MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU

VINERI 13 MARTIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE; PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI (A)

ISTORIE PE ZILE 13 Martie

Evenimente

·         624: Are loc Bătălia de la Badr din Hejaz, in vestul actualei Arabii Saudite. A fost o bătălie-cheie din istoria Islamului, și a fost prima dintr-o serie de bătălii între arabii musulmani și arabii păgâni politeisti din tribul Quraish din orasul Mecca. Musulmanii condusi de Muhammad i-au înfrânt pe pagani   Bătălia a fost  o victorie decisivă pentru Mohamed si este una dintre puținele lupte menționate în Coran, cartea sfanta a mahomedanilor.

·         1781: Astronomul englez Sir William Herschel a descoperit planeta Georgium Sidus, cunoscută ulterior sub denumirea de Uranus. Sir Frederick William Herschel (în germană Friedrich Wilhelm Herschel n. 15 noiembrie 1738 Hanovra, Principatul Braunschweig-Lüneburg, Sfântul Imperiu Roman – d. 25 august 1822 Slough lângă Windsor, Marea Britanie) a fost un astronom, inventator și muzician britanic de origine germană. Uranus este a șaptea planetă de la Soare și a treia că mărime (după diametru). Uranus este mai mare ca diametru însă mai mică sub aspectul masei decât Neptun. Plasat pe o orbită de 19 ori mai îndepărtată de Soare decât cea a Pământului, Uranus, ca și Neptun, primește foarte puțină căldură. Cu un diametru de 52.000 km, Uranus este de 2 ori mai mic decât Saturn, dar de 5 ori mai mare decât Terra (Pământul). Este înconjurat de inele întunecate și are 27 sateliți.

·         1809: Regele Gustav al IV-lea al Suediei este detronat in urma unei lovituri de stat. Gustav IV Adolf (n. 1 noiembrie 1778 în Stockholm; d. 7 februarie 1837 în St. Gallen), a fost rege al Suediei din anul 1792 si a fost ultimul rege al Suediei care a condus si Finlanda. Domnia sa a fost de rău augur și s-a sfarsit brusc. La 21 februarie 1808 Rusia a invadat Finlanda, care facea parte din Suedia, sub pretextul de a-i convinge pe suedezi să adere la Sistemul Continental al lui Napoleon. Danemarca a declarat, de asemenea, război Suediei. În doar câteva luni după aceea, aproape toată Finlanda a fost pierdută și anexată de Rusia, iar la 17 septembrie 1809, în urma Tratatului de la Hamina, Suedia a pierdut o treime din teritoriile sale estice în favoarea Rusiei. La 29 martie, pentru a salva coroana de fiul său, Gustav a abdicat în mod voluntar, însă pe 10 mai, Parlamentul suedez, dominat de armată, a declarat că nu numai Gustav pierdea tronul ci toată familia sa. La 5 iunie, ducele Carol a fost proclamat rege sub numele de Carol al XIII-lea al Suediei, după ce a acceptat o nouă constituție liberală, care a fost ratificată a doua zi. Gustav și familia sa au părăsit Suedia în decembrie 1809. A divorțat în 1812. Fostul rege, acum cunoscut sub numele de “Contele de Gottorp” sau “Colonelul Gustafsson” a dus o viață agitata, rătăcind prin Europa. A murit într-o tavernă din St. Gallen, Elveția, alcoolic și fără nici un ban.

·         1848: Începutul revoluției burgheze în Austria. Răscoala populară din Viena.

·         1892: Are loc Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român din Transilvania, in care a fost definitivat textul Memorandumului, redactat de patriotul transilvănean Iuliu Coroianu. Iuliu Coroianu (n. 1847, Craidorolț, Satu Mare – d. 29 martie 1927, Cluj) a fost un jurist român din Transilvania, frate al Clarei Maniu.

·         1893: Începe la Bucureşti  Congresul de constituire a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR). A durat pana la 3 aprilie 1893, fiind primul partid politic muncitoresc din România. Congrese ale P.S.D.M.R. au urmat în 1894, 1897, 1898 şi 1899.

·         1900: În Franța, ziua de muncă pentru femei și copii este limitată prin lege la 11 ore.

·         La 9 - 13 martie 1907 flacară răscoalelor ţărăneşti din România cuprinde toată Muntenia şi Oltenia, unde a cunoscut o violenţă deosebită şi considerîndu-se apogeul răscoalei ţărănești din 1907. La începutul secolului XX, în România, țărănimea constituia peste 80% din populație dintre care majoritatea aveau foarte puțin pămînt în poroprietate iar a zecea parte din ei chiar deloc. Majoritatea țăranilor trăiau din ceea ce lucrau, în dijmă sau pe plată, la marele proprietar vecin. În România acelei perioade, identic precum în Rusia, Polonia, Ungaria, existau proprietari de latifundii foarte mari care se întindeau pe zeci și chiar sute de mii de hectare. Diferența enormă dintre cantitatea de pămînt deținută de marii latifundiari și cea deținută de țărani constituie o primă cauză a nemulțumirilor țărănimii. O altă cauză este impunerea țăranilor spre cultivarea culturilor destinate exclusiv exportului (grîu, rapiță, etc), marii latifundiari dorind să scotă profituri maxime din exportul de alimente. Orientarea agriculturii spre export în România vine încă din vreme principatelor românești în urma tratatului de la Adrianopol (1829), tratat care a deschis hotarele principatelor pentru comerțul cu occidentul. Creșterea fenomenului arendășiei, constituie a treia și cea mai importantă cauză a răscoalei. Boierii nu mai doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor, trecînd cu traiul la oraș. Acest fenomen a avut loc pînă și în zona Moldovei, cea mai conservatoare din România. Prin urmare boierii și marii latifundiari, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendașii, deseori străini de sat și chiar de neam, la rîndul lor încercau să obțină de pe seama țăranului profituri cît mai mari într-o perioadă cît mai scurtă de timp. Arendașii fiind mult mai duri și neînduplecațu cu țăranii decît boierii ajunsese să fie dușmanul principal al țărănimii din România. Răscoala țărănească din 1907, pornind din nordul Moldovei a ajuns pînă în Oltenia, cuprinzînd toată România. Mai multe proprietăți ale latifundiarilor au fost distruse, iar numeroși arendași au fost uciși sau răniți. Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încît liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea. Liberalii au făcut ceea ce nu se puteau hotărî să faca conservatorii și anume să folosească armata și tunurile împotriva țăranilor. A fost o adevărată tragedie fiind omorîți circa 11 000 - 12 000 oameni, cifră neconfirmată deoarece nu s-a făcut nicodată un raport integru al victimelor.

·         1910: Apare la Bucureşti, România, revista săptămînală social-politică şi literară “Facla’ sub conducerea lui N.D.Cocea. Ulterior revista va apărea sub redacţia lui Ion Vinea, cu întreruperi, pînă în 1940. Nicolae D. Cocea (n. 29 noiembrie 1880, Bârlad – d. 1 februarie 1949, București), avocat, scriitor, jurnalist, publicist român și politician comunist.

·         1917: A fost semnat de către cancelarul Bethmann-Hollweg şi ministrul de Externe austro-ungar Ottokar Czernin, Documentul de la Viena, prin care se prevedea anexarea României la Austro-Ungaria în caz de victorie a puterilor centrale în Primul Război Mondial. Ottokar Czernin (nume complet Ottokar Theobald Otto Maria Czernin; n. 26 septembrie 1872, Castelul Dimokur, Boemia – d. 4 aprilie 1932, Viena) a fost un diplomat și politician austriac, ministrul de externe al Imperiului Austro-Ungar în timpul Primului Război Mondial, în perioada decembrie 1916-aprilie 1918. Anterior, între 1913-1916, a fost ambasadorul Austro-Ungariei la București. Este considerat artizanul Păcii de la Brest-Litovsk cu Rusia (3 martie 1918), și al Păcii de la Buftea-București cu Regatul României (7 mai 1918).

·         1917:  În localul redacţiei ziarului Cuvînt moldovenesc din Chişinău, este convocată şedinţa în cadrul căreia un grup de intelectuali intre care se aflau   Pantelimon Halippa, P.Gore, V.Harea, O.Ghibu, R.Cioflec, au discutat despre crearea unei organizaţii politice în Gubernia Basarabia, aflata sub stapanire ruseasca
Pe 18 martie 1917, în cadrul aceleiaşi redacţii a ziarului, cu participarea a 21 persoane, se decide crearea Partidului Naţional Moldovenesc şi se adoptă programul acestuia.

·         1920: Este promulgată legea pentru reforma agrară în Basarabia, România. Legea fusese adoptată de Sfatul Ţării la 27 noiembrie 1918.

·         1920: Este demis guvernul Alexandru Vaida-Voievod, în componenţa căruia au fost şi trei basarabeni : Ion Pelivan – ministru al justiţiei, Ion Inculeţ şi Pantelimon Halippa – miniştri secretari de stat. Urmează un nou guvern în frunte cu generalul Alexandru Averescu care va dizolva Parlamentul României la 25 martie 1920.

·         1925: În statul american Tennessee, predarea Teoriei evoluţioniste în şcoliile publice a fost interzisă prin lege.

·         1928: Premiera filmului Maiorul Mura, singura peliculă ce păstrează prezența pe ecran a actorului Gheorghe Timică.

·         1930: Clyde W. Tombaugh anunţă descoperirea planetei Pluto. Pluton este o planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca mărime după Eris. Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar, atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii. Pluton împreună cu satelitul său Charon sunt uneori considerate sistem binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia dintre cele două corpuri

·         La 12 - 13 martie 1933 un grup de militanţi de stînga se desprind din Partidul Social-Democrat şi se constituie în Partidul Socialist din România. Conducerea noului partid în revine lui Constantin Popovici.

·         1934: S-a născut, în studiourile Walt Disney, celebrul personaj de desen animat Donald Duck, care a debutat în filmul The little hen, la 9 iunie 1934. În anul 1943, Donald devine, cu adevărat un star și primește Premiul Oscar pentru rolul din The Fuerhrer's Face.

·         1936: A avut loc premiera absolută, la Opera Mare din Paris, a tragediei Oedip, de George Enescu.

·         1941 - Decret-lege pentru mobilizarea agricolă.

·         1944 - Charles Sorensen se retrage din funcţia de preşedinte al Ford Motor Company, după o lungă perioadă în care a fost mâna dreapta a lui Henry Ford. Sorensen a fost una dintre cele mai respectate personalităţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta a fost contactat pentru a produce motoare de avion, dar americanul a promis că Ford va face avioane întregi şi în timp record uzina americană a produs 500 de avioane, adică de trei ori mai mult decât putea să producă United Aircraft, companie aeronautică acontată de stat pentru a face avioane pe timp de război. Charles Sorensen, o personalitate rezervată puţin interesată de expunerea publică, a decis că este momentul să se retragă o dată cu numirea lui Harry Bennet, cel pe care mulţi l-au acuzat de metode aproape mafiote în a conduce compania.

·         1945: A avut loc, la Cluj, ședința solemnă a guvernului României cu prilejul instituirii administrației românești asupra întregii Transilvanii.

·         1946 - Greva record a muncitorilor de la General Motors, care dura din Noiembrie 1945 a fost încheiată în acea zi, în urma unei înţelegeri între Sindicatul Muncitorilor din Industria Auto şi conducerea G.M. Greva a rămas în istorie pentru proporţiile căpătate, 175.000 de muncitori sistând lucrul pentru a solicita salarii mai mari. Greva a generat şi alte evenimente similare în industria americană, liderii sindicali reuşind prin acest val să ofere mai multe beneficii angajaţilor.

·         1948: Au fost inaugurate uzinele Honda, punandu-se bazele Honda Motor Co. – care in scurt timp va cunoaste si succesul ca urmare a productiei de biciclete motorizate. In anii ’50 Honda devine leader  mondial in industria de motociclete.

·         1969 - Walt Disney lansează în acea zi producţia cinematografică The Love Bug. Într-o perioadă în care maşinile însemnau pentru americani dimensiuni tot mai mari şi puteri crescute, această peliculă a adus un important capital de imagine "broscuţei" Volkswagen Beetle. Prin crearea personajului Herbie, regizorul Robert Stevenson, a reuşit să spună o poveste pentru cei mari şi cei mici, despre automobile şi despre puterea celor mici de a se impune. Volkswagen Beetle se afla pe o pantă ascendentă în ceea ce priveşte popularitate peste Ocean şi acest film a devenit cea mai vizionată peliculă a anului 1969. Nu doar maşina a influenţat audienţa producţiei, ci şi invers, vânzările VW Beetle crescând consistent, după ecranizare şi pe 17 Februarie 1972 Beetle devie cea mai vândută maşină din istorie, luând locul lui Ford T.

·         1979: Intră în vigoare Sistemul Monetar European (SME). A fost creat cu scopul de a controla fluctuațiile cursurilor de schimb în țările Comunității Europene, cu excepția Marii Britanii.

·         1980 - Henry Ford II se retrage din funcţia de CEO al Ford Motor Company, numindu-l în locul său pe Philip Caldwell. În acel an dinastia Ford la conducerea companiei pe care au fondat-o a fost curmată. Ca şi bunicul său, Henry Ford II a fost un lider foarte dedicat organizaţiei şi cunoscând foarte bine compania a venit exact cu măsurile potrivite, pentru a o îmbunătăţi. Acesta a schimbat gestiunea Ford şi a îmbunătăţit relaţia cu sindicatele şi personalul productiv.

·         1992: În estul Turciei, un cutremur de 6,8 pe scara Richter face peste 500 de victime.

·         1996: S-a desfășurat, în localitatea egipteană Sharm el-Sheikh, la inițiativa SUA, prima reuniune internațională la nivel înalt consacrată luptei împotriva terorismului și continuării procesului de pace în Orientul Mijlociu.

·         2000: Prima vizită în Vietnam a unui șef al Pentagonului, William Cohen, de la încheierea războiului dintre SUA și această țară (1973).

·         2003: Antropogeneză: Revista Nature informează că s-au găsit în Italia urme ale oamenilor cu poziție vericală vechi de 350.000 de ani.

·         2009: Are loc, la Bacău, primul zbor pe un avion supersonic (MIG - 21 Lancer) a unei femei pilot din România (sublocotenent Simona Măierean). Simona Maierean (n. 17 aprilie 1984 la Comăneşti, Suceava) este o femeie ofiţer de aviaţie din România, fiind prima româncă ce a zburat cu un avion supersonic. Acest zbor a avut loc pe 13 martie 2009, iar aparatul de zbor a fost un MiG-21 LanceR.

·         2013: Conclavul Cardinalilor a ales cel de-al 266-lea Suveran Pontif. A fost ales Jorge Mario Bergoglio, care și-a ales numele de Papa Francisc. Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, (n. 17 decembrie 1936, Buenos Aires) este al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. Este primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741).[1][2] De asemenea, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.

* 2019: 2019: Laserul ELI-NP de la Măgurele, parte a Proiectului european ELI, devine cel mai puternic sistem laser realizat vreodată, atingând o putere de 10 Petawatt

Nașteri

·         2: Apollonius din Tyana, filosof. Apollonius din Tyana (n. cca 40 – d. cca 120) a fost un discipol al lui Pitagora. S-a remarcat încă de tânăr prin capacitățile sale de vindecare și clarviziune. A călătorit foarte mult, răspândind cunoștințele dobândite. Profesa artele hermetice și filozofia. Scopul său era de a demonstra lumii întregi că în spatele imaginilor icoanelor, al ceremoniilor religioase, al miracolelor de orice natură, se află Dumnezeu. Despre Apollonius tradiția afirmă că a călătorit în Shambala, centrul spiritual al planetei. Credința propagată de predicatorul Apollonius din Tyana, contemporan cu Isus, n-a avut darul să se impună în lume, fiind ulterior dată aproape uitării, la fel ca și alte curente religioase marcante ale vremii (credința propagată de Simon Magul, cultul religios al zeului iranian Mithra și cultul zeiței egiptene Isis).

·         1372: Ludovic I (13 martie 1372 – 23 noiembrie 1407) a fost Duce de Orléansdin 1392 până la moartea sa. De asemenea a fost Conte de Valois, Duce de Touraine (1386–1392), Conte de Blois (1397–1407), Conte de Angoulême (1404–1407), Périgord, Dreux și Soissons.

Ludovic a fost al doilea fiu al regelui Carol al V-lea al Franței și al Ioanei de Bourbon și fratele mai mic al regelui Carol al VI-lea.

În 1374, Ludovic a fost logodit cu Catherine, moștenitoare prezumtivă la tronul Ungariei. Deoarece tatăl Catherinei, Ludovic I al Ungariei, nu avea fii, era de așteptat ca Ludovic și Catherine să domnească fie peste Ungaria fie peste Polonia. De asemenea, Ludovic al Ungariei plănuise să le lase și coroana Neapole și comitatul Provence. Totuși, Catherine a murit în 1378 iar negocierile căsătoriei s-au oprit.

În 1384, Elisabeta a Bosniei a început negocierile cu tatăl lui Ludovic în legătură cu posibilitatea ca Ludovic să se căsătorească cu fiica ei, Maria, în ciuda angajamentului dintre Maria și Sigismund de Luxemburg. Papa Clement al VII-lea a emis o dispensă care a anulat logodna dintre Maria și Sigismund și în aprilie 1385 a avut loc o căsătorie prin procură între Ludovic și Maria.
Căsătoria nu a fost recunoscută de nobilii unguri care au aderat la Papa Urban al VI-lea. Patru luni mai târziu, Sigismund a invadat Ungaria și s-a căsătorit cu Maria, lucru care a distrus șansele lui Ludovic de a domni ca rege al Ungariei

În 1389, Ludovic s-a căsătorit cu Valentina Visconti, fiica lui Gian Galeazzo, Duce de Milano, cu care a avut următorii copii:

• o fiică (1390)
• Ludovic (1391–1395)
• un fiu (1392)
• John Philip (1393)
• Carol, Duce de Orléans (1394–1465), tatăl regelui Ludovic al XII-lea al Franței
• Filip (1396–1420), Conte de Vertus
• Ioan, Conte de Angoulême (1404–1467), bunicul regelui Francisc I al Franței
• Maria (1401)
• Margareta (1406–1466), Contesă de Vertus, căsătorită în 1423 cu Richard de Bretania, Conte de Étampes. Fiul lor a fost Francisc al II-lea, Duce de Bretania.

Fiul său nelegitim cu Mariette d'Enghien a fost "Jean Levieux Valois des Orléans" mai bine cunoscut ca Jean de Dunois (1402–1468). Jean este strămoșul Ducilor de Longueville.

Jump to navigationJump to search

Ludovic I
Date personale
Născut	13 martie 1372 Paris, Regatul Franței
Decedat	23 noiembrie 1407 (35 de ani) Paris, Franța
Înmormântat	Biserica Saint Denis, Franța
Cauza decesului	omor (înjunghiere cu armă albă[*])
Părinți	Carol al V-lea al Franței Ioana de Bourbon
Frați și surori	Catherine of Valois, Countess of Montpensier[*] Carol al VI-lea al Franței
Căsătorit cu	Valentina Visconti
Copii	Charles, Duce de Orléans Ioan, Duce de Angoulême Filip, Conte de Vertus Margareta, Contesă de Vertus
Cetățenie	Franța
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Valois
Duce de Orléans
Domnie	1392–1407
Succesor	Charles

*































* 1560: Wilhelm Ludovic de Nassau-Dillenburg (în neerlandeză Willem Lodewijk; în Format:Fry; n. 13 martie 1560, Dillenburg, Germania – d. 31 mai 1620, Leeuwarden, Țările de Jos) a fost conte de Nassau-Dillenburg din 1606 până în 1620 și statthalter de Frizia, Groningen și Drenthe

Wilhelm Ludovic a fost fiul cel mare al lui Ioan al VI-lea, Conte de Nassau-Dillenburg, și al primei sale soții, Elisabeta de Leuchtenberg.

El a servit ca ofițer de cavalerie sub comanda lui Wilhelm de Orania. Împreună cu vărul său (și cumnatul) Maurice de Nassau, Prinț de Orania, a comandat Armata Țărilor de Jos și a contribuit la plănuirea strategiei militare a Provinciilor Unite împotriva Spaniei din 1588 până în 1609.

Wilhelm Ludovic a jucat un rol important în Revoluția Militară din secolele XVI-XVII. Într-o scrisoare din 8 decembrie 1594 către vărul lui, Maurice de Nassau, Prinț de Orania, el a stabilit (prin lecturarea scrierii lui Aelianus Tacticus) un raționament militar bazat pe utilizarea flancurilor de către soldații Romei Imperiale, așa cum este prezentată în Tactica lui Aelian. Scriitorul militar roman discuta folosirea contramarșului în contextul folosirii sabiei romane gladius și a suliței pilium. Wilhelm Ludovic și-a dat seama că aceeași tehnică ar putea funcționa și în cazul folosirii armelor de foc.^[1]

Pe 25 noiembrie 1587, s-a căsătorit cu verișoara lui, Anna de Nassau, fiica lui Wilhelm de Orania și al Annei de Saxonia, și sora mai mare a lui Maurice de Nassau. Anna a murit aproape șase luni mai târziu, pe 13 iunie 1588, și Wilhelm Ludovic nu s-a recăsătorit.

El a fost poreclit „Us-Heit” („tatăl nostru” în frizona occidentală). A murit în casa lui, Stadhouderlijk hof, din Leeuwarden, orașul care l-a onorat cu o statuie în piața centrală. Trupul său a fost înmormântat în Jacobijnerkerk.

Wilhelm Ludovic
Conte de Nassau-Dillenburg
Wilhelm Ludovic de Nassau-Dillenburg
Căsătorit(ă)	Anna de Nassau
Familie nobilă	Nassau
Tată	Ioan al VI-lea, Conte de Nassau-Dillenburg
Mamă	Contesa Elisabeta de Leuchtenberg
Naștere	13 martie 1560 Dillenburg
Deces	13 iulie 1620 (60 de ani) Stadhouderlijk Hof din Leeuwarden
Înmormântare	Biserica Jacobijner din Leeuwarden Gravură a lui Wilhelm Ludovic

·         1615: S-a nascut Papa Inocenţiu al XII-lea; (d. 1700). Papa Inocențiu al XII-lea (nume laic: Antonio Pignatelli; n. 13 iunie 1615 la Neapole; d. 27 septembrie 1700 la Roma) a fost un nobil neapolitan și papă al Romei din 1691 până în 1700.
* 1648: Anne de Bavaria (Anne Henriette Julie; 13 martie 1648 – 23 februarie1723) a fost prințesă de Palatinate prin naștere și prin căsătoria din 1663 Ducesă de Enghien și apoi Prințesă de Condé.

Anne s-a născut la Paris ca a doua din cele trei fiice ale lui Eduard, Conte Palatin de Simmern. Mama ei era Anna Gonzaga, sora reginei Poloniei.

La vârsta de 15 ani a fost logodită cu Henri Jules, Duce de Enghien, singurul fiu în viață al faimosului comandant militar și nobilul francez Grand Condé. Marele Condé era cel mai vârstnic prinț de sânge de la curtea Franței și deținea titlul de Primul Prinț. Henri Jules era moștenitorul său. Ceremonia căsătoriei a avut loc la Palatul Louvre, la 11 decembrie 1663, în fața curții regelui Ludovic al XIV-lea și a prezenței familiei regale.

Soțul ei, care suferea de licantropie, a fost susținut puternic de soția sa. Anne și soțul ei au avut 10 copii în total. Anne a fost descrisă ca foarte pioasă, generoasă și caritabilă, a fost apreciată de către mulți de la curte datorită devotamentului față de soțul ei. În ciuda acestui lucru, soțul ei, care era predispus la furii mari, și-a bătut de mai multe ori liniștita sa soție, chiar și în prezența altor curteni.^[1] Din cei zece copii născuți, cinci au supraviețuit copilăriei. Patru dintre aceștia s-au căsătorit.

La 1 aprilie 1709, soțul ei a murit la vârsta de 65 de ani, lăsându-l pe fiul lor, Louis, următorul Prinț de Condé. Louis a murit anul următor și fiul acestuia, Louis Henri de Bourbon a devenit următorul deținător al titlului.

Stră-stră-strănepotul ei Louis Philippe I a devenit rege al Franței.

Anne Henriette de Bavaria
Prințesă de Condé Prințesă de Arches
Portret al Annei Henriette de Pierre Gobert
Date personale
Nume la naștere	Anne Henriette Julie
Născută	13 martie 1648 Paris, Franța
Decedată	23 februarie 1723 (74 de ani) Petit Luxembourg, Paris, Franța
Înmormântată	Paris
Părinți	Eduard, Conte Palatin de Simmern Anna Gonzaga
Frați și surori	Luise Marie of the Palatinate[*] Benedicta Henrietta de Wittelsbach
Căsătorită cu	Henri Jules de Bourbon
Copii	Marie Thérèse, Prințesă de Conti Ludovic, Prinț de Condé Anne Marie, Mademoiselle de Condé Louise Bénédicte, Ducesă de Maine Marie Anne, Ducesă de Vendôme
Cetățenie	Franța  Germania
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach

* 1716: Prințesa Philippine Charlotte a Prusiei (germană Philippine Charlotte von Preußen) (13 martie 1716; 17 februarie 1801) a fost fiică a regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și a reginei Sophia Dorothea de Hanovra.

A fost al patrulea copil și a treia fiică a a regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și a soței lui, regina Sophia Dorothea de Hanovra. A fost sora lui Frederic cel Mare, a reginei Louisa Ulrika a Suediei și a Friederike Luise, Margravine de Brandenburg-Ansbach.

Prin mama sa a fost nepoata regelui George I al Marii Britanii. Unchiul ei era regele George al II-lea al Marii Britanii și verișori primari Frederic, Prinț de Wales, Anne, Prințesă de Orange și regina Louise a Danmarcei și Norvegiei.

La 2 iulie 1733, la Berlin, Prințesa Philippine Charlotte s-a căsătorit cu Ducele Charles de Brunswick-Wolfenbüttel, fiul cel mare al lui Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg. Charles a moștenit ducatul după decesul tatălui său din 1735.

Charles și Philippine au avut 13 copii

Philippine Charlotte a Prusiei
Ducesă de Brunswick-Wolfenbüttel
Date personale
Născută	13 martie 1716 Berlin
Decedată	17 februarie 1801 (84 de ani) Brunswick
Înmormântată	Brunswick Cathedral[*]
Părinți	Frederic Wilhelm I al Prusiei Sofia Dorothea de Hanovra
Frați și surori	Prințesa Friederike Luise a Prusiei Louisa Ulrika a Prusiei Wilhelmine of Prussia, Margravine of Brandenburg-Bayreuth[*] Anna Amalia a Prusiei Sophia Dorothea a Prusiei Frederic al II-lea al Prusiei Prințul Augustus Ferdinand al Prusiei Prințul Henric al Prusiei Prințul Augustus Wilhelm al Prusiei Frederick Louis, Crown Prince of Prussia[*]
Căsătorită cu	Ducele Charles de Brunswick-Wolfenbüttel
Copii	Charles al II-lea Georg Franz Christian Ludwig Sophie Caroline Marie Anna Amalia Frederick Augustus Albrecht Heinrich Wilhelm Adolf Elisabeth Christine Friederike Augusta Dorothea Maximilian Julius Leopold
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	compozitoare consort[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern Casa de Brunswick-Bevern

·         1733: Joseph Priestley, teolog, filosof englez (d. 1804)

·         1741: S-a născut Iosif al II-lea, împărat al Austriei (1764-1790), fiul împărătesei Maria Theresa . Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam din Casa de Habsburg-Lothringen, (d. 20 februarie 1790, Viena), a fost împărat al Sfântului Imperiu Romano- German între anii 1765-1790 si de asemenea, rege al Ungariei, Boemiei etc. A fost primul fiu al împărătesei Maria Terezia și al soțului acesteia, împăratul Francisc I, cooptat la conducerea imperiului habsburgic după moartea tatălui său în anul 1765. Coregența a încetat la moartea mamei sale, în anul 1780. În politica externă a intrat adesea în conflict cu mama sa, Maria Terezia, atunci când a impus în ciuda voinței acesteia, prima împărțire a Poloniei, în anul 1772 și a anexat Galiția la Austria. În 1774 a obținut Bucovina de la Imperiul Otoman. A vizitat în mai multe rânduri, în anii 1768, 1770, 1773, 1783 și 1786, Banatul, Transilvania și Bucovina, unde a primit cu solicitudine petițiile oamenilor și a intrat în conștiința colectivă ca „bunul împărat”. Hotelul „Împăratul Romanilor” din Sibiu a fost denumit astfel în amintirea lui Iosif al II-lea. Tot lui i se datorează numele comunelor grănicerești, învecinate, din județul Bistrița-Năsăud: Salva, Romuli, Parva și Nepos, în urma exlamației “Vă salut mici nepoți ai Romei” (în Latină: “Salve parvae nepos Romuli”). În domeniul politicii religioase, Iosif al II-lea a fost adeptul iluminismului, secularizând averile mănăstirești, însă sprijinind emanciparea parohiilor. A aprobat construirea a numeroase biserici ortodoxe din piatră în Transilvania, cum ar fi bisericile ortodoxe din Brașov și în special din Mărginimea Sibiului.

·         1753: Louise Marie Adélaïde de Bourbon (n. 13 martie 1753; d. 23 iunie1821) a fost soția Ducelui de Orléans, Philippe d'Orléans mama ultimului rege al Franței, Louis-Philippe. La moartea fratelui ei, Louis Alexandre de Bourbon, prince de Lamballe, ea a devenit cea mai bogată moștenitoare a Franței înaintea Revoluției franceze. Era cumnata Prințesei Marie Louise de Savoia și era în relații bune cu Maria Antoneta. A fost Ducesă de Orléans prin căsătorie.

Marie Adélaïde
Ducesă de Orléans
Louise Marie Adélaïde de Élisabeth-Louise Vigée-Le Brun
Date personale
Nume la naștere	Louise Marie Adélaïde de Bourbon
Născută	13 martie 1753 Hôtel de Toulouse, Paris, Franța
Decedată	27 iunie 1821 (68 de ani) Castelul d'Ivry-sur-Seine, Franța
Înmormântată	Chapelle royale de Dreux[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer mamar)
Părinți	Louis Jean Marie, Duce de Penthièvre Maria Teresa d'Este
Frați și surori	Louis Alexandre, Prince of Lamballe[*] Louis Marie, Duke of Rambouillet[*] Jean Marie, Duke of Châteauvillain[*] Vincent, Count of Guingamp[*]
Căsătorită cu	Philippe d'Orléans
Copii	Louis Philippe I, rege al Franței Antoine Philippe, Duce de Montpensier Adélaïde, Prințesă de Orléans Louis Charles, Conte de Beaujolais
Cetățenie	Franța
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Orléans Casa de Bourbon

·         1763: Guillaume Marie Anne Brune, mareșal francez (d. 1815)

·         1764: Contele Grey, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1845)

·         1781: Karl Friedrich Schinkel, architect german (d. 1841)
* 1781: Joseph Johann von Littrow (13 martie 1781, Horšovský Týn – 30 noiembrie 1840, Viena) a fost un astronom austriac. A fost înnobilat în anul 1837.

A fost director al observatoarelor din Cracovia (1807), Kazan (1810), Buda (1816).

În 1819 a fost numit director al Observatorului din Viena, unde a rămas până la moarte. I-a succedat, la conducerea Observatorului din Viena, fiul său, Karl Ludwig von Littrow.

A fost un discret constructor de instrumente. A creat unica proiecție retroazimutală conformă, care îi poartă numele: proiecția lui Littrow.

·         1855: Percival Lowell, astronom american (d. 1916)
* 1855: Olga Gigurtu (n. 13 martie 1855, Craiova, Țara Românească – d. 1940) a fost o scriitoare română
S-a născut într-o familie de intelectuali, tatăl fiind Barbu Bălcescu, fratele mai mic al lui Nicolae Bălcescu iar mama, nepoata pictorului Theodor Aman. S-a măritat cu generalul Petre Gigurtu, cu care a avut șapte copii, dintre care cel mai cunoscut este Ion Gigurtu, care avea să devină prim-ministru al României în domnia Regelui Carol al II-lea.
A debutat în 1913 în primul număr al revistei „Ramuri” cu povestirea Câte au dispărut de când mi-aduc aminte pe care a semnat-o cu pseudonimul „Ileana”. Mai apoi a publicat, tot sub pseudonim, prozele O seară memorială (1913), Mama Bălașa (1913), Tanti Sevastița și Mama Zinca Verbiceanca (1914). În nume personal scoate în 1927 un volum de proză în care îl elogiază pe Nicolae Bălcescu.

Olga Gigurtu
Date personale
Născută	13 martie 1855  Craiova, Țara Românească
Decedată	1940 (84 de ani)
Părinți	Barbu Bălcescu
Număr de copii	7
Copii	Ion Gigurtu
Cetățenie	România
Ocupație	prozatoare[*]
Activitate
Număr de copii	7

·         1865 - S-a născut fizicianul Dragomir Hurmuzescu, membru al Academiei Române. A pus bazele învăţămîntului electrotehnic românesc şi a realizat, în 1925, primele experienţe de radio din ţara noastră (m.31.05.1954).

·         1865: Endre Aczél (Ármin Adler), scriitor, jurnalist și redactor maghiar (d. 1935)

·         1881: S-a nascut actorul român Tony Bulandra; (d. 1943).

·         1887: S-a nascut generalul român Gheorghe Mihail; (d.2 februarie 1982). A participat la campania din Bulgaria din 1913 în fruntea unei companii din Regimentului 34 Infanterie Constanța. În toamna anului 1916, proaspătul maior Gheorghe Mihail se distinge în luptele de pe Valea Buzăului la comanda Batalionului 2, fiind rănit la 7 octombrie. Refăcut s-a întors la comanda unității sale, cu care a participat la bătălia de Mărășești. Batalionul II/Regimentul 34 Infanterie a rezistat pe poziții și respins 3 atacuri succesive, câștigând timpul necesar intervenției rezervelor și luând 62 de prizonieri și 2 mitraliere. octombrie 1933 – Șef al Secției Informații a Marelui Stat Major
noiembrie 1937 – ianuarie 1938 – Șef al Casei Militare Regale
februarie – octombrie 1939 – Subsecretar de Stat la Ministerul Apărării Naționale 4 iulie 1940 – Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, Evenimentele de la 23 august 1944 l-au găsit la București. A fost numit imediat Șef al Marelui Stat Major și a ordonat Armatelor 3 și 4, aflate pe frontul din Moldova, să se retragă pe linia Adjud-Nămoloasa-Focșani-Brăila și să se opună oricărei încercări de dezarmare. Până la 31 august a coordonat lichidarea trupelor germane de pe teritoriul românesc. A refuzat categoric cererea mareșalului Malinovski de a desființa diviziile române din interiorul țării sau a de le trimite pe front. A refuzat de asemenea să semneze Protocolul de colaborare militară, a cerut în repetate rânduri eliberarea soldaților luați prizonieri de sovietici în Moldova dupa 24 august, dar fără succes. Demisionează pe data de 12 octombrie 1944 datorită neînțelegerilor cu noii aliați, și a faptului că nu era de acord cu depășirea frontierelor din anul 1940 de trupele române. Pe 20 ianuarie 1948 este arestat și judecat împreună cu Ion Gigurtu și alți membri ai cabinetului său pentru măsurile luate împotriva comuniștilor în 1940. A fost condamnat pe 23 ianuarie 1957 la 12 detenție riguroasă și confiscare a averii, trecând prin penitenciarele Văcărești, Pitești, Ocnele Mari, Sighet și Jilava. A fost eliberat de la închisoarea de la Jilava pe 10 octombrie 1957 pe baza decretului de amnistie din 25 septembrie 1957. A decedat aproape 25 de ani mai târziu, pe 2 februarie 1982.

·         1888: Silviu Dragomir, istoric român (d. 1962)

·         1891: S-a nascut Felix Aderca, prozator, dramaturg, poet român; (d. 1962). A luat parte la ședințele cenaclului Sburătorul, coordonat de Eugen Lovinescu. S-a remarcat ca poet simbolist, autor de povestiri și romancier (Omul descompus), autor al unuia dintre primele romane de anticipație din literatura română, Orașele scufundate. A fost căsătorit cu Rubina Aderca (n. Penchas) 1912-1925, apoi cu poeta Sanda Movilă. Este tatăl lui Marcel Aderca, de asemenea scriitor.

* 1891: Prințesa Maria del Pilar a Bavariei (Maria del Pilar Eulalia Antonia Isabella Ludovika Franziska Josepha Rita Euphrasia von Wittelsbach; 13 martie 1891 – 29 ianuarie 1987) a fost singura fiică și al treilea copil al Prințului Ludwig Ferdinand al Bavariei și a soției acestuia, Infanta María de la Paz a Spaniei.

Prințesa Maria del Pilar
Prințesa Maria del Pilar a Bavariei
Date personale
Născută	13 martie 1891 Munchen, Bavaria
Decedată	29 ianuarie 1987 (95 de ani) Munchen, Germania de Vest
Înmormântată	St. Michael's Church, Munich[*]
Părinți	Prințul Ludwig Ferdinand al Bavariei Infanta María de la Paz a Spaniei
Frați și surori	Prințul Adalbert de Bavaria Prințul Ferdinand de Bavaria
Cetățenie	Germania
Ocupație	pictoriță
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach

* 1897: Yeghishe Charents (armeană: Եղիշե Չարենց, n. 13 martie 1897 - d. 27 noiembrie 1937) a fost un poet armean, scriitor și activist public. Charents a fost un poet remarcabil al secolului XX, atingând o multitudine de subiecte care au variat de la experiențele sale din Primul Război Mondial, revoluția socialistă, și, mai pe larg, Armenia și armenii.^[1] El este recunoscut ca "principalul poet al secolului 20 " în Armenia

·         1899: John van Vleck, fizician american (d. 1980)

·         1900: Petre P. Panaitescu, istoric, filolog român (d. 1967)

·         1900: S-a nascut Giorgios Seferis, poet grec, laureat al Premiului Nobel; (d.20 septembrie 1971). A fost unul dintre cei mai importanti poeti greci ai secolului 20 și laureat al premiului Nobel pentru literatura.
* 1902: David Prodan (n. 13 martie 1902, satul Cioara, azi Săliștea, județul Alba- d. 11 iunie 1992, Cluj) a fost un istoric român, academician, bibliotecar, profesor universitar, specialist în istoria Transilvaniei.
A urmat liceul la Orăștie, iar apoi Facultatea de Istorie și Geografie din Cluj în 1924. A obținut titlul de doctor în istorie în anul 1938. În perioada 1924-1938 a lucrat la Arhivele Statului din Cluj, iar în următorii zece ani la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. A fost profesor universitar în perioada 1948-1962 și șef de secție la Institutul de Istorie și Arheologie din 1948 până în 1972. În 1948 a devenit membru corespondent, iar în 1955 membru titular al Academiei Române.^[2] La moartea lui Fernand Braudel, David Prodan a fost ales membru al Asociației Istoricilor Americani.
* 1906: Alex C. Massie (n. 13 martie 1906 - n. 20 septembrie 1977) a fost un jucător de fotbal scoțian. A jucat în cea mai mare parte a carierei pe postul de mijlocaș dreapta pentru clubul englez Aston Villa.

·         1907: Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago)^[2] a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese Ieremia)^[4][5] și al Jeanei.^[6] A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin Alexandrescu.^[7]

Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală în 1914,^[4] și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit până târziu în adolescență.^[8]

După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa,^[4] Eliade a devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica^[5] și Barbu Brezianu. A publicat la Revista Vlăstarul.
A devenit apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism,^[5] și a scris piese scurte pe subiecte entomologice.^[9] În ciuda tatălui său care era îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu pasiune.^[5] Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac.^[5][9] Eliade face cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-antropologice ale lui James George Frazer.^[9]

Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica.^[4][9] Este interesat de filosofie și studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu.^[9] Prima sa opera a fost publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase^[10] urmată de Cum am găsit piatra filosofală.^[9] Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola"^{[necesită citare]}. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.

Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepție ființele umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy Doniger.^[19] În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind incinerat a doua zi

Bustul lui Mircea Eliade, sculptor Gheorghe Tănase, a fost dezvelit la 24 noiembrie 2015 la intersecția bulevardului Mircea Eliade cu strada Aviator Radu Beller, peste drum de parcul Floreasca din București
Un alt bust al lui Mircea Eliade, realizat de Vasile Gorduz, a fost dezvelit la 28 martie 2009 în fața bisericii Mântuleasadin București.^[21]

După moartea sa, Eliade a fost atacat de Adriana Berger (cea care s-a ocupat de aranjarea hârtiilor din biblioteca lui Eliade incendiată pe 18 decembrie 1985) cu acuzații de antisemitism, fără a aduce dovezi, prefigurând linia atacurilor repetate care au urmat. În România de după 1990 s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a operei eliadești. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică tânărului Eliade a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului.

Eliade a fost căsătorit de două ori: prima lui soție a fost Nina (n. Mareș, d. 1944), cu care s-a căsătorit în 1934,^[22][23][24] iar a doua soție a fost Christinel (n. Cotescu, d. 9 martie 1998), cu care s-a căsătorit în 1948

Opere literare:

• Romanul adolescentului miop, roman (1928)
• Gaudeamus, roman (1929)
• Isabel și apele diavolului, roman (1930)
• Lumina ce se stinge, roman (1931)
• Maitreyi, roman (1933)
• Întoarcerea din rai, roman (1934)
• Huliganii, roman (1935)
• Șantier. Roman indirect (1935)
• Domnișoara Christina, nuvelă (1936)
• India (1936)
• Șarpele, nuvelă (1937)
• Nuntă în cer, roman (1939)
• Secretul doctorului Honigberger, nuvelă (1940)
• Nopți la Serampore, nuvelă (1940)
• Pe strada Mântuleasa, nuvelă (1963)
• La țigănci, nuvelă (1969)
• Noaptea de Sânziene, roman (1971)
• În curte la Dionis, nuvele (1977)
• 19 trandafiri, roman (1980)
• Viața nouă (Ștefania), roman neterminat

Ecranizări:

• The Bengali Night (1988)
• Domnișoara Christina (1992)
• Șarpele ("The Snake") (1996)
• Eu sunt Adam! (1996)
• Tinerețe fără tinerețe ("Youth Without Youth") (2007)
• Domnișoara Christina (2013)

Opere publicate în limba română:

• Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004
• Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004
• Isabel și apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003
• Solilocvii, 1932
• Maitreyi, 1933, roman indian
• Oceanografie, 1934,
• Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Incercarea labirintului , roman
• Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
• Huliganii, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
• Șantier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
• Domnișoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003
• Cosmologie și alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• Șarpele, 1937
• Fragmentarium, 1938
• Nuntă în cer, 1938
• Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
• Nopți la Serampore, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
• Mitul reintegrării, 1942
• Salazar și revoluția în Portugalia, 1942
• Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
• Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003
• Comentarii la Legenda Meșterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
• Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004
• Noaptea de Sânziene, 1971
• În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004
• Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă Humanitas, 2004
• Viață nouă (Ștefania), Jurnalul Literar, 1999
• Religii australiene, ediție curentă Editura Herald, 2012

Opere memorialistice:

• Romanul adolescentului miop,scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004
• Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handoca pornind direct de la manuscris)
• Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa)
• Jurnal portughez și alte scrieri, Humanitas, 2006
• Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006

Lucrări publicate în limbi străine:

• Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936), în limba franceză
• Os Romenos, latinos do Oriente („Despre Români, latinii orientului”), 1943, în limba portugheză
• Tehnici ale Yoga, 1948
• Traité d'histoire des religions (1949), în limba franceză
• Le mythe de l'éternel retour (1949), în limba franceză
• Imagini și simboluri, 1952
• Yoga. Nemurire și libertate, 1954
• Le Sacré et le Profane (1956), în limba franceză
• Făurari și alchimiști, 1956
• Mituri, vise, mistere, 1957
• Nașteri și renașteri, 1958
• Mefistofel și androginul, 1962
• Aspects du mythe (1963), în limba franceză
• The Quest (titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969
• De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris, 1970
• Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974), în limba franceză
• Istoria credințelor și ideilor religioase, 1976-1983
• Uniformes de général, nouvelles, traduction du roumain par Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1981
• Les Trois grâces, nouvelles, traduction du roumain par Marie-France Ionesco et Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1984. ISBN 2-07-070035-6
• Briser le toit de la maison, 1986

Mircea Eliade
Date personale
Născut	9 martie 1907[2][3]  București, Regatul României[4]
Decedat	22 aprilie 1986 (79 de ani)[5][6][2][3][7][8][9]  Chicago, SUA[10]
Înmormântat	Oak Woods Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cerebrovascular disease[*])
Căsătorit cu	Nina Mareș, Christinel Cotescu
Naționalitate	română
Cetățenie	Regatul României
Etnie	români
Religie	Biserica Ortodoxă Română
Ocupație	istoric al religiilor, filosof al religiilor, eseist, prozator, profesor universitar
Partid politic	Mișcarea Legionară
Limbi	limba franceză limba engleză limba română[1] limba germană limba italiană limba persană
Studii	Universitatea din Calcutta Universitatea din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1921-1986
Mișcare/curent literar	Școala de istorie a religiilor din Chicago, Modernism Criterion Trăirism
Subiecte	fantasy, autobiografie, istoria religiilor
Specie literară	poezie, nuvelă, roman, eseu
Operă de debut	povestirea „Cum am găsit piatra filosofală”, romanul Romanul adolescentului miop, eseul Yoga.
Influențe[ascunde] Honoré de Balzac, Surendranath Dasgupta, Julius Evola, James George Frazer, André Gide, René Guénon, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Aldous Huxley, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Carl Jung, Rudolf Otto, Giovanni Papini, Gerardus van der Leeuw, Miguel de Unamuno, Joachim Wach
A influențat pe[ascunde] Ioan Petru Culianu, Wendy Doniger, Gilbert Durand, Sergiu Al-George, Andrei Oișteanu, Mariana Șora, Mihail Șora,
Note
Premii	Legiunea de onoare Gordon J. Laing Award[*]
Membru post-mortem al Academiei Române

* 1909: Traian Lăscuț-Făgărășanu (n. 13 martie 1909, Făgăraș, județul Brașov— d. 1981, București) a fost un renumit clarinetist și compozitor român. Alături de alți mari instrumentiști ardeleni precum Ion Luca-Bănățeanu, Moise Belmustață, Efta Botoca, Ion Murgu sau Luță Ioviță, Traian Lăscuț-Făgărășanu a fost unul dintre cei mai renumiți lăutari ai Transilvaniei și totodată ai României.
S-a născut la 13 martie 1909 în Făgăraș, într-o familie săracă și cu mulți copii. A fost cel mai mic dintre cei 5 copii ai lui Nicolae și ai Rozinei Lăscuț. La vârsta de 7 ani a fost adoptat de armata, devenit „copil de trupă”.

Talentul său a devenit repede evident și, la vârsta de 10 ani, a fost trecut la fanfara militară a Regimentului de Vânători de Munte Brașov (1919), unde capată o solidă pregătire teoretica muzicală (teorie, solfegii, armonie orchestrală) și unde începe să cânte la clarinet, instrument de care nu s-a mai despărțit toată viața.

În anul 1931 a fost încorporat și a fost repartizat la fanfara militară a Regimentului de Gardă cu gradul de sergent. În perioada 1940 - 1943 a însoțit trupele combatante române, cântând la spectacolele organizate pentru răniți sau pentru soldații combatanți din prima linie a frontului.

A început activitatea artistică și promovarea muzicii populare ardelenești în Brașov, fiind angajat la restaurantele Aro, Amiciția și Transilvania, în perioada 1934 - 1937. În anul 1938 a fost angajat la restaurantul Parcul Ruxandra din București, iar după anul 1939 se reîntoarce la Brașov până în anul 1943 la restaurantele Aro Palace și Amiciția, fiind cunoscut ca „Regele Brașovului”. În această perioadă a început să poarte și pseudonumele artistic de Făgărășanu. În perioada 1944 - 1947 revine la București și este angajat la restaurantele Princiar, Rex și Mureș unde este deja cunoscut cu numele de Traian Lăscuț-Făgărășanu.

În 1948 a fost angajat la Filarmonica de Stat din București ca solist instrumentist. În anul 1949 a fost angajat la Ansamblul de cântece și dansuri populare al CCS (Consiliul Central al Sindicatelor) de unde se pensionează în anul 1963. Cu Ansamblul CCS a fost în turnee în peste 20 de țări (Franța, Germania, India, Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia etc.) dar și în tunee în țară, în toate orașele importante.

A colaborat și a fost cunoscut și recunoscut ca valoare instrumentală de toți marii interpreți ai perioadei în care a trăit, începând cu Maria Tănase, Fănică Luca, Ioana Radu și terminând cu Ionel Budișteanu, Iliuță Rudăreanu, Florin Comișel, Dumitru Fărcaș, Gheorghe Zamfir, Paraschiv Oprea etc. Studia zilnic 7-8 ore la clarinet, instrument care l-a făcut celebru și la care avea un „ton” (sunet emis) deosebit de clar și frumos și care nu a mai putut fi imitat de nici un alt clarinetist până în prezent.

În anul 1955 sunetul clarinetului său a fost testat de specialiștii englezi pe aparatura electronică de la acea vreme și care au concluzionat că este „perfect” ca acuratețe. Traian Lăscuț-Făgărășanu a fost un artist complex, autodidact, de o modestie deosebită și de aceea a fost respectat și stimat de colegi și de public. Respecta foarte mult talentul autentic și a sprijinit foarte mulți tineri talentați, dar necunoscuți, să se afirme artistic.

În anul 1963, mâhnit de lipsa de interes în promovarea și înregistrarea celor două suite ardelenești, Traian Lăscuț-Făgărășanu se pensionează la vârsta de 53 de ani, refuzând orice colaborare ulterioară ca solist instrumentist cu ansambluri renumite din București (Rapsodia Română, Ansamblul Doina al Armatei etc.) sau din țară, inclusiv turnee în străinătate.

A fost căsătorit de 3 ori (1939, 1945, 1976) și, cu a doua soție Viorica Lăscuț, a avut 3 copii: Radu-Traian (13 octombrie1946), Petru-Eugen (17 septembrie 1948) și Doina-Maria (25 iulie 1951).

A decedat în anul 1981 și a fost înmormântat în cimitirul Bellu din București, pe aleea artiștilor.

Traian Lăscuț-Făgărășanu
Clarinetistul Traian Lăscuț
Date personale
Nume la naștere	Traian Lăscuț
Născut	13 martie 1909, Făgăraș, județul Brașov, România
Decedat	1981, București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Ocupație	compozitor
Activitate
Alte nume	Traian Lăscuț-Făgărășanu
Gen muzical	muzică populară, ușoară
Instrument(e)	clarinet
Case de discuri	Columbia, Electrecord

·         1916: Cella Dima (n. 13 martie 1916 – d. 4 martie 2000, București, România) a fost o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce română.
A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa III (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»”^[1] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”
Filmografie:

• Bulevardul 'Fluieră Vântu' (1950)
• Bădăranii (1960) - Margarita, soția lui jupân Lunardo
• Porto-Franco (1961)
• S-a furat o bombă (1962)
• Cerul n-are gratii (1962)
• La patru pași de infinit (1964) - Emilia, soția dr. Coman
• Mofturi 1900 (1964)
• Brigada Diverse intră în acțiune (1970) - doamna Rizescu
• Zbor periculos (1984)

Scrieri:

De la vorbire la elocință, editura Albatros, 1982

·         1922 - S-a născut scriitorul american Jack Kerouac (m.21.10.1969).
* 1924: Meinhard Michael Moser (n. 13 martie 1924, Innsbruck – d. 30 septembrie 2002, Innsbruck) a fost un profesor universitar de microbiologie, botanist, micolog austriac, specializat pentru chimia și toxicologia ale ordinului de ciuperci Agaricales, care și-a făcut un nume de asemenea ca om de știință pentru silvicultură. Abrevierea numelui său în cărți științifice este M.M.Moser.

Meinhard a fost fiul soților Josef și Margaretha Moser. Tatăl său a fost profesor la colegiul tehnic din oraș, mama fiica cunoscutului botanist Emil Johann Lambert Heinricher (1856-1934). Moser a frecventat școala primară și cea de învățământ gramatic din oraș (din 1930), manifestând deja de la o vârstă fragedă mare interes în domeniul științelor naturale care a fost sprijinit sia cultivat de bunicul sau Heinricher. Cele mai vechi picturi de ciuperci ale lui Moser datează din 1935. Bazând pe o educație umanistă solidă, tânărul Moser a descoperit repede talentele sale lingvistice și în numai puțini ani a fost capabil să vorbească în mai multe limbi majore (inclusiv suedeza și rusa), ce l-a ajutat mai târziu enorm să interacționeze cu colegii lui din întreaga lume.compl.^[1]

După bacalaureat (1943) Moser a început studiul în botanică, zoologieși chimie la Universitatea din Innsbruck. Acesta fost întrerupt de al Doilea Război Mondial (1943), unde a activat ca traducător pe frontul de est, fiind capturat în Balcani în 1945 și făcut prizonier de război pentru doi ani (lagăr de muncă silnică pe Crimea). În primavara anului 1948, Moser și-a reluat studiile și a promovat cu teza Zur Wasserökologie der höheren Pilze, mit besonderer Berücksichtigung von Waldbrandflächen („Despre ecologia apei a ciupercilor mai mari, cu luarea în considerație deosebită a zonelor de incendiu forestier”) în 1950. Calitatea muncii sale (prima publicare într-o revistă științifică a fost publicată în 1949 în jurnalul Sydowia sub titlul Über das Massenauftreten von Formen der Gattung Morchella auf Waldbrandflächen, tradus: „Despre apariția în masă a formelor de genul Morchella pe terenuri de incendiu forestier”), fiind de acea onorat cu un stipendiu pentru cercetări prin British Council (1951). Astfel a avut posibilitatea să lucreze la Universitatea din Oxford timp de șase luni, cercetând relațiile simbiotice între arbori de pădure și ciuperci. Mai departe s-a ocupat cu studii taxonomice la venerabilul Kew Gardens. Înapoiat, a preluat o funcție la centrul de cercetare al Forstwirtschaftliche Bundesversuchsanstalt (Institutul Federal de Cercetare Silvică) din Imst, Tirol, pe care a deținu-o până în 1968. Savantul a aplicat cunoștințele sale despre simbionți fungicizi dobândite la Oxford într-o muncă de pionierat, privind reîmpădurirea zonelor muntoase. Pe atunci a dezvoltat metode pentru a inocula copaci cu ciuperci de simbioză micorizală ectotrofică (buretele alimentator se află pe exteriorul rădăcinii) care sunt între timp standard mondial în practica forestieră.^[2]

În plus a continuat studiile sistematic-taxonomice privind ciupercile mai mari, a căror rezultate au devenit noi criterii standard în țările de limba germană. În 1953 a fost publicată prima ediție a marii sale opere de determinare în 2 volume Blätter- und Bauchpilze (Agaricales und Gastromycetes) - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas (numită scurt „Moser“), cu 4 ediții noi și extinse în 1955, 1967, 1978 și 1983 și tradusă în mai multe limbi. Importanța extraordinară a acestei lucrări pentru cercetarea biodiversității ciupercilor în și în afara Europei este până în prezent incalculabilă. Genul de ciuperci cu lamele taxonomic dificil Cortinarius cu aproximativ 3.000 de specii în întreaga lume, a însemnat de-a lungul vieții lui o provocare deosebită. În acest consens a publicat în 1960 marea monografie Die Pilze Mitteleuropas - Die Gattung Phlegmacium (Schleimköpfe) („Ciupercile Europei Centrale - Genul Phlegmacium, un subgen Cortinarius”) care a încurajat pe colegii lui profesionali să se procupe cu această problemă dificilă mai intensiv.^[3]

Tot în timpul acestei perioade intensive de muncă, savantul a abilitat în microbiologia plantelor (1956) și a ținut prelegeri la „Institutul de Botanică” pe tema „Micologie și Microbiologie“. În 1964 a primit titlul de profesor asociat. Având în vedere importanța crescândă a acestor subiecte precum activitățile lui Moser la nivel internațional extrem de vizibile, în 1966, Facultatea de Științe Naturale a Universității Innsbruck a recomandat Ministerului Educației înființarea unei noi catedre „Microbiologie“ la Institutul de Botanică. Ea a avut loc în ianuarie 1967 și Moser a fost numit profesor titular, după ce un cerc ilustru de botaniști și micologi europeni au decis în unanimitate, că el ar fi primo et unico loco pentru ocuparea noului ordinariat. În 1972 a fost constituit primul institut de microbiologie din Austria, și Moser a fost stabilit ca președinte. În 1991 sa retras din funcții cât mai curând posibil, pentru a scăpa de povara sarcinilor administrative ca șef al institutului, pentru a obține astfel mai mult timp pentru domeniul său preferat al cercetării, familia ciupercilor Cortinaceae.^[4]

Ierbarul micologic la Universitatea din Innsbruck, fondat de Moser, conține mai mult de 25.000 de colecții individuale din întreaga lume, între ele 420 din specia Cortinarius și suplimentar 80 de soiuri care au fost descrise de el.^[5]

Devotamentul său neobosit pentru micologie și microbiologie a rămas până la sfârșit neîntrerupt: încă în luna august a anului 2002, puține zile înaintea morții sale, a mai ținut discursuri la International Mycological Congress din Oslo. Experiențele sale le-a dat mai departe unui număr mare de elevi, inclusiv mai mult de 60 doctoranzi, din care astăzi, mulți din ei au intrat în funcții de conducere ca cercetători sau profesori, lucrând în domeniile de știință și economie

·         1926: Filofteia Simionescu, sculptoriță română
* 1929: Marin I. Brînaru (n. 13 martie 1929, localitatea Mazili, comuna Sutești, județul Vâlcea - d. 2006, Drăgășani, județul Vâlcea) a fost un culegător de folclor, dirijor și profesor român, membru al „Asociației folcloriștilor vâlceni”.

S-a născut la data de 13 martie 1929 în localitatea Mazili, comuna Sutești, județul Vâlcea.

Urmează școala primară în localitatea natală, iar între 1939-1947 studiază la liceul și seminarul teologic din Râmnicu Vâlcea.

Studiază la Conservatorul din București (1947-1948) și din Cluj (1948-1952) cu Ion D. Chirescu și Iuliu Mureșianu (teorie-solfegiu), Tudor Jarda (armonie), Sigismund Toduță (contrapunct), Antonin Ciolan și Lucian Surlașiu (dirijat), Constantin Bugeanu (istoria muzicii).

Între 1952-1954 este profesor și director la școala generală din Pleșoiu, județul Dolj, iar între 1954-1956 profesor de muzică psaltică și liniară la școala de cântăreți bisericești și seminarul teologic din Mofleni-Craiova.

Din 1956 predă la liceul industrial din Drăgășani, județul Vâlcea. Tot atunci devine și dirijor al corului casei de cultură din localitate.

Din 1969 devine membru în consiliul de conducere al Asociației folcloriștilor vâlceni, iar din 1972 membru în consiliul de conducere al Societății profesorilor de muzică din Republica Socialistă România.

Moare la data de 9 noiembrie 2006 la Drăgășani, județul Vâlcea, la vârsta de 77 de ani.

·         1933: Sergiu Eremia, dirijor, compozitor român

·         1933 - S-a născut Mike Stoller, compozitor american (Leiber & Stoller).
* 1935: Liviu Damian (n. 13 martie 1935, Corlăteni, Bălți, România – d. 20 iulie1986, Chișinău, RSS Moldovenească, URSS) a fost un autor, eseist, jurnalist, poet, om de cultură, scriitor și traducător român din Republica Moldova, reprezentant de marcă al generației anilor 1960.

O stradă din Durlești, municipiul Chișinău îi poartă numele.

·         1936: Alexandra Indrieș, critic literar și prozatoare română (d. 1993)

·         1939: Neil Sedaka, cântăreț american

·         1939: Dragomir Horomnea, prozator, dramaturg român

·         1940 - S-a născut Daniel Bennie, vocalist american (Reflections).

·         1943: Constantin Năstăsescu (n. 13 martie 1943, Diaconești-Pucioasa, Dâmbovița) este un matematician român, membru titular al Academiei Române

* 1945: Valeriu Bobuțac (n. 13 martie 1945, satul Hancăuți, județul Edineț) este un politician din Republica Moldova, care a deținut funcția de ministru al Republicii Moldova.

·         1949 - S-a născut Donald York, vocalist american (Sha Na Na).
* 1950: William Hall Macy, Jr. (n. 13 martie 1950) este un actor, scenarist și regizor american. Joacă de regula în filme independente.^[7]

Macy a câștigat două Premii Emmy și două SAG, fiind nominalizat în 1997 la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din Fargo

·         1952: S-a nascut regizorul Cristian-Valeriu Hadji-Culea.

·         1952: Florin Șlapac, prozator, poet, traducător român

·         1953 - S-a născut Jurgen Fritz, clăpar şi compozitor german (Triumvirate).
* 1953: Ridley Pearson este un scriitor american de thriller.
* 1955: Bruno Conti (n. 13 martie 1955 în Nettuno) este un fost fotbalist italian și fost antrenor în Serie A la echipa AS Roma în perioada 14 martie 2005 până pe 30 iunie 2005. A jucat pe postul de extremă, fiind un jucător rapid, bun pasator și dribleur.
* 1956: Răducu-George Filipescu (n. 13 martie 1956) este un senator român, ales în 2016.
* 1958: Guillermo Arriaga Jordán (n. 13 martie 1958) este scriitor, scenarist, regizor și producător mexican.
S-a născut în Mexico City, petrecându-și copilăria într-unul dintre cele mai violente cartiere ale metropolei. La vârsta de 13 ani își pierde simțul mirosului în urma unei lupte de stradă, experiență care îi va servi ca inspirație de-a lungul carierei (acțiunea romanului său, Un dulce miros de moarte, este dublată de numeroase și rafinate referințe olfactive).

Înainte de a alege cariera de scriitor, Arriaga a încercat mai multe ocupații și profesii, fiind angajat ca boxer, baschetbalist sau jucător profesionist de fotbal.

Este licențiat în Comunicare și are un masterat în Psihologie, la Universitatea Ibero-Americană, unde a predat cursuri de media înainte de a se alătura Institutului Tehnologic din Monterrey. Definindu-se drept „un vânător care lucrează ca scriitor”, Arriaga este scenaristul filmului Amores Perros, a fost nominalizat la premiile BAFTA pentru cel mai bun scenariu cu 21 Grams și a primit premiul pentru el mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes (2005) pentru The Three Burials of Melquiades Estrada (film în care a jucat rolul secundar de vânător de urși).

În timp ce preda la Universitatea Ibero-Americană, Arriaga l-a cunoscut pe regizorul Alejandro González Iñárritu și, împreună, s-au hotărât să creeze un film construit din trei povești separate care converg spre un deznodământ comun. Rezultatul a fost Amores Perros (1999), unul dintre cele mai apreciate filme din cinematografia mexicană contemporană. Viziunea îndrăzneață asupra vieții de zi cu zi în Mexic le-a adus o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun film străin, un premiu BAFTA pentru cel mai bun film în altă limbă decât engleza, premiile “Critics Week Grand Prize” și “Young Critics Award” la Festivalul de Film de la Cannes (2000) și multe alte premii și nominalizări.

După acest succes, Arriaga și Iñárritu au lucrat împreună și la producerea filmelor 21 Grams, avându-i în distribuție pe Benicio del Toro, Naomi Watts și Sean Penn, și Babel, cu Brad Pitt și Cate Blanchett, însă acest din urmă film a marcat și sfârșitul colaborării dintre cei doi, din cauza divergențelor din timpul filmărilor.

Pe 19 ianuarie 2007 are loc la Festivalul de film Sundance premiera filmului El Búfalo de la Noche, o adaptare după romanul omonim de Guillermo Arriaga.

Cel mai nou film al său (pentru care semnează regia & scenariul), The Burning Plain, le are în distribuție pe Charlize Theron și Kim Bassinger.

Deși a fost premiat adesea în calitate de scenarist, Arriaga a declarat în repetate rânduri că nu îi place să fie numit “scenarist” și că atât el, cât și ceilalți scenariști sunt de fapt scriitori și ar trebui recunoscuți ca atare.

·         1959 - S-a născut Ronnie Rogers, chitarist şi compozitor britanic (T'Pau).

·         1960 - S-a născut Adam Clayton, basist irlandez (U2).
* 1960: Iuri Andruhovîci (Юрій Андрухович) (n. 13 martie 1960 în Ivano-Frankivsk, Ucraina) este un scriitor ucrainean.
* 1960: Jorge Luis Sampaoli Moya (pronunție în spaniolă: /ˈxorxe sampaˈoli/; n. 13 martie 1960) este un fost fotbalist argentinian care antrenează Naționala Argentinei.
*- 1962: Ana Guțu (n. 13 martie 1962, în Alexandru Ioan Cuza, județul Cahul) este profesor universitar, doctor în filologie romanică la catedra filologie romanică^[1] politiciană din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în anii 2009-2014.
Ana Guțu s-a născut la 13 martie 1962, în satul Alexandru Ioan Cuza, județul Cahul în familia profesorilor de limbă română și istorie Valentna Petrov-Sârghi și Pavel Petrov. În 1979 absolvește cu medalie de aur școala medie Nr.2, actualmente liceul Bogdan Petriceicu Hașdeu din Cahul. În 1984 a absolvit cu mențiune Facultatea de limbi străine, specialitatea limbă și literatură franceză, la Universitatea de Stat din Moldova (USM), în 1985–1990 doctoratul la USM, catedra filologie franceză. Tema tezei de doctorat este ”Aspectul sistemic și funcțional al antonimelor (în baza operelor literare franceze)”, sub bagheta științifică a doctorului habilitat profesor universitar Grigore Cincilei.

Ana Guțu
Ana Guțu
Date personale
Născută	13 martie 1962 (57 de ani) s. Alexandru Ioan Cuza, Raionul Cahul, RSS Moldovenească, URSS
Căsătorită cu	Ion Guțu
Naționalitate	România  Republica Moldova
Cetățenie	România  Moldova
Etnie	Română
Ocupație	politiciană
Prim-ministru	Iurie Leancă
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 5 aprilie 2009 – 30 noiembrie 2014
Premii	Ordinul Republicii (2014) Ordinul național „Steaua României” Ordinul Gloria Muncii
Partid politic	Partidul „Dreapta” (din 2015) Partidul Liberal Reformator (2013—2014) Partidul Liberal (2009—2013)
Rezidență	Chișinău
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
Profesie	doctor în filologie romanică, profesor universitar

* 1966: Nicolai Dudoglo (în rusă Николай Харлампиевич Дудогло; n. 13 martie 1966) este un om politic găgăuz, deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat din Moldova începând cu decembrie 2014 și fost primar al municipiului Comrat în perioada 2004–2014. În parlament face parte din Comisia pentru drepturile omului și relații interetnice
* 1966: Alastair Preston Reynolds (n. 13 martie 1966, Barry, Vale of Glamorgan, Țara Galilor) este un scriitor britanic de science-fiction, specializat în dark hard science fiction și space opera.

Reynolds s-a născut în orășelul Barry din Țara Galilor pe 13 martie 1966. Părinții li lucrau la British Railways și slujba lor a necesitat mutări frecvente. După o vreme petrecută în Cornwall, s-au mutat în Truro, au revenit în Barry și s-au stabilit în 1973 într-un orășel de lângă Bridgend. Acolo și-a petrecut Reynolds adolescența, înainte de a urma colegiul și cursurile Universității din Newcastle, unde a studiat fizica și astronomia. Și-a luat diploma în astronomie atât la această universitate, cât și la Universitatea St. Andrews din Scoția^[5].

În 1991 s-a mutat la Noordwijk, în Olanda, unde a cunoscut-o pe Josette, o franțuzoaică ce avea avea să-i devină ulterior soție. Acolo, Reynlods a lucrat pentru Centrul de Cercetare și Tehnologie din cadrul Agenției Spațiale Europene până în anul 2004, când a decis să devină scriitor profesionist.^[1]

Reynolds s-a căsătorit cu Josette în 2005, apoi a revenit în Țara Galilor, unde trăiește din 2008 în apropiere de Cardiff.

Reynolds a scris primele patru povestiri SF care aveau să fie publicate pe vremea cât încă era student, între 1989 și 1991. Ele aveau să apară între 1990 și 1992, prima fiind cumpărată de revista Interzone.^[1] În 1991, Reynolds a absolvit și s-a mutat din Scoția în Olanda, pentru a lucra la ESA și a început să petreacă mai mult timp lucrând la primul său roman, Revelation Space, în timp ce povestirile trimise spre publicare între 1991 și 1995 au fost respinse. Situația a luat sfârșit în 1995, când i-a fost publicată povestirea "Byrd Land Six", moment despre care el a afirmat că a reprezentat începutul unei faze mai serioase a scrisului. Până în 2013 a publicat peste patruzeci de povestiri și douăsprezece romane. Operele sale aparțin genului hard science fiction prezentat sub formă de space opera cu tonuri întunecate și reflectă experiența sa profesională în domeniile fizicii și astronomiei, precum și extrapolări despre tehnologiile viitorului bazate pe știința actuală. Reynolds a afirmat că preferă să păstreze știința din cărțile sale la un nivel pe care-l consideră posibil și că, deși nu crede în fezabilitatea călătoriilor cu viteze superluminice, apelează la elemente științifice pe care le crede imposibile atunci când povestea o cere.^[6] Majoritatea romanelor lui Reynolds conțin multiple fire narative care par independente la început, dar se reunesc ulterior în cadrul poveștii.

Șase dintre romanele sale și câteva povestiri se petrec într-un univers viitor numit universul Revelation Space după numele primului roman publicat care-i aparține, deși, înainte de publicarea acestuia, el fusese dezvoltat într-o serie de povestiri. Deși majoritatea personajelor apar în mai multe dintre romane, operele care aparține acestui univers au rareori același protagonist. În general, protagoniștii unei opere aparțin unui grup pe care protagoniștii altei opere îl privesc cu suspiciune sau adversitate. În timp ce multe opere SF reflectă un viitor extrem de optimist sau unul distopic, lumea viitorului imaginată de Reynolds prezintă societăți umane care nu tind spre nicio extremă, fie ea pozitivă sau negativă, ci sunt similare celor actuale prin prisma moralității sau a amestecului de cruzime și decență, corupție și oportunism, cu toate că tehnologia este mult mai avansată.

Seria Revelation Space cuprinde șase romane, șapte nuvele și patru povestiri a căror acțiune acoperă câteva secole, din 2200 până în anul 40.000, deși majoritatea povestirilor se petrec între 2427 și 2727. În acest univers, inteligența extraterestră există, dar este amintită vag, iar călătoria interstelară se face cu vehicule care se apropie de viteza luminii (călătoria cu viteze superluminice este posibilă, dar este atât de periculoasă încât nicio rasă nu o folosește). Paradoxul lui Fermi este explicat prin activitatea unei rase extraterestre anorganice care exterminează rasele extraterestre inteligente dacă acestea depășesc un anumit nivel tehnologic. Trilogia formată din Revelation Space, Redemption Ark și Absolution Gap^[1] prezintă modul în care omenirea atrage atenția acestei rase extraterestre anorganice și războiul care rezultă de aici.

Acțiunea din Century Rain se petrece într-un univers viitor independent de cel din universul Revelation Space și are reguli diferite, călătoria cu viteze superluminice fiind posibilă prin intermediul unor porți similare unor găuri de vierme. Century Rain se îndepărtează substanțial de precedentele creații ale lui Reynolds, atât prin prisma protagonistului - mult mai apropiat de perspectiva lumii noastre reale, ceea ce-i permite cititorului o abordare mai ușoară a aspectelor SF nefamiliare - cât și prin liniaritatea intrigii. Vechii protagoniști ai lui Reynolds erau prezentați de la început ca implicați total în exotismul lumii lor viitoare, iar precedentele romane din seria Revelation Space integrau fire narative secundare. După spusele lui Alastair, Century Rain nu va cunoaște o continuare.^[7]

Pushing Ice este tot un roman de sine stătător, cu personaje mai puțin îndepărtate în viitor decât alte romane, dar cu o acțiune care se întinde în viitorul omenirii mult mai departe decât oricare roman anterior. El prezintă o interpretare alternativă a paradoxului lui Fermi: viața inteligentă din univers este extrem de rarefiată.

Prefectul marchează revenirea la universul Revelation Space. La fel ca Orașul Abisului, este un roman de sine stătător din cadrul acestui univers, acțiunea sa petrecându-se înaintea evenimentelor din celelalte romane ale seriei, dar la 200 de ani de la stabilirea omenirii în sistemul Epsilon Eridani.

House of Suns este un roman de sine stătător a cărui acțiune se petrece în același univers cu al nuvelei "Thousandth Night" din antologia One Million A.D.. Terminal World este caracterizat de Reynolds ca „un fel de poveste de dragoste planetară în stil steampunk dintr-un viitor îndepărtat”. La fel ca și în cazul romanului Century Rain, Reynolds a spus că nu plănuiește vreo continuare.^[7]

În iunie 2009 Reynolds a semnat un nou contract cu editorul său britanic, în valoare de 1 milion de lire sterline, pentru zece cărți care să fie publicate în următorii zece ani.^[8]

Proiectul său actual este Copiii lui Poseidon (al cărui titlu provizoriu a fost 11k), o trilogie hard SF care prezintă expansiunea speciei umane în sistemul solar și dincolo de acesta și dezvoltarea Africii ca super-stat tehnologic și expansionist timp de câteva secole în următorii 11.000 de ani.^[9] Prima carte este intitulată Amintirea albastră a Pământului.^[10]

Romanul său din universul Doctor Who, Harvest of Time, a apărut în iunie 2013.

·         1967 - S-a născut Mihai Iordache (Sarmalele Reci).

* 1967: Tomoyuki Tanaka (田中知之 Tanaka Tomoyuki^?) (n. 13 martie 1967 în Kyoto, Japonia) este un DJ de muzică electronică japonez, cunoscut sub numele de scenă Fantastic Plastic Machine. Tanaka face parte din mișcarea muzicală Shibuya-kei, împrumutând elemente din genurile bossa nova, muzică lounge, soft rock și pop francez,^[1] dar și alte genuri.
* 1968: Damian Băncilă (n. 13 martie 1968, Galați) este un fost jucător român de fotbal care a activat pe postul de fundaș.
* 1968: Bogdan Bradu (n. 13 martie 1968, București) este un tenor, solist vocal și compozitor român.
Se naște la București, ca fiu al lui Marius și al Ioanei Bradu. Va urma studii muzicale, dedicându-se unei carierei artistice în lumea muzicii. Este tatăl a două fiice, Federica și Ioana Bradu.
În 1990 este admis la Academia de Muzică din București, Facultatea de Interpretare Muzicală.
În 1992 îl cunoaște pe Luciano Pavarotti. În perioada 1992-1994, celebrul tenor îl îndrumă în cadrul unor lecții de canto. La îndemnul său, Bogdan Bradu continuă studiul timp de 2 ani cu profesorul acestuia, docentul Arrigo Pola, la Modena (Italia).
În perioada 1996-1997 urmează Master Class-uri la Milano cu tenorul Franco Corelli, și cu tenorul Alfredo Kraus și soprana Magda Olivero (la Teatrul Scala din Milano).
În perioada 1998–2000 urmează un Master Class la Napoli cu tenorul Marcello Ferraresi.
Activitate:

• 1982-1988 a fost solist vocal al grupului rock "ACID".
• 1988 a participat la Festivalul Național Mamaia cu piesa compozitorului Horia Moculescu "Glasul meu, tăcerea mea" câștigând premiul I. In anul următor (1989) obține 2 premii la Secțiunea Creație cu piesele aceluiași compozitor. Un an mai târziu intră la Academia de Muzică din București, Facultatea Canto și Interpretare Muzicală.
• 1992-1994 Concertează în Italia alături de câteva voci celebre: Fiorenza Cossotto, Ivo Vinco, Luciana Serra, Barbara de Maio, etc.
• 1995 colaborează cu Opera Națională din București,Constanța și Timișoara interpretând rolul Edgardo, din Lucia di Lammermoor de G. Donizetti și rolul Duca di Mantova, din Rigoletto de G.Verdi.
• 1996/1998 Master Class cu tenorul Franco Corelli (Milano)

Master Class cu tenorul Alfredo Kraus și soprana Magda Olivero (Scala-Milano).

• 1996 – 1997 turneu în Italia cu orchestra și corul filarmonicii din Plovdiv. Cântă arii celebre din opere și Simfonia a 9-a de Beethowen
• 1999-2001 face un turneu în Italia cu Filarmonica din Plovdiv. Participă la "Gala di Trieste" și la Concertul de Sf. Rosalia (Palermo) organizat de TV RAI cu orchestra și corul operei din Palermo.
• 2002 lansează albumul "Străin pe pământ", compus și aranjat de Bogdan Bradu.
• 2003-2006 concerte în Italia, colaborează cu formația Phoenix și cu H. Brenciu.
• 2007 vocalist al formației Phoenix.

Bogdan Bradu
Bogdan Bradu la concertul aniversar „Phoenix 45”
Date personale
Născut	13 martie 1968, București
Ocupație	muzician, compozitor, interpret
Activitate
Gen muzical	operă, ușoară, rock
Tipul de voce	tenor
Instrument(e)	tenor
Ani de activitate	1982-prezent
Interpretare cu	Acid, Phoenix, Horia Brenciu ș.a.

* 1970: Erland Cocei (n. 13 martie 1970) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

* 1970: Timothy Kevin "Tim" Story (n. 13 martie 1970, în Los Angeles, California) este un regizor, producător de film și scenarist american.^[2][3]El este fondatorul ”The Story Company”, o companie de producții de divertisment pe care a inițiat-o cu soția sa în 1996.

* 1971: Rodica Mateescu (n. Petrescu; 13 martie 1971, București) este o fostă atletă română, vicecampioană mondială în 1997. A fost campioană națională de patru ori (1994–1996, 1998)

* 1973: Edgar Steven Davids (n. 13 martie 1973, Paramaribo, Surinam) este un fost fotbalist și antrenor olandez de fotbal, a evoluat pe postul de mijlocaș.

* 1973: David Michael Draiman (n. 13 martie 1973) este un cântăreț și compozitor american, vocalistul formațiilor hard rock Disturbed și Device. În noiembrie 2006, Draiman a fost votat numărul 42 în "Top 100 Metal Vocalists of All Time" publicat de Hit Parader.^[2]

În iulie 2011, Disturbed și-a luat o pauză.^[3] Draiman a anunțat anul următor că el lucrează la un proiect industrial rock/metal cu Geno Lenardo (fost membru al Filter), care mai târziu a fost denumit Device.^[4][5]

În ianuarie 2013, s-a anunțat că Draiman va produce al 6-lea album al formației metal Trivium, Vengeance Falls, în Austin, Texas

* 1975: Mark Clattenburg (n. 13 martie 1975,^[1] Consett, County Durham^[2]) este un arbitru englez de fotbal, care oficiază meciuri în principal în Premier League, dar este și arbitru FIFA.

* 1980: Oleg Țulea (n. 31 martie 1980, Căușeni) este un om politic din Republica Moldova, care a deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 2005–2009 și din 20 mai 2011 până în 2014. A fost și Viceministru al Tineretului și Sportului între 25 septembrie 2009 și 15 iunie 2011.

* 1981: Marele Duce George Mihailovici al Rusiei (rusă Georgiy Mikhailovich Romanov, Георгий Михайлович Романов; n. 13 martie 1981) este moștenitor aparent al Mariei Vladimirovna, Mare Ducesă a Rusiei, pretendentă la șefia familiei imperiale a Rusiei. El folosește titlurile de Țarevici și Mare Duce al Rusiei; de asemenea, ca fiu al unui Prinț al Prusiei el folosește titlul de Prinț al Prusiei.

George s-a născut la Madrid în 1981, ca singurul fiu al Prințului Franz Wilhelm al Prusiei și a Maria Vladimirovna, Mare Ducesă a Rusiei.^[1][2]Mama sa este singurul copil și moștenitor al lui Vladimir Kirillovici, Mare Duce al Rusiei.^[3][4] Bunicii paterni au fost Prințul Karl Franz al Prusiei și Prințesa Henriette de Schönaich-Carolath.

George a fost botezat la 6 mai 1981, la Madrid. Nașul său este Constantin al II-lea al Greciei. Prezenți la botez au fost: regele Juan Carlos și regina Sofía a Spaniei, Simeon al II-lea al Bulgariei și regina Margarita a Bulgariei.^[5] George a primit titlul de Mare Duce al Rusiei de la bunicul matern.^[6] Prințul Vasili Alexandrovici al Rusiei, pe atunci președintele Asociației familiei Romanov, a răspuns în scris că "Asociația familiei Romanov declară că veselul eveniment din casa regală prusacă nu se referă la Asociația familiei Romanov din moment ce prințul nou-născut nu este membru al Casei Imperiale ruse sau al familiei Romanov".^[7]

În așteptarea eventualei sale succesiuni în calitate de pretendent și cu aprobarea bunicul matern, mama lui a solicitat o schimbare de nume autorităților franceze ca "Marele Duce George al Rusiei" în loc de "Prinz von Preußen".^[6] Acest lucru a fost refuzat de către ministrul francez al Justiției. Părinții lui s-au despărțit în 1982 și au divorțat în 1985. Tatăl său, care nu a mai folosit titlul său rus după separare, ar fi spus despre fiul său: "Am pașaportul său german chiar aici; întotdeauna l-am purtat cu mine. Scrie că este Prințul George al Prusiei."

George și-a petrecut primii ani din viață în Franța înainte de a se muta în Spania.^[8] Trăiește acolo împreună cu mama sa și cu bunica maternă, în casa mătușii materne, Helen Kirby, care a moștenit o avere semnificativă de la tatăl ei, Sumner Moore Kirby

Marele Duce George Mihailovici
Mare Duce al Rusiei Prinț al Prusiei
Marele Duce George Mihailovici al Rusiei
Date personale
Născut	13 martie 1981 (38 de ani) Madrid, Spania
Părinți	Prințul Franz Wilhelm al Prusiei[1] Maria Vladimirovna[1]
Cetățenie	Rusia  Spania
Religie	creștinism ortodox[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Mare Ducele
Familie nobiliară	Romanov

* 1981: Kim Nam-gil (Hangul: 김남길) (n. 13 martie 1981), este un actor sud-coreean. Lee Han este numele cu care și-a început cariera, dar a decis până la urmă să revină la numele său real. A primit câteva premii pentru rolul lui Bidam în serialul Secretele de la palat în 2009. S-a înrolat în armată pe 15 iulie 2010 pentru 4 săptămâni de antrenament militar de bază și va servi țara în următorii 2 ani.

* 1981: Milanko Rašković (n. 13 martie 1981, Raška, Serbia) este un fotbalist din Serbia legitimat la clubul FK Čelik Nikšić din Muntenegru. A jucat în Liga I în perioada 2008-2010, pentru echipa Pandurii Târgu Jiu.

* 1983: José Furtado (n. 13 martie 1983, Praia, Capul Verde,) este fotbalistprofesionist care joacă pentru Anagennisi Dery. El are de asemenea și cetățenie portugheză.

* 1983: Monika Sozanska (born 13 March 1983) este o scrimeră germană de origine poloneză, specializată pe spadă. A fost laureată cu argint pe echipe la Campionatul Mondial de Scrimă din 2010, după ce Germania a fost învinsă de România în finală.

* 1985: Adrian Blidaru (n. Adrian Tudor la 13 martie 1985, Constanța) este un jucător profesionist de baschet din România.^[1] Acesta a reprezentat echipa națională de baschet a României la calificarea Eurobaschet din 2015 unde a adus cele mai multe puncte pentru echipa sa
* 1985: Alla Șeiko (în ucraineană Алла Шейко; n. 13 martie 1985, în Herson)^[1] este o handbalistă ucraineană ce evoluează la echipa CSU Danubius Galați pe postul de coordonator de joc. Ea a fost în trecut componentă a echipei națională a Ucrainei,^[2] precum și a echipei de handbal pe plajă a Ucrainei
* 1986: Vladimir Roland Drăghia (n. 13 martie 1986, Galați) este un actor, poet și fost înotător de performanță (pentru o perioadă a facut parte din lotul olimpic) , considerat a fi una dintre cele mai disputate vedete ale României, fiind cunoscut pentru evoluția din serialul Narcisa Sălbatică, difuzat pe postul de televiziune Antena 1, dar și pentru câștigarea emisiunii- concurs Exatlon difuzată de Kanal D , actualmente activând ca prezentator al show-ului Fan Area, ce explorează culisele emisiunii de televiziune

Născut la 13 martie 1986, în Galați, Vladimir Drăghia a fost înotător de performanță timp de 12 ani, dintre care 7 ani a făcut parte din lotul olimpic.^[3][4] După liceu, a obținut două burse în America. Din diferite motive financiare nu a reușit să plece acolo, așa că a plecat în Italia să încarce tiruri.^[5] După o jumătate de an, când s-a întors în București, la facultate, a obținut un rol în telenovela Vocea inimii, la Antena 1. A apărut în zeci de reclame și spoturi. Deține o agenție imobiliară.^[6][7] El are o relație cu Alice Cavaleru, cei doi au o fetiță.^[8][9]

În 2014 lanseză primul volum de poezie Dragoste n-are plural lansat la editura Adenium. O descriere a cărții a fost făcută de actorul Florin Piersic, Jr.: “Omul ăsta cu pătrățele pe burtică are încă forța unui copil neșlefuit. Aia pe care noi toți am pierdut-o acum multă vreme. Sper ca placheta asta de versuri să încapă pe mâinile unui editor de treabă. S-o facă mică-mică, să-ncapă în buzunarul de la piept. Acolo, în dreptul inimii. Whatever. Poți s-o bagi și-n buzunarul de la blugi. Pe buca stângă. S-o mai scoți din când în când și să-ți speli ochii de praf cu o lacrima stupidă.”^[10]

În 23 mai 2018 a câștigat competiția „Exatlon“, după ce a obținut mai multe voturi din partea publicului, în finala care a fost transmisă în direct de Kanal D, Vladimir a anunțat că va dona premiul de 100.000 de euro taberei MagiCamp, fapt confirmat și de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook.^[11]

La începutul finalei Exatlon Vladimir a declarat : „Am ajuns la o mică formulă câștigătoare. Viteză, forță, încăpățânare, îndemânare și o doză de întâmplare. Ar fi nedrept să îmi asum toate meritele. Trebuie să recunosc că am avut mare noroc”

Filmografie:

• Vocea inimii (2006)
• Narcisa Sălbatică (2010) - Emil^[16]
• Ecuad'Or (2012)
• Mune: Gardianul Lunii (2015) - dublajul vocii lui Leeyoon, în original vocea aparținându-i lui Christian Slater

* 1987: Marco Michael Andretti, (n. 13 martie 1987 la Nazareth (Pennsylvania), SUA) este un pilot de curse care participă în IndyCar din sezonul 2006. Este nepotul lui Mario Andretti care a câștigat titlul mondial în Formula 1 în sezonul 1978, și este fiul lui Michael Andretti care a concurat în Formula 1 în sezonul 1993 și 5 sezoane în IndyCar.
* 1987: Andreas Beck (n. 13 martie 1987 la Kemerovo, Uniunea Sovietică - azi în Rusia) este un fotbalist german care evoluează pe postul de fundaș la formația 1899 Hoffenheim în Bundesliga și la echipa națională de fotbal a Germaniei.

·         1989: Răzvan Iulian Ochiroșii (n. 13 martie 1989, Galați) este un fotbalistromân, în prezent legitimat Marbella FC în Segunda Division.

* 1989: Holger Badstuber (n. 13 martie 1989 în Memmingen^[2]) este un jucător de fotbal german care joacă pentru VfB Stuttgart.
* 1991: Sabine-Karina Klimek (n. 13 martie 1991, la Timișoara)^[1] este o handbalistă din România care joacă pentru HC Zalău pe postul de coordonator.
* 1991: Anca Surdu (n. 13 martie 1991, Constanța) este o dublǎ campioană mondialǎ (la „Trio feminin”)^[1] și grup la gimnasticǎ aerobicǎ

·         1992: Lucy Elizabeth Fry (n. 13 martie 1992) este o actriță australiană cunoscută pentru portretizarea personajelor: Zoey în Lightning Point, Lyla în Mako: Island of Secrets și Lissa Dragomir din Academia Vampirilor. Lucy Fry a studiat la Brisbane, Școala de gramatică în Brisbane, Queensland, apoi început să studieze teatrul de la o vârstă fragedă.
* 1994: Gerard Deulofeu Lázaro (n. 13 martie 1994) este un fotbalist spaniolcare joacă pentru FC Barcelona pe postul de atacant sau mijlocaș.
* 1995: Mikaela Pauline Shiffrin (n. 13 martie 1995, Vail[*], SUA) este o schioare americană ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin și este specializată în probele tehnice de slalom și slalom uriaș. Este campioana olimpică en-titre și campioană mondială la proba de slalom. Shiffrin este cea mai tânără campioană olimpică la proba de slalom în istoria schiului alpin, câștigând medalia de aur la 18 de ani și 345 de zile
* 1995: Anna Viahireva (în rusă Анна Вяхирева) (n. 13 martie 1995, în Volgograd)^[2]este o handbalistă din Rusia care joacă pentru HC Astrahanocika și echipa națională a Rusiei.

VA URMA