PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ
Sf.Ap Iacob al lui Zevedeu; Sf Ier Donat, episcopul Evriei
Sfântul Apostol Iacob este praznuit pe 30 aprilie. Sfântul Iacob a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfântului Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu.
Şi era unul din cei doisprezece apostoli, care, împreună cu fratele său, lăsându-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască şi Îi urmă pretutindeni, luând aminte la învăţăturile ce ieşeau din Preacurata Lui gură şi vedea minunile ce se făceau de El. Pe aceşti doi fraţi apostoli i-a iubit Domnul atât de mult, încât unuia dintre ei i-a dat pieptul Său spre rezemare, iar acestuia i-a făgăduit paharul Său, pe care l-a băut pe Cruce. Însă şi ei au iubit atât de mult pe Domnul lor şi atâta râvnă au arătat după El, încât au voit să pogoare foc din cer, asupra celor ce nu credeau în Hristos, ca să-i piardă. Şi ar fi făcut aceasta, dacă nu i-ar fi oprit îndelungrăbdătorul Hristos.
Pe aceşti amândoi fraţi, Iacob şi Ioan şi pe Sfântul Apostol Petru nicidecum nu-i lăsa Domnul fără să le spună ceva; şi mai ales le descoperea lor mai mult decât celorlalţi, dumnezeieştile Lui taine, precum pe Tabor, când, vrând să-Şi arate slava dumnezeirii Sale, a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan. Iar după patima cea de bunăvoie şi după Învierea şi Înălţarea Domnului nostru şi după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacob s-a dus în Spania şi în alte părţi, propovăduind Cuvântul lui Dumnezeu şi s-a întors iarăşi în Ierusalim. Şi a fost iudeilor înfricoşător ca un tunet, pentru că, neîndoindu-se, învăţa cu toată îndrăzneala despre Iisus Hristos, cum că El este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii. Şi biruia pe farisei şi pe învăţătorii Legii din dumnezeieştile Scripturi, mustrând şi ocărind împietrirea inimii şi necredinţa acelora. Iar ei, neputând să stea împotriva cuvintelor lui cele nebiruite, a momit cu aur contra lui pe un oarecare filozof vrăjitor, anume Ermoghen, ca să aibă înfruntare cu Iacob şi să-i ruşineze învăţătura lui.
Vrăjitorul, fiind mândru şi nevoind să vorbească singur cu Iacob, a trimis pe ucenicul său, care se numea Filit, zicând: "Nu numai pe mine singur, dar nici pe ucenicul meu nu va putea Iacob să-l biruiască în înţelepciune. Dar Filit, vorbind cu Sfântul Iacob, n-a putut să se împotrivească înţelepciunii Sfântului Duh, care era în apostol; ci a tăcut ca un mut şi nu şi-a deschis gura spre împotrivire. Şi, cunoscând adevărul, s-a umilit, şi întorcându-se la vrăjitor, învăţătorul său i-a spus că este nebiruită învăţătura lui Iacob, pe care o întăreşte şi cu minuni, sfătuind pe învăţător, ca, lăsându-şi dăscălia sa, să binevoiască să fie ucenic al lui Iacob. Iar tiranul Ermoghen, cu vrăjile sale, a chemat pe diavoli şi le-a poruncit, ca să ţină pe Filit în loc, ca pe un legat, ca să nu se poată mişca câtuşi de puţin şi i-a zis: "Voi vedea de te va izbăvi Iacob acela". Iar Filit a trimis pe un oarecare în taină la apostol, înştiinţându-l despre legarea sa de la diavol, prin vrăjile lui Ermoghen. Iar apostolul a trimis la el mahrama sa, poruncindu-i, ca, luîndu-o, să zică cuvintele acestea: Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi, Domnul ridică pe cei surpaţi. Zicând acestea Filit, îndată s-a liberat din legarea cea nevăzută, iar diavolii, prin mahrama apostolului înfricoşându-se de puterea cuvintelor celor grăite, au lăsat pe Filit, care, batjocorind pe Ermoghen, a alergat la Sfântul Iacob şi, învăţând dreapta credinţă, s-a botezat.
Ermoghen, umplându-se de mânie şi ură, a jurat pe diavolii ce-i slujeau, ca pe Iacob şi pe Filit legaţi să-i aducă la dânsul. Dar după ce s-au apropiat diavolii de casă în care era Sfântul Iacob cu Filit, îndată Îngerul Domnului, prin porunca lui Dumnezeu, a prins pe diavolii aceia şi, legându-i cu nevăzute legături, îi muncea. Iar diavolii cei nevăzuţi, minunându-se de puterea lui Dumnezeu, strigau în auzul tuturor, zicând: "Iacobe, Apostole al lui Hristos, fii milostiv nouă, pentru că noi cu porunca lui Ermoghen am venit să te legăm pe tine şi pe Filit; dar iată, acum suntem tare legaţi şi cumplit munciţi!" Iar Sfântul Iacob a zis: "Îngerul lui Dumnezeu cel ce v-a legat pe voi, acela să vă dezlege şi, ducându-vă, aduceţi aici la mine pe Ermoghen, fără de nici o vătămare". Şi îndată diavolii fiind dezlegaţi, au alergat la Ermoghen şi apucându-l, într-o clipeală a ochiului, l-au legat şi l-au dus înaintea apostolului, rugind pe apostol ca să-i libereze şi să izbândească asupra lui Ermoghen. Iar apostolul a întrebat pe diavoli pentru ce n-au legat pe Filit, precum le-a fost lor porunca de la Ermoghen. Răspuns-au diavolii: "Noi nici muştele din casa ta nu putem să le mişcăm".
Deci, a zis apostolul către Filit: "Domnul nostru ne-a poruncit să răsplătim bune pentru rele; deci, dezleagă pe Ermoghen şi-l fă slobod de diavoli". Şi a fost aşa, iar apostolul a zis către Ermoghen cel dezlegat din legăturile diavolilor: "Domnul nostru nu voieşte ca să aibă slugi fără voie, slujindu-i de nevoie, ci de voia cea bună. Deci, tu du-te oriunde voieşti". Şi a zis Ermoghen: "Dacă voi ieşi din casa ta, îndată mă vor ucide diavolii, pentru că ştiu cât de cumplită este mânia lor şi nu-mi este cu putinţă să mă izbăvesc de dânşii, dacă nu mă vei apăra tu". Atunci apostolul i-a dat în mâini toiagul său, pe care-l purta la drum. Iar Ermoghen, mergând cu toiagul acela la casa sa, nici o supărare sau frică n-a avut de la diavoli. Şi, cunoscând puterea lui Hristos şi neputinţa diavolească văzând-o, a adunat toate cărţile vrăjitoriei sale şi le-a dus la Sfântul Iacob şi, căzând la picioarele lui, striga: "Robule al lui Dumnezeu Cel adevărat, cel ce scoţi sufletele omeneşti din pierzare, miluie-şte-mă şi primeşte-mă pe mine, vrăjmaşul tău, în ucenicie". Deci, învăţând Ermoghen sfânta credinţă, a primit Sfântul Botez, iar cărţile vrăjitoreşti din porunca apostolului le-a ars şi s-a făcut slujitor al lui Hristos; şi făcea minuni în numele lui Hristos.
Aceasta văzând-o evreii, s-au pornit cu mânie mare şi au îndemnat pe împăratul Irod ca să ridice goană asupra Bisericii lui Hristos şi pe Iacob să-l ucidă. Deci, împăratul Irod a poruncit ca să facă rău unora din Biserică şi a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. Văzând că aceasta a plăcut evreilor, a poruncit a prinde şi pe Petru, pe care l-a şi pus în temniţă. Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei scrie despre Sfântul Iacob, că, pe când era osândit de Irod la moarte, un bărbat oarecare anume Iosia, unul din cei ce a pârât pe apostol către Irod, văzând bărbăţia şi îndrăzneala Sfântului Iacob, nevinovăţia şi sfinţenia lui cunoscându-le şi adevărul cuvintelor grăite de dânsul pentru venirea lui Mesia înţelegându-l, a crezut în Hristos şi mărturisitor al lui Hristos deodată s-a arătat. Atunci şi Iosia împreună cu Sfântul Apostol Iacob a fost osândit la moarte.
Mergând împreună la locul cel de moarte, pe un slăbănog oarecare ce zăcea lângă cale, apostolul l-a făcut sănătos. Iar când îşi gătea grumajii săi spre tăiere, a rugat Iosia pe Sfântul Iacob ca să-i ierte păcatul cel făcut din neştiinţă, căci a fost clevetitor asupra lui la împărat. Iar apostolul, cuprinzându-l, l-a sărutat, zicând: "Pace ţie". Şi şi-au plecat amândoi capetele spre tăiere şi astfel s-au sfârşit. Iar după tăiere, ucenicii Sfântului Apostol Iacob, luând trupul învăţătorului lor, cu dumnezeiască povăţuire l-au dus în Spania, unde şi până acum se dăruiesc din mormântul lui tămăduiri de boli; şi se săvârşesc minuni întru slava lui Hristos Dumnezeu, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, de toată făptura în veci. Amin.
Sf Ier Donat, episcopul Evriei
Viața Sfântului Ierarh Donat, Episcopul Evriei
În zilele dreptcredinciosului împărat Teodosie cel Mare, acest Sfânt Donat a fost episcop în cetatea care se numeşte Evria, din Epirul vechi. Aproape de cetatea aceea se afla un loc ce se numea Soria, unde era şi un izvor de apă, din care dacă ar fi băut cineva, îndată cu amar murea. Aflând de aceasta Sfântul episcop Donat a mers la izvorul acela cu clerul său şi când s-a apropiat de izvor, îndată s-a auzit un tunet şi a ieşit din izvor un balaur mare şi înfricoşător, care mergea împotriva alesului lui Dumnezeu şi încerca să împiedice cu coada picioarele catârului pe care era călare arhiereul. Iar Donat cu biciul cu care bătea catârul său, a lovit pe balaur care se apropiase pe la spate şi îndată balaurul acela a murit, iar clericii cei ce erau pe lângă episcop şi poporul, văzând acea minune, au adunat lemne şi aprinzând foc, au ars pe balaurul acela, ca să nu se vatăme văzduhul cu otravă, căci era foarte mare. Iar apă din izvorul acela nu îndrăznea nimenea să bea. Deci, Sfântul Donat făcând rugăciune, a binecuvântat izvorul şi, scoţând mai întâi singur apă, a băut; apoi a poruncit şi tuturor fără frică să bea şi au băut toţi din destul şi nu s-au vătămat. Deci, mărind pe Dumnezeu, s-au întors la casele lor.
Mergând odată în alt loc uscat şi fără de apă şi văzând pe cei ce erau acolo foarte însetaţi de arşiţa cea mare şi slăbiţi de sete, a săpat o gropniţă mică cu mâinile sale şi, rugându-se lui Dumnezeu, a scos izvor de apă, care curgea cu îndestulare totdeauna. Încă şi din cer a pogorât apă îndestulătoare, pentru că la vreme de arşiţă şi de secetă mare, rugându-se către Domnul, îndată s-a vărsat ploaie mare şi a adăpat pământul bine şi îndestulare de roduri s-a făcut cu rugăciunile lui.
În acele vremi, fiica împăratului Teodosie era foarte bolnavă, fiind muncită de duhul cel necurat. Şi era în mâhnire mare împăratul şi împărăteasa pentru fiica lor, deoarece numai pe acea fiică o aveau. Dar, aflând de făcătorul de minuni Donat episcopul, îndată a trimis împăratul la Epir, ca să cheme la sine pe toţi episcopii părţii aceleia, ca să se binecuvânteze de la dânşii. Şi, venind episcopii Epirului la Constantinopol, i-a primit pe ei împăratul cu cinste şi cu dragoste şi i-a întrebat, zicând: "Cine este între voi Donat episcopul, care cu biciul a omorât un balaur şi a scos apă din pământ uscat şi ploaie din cer de la Dumnezeu a cerut?"
Şi i-au arătat lui pe Sfântul Donat. Iar împăratul, sărutându-l, l-a dus la împărăteasă, apoi s-au aruncat la picioarele sfântului, rugându-se şi zicând: "Robule al lui Dumnezeu, fie-ţi milă de noi, că numai o fiică avem şi aceea cumplit pătimeşte, fiind chinuită de diavol! Şi am adus mulţi doctori şi preoţi, dar nimic n-au putut să ne ajute. Deci pe sfinţia ta te-am ostenit, ca să vii aici, auzind de darul cel mare al lui Dumnezeu ce este în tine, ca tu să izgoneşti dintr-însa pe diavol, cu puternicile tale rugăciuni către Dumnezeu. Şi de o vei tămădui pe ea, jumătate din averile ei vei lua". A zis sfântul: "Unde este fecioară, ca să o văd pe ea?" Şi l-au dus la dânsa; iar diavolul, îndată, nesuferind venirea alesului lui Dumnezeu, a răcnit şi aruncând pe fecioară, a fugit dintr-însa; şi s-a făcut tinăra sănătoasă. Şi s-au bucurat împăratul şi împărăteasa şi multe daruri i-au făcut sfântului. Dar el nimic nu voia să ia din cele ce i s-a dat lui. Însă văzând obiceiul cel bun şi bună credinţă a acelora, i-a rugat, ca să i se dea un loc la episcopia lui, care se afla aproape de un sat al lui, ce se numea Omfalie, ca acolo să-şi zidească o biserică. Şi îndată împăratul i-a dăruit locul acela şi cu scrisoarea sa l-a întărit.
Zăbovind sfântul la Constantinopol, a murit un om oarecare, pe care ducându-l la îngropare, un altul ce-i împrumutase bani, având zapisul celui mort, îl ţinea şi nu lăsa să îngroape trupul, până ce nu i se va da lui datoria; şi era datoria aceea de două sute de galbeni. Iar Sfântul Donat, avându-şi locuinţa aproape de casa acelui cetăţean mort, a auzit ceartă şi adunare multă de popor şi a zis către episcopi: "Să mergem şi să rugăm pe acel împrumutător, să lase să îngroape trupul datornicului său cel mort". Iar episcopii n-au voit să meargă. Atunci a mers singur Donat acolo şi văzându-l, aceea care rămăsese văduvă după bărbat, a căzut la picioarele lui zicând: "Fie-ţi milă de mine, omule al lui Dumnezeu, de vreme ce de îndoită primejdie sunt cuprinsă, că şi de bărbat m-am lipsit şi nici trupul a i le îngropa, nu mă lasă împrumutătorul. Deci, sfătuieşte-l pe acela, sfinte, ca să dea celui mort slobodă îngropare, ca să nu putrezească în casă". Iar sfântul a întrebat-o: "Ştii cu adevărat cu cât este dator bărbatul tău omului acestuia?" Răspuns-a femeia: "Domnul meu, mai înainte cu câteva zile, mi-a zis bărbatul, că i-a plătit datoria, dar zapisul a rămas la împrumutător". Iar arhiereul lui Dumnezeu ruga pe împrumutător, zicând: "Lasă, fiule, ca să îngroape trupul celui mort, iar datoria ţi se va da ţie după aceea". Iar împrumutătorul, fiind aspru la obicei şi nedrept, nu numai că n-a ascultat, ci şi cu cuvinte de necinste a ocărât pe sfânt.
Atunci sfântul episcop, apropiindu-se de patul pe care zăcea mortul şi cu mâna atingându-se de cel mort, a strigat, zicând: "Ascultă, omule!" Şi îndată mortul a înviat şi, deschizându-şi ochii, a zis: "Iată, eu sunt, părinte şi stăpâne!" A zis către dânsul sfântul: "Scoală-te şi vezi ce vei face cu cămătarul, care spune că nu i-ai plătit datoria, căci zapisul tău îl are la sine". Iar mortul ridicându-se în sus şi toţi spăimântându-se de acel minunat lucru, apoi, căutând groaznic spre împrumutătorul său, l-a ocărit pentru minciună şi i-a vădit nedreptatea lui, spunând când şi în ce loc i-a plătit datoria de două sute de galbeni. Şi nu avea ce să mai răspundă împru-mutătorul, ci stătea tremurând şi tăcea ca un mut. Iar omul cel ce înviase, cerându-şi înapoi zapisul său de la împrumutător şi luându-l în mâini, l-a rupt, şezând pe pat. Apoi, căutând la arhiereu, i-a zis: "Bine că m-ai deşteptat, dreptule, pentru vădirea păcătosului acestuia! Deci, porunceşte-mi mie ca iarăşi să adorm".
Şi i-a zis sfântul: "Mergi în odihna ta, fiule, de vreme ce acum te-ai liberat de zapisul tău". Şi îndată omul acela a adormit iarăşi cu somnul morţii. Şi toţi cei ce au văzut acea înfricoşată minune şi au auzit despre aceea, au preamărit pe Dumnezeu şi s-au minunat de puterea cea mare a plăcutului lui Dumnezeu.
În timpul zăbovirii acelui Sfânt Donat, în Constantinopol nu a plouat şi a fost secetă; deci, prin rugămintea împăratului, a ieşit sfântul afară din cetate, rugind pe Dumnezeu, ca să trimită ploaie pământului cel uscat. Şi îndată s-a vărsat o ploaie atât de mare încât poporul zicea: "Iată al doilea potop va fi". Iar împăratului îi părea rău de Sfântul Episcop Donat, că se va îmbolnăvi de ploaia cea fără de măsură, fiind numai într-o haină. Însă, când s-a întors în curtea împărătească, s-au văzut hainele pe el desăvârşit uscate şi nici urmă de umezeală având; pentru că nici o picătură de ploaie n-a picat pe el şi foarte mult s-au minunat toţi. Iar împăratul se veselea de un plăcut al lui Dumnezeu ca acesta, mulţumind lui Dumnezeu că în zilele împărăţiei sale a trimis Domnul pe un luminător ca acesta al lumii şi făcător de minuni.
Şi după multe vorbiri cu dânsul, l-a liberat la scaunul său şi i-a dat toată îndestularea spre zidirea şi înfrumuseţarea bisericii celei noi, pe care voia sfântul să o ridice la locul zis mai sus.
Mergând într-ale sale, Sfântul Donat, a zidit o biserică prea-frumoasă cu cheltuiala împăratului, unde însuşi şi-a gătit într-însa mormânt. Apoi ajungând la bătrâneţile cele desăvârşite, s-a dus către Domnul, ca să stea înaintea Lui în ceata Sfinţilor Ierarhi şi să slăvească pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, Cel de toţi sfinţii slăvit, în veci. Amin.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu