MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI 12 MARTIE 2020

Bună dimineața!

RELIGIE ORTODOXĂ 12 Martie

Sf Cuv Teofan Mărturisitorul; Sf Ier Grigorie Dialogul, episcopal Romei; Sf Cuv Simeon Noul Teolog

Viata Cuviosului Teofan Marturisitorul   

Patria Cuviosului Teofan a fost Constantinopolul, fiind nascut din parinti cinstiti, Isaac si Teodotia. Isaac era rudenie imparatului Leon Isaurul (717-740) si a lui Constantin Copronim (740-775). De aceea se si numea "Isaurie", ca unul ce era dintru acelasi neam imparatesc si din partile Isauriei. El se afla in dregatoriile cele mai mari ale palatului imparatesc si voievod in imparatia lui Copronim. Si era atunci eresul iconoclast contra sfintelor icoane si prigoana mare asupra dreptcredinciosilor. 

  

Deci Isaac, impreuna cu sotia sa, Teodotia, fiind in taina dreptcredinciosi de frica, isi pazeau dreapta credinta. Si s-au invrednicit a fi nascatori unui fiu ca acesta, care ca o raza avea sa lumineze Biserica lui Hristos. Si i-au pus numele Teofan, care se intelege "de Dumnezeu aratat", pe de o parte, ca s-a nascut la praznicul Sfintei dumnezeiestii Aratari (Boboteaza), care in greceste se numeste "Teofania", iar pe de alta ca, voind dumnezeiasca randuiala, pentru adeverire, l-a ales din pantecele maicii, precum alta data pe Ieremia proorocul si, sfintindu-l, l-a aratat mare luminator al Bisericii.

Deci, se numea fericitul Teofan si dupa numele tatalui sau, Isaac, precum despre aceea pomeneste Anastasie, pazitorul de carti. Aceasta a fost mai inainte de tunderea lui in randuiala monahiceasca, catre care din tinerete ardea cu inima, precum vom vedea mai jos.

Dupa nasterea fericitului de Dumnezeu aratatului prunc Teofan, tatal sau Isaac, vietuind numai trei ani, a trecut la viata cea fara de sfarsit. Iar inainte de a muri, a scris diata si a incredintat pe fiul sau, care era numai de trei ani, impreuna cu maica lui, in purtarea de grija si in paza insasi a imparatului Constantin Copronim, ca unui neam al sau. Si crestea pruncul cu anii si cu intelegerea, invatand dumnezeiasca Scriptura si bunele obiceiuri. Ajungand la doisprezece ani, unul din senatori avand o fiica de zece ani si vazand pe pruncul acesta frumos, intelept, foarte bogat si ruda a imparatului, cauta sa-i dea de nevasta pe fiica lui, la care lucru si Teodotia vaduva, maica lui Teofan, se invoia.

Intrucat acel lucru nu se putea savarsi fara voia imparatului, senatorul l-a rugat foarte mult pe imparat pentru acel lucru, cautand ca astfel sa se apropie de el, insotind pe fiica sa dupa nepotul imparatului. Deci, invoindu-se, s-a facut logodna copiilor mai inainte de varsta cea cuviincioasa de nunta. Insa nunta s-a amanat pana la anii cei desavarsiti ai varstei amandorura, ai mirelui si ai miresei.

In acel timp a murit imparatul Copronim, iar dupa dansul a venit Leon, fiul lui cel de-al patrulea, cu acelasi nume, care s-a numit dupa mama Cazaris (775-780). Caci ea a fost fiica lui Cagan, stapanitorul Cazarilor, care in paganatate se numise Cazara, iar dupa botez Irina.

Dupa catava vreme si mai inainte de nunta lui Teofan, maica lui, Teodotia, murind, lasa fiului sau o bogatie fara numar. In casa lui Teofan era o sluga oarecare, temator de Dumnezeu si intelept, iubit de Teofan pentru obiceiul cel imbunatatit al lui, pe care-l avea ca sfetnic bun intru toate. Cu vorbirea cea de folos a aceluia indemnandu-se si, mai ales, povatuindu-se de Duhul lui Dumnezeu, Cel ce toate le lucreaza, a iubit intreaga intelepciune si se gandea cum ar putea sa-si pazeasca fecioreasca sa curatenie, dorind cu osardie chipul si viata monahiceasca.

Deci a inceput a-si imparti bogatia la cei scapatati si saraci. De acest lucru instiintandu-se socrul sau, chiar si nevrand, se sarguia sa savarseasca nunta, pentru ca acum sosise si vremea. Venind ziua cea hotarata si savarsindu-se ospatul de nunta dupa obicei, cel de Dumnezeu aratat tanarul Teofan toata mintea si-o avea pironita catre Dumnezeu, rugandu-se in taina inimii sale sa-l pazeasca Domnul in feciorie cu darul Sau.

Inchizandu-se in camara, tanarul cu mireasa sa, si sezand pe patul lor, a inceput a-si arata gandul sau cel ascuns si cu suspinuri din inima a zis catre mireasa: "Iubita mea, oare nu stii ca vremea aceasta a vietii noastre este scurta si sfarsitul nostru nestiut? Apoi nu stii ca ii asteapta judecata nemilostiva pe acei care isi duc viata in desfatari si indestulari si adeseori manie pe Dumnezeu? Desi nunta este randuita de Dumnezeu, insa grijile lumesti care urmeaza la cei casatoriti departeaza mintea omeneasca de la Dumnezeu si o fac desarta de gandurile cele placute Lui si nici n-o lasa sa priveasca cu ochii sufletului spre cele viitoare.

Stim pe Lazar care, pentru vremelnica chinuire, a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam; iar pe cel bogat, care a petrecut in desfatari, il stim aruncat in muncile iadului, neputand sa capete o picatura de apa in vapaia aceea spre racorirea limbii lui. Auzim cui sunt fagaduite si fericirile evanghelice pregatite in ceruri. Nu bogatilor, care petrec in veselia lumii acesteia si in toata buna fericire. Ci celor saraci, celor ce plang, celor ce flamanzesc, celor ce insetoseaza, celor ce rabda pentru Hristos izgonire si ocara. Si, in scurt zic, ca stramta si anevoioasa este calea care duce la viata, iar larga este poarta si lata calea care duce la pierzare. Sa stim cu adevarat ca, daca intr-acest chip vom petrece cu rasfatare, in dulcetile cele desarte, apoi cu totul, in veacul cel viitor, ne va primi vesnica amaraciune si nu se poate ca sa fie in alt chip.

De aceea, iubita mea mireasa, este mai bine sa ne pazim de unirea cea trupeasca a insotirii si sa petrecem cu un suflet in feciorie. Deci vom vietui putin la un loc, prefacandu-ne ca avem insotire trupeasca, pentru ca tatal tau este cumplit; iar sub chipul insotirii sa petrecem ca fratele cu sora. Dupa aceea, cand ne va da Dumnezeu vreme cu prilej, ne vom duce in manastire, eu in cea de barbati, iar tu in cea de fecioare si ne vom da in mainile Domnului, in toate zilele vietii noastre, ca in veacul viitor sa ne invrednicim in ceata sfintilor Lui celor placuti".

Acea sfanta mireasa, ca un pamant bun primind samanta cea buna, a primit cuvintele cele folositoare ale mirelui, care au intrat adanc si s-au inradacinat in inima sa. Apoi, cu fata vesela si cu sufletul bucuros, a raspuns catre fericitul Teofan: "Si eu stiu, iubitul meu stapan, cuvintele Mantuitorului nostru, Care zice in Evanghelie: Daca cineva nu-si va lasa pe tatal sau, pe maica, pe femeie, pe fii, pe frati si pe surori, apoi casele si satele; si cel ce nu-si ia crucea sa si nu vine in urma Mea, nu este vrednic de Mine.

Deci, ca sa fim vrednici Aceluia, sa lasam toate cele desarte, daca asa voiesti; ca ceea ce voiesti tu, o voiesc si eu; ceea ce iti este placut tie, imi este placut si mie. Voiesti tu sa petreci intru feciorie, voiesc si eu, ca sa fim neprihaniti inaintea Mirelui ceresc, pazind nu numai sufletele, ci si trupurile noastre neintinate. Pentru ca ce folos ne va fi noua, daca viata cea de scurt timp o vom cheltui in desertaciune si ne vom lipsi de vesnicele bunatati? Daca vom dobandi copii, apoi de mari griji ne vom umple, pentru hrana acelora si pentru randuirea vietii lor, ziua si noaptea ingrijindu-ne si cazand in laturile lumii cele mult impletite; apoi, venind sfarsitul cel necunoscut, unde ne vom afla nu stim. Sa vietuim deci in taina in fecioria cea pazita de noi, pana ce Domnul ne va duce in randuiala monahiceasca".

Niste cuvinte ca acestea ale miresei sale celei deplin intelepte auzindu-le fericitul Teofan, s-a mirat de buna ei intelegere. Si cazand la pamant, a multumit lui Dumnezeu, Celui ce prin Duhul cel Sfant a povatuit pe acea fecioara la o invoire ca aceea potrivita scopului sau. Toata noaptea aceea au petrecut-o in rugaciuni, cerand ajutor de sus, ca inceputul vietii lor in nevointa sa aiba sfarsit bun si desavarsit. Iar cand rasarea luceafarul, au adormit putin si au vazut amandoi un vis. Au vazut un tanar luminos la fata, zambind catre dansii si cu dragoste graindu-le: "Domnul a primit gandul vostru si m-a trimis sa va insemnez pentru o viata ca aceasta, la care acum v-ati sfatuit, ca intregi si fara prihana sa va daruiti Lui". Zicand aceasta, i-a insemnat pe amandoi peste tot trupul cu semnul Crucii si s-a facut nevazut.

   

Desteptandu-se ei indata, au spus unul altuia visul sau, care era in acelasi chip la amandoi. Ba inca au mirosit buna mireasma negraita, prin venirea cea nevazuta ingereasca, si s-au mirat. Apoi, cazand la pamant inaintea lui Dumnezeu, au inaltat laude, iar buna mirosire cereasca era nu numai in camara, ci si in toata casa mirosea la multi. Si petrecea ingereste in trup acea sfanta doime si ardeau ca doua sfesnice inaintea lui Dumnezeu prin vapaia dragostei dumnezeiesti si ca doi maslini izvorau untdelemn al indurarii. Caci in toate zilele faceau neincetat milostenii si averile lor fara crutare le imparteau la cei lipsiti.

  

Dupa catava vreme, instiintandu-se socrul de viata ginerelui si a fiicei sale, cum ca petrec in feciorie si ca isi impart bogatiile la saraci, s-a mahnit foarte. Alergand la imparat, i-a spus lucrul acela si se jeluia asupra ginerelui: "Vai de batranetile mele cele ticaloase, pentru netrebnicul meu ginere, ca bogatiile in desert le cheltuieste si tinerii ani ai fiicei mele ii pierde in zadar, nepetrecand cu dansa ca cei insotiti; si n-am nadejde sa ma mangii de nepoti. Pentru ce a luat-o pe ea? Pentru ce mai inainte de nunta n-a stricat logodna si de ce nu s-a lepadat de ea, ca sa nu o fi adus in aceasta stare, tanara fiind, si n-ar fi adus batranetile mele intr-o indoita intristare. Pentru ca de doua pricini imi este necaz pentru fiica: ca fiind maritata, nu are barbat, nici nu poate sa fie mama de fii, apoi pentru averile ce se cheltuiesc in zadar, de vreme ce nu numai bogatia sa, ci si pe cea care este zestrea fiicei mele, nu putina a risipit". Si ruga pe imparat sa invete si sa sfatuiasca pe ginerele sau ca sa petreaca dupa legea celor insurati si averile sa nu le piarda in zadar.

   

Atunci imparatul, umplandu-se de manie, a chemat la sine pe fericitul Teofan si, cu asprime cautand la dansul, il infricosa cu groaza, poruncindu-i sa-si schimbe o viata ca aceea; iar de nu, apoi ii va scoate ochii si-l va trimite in surghiun. Insa tanarul cel placut lui Dumnezeu nu baga de seama certarea cea imparateasca si nu-si parasea viata cea curata si frumos inceputa in feciorie, sarguindu-se ca mai ales sa castige darul Imparatului ceresc, decat al celui pamantesc. Dupa aceasta i-a iesit degraba lui Teofan porunca de la imparat sa mearga in partile Cizicului pentru oarecare trebuinte ale poporului. Insa aceea, prin scornirea socrului sau, intr-adins i-a fost pregatita lui, pe de o parte ca, indeletnicindu-se cu lucrurile incredintate lui de imparat, sa inceteze si sa uite nevointele cele obisnuite lui in rugaciune; iar pe de alta ca averea sa nu-i fie impartita, careia insusi socrul i se facuse pazitor. Iar cand au iesit spre Cizic pentru slujba imparateasca, i s-a poruncit si sotiei lui, de tatal ei si de imparat, ca sa mearga cu dansul. Caci nu suferea tatal sa se desparta de barbat fiica lui, nici cat de putina vreme.

   

Si s-a intamplat sa le fie calea pe un rau, care mai inainte se numea Rindacos, apoi poporul l-a numit mare, care are pe o parte latura Olimpului, iar pe alta, Sigriani. Pe acel rau a voit a merge fericitul Teofan, desi pe uscat era calea spre Cizic, insa pentru oarecare neputinte trupesti ce i se intamplasera, a voit a merge pe apa ca pe o cale mai usoara; dar aceasta s-a facut dupa a lui Dumnezeu purtare de grija. Deci, trimitand inainte pe uscat pe prietenii sai, cum si slugile cu caii si cu carutele, a sezut in luntre, impreuna cu fericita sa sotie si cu cateva slugi. Apoi inotand, lua seama la muntii cei frumosi ai Sigrianiei, la dealuri si la pustietati si ardea cu duhul spre viata cea fara de gilceava. Si s-a intamplat la un loc, cale adanca si larga intre munti si o padure aleasa intr-insa; si a iubit el foarte mult locul acela.

   

Ramanand acolo la mal ca sa se odihneasca si poruncind tuturor sa ramana langa luntre sa-l astepte, singur s-a dus in valea aceea, inconjurand locul acela pustiu, umilindu-se. Apoi, stand intr-o padure deasa, se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul, intinzandu-si mainile spre cer, apoi cazand la pamant cu lacrimi si facand mul-time de inchinaciuni, zicea: "Arata-mi, Doamne, calea in care voi merge!" Pentru ca era cuprins cu foarte mare dorire de viata pustniceasca si gandea ca indata, lasand toate, sa se ascunda intr-acea pustie.

   

Fiind ostenit de rugaciuni si sezand sa se odihneasca, s-a facut minune, caci a vazut pe ingerul cu chip de lumina, pe care mai inainte il vazuse in camara, cand era impreuna cu sfanta sa mireasa. Acela aratandu-i cu degetul pustia aceea, a zis: "Tie aici ti se cade a te salaslui, dar inca mai asteapta putin, pana cand se vor lua de pe pamantul celor vii cei ce-ti impiedica calea, caci se vor lua degraba, si fara de suparare vei merge oriunde vei voi".

   

De acea vedenie Sfantul Teofan s-a veselit foarte si, intor-candu-se la luntre, mergea vesel in calea sa. Si a vazut prin muntii aceia ai Sigrianiei manastiri pustnicesti si sihastresti si le-a cercetat impreuna cu sotia cea inteleapta. In acele manastiri au aflat un staret inainte-vazator, cu numele Grigorie, iar cu porecla Stratighie, care petrecea la un loc ce se numea Polihronie, de la care, dupa ce i-a descoperit gandul si dorinta inimii sale, a auzit ceea ce mai inainte auzise de la ingerul, care i se aratase lui. Caci, vietuind ingereste acel staret, se invrednicise de la Dumnezeu de darul mai inainte vederii si a zis catre Teofan: "Asteapta putin, tanarule bun, ca degraba imparatul si socrul tau se vor duce de pe pamant, iar tu vei fi liber si vei merge dupa scopul tau cel bun". Iar cinstitei lui mirese i-a spus la ureche incet, acel sfant staret, cum ca iubitul ei frate, Teofan, va castiga la vreme cununa muceniceasca.

   

Dupa aceasta Sfantul Teofan a ajuns la cetatea Cizicului si facea lucrul cel poruncit de imparat, cu niste indreptari ale oarecaror treburi ale popoarelor. Si iesea adeseori cu slugile in muntii Sigrianiei, care nu era departe, cercetand pe sfintii parinti de acolo si invrednicindu-se de binecuvantari si rugaciuni de la dansii, folosindu-si sufletul din cuvintele lor cele de Dumnezeu insuflate; iar, mai ales, mergea adeseori la cel mai inainte vazator Grigorie Stratighie si la Hristofor, egumenul locasului celui mic, cum se numea acea manastire.

   

Odata, trecand prin muntii Sigrianiei pentru cercetarea parintilor pustnici, i s-a intamplat de a intirziat si era o arsita mare, pe vremea secerisului, si a insetat, impreuna cu cei ce erau cu dansul, iar locul acela era pustiu si fara de apa; apoi ziua se pleca si nevoie le era ca sa nu ramana acolo, caci slabeau toti de sete si ei si dobitoacele. Deci fericitul Teofan, rugandu-se, a stat sub un deal ca sa poata adormi putin, sa-si potoleasca setea cu somnul. Desteptandu-se el, fara de veste a curs peste capul lui un izvor de apa vie si l-a udat. Caci n-a trecut Dumnezeu cu vederea pe robul Sau, Cel ce a izvorat apa din piatra in pustie neamului evreiesc celui nemultumitor; deci, cu cat mai ales multumitorului Sau rob bine a voit a face aceasta la vreme de nevoie.

   

Iar sfantul, desteptandu-se de sunetul apei celei neasteptate, s-a sculat degraba din locul acela si a strigat pe cei ce erau cu dansul. Toti alergand, se minunau de acea minune fara de veste si neasteptata si slaveau pe Dumnezeu; apoi au baut din destul si dobitoacele le-au adapat. Iar dupa ce au ramas ei in acel loc, a doua zi nu s-a mai aflat izvorul acolo si locul era uscat si nici urma de apa nu se afla. De care lucru mai mult s-au minunat si au marit puterea lui Dumnezeu cea minunata, ca in vreme de sete a scos izvor din pamant fara de apa, apoi, incetand trebuinta, a secat apa, aratand cu fapta ca in fiecare loc Dumnezeu este gata sa dea cele trebuincioase aceluia care mai inainte cauta Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui.

   

Dupa aceea Sfantul Teofan, zabovind in Cizic catava vreme si toate randuindu-le bine, precum avea porunca de la imparat, s-a intors in Constantinopol. In acea vreme s-a implinit ceea ce a zis ingerul lui Dumnezeu si profetia Cuviosului Grigorie; caci a murit imparatul Leon Cazaris, fiul lui Copronim si nepotul lui Leon Isaurul, cum si socrul lui Teofan a murit.

   

Deci se facura liberi amandoi, adica Teofan si sfanta lui mireasa. Si indata fara de impiedicare si-au impartit bogatiile si averile lor, precum au voit. Dupa aceea, Teofan a calugarit pe mireasa sa intr-una din manastirile de fecioare din Bitinia, dand manastirii aceleia averi din destul, spre chivernisirea surorii lui, careia i-a pus numele in calugarie Irina si a bineplacut lui Dumnezeu desavarsit in viata monahiceasca, incat a facut minuni alese; caci a luat de la Dumnezeu darul de a vindeca toate bolile si a izgoni dracii. Iar scriitor al minunilor ei a fost prea sfintitul Patriarh al Constantinopolului, Metodie, care a laudat viata amandurora.

   

Iar dupa calugaria surorii sale, fericita fecioara Irina, Sfantul Teofan impartind la cei ce aveau trebuinta ramasita averilor ce le avea in Constantinopol, iar din aur oprind ceva, s-a dus la cel mai sus-zis, la parintele sau Grigorie, cel mai inainte vazator, poreclit Stratighie, in muntele Sigrianiei, la locul ce se numea Polihronie si s-a tuns de dansul in monahicescul chip, apoi i-a zidit acolo o manastire din aurul cel ramas. Si a petrecut langa dansul destula vreme, deprinzandu-se la nevointele monahicesti.

   

Dupa aceea, cu sfatul staretului, s-a dus in insula ce se numea Calonimos, unde avea un sat mic parintesc, care-i ramasese din averile cele vandute si impartite. Acolo a facut o manastire si a chemat pe fratii din locasul lui Teodor, ce se numea "Monoheraria" si le-a pus egumen pe un barbat bun si iscusit. Iar el singur s-a inchis in chilie si scria carti, caci era bun scriitor, si pe acelea vanzandu-le, se chivernisea nu numai pe sine, ci si pe altii. Iar dupa cativa ani, murind egumenul, il suparau fratii pe Cuviosul Teofan, cu multa rugaminte, ca sa binevoiasca sa le fie egumen. Iar el, nevrand, s-a dus de la dansii iarasi, la muntele Sigrianiei. Si aducandu-si aminte de acel loc pustnicesc unde a vazut aratarea cea ingereasca cand calatorea pe apa spre Cizic, s-a dus acolo. Salasluindu-se in pustia aceea, vietuia dupa Dumnezeu; si a umplut-o ca pe o cetate a lui Dumnezeu, de placutii Lui, care vietuiau in pustie. Pentru ca, venind multi la dansul, doreau sa vietuiasca acolo. Si era trebuinta acum sa se faca si acolo o manastire, pentru care se afla in pustia aceea un loc al unui om lucrator de pamant, avand tarina intinsa care se numea "Locasul cel mare".

   

Deci, a trimis la cunoscutii sai si, imprumutand de la dansii aur, a cumparat locul acela si a facut o manastire, ajutandu-i Dumnezeu si dandu-i, prin dumnezeiasca Sa purtare de grija, toate cele spre trebuinta; si degraba a dat inapoi imprumutul, caci fratii care ce se adunasera in locas aveau indestulare de hrana de la dansul. Dar a fost cu neputinta Cuviosului Teofan sa nu ia dregatoria egumeniei in locasul acela, fiind silit de toti parintii pustnici. Deci s-a facut egumen astfel, in ce chip Hristos porunceste in Evanghelie: Cel mai mare sa va fie voua sluga; si cel ce voieste intre voi sa fie intai, sa fie voua rob. Si slujea Cuviosul Teofan egumenul cu mainile sale la trebuintele tuturor. Caci ii daruise atunci Dumnezeu tarie trupeasca si la tot lucrul manastiresc el se ostenea mai mult decat altii si s-a facut tuturor chip de viata imbunatatita in iubirea de osteneala.

   

Intr-acele vremi s-a adunat al saptelea Sinod al Sfintilor Parinti la Niceea (787) impotriva luptatorilor contra sfintelor icoane, pe vremea imparatiei lui Constantin, fiul lui Leon, iar lui Copronim ii era nepot, cum si dreptcredincioasei Irina maica acestuia, pe vremea prea sfintitului Patriarh al Constantinopolului, Tarasie. La care sinod Sfintii Parinti au anatematizat eresul iconoclast, iar pentru sfintele icoane iarasi au intarit a le cinsti cu dreapta credinta. La acel sinod a fost chemat si Cuviosul Teofan, egumenul marelui locas din Sigriani, si stralucea ca o stea luminoasa in mijlocul sfintilor parinti, intarind dreapta credinta impreuna cu dansii. Si a fost mergerea lui acolo spre folosul multora; caci unde multi se impodobeau cu haine bune, cu care si cu cai, el a mers calare pe un asin prost, avand haine vechi si cu multe cusaturi. Si, vazandu-l intr-o smerenie si saracie ca aceea, toti s-au umilit si s-au folosit, cei ce ii stiau viata cea de mai inainte, cat a fost de bogat si de cinstit, fiind pe langa imparat cel dintai din suita; iar acum pentru Dumnezeu atat de mult s-a smerit si a saracit, socotind toate ca pe niste gunoaie.

   

Dupa savarsirea acelui sfant sinod, cuviosul s-a intors intr-ale sale; iar acele dogme ale dreptei credinte care s-au hotarat la Sfantul Sinod le avea ca pe o infrumusetare prea aleasa in locasul sau. Si se indeletnicea in nevointele cele obisnuite lui, prin chipul vietii sale celei imbunatatite luminand nu numai acel locas, ci si toate partile acelea. Pretutindeni strabatea vestea despre el si s-a preamarit Tatal ceresc pentru el. Apoi i s-a dat de la Dumnezeu darul facerii de minuni, pentru curatia vietii lui, si tamaduia bolile in oameni si izgonea diavolii.

   

Odata, adormind cuviosul, diavolul, vrand sa-i faca rau si inchipuindu-se in asemanare de porc salbatic, a muscat cu dintii degetul cel mare al mainii sfantului, incat l-a durut foarte tare. Desteptandu-se indata, a vazut pe degetul acela semnele dintilor vrajmasului, care a voit sa i-l smulga, si-l durea rana tare; dar luand mir, din care avea la sine de la facatorul de viata lemn al Crucii, a uns cu el degetul sau cel bolnav si indata s-a vindecat. In acea vreme a luat stapanire asupra diavolilor si-i izgonea cu cuvantul din oamenii care patimeau si se aduceau la dansul.

   

Odata, plutind cu corabia undeva si fiind invaluire si furtuna, acest parinte cuvios a schimbat-o in liniste. Iar celor ce veneau la locasul lui, adica multime de straini si de saraci, impartindu-le fara crutare paine si toata hrana, le-a facut a nu se imputina, precum altadata Ilie a umplut vasul de faina al vaduvei. Alta data, chelarul cartind asupra sfantului pentru impartirea de hrana la cei ce veneau - pentru ca celor ce vietuiau in manastire, zicea el, nu le va ajunge spre trebuinta -, sfantul i-a poruncit aceluia ca toate cele ce sunt in camara de mancare sa le cantareasca si sa le numere. Si a gasit ca nu scazusera cat de putin. Atunci toti fratii au preamarit pe Dumnezeu, iar cartitorul, cazand inaintea lui, si-a cerut iertare.

   

Dupa aceasta, cuviosul s-a imbolnavit, fiind de cincizeci de ani, iar boala lui era ca avea piatra in pantece si in coapse si se chinuia foarte rau. Si din acel ceas toata cealalta vreme a vietii sale a petrecut-o pe patul durerii. Si, cel ce cu rugaciunea tamaduia bolile altora, lui insusi nu cerea de la Dumnezeu tamaduire trupeasca, ci rabda cu multumire. Dupa acea boala trupeasca, i-a sosit vremea sfarsitului celui de marturisitor pentru dreapta credinta, dupa proorocia celui mai inainte vazator, Grigorie, pe care o zisese incetisor la urechea sfintei fecioare, mireasa lui Teofan, zicand ca, la vremea sa, va castiga cununa muceniceasca. Caci, trecand ani multi si cuviosul imbatranind, iar cativa imparati grecesti trecand, dupa aceea Leon Armeanul a luat sceptrul imparatiei grecesti (813-820). Acela a ridicat eresul contra sfintelor icoane si a tulburat iarasi Biserica lui Hristos, izgonind din scaun pe sfantul, dreptcredinciosul patriarh Nichifor, ca si pe Cuviosul Teodor Studitul, impreuna cu ucenicii lui, iar pe multi altii ii muncea cumplit si-i ucidea pentru cinstirea icoanelor.

   

Se scrie despre Sfantul Teofan si aceasta. Ca Sfantul Nichifor, patriarhul Constantinopolului, pe cand se ducea cu corabia pe mare in surghiun, a trecut prin dreptul acelui loc in care era locasul lui Teofan. Aceasta vazand-o Cuviosul Teofan sufleteste, cu ochii cei mai inainte vazatori, a poruncit ucenicului sa aduca carbuni aprinsi in cadelnita. Apoi, aprinzand lumanarea si punand tamaie pe carbuni, s-a inchinat pana la pamant, vorbind ca si catre o persoana care trecea alaturea. Si intreband ucenicul: "Ce faci, parinte? Spre cine vorbesti, inchinandu-te?" Cuviosul i-a raspuns: "Iata, prea sfintitul Patriarh Nichifor, izgonit cu nedreptate pentru dreapta credinta, se duce in surghiun si trece cu corabia prin dreptul acesta; pentru dansul am aprins lumanarea si tamaia, sa-i dam cinstea cea cuviincioasa patriarhului".

   

A vazut aceasta cu duhul si prea sfintitul Patriarh Nichifor, fiind in corabie; caci fara de veste plecandu-si genunchii, s-a inchinat sfantului staret si, intinzand mainile in sus, il binecuvanta. Iar unul din cei ce erau cu prea sfintitul Patriarh in corabie, l-a intrebat: "Pe cine binecuvintezi, prea sfintite parinte, si inaintea cui te-ai inchinat in genunchi?" A raspuns prea sfintitul: "Iata, Teofan Marturisitorul, egumenul marelui locas, s-a inchinat noua si ne-a cinstit cu lumanari aprinse si cu tamaie. Deci m-am inchinat lui, caci si el asemenea cu noi va patimi, nu dupa multa vreme". Lucru care s-a si implinit.

   

Caci dupa aceea, raucredinciosul imparat Leon Armeanul, vrand sa insele pe Cuviosul Teofan spre a lui ratacire, a trimis la dansul, chemandu-l cu cinste in Constantinopol si cu viclesug zicand: "Razboi imi sta inainte cu vrajmasii si mi se cade mai inainte de a iesi la razboi sa ma inarmez mai intai cu sfintele tale rugaciuni; pentru aceea, sa nu te lepezi a veni la noi, cinstite parinte". Iar Cuviosul Teofan, cu toate ca a cunoscut viclesugul imparatului si era cuprins de grea boala trupeasca, insa a binevoit sa mearga, dorind sa patimeasca pentru dreapta credinta. Intrand in corabie, a ajuns la imparateasca cetate; insa nu s-a dus inaintea imparatului, fiindca imparatul se rusina de cinstita lui fata si se temea de mustrarile lui. Ci a trimis la el barbati cinstiti, amagindu-l prin multe fagaduinte spre a sa rea credinta, zicand: "Daca vei fi de un gand cu noi, voi inalta manastirea ta cu ziduri de piatra si cu toata imbelsugarea o voi imbogati, iar tu mai cinstit decat toti vei fi cu mine; si cei ce iti sunt rudenii de aproape, pe aceia cu mari boierii ii voi cinsti".

   

Apoi a adaos si cuvinte ingrozitoare, zicand: "Daca vei fi potrivnic noua, te vei face pricinuitor de mare necinste tie insuti". A raspuns sfantul prin trimisii aceia: "Eu nu am trebuinta de nimic din bogatiile lumii acesteia. Pentru ca, daca in tineretile mele, aurul, argintul si averile cele multe cate le-am avut, le-am lasat pentru dragostea lui Hristos, apoi oare la batranetile mele sa le doresc pe acelea? Sa nu fie! Iar pentru manastire si pentru cei de aproape ai mei, Dumnezeu, Purtatorul de grija, este mai mare decat imparatii si boierii pamantesti. Si pentru ce imparatul ma infricoseaza pe mine cu certari, ca pe un prunc mic cu varga? Pregateasca asupra mea tot felul de munci, aprinda foc, apoi, desi nu pot umbla singur de sine, precum ma vedeti, insa in foc voi sari pentru dreapta credinta".

   

Acestea si mai multe cuvinte cu multa indrazneala zicandu-le sfantul, s-au dus trimisii la imparat si i-au spus cele ce auzisera. Iar imparatul se minuna de o indrazneala ca aceea a lui, fara de frica, si a poruncit oarecaruia Ioan sofistul, istet in cuvinte, plin de mestesuguri si de vraji, ca sa se intrebe cu cuviosul. Dar si acela, impotriva gurii celei de Dumnezeu graitoare a cuviosului parinte, a ramas ca un mut si, biruindu-se, s-a intors cu rusine la cel ce l-a trimis pe el.

   

Atunci imparatul, umplandu-se de manie, a poruncit ca pe Cuviosul Teofan sa-l inchida intr-o casa oarecare intunecoasa si stramta, langa palatul ce se numea Elevteria, si sa puna strajeri langa dansul. In acea stramta inchisoare cuviosul, batran fiind si bolnav, a petrecut doi ani; si in toate zilele, uneori cu momeli, iar alteori cu certari il indemna spre lupta impotriva sfintelor icoane, rau facandu-i si de rau graindu-l, prin oarecare eretici, pe care ii trimitea la dansul intr-adins.

   

Odata, imparatul a trimis la sfantul cu momeli, ca doar ar iscali lepadarea icoanelor. Si a scris sfantul catre dansul astfel: "Stii, o, imparate, pe Acela ce ti-a dat imparatia, prin Care imparatii imparatesc si tiranii stapanesc pe pamant. Stii ca Dumnezeu, fiind nescris imprejur, a voit insa a se taia imprejur, luand firea noastra omeneasca asemenea noua in toate, afara de pacat, si prin acea fire indumnezeita, a inviat mortii, a luminat orbii, a curatit pe cei stricati si celelalte minuni ale Sale pe rand le-a facut. Si, prin aceeasi fire, a suferit moarte de bunavoie de la iudeii cei pizmasi si, a treia zi inviind, cu slava S-a inaltat la cer si de Tatal niciodata nu Se desparte.

   

Acea fire omeneasca ce este in Hristos Dumnezeu, de vreme ce Sfanta Evanghelie ne incredinteaza, cu cinste o primim pe ea; si primind cartea Evangheliei cu cinste si cele scrise intru dansa crezandu-le, faptele cele minunate ale lui Hristos le credem ca si cand pe Insusi Hristos Il cinstim in acea carte. Si daca pentru cartea Evangheliei, in care sunt scrise faptele lui Hristos, nu suntem osanditi ca o primim pe dansa, apoi cum vom fi osanditi primind si cinstind istoria cea inchipuita in icoane a acelorasi cuvinte evanghelicesti? Prin aceste icoane chiar si barbarii cei ce vin la noi cu credinta cunosc lesne toata petrecerea lui Hristos, Care a fost pe pamant cu oamenii, cum si minunatele Lui fapte, cu inlesnire le cunosc.

   

Incat multi necarturari privind cu ochii spre icoane, vad minu-nile cele zugravite ale lui Hristos si patima Lui cea de bunavoie, apoi preamaresc pe Domnul, Cel ce a patimit pentru noi; a caror mantuire tu ai zavistuit-o, lepadand inchipuirile icoanelor. Care sinod candva a vestit aceasta, ca a cinsti sfintele icoane este pacat si necurata furare de cele sfinte? Au nu singur Hristos a trimis chipul cel nefacut de mana al fetei Sale spre vindecarea lui Avgar, domnul Edesei? Au nu Sfantul Evanghelist Luca ne-a dat noua icoana Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, cu vopsele inchipuita? Si ce impotrivire vei face predaniei si invataturii Sfintilor Parinti? Caci Vasile cel Mare, cercatorul tainelor celor negraite, a zis: "Cinstea cea data icoanei se suie la chipul cel dintai, a caruia este". Asemenea si Sfantul Ioan Gura de Aur a zis: "Eu am iubit si pe acel sfant chip ce este din ceara facut". Asemenea si Chiril, alauta Sfantului Duh, striga: "Adeseori, vazand inchipuirea patimilor lui Hristos pe icoana, nu fara de lacrimi am trecut cu vederea acea inchipuire si celelalte".

   

Deci, daca cele dintai sase Sinoade ecumenice a toata lumea, care au fost mai inainte de cel de al saptelea, n-au oprit sfintele icoane a le cinsti, nici le-au lepadat, oare ti se pare ca esti mai intelept decat dansii? Al tau lucru este, o, imparate, ca sa faci razboi impotriva celor de alt neam; iar dogmele bisericesti si legile Sfintilor Parinti nu imparatilor se cuvine a le cerceta".

   

Acea scrisoare a Cuviosului Teofan citind-o imparatul, s-a umplut de negraita manie si indata a trimis pe un cumplit dregator spre partile Sigrianei ca sa strice manastirea cuviosului, ce se numea "Locasul cea mare" si sa o arda desavarsit; iar pe ucenicii lui, pe toti fara de mila batandu-i, sa-i izgoneasca. Iar pe alt dregator, tot asa de cumplit, l-a trimis la cuviosul in inchisoarea cea intunecoasa unde era tinut de doi ani, langa palatul Elevteriei. Acesta, dezbracand pe sfantul staret, care avea trupul obosit de multe postiri si de boala cea lunga, l-a batut fara de mila cu vine de bou pe spate si pe pantece; apoi, dandu-i trei sute de lovituri iarasi intr-aceleasi legaturi inchizandu-l, s-a dus. A doua zi acelasi muncitor, mergand din porunca imparateasca si scotand din inchisoare pe cuviosul mucenic, l-a batut din nou fara de mila; apoi l-a trimis in surghiun in insula Samotraciei. Pe aceasta cuviosul, cu ochii mai inainte vazatori, a vazut-o cu cateva zile mai inainte si ascultatorului ce-i slujea mai inainte ii spusese ca in acea insula au sa-l duca.

   

Acolo Cuviosul Teofan mergand, numai douazeci si trei de zile a trait si a trecut din izgonirea cea pamanteasca la pomenirea cea cereasca, cu cununa cea de marturisitor al patimirii impodobindu-se; si s-a asezat cinstitul lui trup acolo, in racla de lemn. Iar Dumnezeu a preamarit pe sfantul si placutul Sau nu numai in viata lui, ci si dupa moarte. Caci a daruit cinstitelor lui moaste putere tamaduitoare si multime de bolnavi castigau tamaduiri, atingandu-se de cinstita lui racla.

   

Iar dupa ce s-a ucis raucredinciosul imparat Leon Armeanul, ucenicii Sfantului cei izgoniti, iarasi intorcandu-se la al lor locas, in muntele Sigrianiei, si manastirea cea arsa impodobind-o, au adus sfintele moaste ale Cuviosului Teofan, parintele lor, de la insula Samotraciei in locasul sau care se numea "Marele locas" si le-au asezat in biserica cu cinste si faceau minuni fara numar, intru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Cel slavit impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, in veci. Amin.

Sfantul Grigorie Dialogul, papa al Romei

 Sfantul Grigorie Dialogul, papa al Romei, numit asa pentru vorbele cele frumoase, s-a nascut in Roma cea veche, din tata care se numea Gordian, si din maica, Silvia fericita, amandoi fiind de neam bun, senatori cinstiti si bogati. Dar nu atat pentru cinstea de senator era cinstit neamul acestui Sfant Grigorie, cat pentru acele sfinte persoane placute lui Dumnezeu care se aflau in neamul acela. Caci fericitul Felix, al treilea cu acel nume, papa al Romei, ii era mos; iar Sfanta Tarsila, care a vazut la sfarsitul sau pe Domnul venind la dansa, asemenea, si fericita Emiliana, care impreuna cu Tarsila, s-a invrednicit cerestii vieti vesnice, i-a fost moasa lui. Insa si Silvia, maica lui, este cinstita cu sfintii in Biserica Romei.

  

Pe un neam sfant ca acesta fericitul Grigorie l-a impodobit si mai mult cu sfintenia sa, deprinzandu-se din tinerete la fapta buna si la placerea de Dumnezeu. Apoi se indeletnicea din pruncie cu invatatura cartii, facandu-se filosof ales si barbat cuvantator, plin de intelegere si de judecata. De aceea s-a ales si in dregatoria divanului; insa nu la cele lumesti, ci la cele duhovnicesti isi avea el gandul si dorinta cea neincetata, rivnind sa fie monah. Dar, avand pe parintii sai intre cei vii, amana calugaria, pana la vremea cea cuviincioasa. Si, desi petrecea in lume, el era monah cu vointa si cu viata cea curata in feciorie.

   

Murind tatal sau, a inceput a imparti averea cea multa ce-i ramasese in milostenii si spre zidirea sfintelor locasuri. In Sicilia a zidit sase manastiri, indestulandu-le cu toate cele de trebuinta, iar a saptea, in Roma, inauntrul cetatii, in cinstea Sfantului Apostol Andrei. Prefacandu-si in manastire casa sa, care era aproape de biserica Sfintilor Mucenici Petru si Pavel, langa muntele ce se numea Scvara, si intr-acea manastire lepadandu-si hainele mirenesti tesute cu aur, impreuna cu perii de la tundere, s-a imbracat in hainele cele de lana ale randuielii monahicesti si s-a povatuit de iscusitii stareti Maximian si Ilarion.

   

Apoi, nu dupa multa vreme, s-a facut egumen locasului aceluia. Iar fericita Silvia, maica lui, locuia aproape de poarta Sfantului Apostol Pavel, slujind Domnului in vaduvia sa, cu post si rugaciuni, ziua si noaptea fiind in casa Domnului. Hrana ei erau verdeturi crude de gradina, din care ii trimitea in toate zilele si fiului sau, fericitul Grigorie. Si era foarte milostiva spre cei saraci si scapatati, impartind pana la sfarsit toata averea ei. Asemenea si fiul ei, fericitul Grigorie, era atat de milostiv, incat n-a crutat lucrul cel din urma, ci indata l-a dat celor ce cereau.

   

Odata sezand el in chilia sa, scriind carti dupa obicei, a venit la dansul un sarac - insa acela era ingerul Domnului in chip de sarac - si i-a zis: "Miluieste-ma, robule al lui Dumnezeu din cer, deoarece, fiind carmaci de corabie, am pierdut nu numai averile mele cate le-am avut, dar si pe cele straine".

   

Iar iubitorul de saraci si adevaratul rob al lui Hristos, Sfantul Grigorie, avand durere din inima pentru dansul, a chemat pe fratele care-i slujea si i-a poruncit sa dea omului aceluia sase galbeni. Saracul, luand ceea ce i s-a dat, s-a dus. Apoi, dupa catava vreme, tot in ziua aceea, a venit la fericitul acelasi sarac, zicand: "Miluieste-ma, robul lui Dumnezeu, ca multe am pierdut, iar tu putin mi-ai dat". Fericitul, chemand iarasi pe slujitorul lui, i-a zis: "Frate, du-te si-i da alti sase galbeni". Fratele a facut asa si saracul acela a luat de la sfantul, in aceeasi zi, doisprezece galbeni si a plecat.

   

Dupa putina vreme, a venit iarasi, a treia oara, acelasi sarac, strigand catre Sfantul: "Fie-ti mila de mine, parinte, si-mi mai da inca din indurarile tale, ca am pierdut in mare foarte multa bogatie straina". Iar fericitul Grigorie a zis catre slujitorul sau: "Mergi, frate, si mai da aceluia ce cere inca sase galbeni". Fratele raspunse: "Sa ma crezi, cinstite parinte, ca n-a mai ramas in camara nici un galben". Fericitul ii zise: "De nu ai altceva, da-i haine, ori vreun vas". Fratele raspunse: "Nu avem alt vas decat un taler de argint, in care marea doamna, maica ta, ti-a trimis linte dupa obicei".

   

Grait-a placutul lui Dumnezeu, Grigorie: "Du-te, frate, si da saracului si acest taler, ca sa nu se duca mahnit de la noi, caci cauta mangiiere in primejdia sa". Deci, luand saracul acela talerul de argint, s-a dus veselindu-se. Dupa aceea, n-a mai venit sa ceara milostenie, ci era nevazut langa dansul, pazindu-l si ajutandu-l in toate. Pentru ca ingerul Domnului era langa sfantul, cu puterea darului cea minunata, prin care Sfantul Grigorie s-a facut slavit, deoarece se faceau multe minuni in locasul lui.

   

Dupa ce a murit Pelaghie, papa al Romei, toti, cu un glas, au ales in scaunul acela pe Sfantul Grigorie, egumenul Manastirii Sfantul Andrei. Dar el, fugind de treapta aceea atat de inalta si de cinstea omeneasca, a plecat din cetate si s-a ascuns prin locuri pustii. Cautand tot poporul din Roma pe doritul lor pastor, Grigorie, si negasindu-l, s-a facut multa mahnire pentru aceasta. Apoi, au inceput a face rugaciuni catre Dumnezeu cu dinadinsul, ca sa le arate pe robul Lui. Atunci s-a facut din cer un stilp de foc, vazut de toti, si s-a pogorat spre locul unde era Sfantul Grigorie, ascuns intr-un munte pustiu. Deci, toti au cunoscut ca pentru Grigorie s-a aratat acel stilp ceresc si au alergat indata acolo, unde gasind pe cel cautat, o, cu ce negraita bucurie l-au luat de acolo, macar ca nu voia.

   

Asa s-a asezat Sfantul Grigorie papa al Romei celei vechi, pe vremea imparatiei lui Mavrichie (582-602). Si era negraita milostivirea lui spre saraci, scapatati, lipsiti, vaduve si spre straini. El a zidit multe case primitoare de straini si de saraci, nu numai in cetatea Romei, ci si in altele. In Ierusalim intr-adins a trimis pe ava Prov, cu aur din destul, ca sa zideasca acolo o casa de oaspeti. La muntele Sinai, in tot timpul vietii sale, trimitea multa milostenie spre hrana monahilor, iar pe cei ce erau in Roma saraci si bolnavi, ii avea intr-o carte scrisi pe nume si in toate zilele ii hranea pe dansii. De multe ori la masa sa aducea straini si saraci si singur le slujea lor.

   

Alta data a poruncit camarasului sau sa cheme la masa doisprezece straini, ca sa pranzeasca cu dansul. Iar dupa ce au stat, Sfantul Grigorie, uitandu-se, a vazut treisprezece insi la masa. Deci, chemand pe camaras, i-a zis incet: "Oare nu ti-am poruncit sa chemi doisprezece insi? Iar tu de ce ai chemat, fara voia mea, si pe al treisprezecelea?" Sachelariul, infricosandu-se, a zis: "Sa ma crezi, preacinstite stapane, ca nu sunt mai mult decat doisprezece!" Pentru ca nici el, nici altul, nu vedea pe cel de-al treisprezecelea, care sedea la sfarsitul mesei si chipul fetei lui se schimba, incat uneori se arata batran si carunt, iar alteori i se parea a fi un tanar voinic.

   

Cand s-a sculat de la masa, Papa Grigorie le-a dat drumul la toti, iar pe cel de-al treisprezecelea, care era minunat la chip, l-a oprit si, apucandu-l de mana, l-a bagat in camara sa si i-a zis: "Te jur cu puterea cea mare a lui Dumnezeu Cel Atottiitor, sa-mi spui cine esti tu si care este numele tau?" Iar el a zis catre dansul: "Pentru ce intrebi de numele meu? Acesta este minunat! Insa sa stii, aducandu-ti aminte, ca eu sunt acel carmaci de corabie sarac, care am venit la tine in Manastirea Sfantului Andrei, cand sedeai si scriai in chilia ta si mi-ai dat doisprezece galbeni, cum si talerul cel de argint, pe care cu linte ti-l trimisese fericita Silvia, maica ta! Si sa-ti fie stiut ca dintr-acea zi in care mi-ai dat acelea cu dragoste si cu bunatate, te-a ales pe tine Domnul, ca sa fii intai pe scaun sezator al Sfintei Lui Biserici din Roma, unde a suferit rastignire Sfantul Apostol Petru".

   

Iar Sfantul Grigorie a zis catre dansul: "Cum stii tu ca de atunci m-a hotarat Domnul sa fiu papa?" Raspuns-a acela: "Deoarece sunt inger al Domnului Atottiitorul, pentru aceasta stiu ca de atunci m-a trimis Domnul la tine, ca sa stiu judecata ta, daca cu iubire de oameni iar nu pentru slava desarta faci milostenie!"

   

Fericitul, auzind aceea, s-a inspaimantat foarte tare, caci pana atunci nu vazuse inger la fata si sa vorbeasca cu el ca si cu un om. Iar ingerul care i se aratase a zis catre sfant: "Nu te teme, ca, iata, m-a trimis Domnul sa fiu impreuna cu tine toata viata ta si sa duc rugaciunile tale lui Dumnezeu, ca toate cele ce cu nadejde le vei cere de la El, sa ti se dea". Iar Sfantul Parinte Grigorie a cazut cu fata la pamant si s-a inchinat Domnului, zicand: "Daca pentru o mica dare la saraci, care nu este insemnata, cu atat de mari bunatati imi rasplateste Domnul, Atotputernicul, incat si papa m-a facut al Sfintei Sale Biserici, iar pe sfantul sau inger l-a pus langa mine sa ma pazeasca, apoi, cu cate bunatati va rasplati celor ce petrec intru poruncile Lui si fac dreptate?" Dupa aceea ingerul s-a facut nevazut, iar Sfantul Grigorie, dand negraite multumiri Domnului sau, si mai sarguitor era spre facerea de bine a oamenilor si spre buna placere a lui Dumnezeu.

   

Iarasi, intr-o zi ospatand la pranz pe niste straini, unuia dintre dansii, dupa obiceiul smereniei sale, a voit sa-i dea apa pentru maini si, intorcandu-se, a luat vasul cu apa degraba; dar iata ca acela caruia voia sa-i toarne apa pe maini nu s-a mai gasit si, cautandu-l cu dinadinsul si negasindu-l, se mira foarte mult. Iar in noaptea viitoare, dormind el, i s-a aratat Domnul, zicandu-i: "In celelalte zile ai ospatat madularele Mele, care sunt saracii, iar in ziua de ieri, chiar pe mine Mine Insumi M-ai primit!"

   

Pentru smerenia cea mare a Sfantului Grigorie, in Limonariu - cartea prea sfintitului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului -, se gaseste scris astfel: "Intr-un timp oarecare, am mers la ava Ioan Persanul si ne-a spus acestea despre marele si fericitul Grigorie, papa al Romei, zicand: "Am dorit odata sa ma inchin la mormintele Sfintilor mari Apostoli Petru si Pavel si m-am dus in Roma. Stand eu in mijlocul cetatii, s-a facut veste in popor ca papa avea sa treaca atunci pe acolo si asteptam sa-l vad si pe el. Dupa ce a venit in dreptul meu, am voit sa ma inchin lui. Si va spun, fratilor, Dumnezeu fiindu-mi martor, ca el apucand inaintea mea, a cazut la pamant si mi s-a inchinat si de la pamant nu s-a sculat mai inainte pana nu m-a vazut pe mine mai intai sculat. Apoi, sarutandu-ma cu multa osardie, mi-a dat cu mana sa trei galbeni, poruncind ca sa mi se dea toate cele de hrana; iar eu am preamarit pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat lui atata smerenie, dragoste si mila catre toti"".

   

Nu se cuvine sa tacem nici minunea cea infricosata ce s-a facut pentru Preacuratele lui Hristos Taine, cu rugaciunile acestui mare arhiereu al lui Dumnezeu. Acest lucru s-a facut astfel: O femeie vestita din Roma a adus prescuri la dumnezeiescul altar, iar slujba dumnezeiasca o facea prea sfintitul papa Grigorie. Deci, in timpul cand se impartea la popor dumnezeiasca Impartasanie, s-a apropiat si femeia aceea sa se impartaseasca cu Sfintele Taine. Si auzind pe prea sfintitul papa, zicand: "Trupul cel de viata facator al Domnului nostru Iisus Hristos se da...", atunci femeia a inceput a ride. Papa, oprindu-si mana, a intrebat pe femeie: "Pentru ce ai ris?" Iar femeia a raspuns: "De mirare imi este lucrul acesta, stapane, ca painea aceasta pe care eu cu mainile mele am facut-o din faina si am copt-o, o numesti trupul lui Hristos!"

   

Atunci sfantul, vazandu-i necredinta, s-a rugat lui Dumnezeu si indata chipul painii s-a schimbat in trup omenesc. Si vedea femeia aceea carne omeneasca insangerata; dar nu numai femeia aceea ci si toti oamenii care erau in biserica au vazut minunea aceea si slaveau pe Hristos Dumnezeu. Deci se intareau in credinta, neindoindu-se despre Preacuratele Taine ca sub chipul painii este adevaratul Trup, precum si sub chipul vinului este adevaratul Sange al lui Hristos. Apoi iarasi, rugandu-se sfantul, s-a schimbat chipul trupului omenesc in vedere de paine si femeia s-a impartasit cu frica si cu credinta neindoita, primind painea ca Trupul lui Hristos, asemenea si vinul, ca Sangele lui Hristos.

   

Acest mare luminator al lumii, preasfintitul Grigorie, a impodobit Biserica lui Hristos nu numai cu viata cea asemenea ingerilor si cu minunile, ci si cu multe scrieri foarte trebuincioase dreptei credinte. Iar cand scria, atunci Duhul Sfant se arata in chip de porumbel, zburand deasupra lui. Acest lucru adeseori se invrednicea a-l vedea arhidiaconul sau, Petru, barbat imbunatatit. Scrierile Sfantului Grigorie se afla in patru carti, pline de mare folos, care au intr-insele povestiri pe scurt despre vietilor sfintilor care s-au nevoit cu placere de Dumnezeu in pamantul Italiei si multe invataturi de folos sufletesc. Pastorind Sfantul Grigorie Biserica lui Dumnezeu treisprezece ani, sase luni si zece zile, s-a mutat la Domnul pe vremea imparatiei lui Foca Tiranul (602-610).

   

Se scrie si aceasta pentru acest mare placut al lui Dumnezeu, ca pe Traian, imparatul Romei (98-117), care a fost inchinator la idoli, dupa multi ani de la moartea lui l-a izbavit sfantul din vesnicele munci cu rugaciunile sale. De acest lucru Sfantul Ioan Damaschin, in cuvantul sau pentru cei adormiti, scrie astfel: "Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum stiu toti, era vestit intru sfintenie si intelegere si, cand slujea, avea partas un inger din cer slujind impreuna cu dansul. Acesta, calatorind oarecand pe podul cel de piatra si stand intr-adins, a facut ruga-ciune catre Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea pacatelor lui Traian imparatul. Atunci, a auzit indata glas de la Dumnezeu, zicand: "Rugaciunea ta am auzit-o si dau iertare lui Traian; iar tu sa nu mai faci rugaciuni pentru pagani"".

   

Ca acesta este adevarul, marturiseste tot Rasaritul si Apusul. Despre aceasta, Sfantul Ioan Damaschin marturiseste: "Iar despre celelalte minuni ale acestui mare Grigorie, papa al Romei, si despre toata viata lui cea minunata si sfanta, Ioan, diaconul Bisericii celei mari a Romei, a scris patru carti, in care se afla pana la doua sute si zece capitole". Din acestea noi luand aceste putine spre folosul sufletelor credinciosilor, slavim pe Cel ce a preamarit pe placutii Sai, pe Hristos Domnul nostru, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh este slavit in veci. Amin.

Viaţa Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog 

 Sfântul Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumuseţea duhovnicească şi a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conştiinţa îi spunea să mai adauge câţiva psalmi şi metanii, repetând constant „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”.

 Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galteea (Paflagonia) şi a studiat în Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură şi pentru o scurtă perioada tânărul a ocupat o poziţie înaltă la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe renumitul părinte Simeon Piosul la mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulţi ani, pregătindu-se pentru viaţa monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.

Sf. Simeon Piosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul pe lângă alţi scriitori spirituali. El a citit acele cărţi cu atenţie şi punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu "Despre legea duhovnicească" ( Vol. I din Filocalie). În primul rând, trebuie să-ţi asculţi conştiinţa şi să faci ce-ţi spune ea, dacă doreşti să-ţi vindeci sufletul. În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poţi atrage asupra ta harul Sfântului Duh. În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupeşte fără cunoştinţa spirituală este ca şi orbul care a strigat, "Fiul lui David, ai milă de mine (Luca 18, 38). Când orbul şi-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9, 38).

Sf. Simeon s-a rănit cu dragostea pentru frumuseţea duhovnicească şi a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conştiinţa îi spunea să mai adauge câţiva psalmi şi metanii, repetând constant "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!" Bineînţeles că şi-a ascultat conştiinţa.

În timpul zilei ajuta oamenii nevoiaşi care locuiau în palatul lui Patricius, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopţii la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său şi nu a mai simţit pământul de sub el. I s-a părut că el însuşi s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri şi a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se află Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.

La şapte ani după această viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul şi privegherea, învăţând lepădarea de sine. Vrăjmaşul mântuirii noastre i-a ridicat pe fraţii din mănăstire împotriva Sf. Simeon, care era indiferent la laudele sau reproşurile altora. Datorită nemulţumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns în schima monastică acolo, înăsprindu-şi nevoinţele duhovniceşti.

Prin citirea Sfintelor Scripturi şi a scrierilor sfinţilor părinţi, precum şi prin conversaţiile pe care le purta cu sfinţi părinţi, el a atins un nivel duhovnicesc înalt îmbogăţindu-şi cunoştinţele cele ziditoare de suflet.

Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas şi a rămas în funcţie timp de 25 de ani. El a reparat şi restaurat mănăstirea care a suferit din cauza neglijenţei fraţilor şi a impus ordine în viaţa călugărilor mănăstirii.

Această disciplină monastică strictă pe care se lupta sfântul să o respecte, a adus multe nemulţumiri în rândul fraţilor. Odată, după Sf. Liturghie, câţiva călugări l-au atacat. Când patriarhul Constantinopolului i-a scos din mănăstire şi vroia să-i predea autorităţilor civile, Sf. Simeon a cerut ca aceştia să fie trataţi cu blândeţe şi să fie lăsaţi să trăiască în lume.

Prin anul 1005, Sf. Simeon şi-a dat demisia din funcţia de egumen în favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în linişte. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în Filocalia.

Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecţiunii duhovniceşti şi lupta cu patimile şi gândurile rele. El a scris şi instrucţiuni pentru călugări: "Capitole teologice şi practice", "Tratat despre cele trei metode de rugăciune," şi un "Tratat despre credinţă." Mai mult, Sf. Simeon era un adevărat poet creştin, scriind "Imnuri despre iubirea divină," care conţin în jur de 70 de poezii pline de meditaţii religioase profunde.

Învăţăturile nepreţuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minţii şi despre lupta duhovnicească i-au adus numele de "Noul Teolog." Aceste învăţături nu au fost creaţia Sf. Simeon, ci pur şi simplu fuseseră uitate în timp. Unele dintre ele păreau ciudate şi de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autorităţile clerului din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârşit prin a fi exilat din oraş. El a traversat strâmtoarea Bosfor şi s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.

În anul 1021 sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieţii sale a primit darul facerii de minuni şi chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care şi găsirea miraculoasă a icoanei sale.

Viaţa a fost scrisă de discipolul şi ucenicul său, Sf. Nicetas (Nichita) Stethatos.

PSALMII

Psalmul 6

1.	Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
2.	Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele;
3.	Şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când?
4.	Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta.
5.	Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine?
6.	Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda.
7.	Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei.
8.	Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele.
9.	Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit.
10.	Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab. Psalmul 7 1. Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte, 2. Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască. 3. Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele, 4. De am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău şi de am jefuit pe vrăjmaşii mei fără temei, 5. Să prigonească vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă, să calce la pământ viaţa mea şi mărirea mea în ţărână să o aşeze. 6. Scoală-Te, Doamne, întru mânia Ta, înalţă-Te până la hotarele vrăjmaşilor mei; scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit 7. Şi adunare de popoare Te va înconjura şi peste ea la înălţime Te întoarce. 8. Domnul va judeca pe popoare; judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea şi după nevinovăţia mea. 9. Sfârşească-se răutatea păcătoşilor şi întăreşte pe cel drept, Cel ce cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte. 10. Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe cei drepţi la inimă. 11. Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung-răbdător şi nu se mânie în fiecare zi. 12. De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat şi l-a pregătit 13. Şi în el a gătit unelte de moarte; săgeţile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat. 14. Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea. 15. Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o. 16. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare. 17. Lăuda-voi pe Domnul după dreptatea Lui şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt. Psalmul 8 1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta, mai presus de ceruri. 2. Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător. 3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: 4. Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? 5. Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el. 6. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. 7. Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului; 8. Păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor. 9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Psalmul 9 1. Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale. 2. Veseli-mă-voi şi mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte. 3. Când se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de la faţa Ta! 4. Că ai făcut judecata mea şi dreptatea mea; şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate. 5. Certat-ai neamurile şi au pierit nelegiuiţii; stins-ai numele lor în veac şi în veacul veacului. 6. Vrăjmaşului i-au lipsit de tot săbiile şi cetăţile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet. 7. Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată 8. Şi El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele. 9. Şi a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri. 10. Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne! 11. Cântaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion, vestiţi între neamuri faptele Lui. 12. Că Cel ce răzbună sângele lor şi-a adus aminte. N-a uitat strigătul săracilor. 13. Miluieşte-mă, Doamne! Vezi smerenia mea, de către vrăjmaşii mei, Cel ce mă înalţi din porţile morţii, 14. Ca să vestesc toate laudele Tale, în porţile fiicei Sionului; veseli-mă-voi de mântuirea Ta! 15. Căzut-au neamurile în groapa pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor. 16. Se cunoaşte Domnul când face judecată! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul. 17. Să se întoarcă păcătoşii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu. 18. Că nu până în sfârşit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri. 19. Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta! 20. Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt. 21. Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz? 22. Când se mândreşte necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc. 23. Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează. 24. Întărâtat-a cel păcătos pe Domnul, după mulţimea mâniei lui; nu-L va căuta; nu este Dumnezeu înaintea lui. 25. Spurcate sunt căile lui în toată vremea; lepădate sunt judecăţile Tale de la faţa lui, peste toţi vrăjmaşii lui va stăpâni. 26. Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clinti din neam în neam, rău nu-mi va fi. 27. Gura lui e plină de blestem, de amărăciune şi de vicleşug; sub limba lui osteneală şi durere. 28. Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc. 29. Pândeşte din ascunziş, ca leul din culcuşul său; pândeşte ca să apuce pe sărac, pândeşte pe sărac ca să-l tragă la el. 30. În lanţul lui îl va smeri; se va pleca şi va cădea asupra lui, când va stăpâni pe cei săraci. 31. Că a zis în inima lui: "Uitat-a Dumnezeu! Întors-a faţa Lui, ca să nu vadă până în sfârşit!" 32. Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit! 33. Pentru ce a mâniat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis în inima lui: Domnul nu va cerceta! 34. Vezi, pentru că Tu priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor. 35. Zdrobeşte braţul celui păcătos şi rău, păcatul lui va fi căutat şi nu se va afla. 36. Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului! Pieriţi neamuri din pământul Lui. 37. Dorinţa săracilor a auzit-o Domnul; la râvna inimii lor a luat aminte urechea Ta. 38. Judecă pe sărac şi pe smerit, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ. Psalmul 10 1. În Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: "Mută-te în munţi, ca o pasăre?" 2. Că iată păcătoşii au încordat arcul, au gătit săgeţi în tolbă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepţi la inimă. 3. Că au surpat ceea ce ai aşezat; dar dreptul ce a făcut? 4. Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are scaunul Său. Ochii Lui spre sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor. 5. Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său. 6. Va ploua peste păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului lor. 7. Că drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 11 – 12 Martie

A.   GUSTĂRI

Roşii umplute cu orez

·       8 roşii mijlocii

·       2 ceşti orez

·       Sare

·       2 – 3 ardei copţi

·       Maioneză de post (reţete date anterior)

·       Muştar

Se pregătesc pentru umplut roşii mijlocii.

          Se fierbe orezul în apă cu sare, se scurge şi se lasă să se răcească.

          Se amestecă orezul cu cu ardei copţi tăiaţi mare şi cu maioneza de post, vârtoasă, condimentată cu muştar.

          Se umplu roşiile cu această compoziţie, se decorează cu pătrunjel tocat mare şi se dau la rece.

          Se servesc ca gustare.

B.    SALATE

Salată de andive cu nuci

·       500 g andive

·       1 pumn miez de nucă pisat

·       3 linguri ulei

·       1 lingură oţet

·       Piper

·       Sare

Se curăţă andivele, sa spală şi se taie în bucăţi de 4 – 5 cm.

          Se pune într-o salatieră o mână de nuci pisate bine; se adaugă 3 linguri ulei, picătură cu picătură, amestecând mereu, apoi o lingură de oţet, piper şi sare.

          Deasupra sosului se aşază cruciş tacâmul de salată, apoi andivele.

          La masă, se scoate tacâmul de sub andive şi se face amestecarea cu sosul.

C.    SOSURI

Sos vinegret

·       3 linguri ulei

·       1 lingură oţet

·       Sare

·       Piper

·       Pătrunjel verde tocat

Se pun ingredientele într-un castron şi se amestecă cu furculiţa sau cu telul până când uleiul se emulsionează şi devine lăptos.

          Se adaugă pătrunjel verde tocat.

          Se utilizează la salate din legume crude sau fierte.

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Cremă de conopidă

·       1 conopidă

·       2 linguri făină

·       2 linguri ulei

·       Sare

Se pune conopida la fiert cu apă clocotită şi sare.

          Se adaugă rântaşul pregătit din ulei şi făină.

          Când conopida este bine fiartă, se pasează cu zeamă cu tot şi se pune din nou la foc, se potriveşte de sare şi se mai dau câteva clocote.

          Înainte de a se lua de pe foc se mai adaugă câteva bucăţele de conopidă fiartă, păstrate special.

          Se poate adăuga o bucăţică de margarină după ce s-a luat de pe foc.

E.     MÂNCĂRURI

Spanac cu diverse garnituri

·       1 kg spanac

·       Sos vinegret

·       1 sfeclă roşie coaptă

·       1 ţelină fiartă

·       1 lămâie

·       sare

Se spală şi se fierbe spanacul cu puţină sare.

          Se răceşte într-un curent de apă şi apoi se presează în strecurătoare.

          Se aşază cu boltă în legumieră şi se stropeşte cu sos vinegret; se înconjoară cu buchete din sfeclă roşie coaptă şi ţelină fiartă, tăiate cubuleţe şi stropite cu sos vinegret.

          În mijloc se pun felii subţiri de lămâie.

F.     DULCIURI

Ştrudel cu dovleac

·       foi de plăcintă după reţeta proprie (postată anterior)

·       zahăr pudră

·       3 – 4 linguri ulei

·       1 farfurie adâncă plină cu dovleac ras

·       3 – 4 linguri zahăr

·       1 linguriţă scorţişoară pisată

·       1 praf de sare

Se întinde foaia şi se stropeşte cu ulei.

          La un capăt al foii se aşază dovleacul ras, se presară cu zahăr, scorţişoară pisată şi puţină sare.

          Se rulează şi se aşază suluri în tava de copt care a fost înainte unsă cu ulei.

          Deasupra se unge cu o pensulă înmuiată în ulei.

          Se dă la cuptor şi se coace la foc potrivit până ce se rumeneşte frumos.

          Când este gata se scoate din cuptor şi se porţionează în tavă.

          Se aşază pe un platou şi se presară cu zahăr pudră.

ISTORIE 12 Martie

Evenimente

·         515 - i.Hr. S-a terminat constructia Templului din Ierusalim  

·         1365: Întemeierea Universității din Viena. Universitatea din Viena (în germană Universität Wien, în latină Universitas Vindobonensis alias Alma mater Rudolphina) este o universitate fondată în anul 1365 de arhiducele Rudolf al IV-lea din dinastia de Habsburg. În ordinea vechimii este a doua universitate din spațiul de Sfântului Imperiu Roman, după Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348 de împăratul Carol al IV-lea din dinastia de Luxemburg. Clădirea principală este opera arhitectului Heinrich von Ferstel (1883).

·         1622: Ignatiu de Loyola si Francisco Xavier, fondatorii  Ordinului Iezuiților, au fost canonizati ca sfinți de către Biserica Catolică.

·         1835: Impăratul rus aprobă decizia Consiliului de Miniştri care nu-i mai obliga pe evrei să se stabilească în oraşele Basarabiei ţariste.

·         1838:  Apare, la Brașov, din inițiativa și sub conducerea lui George Barițiu, Gazeta de Transilvania, primul ziar politic românesc din Transilvania. Și-a încetat apariția în 1946, din cauza presiunilor comuniste. George Bariț, uneori scris Gheorghe Barițiu, (n. 4 iunie 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj – d. 2 mai 1893, Sibiu) istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania.

·         1848: Este raspandita Proclamaţia lui Simion Bărnuţiu prin care românii din Transilvania sunt chemaţi să se ridice la luptă pentru drepturile lor naţionale, recunoaşterea lor ca naţiune politică şi desfiinţarea iobăgiei. Simion Bărnuțiu (n. 21 iulie 1808, Bocșa, Sălaj – d. 28 mai 1864, Sânmihaiu Almașului) a fost un om politic român, istoric, filozof, și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania.

·         1857 - A avut loc, la Venetia, premiera operei "Simon Boccanegra" de Giuseppe Verdi  

·         1863: S-a înființat agenția diplomatică română de la Belgrad. Era prima agenție diplomatică înființată de România având caracter oficial, recunoscut atât de statul de reședință, cât și de celelalte puteri care aveau reprezentanți la Belgrad.

·         1868: Încercare eșuată de asasinat asupra Prințului Alfred, Duce de Edinburgh, tatăl reginei Maria a României. Alfred Ernest Albert, Duce de Saxa-Coburg și Gotha (n. 6 august 1844 – d. 30 iulie 1900) a fost al treilea duce de Saxa-Coburg și Gotha, domnind din 1893 până în 1900. Era și membru al familiei regale a Regatului Unit, fiind cel de al doilea fiu al reginei Victoria și al principelui Albert de Saxa-Coburg și Gotha. În Regatul Unit, la 24 mai 1866 i s-au acordat titlurile de Duce de Edinburgh, Conte de Kent și Conte de Ulster. A urmat unchiului său Ernst de Saxa-Coburg și Gotha în cadrul imperiului German la 23 August 1893.

·         1882 - Iosif Vulcan a publicat in "Familia" primul roman romanesc feminin, "Elmira", de Emilia Lungu.  

·         1894:Au fost puse in vanzare primele sticle de Coca-Cola. De la sucul servit in pahar, s-a ajuns la imbutelierea bautarii care si-a dobandit in acest fel faima. In 1899, doi tineri avocati din Chattanooga, Tennessee, s-au gandit ca pot crea o afacere in jurul Coca- Cola, astfel incat au incheiat un contract cu Griggs Candler, care la acea vreme detinea dreptul de productie si vanzare a acestei bauturi. Cei doi, Benjamin F. Thomas si Joseph B. Whitehead, au obtinut astfel exclusivitatea pentru a comercializa Coca-Cola pe intreg teritoriul Statelor Unite ale Americii, pentru suma de… un dolar. Afacerii i s-a mai alaturat un al treilea avocat, John T. Lupton. In acest punct a si inceput istoria bauturii a carei nume este cunoscut pe tot mapamondul.

·         1907: Răscoala ţăranilor atinge apogeul în Muntenia şi Oltenia. Demisia guvernului conservator prezidat de Gheorghe Cantacuzino. Se formează un guvern liberal, în frunte cu Dimitrie A. Sturdza (cu I.I.C. Brătianu la Ministerul de Interne şi cu generalul Al. Averescu la Ministerul de Război). Dimitrie A. Sturdza (pe numele complet Dimitrie Alexandru Sturdza-Miclăușanu, n. 10 martie 1833, Miclăușeni, județul Iași – d. 8 octombrie 1914, București), academician, om politic român și de 4 ori prim-ministru al României între anii 1895 – 1909. A fost, de asemenea, președintele Academiei Române, între anii 1882 și 1884. Flacara răscoalelor ţărăneşti din România a cuprins toată Muntenia şi Oltenia, unde a cunoscut o violenţă deosebită. La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație, majoritatea avand foarte puțin pămînt în poroprietate iar a zecea parte, chiar deloc. Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau pe plată, la marii proprietari vecini. În România acelei perioade, identic precum în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de mari latifundii, care se întindeau pe zeci și chiar sute de mii de hectare. Diferența enormă dintre suprafata de pămînt deținută de marii latifundiari și cea deținută de țărani, a constituit o primă cauză a nemulțumirilor țărănimii. O altă cauză era impunerea țăranilor spre cultivare culturi destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță, etc), din care marii latifundiari scoteau profituri maxime. Orientarea agriculturii spre export vine încă din vremea principatelor românești cand, în urma tratatului de la Adrianopol (1829),s-a deschis comerțul cu occidentul.Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu se mai ocupau direct de administrarea proprietăților lor, trecînd cu traiul la oraș sau in strainatate. Prin urmare, boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rîndul lor încercau să obțină pe seama țăranului profituri cît mai mari într-o perioadă cît mai scurtă de timp. Acestia fiind mult mai duri și neînduplecați decît boierii, ajunsesera să fie dușmanul principal al țărănimii din România. Răscoala țărănească din 1907, pornita din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți. Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încat liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea și au folosit armata și tunurile împotriva rasculatilor. Potrivit unui raport al Ministrului de Interne, 7807 participanti la rascoala au fost trimisi in judecata pentru devastari si 164 pentru omoruri. Din prima categorie, cei mai multi au fost eliberati. In ceea ce priveste numarul mortilor acesta continua sa fie controversat. Cifra avansata initial de autoritati a fost de 419. Aceasta a fost contestata de la bun inceput atat in presa vremii, cat si de observatorii straini. Ziarul “Adevarul” a lansat, in schimb cifra fantezista de 11.000 morti, cifra preluata cu entuziasm mai intai de socialistii din epoca si ulterior de comunistii lui Gheorghiu Dej si Nicolae Ceausescu. In scop propagandistic au fost adunati cu cinism in zilele de 27-30 aprilie 1962, exact 11.000 tarani in marele pavilion de la actualul “Romexpo”, pentru a sarbatori, alaturi de membrii Marii Adunari Nationale, incheierea procesului de colectivizare a agriculturii, cu alte cuvinte deposedarea taranimii, prin forta, procese politice si omoruri, de pamantul cu care fusesera improprietariti mosii lor, tot din initiativa liberalilor dupa primul razboi mondial. In 1907, dupa reprimarea dura si rapida a rascoalei, contele Schönburg, ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, dar si generalul Averescu au apreciat numarul mortilor intre 1000 si 2000. Indiferent de numarul mortilor, de o parte si de alta a celor care s-au confruntat, indiferent de actele de vandalism si crimele savarsite de unii tarani rasculati, dar care la randul lor aveau dreptatea lor, evenimentele din primavara anului 1907 au constituit o mare tragedie nationala.

·         1907: Este adoptat Steagul statului Idaho al Statelor Unite ale Americii.

·         1913: Canberra devine capitala Australiei. (Melbourne rămâne capitala temporar până in anul 1927, pe timpul in care noua capitală este încă în construcție)

·         1914: Constantin Brâncuși are prima expoziție personală, la New York (12 martie - 1 aprilie 1914). Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris), sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române.

·         1918: Moscova devine capitala Rusiei după ce Sankt Petersburg a deținut acest statut timp de 215 ani.

·         1922: Armenia, Georgia și Azerbaijan formează Republica Sovietică Federală Socialistă Transcaucaziană.

·         1930: Mahatma Gandhi conduce un marș de 200 de mile (350 km) spre litoral, cunoscut sub numele de "Marșul Sării", pentru a protesta față de monopolul britanic pe sare.

·         1933: Un grup de militanţi de stânga se desprind din Partidul Social-Democrat şi se constituie în Partidul Socialist din România. Conducerea noului partid în revine lui Constantin Popovici.

·         1938: Anschluss- trupele germane ocupă Austria.

·         1940, în urma Războiului sovieto-finlandez (Războiului de iarnă) a fost semnat Tratatului de pace de la Moscova din 12 martie 1940. Conform tratatului Finlanda a fost obligată să cedeze o parte din Karelia şi al doilea oraş ca mărime al ţării, Viipuri, o bună parte a teritoriului cel mai bine industrializat al ţării, ca şi zone pe care încă le mai controla armata finlandeză, în total aproximativ 10% din teritoriul Finlandei antebelice. Aproximativ 422.000 de karelieni, 12% din populaţia Finlandei, şi-au pierdut căminele. Armata şi civilii din zonă au fost evacuaţi în grabă în conformitate cu termenii acordului, şi doar cîţiva civili au ales să devină cetăţeni sovietici. Finlanda a fost nevoită de asemenea să cedeze o parte a raionului Salla, Peninsula Kalastajansaarento din Marea Barenţ şi patru insule din Golful Finic. Peninsula Hanko a fost concesionată pentru 30 de ani Uniunii Sovietice pentru construirea unei baze militare. Ruşii au returnat oraşul Petsamo cucerit în timpul războiului. Privit în ansamblu, condiţiile tratatului de pace au fost dure pentru finlandezi. Ruşii căpătaseră oraşul Vîborg în plus faţa de cererile lor de dinaintea războiului.

·         1947: Presedintele Harry Truman prezinta în mesajul adresat Congresului SUA, programul politicii externe cunoscut sub numele de “Doctrina Truman” (sprijinirea de catre SUA a natiunilor care se opuneau comunismului). El a cerut Congresului să aprobe un credit de 400 milioane dolari pentru ajutorarea Greciei, amenințată de comunism, și a Turciei, fata de care U.R.S.S. revendica partea de nord-est a Anatoliei . Harry S. Truman (n. 8 mai 1884 – d. 26 decembrie 1972) a fost al 33-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (1945–1953). În calitate de vicepreședinte ales în 1944 împreună cu președintele Franklin D. Roosevelt, Truman a devenit președinte la 12 aprilie 1945, când Roosevelt a murit după câteva luni în care sănătatea sa s-a deteriorat. În timpul președinției lui Truman, Statele Unite au încheiat cu succes participarea la al Doilea Război Mondial; imediat după conflict, tensiunile cu Uniunea Sovietică au escaladat, iar perioada a marcat începutul Războiului Rece.

·         1952 - Mercedes prezintă pentru prima dată în faţa presei super exclusivistul Mercedes 300 SL. Datorită uşilor de tip gull-wing şi a formei avangardiste. Ca model de curse acest model s-a bucurat de foarte mare succes câştigând la Le Mans, Grand Prix-ul German, cursa Carrera PanAmericana în Mexic şi multe alte evenimente. De acest model se leagă însă şi cea mai mare tragedie din motorsport, la cursa de la LeMans din 1955, bolidul 300SL a ieşit în decor năpustindu-se asupra publicului. 77 de spectatori au decedat în acel accident, iar Mercedes şi-a retras toate modelele de cursă din competiţiile automobilistice pentru mai bine de trei decenii în semn de respect pentru victime. Vina nu a aparţinut însă în nici un fel pilotului Mercedes sau maşinii survenind în urma unui carambol. În 1954 Mercedes a scos şi versiunea pentru public, care era în acel moment cel mai rapid model de stradă şi totodată a intrat în istorie drept primul automobil cu injecţie directă. Sistemul mecaninc de injecţie şi destul de primitiv făcea ca acest motor să necesite costuri mari de întreţinere datorită fiabilităţii scăzute. Se spune că doar 1.400 modele de serie au fost produse, dar acest model a inspirat un urmaş modern Mercedes SLS şi designerii Mercedes vor să implementeze în viitor genele lui 300SL în estetica viitoarelor modele.

·         1961: Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial din RFG după ce a învins în finală echipa Cehoslovaciei cu scorul de 9 - 8 și a devenit pentru prima dată campioană mondială.

·         1968: Proclamarea independenței în Statul Mauritius. Ziua națională.

·         1973: S-a infiintat, la Bucuresti, Radio Romania Tineret, primul canal public de radio destinat tineretului din Europa.

·         1990: În timpul manifestaţiei populare maraton din Piaţa Operei din Timişoara, care începuse cu o zi in urma, la 11 martie 1990, a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara. Proclamația de la Timișoara este un document programator adoptat la Timișoara în data de 12 martie 1990. A fost redactat în urma manifestației populare din Piața Operei începută cu o zi înainte. George Șerban, mai târziu deputat PNȚCD de Timiș, inițiatorul Proclamației de la Timișoara și al declarării zilei de 16 decembrie ca zi națională de luptă împotriva totalitarismului, a fost inspirat în demersul său de colaboratoarea sa, Alexandra Indrieș. Cea mai bine cunoscută cerere a documentului este punctul 8, care cerea ca nici un fost membru al nomenclaturii Partidului Comunist Român sau al Securității să nu aibă dreptul de a lucra în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punînd accent mai ales pe funcția de președinte. Această interdicție se numește lustrație. 8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte (…)”.În perioada următoare, documentul a fost recunoscut și sprijinit de sute de asociații civice, iar aproape 4 milioane de cetățeni au semnat apeluri în favoarea introducerii punctului 8 în legea electorală. Aplicarea punctului 8 a fost și una dintre principalele cereri ale Golaniadelor. Unul dintre scopurile documentului a fost condamnarea explicită a Comunismului și a luptei de clasă promovată de comunism. Succesul limitat al Proclamației a fost atribuit rezistenței structurilor comuniste și caracteristicilor speciale al Timișoarei în comparație cu restul țării. Victor Neumann a menționat contrastele observate chiar în timpul Revoluției, cînd în doar cîteva orașe în afară de Timișoara au existat rebeliuni: Arad, Lugoj, Sibiu, Cluj-Napoca, Brașov, București, Iași. Aceste tipare în comportament au fost atribuite de către Neumann discrepanțelor politicie, sociale și economice dintre diferitele regiuni ale țării, diferențe pe care el consideră că au rămas notabile și în România post-Revoluție. Proclamația a eșuat în a stabili procedurile electorale în România: Alegerile prezidențiale din 1990 și Alegerile legislative din 1990 s-au desfășurat fără aplicarea regulilor lustrației.

·         1992: Mauritius devine republică în cadrul Commonwealth-ului.

·         1994: Biserica anglicană a acceptat și femei-preot, pentru prima dată în ultimii 460 de ani.

·         1999: Polonia, Cehia și Ungaria devin membre cu drepturi depline în NATO. Este a cincea extindere din istoria Alianței Nord-Atlantice și prima de după "războiul rece".

·         2000: Într-un act istoric fără precedent, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut iertare pentru păcatele comise de Biserica Catolică de-a lungul existenței sale milenare. Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).

·         2003: Premierul Serbiei, Zoran Djindjic, a fost asasinat la Belgrad.

·         2011: La o zi după cutremurul din Japonia, un reactor de la centrala nucleară Fukushima Daiichi se topește, explodează și eliberează radioactivitate în atmosferă.

Nașteri

·         1270: Carol de Valois, fondatorul Casei de Valois (d. 1325)
* 1479: Giuliano di Lorenzo de' Medici (12 Martie 1479 – 17 Martie 1516) a fost un nobil italian, al treilea fiul al lui Lorenzo de' Medici.

Născut în Florența, a fost fratele lui Piero și Giovanni de' Medici.

Fratele său mai mare, Piero, a fost pentru scurt timp conducătorul Florenței după moartea tatălui său, până când aceștia au fost expulzați din Florența în 1494.

Giuliano s-a mutat la Veneția. Familia Medici a fost restaurata la putere după Liga Sfântă condusă de forțele franzece care au sprijinit republicanii Florenței din Italia. Giuliano a condus Florența între anii 1512 și 1516.

S-a căsătorit cu Filiberta (1498 - 1524), fica lui Filip al II-lea, Duce de Savoia, la 22 februarie 1515. Regele Francisc I al Franței (nepotul Filibertei) l-a investit cu titlul de Duce de Nemours. Francezii se îngrijeau să-l urce pe tronul din Napoli atunci când Giuliano ma murit prematur. A fost urmat la conducere de către nepotul său, Lorenzo.

Giuliano a lăsat un singur copil nelegitim, Ippolito de' Medici, care a devenit Cardinal.

·         1607: Paul Gerhardt, poet german (d. 1676)

·         1637: Anne Hyde, soția regelui Iacob al II-lea al Angliei (d. 1671)

·         1685: George Berkeley (12 martie 1685 – 14 ianuarie 1753) a fost un episcopirlandez cu descendență engleză, filozof și teoretician în domeniul educației, continuator empirist-conexionist a lui John Locke.
S-a născut în Irlanda, la Kilkenny, iar studiile le-a făcut la școala din Kilkenny și la Trinity College din Dublin. La doar 25 de ani publică două lucrări reprezentative: "New Theory of Visions" (1709) și "Principles of Human Knowledge" (1710). În 1724 a devenit decan al diocezei din Derry. În 1728 pleacă împreună cu soția în America pentru a pune în aplicare proiectul de înființare a Colegiului Sfântul Pavel în Bermude, proiect a cărui finanțare fusese votată în Camera Comunelor. Banii așteptați din America n-au mai sosit, așa încât Berkeley s-a întors în Anglia în 1731. Revenit în Irlanda, devine episcop de Cloyne în 1734.

·         1781: Friederike Dorothea Wilhelmina de Baden (12 martie 1781 – 25 septembrie 1826) a fost soția regelui Gustav al IV-lea al Suediei. Fiică a lui Karl Ludwig de Baden și a Amaliei de Hesse-Darmstadt, era sora mai mică a Prințesei Louise of Baden, soția viitorului Țar Alexandru I al Rusiei.

Gustav și Frederica.

Frederica de Baden

S-a născut la Karlsruhe. La 31 octombrie 1797, la Stockholm s-a căsătorit cu regele Gustav al IV-lea al Suediei și a devenit regină. soțul ei a aranjat căsătoria deoarece ea era sora împărătesei ruse, țară cu care Gustav a făcut o alianță chiar și după ce a refuzat să se căsătorească cu Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei, sora Țarului, însă în special pentru că își dorea o regină frumoasă. În 1795 Gustav a refuzat să se căsătorească cu Ducesa Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerindeoarece auzise că nu este frumoasă.

A fost tratată cu blândețe de soacra sa, Sophia Magdalena a Danemarcei, care și-a amintit cât de rău a fost tratată de soacra sa. Frederica a fost descrisă ca fiind rigidă, timidă, neprietenoasă și frumoasă. Primii ani ea a constatat că este dificil să se adapteze etichetei stricte a curții și juca jocuri pentru copii cu doamnele ei de onoare.

Căsătoria a fost considerată fericită însă regele era mult mai interesat de sex decât ea.

După nașterea fiului ei în 1799, s-a simțit mai bine în poziția ei de regină. În 1800 a fost încoronată la Norrköping iar în 1801 a primit o vizită de la părinții ei. În timpul unei călătorii în Finlanda, a trecut granița în Rusia pentru a-și vizita surorile Elisabeta și Amalie. În 1803-1805, ea și soțul ei au vizitat Germania iar după această călătorie mariajul ei s-a îmbunătățit. În Suedia, reședința lor preferată era Palatul Haga.

În 1807, în timpul războiului cu Franța, Frederica a intervenit în politică. Sora ei, împărăteasă a Rusiei, i-a trimis o scrisoare prin mama lor, prin care îi spunea să-și folosească influența pentru a-l sfătui pe rege să facă pace cu Franța. Frederica a încercat să facă asta însă regele a văzut acest lucru ca o modalitate de a-l influența; s-a creat un conflict înre rege și regină.

Ea și soțul ei au fost detronați în 1809; inițial Frederica și copiii au fost ținuți la Haga. În timpul arestului la domiciliu, a primit mai multă simpatie decât în întreaga perioadă când a fost regină pentru comportamentul ei demn. A fost deseori vizitată de noua regină, Hedvig Elisabeth Charlotte, care simțea simpatie pentru ea și voia să păstreze dreptul la tron pentru fiul Fredericăi. S-a reîntâlnit cu soțul ei după încoronarea noului rege.

Familia s-a stabilit în exil la Baden, însă soțul ei era agitat și n-a vrut să stea. Frederica a refuzat relațiile sexuale cu soțul ei deoarece nu dorea "să nască în exil". De asemenea ea dorea să ducă o viață în stil de regină, în timp ce el prefera o viață simplă de familie. S-au separat în 1810 și procedura de divorț a început în 1811. Frederica și Gustav au divorțat în 1812. În secret ea l-a susținut financiar după separare. După divorț, ea a încredințat tutela copiilor ei Țarului Rusiei.

Ea a continuat corespondența cu fosta soacră, Sophia Magdalena și cu regina Hedvig Elizabeth Charlotte căreia i-a încredințat interesele ei economice în Suedia. În conformitate cu doamnele ei de onoare, Frederica a refuzat propunerile de la cumnatului ei Frederic Wilhelm de Braunschweig-Oels și Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. S-a zvonit că s-a căsătorit în secret cu tutorele fiului ei, J.N.G de Polier-Vernland. A călătorit mult folosind numele de Contesa Itterburg. A murit la Lausanne de o boală de inimă. A fost înmormântată în Schloss și Stiftskirche în Pforzheim, Germania.

* 1790: John Frederic Daniell (n. 12 martie 1790,^[1] Londra, Regatul Marii Britanii – d. 13 martie 1845,^[1] Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost un fizician și chimist britanic care a dezvoltat dispozitivul electrochimic numit celula Daniell.
* 1800: Louis-Prosper Gachard (n. Paris, 12 martie 1800 – d. Bruxelles, 24 decembrie 1885) a fost un arhivist, paleograf și istoric belgian de origine franceză.

A primit naționalitatea (cetățenia) Țărilor de Jos în 1821.

* 1815: Louis Jules Trochu (n. 12 martie 1815 - d. 7 octombrie 1896) a fost un militar și politician francez, președinte al Guvernului Apărării Naționale, în timpul războiului Franco-Prusac din 1870 - 1871.

Louis Jules Trochu sa născut pe insula Belle-Île-en-Mer. A participat la cucerirea Algeriei, Războiul Crimeei. În calitate de general, comandant de divizie a luat parte la al Doilea Război Italian de Independență. La începutul razboiului contra Prusiei a fost numit numit comandant al Parisului. După ce a primit vestea despre înfrângerea dezastruoasă a armatei franceze la Sedan și începutul Revoluției a preluat conducerea guvernului francez. A încercat să organizeze apărarea țării împotriva prusacilor. În condițiile unei înfrângeri iminente (după armistițiul de la 28 ianuarie), în februarie 1871, Trochu a demisionat.

* 1821: Luitpold, Prinț Regent al Bavariei (germană Prinzregent Luitpold Karl Joseph Wilhelm Ludwig von Bayern) (12 martie 1821–12 decembrie1912), a fost regent și de facto conducător al Bavariei din 1886 până în 1912, în timpul incapacității nepoților săi, Ludwig al II-lea și Otto

Prințul Luitpold al Bavariei

Luitpold s-a născut la Würzburg, ca al treilea fiu al regelui Ludwig I al Bavariei și a soției lui, Prințesa Therese de Saxa-Hildburghausen. A fost fratele mai mic al regelui Maximilian al II-lea al Bavariei și al regelui Otto al Greciei. Luitpold era în linia de succesiune la tronul Bavariei și moștenitor prezumptiv la tronul Greciei deoarece fratele său Otto nu avea copii. Legra greacă de succesiune a cerut ca moștenitorului lui Otto să fie ortodox. Otto a fost detronat în 1862 și înlocuit de un prinț danez care a devenit regel George I al Greciei.

Otto a murit în 1867, lăsându-i pe Luitpold și descendenților săi ca reprezentanți ai pretenției sale la tronul Greciei; totuși, Luitpold nu a urmărit acest lucru.

La vârsta de paisprezece ani Luitpold s-a alăturat armatei bavareze și a fost promovat căpitan de artilerie în 1835. În timpul revoluției din 1848 Prințul Luitpold a mediat și a facilitat o audiență a cetățenilor nemulțumiți cu tatăl său. În timpul domniei fratelui său Maximilian al II-lea, Luitpold nu a jucat un rol important politic.

În timpul domniei nepotului său, Ludwig al II-lea, Prințul Luitpold a reprezentat casa regală din ce în ce mai des din cauza lungilor absențe ale regelui din capitală. În războiul austro-prusac din 1866 Luitpold a fost comandant al diviziei a 3-a. În 1869 el a devenit Inspector General al armatei bavareze iar în timpul războiului franco-prusac din 1870-1871 a reprezentat în Bavaria cartierul general. În 1876 a devenit mareșal.

La 10 iunie 1886, nepotul lui Luitpold, regele Ludwig al II-lea a fost declarat incompetent din punct de vedere mintal iar Luitpold a fost numit regent. După moartea misterioasă a lui Ludwig, Luitpold a continuat să servească ca regent și pentru noul rege, Otto, fratele nebun al lui Ludwig. Prințul Luitpold chiar a fost acuzat de unii oameni că și-ar fi ucis nepotul, însă curând, decentul și amabilul prinț a devenit unul dintre cei mai populari conducători.

Una dintre primele lui acțiuni (la 1 august 1886) a fost să deschidă publicului câteva din palatele lui Ludwig al II-lea.

Luitpold a continuat să servească drept regent până la moartea sa, de bronșită în 1912 la München, când a fost succedat de fiul sau cel mare, Ludwig. Este înmormântat în cripta de la Theatinerkirche din München.

·         1824 - S-a nascut fizicianul Gustav Kirkoff (m. 18871838 - A aparut, la Brasov, ziarul politic "Gazeta de Transilvania", cu rol important in lupta de eliberare nationala.

·         1831 - Se naşte Clement Studebaker, unul dintre industriaşii care au investit totul în industria vehiculelor. Iniţial s-a lansat prin fabricarea de trăsuri, după care anticipând progresul tehnologic a reprofilat compania Studebaker Manufacturing Company spre construcţia de automobile. Şi-a extins domeniul de activitate în construcţia de motoare de avion, camioane, vehicule amfibi. În 1954 compania a fuzionat cu Packard, dar uniunea nu a avut efectul scontat şi producţia de modele Packard a fost sistată în 1958, în timp ce ultimul automobil pordus de uzina Studebaker din South Bend, Indiana a ieşit pe porţile fabricii în 1966.

·         1832 : S-a născut Charles Boycott, proprietar irlandez împotriva căruia ţăranii de pe moşia sa au organizat, pentru prima dată în istorie, o formă de protest numită de atunci “boicot” (sistare organizată, totală sau parţială, a relaţiilor cu o persoană sau organizaţie, în semn de protest faţă de anumite acţiuni ale sale) (m.19.06.1897).
* 1845: Grigore Moldovan (n. 12 martie 1845, Gherla – d. 6 august 1930, Cluj) a fost un folclorist, traducător, gazetar și profesor universitar român transilvănean, titular al catedrei de limba și literatura română la Universitatea Franz Josef din Cluj, decan al Facultății de Filologie, iar în perioada 1906–1907, rector al universității clujene.

A urmat Liceul Romano-Catolic din Cluj, unde s-a remarcat ca redactor al revistelor școlare „Hajnal" (în maghiară) și „Speranția" (în română). După studii de drept făcute la Universitatea din Cluj, a funcționat ca inspector școlar al comitatului Turda-Arieș între anii 1876–1886. În perioada 1886–1919 a fost profesor de limba și literatura română la Universitatea Francisc Iosif din Cluj, iar în 1892–1893 și 1902–1903 a fost decanul Facultății de Filologie. În anul universitar 1906–1907 a fost rectorul universității.

Din 1889 a lucrat ca raportor pentru secția română a Societății Etnografice a Ungariei.

Este înmormântat la Cluj în Cimitirul Hajongard.

Primele sale scrieri au apărut în revistele „Aurora română", „Familia" și „Umoristul". După unele divergențe de opinie despre relația româno-maghiară, a rupt legăturile sale cu publicațiile românești în 1871. După această dată a publicat numai în periodicele maghiare. Între anii 1891-1898 a scos la Cluj revista „socială-științifică-literară" cu titlul Ungaria, revistă editată în limba română, cu suplimentul intitulat „Román-magyar Szemle" în limba maghiară. Grigore Moldovan a fost redactor și editor al revistei.

Moldovan s-a considerat patriot român, care prin activitatea sa a slujit apropierea dintre români și maghiari și a cunoașterii reciproce. A publicat studii și articole despre personalități ale literaturii române (Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Gheorghe Șincai, Andrei Mureșanu) sau despre dezvoltarea nuvelisticii, a romanului și teatrului românesc. Aceste scrieri publicate în periodicele din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, au fost adunate în două volume publicate sub titlul A románság (Românii) publicate în anii 1895 și 1896. Ca folclorist, Moldovan a elaborat o serie de studii despre diferite aspecte ale folclorului literar românesc. S-a ocupat și de poezia populară română.

A publicat un număr însemnat de traduceri din folclorul românesc în două volume. A participat la realizarea monografiei comitatului Alba de Jos, ca autor al volumului consacrat românilor din acest județ. În tinerețe a scris și poezii modeste, mai reușite au fost nuvelele și povestirile sale inspirate din viața satului românesc, dar mai ales piesele de teatru Szép Ilona(1878), A falu ládája (1881) și Flórika szerelme (1901), piese jucate cu succes pe scena teatrelor maghiare ale epocii.

·         1863: Gabriele d’Annunzio, principe de Montenevoso (n. 12 martie 1863, Pescara - d. 1 martie 1938, Gardone) a fost un poet, romancier, nuvelist și dramaturg italian, președinte al Academiei italiene.

Gabriele d’Annunzio, poet, romancier, dramaturg și soldat s-a născut în Pescara, la 12 martie 1863. Părinții săi erau Francesco Paolo Rapagnetta, care și-a luat și numele d'Annunzio și Luisa de Benedictis. S-a mutat la Roma în 1881 și și-a început cariera literară. S-a mutat mai apoi în Franța în 1910, dar s-a întors în Italia unde a devenit un susținător fervent al intrării Italiei în război alături de Antanta. După intrarea în război, d’Annunzio a devenit infanterist în armata italiană, mai apoi marinar și aviator. Misiunile sale cutezătoare din Trieste, Pola și mai ales zborul său deasupra Vienei din 1918 pentru a răspândi manifeste l-au consacrat ca o legendă…

Chipul lui Gabriele d’Annunzioredat pe un timbru emis de serviciile poștale ale orașului Fiume, în 1920

În septembrie 1919, Gabriele d’Annunzio a condus o expediție în Dalmația, ocupând portul Fiume^[14], unde a înființat un stat independent, separat de Italia și de restul Europei până în 1921. Trupele sale, desprinse din armata regulată italiană, se numeau legionari și purtau o uniforma formată din cămașă neagră, care a devenit mai apoi uniforma fasciștilor. Mulți din legionarii lui d’Annunzio făceau parte din gruparea stângistă “Fasci di Combattimento”, mulți dintre ei fiind foști membri ai brigăzilor de șoc Arditi, folosite în Primul Război Mondial pe post de trupe de comando.

În armata lui d’Annunzio era simțită puternic și prezența militanților futuriști conduși de Marinetti, prezent în persoană în Fiume. Când acesta a fost expulzat din Fiume pentru grave abateri, în postul său de comandă, Mino Somezi și Mario Carli, alți doi futuriști de seamă, i-au luat locul în Fiume.

D’Annunzio era unul din puținii scriitori agreați de către Mussolini. Deși a avut o influență notabilă asupra ideologiei fasciste, Gabriele D'Annunzionu s-a implicat niciodată în mod direct în guvernul fascist la putere, în Italia, din anul 1923.

A fost creat prinț de Monte Nevoso^[15] în 1924, iar Mussolini l-a numit președinte al Academiei Regale Italiene, în 1937, însă D'Annunzio a murit înainte de a-și ocupa această înaltă funcție.

În mod fundamental antinazist, și detestându-l pe Hitler, s-a opus apropierii Italiei de Germania nazistă. Cu toate acestea, Mussolini i-a acordat funeralii naționale, după moartea scriitorului, survenită la 1 martie 1938, ca urmare a unei hemoragii cerebrale, la Gardene Riviera, în locuința sa (care a devenit apoi mausoleu al Vittoriale degli Italiani).

·         1863: V. I. Vernadski, naturalist, mineralog rus (d. 1945)
* 1864: Aurel Onciul sau Aurel cavaler de Onciul^[1] (în germană Aurel Ritter von Onciul)^[2] (n. 29 februarie sau 12 martie 1864, Vicovu de Sus. Austro-Ungaria^[3] – d. 30 septembrie^[3] sau 7 octombrie^[4] 1921, București, România^[3][5]) a fost un politician care i-a reprezentat pe românii din Bucovina austriacă la începutul secolului al XX-lea, expert jurist în dreptul asigurărilor și membru al Dietei Bucovinei, precum și al Consiliului Imperial.

A slujit ca ofițer în Armata Austro-Ungariei. S-a remarcat ca politician austrofil și loialist, iar în timpul destrămării Dublei Monarhii s-a aflat printre cei care a susținut o diviziune a provinciei pe linii etnice, într-o parte sudică ce ar fi urmat să fie controlată de români și o parte nordicăce ar fi urmat să fie controlată de ucraineni.

Aurel Onciul s-a născut în comuna Vicovu de Sus (azi județul Suceava). Tatăl său a fost profesorul universitar Isidor Onciul (1834-1897). Viitorul politician a finalizat ciclul secundar de învățământ la Academia Terezianădin Viena. Ulterior a absolvit Facultatea de Drept^[3] a Universității din Viena.

A profesat ca avocat și a servit în armată pe post de ofițer de administrație. În perioada 1885-1889 a lucrat la Viena și în Austria Inferioară pentru un birou financiar. În perioada 1889-1896 a fost autorizat de către Ministerul de Interne ca interpret autorizat de limbă română, iar în 1893 ca editor al versiunii în limba română a Codului Imperial.

În anul 1893 s-a transferat la departamentul tehnic de asigurări. În calitate de expert în dreptul asigurărilor a contribuit la crearea Societății de Asigurări de viață din Brno, Comitetul Provincial din Moravia solicitându-l ca expert în 1899 și însărcinându-l cu elaborarea statutului, a condițiilor de asigurare și a planurilor de asigurare ale viitoarei instituții financiare. Compania de asigurări de viață a fost apoi înființată în 1901 și Onciul a ocupat funcția de director al acesteia până în anul 1903 și pe cea de director general până în 1906. În perioada petrecută în Moravia (1896-1906) a ocupat și funcția de profesor particular de dreptul asigurărilor, iar din 1898 până în 1903 pe cea de profesor onorific asociat la Universitatea Tehnică Germană din Brno, unde a predat bazele Constituției austriece și doctrina administrației publice

Între 1903 și 1918 a fost membru al Dietei Bucovinei. De asemenea, a fost membru al Consiliului Imperial (Parlamentul național al Cisleithaniei), unde a câștigat un loc la alegerile din 1905 pentru curia comunităților rurale din Bucovina, în districtul Storojineț. A reușit să-și păstreze mandatul la alegerile pentru Consiliul Imperial din 1907, când a avut loc pentru prima dată un sufragiu universal și egal, precum și în 1911 când a fost ales în circumscripția bucovineană nr. 14.^[7]

La 28 noiembrie 1905 l-a întâlnit pe Florea Lupu,^[7] cu care va colabora ulterior și care-i va fi cumnat.

În 1900 a fost desemnat lider al Partidul Țărănesc Democrat,^[6] iar în 1906 a figurat în Consiliul Imperial ca membru al facțiunii române,^[8] poziție pe care și-a păstrat-o inclusiv după alegerile din 1907 și 1911.^[7] În politică a fost rival al lui Iancu Flondor, deși temporar în perioada 1908-1910 a colaborat cu acesta.^[2] Ca lider al Partidului Țărănesc Democrat s-a orientat spre segmentul social-democrat al populației rurale, spre cler și spre profesorii rurali. Acuzat de machiavellism, Onciul nu a reușit să atragă sprijinul intelectualilor, care la vremea respectivă erau mai preocupați de chestiunea națională, după eșecul Compromisului austro-ungar. În plus, în ținuturile românești din Bucovina nu a reușit să câștige sprijinul popular, datorită faptului că s-a aflat de partea rutenilor în ceea ce privește solicitarea acestora privind teritoriile din nordul provinciei.^{[necesită citare]}

În ianuarie 1908 Onciul a avut un conflict cu jurnalistul Karl Klüger, redactor-șef al ziarului Czernowitzer Tagblatt. Klüger s-a simțit lezat de declarațiile lui Onciul și a cerut satisfacție, provocându-l pe acesta la un duel. Ambii au fost răniți în acel duel, fără însă ca litigiul să fi fost soluționat.^[6] Sfârșitul aceluiași an l-a găsit pe Onciul în litigiu cu deputatul rutenilor Nicolae Wassilko.^[9]

În 1918 ultimul guvernator austriac al Bucovinei, Josef von Ezdorf, a predat puterea comisarului național ucrainean Omelian Popowicz și lui Onciul – autoproclamat comisar național român. Aceasta s-a petrecut într-un context în care Aurel Onciul, fără a fi împuternicit de către Consiliului Național Român, împreună cu ucrainenii trecuseră la împărțirea fostei provincii. Rivalul său Iancu Flondor a denunțat intențiile lui Onciul și a cerut intervenția României, punând capăt acordului cu ucrainenii.^{[necesită citare]}

Articol principal: Unirea Bucovinei cu România.

La sfârșitul vieții, Onciul s-a retras din politică. A murit în toamna anului 1921 în București,^[4][5]fiind înmormântat în cavoul familiei din Cernăuți.^{[necesită citare]} Într-un necrolog ulterior publicat în presă, Onciul a fost descris ca având origini române, impactul întregii sale activități fiind însă german.^[4]

Din anul 1992, un bulevard din Cernăuți îi poartă numele

* 1870: Anton Keschmann (n. 12 martie 1870, Gura Humorului, România – d. 22 februarie 1947, Waiern[*], Austria) a fost un funcționar public și politician austriac.

În 1888 a absolvit Gimnaziul Superior de Stat din Rădăuți (Staats-Ober-Gymnasium Radautz), după care a studiat dreptul la Cernăuți.^[1]

Keschmann a parcurs cariera clasică a unui funcționar public chezaro-crăiesc și a fost numit în 1906 în funcția de căpitan districtual (Bezirkshauptmann) de Cernăuți, adică șef al administrației districtului Cernăuți.

Din 1907 a fost deputat în Parlamentul Austriei din partea Partidului Agrarienilor Germani (Partei der deutschen Agrarier), iar din 1910 a fost membru în Dieta Bucovinei, unde a fost ales ca membru al comisiei provinciei. În calitate de parlamentar bucovinean vorbitor de limbă germană, în perioada 21 octombrie 1918 - 16 februarie 1919 a fost membru al Adunării Naționale Provizorii a Republicii Austria. După 1919, s-a implicat intens în favoarea germanilor expulzați din fosta regiune Bucovina. Din 1921 până în 1934 a fost întâi membru și apoi președinte al Senatului Curții administrative de ultimă instanță în Austria (Verwaltungsgerichtshof). După pensionare s-a retras în Carintia.

Până la moarte, Keschmann a rămas membru de onoare în două asociații studențești de tip „Burschenschaft”, Arminia și Teutonia din Cernăuți.

·         1876: Wilhelm Frick, avocat german, ministru de interne în Germania Nazistă și protector al Protectoratului Boemiei și Moraviei (d.1946)

·         1878: S-a născut  (n. 12/24 martie 1878, Iași), matematicianul si astronomul  român, membru de onoare al Academiei Române, Constantin C. Popovici; (d. 26 noiembrie 1956, București). A înfiinţat  Observatorul Astronomic (1913) de la Iaşi şi a condus Observatorul Astronomic din Bucureşti (1937-1943).

·         1881:  Mustafa Kemal Atatürk (n. 1881,^[a] Salonic, Imperiul Otoman, astăzi în Grecia – d. 10 noiembrie 1938, Istanbul) a fost un militar și politician turc, născut în Macedonia, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia, fiul lui Ali Rıza (Efendi) și Zübeyde (Hanım).

Mustafa s-a născut în cartierul Koca Kasım. În momentul în care a ajuns la perioada de deprindere a științelor a fost dat la școala lui Hafiz Mehmet după care a fost mutat, la cererea tatălui său, la școala lui Semsi efendi. În această perioadă și-a pierdut tatăl care a decedat în anul 1888. El și-a continuat studiile la școala secundară militară din Selânik, unde și-a primit porecla "Kemal" (perfecțiune) de la profesorul lui de matematică drept semn al inteligenței sale academice. Apoi a studiat la academia militară din Monastir (azi Bitola) din 1895, absolvind ca locotenent în 1904 și apoi a fost trimis în Damasc. Curând s-a alăturat unei societăți secrete de ofițeri reformiști numită "Vatan" (patria), devenind un inamic activ al regimului otoman. După ce a fost trimis înapoi la Selânik în 1907 s-a alăturat Comitetului pentru Uniune și Progres ("Junii Turci").

Junii Turci au preluat puterea de la sultanul Abdul Hamid al II-lea în 1908, iar Kemal a devenit o figură militară importantă. În 1911 a plecat în Libia pentru a lua parte la apărarea împotriva invaziei italiene. La prima parte a Războaielor Balcanice, Kemal nu a putut lua parte, fiind încă în Libia, în schimb în 1913 s-a întors la Constantinopol și a fost numit comandantul apărării otomane în zona Gallipoli pe coasta Traciei. În 1914 a fost numit atașat militar în Sofia, în parte pentru a-l îndepărta din capitală, drept urmare a unor intrigi politice.

Când Imperiul Otoman a intrat în război de partea Germaniei, Kemal a fost trimis la Rodosto (azi Tekirdag), pe Marea Marmara. Zona de comandă includea din nou zona Gallipoli, și a fost comandantul care a respins debarcările Antantei de la Gallipoli în aprilie 1915, devenind erou național și acordându-i-se titlul de „Paşa” (comandant).

Între 1917-1918 Kemal Paşa a fost trimis pe frontul din Caucaz, luptându-se acolo cu un anumit succes cu forțele rusești, apoi în Hedjaz, unde Revolta Arabă împotriva dominației otomane era în progres. Între timp el a devenit din ce în ce mai critic la adresa incompetenței guvernului sultanului în gestionarea mersului războiului, și la adresa dominației germane în Europa. Și-a dat demisia dar a acceptat în final să comande armata a 7-a din Palestina și Siria.

În octombrie 1918 otomanii au capitulat în fața forțelor Antantei, iar Kemal a devenit un conducător al partidului care favoriza politica apărării acelor zone ale Imperiului unde se vorbea limba turcă, și în același timp opta pentru retragerea din toate teritoriile ne-turce.

Antanta n-a așteptat încheierea unui tratat de pace pentru a începe să ocupe zone ale Imperiului. Grecii au ocupat Smyrna (Izmir), iar italieniiau ocupat provizoriu Antalya în mai 1919, în acord cu Tratatul de la Sèvres (care nu a fost ratificat de parlamentul otoman deși a fost semnat de către sultan).

Guvernul l-a trimis pe Kemal în Anatolia de est să reprime o demonstrație ce mai târziu s-a dovedit a fi inexistentă. Totuși Kemal a profitat de ocazie pentru a părăsi capitala.

Istoria modernă a Turciei se zice că ar fi început pe 10 mai 1919, când Kemal a ajuns în Anatolia. Abandonând misiunea de a "restaura ordinea", el a fondat o mișcare naționalistă turcă cu baza la Ankara. În aprilie 1920 un parlament provizoriu din Ankara i-a oferit titlul de președinte al Adunării Naționale. Același parlament a respins Tratatul de la Sèvres. Kemal a declanșat un război patriotic pentru a alunga forțele militare engleze, franceze, italiene, armene și grecești din Turcia. Englezii, francezii și italienii au recunoscut regimul său și s-au retras. Trupele elene , călăuzite de "Ideea cea mare" a recuperării teritoriilor locuite de greci, a Ioniei antice și a Constantinopolului, au avansat însă prea adânc în inima Anatoliei înspre Ankara, dar au fost înfrânte de İsmet Inönü și Kemal la Sakarya (august 1921) și Dumlupinar (august 1922). În 1923 Tratatul de la Lausanne a fost ratificat de guvernul lui Kemal.

La 09:05 dimineața, pe 10 noiembrie 1938, Mustafa Kemal Atatürk a murit în Palatul Dolmabahçe din Istanbul de ciroză a ficatului.

·         1885: S-a nascut (25 martie stil nou) Mateiu Caragiale, poet si  prozator român, fiul lui I.L.Caragiale si al Mariei Constantinescu (“Craii de Curtea Veche”, “Remember”) (m.17.01.1936).

·         1888: Vaslav Nijinsky, balerin rus (d. 1950)

·         1889: S-a nascut Idris,regele Libiei ; (m. 1983).

·         1899: Mansi Barberis, compozitoare (d. 1986)

·         1910: S-a nascut compozitorul si dirijorul Dumitru Eremia; (d. 1975).

·         1912: S-a născut (la Târgu Neamț, România), poetul canadian de origine română Irving Peter Layton (Israel Pincu Lazarovitch, numele de fată al mamei sale fiind Flamplatz. Familia sa a emigrat în 1913 în Canada și s-a stabilit la Montreal. În 1934 s-a înscris la MacDonald College unde a obtinut in în 1939 licența în științe agricole. S-a înrolat în 1942 în armata canadiană, participand la razboiul antinazist. Încă din anii ’40 a fost catalogat drept unul dintre cei mai prolifici,revoluţionari şi controversaţi poeţi ai şcolii „moderne” canadiene. Reputaţia i s-a consolidat în anii ’50-’60, mai ales după publicarea lucrării „A Red Carpet for the Sun” în 1959. Unul dintre elevii săi celebri a fost Leonard Cohen, renumit muzician, scriitor, promotorul postmodernismului canadian. A decedat la 4 ianuarie 2006.

·         1921 - Giovanni "Gianni" Agnelli, magnatul care a construit imperiul Fiat se naşte. Născut într-o familie foarte înstărită, bunicul său căruia îşi poartă numele, înfiinţând în 1899 Fabbrica Italiana Automobili Torino. Datorită relaţiilor sale Gianni Agnelli a studiat industria auto americană, datorită relaţiilor de amiciţie pe care bunicul său le avea cu Henry Ford. La 40 de ani ajunge şeful Fiat, el fiind cel care a alipit grupului Fiat mărcile de prestigiu Ferrari, Alfa Romeo, Lancia şi Maserati. Agnelli a ajuns o personalitate atât de influentă în Italia încât la un moment dat se spune că 25% din companiile listate la bursa din Milano erau controlate de el. A fost primul reprezentant al industriei auto vestice care şi-a îndreptat ochii spre est, deschizând fabrici în Polonia şi Rusia, după încheierea războiului rece. A fost şi un foarte mare împătimit al fotbalului deţinând prestigiosul club de fotbal Juventus Torino. S-a retras din poziţia ocupată la Fiat în 1996 şi a muirt în 2003 din cauza cancerului la prostată.
* 1921: Joe Fagan (12 martie 1921 – 30 iunie 2001) a fost un fotbalist și antrenor englez de fotbal, cunoscut în special pentru perioada de antrenorat la Liverpool F.C. între 1983 și 1985.

·         1925: S-a născut Constantin Chiriță, scriitor, scenarist român (d. 1991).   A urmat liceul la Barlad si a facut studii politehnice pe care nu le-a finalizat in Bucuresti. Spre sfarsitul anilor ’40 a devenit redactor la ziarul „Scanteia”.  In anul 1949, a debutat editorial cu „Matei Ion a cucerit viata”, culegere de nuvele de propaganda realist-socialista. In 1956 a aparut primul volum din „Ciresarii”, care a fost republicat in anul 1964 sub titlul „Teroarea neagra”, iar in 1972 a primit titlul definitiv „Cavalerii florii de cires”. Publica in anul 1959 „Castelul fetei in alb” (A doua aventura a Ciresarilor). Alte carti ale sale sunt: „Intalnirea” (1959), „Otelul” (1960), din seria „Ciresarilor” a aparut „Drum bun, Ciresari” (1963), „Pasiuni” (1964), tot din seria „Ciresarilor” a fost publicata „Roata norocului” (1965), „Trandafirul alb” (1966), „Teroarea alba” (Aripi de zapada, 1968), tot din seria „Ciresarii”, „Ingerul alb” si „Pescarusul alb” (1969) care impreuna cu „Trandasfirul alb” au format „Trilogie in alb”, etc. In anul 1971 scriitorul a rescris „Intalnirea” pentru care a primit „Premiul pentru proza” al Uniunii Scriitorilor. In 1972 a aparut in cinci volume, editia definitiva din „Ciresarii”: „Cavalerii florii de cires”, „Castelul fetei in alb”, „Roata norocului”, „Aripi de zapada”, „Drum bun, Ciresari!”. Doi ani mai tarziu a publicat „Adancimi”, drama in trei acte, pentru care a primit „Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie”. Intre anii 1977-1988 Constantin Chirita a fost vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor. In anul 1988 scriitorul s-a stabilit in Germania. La data de 14 noiembrie 1991 a murit la Bonn-Konigswinter. A fost adus in tara si inmormantat la Poiana Tapului.

·         1925: Leo Esaki, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel. Leo Esaki, născut Leona Esaki (n. 12 martie 1925) este un fizician japonez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973 împreună cu Ivar Giaever și Brian David Josephson pentru descoperirea fenomenului de tunelare a electronilor. Este cunoscut pentru inventarea diodei Esaki, dispozitiv electronic care exploatează acest fenomen. Cercetările le-a efectuat la Tokio lucrând la compania Tsushin Kogyo (cunoscută astăzi sub numele de Sony).

·         1927: Dumitru Dobrescu, medic român

·         1928: Edward Albee, dramaturg și producător american

·         1934: S-a nascut  la Galați, lingvista americană de origine română, stabilită în S.U.A. în 1979, Maria Manoliu-Manea.  S-a remarcat prin  prestigioase titularizari la diverse institutii romane si  americane: Professor Emeritus, University of California at Davis, Honorary Membru al  Academiei Române  din 1993, Doctorat in litere la Universitatea din Bucuresti (1967). Presedinte al  American-Romanian Academy of Arts and Sciences (1982-1994) si al American Association of Romanian Studies (1986 1988). Afost profesor titular la University of California at Davis (1979). Professor invitat la University of Düsseldorf, 1994, lector Fulbright  la University of Chicago (1972-1974).

·         1940: S-a născut Virgil Nemoianu, critic literar, eseist român. A lucrat ma întâi ca asistent și apoi ca lector la catedra de limbă engleză a Facultății de Limbi Străine a Universității din București. Între 1969-1971 studiază la University of California din San Diego, unde își ia doctoratul cu teza „The Growth and Uses of the Idyllic Model in Literature (England, France, Germany).” În prezent deține catedra specială „William J. Bayron Distinguished Professorship” la Universitatea Catolică din capitala Statelor Unite. A mai predat la Universitățile din Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati și Berkeley (California), a ținut conferințe și a prezentat comunicări la circa 50 de universități din Europa și din America de Nord. Este autorul a peste 15 cărți și 600 de articole și recenzii apărute în România, Elveția, Anglia, Statele Unite, Olanda, Canada, Germania, Ungaria și în alte țări. Domeniile sale de specialitate sunt romantismul european, teoria literaturii și istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea și al XX-lea. A publicat două lucrări literare: Simptome (1968) (roman) și Arhipelag interior (1994) (autobiografie). Deține titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Cluj. Între 1979 și 1994, a fost director al programului de literatură comparată la Catholic University of America, iar între anii 1989 și 1991, prorector-asociat al aceleiași universități. A publicat mai multe volume, printre care: Îmblânzirea Romantismului (The Taming of Romanticism) (Harvard, 1985), în care lansează conceptul de romantism Biedermeier ce definește forma în care curentul se adaptează în Balcani, studiu fundamental pentru cei care cercetează romantismul (ed. românească, editurile Polirom, Curtea Veche). În 1989, publică volumul A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction (O teorie a secundarului. Literatură progres și reacțiune) la prestigioasa editură americană „The Johns Hopkins University Press” (1989) A editat împreună cu Robert Royal o colecție de eseuri, Canons la John Benjamins (Amsterdam and Philadelphia).

·         1940 - S-a născut Al Jarreau, vocalist american de jazz.

·         1940 - S-a născut Bartholomeu I, patriarh ecumenic de Constantinopol, liderul spiritual al ortodocşilor din întreaga lume (ales la 22.10.1991).

·         1941: S-a născut  istoricul literar român Mircea Anghelescu. Este de asemenea un eminent  cercetător literar, critic literar, filolog,  paleograf și pedagog român. In 1962 a absolvit Facultatea de Filologie, secția Arabă-Română a Universității bucureștene. Participă la cursurile profesorilor Tudor Vianu sau George Călinescu. Devine doctor în filologie al Universității București în anul 1970 și, mai târziu, cercetător la Institutul de Istorie Literară „G. Călinescu” din cadrul Academiei Române, iar  după 1990, profesor la Facultatea de Litere din București, fiind preocupat în special de perioada preromantică din literatura română. În decembrie 2011 a fost declarat de către Senatul Universității din București profesor emerit.

·         1941 - S-a născut Brian O'Hara, chitarist britanic (Fourmost).
* 1941: Josip "Joško" Skoblar (n. 12 martie 1941, Privlaka aproape de Zadar, Regatul Iugoslaviei) este un fost fotbalist și antrenor de fotbal croat.

·         1942 - S-a născut Paul Kantner, chitarist, vocalist şi compozitor american (Jefferson Airplane, Starship, KBC Band)

·         1942 - S-a născut Mark Valentino (Anthony Busillo), cântăreţ american
* 1946: Teofil Octavian Cepraga (cunoscut sub numele de Teo Cepraga, n. 12 martie 1946, Brașov, județul Brașov) este un jurnalist român.

Cursurile gimnaziale și liceul le urmează în Sighișoara. După absolvirea Liceului teoretic, în 1963, este admis la Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț-București.

În timpul studenției, activează ca ghid ONT( în perioada vacanțelor). După absolvirea facultății, este reparizat ca economist la U.J.C.C. Brasov, unde activează aproape un an. La scurt timp, în urma unui concurs, este angajat la ziarul Romania Libera unde publică articole și reportaje.

În 1970 , activitatea sa se extinde la Radioteleviziunea Română, unde parcurge toate etapele pentru desavârșirea funcției de realizator și producător de emisiuni- reporter, redactor, redactor de rubrică, dar și prezentator la Radio matinal sau al Emisiunii De la 1 la 3.

Remarcabile sunt și relatările pe care le-a prezentat zilnic, dintre dărâmături, în perioada de căutare a supraviețuitorilor, în urma cutremurului din 1977.

În 1989, îl gasim ca redactor principal, la Televiziunea Română , în Redacția de Emisiuni Informative. Între 1992 – 1996 este redactor sef adjunct, Secretar general de redactie si Realizator de emisiuni la Departamentul de emisiuni informative al TVR.

Din 1997, ca realizator, produce emisiunile Oferta specială, Zona pașilor pierduți, Românii de pretutindeni, Misterele Indoneziei-5 episoade, pentru TVRi. În 2000, devine realizator al emisiunii Matinal, până în 2003, la TVR1, apoi creează emisiunea Amfitrion Diplomatic, la TVR2. In 2005, realizeaza ediții in cadrul proiectului Ne vedem la TVR. Urmează 2005-2006, perioada în care este realizator rubrică la emisiunea de divertisment Stele de 5 stele și din 2007, realizator rubrică la emisiunea divertisment O dată în viață.

Pe parcursul întregii activități, a continuat pregătirea în ideea completării permanente a calității de jurnalist. Astfel, dupa absolvirea Academiei de Studii economice, a urmat studii post-universitare de jurnalism in cadrul Academiei Ștefan Gheorghiu București, cursuri de operare PC(2001) și cursuri de producator TV (in cadrul TVR).

Activitatea sa, de-a lungul timpului, a fost marcată de mai multe diplome, primite din partea instituțiilor cu care a colaborat-Banca Națională a României, Asociația Filateliștilor din România, Crucea Roșie, C.O.R., Centrul pentru Drepturile Omului, 1992, 1993, din partea Ambasadei Peru, din partea Președintelui României Emil Constantinescu pentru "CORECTITUDINEA ȘI ÎNALTUL PROFESIONALISM CU CARE AȚI REALIZAT INFORMAREA OPINIEI PUBLICE", apoi, din partea Societații Academice TITU MAIORESCU, Premiul VIRGIL TATOMIR, pentru publicistică.

În anul 2012 a fost distins cu Ordinul Ziariștilor clasa I (aur) pentru excelență în emisiunile de actualități.

De asemenea, din partea Societații Române de Televiziune, la 45 ani de la inființare, diploma a fost primită pentru că, datorită dumnealui, "micul nostru ecran a fost, de multe ori mai mare".

·         1946: Liza May Minnelli (n. 12 martie 1946) este o actriță, cântăreață și dansatoare americană, laureată a premiului Oscar pentru rolul din musicalul Cabaret. Este fiica actriței Judy Garland și a celui de al doilea soț al acesteia, Vincente Minnelli.
* 1947: Willard Mitt Romney (născut 12 martie 1947) a fost cel de-al 70-lea guvernator al statului Massachusetts. Ales în 2002, Romney a servit un mandat și nu a candidat pentru a fi reales în 2006; mandatul său a expirat la data de 4 ianuarie 2007.^[1]

A fost unul din candidații la nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din anul 2008 din Statele Unite ale Americii.^[2] La alegerile din 2012 a candidat din nou și a obținut nominalizarea partidului, dar a pierdut alegerile în fața președintelui în funcție, democratul Barack Obama.

Este unul dintre cofondatorii firmei de investiții Bain Capital, care administrează active în valoare de peste 65 de miliarde de dolari

·         1948: Andrei Pippidi (nume complet Andrei-Nicolae Pippidi; n. 12 martie1948, București) este un istoric român specializat în istoria Sud-Estului european în sec. XV-XIX, istoria românilor în Evul Mediu, istoria culturală și politică a României și în istoria relațiilor dintre Sud-Est și Occident.^[1]Fiu al istoricului Dionisie M. Pippidi și nepotul prin mamă al lui Nicolae Iorga, este editor al operei bunicului său.

Andrei Pippidi a contribuit atât la elaborarea Raportului Elie Wieselprivitor la participarea României la Holocaust, cât și la elaborarea Raportul Tismăneanu, pe baza căruia a fost condamnat regimului comunist din România.^[2] În calitate de publicist, Pippidi scrie din 1990 în Revista 22. În revista culturală Dilema Veche ține rubrica SOS București, în care luptă pentru conservarea patrimoniului urbanistic al capitalei României.^[3][4][5][6]

Membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (1990), al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă și al Societății Academice din România (1995), din 2012 este membru corespondent al Academiei Române.^[7] Este căsătorit cu profesoara de științe politice Alina Mungiu-Pippidi.

Absolvă Facultatea de Istorie a Universității București, 1965-1970, specializare în istorie medie universală. Doctorate în 1981 la Universitatea din Cluj-Napoca (dr.ist.) și 1986 la Universitatea din Oxford (D.Phil.).

Din 1970 lucrează în Institutul de studii sud-est europene (membru în Consiliul științific al Institutului din 1990, secretar științific al Institutului în 1990-1994).

În 1990 a devenit cadru științific asociat la Facultatea de Istorie a Universității din București, avansând apoi la poziția de conferențiar, pentru ca din 1995 să ocupe poziția de profesor universitar de Istorie a Evului Mediu european. Între 1990-1994 a fost membru în Consiliul științific al Facultății de Istorie și în Senatul Universității din București.

Andrei Pippidi a fost Visiting Fellow la Collegium Budapest (1995), Visiting Professor la Universitatea din Amsterdam (1996) și Visiting Professor la Central European University (1999). Tot acolo, din 2000 este membru în consiliul științific al departamentului de Studii Medievale.

În 1996 și în 2001 a fost director de studii asociat la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris.

·         1948 - S-a născut Les Holyrod, basist, clăpar şi compozitor britanic (Barclay James Harvest).

·         1948 - S-a născut James Taylor, vocalist, chitarist şi compozitor american.

·         1949 - S-a născut Mike Gibbins, baterist britanic (Badfinger).

·         1950: S-a născut la Ploiesti,  compozitorul și solistul vocal nevazator, George Nicolescu. Debutul său muzical a fost în 1970, când acesta a câștigat premiul întâi la festivalul „Tinerețe pe portativ”. Câțiva ani mai târziu, compozitorul George Grigoriu a început să-l influențeze, iar cei doi au început să colaboreze. În 1973, a fost lansat primul său hit, „Eternitate”. În luna decembrie a anului 2007, ii apare albumul „Muzică ușoară…lăutărească”, în care cântă împreună cu muzicieni celebri ca Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu și Corina Chiriac. Cea mai nouă melodie a sa e lansată în anul 2012, „Viața-i de vină”, împreună cu Shift.

* 1950: Javier Clemente Lázaro (n. 12 martie 1950) este un fost fotbalist spaniol care juca pe poziția de mijlocaș,^[1] și actual antrenor la echipa națională de fotbal a Libiei.
* 1952: André Comte-Sponville (n. 12 martie 1952, Paris), este un filozoffrancez. A fost până în 1998 profesor la Sorbona și astăzi lucrează ca scriitor. Este membru în Comité consultatif national d'éthique din martie 2008.
* 1952: Yasuhiko Okudera (n. 12 martie 1952) este un fost fotbalist japonez.

·         1954: Anish Kapoor, sculptor indian / englez
* 1955: Ion Marin (n. 12 martie 1955, comuna Bucu, județul Ialomița - d. 19 octombrie 2016, București^[1][2]) a fost un publicist, scriitor și profesor universitar român.
S-a născut în comuna Bucu, județul Ialomița. Părinții săi, Ștefan, de profesie contabil și Victoria, s-au născut în aceeași localitate. Străbunicul din partea mamei, pe nume Munteanu, s-a stabilit în Lunca Ialomiței, unde venea în transhumanță, fiind oier din zona Făgărașului.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității de Drept și Facultatea de Ziaristică; a avut o bursă la Fundația cotidianului „The Guardian” din Londra; este absolvent al cursului postuniversitar de științe juridice și al Colegiului Național de Apărare. Doctor în ordine publică și siguranță națională cu teza “Ordinea constituțională și siguranța națională în contextul integrării României în Uniunea Europeană”, susținută la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”.

A lucrat ca redactor la „Scînteia” (1985-1989)), la departamentul „Probleme cetățenești”, făcându-se remarcat prin investigații și anchete sociale, dintre care unele au fost citate și la “Europa Liberă”. În ziua de 22 decembrie 1989 a redactat textul prezentat la televiziune prin care “scînteiștii se deziceau de minciună” și a fost singurul care și-a semnat articolul apărut în “Scînteia Poporului”. În aceeași zi a propus numele de „Adevărul” , fiind ales președinte al consiliului FSN din ziar , iar trei zile mai târziu a fost ales președinte al adunării generale care a transformat ziarul „Scînteia” în ziarul „Adevărul”. Ulterior a propus și adoptarea articolului 16, alin. 2 din Constituția României „Nimeni nu este mai presus de lege” ca slogan, ce a figurat pe frontispiciul ziarului până la cumpărarea acestuia de către Dinu Patriciu.

A fost acționar, membru al Consiliului Director și al Consiliului de Administrație al S.C. „Adevărul” S.A. În 1992, a devenit redactor șef adjunct deținând această funcție până în ianuarie 1996, când a demisionat din toate funcțiile deținute în semn de protest față de intențiile de vânzare a ziarului către un om de afaceri controversat. Timp de mai mulți ani (1991-1995) a publicat sub titlul „Corupția în serial” numeroase anchete ce s-au soldat cu demiterea unor miniștri și sancționarea altor demnitari. De asemenea, a publicat în acest ziar, pe lângă alte sute de articole, zeci de editoriale de pagina întâi.

În 1996, a preluat de la S.C. „Adevărul” săptămânalul „Exclusiv” și a înființat ziarul independent „Ultima Oră” (serie nouă, ziarul fiind fondat în anul 1914), pe care îl conduce și în prezent. În 2007, pentru o scurtă perioadă a fost și director al cotidianului „Atac”. Ion Marin a publicat în cotidianele la care a lucrat, precum și în alte publicații, peste 4.000 de articole, editoriale, anchete.

Ion Marin este cunoscut și ca jurnalist de televiziune. În anul 1996, a fost angajat ca realizator la Televiziunea Română, iar între anii 1998-2002 a fost membru al Consiliului de Administrație a SRTV, perioadă în care a realizat numeroase anchete și talk-show-uri. Ca realizator de televiziune, a mai colaborat la Antena 1, Prima TV, TVRM, Nova TV și OTV.

Ca scriitor a debutat în anul 1977 în revista „Luceafărul”.

A publicat proză în reviste literare, precum „SLAST”, „Luceafărul”, „Adevărul literar și artistic”, fiind inclus și în antologia „Călători în Arcadia” (2000). A publicat romanul „Vremea șacalilor”, precum și volumele de proză scurtă „Noaptea dintre milenii” (2011) și „Semințele ca niște schije” (2014). Colaborează la revista „Punctul critic” (2010) condusă de scriitorul Eugen Uricaru, la alte publicații literare.

Din 2003, Ion Marin predă la Universitatea Hyperion din București la Facultatea de Jurnalism, mai întâi ca profesor asociat, lector universitar, conferențiar și apoi profesor universitar doctor, titular la disciplinele „Drept constituțional”, ”Dreptul comunicării”, „Geopolitică și securitate globală” și “Jurnalism și terorism”. A mai predat cursuri de jurnalism, între care „Conceperea și elaborarea ziarului” și „Mass-media și politica”. În anul 2011 a devenit decanul Facultății de Jurnalism, din cadrul Universității Hyperion.

Este autorul a numeroase comunicări științifice publicate în țară și străinătate. Ca membru al colegiului de redacție al revistei „Geopolitics, History and International Relations”, Addleton Academic Publishers din New York a publicat numeroase studii de specialitate, între care „The geopolitics of religion and ethnicity”, „The role of the news media in connection with global terorism”. Este participant la importante proiecte internaționale de grant.

·         1956 - S-a născut Simon Booth, chitarist şi compozitor britanic (Working Week).

·         1957 - S-a născut Marlon Jackson, vocalist american (Jackson 5)

·         1957: Steve Harris, basistul și fondatorul trupei Iron Maiden
* 1957: Valentin Dolganiuc (n. 12 martie 1957, Zăbriceni) este un analist politic^[1][2] și politician moldovean, fost deputat în primul parlament al Republicii Moldova și în următoarele două legislaturi din partea Frontului Popular Creștin Democrat.^[3] Între 22 mai 1998 - 17 februarie 1999 a fost viceprim-ministru al Republicii Moldova.

Este semnatar al Declarației de independență a Republicii Moldova

* 1958: Nicolae Mandrîcenco (în ucraineană Микола Іванович Мандриченко, transliterat: Mîkola Ivanovîci Mandrîcenko, în rusăНиколай Иванович Мандриченко, transliterat: Nikolai Ivanovici Mandrîcenko; n. 12 martie 1958) este un antrenor de fotbal din Republica Moldova și fost fotbalist sovietic ucrainean. Din august 2014 antrenează clubul FC Dinamo-Auto Tiraspol și totodată este antrenor al naționalei Moldovei la fotbal pe plajă.^[2]

Deține licență PRO UEFA de antrenor.^[3]

Are doi fii, care la fel sunt fotbaliști: Constantin și Dmitri.

* 1958: Ion Negrei (n. 12 martie 1958, comuna Budești, municipiul Chișinău), istoric și om politic din Republica Moldova. Din 25 septembrie 2009, este viceprim-ministru fără portofoliu, responsabil de probleme sociale.^[1] Este vicepreședinte al Asociației Istoricilor din Moldova.

* 1962: Alexandr Bánnicov (în rusă Александр Ба́нников; n. 12 martie 1962) este un politician moldovean, deputat în Parlamentul Republicii Moldovaîncepând cu anul 2010, din partea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). Este membru al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe^[1] și membru al Comitetului Central al PCRM.

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 a fost inclus pe locul 7 în lista candidaților PCRM la funcția de deputat,^[2] obținând al doilea mandat consecutiv.

Anterior, până în noiembrie 2009 a fost director general al Agenției Relații Funciare și Cadastru.^[3]

În 2008 a fost decorat cu Medalia „Meritul Civic” de Președintele Republicii Moldova Vladimir Voronin.^[4][5]

Alexandr Bannicov este și fondator a trei firme: Tina SRL, Tina-Service SRL și Timetron-Imobil SRL

* 1964: Alina Mungiu-Pippidi (n. 12 martie 1964, Iași) este un politolog român, având ca domenii de expertiză politicile publice, buna guvernare, lupta anticorupție și democratizarea. A scris mai mulți ani la rând capitolul dedicat României din raportul anual Nations in Transit al Freedom House. A predat la Universitatea din București și la SNSPA, iar din 2007 conduce catedra de Studii de Democratizare la Hertie School of Governance din Berlin.^[5] În 2012 a fost cooptată în prestigiosul think tank European Council on Foreign Relations.^[6]

Alina Mungiu-Pippidi este de asemenea activist civic: a participat în 1990 la protestele din Piața Universității, a inițiat și a condus Coaliția pentru un Parlament Curat, care a dus în 2004 la eliminarea pe criterii de integritate morală a 98 de persoane de pe poziții eligibile pe listele de candidați la algerile parlamentare. În 2007 a organizat împreună cu Radu Filipescu o manifestație de susținere a Monicăi Macovei, care fusese demisă de la Ministerul de Justiție după ce contribuise la intrarea României în Uniunea Europeană prin ridicarea ultimelor stegulețe roșii pe domeniul justiției.

A predat și a conferențiat pe teme legate de tranziția lumii postcomuniste în mai multe universități, printre care Harvard, Stanford, Princeton și Oxford. De asemenea a publicat un editorial săptămânal în ziarul România liberă.

Alina Mungiu provine dintr-o familie ieșeană de medici, care își are rădăcinile în Basarabia. Tatăl ei este doctorul Ostin Mungiu (n. 1941).^[7] Ea are un frate mai mic, regizorul de film Cristian Mungiu.

Între 1982 și 1988 a urmat Facultatea de Medicină a Universității din Iași, pe care a terminat-o ca șefă de promoție. Mai târziu și-a motivat alegerea prin faptul că medicina era una dintre puținele discipline academice nepolitizate, în timp ce științele umaniste, pentru care avea de asemenea veleități, erau închistate în paradigma marxistă.

Încă din anii facultății a scris critică literară și eseu pentru revistele „Opinia studențească” și „Cronica”. A fost redactor-șef la „Opinia studențească” între 1989 și 1992, iar din 1990, a devenit un colaborator frecvent la „Revista 22”, criticând regimul neocomunist al lui Ion Iliescu. În 1990 a participat la protestele anticomuniste din Piața Universității, trăind și suprimarea lor brutală prin venirea minerilor din Valea Jiului.^[8]

A fost corespondent pentru cotidianul francez „Le Monde” (1992-1993) și redactor-șef la „Expres” (1993-1994). În 1993 s-a căsătorit cu istoricul Andrei Pippidi, nepot direct din partea mamei (Liliana Pippidi, născută Iorga) al istoricului Nicolae Iorga.^[9] În 1995 și-a luat doctoratul în psihologie socială la Universitatea din Iași. La alegerile din 1996 a susținut Convenția Democrată Română și pe candidatul ei, Emil Constantinescu. În 1997 a fost numită director al „Departamentului Emisiunilor Informative al TVR”, funcție deținută până în 1998.

În 1996 a fondat think tank-ul Societatea Academică din România (SAR),^[10] alături de o serie de personalități precum filozofii Mihai Șora, Sorin Vieru, Gabriel Liiceanu și Andrei Cornea, psihologa Aurora Liiceanu, istoricii Neagu Djuvara și Andrei Pippidi, scriitorii Andrei Pleșu și Horia Roman Patapievici și politologii Sorin Ioniță și Stelian Tănase. Alegerea numelui nu a fost întâmplătoare, Societatea Academică Română fiind denumirea inițială a Academiei Române, cu care se dorea făcută astfel o comparație.^[11] SAR a contribuit la adoptarea unei legi a liberului acces la informație, precum și a altor proiecte, legi și măsuri legate de integrarea europeană a României.

A fost profesoară la Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București,^[12] unde preda cursuri despre Naționalism și conflict și Comportament electoral.
În 2007 a devenit cadru didactic la Hertie School of Governance.

La alegerile pentru Parlamentul European din 2009, i-a fost propus de către organizația locală de Iași a Partidului Democrat-Liberal să candideze pentru un loc eligibil, în contextul în care și alți intelectuali și activiști favorabili PDL, precum Monica Macovei, Traian Ungureanu și Cristian Preda, candidau din partea partidului. Deși inițial favorabilă propunerii, Mungiu-Pippidi a refuzat din protest față de candidatura fiicei șefului statului, Elena Băsescu, care se făcuse anterior remarcată pentru viața mondenă și ca fotomodel. Retragerea și reacția ei publică au avut drept consecință demisia Elenei Băsescu din PDL și candidatura acesteia ca independentă. Acest episod a marcat de asemenea o răcire a relației ei cu șeful statului, care a calificat gestul Alinei Mungiu Pippidi drept neelegant.

După acest episod, Mungiu-Pippidi a rămas profesoară universitară la Hertie School of Governance. Este membră și co-autoare în programul de cercetare ANTICORRP, condus de politologul Bo Rothstein, proiect care a câștigat în 2011 cel mai mare grant de cercetare oferit până atunci de Uniunea Europeană în sociologie

* 1965: Valeriu Zubco (n. 12 martie, 1965, Cerlina, Soroca, Republica Moldova) este un un avocat, doctor în drept și conferențiar universitar din Republica Moldova. Prin hotărârea Parlamentului din 7 octombrie 2009, a fost numit în funcția de Procuror General al Republicii Moldova, pe care a exercitat-o până pe 21 ianuarie 2013^[1], fiind demis ca urmare a incidentului din rezervația Pădurea Domnească. Zubco a fost învinuit de către societatea civilă și reprezentanții mai multor partide politice că a tăinut incidentul tragic din 23 decembrie 2012, soldat cu moartea tânărului Sorin Paciu.

* 1969: Beatrix Kökény (n. 12 martie 1969, Budapesta^[1]) este o fostă handbalistămaghiară, campioană europeană și multiplu medaliată olimpică,^[2][3] care a servit ca director tehnic al clubului Ferencvárosi TC.

* 1973: Mihai-Aurel Donțu (n. 12 martie 1973) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

* 1976: Aida Mohamed (n. 12 martie 1976, Budapest) este o scrimeră maghiară specializată pe floretă

* 1976: Zhao Wei (în chineză: 赵薇, Zhao Wei) este o actriță și regizoare din Republica Populară Chineză

* 1977: Danilo Pustinjaković (sârbă Дaнило Пустињаковић) (n. 12 martie1977, Zrenjanin, Iugoslavia) este un fotbalist sârb care a evoluat la echipa Pandurii Târgu Jiu pe postul de portar. În prezent este legitimat în Serbia la FK Novi Pazar.

* 1978: Emanuel-Dumitru Ungureanu (n. 12 martie 1978) este un deputatromân, ales în 2016.

* 1980: Carlos César dos Santos (n. 12 martie 1980), cunoscut sub porecla Césinha, este un jucător brazilian de fotbal, în prezent legitimat la Larissa F.C.. Evoluează pe postul de atacant.

* 1980: Hannah Mancini este o cântăreață din America stabilită în Slovenia.Alături de Sylvain și Mike Vale, a participat și la selecția din 2011, însă nu a reușit să câștige. Ea a fost aleasă să reprezinte Sloveniala Concursul Muzical Eurovision 2013.^[1]. Ea a lucrat și pentru mai multe filme Disney, cu această ocazie a putut colabora cu mulți scriitori celebri

* 1980: .Jérémie Njock (n. 12 martie 1980, Bafoussam, Camerun) este un fost jucător de fobal camerunez. A jucat în Liga 1 la UTA Arad și Universitatea Craiova.

* 1982: Hisato Sato (n. 12 martie 1982) este un fotbalist japonez.

* 1982: Yuto Sato (n. 12 martie 1982) este un fotbalist japonez.

* 1982: Tobias Schweinsteiger (n. 12 martie 1982, Rosenheim, Bavaria, Republica Federală Germania) este un fotbalist german care joacă pe post de atacant, la clubul Bayern München II

* 1983: Sergiu Voloc (n. 12 martie 1983, Tătărești, Strășeni) este un actor și prezentator TV din Republica Moldova. A fost protagonistul unui show la Publika TV, „Cool Publika”.^[1] A studiat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Facultatea de Artă dramatică.^[2]

A devenit cunoscut publicului prin rolurile sale în scurtmetrajele „Plictis și inspirație”, „Când se stinge lumina”, „Sașa, Grișa și Ion”, „Covorul”, „Bingo” și în lungmetrajul „Nunta în Basarabia”.^[3]

A fost nominalizat la Premiul Gopo 2014 pentru „cel mai bun actor în rol secundar” pentru rolul său din filmul La limita de jos a cerului, în regia lui Igor Cobileanski.^[4][5]

Este căsătorit cu interpreta de jazz Silvia Allegro, cu care are un copil.

Pe 9 mai 2012, Sergiu Voloc, aflându-se la volanul unui automobil, se deplasa pe strada Grigore Vieru din capitală. A fost stopat de către agenții de circulație pentru verificarea actelor necesare conducerii mijlocului de transport, după care a fost îndreptat la Dispeceratul Narcologic Republican al Ministerului Sănătății pentru a fi supus testării alcoolscopice și examenului medical. Însă, conform poliției, acesta s-a împotrivit cu „rea voință”.^[6] Curtea de Apel, și apoi Curtea Supremă de Justiție menținând decizia, l-au obligat să achite o amendă de 11.000 lei și l-au privat de dreptul de a conduce pe un termen de trei ani.^[7]

La 7 martie 2013, sub pretextul că dorește să intre în biroul de audiență și ignorând somațiile angajaților serviciului de pază de a se conforma regulilor de comportare în sediul Curții Supreme de Justiție, Sergiu Voloc a pătruns în spațiile CSJ restricționate pentru accesul publicului și a deteriorat mai multe uși de la birourile magistraților, a înjurat angajații și i-a amenințat cu violență fizică.^[6] Pentru acest fapt, în iulie 2015, Judecătoria sectorului Rîșcani l-a condamnat pe Voloc la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru huliganism

Scurt-metraje

• Când se stinge lumina (2006)
• Ba Liduța, ba Veruța
• Sașa, Grișa și Ion (2006)
• Plictis și inspirație (2007)
• Covorul (2008)
• Bingo (2010)

Lung-metraje

• Nuntă în Basarabia (2009)
• La limita de jos a cerului (2013)

* 1984: Jaimie Alexander (n. 12 martie 1984) este o actriță americanăfcunoscută în special pentru rolul lui Jessi în serialul Kyle XY și Sif în filmul Thor din 2011, continuarea sa, Thor: The Dark World din 2013, și Agents of S.H.I.E.L.D.
* 1984: Ionuț Simionca (n. 12 martie 1984) este un politician român, ales deputat de Bistrița-Năsăud din partea PMP în 2016.
* 1988: Kim Ji-yeon (în coreeană 김지연; n. 12 martie 1988) este o scrimerăsud-coreeană specializată pe sabie.
* 1988: Konstantinos "Kostas" Mitroglou (în greacă Κωνσταντίνος Μήτρογλου, n. 12 martie 1988) este un fotbalist grec care evoluează pe postul de atacant la clubul Galatasaray, sub formă de împrumut de la Marseille, și la echipa națională de fotbal a Greciei.
* 1989: Bella Moretti (născută Arielle Myles pe 12 martie 1989 în Las Vegas, Nevada) este o actriță porno americană. Ea este cunoscută sub nume diferite ca Bella Morecti, Bella Marette și Bella Moriett.
* 1990: Milena Knežević (n. 12 martie 1990, în Podgorica)^[1] este o handbalistă din Muntenegru care joacă pentru clubul ŽRK Budućnost Podgorica și echipa națională de handbal feminin a Muntenegrului.
* 1991: Galin Petrov Gocev (bulgară: Галин Петров Гочев; n. 12 martie 1991, Dobrici), cunoscut simplu Galin (bulgară: Галин), este un cântăreț bulgarde pop-folk. Este unul dintre cei mai populari cântăreți din țară, având până în prezent șase piese de number one în topurile din Bulgaria. Galin a semnat în 2011 cu Payner, casă de discuri din Bulgaria care i-a lansat și primul single, „Parvichen instinkt”, în colaborare cu Gergana. De-a lungul carierei, a reușit să-și creeze propriul stil muzical, combinând cântatul cu rapul în piesele sale și abordând o gamă largă de genuri, de la pop-folk și rap la R&B și rock
* 1995: Maria Mirabela Cismaru (n. 12 martie 1995, Rovinari), cunoscută sub numele de scenă Mira (stilizat MIRA), este o cântăreață română. Mira s-a făcut cunoscută odată cu apariția în al doilea sezon al emisiunii de talente Vocea României, unde l-a avut ca mentor pe cântărețul și compozitorul Marius Moga.

Încă de mică, Mira își însoțea mama la nunți în orașul natal, Alaturi de care cânta muzică populară. La vârsta de 13 ani s-a înscris la Palatul Copiilor din Târgu Jiu, unde a studiat timp de trei ani, muzică ușoară. Apoi, Mira a făcut parte din trupa Anonim Band, timp in care și-a descoperit pasiunea pentru chitară.^[1] Mira a încercat să se promoveze și pe Internet, interpretând coveruri care au strâns mii de vizualizări pe YouTube.

Mira s-a făcut remarcată și la concursurile de frumusețe. În decembrie 2011, ea a câștigat concursul Miss Crăciunița din Rovinari, reușind să le surclaseze pe celelalte concurente.

Mira și-a făcut apariția în lumea muzicii în 2012, alături de DJ Marc Ryan și tot în același an a participat la show-ul Vocea României, în echipa lui Marius Moga.^[2] După participarea la Vocea României, Mira și-a construit o carieră muzicală și a lansat câteva piese de succes. Printre single-urile promovate de Mira se numără „Like”, o piesă compusă de Theea Miculescu, „Bella” și „Baladă de iubire”, dar și colaborări cu artiști precum Kio și What's Up („Dragostea nu se stinge”) sau Corina și Skizzo Skillz („Fete din Balcani”).^[3] În trecut, Mira a mai avut colaborări cu Allexinno și Zhao, iar începând cu 2014, ea a devenit artist Global Records,^[4] casă de discuri a Innei, fiind colegă cu Antonia, Sasha Lopez și Lariss, printre alții. În septembrie 2017, Mira a devenit noua solistă a trupei DJ Project,^[5] alături de care a scos două piese: „Omnia” și „Inimă nebună”.

Mira a urmat primii trei ani de liceu la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu, pentru ca ulterior să se înscrie la Liceul Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” din Buftea pentru terminarea studiilor liceale. În 2017 aceasta termină Facultatea de Litere din cadrul Universității din București, specializarea Etnologie, antropologie culturală și folclor.

În septembrie 2017, Mira și băieții de la DJ Project au fost răniți într-un accident rutier produs în județul Vâlcea.^[6] Fratele vitreg al artistei, Robert Cimpoieru, a murit în martie 2018, tot într-un accident de mașină.

Decese

·         604: Sf. Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] și ca Grigore Dialogul (* cca. 540, Roma - † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. Este doctor al Bisericii și unul dintre cei șase părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina. A fost și primul călugăr care a devenit papă. Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât și în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore și îl citează în lucrarea sa Învățătura religiei creștine. Este patronul muzicienilor, cântăreților, studenților și al învățătorilor. Considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie.

Grigore I cel Mare, pictură de Antonello da Messina

Se presupune că Sf. Grigore (Grigore cel Mare) s-a născut în jurul anului 540 la Roma. Părinții l-au numit Grigore (lat. Grigorius), nume de origine greacă care se traduce în latinăVigilantius („vigilent”). Scriitori medievali care credeau în etimologia numelui său, au transpus această semnificație în lucrările sale despre papa Grigore. Se știe foarte puțin despre copilăria sa. În această perioadă, conform datelor istorice, Italia a fost recucerită de împăratul roman răsăritean, Iustinian I cel Mare, de la Goți, acest război fiind după anul 552. În 554, o invazie a francilor a fost învinsă, după care a urmat o perioadă de liniște în Italia, care, deși era condusă de puterea romană din Constantinopol, era unită într-o singură țară și păstra limba oficială a Romei, latina clasică.

Grigore s-a născut într-o familie romană aristocrată bogată (patricieni), care avea legături strânse cu Biserica. Întrucât nu s-a demonstrat istoric descendența dintr-o familie patriciană din Republica Romană, nu se poate ști din ce arbore genealogic al unei familii nobile derivă. Un străbun al lui Grigore a fost Felix al III-lea, papă nominalizat de regele got Theodoric cel Mare.

Familia sa a avut și locuit o vilă suburbană pe Colina Caelius din Roma. Strada unde a fost acea casă se numește astăzi Strada Sf. Grigore (it. Via di San Gregorio). În nord, strada merge spre Colosseum, iar în sud spre Circus Maximus. În zilele papei Grigore, clădirile romane antice erau în ruine fiindcă erau deținute de persoane particulare. Familia sa deținea și proprietăți cu lucrători în jurul Romei și în Sicilia, unde probabil Grigore și părinții săi - Gordian și Silvia - s-au retras în perioada războiului de redobândire a Italiei, în care forțele adversare au fost conduse de generalul bizantin Belisarie și regele goților italici, Totila.

Tatăl lui Grigore, Gordian, deținea funcția regionarius în Biserică (nu se cunoaște nimic despre această funcție). Mama lui Grigore, Silvia, avea în Sicilia o soră măritată, Patricia. Călugării de la Sf. Andrei, vechea vilă a papei, aveau imprimată înfățișarea lui Grigore într-un portret, pe care l-a descris după 300 de ani, în secolul IX, Ioan Diaconul Romei. Grigore a avut un frate, al cărui nume și soartă sunt necunoscute.

Grigore a fost educat de Sf. Grigore de Tours, care spunea că a fost cel mai învățat om al vremii sale, mai ales la gramatică, dialectică și retorică. Grigore știa să scrie corect în latină, dar nu a învățat să scrie în greacă. Învățase autorii latini, științele naturii, istoria, matematica, muzica. Avea fluență în cunoașterea dreptului imperial, de unde putem deduce că a practicat dreptul, ca să fie pregătit pentru o carieră în serviciul public.

După decesul papei Pelagius al II-lea (în toiul unei epidemii de ciumă), Grigore a fost ales în 590 papă prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor. Inițial, Grigore s-a împotrivit și a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit și adus înapoi. Cu toate insistențele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredințat scaunul papal. Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590.

După numire, în 591, Grigore a cerut populației Romei să facă o ceremonie de pocăință pentru ca puternica epidemie ciumă să înceteze. Se spune că atunci, când credincioșii au trecut pe lângă mormântul împăratul Adrian, s-a întâmplat o minune: a apărut Sf. Arhanghel Mihail, și-a pus sabia sa arzătoare în aripi, arătând că rugăciunea creștinilor a ajuns la cer, și ciuma a încetat.

·         1316: A decedat Stefan Dragutin, al  14-lea rege al Serbiei (1276-1282). El a condus Serbia până la abdicarea sa în anul 1282, când s-a imbolnavit. bolnav. S-a călugărit si și-a schimbat numele în Teokist. Ștefan Dragutin  este venerat ca sfant de Biserica Ortodoxa din  Serbia este venerat pe 12 noiembrie sau 30 octombrie.

·         1374: Împăratul Go-Kōgon al Japoniei (n. 1336)

·         1507: A murit Cesare Borgia, fiul Papei Alexandru al VI-lea, a carui viata l-a inspirat pe Nicolo Machiavelii care a scris ”Il Principe” (Principele). Cesare Borgia (1475-1507), fiul natural al cardinalului spaniol Rodrigo Borgia, devenit papa Alexandru al VI-lea, in 1492, a intruchipat impreuna cu sora sa Lucrezia deriva si cinismul unei familii papale din perioada Renasterii a carei ”legenda neagra” a intrat in istorie. Cesare a fost inițial îngrijit pentru o carieră în  biserica A fost numit episcop de Pamplona la vârsta de 15 ani si cardinal la vârsta de 18 ani. Tatăl lui Cesare, Alexandru al VI-lea, și-a pus speranțele familiei Borgia în fratele lui Cesare, Giovanni care a fost numit căpitan-general al forțelor papale. Giovanni a fost asasinat in 1497 in circumstanțe misterioase: unele surse sugerând cum că Cesare ar fi fost ucigașul, deoarece dispariția lui Giovanni i-ar fi deschis în final o lung așteptată cariera in armată.Cesare  Borgia a fost acuzat de unii autori si  de incest cu sora sa Lucrezia. Pe data de 17 august, 1498 el  a devenit prima persoană din istorie care a demisionat din funcția de cardinal. În aceeași zi regele Franței  Ludovic al XII-lea l-a numit pe duce de Valentinois . Deși a fost un general extrem de capabil, Cesare avea probleme in a-si mentine domeniile de bunavointa papalitatii. patronajul papal.  Machiavelli citează dependența lui Cesare de bunăvoința papalității, aflatǎ sub controlul tatălui său.Dacă Cesare ar fi putut să câștige favoarea noului papă, el ar fi fost un domnitor de mare succes. Dupa moartea  tatălui său (1503),noul Papă, Pius al III-lea l-a arestat, dupa care a reusit sa evadeze. Cesare Borgia a fost capturat și întemnițat de către Gian Paolo Baglioni  lângă Perugia. Toate pǎmânturile sale au fost achiziționate de către Statul Papal. Exilat în Spania, în 1504, el a fost închis în castelul La Mota, Medina del Campo, din care a scăpat și i s-a alăturat cumnatului sǎu, regele Ioan al III-lea de Navarra. Regina Spaniei, Juana, a pus un preț pe capul lui. A murit în asediul de la Viana  în   Spania în noaptea dintre 11 și 12 martie 1507.

·         1510: Fostul domnitor al Munteniei, Mihnea cel Rau, este asasinat la Sibiu, de rivalul său boierul Danciu şi de sârbul Dimitrie Iacsici. Mihnea I „cel Rău” (n. februarie 1462 – m. 12 martie 1510, Sibiu), domn al Ţării Româneşti (între 23 aprilie şi 9 mai 1508 – între 12 şi 29 octombrie 1509). A fost fiul natural al lui Vlad Ţepeş, conceput înainte de căsătoria cu o rudă a regelui maghiar Matei Corvin si  a ocupat tronul cu ajutor otoman având sprijinul tuturor boierilor, după cum afirma într-o scrisoare către sibieni. A dus o politică autoritară în dauna marii boierimi pe care o decimează, documentele acuzându-l de atrocităţi fără seamăn „prinse pre toţi boiarii cei mari şi aleşi şi-i muncii cu munci […], şi le luo toată avuţia”. În aceste condiţii, boierii Craioveşti au fugit, în septembrie 1509, la sud de Dunăre, lăsându-si  averile pradă furiei domnului. Ei reuşesc, cu sprijinul lui Mehmed beg Mihaloglu, sangeacbeiul de Nicopole, să obţină domnia pentru pretendentul lor, Vlad cel Tânăr. Acesta le pune la dispoziţie o armată, cu ajutorul căreia să-l alunge pe domn. Sesizând pericolul, Mihnea cedează tronul fiului său Mircea în octombrie 1509, rămânând în ţară până în ianuarie 1510, când Craioveştii, împreună cu armata otomană, au trecut Dunărea. S-a stabilit la Sibiu, unde a fost asasinat la ieşirea din biserică, la data de 12 martie 1510. Catolic fiind, a fost înmormântat în biserica mare a Predicatorilor din Sibiu, lângă care a fost asasinat. Unul din dușmanii cei mai aprigi ai sai a fost călugărul Gavril Protul, abate și cronicar al vremii.

* 1737: Karl Alexander de Württemberg (24 mai 1684 – 12 martie 1737) a fost nobil din Casa de Württemberg care a guvernat Regatul Serbiei ca regent din 1720 până în 1733, când și-a asumat poziția de Duce de Württemberg, pe care a deținut-o până la moarte.

·         1820: A decedat exploratorul scotian  Sir Alexander Mackenzie (n.1764) cunoscut pentru traversarea  pe uscat a  Canadei  în 1793 pana la Oceanul Pacific. Aceasta a fost prima traversare de la  est  la vest a Americii de Nord   și precedat cu zece ani expeditia lui Lewis si Clark 

·         1821: In timpul răscoalei lui Tudor Vladimirescu din Muntenia, sunt executaţi căpitanii Iova şi Ienciu, care prădaseră nişte boieri la Beneşti. Execuţia s-a făcut din ordinul lui Tudor Vladimirescu.

* 1870: Infantele Enrique, Duce de Sevilla (spaniolă Infante Enrique María Fernando Carlos Francisco Luis de Borbón y Borbón-Dos Sicilias, Duque de Sevilla; 17 aprilie 1823–12 martie 1870) a fost membru al Casei de Bourbon, infante al Spaniei și Duce de Sevilla, nepot al regelui Carol al IV-lea al Spaniei. Este cunoscut pentru ideile sale revoluționare, progresive în timpul domniei verișoarei și cumnatei sale, Isabela a II-a a Spaniei.

Infantele Enrique s-a născut la Sevillia, Spania, ca al patrulea copil și al doilea fiu al Infantelui Francisco de Paula al Spaniei (1794–1865), (fiu al regelui Carol al IV-lea al Spaniei și a Prințesei Maria Luisa de Parma) și a soției acestuia, Prințesa Luisa Carlotta a celor Două Sicilii (1804–1844), (fiica regelui Francisc I al celor Două Sicilii și a Infantei María Isabella a Spaniei).

Unchiul său, regele Ferdinand al VII-lea, i-a acordat titlul de Duce de Sevillia iar în 1820 a conferit titlul de Duce de Cádiz fratelui său mai mare, Francisc. Enrique a fost botezat Enrique María Fernando Carlos Francisco Luís și nașii săi au fost: mătușa maternă Prințesa Caroline Ferdinande, Ducesă de Berry și fiul ei, Ducele de Bordeaux, de la care a primit numele.

În 1833, decesul unchiului său Ferdinand al VII-lea, a divizat curtea între susținătorii Prințesei de Asturia, mai târziu regina Isabela a II-a, și unchiul lor, Don Carlos. Mătușa maternă a lui Enrique, regina Maria Christina, văduva lui Ferdinand al VII-lea, va deveni regentă a Spaniei din 1833 până în 1840.

A doua căsătorie a reginei regente cu Agustín Fernando Muñoz y Sánchez în 1833 a provocat un dezacord între ea și sora ei, Infanta Luisa Carlotta, rezultând în izgonirea Luisei Carlota și a familiei ei la Paris, unde regina consort era mătușa lor.

Enrique și frații lui au fost educați în capitala Franței. La Lycée și-a întâlnit vărul, Antoine, Duce de Montpensier, cu care va dezvolta mai târziu o intensă rivalitate care în cele din urmă va duce la o tragedie. Enrique și-a petrect vremea și în Belgia, unde verișoara sa Louise era regină consort a lui Leopold I. Acolo a aflat de expulzarea din Spania în 1840 a reginei regent și a soțului acesteia.

În cele din urmă întors în Spania, Enrique și-a început cariera militară la Ferrol, Galicia, unde a fost lăudat pentru comportamentul său. În 1843 a fost promovat la rangul de locotenent și a primit comanda navei Manzanares. În 1845 era căpitan al unei fregate.

Deși a existat posibilitatea unei căsătorii între Enrique și Isabela a II-a, ea s-a măritat cu fratele lui Enrique, Francisc, Duce de Cádiz. În același timp, sora mai mică a lui Enrique, Infanta Luisa, s-a căsătorit cu Ducele de Montpensier la inițiativa Franței.

Acuzat că a luat parte la o revoltă împotriva monarhiei în Galicia, Enrique a fost expulzat din Spania în martie 1846, cu puțin timp înainte de fratelui său cu regina. Don Enrique s-a refugiat în Belgia, unde se stabilise sora lui Isabel Fernandina. La acea vreme el a fost considerat un candidat pentru tronul din Mexic, deși există puține dovezi că Enrique a urmărit perspectiva cu entuziasm.

La scurt timp după aceea, lui Enrique i s-a permis să se întoarcă în Spania, unde s-a întâlnit cu Elena María de Castellvi y Shelly (1821-1863), fiica lui Antonio de Padua de Castellvi y Fernández de Córdoba, conte de Castellá și a soției acestuia, Margareta Shelly. Regina nu a susținut mezalianța, astfel încât cuplul a fugit la Roma la 6 mai 1847. La întoarcerea lor în Spania, cuplul a fost alungat la Bayonne, mai târziu, stabilindu-se la Toulouse.

Enrique și Elena María au avut patru fii și o fiică:

• Enrique de Borbón y Castellví, Duce de Sevillia (3 octombrie 1848 – 12 iulie 1894) care, în 1870 s-a căsătorit cu Joséphine Parade; au avut copii.
• Luis de Borbón y Castellví (7 noiembrie 1851 – 25 februarie 1854).
• Francisco de Paula de Borbón y Castellví (29 martie 1853 – 28 martie 1942) care, în 1877 s-a căsătorit cu Maria Luisa de La Torre y Bassave; au avut copii. S-a căsătorit a doua oară în 1890 cu Felisa de León y Navarro de Balboa; au avut copii.
• Alberto de Borbón y Castellví (22 februarie 1854 – 21 ianuarie 1939), Duce de Santa Elena care, în 1878 s-a căsătorit cu Marguerite d'Ast de Novelé; au avut copii.
• María del Olvido de Borbón y Castellví (28 noiembrie 1863 – 14 aprilie 1907) care, în 1888 s-a căsătorit cu Cárlos Fernández-Maquieira y Oyanguren; au avut copii.

Între 1869 și 1870, Enrique a publicat mai multe pamflete și articole ostile vărului său, Antoine de Montpensier. El l-a provocat pe Montpensier la duel, care a avut loc lângă La Fortuna, în Leganés, Madrid, la 12 martie 1870. Enrique a fost împușcat și ucis.

Fiul cel mare al lui Enrique a refuzat să accepte 30.000 pesetas pe care Ducele de Montepensier i-a oferit drept compensație. Enrique, care nu mai era Infante al Sapniei, nu a putut fi înmormântat la El Escorial, și a fost înmormântat la cimitirul San Isidro din Madrid.

Copiii lui Enriqueau fost adoptați de fratele său, Francis

·         1908: Edmondo de Amicis, scriitor italian (n. 1846)
* 1915: Ferdinand Karl de Austria (27 decembrie 1868 – 12 martie 1915) a fost al treilea fiu al Arhiducelui Karl Ludwig de Austria și a Prințeseia Maria Annunciata de Bourbon-Două Sicilii. A fost fratele mai mic al Arhiducelui Franz Ferdinand de Austria care a fost omorât la Sarajevo la 28 iunie 1914, eveniment care a dus la declanșarea Primului Război Mondial.

Ferdinand Karl și soția sa Bertha Czuber, 1910.

Ca și fratele său, s-a căsătorit morganatic în 1909 cu Bertha Czuber (1879–1979). Nu au avut copii.

În 1911 a fost expulzat din casa de Habsburg de către împăratului Franz Joseph. Și-a luat numele de Ferdinand Burg și a trăit la Tirol. A fost afectat de tuberculoză din cauza căreia a murit în 1915.

·         1925: Sun Yat-sen, revoluționar chinez. Fondator şi prim preşedinte al Republicii China între anii 1911 şi 1912, Sun Yat–Sen a promovat o politică de unitate şi democratizare a acestei ţări pe calea revoluţiei naţionaliste, a iniţiat reforme sociale şi economice care aveau în vedere modernizarea societăţii chineze. Doctrina sa, sunyatsenismul, a stat la originea celor două căi pe care s–a dezvoltat ulterior societatea chineză divizată, a Republicii Populare Chineze şi a statului–insulă Taiwan (n.12.11.1866).

·         1936: Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos - d. 12 martie 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

La 23 mai 1871 s-a născut, la Târgu Frumos Garabet Ibrăileanu. Tatăl, armean de origine, se numea Teodor Ibrăileanu iar mama, Maria Marcovici era fiica lui Andronie și a Varteniei Marcovici din Roman, descendenți, la rândul lor, ai unor vechi familii armenești din Moldova. Părinții, împreună cu copilul, se mută la Roman, în 1872, în casa Varteniei Marcovici. În anul 1876, Teodor Ibrăileanu, în asociație, arendează moșia de la Poiana lui Iurașcu, din apropierea Romanului, unde se mută, la puțină vreme, toată familia. „Aici, la Poiana lui Iurașcu, am cunoscut natura”, va scrie peste ani Garabet Ibrăileanu. La 17 septembrie, în același an, Maria Ibrăileanu moare după ce dăduse naștere unei fetițe, Maria. Teodor Ibrăileanu se recăsătorește, în 1877, după cum îi caracterizează fiul său gestul, în Amintiri, din „combinații gospodărești”.

În septembrie 1878, Garabet este înscris la o școală din Bacău, dar e mutat curând la Roman, deoarece tatăl său își găsise o slujbă de administrator la o moșie din apropierea orașului. Copilul se îmbolnăvește și este retras de la școală. Între 1879 - 1883, studiază la școala primară din Roman, iar între 1883 - 1887, urmează cursurile Gimnaziului „Roman-Vodă”, luând, începând cu clasa a II-a, a primit premiul întâi în fiecare an.

În septembrie 1887, se înscrie în clasa a V-a, la Liceului „Codreanu” din Bârlad. La 21 septembrie, a aceluiași an, moare Teodor Ibrăileanu.

Ibrăileanu, împreună cu alți colegi, printre care Ionescu Raicu-Rion, înființează, în 1888, societatea literară Orientul. Un an mai târziu, în iunie 1889, societatea se destramă prin plecarea din Bârlad a elevilor care terminaseră liceul. La 1 iulie 1889, împreună cu Panait Mușoiu și Eugen Văian, editează la Roman, revista Școala Nouă de orientare socialistă, care apare până în iunie 1890. Secretar de redacție, Garabet Ibrăileanu semnează la început cu inițiala I, din numărul 3 – cu pseudonimul Cezar Vrajă. Garabet Ibrăileanu fusese atras de ideile socialiste răspândite în mijlocul tineretului școlar din Roman de către V. G. Morțun. În Amintirile din copilărie și adolescență, scrise de Ibrăileanu în 1911, acesta mărturisea: "Revista era socialistă, ateistă, materialistă, realistă - în sfârșit, revoluționară în toate direcțiile!"^[2]Revista Școala nouă a fost considerată "o revistă de tip oarecum nou față de revistele socialiste anterioare", fiind orientată aproape exclusiv spre literatură.

În iunie 1890, Garabet Ibrăileanu termină liceul și în toamnă, își ia examenul de bacalaureat la Universitatea din Iași. Se înscrie la Facultatea de litere și filozofie a Universității din Iași; în anul întâi frecventează toate facultățile, negăsindu-și locul. În 1891, dă examene la Școala Normală Superioară. O parte din obiecte erau predate tot de profesorii facultății. Atras de febra publicistică și de ideile socialiste, Garabet Ibrăileanu lasă studiile superioare pe un plan secund, trecându-și examenele cu întârziere.

Între 1890 și 1894 îl întâlnim colaborând la săptămânalul bucureștean Munca (1890) cu articole politice, la Adevărul și Critică socială (1892) cu articole de critică, la Evenimentul literar (1893 - 1894) - nr. 1 apare la 20 decembrie 1893, din iulie 1894, redacția se mută la București; începând cu nr. 45, 24 octombrie 1894, se contopește cu Lumea nouă, din octombrie 1894 până în februarie 1895 colaborează la Lumea nouă, organ al social-democrației române din București, fiind și redactor.

Termină Școala Normală Superioară în anul 1894, iar în aprilie 1895 susține examenul și obține licența în științe istorico-filozofice. O cunoaște pe Elena Carp (n. 25 mai 1873), viitoarea sa soție.

Traduce în 1896, Bel-Ami de Guy de Maupassant, semnând Cezar Vrajă. Numit suplinitor la Gimnaziul de băieți din Bacău, la 1 septembrie nu s-a prezentat la post. Rămâne în Iași, unde dă lecții particulare; lucrează, sub conducerea lui Alexandru Philippide, la Dicționarul Academiei și își petrece timpul în preajma Elenei Carp.

În aprilie 1899 se prezintă la postul de la Bacău iar în septembrie 1900 este numit profesor la Liceul Internat „Costache Negruzzi" din Iași.

Colaborează în 1901 la Noua Revistă Română a lui Constantin Rădulescu-Motru. La 5 iulie 1901 se căsătorește cu Elena Carp. Suplinește un an, începând cu 1 septembrie, catedra de Filozofie de la Liceul Național din Iași (fosta Academie Mihăileană).

Între lunile ianuarie și aprilie 1902 își susține examenul de capacitate pentru a deveni profesor titular. Se naște Maria, unicul lor copil. La 1 septembrie este numit profesor provizoriu de limba română la Liceul Militar Iași.

În martie, aprilie și mai 1904 face, cu Elena, o călătorie în străinătate, în Austria, Germania, Italia, Elveția.

Colaborează în 1905, în numerele 1-3 ale revistei Curentul nou, editată de Henric Sanielevici. În martie 1906 apare la Iași Viata românească, directori Constantin Stere și Paul Bujor, secretar de redacție Ibrăileanu. Până la 1 iulie 1908, redacția revistei a fost în casa lui Ibrăileanu; după mutarea redacției, cenaclul literar continuă în același loc. La 18 decembrie 1907, Ministerul îi acordă titlul de profesor definitiv iar pe 1 septembrie 1908 este numit profesor suplinitor la catedra Istoria literaturii române moderne a Facultății de litere din Iași. Îi apare volumul Scriitori și curente (1909); în perioada februarie-martie se internează la sanatoriul Sfânta Elisabeta, București. În 1911, Ibrăileanu redactează o detaliată biografie ce va apărea postum sub titlul Amintiri din copilărie si adolescență. La 5 noiembrie este destituit de minister din postul de suplinitor, în locul lui fiind numit Eugen Lovinescu, doctor în litere la Paris și docent universitar. Ibrăileanu se înscrie la doctorat în decembrie 1911 iar în 1912 publică teza de doctorat Opera literară a d-lui Vlahuță, în urma căreia primește titlul de doctor. În iunie Consiliul facultății propune numirea lui Ibrăileanu ca la aceeași catedră; de acum înainte viața lui Ibrăileanu se va împărți între revistă și Universitate. Viata românească își încetează apariția în august 1916 și reapare în martie 1920. Va publica volumul Note și impresii.

Între aprilie și septembrie 1918 G. Ibrăileanu publică cotidianul “Momentul”. Iar în octombrie Academia Română îi respinge candidatura.

Din februarie până în decembrie 1919 apare revista săptămânală Însemnări literare. Ține, la îndemnul medicului Francisc Iosif Rainer, un „curs popular” despre literatura română la Institutul de Anatomie Iași.

Apar volumele După război și Scriitori români și străini (1921). Între 1924-1925 redactează romanul Adela într-o primă versiune, pe care o citește soției și prietenilor. În 1927 lucrează la o ediție a poeziilor lui Eminescu ce va fi editată în 1930 de Cultura natională. În același an apar volumele Studii literare și Privind viața. Tot în 1930, redactia revistei Viața românească se mută la Bucuresti, editată fiind de Adevărul. În ianuarie 1933, se retrage de la conducerea revistei ce va reveni lui Mihai Ralea, director pentru partea ideologică si politică și lui G. Călinescu, directorul părții literare si artistice. În mai, apare romanul Adela, pentru care în iunie i se conferă premiul național de proză.

1934, boala se agravează, în aprilie suportă la București o intervenție chirurgicală, spre toamnă, este internat la sanatoriul Casa Diaconeselor din București.

A părăsit lumea celor vii în noaptea de 10 spre 11 martie 1936. La 12 martie, corpul profesorului a fost incinerat și timp de un sfert de oră i s-a cântat andantele din Simfonia Nr.6 (Pastorala) de Ludwig van Beethoven.

·         1945: A murit Anna Frank, autoarea celebrului jurnal, Jurnalul Annei Frank, în care a descris istoria familiei sale în timpul ocupaţiei naziste în Olanda (n.12.06.1929). Annelies Marie „Anne” Frank (n. 12 iunie 1929, Frankfurt am Main, d. martie 1945, Bergen-Belsen, Germania) a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez, și care a căzut victimă genocidului nazist din al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată. Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.

·         1950: Heinrich Mann, scriitor german (n. 1871)

·         1953: Grigore Scorpan, filolog, istoric literar român (n. 1901)

* 1964: Abbās Maḥmūd al-‘Aqqād (în arabă عباس محمود العقاد; n. 28 iunie1889,^[1][2] Assuan, Egipt^[3] – d. 12 martie 1964,^[1] Cairo, Egipt) a fost poet și critic literar egiptean. În poeziile sale, de influență engleză, adoptă un stil rafinat și original. Abbās Maḥmūd al-‘Aqqād este autorul a peste o sută de cărți.

·         1965: A murit George Călinescu, critic și istoric literar, dramaturg, poet, prozator român (n. 1899) A fost o mare personalitate a culturii romanesti, avand  după unii critici, o orientare clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Își semna întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu. Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români (Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creanga, ș.a.). Publică, dupa 1945, studii și eseuri privind literatura universală (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini). Studiul Estetica basmului completează spectrul de preocupări ale criticului și istoricului literar, fiind interesat de folclorul românesc și de poetica basmului. A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu (1932-1962), biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, pînă în anul morții, în 1965. Scrie romane de tip balzacian (cu intenție polemică evidentă), obiective, la persoana a treia, denumite dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul asupra romanului românesc, Arca lui Noe, începînd de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are loc acțiunea romanului. A mai scris versuri, Lauda lucrurilor; teatru, Șun, mit mongol; note de călătorie; publicistică, iar Cronicile mizantropului au devenit brusc, după 1947, Cronicile optimistului. Intelectual cu idei de stînga, dar care în timpul dictaturii regelui Carol al doilea publica în Revista Fundațiilor Regale ode ditirambice la adresa monarhului, G. Călinescu a aderat, după abdicarea regelului Mihai și instaurarea comunismului, în 1947 la noua ideologie, surîzîndu-i, bineînțeles, avantajele practice obținute de pe urma acestei adeziuni. A făcut mai multe călătorii de documentare în Uniunea Sovietică, (la Kiev, Moscova, Leningrad 1949) și în China comunistă (Am fost în China nouă, 1953), publicîndu-și impresiile de călătorie în aceste două volume. În anul 1953 îi apare romanul Bietul Ioanide iar începînd cu 1956 reintră în viața literarã printr-o rubrică permanentă (Cronica optimistului) ținută în săptămînalul cultural Contemporanul. Începînd cu anii 1955-1956 și pînă la moarte (12 martie 1965), el va fi ”reabilitat” și se vor formula numai aprecieri pozitive privind angajarea sa civică, activitatea sa de intelectual democrat din perioada interbelică. Își retipărește aproape întreaga operă, cu excepția Istoriei sale monumentale, care este republicată în anii 80 de asistentul său, devenit între timp profesor, Alexandru Piru, este înconjurat de onoruri, e premiat și omagiat. În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopții, pleacă în lumea umbrelor, lăsînd ”o operă fundamentală pentru cultura poporului român” (potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza).

·         1964: Abbas el-Akkad, scriitor egiptean (n. 1889)

·         1966: Victor Brauner (n. 15 iunie 1903,^{[1][2][3][4][5][6]} Piatra Neamț, România – d. 12 martie 1966,^{[1][2][3][4][5][6]} Paris, Franța) a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România.
Victor Brauner a fost al treilea din cei șase copii ai lui Deborah și Herman Brauner, un fabricant de cherestea din Piatra Neamț. A fost frate al etnomuzicologului Harry Brauner și al fotografului Théodore (Teddy) Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei și artistei plastice Lena Constante.

Victor Brauner urmează școala primară la Viena, unde familia se stabilește pentru câțiva ani. După revenirea familiei sale în țară, în 1914, Victor își continuă studiile la Școala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia.

Frecventează Școala de Arte Frumoase din București (1919 - 1921) și Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu.

Vizitează orașele Fălticeni și Balcic, și începe să picteze peisaje "cezanniene". Apoi, după propria-i mărturisire, trece prin toate fazele: "dadaiste, abstracționiste, expresioniste". În 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expoziție personală, la București, la "Galeriile Mozart". În această perioadă îl întâlnește pe poetul Ilarie Voronca, cu care va înființa revista 75 HP, în care Victor Brauner publică manifestul "Pictopoezia" și un articol "Supra-raționalismul". Pictează și expune "Cristos la Cabaret" (în maniera pictorului Georg Grosz) și "Fata din fabrică" (în maniera lui Holder). Participă la expoziția "Contimporanul" (noiembrie 1924). În 1925face primul voiaj la Paris, de unde se întoarce în țară, la București în 1927. În perioada 1928 - 1931 colaborează la revista "Unu", revistă de avangardă, cu concepții dadaiste și suprarealiste, în care publică reproduceri după majoritatea tablourilor și desenelor sale: "desene limpezi și portrete făcute de Victor Brauner prietenilor săi, poeți și scriitori".

La 12 martie 1966, Victor Brauner moare la Paris, în urma unei boli îndelungate. Mormântul său, aflat în cimitirul Montmartre, are ca epitaf o frază extrasă din Carnetele sale: „Peindre, c'est la vie, la vraie vie, ma vie”^[8].

Carnetele pictorului cu însemnări personale, pe care acesta le-a dat lui Max Pol Fouchet, conțin în parte „cheia” creației sale: „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniștii mele...”.

* 1972: Prințesa Feodora de Saxa-Meiningen (Feodora Karola Charlotte Marie Adelheid Auguste Mathilde; 29 mai 1890 – 12 martie 1972) a fost primul copil al Prințului Friedrich Johann de Saxa-Meiningen (fiul mai mic al lui Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen) și a soției acestuia, Contesa Adelaide de Lippe-Biesterfeld, fiica lui Ernst, Conte de Lippe-Biesterfeld.^[1] Prin căsătorie ea a devenit Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach.

Tatăl Feodorei a fost fiul cel mic al lui George II de Saxa-Meiningen și a celei de-a doua soții a acestuia, Feodora de Hohenlohe-Langenburg. Mama Feodorei a fost copilul cel mare al lui Ernst, Conte de Lippe-Biesterfeld regent al principatului Lippe timp de șapte ani (1897–1904).

Feodora a avut cinci frați, printre care și Prințul George, ucis în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Prințul Bernard și Prințesa Adelheidcăsătorită cu Prințul Adalbert al Prusiei.

În timpul unei vizite de vară la palatul Wilhelmshöhe, Feodora a fost îndemnată de către o rudă prin alianță, împăratul Wilhelm al II-lea, să se căsătorească cu văduvul Wilhelm Ernest, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach.^[2] Wilhelm Ernest a servit în artileria prusacă.^[2] În pofida rolului său în angajamentul lor, împăratul Wilhelm a refuzat să participe la nuntă. Mulți au văzut angajamentul ca o înțelegere mutuală reciprocă între Wilhelm și bunicul Feodorei, Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen, a cărui căsătorie morganatică cu Ellen Franz a nemulțumit multe personaje regale ca Wilhelm.^[3]

Portret al Feodorei de Saxa-Meiningen, Mare Ducesă de Saxa-Weimar

Georg a fost singurul membru al casei regale germane care nu l-a vizitat niciodată pe împăratul Wilhem după ascensiunea acestuia în 1888, și care nu a primit niciodată nici un vizitator imperial german la curtea sa.^[3]Comportamentul lui Wilhem a fost chiar mai surprinzător prin faptul că el a permis căsătoria între un prinț Hohenzollern (Prințul Frederic Wilhelm al Prusiei, fiul Prințului Albert al Prusiei), cu o membră a nobilimii slab clasate.

Boicotul împăratului asupra nunții a fost puternic resimțit în Saxa-Meiningen unde ziarele au anunțat că Wilhelm nu va fi prezent la nuntă; comunicarea oficială de la palatul regal a declarat că el nu a fost invitat.^[4]

La 14 ianuarie 1910 la Meiningen, Feodora s-a căsătorit cu Wilhelm Ernest.^[1]A fost a doua lui soție (prima soție, Prințesa Caroline Reuss de Greiz a murit de pneumonie după 18 luni de căsătorie).^[5]

Prima căsătorie a fost una nefericită, lui Caroline neplâcându-i curtea de la Weimar și în cele din urmă a plecat în Elveția. După ce a fost convinsă să se întoarcă la curte, moartea ei imediat după acest lucru a fost considerată de unii a fi fost o sinucidere.^[5]

Și mariajul Feodorei a fost unul nefericit. Mediul curții de la Weimar a determinat-o pe Feodora la 23 de ani să se interneze într-un sanatoriu.^[5] S-a îmbolnăvit sever de rujeolă și scarlatină, pe care le-a dobândit în timp ce vizita un azil pe care ea l-a fondat. Eticheta extremă de la curte, de asemenea, a cauzat o distanță între ea și Marele Duce, precum și cu copiii lor mici.

Feodora a fost foarte populară printre oamenii din clasa mijlocie și de jos din Weimar; acest lucru a fost atribuit farmecului și bunătății ei față de săraci și cei în suferință.^[5]

La 9 noiembrie 1918 Wilhelm Ernst a fost forțat să abdice. A renunțat la tron și la toate ținuturile sale și a fugit împreună cu familia sa la moșia familiei din Silezia, unde a murit patru ani mai târziu. Feodora a murit la 12 martie 1972, la Freiburg im Breisgau, Germania.

* 1978: John Holland Cazale (pronunție în italiană: /kaˈdzaːle/; 12 august 1935 – 12 martie 1978) a fost un actor american. În cariera sa de șase ani a apărut în cinci filme, toate nominalizate la Premiul Oscar pentru cel mai bun film: Nașul, The Conversation, Nașul: Partea a II-a, Dog Day Afternoon și The Deer Hunter. A apărut și în Nașul: Partea a III-a, în filmări din arhivă, în de asemenea nominalzat la aceeași categorie, fiind singurul actor cu această distincție. Este cunoscut pentru rolul lui Fredo Corleone din Nașul.

A ales să continue să joace în filme deși a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, murind în New York City la 12 martie 1978, la scurt timp după ce a jucat rolul lui Stanley ("Stosh") din The Deer Hunter. Avea 42 de ani.

Un film documentar despre viața și cariera lui Cazale, intitulat I Knew It Was You, a participat la Festivalul de film Sundance din 2009, în care au fost intervievați Al Pacino, Meryl Streep, Robert De Niro, Gene Hackman, Richard Dreyfuss, Francis Ford Coppola și Sidney Lumet

·         1984: Géza Pálfi, preot catolic, victimă a regimului Nicolae Ceaușescu (n. 1941)

·         1992: A decedat scriitorul, publicistul si scenaristul  român Nicolae Țic; (n. 1 ian. 1929, comuna Boz, judetul Hunedoara).

* 1993: Iuliu Bodola (Gyula Bodola; n. 26 februarie 1912, Brașov; d. 12 martie1993^[1], Budapesta) a fost un fotbalist român cu origini maghiare, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la campionatele mondiale de fotbal din 1934 (Italia) și 1938 (Franța), precum și pentru echipa națională de fotbal a Ungariei (1940-1948).

·         1995: A murit Dumitru Almas, prozator si istoric, autor de romane istorice si de biografii romantate.

* 1997: Hendrik Brugmans (n. Amsterdam, 13 decembrie 1906 – d. Bruges(Belgia), 12 martie 1997) a fost un om politic și intelectual olandez.

Părinții lui Hendrik Brugmans au fost istoricul Hajo Brugmans și Maria Keize.

Brugmans și-a făcut studiile de limbă și literatură franceză și și-a trecut doctoratul în 1934, cu o teză consacrată poetului și dramaturguluifrancez Georges de Porto-Riche (1849-1930).

Pentru scurt timp s-a ocupat de politică devenind membru din partea Partidului Social-Democrat al Muncitorilor (Țările de Jos) al celei de-a Doua Camere a Statelor Generale (în neerlandeză Tweede Kamer der Staten-Generaal). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost arestat de Gestapo, fiind închis între 1942 și 1944. Participând la Rezistența din țara sa, a devenit, după al Doilea Război Mondial, purtător de cuvânt al guvernului Schemerhorn.

Din 1948 până în 1950 Brugmans a predat literatura franceză la Universitatea din Utrecht. În 1950 a fost numit primul rector al Collège d'Europe, fiind unul dintre principalii fondatori ai acestuia, sarcină pe care a dus-o până în 1972, când a fost succedat de Jerzy Łukaszewski. Din 1972 până în 1980 a fost profesor extraordinar la Katholieke Universiteit Leuven (KUL), secția din Kortrijk / Courtrai, unde a predat Istoria Culturii Europene. Brugmans a fost cofondator al Fundației Europene a Culturii, de care a fost legat 43 de ani. A fost și președinte al Uniunii Federaliștilor Europeni (UEF).

După pensonarea de la Collège d'Europe, a continuat să locuiască la Bruges.

Din prima sa căsătorie cu Engelina Carolina Mary Kana avut o fiică. S-a recăsătorit cu Joanna Bral (pseudonim: Hanna Kirsten).

În cursul șederii sale la Bruges, calvinistul și agnosticul Hendrik Brugmans s-a convertit la catolicism, fiind primit în această confesiune de episcopul de Bruges, Émile-Joseph De Smedt.

·         1999 - Violonistul si dirijorul Yehudi Menuhin a incetat din viata, la Berlin, la virsta de 83 de ani. A murit la Berlin marele violonist Yehudi Menuhin, fost elev al lui George Enescu. Sir Yehudi Menuhin (n. 22 aprilie 1916, New York) a fost un celebru violonist și dirijor american, descendent al unei familii de evrei emigrați din Rusia. Pe lângă cetățenia americană, a dobândit ulterior și cetățenie elvețiană (1970) și britanică (1985), fiind înnobilat în Marea Britanie cu titlul de Lord Menuhin of Stoke d’Abernon. Sir Yehudi Menuhin a avut una din cele mai lungi și prestigioase cariere muzicale ale secolului al XX-lea. În tinerețe, Yehudi Menuhin a plecat la Paris pentru a studia vioara cu George Enescu. O prietenie profundă i-a legat pe cei doi până la moartea lui Enescu, în 1955.

·         2001: A murit Robert Ludlum, autor american de romane politiste si de spionaj de mare succes;(n. 1927).
* 2002: Gheorghe Iliescu-Călinești (n. 14 iulie 1932, Călinești, județul Argeș - d. 12 martie 2002) a fost un sculptor român, reprezentant al sculpturii avangardiste.

Tatăl său era cioplitor în lemn (ajuns renumit pentru că sculpta cu mult har catapetesme de biserici, pe care le picta Iosif Keber^[3]), astfel că Gheorghe Iliescu a învățat încă din copilărie tainele acestui meșteșug. După ce a absolvit școala primară din comuna natală și Liceul N. Bălcescu din Pitești, a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din București, secția Sculptură, la clasa profesorului Corneliu Medrea, pe care a absolvit-o în promoția 1959.^[4]

Prima expoziție personală a artistului, care l-a și consacrat, a avut loc în anul 1966, la Sala Dalles din București, unde i s-a acordat premiul cel mare al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Printre cele mai importante lucrări ale artistului sunt:^[5]

• Legenda Dochiei (sculptură în piatră, expusă în Parcul Herăstrău),
• Evoluție (sculptură în piatră, expusă la Caracal),
• Crucifix (sculptură în lemn, expusă la Krapina, Serbia),
• Fereastra (sculptură în lemn, expusă la Oronsko, Polonia),
• Familia II (sculptură în lemn, expusă la Palm Beach, Florida),
• Captarea razelor (sculptură în piatră, expusă la Arad),
• Sfinx (sculptură în piatră, 1985, expusă la Tabăra de sculptură Măgura),
• Oameni ai pământului (șase piese sculptate în piatră, Pitești),
• Iancu de Hunedoara (sculptură în bronz, expusă la Hunedoara),
• Pasăre în zbor (sculptură în bronz, expusă la București),
• Evoluție (Timișoara, Monument închinat eroilor Revoluției din Decembrie 1989^[6]),
• Familia (sculptură în bronz, 2000, Topoloveni),
• Nodul generațiilor (sculptură în marmură, 2001, expusă la Pitești),
• Timpul (Monumentul Brâncuși de la Craiova).

De-a lungul anilor, a participat cu lucrări la expoziții din Belgia, Italia, Iugoslavia, Germania. Grecia. Turcia, Spania, S.U.A, Austria, Brazilia ș.a.m.d.^[4]

O parte dintre lucrările sale se găsesc în muzee și colecții particulare din București, Galați, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Ploiești, Târgu Jiu, Timișoara, Constanța, Bacău, Sibiu, Pitești, Topoloveni, dar și în străinătate, la Paris, Palm Beach, Madrid, Roma, Zurich, Moscova, Bruxelles, Viena și Geneva

În februarie 2013, un hoț a dat o spargere la casa din Otopeni care a aparținut sculptorului Gheorghe Iliescu-Călinești, de unde a furat cinci statuete din bronz și alamă evaluare la aproximativ 15.000 de euro. Hoțul a fost prins și statuetele au fost recuperate înainte de a fi vândute ca fier vechi

·         2003: Zoran Djindjic, premierul Serbiei, în urma unui atentat (n. 1952). Đinđić era hotărât să curețe Serbia de crima organizată, și a înființat „Tribunalul Special” cu un program de protecție a martorilor. Liderii crimei organizate, cu legături în fosta securitate sârbă și încă loiali lui Slobodan Milošević, s-au alarmat. Din ordinul fostului comandant al Unității de Operațiuni Speciale a securității iugoslave, Milorad „Legija” Ulemek, Đinđić a fost asasinat de soldatul lui Ulemek Zvezdan Jovanović la Belgrad la 12 martie 2003. Jovanović l-a împușcat din clădirea de peste drum de sediul guvernului Serbiei la ora 12:23 PM, nimerindu-l o dată în piept. Glonțul de mare putere tras cu arma Heckler & Koch G3 a intrat în inimă și l-a ucis pe loc. El a fost dus la spital, dar a fost declarat decedat după o oră. Ulemek a fost acuzat de comandarea crimei. El era unul dintre liderii clanului Zemun, o organizație mafiotă din Serbia. A fost arestat, judecat și condamnat pentru implicarea în unele dintre asasinatele și tentativele de asasinat care au marcat Iugoslavia în perioada dinaintea preluării puterii în Serbia de către Đinđić. Nataša Mićić, pe atunci președinte interimar al Serbiei, a declarat stare de urgență. Zoran Živković a fost ales ca succesor al lui Đinđić de către Partidul Democrat. La 23 mai 2007, doisprezece persoane au fost condamnate pentru asasinarea lui Zoran Đinđić. Printre condamnați s-a numărat și Ulemek, care, în cei patru ani dinaintea asasinării lui Zoran Đinđić, călătorise în Elveția, Austria, Macedonia, Grecia, Singapore și Croația cu pașaport fals, realizat pe baza unuia dintre pașapoartele brute furate de la consulatul croat din Mostar, Bosnia și Herțegovina în 1999. Ulemek, împreună cu Zvezdan Jovanović, au fost acuzați de conspirație pentru comiterea asasinatului de la 12 martie 2003. Trei dintre cei doisprezece condamnați, Milan Jurišić, Ninoslav Konstantinović și Vladimir Milisavljević sunt căutati.

·         2004: Finn Carling, scriitor norvegian (n. 1925)

·         2008: A  decedat in Bucuresti, actorul român de teatru și film Ovidiu Iuliu Moldovan; (n. 1 ianuarie 1942 ,sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul Cluj (interbelic), astăzi în județul Mureș). Pentru prodigioasa sa activitate in domeniul artei teatrale si culturii i s-au conferit importante premii si distinctii: Premiul Uniter pentru întreaga carieră (2004); medalia Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru merite în domeniul artei dramatice”; Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului” (7 februarie 2004), „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”; De asemenea i s-a conferit post-mortem „Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler, conferit post mortem la 15 martie 2008, prin decret al președintelui României.

·         2011 - A incetat din viata Joe Morello, unul dintre cei mai renumiti tobosari din istoria muzicii jazz, a facut parte din celebrul Dave Brubeck Quartet (n. 17 iulie 1928)

Sărbători

·        * În calendarul ortodox: Sf Cuv Teofan Mărturisitorul; Sf Ier Grigorie Dialogul, episcopul Romei; Sf Cuv Simeon Noul Teolog

·       *  În calendarul romano-catolic: Sf. Maximilian, martir

·       *  În calendarul greco-catolic: Sf. Teofan, cuvios (†817)

·        * Gabon: Ziua națională. Aniversarea fondării Partidului Democratic Gabonez (1968)

·         *Mauritius: Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței (1968)

ARTE 12 Martie

INVITAȚIE LA OPERĂ 12 Martie

"Simon Boccanegra" de Giuseppe Verdi  

HALKA Moniuszko - Poznań Opera at Polish National Opera

MUZICĂ 12 Martie

0:05 / 36:34

Helmut Zacharias - Zacharias Best Seller

SPANISH GUITAR - MAMBO - CHA CHA CHA - RUMBA 2020

0:08 / 2:10:38

Las Mejores Melodias Instrumentales de Todos 🎵Los Tiempos Mejor Musica Relajante

POEZIE 12 Martie

Mateiu Caragiale

Biografie

1885 — La 25 martie se naste la Bucuresti, Mateiu, fiul cel mai mare al scriitorului Ion Luca Caragiale.
Mama sa, Maria Constantinescu era functionar la Regia Monopolurilor Statului, 21 ani.
La 33 de ani Caragiale s-a imprietenit cu Maria Constantinescu pe cand lucra la Regia Monopolurilor Statului si dupa primul an de relatie se naste copilul, pe care Caragiale il recunoaste si se asigura ca nu ii lipseste nimic, dar nu se casatoreste cu Maria.

In anul 1889, tatal sau se casatoreste cu Alexandrina Burelly si isi aduce fiul in noua familie.

1892-1902 — Este inscris la Scoala primara de baieti nr. 6 "Petrache Poenaru" din Bucuresti.
Studiaza in continuare la colegiul Sf. Gheorghe, al carui director este Anghel Demetriescu. Din timpul acesta dateaza temeinica sa initiere istorica si heraldica.
Tot in perioada asta cunoaste oamenii din jurul lui Anghel Demetriescu: Delavrancea, arhitectul Mincu, dr. C. Istrati, N. Petrascu.
Mateiu isi descopera pasiunea pentru heraldica si pentru genealogie. Isi cauta stramosii pe care ii credea aristocrati. Pornind de la faptul că soția bunicului său pe linie paternă, o înaintașă cu care el însuși nu avea nici o legătură de rudenie a fost fiica negustorului grec Luca Kiriac Karaboas, Mateiu a făcut un salt ciudat peste secole în urma căruia a integrat-o în familia nobiliară Karabetz de Nagy-Buny, amintită în cronicile medievale.
Se distanteaza treptat de tatal sau, desi acesta vroia sa se ocupe de viitorul lui.

1904 — Isi urmeaza tatal la Berlin, unde acesta il indruma catre drept, studii pe care le abandoneaza. Mateiu prefera sa se ocupe de literatura si sa cunoasca indeaproape orasul in care a ajuns.

1906 — Face studii de drept la Bucuresti, pe care nu le termina, si, in paralel, da examene la Universitate (pana in 1909).

1907 — E bolnav si se intoarce la Berlin.

1910 — Prim concept al romanului Craii de Curtea-Veche.

1911 — Prim concept al povestirii Remember.

1912 — Publica, prin grija lui Ion Luca Caragiale, in Viata romaneasca, primele poezii: Clio, Lauda cuceritorului, Prohodul razboinicului, Noapte rosie, Calugarita, Boierul, Aspra, Inteleptul, Cronicarul, Domnita, La Arges, Trantorul si Curtile vechi.
Se duce cu tatal sau, in aprilie, la Dragosloveni la Vlahuta (conform scrierilor sale).
Panait Cerna il felicita pe Ion Luca Caragiale pentru poeziile fiului sau, aparute in Viata romaneasca.
La Berlin moartea lui I. L. Caragiale. Mateiu asista la inmormantare.
Din octombrie, si pana in ianuarie 1914, este sef de cabinet la Ministerul Lucrarilor Publice (ministru: Al. Badarau).

1913 — Publica in Viata romaneasca poeziile: Gradinile amagirii, Intoarcerea invinsului si Marturisire.
Primeste brevetul si medalia "Bene Merenti" clasa I.

1916 — Publica in Flacara poezia Dregatorul.
Incepe sa lucreze la Craii de Curtea-Veche.

1919 -1921 — Este seful Biroului Presei din Ministerul de Interne.

1923 — Se casatoreste cu Marica Sion, fiica poetului Gheorghe Sion, care ii aduce o mica proprietate la Fundulea (Ilfov); locuiesc in Bucuresti, str. Logofatul Stroici (fosta Surorilor) nr.9, iar mai tarziu in str. Robert de Fleurs 9 A.

1924 — Publica povestirea Remember la Editura „Cultura nationala".

1925 — Lucrarea Antologia poetilor de azi de L Pillat si Perpessicius, vol. I, cuprinde un portret al lui Mateiu Caragiale si da, pentru prima data, titlul volumului de versuri ce va aparea peste 11 ani: Pajere. In antologie se tiparesc poeziile: Boierul, Trantorul si Curtile vechi.

1926 - 1928 — Se tipareste in revista Gandirea, romanul Craii de Curtea-Veche.

1927 — Pentru a treia oara (primele doua variante s-au pierdut), incepe redactarea unor „pagini de jurnal", diferite de cele dinainte „prin totala absenta a vreunei preocupari literare". Aceste note, intemeiate pe fapte si reactiuni, le scrie „numai pentru sine".

1928 — Este hotarat sa intre in diplomatie si intreprinde un drum la San Remo, pentru a intalni pe Nicolae Titulescu, ministru de externe.
Se opreste la Triest, apoi trece prin Lombardia.
Viziteaza cimitirul din San Remo, unde e inmormantata din 1907, Eliza Sion, mama sotiei sale.
Este primit in audienta, la hotelul Miramare, de Nicolae Titulescu.
La intoarcere, se opreste la Milano.
Viziteaza din nou Triest, apoi pleaca spre tara.
Inalta la conacul din Sion (Fundulea) steagul casei sale cu blazon avand culorile de baza („coup vert sur jaune”) din blazonul nobiliar al Karabetzilor, stramosii pe care si i-a ales.

1929 — Apare, editat de „Cartea romaneasca", romanul Craii de Curtea-Veche.
Incepe sa scrie, conform insemnarilor autorului, Scoala tatelor titlu schimbat apoi in Soborul tatelor.
Primeste premiul Societatii scriitorilor romani.
Incepe sa lucreze la Sub pecetea tainei.

1930 — Publica in Gandirea un prim fragment din romanul Sub pecetea tainei, ramas neterminat. Publica si alte fragmente pana in 1933.
Isi alege emblema cave, age, tace (fereste-te, lucreaza, taci), pe care o introduce si-n stema armelor sale.

1933 — Mateiu Caragiale se instraineaza treptat de literatura, tot mai interesat, cum reiese din Jurnalul sau, de o reforma radicala a vietii sale. Definitiveaza doua lucrari de heraldica, In chestia unei aberatii si O contributie heraldica la istoria Brancovenilor, ultimul studiu fiind o adevarata proza artistica

1934 — La Bucuresti, are „o teribila criza morala. Starea mea de spirit e probabil aceea a oamenilor care-si simt sfarsitul apropiindu-se si nu mai trag nici o nadejde" conform insemnarilor sale.

1935 — Este la Sion (Fundulea) unde se ocupa de lucrarile agricole.
Insemnari despre astfel delucrari face pentru toti anii, intre 1928 si 1935.
Proiecteaza o monografie despre contele von Hoditz, care-l atrage prin extravaganta si artificiu.

1936 — La 17 ianuarie, in Bucuresti, Mateiu Caragiale se stinge din viata la varsta de 51 de ani.
Placheta de versuri Pajere a aparut postum, in acelasi an.

Mărturisire 

Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,
Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăţi,
Pe ea boarea nu adie, veşnic dorm undele-i pale,
Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăţi.

Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină,
Iedera şi muşchiul verde zidurile-i năpădesc,
Strajă a singurătăţii trist veghează pe colină,
Şi în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc.

Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge,
Spulberată-i fu mireasma de-al restriştii aprig vânt,
E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge,
E o candelă uitată ce se stinge pe-un mormânt.

Domnița

Verzi-tulburi ochii-i galeş revarsă pe sub gene
Ispita pătimaşă şi doru-nveninat.
E-naltă, cu păr galben, cu mersul legănat,
În grelele-i veşminte păşind măreţ şi-alene.

Mişcările-i sunt line, molatece, viclene,
Şi dulcele-i grai curge duios şi răsfăţat.
Dar, cine-i cată-n faţă se pierde săgetat
De negrul arc ce-mbină trufaşele-i sprincene.

Muiată-n nestimate şi-n horbote de fir,
În mâna-i - spelbă floare de ceară străvezie -
Ea poartă pe subţirea năframă nărămzie

Ca un potir de sânge un roşu trandafir -
Şi, tot ca el, rănită în plină tinereţe,
Tânjeşte, se-nfioară şi moare de tristeţe. 

La Argeș

Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine,
Un corb bătrân şi-ntinde puternic negrul zbor,
Şi-n liniştea adâncă, din când în când uşor,
Din ulmi cad frunze moarte rotind în clipe line.

Dar, ca odinioară, de ce azi nu mai vine
Domniţa să privească, din 'naltul foişor,
Cum soarele-asfinţeşte, împurpurând de dor
Zăvoaiele umbroase de-o tristă vrajă pline,

Când se oglindă-n ape murindele văpăi,
Şi blând văzduhul cerne cenuşă peste văi -
De ce nu mai răsare zâmbind în faptul serii?

- Nu, căci de mult ea doarme în ruinatul schit
De taină-îmbălsămată şi florile uitării
Îi troienescc posace mormântul părăsit 

TEATRU/FILM 12 Martie

Cu Ovidiu Iuliu Moldovan

Biografie Ovidiu Iuliu Moldovan

Marele Ovidiu Iuliu Moldovan s-a nascut pe data de intai ianuarie 1942 , in satul Visinelu , comuna Sarmasu , in judetul Cluj (acum in judetul Mures) si a murit , regretabil , pe 12 martie 2008 , din cauza unui stop cardio-respirator . Acesta a fost unul dintre cei mai straluciti si iubiti actori pe care Romania i-a avut . A ramas in memoria noastra , a romanilor , a tuturor prin rolurile sale din filme , piese de teatru si teatru radiofonic si televiziune .

Viata marelui actor a fost marcata de pierderea prematura a tatalui , care a fost luat prizonier in razboi si omorat de luptatorii (as indrazni sa spun "teroristi")ai lui Miklos Horthy . Ovidiu Moldovan a incercat toata viata sa afle cat de putin despre ceea ce s-a intamplat cu parintele sau , dar nu a reusit . Din respect si iubire fata de tatal sau , acesta si-a luat numele "Iuliu" (primul sot al mamei actorului a fost Iuliu Moldovan) .

Moartea mamei sale, survenită în 1995, a sfâșiat inima actorului Ovidiu Iuliu Moldovan. Era foarte atasat de mama sa . Dupa acest eveniment tragic , marele artist s-a inchis in el , s-a retras din viata publica . Ovidiu Moldovan a refuzat sa mai joace roluri in filme . Actorul a jucat numai in piese de teatru si recitaluri de poezie . Era atât de închis în el încat nici macar fratele sau(vitreg-dupa mama) , Mircea Moldovan , nu a stiut ca are ciroza , stia doar ca sufera de diabet . Ultima data fratele sau a vorbit cu actorul duminica , luni a fost internat , iar miercuri marele artist Ovidiu Iuliu Moldovan a murit .

Relatia dintre frati era foarte stransa . Se vizitau reciproc . Actorul era foarte interesat de tot ce se intampla in satul natal , vorbeau despre casa părintească, despre oamenii din satul lui natal, Visinelu, dar niciodată de teatru. Chiar avea un proiect să amenajeze casa părintească, dar, bietul om , nu a mai apucat . 

Ovidiu Iuliu Moldovan era foarte mândru că este roman , mai ales din zona Ardealului și și-a păstrat accentul până în ultima zi a vieții. Fratele sau Mircea Moldovan povesteste : "Era o aniversare când mergeam la el, în București. Avea un cerc de prieteni, printre care erau Dinică, Dan Pița, Caramitru... Îi suna și le zicea: O vinit frățioru' meu din Cluj cu palincă cu slănină. Haideți repede!" . Și ei veneau și petrecea 

Mircea Moldovan : "Lui Ovidiu Iuliu Moldovan îi plăcea la nebunie să urce pe scenă în spectacolele de teatru și de poezie. Era ahtiat după Eminescu. Pelicula n-a iubit-o atât de mult !"

Ovidiu Iuliu Moldovan absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti , in promotia din 1964 , avandu-i ca profesori pe regretatii Martian Pop si Octavian Cotescu . A debutat în teatru în anul 1965 , cu rolul lui Mio , din piesa "Pogoară iarna" de Maxwell Anderson , pe scena Teatrului Național din Timișoara. Acesteia i-au urmat roluri de neuitat ca Ion (John-ny) Brad , Andrei (din "Intalnirea"(1982)-r.Sergiu Nicolaescu) sau Horea .

Ovidiu Iuliu Moldovan a jucat de-a lungul vremii in peste 40 de filme . Pentru intreaga activitate , marele actor a fost distins cu Premiul Uniter , in 2004 . 

Traian Basescu i-a oferit post-mortem marelui actor Ovidiu Iuliu Moldovan Ordinul "Steaua Romaniei" , in grad de cavaler , pe 15 martie 2008 .

Dupa cum scrie mai sus , actorul a murit pe data de 12 martie 2008 , in urma unui stop cardio-respirator . 

Trupul sau a fost depus in foaierul salii mari a Teatrului National din Bucuresti , de unde a fost condus pe ultimul drum , cu regrete , de intreaga suflare a Romaniei . A fost inmormantat pe Aleea Actorilor , din Cimitirul Bellu .

Ovidiu Iuliu Moldovan ramane un reper , UN FAR CALAUZITOR al Cinematografiei Romanesti , care nu va putea fi vreodata egalat .

Filme cu Ovidiu Iuliu Moldovan

Vezi filme

·         Craii de Curtea Veche (1995) - Pantazi

·         Călătorie de neuitat (1994)

·         Somnul insulei (1994)

·         Krystallines nyhtes (1992)

·         Flori de gheata (1989)

·         Cuibul de viespi (1987) - ziaristul Mircea Aldea

·         Punct și de la capăt (1987)

·         Din prea multa dragoste (1986)

·         Masca de argint (1985)

·         Secretul lui Nemesis (1985) Trailer

·         Horea (1984) - Horea

·         Sosesc păsările călătoare (1984)

·         Un saltimbanc la Polul Nord (1984)

·         Dragostea și revoluția (1983)

·         Dreptate în lanțuri (1983)

·         Misterele Bucureștilor (1983)

·         Viraj periculos (1983)

·         Întâlnirea (1982) - Andrei

·         Lumini și umbre: Partea II (1982)

·         Castelul din Carpați (1981) - Hociota

·         Duelul (1981) - Ticu

·         Lumini și umbre: Partea I / Lumini și umbre (1981)

·         Pruncul, petrolul și ardelenii (1981) - Johnny Brad

·         Semnul Șarpelui (1981)

·         Artista, dolarii și ardelenii (1980) - Johnny Brad

·         Bietul Ioanide (1980) - comandantul legionar Ion Gavrilcea

·         Burebista (1980)

·         Detasamentul Concordia (1980)

·         Cumpăna (1979)

·         Un om în Loden (1979) - Cpt. Lucian Trailer

Trailer

SFATURI UTILE 12 Martie

SFECLA ROȘIE

Sfecla rosie este un aliment foarte sanatos, indicat in alimentatia zilnica a ficarei persoane. Are beneficii uriase pentru sanatate. Sfecla rosie vindeca bolile sangelui, tumorile sau chiar bolile ficatului. In plus amelioreaza varicele, degenerarea maculara si intoxicatiile lente. Sfecla rosie se foloseste sub forma de tratament intern in cazurile de cancer, leucemie, gastrita, ischemie cardiaca, hipertensiune, anemie feripriva, hepatita cronica, diabet si constipatie.

Cu toate acestea, sfecla rosie are anumite contraindicatii. Iata cine nu ar trebui sa o consume.

Contraindicatii sfecla rosie: Schimba culoarea urinei

Ceea ce mananci in fiecare zi poate influenta culoarea urinei tale. Consumul excesiv de sfecla rosie poate schimba culoarea unei in roz. Conform unui studiu realizat in Marea Britanie, acest efect este comun in cazul persoanelor care au deficienta de fier. Aceasta colorare poarta numele de beturie. Beturia nu este o conditie medicala periculoasa, insa iti poate oferi indicii despre problemele cu metabolizarea fierului in organism, scrie stylecraze.com.

Contraindicatii sfecla rosie: Pietre la rinichi

Conform Harvard Health Blog, sfecla rosie este bogata in oxalati care pot cauza pietre la rinichi. Daca ai deja pietre la rinichi, medicul te poate sfatui sa renunti la consumul de sfecla rosie. In plus, sfecla rosie creste concentratia de oxalati din urina, ceea ce poate duce la formarea de noi pietre la rinichi.

Contraindicatii sfecla rosie: Iritatii ale pielii
Desi este rara, aceasta alergie poate aparea la anumite persoane. Reactiile alergice la sfecla rosie includ iritatii, mancarimi si pustule si pot ajunge chiar pana la frisoane si febra. Anumite persoane resimt o constrictie a corzilor vocale, desi acest fenomen este destul de rar.

Contraindicatii sfecla rosie: Scadere bruste ale tensiunii arteriale la persoanele cu tensiune mica
Daca ai tensiunea ridicata, acest efect este unul pozitiv. Insa daca tensiunea ta este joasa sau fluctuanta, trebuie sa ai grija. Sfecla poate cauza scaderi bruste ale tensiunii arteriale atunci cand este inclusa in dieta zilnica, din cauza cantitatii bogate de nitrati continuta.

Contraindicatii sfecla rosie: Probleme cu stomacul
Daca suferi deja de probleme gastrointestinale, consumul de sfecla rosie va agrava situatie. Sfecla rosie poate cauza balonare, flatulenta si crampe. Poate duce la diaree sau constipatie

Consumul de sfecla rosie poate cauza si dureri abdominale pe fondul acumularii de gaze. O alergie la sfecla rosie poate cauza crampele abdominale.

Contraindicatii sfecla rosie: Cresteri ale glicemiei
Daca ai deja probleme cu glicemia, trebuie sa iti reduci consumul de sfecla rosie. Sfecla rosie are un indice glicemic ridicat, de aceea este cel mai bine sa o eviti cand stii ca ai probleme.

Contraindicatii sfecla rosie: Poate afecta ficatul
Sfecla rosie este bogata in fier, magneziu, cupru si fosfor. Un consum ridicat al acestor metale poate duce la acumularea acestora la nivelul ficatului, afectandu-l grav.

Contraindicatii sfecla rosie
Sfecla rosie poate scadea nivelul de calciu din corp. In plus, poate agrava bolile de rinichi.

0:12 / 1:01:51

Totul despre anestezie, marea frică a oricărui pacient

GÂNDURI PESTE TIMP 12 Martie