miercuri, 25 martie 2020

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
JOI  26 MARTIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POPST PENTRU ASTĂZI


RELIGIE ORTODOXĂ 26 Martie

Odovania praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf Arhanghel Gavriil; Sf Mc Montanus, preotul și soția sa, Maxima; Sf 26 Mucenici din Goția

Pe binevestitorul mântuirii noastre, pe marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtător de bucurie la Preacurata Fecioară Maria, pe Arhanghelul Gavriil, se cuvine să-l lăudăm cu cântări, alcătuindu-i sobor de prăznuire a doua oară, pentru că întâiul sobor al acestuia se prăznuieşte a doua zi după Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, adică la 26 martie, iar acum, iarăşi acelaşi sobor al lui se înnoieşte întru Sfânta Biserică şi iarăşi se pomenesc şi se preamăresc arătările lui cele minunate care s-au făcut prin dumnezeiasca poruncă.
Acesta l-a învăţat pe Moise în pustie scrierea cărţilor, spunându-i lui începutul facerii lumii, zidirea lui Adam - omul cel dintâi -, viaţa aceluia şi a celor ce au fost după dânsul. L-a învăţat a scrie despre toţi anii şi neamurile cele de mai înainte, despre potop şi despre despărţirea limbilor. L-a mai povăţuit pe el să înţeleagă rânduiala corpurilor cereşti, stihiile, aritmetica, geometria şi toată înţelepciunea. Acesta a tâlcuit Proorocului Daniil vedeniile cele minunate, care erau să fie mai pe urmă pentru împăraţi şi împărăţii, şi care se închipuiau prin felurite fiare. I-a mai spus lui despre eliberarea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului şi despre vremea venirii celei dintâi a lui Hristos în lume, prin întruparea cea din Preacurata Fecioară.
Acesta s-a arătat Sfintei şi dreptei Ana, care se tânguia între pomii cei din grădină pentru nerodirea sa, rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu; şi a zis către dânsa: „Ano, Ano, rugăciunea ta s-a auzit şi suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu. Deci, iată, vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea binecuvântată, întru care se vor binecuvânta toate seminţiile pământului. Numele ei va fi Maria şi prin ea se va da mântuirea lumii". Asemenea s-a arătat şi Sfântului şi dreptului Ioachim, care postea în pustie. Şi i-a spus acelaşi cuvânt ca şi Sfintei Ana, că vor naşte pe fiica cea mai aleasă din veci, pentru a fi Maica lui Mesia, Care avea să vină spre izbăvirea neamului omenesc.
Acest mare arhanghel, când s-a născut dumnezeiasca pruncă din părinţii cei neroditori, i-a fost păzitor pus de Dumnezeu, iar când a fost dusă în biserică, el o hrănea, aducându-i hrana cea de toate zilele. Acesta s-a arătat Sfântului Zaharia arhiereul, stând de-a dreapta lui în timpul cădirii altarului, şi i-a binevestit dezlegarea nerodirii Elisabetei, femeia lui cea îmbătrânită de zile multe, şi naşterea Sfântului Ioan Înaintemergătorul Domnului, şi a legat cu amuţire limba celui ce nu credea, până la vremea împlinirii cuvintelor sale.
Acest înaintestătător al Domnului, trimis fiind de Dumnezeu în Nazaret, a stat înaintea Preasfintei Fecioare, care era logodită cu bătrânul Iosif, şi i-a binevestit ei zămislirea Fiului lui Dumnezeu, prin umbrirea şi lucrarea Sfântului Duh. Acesta i s-a arătat şi lui Iosif în vis, încredinţându-l despre Fecioara cea neispitită de nuntă, cum că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, Gavriil, acest înger al Domnului, s-a arătat noaptea păstorilor care străjuiau împrejurul turmelor, şi le-a zis:Vă binevestesc o bucurie mare, căci astăzi s-a născut Mântuitorul lumii! Apoi îndată a cântat cu mulţimea oştilor cereşti:Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Despre acest înger se mai povesteşte că s-a arătat din cer Mântuitorului Hristos, mai înainte de patima Lui cea de bună voie, pe când se ruga în grădină, de vreme ce numele acesta de Gavriil se tâlcuieşte puterea lui Dumnezeu; de aceea şi Gavriil, arătându-i-se Domnului nostru Iisus Hristos, îl întărea, ca cel ce are pe lângă alte slujiri ale sale şi aceasta: a întări pe cei ce sunt în nevoinţe. Iar Domnul nostru, fiind atunci în nevoinţe şi rugându-se mai fierbinte, avea trebuinţă de întărire.
Acest înger s-a arătat femeilor mironosiţe şezând pe piatra mormântului şi spunându-le despre învierea cea din mormânt a lui Hristos; pentru că cel ce a fost binevestitor al zămislirii şi al Naşterii Domnului, acela s-a arătat vestitor şi al Învierii Lui. Acesta s-a arătat şi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe când se ruga în Muntele Eleonului, vestindu-i despre apropierea cinstitei ei adormiri şi de mutarea ei de la cele pământeşti la cele cereşti; şi i-a dat ei o stâlpare purtătoare de lumină din rai.
Aceste multe arătări ale Arhanghelului Gavriil, atât din Legea cea veche cât şi din cea nouă, pomenindu-le Sfânta noastră Biserică şi ştiind mijlocirea cea neîncetată a acestuia către Dumnezeu pentru neamul omenesc, alcătuieşte acum prăznuire sobornicească, pentru ca poporul lui Dumnezeu să se deştepte spre osârdie, ca totdeauna să alerge cu căldură spre apărarea şi ajutorul mijlocitorului celui atât de mare şi de binefăcător al neamului omenesc, şi ca să ia, cu rugăciu­nile lui, iertare de păcate de la Hristos Domnul, Mântuitorul nostru.


Sfantul Montanus Preotul si sotia sa, Maxima
Intre preotii si credinciosii care au indurat moartea pentru Hristos in persecutia lui Diocletian, se numarau si preotul daco-roman Montanus si sotia sa Maxima din cetatea Singidunum (azi Belgrad), locuita pe atunci de stramosii nostri daco-romani.


Patimirea lor este descrisa in diferite
 Martirologii. La inceputul anului 304, cand a inceput prigoana impotriva crestinilor, preotul Montanus a fugit in cetatea Sirmium, din provincia Pannonia Inferior (azi Mitrovita, nu departe de Belgrad), unde isi avea resedinta imparatul Galeriu, ginerele lui Diocletian. Dar a fost prins si aici si dus in fata lui Probus, guvernatorul provinciei. Stand la judecata, preotul Montanus a raspuns cu indrazneala ca este crestin si ca nu va aduce niciodata jertfe zeilor: “Eu am primit invatatura sa indur mai bine chinurile decat, lepadandu-ma de Dumnezeu, sa aduc jertfa demonilor”. Fiind pus la chinuri, a rezistat cu aceeasi tarie, spunand: “Ma aduc jertfa prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Caruia I-am jertfit”. In fata acestei darzenii, neinfricat in fata chinurilor, Probus a poruncit sa fie adusa sotia lui Montanus, preoteasa Maxima, socotind ca ea va fi mai slaba din fire si il va indupleca sa aduca jertfe zeilor. Dar, spre uimirea tuturor, a cerut si ea sa fie pusa la chinuri, voind sa se faca astfel partasa la Patimile Domnului. In felul acesta, toate incercarile lui Probus de a-i abate din drumul pe care si l-au ales singuri, au ramas zadarnice. Drept aceea, a poruncit sa fie inecati in raul Sava. Auzind de aceasta hotarare, fericitii Montanus si Maxima au grait plini de bucurie: “Iti multumim, Doamne Iisuse Hristoase ca ne-ai dat rabdare si ne-ai gasit vrednici de marirea cea vesnica”. Iar cand au ajuns pe tarmul raului Sava spre a fi dati mortii, preotul Montanus s-a rugat astfel: “Doamne Iisuse Hristoase, care ai patimit pentru mantuirea lumii, primeste sufletele robilor Tai Montanus si Maxima, care patimesc pentru numele Tau”. Iar nelegiuitii slujitori ai lui Probus le-au legat cate o piatra de gat si i-au aruncat in rau. Valurile apelor au tras la mal trupurile lor sfintite, pe care le-au ingropat dupa cuviinta dreptmaritorii crestini care-i cunoscusera.
In acest chip au primit cununile muceniciei preotul Montanus din Singidunum si sotia sa Maxima, in cetatea Sirmium, in zilele imparatului pagan Diocletian, in anul 304, in 26 martie. Se cuvine sa stim ca Montanus este socotit ca fiind primul preot daco- roman cunoscut cu numele din istoria Bisericii noastre, ca si sotia sa, amandoi avand nume latinesti. Sa fie pomenirea lor din neam in neam!

Viaţa Sfinţilor 26 de Mucenici din Goţia




Aceşti sfinţi au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goţilor şi a lui Graţian, împăratul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunaţi la rugăciune cei douăzeci şi şase de sfinţi mucenici.


 Sfinţii 26 de mucenici au pătimit în Goţia, din care doi au fost preoţi: Vatus şi Virca; cu acesta din urmă au pătimit şi doi fii şi trei fiice ale lui; apoi unul, Aprilla, a fost monah; unsprezece au fost mireni: Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma, Filga; şi şapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo şi Animais.

Aceşti sfinţi au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goţilor şi a lui Graţian, împăratul romanilor. Iar pentru dragostea lui Hristos au primit cununa muceniciei prin foc, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunaţi la rugăciune cei douăzeci şi şase de sfinţi mucenici. Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă şi un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar.
PSALMII
PSALMII 81 - 85

Psalmul 81
1.Dumnezeu a stat în dumnezeiască adunare şi în mijlocul dumnezeilor va judeca.
2.Până când veţi judeca cu nedreptate şi la feţele păcătoşilor veţi căuta?
3.Judecaţi drept pe orfan şi pe sărac şi faceţi dreptate celui smerit, celui sărman.
4.Mântuiţi pe cel sărman şi pe cel sărac; din mina păcătosului, izbăviţi-i.
5.Dar ei n-au cunoscut, nici n-au priceput, ci în întuneric umblă; stricase-vor toate rânduielile pământului.
6.Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt".
7.Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi.
8.Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul, că toate neamurile sunt ale Tale.


Psalmul 82
1.Dumnezeule, cine se va asemăna ţie? Să nu taci, nici să Te linişteşti, Dumnezeule!
2.Că iată, vrăjmaşii Tăi s-au întărâtat şi cei ce Te urăsc au ridicat capul.
3.Împotriva poporului Tău au lucrat cu vicleşug şi s-au sfătuit împotriva sfinţilor Tăi.
4.Zis-au: "Veniţi să-i pierdem pe ei dintre neamuri şi să nu se mai pomenească numele lui Israel".
5.Că s-au sfătuit într-un gând împotriva lui. Împotriva Ta legământ au făcut:
6.Locaşurile Idumeilor şi Ismaelitenii, Moabul şi Agarenii,
7.Gheval şi Amon şi Amalic şi cei de alt neam, cu cei ce locuiesc în Tir.
8.Că şi Asur a venit împreună cu ei, ajutat-au fiilor lui Lot.
9.Fă-le lor ca lui Madian şi lui Sisara şi ca lui Iavin, la râul Chişon.
10.Pierit-au în Endor; făcutu-s-au ca gunoiul pe pământ.
11.Pune pe căpeteniile lor ca pe Oriv şi Zev şi Zevel şi Salmana, pe toate căpeteniile lor, care au zis: "Să moştenim noi jertfelnicul lui Dumnezeu".
12.Dumnezeul meu, pune-i pe ei ca o roată, ca trestia în faţa vântului,
13.Ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munţii,
14.Aşa alungă-i pe ei, în viforul Tău şi în urgia Ta.
15.Umple feţele lor de ocară şi vor căuta faţa Ta, Doamne.
16.Să se ruşineze şi să se tulbure în veacul veacului şi să fie înfruntaţi şi să piară.
17.şi să cunoască ei că numele Tău este Domnul. Tu singur eşti Cel Preaînalt peste tot pământul.


Psalmul 83
1.Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor!
2.Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului; inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu.
3.Că pasărea şi-a aflat casă şi turtureaua cuib, unde-şi va pune puii săi:
4.Altarele Tale, Doamne al puterilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu.
5.Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda.
6.Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima sa a pus,
7.În valea plângerii, în locul care i-a fost pus. Că binecuvântare va da Cel ce pune lege,
8.Merge-vor din putere în putere, arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion.
9.Doamne, Dumnezeul puterilor, auzi rugăciunea mea! Ascultă, Dumnezeul lui Iacob!
10.Apărătorul nostru, vezi Dumnezeule şi caută spre faţa unsului Tău!
11.Că mai bună este o zi în curţile Tale decât mii. Ales-am a fi lepădat în casa lui Dumnezeu, mai bine, decât a locui în locaşurile păcătoşilor.
12.Că mila şi adevărul iubeşte Domnul; Dumnezeu har şi slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de bunătăţi pe cei ce umblă întru nerăutate.
13.Doamne al puterilor, fericit este omul cel ce nădăjduieşte întru Tine.


Psalmul 84
1.Bine ai voit, Doamne, pământului Tău, întors-ai robimea lui Iacob.
2.Iertat-ai fărădelegile poporului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor.
3.Potolit-ai toată mânia Ta; întorsu-Te-ai de către iuţimea mâniei Tale.
4.Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre şi-ţi întoarce mânia Ta de la noi.
5.Oare, în veci Te vei mânia pe noi? Sau vei întinde mânia Ta din neam în neam?
6.Dumnezeule, Tu întorcându-Te, ne vei dărui viaţă şi poporul Tău se va veseli de Tine.
7.Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta şi mântuirea Ta dă-ne-o nouă.
8.Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său
9.Şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul.
10.Dar mântuirea Lui aproape este de cei ce se tem de Dânsul, ca să se sălăşluiască slava în pământul nostru.
11.Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat.
12.Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit.
13.Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său;
14.Dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.


Psalmul 85
1.Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu.
2.Păzeşte sufletul meu, căci cuvios sunt; mântuieşte, Dumnezeul meu, pe robul Tău, pe cel ce nădăjduieşte în Tine.
3.Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua. Veseleşte sufletul robului Tău, că spre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.
4.Că Tu, Doamne, bun şi blând eşti şi mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă pe Tine.
5.Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele.
6.În ziua necazului meu am strigat către Tine, că m-ai auzit.
7.Nu este asemenea ţie între dumnezei, Doamne şi nici fapte nu sunt ca faptele Tale.
8.Veni-vor toate neamurile pe care le-ai făcut şi se vor închina înaintea Ta, Doamne şi vor slăvi numele Tău.
9.Că mare eşti Tu, Cel ce faci minuni, Tu eşti singurul Dumnezeu.
10.Povăţuieşte-mă, Doamne, pe calea Ta şi voi merge întru adevărul Tău; veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău.
11.Lăuda-Te-voi, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea şi voi slăvi numele Tău în veac.
12.Că mare este mila Ta spre mine şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos.
13.Dumnezeule, călcătorii de lege s-au sculat asupra mea şi adunarea celor tari a căutat sufletul meu şi nu Te-au pus pe Tine înaintea lor.
14.Dar Tu, Doamne, Dumnezeu îndurat şi milostiv eşti; îndelung-răbdător şi mult-milostiv şi adevărat.
15.Caută spre mine şi mă miluieşte, dă tăria Ta slugii Tale şi mântuieşte pe fiul slujnicei Tale.
16.Fă cu mine semn spre bine, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 25 – 26 Martie

A.   PLĂCINTE
Mingiuţe cu măsline
·       1 borcan măsline verzi umplute cu gogoşari;
·       250 g margarină;
·       3 ceşti făină;
·       1 linguriţă sare
Se lasă măslinele în strecurătoare de seara să se scurgă.
Din margarină, făină şi sare se face un aluat moale, care se împarte în grămăjoare de mărimea unei nuci.
Se întind în foi mingiuţele, pe fiecare se aşază o măslină, apoi se înfăşoară şi se modelează mingiuţe.
Se aşază în tavă şi se coc la cuptor la foc potrivit ½ ore cât să se rumenească uşor.

B.    SALATE
Salată de orez
·       1 ceaşcă orez;
·       4 ardei graşi;
·       4 roşii mari bine coapte;
·       4 cepe potrivite;
·       Ulei;
·       Oţet;
·       Sare;
·       Piper;
·       1 legătură mărar
Orezul se alege, se spală şi se fierbe în apă cu sare, după care se pune într-o salatieră.
Roşiile crude şi ardeii copţi se taie mărunt.
La fel ceapa şi mărarul.
Se amestecă toate ingredientele, potrivindu-se de sare şi piper măcinat.

C.    SOSURI
În loc de sos voi posta o reţetă indiană pe care am primit-o de curând:
Naut stir-fry in sos picant – reţetă indiană
Ingrediente:
400 g boabe de naut
200 ml supa concentrata de legume
4 rosii decojite, curatate de seminte si tocate
2 cepe taiate rondele
4 catei usturoi, tocati marunt
3 cm bucata ghimbir, data prin razatoare
2 linguri ulei de susan
2 lingurita amestec garam masala
2 lingurite seminte de coriandru, zdrobite
1/2 lingurita boia iute
2 linguri miere
1 legatura patrunjel, tocat
sare
piper negru
1 castravete, feliat
3-4 rosii mici,taiate feliute
Indicatii:
Se incinge la foc uleiul de susan si se caleste ceapa 2 minute. Se adauga apoi usturoiul si ghimbirul si se soteaza tot inca 2 minute.
Se adauga nautul impreuna cu rosiile. Se toarna  supa si se da in clocot. Se asezoneaza cu sare, piper, seminte de coriandru, garam masala, boia iute si miere si se lasa sa fiarba 5 minute, la foc mare.
Se verifica asezonarea si se scoate totul pe un platou. Se orneaza cu frunze de coriandru, feliute de castravete si de rosie.


D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă de cartofi
·       500 g cartofi;
·       50 g margarină;
·       1 lingură făină;
·       1 morcov;
·       1 rădăcină pătrunjel;
·       1 ţelină mică;
·       Sare;
·       Piper
Se curăţă zarzavatul, se spală, se taie bucăţele şi se pune într-o oală de 3 litri.
Se curăţă şi cartofii şi se taie în cubuleţe.
Se pun în oală şi se acoperă cu apă caldă.
Pe măsură ce apa scade, se completează cu apă caldă, astfel ca legumele cât fierb să fie mereu cuprinse de zeamă.
După ce zarzavatul a fiert se face separat un rântaş din ½ lingură margarină şi o lingură făină care se stinge cu apă.
Se amestecă rântaşul cu supa şi se lasă să mai dea un clocot împreună.
Se adaugă sare şi piper măcinat după gust.
Înainte de a se lua de pe foc se pune o lingură de pătrunjel verde fin tocat şi puţin ulei.

E.     MÂNCĂRURI
Mâncare de ţelină cu măsline
·       4 ţeline mari;
·       1 ceapă mare;
·       1 lingură bulion;
·       1 lingură făină;
·       1 ceaşcă ulei;
·       20 măsline;
·       Sare;
·       Zahăr
·       1 legătură pătrunjel
Se curăţă ţelinele, se taie felii rotunde, care, larândul lor se taie în două.
Se prăjesc în ulei, apoi se aşază în cratiţă.
Se rumeneşte o ceapă tăiată mărunt, se pune un vârf de lingură de făină, se adaugă bulionul, sare şi puţin zahăr.
Se toarnă sosul în cratiţă peste ţelină, se adaugă măslinele.
Se lasă să dea în fiert, apoi se dă la cuptor.
Când mâncarea este suficient de scăzută se aşază pe platou şi se presară cu pătrunjel fin tocat.

F.     DULCIURI
Gogoşele
·       2 ½ ceşti apă caldă;
·       ¼ ceaşcă ulei;
·       4 linguriţe drojdie uscată sau 40 g drojdie proaspătă;
·       4 ceşti făină;
·       ½ linguriţă sare;
·       1 lingură coajă de lămâie rasă sau scorţişoară
Sirop:
·       1 ceaşcă zahăr;
·       ½ ceaşcă miere;
·       1 ceaşcă apă;
·       1 linguriţă zeamă de lămâie;
·       1 lingură scorţişoară
Se dizolvă drojdia de bere într-o ceaşcă cu apă caldă în care s-a adăugat o linguriţă de zahăr şi se lasă 5 – 10 minute la loc cald.
Într-o oală se amestecă restul ingredientelor, se adaugă drojdia dizolvată şi se toarnă în lighenaş peste făină.
Se amestecă bine cu lingura şi se lasă 20 minute să crească.
Aluatul se mai bate puţin şi pentru că este moale, se ia cu lingura şi se pun mingiuţe în uleiul bine încins.
Se utilizează o tigaie adâncă cu ulei suficient.
Se scot şi se pun într-o strecurătoare să se scurgă uleiul care prisoseşte.
Se aşază în platou şi se toarnă peste ele siropul, care se obţine, fierbând timp de 5 minute ingredientele pentru sirop.
După preferinţă se poate presăra şi nucă măcinată peste sirop.
În loc de sirop se poate folosi sos de ciocolată.
·       1 pachet cacao;
·       1 ceaşcă apă;
·       1 ½ ceaşcă zahăr;
·       1 vanilie
Se pun toate ingredientele într-o oală la foc şi se fierb 5 minute amestecând cu multă grijă.
După ce sosul se leagă se lasă să se răcească.
Se poate utiliza imediat sau se păstrează la frigider.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PERIOADA ROMANTICĂ 8. louis spohr

 PERIOADA ROMANTICĂ 8. Louis Spohr