MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU
MIERCURI 25 MARTIE 2020
MIERCURI 25 MARTIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; SFATURI UTILE
Bună dimineața!
Astăzi prăznuim Buna Vestire! Este dezlegare la pește, ulei și vin!
ARTE 25 Martie
INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 25 Martie
The Best Of Opera - Maria Callas
The Best Opera Choruses
MUZICĂ 25 Martie
Paul Mauriat - Volume N°9
Cello Classical Music
Rameau by Marcelle Meyer - Works on Piano / New Mastering + Presentation (Century’s recording)
Mendelssohn: Octet, Piano Sextet
Mantovani Today GMB
Top Hits 2020 - New Popular Songs 2020 - Best Pop Music Playlist 2020
POEZIE 25 Martie
Cezar Bolliac
Biografie Cezar Bolliac
Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, Bucureşti - d. 25 februarie 1881) a fost unul dintre fruntaşii revoluţiei din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice şi gazetar român.
Cezar Bolliac s-a născut la 23 martie 1813 la Bucureşti în căsătoria dintre doctorul Anton Bogliako (Bogliaco), de origine (greco-)italiană, şi Zinca Kalamogdartis, recăsătorită ulterior cu stolnicul Petrache Peretz, care a avut grijă de creşterea şi educarea viitorului poet. După ce a învăţat carte în casă cu învăţatul dascăl grec Neofit Duca, a fost elev la Colegiul Sfântul Sava, având ca profesor pe I.H. Rădulescu; de altfel, acesta îl va ajuta să publice în ziarele sale, cum făcuse şi cu Gr. Alexandrescu.
În anul 1830 se înrolează cu gradul de iuncher în miliţia pământeană, având colegi pe Constantin Telegescu şi pe Marin Serghiescu Naţionalu, viitori fruntaşi ai revoluţiei de la 1848. Nu va rămâne mult în armată, pentru că îşi descoperă veleităţile literare. Mai târziu, la bătrâneţe, scriitorul se va auto-caracteriza: "Am lăsat şcoala pentru armată, am lăsat armata pentru litere, am lăsat literele pentru publicistică".
Din 1833 face parte din Societatea Filarmonică, înfiinţată de Ioan Câmpineanu, I.H. Rădulescu şi C. Aristia.
Editează, împreună cu Constantin G. Filipescu, revista Curiosul ("gazetă de literatură, industrie, agricultură şi noutăţi" - Bucureşti, 1836). Publicaţia este însă interzisă după numărul patru, în care Bolliac publică "câteva satiri politice care îl aruncară de mai multe ori în închisoare" (I.G. Valentineanu, "Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic", Paris, 1859), şi îşi încetează definitiv apariţia în ianuarie 1837. Activitatea politică, paralelă cu cea literară, îl fac să fie anchetat şi închis cu ocazia conspiraţiei din 1840. În 1841 este surghiunit la schitul Poiana Mărului, de unde nu avea să fie eliberat decât în toamna acelui an. Mai târziu, intră şi el în societatea secretă Frăţia (înfiinţată la 1843).
În 1844 publică în Foaie pentru minte, inimă şi literatură articolul Către scriitorii noştri în care îi îndeamnă pe literaţii română la angajare civică: "A trecut vremea Petrarcilor, domnilor poeţi! Veacu cere înaintare, propaganda ideii cei mari, propaganda şarităţei cei adevărate şi care ne lipseşte cu totul. (...) Formaţi societăţi, declaraţi, scriţi, lăudaţi, satiraţi, puneţi în lucrare toate restorturile intelectuale şi morale, şi robia cade, căci e căzută pe jumătate, şi domneavoastră veţi fi binecuvântaţi de generaţiile viitoare ca nişte adevăraţi apostoli ai misiei cereşti, ai frăţiei şi ai libertăţii".
Tot în revista Foaie pentru minte, inimă şi literatură apare articolul Poezie (1846) în care accentul se pune pe misiunea poeziei sociale, poetul fiind influenţat de ideile programatice ale lui V. Hugo.
Apare volumul Poezii nouă (1847), cu problematică socială (Muncitorul, Sila, Ocna, Carnavalul, Clăcaşul) şi de natură (O dimineaţă pe Caraiman, O dimineaţă pe malul lacului). Volumul este scris în urma ideilor pe care le-a impus poetul în anii din urmă, acesta schimbându-şi radical tonalitatea şi tematica poeziilor.
Este unul dintre fruntaşii revoluţiei de la 1848, participând la toate acţiunile ei importante: este prezent la citirea proclamaţiei revoluţionare; este însărcinat "să ridice tabacii şi mărginaţii şi tinerimea din Bucureşti, să meargă gloată la Palat şi să ceară sancţionarea Constituţiunii" (Ion Ghica, "Scrisori"); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea ţiganilor etc.
După înfrângerea revoluţionarilor, ia drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Braşov ziarul politic Espatriatul, care are ca subtitlu "Dreptate, Frăţie". În toamna lui 1849 trebuie însă să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susţinut pe revoluţionarii unguri). Trece prin Constantinopol şi ajunge la Paris spre sfârşitul anului 1850. Se stabileşte la Paris împreună cu majoritatea revoluţionarilor exilaţi. În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societăţii studenţilor români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821 şi revista Buciumul, care are mai mult un caracter politic, fără a lipsi literatura.
După 1857, interdicţia de a veni în ţară îi este ridicată; se întoarce pe la mijlocul verii lui 1857 şi este propus candidat de Ilfov al Divanului ad-hoc muntean. Cu acestă ocazie publică în ziarul "Secolul" un fel de program politic rezumat: "De trebuie să mai spui şi aici ceea ce crez despre proprietate, ca să astup cu desăvârşire gura calomniei, mărturisesc că am respectat şi voi respecta proprietatea în temeiul căreia mă propune candidat de deputat şi viu să cer voturile proprietarilor. Mă voi luptat totdeauna pentru întărirea proprietăţii, precum mă voi lupta şi pentru întărirea familiei, ce s-a slăbit, şi pentru întărirea religiei, ce se clatină".
În 1858 întreprinde o nouă călătorie arheologică, fiind unul din premergătorii acestei ştiinţe în România.
Apare Trompeta Carpaţilor (1865), continuare a Buciumului, director fiind Cezar Bolliac.
Apare volumul de lirice sociale şi protestatare Poezii umanitare (1866). În 1869, face o excursie arheologică, poetul fiind şi un pasionat în domeniu.
Cezar Bolliac moare la Bucureşti în anul 1881.
Opera
Operile lui Cezar Boliac. Meditaţii (1835)
Din poeziile lui Kesar Boliak (1843)
Poezii nouă (1847)
Poezii umanitare (1866)
Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (n. 23 martie 1813, Bucureşti - d. 25 februarie 1881) a fost unul dintre fruntaşii revoluţiei din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice şi gazetar român.
Cezar Bolliac s-a născut la 23 martie 1813 la Bucureşti în căsătoria dintre doctorul Anton Bogliako (Bogliaco), de origine (greco-)italiană, şi Zinca Kalamogdartis, recăsătorită ulterior cu stolnicul Petrache Peretz, care a avut grijă de creşterea şi educarea viitorului poet. După ce a învăţat carte în casă cu învăţatul dascăl grec Neofit Duca, a fost elev la Colegiul Sfântul Sava, având ca profesor pe I.H. Rădulescu; de altfel, acesta îl va ajuta să publice în ziarele sale, cum făcuse şi cu Gr. Alexandrescu.
În anul 1830 se înrolează cu gradul de iuncher în miliţia pământeană, având colegi pe Constantin Telegescu şi pe Marin Serghiescu Naţionalu, viitori fruntaşi ai revoluţiei de la 1848. Nu va rămâne mult în armată, pentru că îşi descoperă veleităţile literare. Mai târziu, la bătrâneţe, scriitorul se va auto-caracteriza: "Am lăsat şcoala pentru armată, am lăsat armata pentru litere, am lăsat literele pentru publicistică".
Din 1833 face parte din Societatea Filarmonică, înfiinţată de Ioan Câmpineanu, I.H. Rădulescu şi C. Aristia.
Editează, împreună cu Constantin G. Filipescu, revista Curiosul ("gazetă de literatură, industrie, agricultură şi noutăţi" - Bucureşti, 1836). Publicaţia este însă interzisă după numărul patru, în care Bolliac publică "câteva satiri politice care îl aruncară de mai multe ori în închisoare" (I.G. Valentineanu, "Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic", Paris, 1859), şi îşi încetează definitiv apariţia în ianuarie 1837. Activitatea politică, paralelă cu cea literară, îl fac să fie anchetat şi închis cu ocazia conspiraţiei din 1840. În 1841 este surghiunit la schitul Poiana Mărului, de unde nu avea să fie eliberat decât în toamna acelui an. Mai târziu, intră şi el în societatea secretă Frăţia (înfiinţată la 1843).
În 1844 publică în Foaie pentru minte, inimă şi literatură articolul Către scriitorii noştri în care îi îndeamnă pe literaţii română la angajare civică: "A trecut vremea Petrarcilor, domnilor poeţi! Veacu cere înaintare, propaganda ideii cei mari, propaganda şarităţei cei adevărate şi care ne lipseşte cu totul. (...) Formaţi societăţi, declaraţi, scriţi, lăudaţi, satiraţi, puneţi în lucrare toate restorturile intelectuale şi morale, şi robia cade, căci e căzută pe jumătate, şi domneavoastră veţi fi binecuvântaţi de generaţiile viitoare ca nişte adevăraţi apostoli ai misiei cereşti, ai frăţiei şi ai libertăţii".
Tot în revista Foaie pentru minte, inimă şi literatură apare articolul Poezie (1846) în care accentul se pune pe misiunea poeziei sociale, poetul fiind influenţat de ideile programatice ale lui V. Hugo.
Apare volumul Poezii nouă (1847), cu problematică socială (Muncitorul, Sila, Ocna, Carnavalul, Clăcaşul) şi de natură (O dimineaţă pe Caraiman, O dimineaţă pe malul lacului). Volumul este scris în urma ideilor pe care le-a impus poetul în anii din urmă, acesta schimbându-şi radical tonalitatea şi tematica poeziilor.
Este unul dintre fruntaşii revoluţiei de la 1848, participând la toate acţiunile ei importante: este prezent la citirea proclamaţiei revoluţionare; este însărcinat "să ridice tabacii şi mărginaţii şi tinerimea din Bucureşti, să meargă gloată la Palat şi să ceară sancţionarea Constituţiunii" (Ion Ghica, "Scrisori"); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea ţiganilor etc.
După înfrângerea revoluţionarilor, ia drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Braşov ziarul politic Espatriatul, care are ca subtitlu "Dreptate, Frăţie". În toamna lui 1849 trebuie însă să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susţinut pe revoluţionarii unguri). Trece prin Constantinopol şi ajunge la Paris spre sfârşitul anului 1850. Se stabileşte la Paris împreună cu majoritatea revoluţionarilor exilaţi. În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societăţii studenţilor români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821 şi revista Buciumul, care are mai mult un caracter politic, fără a lipsi literatura.
După 1857, interdicţia de a veni în ţară îi este ridicată; se întoarce pe la mijlocul verii lui 1857 şi este propus candidat de Ilfov al Divanului ad-hoc muntean. Cu acestă ocazie publică în ziarul "Secolul" un fel de program politic rezumat: "De trebuie să mai spui şi aici ceea ce crez despre proprietate, ca să astup cu desăvârşire gura calomniei, mărturisesc că am respectat şi voi respecta proprietatea în temeiul căreia mă propune candidat de deputat şi viu să cer voturile proprietarilor. Mă voi luptat totdeauna pentru întărirea proprietăţii, precum mă voi lupta şi pentru întărirea familiei, ce s-a slăbit, şi pentru întărirea religiei, ce se clatină".
În 1858 întreprinde o nouă călătorie arheologică, fiind unul din premergătorii acestei ştiinţe în România.
Apare Trompeta Carpaţilor (1865), continuare a Buciumului, director fiind Cezar Bolliac.
Apare volumul de lirice sociale şi protestatare Poezii umanitare (1866). În 1869, face o excursie arheologică, poetul fiind şi un pasionat în domeniu.
Cezar Bolliac moare la Bucureşti în anul 1881.
Opera
Operile lui Cezar Boliac. Meditaţii (1835)
Din poeziile lui Kesar Boliak (1843)
Poezii nouă (1847)
Poezii umanitare (1866)
Zdrobită geme inima-n mine
Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viaţa-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.
Eşti tu o fee? Eşti zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?
De eşti aproape, pieptu-mi palpită;
De eşti de faţă, eu ma uimesc;
La glasu-ţi mintea îmi e răpită;
Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...
Deştept, în somnu-mi chipu-ţi e-n mine;
Mă uit la lume, şi, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.
Fiinţa-mi toată ţie-ţi urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu eşti suflet corpului meu.
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viaţa-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.
Eşti tu o fee? Eşti zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?
De eşti aproape, pieptu-mi palpită;
De eşti de faţă, eu ma uimesc;
La glasu-ţi mintea îmi e răpită;
Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...
Deştept, în somnu-mi chipu-ţi e-n mine;
Mă uit la lume, şi, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.
Fiinţa-mi toată ţie-ţi urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu eşti suflet corpului meu.
Un suvenir
Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie.
Cineva iubeşte precum te-am iubit eu;
Şi blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viaţa şi tot amorul meu.
Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai şti acuma cu ce preţ le plătesc,
Şi cât, sub faţa-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc.
Aş geme la picioare-ţi, mi-aş arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.
Şi arburile,-ntocmai, ce focul mistuieşte
Şi îi suge sucul cu-ncetul şi p-ascuns, -
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbineşte,
Când cenuşa-i zboară, când focul l-a pătruns, -
Mai stă tot mândru încă şi capul nu îşi pleacă:
Stă cu braţe-ntinse zefirii înfruntând;
Priveşte însă vântul ce-acuma o să treacă,
Ş-o s-auzi un trosnet şi focu-i viforând.
Cineva iubeşte precum te-am iubit eu;
Şi blestem pe aceia care, prin viclenie,
Mi-au amărât viaţa şi tot amorul meu.
Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită,
Când ai şti acuma cu ce preţ le plătesc,
Şi cât, sub faţa-mi rece, mi-e inima zdrobită,
Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc.
Aş geme la picioare-ţi, mi-aş arăta căirea!
Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău!
Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea
În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău.
Şi arburile,-ntocmai, ce focul mistuieşte
Şi îi suge sucul cu-ncetul şi p-ascuns, -
Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbineşte,
Când cenuşa-i zboară, când focul l-a pătruns, -
Mai stă tot mândru încă şi capul nu îşi pleacă:
Stă cu braţe-ntinse zefirii înfruntând;
Priveşte însă vântul ce-acuma o să treacă,
Ş-o s-auzi un trosnet şi focu-i viforând.
Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte
Ai vrea, precum se vede, sa-ti mai aduci aminte
D-acea miniatura a sexului frumos,
D-a ei vioiciune, spirituasele-i cuvinte,
D-ocheada cea focoasa din ochiu-i amoros;
De ochii ei cei negri ce-ar sparge o-ntristare
A lumii toata in doliu, d-acel suras ceresc
Ce veseleste lumea ca ziua de sarbare,
De gestele-i vioaie si timbrul ingeresc;
De buclel-ebenine, lucioase si flotande
Pe sanul d-alabastru, ca aripe de corbi
Ce falfaie pe bruma ninsorilor cazande
Cu toata rasuflarea-i ce tu in drag absorbi? -
Pleca cand am vazut-o, si tremuram de frica;
Caci inima-mi sta gata cu dansa a zbura.
Purta pe piept o cruce, o cruce mititica,
Pe care si evreii parea c-ar saruta.
D-acea miniatura a sexului frumos,
D-a ei vioiciune, spirituasele-i cuvinte,
D-ocheada cea focoasa din ochiu-i amoros;
De ochii ei cei negri ce-ar sparge o-ntristare
A lumii toata in doliu, d-acel suras ceresc
Ce veseleste lumea ca ziua de sarbare,
De gestele-i vioaie si timbrul ingeresc;
De buclel-ebenine, lucioase si flotande
Pe sanul d-alabastru, ca aripe de corbi
Ce falfaie pe bruma ninsorilor cazande
Cu toata rasuflarea-i ce tu in drag absorbi? -
Pleca cand am vazut-o, si tremuram de frica;
Caci inima-mi sta gata cu dansa a zbura.
Purta pe piept o cruce, o cruce mititica,
Pe care si evreii parea c-ar saruta.
George Lesnea
Biografie George Lesnea
George Lesnea (pseudonim al lui George Glod; 25 martie 1902, Iaşi - 6 iulie 1979, Iaşi) este un poet şi traducător. Este fiul Ilenei şi al lui Doroftei Glod, căruţaş. Face şcoala primară la Iaşi, după care intră ucenic la tipografia revistei „Viaţa românească". Ulterior lucrează ca tipograf, funcţionar la tipografii şi edituri, bibliotecar la Baroul Iaşi şi redactor la „Iaşul literar".
Debutează cu poezia Din adâncuri în revista ieşeană „Gândul nostru" (1922) şi editorial, cu volumul de versuri Veac tânăr (1931). Colaborează la „Viaţa românească", „Adevărul literar şi artistic", „Pagini moldovene", „Cuvântul liber", „Gândirea", „Bilete de papagal", „Însemnări ieşene", „Contemporanul", „Iaşul literar", „Gazeta literară", „Cronica", „Convorbiri literare", „România literară" etc. Activitatea literară îi este răsplătită prin importante premii: Premiul „Demostene Constantinidi" al Academiei Române (1935), Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1939), Premiul de Stat pentru literatură (1954), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (1977) şi Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1978).
Volumele publicate după 1960 - Treptele anilor (1962), Versuri (1964), Ulcioare de piatră (1969) etc. - consună cu tonul „stenic", „optimist" al epocii. Chiar dacă acum scrie o poezie ocazională, festivistă, declarativă, Lesnea nu abandonează câteva dimensiuni la care se raportează: natura, istoria, vitalismul românesc. Traducător remarcat încă din deceniul al patrulea, Lesnea transpune în româneşte din poezia lui Puşkin, Lermontov, Esenin, Mihalkov, dovedind reale afinităţi cu autorii la care se opreşte. Specialiştii au apreciat inventivitatea lexicală şi imagistică a versiunilor sale, în special a celor din Esenin, nu o dată concurând expresivitatea originalului.
Opera literară
• Veac tânăr, Iaşi, 1931;
• Cântec deplin, Bucureşti, 1934;
• Argint, Bucureşti, 1938; Poezii, Iaşi, 1938;
• Cântec, Bucureşti, 1940;
• Ceaslov, Bucureşti, 1940;
• Izvod, Bucureşti, 1943;
• Pomul vieţii, Iaşi, 1943;
• Treptele anilor, Bucureşti, 1962;
• Versuri, prefaţă de Demostene Botez, postfaţă de Nicolae Manolescu, Bucureşti, 1964;
• Ulcioare de piatră, Iaşi, 1969;
• Chipul din fântână, Iaşi, 1972;
• Poeme patriei, Bucureşti, 1975;
• Poeme, cu un portret de Ionel Teodoreanu, ediţie îngrijită şi prefaţă de Zaharia Sângeorzan, Iaşi, 1977;
• Cântece de noapte, Iaşi, 1979;
• Pe-un prag de fum, ediţie îngrijită de Dumitru Ignea, postfaţă de Val Condurache, Iaşi, 1983.
Traduceri
• Serghei Esenin, Poeme, prefaţă de Ionel Teodoreanu, Iaşi, 1937, Poezii, postfaţă Tamara Gane, Bucureşti, 1957, Versuri - Stihi, ediţie bilingvă, Bucureşti, 1964, Scrisoare mamei, Iaşi, 1970, Poezii şi poeme, prefaţă de Lucian Raicu, Bucureşti, 1976;
• M.I. Lermontov, Demonul, Iaşi, 1939, Poeme, Bucureşti, 1954, Versuri - Stihi, ediţie bilingvă, Bucureşti, 1964;
• Iosif Utkin, Tălmăciri, Bucureşti, 1945;
• A.S. Puşkin, Poeme, Bucureşti, 1947, Călăreţul de aramă, Bucureşti, 1949, Fântâna din Bakcisarai, Bucureşti, 1949, Poltava, Bucureşti, 1949, Povestea craiului Saltan..., Bucureşti, 1949, Ţiganii, Bucureşti, 1949, Poezii, Bucureşti, 1953, Opere alese, I, prefaţă de Tamara Gane, Bucureşti, 1954, Evgheni Oneghin, Bucureşti, 1955, Lirice, Bucureşti, 1957, Poeme, Bucureşti, 1957, Versuri, prefaţă de Tatiana Nicolescu, Bucureşti, 1958, Versuri şi proză, ediţie îngrijită şi prefaţă de Tatiana Nicolescu, Bucureşti, 1965, Versuri, Bucureşti, 1974;
• Serghei Mihalkov, Aveam treizeci de ani, Bucureşti, 1949;
• E. Privalova, Corăbioara, Bucureşti, 1949.
Distincţii
• Decorat cu Ordinul Meritul Cultural clasa I, 1972.
George Lesnea (pseudonim al lui George Glod; 25 martie 1902, Iaşi - 6 iulie 1979, Iaşi) este un poet şi traducător. Este fiul Ilenei şi al lui Doroftei Glod, căruţaş. Face şcoala primară la Iaşi, după care intră ucenic la tipografia revistei „Viaţa românească". Ulterior lucrează ca tipograf, funcţionar la tipografii şi edituri, bibliotecar la Baroul Iaşi şi redactor la „Iaşul literar".
Debutează cu poezia Din adâncuri în revista ieşeană „Gândul nostru" (1922) şi editorial, cu volumul de versuri Veac tânăr (1931). Colaborează la „Viaţa românească", „Adevărul literar şi artistic", „Pagini moldovene", „Cuvântul liber", „Gândirea", „Bilete de papagal", „Însemnări ieşene", „Contemporanul", „Iaşul literar", „Gazeta literară", „Cronica", „Convorbiri literare", „România literară" etc. Activitatea literară îi este răsplătită prin importante premii: Premiul „Demostene Constantinidi" al Academiei Române (1935), Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1939), Premiul de Stat pentru literatură (1954), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (1977) şi Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1978).
Volumele publicate după 1960 - Treptele anilor (1962), Versuri (1964), Ulcioare de piatră (1969) etc. - consună cu tonul „stenic", „optimist" al epocii. Chiar dacă acum scrie o poezie ocazională, festivistă, declarativă, Lesnea nu abandonează câteva dimensiuni la care se raportează: natura, istoria, vitalismul românesc. Traducător remarcat încă din deceniul al patrulea, Lesnea transpune în româneşte din poezia lui Puşkin, Lermontov, Esenin, Mihalkov, dovedind reale afinităţi cu autorii la care se opreşte. Specialiştii au apreciat inventivitatea lexicală şi imagistică a versiunilor sale, în special a celor din Esenin, nu o dată concurând expresivitatea originalului.
Opera literară
• Veac tânăr, Iaşi, 1931;
• Cântec deplin, Bucureşti, 1934;
• Argint, Bucureşti, 1938; Poezii, Iaşi, 1938;
• Cântec, Bucureşti, 1940;
• Ceaslov, Bucureşti, 1940;
• Izvod, Bucureşti, 1943;
• Pomul vieţii, Iaşi, 1943;
• Treptele anilor, Bucureşti, 1962;
• Versuri, prefaţă de Demostene Botez, postfaţă de Nicolae Manolescu, Bucureşti, 1964;
• Ulcioare de piatră, Iaşi, 1969;
• Chipul din fântână, Iaşi, 1972;
• Poeme patriei, Bucureşti, 1975;
• Poeme, cu un portret de Ionel Teodoreanu, ediţie îngrijită şi prefaţă de Zaharia Sângeorzan, Iaşi, 1977;
• Cântece de noapte, Iaşi, 1979;
• Pe-un prag de fum, ediţie îngrijită de Dumitru Ignea, postfaţă de Val Condurache, Iaşi, 1983.
Traduceri
• Serghei Esenin, Poeme, prefaţă de Ionel Teodoreanu, Iaşi, 1937, Poezii, postfaţă Tamara Gane, Bucureşti, 1957, Versuri - Stihi, ediţie bilingvă, Bucureşti, 1964, Scrisoare mamei, Iaşi, 1970, Poezii şi poeme, prefaţă de Lucian Raicu, Bucureşti, 1976;
• M.I. Lermontov, Demonul, Iaşi, 1939, Poeme, Bucureşti, 1954, Versuri - Stihi, ediţie bilingvă, Bucureşti, 1964;
• Iosif Utkin, Tălmăciri, Bucureşti, 1945;
• A.S. Puşkin, Poeme, Bucureşti, 1947, Călăreţul de aramă, Bucureşti, 1949, Fântâna din Bakcisarai, Bucureşti, 1949, Poltava, Bucureşti, 1949, Povestea craiului Saltan..., Bucureşti, 1949, Ţiganii, Bucureşti, 1949, Poezii, Bucureşti, 1953, Opere alese, I, prefaţă de Tamara Gane, Bucureşti, 1954, Evgheni Oneghin, Bucureşti, 1955, Lirice, Bucureşti, 1957, Poeme, Bucureşti, 1957, Versuri, prefaţă de Tatiana Nicolescu, Bucureşti, 1958, Versuri şi proză, ediţie îngrijită şi prefaţă de Tatiana Nicolescu, Bucureşti, 1965, Versuri, Bucureşti, 1974;
• Serghei Mihalkov, Aveam treizeci de ani, Bucureşti, 1949;
• E. Privalova, Corăbioara, Bucureşti, 1949.
Distincţii
• Decorat cu Ordinul Meritul Cultural clasa I, 1972.
Apune tinereţea
Apune tineretea, începe iarna-n pãr,
Tot mai departe-i cerul fãgãduit de viatã,
Trec zile de cenusã, trec ore reci de ceatã
Si gândul bea otravã crezând cã-i adevãr.
Ca un lintoliu vine o nouã dimineatã,
Nu pune visul îngeri în florile de mãr,
Râd apele luându-mi nãdejdea în rãspãr
Gãlbuie, coaja vremii îmi degerã pe fatã…
Cu lumânarea stinsã a beznelor în mânã
Curând eu mã voi duce spre schitul de tãrânã,
Dar tu, tu sfinte suflet, unde-ai sã mergi? Mã tem…
Stiind cã trist si singur si dincolo tot suferi
In loc sã lunec pasnic în buruieni sau nuferi,
De grija ta în groapã va trebui sã gem.
Tot mai departe-i cerul fãgãduit de viatã,
Trec zile de cenusã, trec ore reci de ceatã
Si gândul bea otravã crezând cã-i adevãr.
Ca un lintoliu vine o nouã dimineatã,
Nu pune visul îngeri în florile de mãr,
Râd apele luându-mi nãdejdea în rãspãr
Gãlbuie, coaja vremii îmi degerã pe fatã…
Cu lumânarea stinsã a beznelor în mânã
Curând eu mã voi duce spre schitul de tãrânã,
Dar tu, tu sfinte suflet, unde-ai sã mergi? Mã tem…
Stiind cã trist si singur si dincolo tot suferi
In loc sã lunec pasnic în buruieni sau nuferi,
De grija ta în groapã va trebui sã gem.
Destin
Cu cioplituri dibace mă plăsmuiră meşteri,
Prin adâncimi de codri şi prin spărturi de peşteri,
De mi-am purtat făptura şi anii mei nomazi
Din văgăuna vremii, răzbindu-i până azi.
În sufletul meu crâncen port secolii grămadă,
Şi cerul sterp, şi lutul fecund într-o plămadă,
Furtuni din munţii negri, cu brazi voinici pe stânci,
Şi fluierat de mierle, şi clopote de sară,
Şi mers de vite pe hudiţi vechi de ţară,
Şi doruri îngropate în cântece adânci.
Port doine şi litanii, ucisele iubiri
În chilioare scunde şi-n file de psaltiri,
Cu tinereţi pierdute subt camilăfci şi rase
Şi-n rugăciuni smerite pe la iconostase.
Port apa morţii, care spre zbaterea-i ne cheamă
Şi paşii spre lumină în beznă ni-i distramă,
Când ziua clipoceşte prin bălţile cu stuh
Şi pumn de vrăbii zvârle tăcerea prin văzduh,
Când drumurile-aleargă spre tupilişul zării,
Prin pulbere târâte de şerpii depărtării.
Mă port pe mine însumi şi clipa mea o schimb
Când pe cununi spinoase şi când pe câte-un nimb.
Mi-i dragă năzuinţa ce-o răşluim din noi,
S-o caut printre stele, s-o aflu prin noroi.
Nădejdile-mpletite pe ţărmuri viitoare
Ca şerpii vrăjiţi de cântec îmi joacă la picioare.
Şi zborul, şi târâtul deopotrivă-mi plac.
Gust carnea răscolită de înger şi de drac.
De propriile-mi patimi robit sunt şi cuprins,
Aşa ca un păianjen ce-n plasa-i s-ar fi prins.
Nesocotind nisipul ce lunecă-n clepsidră,
În soarta mea de vrajbă mă dibui şi mă simt,
Ca-n lumea ei de apă şi cer imens o vidră.
Iar visul meu nu poate fi niciodată strâmt.
Din grunzurii tăcerii şi bulgări de-ntuneric
Mi-am făurit avântul puternic şi senin.
De lespezile vremii cu zbucium greu mi-l feric
Şi-n mâni, ca o făclie, cerc sufletul să-mi ţin.
Sunt imn de zămislire şi bocet de-ngropare.
Sunt seva veşniciei, urcându-se prin pom,
Spre frunzele-n deşartă şi dulce frământare,
Şi vreau prin suferinţă să mă vădesc că-s om.
Prin adâncimi de codri şi prin spărturi de peşteri,
De mi-am purtat făptura şi anii mei nomazi
Din văgăuna vremii, răzbindu-i până azi.
În sufletul meu crâncen port secolii grămadă,
Şi cerul sterp, şi lutul fecund într-o plămadă,
Furtuni din munţii negri, cu brazi voinici pe stânci,
Şi fluierat de mierle, şi clopote de sară,
Şi mers de vite pe hudiţi vechi de ţară,
Şi doruri îngropate în cântece adânci.
Port doine şi litanii, ucisele iubiri
În chilioare scunde şi-n file de psaltiri,
Cu tinereţi pierdute subt camilăfci şi rase
Şi-n rugăciuni smerite pe la iconostase.
Port apa morţii, care spre zbaterea-i ne cheamă
Şi paşii spre lumină în beznă ni-i distramă,
Când ziua clipoceşte prin bălţile cu stuh
Şi pumn de vrăbii zvârle tăcerea prin văzduh,
Când drumurile-aleargă spre tupilişul zării,
Prin pulbere târâte de şerpii depărtării.
Mă port pe mine însumi şi clipa mea o schimb
Când pe cununi spinoase şi când pe câte-un nimb.
Mi-i dragă năzuinţa ce-o răşluim din noi,
S-o caut printre stele, s-o aflu prin noroi.
Nădejdile-mpletite pe ţărmuri viitoare
Ca şerpii vrăjiţi de cântec îmi joacă la picioare.
Şi zborul, şi târâtul deopotrivă-mi plac.
Gust carnea răscolită de înger şi de drac.
De propriile-mi patimi robit sunt şi cuprins,
Aşa ca un păianjen ce-n plasa-i s-ar fi prins.
Nesocotind nisipul ce lunecă-n clepsidră,
În soarta mea de vrajbă mă dibui şi mă simt,
Ca-n lumea ei de apă şi cer imens o vidră.
Iar visul meu nu poate fi niciodată strâmt.
Din grunzurii tăcerii şi bulgări de-ntuneric
Mi-am făurit avântul puternic şi senin.
De lespezile vremii cu zbucium greu mi-l feric
Şi-n mâni, ca o făclie, cerc sufletul să-mi ţin.
Sunt imn de zămislire şi bocet de-ngropare.
Sunt seva veşniciei, urcându-se prin pom,
Spre frunzele-n deşartă şi dulce frământare,
Şi vreau prin suferinţă să mă vădesc că-s om.
Nu ştiu
Nu ştiu pentru cine adun
Cuvinte de foc pe zăpada hârtiei.
Trebuie ceva adânc şi puternic să spun
Înainte de a intra în cripta veciei.
Trebuie să moi pana în inima mea,
Să scriu despre toamna din gândurile mele,
Să apuc de sfoara ei de raze o stea
Şi s-o atârn la cercevele.
Trebuie despre oameni şi lume să cânt,
Cât mai e vreme…
Să-mi ridic sufletul de lângă pământ,
Să-l fac să învie-n poeme.
Cuvinte de foc pe zăpada hârtiei.
Trebuie ceva adânc şi puternic să spun
Înainte de a intra în cripta veciei.
Trebuie să moi pana în inima mea,
Să scriu despre toamna din gândurile mele,
Să apuc de sfoara ei de raze o stea
Şi s-o atârn la cercevele.
Trebuie despre oameni şi lume să cânt,
Cât mai e vreme…
Să-mi ridic sufletul de lângă pământ,
Să-l fac să învie-n poeme.
Dinu Ianculescu
Biografie Dinu Ianculescu
IANCULESCU Dinu, se naste la 24 mart. 1925, Bucuresti.
Poet.
Fiul lui Constantin Ianculescu. inginer, si al Aurorei (n. Vladescu).
Studii la Liceele „Cantemir-Voda" din Bucuresti, ..Andrei Saguna" din Brasov si la Colegiul National „Sf. Sava" din Bucuresti (bacalaureatul in 1946); absolvent al Facultatii de Teatru a Conservatorului de Muzica si Arta Dramatica din Bucuresti (1947). Crainic ia Radio Bucuiesii (1945-l948); actor la Teatrul National din Bucuresti (1947-l950), la Teatrul „C. Nottara" (1950-l984). Stabilit in Germania in .
Colaboreaza (din 1986), ca actor la Staatstheatei Darmstadt si la posturile de radio H.R. Frankfurt si S.W.F. Baden-Baden (Germania).
Debut cu versuri in Universul literar (1942); debut editorial cu volum Argintatul peste si alte poezii (1970), urmat de 41 de sonete (1975) si Rondeluri (1980). Dupa ce la debut se exersase cu predilectie intr-o poezie de notatii fragmentare, uneori ingenios articulate metaforic, Dinu Ianculescu opteaza pentru formele fixe ale sonetului si rondelului, convenabile unui temperament liric echilibrat, inclinat spre cizelarea imaginii si armonizarea muzicala a discursului.
Inca neunitara, poezia din Argintatul peste si alte poezii (1970) oscileaza intre notatia impresionista, amintind de formele haikuului japonez, si un discurs mai dezvoltat, ordonat in tipare clasice (indeosebi sonete).
„Cu viiful ascutit
al trestiei
caligrafii
Inscriu pe cer
si forme"
- e o marturisire in mare parte definitorie pentru acest moment liric. In versurile cele mai reusite, Dinu Ianculescu este un „elegiac discret, cu voluptati de cugetator, cultivind ornamentele spiritului, literele, muzica, gratia unei emotii" (C. Ciopraga), dar nu lipsesc nici textele in care locul comun, cliseul poctizant precumpanesc. Cele 41 de sonete (1975) intimpina. la rindul lor, dificultati in depasirea conventiilor.
Invingindu-le indeosebi in sugestia unor stari de calm contemplativ, cind „ora-i stinsa, vintul asezat", „zarea-i lesne de umblat", „in vint e-o goarna de matase, un blind auz, abia ajuns" sau „osteniti de-o truda bucuroasa / nu auzim cum virstele ne-nseamna". Cite-o strofa din primul volum anunta acest lirism echilibrat, vag elegiac, cel mai caracteristic pentru sensibilitatea lui L:
Poet.
Fiul lui Constantin Ianculescu. inginer, si al Aurorei (n. Vladescu).
Studii la Liceele „Cantemir-Voda" din Bucuresti, ..Andrei Saguna" din Brasov si la Colegiul National „Sf. Sava" din Bucuresti (bacalaureatul in 1946); absolvent al Facultatii de Teatru a Conservatorului de Muzica si Arta Dramatica din Bucuresti (1947). Crainic ia Radio Bucuiesii (1945-l948); actor la Teatrul National din Bucuresti (1947-l950), la Teatrul „C. Nottara" (1950-l984). Stabilit in Germania in .
Colaboreaza (din 1986), ca actor la Staatstheatei Darmstadt si la posturile de radio H.R. Frankfurt si S.W.F. Baden-Baden (Germania).
Debut cu versuri in Universul literar (1942); debut editorial cu volum Argintatul peste si alte poezii (1970), urmat de 41 de sonete (1975) si Rondeluri (1980). Dupa ce la debut se exersase cu predilectie intr-o poezie de notatii fragmentare, uneori ingenios articulate metaforic, Dinu Ianculescu opteaza pentru formele fixe ale sonetului si rondelului, convenabile unui temperament liric echilibrat, inclinat spre cizelarea imaginii si armonizarea muzicala a discursului.
Inca neunitara, poezia din Argintatul peste si alte poezii (1970) oscileaza intre notatia impresionista, amintind de formele haikuului japonez, si un discurs mai dezvoltat, ordonat in tipare clasice (indeosebi sonete).
„Cu viiful ascutit
al trestiei
caligrafii
Inscriu pe cer
si forme"
- e o marturisire in mare parte definitorie pentru acest moment liric. In versurile cele mai reusite, Dinu Ianculescu este un „elegiac discret, cu voluptati de cugetator, cultivind ornamentele spiritului, literele, muzica, gratia unei emotii" (C. Ciopraga), dar nu lipsesc nici textele in care locul comun, cliseul poctizant precumpanesc. Cele 41 de sonete (1975) intimpina. la rindul lor, dificultati in depasirea conventiilor.
Invingindu-le indeosebi in sugestia unor stari de calm contemplativ, cind „ora-i stinsa, vintul asezat", „zarea-i lesne de umblat", „in vint e-o goarna de matase, un blind auz, abia ajuns" sau „osteniti de-o truda bucuroasa / nu auzim cum virstele ne-nseamna". Cite-o strofa din primul volum anunta acest lirism echilibrat, vag elegiac, cel mai caracteristic pentru sensibilitatea lui L:
„E-n aer o masura potrivita
nici prea de tot, nici prea putin, un val din adierea moale ca un sal a vintului cu goarna linistita". |
„Rostirea calda si blind cadentata a versurilor" (I. Moldovan") din aceste sonete supuse disciplinei tiparelor mostenite nu ascunde insa, adeseori, elementele de recuzita: „secera din luna" continua sa se „ascuta" pe ierburi, „vintul vremii spulberate" cade in suflet, cuplul indragostit arde pina la cenusa, „calarim pe roibul vremii fara sea". Cu volumul Rondeluri (1980), Dinu Ianculescu da cea mai reprezentativa carte a sa. Specia cultivata obliga la concentrare si slefuirea muzicala a versului, la o anumita stilizare ii imaginilor. Dictiunea actorului se simte peste tot, sprijinita de mai vechile inclinatii catre caligrafia imaginii, mai bine fructificate acum. Tematica acestor poeme ramine cea cultivata in volumele precedente, cu un accent mai apasat pe reflectia elegiaca asupra trecerii timpului si pe emotia inscrisa in peisaj.
OPERA:
Argintatul peste si alte poezii. Bucuresti, 1970; 41 de sonete. Bucuresti, 1975; Rondeluri, Bucuresti, 1980. |
REFERINTE CRITICE:
D. Cristea, in Romania literara, nr. 15, 1971; A. Popescu, in Tribuna, nr. 21, 1971; C. Ciopraga, in Cronica, nr. 20, 1971; N. Amaru, ibidem, nr. 48, 1975; Gh. Bulgar, in Romania literara, nr. 3, 1976; I. Moldovan, in Echinox, nr. l-2, 1976; Al. Andritoiu, in Romania literara, nr. 31, 1981; I. Ariesanu, in Orizont, nr. 19, 1981: R. Carneci, in Contemporanul, nr. 5, 1981; Gh. Pitut, in Luceafarul, nr. 15, 1981. |
Să nu ne prindă diavolul oftând
Să nu ne prindă diavolul oftând.
Să-i dăm lui Dumnezeu ce se cuvine
cât pe pământ din mila Lui ne ține
și cât e timp să-l mai slăvim cântând.
Cu El să-ncepem ziua care vine
și să sfârșim cu slava Lui în gând.
Să nu ne prindă diavolul oftând.
Să-i dăm lui Dumnezeu ce se cuvine.
Și-n noaptea vieții, cine știe când
la număratul dintre rău și bine
să căutăm în talgerele pline
lumina Lui și `naltul Lui veșmânt
Să nu ne prindă diavolul oftând.
Să-i dăm lui Dumnezeu ce se cuvine
cât pe pământ din mila Lui ne ține
și cât e timp să-l mai slăvim cântând.
Cu El să-ncepem ziua care vine
și să sfârșim cu slava Lui în gând.
Să nu ne prindă diavolul oftând.
Să-i dăm lui Dumnezeu ce se cuvine.
Și-n noaptea vieții, cine știe când
la număratul dintre rău și bine
să căutăm în talgerele pline
lumina Lui și `naltul Lui veșmânt
Să nu ne prindă diavolul oftând.
Emil Isac
Biografie Emil Isac
Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj - d. 25 martie 1954, Cluj) a fost un poet român.
Emil Isac a fost fiul avocatului Aurel Isac (1845–1932) şi al soţiei sale, profesoara de desen, Eliza născută Roşescu (1854–1922).
A studiat la Liceul Piariştilor din Cluj şi Liceul Grăniceresc din Năsăud. A urmat cursurile de la Facultatea de Drept şi Facultatea de Ştiinţe Sociale de la Cluj. A locuit în mare parte din viaţa sa, în oraşul Cluj (mai exact începând cu 1895). A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în data de 25 noiembrie, în revista „Familia” apoi a colaborat la „Viaţa nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viaţa românească”, etc. Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără Mama, Ochii tăi albaştri şi Pe lângă apa care trece.
Deja de pe vremea studiului la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Cluj, Emil Isac a făcut cunoştinţă cu ideile progresiste şi umanitariste şi s-a ataşat cauzei clasei muncitoare.
După moartea sa, în 1954 a fost construit un muzeu în casa sa din oraş, Muzeul „Emil Isac”, format din trei mari camere, dedicate vieţii poetului, tatălui său şi lucrărilor sale.
Opere
Poezii, impresii şi senzaţii moderne, 1908
Ardealule, Ardealule bătrân, 1916
Poeme în proză, 1923
Cartea unui om, 1925
Poezii, 1936
Opere, 1946
Poezii alese, Biblioteca pentru toti, E.S.P.L.A., 1954
Poezii alese, 1956
Scrieri alese, 1960
Versuri, Editura Tineretului, 1964
Poezii, Editura Minerva, 1975
Emil Isac, 110 poezii, Editura Dacia, 1981
Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj - d. 25 martie 1954, Cluj) a fost un poet român.
Emil Isac a fost fiul avocatului Aurel Isac (1845–1932) şi al soţiei sale, profesoara de desen, Eliza născută Roşescu (1854–1922).
A studiat la Liceul Piariştilor din Cluj şi Liceul Grăniceresc din Năsăud. A urmat cursurile de la Facultatea de Drept şi Facultatea de Ştiinţe Sociale de la Cluj. A locuit în mare parte din viaţa sa, în oraşul Cluj (mai exact începând cu 1895). A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în data de 25 noiembrie, în revista „Familia” apoi a colaborat la „Viaţa nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viaţa românească”, etc. Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără Mama, Ochii tăi albaştri şi Pe lângă apa care trece.
Deja de pe vremea studiului la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Cluj, Emil Isac a făcut cunoştinţă cu ideile progresiste şi umanitariste şi s-a ataşat cauzei clasei muncitoare.
După moartea sa, în 1954 a fost construit un muzeu în casa sa din oraş, Muzeul „Emil Isac”, format din trei mari camere, dedicate vieţii poetului, tatălui său şi lucrărilor sale.
Opere
Poezii, impresii şi senzaţii moderne, 1908
Ardealule, Ardealule bătrân, 1916
Poeme în proză, 1923
Cartea unui om, 1925
Poezii, 1936
Opere, 1946
Poezii alese, Biblioteca pentru toti, E.S.P.L.A., 1954
Poezii alese, 1956
Scrieri alese, 1960
Versuri, Editura Tineretului, 1964
Poezii, Editura Minerva, 1975
Emil Isac, 110 poezii, Editura Dacia, 1981
Acelora ce suferă
Acelor ce sufera acuma,
Departe de liniste si de somn,
Acelor ce nu viseaza,
Acelor ce stau paza In noapte, in ceata, in vint,
O, cum as vrea sa le cint
Cu harfa de aur, cu strune d-argint
Si sa le rasara din pamint
Al visului minunat
Domn.
O, spune-le, spune-le toate :
Ca fericirea va fi a lor,
Ca-n bucurii o sa-nnoate,
Fecioare le vor cinta-n cor,
Portile li se vor deschide, Pernele le vor fi calde,
Trudita lor fata in zimbete o sa li se scalde
Si sufletul lor se va-ntoarce
Cu al pasarii cintec si al cerului nor.
Suferiti, suferiti, suferiti, caci daca Va veti intoarce, al vostru va fi : pamint
si casa,
Buzele cele mai dulci de femeie
Va vor fi, pe fruntea rece, fierbinte cheie,
Si cea mai alba pine pentru voi se dospeste,
Pentru voi asteapta mama, pentru voi copilul
creste,
Pentru voi nimic nu va fi scump,
Caci stati paza-n frig, in noapte,
Cu ochii umezi, cu slabite soapte,
De nor departe, de moarte aproape,
Cu lacramile ascunse in ale voastre pleoape.
—
Ma gindesc la voi, ne gindim la voi,
Stiu ca va aduceti tot mai des aminte de noi.
Nu uitam ca sinteti statui vii in ceata,
Stim ca viata voastra este grea de viata.
Tot va veti intoarce cu senina fata
Si va vom imbratisa cu umila duiosie.
—
Si fiul meu o sa-mi povesteasca mie
O noapte-ntreaga, o zi intreaga, poate o viata-
ntreaga
Numai mie acuma,
Departe de liniste si de somn,
Acelor ce nu viseaza,
Acelor ce stau paza In noapte, in ceata, in vint,
O, cum as vrea sa le cint
Cu harfa de aur, cu strune d-argint
Si sa le rasara din pamint
Al visului minunat
Domn.
O, spune-le, spune-le toate :
Ca fericirea va fi a lor,
Ca-n bucurii o sa-nnoate,
Fecioare le vor cinta-n cor,
Portile li se vor deschide, Pernele le vor fi calde,
Trudita lor fata in zimbete o sa li se scalde
Si sufletul lor se va-ntoarce
Cu al pasarii cintec si al cerului nor.
Suferiti, suferiti, suferiti, caci daca Va veti intoarce, al vostru va fi : pamint
si casa,
Buzele cele mai dulci de femeie
Va vor fi, pe fruntea rece, fierbinte cheie,
Si cea mai alba pine pentru voi se dospeste,
Pentru voi asteapta mama, pentru voi copilul
creste,
Pentru voi nimic nu va fi scump,
Caci stati paza-n frig, in noapte,
Cu ochii umezi, cu slabite soapte,
De nor departe, de moarte aproape,
Cu lacramile ascunse in ale voastre pleoape.
—
Ma gindesc la voi, ne gindim la voi,
Stiu ca va aduceti tot mai des aminte de noi.
Nu uitam ca sinteti statui vii in ceata,
Stim ca viata voastra este grea de viata.
Tot va veti intoarce cu senina fata
Si va vom imbratisa cu umila duiosie.
—
Si fiul meu o sa-mi povesteasca mie
O noapte-ntreaga, o zi intreaga, poate o viata-
ntreaga
Numai mie
Departe de liniste si de somn,
Acelor ce nu viseaza,
Acelor ce stau paza In noapte, in ceata, in vint,
O, cum as vrea sa le cint
Cu harfa de aur, cu strune d-argint
Si sa le rasara din pamint
Al visului minunat
Domn.
O, spune-le, spune-le toate :
Ca fericirea va fi a lor,
Ca-n bucurii o sa-nnoate,
Fecioare le vor cinta-n cor,
Portile li se vor deschide, Pernele le vor fi calde,
Trudita lor fata in zimbete o sa li se scalde
Si sufletul lor se va-ntoarce
Cu al pasarii cintec si al cerului nor.
Suferiti, suferiti, suferiti, caci daca Va veti intoarce, al vostru va fi : pamint
si casa,
Buzele cele mai dulci de femeie
Va vor fi, pe fruntea rece, fierbinte cheie,
Si cea mai alba pine pentru voi se dospeste,
Pentru voi asteapta mama, pentru voi copilul
creste,
Pentru voi nimic nu va fi scump,
Caci stati paza-n frig, in noapte,
Cu ochii umezi, cu slabite soapte,
De nor departe, de moarte aproape,
Cu lacramile ascunse in ale voastre pleoape.
—
Ma gindesc la voi, ne gindim la voi,
Stiu ca va aduceti tot mai des aminte de noi.
Nu uitam ca sinteti statui vii in ceata,
Stim ca viata voastra este grea de viata.
Tot va veti intoarce cu senina fata
Si va vom imbratisa cu umila duiosie.
—
Si fiul meu o sa-mi povesteasca mie
O noapte-ntreaga, o zi intreaga, poate o viata-
ntreaga
Numai mie acuma,
Departe de liniste si de somn,
Acelor ce nu viseaza,
Acelor ce stau paza In noapte, in ceata, in vint,
O, cum as vrea sa le cint
Cu harfa de aur, cu strune d-argint
Si sa le rasara din pamint
Al visului minunat
Domn.
O, spune-le, spune-le toate :
Ca fericirea va fi a lor,
Ca-n bucurii o sa-nnoate,
Fecioare le vor cinta-n cor,
Portile li se vor deschide, Pernele le vor fi calde,
Trudita lor fata in zimbete o sa li se scalde
Si sufletul lor se va-ntoarce
Cu al pasarii cintec si al cerului nor.
Suferiti, suferiti, suferiti, caci daca Va veti intoarce, al vostru va fi : pamint
si casa,
Buzele cele mai dulci de femeie
Va vor fi, pe fruntea rece, fierbinte cheie,
Si cea mai alba pine pentru voi se dospeste,
Pentru voi asteapta mama, pentru voi copilul
creste,
Pentru voi nimic nu va fi scump,
Caci stati paza-n frig, in noapte,
Cu ochii umezi, cu slabite soapte,
De nor departe, de moarte aproape,
Cu lacramile ascunse in ale voastre pleoape.
—
Ma gindesc la voi, ne gindim la voi,
Stiu ca va aduceti tot mai des aminte de noi.
Nu uitam ca sinteti statui vii in ceata,
Stim ca viata voastra este grea de viata.
Tot va veti intoarce cu senina fata
Si va vom imbratisa cu umila duiosie.
—
Si fiul meu o sa-mi povesteasca mie
O noapte-ntreaga, o zi intreaga, poate o viata-
ntreaga
Numai mie
Ochii tăi albaştri
Ochii tai albastri
Anii cum i-au înnegrit.
Clipele dulci au murit.
Mâinile tale albe
Straina pâinea altora taie,
Si ciocârliile le-a învins o cucuvaie.
Parul, pe care l-am mângâiat,
De amintiri grele, se albeste.
Parul tau ca un gând creste.
Unde te-ai dus? Doar ai ramas...
Doar ceva s-a dus din tine:
Iubirea s-a dus, ca n-a vrut sa ramâie cu mine.
O, daca am putea-o prinde
Ca pe-o pasare vrajita si calatoare,
Ne va mai cânta în zorile aprinse de soare?
Anii cum i-au înnegrit.
Clipele dulci au murit.
Mâinile tale albe
Straina pâinea altora taie,
Si ciocârliile le-a învins o cucuvaie.
Parul, pe care l-am mângâiat,
De amintiri grele, se albeste.
Parul tau ca un gând creste.
Unde te-ai dus? Doar ai ramas...
Doar ceva s-a dus din tine:
Iubirea s-a dus, ca n-a vrut sa ramâie cu mine.
O, daca am putea-o prinde
Ca pe-o pasare vrajita si calatoare,
Ne va mai cânta în zorile aprinse de soare?
Viitorul
Toti oamenii ies la poarta.
Ceriul e rosu
Pling toti.
Si rid si blastama toti.
Arde.
Arde.
Oii renaste lumea moarta.
Ceriul arde si zeii pier toti.
Vine un nou soare
Vine o dimineata mare
Si oamenii blastama si pling si cinta.
Ceriul tot arde si vin de departe
Oamenii noi si doinele moarte
Apun in noaptea frinta.
Ceriul e rosu
Pling toti.
Si rid si blastama toti.
Arde.
Arde.
Oii renaste lumea moarta.
Ceriul arde si zeii pier toti.
Vine un nou soare
Vine o dimineata mare
Si oamenii blastama si pling si cinta.
Ceriul tot arde si vin de departe
Oamenii noi si doinele moarte
Apun in noaptea frinta.
Ana Blandiana
Biografie pe scurt
Pe numele ei adevărat Otilia Valeria Coman, fiica preotului Gheorghe Coman, licenţiat în Drept şi Teologie, deţinut politic, şi a Otiliei Diacu, originară din comuna Blandiana (judeţul Alba). Urmează cursurile liceale la Oradea şi pe cele universitare la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj (1963 - 1967), unde şi-a obţinut licenţa în filologie romanică.
Între 1973 - 1974, obţine o bursă de studii în cadrul Programului Scriitoricesc Internaţional al Universităţii din Yowa City (SUA). În 1967 se mută la Bucureşti. A fost, în anii 1968 - 1977, redactor la „Viaţa studenţească” şi „Amfiteatru”, apoi bibliotecară la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, în 1975 - 1977, şi redactor la Uniunea Scriitorilor, în 1977 - 1979.
Din 1968 deţine rubrici permanente la „Contemporanul” (Antijurnal sau Corespondenţe), de unde va trece la „România Literară”, unde s-a ocupat, în 1974 - 1988, de rubrica Atlas. Debutează literar în revista „Tribuna” din Cluj-Napoca cu poezia Originalitate, semnând pentru prima dată cu pseudonimul „Ana Blandiana” în 1959.
În perioada 1964 - 1990, publică peste 40 de volume de poezie, publicistică, în ţară şi străinătate. A debutat editorial cu placheta Persoana întâia plural (1964), urmată de volumele de poezii Călcâiul vulnerabil (1966), A treia taină (1969), Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), Somnul din somn (1977), Ochiul de greier (1981), Ora de nisip (1983) sau Stea de pradă (1985). Criticul literar Nicolae Manolescu o caracteriza astfel: „Blandiana se numără printre poeţii a căror ascendenţă blagiană reprezintă unul din elementele definitorii pentru lirica nouă de la mijlocul deceniului şapte. […] Tonul e solemn, fără rigiditate, iar confesia a deprins de la Blaga acea impersonalitate concis reflexivă care lasă să se vadă din om mai ales fiinţa gânditoare…”.
Abordează şi alte genuri: proză fantastică (Cele patru anotimpuri, 1974), nuvele (Proiecte de trecut, 1982), tabletă, eseu, însemnări de călătorie, versuri pentru copii. Împreună cu soţul ei, Romulus Rusan, a publicat şi volume de interviuri cu personalităţi culturale – Convorbiri subiective (1972) sau O discuţie la Masa Tăcerii (1977).
Conflictul cu oficialităţile comuniste declanşat de o serie de poeme publicate în revista „Amfiteatru”, în 1984, se acutizează prin publicarea, în 1988, a volumului Întâmplări de pe strada mea, care-i va aduce interdicţia de a mai publica. Numele Ana Blandiana este interzis, iar cărţile ei sunt scoase din biblioteci.
De-a lungul carierei a obţinut mai multe premii, cum ar fi Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Premiul pentru poezie al Academiei Române (1970), Premiul pentru literatură pentru copii (1980), Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1980), Premiul internaţional «Gotfried von Herder» (1982).
La 22 decembrie 1989, numele Ana Blandiana apare la televiziune ca membru fondator al Frontului Salvării Naţionale, fără ca ea să fi fost întrebată. La prima întrunire a noului for de conducere a ţării, pe 27 decembrie 1989, i se propune funcţia de vicepreşedinte, dar o refuză, peste o lună demisionând ca urmare a violenţelor îndreptate împotriva opoziţiei şi a hotărârii CFSN de a se transforma în partid politic.
În aprilie 1990 participă la mitingurile organizate în Piaţa Universităţii, iar în noiembrie se numără printre iniţiatorii şi fondatorii Alianţei Civice, pe care o va conduce între 1991 şi 2000. În ianuarie 1993 propune Consiliului Europei proiectul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, realizat de-a lungul mai multor ani şi devenit astăzi instituţie de prestigiu internaţional. În mai 1993, susţine la Universităţile Sorbona III şi IV din Paris un ciclu de conferinţe despre Rădăcinile răului românesc şi Convertibilitatea suferinţei. Cu acest prilej Oficiul german de studii universitare editează un volum trilingv (română-franceză-germană) din creaţia Anei Blandiana.
În 1997 primeşte Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu şi este aleasă membră a Academiei de Poezie «Stéphane Mallarmé», Paris, iar în 1998 înfiinţează, împreună cu Romulus Rusan, Şcoala de vară de la Sighet, destinată adolescenţilor. Membră a Academiei Europene de Poezie, din 2001 este membru fondator al Academiei Mondiale de Poezie constituită la Verona sub egida UNESCO.
Ana Blandiana (numele literar al Otiliei Valeria Rusan), poet, roman şi 7 volume de eseuri, publicate în limba română începând din 1964, reeditate în ultimii ani în numeroase ediţii, şi a 45 de Abia începusem să simt
Abia incepusem sa simt
Ca undeva-n rarul vazduh
Zapada se va opri deodata,
Abia incepusem sa stiu
Ca nu mai poti sa te ascunzi
De ochii mei avizi sa vada,
Abia zaream cum se depune
O linie limpede pe crestet,
Tremuratoare-n par si moale
Pe genele-ti clipite-abia,
Abia-ndrazneam sa cred ca ai tai sunt
Umerii desenati in aer
Cu fara de sfarsit zapada
Si-a tale-aripile tradate
De nemaicontenita nea.
As fi putut sa te ating,
Dar mi-era teama sa nu scutur
De pe faptura-ti nevazuta
Conturul nesperat de clar,
As fi putut sa te invat
Pe dinafara pentru clipa
Cand, intetindu-se ninsoarea,
Vei disparea cu spaima iar... in L
Ca undeva-n rarul vazduh
Zapada se va opri deodata,
Abia incepusem sa stiu
Ca nu mai poti sa te ascunzi
De ochii mei avizi sa vada,
Abia zaream cum se depune
O linie limpede pe crestet,
Tremuratoare-n par si moale
Pe genele-ti clipite-abia,
Abia-ndrazneam sa cred ca ai tai sunt
Umerii desenati in aer
Cu fara de sfarsit zapada
Si-a tale-aripile tradate
De nemaicontenita nea.
As fi putut sa te ating,
Dar mi-era teama sa nu scutur
De pe faptura-ti nevazuta
Conturul nesperat de clar,
As fi putut sa te invat
Pe dinafara pentru clipa
Cand, intetindu-se ninsoarea,
Vei disparea cu spaima iar... in L
De dragoste
De dragoste
Nu ma lasa, aseaza-mi-te-alaturi
Si tine-mi capul strâns sa nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnata
Se-ascute, rasucindu-se-n cosmar;
Cuprinde-mi tâmplele în palme-asa
Cum tii sa nu se verse un potir
Si pune-ti gura peste gura mea:
Inspira tipatul care-l expir,
Sa nu se-auda hohotul de plâns
Ce-si hotaraste trupul meu contur;
Îmbratiseaza-ma sa nu ma smulga
Valul de spaima care creste-n jur
Si duce totul, si în urma lui
Ramâne doar moloz si ghilimele,
Si se chircesc bolnave si se sting
Si soarele si celelalte stele...
D Sufletul
Sufletul e ceva în noi
Care nu poate exista în afara.
De cîte ori nu mi s-a întîmplat
Sa descopar
Suflete goale în iarba tragînd sa moara...
Le luam cu grija în palma ,
Dar niciodata
Nu gaseam destul de repede pe cineva
Sa le primeasca în sine,
Simteam causul palmei gol
Si-un abur, neatins de frunze, trecea
Banuitor prin trupul meu.
Sufletul se-adaposteste în noi
De Dumnezeu ? ATIO
1 TEATRU/FILM 25 Martie
Cu Constantin Ramadan, actor
Biografie Constantin Ramadan
Constantin Ramadan (n. 25 februarie 1896, municipiul Iași - d. 25 martie 1958, București) a fost un actor român, artist al poporului, laureat al Premiului de Stat, profesor la institut, director de scenă, veteran de război (1916-1918).
A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
Filmografie
GÂNDURI PESTE TIMP 25 Martie
George Lesnea – Citate:
Novalis – Citate:
SFATURI UTILE 25 Martie
Cand devine periculos consumul de peste?
Afla care sunt cele mai contaminate specii ...
Stim ca pestii sunt contaminati cu mercur care ne afecteaza sistemul nervos. Pe de alta parte, expertii sustin ca pestele este esential pentru continutul sau bogat in acizi grasi care ne protejeaza creierul. Afla in ce cantitate nu-ti dauneaza sanatatii!
Mercurul este toxic pentru creier, inima si sistemul nervos. In special femeile insarcinate sau cele care alapteaza trebuie sa fie foarte atente la consumul de peste, deoarece mercurul impiedica dezvoltarea neurologica a fatului. Pe de alta parte, numeroase studii vorbesc despre continutul ridicat de acizi grasi omega 3 care se gasesc in carnea de peste si care ajuta la dezvoltarea creierului, imbunatatesc memoria, protejeaza inima, lupta impotriva artritei reumatoide si a cancerului. Prin urmare, specialistii au ajuns la concluzia ca nu este deloc recomandat sa renuntam la toate tipurile de peste, ci doar la cele care contin o cantitate mare de mercur sau alti contaminanti.
Cel putin doua portii pe saptamana
Este atat recomandarea Organizatiei Mondiale a Sanatatii, cat si a Administratiei Americane pentru Siguranta Alimentelor si Medicamentelor (FDA).
Administratia Americana pentru Siguranta Alimentelor si Medicamentelor (FDA) a stabilit niste recomandari cu privire la siguranta consumului de peste. Potrivit acestor indicatii, se recomanda sa nu depasim 340 de grame de peste pe saptamana, insa in functie de greutatea corporala a fiecaruia dintre noi este posibil ca aceasta cantitate sa fie mai redusa sau mai ridicata. De asemenea, Asociatia Americana a Inimii sustine ca un adult sanatos poate sa consume in siguranta pana la 400 de grame de peste saptamanal.
Calculeaza in functie de greutatea ta ce cantitate de ton poti sa consumi in siguranta, fara sa iti faci probleme de mercurul ingerat.
Avertisment pentru femeile insarcinate si copii mici
Atat femeile insarcinate, cat si copiii mici sunt mai expusi la efectele toxice ale mercurului, de aceea este important sa se respecte un consum moderat de specii de peste mai putin contaminate.
Este esential sa consumi carne de peste inainte de a ramane insarcinata, precum si in timpul sarcinii, tinand cont de substantele nutritive pe care le contine.
S-a demonstrat faptul ca daca o femeie are o dieta echilibrata in acizi grasi omega 3 inainte de a ramane insarcinata, cat si pe perioada sarcinii, creierului fatului se dezvolta mult mai bine, mama are un risc redus de a suferi de depresie post-partum, inima si oasele se dezvolta armonios. Insa, cum iti dai seama ce carne de peste sa alegi fara sa afecteze fatul in curs de dezvoltare.
Iata care sunt recomandarile asociatiilor pentru protectia mediului, cat si ale Administratiei Americane pentru Siguranta Alimentelor si Medicamentelor:
Daca esti insarcinata evita sa consumi urmatorii pesti care au un continut ridicat de mercur:
Iata care sunt recomandarile asociatiilor pentru protectia mediului, cat si ale Administratiei Americane pentru Siguranta Alimentelor si Medicamentelor:
Daca esti insarcinata evita sa consumi urmatorii pesti care au un continut ridicat de mercur:
· rechin;
· peste-spada;
· macroul regal;
· tile fish;
· ton;
· halibut;
· stiuca.
"La ton, exista un risc mai mare sa provina din zone poluate si, in acest caz, este foarte toxic pentru copil!", explica prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.
Poti sa consumi o portie pe luna de: midii albastre, stridii, cod, crab albastru american, peste alb din America de Nord.
Peste sarac in mercur: ansoa, sardine, somon salbatic (Pacific), hering, cambula, crab albastru din Atlantic, egrefin, pastrav de crescatorie, creveti, somn de crescatorie (expertii avertizeaza insa ca acesta este sarac in mercur, insa poate sa contina alti contaminanti care in cantitati mari sunt nocivi pentru femeia insarcinata).
FDA si asociatiile pentru protectia mediului recomanda ca nimeni sa nu renunte la consumul de peste, inclusiv femeile insarcinate, insa sa avem grija si sa alegem speciile de peste mai putin contaminate cu mercur. Avertismentele pentru femeile insarcinate se refera la limitarea consumului de peste pana in 340 de grame pe saptamana si la alegerea celor mai putin contaminate specii.
Poti sa consumi o portie pe luna de: midii albastre, stridii, cod, crab albastru american, peste alb din America de Nord.
Peste sarac in mercur: ansoa, sardine, somon salbatic (Pacific), hering, cambula, crab albastru din Atlantic, egrefin, pastrav de crescatorie, creveti, somn de crescatorie (expertii avertizeaza insa ca acesta este sarac in mercur, insa poate sa contina alti contaminanti care in cantitati mari sunt nocivi pentru femeia insarcinata).
FDA si asociatiile pentru protectia mediului recomanda ca nimeni sa nu renunte la consumul de peste, inclusiv femeile insarcinate, insa sa avem grija si sa alegem speciile de peste mai putin contaminate cu mercur. Avertismentele pentru femeile insarcinate se refera la limitarea consumului de peste pana in 340 de grame pe saptamana si la alegerea celor mai putin contaminate specii.
Ce sunt acizii grasi omega-3?
Sunt grasimi polinesaturate, cele mai sanatoase grasimi pe care trebuie sa le consumi. Trebuie sa stim ca exista trei tipuri de grasimi: saturate (in principal din sursele animale, unde intra branzeturile, untul, carnea rosie), mononesaturate (cum este uleiul de masline) si cele polinesaturate (care se gasesc in special in pestele gras, oleaginoase si multe uleiuri vegetale). La randul lor, grasimile polinesaturate sunt impartite in doua categorii: omega 3 si omega 6, cunoscute si sub denumirea populara de acizi grasi esentiali. Ambele tipuri de acizi grasi sunt cruciali pentru sanatate, fiind implicati in functionarea fiecarei celule din organism. "Unele sunt necesare pentru a controla capacitatea de coagulare a sangelui, alte pentru a regla temperatura corpului, tensiunea arteriala, functia de reproducere si imuna a organismului", explica pentru publicatia britanica DailyMail, nutritionista Bridget Benelam de la Fundatia Britanica de Nutritie.
De aceea este important sa adaugam in alimentatia noastra mai multi acizi omega 3 pe care ii gasim in peste (somon, hering, macrou, sardine, ton) si fructele de mare, insa si in semintele de dovleac, nuci, seminte de in, seminte de floarea soarelui, avocado, ulei de masline.
Recomandarile specialistilor
1. Alege speciile de peste bogate in acizi grasi omega 3 si sarace in substante contaminante.
Cele mai bune surse sunt somonul (salbatic, ar fi de preferat), macrou (dar nu macroul regal), hering, sardine, midii, stridii, ansoa si pastrav;
2. Consuma o varietate de specii de peste, nu te limita doar la una;
3. Poti sa alegi conserva de ton light in locul tonului alb care contine de trei ori mai mult mercur;
4. Daca ai posibilitatea alege somonul salbatic, pentru ca cel de crescatorie are un continut ridicat de substante contaminante;
5. Curata grasimea de peste, deoarece acolo sunt stocati contaminantii;
6. Este indicat sa indepartezi pielea inainte de a gati pestele, din cauza continutului ridicat de toxine;
7. Prin fierbere, coacere sau preparare pe gratar se elimina din substantele contaminante depozitate in grasime;
8. Incearca sa consumi conserva de somon, deoarece majoritatea provin din Alaska si sunt mai putin contaminati decat cei de crescatorie.
9. Salata de icre este sanatoasa, insa de preferat preparata in casa, cu ulei de masline extravirgin, din icre proaspete sau conservate prin sarare, de la specii comestibile (crap, tarama, stiuca, etc). Atentie la icrele de stiuca, deoarece pot transmite tenii, fiind indicat sa le pui la saramura si sa le congelezi cateva zile la temperaturi sub 18 grade Celsius. De asemenea, trebuie sa stii ca icrele de mreana sunt toxice. Specialistii nu recomanda salatele de icre din supermarket, deoarece contin multi sditivi alimentari, grasimi de slaba calitate si sare in exces.
2. Consuma o varietate de specii de peste, nu te limita doar la una;
3. Poti sa alegi conserva de ton light in locul tonului alb care contine de trei ori mai mult mercur;
4. Daca ai posibilitatea alege somonul salbatic, pentru ca cel de crescatorie are un continut ridicat de substante contaminante;
5. Curata grasimea de peste, deoarece acolo sunt stocati contaminantii;
6. Este indicat sa indepartezi pielea inainte de a gati pestele, din cauza continutului ridicat de toxine;
7. Prin fierbere, coacere sau preparare pe gratar se elimina din substantele contaminante depozitate in grasime;
8. Incearca sa consumi conserva de somon, deoarece majoritatea provin din Alaska si sunt mai putin contaminati decat cei de crescatorie.
9. Salata de icre este sanatoasa, insa de preferat preparata in casa, cu ulei de masline extravirgin, din icre proaspete sau conservate prin sarare, de la specii comestibile (crap, tarama, stiuca, etc). Atentie la icrele de stiuca, deoarece pot transmite tenii, fiind indicat sa le pui la saramura si sa le congelezi cateva zile la temperaturi sub 18 grade Celsius. De asemenea, trebuie sa stii ca icrele de mreana sunt toxice. Specialistii nu recomanda salatele de icre din supermarket, deoarece contin multi sditivi alimentari, grasimi de slaba calitate si sare in exces.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu