natură să pericliteze situația băncii familiei Brătianu și era în conflict cu doctrina financiară liberală. Pe acest fond, Argetoianu părăsește PNL la sfârșitul lui 1930.

Începând cu aprilie 1931, Argetoianu devine ministru de finanțe în Guvernul Iorga. Deține de asemenea și portofoliul ad-interim de interne.

În iunie 1932 pune bazele Uniunii Agrare, care mai târziu își schimbă numele în Partidul Agrar.

Un susținător fervent al monarhiei și Regelui Carol al II-lea, către sfârșitul deceniului, după adoptarea noii constituții din 1938, Argetoianu este numit consilier regal. În urma asasinării premierului Armand Călinescu de către legionari, Argetoianu este numit pentru scurt timp de Carol al II-lea premier.

În calitate de consilier regal a participat pe 6 septembrie 1939 la Consiliul Regal. În timp ce decizia unanimă a fost neutralitatea României, Argetoianu a atras atenția asupra pericolului iminent constituit de Uniunea Sovietică.

În 1940 scapă datorită intervenției rapide a lui Alexandru Rioșanu, subsecretar de stat la Ministerul de interne, de asasinarea de către legionari (cărora le sucombă alte personalități, precum N. Iorga). În timpul războiului părăsește țara, pentru a se întoarce în 1946. Întoarcerea sa, motivată de speranța unei noi implicări în viața politică, a fost întâmpinată atât de organele de presă comuniste cât și de rămășițele presei libere cu condescendență și sarcasm.

În Monitorul Oficial al României. Partea 1, 114, nr. 226, 30 septembrie 1946 (p. 13B) este anunțată naționalizarea fermei C. Argetoianu, com. Breasta, județul Dolj, suprafața. 100 ha., fiind trecută în proprietatea și administrarea Ministerului Agriculturii și Domeniilor de la 1 septembrie 1946.

În 1947 era încă implicat ca vice-președinte în administrarea Jockey-Club-ului.^[9]

A fost arestat în 1950 de regimul comunist și încarcerat la Închisoarea Sighet (după ce trecuse și prin Jilava și Galați), alături de alte personalități marcante ale României interbelice. A murit fără a fi judecat, la închisoarea Sighet în anul 1952. (După alte surse ^[10][11] în aprilie 1955).

În perioada comunistă, scrierile lui Constantin Argetoianu nu au fost accesibile publicului. Au fost reproduse scurte fragmente malițioase referitoare la paternitatea ultimilor copii ai Reginei Maria. Alte fragmente au fost publicate în revista „Magazin Istoric”.

Editurile Albatros, Humanitas și Machiavelli au publicat după 1989 memoriile sale Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri. Constând din opt părți, memoriile sunt rescrise de Argetoianu pe baza jurnalului ținut de-a lungul vremii și acoperă un interval vast, începând cu copilăria și sfârșindu-se cu anul 1935.

Perioada dintre 1935 și 1944 este consemnată în jurnalul Însemnări zilnice, care a apărut între 1998 și 2009, în zece volume, la Editura Machiavelli, sub coordonarea istoricului Stelian Neagoe. Pasaje din Însemnări zilnice au fost serializate, tot sub îngrijirea lui Stelian Neagoe, în cotidianul Jurnalul Național.

Constantin Argetoianu
Constantin Argetoianu în 1933
Date personale
Născut	3/15 martie 1871[1]  Craiova, România[2]
Decedat	6 februarie 1955 (83 de ani)[1]  Sighetu Marmației, România[3]
Căsătorit cu	Clemența Talievici Valentina Boambă
Copii	Marie-Jeanne Argetoianu
Cetățenie	România
Religie	Ortodox
Ocupație	politician
Prim-ministru al României
În funcție 28 septembrie 1939 – 23 noiembrie 1939
Precedat de	Gheorghe Argeșanu
Succedat de	Gheorghe Tătărăscu
Ministru al finanțelor publice
În funcție 18 aprilie 1931 – 5 iunie 1932
Precedat de	Mihai Popovici
Succedat de	Gheorghe Mironescu
Ministru al agriculturii
În funcție 4 iunie 1927 – 9 noiembrie 1928
Precedat de	Constantin Garoflid
Succedat de	Ion Mihalache
Președinte al Senatului României
Partid politic	Partidul Conservator (1913-1918) Liga Poporului (1918-1923) Partidul Naționalist al Poporului (1924-1925) Partidul Național Român (1925-1926) Partidul Național Liberal (1927-1930) Uniunea Agrară (1932-1938) Frontul Renașterii Naționale (1938-1940) Uniunea Națională Muncă și Refacere (1947)
Alma mater	Facultatea de Litere din Paris[*] Facultatea de Drept din Paris[*] Faculté de médecine de Paris[*]
Profesie	diplomat, medic, jurist

* 1900: Emilio Sagi Liñán (n. 15 martie 1900 - d. 25 mai 1951) a fost un fotbalist spaniol de care a jucat pe postul de atacant. A jucat la clubul FC Barcelona și la echipa națională de fotbal a Spaniei.

·         1915: S-a nascut la Râșcani, Bălți, in Basarabia, Imperiul Rus, zoologul și biologul român Nicolae Botnariuc; (d. 1 martie 2011). Nicolae Botnariuc (n. 15 martie 1915, Râșcani, Bălți, Basarabia, Imperiul Rus – d. 1 martie 2011) a fost un zoolog și biolog român, ales ca membru al Academiei Române (corespondent în 1974 și titular în 1990). A fost autor a peste 150 de lucrări științifice, a condus colectivul de elaborare a lucrării Fauna României, ca și prima expediție românească transafricană (1970-1971). A fost membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei.

* 1919: José Maria Pires (n. 15 martie 1919, Córregos, Brazilia – d. 27 august2017,^[1] Belo Horizonte, Brazilia) a fost un scriitor și arhiepiscop romano-catolic brazilian, primul episcop negru din istoria Bisericii Catolice din Brazilia^⁠(d)

S-a născut la Córregos, Brazilia și a fost sfințit preot la 20 decembrie 1941; a fost numit episcop al Diecezei de Araçuaí^⁠(d) la 25 mai 1957 și a fost consacrat la 22 septembrie 1957. La 2 decembrie 1965 Pires a fost numit arhiepiscop al Arhidiecezei de Paraíba^⁠(d).

S-a retras din activitate la 29 noiembrie 1995. A decedat la Belo Horizonte la 27 august 2017,^[3] la vârsta de 98 de ani, din cauza unei insuficiențe respiratorii cauzate de pneumonie.

·         1920: Donnall Thomas, medic american, laureat al Premiului Nobel (d. 2012)

·         1924: Iuri Bondarev, scriitor, critic literar, scenarist rus
* 1924: Aldo Andreotti (n. 15 martie 1924, Florența, Italia – d. 21 februarie1980 Pisa, Italia) a fost un matematician italian, cu contribuții importante la geometria algebrică, teoria funcțiilor de variabile complexeși teoria ecuațiilor cu derivate parțiale.

·         1927 - S-a născut Carl Smith, cântăreţ şi chitarist country american.
* 1930: Nicolae Bikfalvi - (n. 15 martie 1930), Hunedoara este un pictor român.

• Absolvent al Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu” Cluj-Napoca, promoția 1955. Debutează în anul 1955, în cadrul expoziției “Lupta pentru pace” la Cluj-Napoca.
• Din anul 1959 este profesor la Liceul de Artă din Arad.
• Din 1970-1980 este membru în Comitetul pe țară a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România.

·         1930: Jores Alfiorov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel

·         1932 - S-a născut Arif Mardin, producător american.
* 1932: Alan LaVern Bean (n. 15 martie 1932, Wheeler[*], SUA – d. 26 mai 2018, Houston, SUA) a fost un astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 12, al patrulea om care a pășit pe suprafața Lunii.
* 1932: Ion Nicodim (n. 26 martie 1932, Constanța - d. 15 martie 2007, Paris, Franța) a fost un pictor, sculptor și decorator român.

Provenit dintr-un mediu modest, Ion Nicodim s-a născut la Constanța, în anul 1932. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția „Artă monumentală”, în 1956.

În 1957 s-a căsătorit cu artista Ariana Soreanu / Irina Soreanu, pe care o cunoscuse din studenție, și care a dezvoltat o carieră internațională în domeniul artei textile.

În 1958, a vizitat mari colecții de artă modernă în Uniunea Sovietică, unde a avut posibilitatea să vadă lucrări ale lui Henri Matisse.

În primii ani după studenție, Ion Nicodim a realizat un număr de opere monumentale, tapiserii, mozaicuri, ceramici, consacrându-se îndeosebi picturii.

Laureat al Premiului „Frederic și Cecilia Cuțescu-Storck”, Ion Nicodim s-a instalat la Roma, în 1965, la Accademia di Romania, unde i s-au deschis noi orizonturi. Prima sa expoziție personală la galeria Il Bilico, îl așează alături de artiști deja renumiți, ca Sam Francis, Jean Fautrier, Julius Bissier și Joan Miró.

În 1968, crezând în scurta tentativă de deschidere spre Occident a regimului comunist român, artistul revine în țară. Speranța a fost însă înșelătoare, întrucât povara de plumb s-a instalat curând, din nou, peste țară și a izolat-o de lumea artistică internațională. Deși autoritățile i-au recunoscut talentul, tapiseria sa „Cântare omului” fiind oferită de guvernul român, în 1970, sediului ONU de la New York, acestea n-au încetat să-i păcălească libertatea de creație și să-l priveze de orice deplasare în străinătate.

Nu a reușit să treacă frontierele României decât în 1977, invitat fiind de „Cité internationale des arts de Paris”, pentru o ședere de mai mulți ani, și aceasta în pofida invitației făcute de ONU, în 1976, care îl numește Planetary Citizen, alături de personalități din lumea întreagă: Martin Luther King, Darius Milhaud, Pablo Casals, Arthur Miller, Yehudi Menuhin, Leopold Stokowski, Abatele Pierre, etc.

Dar artistul nu a uitat niciodată pictura, precum o dragoste din tinerețe... Ultimele sale mari expoziții personale din 2006, la Château Royal de Collioure și la Caen, în prestigioasa Abbaye aux Dames, regrupează atât pânze, sculpturi cât și instalații.

Proiectând până la ultima suflare realizarea unui Memorial al Gulagului românesc, concurs organizat de Ministerul român al Culturii, pe care-l câștigase la începutul anilor 1990, artistul s-a stins din viață la Paris, cu zece zile înainte de a fi împlinit 75 de ani, la 15 martie 2007, în urma unui cancer.

În afară de opera sa artistică, după Ion Nicodim au rămas numeroasele sale carnete – un soi de jurnal intim, pe care-l ținea în mod riguros la zi.

S-a remarcat prin peisaje („Punct pescăresc”, „Lacul”), portrete, lucrări decorative în mozaic („Școala”) și tapiserii („Cântare omului”, în momentul actual se află la sediul UNESCO, „Ziua și noaptea”).

După ce în 1977 s-a stabilit la Paris, Ion Nicodim a avut numeroase expoziții de grup și personale în România, Italia(Padova, Roma), Franța (Cannes, Paris).

A pictat, în întregime, o biserică din Slobozia, județul Ialomița. A ilustrat o carte cu texte de Emil Cioran, dăruită de România lui François Mitterrand, președintele Republicii Franceze, între anii 1981-1995.

După căderea regimului lui Ceaușescu, Ion Nicodim a realizat o lucrare monumentală din bronz, cu o intensă putere dramatică, dedicată „Victimelor anonime”, care a fost instalată în Piața Revoluției din București, chiar la începutul anilor 1990.

Ion Nicodim a avut titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Constanța”.

Ion Nicodim
Date personale
Născut	26 martie 1932[1]  Constanța, România
Decedat	15 martie 2007 (74 de ani)[2]  Paris, Franța
Cetățenie	România
Ocupație	pictor sculptor[*]
Activitate
Domeniu artistic	pictor
Premii	Premiul Herder (1992)

* 1933: Octavian Naghiu (n. 15 martie 1933, Rucăr^[3], județul Făgăraș (interbelic) - d. 14 februarie 2015, București) a fost un tenor român

Octavian Naghiu s-a născut la 15 martie 1933 la Rucăr, în Țara Făgărașului, localitate situată pe malul drept al Oltului, fiu al preotului greco-catolic Nicolae Naghiu și al preotesei Carolina Naghiu. Era al treilea copil al familiei, surorile mai mari fiind Maria și Georgeta-Veturia.^[3]

Cursurile școlii primare le-a urmat în satul natal, îndrumat fiind de învățătorii Dan și Lavinia Băluț. Încă de mic a ieșit în evidență excepționalul său talent muzical. În strana bisericii „Sf. Paraschiva”, în care slujea tatăl său, ținea frecvent locul cantorului.^[3]

A urmat cursurile gimnaziale la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, „recunoscut pentru severitatea și austeritatea lui”. A avut rezultate excelente la limba română și la matematică și, mai ales, la muzică. Aici a studiat violoncelul și vioara. Până la sfârșitul școlii a fost cantor. La 1 decembrie 1948, prin decretul nr. 358/1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost interzisă și, implicit, Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaja fost închis. Adolescentul Octavian Naghiu, pentru a-și continua studiile, s-a mutat la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. În acest oraș a studiat, în paralel, pianul și canto. După un an și jumătate s-a mutat la Cluj, fiind sprijinit de o rudă apropiată a tatălui său. La Cluj a studiat canto cu baritonul Iacobi. Actrița Daia Nicoară Andron l-a înscris la școala de muzică. Cu rezultate foarte bune la învățătură, s-a mutat la Școala de Muzică din București. După terminarea liceului, tânărul Octavian ar fi dorit să urmeze Facultatea de Medicină, însă, „din cauza originii nesănătoase” (tatăl său era preot greco-catolic), nu a fost acceptat. A studiat contrabasul, pentru a putea, ulterior, să urmeze Conservatorul.^[3]

După absolvirea liceului s-a înscris la Conservatorul din București, unde l-a cunoscut pe tenorul Ion Piso, întâlnire care i-a marcat cariera.^[4]

După încheierea studiilor la Conservator s-a angajat Teatrul de Operetă, unde a ocupat postul de prim-contrabasist. Debutul său ca tenor pe scena teatrului de operetă a avut loc alături de tenorul Ion Dacian. Ca urmare a calității interpretării, Octavian Naghiu a fost invitat să participe la un concurs de angajare la Opera din București, pe care l-a câștigat.^[4]

La 19 ianuarie 1965 a fost arestat timp de mai multe luni și torturat de Securitate, pentru că deținea o bancnotă de 100 de dolari primită de la o mătușă a sa venită în țară din SUA.^[3] În 1967 a emigrat din România și s-a stabilit la Zürich. În 1974 a fost distribuit în Rigoletto la Opera de Stat din Viena.

Octavian Naghiu a încetat din viață pe 14 februarie 2015, în urma unui stop cardiac, și a fost înmormântat pe 17 februarie 2015 la Cimitirul Bellu Catolic.

Octavian Naghiu
Octavian Naghiu
Date personale
Nume la naștere	Octavian Naghiu
Născut	15 martie 1933, Rucăr
Decedat	14 februarie 2015, București București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	insuficiență cardiacă
Părinți	Nicolae Naghiu & Carolina Naghiu
Frați și surori	Maria și Georgeta-Veturia
Cetățenie	România
Etnie	română
Ocupație	cântăreț de operă
Activitate
Gen muzical	muzică clasică
Tipul de voce	tenor
Instrument(e)	contrabas
Premii	Ordinul Meritul Cultural

* 1933: Philippe de Broca (n. 15 martie 1933, Paris, Franța – d. 26 noiembrie 2004, Neuilly-sur-Seine, Franța) a fost un regizor francez.

Broca a început, meseria de cineast alături de Georges Lacombe și Henri Decoin care i-au fost primii dascăli. Cu regizori cunoscuți precum Claude Chabrol și François Truffaut, a învățat apoi ca asistent de regie. În primul film al lui Chabrol, Le Beau Serge (1958), Philippe de Broca a jucat un rol mic.

A realizat filme cu vedete precum Jean-Pierre Cassel, Françoise Dorléac, Jean-Paul Belmondo, Yves Montand, Philippe Noiret și Catherine Deneuve. În cercurile de cineaști, de Broca a fost numit și „Comediant al noului val”. În anii ’60 a realizat numeroase comedii și filme de aventură. A devenit cunoscut prin Cartouche, (1962) și Omul din Rio (1964) cu Belmondo în rolurile principale.

Filmografie:

Asistent de regizor

• 1957: Tous peuvent me tuer, regia Henri Decoin
• 1957: Charmants Garçons de Henri Decoin
• 1958: Frumosul Serge (Le Beau Serge), regia Claude Chabrol
• 1958: Cargaison blanche de Georges Lacombe
• 1959: Ramuntcho de Pierre Schoendoerffer
• 1959: À double tour de Claude Chabrol
• 1959: Cele 400 de lovituri (Les Quatre Cents Coups) regia François Truffaut
• 1959: Les Cousins regia Claude Chabrol

Regizor

• 1960: Farsorul (Le Farceur)
• 1960: Jocurile dragostei (Les Jeux de l'amour)
• 1961: Amantul de cinci zile (L'Amant de cinq jours)
• 1962: Cartouche
• 1962: Les Sept Péchés capitaux - segmentul La Gourmandise
• 1963: Les Veinards - segmentul La vedette
• 1964: Omul din Rio (L'Homme de Rio)
• 1964: Domn de companie (Un monsieur de compagnie)
• 1965: Tribulațiile unui chinez în China (Les Tribulations d'un Chinois en Chine)
• 1966: Regele de cupă (Le Roi de cœur)
• 1967: Le Plus Vieux Métier du monde - segmentul La Révolution française
• 1968: Capcană pentru bani (Le Diable par la queue)
• 1970: Capriciile Mariei (Les Caprices de Marie)
• 1971: Fuga e sănătoasă (La Poudre d'escampette)
• 1972: Dragă Louise (Chère Louise)
• 1973: Magnificul (Le Magnifique)
• 1975: Incorigibilul (L'Incorrigible)
• 1977: Julie lipicioasa (Julie pot de colle)
• 1978: Dragă detectivule (Tendre Poulet)
• 1979: Fustangiul (Le Cavaleur)
• 1980: În căutarea lui Jupiter (On a volé la cuisse de Jupiter)
• 1981: Psy
• 1983: Africanul (L'Africain)
• 1984: Louisiane
• 1986: Țiganca (La Gitane)
• 1988: Chouans !
• 1990: Șeherezada (Les 1001 nuits)
• 1991: Cheile paradisului (Les Clés du paradis)
• 1997: Cocoșatul (Le Bossu)
• 2000: Amazone
• 2004: Vipère au poing

Philippe de Broca
Date personale
Născut	15 marte 1933 Paris
Decedat	26 noiembrie 2004 (71 de ani) Neuilly-sur-Seine
Înmormântat	Morbihan
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Căsătorit cu	Margot Kidder (1983–1984) Valérie Rojan[*] (până la 26 noiembrie 2004)
Număr de copii	3
Cetățenie	Franța
Ocupație	regizor de film
Alma mater	École nationale supérieure Louis-Lumière[*]
Alte premii
Legiunea de onoare

* 1935: Aurel Șelaru (n. 15 martie 1935, București - d. 3 februarie 2020, București) a fost un ciclist român,[10][11] component al "generației de aur" a ciclismului românesc din anii 50-60.[12] A concurat pentru Dinamo București și pentru echipa națională a României, unde i-a avut colegi, printre alții, pe: Ion Cosma, Gabriel Moiceanu, Marcel Voinea, Ludovic Zanoni, Gheorghe Calcișcă, Walter Ziegler, Constantin Dumitrescu și bunul său prieten Dumitru Constantin.

A obținut 11 titluri naționale în probele de velodrom și șosea, fiind deținător al titlului de Maestru al Sportului.

Câștigător în clasamentul individual al Cursei Scânteii, al Cursei Cicliste a Regiunii Stalin și multiplu învingător de etapă în Turul României.

A participat la Olimpiada din 1960, de la Roma (Italia), unde a obținut locul 6 împreună cu națională României (din care au mai făcut parte: Ion Cosma, Gabriel Moiceanu și Ludovic Zanoni) în proba de contratimp pe echipe (100km).[13]

S-a clasat pe podium, cu echipa națională a României, în Tururile Iugoslaviei și Egiptului. A participat cu echipa națională a României la Campionatele Mondiale și la Cursa Păcii.[14]

A câștigat cu echipa Dinamo: Turul României, Turul Ciclist al Regiunii Stalin, Cursa Munților, Cupa UCECOM etc.

A rămas în istorie ca singurul ciclist român care a câștigat o ediție a Cursei Prieteniei Româno-Bulgare (cursă pe etape București-Sofia, în 1957).

* 1939: Arkady Luxemburg s-a născut în anul 1939. După absolvirea liceului muzical, specialitatea pian, teorie și compoziție s-a înmatriculat la Conservatorul moldovenesc de Stat, pe care la absolvit în anul 1964, clasa compoziții, sub conducerea profesorului S. Lobel.^[1] În calitate de lucrare de diploma a fost prezentat Concertul nr.1 pentru pian si orchestra, care s-a bucurat de un mare succes la public. După absolvire a activat ca profesor la disciplinele muzicale - teoretice și compoziție de la Conservatorul din Chișinău (AMTAP) (1967-1972), Școala de Muzica Neaga (Colegiul muzical Ștefan Neaga) (1964-1967) și Școala specială de muzică Eugen Coca (Liceul C. Porumbescu) (1972-1990). Printre discipolii dumnealui se numără interpretele Nadejda Cepraga, Sofia Rotaru, și altele.

A. Luxemburg este autor de manuale și lucrări metodice la teoria muzicii, armonie și solfeggio. Dumnealui a fost conducător muzical al câtorva ansambluri muzicale pop. Ansamblul «Ludmila», constituit din 4 domnișoare ce purtau numele Ludmila a fost menționat cu Diploma de Onoare la concursul «Alo, noi căutăm talente», iar ansamblul «Majoria» a concertat ședințele de creație, organizate de Uniunea Compozitorilor din Moldova.

A. Luxemburg este membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova, Israel și ASCAP din SUA. La fel a fost membru al Uniunii Compozitorilor din fosta URSS. El este autorul simfoniei "Andrieș" după motivele poveștilor lui Emilian Bukov, «Simfonieta» pentru orchestră, Simfoniei pentru orchestra de coarde «Holocaust», care a fost inspirată de imaginile victimelor Holocaustului de la Muzeul Holocaustului din Ierusalim și interpretată în premieră și imprimată de Orchestra simfonică Română din București, precum și al celor 2 concerte pentru pian și al Concertului pentru violoncel și orchestră, primul interpret al căruia a fost Ion Josan. De asemenea este autorul a 2 suite pentru orchestra de coarde, «Youth Overture», «Variations», «Humoresque» și «Elegie și Ragtime» pentru orchestră, Baladei simfonice pentru voce cu orchestră după poeziile de Anatol Codru, creațiilor pentru pian: Suitelor «Aqauarelle», "În memoria lui Gershwin», «În memoria lui Șostakovici» , pieselor pentru pian, instrumente cu coarde și de suflat, ansambluri și coruri, a muzicii de filme.

---

În operele sale A. Luxemburg utilizează folclorul moldovenesc si american și imaginile umoristice ale acestora ( «Simfonieta», «Humoresque» pentru orchestră și alte instrumente), elemente de jazz («Elegie și Ragtime» pentru orchestră, Suita nr.2 pentru coarde, Suita nr.2 pentru cvartet de coarde, Suita pentru pian «În memoria lui Gershwin", "Preludes» pentru pian, Suita pentru ansamblu de saxofoane, Suite pentru violoncel si pian, Suita pentru clarinet și pian), precum și mijloacele muzicale moderne de tehnică de serie. Lucrările dumnealui au fost editate și imprimate la radio, televiziune și pe discuri. Multe cântece au fost premiate la diferite concursuri. Interpreții cântecelor sunt: Nadejda Cepraga, Ion Suruceanu, Olga Ciolak, Anastasia Lazariuc, ansamblul «Contemporanul» (formație «Noroc»), capela corală «Doina». A. Luxemburg - autor de cântece populare pop «În Moldova mea frumoasă», «Băieții veseli». Lucrările dumnealui au fost interpretate în fosta URSS, România, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Italia, Franța, Israel și SUA.

Din 1990 și până în 1995 A. Luxemburg a lucrat ca profesor de pian și teoria muzicii la Colegiul pedagogic David Yellin din Ierusalim. Orchestra Israeliană din orașul Raanana, dirijor Yeruham Scharovsky, a selectat pentru turneul în Franța și în Israel Suita nr.1 pentru coarde. În 1997 la comanda Youth Orchestra a orașului Grand Rapids, Michigan, Statele Unite ale Americii, a fost scrisă și interpretată «Uvertura pentru tineret». Grand Rapids Symphony, dirijor John Varineau, a interpretat «Elegie și Ragtime» acestuia. Orchestra pentru adolescenți a interpretat «Variations» pentru orchestră. În prezent, Arkady Luxemburg locuiește în San Diego și lucrează la Universitatea de Stat din San Diego, la Colegiul Messa și în Baletul din California. Creațiile sale muzicale în San Diego au fost interpretate de orchestrele: New City Sinfonia (Suita nr.2 pentru coarde) și Tiferet Israel Orchestra («Elegie și Ragtime», «Humoresque» pentru orchestră. Orchestra «Point Loma» interpretat cu succes Suita nr.1 pentru orchestra de coarde. Concertele de autor din creațiile lui Arkady Luxemburg au trecut cu succes in sălile Ateneum și San Diego Public Library.

* 1939: Neculai Rățoi (n. 15 martie 1939, Pașcani, județul Iași, d. 25 aprilie2016, Pașcani^[1]) a fost un politician român, membru al Partidului Social Democrat din anul 1991.

·         1940 - S-a născut Phil Lesh (Philip Chapman), basist american (Grateful Dead).

·         1941: Mahmoud Darwish, poet și prozator palestinian (d. 2008)

·         1941 - S-a născut Mike Love, vocalist, saxofonist şi compozitor american (Beach Boys).

·         1942 - S-a născut Hughie Flint, baterist britanic (Manfrd Mann, Alexis Korner, John Mayall, Savoy Brown, McGuiness-Flint)
* 1942: Mihai Dolgan (n. 14 martie 1942, în Vladimirești, Sângerei - d. 16 martie2008, Chișinău) a fost un compozitor și interpret de muzică ușoară din Republica Moldova. În 1949 a fost deportat cu părinții în Siberia, unde a fost încarcerat în GULAG. Revenit în țară, în anii 1956 - 1967 a lucrat ca acordeonist la Casa de cultură din Sângerei. Fondatorul formației legendare "Noroc" (1967). Între anii 1971 și 1974 a lucrat la diverse filarmonici din Rusia. Din anul 1974 este conducătorul formației "Contemporanul", unde s-au produs majoritatea talentelor de interpreți vocali și instrumentali din RSSM.

Mihai Dolgan
Mihai Dolgan
Date personale
Nume la naștere	Mihai Dolgan
Născut	15 martie 1942 Vladimirești, Sângerei, Regatul României Vladimireuca, raionul Sîngerei, Moldova
Decedat	16 martie 2008 (66 de ani) Chișinău, Republica Moldova Chișinău, Moldova
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Căsătorit cu	Lidia Botezatu
Cetățenie	România  URSS
Etnie	români
Ocupație	Cântăreț, compozitor
Activitate
Gen muzical	Muzică ușoară
Interpretare cu	formația "Noroc"
Premii	Ordinul Republicii[1]

* 1943: David Paul Cronenberg (n. 15 martie, 1943) este un regizor, producător, scenarist și actor ocazional canadian. Cronenberg este unul dintre creatorii a ceea ce este cunoscut în limba română drept horror visceral (care provine dinăuntru) iar în limba engleză sub numele de body horror sau venereal horror, horror corporal sau biologic care explorează temerile și obsesiile legate de transformarea propriului corp sau de infectare. În filmele sale, psihologicul se împletește strâns cu fiziologicul. În prima jumătate a carierei sale, regizorul a explorat aceste teme mai ales prin filme horror și science fiction, deși opera sa s-a dezvoltat dincolo de aceste subiecte.
Cronenberg s-a născut in Toronto, Ontario, Canada, unde locuiește și în prezent, fiind fiul lui Esther, muzician și Milton Cronenberg, scriitor și editor. Regizorul consideră că William S. Burroughs și Vladimir Nabokovi-au influențat opera.

·         1944 - S-a născut Joachim Kuhn, pianist german de jazz.

·         1944 - S-a născut Sly Stone, vocalist, chitarist, clăpar şi compozitor american (Sly & The Family Stone).

·         1946 - S-a născut Howard Scott, chitarist american (War).

·         1947 - S-a născut Ry Cooder, chitarist, vocalist şi compozitor american.

·         1949 - S-a născut Daniel Berquiny, numele de scenă al lui Daniel Leibovici, dresor de animale, celebru în America şi în Italia. A dublat, în scenele periculoase turnate cu animale, actori în filmele: “Sandokan, tigrul Malaeziei”, “Misterele Junglei Negre”. A revenit în România, după 33 de ani, în noiembrie 2001, cu spectacolul “Brasil, Brasil”, prezentat la Circul “Globus” din Bucureşti.
* 1950: Ion Simeon Purec (n. 15 martie 1950) este un senator român, ales în 2012 pe listele PP-DD.

·         1951: Viorela Filip, solistă vocală româncă

·         1955 - S-a născut Dee Snider, vocalist şi compozitor american (Twisted Sister).
* 1956: Marin Radu (cunoscut sub numele de Radu II) este un fotbalist român, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României. Este antrenor la echipa de juniori, Cs Mioveni Republicani A
* 1956: Margarita Starkevičiūtė (n. 15 martie 1956 la Ieniseisk, Ținutul Krasnoiarsk) este o politiciană lituaniană, membră a Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Lituaniei.
* 1960: Ioan Andone (n. 15 martie 1960, Șpălnaca, Alba) este un antrenor român de fotbal, care in prezent este liber de contract. În cariera de jucător, a evoluat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990 și, printre altele, pentru Dinamo București, fiind unul din jucătorii emblematici ai acestei echipe.

A fost component al clubului Corvinul Hunedoara, debutând în Divizia A la data de 7 martie 1979 în înfrângerea din deplasare cu Sportul Studențesc, scor 2-0. Din 1983 s-a transferat la FC Dinamo București. În anul 1990, a fost transferat la echipa spaniolă Elche pentru 125.000 de dolari. Are la activ un număr de 55 de selecții în prima reprezentativă^[3], 255 de meciuri în Divizia A și 35 de goluri marcate^[3].

Ca antrenor, Andone a pregătit până acum Sportul Studențesc (1993-1994, 1996, 2001-2003), Universitatea Cluj (1994-1996), Petrolul Ploiești (1996-1997), Farul Constanța (1998-1999), FC Brașov (1999-2000), FC Bihor Oradea (2000-2001), Dinamo București (2003-2006), Omonia Nicosia (2006-2007), CFR Cluj (2007-2008), Al-Ettifaq (2008-2009), Al-Ahli (2009), ȚSKA Sofia (2010), Dinamo București (2010-2011), CFR Cluj (2012-).

Andone a câștigat pînă acum eventul cu două formații diferite, cu Dinamo (2004) și CFR Cluj (2008), fiind unul dintre puținii antrenori români care au reușit această performanță. În afară de acestea, a mai câștigat în 2003 și în 2005 Cupa României cu Dinamo București.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la națională și pentru întreaga activitate.^[4][5]

La începutul lunii octombrie 2009, cînd Dinamo București l-a concediat pe tehnicianul Dario Bonetti, Ioan Andone a fost dorit de conducătorii clubului în funcția de antrenor, însă nu a putut onora oferta din cauză că se afla sub contract cu clubul Al-Ahli Dubai.^[6] În 2010 s-a despărțit însă de Al-Ahli pentru a prelua conducerea echipei bulgare ȚSKA Sofia^[7]. După doar două luni, tehnicianul român a părăsit formația sofiotă^[8] și a ales să pregătească pe Rapid București^[9]. Rapid ratează însă cupele europene pentru al doilea an consecutiv^[10] și astfel Andone alege să se despartă de giuleșteni și să accepte oferta venită de la Dinamo cu care semnează un contract pentru două sezoane^[11]. În aprilie 2012 semnează un nou contract cu formația CFR Cluj.

* 1960: Doina Anca Tudor, fostă Stăvăruș (n. 15 martie 1960) este o senatoare română aleasă în 2012. Din septembrie 2013 până în februarie 2015 a fost vicelider al grupului parlamentar al PNL din Senatul României.

În luna februarie 2016 era urmărită penal pentru infracțiuni de corupție și plasată în arest la domiciliu.^[1] În 12 aprilie a fost trimisă în judecată, și o lună mai târziu a demisionat din Parlament.^[2]

Doina Tudor a fost recrutată de Securitate în aprilie 1982, sub numele conspirativ de Alis.^[3][4] Ea urma să-i „încadreze informativ” pe colegii de muncă și cetățenii străni care frecventau barul București, aflat lângă CC al PCR

·         1962 - S-a născut Terence Trent d'Arby, vocalist şi compozitor american.

·         1962 - S-a născut Steve Coy, baterist britanic (Dead Or Alive) 

·         1964: Ion Mihalache, pictor român

·         1964 - S-a născut Rockwell (Kennedy Gordy), cântăreţ şi compozitor american.

·         1968 - S-a născut Sabrina (Salerno), cântăreaţă de origine italiană.
* 1971: Aziz Bolotovici Beișenaliev (Азиз Болотович Бейшеналиев) este un actor de origine kârgâză, din Rusia, născut pe 15 martie 1971. În perioada 1990-1992 a studiat la Facultatea de Studii Orientale din Tașkent și la Universitate de Stat in cadrul Departamentului de Filologie din China. Este fiul actorului kârgâz Bolat Beișenaliev.
* 1971: Marius Gabriel Lazurca (n. 15 martie 1971, Timișoara) este un diplomatromân. Începând cu anul 2010 el este ambasadorul României în Republica Moldova
* 1975: Adrian Mihai Iencsi (n. 15 martie 1975) este un fost jucător român de fotbal, actualmente antrenor secund al echipei FC Universitatea Cluj.
* 1975: Eva Jacqueline Longoria^[1] (n. 15 martie 1975)^[2] este o actrițăamericană. Ea a jocat rolul a Gabriellei Solis din serialul de televiziune ABC Desperate Housewives.

Ea a devenit un model recunoscut la nivel național în 2000, după ce apărut în mai multe campanii de publicitate și numeroase reviste pentru bărbați, ajungând pe locul 14 în sondajul de opinie "Cele mai sexy femei din 2008" a revistei FHM, și care au apărut pe coperta diferitor reviste internaționale de femei, inclusiv Vogue, Marie Claire și Harper's Bazaar

Eva Jacqueline Longoria s-a născut în Corpus Christi, Nueces County, Texas, fiică a părinților de origine mexicană-americană, Enrique Longoria Jr. și Ella Eva Mireles.^[4][5] Longoria este cea mai mică dintre cele patru fiice, surorile ei fiind Elisabeta Judina, Emily Jeannette și Esmeralda Josephina.

Longoria a fost căsătorită cu actorul Tyler Christopher între anii 2002–2004.^[7]

În iulie 2007, ea s-a căsătorit cu Tony Parker, în Paris, Franța

Longoria la în 2009

Longoria în 2010

* 1975: William James Adams jr. (n. 15 martie 1975), cunoscut sub numele de scenă Will.i.am, este liderul formației Black Eyed Peas. Este compozitor, cântăreț și actor. În 2007 a lansat albumul Songs About Girls.

will.i.am
will.i.am în 2012
Date personale
Nume la naștere	William James Adams
Născut	15 martie 1975 (44 de ani) Los Angeles, California, U.S.
Cetățenie	SUA
Etnie	afro-american
Ocupație	Rapper singer songwriter DJ record producer entrepreneur actor philanthropist
Activitate
Alte nume	will.i.am, Zuper Blahq, will.i.am
Gen muzical	Hip hop pop EDM R&B
Instrument(e)	Vocals keyboards drums
Ani de activitate	1992–prezent
Case de discuri	Warner Sunset will.i.am Atlantic Ruthless Interscope Columbia
Colaborare cu	The Black Eyed Peas Britney Spears Estelle Eazy-E Cheryl 2NE1 Nas Usher Common John Legend Nicki Minaj Steve Aoki
Premii	Premiile Latin Grammy Daytime Emmy Award[*] Premiile NAACP Image Premiile Grammy Premiile Muzicale Billboard

* 1979: Diana Hetea (născută pe 15 martie 1979 în Timișoara)^[1] este o cântăreață și violonistă română, cunoscută mulțumită participărilor sale în cadrul emisiunilor-concurs Megastar (2006), X Factor (2011) și Vocea României (2015).^[2][3] Interpreta și-a făcut debutul discografic printr-o colaborare cu Adrian Sînă, care poartă numele „Back to Me” și a petrecut 17 săptămâni în clasamentul Romanian Top 100

Diana Hetea s-a născut la data de 15 martie 1979 în Timișoara într-o familie iubitoare de artă,^[1] tatăl său fiind pictor-grafician, iar fratele său este pianist.^[6] Încă de la o vârstă fragedă Diana s-a simțit atrasă de muzică și a început să studieze vioara.^[7] Fiind puternic influențată de muzica unor compozitori clasici precum Johannes Brahms, dar și de piesele cântăreței R&B Mariah Carey, Diana și-a continuat studiile în acest domeniu. A urmat cursurile Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” și a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest în 2003, unde a obținut diploma de violonist.^[8] De asemenea, Hetea a fost admisă la Academia Mozarteum din Salzburg însă și-a retras înscrierea din lipsa fondurilor materiale necesare.^[9]

După terminarea studiilor muzicale în 2003, Diana Hetea a făcut parte din Orchestra Filarmonică a orașului Arad, alături de care a concertat în Italia, Germania sau Ungaria.^[8] În același timp, la recomandarea profesorilor săi care i-au remarcat vocea foarte clară, Diana a început să urmeze cursuri de canto.^[1] În anul 2006 Diana se înscrie în emisiunea-concurs Megastar, unde primește note maxime din partea juraților dar este eliminată în semifinale.^[10] Ulterior Hetea se mută în Londra pentru a se afirma pe plan muzical sau ca manechin.^[11] Revine în țară și în vara anului 2011 participă la preselecțiile competiției X Factor, unde impresionează prin vocea sa puternică.^[12] La finele concursului se clasează pe locul cinci.^[13]

În vara anului 2012 Hetea și-a făcut debutul discografic printr-o colaborare cu Adrian Sînă, care poartă numele „Back to Me” și a petrecut 17 săptămâni în clasamentul Romanian Top 100.^[4][5]

La începutul anului 2013 Diana Hetea participă la Selecția Națională, competiție organizată de TVR în vederea alegerii reprezentantului României la concursul muzical Eurovision.^[14][15] Piesa sa, intitulată „I Believe in Love”, a primit recenzii favorabile atât din partea presei online din România,^[16][17] cât și din străinătate, fiind considerată una dintre favoritele competiției.^[18]

În toamna anului 2015 Diana Hetea impresionează jurații emisiunii Vocea României cu interpretarea sa originală a melodiei „Make You Feel My Love”.^[19] Întorcând toate cele patru scaune ale antrenorilor, Hetea a ales să facă parte din echipa Loredanei Groza. Fiind aproape de eliminare după ceea ce Loredana avea să numească ca fiind „cel mai tare duet feminin de la Vocea Romaniei”, Diana este păstrată în competiție de Smiley, sub a cărei îndrumare ajunge până la desfășurarea galelor live.^[20] Deși nu a ajuns în etapele finale ale competiției, Hetea și-a demonstrat abilitățile vocale prin interpretarea unor piese din repertoriul Arethei Franklin și Christinei Aguilera

* 1980: Cristian Măcelaru (n. 15 martie 1980, Timișoara, România) este un dirijor român, director muzical și dirijor al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo, California (din august 2017) și dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln (începând cu stagiunea 2019/20)

Cristian Măcelaru s-a format ca violonist în România, în orașul Timișoara. „Am crescut într-o familie cu 10 frați în care era un program foarte bine definit vizavi de școală și studiul muzical – declară artistul. La sfârșitul clasei a doua am început să cânt în orchestra bisericii. Activitățile din casă se reduceau la făcut focul și ce era strict necesar pentru că eram cel mai mic. Din clasa a cincea m-am axat foarte mult pe concursuri naționale și internaționale de vioară. Dimineața eram la școală, iar ziua studiam.” ^[2] De precizat că^{[judecată de valoare]} toți cei 10 frați urmau acest program: școală dimineața,studiu muzical în restul zilei. De la vârsta de 17 ani, s-a stabilit în Statele Unite ale Americii.

Măcelaru a intrat în atenția publicului american în februarie 2012, când a dirijat Chicago Symphony Orchestra ca înlocuitor al lui Pierre Boulez în spectacole apreciate pozitiv de critici. Câștigător al Premiului Solti pentru Dirijori în 2014, după ce obținuse în 2012 Premiul Solti pentru Dirijori în devenire, o onoare prestigioasă care nu mai fusese acordată decât o singură dată în istoria Fundației Solti. A participat la desfășurarea programelor Tanglewood Music Center și Aspen Music Festival, studiind sub David Zinman, Rafael Frühbeck de Burgos, Oliver Knussen și Stefan Asbury. Studiile sale principale au fost cu Larry Rachleff la Rice University, unde a obținut masteratul ca dirijor și violonist de performanță. A absolvit studii universitare la vioara de performanță la Universitatea din Miami. Violonist realizat la o vârstă fragedă, Măcelaru a fost cel mai tânăr concertmaestru din istoria Orchestrei Simfonice din Miami debutând la Carnegie Hall la vârsta de 19 ani. ^[3] De asemenea, în august 2017, Cristian Măcelaru a preluat poziția de director muzical al Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo de la Santa Cruz – cel mai vechi eveniment de acest fel dedicat creației noi în Statele Unite ale Americii.

Pe lângă Philadelphia Orchestra, Măcelaru dirijează cu regularitate orchestre de top din America de Nord precum: ChicagoSymphony, Filarmonica din New York, Filarmonica din Los Angeles, Orchestra Simfonică Națională, San FranciscoSymphony, Saint Louis Symphony, Toronto Symphony și Detroit Symphony. În sezonul 2016/17, a condus Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks în două programe separate și a debutat cu Royal Concertgebouw Orchestra, WDR Sinfonieorchester Köln, Weimar Staatskapelle, Royal Flemish Philharmonic și New Japan Philharmonic cu Anne-Sophie Mutter ca solistă. În ultimele sezoane, apare la Deutsches Symphonie Orchester Berlin, Frankfurt Radio Symphony Orchestra, Gothenburg Symphony, Filarmonica din Rotterdam, City of Birmingham Symphony Orchestra, HalleOrchestra, Royal Scottish National Orchestra, BBC Symphony Orchestra Londra, Orchestre National de France Paris si Orchestre National de Lyon

·         1981: Young Buck, rapper american
* 1981: Brice Guyart (n. 15 martie 1981, Suresnes, Franța) este un fost scrimerolimpic francez, specializat pe floretă. A fost laureat cu aur pe echipe la Jocurile Olimpice din 2000 și la individual la ediția din 2004.
* 1982: José Emilio Guerra Rodríguez (n. 15 martie 1982, Vélez-Málaga), cunoscut ca Emilio Guerra, este un fotbalist spaniol, care evoluează pe postul de atacant la clubul din țara sa natală, Vélez CF.
* 1985: Curtis Eugene Davies (n. 15 martie, 1985 în Londra, Anglia) este un jucător englez de fotbal care evoluează pe postul de fundaș central la clubul Derby County.
* 1985: Corina Indrei (n. 15 martie 1985, Cluj-Napoca) este o scrimeră română specializată pe floretă. A fost laureată cu bronz la Campionatul Mondial pentru cadeți din 2002 de la Antalya^[1] și cu aur pe echipe la Campionatul European pentru seniori din 2004 de la Copenhaga.^[2] A câștigat Campionatul Balcanic din 2005.
* 1985: Kellan Christopher Lutz (n. 15 martie 1985) este un fotomodelamerican și actor. Este cel mai cunoscut pentru interpretarea rolului Emmett Cullen în seria de filme The Twilight Saga. În 2011 a interpretat rolul lui Poseidon în Nemuritorii 3D: Războiul Zeilor, iar în 2014 a jucat rolul lui Hercule în filmul Legenda lui Hercule.
* 1985: Mihai Cătălin Popescu (n. 15 martie 1985, în Găești)^[1] este un handbalist român care joacă pentru clubul francez Saint-Raphaël Var HandBall și echipa națională a României pe postul de portar.

În 2009, Popescu a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului natal, Găești.^[2]

Popescu a debutat la naționala de seniori în 2001. Până pe 15 ianuarie 2012, el a jucat pentru România în 88 de meciuri, în care a înscris și un de gol.

* 1988: Marcos Sebastián Pol Gutiérrez (n. 15 martie 1988, Buenos Aires, Argentina), cunoscut ca Sebastián Pol este un fotbalist argentinian care evoluează în prezent la Cobreloa. De-a lungul carierei a evoluat la San Lorenzo, CF Pachuca dar și la Dacia Mioveni.
* 1988: Artem Semenenko (Ucraineană: Семененко Артем Андрійович; n. 15 martie 1988, Kiev) este un fotbalist ucrainean care, în prezent, este liber de contract.
* 1989: Jonis Khoris (n. 15 martie 1989) este un fotbalist marocano-italian care evoluează în prezent la HinterReggio.
* 1989: Robert-Ionatan Sighiartău (n. 15 martie 1989, Bistrița[*], România^[1]) este un deputat român, ales în 2016. Este Membru ^[2]în Comisia pentru buget, finanțe și bănci.

Inițiator al propunerii legislative^[3] de majorare a alocației de stat pentru copii și autor al unui amendament cu același obiectiv, la dezbaterea proiectului bugetului de stat pe 2019. Amendamentul a fost adoptat^[4] de plenul Parlamentului, iar alocația pentru aproape 4.000.000 de copii a fost majorată începând cu aprilie 2019.

Inițiator al propunerii legislative^[5] de indexare cu rata inflației a alocației de stat pentru copii. Propunerea a fost adoptata de Parlament pe 15 octombrie 2019^[6] .

Inițiator al propunerii legislative^[7] de eliminare a supraaccizei la carburanți și a supraimpozitării contractelor part-time, proiect înaintat la Senat.

Co-semnatar a peste 60 de propuneri legislative^[8] dintre care 5 au devenit legi.  

In 2017 a fost ales Secretar general al Partidului Național Liberal.

A fost șeful campaniei ^[9]câștigătoare a PNL pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, primele alegeri câștigate de PNL^[10] din istoria postdecembristă.

A coordonat organizarea unor evenimente importante pentru activitatea internă și internațională a Partidului Național Liberal.

A participat activ la relansarea, modernizarea și întărirea organizatorică a Partidului Național Liberal.

* 1990: Dragana Cvijić (în sârbă Драгана Цвијић) (n. 15 martie 1990, în Belgrad) este o handbalistă care joacă pentru echipa națională a Serbiei.^[2] Cvijić evoluează pe postul de pivot.

Pe data de 17 februarie 2018, handbalista a semnat un contract de un an cu clubul românesc CSM București, pentru care evoluează începând din vara anului 2018.^[3] Anterior, Cvijić a jucat la clubul macedonean ŽRK Vardar

* 1990: Octavian Ionescu (n. 15 martie 1990) este un fotbalist român ce joacă pentru CS Mioveni

* 1990: Mihai Plătică (n. 15 martie 1990, Chișinău) este un fotbalist Republica Moldova, care în prezent evoluează la clubul rus FC Rostov pe postul de mijlocaș defensiv.

* 1993: Paul Labile Pogba (n. 15 martie 1993) este un fotbalist francez care joacă pentru clubul Manchester United FC și evoluează la echipa națională de fotbal a Franței

* 1994: Bogdan Țîru (n. 15 martie 1994,^[1] România) este un fotbalist care joacă pe postul de fundaș central pentru Jagiellonia Białystok.

* 1995: Kalidiatou Niakaté (n. 15 martie 1995, în Aubervilliers)^[3] este o handbalistăfranceză care joacă pentru clubul Nantes Handball^[4] și echipa națională a Franței^[1].

·         1996: Connor Ball, cântăreț britanic, membru al trupei The Vamps
* 2000: Kristian Kostov (bulgară: Кристиян Костов, n. 15 martie 2000) este un cântăreț și compozitor bulgar născut în Rusia. Kostov a fost finalist în primul sezon al The Voice Kids Rusia și competitorul clasat pe locul al doilea în cadrul celui de-al patrulea sezon al X Factor Bulgaria.^[1] Acesta a reprezentat Bulgaria la Concursul Muzical Eurovision 2017 cu piesa „Beautiful Mess”, acolo unde a adus Bulgariei cea mai mare performanță din istorie sa în concurs, și anume locul 2 (după Portugalia) cu 615 puncte. Este cel mai tânăr competitor de anul acesta

VA URMA