MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 4 MARTIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Mulțumesc pentru mesajele și urările prilejuite de aniversarea zilei de naștere a fiului meu, Adrian Dicu!

Se împlinesc astăzi 43 ani de la marele cutremur din 4 martie 1977! Am tras învățăminte din acel cutremur; suntem pregătiți pentru cel care, inevitabil va veni? Sunt convins că majoritatea oamenilor vor răspunde negativ! Ce fac autoritățile care trăiesc din taxele și impozitele culese de la noi, contribuabilii? Răspundeți Dumneavoastră! Această întrebare o pun în fiecare an, dar, se pare că a devenit retorică!

ISTORIE PE ZILE 4 Martie

Evenimente

·         852: Cneazul croat Trpimir I, (n. cca.815- d. 864), emite in limba latina un edict la Biaci (in loco Byaci dicitur), prin care se confirma o donatie facuta arhiepiscopului de Spalato. In acel document, prima mentiune scrisa a croatilor din surse croate, Trpimir se considera prin gratia Atotputernicului, Duce al Croatilor (Dux Chroatorum iuvatus munere divino), si isi numea tara Regnum Chroatorum – Regatul Croatilor.A domnit intre anii 845-864.

·         1152: Frederick I Barbarossa este ales rege al germanilor. Frederic I, numit Barbarossa (n. 1122, Waiblingen? – d. 10 iunie 1190 pe râul Saleph (Anatolia), a fost ales la Frankfurt și încoronat la Aachen Rege al Germaniei în 1125, a fost încoronat Rege al Italiei la Pavia în 1154 și a fost încoronat Împărat al Sfântului Imperiu Roman în 1155, până la moartea sa. În 1178 a fost încoronat la Arles Rege de Burgundia. La data de 10 iunie 1190 a murit înecat accidental la vârsta de 68 de ani, pe drumul spre Ierusalim la Cruciadă, in timp ce traversa râul Saleph in Asia Minor (Turcia de azi).

·         1275: Astronomii chinezi observă o eclipsă totală de soare în China.

·         1386: Władysław II Jagiełło este încoronat rege al Poloniei. A domnit intre anii 1386 – 1434. Vladislav al II-lea din dinastia Iagello (n. circa 1362 – d. 1 iunie 1434 ) a fost rege al Poloniei între anii (1386 – 1434). Împreună cu vărul său, Vitold, mare duce al Lituaniei, au încheiat Uniunea polono-lituaniană (pactul de alianță de la Horodlo pe Bug)  în pofida conflictelor familiare anterioare între Vladislav și tatăl lui Vitold. Vitold este convertit la religia ortodoxă și, cu toate că a devenit creștin, conflictul cu teutonii rămâne neînlăturat. Unii membri ai dinastiei Iagello au domnit între anii 1386 și 1572 ca regi ai Poloniei sau ca mari duci ai Lituaniei au fost, de asemenea, din secolul al XV-lea și regi ai Ungariei și Boemiei.

·         1461: Războiul celor două roze: Regele Henric al VI-lea al Angliei care aparținea casei Lancaster este detronat de către vărul său, care va deveni regele Eduard al IV-lea și care aparținea casei de York. Henric al VI-lea (6 decembrie 1421 – 21 mai 1471), rege al Angliei 1422 – 1461 (deși cu un regent până în 1437) și apoi între anii 1470 – 1471; în perioada 1422–1453 a fost pretendent la tronul Franței. Eduard al IV-lea (28 aprilie 1442 – 9 aprilie 1483) a fost rege al Angliei de la 4 martie 1461 până la 2 octombrie 1470, și, din nou, de la 11 aprilie 1471 până la moartea sa.

·         1665: Regele Angliei, Carol al II-lea declară război Țărilor de Jos marcând începutul celui de-Al Doilea Război Anglo-Olandez. Carol al II-lea (engleză Charles II of England) (n. 29 mai 1630 — d. 6 februarie 1685) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei de la 30 ianuarie 1649 (de jure) sau de la 29 mai 1660 (de facto), până la moarte.

·         1789: Intrarea în vigoare a Constituției SUA.

·         1791: Vermont este admis în Statele Unite ale Americii ca cel de- al XIV-lea stat.

·         1801: Thomas Jefferson a depus jurământul ca președinte al SUA, primul de la inaugurarea noii capitale a SUA la Washington. Thomas Jefferson (n. 13 aprilie 1743 – d. 4 iulie 1826) a fost al doilea vicepreședinte și al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1801 – 1809), autor al Declarației de Independență (1776), și unul dintre cei mai influenți dintre „părinții fondatori” ai Statelor Unite. Evenimentele majore din timpul președinției sale includ Louisiana Purchase (Achiziția Louisianei) (1803), Actul Embargoului din 1807 și Expediția lui Lewis și Clark (1804 – 1806).

·         1821: Revoluția de la 1821: Oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită Adunarea norodului, ocupă Slatina. Starea principatelor românești se agravase mult în timpul domniilor fanariote. Regimul acestor domnitori, dominat de corupție, fiscalitate excesivă și abuzuri de tot felul, conjugat cu efectele dominației otomane precum și a războielor ruso-turce a agravat starea și așa grea a țărănimii din principate. Ca un protest, în ianuarie 1821, în Muntenia se declanșează mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu, care, pe parcurs ia amploare cu nimic mai joasă unei adevărate revoluții. Odată cu moartea ultimului domnitor fanariot din Muntenia, Alexandru Șuțu, se crea o posibilitate de acțiune pentru boierii pămînteni care doreau înlăturarea domnilor fanarioți. Conducerea Munteniei a fost preluată de un Comitet de ocîrmuire, constituit dintr-un grup de boieri pămînteni: Gr.Brîncoveanu, Barbu Văcărescu și Grigore Dimitrie Ghice, viitorul domnitor. Comitetul de ocîrmuire încheie înțelegerea cu Tudor Vladimirescu, comandant al pandurilor în anii războiului ruso-turc 1806-1812, mandatîndu-l să declanșeze mișcarea armată întru acapararea puterii în Muntenia. În Oltenia, mișcarea armată capătă caracterul unei revoluții de redeșteptare națională, alipind țărani și orășeni, fapt care impune corecții în programul și acțiunile lui Tudor Vladimirescu întru satisfacerea nevoilor nu doar a boierimii ci și a țărănimii și orășenimii. În așa mod se consituie Adunarea Norodului, ca o oștire revoluționară, care la Slatina atinge deja cifra considerabilă de 10 000 oameni

·         1849: Zachary Taylor refuza sa depuna juramantul de presedinte al S.U.A. A refuzat  sa depuna jurământul, pentru ca era o zi de duminică si aceasta contravenea convingerilor sale religioase. Va depune juramantul a doua zi, pe 5 martie. A fost singura dată când Statele Unite nu a avut presedinte timp de o zi, pentru ca preşedintelui precedent ii expirase mandatul său.

·         1861: Abraham Lincoln devine al 16- lea presedinte al SUA. Abraham Lincoln (n. 12 februarie 1809, Hodgenville, Kentucky, SUA – d. 15 aprilie 1865, Washington, D.C., SUA), al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a exclus orice compromis cu statele sclavagiste din Sud, ceea ce face ca războiul civil sa devina inevitabil.A condus Statele Unite în timpul Războiului Civil – cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și politică. Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia. A fost asasinat la sfârşitul războiului, de către John Wilkes Booth.

·         1907: Răscoala țărănească din 1907: Peste 2.000 de țărani răsculați pătrund în Botoșani, unde au loc ciocniri sîngeroase cu armata. Răscoala țărănească din 1907 a început în data de 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoșani și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara. Răscoala a fost înfrântă de guvern, reprimarea ei de către armată soldându-se cu uciderea unei părți din populația rurală a țării. Principala cauză a fost nemulțumirea țăranilor legată de inechitatea deținerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari.

·         1915: Guvernul rus înaintează ambasadorilor Franței și Angliei la Petrograd un memorandum în care își exprimă hotărîrea de anexare la Rusia a Constantinopolului și a strîmtorilor Bosfor și Dardanele. Guvernele francez și englez nu s-au împotrivit.

·         1923: In Romania, a luat fiinta organizatia nationalista de dreapta Liga Apararii National-Crestine (LANC), din initiativa profesorului universitar A.C. Cuza, un nepot al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, din aceasta organizatie se va desprinde un nucleu de membri care va pune bazele Garzii de Fier. Alexandru C. Cuza, cunoscut ca și A. C. Cuza (n. 8 noiembrie 1857, Iași — d. 3 noiembrie 1947, Sibiu) a fost un profesor de economie politică la Universitatea din Iași, om politic, militant antisemit și membru titular al Academiei Române din 1936.

·         1945: Finlanda declară război Germaniei naziste.

·         1945: Șase avioane americane greșesc ținta cu 480 km și, în loc să bombardeze orașul german Freiburg, lovesc orașul Zürich. Piloții sunt trimiși în fața unei curți marțiale, în Anglia. Elvețienii, neutri, se plâng demult că avioanele Aliților invadau frecvent spațiul lor aerian, avioane pe care elvețienii le doborau cu avioanele lor de luptă Bf 109, construite de germani. Englezii și americanii, care îi consideră pe elvețieni o șleahtă de simpatizanți germani, sunt tot mai convinși că elvețienii merită un bombardament ca lumea.

·         1946: Frank Sinatra lansează primul său album The Voice Of Frank Sinatra. Francis Albert „Frank” Sinatra (n. 12 decembrie 1915 – d. 14 mai 1998) a fost un cântăreț, crooner și actor american, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul From Here to Eternity. Și-a început cariera muzicală împreună cu Harry James și Tommy Dorsey. Sinatra a avut succes ca interpret de muzică ușoară în anii 40, devenind idolul bobby soxer-ilor. Cariera sa profesională a stagnat la începutul anilor 1950, dar a revenit în 1954, după ce a câștigat premiul Oscar și un Glob de aur. Între anii 1951-1957 a fost căsătorit cu Ava Gardner.

·         1946 - A avut loc primul congres al femeilor din România. Cu această ocazie s-a constituit Federaţia Democrată a Femeilor din România

·         1947: Semnarea Tratatului de la Dunkerque, de alianță între Franța și Marea Britanie. Tratatul de la Dunkerque, semnat la data de 4 martie 1947 de cătreMarea Britanie și Franța la Dunkerque (în Franța) este un tratat de Alianță și asistență mutuală, în cazul unui posibil atac german. Acesta a intrat în vigoare la data de 8 septembrie 1947 și a precedat Tratatul de la Bruxelles din 1948. Cela două țări erau reprezentate de către miniștrii de externe Georges Bidault (de partea franceză), respectiv Ernest Bevin (pentru englezi).

·         1963: La Paris, șase oameni sunt condamnați la moarte pentru conspirație de asasinat asupra președintelui Charles de Gaulle.

·         1964 - Direcţia Tîrgului Internaţional de la Leipzig acordă instalaţiei româneşti de foraj 3-DH-200 medalia de aur.

·         1966: The Beatles: Într-un interviu publicat în „The Evening Standard”, John Lennon comentează, Acum suntem mai populari decât Iisus, afirmație ce a creat controverse în SUA. Se pare că a atras asupra sa moartea!

·         1975: Actorul Charlie Chaplin a fost distins cu titlul de cavaler de catre regina Elisabeta a II-a a Angliei.

·         1977: Premiera la București, pe scena teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, a dramei istorice „Răceala”, de Marin Sorescu.

·         1977:  În România, un cutremur de 7,3 grade pe Scara Richter provoaca 1 578 de victime, dintre care 1 424 numai în București. Cutremurul din 1977 a avut o magnitudine de 7,3 grade pe Scara Richter și a făcut în timp de circa 55 de secunde, 1 578 de victime, din care 1 424 numai în București. La nivelul întregii țări au fost circa 11 300 de răniți și aproximativ 35 000 de familii au ramas fara adapost. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la București unde peste 33 de clădiri și blocuri mari s-au prăbușit.Autoritatile au declarat imediat stare de necesitate pe intreg teritoriul tarii. Seismul s-a produs la o adancime de 100 de kilometri in zona Vrancei, iar potrivit specialistilor energia eliberata a fost echivalenta cu 33 de bombe nucleare de la Hiroshima. Acesta a fost resimitit de la Moscova pana in peninsula italica. Scriitorul maramuresean Alexandru Ivasiuc a fost una dintre victimele cutremurului, el fiind ingropat sub daramaturile blocului Scala. Nascut la Sighetu Marmatiei in 12 iulie 1933, romancierul a studiat filosofia si medicina pe care le-a abandonat in favoarea literaturii. Datorita opiniilor exprimate a fost incarcerat pe motive politice, pentru ca dupa eliberarea sa sa ocupe diverse functii, incluiv aceea de secretar al Uniunii Scriitorilor din Romania. A scris „Cunoasterea de noapte”, „Pasarile”, „Racul”. Printre alte personalitati ale vietii artistice si stiintifice care si-au pierdut viata s-a numarat si regretatul actor Toma Caragiu. Impreuna cu el au murit si regizorul si realizatorul TV Alexandru Bocanet, criticul literar Savin Bratu, poeta Daniela Gaurea. Pe lista victimelor s-au mai aflat scriitorul A.E. Baconsky, istoricul literar Mihail Petroveanu, criticul Mihai Gafita, poeta Veronica Porumbacu, lingvistul Ioan Siadbei, regretata solista Doina Badea, actrita Elisa Petrachescu, compozitorul Ion Vintila, pianistul Tudor Dumitrescu, insiruirea putand continua.

·         1991: Prințul Sheikh Saad al-Abdulla al-Sabah a devenit primul membru al familiei conducătoare din Kuweit care s-a întors în țară după eliberarea de sub ocupația irakiană.

·         1991 - “Ziua mondiala de rugăciune a femeilor” a fost iniţiată de femeile palestiniene, în oraşul Ierusalim, loc de întîlnire a celor trei religii monoteiste: creştină, islamică şi iudaică. În România, se marchează din 1993.

·         1996 - S-a inaugurat, la Palatul Parlamentului, Centrul de Presă al acestei instituţii.

·         1997: Membrii Camerei Deputatilor au hotarit ca Sectorul Agricol Ilfov sa se numeasca Judetul Ilfov, cu resedinta in municipiul Bucuresti. Numele de Ilfov este pentru prima data menționat într-un act de donație din 1482 al domnitorului Vlad Călugărul către Mănăstirea Snagov.

·         2002: S-a infiintat Institutul Roman de Seismologie Aplicata, primul institut particular din tara, creat in vederea dezvoltarii unor studii de profil.

·         2002: Senatul Romaniei a ratificat statutul Curtii Penale Internationale, adoptat la Roma, la 17 iulie 1998. Romania a semnat statutul la 7 iulie 1999.

·         2003 - În zona Irakului, se află 230.000 de militari americani, pregătiţi de război, iar alţii 60.000 au fost mobilizaţi pentru un eventual conflict.

·         2008: Camera Deputaţilor a adoptat Legea votului uninominal. Actul normativ a fost adoptat cu 231 voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” şi 18 abţineri.

Nașteri

·         1188: Blanche a Castiliei (în spaniolă Blanca de Castilla) (4 martie 1188 – 26 noiembrie 1252) a fost regină consoartă a Franței ca soție a regelui Ludovic al VIII-lea. A fost regentă de două ori în timpul domniei fiului ei, Ludovic al IX-lea.

S-a născut la Palencia (Spania), în 1188, ca a treia fiică a regelui Alfonso al VIII-lea al Castiliei și a soției lui, Eleonora a Angliei.

Prin Tratatul de la Le Goulet între Filip al II-lea al Franței și Ioan al Angliei, sora prințesei Blanche, Urraca, a fost logodită cu fiul cel mare a lui Filip, Ludovic. Familiarizată cu cele două surori, bunica lor, Eleanor de Aquitania, s-a gândit că personalitatea Blanchei s-ar potrivi mai bine rolului de regină a Franței. În primăvara anului 1200, Eleanor a traversat Munții Pirinei cu Blanche și a adus-o în Franța.^[1]

La 22 mai 1200 tratatul a fost semnat iar căsătoria a fost celebrată a doua zi, la Port-Mort, pe malul drept al Senei. Căsătoria a fost consumată după câțiva ani și Blanche a născut primul ei copil în 1205

A avut copii cu soțul ei Ludovic al VIII-lea:

Ludovic al IX-lea al Franței Robert I, Conte de Artois Alphonse, Conte de Toulouse și Poitiers Sfânta Isabela a Franței Carol I de Sicilia

·         1394: S-a nascut prințul Henric Navigatorul, infante al Portugaliei si geograf; (d. 13 noiembrie 1460). Henric Navigatorul (n. 4 martie 1394 – d. 13 noiembrie 1460), prinț al Portugaliei și geograf. A înființat un observator și o școală de navigație pe Capul Sf. Vincent. Aici a fost proiectat un nou tip de navă numită caravelă. A finanțat și expedițiile de-a lungul coastei Africii de Sud. A descoperit arhipelagurile Azore și Canare și a ajuns până in Guineea. Henric Navigatorul a înființat un observator și o școală de navigație la Capul Sf. Vincent. Aici a fost proiectat un nou tip de navă numită caravelă. El a finanțat și expedițiile de-a lungul coastei Africii de Sud.

·         1678: Antonio Lucio Vivaldi (n. 4 martie 1678, Veneția - d. 28 iulie 1741, Viena) a fost un compozitor italian, de profesie preot catolic. Este considerat drept cel mai de seamă reprezentant al barocului muzicalvenețian. A murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite și a fost înmormântat în cimitirul din dreptul Porții Carintiei (Kärtnertor) din Viena, pe locul în care se află în prezent clădirea centrală a Universității Tehnice din Viena.

S-a născut în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi, violonist în orchestra Domului San Marco, și a Camillei Calicchio.

Îmbrățișând de timpuriu calea preoției, Antonio Vivaldi a fost supranumit și Il Prete Rosso (Preotul Roșu), datorită culorii părului său (moștenit de la tatăl său). Primul nucleu al familiei Vivaldi, despre care există referințe documentare certe, a ajuns la Veneția în prima jumătate a anului 1665. Bunicul Agostino, fusese brutar sau croitor și murise la Brescia, probabil în 1665 sau 1666. Bunica Margherita, părăsise acest oraș fie cu puțin înainte, fie după moartea soțului ei și era insoțită de cei doi fii ai lor, Agostino (în vârstă de 21 de ani) și Giovanni Battista (de 11 ani). Cel din urmă avea să devină în 1678, tatăl compozitorului Antonio Vivaldi. Adolescentul Antonio a primit tonsura la 15 ani și a fost hirotonit preot la vârsta de 25 de ani.

Atins de o maladie cronică despre care se presupune că era astm, Il Prete Rosso s-a îndepărtat cu încetul de îndatoririle sale ecleziastice începând din 1703, iar din acel moment a putut să se consacre compoziției și învățământului. Numit profesor (insegnante, instructor) de vioară la Ospedale della Pietà (așezământ rezervat orfanelor și fiicelor ilegitime abandonate), în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 și 1720), Vivaldi avea să rămână fidel acestei funcții până în 1740.

Antonio Vivaldi - Portret de François Morellon La Cave (1723)

În ciuda sănătății precare, a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz și compozitor la Roma, în 1722 și 1724, unde a cântat în fața Papei; probabil la Dresda și în Darmstadt; cu siguranță la Amsterdam, unde a fost publicată cea mai importantă parte a creației sale; la Florența, Praga și la Viena, unde a murit, uitat de prieteni și rude. La Ospedale della Pietà, a instruit și dirijat orchestra de fete a Instituției (devenită celebră în întreaga Europă) și a compus intens pentru concertele publice pe care așezământul le oferea duminica.

Acestor ocupații, deja solicitante pentru un om care se plângea fără încetare de sănătatea sa șubredă, din 1713 li s-a adăugat o debordantă activitate de impresar și de compozitor de opere, domenii în care a căpătat o autoritate suficient de mare pentru a provoca rivalități tenace, concretizate chiar într-un pamflet redactat de Benedetto Marcello (Il Teatro alla moda, 1720). Se pare că de-a lungul întregii vieți, Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat în afara normelor, extravagant de bună voie, chiar scandalos (dușmanii lui aveau cum să răspândească bârfe, mai ales în legatură cu atracția lui afișată față de bani si de fast sau cu iubirile lui reale sau presupuse, printre altele față de o mezzo-soprană pe nume Anna Girò, fiică a unui peruchier francez numit Giraud și pentru care a scris un mare număr de pagini vocale; după ce s-au cunoscut, Anna Girò a fost primadonă în aproape toate operele lui Vivaldi).

Consacrarea în toate genurile muzicale avea să-i confere compozitorului o glorie internațională incontestabilă fără precedent în istoria muzicii. Mulți călători care treceau prin Veneția căutau să-l vadă și să-l asculte pe "Preotul roșu", de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J. J. Quantz, epistolarul De Brosses și până la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei. Există numeroase și prețioase mărturii asupra ceea ce reprezenta viața muzicală venețiana și asupra efectului electrizant al interpretării și creațiilor lui Vivaldi.

Multe dintre partiturile lui publicate au fost dedicate unor personalitati ale vremii:

• Ferdinand al III-lea al Toscanei (L'Estro armonico, 1711);
• Contele Morzin (Il Cimento dell'armonia e dell'invenzione, 1725, culegere conținând Anotimpurile);
• Carol al VI-lea de Habsburg (La Cetra, 1728)

Culegeri tipărite și copii în manuscris (mai ales concerte) ale lui Vivaldi au circulat în întreaga Europă până în jurul anului 1750 și se știe că, începând din 1720, Johann Sebastian Bach a avut pentru aceste lucrări un asemenea entuziasm, încât a recopiat sau a transcris un mare număr dintre ele (cea mai cunoscută și mai interesantă dintre aceste transcripții fiind aceea a Concertului pentru patru viori (Op. 3 Nr. 10) în Concertul pentru patru clavecine (BWV 1065), asigurând astfel, fără să fi intenționat, supraviețuirea lucrărilor modelului său.

Importanța creației lui instrumentale, simbolizată ideal de seria celor patru concerte inspirate de cele patru anotimpuri, vine din autoritatea cu care el a știut să respingă structura de concerto grosso a lui Corelli, pentru a impune foarte repede forma mai scurtă (între opt și zece) a concertului cu solist în doar trei mișcări simetrice (repede-lent-repede). Solist el însuși, Vivaldi, practica cu mare naturalețe această formă concertantă, atunci când sonata, simfonia sau cvartetul erau, de asemenea, pe punctul de a-și face apariția.

Înzestrat cu un auz excepțional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere și dirijor celebru (unul dintre primii din istorie), Vivaldi și-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a unor noi combinații ritmice și armonice și a unor îmbinări imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim-plan personajelor noi, destinate a-și face un loc în orchestră, precum violoncelul (27 de concerte) sau fagotul (39), fără a uita oboiul și nici flautul, pe care le trata întotdeauna într-o manieră foarte personală, și chiar alte instrumente încă mai marginale, ca mandolina sau trompeta. Din practicile de la San Marco, a moștenit atracția pentru a face să dialogheze mai multe "coruri" de instrumente.

* 1682: Ernest Ferdinand de Brunswick-Wolfenbüttel-Bevern (4 martie 1682, Osterholz – 14 aprilie 1746, Brunswick) a fost Duce de Brunswick-Luneburg. El a fost Prinț de Brunswick-Bevern și fondator al liniei Brunswick-Bevern.

S-a născut în 1682 și a fost al cincilea fiu al Ducelui Ferdinand Albert I de Brunswick-Bevern și a soției acestuia, Christine de Hesse-Eschwege. La 1 mai 1706 el a devenit colonel în armata prusacă. În decembrie același an el și-a succedat fratele geamăn, Ferdinand Christian (d. 1706), ca rector al catedralei Sf.Blaise și Sf.Cyriakus din Brunswick.

La 1 martie 1735, fratele lui mai mare, Ducele Ferdinand Albert II de Brunswick-Bevern a moștenit Brunswick-Wolfenbüttel. Ferdinand Albert II a oferit Brunswick-Bevern lui Ernest Ferdinand ca un privilegiu.

Ernest Ferdinand a murit la Brunswick în 1746. El a fost fondatorul linie tinere Brunswick-Bevern, care s-a stins odată cu decesul fiului său, Frederick Karl Ferdinand în 1809.

Eleonore Charlotte de Courland (1686-1748)

La 4 august 1714, el s-a căsătorit cu Eleonore Charlotte de Courland (1686-1748), fiica lui Frederick Casimir Kettler, cu care a avut 13 copii:

• August William (1715-1781)
• Christine Sophie (1717-1779), s-a căsătorit cu margraful Frederick Ernest de Brandenburg-Kulmbach (1703-1762)
• Frederica (1719-1772)
• George Louis (1721-1747), tatăl curtezanei daneze Støvlet-Cathrine Benthagen
• Ernestine (1721)
• George Frederick (1723-1766)
• Amalia (1724-1726)
• Charles William (1725)
• Frederick August (1726-1729)
• Anne Marie (1728-1754)
• Frederick Karl Ferdinand (1729-1809), mareșal danez
• Johann Karl (1731-1732)

* 1700: Louis Auguste de Bourbon, Prinț de Dombes (4 martie 1700 - 1 octombrie 1755^[1]) a fost nepot al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei sale, Madame de Montespan.

Născut la Palatul Versailles la 4 martie 1700, Louis-Auguste a fost al patrulea copil al lui Louis Auguste de Bourbon, Duce de Maine și a soției sale, Louise Bénédicte de Bourbon. La naștere a primit titlul de Prinț de Dombes.^[2]

Spre deosebire de tatăl său, Dombes a avut abilități militare. A servit sub renumitul comandant militar Prințul Eugen de Savoia în Războiul austro-turc (1716–1718). De asemenea, a luptat în Războiul polonez de succesiune (1733–1738) și în Războiul de Succesiune Austriacă (1740–1748).

După decesul tatălui său (de care a fost foarte apropiat) la 14 mai 1736, la castelul Sceaux, el a moștenit cea mai mare parte din avere și titlurile tatălui său. A devenit general colonel a Cent-Suisses et Grisons (1710), guvernator de Languedoc (1737) și Conte de Eu (1736).

În locul curții vărului său Ludovic al XV-lea al Franței, el a preferat Castelul d'Anet, pe care a continuat să-l înfrumusețeze. Pentru a furniza apă pentru grădinile sale, el a creat un sistem hidraulic pe care l-a instalat în parcul domeniului în apropierea râului Eure. Îi plăcea să vâneze pe marile sale domenii de Eu.

Louis Auguste a rămas celibatar și a murit fără copii. O posibilă mireasă a fost verișoara lui, Charlotte Aglaé d'Orléans, fiica lui Philippe d'Orléansși a Françoise Marie de Bourbon și o altă verișoară, Louise Anne de Bourbon, fiica Ducesei de Bourbon Louise Françoise, sora mai mică a Ducelui de Maine. Totuși, aceste planuri nu s-au materializat.

Louis-Auguste a murit la 1 octombrie 1755, la vârsta de 55 de ani, într-un duel la Fontainebleau. Fratele lui mai mic, Louis Charles, a fost moștenitorul său.

* 1795: Iordachi baron Wassilko de Serecki, în limba germană/original: Jordaki Freiherr Wassilko von Serecki (n. 4 martie 1795, Berhomet pe Siret - d. 6 noiembrie 1861, tot acolo), a fost mare moșier bucovinean, politician româno-austriac, membru al Parlamentului Imperial, și apoi al Camerei Superioare (Herrenhaus) a imperiului austriac.

Fiul lui Vasile cavaler de Wassilko (1761-1825) și al Anastasiei de Ilschi (1767-1842) a fost educat de profesori particulari la Berhomet. După moartea tatălui său, Iordachi a administrat posesiunile moștenite și a început să se angajeze politic.

În 1837 a dat voie, ca unul dintre primii proprietari, să se stabilească 40 de familii germane pe lângă râului Mihodra la Berhomet, populația autohtonă fiind prea mică. El le-a închiriat teren și a dat drepturi de lemn pentru doar unu la doi florini pe lună.^[1]

Lăpușna înainte de 1900

În anii 40 ai secolului al 19-lea Iordachi a început construcția castelului Berhomet. A dezvoltat Lăpușna (Lopușna) cu apa ei specială într-un centru balnear. După vizita desemnatului arhiduce și pretendent al tronului Carol Ludovic al Austriei ca oaspete al lui Iordachi, a fost condus și la baia minerală. După permisiunea prințului, ca fântâna locală să poartă nume său (Carl-Ludwig-Brunnen), reputația Lăpușnei a fost îmbunătățită enorm.^[2] Până la primul război mondial, localitatea se numea Bad Lopuszna și era una din cele mai populare stațiuni balneare din Bucovina.

Iordachi a fost patron al parohiei Sf. Nicolae din Berhomet. În 1843 biserica ortodoxă de acolo, împreună cu Șipotele pe Siret, Mazuri, Bursuci și Lăpușna a avut 2236 de enoriași. De asemenea a fost responsabil pentru construirea unei școli cu șase clase, care a fost inaugurată în 1861.^[3]

Petiția către împăratul Austriei pentru transformarea provinciei galițiene Bucovina într-un ducat al coroanei cu acest nume, a fost susținută și subscrisă de mulți respectați români bucovineni, între ei și Eudoxiu de Hurmuzaki, împreună cu frații săi Alexandru, Constantin, Gheorghe și Nicolae. Petiția a fost formulată și postulată de Iordachi, în 1849, în „Promemoria [memorand] privind petiția țării (landului) Bucovinei din anul 1848”/„Promemoria zur Bukowiner Landespetition vom Jahre 1848“, scrisă în limba germană și română.^[4][5] Cererea a fost confirmată, dar pusă în aplicare de abia în 1861.

Mormântul Anei, născută Calmuțchi

Stema baronilor Wassilko de Serecki

Cavalerul a fost decorat în 1855 cu Ordinul Împărătesc al Coroanei de Fier de clasa a 2-a.^[6][7] și prin urmare a fost ridicat la rangul de Baron austriac cu predicatul "de Serecki" (Sireteanul) prin cea mai înaltă rezoluție a împăratului Franz Joseph I din 14 iulie 1855 la Viena. Titlul baron era doar valabil pentru el și urmașii săi legali.^[8][9]

La 13 decembrie 1860, când în Austria a fost instalat guvernul centralist al lui Anton von Schmerling, au apărut noi perspective ale soluționării pozitive a problemei bucovinene. La 27 decembrie, în casa boierului Iordachi Vasilco, a avut loc o consfătuire a reprezentanților orașului Cernăuți și a boierimii bucovinene în vederea alcătuirii unui nou memoriu al Bucovinei.^[10]

Baronul a fost membru al Parlamentului Imperial austriac până în 1861. Cu înființarea Camerei Superioare a imperiului austriac la 18 aprilie 1861, a fost numit membru pe viață al acestei camere.

Iordachi s-a căsătorit în Rohozna pe 15 noiembrie 1826 cu Ana Pulcheria de Calmuțchi (n. 03 noiembrie 1811, Rohozna (Bucovina) - d. 22 august 1896, Cernăuți).^[12] Ei au avut șapte copii:^[13]

• Alexandru baron Wassilko de Serecki (1827-1893), căsătorit cu Ecaterina de Flondor(1843-1920),
• Mihai baron Wassilko de Serecki (n. 28 ianuarie 1836, Berhomet - d. 22 februarie 1870, Viena), maior in armata austro-ungară
• George baron Wassilko de Serecki (n. 1840, Berhomet - d. 20 august 1871), căsătorit cu Pulcheria de Costin
• Ioan (Johann) baron Wassilko de Serecki (d. 19 junie 1861)
• Ecaterina baroneasă Wassilko de Serecki, căsătorită cu Gheorghe cavaler de Giurgiuvan, primar de Dorohoi
• Victoria baroneasă Wassilko de Serecki, căsătorită cu Nicolae baron de Cârste
• Maria baroneasă Wassilko de Serecki (n. 6 noiembrie 1832 - d. 1 noiembrie 1912), căsătorită cu căpitanul imperial Franz von Welschan (n. 8 martie 1822 - d. 20 martie 1906)

După moartea timpurie a tuturor celorlalți urmași bărbătești, a rămas numai Alexandru. Acesta a cerut atunci înființarea unui fideicomis, care i-a fost acordat la 10 noiembrie 1888. Fideicomisul a purtat numele "Jordaki Freiherr Wassilko von Sereck'ische Realfideikomiss" în onoarea tatălui său.

·         1809: S-a născut Vasile Cârlova, poet român.

·         1822: Jules Antoine Lissajous, matematician francez (d. 1880)
* 1854: Moritz Moszkowki (n. 23 august 1854,^{[1][2][3][4][5][6]} Breslau, Regatul Prusiei^[7] – d. 4 martie 1925,^[2] Paris, Franța^[8]) a fost un pianist și compozitor german - evreu. Fratele său, Alexander Moszkowski a fost un faimos scriitor satirist în Berlin.

El aparține școlii Schumann. Ignacy Paderewski a spus: ”După Frederic Chopin, Moszkowski înțelege cel mai bine cum să scrie pentru pian, iar scrierile sale includ toată gama tehnică de la pian”. Deși este mai puțin cunoscut astăzi, el era foartea apreciat și faimos în timpul secolului al 19-lea.

El s-a năascut la Breslau, Prusia (astăzi orașul polonez Wrocław) într-o familie bogată de evrei a cărui părinți au venit la Breslau de la Pilica, din apropiere de Zawiercie, în 1854. El era un evreu înflăcărat în vremea în care mulți se lepădau de asta. El și-a arătat talentul de la o vârstă fragedă, începând studiul pianului acasă, până în 1865, când familia sa s-a mutat la Dresda. Acolo și-a continuat studiile muzicale. S-a mutat la Berlin în 1869 pentru a studia pianul cu Eduard Franck, compoziție cu Friedrich Kiel, apoi, schimbând școala, a studiat pianul cu Richard Wüerst și orchestrație cu Heinrich Dorn. Mai târziu a acceptat propunerea de a preda la academia de muzică. De asemenea el era și un bun violonist, cântând chiar și în orchestră la vioară.

În 1873 și-a făcut prima apariție apreciată ca pianist, iar curând a început turnee prin orașele din împrejurimi pentru a căpăta experiență. Peste doi ani cânta deja concertul la pian pentru două piane compus chiar de el împreună cu Franz Liszt, la un dineu unde a fost invitat de Liszt însuși.

Ca profesor la conservatorul din Berlin a îndrumat numeroși elevi care aveau să devină pianiști celebri. Mai apoi, a pornit într-un turneu prin Europa unde avea trecere fiind recunoscut ca un briliant compozitor și pianist, dar și ca dirijor. În 1884 s-a căsătorit cu sora mai mică a pianistei și compozitoarei Cécile Chaminade, cu care a avut un băiat și o fiică. Pe la mijlocul anilor '80 a început să sufere de o problemă neurologică care cu timpul l-a împiedicat să mai cânte la fel la pian, el dedicându-se mai mult compoziției, predării și dirijării. În 1887 a fost invitat la Londra unde a avut ocazia de a prezenta numeroase dintre compozițiile sale. Acolo a fost premiat cu titlul de onoare ca membru al Filarmonicii Regale. Trei ani mai târziu soția îl părăsește pentru poetul Ludwig Fulda, divorțul survenind peste alți doi ani.

În 1897, om bogat și faimos, se mută la Paris, unde a trăit pe rue Blanche împreună cu a doua sa soție și fiica lui. În Paris era adeseori căutat ca profesor, iar el era mereu încântat să ajute tinerele talente. Printre alții, el a fost profesorul lui Josef Hofmann. Vara închiria o vilă în apropiere de Montigny deținută de poetul și romancierul francez Henri Murger. El era de asemenea foarte căutat de fabricile de pian din Statele Unite pentru reprezentații, dar în ciuda sumelor mari de bani care i se ofereau, acesta refuza mereu.

În 1908, acesta a început să devină mai sihastru, iar starea sa de sănătate se deteriorase. Popularitatea sa a început să pălească, iar cariera a intrat într-un declin. Mai apoi nu a mai luat elevi la compoziție deoarece ”aceștia doreau să scrie lucrări ca nebuni precum Scriabin, Schonberg, Debussy, Satie...”

Ultimii ani și i-a petrecut în sărăcie după ce a vândut toate drepturile de autor pentru datorii și obligațiuni pe timpul războiului. Doi dintre foștii săi elevi, Josef Hofmann și Bernhard Pollack au venit în sprijinul său. Cu ajutorul celui de al doilea, aranjamentele la pian ale lui Moszkowski au ajuns la Leipzig fiind recompensat cu 10.000 de franci. La data de 21 decembrie 1921, când era bolnav și în datorii, admiratori de ai săi au organizat un concert cu nu mai puțin de 15 piane. Astfel s-au strâns în jur de 13.000 de dolari, iar lui Moszkowski aveau sa îi revină 1.250 de dolari pe an, pentru restul vieții sale. Oricum, boala a persistat, iar la data de 4 martie 1925 a murit de cancer la stomac. Cu banii care ar fi trebuit să îi revină s-au plătit funerariile, iar restul au ajuns la soție și la fiica acestuia.

·         1859: S-a nascut fizicianul rus Aleksandr Stepanovici Popov (16 martie s.n). Aleksandr Stepanovici Popov (n. 4 martie (calendarul iulian)/16 martie (calendarul gregorian) 1859 – d. 13 ianuarie (calendarul iulian)/31 decembrie1905 (calendarul gregorian)) a fost un fizician rus care a reușit prima transmisie publică a unui semnal prin unde radio. Cinstea de a fi inventatorul transmisiei radio nu i-a revenit lui însă, deoarece a neglijat să facă o cerere pentru patentarea marii sale invenții. Oficial, onoarea de a fi considerat inventatorul radioului i-a fost acordata italianului Marconi.

·         1864 - S-a născut Ştefan Bazilescu, compozitor şi folclorist (m.08.11.1953).
* 1868: Vladimir Bodescu (n. 4 martie 1868, satul Durlești, Imperiul Rus; d. 28 noiembrie 1941, Gulag, penitenciarul nr. 4 din or. Cistopol, RASS Tătară) a fost un avocat și om politic român, care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia. A fost una din numeroasele victime ale comunismului sovietic.

A fost licențiat al Facultății de Drept din Kiev, fiind de profesie jurist. A fost magistrat în mai multe localități din Rusia, procuror la Parchetul General din Chișinău. Membru în Partidul Muncii.

La data de 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România.

A fost arestat la 10 august 1940, după ocuparea Basarabiei de către URSS. A murit de epuizare în 1941

* 1873: Constantin Neculcea (n. 4 martie 1873, Dumbrăveni - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

A îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918.^[2]

După trecerea în rezervă în anul 1934, a îndeplinit pentru o perioadă funcția de primar al orașului Fălticeni.^[3] Unul dintre fiii săi, locotenentul de cavalerie Nicolae Neculcea, a murit pe câmpul de luptă, în Șarja de la Robănești

După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Constantin Neculcea a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de infanterie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cea mai importantă fiind cea de comandant al Regimentului 56 Infanterie.^[5][6][7][8]

În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant al: Regimentului 56 Infanterie, Brigăzii 27 Infanterie, Diviziei 17 Infanterie- în perioada 1/13 noiembrie - 14/27 noiembrie 1916, Brigăzii 28 Infanterie, Diviziei 5 Infanterie, în perioada 7/20 februarie - 5/18 mai1918 și Diviziei 7 Infanterie, în perioada 11/24 decembrie 1918 - 18 aprilie/1 mai 1919, distingându-se în mod special în cursul Bătăliei de la Mărășești, din anul 1917 la comanda Brigăzii 28 Infanterie, în luptele din sectorul Doaga.

·         1875: Mihály Ádám György Miklós Károlyi de Nagykároly (n. 4 martie 1875, Budapesta - d. 20 martie 1955, Vence, Franța) a fost un conte de Carei. Ca lider politic a proclamat Prima Republică Ungară, pe care a condus-o ca prim-ministru între 31 martie 1918-19 ianuarie 1919 și ca președinte între 11 ianuarie 1919-21 martie 1919.

Mihály Károlyi a provenit din familia nobilă și bogată a conților de Carei (Károly). În Ungaria și-a terminat studiile de jurisprudență la Universitatea din Budapesta. Cel mai bun prieten a lui Károlyi din tinerețe a fost Leopold Graf von Berchtold. Károlyi era determinat sa schimbe status quo-ul. În 1901 devine membru al partidului "Libertatea".

Károlyi a intrat în 1905 în parlament ca membru al partidului liberal. În 1912 a devenit liderul partidului radical "Partidul Independent" cu orientare de stânga. A fost șeful opoziției pe vremea când primul ministru era István Tisza, care a fost asasinat la Budapesta în 31 octombrie 1918.

Primul război mondial (în august 1914) a început când Károly era la Paris. Károlyi încă în anul 1915 ceruse ieșirea Ungariei din război. În 1911 Károlyi a fost ales ca membru în partidul "Libertății", care era în opoziție. La început Károlyi a susținut războiul,dar mai târziu s-a răzgândit.

În 1916 Károlyi a înființat partidul Unit pentru Independență "48"; la început partidul lui nu era popular având în parlament numai 25 de deputați. Károlyi a cerut să se facă pace cu puterile Antantei și să se întrerupă legăturile diplomatice cu Austria, a cerut legiferarea votului universal și crearea unei armate ungare independente, astfel că partidul său a devenit foarte popular. Dar mult timp și-a petrecut viața politică în opoziție.

În 7 noiembrie 1914 s-a căsătorit la Budapesta cu contesa Katinka Andrássy, descendenta unei puternice familii din Ungaria. Aceasta căsătorie i-a dat lui Károlyi un mare avantaj politic. Din această căsătorie au rezultat trei copii: Eva Victoria, născută în 1915, Mihályi (1917-1939) și Iudit, născută în 1919.

În platforma programului lui Karolyi a fost inclus un obiectiv controversat vizând ruptura Ungariei de Imperiul Austriac și formarea alianței cu Rusia, ceea ce a dus la un conflict parlamentar. După aflarea știrii că Arhiduce Francisc Ferdinand al Austriei a fost asasinat la Sarajevo, Károlyi a fost unul dintre cei mai îndoliați, Ferdinand fiind considerat de István Tisza cel mai mare dușman al Ungariei. În octombrie 1918 Sándor Wekerle devine prin vot parlamentar prim ministru în locul lui István Tisza. Károlyi a cerut să fie susținută platforma lui de Statele Unite ale Americii și de francezi. Pe 29 octombrie 1918a izbucnit revoluția Mijă-de-toamna. Ministrul de externe al Ungariei Gyula Andrássy s-a adresat cu o scrisoare către președintele Woodrow Wilson cu cererea de pace.

După primul război mondial Ungaria era afectată de o criză economică: a crescut inflația, șomajul era foarte mare; au început grevele și demonstrațiile,iar în februarie 1919 guvernul Károly a folosit poliția ca să potolească demonstrațiile. Partidul social democrat a cerut demisia lui Károlyi. La 19 martie 1919 Antanta a publicat un Memorandum care în general este cunoscut sub denumirea de Memorandumul Vix"

La 20 martie 1919, colonelul francez Ferdinand Vix în mod personal i-a transmis lui Károlyi o notă printr-o scrisoare în care îi cerea retragerea armatei ungare pe linia Arad-Oradea-Satu Mare; cu această ocazie, la Budapesta s-a presupus că, prin această scrisoare, colonelul francez se referă la schimbarea granițelor teritoriale în defavoarea Ungariei, astfel că președintele Károly, la 21 martie 1919, printr-o scrisoare, a respins în mod categoric nota Vyx. Sistemul politic ungar a intrat într-o gravă criză internă. La data de 21 martie 1919 Károly demisionează și predă conducerea partidului social democrat, formațiune care a format apoi un nou guvern cu partidul comunist, al cărui lider Béla Kun în februarie 1919 agită populația și pătrunde cu o grupă de comuniști în Budapesta. În 4 iulie 1919 Mihály Károlyi emigrează în Austria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Franța. În 1947-1949 Károlyi este ambasadorul Ungariei în Franța.

La 8 noiembrie 1918 ministrul apărării ungare dă ordin de dezarmare a vechii armatei ungare și reconstituirea alteia noi, iar Béla Linder care a fost mai înainte ministrul apărării a declarat "Nu mai este nevoie de armată.. Niciodată ! Nu mai vreau să mai văd de acum încolo soldați!", dar cu toate acestea, următorul ministru al apărării Vilmos Böhm a început să reorganizeze treptat armata, deși într-un ritm prea încet.

Prima greșeală imputată de către foștii politicieni unguri lui Károlyi era că a dezarmat armata germană aflată în retragere după ce părăsise teritoriul român, iar armata română a intrat în Cluj în 24 decembrie 1918.

·         1876: Léon-Paul Fargue, poet francez (d. 1947)

·         1878: Piotr Uspenski, filosof rus (d. 1947)
* 1878: Takeo Arishima (japoneză 有島武郎) (n. 4 martie 1878, Tokio - d. 9 iunie1923, Karuizawa) a fost prozator și eseist japonez.

·         1882: S-a nascut Nicolae Titulescu, om politic si diplomat de presitigiu, fost ministru de externe al Romaniei, membru al Academiei Romane. S-a nascut la Craiova, iar copilaria si-a petrecut-o in comuna Titulesti unde familia sa isi avea mosia. Cursurile le-a urmat la Craiova, fiind un elev eminent al Liceului „Nicolae Balcescu”, dupa care a plecat in Franta pentru a studia stiintele juridice. In 1905 a fost numit profesor de drept civil la Universitatea din Iasi, iar patru ani mai tarziu a ocupat un post similar la catedra Universitatii din Bucuresti. A intrat in politica, iar in 1912 a ajuns deputat pe listele Partidului Conservator-Democrat, condus de Take Ionescu. Erudit de seama si stralucit orator, Nicolae Titulescu s-a impus rapid astfel ca in urmatorii ani a fost in mai multe randuri membru al Guvernului: ministru de Finante (1917-1918; 1920-1921) si de Externe (1927-1928; 1932-1936). In cariera diplomatica a debutat in 1920 cand a a participat ca delegat la Conferinta de Pace de la Paris, mediind partile beligerante in Primul Razboi Mondial. Un an mai tirziu a fost numit trimis extraordinar si plenipotentiar al Romaniei la Londra, post pe care l-a ocupat, cu o mica intrerupere, pina in 1932. A fost ales, de doua ori consecutiv (1930 si 1931) presedinte al Ligii Natiunilor, fapt nemaintilnit pina atunci. Dupa ce in 1936 a fost demis din guvern de regele Carol al II-lea, diplomatul a emigrat in Franta de unde a continuat sa denunte fascismul. In 17 martie 1941 a incetat din viata la Cannes, in testament cerand sa fie inmormantat in Romania. Abia pe 19 martie 1992 dorinta i-a fost indeplinita, sicriul sau fiind adus in tara si ingropat in cimitirul Sfanta Ecaterina din Scheii Brasovului. Nicolae Titulescu se numara printre cei mai mari oratori, fiind supranumit de presa vremii pe buna dreptate, « ministrul Europei».

* 1887: Prințul Gustav al Danemarcei (Christian Frederik Vilhelm Valdemar Gustav; 4 martie 1887 – 5 octombrie 1944) a fost al șaptelea copil și al patrulea fiu al regelui Frederic al VIII-lea al Danemarcei și a soției sale, Lovisa a Suediei.

Prințul Gustav nu s-a căsătorit și nu a avut copii.

* 1891: Victor (sau Viktor) Tourjansky sau Tourjanski (4 martie 1891, Kiev, Imperiul Rus - 13 august 1976, München, Republica Federală Germania), născut Viaceslav Turjanski (în rusă Вячеслав Туржанский), a fost un actor, scenarist și regizor de film rus / ucrainean, care a emigrat după Revoluția Rusă din 1917. A lucrat în Franța, apoi un timp în Statele Unite ale Americii, a revenit în Franța, s-a instalat apoi în Germania Nazistă și și-a încheiat cariera cinematografică în Italia.

Născut într-o familie de artiști la Kiev, tânărul Tourjansky s-a mutat la Moscova în 1911, unde a studiat un an în clasa lui Stanislavski, apoi a turnat în filme mute și doi ani mai târziu și-a făcut debutul ca regizor-realizator în ajunul Primului Război Mondial. Când a izbucnit Revoluția din Octombrie, s-a refugiat la Ialta care nu era încă luată de bolșevici.

Când decretele de naționalizare a industriei cinematografice au fost aplicate în Crimeea, a plecat cu Compania lui Ermoliev și actorii săi în Franța via Constantinopol în februarie 1920. Era însoțit de soția sa, actrița Nathalie Kovanko / Natalia Kovanko și de cumnatul său Boris de Fast.^[6] Sosit la Paris, și-a schimbat numele de botez, Viaceslav, în Victor mai ușor de pronunțat pentru francezi. Numele său a fost asociat și cu acela de Victor de Fast.

A fost asistent al lui Abel Gance pentru turnarea filmului Napoléon, în 1927.

A lucrat apoi pentru Universum Film AG în Germania, unde s-a instalat în anii 1930.

În 1931 a întâlnit-o pe actrița franceză Simone Simon pentru care a turnat un prim film, Le Chanteur inconnu. În 1935 a turnat un al doilea film cu ea, Les Yeux noirs. Nathalie Kovanko l-a părăsit pe Victor Tourjansky și s-a înapoiat la ea, în Ucraina.

La sfârșitul anilor 1950, s-a instalat în Italia și a realizat mai multe filme italiene.

·         1898: Georges Dumézil, filolog francez (d. 1986)

·         1901: Francis Turville-Petre, arheolog britanic (d. 1941)

·         1904: George Gamow (în rusă:Георгий Антонович Гамов/ Gheorghi Antonovici Gamov) (n. 4 martie 1904, Odessa, Imperiul Rus – d. 20 august 1968, Boulder, Colorado, SUA) a fost un fizician și astrofizicianamerican de origine rusă.

S-a născut la 4 martie 1904 la Odessa, în Imperiul Rus, (azi pe teritoriul Ucrainei) într-o familie rusă. A absolvit Universitatea din Leningrad în anul 1926, iar între anii 1931 și 1933 lucrează la Institutul fizico-tehnic din același oraș. După o deplasare în străinătate (în Belgia) nu a mai revenit în URSS.

I-a avut ca profesori pe Niels Bohr și Ernest Rutherford la Universitatea Cambridge. Începând din anul 1934 este profesor la Universitatea George Washington din SUA. Din anul 1956 a fost profesor al Universității din Colorado (Boulder).

Lucrările lui Gamow se referă la mecanica cuantică, fizica atomică și nucleară, astrofizică, cosmologie, gravitație și istoria fizicii. A scris numeroase lucrări privind structura atomului și a nucleului. A pus în evidență primul caz cunoscut de izomerie nucleară și a explicat teoretic unele din legile radioactivității cu ajutorul undelor asociate particulelor nucleare.

În anul 1928 a aplicat mecanica cuantică pentru a explica procesul de dezintegrare α a nucleului atomic. Gamow este unul dintre autorii ideii de efect tunel în mecanica cuantică. Independent de Gamow aceste probleme au fost examinate și elaborate și de R. Gurney și E. Condon. În anul 1936, în colaborare cu Edward Teller, a stabilit regulile de selecție în dezintegrarea β. O mare parte din lucrările lui Gamow se referă la cosmologie și astrofizică. În tinerețe, în colaborare cu Landau și Ivanenko a examinat modelul Universului în ansamblu și trecerea-limită între teoriile clasice și cuantice. A aplicat pe larg fizica nucleară la explicarea proceselor din nucleele stelare. În anul 1942 a sugerat un model al învelișului unui gigant roșu, iar mai târziu a studiat rolul neutrinilor la exploziile novelor și supernovelor. În anii 1946–1948 a elaborat teoria formării elementelor chimice prin procesul de captare consecutivă de neutroni, iar mai târziu și modelul "Universului fierbinte", în care un loc îi revine radiației de fond, estimînd temperatura acesteia cu o eroare de 2 ori (1956) (6 K în loc de 3 K). Acest model a fost confirmat în anul 1965 prin descoperirea radiației de fond de către radiofizicienii americani Arno Penzias și Robert Wilson. A sugerat de asemenea un model al colapsului gravitațional. A formulat de asemenea problema codului genetic.

·         1904 - S-a născut Haig Acterian, soţul Marietei Sadova, scriitor, om de teatru (m.08.08.1943).
* 1904: Joseph Schmidt (n. 4 martie 1904,^{[1][2][3][4][5]} Davideni, Storojineț, Ucraina – d. 16 noiembrie 1942,^{[1][2][3][4][5]} Internment Camp Girenbad[*], Elveția) a fost un tenor român și cantor evreu de faimă internațională. El a fost supranumit Privighetoarea din Cernăuți și Carusoal evreilor.

După Primul Război Mondial a urmat cursurile unei școli comerciale și în același timp a luat lecții particulare de canto. După Unirea Bucovinei cu România din 1918, a primit cetățenia română. La vârsta de 15 ani a început să cânte în corul sinagogilor din Cernăuți și din Rădăuți. În anul 1924 a dat primul concert public cu arii din opere, lieduri și balade românești.

În continuare a studiat muzica în Germania, dar s-a întors în Româniapentru a se înrola în armată. După satisfacerea stagiului militar obligatoriu, a fost cantor la Templul din Cernăuți. Vorbea în mod fluent idiș, ebraica, româna, germana, engleza și franceza. Unul dintre motivele pentru care nu a ajuns cu adevărat o vedetă internațională a operei a fost înălțimea sa foarte redusă: 1,54 m.

Cariera sa artistică a fost scurtă, desfășurată în Germania, întreruptă de cel de-al doilea război mondial. A fost invitat să cânte și în țări ca Austria, Belgia, Olanda, Franța, Statele Unite sau Palestina. S-a refugiat în timpul celui de-al doilea război mondial în Elveția, din cauza originii sale evreiești. A murit de infarct miocardic în tabăra elvețiană de refugiați Girenbad, unde erau cazați solicitanții de azil politic. A fost înhumat în Cimitirul evreiesc din Zürich. În urma sa au rămas mai multe înregistrări discografice.

În anul 1958 a fost lansat filmul Ein Lied geht um die Welt (Un cântec străbate lumea), în regia lui Géza von Bolváry. Subiectul era viața (romanțată) a lui Joseph Schmidt, folosit ca pretext pentru a se introduce un mare număr de cântece înregistrate de artist în decursul timpului

* 1913: John Garfield (4 martie 1913 - 21 mai 1952) a fost un actor american adept al interpretării unor personaje rebele din clasa muncitoare.^[1] A crescut în New York în condiții de sărăcie în timpul marii crize economice. La începutul anilor 1930 a devenit un membru important al Group Theater.

Garfield s-a născut ca Jacob Garfinkle într-un mic apartament de pe Strada Rivington din Manhattan, părinții săi fiind David și Hannah Garfinkle, imigranți evrei-ruși, și a crescut în centrul Yiddish Theater District.^[2][3] După moartea mamei sale, el a fost trimis la o școală pentru copii cu probleme din Bronx, unde și-a arătat pentru prima oară talentul său actoricesc. În 1932 a debutat pe Broadway apărând în piesa de teatru Lost Boy.

În 1937, John Garfield a decis să plece de pe Broadway ca să-și încerce norocul la Hollywood. După doar un an de muncă la Hollywood, actorul a primit aprecieri critice și o nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru filmul Four Daughters cu surorile Laneîn rolurile principale.

* 1916: Hans Jürgen Eysenck (n. 4 martie 1916 - d. 4 septembrie 1997) a fost un psiholog englez, de origine germană, care si-a urmat cariera de profesionist în Marea Britanie. A fost născut la Berlin și a murit în Londra, la vârsta de 81 de ani, din cauza unei tumori pe creier. Orientarea lui religioasă a fost ateismul.

·         1919 - S-a năcut scriitorul Mihai Stănescu.

·         1921 - S-a născut scriitorul Mihai Calmâcu.

* 1925: Sir Alan Rushton Battersby (n. 4 martie 1925, Leigh[*], Anglia, Regatul Unit^[1][2][3] – d. 10 februarie 2018) a fost un specialist în chimie organică, cunoscut pentru lucrările sale în domeniul amprentelor genetice, al compusului Cobalamină și al plantelor alcaloide.

Pentru rezultatele sale, a primit în 1984, Royal Medal, în 1989, Premiul Wolf pentru Chimie, iar în 2000, Medalia Copley.

·         1927 - S-a născut teatrologul Virgil Brădăţeanu.

·         1928 - S-a născut scriitoarea Nina Stănculescu.

·         1932 - S-a născut Miriam Makeba, cântăreaţă sud-africană.

·         1936 - S-a născut Eric Allandale, trompetist britanic (The Foundations).
* 1941: Adrian Lyne (n. 4 martie 1941, Peterborough, Northamptonshire) este un regizor britanic, scenarist și producător de film. A regizat filme ca Fatal Attraction, 9 1/2 Weeks, Flashdance, Indecent Proposal, Jacob's Ladder sau Unfaithful, pentru ultimul fiind nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor.

S-a născut la Peterborough dar a crescut în Londra. Lyne a absolvit Highgate School din North London;^[1] la fel ca și fratele său mai mic, profesorul Oliver Lyne (1944-2005), care a fost un academician al Universității Oxford.^[2] Tatăl lor a fost profesor al școlii.^[1]

A fost inspirat de regizori ca Godard, Truffaut sau Chabrol - parte a noului val de regizori francezi. Lyne a făcut parte din noua generație de regizori britanici ai anilor 1970, printre care și Ridley Scott, Alan Parker, Tony Scott sau Hugh Hudson, care și-au început carierele ca realizatori de reclame de televiziune.

* 1942: Baciu Maria (n. 4 martie 1942, Todireni, Botoșani) este o poetă română. Membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Maria Baciu s-a născut la 4 martie 1942, în Cernești, com. Todireni, jud. Botoșani. Facultatea de Filologie a Universitatii "Al.I.Cuza" Iași, promoția 1966. Intre anii 1966-1970 a fost profesoară de limba și literatura româna la Liceul Teoretic din Trușești și la Școala Normală "N.Iorga" din Botoșani (din 1970), remarcându-se printr-o activitate didactică deosebită. Profesoară de limba și literatura română la Liceul Pedagogic din Botoșani. Redactor șef al revistei pentru copii "Sotron" și al revistei pentru adolescenți "Pardon!". În 1980 înființează Cenaclul literar "M. Eminescu", în 1983 editează publicația "Educatorul", iar între anii 1994 - 1996 revista pentru copii "Sotron", inițiative încununate cu succes. Paralel cu activitatea de la catedră și cea editorială, publică versuri, articole literare și recenzii în diverse ziare și reviste ca: Clopotul, Gazeta de Botoșani, Caiete botoșenene, Hyperion, Colloquium, Cronica, Convorbiri literare, Luceafarul, Ateneu, România literară, Învățătorul, Lumina lină ș.a. A scris poezie, proză pentru copii, carte de metodică pentru uz școlar, teatru pentru copii. Este o scriitoare botoșăneană.
Apariții editoriale:

• "Oglinzi", versuri, Iași, Junimea, 1988.
• "Buna dimineata, Puf", poezii pentru copii, Botoșani, Inspectoratul Scolar al jud. Botoșani, 1994.
• "Cartea cu semnele rupte", poezii, Botoșani, Eldos, 1995.
• "Daruri de Crăciun", poezii pentru copii, Iași, Fides, 1996.
• "Lume îndrăzneață", Botoșani, Grafik Art, 1998.
• "Zodie cu...otrăvuri", Botoșani, Grafik Art, 1998.
• "Fetița cu buline", versuri, Timisoara, Ed.Augusta, 2000.

A colaborat pentru alcătuirea unei cărți pentru uz didactic "Scenarii și povestiri pentru grădiniță și clasele I-IV", Botoșani, Eldos, 1995. Autoare a piesei de teatru pentru copii "Tigrisorul Pietrek", care se joacă începând cu anul 1995 pe scena Teatrului de păpuși "Vasilache", Botoșani, Grafik Art, 2000.

• "Vremea fragilor", poezii pentru copii, Augusta, Timișoara, 2000.
• "Vinovatul spectacol", poezii, Ed.Augusta, Timișoara, 2001.
• "Necuprinsele iubiri",poezii, Ed.Augusta, Timișoara, 2003.
• "Țara ionuților pozitivi", roman, Ed.Grafik-Art, Botoșani, 2003.
• "Neimblinzitele cercuri", Timisoara, Helicon.

·         1943: Lucio Dalla, OMRI (4 martie 1943 – 1 martie 2012) a fost un actor, muzician și cantautor italian. De asemenea a cântat la clarinet și clape.

Dalla a compus „Caruso” (1986)^[2] , o melodie dedicată tenorului italian Enrico Caruso, care este cântată de mai mulți artiști internaționali cum ar fi: Luciano Pavarotti și Julio Iglesias. Versiunea cântată de Pavarotti s-a vândut în peste 9 milioane de copii, iar o altă versiune cântată de Andrea Bocelli, a fost inclusă pe primul său album internațional, Romanza, care s-a vândut în peste 20 de milioane de copii în toată lumea

·         1944 - S-a născut poetul Vasile Igna.

·         1944 - S-a născut Michael Wilson, baterist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich).

·         1944 - S-a născut Bobby Womack, cântăreţ, chitarist şi compozitor soul american.
* 1944: Dr Harvey Postlethwaite, (născut 4 martie 1944 - decedat 15 aprilie1999), a fost un inginer versat care a lucrat cu mai multe echipe de Formula 1, incluzând Tyrrell și Scuderia Ferrari.

·         1945 - S-a născut Dieter Meier, cineast, scenarist şi vocalist elveţian (Yello).

·         1946 - S-a născut Robert Raymond, basist american (Sugarloaf).

·         1948: Chris Squire, basist englez (The Syn, Yes, XYZ, Conspiracy)

·         1948: Michael Barratt (n. 4 martie 1948,^[2][3] Cardiff, Regatul Unit^[4]), cunoscut ca Shakin' Stevens, este un cântăreț vocal și compozitor de muzică rock and roll din Țara Galilor. Este cunoscut ca fiind cel mai bine vândut artist britanic al anilor 80.^[5] Cariera sa muzicală a început la sfârșitul anilor 60, dar nu a cunoscut succesu comercial până în 1980. Cele mai de succes melodii erau hituri nostalgice, cu influențe din rock and roll-ul și pop-ul anilor 50.

În Marea Britanie, Stevens a avut 33 de hituri incluse în Top 40, printre care și cele patru vârfuri de top, „This Ole House”, „Green Door”, „Oh Julie” și „Merry Christmas Everyone”. Ultimul său single inclus în Top 40 a fost „Trouble” în 2005, dar începând cu anul 2007, cântecul său de Crăciun a intrat în UK Top 75 în fiecare an în luna decembrie. Până acum nici un alt artist nu a mai reușit o asfel de performanță

Michael Barratt este cel mai mic dintre cei 11 copii ai lui Jack și Mary Barratt.^[7] Tatăl său era veteran de război, care a lucrat ca miner, iar mai apoi în domeniul construcțiilor. Acesta a murit în anul 1972, la vârsta de 75 de ani, iar mama sa a încetat din viață în 1984, la vârsta de 79 de ani.^[8]

Stevens a crescut în Ely, Cardiff, iar la mijlocul anilor 1960 el și-a format prima trupă rock and roll amator cu câțiva colegi de școală, devenind vocalistul principal al acesteia. Adolescenții au avut câteva spectacole locale sub numele de Denims, după mai multe schimbări de nume.^[9]

La sfârșitul anilor 1960, Stevens a fost cooptat în Liga Comunistă Tânără (YCL), ce aparținea de Partidului Tineretului Comunist din Marea Britanie, activând la evenimentele YCL. În acel moment, la YCL a fost asociat cu mai multe personalități de top ale industriei muzicale, inclusiv cu Pete Townshend. Cu toate acestea, Stevens a declarat că organizatorul concertelor era membru al partidului iar trupa a activat doar pentru a-și face datoria.^[10]

Pe 7 octombrie 1967, Stevens s-a căsătorit cu soția sa, Carol, cu care are 3 copii. Cei doi au divorțat în 2009, după 42 de ani de căsnicie

·         1949: S-a născut scriitoarea Lucia Verona. Lucia Verona (n. 4 martie 1949, Arad) este o prozatoare și autoare contemporană de opere dramatice. Absolventă a Conservatorului de muzică din București în 1972, a debutat în literatură în 1974. A lucrat în presa scrisă, a fost realizator la Televiziunea Română, iar din 2005 scrie despre cărți la revista „Săptămâna Financiară”.

·         1951: Chris Rea, cântăreț englez. Christopher Anton Rea (născut 4 martie, 1951) este un cântăreț și autor de melodii din Middlesbrough, Anglia, cunoscut pentru vocea sa groasă și aspră. Rea a vândut peste 30 de milioane de discuri la nivel mondial.
* 1951: Kenneth Mathieson „Kenny” Dalglish (n. 4 martie 1951,^[1] Glasgow, Regatul Unit) este un jucător scoțian de fotbal retras din activitate, devenit apoi manager și antrenor.

·         1952: S-a nascut scriitorul si diplomatul roman Gabriel Gafiţa. Gabriel Gafița (n. 1952, București) este un ambasador, diplomat, eseist și scriitor român, unul din membrii familiei Gafița, o familie de literați și oameni de cultură, cu bogate tradiții literare. Este fiul criticului și istoricului literar Mihai Gafița, fratele editorului și traducătorului Mihnea Gafița, respectiv nepotul de unchi al lui Diogene Gafița, scriitor, și al lui Viniciu Gafița, editor de carte

·         1954 - S-a născut St. Clair L. Palmer, vocalist britanic (Sweet Sensation).
* 1954: Vasile Gudu (n. 4 martie 1954, Mihail Kogălniceanu, România) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.

În timpului mandatului, partidul său a fuzionat cu Partidul Național Liberal, iar el a activat în grupul parlamentar al partidului rezultat din fuziune.

* 1954: Catherine O'Hara (n. 4 martie 1954, Toronto, Ontario) este o actriță canadiano-americană și scenarist.

·         1955 - S-a născut Boon Gould, chitarist britanic (Level 42).
* 1958: Patricia Helen Heaton (n. 4 martie 1958) este o actriță și producătoare americană. Este cunoscută pentru rolul din sitcomul Everybody Loves Raymond difuzat inițial de CBS unde a interpretat-o pe Debra Barone din 1996 până în 2005, pentru care a primit două Premii Emmy.

·         1959: Eugenia Vodă (n. 4 martie 1959, Sighișoara) este un critic de film și realizator TV.

Eugenia Vodă s-a născut în Sighișoara. A absolvit Institutul de Artă teatrală și cinematografică „I.L. Caragiale”, secția teatrologie-filmologie din București. Din anul 2000 realizează emisiunea Profesioniștii difuzată de TVR 1^[1], emisiune care a făcut-o cunoscută marelui public. Aceasta a fost declarată cea mai urmărită emisiune cu profil propagandistic din România^{[2][nefuncțională]}. Emisiunea a fost caracterizată ca având „nerv”^[3], în condițiile în care Eugenia Vodă mizează pe „senzaționalul normalității”^[4].

Eugenia Vodă este căsătorită cu scenaristul Adrian Lustig, împreună cu care are un fiu, Alexandru, de profesie regizor.

A mai realizat seria de emisiuni Planeta Cinema și, la România literară, rubrica intitulată „Cronica filmului”. A publicat cărțile „Cinema și nimic altceva”, „Scurte întâlniri” și „Planeta Cinema”.

În calitate de critic de film a făcut parte din juriile FIPRESCI la festivaluri internaționale de film.

A fost distinsă cu numeroase premii, printre care Premiul Clubului Român de Presă pentru cel mai bun talk show, Premiul criticii pentru cea mai bună emisiune de televiziune, Premiul pentru critică cinematografică al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) pe anii 1994-1995 („pentru volumele Cinema și nimic altceva, Planeta cinema și Scurte întâlniri”).^[5]Premiul „Ion Cantacuzino” al Asociației Criticilor de Film pentru publicistică de cinema.

* 1962: Lucian Militaru (n. 4 martie 1962) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Democrat Liberal.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

* 1963: Jason Newsted este un basist (chitară bas) american, membru al formațiilor Voivod și Rock Star Supernova. Newsted este cunoscut cel mai bine în calitatea sa de basist al formației Metallica, căreia i s-a alăturat în 1986, după decesul lui Cliff Burton; Newsted a părăsit Metallica în 2001. În prezent locuiește în Walnut Creek, California.

* 1965: Paul William Scott Anderson (n. 4 martie 1965, Newcastle-upon-Tyne), cunoscut și ca Paul W. S. Anderson sau Paul Anderson, este un regizor englez, producător și scenarist care lucrează de obicei la filme horror, științifico fantastice și ecranizări de jocuri video.
Născut în Wallsend, Newcastle upon Tyne, Anglia, Anderson a fost educat la Newlands Preparatory School, Gosforth, și ulterior la Royal Grammar School din Newcastle. Apoi a absolvit Universitatea Warwick, cu un BA (Bachelor of Arts), ffind specializat în film și literatură

·         1968 - S-a născut Patsy Kensit, vocalistă, compozitoare şi actriţă americană (Eight Wonder).
* 1970: Valentin Rusu (n. 4 martie 1970) este politician român, deputat în Parlamentul României. A fost ales deputat în 2008 în circumscripția electorală nr.11 Caraș-Severin, colegiul uninominal nr.4. În prezent face parte din Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal și este membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
* 1971: Marius Ninel Șumudică (n. 4 martie 1971, București) este un antrenor român de fotbal, fost fotbalist, actual antrenor al echipei Al-Shabab

·         1972: Nocturno Culto, muzician norvegian
* 1972: Veaceslav Negruța (n. 4 martie 1972, Delacău) este un economist, finanțist și om politic din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al finanțelor al Republicii Moldova între anii 2009 - 2013. A fost eliberat din funcția de ministru ca urmare a cererii depuse

Veaceslav Negruța s-a născut la 4 martie 1972 în satul Delacău, raionul Grigoriopol.

În 1994, după cinci ani de studiu la Academia de Studii Economice din Moldova, el a absolvit Facultatea de Management. În 1994 a fost numit șef Secție analiză macroeconomică și financiară la Ministerul Finanțelor și a îndeplinit aceasta funcția timp de trei ani. Din 1997 pînă la 1999 - macroeconomist la Centrul de Investigații Strategice și Reforme (Banca Mondială, PNUD). În anul 1999 a deținut funcția de consilier principal de stat în guvernul condus de Ion Sturza. În anul următor el a devenit director al Departamentului de politică monetară și cercetări la Banca Națională a Moldovei, iar în 2001 a devenit economist superior în Fiscal Reform Project, susținut de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în Republica Moldova. Din 2006 pînă în 2008 a lucrat în calitate de consultant în proiectul Banca Mondială, UIP "Ameliorarea competitivității în Moldova". În anul 2007 a devenit membru-fondator Partidului Liberal Democrat din Moldova, din care s-a retras în 2013.

Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 4-V din 25 septembrie2009 a fost numit în funcția de ministrul finanțelor al Republicii Moldova. În 2013 el a demisionat din funcție din propria inițiativă.

La alegerile parlamentare din noiembrie 2014 din Republica Moldova el a candidat la funcția de deputat din partea PLR de pe poziția a patra în listă.^[3]

În mai 2015 judecătoria sectorului Rîșcani a emis o hotărâre de condamnare a lui Veaceslav Negruța la trei ani de închisoare cu suspendare, în „Dosarul Sandulachi”, în care Negruța este acuzat că ar fi încălcat legea atunci când Ministerul Finanțelor a executat un titlu executoriu emis de judecătorii de la Curtea de Apel să fie achit fostului director al Asociației Parlamentul '90, Pantelei Sandulachi, un prejudiciu moral în valoare de 400 000 euro.^[6]

Veaceslav Negruța este căsătorit cu Eugenia^[7] și are doi copii: o fată și un băiat

* 1973: Len Ryan Wiseman (n. 4 martie, 1973) este un regizor și scenaristamerican, cel mai mult cunoscut pentru regizarea părții a doua din Underworld și a filmului Greu de ucis. De asemenea, în colaborare cu Cliff Bleszinski a realizat Gears of War după un popular joc video

* 1982: Landon Donovan (n. 4 martie 1982 Ontario, California) este un fost fotbalist american care a jucat pentru cluburile LA Galaxy, 

·         1987: Alexandru Tudose, fotbalist roman

* 1987: Jean-Philippe Mendy (n. 4 martie 1987) este un fotbalist francez care evoluează în prezent la NK Maribor. De-a lungul carierei a mai evoluat la Dinamo, Petrolul și la FC Koper.
* 1990: Cosmina Anișoara Dușa (n. 4 martie 1990,^[1] Iernut, România) este o fotbalistă originară din România. Ea joacă pentru echipa Konak Belediyespor din Turcia și echipa națională a României.
* 1992: Bernd Leno (n. 4 martie 1992) este un fotbalist german care joacă ca portar la Arsenal FC în Premier League din Anglia.
* 1992: Erik Manuel Lamela (Carapachay, Argentina, 4 martie din 1992) este un fotbalist argentinian care joacă ca mijlocaș ofensiv sau ca extremă dreaptă la Tottenham Hotspur în Premier League din Anglia.

Decese

·         306: Martiriul Sfantului Adrian din Nicomedia. A facut parte din Garda imparatului roman Maximian Galeriu. Sfântul Mucenic Adrian din Nicomedia cunoscut și drept Adrian din Nicomedia (Hadrian din Nicomedia; † 306) a fost un ofițer roman și martir creștin au trăit în Nicomedia (Asia Mică); el și-a dat viața pentru credința creștină la începutul secolului al IV-lea. A suferit martiriul prin tăierea membrelor și a capului în vremea împăratului roman Galerius Valerius Maximianus. Pomenirea lui în Biserica Ortodoxă, Biserica Coptă și cea BIserica Armeană este pe 26 august, în Biserica Romano Catolică pe 8 septembrie. În imperiul bizantin cultul acestuia se generalizează în secolul al VII-lea. Începând din secolul al XII-lea intră și în evlavia creștinilor din Franța și Olanda. Se spune că în timp ce supraveghea torturarea unor creștini, el i-a întrebat ce răsplată se așteptau să primească de la Dumnezeu. Acestia i- au răspuns: “Ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit, si nici nu au intrat în inima omului, lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2: 9). Auzind aceste cuvinte, Adrian a fost cuprins de harul divin și a spus oficialilor romani prezenți acolo să scrie și numele său pe lista acelor martiri, fiind arestat pe loc. Când Adrian a apărut în fața împăratului și a mărturisit din nou pe Hristos ca fiind Dumnezeu cel adevărat, totionarii săi l-au întins cu fața în jos și l-au bătut cu toiegele. Apoi, întorcându-l cu fața în sus, l-au bătut și peste pântece, încât i se vedeau măruntaiele. Mucenicul avea doar de 28 de ani. I-au fost apoi retezate mâinile și picioarele, iar în final a fost decapitat. Aceleași chinuri le-au suferit și ceilalți 23 sfinți mucenici care erau împreună cu el. În secolul al VII-lea clădirea senatului roman (Curia) este sfințită ca biserică având ca patron pe Sant’Adriano al Foro. Moaștele se află în mănăstirea St. Adrian din Geraardsbergen (Belgia). Sfântul Adrian este protectorul soldaților, al negustorilor de arme, al paznicilor și străjerilor, al fierarilor și măcelarilor.

·         1193: A murit sultanul Saladin. Salah al-Din al-Yusuf Ayyubi (numit de europeni Saladin) a murit  în Damasc, la vârsta de 55 de ani. Saladin a  recucerit Ierusalimul din mainile  cruciaţilor în 1187, după un secol de prezenţa occidentală. El a practicat o politică de toleranţă religioasă în Oraşul Sfânt şi a permis crestinilor accesul liber la Sfântul Mormânt,fapt care i-a  adus stima crestinilor şi arabilor.
* 1429: Andronic Paleologul sau Andronicus Palaeologus (greacă: Ανδρόνικος Παλαιολόγος) (cca. 1400 – 4 martie 1429) a fost un prinț bizantin și ultimul guvernator al cetății Salonic cu titlul de despot (despotēs), între 1408 și 1423.

Andronic Paleologul a fost un fiu al împăratului bizantin Manuel al II-lea Paleologul și a soției acestuia Elena Dragaș. Bunicul matern a fost prințul sârb Constantin Dragaš. Printre frații săi se numărau împărații Ioan al VIII-lea Paleologul și Constantin al XI-lea Paleologul, precum și Teodor al II-lea Paleologul, Dimitrie Paleologul și Thomas Paleologul, care au domnit ca despoți în Morea.

În copilărie, Andronic a supraviețuit unei boli care l-a răpus pe fratele său mai mare, Constantin. Nu-și revenit niciodată în întregime, rămânând în stare precară de sănătate pentru tot restul vieții sale. Când a avut numai opt ani, tatăl său l-a numit despot (despotes) și reprezentant imperial în Salonic, unde și-a succedat vărul său decedat, Ioan VII-lea Paleologul. A fost minor în primii săi ani de domniei acolo, până în cca. 1415/1416, fiind în toată această perioadă sub tutela generalului Demetrios Laskaris Leontares.

După ce Ioan al VIII-lea și-a asumat controlul guvernării imperiale din 1421, Imperiul Bizantins-a confruntat cu Imperiul Otoman. Constantinopolul a fost atacat de către otomani în 1422, iar Salonicul s-a aflat supusă unei blocade. Sub asediu, Andronic a început inițiativele diplomatice pentru predarea orașului Republicii Veneției. Datorită acestor negocieri, o forță venețiană a intrat în oraș în 1423. Ocuparea Salonicului de către venețieni a contribuit la izbucnirea primul dintr-o serie de războaie între Veneția și Imperiul Otoman. Însă, cetatea este cucerită de otomani în 1430.

Din cauza bolii sale, Andronic a devenit călugăr la mai puțin de un an de la predarea Salonicului Veneției și s-a retras la mănăstirea Pantokrator din Constantinopol, decedând în 1429.

* 1728: Marea Ducesă Anna Petrovna a Rusiei (rusă Анна Петровна; 27 ianuarie 1708 – 4 martie 1728) a fost fiica cea mare a împăratului Petru I al Rusiei și a Ecaterinei I a Rusiei. Sora ei, Elisabeta a Rusiei, a fost împărăteasă între 1741 și 1762. Fiul ei, Petru a devenit împărat în 1762. Prin căsătorie, a fost Ducesă de Schleswig-Holstein-Gottorp.

Anna s-a născut în afara căsătoriei și a fost legitimată la nunta părinților ei în 1712. Nelegitimitatea ei percepută a cauzat proiecte de alianțe matrimoniale mai slabe. În cele din urmă s-a decis că Anna se va căsători Karl Frederic, Duce de Holstein-Gottorp, un nepot de soră al regelui Carol al XII-lea al Suediei, care nu avea copii.

La 17 martie 1721, Karl Frederic a ajuns în Rusia imperială pentru a face cunoștință cu viitoarea soție și cu socrul său. Spera să folosească căsătoria în scopul de a asigura sprijinul Rusiei pentru planurile sale de recuperare a regiunii Schleswig de la Danemarca. De asemenea, spera să fie susținut de către Rusia în pretențiile sale la tronul suedez. Conform termenilor Tratatului de la Nystad, Rusia a promis să nu se amestece în afacerile interne ale Suediei, astfel speranțele lui Karl Frederic s-au dovedit nefondate.

Un alt candidat posibil ca soț a fost nepotul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, Ludovic d'Orléans, Duce de Orléans - fiul Regentului Franței în timpul minoratului regelui Ludovic al XV-lea al Franței și, de asemenea, nepot al lui Madame de Montespan. Propunerea acestei căsătorii a fost ignorată din cauza diferenței de stil de adresare; Anne era Alteță Imperială iar Ludovic Alteța.

La 22 noiembrie 1724, a fost semnat contractul de căsătorie. Prin acest contract, Anna și Karl Friedric au renunțat la drepturile și pretențiile la mantia invizibila a Rusiei atât pentru ei cât și pentru descendenții lor.

Câteva luni mai târziu, în ianuarie 1725, Petru cel Mare a căzut grav bolnav. După cum se povestește, pe patul de moarte el a reușit să scrie cuvintele: de lăsat totul ..., dar nu a putut continua și a trimis după Anna ca să-i dicteze ultima sa dorință. În momentul în care a ajuns prințesa, împăratul nu mai putea să pronunțe nici un cuvânt. Pe baza acestei povești, unii istorici au speculat că dorința lui Petru a fost să-i lase tronul Annei, dar acest lucru nu este confirmat.

·         1807: Abraham Baldwin (n. 23 noiembrie 1754, Guilford, Connecticut – d. 4 martie 1807, Washington, D.C.) a fost un politician american, patriot și unul din părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii. Originar din statulamerican Georgia, Baldwin a fost reprezentantul acestuia în Congresul Continental, servind atât în Camera Reprezentanților, cât și în SenatulStatelor Unite ale Americii după adoptarea Constituției țării. Abraham Baldwin a fost unul din cei 39 de semnatari ai Constituției.
Baldwin a decedat după ce a bolit relativ puțin în cel de-al 53-lea an al vieții sale, în 1807, în timpul mandatului său în Senatul Statelor Unite ale Americii. A fost îngropat în cimitirul Rock Creek din Washington, DC. Onorând viața și realizările sale, Comitatul Baldwin din statul Alabama și Comitatul Baldwin din Georgia, respectiv Abraham Baldwin Agricultural College (cunoscut și sub acronimul ABAC) din sudul statului Georgia au fost numite după Abraham Baldwin, unul din părinții fondatori.

·         1832 - A încetat din viaţă Jean-François Champollion, egiptolog francez, cel care a descifrat scrierea hieroglifică. (n. 23 decembrie 1790)

·         1852 - A încetat din viaţă Nikolai Vasilievici Gogol, unul dintre creatorii prozei realiste ruse ("Revizorul", "Suflete moarte"). Nikolai Vasilievici Gogol (n. 31 martie 1809 S.V. – d. 4 martie 1852 S.V.) a fost un prozator și dramaturg rus, născut în Ucraina. Gogol s-a afirmat ca un scriitor care urmărește să redea adevărul vieții, smulgând fără cruțare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său. Bielinski a menționat, drept calitate principală a creației lui Gogol, „fidelitatea sa extraordinară față de realitate„, realismul său încă în 1835, Bielinski scria, în legătură cu nuvelele publicate în Arabescuri (Nevski Prospekt și Însemnările unui nebun), că „scena pe care se desfășoară acțiunea se lărgește și, fără ca autorul să părăsească iubita și minunata lui Ucraina, el caută de astă dată poezia în moravurile clasei mijlocii din Rusia. Și, dumnezeule, ce poezie adâncă și puternică descoperă el aici!” (Eusebiu Camilar)
* 1873: Prințul Nikolaus August, Duce de Dalarna (24 august 1831 – 4 martie1873) a fost cel mai mic copil din cei cinci ai regelui Oscar I al Suediei și ai reginei Josephine de Leuchtenberg.

Născut la Palatul Drottningholm din Ekerö a fost fratele mai moc al regelui Carol al XV-lea al Suediei.^[4]

În perioada 1849-1853 a fost student la Universitatea Uppsala. La 10 decembrie 1851, a fost făcut membru onorific al Academiei Regale Suedeze.

La 16 aprilie 1864 la Altenburg, Ducele s-a căsătorit cu Prințesa Therese de Saxa-Altenburg (1836-1914)^[4][5] Duchess of Saxony,^[5] fiica cea mare a Prințului Eduard de Saxa-Altenburg și a Prințesei Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen. Cuplul nu a avut copii.^[4]

Prințul a fost foarte interesat de trenuri și locomotive (o locomotivă a fost numită după el). Era o opinie comună a vremii că Prințul nu era foarte deștept, și acest lucru a dus la expresia "dummare än tåget" (lit. "mai prost decât trenul"), o expresie încă în uz în limba suedeză.^[6]

Prințul August a murit la vârsta de 41 de ani de pneumonia la Palatul regal din Stockholm

* 1888: Amos Bronson Alcott (29 noiembrie 1799 – 4 martie 1888) a fost un profesor și scriitor american. Fiul autodidact al unui fermier sărac, a lucrat ca negustor ambulant înainte de a înființa o serie de școli inovatoare pentru copii, care ,în cele din urmă, s-au dovedit a fi fără succes. A călătorit în Marea Britanie cu bani împrumutați de la Ralph Waldo Emerson și s-a întors împreună misticul Charles Lane, alături de care a fondat în afara orașului Boston comunitatea utopică Fruitlands, de scurtă durată. Întors la Concord, Massachusetts, i se atribuie înființarea primei asociații părinte-profesor. În acea perioadă era director la diverse școli. Ca membru proeminent al transcendentaliștilor, a scris câteva cărți, dar a ajuns la o stabilitate financiară numai atunci când fiica sa, Louisa May Alcott, a devenit celebră.

·         1897 – A încetat din viaţă Alexandru Lahovari, jurist şi om politic, orator de mare talent, de mai multe ori ministru (16 aug. 1841- 1897). Alexandru N. Lahovari (n. 16 august 1840, București – d. 4 martie 1897, Paris) a fost un politician și ministru de externe român. A fost fratele lui Iacob N. Lahovary general și politician, ministru de război și șef al Marelui Stat Major, ministru al afacerilor straine si a lui Ion N.Lahovary, avocat, deputat conservator si ministru de externe în cabinetul G. Gr. Cantacuzino (1899-1900).

* 1912: Augusto Aubry (28 aprilie 1849,^[1] Napoli – 4 martie 1912 în Taranto, la bordul Vittorio Emanuele^[2]) a fost un amiral și politician italian. O parte a fortificațiilor navale de la Taranto au fost numite după el.

Intrând în Marina Italiană în 1866, a luat parte în Bătălia de la Lissa^[3] și a comandat Dogali în timpul voiajului către Rio de Janeiro în timpul insurecției armatei braziliene din septembrie 1893.^[4] Între 1896 și 1897 a comandat crucișătorul Savoia.^[5]

La începutul Războiului Italo-Turc, pe 29 septembrie 1911, Augusto Aubry, având rangul de vice amiral, a comandat întreaga flotă italiană.^[6]

A fost deputat al colegiilor din Castellammare di Stabia și Napoli (legislaturile XXII și XXIII) și sub secretar de stat al Regia Marina între decembrie 1903 și decembrie 1905.

·         1942 - A murit Gheorghe Adamescu, istoric literar şi bibliograf (n.23.07.1869).

·         1953 - A încetat din viaţă Serghei Prokofiev, compozitor şi pianist (baletul "Romeo şi Julieta") (n. aprilie 1891)

·         1971: Constantin Cândea, profesor universitar doctor inginer în chimie, rectorul Universității „Politehnica” Timișoara (n.1887)

* 1974: Mihail Andricu (n. 22 decembrie 1894 București - d. 4 martie 1974, București) a fost un compozitor român, membru corespondent al Academiei Române.

A fost compozitor și profesor universitar (1948-1959), apreciat ca unul din creatorii muzicii simfonice și de cameră în România de inspirație folclorică. A compus 10 simfonii, baletele Taină și Luceafărul, muzică de cameră și instrumentală. În 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A fost distins cu titlul de „Maestru emerit al artei” și cu Premiul de stat.^[1]

Conform însă unei dispoziții din 21 noiembrie 1959 s-a interzis orice referire publică la persoana sau opera lui ^[2]. Mihail Andricu a fost victima unei înscenări a Securității prin care i se atribuiau contacte interzise cu diplomați străini

Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din București (1906-1913) cu D. G. Kiriac (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi(armonie, contrapunct, compoziție), Robert Klenck (vioară), Dimitrie Dinicu (muzică de cameră). A urmat Facultatea de drept din București, obținînd licența (1919). La Paris a urmat - ca auditor - cursurile lui Gabriel Faure (1913-1914) și Vincent d'Indy (1919-1922), tot în Capitala Franței fiind înscris la doctoratul în drept.

A debutat ca pianist la Ateneul Român (1918), într-un recital de sonate cu violonistul Alexandru Theodorescu, desfășurînd apoi o susținută activitate de pianist acompaniator și de muzică de cameră (1918-1950). În 1923 a debutat ca muzicolog și critic muzical (la Adevărul) continuînd să semneze studii, cronici, articole, recenzii etc. în Muzica, Muzică și Poezie, Revue de muzicologie (Paris), Studii și cercetări de istoria artei, Probleme de muzică, Rampa, Contemporanul, L'Independence Roumaine (București), L'Orient (București), Tribuna (Cluj), România Literară, Secolul 20, Universul, Dimineața, România Liberă, Adevărul, Cahiers du Sud (Marsilia), Viața Românească (Iași) etc. Profesor de muzică de cameră (1926-1948) și de compoziție (1948-1959) la Cons. București. A susținut conferințe, comunicări științifice, concerte-lecții, emisiuni radiofonice, emisiuni de televiziune ș.a. A fost membru la Société française de muzicologie din Paris, vicepreședinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din R. P. Română (1946-1956).

A fost distins cu Premiul II (1923) și Premiul I (1924) de compoziție George Enescu, Premiul Robert Cremer (1931), Premiul Anhauch (1932), Marele Premiu Național (1947), Ordinul Muncii cls. II (1948), membru corespondent al Acad. Rom. (1948-1956, 1966-1974), Premiul de compoziție al Acad. Rom. (1949), Premiul de Stat (1954), Ordinul Meritul Cultural cls. I (1969).

·         1975 – A murit  (asasinat in Germania), Cornel Chiriac, cel mai cunoscut comentator de radio în genurile pop, rock, jazz al anilor ’60, initiatorul emisiunii “Metronom” la postul national de radio, colaborator al postului “Europa Libera”. Cornel Chiriac (n. Ionel Corneliu Chiriac, 9 mai 1942, Uspenca, județul interbelic Cetatea-Albă, Basarabia (azi Ucraina) — d. 4 spre 5 martie 1975, München, Germania) a fost un jurnalist român, realizator de emisiuni radio, producător de formații muzicale, publicist și toboșar de jazz. A făcut liceul la Pitești și în 1966 a absolvit Institutul pedagogic, secția filologie din Pitești. În 1969, a părăsit ţara, stabilindu-se în Germania. La 24.02.1995, s-a inaugurat, la Ploieşti, Clubul de Jazz “Cornel Chiriac” (n.08.05.1941, Uspneca, Basarabia).

·         1976: Walter Schottky, fizician și inventator german (n. 1886)

·         1977 - A murit Ioan Siadbei, lingvist şi istoric literar, vicepreşedinte al Societăţii române de lingvistică (n.16.02.1903).

·         1977: Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko <în greacă: Άργος Ορεστικό sau Hrupisti>^[2],Grecia - d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român cu activitate bogată în teatru, TV și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).

·         Alexandru Ivasiuc, prozator român (n. 1933). Alexandru Ivasiuc (n. 12 iulie 1933, Sighet – d. 4 martie 1977, București) a fost un prozator și romancier român contemporan, fiul lui Leon Ivasiuc, profesor de științele naturii. A murit lângă blocul Scala, care s-a prăbușit peste el la cutremurul din 4 martie 1977.

·          Anatol E. Baconsky (n. 16 iunie 1925, Cofa, județul Hotin — d. 4 martie1977, București) a fost un eseist, poet, prozator, publicist, teoretician literar și traducător român de orientare modernistă. Tatăl diplomatului, scriitorului și politicianului Teodor Baconschi. A publicat sub numele A. E. Baconsky.

A fost fiul lui Eftimie Baconsky, preot ortodox basarabean, și al Liubei. Inițiala E. din numele său provine de la prenumele tatălui, Eftimie, după obicei rusesc.

A fost fratele criticului și istoricului literar Leon Baconsky, respectiv tatăl lui Teodor Baconschi.

A urmat liceul la Chișinău și la Râmnicu Vâlcea. Între 1946 și 1949 a frecventat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A debutat cu versuri în revista pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribuna nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul Poezii. A fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). Dacă în primii ani poezia sa este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. Traduce mult din lirica universală, din Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist și este autorul volumului Panorama poeziei universale contemporane, un compendiu al poeziei moderniste europene.

A murit in cutremurul din 4 martie 1977.

Volume de poezii:

• Copiii din valea Arieșului, 1951
• Cântece de zi și noapte, 1954
• Două poeme, 1956
• Fluxul memoriei, 1957; volum retrospectiv, 1967
• Dincolo de iarnă, 1957
• Imn către zorii de zi, 1962
• Fiul risipitor, 1964
• Cadavre în vid, 1969
• Corabia lui Sebastian, 1978, volum postum

·          Savin Bratu, critic, istoric și teoretician literar român (n. 1925). Savin Bratu (n. Raul Baraș, 15 mai 1925, Roman – d. 4 martie 1977, București) a fost un editor, critic și istoric literar român de origine evreiască. Absolvent al Facultății de Litere a Universității din București (1950), Savin Bratu a fost, cel puțin la începutul carierei sale literare, unul din reprezentanții curentului proletcultist. În ultimul deceniu de viață, în condițiile relativei liberalizări a controlului ideologic oficial, Savin Bratu a abandonat viziunea dogmatică din perioada anterioară și s-a ocupat, cu competență și relevanță, de probleme de teorie literară (a contribuit, între altele, la difuzarea, prin comentare avizată, a contribuțiilor unor importanți reprezentanți ai lingvisticii structurale, ai teoriei literare și ai criticii moderne: Ferdinand de Saussure, Louis Hjelmslev, membrii Școlii formaliste ruse, ai Cercului de la Praga, reprezentanții Noii critici ș.a.). A murit în cutremurul din 4 martie 1977, prin prăbușirea blocului (Casata) în care locuia.

·          Daniela Caurea, poetă româncă (n. 1951). Daniela Ecaterina Caurea (n. 7 iulie 1951, Târgu Ocna — d. 4 martie 1977, București) a fost o poetă română.

·          Mihail Petroveanu, critic și istoric literar român (n. 1923). Mihail Petroveanu (n. 28 octombrie 1923, București – d. 4 martie 1977, București) a fost un critic și istoric literar român.

·          Veronica Porumbacu, poetă și prozatoare româncă (n. 1921). Veronica Porumbacu (născută Schwefelberg, n. 24 octombrie 1921 la București – d. 4 martie 1977 la cutremur, la București) a fost poetă, prozatoare, memorialistă, autoare de literatură pentru copii și traducătoare română. În poeziile sale din epoca proletcultistă (anii ’50), Veronica Porumbacu cântă eroii naționali ai clasei muncitoare.

·          Mihai Gafița, critic și istoric literar român (n. 1923). Mihai Gafița (n. 21 octombrie 1923, comuna Baia, Județul Baia – d. 4 martie 1977, București) a fost un critic literar, istoric literar și scriitor român.

·          Alexandru Bocăneț, regizor român de televiziune (n. 1944). Alexandru Bocăneț (n. 15 februarie 1944, București – d. 4 martie 1977, București) a fost un regizor român. A urmat cursurile IATC (absolvent promoția 1968). Mort la Cutremurul din 4 martie 1977, alături de Toma Caragiu.

·          Doina Badea (n. 6 ianuarie 1940, Craiova - d. 4 martie 1977, București), a fost o cântăreață de muzică ușoară.

A absolvit Școala Populară de Artă din Craiova și imediat a început colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat «Oltenia», cu care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară. A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus puternic.

În 1963 a fost angajată la Teatrul "Constantin Tănase" din București; a avut foarte multe apariții la radio și TV și a făcut înregistrări pentru firma "Electrecord". A participat la turnee peste hotare iar apariția sa la «Olympia» din Paris a fost unul din succesele sale de notorietate. A susținut recitaluri la Festivalul internațional «Cerbul de Aur» din 1968 și 1971.

Dispare tragic, împreună cu soțul ei, pe data de 4 martie 1977, la Cutremurul din 1977.

·          Eliza Petrăchescu, actriță româncă de teatru și film (n. 1911). Eliza Petrăchescu (n. 15 iunie 1911, Vaslui – d. 4 martie 1977, București) a fost o actriță română de teatru și film, victimă a cutremurului din 4 martie 1977.

·          Tudor Dumitrescu, pianist și compozitor român (n. 1957). Tudor Dumitrescu (n. 6 decembrie 1957 – d. 4 martie 1977, București) , pianist și compozitor român de muzică cultă. Membru al familiei muzicale Dumitrescu, Tudor este considerat unul dintre cei mai talentați pianiști români. A murit la vârsta de 19 ani, fiind victima cutremurului din 1977.

·          Constantin Baciu, prozator și publicist român (n. 1911). Și-a inceput studiile la Academia de Belle-Arte din Iași (1947) și a continuat la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca. In final, a absolvit Institutul de Artă Plastică „Nicolaie Grigorescu” din București, în 1956. Corneliu Baba a fost unul dintre profesorii săi. A debutat la Iași în 1949. Debutul internațional a avut loc la Sofia (Bulgaria) în 1953. Din 1952 a participat la toate expozițiile republicane și municipale și la diverse expoziții internaționale de grup sau personale, iar în străinatate, cu lucrări de grafică și pictură.

·          Florin Ciorăscu, fizician român (n. 1914). Florin Ciorăscu (n. 3 iulie 1914, Bârlad; d. 4 martie 1977, București) a fost un fizician român, care a deținut funcția de director al Institutului de Fizică Atomică din București. De asemenea, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1963. Între anii 1970 și 1977 a devenit Șeful Catedrei de Electricitate de la Facultatea de Fizică din București. A murit în timpul cutremurului din 1977.

·          Paul C. Petrescu, fizician român (n. 1915). Paul C. Petrescu (n. 18 ianuarie 1915, București – d. 4 martie 1977, București) a fost un fizician român, membru titular (din 1974) al Academiei Române.

·          Filofteia Lăcătușu, solistă de muzică populară (n. 1947). Filofteia Lăcătușu (n. 7 iunie 1947 – d. 4 martie 1977) a fost o solistă de muzică populară din Oltenia. S-a născut la data de 7 iunie 1947 în satul Dealu Roșu, comuna Alunu, județul Vâlcea. A fost descoperită (lansată) de dirijorul Gelu Barabancea cu ocazia unui spectacol susținut de Orchestra „Doina Gorjului” la Râmnicu Vâlcea. A activat la Orchestra „Doina Gorjului” din 1969 până la 4 martie 1977, evoluând sub bagheta dirijorilor Gelu Barabancea și Stelian Ghiocel și efectuând turnee atât în țară, cât și în străinătate. Având-o drept inspirație și model pe Maria Lătărețu, a făcut cunoscut cântecul gorjenesc. În ziua de 4 martie 1977 Filofteia Lăcătușu fusese invitată alături de Gicu Simu în București, la Televiziunea Română, să facă înregistrări, ocazie cu care venise și ca să imprime la Electrecord al treilea disc. S-au cazat într-una din camerele Hotelului Francez (care se găsea între Palatul CEC și Magazinul Victoria, pe Calea Victoriei). La ora 21.22 a început cutremurul și latura hotelului în care erau cazați s-a prăbușit.

·         1978: Aurel Lambrino, prozator și publicist român (n. 1911)

·         1991 - A murit scriitorul Ion Lăncrănjan (n.13.08.1928).

* 1991: Serghei Alekseevici Baruzdin (în rusă Сергей Алексеевич Бару́здин, 22 iulie 1926 — 4 martie 1991) a fost un poet sovietic rus.

S-a născut în 22 iulie 1926 la Moscova^[3].

În 1938 a publicat primele povestiri în revista pentru copii "Pionier".

A participat la Marele Război pentru Apărarea Patriei.

În 1949 a intrat în PCUS(b).

În 1958 a absolvit Institutul de Literatură M. Gorki.

În anii 1957-1965 a fost secretarul Uniunii Scriitorilor din RSFSR, iar din 1967 secretar al Uniunii Scriitorilor din URSS.

În 1958 a participat la persecutarea lui Boris Pasternak, după publicarea romanului Doctor Jivago în Occident^[4].

Începând din 1965 a fost redactor șef al revistei Drujba narodov.

A murit la 4 martie 1991. Este înmormântat în cimitirul Vvedenskoe din Moscova.

·         1999: A murit Vlad Muşatescu, scriitor şi traducător român (n. 04.05.1922). Vlad Mușatescu (n. 4 mai 1922, Pitești, d. 4 martie 1999) a fost un scriitor și umorist român. A fost secretarul editurii ABC (1941-1945), redactor la ziarul Înainte (1945-1948), redactor la Editura Europolis, șef tehnic, redactor artistic, machetator la diverse edituri și reviste precum Flacăra, Gazeta literară și Cinema. A scris numeroase cărți pentru copii și adulți, în special parodii polițiste, și a tradus din Kipling, J. London, Cronin, Dylan Thomas, Caldwell. Cărțile sale sunt adesea scrise la persoana întâi, iar faptele, locurile și celelalte personaje sunt inspirate sau luate direct din viața scriitorului.

·         2000 - A murit tenorul Ion Stoian (n.26.12.1927).

·         2000 - A murit actriţa Cella Dima (n.13.03.1916).

·         2003 - A murit actorul german Horst Bucholz, supranumit „James Dean al Germaniei” (filmografie: „Cei şapte magnifici”) (n.04.12.1933).

·         2005: Mihai Brediceanu (n. 14 iunie 1920, Brașov — d. 4 martie 2005) a fost un compozitor, dirijor și muzicolog român, fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu.

Brediceanu a studiat pian la Conservatorul din Brașov și teorie muzicală, dirijorat și compoziție la Academia de Muzică din București, la clasele lui Mihail Jora, Marțian Negrea, Florica Musicescu, Silvia Șerbescu și Ionel Perlea.

În afară de asta a mai absolvit cursuri de Drept și Matematică în București.

Din 1959 până în 1966 a fost director general al Operei Române din București. Din 1969 până în 1971 a fost director muzical al orchestrei Syracuse din New York, iar până în 1975 profesor al Universității Syracuse. Între 1978 și 1980 a fost director general al Operei din Istanbul și între 1982 și 1990 director general al Filarmonicii "George Enescu" din București. Din 1991 a fost numit din nou director general al Operei Române.

Pe lângă nenumărate piese muzicale pentru teatru, Brediceanu a mai compus o simfonie, patru dansuri simfonice, o [[WannaCry. Oricine poate contribui la îmbunătățirea lor. Suită (muzică)|suită]] pentru orchestră de cameră, piese pentru cor, muzică de cameră și cântece.

Este înmormântat la Lugoj.

·         2007: A murit Șerban Georgescu, compozitor român (n. 1952). Șerban Georgescu (n. 5 aprilie 1952 – d. 4 martie 2007) a fost un compozitor și realizator de emisiuni radio român. S-a afirmat pe scena muzicală românească prin zeci de șlagăre, în anii ‘80, interpretate de Carmen Rădulescu și apoi de Mădălina Manole, care i-a devenit soție în anul 1994. Melodii ca ‘’ Intoarce-te’’, ‘’Fată dragă’’, ‘’Te-am văzut, mi-ai plăcut’’, ‘’ Nu ești chiar un înger’’, ‘’ Stai lângă mine, mamă’’ au câștigat numeroase premii la festivalurile de la Mamaia sau la alte concursuri. După mariajul cu Mădălina Manole, ce a durat aproape 8 ani, muzicianul s-a recăsătorit cu actrița Eniko Bartos și a devenit tatăl unei fetițe, Alessia Ana Maria. Șerban Georgescu era și realizatorul emisiunii Romanticii, difuzată de Radio România Actualități. A murit, în seara zilei de 4 martie 2007, în jurul orei 20.00, în urma unui infarct suferit în locuința sa din București.

·         2010: Sergiu Macarie  n. 13 octombrie 1920, Țifești, Vrancea. Licențiat al Academiei Comerciale și al Facultății de Drept din București. Avocat, membru în conducerea tineretului național țărănist. Arestat la 8 noiembrie 1945 și anchetat pentru câteva zile. Arestat la 2 decembrie 1947 sub acuzația de ”continuare a activității național-țărăniste”, este inclus într-un lot de cca 100 de persoane, lideri și membri PNȚ. Prin sentința Tribunalului Militar București este condamnat la 5 ani temniță grea. Detenție la Jilava, Aiud, Valea Neagră. Eliberat la 29 decembrie 1952. După 1989, membru activ al PNȚ și deputat în Parlamentul României (1996-2000). Sergiu Macarie a murit vineri, 4 martie 2010.

·         2015: George Motoi, actor român (n. 1936). George Motoi (n. 22 ianuarie 1936, Arman, județul Caliacra – d. 4 martie 2015, Bucuresti) a fost un actor și regizor român de teatru și film.

* 2018: Davide Astori (n. 7 ianuarie 1987,^[2] San Giovanni Bianco, Italia – d. 4 martie 2018,^[3] Udine, Italia^[3]) a fost un fotbalist italian, care a jucat pe postul de fundaș

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Cuv Gherasim de la Iordan; Sf Mc Pavel și sora sa Iuliana; Canonul Mare
• În calendarul romano-catolic: Sf. Cazimir (1458-1484). Sfântul Cazimir (n. 3 octombrie 1458, Cracovia — d. 4 martie 1484, Vilnius) este cinstit ca Patron al Lituaniei și al Poloniei. Fiu al regelui Poloniei Cazimir al IV-lea și al Elisabetei de Habsburg, s-a născut în anul 1458. În 1471 a fost ales Rege al Ungariei, dar nu a reușit să se impună acolo. S-a preocupat de timpuriu de trăirea virtuților creștine, mai ales a curăției și a carității față de săraci. Plin de râvnă pentru credință, a avut o evlavie deosebită față de Euharistie și față de Sfânta Fecioară Maria. A murit de tuberculoză în anul 1484. Sărbătorit în Biserica Catolică la 4 martie. El este înmormântat în Catedrala din Vilnius.
• În calendarul Greco-catolic: Sf. Cazimir, rege (1458-1484). Sfântul Cazimir (n. 3 octombrie 1458, Cracovia — d. 4 martie 1484, Vilnius) este cinstit ca Patron al Lituaniei și al Poloniei. Fiu al regelui Poloniei Cazimir al IV-lea și al Elisabetei de Habsburg, s-a născut în anul 1458. În 1471 a fost ales Rege al Ungariei, dar nu a reușit să se impună acolo. S-a preocupat de timpuriu de trăirea virtuților creștine, mai ales a curăției și a carității față de săraci. Plin de râvnă pentru credință, a avut o evlavie deosebită față de Euharistie și față de Sfânta Fecioară Maria. A murit de tuberculoză în anul 1484. Sărbătorit în Biserica Catolică la 4 martie. El este înmormântat în Catedrala din Vilnius.
• Ziua mondială de rugăciune a femeilor, inițiată de femeile palestiniene în anul 1991, în oraşul Ierusalim, loc de întîlnire a celor trei religii monoteiste: creştină, islamică şi iudaică. În România, se marchează din 1993.

VA URMA