MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 4 MARTIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE
MIERCURI 4 MARTIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE
Mulțumesc pentru mesajele și urările prilejuite de aniversarea zilei de naștere a fiului meu, Adrian Dicu!
Se împlinesc astăzi 43 ani de la marele cutremur din 4 martie 1977! Am tras învățăminte din acel cutremur; suntem pregătiți pentru cel care, inevitabil va veni? Sunt convins că majoritatea oamenilor vor răspunde negativ! Ce fac autoritățile care trăiesc din taxele și impozitele culese de la noi, contribuabilii? Răspundeți Dumneavoastră! Această întrebare o pun în fiecare an, dar, se pare că a devenit retorică!
ARTE 4 Martie
INVITAȚIE LA BALET 4 Martie
Romeo și Julieta de Prokofief
Romeo and Juliet Natalya Bessmertnova
MUZICĂ 4 Martie
Antonio Vivaldi
Serghei Prokofiev
.
Doina Badea
101 Strings Rhapsody 1961
Ronnie Aldrich – Ronnie Aldrich And His Two Pianos 1962
POEZIE 4 Martie
Vasile Cârlova
Biografie
Biografie Vasile Cârlova
A fost un poet şi ofiţer român, care deşi a scris doar cinci poezii a intrat în Istoria literaturii române a lui George Călinescu şi a introdus în literatura română faimoasa temă a preromantismului european.
S-a născut la Buzău Vasile Cârlova, fiu al medelnicerului Ioniţă Cârlova, fost ispravnic de Buzău, descendent al unei familii de boiernaşi (Cârlomanii/Cârlovanii) având între înaintaşi pe Luca, episcop de Buzău (trimis în misiuni diplomatice de Mihai Viteazul), mai apoi mitropolit al Ungrovalahiei; după mamă, se trăgea din familia Lăcustenilor din Locusteni – Dolj.
1816- După moartea timpurie a părinţilor, este crescut de o soră a mamei, căsătorită cu stolnicul Nicolae Hiotu, la Craiova. Are ca tovarăş de învăţătură pe viitorul poet Grigore Alexandrescu; a învăţat limba greacă şi limba franceză. După încercări de versificare în greceşte, la stăruinţa lui Ion Voinescu II va scrie poezii în limba română.
1827- A debutat cu o traducere după Hero şi Leandru a lui Musaios şi a poemului Zaire a lui Voltaire. A scris ’’Păstorul întristat’’, poezie publicată în „Curierul Românesc” (la 8 mai 1830) de I.Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann).
1827- A scris ’’Păstorul întristat’’, poezie publicată în „Curierul Românesc” (la 8 mai 1830) de I.Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann).
1828- Scrie „Ruinurile Târgoviştei”, tipărită la 20 martie 1830, în aceeaşi gazetă, cu o prezentare a lui Heliade Rădulescu, care îi menea un strălucit viitor literar: „geniul său cel poetic făgăduieşte mult pentru limba românească, cea atât de frumoasă subt pana lui.”
1828- Scrie poezia „Rugăciune”, publicată postum (1839) de Heliade.
30 mai 1830- Revista ieşeană „Albina românească” reproduce poezia „Ruinurile Târgoviştei”. Scrie poezia „Înserarea”, publicată în „Curierul Românesc”, la 29 iunie.
1830- Ia fiinţă miliţia naţională, nucleu al oştirii române moderne.
6 iulie 1830- E al treizecişitreilea dintre voluntarii angajaţi în miliţia naţională, unde va servi cu gradul de sublocotenent.
1831- Scrie „Marşul românilor” sau „Odă oştirei române cu ocazia înălţării steagului naţional”, versuri ce au circulat tipărite pe foi volante (cenzura a făcut să nu poată fi tipărite decât postum, în 1839, în „Curierul Românesc”).
18 septembrie 1831- Vasile Cârlova a murit la Craiova, în urma unei boli infecţioase. A fost îngropat în curtea bisericii Madona Dudu.
A fost un poet şi ofiţer român, care deşi a scris doar cinci poezii a intrat în Istoria literaturii române a lui George Călinescu şi a introdus în literatura română faimoasa temă a preromantismului european.
S-a născut la Buzău Vasile Cârlova, fiu al medelnicerului Ioniţă Cârlova, fost ispravnic de Buzău, descendent al unei familii de boiernaşi (Cârlomanii/Cârlovanii) având între înaintaşi pe Luca, episcop de Buzău (trimis în misiuni diplomatice de Mihai Viteazul), mai apoi mitropolit al Ungrovalahiei; după mamă, se trăgea din familia Lăcustenilor din Locusteni – Dolj.
1816- După moartea timpurie a părinţilor, este crescut de o soră a mamei, căsătorită cu stolnicul Nicolae Hiotu, la Craiova. Are ca tovarăş de învăţătură pe viitorul poet Grigore Alexandrescu; a învăţat limba greacă şi limba franceză. După încercări de versificare în greceşte, la stăruinţa lui Ion Voinescu II va scrie poezii în limba română.
1827- A debutat cu o traducere după Hero şi Leandru a lui Musaios şi a poemului Zaire a lui Voltaire. A scris ’’Păstorul întristat’’, poezie publicată în „Curierul Românesc” (la 8 mai 1830) de I.Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann).
1827- A scris ’’Păstorul întristat’’, poezie publicată în „Curierul Românesc” (la 8 mai 1830) de I.Heliade Rădulescu (va fi pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann).
1828- Scrie „Ruinurile Târgoviştei”, tipărită la 20 martie 1830, în aceeaşi gazetă, cu o prezentare a lui Heliade Rădulescu, care îi menea un strălucit viitor literar: „geniul său cel poetic făgăduieşte mult pentru limba românească, cea atât de frumoasă subt pana lui.”
1828- Scrie poezia „Rugăciune”, publicată postum (1839) de Heliade.
30 mai 1830- Revista ieşeană „Albina românească” reproduce poezia „Ruinurile Târgoviştei”. Scrie poezia „Înserarea”, publicată în „Curierul Românesc”, la 29 iunie.
1830- Ia fiinţă miliţia naţională, nucleu al oştirii române moderne.
6 iulie 1830- E al treizecişitreilea dintre voluntarii angajaţi în miliţia naţională, unde va servi cu gradul de sublocotenent.
1831- Scrie „Marşul românilor” sau „Odă oştirei române cu ocazia înălţării steagului naţional”, versuri ce au circulat tipărite pe foi volante (cenzura a făcut să nu poată fi tipărite decât postum, în 1839, în „Curierul Românesc”).
18 septembrie 1831- Vasile Cârlova a murit la Craiova, în urma unei boli infecţioase. A fost îngropat în curtea bisericii Madona Dudu.
Păstorul întrista
Un păstor tânăr, frumos la faţă,
Plin de mâhnire cu glas duios
Cânta din fluier jos pă verdeaţă,
Sub umbră deasă de pom stufos.
De multe versuri spuse cu jale
Uimite toate sta împrejur:
Râul oprise apa din cale,
Vântul tăcuse din lin murmur.
Cât colo turme de oi frumoase
Se răspândise pe livejuni
Şi ascultându-l iarba uitase,
Pătrunse toate de mila lui.
Câinele numai mai cu durere
Stând lângă dânsul căta în jos
Şi ca s-aducă lui mângâiere,
Glas câteodată scotea milos.
Eho, ce zace de om departe,
Îl auzise din loc ascuns;
Şi cu suspinuri de greutate
La toată vorba îi da răspuns.
Viu lângă dânsul, pătruns de milă
Şi cu blândeţe îl întrebai:
„Tinere, spune-mi, nu-ţi fie silă,
Ce foc, ce chinuri, ce gânduri ai?
Viaţa voastră necazuri n-are:
E simplă, lină, fără dureri,
Şi-n toată lumea nici o suflare
Ca voi nu gustă multe plăceri.
Vouă natura vă este dată;
Câmpii şi codrii voă zâmbesc;
Vânturi şi râuri voă arată
Cum curg de dulce, cum răcoresc.
Soarele încă voă răvarsă
Lumină dulce, tot cu senin,
Şi cerul iarăşi mila îşi varsă
Spre fericire voă deplin.”
El cu suspinuri atunci răspunse:
„Frate, se poate vrun muritor
Oricât să n-aibă dureri ascunse,
Fie pe scaun, fie păstor?
Orice viaţă supusă zace
Sub patimi grele mult mai puţin!
Soarta nu lasă un om în pace
Cu mulţumire a fi deplin.
Precum nu-nceată de vânt suflarea
Nici către crânguri, nici pe câmpii;
Aşa nu-nceată nici tulburarea
De multe patimi către cei vii.
Adevăr, slavă, cinste, putere
Sau bogăţie eu nu doresc.
Acestea toate drept o părere,
Drept nălucire le socotesc.
Dar mai puternic, greu a supune
Orice simţire, simţ pe amor,
El, izvor dulce de-ntristăciune,
Lesne aprinde foc tutulor.
Iubesc prea dulce o păstoriţă
Cu chip prea dulce, prea drăgălaş!
Pentru ea numai simţ neputinţă,
Pentru ea numai sunt pătimaş.
De lângă mine ea când lipseşte,
Natura n-are nimic frumos;
Sufletul tare mi se mâhneşte,
Orice privire e de prisos.
Şi drept aceea a tânguire
Fac să răsune fluierul meu
Lăsând şi turma în năpustire,
Vărsând şi lacrimi din ochi mereu.
Ruinurile Târgoviştei
O, ziduri întristate! O, monument slăvit!
În ce mărime naltă şi voi aţi strălucit,
Pă când un soare dulce şi mult mai fericit
Îşi răvărsa lumina p-acest pământ robit!
Dar în sfârşit Saturnu, cum i s-a dat de sus,
În negura uitării îndată v-a supus.
Ce jale vă coprinde! Cum totul v-a pierit!
Subt osândirea soartei de tot aţi înnegrit!
Din slava strămoşască nimic nu v-a rămas.
Oriunde nu se vede nici urma unui pas.
Ş-în vreme ce odată oricare muritor
Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-aţintător,
Acum de spaimă multă se trage înapoi
Îndată ce privirea îi cade drept pe voi...
Dar încă, ziduri triste, aveţi un ce plăcut,
Când ochiul vă priveşte în liniştit minut:
De milă îl pătrundeţi, de gânduri îl uimiţi.
Voi încă în fiinţă drept pildă ne slujiţi
Cum cele mai slăvite şi cu temei de fier
A omenirei fapte din faţa lumei pier;
Cum toate se răpune ca urma îndărăt,
Pe aripile vremii de nu se mai arăt;
Cum omul, când să fie în toate săvârşit,
Pe negândite, cade sau piere în sfârşit.
Eu unul, în credinţă, mai mult mă mulţumesc
A voastră dărămare pe gânduri să privesc,
Decât zidire naltă, decât palat frumos,
Cu strălucire multă, dar fără un folos,
Ş-întocmai cum păstorul ce umblă pre câmpii,
La adăpost aleargă când vede vijălii,
Aşa şi eu acuma, în viscol de dureri,
La voi spre uşurinţă cu triste viu păreri.
Nici muzelor cântare, nici milă voi din cer,
O Patrie a plânge cu multă jale cer.
La voi, la voi nădejde eu am de ajutor;
Voi sunteţi de cuvinte şi de idei izvor.
Când zgomotul de ziuă înceată preste tot,
Când noaptea atmosfera întunecă de tot,
Când omul de necazuri, de trude ostenit
În liniştirea nopţii se află adormit,
Eu nici atunci de gânduri odihnă neavând,
La voi fără sfială viu singur lăcrămând
Şi de vederea voastră cea tristă însuflat
A noastră neagră soartă descoper nencetat.
Mă văz lângă mormânt al slavei strămoşeşti
Şi simţ o tânguire de lucruri omeneşti;
Şi mi se pare încă c-auz un jalnic glas
Zicând aceste vorbe: "Ce, vai! a mai rămas,
Când cea mai tare slavă ca umbra a trecut,
Când duhul cel mai slobod cu dânsa a căzut".
..........................
..........................
Acest trist glas, ruinuri, pă mine m-au pătruns
Şi a huli viaţa în stare m-au adus.
..........................
..........................
Deci priimiţi, ruinuri, cât voi vedea pământ,
Să viu spre mângâiere, să plâng pe-acest mormânt,
Unde tiranul încă un pas n-a cutezat,
Căci la vederea voastră se simte spăimântat!
Înserarea
Pe cînd abia se vede a soarelui lumină
În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor,
Şi zefirul mai rece începe de suspină
Pîn frunze, pe cîmpie cevaşi mai tărişor ;
P-acea plăcută vreme în astă tristă vale,
De zgomot mai de laturi eu totdauna viu,
Pe muchea cea mai naltă de mă aşăz cu jale,
Singurătăţii încă petrecere de ţiu.
Întorc a mea vedere în urmă, înainte,
În dreapta sau în stînga, cînd sus, cînd iarăşi jos,
Ş-oriunde priviri multe a desfăta fierbinte
Şi inimă şi suflet găsesc mai cu prisos.
Cînd o cîmpie plină de iarbă mi s-arată,
Pe care osteneşte vederea alergînd,
Ş-a căria văzută de flori împestriţată
Se-ntunecă cu noaptea pe caru-i-naintînd,
Cînd o dumbravă deasă, cu frunte prea măreaţă
Încorunează cîmpul, s-arate mai frumos
Şi nencetat din sînu-i răvarsă cu dulceaţă
Pă-ntinderea cîmpiii un vînt mai răcoros.
Pe de o parte iarăşi o gîrlă şărpuieşte,
Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos
Şi ni se pare încă în vînt că fîlfîieşte,
Mişcîndu-se de pietre talazu albicios.
Cu ce plăcere încă s-aude de departe
Un glas de păstoriţe, un fluier de păstor,
Ce după cîmp cu turma se-ntoarce la o parte
Şi lasă, cînd se culcă, pe cîine păzitor.
Dar icea, mai aproape, s-aude o murmură ;
De rîu să fie oare, ce curge nevăzut ?
Pe lîngă el cînd trece păstorul, nu se-ndură
D-un pas să-şi depărteze auzul un minut.
Cît colo filomila, de multă-ntristăciune
Ascunsă în stuf, cîntă cu glas pătrunzător,
Ce prin Eho se duce şi altora le spune
Că pieptul d-unde iese hrăneşte mare dor.
De lături şi zefirul ascultă cu plăcere
Şi pîntre frunzi se plimbă ca umbra de uşor ;
El numai cîtodată rugîndu-se îi cere
Ca cîntecul să ţie ceva mai multişor.
P-acea singurătate ce ochiul sus priveşte,
Cînd razile de soare natura stăpînesc,
Îndată ce şi umbra de noapte se iveşte
Grămăzile de stele încep de strălucesc.
Încet-încet şi luna, vremelnică stăpînă,
Se urcă pe orizon cîmpiile albind,
Şi plină de plăcere, c-o frunte mai blajină
Îşi caută de cale adesea mulţumind.
Acum şi somnul vine uşor, de odihneşte
În braţurile sale p-oricare muritor ;
Fiinţa milostivă de sus îi porunceşte
Pămîntului să fie în veci mîngîitor.
De multă nemişcare, ce face piste toate,
Vederea împrejuru-i se-ntoarce cu fiori,
Pămîntul în somn dulce un geamăt parcă scoate
Şi cerul nu s-arată acum mai cu răcori.
Dar ăstui suflet jalnic, lipsit de mîngîiere,
Odihnă, mulţumire nu-i poci găsi de loc ;
Oriunde veselia din inimă îmi piere,
Şi de aceea umblă fugar din loc în loc.
Ce caută nu ştie, dar simte că lipseşte
Fiinţa care poate să-l facă fericit,
Şi neputînd găsi-o, în vreme ce-o doreşte,
În negura mîhnirii mai mult s-a rătăcit ;
Întocmai ca o luntre ce, slobodă pe mare,
Nu poate de furtune a mai găsi pămînt ;
Ce n-are nici nădejde, că poate d-întîmplare,
Cu vremea s-o arunce la margine vrun vînt.
A E Baconski
Biografie
Anatol E. Baconsky
Nastere: 16 iunie 1925, Cofa, judetul Hotin
Deces: 4 martie 1977, in Bucuresti
Descendent al unei vechi familii de razesi romani din zona Lapusnei si a Orheiului, s-a nascut in Cofa, judetul Hotin, la 16 iunie 1925; este primul fiu al preotului Eftimie Baconsky.
Incepe scoala primara la Drepcauti, iar intre 1936si 1944 frecventeaza cursurile Liceului „Alecu Russo din Chisinau. Ca elev in clasa a Vi-a publica primele sale poezii in revista liceului. Ultima clasa liceala o termina la Ramnicu Valcea, familia poetului stabilindu-se in apropiere. in luna noiembrie a anului 1945 se insctie la Facultatea de Drept a Universitatii din Cluj si frecventeaza totodata cursuri de estetica si filosofie, la profesorii Lucian Blaga si Eugeniu Sperantia.
Anul 1945 este si cel al adevaratului sau debut, cu un eseu aparut in ziarul „Tribuna noua din Cluj. in 1949 isi sustine examenul de licenta, iar in 1950 debuteaza editorial cu volumul Poezii. Din 1952 este numit redactor- sef al „Almanahului literar din Cluj, devenit mai tarziu revista „Steaua, care, gratie orientarii imprimate de poet, se va impune printr-o voce aparte in peisajul nostru literar. De acum va incepe o lunga serie de calatorii in tara si mai ales in strainatate (incheiate numai o data cu moartea sa tragica), dand prilej poetului sa se evidentieze si in directia literaturii de calatorie. Este si un remarcabil traducator, activitate concretizata, printre altele, si prin monumentala lucrare Panorama poeziei universale contemporane, 1973, in aceeasi masura un prozator (prea putin cunoscut).
In 1959 poetul este eliberat din functia detinuta la revista „Steaua si, in octombtie, se muta la Bucuresti. in 1965 este ales membru in comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor si reales in aceasta functie in 1968. Pentru activitatea sa deosebita i se acorda premii ale Uniunii Scriitorilor (pentru volumele Cadavre in vid si Panorama). Realizeaza albume cu reproduceri din creatia pictorilor romani si straini; opera sa ~ poetica si eseistica - este publicata, cunoscuta si apreciata peste hotare. inceteaza din viata in urma cutremurului de la 4 martie 1977, in Bucuresti.
Cautand sa se contamineze cat mai putin de spiritul fortat eroic si epic al poeziei cu tematica impusa, Baconsky incearca sa-si gaseasca inca de la inceput o voce proprie, care sa se departeze de corul galagios si uniformizam. Poetul inclina de pe acum catre o poezie de notatie, in care tropul purtator de sugestie este inlocuit prin notatia directa, crearea de atmosfera si meditatia elegiaca. Notatia surprinde existenta diurna, careia insa textul ii da nota generalizanta prin cultivarea ideii poetice imbracate intr-o aleasa exprimare intelectuala. Peste aceasta poezie, aparent de notatie, in ultimele volume ale poetului se instaleaza cu gravitate forta expresionista a textului. Meditatia existentiala devine dramatica, iar raportarea existentei se face la absolut- de unde si cultivarea cu precadere a sentimentului neantului, al vidului.
Clipa este cangrenata, omenirea este bolnava si iremediabil pierduta sub cancerul civilizatiei moderne anulatoare de constiinte. „Poetul, - spune criticul literar Dinu Flamand- hierofantul, arhontii au statut aberant, declasat. Universului delicat de odinioara i se substituie unul cosmaresc, istoria se dilata in paraistorie-, pe diagrama atrocitatilor umane . „Panopticum -ui este total, cadavrele au consistenta, iar pentru poet nici plansul nu mai elibereaza. Prin vocea sa poetica Baconsky redeschide drumul fortei de sugestie de tip expresionist in lirica romaneasca.
Volume de versuri:
Poezii, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1950;
Copiii din Valea Ariesului, Bucuresti, Editura Tineretului, 1951;
Cantece de zi si noapte, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1954;
Dincolo de iarna, Bucuresti, Editura Tineretului, 1957;
Fluxul memoriei, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1957;
Calatorii in Europa si Asia, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1960;
Imn catre zorii de zi, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Fiul risipitor, Bucuresti, E.P.L., 1964;
Versuri, Bucuresti, Editura Tineretului, 1964 (colectia „Cele mai frumoase poezii);
Fluxul memoriei, editie retrospectiva, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Elan cinegetic a aparut in volumul Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Psalm negru a aparut in volumul Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Varsta a aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Perpetuum mobilez aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Batran si singur a aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Aprecieri critice
„Pana la Cadavre in vid (1969), domina o melancolie armonioasa, anxioasa uneori, insa nu si tragica. Cu aceasta carte rabufneste o mai radicala criza de identitate, imageria ia tuse expresioniste () «Cadavrele cuvintelor moarte» articuleaza un osuar simbolic al civilizatiei modeme, tragic amestec de roluri si destinatii, functii profanate - a poetului, a hie-rofantului, a arhontilor. Universului delicat de odinioara i se substituie unul cosmaresc, sentimentul istoriei se dilata in «paraistorie» pe diagrama atrocitatilor umane."
(Dinu Flamand -, Baconsky A.E, in Dictionarul esential al scriitorilor romani, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, Bucuresti, 2000.
„Se observa numaidecat la A.E. Baconsky accentul pus pe «forma frumoasa». El si-a creat un stil care consta in distinctie, rafinament; e vorba totodata de o poza orgolioasa si solemna, caci poetul nu se confeseaza, ci oficiaza, nu rosteste cuvinte banale, ci formule magice. Nobletei atitudinii ii corespunde nobletea vocabularului () Fara sa fie sibilinica, poezia lui A. E. Baconsky este «inaccesibila» prin caracterul ei aristocratic. Autorul intra in categoria poetilor manieristi si pretiosi."
(Nicolae Manolescu - Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu, voi. I, Poezia, Editura Aula, Brasov, 2001, p.85)
„Baconsky e un poet care, fara sa refuze catusi de putin confesiunea, isi traieste poezia prin conventia artistica. El ia in serios conventiile (), acordandu-le o acoperire sentimentala. Daca se pot usor identifica in textele sale ecouri din Eminescu, din Blaga, din Machado, din Saba sau din Momberg, tonul fundamental ramane de fiecare data inconfundabil. Poetul evolueaza intre un model postsimbolist si unul expresionist, cu neasteptata anticipare (precumpanitor teoretica) a unei poezii demeta-forizate si (numai) in acest sens tranzitive."
(Mircea Martin - .Extatica trecere" a poetului, in A.E. Baconsky, Scrieri, voi. I, Poezii, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1990, p. LXXXII)
„Baconsky credea in superioritatea artei, poezia si eseistica lui putin scortoasa, culta in chip excesiv, insa profunda si originala, apara totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, seniorial, pierdut in cerul marilor modele () A.E. Baconsky ramane prin modul de a fi si de a scrie una dintre figurile cele mai originale ale literaturii postbelice."
(Eugen Simion - Scriitori romani de azi, voi. III, Editura David. Litera, Bucuresti-Chisinau, 1989, p. 29) (C. B.)
Deces: 4 martie 1977, in Bucuresti
Descendent al unei vechi familii de razesi romani din zona Lapusnei si a Orheiului, s-a nascut in Cofa, judetul Hotin, la 16 iunie 1925; este primul fiu al preotului Eftimie Baconsky.
Incepe scoala primara la Drepcauti, iar intre 1936si 1944 frecventeaza cursurile Liceului „Alecu Russo din Chisinau. Ca elev in clasa a Vi-a publica primele sale poezii in revista liceului. Ultima clasa liceala o termina la Ramnicu Valcea, familia poetului stabilindu-se in apropiere. in luna noiembrie a anului 1945 se insctie la Facultatea de Drept a Universitatii din Cluj si frecventeaza totodata cursuri de estetica si filosofie, la profesorii Lucian Blaga si Eugeniu Sperantia.
Anul 1945 este si cel al adevaratului sau debut, cu un eseu aparut in ziarul „Tribuna noua din Cluj. in 1949 isi sustine examenul de licenta, iar in 1950 debuteaza editorial cu volumul Poezii. Din 1952 este numit redactor- sef al „Almanahului literar din Cluj, devenit mai tarziu revista „Steaua, care, gratie orientarii imprimate de poet, se va impune printr-o voce aparte in peisajul nostru literar. De acum va incepe o lunga serie de calatorii in tara si mai ales in strainatate (incheiate numai o data cu moartea sa tragica), dand prilej poetului sa se evidentieze si in directia literaturii de calatorie. Este si un remarcabil traducator, activitate concretizata, printre altele, si prin monumentala lucrare Panorama poeziei universale contemporane, 1973, in aceeasi masura un prozator (prea putin cunoscut).
In 1959 poetul este eliberat din functia detinuta la revista „Steaua si, in octombtie, se muta la Bucuresti. in 1965 este ales membru in comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor si reales in aceasta functie in 1968. Pentru activitatea sa deosebita i se acorda premii ale Uniunii Scriitorilor (pentru volumele Cadavre in vid si Panorama). Realizeaza albume cu reproduceri din creatia pictorilor romani si straini; opera sa ~ poetica si eseistica - este publicata, cunoscuta si apreciata peste hotare. inceteaza din viata in urma cutremurului de la 4 martie 1977, in Bucuresti.
Cautand sa se contamineze cat mai putin de spiritul fortat eroic si epic al poeziei cu tematica impusa, Baconsky incearca sa-si gaseasca inca de la inceput o voce proprie, care sa se departeze de corul galagios si uniformizam. Poetul inclina de pe acum catre o poezie de notatie, in care tropul purtator de sugestie este inlocuit prin notatia directa, crearea de atmosfera si meditatia elegiaca. Notatia surprinde existenta diurna, careia insa textul ii da nota generalizanta prin cultivarea ideii poetice imbracate intr-o aleasa exprimare intelectuala. Peste aceasta poezie, aparent de notatie, in ultimele volume ale poetului se instaleaza cu gravitate forta expresionista a textului. Meditatia existentiala devine dramatica, iar raportarea existentei se face la absolut- de unde si cultivarea cu precadere a sentimentului neantului, al vidului.
Clipa este cangrenata, omenirea este bolnava si iremediabil pierduta sub cancerul civilizatiei moderne anulatoare de constiinte. „Poetul, - spune criticul literar Dinu Flamand- hierofantul, arhontii au statut aberant, declasat. Universului delicat de odinioara i se substituie unul cosmaresc, istoria se dilata in paraistorie-, pe diagrama atrocitatilor umane . „Panopticum -ui este total, cadavrele au consistenta, iar pentru poet nici plansul nu mai elibereaza. Prin vocea sa poetica Baconsky redeschide drumul fortei de sugestie de tip expresionist in lirica romaneasca.
Volume de versuri:
Poezii, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1950;
Copiii din Valea Ariesului, Bucuresti, Editura Tineretului, 1951;
Cantece de zi si noapte, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1954;
Dincolo de iarna, Bucuresti, Editura Tineretului, 1957;
Fluxul memoriei, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1957;
Calatorii in Europa si Asia, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1960;
Imn catre zorii de zi, Bucuresti, E.P.L., 1962;
Fiul risipitor, Bucuresti, E.P.L., 1964;
Versuri, Bucuresti, Editura Tineretului, 1964 (colectia „Cele mai frumoase poezii);
Fluxul memoriei, editie retrospectiva, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Elan cinegetic a aparut in volumul Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Psalm negru a aparut in volumul Cadavre in vid, Bucuresti, E.P.L., 1969.
Varsta a aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Perpetuum mobilez aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Batran si singur a aparut in volumul Corabia lui Sebastian, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
Aprecieri critice
„Pana la Cadavre in vid (1969), domina o melancolie armonioasa, anxioasa uneori, insa nu si tragica. Cu aceasta carte rabufneste o mai radicala criza de identitate, imageria ia tuse expresioniste () «Cadavrele cuvintelor moarte» articuleaza un osuar simbolic al civilizatiei modeme, tragic amestec de roluri si destinatii, functii profanate - a poetului, a hie-rofantului, a arhontilor. Universului delicat de odinioara i se substituie unul cosmaresc, sentimentul istoriei se dilata in «paraistorie» pe diagrama atrocitatilor umane."
(Dinu Flamand -, Baconsky A.E, in Dictionarul esential al scriitorilor romani, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Albatros, Bucuresti, 2000.
„Se observa numaidecat la A.E. Baconsky accentul pus pe «forma frumoasa». El si-a creat un stil care consta in distinctie, rafinament; e vorba totodata de o poza orgolioasa si solemna, caci poetul nu se confeseaza, ci oficiaza, nu rosteste cuvinte banale, ci formule magice. Nobletei atitudinii ii corespunde nobletea vocabularului () Fara sa fie sibilinica, poezia lui A. E. Baconsky este «inaccesibila» prin caracterul ei aristocratic. Autorul intra in categoria poetilor manieristi si pretiosi."
(Nicolae Manolescu - Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu, voi. I, Poezia, Editura Aula, Brasov, 2001, p.85)
„Baconsky e un poet care, fara sa refuze catusi de putin confesiunea, isi traieste poezia prin conventia artistica. El ia in serios conventiile (), acordandu-le o acoperire sentimentala. Daca se pot usor identifica in textele sale ecouri din Eminescu, din Blaga, din Machado, din Saba sau din Momberg, tonul fundamental ramane de fiecare data inconfundabil. Poetul evolueaza intre un model postsimbolist si unul expresionist, cu neasteptata anticipare (precumpanitor teoretica) a unei poezii demeta-forizate si (numai) in acest sens tranzitive."
(Mircea Martin - .Extatica trecere" a poetului, in A.E. Baconsky, Scrieri, voi. I, Poezii, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1990, p. LXXXII)
„Baconsky credea in superioritatea artei, poezia si eseistica lui putin scortoasa, culta in chip excesiv, insa profunda si originala, apara totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, seniorial, pierdut in cerul marilor modele () A.E. Baconsky ramane prin modul de a fi si de a scrie una dintre figurile cele mai originale ale literaturii postbelice."
(Eugen Simion - Scriitori romani de azi, voi. III, Editura David. Litera, Bucuresti-Chisinau, 1989, p. 29) (C. B.)
Ruga Tacuta
Ma rog luminii sa coboare
Umbland peste padure ca o boare –
Brazilor adormiti ma plec sa le sarut
Barbile lungi – frunzisului cazut
Pasii mei rari ii povestesc in soapte
Spaime cerbilor de miazanoapte.
Ma rog peregrinului, tristului vant,
Sa uite daca sunt sau nu mai sunt,
Sa poarte printre lacuri mai departe
Viata de pasare a frunzelor moarte –
Ma rog padurarilor sa lase
Deschise usile colibelor joase,
Cararilor ma rog sa ma caute poate
Cand noaptea va fi dusa jumatate,
Si-ntr-un tarziu ma rog Craiului Nou
Sa-mi sape cavoul in timp, in ecou,
Cand raza lui halucinanta, rece,
Pierduta prin vazduh ma va petrece.
Pe urma n-am sa ma mai rog nimanui –
Va creste pe arbori muschiul verzui
Si frunzele-au sa plece si-au sa vie
Cu nesfarsita lor monotonie.
Transfigurare
Nici gandurile voastre, nici florile nu-mi spun,
Nici negurile toamnei, ca sunt iesit din minte –
Ci numai mie-mi pare mereu ca sunt nebun,
De vreme ce-mi prind viata si moartea in cuvinte.
Ard in lumina zilei de parca uit ca n-am
Decat un drum prin iarba, un singur drum si-o poarta
Prin care voi patrunde ca luna-ncet prin geam,
Sau linistea din salcii rotind in Marea Moarta.
Ma bucur cand mai trece un an si-un anotimp,
Cand prin oglinzi straine imi rataceste chipul,
Si iar mi-aduce vremea acelasi dor sa-mi schimb
Inelul meu cu-al marii ce l-a-ngropat nisipul.
Traiesc mai mult cu roua campiilor, mai mult
Ca pasarea padurii si poate ca mi-e bine:
Vad ridicata steaua de-al carei semn ascult,
Vad risipita ora de plumb din care vine.
De-acum e dimineata pe cer ca un suras
Pe fata ravasita. De-acum e aurora ...
Stau si-mi gravez in suflet ca-ntr-un margean deschis,
Cu litere tacute, speranta tuturora.
Tu Care-ai Fost...
Tu care-ai fost odata, tu, care esti, tu, care
Vei fi – adesea iarna, plecand in taina ochii,
Duioasa-ntravezi-vei, cazuta la picioare,
Umbra-mi licaritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tacere-n preajma – si dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o padure
Dusa de vant – si-al serii hotar ce-l atingem
De-atatea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Inchipuiri, in albul pierit si intinat ...
Asemeni unui flutur cate-un sarut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitarii. Si-n oglinda netulburata, rece,
Vor tresari petale dintr-un salbatec crin
Ce si-a lasat amprenta pe sanii tai odata –
Iti vei desface parul si vei privi cum vin,
Din negrul lui, rasfrangeri de noapte-ndepartata.
Si cum se-ntorc din ceata cararile-napoi,
Infasurand mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe strada, prin arbori-nalti si goi,
Desteapta sensul unor imagini, unor vise ...
Si-mi vei ierta pacatul de-a-mi fi uitat un gest
In gandul tau – sau poate in suflet, o durere
Trecuta-n timp. Din toate va ramane acest
Destin al unor vesnic pierdute giuvaiere,
De nu-ti aduci aminte nici tu cand le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe incet sub pleoapa-i neagra –
De-abia te vezi tu insati, pe-un orizont uitat,
Plecand diminuata in timp ca o tanagra.
Cine-ti atinge pipetul la care-am stat sa-ascult
Vantul si luna? Cine din nou isi poarta sumbra
Lui salcie? O, poate voi fi plecat demult ...
Saruta-ma-n absenta si-n somn – saruta-mi umbra.
Poeta Maria Baciu
Biografie
Baciu Maria (n. 4 martie 1942, Todireni, Botoșani) este o poetă română. Membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Maria Baciu s-a născut la 4 martie 1942, în Cernești, com. Todireni, jud. Botoșani. Facultatea de Filologie a Universitatii "Al.I.Cuza" Iași, promoția 1966. Intre anii 1966-1970 a fost profesoară de limba și literatura româna la Liceul Teoretic din Trușești și la Școala Normală "N.Iorga" din Botoșani (din 1970), remarcându-se printr-o activitate didactică deosebită. Profesoară de limba și literatura română la Liceul Pedagogic din Botoșani. Redactor șef al revistei pentru copii "Sotron" și al revistei pentru adolescenți "Pardon!". În 1980 înființează Cenaclul literar "M. Eminescu", în 1983 editează publicația "Educatorul", iar între anii 1994 - 1996 revista pentru copii "Sotron", inițiative încununate cu succes. Paralel cu activitatea de la catedră și cea editorială, publică versuri, articole literare și recenzii în diverse ziare și reviste ca: Clopotul, Gazeta de Botoșani, Caiete botoșenene, Hyperion, Colloquium, Cronica, Convorbiri literare, Luceafarul, Ateneu, România literară, Învățătorul, Lumina lină ș.a. A scris poezie, proză pentru copii, carte de metodică pentru uz școlar, teatru pentru copii. Este o scriitoare botoșăneană.
Apariții editoriale:
- "Oglinzi", versuri, Iași, Junimea, 1988.
- "Buna dimineata, Puf", poezii pentru copii, Botoșani, Inspectoratul Scolar al jud. Botoșani, 1994.
- "Cartea cu semnele rupte", poezii, Botoșani, Eldos, 1995.
- "Daruri de Crăciun", poezii pentru copii, Iași, Fides, 1996.
- "Lume îndrăzneață", Botoșani, Grafik Art, 1998.
- "Zodie cu...otrăvuri", Botoșani, Grafik Art, 1998.
- "Fetița cu buline", versuri, Timisoara, Ed.Augusta, 2000.
A colaborat pentru alcătuirea unei cărți pentru uz didactic "Scenarii și povestiri pentru grădiniță și clasele I-IV", Botoșani, Eldos, 1995. Autoare a piesei de teatru pentru copii "Tigrisorul Pietrek", care se joacă începând cu anul 1995 pe scena Teatrului de păpuși "Vasilache", Botoșani, Grafik Art, 2000.
- "Vremea fragilor", poezii pentru copii, Augusta, Timișoara, 2000.
- "Vinovatul spectacol", poezii, Ed.Augusta, Timișoara, 2001.
- "Necuprinsele iubiri",poezii, Ed.Augusta, Timișoara, 2003.
- "Țara ionuților pozitivi", roman, Ed.Grafik-Art, Botoșani, 2003.
- "Neimblinzitele cercuri", Timisoara, Helicon.
Poetul Vasile Igna
Biografie
IGNA Vasile, se naste la 4 mart. 1944, comuna Ardusat, judetul Maramures.
Poet si prozator.
Fiul lui Vasile Igna si al Mariei (n. Rata), agricultori.
Liceul la Somcuta Mare (absolvit in 1961); licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Cluj (1966). Prof. de limba si literatura romana in Gadalin, judetul Cluj (1966- 1969); redactor la Editura Dacia din Cluj (din 1970; director din 1988).
Colaboreaza la revista Tribuna, Steaua, Luceafarul, Ateneu, Echinox, Vatra, Romania literara. Transilvania etc. Debut cu versuri in Viata studenteasca (1963); debut editorial cu placheta de versuri Arme albe (1968), urmata de inca sase volum de poezii (Fum si ninsoare. 1972; Provincia carturarului, 1975; Starea de urgenta, 1981; Gradina oarba, 1984; Insula verde, 1986; Orbite. 1989), ce definesc un lirism de factura intelectualist-livresca. reflexiv si elegiac, cu punctul de plecare in notatia evenimentului cotidian, „prozaic", generator de reverii evanescente ori (indeosebi in ultima carte) de viziuni in care tonalitatea melancolica e dublata de ironie si sarcasm.
Sub titlul Ora morilor de vint (1978), a tiparit o suita de povestiri fantastice, urmata de citeva „pretexte" - poeme in proza cu caracter autobiografic. Premiul Asoc. Scriitorilor din Cluj (1972; 1981).
Inca insuficient individualizate si nescutite de abstractiuni, poemele din Arme albe (1968) lasa sa se intre vada unele date definitorii pentru evolutia scrisului lui Vasile Igna: inclinatia spre reveria calma, intr-un univers in care lucrurile au forme indecise si culori stinse, sugestia unei atmosfere dominate de „recele palid al melancoliei", intr-un regim al conjunctiei dintre rememorarea fragilelorimagini ale trecutului si fan-tazare se situeaza si versurile cuprinse in volumul Fum si ninsoare (1972), care certifica maturizarea poetului. Discretia „versului abia soptit" se simte peste tot, desi rostirea lui nu e lipsita de un paradoxal patos al modestiei si timiditatii in fata spectacolului universal: in constructia lui. ca si in propria-i gesticulatie, poetul pune destula solemnitate:
Poet si prozator.
Fiul lui Vasile Igna si al Mariei (n. Rata), agricultori.
Liceul la Somcuta Mare (absolvit in 1961); licentiat al Facultatii de Filologie a Univ. din Cluj (1966). Prof. de limba si literatura romana in Gadalin, judetul Cluj (1966- 1969); redactor la Editura Dacia din Cluj (din 1970; director din 1988).
Colaboreaza la revista Tribuna, Steaua, Luceafarul, Ateneu, Echinox, Vatra, Romania literara. Transilvania etc. Debut cu versuri in Viata studenteasca (1963); debut editorial cu placheta de versuri Arme albe (1968), urmata de inca sase volum de poezii (Fum si ninsoare. 1972; Provincia carturarului, 1975; Starea de urgenta, 1981; Gradina oarba, 1984; Insula verde, 1986; Orbite. 1989), ce definesc un lirism de factura intelectualist-livresca. reflexiv si elegiac, cu punctul de plecare in notatia evenimentului cotidian, „prozaic", generator de reverii evanescente ori (indeosebi in ultima carte) de viziuni in care tonalitatea melancolica e dublata de ironie si sarcasm.
Sub titlul Ora morilor de vint (1978), a tiparit o suita de povestiri fantastice, urmata de citeva „pretexte" - poeme in proza cu caracter autobiografic. Premiul Asoc. Scriitorilor din Cluj (1972; 1981).
Inca insuficient individualizate si nescutite de abstractiuni, poemele din Arme albe (1968) lasa sa se intre vada unele date definitorii pentru evolutia scrisului lui Vasile Igna: inclinatia spre reveria calma, intr-un univers in care lucrurile au forme indecise si culori stinse, sugestia unei atmosfere dominate de „recele palid al melancoliei", intr-un regim al conjunctiei dintre rememorarea fragilelorimagini ale trecutului si fan-tazare se situeaza si versurile cuprinse in volumul Fum si ninsoare (1972), care certifica maturizarea poetului. Discretia „versului abia soptit" se simte peste tot, desi rostirea lui nu e lipsita de un paradoxal patos al modestiei si timiditatii in fata spectacolului universal: in constructia lui. ca si in propria-i gesticulatie, poetul pune destula solemnitate:
„O, aceste neinsemnate lucruri
mutenia lor o laud muzica lor o ascult lor ma inchin in albe catedralele frigului". |
Stridentele retorice sint insa evitate cu grija si, daca „imnul din cuvinte drepte se alege - cum spune poetul - intr-o indepartata patrie a cristalelor", optiunea-pen-tru puritatea discursului si finetea desenului imagistic nu instraineaza poezia de firescul existential. „Dreptul de a fi egal" cu „lucrurile neinsemnate din preajma" este revendicat deopotriva in cartea urmatoare, Provincia carturarului (1975). Privite prin fereastra bibliotecii, evenimentele, gesturile, obiectele cele mai banale capata reliefuri particulare: poemul devine aici cind un fel de „oda elementara", cind reversul ei surdinizat-ironic. Fata de aceste carti. Starea de urgenta (1981) atesta o considerabila sporire a tensiunii dintre eu si univers, ca si importante schimbari la nivelul limbajului liric. Cea dintii tine de agravarea sentimentului singuratatii si al precaritatii fapturii intr-o lume ea insasi precara, ce nu poate fi decit vag corectata printr-o imaginatie activa
(„da dreptate imaginatiei
alunga memoria, stop inteligentei"),
In timp ce ultimele se refera la o anume radicalizare a expresiei, in sensul desprinderii de caligrafiile de pina acum, al „pro-zaizarii" voite a discursului ce cunoaste accente brutale si violente. Coexista in acest volum temele si tehnica mai vechii poezii a lui Vasile Igna (de exemplu, Herbanm', ciclul Sase variatiuni pe o tema zoologica; seria Semne, cu viziunile violent caricaturale amintind de un G. Benn, din grupajul pus sub titlul Cartier, ce poate fi apropiat, intr-o oarecare masura, si de Cadavre in vid al lui A. E. Baconsky). in line, sub semnul direct al „starii de urgenta" se situeaza ultimele texte ale cartii, conturind un spatiu al alienarii omului amenintat de puterile dereglate ale secolului. in Gradina oarba (1984) Vasile Igna renunta in mare masura la limbajul de „reportaj" expresionist, starea de tensiune si crispare fiind transmisa prin concentrarea expresiei si forma parabolic- oraculara, riscind, pe alocuri, ariditatea si excesul incifrarii. Notatia intelec-tualizata a „peisajelor" mediaza o confesiune de substanta elegiaca. Nelinistii si chiar reveriei solare li se pune insa o anumita surdina: „meandrele tipatului" calmeaza discursul intr-o scriiturainclinind adesea spre rafinamente manieriste. Fumul (amurgul, cenusa) si ninsoarea se regasesc aici ca repere simbolice fundamentale.
Spatiul emblematic al gradinii oarbe hieroglifa a eului profund si topos ambiguu al elementaritatii informe, dar si al solitudinii si frustrarii - e o „tema" centrala, pentru mai multe „variatiuni", servind drept reper coagulant al viziunii, tot asa cum vor fi dealul in cartea urmatoare. Insula verde (1986), ori orbita si fereastra din volumul Orbite (1989).
In jurul lor, poetul sintetizeaza intr-o desfasurare contrapunctica intregul registru de atitudini lirice de pina acum, intr-un discurs in care „impresionismul" imagistic coexista cu grafia complicatacu finete a obiectelor, iar consistenta plastica a viziunii echilibreaza momentele discursive. Fondul de sensibilitate elegiac este mereu prezent, traducind „dispozitia precara" a spiritului, fragilitatea echilibrului dintre eu si univers.
OPERA:
Arme albe, versuri. Cluj, 1968; Fum si ninsoare, versuri, Cluj, 1972; Provincia carturarului, versuri, Cluj-Napoca, 1975; Ora morilor de vint, povestiri fantastice. Cluj- Napoca, 1978; Starea de urgenta, versuri, Bucuresti, 1981; Gradina oarba, Cluj-Napoca, 1984; Insula verde, versuri. Bucuresti, 1986; Orbite, versuri. Bucuresti, . Traduceri: M. Puig, Cel mai frumos tango, in co-lab„ Bucuresti, 1981; A. E. Miiete, Cintecele soarelui, Cluj-Napoca, 1981; B. Perez Galdos. Torquemada, in colab.. Bucuresti, 1984; D. Kane-Ilopoulos, 42 de poeti greci contemporani, in colab., Cluj-Napoca, 1984. |
REFERINTE CRITICE:
P. Poanta, Modalitati : Al. Piru, Poezia, II; M. Iorgulescu, Scriitori ; Gh. Grigurcu, Poeti; P. Poanta, Radiografii. I-II, 1978-l983; D. Flamand, in Amfiteatru, nr. II, 1981; Gh. Grigurcu, in Steaua, nr. . 1981: M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 46, 1981; D. C. Mihailescu, in Tribuna, nr. 16, 1981; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 37, 1981; N. Steinhardt, Critica ; L. Ulici, in Romania literara, nr. 48, 49, 1984; M. Papahagi, in Tribuna, nr. 49, 1984; E. Simion, in Flacara, nr. 51, 1984; I. Pop, in Steaua, nr. 1, 1985; V. Tascu, Poezia poeziei de azi, 1985; E. Simion, in Romania literara, nr. 42, 1986: M. Papahagi, in Tribuna, nr. 46, 1986; C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1986; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986; idem, in Orizont, nr. 6, 1987; A. Pantea, in Vatra, nr. 3, 1987; . Pop. in Steaua, nr. 7, 1989. |
Grădina oarbă
Petrecuram clipe fara de noi in golul amiezii de vara.
Vantul despica frunzele pana la drumul drept al nervurilor morisca florii de urzica nu se lasa inselata
de doliul unui bondar sosit prea tarziu.
O vesnicie blanda intampina sosirea ta capat sa pui disperarii preacuvioasei sulfine.
Sunt aici.
Dupa-amiaza m-a primit cu o umbra lunga si diforma, iat-o facand cu ochiul maracinilor insangerati, lenesilor cautatori de nisip aurifer tulburati de inserare.
Voi avea putere sa cercetez numele tuturor plantelor, sa soptesc ca iertarea-i o falsa ispita, ca totul striga numele tau
Iocasta, sotie a celui intors sa domneasca-n desert?
Cat esti de indoliata, cum iti curg lacrimile
pe sub razoarele imbatranite in singuratate,
cu ele insele traind intr-o lunga convalescenta,
de ele lepadandu-se, scotandu-si ochii de trei ori pe zi,
precum fecioara coborand sa puna giulgiul
pe trupul ce se raceste.
Frumoasa tristete, ochii tai sunt violeti
Gradina e oarba, cineva toarna otrava-n urechile zilelor.
Vantul despica frunzele pana la drumul drept al nervurilor morisca florii de urzica nu se lasa inselata
de doliul unui bondar sosit prea tarziu.
O vesnicie blanda intampina sosirea ta capat sa pui disperarii preacuvioasei sulfine.
Sunt aici.
Dupa-amiaza m-a primit cu o umbra lunga si diforma, iat-o facand cu ochiul maracinilor insangerati, lenesilor cautatori de nisip aurifer tulburati de inserare.
Voi avea putere sa cercetez numele tuturor plantelor, sa soptesc ca iertarea-i o falsa ispita, ca totul striga numele tau
Iocasta, sotie a celui intors sa domneasca-n desert?
Cat esti de indoliata, cum iti curg lacrimile
pe sub razoarele imbatranite in singuratate,
cu ele insele traind intr-o lunga convalescenta,
de ele lepadandu-se, scotandu-si ochii de trei ori pe zi,
precum fecioara coborand sa puna giulgiul
pe trupul ce se raceste.
Frumoasa tristete, ochii tai sunt violeti
Gradina e oarba, cineva toarna otrava-n urechile zilelor.
În fiecare poem
In fiecare poem se ascunde o femeie
pe masura ce scrii isi dezveleste bratele
si isi potriveste respiratia
dupa cea a animalelor domestice
aproape nu ramane nimic care sa nu fie
atins de rasuflarea ei cu miros de prunc nou nascut.
Numai poetul are gesturi firesti cand o zareste printre
jaluzelele poemului dezbracandu-se
numai el ii poate ridica parul ce se revarsa
peste vaile pieptului cum ar ridica un suvoi de fum
auriu prelins din prabusirea rece a stelelor.
Numai el ii poate dezlega cuvintele spuse in vis
cum ar descifra o epistola scrisa pe intuneric si
aproape nu e mireasma ce cutreiera narile ei ceresti
sa nu fie destinata florilor, poamelor din livada.
Cand vine amurgul ea imbraca hainele de umbra
ale realitatii, ale dorintei tesute din vorbe exsangui
nu din sperante si subintelesuri.
Doar uneori asemeni cu sufletul nevazut al stelelor
trupul ei se viseaza pe sine
jumatate carne jumatate abur
eu stau intre ele hotar
jumatate paine jumatate vin
ca un pelerin in tinutul manos al hazardului.
pe masura ce scrii isi dezveleste bratele
si isi potriveste respiratia
dupa cea a animalelor domestice
aproape nu ramane nimic care sa nu fie
atins de rasuflarea ei cu miros de prunc nou nascut.
Numai poetul are gesturi firesti cand o zareste printre
jaluzelele poemului dezbracandu-se
numai el ii poate ridica parul ce se revarsa
peste vaile pieptului cum ar ridica un suvoi de fum
auriu prelins din prabusirea rece a stelelor.
Numai el ii poate dezlega cuvintele spuse in vis
cum ar descifra o epistola scrisa pe intuneric si
aproape nu e mireasma ce cutreiera narile ei ceresti
sa nu fie destinata florilor, poamelor din livada.
Cand vine amurgul ea imbraca hainele de umbra
ale realitatii, ale dorintei tesute din vorbe exsangui
nu din sperante si subintelesuri.
Doar uneori asemeni cu sufletul nevazut al stelelor
trupul ei se viseaza pe sine
jumatate carne jumatate abur
eu stau intre ele hotar
jumatate paine jumatate vin
ca un pelerin in tinutul manos al hazardului.
Treci
Treci pe langa mine viata si eu ma incapatanez
sa nu fac prostii sa raman condamnat sa traiesc
pe micile mele proprietati, in intuneric unde
se strecoara serpii unde nisipul le pastreaza urmele
pana dimineata tarziu.
Tu porti in alte parti bataliile tale
eu nu te-am urmat niciodata
n-am vazut prea clar in ofertele tale
norocul avea aripile prea mari
m-au purtat mereu prin alte tari decat prin cele visate.
Norocul are totdeauna aripi de sindrila
apele fricii le
ingreuneaza si mai tare
nu lasa niciodata trupul sa se
usuce ca o piatra la soare.
Adesea arborii tremura cad frunzele
cu miile cad frunzele
si acopera drumurile chiar si pe cele
demult pietruite.
Si n-am curajul sa alerg
nici inainte nici inapoi
stau pe loc
iar tu treci pe langa mine tot mai trufasa
tot mai increzatoare in focul tau ce nu mai
da nici o caldura,
inconfortabila penibila piezisa
ascultand moartea
ca pe o fraza perfecta.
sa nu fac prostii sa raman condamnat sa traiesc
pe micile mele proprietati, in intuneric unde
se strecoara serpii unde nisipul le pastreaza urmele
pana dimineata tarziu.
Tu porti in alte parti bataliile tale
eu nu te-am urmat niciodata
n-am vazut prea clar in ofertele tale
norocul avea aripile prea mari
m-au purtat mereu prin alte tari decat prin cele visate.
Norocul are totdeauna aripi de sindrila
apele fricii le
ingreuneaza si mai tare
nu lasa niciodata trupul sa se
usuce ca o piatra la soare.
Adesea arborii tremura cad frunzele
cu miile cad frunzele
si acopera drumurile chiar si pe cele
demult pietruite.
Si n-am curajul sa alerg
nici inainte nici inapoi
stau pe loc
iar tu treci pe langa mine tot mai trufasa
tot mai increzatoare in focul tau ce nu mai
da nici o caldura,
inconfortabila penibila piezisa
ascultand moartea
ca pe o fraza perfecta.
Daniela Caurea
Biografie Daniela Caurea
Daniela Caurea s-a născut la 7 iunie 1951 în Târgu Ocna; a murit în catastrofa din 4 martie 1977 în Bucureşti.
Debutul poetic şi-l face în revista Cronica din 26 noiembrie 1966, publicând apoi şi în Iaşul literar, Tomis, Ateneu, Amfiteatru, în antologiile Tineri poeţi, Ed. Tineretului, 1969 şi Cerul în apă, Junimea, 1970.
Primejdii lirice se intitulează prima plachetă de versuri, apărută tot la Junimea, in 1973.Cu puţin timp înainte de moarte scosese un volum de poezii pentru copii, Cartea anotimpurilor, la Ed. Ion Creanga şi îşi definitivase pentru Editura Eminescu o nouă culegere de versuri: văzuhul de cuvinte.
Un dialog pe marginea manuscrisului Adalbert Ignotus, dialog proiectat pentru începutul lunii martie, n-a mai avut loc...
Destin
Sefa de promotie a liceului din Tg. Ocna, Daniela a urmat facultatea de Filologie a Universitatii din Iasi unde l-a avut profesor pe Constantin Ciopraga. Pe la jumatatea studiilor, drumurile au dus-o insa la Bucuresti unde a urmat facultatea de limba si literatura romana, secundar engleza.
La examenul de stat - a fost cap de serie al promotie- a prezentat lucrarea "Motive acvatice in gandirea lui Eminescu", pentru care profesorul titular Zoe Dumitrescu Busulenga, i-a acordat fara ezitare nota 10.
Dupa absolvirea facultatii a devenit profesor in invatamantul superior. Dar, dincolo de catedra statea poeta. A debutat in revista Cronica (1966), dar s-a remarcat ca poet in revista Amfiteatru (1971). Nu a publicat decat doua volume, "Primejdii lirice" si "Cartea anotimpurilor". Cel de-al treilea volum fusese depus la editura Eminescu, dar avea sa apara in 1978.
Dezastrul
Era o seara cu luna plina pe cerul Bucurestilor. Daniela se afla in vizita la Toma Caragiu. Poate ca daca nu ar fi iesit cu totii din apartament pe casa scarii, altfel i-ar fi fost soarta. Trupul neinsufletit al Danielei avea sa fie descoperit de mama sa dupa sase zile de la cutremur, pe malurile Dambovitei, dupa ce a cautat-o la toate spitalele, morgile si corturile Crucii Rosii din Capitala.
A fost cea mai tanara dintre cei 9 scriitori pieriti in cumplitul cutremur. In iulie 1977, Dana urma sa implineasca 26 de ani.
Mormant simplu
Dupa 39 de ani de la cumplitul cutremur din 4 martie 1977, Daniela Caurea se odihneste intru eternitate in cimitirul din Tg. Ocna. Mormantul ei, saracacios, nu l-ai putea descoperi decat cu ajutorul celor care au cunoscut-o. Este doar o cruce de metal inscriptionata cu numele poetei, inconjurata de o sarma de fier.
Daniela Caurea s-a născut la 7 iunie 1951 în Târgu Ocna; a murit în catastrofa din 4 martie 1977 în Bucureşti.
Debutul poetic şi-l face în revista Cronica din 26 noiembrie 1966, publicând apoi şi în Iaşul literar, Tomis, Ateneu, Amfiteatru, în antologiile Tineri poeţi, Ed. Tineretului, 1969 şi Cerul în apă, Junimea, 1970.
Primejdii lirice se intitulează prima plachetă de versuri, apărută tot la Junimea, in 1973.Cu puţin timp înainte de moarte scosese un volum de poezii pentru copii, Cartea anotimpurilor, la Ed. Ion Creanga şi îşi definitivase pentru Editura Eminescu o nouă culegere de versuri: văzuhul de cuvinte.
Un dialog pe marginea manuscrisului Adalbert Ignotus, dialog proiectat pentru începutul lunii martie, n-a mai avut loc...
Destin
Sefa de promotie a liceului din Tg. Ocna, Daniela a urmat facultatea de Filologie a Universitatii din Iasi unde l-a avut profesor pe Constantin Ciopraga. Pe la jumatatea studiilor, drumurile au dus-o insa la Bucuresti unde a urmat facultatea de limba si literatura romana, secundar engleza.
La examenul de stat - a fost cap de serie al promotie- a prezentat lucrarea "Motive acvatice in gandirea lui Eminescu", pentru care profesorul titular Zoe Dumitrescu Busulenga, i-a acordat fara ezitare nota 10.
Dupa absolvirea facultatii a devenit profesor in invatamantul superior. Dar, dincolo de catedra statea poeta. A debutat in revista Cronica (1966), dar s-a remarcat ca poet in revista Amfiteatru (1971). Nu a publicat decat doua volume, "Primejdii lirice" si "Cartea anotimpurilor". Cel de-al treilea volum fusese depus la editura Eminescu, dar avea sa apara in 1978.
Dezastrul
Era o seara cu luna plina pe cerul Bucurestilor. Daniela se afla in vizita la Toma Caragiu. Poate ca daca nu ar fi iesit cu totii din apartament pe casa scarii, altfel i-ar fi fost soarta. Trupul neinsufletit al Danielei avea sa fie descoperit de mama sa dupa sase zile de la cutremur, pe malurile Dambovitei, dupa ce a cautat-o la toate spitalele, morgile si corturile Crucii Rosii din Capitala.
A fost cea mai tanara dintre cei 9 scriitori pieriti in cumplitul cutremur. In iulie 1977, Dana urma sa implineasca 26 de ani.
Mormant simplu
Dupa 39 de ani de la cumplitul cutremur din 4 martie 1977, Daniela Caurea se odihneste intru eternitate in cimitirul din Tg. Ocna. Mormantul ei, saracacios, nu l-ai putea descoperi decat cu ajutorul celor care au cunoscut-o. Este doar o cruce de metal inscriptionata cu numele poetei, inconjurata de o sarma de fier.
XLV
O, monkey, fragedă zambilă,
măduva spinării ca o dantelă
spre soare se ridică, punând
pe creştetul zilei coroana dinţilor tăi albi.
Trec zilele, monkey, şi inima celor
dragi se usucă, drumul de dincoace
de nori ca un şarpe bătrân, nemişcat
doarme sub ploi şi sub soare.
O, monkey, dragostea nu are de ales,
vine şi pleacă şi pe frunze de
mentă, pe un lujer subţire se usucă
regretul, chimvale şi fluiere de os
o încântă să plece, călătorind
prin lume, sub nume ascuns.
Şi aşa, rămân numai cu tine,
faţă în faţă, nemângâiate, ca lacrima,
eu să ştiu cât eşti de bună
şi să nu-mi fii de nici
un folos, tu, pe-o coardă de vişin
prelungă să luneci la mine, în jos.
măduva spinării ca o dantelă
spre soare se ridică, punând
pe creştetul zilei coroana dinţilor tăi albi.
Trec zilele, monkey, şi inima celor
dragi se usucă, drumul de dincoace
de nori ca un şarpe bătrân, nemişcat
doarme sub ploi şi sub soare.
O, monkey, dragostea nu are de ales,
vine şi pleacă şi pe frunze de
mentă, pe un lujer subţire se usucă
regretul, chimvale şi fluiere de os
o încântă să plece, călătorind
prin lume, sub nume ascuns.
Şi aşa, rămân numai cu tine,
faţă în faţă, nemângâiate, ca lacrima,
eu să ştiu cât eşti de bună
şi să nu-mi fii de nici
un folos, tu, pe-o coardă de vişin
prelungă să luneci la mine, în jos.
XVI
Şarpele fantastic e cea mai
grea întrebare cu care ne bântuie
piatra; răspunsul fiind unul singur
având dreptul la el o singură dată,
înconjură limba cu spini şi fruntea
cu ploi de furnici, singura şansă
fiind să trăieşti ca un arbore
împlinit, urcându-şi solzii în singurătate.
Răspunsul te va copleşi într-o
bună dimineaţă şi-l vei striga
cu voce tare, ca-ntr-un înec.
Se vor găsi destui să-ţi întindă
un braţ dezgolit şi mirarea,
dar va fi prea târziu,
vei putea vedea limpede,
şarpele perfid urcând
pe unghiile Julietei, sus în balcon,
şi monstrul lunecând din
cetate spre neamul lui Laokoon.
grea întrebare cu care ne bântuie
piatra; răspunsul fiind unul singur
având dreptul la el o singură dată,
înconjură limba cu spini şi fruntea
cu ploi de furnici, singura şansă
fiind să trăieşti ca un arbore
împlinit, urcându-şi solzii în singurătate.
Răspunsul te va copleşi într-o
bună dimineaţă şi-l vei striga
cu voce tare, ca-ntr-un înec.
Se vor găsi destui să-ţi întindă
un braţ dezgolit şi mirarea,
dar va fi prea târziu,
vei putea vedea limpede,
şarpele perfid urcând
pe unghiile Julietei, sus în balcon,
şi monstrul lunecând din
cetate spre neamul lui Laokoon.
XLVII
Zeii urcă pe jos şi parfumul de piersici
îi robeşte acestui pământ...
Cupolele păpădiei se sting
luminând cu o ultimă rază spectrul
toamnei la miazăzi. Sunt atât de singură,
încât pui de lup şi de veveriţă
laolaltă la piept aş încălzi. Torcând
sub luna nouă o gheară de-argint,
somnul sub munţi de zahăr se pierde,
gonind la tâmpla puiului de urs
un iad de miere şi de zmeură
verde. Nici să nu îmi mai scrii,
ar fi ca o moară de vânt în câmpie,
ca o pasăre moartă şi grea, lovind
în piptul meu de soţie, şi nici
să nu te arăţi, să priveşti în oglinzi
cum liniştea ca o frunză de laur
pe frunte îţi creşte, cum jur împrejur
în salturi largi, muţenia te înrobeşte.
Mai simt şalul cald al copilăriei
pe umăr, eu mai pot istovi
singurătatea începând de la capăt
să număr: credinţa neîntinată
în ploi, în geniul rotund
al mingii de tenis, în dans,
în noaptea cu lună, în victoria
Angelei Davis.
îi robeşte acestui pământ...
Cupolele păpădiei se sting
luminând cu o ultimă rază spectrul
toamnei la miazăzi. Sunt atât de singură,
încât pui de lup şi de veveriţă
laolaltă la piept aş încălzi. Torcând
sub luna nouă o gheară de-argint,
somnul sub munţi de zahăr se pierde,
gonind la tâmpla puiului de urs
un iad de miere şi de zmeură
verde. Nici să nu îmi mai scrii,
ar fi ca o moară de vânt în câmpie,
ca o pasăre moartă şi grea, lovind
în piptul meu de soţie, şi nici
să nu te arăţi, să priveşti în oglinzi
cum liniştea ca o frunză de laur
pe frunte îţi creşte, cum jur împrejur
în salturi largi, muţenia te înrobeşte.
Mai simt şalul cald al copilăriei
pe umăr, eu mai pot istovi
singurătatea începând de la capăt
să număr: credinţa neîntinată
în ploi, în geniul rotund
al mingii de tenis, în dans,
în noaptea cu lună, în victoria
Angelei Davis.
Veronica Porumbacu
Biografie
PORUMBACU Veronica (pseudonimul Veronicai Schwefelberg), se naste la 24 ocl. 1921, Bucuresti - moare in 4 mart. 1977, Bucuresti.
Poeta si prozatoare.
Fiica avocatului Arnold Schwefelberg si al Bettyei (n. Griinbaun). Sotia lui Mihail Petroveanu.
Pina la sapte ani, este ingrijita de o doica originara din Porumbacu de Sus-Fagaras. Studii la Liceul „Elena Doamna" (1932-l940), apoi la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1944-l948). invatatoare (1943), redactor la Radiodifuziunea Romana (1945-l949), redactor si redactor-sef adjunct la revista Viata Romaneasca (1949-l953), redactor-sef adjunct la Gazeta literara (1953-l956), sef de sectie la Uniunea Scriitorilor (1956-l964).
Din 1970, prof. la Palatul Pionierilor din Bucuresti. Debut sub pseudonimul Maria Radu, in ziarul Ecoul (1944). Alte colab.: Lumea (dirijata de G. Cafinescu), Contemporanul, Flacara, Viata Romaneasca, Gazeta literara. Steaua, Tribuna, Ateneu, Orizont, Luceafarul etc.
A debutat cu volumul La capatul lui '38 (proza) si Visele Babei Dochia (versuri). Foarte abundenta si de scazula valoare estetica, poezia publicata intre 1950 si 1960 versifica la modul discursiv si superficial-jumalistic temele si „tezele" vremii. Abia cu Diminetile simple (1961), creatia poeiei redevine mai personala, sub semnul unui lirism al evenimentului cotidian, adesea domestic, ilustrai si de volum urmatoare, de la Memoria cuvintelor (1963), la Voce (1974). Veronica Porumbacu este si autoarea unor insemnari de calatorie prin tara si strainatate (Bilet in circmi. 1965; Dramuri si zile, l%9), precum si a doua remarcabile carti de memorialistica Portile (1968) si Voce si val (1976).
A scris si versuri pentru copii. Numeroase traduce de calitate din Schiller, Racine, Louise Labe, Emily Dickinson, Rafael Alberti, Radnoti Miklos, Jozsef Altila. poezia nordica moderna.
Lectura primelor versuri ale poetei lasa greu sa se inlrevada evolutia scrisului sau din anii imediat urmatori. Poemele debutului marturisesc cautarea de sine, asteptarea afirmarii unor muliiple virtualitati („in mine toiul asteapta sa fiu"), intr-o expresie vag blagiana, aminiind, prin notatia senzoriala, de Pasii profetului, dar si de Tara ferelor a Mariei Banus. Majoritatea poeziilor sint pasteluri, unele in tonurile expresioniste ale „generatiei razboiului", altele cu transparente de acuarela. Cu volumul Anii acestia (1950), Veronica Porumbacu inaugureaza insa o intreaga serie de carti ce se vor ilustrative pentru patosul civic al vremii, dar care nu depasesc decit foarte rar nivelul simplei versificatii leziste. Sini compuneri retorice, diluate, incit din antologia de Lirice (1957) se retin lot versurile de la debut si citeva texe mai discret conlesive. Spatiul in care Veronica Porumbacu se misca mai liber, reusind sai dea contururi personale, este cel al evenimentului cotidian, nespeciaculos, in directa legatura cu omenescul interpretai sub semnul comuniunii tandre cu lucrurile, al emotiei ce insoteste gesturile cele mai simple. Nota patetica nu lipsesie, insa e atenuata de melancolie. Diminetile simple (1961) constituie prima dovada convingatoare a acestei regasiri de sine,, prin renuntar a la „programul" activist si afirmarea unei anumite umilinte si modestii a vocii. Citeva versuri din ciclul Ceasul increderii rezuma expresiv acest nou program liric:
Poeta si prozatoare.
Fiica avocatului Arnold Schwefelberg si al Bettyei (n. Griinbaun). Sotia lui Mihail Petroveanu.
Pina la sapte ani, este ingrijita de o doica originara din Porumbacu de Sus-Fagaras. Studii la Liceul „Elena Doamna" (1932-l940), apoi la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1944-l948). invatatoare (1943), redactor la Radiodifuziunea Romana (1945-l949), redactor si redactor-sef adjunct la revista Viata Romaneasca (1949-l953), redactor-sef adjunct la Gazeta literara (1953-l956), sef de sectie la Uniunea Scriitorilor (1956-l964).
Din 1970, prof. la Palatul Pionierilor din Bucuresti. Debut sub pseudonimul Maria Radu, in ziarul Ecoul (1944). Alte colab.: Lumea (dirijata de G. Cafinescu), Contemporanul, Flacara, Viata Romaneasca, Gazeta literara. Steaua, Tribuna, Ateneu, Orizont, Luceafarul etc.
A debutat cu volumul La capatul lui '38 (proza) si Visele Babei Dochia (versuri). Foarte abundenta si de scazula valoare estetica, poezia publicata intre 1950 si 1960 versifica la modul discursiv si superficial-jumalistic temele si „tezele" vremii. Abia cu Diminetile simple (1961), creatia poeiei redevine mai personala, sub semnul unui lirism al evenimentului cotidian, adesea domestic, ilustrai si de volum urmatoare, de la Memoria cuvintelor (1963), la Voce (1974). Veronica Porumbacu este si autoarea unor insemnari de calatorie prin tara si strainatate (Bilet in circmi. 1965; Dramuri si zile, l%9), precum si a doua remarcabile carti de memorialistica Portile (1968) si Voce si val (1976).
A scris si versuri pentru copii. Numeroase traduce de calitate din Schiller, Racine, Louise Labe, Emily Dickinson, Rafael Alberti, Radnoti Miklos, Jozsef Altila. poezia nordica moderna.
Lectura primelor versuri ale poetei lasa greu sa se inlrevada evolutia scrisului sau din anii imediat urmatori. Poemele debutului marturisesc cautarea de sine, asteptarea afirmarii unor muliiple virtualitati („in mine toiul asteapta sa fiu"), intr-o expresie vag blagiana, aminiind, prin notatia senzoriala, de Pasii profetului, dar si de Tara ferelor a Mariei Banus. Majoritatea poeziilor sint pasteluri, unele in tonurile expresioniste ale „generatiei razboiului", altele cu transparente de acuarela. Cu volumul Anii acestia (1950), Veronica Porumbacu inaugureaza insa o intreaga serie de carti ce se vor ilustrative pentru patosul civic al vremii, dar care nu depasesc decit foarte rar nivelul simplei versificatii leziste. Sini compuneri retorice, diluate, incit din antologia de Lirice (1957) se retin lot versurile de la debut si citeva texe mai discret conlesive. Spatiul in care Veronica Porumbacu se misca mai liber, reusind sai dea contururi personale, este cel al evenimentului cotidian, nespeciaculos, in directa legatura cu omenescul interpretai sub semnul comuniunii tandre cu lucrurile, al emotiei ce insoteste gesturile cele mai simple. Nota patetica nu lipsesie, insa e atenuata de melancolie. Diminetile simple (1961) constituie prima dovada convingatoare a acestei regasiri de sine,, prin renuntar a la „programul" activist si afirmarea unei anumite umilinte si modestii a vocii. Citeva versuri din ciclul Ceasul increderii rezuma expresiv acest nou program liric:
„As vrea sa traiesc toate aceste minuni
si sa ramin umila. As vrea sa lepad orgoliul din sufletul meu, sa fiu pelerinul prieten al tuturor arborilor. As vrea sa primesc ca el bucuriile simple si sa tresar, daruindu-Ie iar". |
Pe linia unui asemenea franciscanism in decor modern inainteaza de acum incolo, in mare pane, opera poetei.
„Simplul, omenescul vietii sens", descifrat in „lucruri marunte, nimicuri bogate", reslrinse frecvent la „cadrul mirai al odaii", constituie obiectivul esential al poetei; il aproximeaza, in reliefuri inegale estetic, si cartile urmatoare - Memoria cuvintelor (1963), intoarcerea din Cythera (1966), Histriana (1968) - in care se insinueaza un lot mai pronuntai timbru elegiac, predominant in Mine/alia (1970) si Voce (1974), acestea din urma reprezentind (jartea cea mai rezistenta a creatiei sale lirice. Implacabila trecere a timpului, sentimentul fragilitatii fiintei, prea putin contracarate de cel al duratei creatiei (numita, nu fara ironie, „edificiul solid al unor compromisuri gingase"), sint temele poeziei sale din ultimii ani, care atesta un evident cistig in sensul concentrarii expresiei, al autenticitatii confesiunii. Ceea ce poeta, supusa atunci sloganului ideologic, n-a reusii sa exprime din atmosfera adesea dramatica a deceniului sase isi gaseste, in pane, compensatia in cele doua volume de memorialistica - Portile (1968) si Voce si val (1976).
„Poveste a unei voci care s-a cautai pe sine in val si era cit pe ce sa se piarda" - dupa cum scrie Veronica Porumbacu in Cuvint inainte al ultimei carti - aceasta proza reconstituie o biografie reprezentativa pentru epoca postbelica, ale carei principale evenimente sint traite cu intensitate. Mediul familial, ambianta razboiului si activitatii politice ilegale, romantismul primelor iubiri, patosul angajarii in slujba „dictaturii proletariatului", cu tirzia recunoastere a concesiilor facute „sabloanelor", „dogmelor si prejudecatilor", „poleirii realitatii" momentului, platite cu „spulberarea cartilor (sale) din anii aceia", framintarile lumii literare sint surprinse expresiv, intr-o proza careia nu-i lipsesc culoarea si dinamismul. Caracterul memorialistic al acestor pagini este insa afectat, dincolo de relativa aulocenzura a confesiunii, si de schimbarea artificiala, fara o motivatie serioasa, a majoritatii numelor de persoane si publicatii culturale evocate.
OPERA:
La capatul lui '38, proza. Bucuresti, 1947; Visele Babei Dochia, versuri. Bucuresti, 1947; Anii acestia, versuri. Bucuresti, 1950; tlie Pintilie, versuri, Bucuresti, 1953; Prietenii mei, versuri. Bucuresti, 1953; Fata apelor. Bucuresti, 1954; Generatia mea. Bucuresti, 1955; Ilinca pleaca la tara. Bucuresti, 1956; Lirice, Bucuresti, 1957; intreg si parte, versuri. Bucuresti, 1959; Din lumea noastra. Bucuresti, 1960; Pagini din Coreea, Bucuresti, 1960; Diminetile simple, versuri. Bucuresti, 1961; Poezii, Bucuresti, 1962; Memoria cuvintelor, versuri, Bucuresti, 1963; Lung e drumul Dunarii, Bucuresti, 1964; Bilet in circuit, insemnari de calatorie, Bucuresti, 1965; intoarcerea din Cythera, versuri, Bucuresti, 1966; Histriana, versuri, Bucuresti, 1968; Portile, memorialistica. Bucuresti, 1968; Drumuri si zile, insemnari de calatorie, Bucuresti, 1969; Mineralia, versuri, Bucuresti, 1970; Cerc, Bucuresti, 1971; Ferestre deschise. Bucuresti, 1971; Legende la niste portrete, desene, Bucuresti, 1974; Voce, versuri. Bucuresti, 1974; Cercul'si Anamaria, Bucuresti, 1974 (ed. II, completata, 1979); Voce si val, memorialistica, Bucuresti, 1976; Versuri, Bucuresti, . Traduceri: Stepan Scipaciov, Versuri, Bucuresti, 1951; idem. Casuta din Suscencoe, Bucuresti, 1954; Jozsef Attila, Versuri, Bucuresti, 1955; Vorosmarty Mihaly, Opere alese. Bucuresti, 1958; Wilhelm Raabe, Gistele din Biitzow, Bucuresti, 1960 (in colab.); Alain Bosquet, Poezii, Bucuresti, 1965 (in colab.); Szemler Ferenc, Poezii, Bucuresti, 1966; Friedrich Schiller, Wilhelm Teii, Bucuresti, 1967; Mariana Alcoforado, Scrisorile portugheze. Bucuresti, 1967; Poezia nordica moderna, Bucuresti, 1968 (in colab.); Emily Dickinson, Versuri, Bucuresti, 1969; Rafael Alberti, Poezii, Bucuresti, 1973 (in colab.); Berde Maria, Vatra incinsa. Bucuresti, 1973 (in colab.), Emily Dickinson, Poeme, Bucuresti, 1974. |
REFERINTE CRITICE:
D. Micu, N. Manolescu, Literatura romana de azi, 1965; V. Felea, Reflexii critice, 1968; Al. Piru, Panorama; V. Cristea, in Romania literara, nr. 50, 1976; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 11, 1977; A. Popescu, in Steaua, nr. 3, 1977; D. Micu, in Contemporanul, nr. 3, 1977; V. Felea, in Tribuna, nr. 11, 1977; Maria Banus, in Romania literara, nr. 10, 1977; * *, 9 pentru eternitate. 4 martie 1977, 1977; E. Manu, Eseu despre generatia razboiului, 1978; idem, in Romania literara, nr. 9, 1978; H. Badescu, in Steaua, nr. 4, 1978; I. Cristoiu, in Saptamina, nr. 504, 1980; G. Chirila, in Contemporanul, nr. 10, 1981; V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, 1984; Al. Jebeleanu, in Orizont, nr. 31, 1987. |
8 martie
S-au aprins în noapte stele.
Ce aproape sunt de ele!
Numai să întind o mână
Şi-una-n palm-o să-mi rămână.
Mamă, vrei de ziua ta
Să-ţi aduc în dar o stea?
Alb Liliac De Munte
Alb liliac de munte, am înflorit tîrziu,
dar nu-mi apun ca-n vale, miresmele devreme.
Asa am fost, asa as vrea sa fiu:
imaculatul crîng de noi poeme.
Alb liliac de munte ... Pe drum sa rupi un ram,
sa-l amirosi la tine în odaie -
ca seara, înc-o vreme, lînga geam,
sa mai doresti tîrzia mea vapaie.
Vor Trece Ani
Nici cupele de-argint nu-mi plac,
nici auritele pocale,
ci dintre toate cel mai drag
imi e causul palmei tale.
Vor trece ani. Si-nnoitoare,
cu-aceeasi dragoste de fata,
voi bea din palma ta, de care
n-am sa ma satur niciodata.
Pe-acelasi drum, ca la-nceput
vom dogori mereu la fata.
Si-ntaia brazda-am sa-ti sarut
pe-obrazul insemnat de viata !
Dar daca, in aceeasi zi,
mi-ai da sa beau din mari pocale,
eu, dintre toate, m-as opri
tot la causul palmei tale.
TEATRU/FILM 4 Martie
Cu Toma Caragiu
Biografie
Unul din cei mai mari actori romani, cu activitate bogata în teatru, TV si film a interpretat cu precadere roluri de comedie, dar a excelat si in drame, unul dintre filmele sale de referinta fiind Actorul și Salbaticii. Maestrul Toma Caragiu s-a nascut la data de 21 august 1925 in orasul Ploiesti jud. Prahova. Provine dintr-o familie de aromani tatal sau fiind Nico Caragiu si mama sa Atena Papastere Caragiu originara din satul grecesc Aetomilitsa. Familia sa sa stabilit in orasul Ploiesti pe str. Rudului, nr.144, iar Toma Caragiu a urmat ciclul gimnazial la Liceul "Sfintii Petru și Pavel" din Ploiesti. La scurt timp a fost ales pentru trupa de teatru a liceului unde și scrie în revista liceului „Framantari". Termina liceul si obtine diploma de Bacalaureat in vara anului 1945. Se inscrie la facultatea de drept, dar nu dupa mult timp abandoneaza cursurile si se inscrie la Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica Bucuresti, clasa Victor Ion Popa. Debutul insa pe o scena adevarata se produce în anul 1948, pe scena Studioului Teatrului National din Piata Amzei, cand, student fiind, în anul III, i se încredintează rolul unui scutier din „Toreadorul din Olmado” în regia maestrului Ion Sahighian. La 1 mai 1948 este angajat ca membru la Teatrului National. Iar in 1949, la 24 ani, obtine Diploma de absolvire a I.A.T.C. S-a stins sin viata intr-un mod tragic, sub daramaturile blocului din Bucuresti unde locuia, în urma cutremurului din 4 martie 1977, fiind inmormantat la cimitirul Belu din Bucuresti.
· Toma Caragiu - Momente de Aur Vol. 1 (2003)
· Toma Caragiu - Momente de Aur Vol. 2 (2003)
· Toma Caragiu - Momente de Aur Vol. 3 (2003)
· Toma - dupa 20 de ani (1997) - el insusi
· Buzduganul cu trei peceți (1977) - Pamfilie / Popa Traista
· Conditia Penelopei (1977)
· Casa de la miezul noptii (1976)
· Dincolo de pod (1976)
· Gloria nu cîntă / Gloria nu cântă (1976)
· Marele singuratic (1976) - inginer agronom
· Operațiunea Monstrul (1976) - Directorul Dumitru
· Premiera (1976) - actorul Titi Precup
· Serenada pentru etajul XII (1976) - strungarul pensionar Firu
· Actorul și sălbaticii (1975) - Costica Caratase
· Mastodontul (1975) - muncitorul Gogan
· Nu filmam sa ne amuzam (1975) - responsabilul de restaurant Berbecaru
· Singurătatea florilor (1975) - Taximetristul Grigore Pascu
· Motive (1974)
· Tatăl risipitor (1974) - taranul Oaie
· Trei scrisori secrete (1974)
· Administratorul de bloc (1973) - Administratorul
· Casatoria periculoasa / (1973)
· Un august în flăcări (1973) - Seful Sigurantei, Mizdrache
· Bariera (1972) - seful de post de jandarmi Eftimie
· Ciprian Porumbescu (1972) - The Colonel
· Dragostea începe vineri (1972) - Maistrul Panait
· Explozia (1972) - Corbea, secretar de partid
· Zestrea domniței Ralu (1972) - Raspopitu
În regia Alexandru Bocăneț, regizor român de televiziune
Biografie
Alexandru "Andu" Bocaneț s-a nascut pe 15 februarie 1944, la Bucuresti. A absolvit Sectia de Actorie, a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica "Ion Luca Caragiale" din capitala, în 1965, la clasa prof. Ion Fintesteanu, dupa care a activat ca regizor la "Televiziunea Româna" (TVR). El a fost cel care a "descoperit" renumitul Trio, format din Dan Tufaru, Anda Calugareanu si Florian Pittis, cu care era prieten, dupa ce acestia i-au prezentat câteva "scheciuri", în noaptea de Revelion.
Ca regizor, a facut multe emisiuni distracitve si de "music-hall", "show"-uri influientat fiind de celebrul regizor de TV francez, Jean-Christoph Avery, în alb-negru, cu inventii "tehnice" de multiplicat imaginile, împartit ecranul, "zoomuri" etc., noi la vremea aceea.
A murit în groaznicul cutremur martie 1977, fiind în vizita la prietenul sau, actorul Toma Caragiu, cu care vroia sa serbeze finalizarea filmului "Gloria nu cânta", în care mult iubitul actor juca rolul principal, pe scara blocului "Continental", în care locuia acesta, la etajul II, surprinsi tocmai când vroiau sa fuga pe scari.
A fost casatorit cu talentata scenografa Doina Levintza.
Asemenea predecesorului sau francez Jean Vigo, si succesorului sau de mai tarziu, conațional Cristian Nemescu, si Alexandru Bocaneț a avut un destin situat sub semnul tragicului - dar poate la un nivel si mai dramatic decat al celorlalți doi, intrucat in scurta si fulminanta sa cariera s-a impus ca un maestru al divertismentului efervesecent ca o sampanie, plin de voiosie, umor savuros si un admirabil bun gust, perfect stapanite profesional.
Ani de zile a realizat cele mai reusite emisiuni de varietați pe care le-a cunoscut vreodata "Televiziunea Romana", culminand cu celebra serie "Gala lunilor", in care dovedea, pe langa calitațile de mai sus, si un stil cu totul aparte, distins prin expresivitate plastica taioasa, contrastanta, de sugestii aproape brechtiene - astfel ca orientarea lui spre cineva, survenita la inceputul deceniului opt al secolului trecut, nu numai ca nu a surprins pe nimeni, dar a si inviorat speranțele ca se nascuse un nou regizor roman de comedie.
· Gloria nu cîntă / Gloria nu cântă (1976)
· Un orfelin iubea o orfelina (1976)
· Vreau sa spun!... / (1974)
N V Gogol
Biografie
Nikolai Vasilievici Gogol (rusă Никола́й Васи́льевич Го́голь; (n. 31 martie 1809 - d. 4 martie 1852) a fost un prozator şi dramaturg rus.
Gogol s-a afirmat ca un scriitor care urmăreşte să redea adevărul vieţii, smulgând fără cruţare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său. Bielinski a menţionat, drept calitate principală a creaţiei lui Gogol, „fidelitatea sa extraordinară faţă de realitate" , realismul său încă în 1835, Bielinski scria, în legătură cu nuvelele publicate în Arabescuri (Nevski Prospekt şi Însemnările unui nebun), că "scena pe care se desfăşoară acţiunea se lărgeşte şi, fără ca autorul să părăsească iubita şi minunata lui Ucraina, el caută de astă dată poezia în moravurile clasei mijlocii din Rusia. Şi, dumnezeule, ce poezie adâncă şi puternică descoperă el aici!" (Eusebiu Camilar)
1809: La 20 martie (stil vechi), în localitatea Sorocinţii Mari (ucr.Velikie Sorocinţy,rus.Bolşie Sorocinţî),se naşte Nikolai Vasilievici Gogol.
1818-l819: Împreună cu Ivan, fratele său mai mic, învaţă la Şcoala judeţeană din Poltava
1820-l821: Se pregăteşte şi în particular cu un profesor de limba latină de la gimnaziul din Poltava
La 1 mai 1821 (deci spre sfârşitul anului şcolar) este mutat la Gimnaziul de ştiinţe superioare din oraşul Nejin
1828: La 27 iulie absolvă gimnaziul. La 13 decembrie, însoţit de un prieten, pleacă spre Petersburg, unde ajunge în ultimele zile ale anului. Încearcă, fără succes, să-şi găsească o slujbă în capitală
La 7 mai primeşte aprobarea cenzurii pentru tipărirea poemului Hans Küchelgarten (scris, după spusele sale, încă din 1827). Apariţia acestei opere de tinereţe (semnată cu pseudonimul V. Mov) este întîmpinată cu recenzii nefavorabile în revistele "Moskovskii telegraf" ("Telegraful Moscovei") şi "Severnaia pcela" ("Albina Nordului"). Deziluzionat de eşec, Gogol retrage din librării exemplarele nevândute şi le arde.
1830: În ianuarie traduce din franceză articolul "Despre comerţul ruşilor la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XII-lea" care este acceptat, dar nu şi publicat, de revista "Severnîi arhiv" ("Arhiva Nordului").
În numărul pe februarie şi martie al revistei „Otecestvennîe zapiski" ("Însemnări din patrie"), fără semnătură, i se tipăreşte povestirea Bisavriuk sau "Seara în ajun de Sînt-Ivan Kupala"; în lunile mai şi iunie frecventează Academia Artelor, unde studiază pictura.
La 18 decembrie, cenzura aprobă tipărirea almanahului Severnîe ţvetî na 1831 god ("Florile Nordului pe anul 1831") unde, cu semnătura „oooo", Gogol publică un capitol din romanul istoric neterminat Hatmanul.
1831: La 1 ianuarie apare primul număr al revistei "Literaturnaia gazeta" ("Gazeta literară"), unde, cu pseudonimul P. Glecik, Gogol publică un capitol din nuvela malorusă Mistreţul fioros şi, cu pseudonimul G. Ianov, articolul "Câteva idei despre predarea geografiei la copii".
La 16 ianuarie apare numărul 4 al aceleiaşi publicaţii, în care se tipăreşte articolul Femeia, prima scriere semnată cu numele de N. Gogol (în gimnaziu fusese cunoscut ca Gogol-Ianovski sau pur şi simplu, Ianovski,după numele străbunicului său Jan Gogol ).
Pe 20 mai, la o serată dată de Pletniov, Gogol face cunoştinţă cu Puşkin, cu care continuă să se vadă. În septembrie apare prima parte a Serilor în cătunul de lângă Dikanka.
1832: La începutul lui martie apare partea a doua a Serilor în cătunul de lângă Dikanka.
1834: În numărul pe februarie al "Gazetei Ministerului învăţământului" se tipăreşte articolul lui Gogol, Planul de predare a istoriei universale. La 27 februarie, cenzura interzice tipărirea povestirii Banduristul sângeros, prevăzută a apărea în revista "Biblioteka dlea citenia" ("Biblioteca pentru lectură").
La 18 aprilie cenzura aprobă apariţia părţii a doua a almanahului Novosele ("Casa nouă"), unde se tipăreşte, cu unele tăieturi, nuvela Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici.
1835: În ianuarie apare volumul Arabescuri, care, pe lângă nuvelele Nevski Prospekt, Portretul, Însemnările unui nebun, conţine şi 13 articole axate pe probleme de literatură, estetică, arhitectură, artă, istorie etc. În martie apare Mirgorod. Ambele volume sânt întâmpinate de Vissarion Belinski cu o scurtă recenzie binevoitoare în "Molva" ["Opinia"].
1836: La 13 martie se obţine aprobarea cenzurii pentru tipărirea numărului 1 al revistei "Sovremennik" ("Contemporanul"), fondată de Puşkin; în acest prim număr Gogol publică nuvela Caleaşca, fragmentul dramatic Dimineaţa unui funcţionar (titlul schimbat de cenzură în "Dimineaţa unui om ocupat"), articolul Asupra mişcării literaturii din reviste în anii 1834 şi 1835 şi câteva recenzii mărunte. Tot aici se tipăreşte recenzia lui Puşkin la ediţia a doua a Serilor în cătunul de lângă Dikanka.
1842: La 9 decembrie are loc premiera comediei Căsătoria la Petersburg . În această perioadă, deşi gloria sa atinge apogeul , starea dispoziţiei psihice şi fizice îi este din ce în ce mai precară.
1843: are loc premiera moscovită a comediilor Căsătoria şi Jucătorii de cărţi (Teatrul Mare, 5 februarie) şi primul spectacol cu Jucătorii de cărţi la Petersburg (26 aprilie). 1850: În primăvară Gogol o cere în căsătorie pe contesa Anna Vielgorskaia, care îl refuză.
1852: La 1 ianuarie, Gogol declară că volumul al doilea al Sufletelor moarte este gata. Starea sănătăţii i se înrăutăţeşte.
La 4 februarie se hotărăşte să înceapă un post mai lung şi, după spusele doctorului care l-a îngrijit în ultimele zile, "şi-a întrerupt lucrul la corectură, reducându-şi la extrem hrana şi somnul". La 7 februarie se spovedeşte şi primeşte împărtăşania. Acelaşi doctor spune: „împărtăşania nu l-a calmat: a rămas la fel de posomorât, în ziua aceea n-a vrut să mănânce nimic: şi când, mai târziu, a mâncat o prescură, a început să-şi zică lacom, afurisit, nerăbdător şi s-a întristat foarte tare". La 10 februarie scrie ultima scrisoare, mamei. Refuză orice medicament şi posteşte în continuare. În noaptea de 11 spre 12 februarie arde manuscrisul volumului al doilea al Sufletelor moarte.
Moare la 21 februarie (4 martie - stil nou), la ora 8 dimineaţa.
La 25 februarie este înmormântat "unde a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat în pământul unei mănăstiri, cea a Sfântului Daniil din Moscova".
După închiderea mănăstirii de către regimul sovietic rămăşiţele sale au fost reînhumate la cimitirul Novodevicii.
Revizorul
Revizorul (Teatru radiofonic) – comedie:
Biografie, actriță româncă de teatru și film
A absolvit Conservatorul de Arta Dramatica din Iasi, a fost eleva preferata a actritei Agathei Barsescu. Din 1929 pana in 1941 a jucat in peste 40 de roluri pe scena Teatrului National Vasile Alecsandri din Iasi.
In 1941 i-a fost recomandata lui Liviu Rebreanu de regizorul Ion Sava, ajuns de la Iasi la Teatrul National I.L. Caragiale din Bucuresti. S-a transferat in capitala si s-a afirmat ca tragediana.
Pe marele ecran adebutat în 1946, în "Pădurea spânzuraților" și a jucat in ultimul film in anul 1976, când a apărut în rolul Profira din "Tănase Scatiu".
A murit la cutremurul din 1977.
· Tănase Scatiu (1976) - Profira, mama lui Tanase
· Ilustrate cu flori de câmp (1975) - Batrana intermediara
· Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975)
· Duhul aurului (1974)
· Felix și Otilia (Serial TV) / Felix și Otilia (1973) - servitoarea Marina
· Nunta de piatră (1973)
· Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972) - Fumegoaia
· Felix și Otilia (1972) - servitoarea Marina
· Ultima noapte a copilariei (1969) - Lucian's mother
· Amintiri din copilărie (1964) - mătuşa Mărioara
· Codine / Codin (1963)
· Bijuterii de familie (1957)
· Padurea indragostitilor (1946) - Silvia
Cu actriţa Cella Dima
Biografie
A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa III (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»”[1] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[2]
Filmografie
· Bulevardul 'Fluieră Vântu' (1950)
· Porto-Franco (1961)
· Cerul n-are gratii (1962)
· La patru pași de infinit (1964)
· Mofturi 1900 (1964)
Cu actorul George Motoi
Biografie
George Motoi, unul dintre actorii "generatiei de aur", s-a nascut la Arman (Caliacra, Bulgaria), la 22 ianuarie 1936.
"De 30 de ani nu am avut vacanta pentru ca eram foarte solicitat de cinematografie si de televiziune. Am facut peste 45 de filme cu roluri principale. In timpul stagiunii eram distribuit la teatru", a povestit George Motoi pentru Jurnalul National, la aniversarea sa din 2008.
Cursurile primare le face in comuna Dudesti, jud. Braila, unde s-au stabilit parintii dupa anul 1940. Intre anii 1950-1954 urmeaza studiile medii la Grupul scolar agricol din Braila si Scoala Populara de Arta din acelasi oras. In anul 1954 da examen de admitere si reuseste la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Absolva, in 1958, Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, clasa prof. Irina Rachiteanu.
Dupa absolvire pleaca cu repartitie la Piatra Neamt, punand acolo, impreuna cu toti colegii de promotie, bazele unui nou teatru (Teatrul Tineretului de azi). Teatrul din Bacau il imprumuta pentru rolul titular din Don Carlos de Schiller, sub regia artistului emerit Ion Olteanu. Bacauanii ii obtin transferul de la Piatra Neamt si joaca la Bacau numai roluri principale de larga diversitate, fiind remarcat in turneele din Capitala ca unul dintre cei mai buni interpreti romani ai Bufonului din "A douasprezecea noapte" de Shakespeare.
"De 30 de ani nu am avut vacanta pentru ca eram foarte solicitat de cinematografie si de televiziune. Am facut peste 45 de filme cu roluri principale. In timpul stagiunii eram distribuit la teatru", a povestit George Motoi pentru Jurnalul National, la aniversarea sa din 2008.
Cursurile primare le face in comuna Dudesti, jud. Braila, unde s-au stabilit parintii dupa anul 1940. Intre anii 1950-1954 urmeaza studiile medii la Grupul scolar agricol din Braila si Scoala Populara de Arta din acelasi oras. In anul 1954 da examen de admitere si reuseste la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Absolva, in 1958, Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, clasa prof. Irina Rachiteanu.
Dupa absolvire pleaca cu repartitie la Piatra Neamt, punand acolo, impreuna cu toti colegii de promotie, bazele unui nou teatru (Teatrul Tineretului de azi). Teatrul din Bacau il imprumuta pentru rolul titular din Don Carlos de Schiller, sub regia artistului emerit Ion Olteanu. Bacauanii ii obtin transferul de la Piatra Neamt si joaca la Bacau numai roluri principale de larga diversitate, fiind remarcat in turneele din Capitala ca unul dintre cei mai buni interpreti romani ai Bufonului din "A douasprezecea noapte" de Shakespeare.
Teatrul "Giulesti" din Bucuresti vrea sa-l angajeze, dar Vlad Mugur, preluand pe atunci (1964) directia Teatrului National din Cluj, il convinge sa mearga cu el. Sub aripa lui Vlad Mugur ajunge actor consacrat. Interpretarea rolului Caligula din piesa cu acelasi nume de Albert Camus, de pilda, il propulseaza fulgerator printre actorii de prim rang ai tarii, iar cateva turnee in Italia, cu acelasi rol, il consacra definitiv. Il vede si Radu Beligan in Caligula si-l invita sa vina la Nationalul bucurestean. O face. Iata-l, deci, din 1970 - si pana in prezent - actor al primei scene romanesti.
In regia Malvinei Ursianu, a jucat in patru filme importante: "Serata" (1971), "Trecatoarele iubiri" (1974), "Intoarcerea lui Voda-Lapusneanu" (1979), "Linistea din adancuri" (1982). "Lapusneanu este rolul cel mai important pe care l-am avut in cinematografie. Roluri ca acestea apar in cariera unui actor de maximum doua-trei ori, privilegiate doar de sansa, ciclica as spune, a aparitiei unor opere de exceptie, caci rolul lui Lapusneanu, din filmul acesta, nu-i cu nimic mai prejos decat Hamletul lui Shakespeare sau decat Caligula lui Camus", povesteste actorul in cartea sa de eseuri "Sub masca actorului".
Un alt film de neuitat este "Adela" (1985), al lui Mircea Veroiu, unde il interpreta pe medicul Emil Codrescu, de care se indragosteste tanara Adela (Marina Pricopie).
In regia Malvinei Ursianu, a jucat in patru filme importante: "Serata" (1971), "Trecatoarele iubiri" (1974), "Intoarcerea lui Voda-Lapusneanu" (1979), "Linistea din adancuri" (1982). "Lapusneanu este rolul cel mai important pe care l-am avut in cinematografie. Roluri ca acestea apar in cariera unui actor de maximum doua-trei ori, privilegiate doar de sansa, ciclica as spune, a aparitiei unor opere de exceptie, caci rolul lui Lapusneanu, din filmul acesta, nu-i cu nimic mai prejos decat Hamletul lui Shakespeare sau decat Caligula lui Camus", povesteste actorul in cartea sa de eseuri "Sub masca actorului".
Un alt film de neuitat este "Adela" (1985), al lui Mircea Veroiu, unde il interpreta pe medicul Emil Codrescu, de care se indragosteste tanara Adela (Marina Pricopie).
George Motoi a primit premiul pentru întreaga activitate din partea Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) în 2011, Ordinul Meritul Cultural în rang de Cavaler, premiul de excelență acordat de Centrul Național al Cinematografiei pentru contribuția deosebită adusă la afirmarea filmului românesc, în 2002, diploma "Artist de Onoare al Filmului Românesc" în 2001, marele premiu al Festivalului de la San Remo, pentru filmul "Adela", după Garabet Ibrăileanu, regia Mircea Veroiu, premiul Festivalului Național de Teatru, pentru rolul Victor din "Pisica în noaptea Anului Nou", de Dumitru Radu Popescu, regia Val Mugur (Teatrul Național din Cluj).
Actorul a fost casatorit peste 20 de ani cu actrita Cezara Dafinescu, cu care a avut o fiica. George Motoi s-a recasatorit cu Gigliola Braileanu, actrita si ea a Teatrului National.
S-a stins din viata pe 4 martie 2015.
· Palatul brancovenesc de la Mogosoaia (1998)
· Terente - Regele bălților (1995)
· Atac in biblioteca (1992)
· Totul se plătește (1986)
· Adela (1985)
· Colierul de turcoaze (1985) - Deivos
· Furtună în Pacific (1985)
· Masca de argint (1985) - Lt. Devos
· Miezul fierbinte al painii (1983)
· Misterele Bucureștilor (1983)
· Calculatorul mărturisește (1982)
· Linistea din adancuri (1982)
· Lumini și umbre: Partea II (1982)
· Trandafirul galben (1981) - Lt. Delvos
· Al treilea salt mortal (1980)
· Ancheta (1980)
· Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) - Alexandru Lăpuşneanu
· Reteaua "S" (1980) - spionul X
· Pentru patrie (1978) - Cap. Stefan Ionescu
· Buzduganul cu trei peceți (1977) - Cancelarul Jojika
· Instanța amână pronunțarea (1976) - Buzescu
· Marele singuratic (1976) - inginerul horticultor Nicolae Moromete
· Hyperion (1975)
· Pe aici nu se trece (1975) - Reinhardt
· Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Damian Jder
· Frații Jderi (1974) - Damian Jder din Lvov Trailer
· Trecătoarele iubiri (1974)
· Întoarcerea lui Magellan (1973)
· Un august în flăcări (1973)
SFATURI UTILE 4 Martie
DETOXIFIEREA DE PRIMĂVARĂ A ORGANISMULUI
Ingrediente necesare:
- 2 roșii
- o lămâie
- o rădăcină mică de țelină
- o radacină de 2-3 cm de ghimbir
- un ardei mic iute (optional, asta pentru persoanele care îl suportă)
Instrucţiuni:
Spală bine toate ingredientele, curăță de cojă țelina și ghimbirul, taie în bucăți mici toate ingredientele, apoi pune-le la storcător. La final, stoarce lămâia, amestecă bine și bea tot amestecul deodată. (dacă alegi să adaugi și ardeiul iute, pune-l la blender cu restul ingredientelor)
Bea acest amestec dimineața și nu uita să bei un pahar de apă după. Cura se urmează timp de 10 zile consecutive.
Această procedură "va pune la treaba" intestinele, va accelera metabolismul și va ajuta la eliminarea toxinelor acumulate de-a lungul iernii.
Cum ținem corect POST?
GÂNDURI PESTE TIMP 4 Martie
Toma Caragiu – Citate: 3
A E Baconsky – Citate: 4
Veronica Porumbacu – Citate: 3
Nicolae Titulescu – Citate: 5
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu