MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 10 APRILIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Evenimente

1959: Akihito, viitorul împărat al Japoniei se căsătorește cu Michiko.

1970: Paul McCartney anunță că părăsește trupa The Beatles din motive personale și profesionale.

2019: Astronomii au prezentat prima imagine a unei găuri negre (galaxia M87).^[1]^[2]^[3]

428: Nestorius devine Patriarh al Constantinopolului.
879: Ludovic al III-lea devine rege al Franciei de Apus.
1741: Războiul de Succesiune Austriacă: Prusia învinge Austria în Bătălia de la Mollwitz.
1809: Războaiele Napoleoniene: A început Războiul celei de-a Cincea Coaliții, Austria invadează Bavaria.
1815: Are loc erupția vulcanului Tambora, din insula Sumbawa (Indonezia), una din cele mai puternice din istorie.
1849: Au loc primele tratative dintre conducătorii Revoluției pașoptiste, în frunte cu Avram Iancu, și reprezentanții revoluționarilor maghiari.
1864: Arhiducele Maximilian de Habsburg este proclamat împărat al Mexicului în timpul intervenției Franței în Mexic.
1877: În cadrul Războiului de Independență, România întrerupe relațiile diplomatice cu Turcia.
1884: Apare la Iași „Revista socială" (până în august 1887, cu întreruperi), prima publicație teoretică socialistă din România.
1912: Vasul Titanic a plecat în primul și singurul voiaj dintre Southampton, Anglia și New York, SUA.
1913: Este dată în folosința prima linie ferată electrificată de pe teritoriul actual al României: calea ferată Arad-Ghioroc-Pâncota, cu linia secundară Ghioroc-Radna.
1922: A început Conferința economică internațională de la Geneva, care a avut ca obiectiv examinarea modalităților de refacere economică a Europei centrale și răsăritene. Au participat 30 de state.
1932: S-a constituit Partidul Național Agrar, condus de Octavian Goga, prin retragerea din Partidul Poporului.
1937: Principele Nicolae, fiul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, a fost decăzut din rangul de membru al familiei regale, printr-un decret regal, ca urmare a căsătoriei morganatice cu Ioana Dumitrescu-Doleti. El s-a exilat în același an, sub numele de Nicolae Brana.
1944: A fost produsă pentru prima dată chinina sintetică, de către dr. Robert Burns Woodward și dr. William von Eggers Doering.
1944: Al Doilea Război Mondial: Eliberarea Odesei.
1948: Are loc premiera dramei istorice „Michelangelo" de Al. Kirițescu.
1958: Se desființează Uniunea Femeilor Democrate din România, în locul ei constituindu-se Consiliul Național al Femeilor, cu misiunea de a conduce mișcarea de femei, fără contururi organizatorice riguroase.
1959: Akihito, viitorul împărat al Japoniei se căsătorește cu Michiko.
1970: Paul McCartney anunță că părăsește trupa The Beatles din motive personale și profesionale.
1972: A fost semnată Convenția privind interzicerea perfecționării producției și stocării armelor bacteriologice (biologice) și a toxinelor și distrugerea lor. Convenția a intrat în vigoare la 26 martie 1975.
1979: A fost creată Agenția Panafricană de Informații, PANA. A devenit funcțională la 25 mai 1983.
1988: Mihail Gorbaciov propune limitarea armelor nucleare tactice și oferă garanții potrivit cărora Uniunea Sovietică își va distruge tot arsenalul chimic.
1990: Guvernul României adoptă hotărârea privind înființarea Fundației România, pentru dezvoltarea relațiilor cu alte state și promovarea legăturilor cu țara ale persoanelor originare din România.
1993: Realizarea primei transmisii, printr-un radio-amator, a echipajului unei navete americane cu cel al altei navete spațiale. Un astronaut american al stației Discovery a schimbat câteva cuvinte cu un cosmonaut aflat la bordul stației orbitale ruse Mir.
1998: Semnarea acordului istoric privind Irlanda de Nord. La ora 16,36 GMT, la Belfast, după 32 de ore de negocieri neîntrerupte sub președinția ex-senatorului american George Mitchell, guvernele Regatului Unit și Irlandei și partidele politice din Irlanda de Nord au încheiat un acord privind noua administrație a provinciei, menit să pună capăt celor aproape trei decenii de conflicte, soldate cu peste 3.200 de morți. Acordul, salutat unanim de marile puteri mondiale, deschide calea celei mai mari schimbări în statutul politic al insulei după împărțirea sa, în 1921.
2010: Accidentul aviatic de la Smolensk: Președintele Poloniei, soția acestuia, guvernatorul Băncii Naționale Poloneze, oficiali și oameni de marcă polonezi au decedat în urma unui accident aviatic produs în apropiere de aeroportul din Smolensk, Rusia.
2019: Cercetătorii de la proiectul Event Horizon Telescope anunță prima imagine a unei găuri negre, situată la 54 milioane de ani lumină de Terra, în centrul galaxiei M87

Nașteri

1267: Iacob al II-lea (10 aprilie 1267 – 2 sau 5 noiembrie 1327), supranumit cel Drept, (aragoneză Chaime lo Chusto, catalană Jaume el Just, spaniolă Jaime el Justo) a fost rege al Siciliei (ca Iacob I) din 1285 până în 1296 și rege al Aragonului și al Valenciei și Conte de Barcelona din 1291 până în 1327. În 1297 i-a fost garantat regatul Siciliei și al Corsicii. A folosit titlul latin Iacobus Dei gracia rex Aragonum, Valencie, Sardinie, et Corsice ac comes Barchinone. A fost al doilea fiu al lui Petru al III-lea de Aragon și Constance de Sicilia. Iacob s-a născut la Valencia ca fiu al lui Petru I de Sicilia și a Constance de Sicilia. Prin mama sa, el a fost nepot al regelui Manfred și strănepot al împăratului Frederic al II-lea.

I-a succedat tatălui său ca rege al Siciliei în 1285. După decesul fratelui său Alfonso al III-lea în 1291, el a succedat și la tronul Aragonului. Prin tratatul de pace cu Carol al II-lea de Anjou în 1296, el a fost de acord să renunțe la Sicilia însă sicilienii l-au instalat pe tron pe fratele său, Frederic al III-lea al Siciliei. A abdicat de la tronul Siciliei și s-a căsătorit cu fiica regelui Neapolelui pentru a face pace cu angevinii. În schimbul Siciliei a primit Sardinia și Corsica, dar nu a putut accede decât la la tronul Sardiniei (1329). S-a căsătorit de patru ori:

—Isabella de Castilia, vicontesă de Limoges, fiica regelui Sancho al IV-lea al Castiliei și a soției acestuia, María de Molina. Nunta a avut loc la Soria, la 1 decembrie 1291 când mireasa avea numai 8 ani. Căsătoria, care nu a fost niciodată consumată, a fost dizolvată și anulată după decesul regelui Sancho în 1295.

—Blanche de Anjou, fiica rivalului său Carol al II-lea de Neapole și a Mariei a Ungariei. S-au căsătorit la Villabertran, la 29 octombrie sau 1 noiembrie 1295. Ei au avut copii:

Iacob (n. 29 septembrie 1296 – d. iulie 1334); a renunțat la dreptul său asupra tronului în 1319 pentru a deveni călugăr. A refuzat să consume căsătoria cu Eleanor de Castilia, care mai târziu a devenit a doua soție a fratelui său Alfonso.
Alfonso al IV-lea de Aragon (1299 – 24 ianuarie 1336). A devenit rege al Aragon în 1327 și a domnit până la moarte. El s-a căsătorit de două ori: prima dată cu Teresa d'Entença, apoi după decesul primei soții s-a căsătorit cu Eleanor de Castilia.
Maria (n. 1299 – d. 1316), soția lui Petru, fiu al lui Sancho al IV-lea al Castiliei.
Constance (n. 1 aprilie 1300 – d. 19 septembrie 1327), soția lui Juan Manuel, Prinț de Villena, nepot al regelui Alfonso al X-lea al Castiliei.
Juan (n. 1304 – d. 19 august 1334). Juan a devenit primul arhiepiscop de Toledo și Tarragona în 1318 și patriarh de Alexandria în 1328.
Isabella de Aragon (n. 1305 – d. 12 iulie 1330), soția lui Frederic I de Austria.
Pedro (n. 1305 – d. 4 noiembrie 1381), conte de Ribagorza, Empúries și Prades.
Blanche (n. 1307 – d. 1348), stareță de Sixena.
Ramon Berenguer (n. august 1308 – d. 1366), conte de Empúries și baron de Ejerica. Ramon s-a căsătorit cu Blanche, fiica lui Filip I def Taranto, apoi cu Maria, fiica lui Iacob de Aragon.
Violante (n. octombrie 1310 – d. 19 iulie 1353). S-a căsătorit prima dată cu Filip, fiu al lui Filip I de Taranto. A doua oară s-a căsătorit cu Lope de Luna, Lord de Segorbe.

—Marie de Lusignan, fiica regelui Hugo al III-lea al Ciprului. S-au căsătorit prin procură la Nicosia, la 15 iunie 1315 și în persoană la Girona, la 27 noiembrie 1315. Nu au avut copii.

—Elisenda de Montcada, fiica lui Pedro I de Montcada, Lord de Altona și Soses. Căsătoria a avut loc la Tarragona, la 25 decembrie 1322. Nici din această căsătorie nu au rezultat copii.

Iacob a avut și trei copii nelegitimi.

Date personale
Iacob al II-lea

Născut	10 aprilie 1267 Valencia
Decedat	2/5 noiembrie 1327 (60 de ani) Barcelona
Înmormântat	Santes Creus
Părinți	Peter III of Aragon[] Constance of Sicily[]
Frați și surori	Elisabeta de Aragon Yolande of Aragon, Duchess of Calabria[] Alfonso III of Aragon[] Frederick III of Sicily[] Pietro d'Aragona[] Jaume Pere d'Aragó i Nicolau[*]
Căsătorit cu	Isabella de Castilia Blanche de Anjou Marie de Lusignan Elisenda de Montcada
Copii	Alfonso al IV-lea de Aragon Maria, Lady de Cameros Isabella, regină a Germaniei
Cetățenie	Coroana Aragonului[*]
Religie	creștinism
Ocupație	trubadur poet compozitor conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Count of Ribagorza[*] (1291–1322)
Familie nobiliară	Casa de Barcelona
Rege al Siciliei
Domnie	2 noiembrie 1285 – 20 iunie 1295
Predecesor	Petru I
Succesor	Frederic III
Rege de Aragon și Valencia Conte de Barcelona
Domnie	18 iunie 1291 – 2 sau 5 noiembrie 1327
Predecesor	Alfonso al III-lea
Succesor	Alfonso al IV-lea
Rege de Sardinia și Corsica
Domnie	1297 - 1327
Succesor	Alfonso al IV-lea

1480: Filibert al II-lea (10 aprilie 1480 – 10 septembrie 1504), supranumit cel Frumos sau cel Bun, a fost Duce de Savoia din 1497 pînă la moartea sa. Născut la Pont-d'Ain, Filibert a fost fiul Prințului Filip de Savoia și a primei lui soții, Margareta de Bourbon. În 1496 tatăl său a succedat în mod neașteptat ca Duce de Savoia, când nepotul său Carol al II-lea a murit la vârsta de 6 ani.

În același an, Filibert în vârstă de 16 ani s-a căsătorit cu Iolanda Louise de Savoia care avea 9 ani și era verișoara lui și singura soră a micului duce care decedase. Ea era fiica Ducelui Carol I de Savoia și a Blanche de Montferrat și era moștenitoarea fratelui, tatălui, bunicului și a bunicii ale Iolanda a Franței, singura fiică a regelui Carol al VII-lea al Franței.

După o scurtă domnie, Filip al II-lea a murit în 1497 și Filibert i-a succedat ca Duce de Savoia. Tânărul cuplu și-a avansat pretențiile și și-au luat titlurile de regină și rege al Cipru, Ierusalim și Armenia.

În 1499, soția de 12 ani a lui Filibert a murit la naștere. Moștenitoarea ei era verișoara primară, Prințesa Charlotte de Neapole. Filibert a continuat să folosească titlurile de rege al Ciprului în ciuda decesului soției sale.

Următoarea căsătorie a fost o alianță cu Casa de Habsburg, care domnea în Olanda, Alsacia, Franche-Comté, Tyrol, Austria, etc. În 1500 el s-a căsătorit cu Margareta de Austria, singura fiică a împăratului Maximilian I și a primei lui soții, Maria de Burgundia. Anterior, soția sa fusese căsătorită cu Juan, Prinț de Asturia, moștenitorul tronurilor Aragon și Castilia.

Filibert a murit în 1504 la vârsta de 24 de ani. Pentru că nu a avut copii, a fost succedat de fratee său vitreg, Carol al III-lea. Filibert s-a căsătorit cu:

Iolanda Louise de Savoia (1487–1499), fiica vărului său primar, Carol I de Savoia.

Margareta de Austria, fiica împăratului Maximilian I și a Mariei de Burgundia. Nu au avut copii.

Date personale
Filibert al II-lea
Duce de Savoia

Născut	10 aprilie 1480 Pont-d'Ain, Franța
Decedat	10 septembrie 1504 (24 de ani) Pont-d'Ain, Franța
Înmormântat	Bourg-en-Bresse
Părinți	Filip al II-lea Margareta de Bourbon
Frați și surori	Louise de Savoia Philippe[] Louis of Savoy[] Carol al III-lea, Duce de Savoia René of Savoy[*]
Căsătorit cu	Iolanda Louise de Savoia Margareta de Austria
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Duce de Savoia
Domnie	7 noiembrie 1497 – 10 septembrie 1504
Predecesor	Filip II
Succesor	Carol III

1512: Iacob al V-lea (n. 10 aprilie 1512 - d. 14 decembrie 1542) a fost rege al Scoției din 19 septembrie 1513 până la moartea sa. A fost fiu al lui Iacob al IV-lea al Scoției.

În ianuarie 1537 s-a căsătorit cu Magdalena de Valois, fiica regelui Francisc I al Franței, care a murit după câteva luni de tuberculoză. S-a căsătorit cu Maria de Guise și a avut cu ea o fiică, pe Maria Stuart. A avut încă 3 fii nelegitimi: Robert Stuart, primul Conte de Orkney, fiu al lui Euphame Elphinstone; John Stuart n.cca 1531-d. noiembrie 1563, fiu al Elisabetei Carmichael; și James Stewart, primul Conte de Moray, fiu al Margaretei Erskine, viitorul regent al Scoției. În 1542, fiica sa, Prințesa Maria Stuart, în vârstă de doar șase sau șapte zile a devenit regină a Scoției.

Date personale
Iacob al V-lea
Rege al Scoției

Născut	10 aprilie 1512 Palatul Linlithgow
Decedat	14 decembrie 1542 (30 de ani) Palatul Falkland
Înmormântat	Holyrood Abbey[*]
Părinți	James IV of Scotland[*] Margareta Tudor
Frați și surori	Margaret Stewart[] Margaret Douglas[] Lady Janet Stewart[] Arthur Stewart, Duke of Rothesay[] James, Duke of Rothesay[] Alexander Stewart, Duke of Ross[] Alexander Stewart[] James Stewart, 1st Earl of Moray[]
Căsătorit cu	Madeleine de Valois (1537) Maria de Guise (1538—)
Copii	James Stewart, Duce de Rothesay Maria, regină a Scoției Robert Stewart, Duce de Albany
Cetățenie	Regatul Scoției
Religie	catolicism
Ocupație	poet aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Stuart
Domnie
Domnie	9 septembrie 1513 – 14 decembrie 1542
Încoronare	21 septembrie 1513
Predecesor	Iacob al IV-lea al Scoției
Succesor	Maria I a Scoției
Regent	Margareta Tudor (1513–14) John, Duce de Albany (1515–24) Archibald, Conte de Angus (1525–28)

1579: Augustus de Brunswick-Lüneburg (10 aprilie 1579 – 17 septembrie 1666), numit cel Tânăr, a fost duce de Brunswick-Lüneburg. În împărțirea domeniului Casei de Welf în 1635, el a primit principatul de Wolfenbüttel.

Augustus s-a născut la Dannenberg și a fost al șaptelea copil al Ducelui Henric de Brunswick-Lüneburg. După negocieri complicate cu membrii familiei și o intervenție a împăratului Ferdinand al II-lea, el a fost de acord să moștenească Wolfenbüttel, al cărui ultim conducător murise în 1634. Din cauza Războiului de Treizeci de Ani el nu și-a putut muta reședința pînă în 1644. Augustus a instituit un număr de reforme guvernamentale și a fondat Biblioteca Augusta, o mare bibliotecă în Wolfenbüttel.

Sub pseudonimul Gustavus Selenus el a scris o carte de șah în 1616, Șahul sau Jocul Regelui, și o criptografie în 1624: Cryptomenytices et Cryptographiae libri IX. Pseudoninum este o referire criptică la numele său, Gustavus anagramat din Augustus, și Selenius de la o piesă de teatru despre zeița greacă a lunii (Selene). Cartea despre criptografie se bazează în mare parte lucrările timpurii ale lui Johannes Trithemius.

Augustus a murit la Wolfenbüttel și a fost succedat de cei trei fii ai săi, Rudolph Augustus, Anthony Ulrich și Ferdinand Albert. Fiica lui Clara Augusta de Brunswick-Lüneburg s-a căsătorit cu Frederick de Württemberg-Neuenstadt în 1653.

Augustus de Brunswick-Lüneburg
Augustus de Brunswick-Lüneburg în 1666
Căsătorit(ă)	Clara Maria de Pomerania-Barth Dorothea de Anhalt-Zerbst Elisabeta Sofia de Mecklenburg
Familie nobilă	Casa de Guelf
Tată	Henric, Duce de Brunswick-Lüneburg
Mamă	Ursula de Saxa-Lauenburg
Naștere	10 aprilie 1579 Dannenberg
Deces	17 septembrie 1666 (87 de ani) Wolfenbüttel

1583: Hugo Grotius, filosof și scriitor olandez (d. 1645)
1755: Samuel Hahnemann, medic german (d. 1843)
1762: Giovanni Aldini, fizician italian (d. 1834)

1783: Hortense de Beauharnais (n. 10 aprilie 1783 – d. 5 octombrie 1837), a fost fiica vitregă a împăratului Napoleon I al Franței și fiica naturală a primei lui soții, Joséphine de Beauharnais. A fost soția fratelui lui Napoleon, Louis Bonaparte și mama împăratului Napoleon al III-lea al Franței. Prin căsătorie a devenit regină a Olandei. A avut un fiu nelegitim, Charles Auguste Louis Joseph, duce de Morny cu iubitul ei Charles Joseph, conte de Flahaut. Hortense s-a născut la Paris, Franța la 10 aprilie 1783, fiica lui Alexandre, Viconte de Beauharnais și a soției lui, Joséphine Tascher de la Pagerie. La scurt timp după nașterea ei, părinții s-au separat. Tatăl ei a fost executat la 23 iulie 1794 în timpul Revoluției franceze, cu câteva zile înainte să se sfârșească Regimul Terorii. Mama ei a fost închisă și eliberată la 6 august 1794 datorită intervenției prietenei ei, Thérèse Tallien. Doi ani mai târziu, mama ei s-a căsătorit cu Napoleon Bonaparte.

Hortense a fost educată la școala doamnei Jeanne Campan la St-Germain-en-Laye împreună cu sora cea mică a lui Napoleon, Caroline Bonaparte care mai târziu s-a căsătorit cu Joachim Murat. Era înaltă, subțire, cu păr blond, ochi mari albaștri, și trăsături fine. A avut un frate mai mare, Eugène de Beauharnais. Hortense a fost un compozitor muzical amator și a dăruit marșuri vibrante armatei tatălui ei vitreg.

Hortense de Beauharnais și fiul ei Napoléon Charles, de François Gérard, 1806.

La 4 ianuarie 1802, la cererea tatălui ei vitreg, Hortense s-a căsătorit cu fratele lui Napoleon, Louis Bonaparte. Ceremonia a fost celebrată de cardinalul Caprara. Hortense a devenit cumnată a mamei sale și a tatălui vitreg. Cuplul a avut trei fii:

Napoléon Louis Charles Bonaparte (10 octombrie 1802 - 5 mai 1807)
Napoleon Louis Bonaparte (11 octombrie 1804 - 17 martie 1831)
Charles Louis Napoléon Bonaparte (20 aprilie 1808- 9 ianuarie 1873), viitorul Napoleon al III-lea al Franței

Mariajul s-a dovedit dezastruos: Hortense este îndrăgostită nebunește de generalul Duroc, aghiotant al împăratului (unii chiar susțin că au fost amanți), în timp ce Louis suferă de o obsesia persecuției. Și-a chinuit soția cu gelozia sa morbidă. În 1806, Napoleon l-a numit rege al Olandei pe fratele său Louis iar Hortense a devenit regină a Olandei sub numele "regina Hortense". Hortensei nu i-a plăcut că a trebuit să părăsească Franța; a sperat că va fi "regina Olandei la Paris" însă Napoleon nu a fost de acord. Prin urmare a fost forțată să plece cu Louis în Olanda, unde a ajuns la 18 iunie 1806.

Regina a fost plăcut surprinsă^[4] de primirea călduroasă a publicului. S-a acomodat repede cu viața în Olanda și a îndrăgit țara. A fost prezentă la festivitățile oficiale și ceremonii, a vizitat locurile din piață de unde făcea achiziții și era pe placul publicului, lucru care l-a iritat pe soțul ei. A învățat să picteze și a făcut excursii la țară. Cu toate acestea, ura șederea ei acolo din cauza relației cu Louis: cuplul a trăit în părți diferite ale palatului și se evitau reciproc cu fiecare ocazie. Hortense s-a descris ca fiind prizonieră.^[4] În 1807, fiul ei a murit. A primit permisiunea de a vizita Franța deoarece clima era considerată mai bună pentru celălalt fiu, Louis-Napoléon.
A rămas în Franța, mulțumită de statutul ei ca regină la curtea franceză, până în 1810, când Napoleon a forțat-o să se întoarcă în Olanda; se căsătorise a doua oară și nu a considerat potrivit ca fiica fostei sale soții să apară la curte.

Hortense a revenit temporar în Olanda, dar la 1 iunie 1810 i s-a permis din nou părăsească țara sub pretextul sănătății ei. În 1810, după ce regatul olandez i-a fost luat, Louis a rămas în Olanda pentru aproape trei ani, scriind proză și poezie. Louis i-a scris lui Napoleon după ultima înfrângere în Rusia și i-a solicitat să restaureze tronul olandez pentru el. Napoleon a refuzat. În cele din urmă Louis s-a întors în Franța în 1813, unde a rămas pentru tot restul vieții sale.

Portret al Hortensei pictat de Anne-Louis Girodet de Roussy-Trioson, 1808

Frumoasa, seducătoarea și inteligenta Hortense s-a îndrăgostit de Charles de Flahaut, aghiotant a lui Murat. Charles era un bărbat frumos, sofisticat și conform zvonurilor, fiul natural al lui Talleyrand.^[5] Curând cei doi au devenit iubiți.

În 1811, la un han din Elveția, Hortense a născut în secret fiul iubitului ei:

Charles Auguste Louis Joseph (21 octombrie 1811 - 10 martie 1865) numit duce de Morny de fratele său vitreg, Napoleon al III-lea, în 1862.

De sarcină au știu numai fratele ei Eugène, Adélaïde Filleul de Souza, mama lui Flahaut, și cele mai apropiate însoțitoare. S-a folosit de stare precară a sănătății ei pentru a explica vizita prelungită în Elveția, călătoria fiind aranjată de Adélaïde. Hortense și-a deghizat ingenios sarcina (era în luna a șasea), în timpul botezului fiului lui Napoleon, Napoleon al II-lea, atunci când a fost alesă una dintre nașele copilului, onoare pe care a împărțit-o cu Madame Mère, mama împăratului. La Restaurația bourbonilor din 1814, Hortense a primit protecția Țarului Alexandru I al Rusiei; la inițiativa acestuia, a fost numită ducesa de Saint-Leu de regele Ludovic al XVIII-lea. În timpul celor o sută de zile, Hortense și-a susținut tatăl vitreg. Acest lucru a dus la alungarea ei din Franța, după înfrângerea finală a lui Napoleon.

A călătorit în Germania și Italia înainte să cumpere Castelul Arenenberg din cantonul elvețian Thurgau în 1817. A trăit acolo până la moartea ei, la 5 octombrie 1837, la vârsta de cincizeci și patru de ani. A fost înmormântată alături de mama ei Joséphine la biserica Saint-Pierre-Saint-Paul.

Un portret al Hortensei se găsește în Virginia, acasă la James Monroe, al cincilea președinte al Statelor Unite. Este un portret dăruit de Hortense fiicei lui Monroe, Eliza, care a mers la școală cu Hortense în Franța.

Date personale
Hortense de Beauharnais
Regină a Olandei Contesă de Saint-Leu Ducesă de Saint-Leu
Hortense de Beauharnais, regină a Olandei
Nume la naștere	Hortense Eugénie Cécile Bonaparte
Născută	10 aprilie 1783 Paris, Franța
Decedată	5 octombrie 1837 (54 de ani) Castelul Arenenberg, Thurgau, Elveția
Înmormântată	Saint Pierre - Saint Paul Church, Rueil-Malmaison, Franța
Părinți	Alexandre de Beauharnais[*]^[1] Joséphine de Beauharnais^[1]
Frați și surori	Eugène de Beauharnais^[2]
Căsătorită cu	Louis Bonaparte
Copii	Napoleon Charles, Prinț Regal Louis al II-lea al Olandei Napoleon al III-lea al Franței Charles Auguste Louis Joseph, duce de Morny (nelegitim)
Cetățenie	Franța
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	artistă compozitoare
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Bonaparte Casa de Beauharnais
Regină a Olandei
Domnie	5 iunie 1806 - 1 iulie 1810

1796: James Bowie (n. 10 aprilie 1796 - d. 6 martie 1836) a fost un aventurier american, erou al Războiului Texan de Independență. Numele său de familie a fost ales drept nume de familie al pseudonimului cântǎrețului britanic David Bowie (născut David Robert Jones). Nǎscut în statul Kentucky, Bowie și-a petrecut o mare parte din viațǎ în Louisiana, câștigându-și traiul prin revânzarea terenurilor și sclavilor, pe care îi procura de la Jean Lafitte din Galveston, statul Texas.

În 1827 a fost rǎnit de glonț și înjunghiat într-o luptă cu sheriff-ul din orașul Rapids Parish, pe care l-a omorât cu un cuțit de format deosebit.

În 1830 s-a mutat în Texas, cǎsǎtorindu-se cu fiica vice-guvernatorului și primind cetățenie mexicanǎ în anii dinaintea formării Republicii Texas. În timpul unui raid în căutarea minelor pierdute San Sabo, Bowie și mai mulți tovarășii de ai săi au respins atacul unui detașament mare de indieni, câștigând astfel faimǎ în întregul Texas.

De la începutul luptei pentru independență a Texas-ului, Bowie a condus miliția locală, în Bătălia de la Concepción și așa-numita "Bătălia pentru Fân" din 1835. În 1836, Bowie a condus apărarea misiunii Alamo în San Antonio. Toți apărătorii localității au fost uciși în luptă. Bowie a fost țintuit la pat de boalǎ, dar înainte de moarte, conform tradiției, a încărcat arma înainte ca mexicanii sǎ nǎvǎleascǎ în camera lui.

Date personale
James Bowie
James Bowie
Născut	10 aprilie 1796^[1]^[2] Comitatul Logan, Kentucky, SUA
Decedat	6 martie 1836 (39 de ani)^[3]^[1]^[2] Alamo Mission in San Antonio[*], SUA
Cauza decesului	Ucis în luptă
Frați și surori	Rezin Bowie[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	ofițer
Activitate
Cauza decesului	Ucis în luptă

1843: Rudolf Samoilovici von Raaben (în rusă Рудольф Самойлович фон Раабен; n. 10 aprilie 1843 – d. după 1917) a fost un general de infanterie rus și guvernator al Basarabiei. Von Raaben s-a născut într-o familie catolică nobilă de origine germană. A absolvit al doilea Corp de cadeți, iar la 16 iunie 1862 a intrat în serviciul militar. Din 12 iunie 1863 a făcut parte din regimentul Gatcina, iar pe 30 august, același an, a fost promovat la gradul de locotenent.

A participat la suprimarea insurecției din Polonia din 1863–64. La 20 aprilie 1869 a fost ridicat în rang de căpitan. În 1871 a absolvit Academia militară a Statului Major General rus.

Între 1871 și 1873, a fost un consilier-senior al Statului Major al Diviziei 9 infanterie. La 8 aprilie 1873 a fost promovat la gradul de locotenent-colonel, iar la 4 aprilie 1876 pentru excelență a fost promovat la gradul de colonel. A fost un participant al războiului ruso-turc din 1877–78.

Între 31 august 1877 și 19 ianuarie 1883 – șef al Statului Major al Diviziei 9 infanterie. Pe 30 august 1885 pentru excelență a fost promovat la gradul de general-maior.

Din 6 octombrie 1894 până la 3 martie 1895, a fost un asistent al șefului Statului Major al Moscovei; iar între 3 ianuarie 1895 și 17 martie 1898, șef al Statului Major al cazacilor de pe Don. Din 14 mai 1896 – general-locotenent.

Între 1896 și 1903 s-a convertit de la catolicism la ortodoxie, sub numele Vikenti (Викентий). În anii 1899–1903 a ocupat postul de guvernator al Basarabiei. A fost scos din postură după pogromul de la Chișinău din 1903, din cauza inacțiunii autorităților.

Între 4 mai 1903 și 24 februarie 1904 a fost inclus pe listele Ministerului imperial de Interne. La 6 decembrie 1906 pentru excelență a fost promovat la gradul de general de infanterie.

Data decesului nu este necunoscută, datorită vâltorii în care s-a pomenit Rusia odată cu revoluția din 1917 și războiul civil care a urmat, probabil însă, după anul menționat.

Date personale
Rudolf von Raaben
Născut	10 aprilie 1843 Imperiul Rus
Decedat	după 1917 necunoscut
Al 20-lea guvernator al guberniei Basarabia
În funcție 10 iulie 1899 – mai 1903
Precedat de	Aleksandr Konstantinovici
Succedat de	Serghei Urusov

1847: Joseph Pulitzer, jurnalist american (d. 1911)

1868: George Arliss (n. 10 aprilie 1868, Londra - d.5 februarie 1946, Londra, Marea Britanie) a fost un actor britanic de film și teatru dar și dramaturg. Este primul laureat englez al premiului Oscar.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

The Devil (1921) - Dr. Muller
Disraeli (1921) - Benjamin Disraeli
The Ruling Passion (1922) - James Alden
The Man Who Played God (1922) - Montgomery Royle
The Green Goddess (1923) - Rajah of Rukh
Twenty Dollars a Week (1924) - John Reeves
Disraeli (1929) - Disraeli
The Green Goddess (1930) - The Raja
Old English (1930) - Heythorp
The Millionaire (1931) - James Alden
Alexander Hamilton (1931) - Alexander Hamilton
A Successful Calamity (1932) - Henry Wilton
The King's Vacation (1933) - Phillip
The Working Man (1933) - Reeves
Voltaire (1933) - Voltaire
The House of Rothschild (1934) - Mayer Rothschild
The Last Gentleman (1934) - Cabot Barr
The Iron Duke (1934) - Duce de Wellington
Cardinal Richelieu (1935) - cardinalul Richelieu
The Guv'nor (1935) - François Rothschild
The Tunnel (1935) - Primul Ministru al Marii Britanii
East Meets West (1936) - Sultan de Rungay
His Lordship (1936) - Richard Fraser / Lorimer, Lord de Duncaster

Doctor Syn (1937) - Dr. Syn

Date personale
George Arliss

Născut	10 aprilie 1868^[1]^[2]^[3]^[4] Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Decedat	5 februarie 1946 (77 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4] Londra, Regatul Unit
Cauza decesului	boală infecțioasă
Căsătorit cu	Florence Arliss[*]
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	scriitor dramaturg regizor de film autobiograf[] scenarist actor de teatru[] actor de film
Alma mater	Harrow School[*]
Premii Oscar
Cel mai bun actor (1930) pentru Disraeli[*]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

George Arliss

1873: John Robert Francis Wild (n. 10 aprilie 1873, d. 19 august 1939) a fost un explorator englez, participant la 5 expediții polare și deținător al unei Medalii Polare.

1877: Prințesa Maria Cristina de Bourbon-Două Sicilii (Maria Cristina Carolina Pia;^[1] 10 aprilie 1877^[1] – 4 octombrie 1947^[1]) a fost Mare Ducesă de Toscana din 28 februarie 1942 până în 4 octombrie 1947 ca soție a Arhiducelui Petru Ferdinand, Prinț de Toscana. Maria Cristina a fost fiica Prințului Alfonso de Bourbon-Două Sicilii și a soției acestuia, Prințesa Antonietta a celor Două Sicilii. La 8 noiembrie 1900, la Cannes, Maria Cristina s-a căsătorit cu Arhiducele Petru Ferdinand de Austria, Prinț de Toscana, al patrulea copil și al treilea fiu al lui Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana și a Prințesei Alice de Parma.^[1] Maria Cristina și Petru Ferdinand au avut patru copii:^[1]

Arhiducele Gottfried de Austria, Prinț de Toscana (14 martie 1902 - 21 ianuarie 1984) căsătorit cu Prințesa Dorothea Therese de Bavaria; au avut următorii copii:
1. Arhiducesa Elisabeta de Austria, Prințesă de Toscana (n. 2 octombrie 1939)
2. Arhiducesa Alice de Austria, Prințesă de Toscana (n. 29 aprilie 1941)
3. Arhiducele Leopold Franz de Austria, Prinț de Toscana (n. 25 octombrie 1942)
4. Arhiducesa Maria Antoinette de Austria, Prințesă de Toscana (n. 16 septembrie 1950)
Arhiducesa Helena de Austria, Prințesă de Toscana (30 octombrie 1903 - 8 septembrie 1924) căsătorită cu Philipp Albrecht, Duce de Württemberg; au avut următorii copii:
1. Ducesa Maria Christina de Württemberg (n. 2 septembrie 1924)
Arhiducele Georg de Austria, Prinț de Toscana (22 august 1905 - 21 martie 1952) căsătorit cu contesa Marie Valerie de Waldburg-Zeil-Hohenems; au avut următorii copii:
1. Arhiducele Guntram de Austria, Prinț de Toscana (19 august 1937 - 21 aprilie 1944)
2. Arhiducele Radbot de Austria, Prinț de Toscana (n. 23 septembrie 1938)
3. Arhiducesa Marie Christine de Austria, Prințesă de Toscana (8 aprilie 1941 - 4 ianuarie 1942)
4. Arhiducesa Walburga de Austria, Prințesă de Toscana (n. 23 iulie 1942)
5. Arhiducesa Verena de Austria, Prințesă de Toscana (21 iunie 1944 - 5 ianuarie 1945)
6. Arhiducele Johann de Austria, Prinț de Toscana (n./d. 27 decembrie 1946)
7. Arhiducesa Katharina de Austria, Prințesă de Toscana (n. 24 aprilie 1948)
8. Arhiducesa Agnes de Austria, Prințesă de Toscana (n. 20 aprilie 1950)
9. Arhiducele Georg de Austria, Prinț de Toscana (n. 28 august 1952)

Arhiducesa Rosa de Austria, Prințesă de Toscana (22 septembrie 1906 - 17 septembrie 1983) căsătorită cu Philipp Albrecht, Duce de Württemberg; au avut următorii copii:

Ducesa Helene de Württemberg (n. 29 iunie 1929)
Ducele Ludwig Albrecht de Württemberg (n. 23 octombrie 1930)
Ducesa Elisabeta de Württemberg (n. 2 februarie 1933)
Ducesa Maria Theresa de Württemberg (n. 12 noiembrie 1934)
Carl, Duce de Württemberg (n. 1 august 1936)

Ducesa Maria Antonia de Württemberg (31 august 1937 - 12 noiembrie 2004)

Date personale
Maria Cristina de Bourbon-Două Sicilii

Nume la naștere	Maria Cristina Carolina Pia
Născută	10 aprilie 1877 Cannes, Franța
Decedată	4 octombrie 1947 (70 de ani) St. Gilgen, Salzburg, Austria
Părinți	Prințul Alfonso, Conte de Caserta Prințesa Antonietta a celor Două Sicilii
Frați și surori	Prince Ranieri, Duke of Castro[] Prințul Ferdinand Pius Prince Philip of Bourbon-Two Sicilies[] Prince Gabriel of Bourbon-Two Sicilies[] Prințul Carlos de Bourbon-Două Sicilii Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii Prințesa Maria di Grazia a celor Două Sicilii Prince Januarius Maria of Bourbon-Two-Sicilies[] Prince Francis of Assisi of Bourbon-Two Sicilies[] Princess Maria Giusepinna of Bourbon-Two Sicilies[]
Căsătorită cu	Arhiducele Petru Ferdinand, Prinț de Toscana
Copii	Arhiducele Gottfried Elena, Ducesă Ereditară de Württemberg Arhiducele Georg Rosa, Ducesă de Württemberg
Cetățenie	Franța
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii Casa de Habsburg-Lorena
Mare Ducesă de Toscana
Domnie	28 februarie 1942 – 4 octombrie 1947

1877: Alfred Kubin, scriitor austriac (d. 1959)

1907: Germán Suárez Flamerich (n. 10 aprilie 1907, Caracas, Venezuela - d. 24 iunie 1990, Caracas, Venezuela) a fost un om politic, președintele Venezuelei în perioada 27 noiembrie 1950-2 decembrie 1952 și ministru de externe în perioada 1949-1950.

Date personale
Germán Suárez Flamerich
Germán Suárez Flamerich
Născut	10 aprilie 1907 Caracas, Venezuela
Decedat	24 iunie 1990 (83 de ani) Caracas, Venezuela
Cetățenie	Venezuela
Religie	catolicism
Ocupație	avocat diplomat profesor universitar[*] politician
Președinte al Venezuelei
În funcție 27 noiembrie 1950 – 2 decembrie 1952
Precedat de	Carlos Delgado Chalbaud
Succedat de	Marcos Pérez Jiménez
Membru al Camerei Deputaților din Venezuela

Alma mater	Central University of Venezuela[*]

1910: Helenio Herrera Gavilán (10 aprilie 1910 – 9 noiembrie 1997) a fost un fotbalist și antrenor francezo-argentinian.
Deși s-a născut în Argentina ambii lui părinți erau spanioli, tatăl său fiind un cunoscut anarhist aflat în exil. El a emigrat la vârsta de patru ani cu părinții săi în Casablanca, Maroc, unde acesta a adoptat cetățenia franceză.

Data exactă a nașterii sale este necunoscută și se susține că, în anii '50, el a schimbat anul său de naștere din 1910 în 1916.

1912: Cleopa Ilie, născut cu numele de Constantin Ilie (n. 10 aprilie 1912, comuna Sulița, județul Botoșani - d. 2 decembrie 1998, Mănăstirea Sihăstria) a fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, fiind un renumit trăitor al credinței ortodoxe. Părintele Cleopa (pe numele de mirean, Constantin) s-a născut într-o familie de țărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei lui Alexandru Ilie. Urmează cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.

În decembrie 1929 se alătură obștii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Pe 12 decembrie 1932, de ziua Sfântului Ierarh Spiridon, sunt primiți în obștea schitului. În 1935 este luat în armată, în orașul Botoșani. În 1936 se reîntoarce la schit și este uns în monahism pe 2 august 1937, primind numele călugăresc de "Cleopa". În iunie 1942 este numit locțiitor de egumen, din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi.

Pe 27 decembrie 1944 este hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. Ulterior este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.

În 1947, Schitul Sihăstria este ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie este hirotesit arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu. În 1948, urmărit de Securitate, se retrage pentru șase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareț al Mănăstirii Slatina Suceava unde se transferă alături de 30 de călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina.

Întemeiază la Mănăstirea Slatina o obște care numără peste 80 de persoane. Între 1952-1954, este urmărit de Securitate și se retrage în Munții Stănișoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani este readus în mănăstire, din dispoziția Patriarhului Justinian.

În 1956, revine la metanie, iar în primăvara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Munții Neamțului, unde își petrece următorii 5 ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât călugări, cât și mireni, timp de 34 de ani.

Încetează din viață pe 2 decembrie 1998.

Opera

Despre credința ortodoxă, București, 1981, 280p. (reeditată în 1985, apoi la Galați sub titlul: Călăuza în credința ortodoxă, 1991, 276 p.);
Predici la praznice împărătești și sfiți de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1986, 440 p.;
Predici la Duminicile de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1990, 560 p.;
Valoarea sufletului, Galați, 1991, 176 p. (o re-editare la Bacău, 1994, 238 p.);
Urcuș spre înviere (predici duhovnicești), Mănăstirea Neamț, 1992, 416 p.;
Despre vise și vedenii, București, 1993, 270 p.;
Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan, Cum putem intra în rai, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004;
Acatiste alcătute de Arhimandritul Cleopa Ilie și Ieroschimonahul Paisie Olaru, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2005.

Numeroase articole în diferite reviste și ziare, predici în manuscris.

Date personale
Cleopa Ilie
Arhimandritul Ilie Cleopa, portret de Paul Mecet
Născut	10 aprilie 1912 Sulița, România
Decedat	2 decembrie 1998, (86 de ani) Mănăstirea Sihăstria, România
Părinți	Alexandru Ilie , Agafia Ilie^[1]
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Religie	ortodoxă
Ocupație	teolog, duhovnic
Activitate
Cunoscut pentru	stareț la Mănăstirea Sihăstria Mormântul lui Cleopa Ilie din cimitirul Mănăstirii Sihăstria Mormântul lui Cleopa Ilie din cimitirul Mănăstirii Sihăstria

1912: Anton Breitenhofer, scriitor german (d. 1989)
1913: Stefan Heym, romancier german (d. 2001)
1914: Maria Banuș (n. 10 aprilie 1914, București – d. 14 iulie 1999) a fost o poetă, traducătoare și eseistă română, de origine evreiască. Maria Banuș s-a născut la data de 10 aprilie 1914 la București, fiind fiica lui Max Banuș, contabil și director la Banca Marmorosch Blank și a Anettei, născută Marcus. Școala primară o urmeză în particular, dând examene la Școala din str. Lucaci în perioada 1920–1923. După absolvirea studilor liceale la Institutul „Pompilian” din Calea Rahovei (1923–1931), a urmat cursurile Facultății de Drept și apoi pe cele ale Facultății de Litere din cadrul Universității din București Debutează, în anul 1928, în revista Bilete de papagal, a lui Tudor Arghezi, cu poezia La 14 ani, dezvăluindu-și crezul poetic:
Te caut pe tine, suflete frumos
Cu frăgezimea și durata unui fum
Încât mă mir și eu cum de ai loc
În ființa mea de-acum.

În perioada interbelică, a colaborat la revista Azi, a lui Zaharia Stancu, precum și la alte publicații, cu poezii având un caracter aproape exlusiv erotic, din care a și alcătuit primul său volum, intitulat Țara fetelor apărut la Editura Cultura Poporului în anul 1937. Acest volum face parte din etapa confesiunilor adolescentine ale poetei și a fost întâmpinat cordial de critică.^[3] George Călinescu a consemnat:

„Vitalitatea fetei de optsprezece ani, trăind sufletul prin simțuri, este exprimată foarte personal de Maria Banuș (Țara fetelor, 1937) cu ingenuități carnale aproape teribile uneori, în poezii de simple creionări realmente ori voit momentane. Voluptatea percepției este (fără dificultăți gramaticale) în linia Pillat-Voronca.^[4]”

Din anul 1939, s-a apropiat de mișcarea muncitorească, activând în organizațiile comuniste create sub egida Partidului Comunist, iar treptat în versurile sale încep să se facă simțite preocupări de natură socială. Versurile sale din anii '45 - '50 reflectă dictatul cultural al acelei epoci. În anul 1945 este primită în Societatea Scriitorilor Români. Într-o ședință a Societății din martie 1948 este obligată^{[necesită citare]} să-și dea acordul public cu articolul lui Sorin Toma "Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", apărut în trei numere consecutive în Scînteia, menit să-l elimine pe Tudor Arghezi din literatura română. După desființarea Societății Scriitorilor Români, Maria Banuș face parte din nou creata Uniune a Scriitorilor din România și - la fel^{[necesită citare]} cu majoritatea covârșitoare a colegilor ei - nu protestează^{[necesită citare]} împotriva excluderii unor scriitori, considerați "elemente necorespunzătoare".^{[necesită citare]}

În anul 1949 a publicat volumul de poezie Bucuria (cu cele două cicluri ale sale: "Cântec sub tancuri" și "Vânt de martie"), care reprezintă experiența dânsei în perioada războiului, a ocupatiei naziste si apoi comuniste. Primul ciclu cuprinde poezii inspirate din realitățile tragice ale perioadei războiului, în timp ce al doilea ciclu este închinat luptei revoluționare a Partidului Comunist. De asemenea, a publicat articole și reportaje, grupate în culegerea Din cronica acestor ani (1955).

Maria Banuș s-a încadrat în doctrina realismului socialist prin creațiile sale cu caracter proletcultist, cum ar fi poeziile adunate în volumul Ție-ți vorbesc, Americă! (1955). Alte volume înscrise în aceeași orientare sunt: Despre pământ (1954), Se-arată lumea (1956), Torentul (1957) și Poezii (1957).

Poezia întitulată "Patronul" făcea parte din textele obligatorii pentru elevii din școlile României, alături de "Minerii din Maramureș" de Dan Deșliu și altele.

Pe lângă poezii, Maria Banuș a scris și două piese de teatru: Ziua cea mare, cu subiect din viața gospodăriilor agricole colective și Îndrăgostiții, care prezintă aspecte și oameni de pe un mare șantier al socialismului. Premiera piesei "Ziua cea Mare" a avut loc la 13 august 1950 pe scena Teatrului Național din Cluj, ea fiind reprezentată apoi pe scenele principalelor teatre din țară și elogiată de critica oficială a vremii.

Autoare a numeroase volume de poezie, memorialistică, teatru, tălmăciri din literatura universală. A tradus în limba română poezii scrise de Rainer Maria Rilke, Johann Wolfgang von Goethe, William Shakespeare, Aleksandr Pușkin, Pablo Neruda, Nazim Hikmet ș.a. La rîndul ei, a fost tradusă în nenumarate limbi. Mai târziu^[Când?], și-a împărțit timpul între România și Franța. Autoritățile comuniste i-au scos cărțile din librării și din bibliotecile publice.^{[necesită citare]} În prefața scrisă de Alain Bosquet la volumul de poezii în limba franceză, "L'Horologe à Jaquemart", apărut în Éditions Saint-Germain-Des-Prés Paris, 1987, Maria Banuș a fost prezentată publicului francez ca o scriitoare de mare anvergură comparînd-o cu Anna Ahmatova, Gabriela Mistral și Else Lasker- Schüller. Maria Banuș a încetat din viață la data de 14 iulie 1999.

A avut doi fii, Petre, traducător, și Tudor (n.1947), pictor, ambii locuind în Franța.

Premii și distincții

Maria Banuș a fost distinsă cu mai multe premii literare cum ar fi:
- Premiul „George Coșbuc” al Academiei Republicii Populare Romîne (1949)^[3]
- Premiul de Stat (1951)^[3]
- Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1986)^[3]
- Premiul Internațional Gottfried von Herder (1989)^[3]
- Ordinul Muncii cl. I (1964)^[8]
- Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”
  Volume publicate
  - Țara fetelor, Ed. Cultura Poporului, 1937
  - Bucurie, Ed. pentru Literatură și Artă, 1949
  - Fiilor mei, 1949
  - Constructorii vieții noi (în colaborare cu A.E. Baconsky, M. Sadoveanu, E. Camilar etc.), București, 1951;
  - Ziua cea mare, București, 1951;
  - București, oraș iubit, Ed. Tineretului, 1953, poeme pentru copii
  - Versuri alese, 1953
  - Despre pământ, 1954
  - Îndrăgostiții, 1954
  - Ție-ți vorbesc, Americă!, 1955
  - Din cronica acestor ani, 1955
  - Se-arată lumea, E.S.P.L.A., 1956
  - Torentul, E.S.P.L.A., 1957
  - La porțile raiului, București, 1957;
  - Poezii, prefață de Silvian Iosifescu, București, 1958;
  - Poezii, prefață de Tudor Vianu, București, 1961;
  - Prin orașul cu minuni, București, 1961;
  - Magnet, Ed. pentru Literatură, 1962
  - Metamorfoze, Ed. pentru Literatură, 1963
  - Diamantul, 1965
  - Tocmai ieșeam din arenă, Ed. pentru Literatură, 1967,
  - Portretul din Fayum, cu ilustrații de Tudor Banuș, Ed. Eminescu, 1970,
  - Noru’ visătoru’ și amicii săi, București, 1971;
  - Oricine și ceva, Ed. Cartea Românească, 1972
  - Oaspeții de la mansardă, Ed. Minerva, 1978
  - Sub camuflaj. Jurnal 1943-1944, Ed. Cartea Românească, 1978
  - Scrieri, I-III, București, 1971-1978;
  - Himera, Ed. Cartea Romaneasca", 1980
  - Noiembrie, inocentul, Ed. Eminescu, 1981.
  - Orologii cu figuri, prefață de Ovid S. Crohmălniceanu, Ed. Eminescu, 1984
  - Carusel, prefață de Nicolae Manolescu, București, 1989;
  - Fiesta, Ed. Cartea românească, 1990
  - Demon între paranteze - Demon in Brackets, ediție bilingvă, traducere de Dan Duțescu, prefață de Nicolae Manolescu, București-Londra-Boston, 1994.
  Traduceri
  - R.M. Rilke - Poeme, București, 1939, Versuri, București, 1966, Moștenești verdele, Timișoara, 1998, Părtaș cu cerul, Timișoara, 1998;
  - W. Shakespeare - Hamlet, București, 1948 (în colaborare cu Vera Călin);
  - A.S. Pușkin - Poezii, București, 1949, Versuri, ediție bilingvă, București, 1964 (în colaborare cu Al. Andrițoiu);
  - N.I. Vapțarov - Poeme, București, 1952 (în colaborare cu Vlaicu Bârna și Demostene Botez);
  - Robert Browning - Cântărețul vrăjitor, București, 1953;
  - Antologia poeziei sovietice, București, 1955 (în colaborare);
  - Pablo Neruda - Strugurii și vântul, București, 1956, Poeme noi, București, 1963;
  - Antologia poeziei bulgare, prefață de Cicerone Theodorescu, București, 1956 (în colaborare);
  - Antologia poeziei latino-americane, București, 1961 (în colaborare);
  - J.W. Goethe - Poezii și poeme, București, 1964 (în colaborare), Opere. Poezia, București, 1982 (în colaborare);
  - Din poezia de dragoste a lumii, prefața traducătorului, București, 1964; ediția, I-II, București, 1974;
  - Poezia germană modernă de la Ștefan George la Enzensberger, îngrijită și prefață de Petre Stoica, I-II, București, 1967 (în colaborare);
  - Lirice, București, 1967 (în colaborare);
  - Poezia austriacă modernă de la Rainer Maria Rilke până în zilele noastre, București, 1970 (în colaborare cu Petre Stoica);
  - André Frénaud - Cu ură, dragostea mea, București, 1970;
  - Per Olof Ekstrom - N-a dansat decât o vară, București, 1971 (în colaborare cu Petre Banuș);
  - Lars Gustafsson - O dimineață în Suedia, București, 1972 (în colaborare cu Petre Banuș);
  - August Strindberg - Visul, București, 1972 (în colaborare cu Petre Banuș);
  - Selma Lagerlof - Charlotte Lovenskold, București, 1972 (în colaborare cu Petre Banuș);
  - Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până astăzi, I-III, ediție îngrijită de Ion Caraion și Ov. S. Crohmălniceanu, prefață de Ov. S. Crohmălniceanu, București, 1974-1976 (în colaborare);
  - Alain Bosquet - Note pentru o singurătate, prefața traducătorului, București, 1977, Zbuciumul lui Dumnezeu, București, 1993, Mâine fără mine, București, 1998;
  - Duhuri peste ape. Tălmăciri din lirica universală, București, 1981;
  - Paul Verlaine - O sută de poeme - Cent poèmes, București, 1996 (în colaborare).

Jump to navigation Jump to search

Date personale
Maria Banuș

Nume la naștere	Mărioara Banuș^[1]
Născută	10 aprilie 1914 București
Decedată	14 iulie 1999 (85 de ani) București
Părinți	Max Banuș și Anetta (n. Marcus)^[1]
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poetă, traducătoare, eseistă
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba română^[2]
Activitatea literară
Operă de debut	Țara fetelor, 1937
Note
Premii	Premiul Herder

1915: Harry Morgan, actor american de film și televiziune (d. 2011)

1920: Renzo Modesti (n. 10 aprilie 1920,^[1] Como, Italia – d. 7 aprilie 1993,^[1] Milano, Italia) a fost un poet și critic de artă italian. Renzo Modesti s-a născut în 1920 la Como; a absolvit studii de literatura franceză la Universitatea din Neuchâtel, sub îndrumarea lui Paolo Arcari, și studii de filozofie estetică la Universitatea Statală din Milano cu profesorul Antonio Banfi; el a trăit după război la Milano, unde a murit în 1993.

Este prezent ca poet în cele mai importante antologii de poezie din anii 1950 (inclusiv Linea Lombarda a lui Luciano Anceschi, Quarta Generazione a lui Piero Chiara și Luciano Erba și La giovane poesia a lui Enrico Falqui).

Versurile sale au fost adunate în următoarele volume: E quando canterò; Due di briscola; Romanzo; Romanzo I; Dentro e fuori misura; La rabbia e la paura e altro; Sintesi? (romanzo 1978-1979); Il testimone scomodo (romanzo 1980-1981). Ca poet, el a câștigat numeroase premii literare: Premiul Rapallo-Prove (1962); al XXVIII-lea Premiu Carducci (1978); Premiul Tagliacozzo (1978); Premiul M. Stefanile, Libro dell'anno di Poesia, Napoli (1982); Premiu Literar Național Pisa (1989).

În calitate de critic de artă a publicat numeroase monografii de pictori și sculptori ai secolului al XX-lea și două volume importante: Pittura Italiana Contemporanea (1958; ed. a II-a, 1964) și Pittura Moderna nel Mondo (1961).

A editat revista Notizie d'Arte, adresată membrilor asociației „Club degli Amici dell'Arte”, cu sediul în Galeria de Artă din Via Manzoni nr. 20 din Milano din 1969 până în 1972.

A tradus numeroase cărți de artă din limba franceză. Ca jurnalist, el a scris în numeroase publicații, ziare și reviste de artă. A mai scris numeroase eseuri și volumul Cos'è la Pubblicità (1966).

Poezie[modificare | modificare sursă]

E quando canterò (Poesie 1943-1948) - Edizione dell'esame, Milano 1950.
Due di briscola (con prefazione di Angelo Romanò)- Ed. Nuova ed. Magenta, Varese 1954.
Romanzo (1952-1960) – Ed. All'insegna del pesce d'oro di Vanni Scheiwiller, Milano 1961.
Romanzo I (1961-1967) – Ed. Novarco, Milano 1968.
Dentro e fuori misura (romanzo 1968-1976), con prefazione di Giovanni Raboni – Ed. Guanda, Milano 1978.
La rabbia e la paura e altro (romanzo 1976-1978), con introduzione di Giorgio Luzi - Ed. All'insegna del pesce d'oro di Vanni Scheiwiller, Milano 1981.
Sintesi? (Romanzo 1978-1979) - Nuove edizioni Enrico Vallecchi, Firenze 1982.
Il testimone scomodo (Romanzo 1980-1981) - Nuove edizioni Enrico Vallecchi, Firenze 1988 (Premio Pisa 1989 per la Poesia).

Critică de artă[modificare | modificare sursă]

Utrillo - Ed. Annunziata, Milano 1947 (1 ed.) / 1958 (2 ed.).
Tallone - Edizioni dell'esame, Milano 1949.
Max Ernst - Ed. Vallardi, Milano 1955.
Del Bon - Ed. Vallecchi, Milano 1957
Pittura astratta - Ed. Vallardi, Milano 1958.
Pittura Lombarda del 14° e 15° secolo – Ed. Vallardi, Milano 1958.
Pittura italiana contemporanea - Ed. Vallardi, Milano 1958.
Lilloni – Ed. Vallardi, Milano 1959.
Amedeo Modigliani – Ed. Vallardi, Milano 1959.
Il Futurismo - Ed. Vallardi, Milano 1960.
Meloni - Ed. del Milione, Milano 1960
Pittura italiana nel mondo - Ed. Vallardi, Milano 1961.
Pittura Moderna nel mondo – Ed. Vallardi, Milano 1961.
La pittura metafisica - Ed. Vismara terapeutici, Milano 1961.
New York: 14 tavole - Ed. Vallecchi, Milano 1961.
La pittura di Carletti - Ed. Amilcare Pizzi, Milano 1962.
Pittura italiana contemporanea: Dal Futurismo alla Metafisica, il Novecento, il Surrealismo, l'Astrattismo, corrente dal Cubismo alla nuova figurazione - Ed. Vallardi, Milano 1964.
Corrado Carmassi – Ed. Navarco, Milano 1967.
Giuseppe Montanari - Ed. Navarco, Milano 1967.
Meloni Gino – Ed. Vallardi, Milano 1968.
Bosich, opere multiple, grafiche e sculture dal 1966 al 1980 - Edizioni Svolta, Bologna 1980
Calvani – Ed. Schena, Milano 1981.
Orfeo Tamburi: Parigi 1935-1982 – Ed. Bagaloni, Ancona 1982.
Le rose di Rilke, Le rose di Tamburi - Milano Club amici dell'arte, 1983.
Il Chiarismo lombardo - Ed. Vangelista, Milano 1986.
Francesco De Rocchi – Ed. Mondatori, Milano 1987.
Aligi Sassu - Catalogo mostra antologica Pinacoteca di Jesi, 1987
Luigi Broggini, Catalogo Mostra Palazzo della Permanente Milano - Ed. Vangelista, Milano 1991.

Aldo Bardelli, Catalogo della mostra di Villa Mirabello - Ed. Vangelista, Milano 1992.

Date personale
Renzo Modesti
Născut	10 aprilie 1920^[1] Como, Italia
Decedat	7 aprilie 1993 (72 de ani)^[1] Milano, Italia
Cetățenie	Italia Regatul Italiei
Ocupație	poet
Activitate
Studii	Universitatea din Milano[*]

1922: Florin Comișel, compozitor, dirijor, folclorist român (d. 1985)
1927: Marshall W. Nirenberg, biochimist american, laureat al Premiului Nobel
1928: Diomid Gherman (n. 10 aprilie 1928, Risipeni, R. Moldova - d. 19 aprilie 2014) a fost un neurolog moldovean, care a fost ales ca membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. Diomid Gherman s-a născut la 10 aprilie 1928 în satul Bocșa, raionul Fălești, într-o familie de dascăli. După absolvirea școlii din satul natal, își continuă studiile la Liceul Comercial, apoi la Școala medie nr. 1 din Bălți, pe care a absolvit-o cu succes în 1946. Între anii 1946-1951 își face studiile la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. După absolvirea Institutului, își începe activitatea în calitate de medic-șef al Spitalului din satul Chirileni, r-nul Ungheni (1951- 1952). În 1952 este admis în secundariat clinic la Catedra de neurologie, sub conducerea renumitului savant Boris Șarapov. Consecutiv, mai exercită funcțiile de medic-șef al Spitalului Raional Congaz (1954-1956), inspector al Ministerului Sănătății și președinte al Comitetului Central al Crucii Roșii în Moldova. Consacrat deplin medicinei și științei, Diomid Gherman și-a perfecționat perseverent cunoștințele și abilitățile practice. În anul 1962 susține teza de doctor în științe medicale, iar un deceniu mai târziu – cea de doctor habilitat. Din anul 1961, Diomid Gherman exercită funcțiile de asistent, apoi conferențiar la Catedra de neurologie. În 1973 obține titlul științifico-didactic de profesor. În perioada anilor 1969-1998 Diomid Gherman deține funcția de șef al Catedrei de neurologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Ulterior, a activat ca profesor universitar la aceeași catedră și colaborator științific principal în Laboratorul de vertebroneurologie a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie. Din 1993 Diomid Gherman este ales academician al Academiei de Științe a Moldovei. Profesorul Diomid Gherman este fondatorul școlii naționale de neurologie și neurochirurgie. Sub conducerea Domniei Sale au fost trasate direcțiile prioritare ale școlii neurologice autohtone, inclusiv patologia vasculomedulară. Academicianul Gherman este cunoscut în lumea medicală și științifică și ca fondator al școlii naționale de vertebroneurologie. În cei peste 55 de ani de activitate didactică, Diomid Gherman a instruit mai multe generații de medici specialiști, care activează în republică și peste hotarele ei. Diomid Gherman este recunoscut ca patriarh al neurologiei naționale. Cercetările Domniei Sale în domeniul neurologiei sunt recunoscute departe de hotarele Republicii Moldova, iar rezultatele acestora au fost reflectate în circa 400 de publicații, inclusiv 12 83BRILLIANT SCIENTISTS AND DOCTORS Diomid Gherman An outstanding contemporary figure, Academician of ASM Diomid Gherman was born on 10 aprilie 1928 in Bocșa village, Fălești district, in a family of teachers. After he had graduated from the school in his native village, he attended classes at the Commercial Lyceum, then at the secondary school No. 1 from Bălți, where he successfully graduated in 1946. In the period 1946-1951 he attended courses at Chișinău State Institute of Medicine. After he had graduated from Institute, Diomid Gherman started the activity as Head Physician with the Hospital from Chirileni village, Ungheni district (1951-1952). In 1952 he was admitted to fellowship training at the Chair of Neurology under the management of the famous scientist Boris Șarapov. Consecutively, Diomid Gherman held the positions of Head Physician of the Congaz District Hospital (1954-1956), Inspector at the Ministry of Health, and President of the Central Committee of Red Cross in Moldova. Being fully committed to medicine and science, Diomid Gherman perseveringly improved his knowledge and practical skills. In 1962 he had defended the PhD thesis in medical sciences and monografii, 3 inovații și 25 de brevete de invenție, 3 manuale. Diomid Gherman a pregătit 26 de doctori și doctori habilitați în științe medicale, inclusiv 12 specializați în vertebroneurologie. Academicianul Diomid Gherman a promovat neurologia autohtonă pe arena internațională. Din anul 1989 a organizat 12 reuniuni științifice ale neurologilor și neurochirurgilor din Republica Moldova și România. Datorită Domniei Sale, Moldova a devenit membră a Federației Europene a Societăților Neurologilor. Neurochirurgul Diomid Gherman a salvat viața și a menținut sănătatea la zeci de mii de pacienți. Pentru merite deosebite în activitate a fost apreciat cu înaltele titluri de Om Emerit al științei RM, Laureat al Premiului de Stat, Omul Anului și Cetățean de Onoare al orașului Fălești. A fost desemnat cavaler al mai multor distincții de stat. Diomid Gherman a fost un profesor, un clinician și un cercetă- tor cu renume, dar și un mare patriot al neamului. Liceul din satul natal îi poartă astăzi numele. Savantul Diomid Gherman s-a stins din viață la 19 aprilie 2014.
1928: Carol Kovacs, operator de film documentar român, de naționalitate maghiară

1929: Carl Adolf "Max" von Sydow (n. 10 aprilie 1929,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8] Lund, Suedia – d. 8 martie 2020,^[9]^[10]^[11] Provența, Franța^[12]) a fost un actor suedez, cu cetățenie franceză din 2002.

El a jucat în multe filme, având și roluri secundare în zeci de filme, în mai multe limbi, printre care suedeză, limba sa maternă, norvegiană, engleză, daneză, italiană, germană, franceză și spaniolă. Von Sydow a primit Premiul Cultural al Fundației Regale al Suediei în 1954, a fost numit Commandeur des Arts et des Lettres, în 2005, și a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare la 17 octombrie 2012.

Date personale
Max von Sydow
Von Sydow la Festivalul Internațional de Filme din San Sebastian
Nume la naștere	Carl Adolf von Sydow
Născut	10 aprilie 1929^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8] Lund, Suedia
Decedat	8 martie 2020 (90 de ani)^[9]^[10]^[11] Provența, Franța^[12]
Părinți	Carl Wilhelm von Sydow[*]
Căsătorit cu	Kerstin Olin (1951–1979; doi băieți) Catherine Brelet (1997–2020)
Copii	Cédric Brelet von Sydow[*]
Cetățenie	Suedia Franța
Ocupație	actor
Alma mater	Katedralskolan[*]
Alte premii
Legiunea de Onoare în grad de cavaler[] (2012) Donostia Award[] (2006) Litteris et Artibus[] (1978) Swedish Academy's Theatre Award[] (1968) Premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun actor (1988) pentru Pelle Cuceritorul

1930: Modest Iftinchi, violonist și pedagog român (d. 2003)

1932: Omar Sharif (în scriere arabă: عمر الشريف‎), născut cu numele de Michel Demitri Shalhoub, (n. 10 aprilie 1932, Alexandria, Egipt – d. 10 iulie 2015, Cairo) a fost un actor de film egiptean.

Sharif a debutat în filmul egiptean Cerul infernului (1953), semnat de regizorul Yussef Shahin; pelicula a fost remarcată în mai 1964, în cadrul Festivalului de la Cannes.^[2] Primul rol în limba engleză interpretat de Sharif a fost în producția pentru televiziune Lawrence al Arabiei (1962). Ulterior, actorul s-a stabilit la Hollywood, unde a mai jucat în Doctor Jivago (1965), Funny Girl (1968, film în care interpretează două cântece) ș.a. A participat ca actor în peste o sută de producții.

Omar Sharif în 1961

Michel Demitri Shalhoub este copilul lui Joseph Shalhoub, negustor de lemn prețios, și al lui Claire Saada, imigranți libanezi din Zahle. Crescut în spiritul religiei greco-catolice melkite, s-a convertit la Islam în 1955 pentru a se putea căsători cu actrița Faten Hamama. A urmat cursurile Colegiului Englez Victoria din Alexandria, unde a studiat matematica, fizica, franceza și alte cinci limbi străine pe care le vorbește în mod curent: araba, engleza, greaca, italiana și turca. După ce a obținut diploma în matematică și fizică a lucrat timp de cinci ani de zile în intreprinderea de lemn prețios a tatălui său, înainte de a studia arta actoriei la Royal Academy of Dramatic Art din Londra.

În 1954, în vârstă de 22 ani, Sharif s-a reîntors în Egipt și este descoperit de compatriotul său, cineastul Yussef Shahin. Își face debutul în filmul "Sira` Fi al-Wadi", sub numele de Omar El Sharif.

Omar El-Sharif devine o mare stea de cinema, fiind vedeta a 26 de filme egiptene. Se căsătorește cu actrița Faten Hamama, pentru care trece la islam, și cu care are un băiat Tarek, care și-a câștigat și el popularitatea, ca actor, în lumea arabă. Omar Sharif a divorțat de ea în 1968 și nu s-a mai recăsătorit. În 1962, la 30 de ani, a jucat rolul prințului deșertului Ali Ibn Kharish în primul său film occidental Lawrence al Arabiei regizat de David Lean și cu Peter O'Toole în rolul titular. Creditat sub numele de Omar Sharif, acest rol îi va aduce o celebritate mondială imediată, precum și un glob de aur pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (în 1963), o nominalizare pentru premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (1963). A fost un debut fulminant într-o carieră internațională și o recunoaștere în cinematografia mondială.

Se mută împreună cu fiul său la Hollywood, unde a semnat un contract pe 7 ani cu Studiourile Columbia Pictures și se desparte de soție, de comun acord, având ca motiv incompatibilitatea vieții de cuplu cu viața de actor internațional, asta în ciuda sentimentelor care încă îi mai leagă.

În 1965 are un succes mondial în filmul Doctor Jivago, regizat de David Lean, pentru care obține un al doilea Glob de aur pentru rolul doctorului, poet rus Yuri Jivago.

Omar Sharif a jucat în mai mult de 60 de filme americane și franceze cu Anthony Quinn, Catherine Deneuve, Jean-Paul Belmondo, Barbra Streisand, Henri Verneuil și alții. În 1999 joacă în filmul "The 13th Warrior" regizat de John McTiernan. În 2003 joacă rolul unui băcan filozof în filmul "Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran" regizat de François Dupeyron, rol pentru care este recompensat cu premiul César pentru cel mai bun actor în 2004. În 2005 îl dublează pe leul Aslan în adaptarea franceză animată a filmului fantastic "Le Monde de Narnia", capitolul 1 – Le lion, la sorcière blanche et l'armoire magique. În 2006 este povestitorul din versiunea engleză a filmului "O Gengis" realizat de Alan Simon. Omar Sharif este unul dintre cei mai mari jucători de bridge din lume. A scris o carte de bridge și de asemenea face comentarii despre acest joc pentru mai multe ziare dintre care este de amintit Le Figaro din Franța.

La Olimpiada de Bridge de Deauville, a jucat în echipa Egiptului, înfruntându-se cu echipa campionului mondial Giorgio Belladonna. Câțiva ani mai târziu participă la un turneu internațional organizat de Lancia Team. În fiecare oraș câștigătorul primea o mașină. Omar a câștigat 24 de automobile. A dat și-a dat numele mai multor jocuri video și frecventează asiduu cazinourile franceze.

Omar Sharif este cunoscut și pentru pasiunea sa pentru caii de rasă și pentru cursele hipice. Poate fi văzut adesea pe hipodromurile din Franța. Trăiește de mai mulți ani într-un hotel parizian care îl găzduiește în mod gratuit.

A avut o legătură sentimentală cu protagonista filmului Funny girl, actrița și cântăreața evreică Barbra Streisand și cu actrița franceză Catherine Deneuve A suferit o operație bypass la inimă în 1992 și a mai suferit un infarct ușor în 1994.

Pe 5 august 2003 a fost condamnat la închisoare pentru o lună pentru că a lovit un polițist și a fost nevoit să plătească o sumă considerabilă pentru daunele aduse polițistului .

În noiembrie 2005, i-a fost conferită medalia de onoare UNESCO ca recunoaștere pentru contribuția sa semnificativă în lumea cinematografiei. Aceasta onoare, care poartă numele marelui regizor rus Serghei Eisenstein, a fost dată numai de 25 de ori până acum.

Se spune că ar fi fost pus pe lista neagră a mișcării al-Qaida în noiembrie 2005, pentru că a citit din Sfântul Petru într-un film produs pentru televiziunea italiană. De altfel și în alte ocazii, el a susținut toleranța musulmanilor față de evrei și creștini. De asemenea și-a manifestat sprijinul pentru nepotul său homosexual și evreu, Omar Sharif jr.

Date personale
Omar Sharif

Nume la naștere	ميشيل ديمتري شلهوب
Născut	10 aprilie 1932 Alexandria, Egipt
Decedat	10 iulie 2015 (83 de ani) Cairo, Egipt
Cauza decesului	Atac de cord
Căsătorit cu	Faten Hamama[*] (1955–1974)^[1]
Copii	Tarek Sharif[*]
Naționalitate	Egiptean
Cetățenie	Egipt
Religie	creștinism Islam
Ocupație	Actor de film
Activitate
Cauza decesului	Atac de cord
Alte nume	عمر الشريف
Alma mater	Victoria College[] Universitatea din Cairo[]
Premii	Premiul César César pentru cel mai bun actor (2004) Premiul Globul de Aur Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor debutant (1963)

1936: Horia Gane, poet și prozator român

1937: Bella (Izabella) Ahatovna Ahmadulina (rusă Белла Ахатовна Ахмаду́лина) (n. 10 aprilie 1937, Moscova - d. 29 noiembrie 2010) a fost o poetă rusă. Poetul Iosif Brodski o considera cel mai mare poet rus în viață. Unica fiică a unui tată de origine tătară și a unei mame italo-rusoaice, Bella Ahmadulina și-a început cariera literară încă de când era elevă prin colaborarea la ziarul "Metrostroevets", perioadă în care și-a dezvoltat talentul liric participând la cercul organizat de poetul Evgheni Vinokurov.

În 1960 este absolventă a Institutului de Literatură "Maksim Gorki". În 1954 se căsătorește cu poetul Evgheni Evtușenko, iar în 1960 cu scriitorul Iuri Naghibin. Al treilea soț a fost artistul Boris Messerer.

Opera

1962: Strune ("Струна");
1963: Genealogia mea
1968: Febră ("Озноб")
1969: Ore de muzică ("Уроки музыки")
1975: Poezii ("Стихи")
1977: Viforul ("Метель")
1977: Făclia ("Свеча")

1979: Vis gruzin ("Сны о Грузии")

Distincții și recompense

Pentru activitatea sa, în 1977, Bella Ahmadulina a fost distinsă cu:

1989: Premiul de Stat al URSS;
1992: "Nosside";
1994: Premiul "Pușkin";
2004: Premiul de Stat al Federației Ruse.

În 1977, devine membru al Academiei Americane de Arte și Litere.

Date personale
Bella Ahatovna Ahmadulina

Născută	10 aprilie 1937 Moscova
Decedată	29 noiembrie 2010 Peredelkino, Vnukovskoye Settlement[*], Rusia
Înmormântată	Cimitirul Novodevicii[*]
Cauza decesului	boli cardiovasculare
Căsătorită cu	Evgheni Evtușenko (din 1954) Iuri Naghibin Eldar Kuliev[*]
Naționalitate	rusă
Cetățenie	URSS Rusia
Ocupație	poet
Limbi	limba rusă^[1]
Studii	Institutul de Literatură Maxim Gorki[*]
Activitatea literară
Specie literară	Poezie
Note
Premii	Premiul de stat al URSS Pushkin Prize[] Ordinul În Slujba Patriei, gradul 2[] Order "For Merit to the Fatherland" III class[] Ordinul Prieteniei Popoarelor[] Premiul Stalin

1939: Doina Levintza (n. 10 aprilie 1939, București) este o creatoare de modă din România. Este furnizor oficial al Casei Regale din România. A susținut prezentări ale brandului care îi poartă numele la Monte Carlo, Paris, apoi Washington, New York, Londra, Praga, Geneva, Madrid, Japonia, China, Berlin, Bruxelles, Chicago. Pentru aceste filme a contribuit la partea de costume.

Adio, dragă Nela! (1972)
Zestrea (1973)
Dincolo de nisipuri (1974)
Nu filmăm să ne amuzăm (1974)
Tufă de Veneția (1976)
Gloria nu cântă (1977)
Profetul, aurul și ardelenii (1977)
Eu, tu și Ovidiu (1977)
Nea Marin Miliardar (1978)
Ultima noapte de dragoste (1979)
De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
Faleze de nisip (1982)
Punctul zero (1996)
Stuff That Bear! (2003)
Orient Express (2004)
Restul e tăcere (2008)

La premiera filmului 'Closer to the moon' alături de Nae Caranfil (2014)
Ceva bun de la viață (2011)
Sunt o babă comunistă (2013)

Closer to the Moon (2014)

Creatie purtata la Balul Vienez, model poeta Bianca Beatrice Michi

Date personale
Doina Levintza
scenograf, arhitect, designer
Născută	10 aprilie 1939 București
Căsătorită cu	Dan Coma
Naționalitate	română
Religie	ortodoxă
Ocupație	scenografă
Activitate
Oraș natal	București
Premii	furnizor al Casei Regale

1946: Caterina Caselli, cântăreață italiană
1951: Mircea Scarlat, critic literar român (d. 1987)
1952: Niculaie Goia (n. 10 aprilie 1952, orașul Teiuș, județul Alba) este un general de armată, care a îndeplinit funcția de director adjunct al SIE (2004-2005). Niculaie Goia s-a născut la data de 10 aprilie 1952, în orașul Teiuș (județul Alba). A urmat cursurile Facultății de Istorie-Filozofie, secția Sociologie din cadrul Universității București (1972-1976), fiind coleg cu viitorul director al SIE, Gheorghe Fulga, apoi cursuri postuniversitare la Academia de Studii Economice din București (1996–1997). Din anul 2003 este doctorand la Facultatea de Sociologie a Universității București.
Conform Anuarului Diplomatic și Consular, Niculaie Goia a lucrat între anii 1976-1979 ca cercetător științific la Institutul de Economie Mondială.^[1] Începând din anul 1979 a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Externe, îndeplinind funcția de secretar III la Ambasada României în R.P.D.Yemen (1979-1983). La 2 septembrie 1986 a primit gradul diplomatic de secretar I în cadrul MAE, fiind detașat la Ambasada României în Republica Islamică Iran (1986-1990).

În anul 1990 a fost încadrat în Serviciul de Informații Externe (SIE), pe postul de director al Direcției de Relații Externe, apoi șef al Directiei Operative. Revine în diplomație pe postul de consilier diplomatic la Ambasada României în Japonia (1991-1995).

În anul 1997 a fost încadrat în Serviciul de Informații Externe (SIE) ca șef al Direcției de Cooperare Euroatlantică și Relații Externe (1997-2004) și de director adjunct al SIE, cu rang de secretar de stat (2004-2005). El a fost înaintat pe rând la gradele de general de brigadă (cu o stea) la 8 februarie 2002 ^[2] și general de armată (cu 4 stele) la 18 noiembrie 2005, grad cu care a fost trecut în rezervă tot atunci ^[3].

În urma Hotărârii CSAT nr. 142 din 18 noiembrie 2005, președintele Traian Băsescu i-a eliberat din funcție și i-a trecut în rezervă pe toți cei patru directori adjuncți ai SIE - generalii Marcel Alexandru, Niculaie Goia, Dan Chiriac și Constantin Rotaru. ^[4] ^[5]

În paralel cu activitatea din cadrul SIE, între anii 2001-2005, Niculaie Goia a susținut o serie de conferințe și prelegeri în cadrul Masteratului de Securitate de la Facultatea de Sociologie a Universității București, pe teme de decizie politică și securitate națională, sistemul de securitate națională din România, business intelligence, globalizare și securitate, cooperare regională etc. A prezentat de asemenea comunicări științifice la diverse conferințe și simpozioane internaționale pe teme de geopolitică și globalizare, securitatea Balcanilor în secolul XXI, cooperare regională: valoare adăugată la securitatea spațiului euro-atlantic etc.

În anul 2006 a obținut gradul diplomatic de ministru plenipotențiar, fiind trimis la 21 martie 2007 ca ambasador al României în Emiratele Arabe Unite. ^[6] ^[7]

După cum afirmă fostul adjunct al directorului Direcției de Informații Externe (DIE) din perioada comunistă, Ion Mihai Pacepa, generalul Niculaie Goia a lucrat ca ofițer acoperit al Securității: "Pe 18 noiembrie 2005 a avut loc un alt eveniment ce poate fi considerat epocal, cel puțin pentru România: foștii ofițeri de securitate au fost retrași din conducerea serviciului românesc de informații externe. Generalii Marcel Alexandru, Niculaie Goia, Dan Chiriac și Constantin Rotaru, trecuți acum în rezervă, sunt (...) cu totul alți oameni decât înainte. Recent, activitatea lor a stârnit aplauze la Washington. Dar vremea lor, ca și a mea, a trecut. (...) Atât timp cât serviciile secrete ale României vor fi conduse de foști ofițeri de Securitate, ele vor continua să fie ancorate în trecut, nu în viitor." ^[8]

Niculaie Goia vorbește foarte bine limba engleză și bine limba franceză. Este căsătorit și are trei fete.

1952: Steven F. Seagal (pronunțat în engleză /sɨˈɡɑːl/; n. 10 aprilie 1952)^[1] este un actor de acțiune, producător, scriitor, practicant de arte marțiale, chitarist și șerif adjunct în rezervă american. Este deținătorul unei centuri negre 7 dan în Aikido.

Steven Seagal și-a început viața de adult în calitate de instructor de Aikido în Japonia. El a devenit primul străin care să instruiască într-un Aikido dojo din Japonia.^{[necesită citare]} Mai târziu s-a mutat în Los Angeles, California, unde a debutat ca actor în filmul Above the Law în anul 1988. Până în 1991 el a jucat în trei filme de succes și urma să devină faimos datorită filmului Under the Siege (1992), unde a jucat rolul unui expert anti-terorist în cadrul Navy SEAL pe nume Casey Ryback.

După 2000 a filmat nu de puține ori și în România în producții la care au colaborat și studiourile Media PRO.^{[necesită citare]}

În noiembrie 2016 a obținut cetățenia Rusiei. A fost căsătorit de 3 ori: prima dată cu Miyako Fujitani (1975–1986) a doua cu Adrienne La Russa (1984–1987) și ultima cu Kelly LeBrock (1987–1996). Are 6 copii din cele trei căsătorii, în prima 2 fiice și un fiu, în cea de-a doua 2 fiice, iar în cea de-a treia o fiică.

Filmografie

Above the Law (1988)
Hard to Kill (1990)
Marked for Death (1990)
Out for Justice (1991)
Sechestrați în larg (1992)
On Deadly Ground (1994)
Under Siege 2: Dark Territory(1995)
Executive Decision (1996)
The Glimmer Man (1996)
Fire Down Below (1997)
The Patriot (1998)
Get Bruce (1999)
Prince of Central Park (2000)
Exit Wounds (2001)
Ticker (2001)
Half Past Dead (2002)
The Foreigner (2003)
Out for a Kill (2003)
Belly of the Beast (2003)
Out of Reach (2004)
Clementine (2004)
Into the Sun (2005)
Submerged (2005)
Today You Die (2005)
Black Dawn (2005)
Mercenary for Justice (2006)
Maestrul din umbră (2006)
Attack Force (2006)
Flight of Fury (2007)
Urban Justice (2007)
Pistol Whipped (2008)
The Onion Movie (2008)
Kill Switch (2008)
Against the Dark (2009)
Driven to Kill (2009)
The Keeper (2009)
A Dangerous Man (2010)
Machete (2010)
Born to Raise Hell (2010)
True Justice (2011)
Skin Trade (2011)
Force of Execution (2013)

Absolution (2014)

Date personale
Steven Seagal
Seagal în 2016
Nume la naștere	Steven F. Seagal
Născut	10 aprilie 1952 (67 de ani)^[1] Lansing, Michigan, Statele Unite ale Americii
Căsătorit cu	Miyako Fujitani (1975–1986) Adrienne La Russa (1984–1987) Kelly LeBrock (1987–1996) Erdenetuya Batsukh (2009–)
Copii	Ayako Fujitani[*]
Cetățenie	SUA Serbia Rusia
Religie	Budism
Ocupație	actor de film actor regizor de film cântăreț judocan[] scenarist chitarist om de afaceri aikidoka[] karateka[] producător de film muzician Șerif cascador actor de televiziune[]
Activitate
Înălțime	1,93 m
Alte nume	Chungdrag Dorje, Albs Oft, Takeshigemichi

1952: Richard Wagner (n. 10 aprilie 1952, Lovrin, regiunea Timișoara, România) este un scriitor și publicist de limba germană originar din România, al doilea soț al scriitoarei Herta Müller. S-a născut în România, fosta regiune Timișoara, pe teritoriul actualului județ Timiș. Părinții săi, de origine germană, au fost tatăl, Nikolaus Wagner, și mama, Margarete (n. Dreier). Școala primară a urmat-o la Periam, iar liceul la Sânnicolau Mare. În timpul liceului a publicat primele lucrări în presa de limbă germană din România. Apoi a urmat studiile de anglistică și germanistică la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1971–1975), pe care a absolvit-o în 1975. Din anul 1972, ca student, a fost membru în Partidul Comunist Român.

În 1972 a fost cofondator al Aktionsgruppe Banat (Grupul de Acțiune Banat), o grupare a tinerilor autori contestatari de limbă germană din Timișoara, care a existat între anii 1972 - 1975. A lucrat ca profesor de limba germană la Hunedoara (1975–1978)^[4]. În 1979 s-a mutat la Timișoara, unde a lucrat ca redactor la revista săptămânală Karpatenrundschau din Brașov (1979–1983). Între 1981 și 1982 a condus Cercul de literatură "Adam Müller-Guttenbrunn" din Timișoara. În 1983 a fost concediat din jurnalism. În consecință, în toamna anului 1985 Richard Wagner și soția sa, Herta Müller, au a depus cerere de emigrare, care a fost aprobată după doi ani. În februarie 1987 a emigrat în Republica Federală Germania, unde lucrează ca scriitor și publicist liber-profesionist la Berlin. A scris o serie de articole în revista românească Observator cultural.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Publicate în România[modificare | modificare sursă]

Klartext Ein Gedichtbuch / Gedichte, Albatros Verlag, Bukarest, 1973
Die Invasion der Uhren / Gedichte, Kriterion Verlag, Bukarest, 1977
Der Anfang einer Geschichte / Prosa, Dacia Verlag, Cluj-Napoca, 1980
Hotel California / Teil I - Der Tag, der mit einer Wunde begann / Gedichte, Kriterion Verlag, Bukarest, 1980
Hotel California / Teil II- Als schliefe der Planet / - Gedichte, Kriterion Verlag, Bukarest, 1981
Anna und die Uhren. Ein Lesebuch für kleine Leute, Ion Creangă Verlag, Bukarest, 1981 (traducere în limba română: Anna și ceasurile. O carte de citit pentru cei mici, Editura Ion Creangă, București, 1992)
Gegenlicht / Gedichte, Facla Verlag, Temeswar, 1983
Das Auge des Feuilletons / Geschichten und Notizen, Dacia Verlag, Cluj-Napoca, 1984
Călăreț pe unde scurte, Versuri, În românește de Ion Mușlea, Editura Kriterion, București, 1984
Popoare în derivă. Europa de Est la răscruce de epoci, Editura Kriterion, București, 1994 (traducerea ediției Völker ohne Signale. Zum Epochenbruch in Osteuropa, Rotbuch Verlag, Berlin 1992)
Calea românească. Reportaj dintr-o țară în curs de dezvoltare, Editura Kriterion, București, 1996 (traducerea ediției Sonderweg Rumänien. Bericht aus einem Entwicklungsland, Rotbuch Verlag, Berlin 1991)
Viena, Banat, roman, Editura Univers, București, 1998 (traducerea ediției Die Muren von Wien, Luchterhand, Frankfurt am Main, 1990)
Catrafuse (traducere în limba română a romanului "Habseligkeiten" de Michael Astner) Editura Polirom, 2006; ISBN 973-46-0227-6
Miss București, roman, Editura RAO, București, 2009 (traducere în limba română a romanului Miss Bukarest, Aufbau Verlag, Berlin 2001)

Prezent cu poezii în antologii:

Vînt potrivit pînă la tare. Zece tineri poeți germani din România, antologie și postfață de Peter Motzan, în românește de Ioan Muslea, cuvânt înainte de Mircea Iorgulescu, Editura Kriterion, București, 1982. Poeții antologati sunt: Anemone Latzina, Franz Hodjak, Rolf-Frieder Marmont, Johann Lippet, William Totok, Richard Wagner, Rolf Bossert, Hellmut Seiler, Horst Samson și Helmut Britz.

Publicate în Germania[modificare | modificare sursă]

Versuri

Rostregen, Luchterhand Literaturverlag, 1986
Heiße Maroni 1993, reeditare Editura Dva, 1996, ISBN 3-421-06656-6 ; ISBN 978-3-421-06656-5
Mit Madonna in der Stadt, Lyrikedition, Editura Buch&Media, 2000, ISBN 978-3-935284-27-1

Povestiri

Ausreiseantrag („Cerere de emigrare”), 1988
Begrüßungsgeld („Bani de bine-venit”), Luchterhand Literaturverlag, 1989
Ausreiseantrag / Begrüßungsgeld. Erzählungen, Aufbau-Taschenbuch, Berlin, 2002 ^[5]

Proză scurtă

Der Sturz des Tyrannen; Rumänien und das Ende einer Diktatur („Prăbușirea tiranului; România și sfârșitul unei dictaturi”), (co-editor), Ed. Rohwolt, 1990
Sonderweg Rumänien / Essay, Rotbuch, 1991, trad. „Calea românească”, Ed. Kriterion, 1996
Der Himmel von New York im Museum von Amsterdam / Kurzgeschichten , Frankfurter Verlagsanstalt, 1992
Völker ohne Signale / Essay, Rotbuch, 1992, trad. „Popoare în derivă ”, Ed. Kriterion, 1994
Mythendämmerung / Essays Rotbuch, 1993
Giancarlos Koffer / Erzählung Rotbuch, 1993
Heiße Maroni / Gedichte, DVA, 1993
Der Mann, der Erdrutsche sammelte / Kurzgeschichten DVA, (1994)

Romane

Die Muren von Wien (Roman) Luchterhand Literaturverlag, Frankfurt am Main (1990)
In der Hand der Frauen („În mâna femeilor”), DVA, 1995 (Roman)
Lisas geheimes Buch („Jurnalul secret al Lizei”), DVA, (1996),
Im Grunde sind wir alle Sieger Klett Cotta, (1998)
Miss Bukarest („Miss București“, RAO), Editura Aufbau, Berlin, 2001
Habseligkeiten („Catrafuse“, Polirom), Editura Aufbau, Berlin, 2004
Das reiche Mädchen Editura Aufbau, Berlin, 2007, ISBN 978-3-351-03226-5
Belüge mich („Minte-mă“), Editura Aufbau, Berlin, 2011
Herr Parkinson („Domnul Parkinson“), Editura Knaus, München 2015

Reportaje de călătorie

Der leere Himmel. Reise in das Innere des Balkan, Aufbau, (2003)

Der deutsche Horizont. Vom Schicksal eines guten Landes, Aufbau, (2006) ISBN 978-3-351-02628-8

Date personale
Richard Wagner
Richard Wagner (2010)
Născut	10 aprilie 1952 (67 de ani) Lovrin, Regiunea Timișoara, azi județul Timiș, România
Căsătorit cu	Herta Müller (1984–1989)
Naționalitate	germană
Cetățenie	Germania
Etnie	șvabi bănățeni Germanii din România
Ocupație	scriitor, publicist, jurnalist
Partid politic	Partidul Social Democrat Român[*]
Limbi	limba germană^[1] limba română limba engleză
Studii	Universitatea din Timișoara
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1972 - prezent
Specie literară	roman, povestire, versuri
Note
Premii	Deutscher Sprachpreis[] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Cavaler[] Leonce-und-Lena-Preis[*]

1956: Ene Dinga, politician român
1956: Masafumi Yokoyama (n. 10 aprilie 1956) este un fost fotbalist japonez.
1957: Aliko Dangote (n. 10 aprilie 1957,^[1] Kano, Nigeria) este un om de afaceri și investitor nigerian, proprietar al Dangote Group. Este cunoscut ca fiind cel mai bogat om de culoare din lume, având o avere estimată de 8.9 miliarde de dolari (noiembrie 2019).

Jump to navigation Jump to search

Date personale
Aliko Dangote
Aliko Dangote
Născut	10 aprilie 1957 (62 de ani)^[1] Kano, Nigeria
Copii	Halima Dangote[*]
Cetățenie	Nigeria
Etnie	Hausa
Religie	Islam
Ocupație	om de afaceri industriaș[] filantrop[]
Avere	18.000.000.000 dolar american
Activitate
Alma mater	Universitatea-moschee Al-Azhar
Organizație	Dangote Group[*]

1959: Pavel Buceațchi (în rusă Павел Алексеевич Бучацкий) (n. 10 aprilie 1959, municipiul Chișinău) este un inginer din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de Ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor al Republicii Moldova (2008 - 2009). Pavel Alekseevici Buceațchi s-a născut la data de 10 aprilie 1959, în municipiul Chișinău. A absolvit cursurile Facultății de Matematică și cibernetică, specialitatea – programator-matematician, din cadrul Universității de Stat din Chișinău (1983), apoi pe cele ale Facultății de Dispozitive semiconductoare și microelectronică din cadrul Institutului Politehnic din Chișinău, obținând calificarea de inginer-tehnolog în microelectronică.

După absolvirea primei facultăți în anul 1983, a lucrat la Uzina „Signal". Începând din anul 1993 este încadrat în Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, apoi în 1995 este transferat în cadrul Întreprinderii de Stat "Registru". În anul 2005, Pavel Buceațchi este numit în funcția de viceministru al dezvoltării informaționale.

În baza votului de încredere acordat de Parlament, prin Decret al Președintelui Republicii Moldova, la data de 31 martie 2008, Pavel Buceațchi este numit în funcția de Ministru al Dezvoltării Informaționale în noul guvern format de Zinaida Greceanîi.

Pavel Buceațchi vorbește (după propriile afirmații) limbile rusă, engleză, germană, franceză, spaniolă și italiană.

Date personale
Pavel Buceațchi
Născut	10 aprilie 1959 (60 de ani) Chișinău, RSS Moldovenească, URSS
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Religie	Creștin Ortodox
Ocupație	inginer
Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor al Republicii Moldova
În funcție 31 martie 2008 – 25 septembrie 2009
Precedat de	Vladimir Molojen
Succedat de	Alexandru Oleinic

Premii	Ordinul Gloria Muncii
Partid politic	PCRM

1966: Pavel Filip (n. 10 aprilie 1966, Pănășești, Strășeni) este un inginer și politician din Republica Moldova, fost prim ministru al Republicii Moldova. Anterior, el fusese ministru al tehnologiei informației și comunicațiilor în aceeași țară, în guvernele Filat (2), Leancă, Gaburici și Streleț, între 14 ianuarie 2011,^[3] când l-a înlocuit pe Alexandru Oleinic (2009–2011) și până la învestirea sa în funcția de prim ministru în 20 ianuarie 2016. A fost vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM). La data de 7 septembrie 2019, în cadrul celui de al IX congres al PDM a fost ales în funcția de președinte a partidului.

Date personale
Pavel Filip

Născut	10 aprilie 1966 (53 de ani) Pănășești, raionul Strășeni, RSS Moldovenească, URSS
Căsătorit cu	Tatiana Filip^[2]
Cetățenie	URSS Moldova
Ocupație	inginer politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Deținător actual
Funcție asumată 24 februarie 2019
Circumscripția	nr. 20, Strășeni
În funcție 30 noiembrie 2014 – 18 februarie 2015
Succedat de	Eufrosinia Grețu
În funcție 28 noiembrie 2010 – 14 ianuarie 2011
Succedat de	Oleg Sîrbu
Al 12-lea Prim-ministru al Republicii Moldova
Președinte	Nicolae Timofti Igor Dodon
Precedat de	Valeriu Streleț Gheorghe Brega (interimar)
Succedat de	Maia Sandu
Ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor al Republicii Moldova
În funcție 14 ianuarie 2011 – 20 ianuarie 2016
Președinte	Marian Lupu (interimar) Nicolae Timofti
Prim-ministru	Vladimir Filat Iurie Leancă Chiril Gaburici Natalia Gherman (interimar) Valeriu Streleț Gheorghe Brega (interimar)
Precedat de	Alexandru Oleinic
Succedat de	Vasile Botnari

Premii	Ordinul Gloria Muncii
Partid politic	Partidul Democrat din Moldova
Alma mater	Institutul Politehnic din Chișinău
Profesie	Inginer^[1]

1968: Orlando Jones (n. 10 aprilie, 1968) este un comedian american de film și televiziune^[1]. Este cunoscut pentru că a fost unul dintre interpreții originali ai serialului MADtv^[2] și pentru rolul său ca 7 Up spokesman între 1999-2002. Jones s-a nascut în Mobile, Alabama^[3], având o mamă dominicană și tatăl un afro-american. Tatăl său a fost un jucător profesionist de baseball ce juca pentru Philadelphia Phillies. S-a mutat în Mauldin, Carolina de Sud, când era tânăr și absolvește liceul Mauldin în 1985. Prima sa experiență ca actor a implicat interpretarea rolului unui vârcolac într-o casă bântuită, cel ajută să câștige bani pentru balul Jones de juniori și seniori înrolați în Colegiul din Charleston, Carolina de Sud. A plecat în 1990 fără să-și termine gradul. Pentru ași realiza interesele pentru industrie, Jones și-a creat propria companie de producție Homeboy's Productions and Advertising. A nimerit primul Hollywood job în 1985, scriind pentru NBC comedia A Different World^[4]. În timpul aniilor 1991-1992, Jones a scris pentru serialul Roc de pe canalul Fox^[5] și, în 1993, a fost co-producator la The Sinbad Show.

Date personale
Orlando Jones
Orlando Jones în 2013
Născut	10 aprilie 1968 (51 de ani) Mobile, Alabama, SUA
Căsătorit cu	Jacqueline Staph (2012-prezent)
Naționalitate	American
Cetățenie	SUA
Etnie	afro-american
Ocupație	Actor/Comedian
Activitate
Alma mater	College of Charleston[*]
Ani de activitate	1991–prezent

1970: Leonard Dorin Doroftei (n. 10 aprilie 1970) este un fost pugilist român, campion mondial WBA la categoria semi-ușoară (61,9 kg) între 5 ianuarie 2002 și 24 octombrie 2003.

Născut la Ploiești, Leonard a început să practice boxul la vârsta de 14 ani la clubul Prahova Ploiești. Între 1986 și 1988 a cucerit în fiecare an titlul național la juniori. Mai târziu a obținut cinci titluri naționale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997. A câștigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 și la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 și campion european în 1996 și 1997. Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii și 15 înfrângeri.

În 1997 Doroftei a devenit boxer profesionist făcând un contract cu clubul canadian Interbox. Pe 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial profesionist la categoria semi-ușoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi. Pe 31 mai, la București, Doroftei a luptat din nou împotriva lui Balbi și de data aceasta românul s-a impus în mod clar.

A urmat apoi marele meci dintre Dorin și americanul Paul Spadafora, contând pentru unificarea titlurilor WBA și IBF, la categoria semi-ușoară. După o luptă dominată clar de român, cei trei judecători de ring au dat însă o decizie total greșită, cea de egalitate. Conform statisticii totalului de lovituri care și-au atins ținta, Doroftei a punctat de 344 de ori, în timp ce Spadafora numai de 259 de ori.

Pe 24 octombrie 2003, Doroftei urma să dispute un meci împotriva panamezului Miguel Callist. Meciul a fost anulat însă după ce românul a depășit greutatea categoriei sale la cântarul oficial.^[1] Doroftei a pierdut astfel titlul de campion mondial WBA.

S-a retras după lupta pierdută împotriva celebrului Arturo Gatti de pe data de 24 iulie 2004, ce a contat pentru centura WBA a canadianului de la o categorie superioară.

Pe 23 noiembrie 2012, a devenit noul președinte al Federației Române de box înlocuindu-l pe Rudel Obreja.
1973: Dǎnuț Șomcherechi (n. 10 aprilie 1973, Baia Sprie, Maramureș) este un fotbalist român care joacă pentru FC Baia Mare.
1973: Roberto Carlos da Silva Rocha (n. 10 aprilie 1973, Garça, São Paulo), cunoscut simplu ca Roberto Carlos, este un fost fotbalist brazilian și actual antrenor al clubului Delhi Dynamos din Indian Super League. El este considerat cel mai bun fundaș stânga din toate timpurile.
Roberto Carlos a participat cu echipa națională de fotbal a Braziliei la trei Campionate Mondiale de Fotbal, ajutându-și echipa să ajungă în finala ediției din 1998 și să o câștige pe cea din 2002.

Înainte de a ajunge la Corinthians și Fenerbahce, Roberto Carlos a evoluat la Real Madrid timp de unsprezece sezoane, jucând pentru club în 584 de meciuri în toate competițiile și marcând 71 de goluri. Cu Real el a câștigat La Liga de patru ori, Liga Campionilor de trei ori, și Cupa Intercontinentală de două ori. În martie 2007 el a devenit unul din cei cinci jucători care au jucat mai mult de 100 de meciuri în Liga Campionilor la moment.

A terminat pe locul 2, în urma conaționalului său Ronaldo, ca Jucătorul FIFA al Anului 1997, iar în martie 2004 a fost inclus de către Pelé în lista a celor mai buni 125 de fotbaliști în viață.^[3]^[4] Roberto Carlos este cunoscut pentru forța execuțiilor sale din lovitură liberă, care uneori capătă un efect derutant pentru portar, precum și pentru numeroasele sale incursiuni în sprijinul ofensivei. În aprilie 2013, el a fost inclus de către Marca în "Cel mai bun unsprezece din istoria lui Real Madrid".^[5] În august 2012, la vârsta de 39 de ani, el și-a anunțat retragerea din fotbalul profesionist.
1974: Goce Sedloski (n. 10 aprilie 1974) este un fost fotbalist macedonean.
1977: Claudiu Boaru (n. 10 aprilie 1977) este un fost jucător român de fotbal care a evoluat întreaga carieră la clubul Gaz Metan Mediaș. După retragerea din activitate, în 2010, a devenit antrenor al echipei secunde a clubului medieșean. Din 2012 activează ca director sportiv al acestui club.
1977: Vladislav Lungu (n. 10 aprilie 1977) este un fost fotbalist internațional moldovean, care juca pe postul de mijlocaș. Ultima oară a evoluat la clubul rus FC Nosta Novotroițk.^[1] După încheierea carierei de fotbalist, Lungu s-a reîntors la clubul sloven NK Celje (la care în perioada 2000–2004 a jucat 99 de meciuri marcând 13 goluri).El este tatăl a doi copii Lungu Felicia(13 ani)și Lungu Fabian(8 ani).Soția sa este Lungu Tatiana,cu care s-a căsătorit în 2001.El este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști moldoveni și cei mai talentați.El a atins succes în cariera sa prin faptul că era foarte muncitor și ambitios. ^[2]
În perioada 1999–2004 Vladislav Lungu a jucat 9 meciuri pentru echipa națională de fotbal a Moldovei.

1977: Nina Ștanski (în rusă Нина Викторовна Штански; n. 10 aprilie 1977, Tiraspol, RSS Moldovenească, URSS) este o politiciană din auto-proclamata^[1] Republica Moldovenească Nistreană. Îndeplinește funcțiile de viceprim-ministru al Republicii Moldovenești Nistrene pentru Cooperare Internațională și Ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldovenești Nistrene (din 24 ianuarie 2012). Membru emerit al serviciului diplomatic al Republicii Moldovenești Nistrene (2012). Deține rangul de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar. S-a născut pe 10 aprilie 1977 în orașul Tiraspol, RSS Moldovenească. A absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Transnistria „T. Shevchenko”.^[2].

La 24 decembrie 2012 a susținut teza pentru gradul de Candidat de Științe Politice cu tema "Problemele conflictului din Transnistria / Republica Moldova: aspecte internaționale" (Supervizor - Prof. M. Lebedev, profesor asociat Veselovskii SS).

Din 2002 până în 2009 a lucrat la Consiliul Suprem al Republicii Moldovenești Nistrene.

Conduce personalul de specialitate al Sovietului Suprem al RMN, Asistent al președintelui Consiliului Suprem, Consilier politic al președintelui Consiliului Suprem.^[3]

Din 2009 până în anul 2011 a fost implicată în activități sociale și educaționale, a fost consilier al lui Evgheni Șevciuk - la acea vreme deputat al Sovietului Suprem al Transnistriei și președinte al mișcării sociale "Renașterea". Ea a predat la Institutul de Istorie, Stat și Drept al Universității de Stat din Transnistria „T. Șevchenko” din Tiraspol. La 30 decembrie 2011, după învestirea lui Evgheni Șevciuk ca președinte al RMN, Nina Ștanski a fost numită reprezentant special al președintelui RMN în procesul de negociere, interacțiune cu misiunile diplomatice și organizațiilor internaționale.^[4]

Pe 24 ianuarie 2012 a fost numită în funcția de ministru al Afacerilor Externe al Republici Moldovenești Nistrene.^[5]

La 1 februarie 2012, prin Decretul Președintelui RMN, a primit atribuțiile de reprezentant special al președintelui RMN în procesul de negociere și interacțiune cu misiunile diplomatice și organizațiilor internaționale.^[6]

Pe 6 noiembrie 2012, prin Decretul Președintelui Transnistriei Evgheni Șevciuk, a fost numită în funcția de viceprim-ministru al RMN pentru cooperare internațională, menținând în același timp poziția actuală de ministru al Afacerilor Externe al RMN.^[7]

Este membru al Consiliului de Securitate pe lîngă Președintele Republicii Moldovenești Nistrene.^[8]

Are rang diplomatic de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar din 26 ianuarie 2012. Are o fiică pe nume Ana.

Pe 31 august 2015, în cadrul unei conferințe dedicată celei de-a 25-a aniversări de la formarea Republicii Nistrene, Evgheni Șevciuk a anunțat că se căsătorește cu Nina Ștanski și a declarat că aceasta în scurt timp „își va încheia exercitarea mandatului de șef al departamentului de externe și va prelua atribuțiile de soție”.^[9]^[10] Pe 18 septembrie cei doi s-au cununat într-o biserică din regiunea trasnistreană.

Date personale
Nina Ștanski
Nina Ștanski
Născută	10 aprilie 1977 (42 de ani) Tiraspol, URSS
Căsătorită cu	Evgheni Șevciuk
Cetățenie	URSS Transnistria
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	diplomat politiciană
Ministru de externe

Premii	Medalia „Pentru muncă deosebită” (Transnistria) Order of Friendship[*]
Partid politic	IND
Alma mater	Universitatea de Stat din Transnistria Institutul de Stat pentru Relații Internaționale de la Moscova[*]

1979: Sophie Michelle Ellis-Bextor (n. 10 aprilie 1979) este o cântăreață, compozitoare, fotomodel și ocazional DJ englez.

Date personale
Sophie Ellis-Bextor
Sophie Ellis-Bextor la un concert
Nume la naștere	Sophie Michelle Ellis-Bextor
Născută	10 aprilie 1979 (40 de ani) Londra, Marea Britanie Coventry, Regatul Unit
Părinți	Robin Bextor[] Janet Ellis[]
Căsătorită cu	Richard Jones[*] (din 25 iunie 2005)
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	muzician, compozitor, Model
Activitate
Studii	Godolphin and Latymer School[*]
Gen muzical	Pop, electropop, dance-pop, disco, alternativ, pop rock, house
Instrument(e)	Chitară, pian, chitară bas, voce
Ani de activitate	1997-prezent
Case de discuri	Polydor, Fascination
Colaborare cu	Theaudience, Manic Street Preachers , Spiller, the Freemasons , The Feeling , Bob Sinclar , Mathieu Bouthier , Roger Sanchez , Brian Cross , Departure Lounge , Armin van Buuren , Junior Caldera

1979: Elena Podkaminskaia (în rusă Елена Ильинична Подкаминская) (n. 10 aprilie 1979, Moscova, Rusia) este un actor de teatru și film din Rusia. Din 2001, în trupa de Teatru de Satiră.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

2002 - "Eșecul Poirot" (în rusă: Неудача Пуаро)

2002 - "Universal" (în rusă: Джокер)

2004 - "Crin alb 2" (în rusă: Ландыш серебристый 2)

2005 - "Adjutants De Dragoste" (în rusă: Адъютанты любви)

2006 - "Andersen. Viața Fără Dragoste" (în rusă: Андерсен. Жизнь без любви)

2007 - "Asistenta" (în rusă: Сиделка)

2007 - "Protecția" (în rusă: Защита против)

2007 - "Noapte surori" (în rusă: Ночные сёстры)

2007 - "Mai mult decât dragostea" (în rusă: Важнее, чем любовь)

2007 - "Câteva simple dorințe" (în rusă: Несколько простых желаний)

2008 - "De două ori în același râu" (în rusă: Дважды в одну реку)

2008 - "Mă voi întoarce" (în rusă: Я вернусь)

2008 - "Omul Fără Îngropat" (în rusă: Человек без пистолета)

2009 - "In afara de război" (în rusă: В сторону от войны)

2010 - "Îmi aduc aminte" (în rusă: Буду помнить)

2011 - "Despre ce mai vorbesc bărbați" (în rusă: О чём ещё говорят мужчины)

2012 - "Dus-întors" (în rusă: Обратный билет)

2012 - "Bucătărie (serialul)" (în rusă: Кухня (телесериал))

2012 - "Numai Iubirea" (în rusă: Только о любви)

2014 - "Bucătărie în Paris" (în rusă: Кухня в Париже)

Date personale
Elena Podkaminskaia
Elena Podkaminskaia
Născută	10 aprilie 1979 (40 de ani) Moscova, Rusia
Cetățenie	URSS Rusia
Ocupație	Actor
Activitate
Alma mater	Institutul Teatral Boris Șciukin din Moscova[*]
Ani de activitate	2002 - prezent

1983: Jamie Jilynn Chung (n. 10 aprilie 1983, San Francisco, SUA) este o actriță americană și vedetă de televiziune.

Date personale
Jamie Chung
Jamie Chung în 2013
Născută	10 aprilie 1983 (36 de ani) San Francisco, California, SUA
Căsătorită cu	Bryan Greenberg (c. Eroare: timp incorect)
Cetățenie	SUA
Ocupație	actriță
Activitate
Alma mater	Lowell High School University of California, Riverside^[1]
Ani de activitate	2004–prezent
Înălțime	1,65 m

1984: Fred Benson (n. 10 aprilie 1984) este un fotbalist ghanez, care joacă pe postul de atacant și care a activat în Liga I la Rapid București.
Fred Benson și-a început cariera la SBV Vitesse, club la care a marcat 3 goluri în 55 de partide. Perioada de glorie a acestui fotbalist a fost marcată de activitatea sa la cluburile RKC Waalwijk, Lechia Gdansk și FC Zwolle, perioadă în care a marcat 19 goluri în 139 de partide. În 2012 a semnat cu Sheriff Tiraspol, campioana Republicii Moldova, pentru ca în 2014 să semneze cu Rapid București.
1985: Jesús Gámez Duarte, cunoscut ca Jesús Gámez (n. 10 aprilie 1985, Fuengirola, Spania), este un fotbalist aflat sub contract cu Newcastle United.
1985: Dmitri Vasilievici Righin (în rusă Дмитрий Васильевич Ригин; n. 10 aprilie 1985, Krasnoiarsk, Siberia) este un scrimer rus specializat pe floretă, vicecampion mondial pe echipe în 2015 și campion european pe echipe în 2016. La individual a câștigat patru turnee de Cupa Mondială, clasându-se pe locul 5 în sezonul 2014-2015.
1986: Fernando Rubén Gago, (n. 10 aprilie 1986, Buenos Aires, Argentina) este un mijlocas central argentinean, care joacă în prezent la echipa de Serie A AS Roma împrumutat de la Real Madrid.
1986: Vincent Jean Mpoy Kompany (Pronunție în franceză: /vɛ̃sɑ̃ kɔ̃pani/; n. 10 aprilie 1986, Uccle) este un jucător de fotbal belgian care joacă la clubul belgian Anderlecht Bruxelles și pentru Echipa națională de fotbal a Belgiei. El poate juca pe postul de fundaș central și mijlocaș defensiv. La actualul club, unde s-a transferat în vara lui 2019, evoluează pe poziția de jucator-antrenor (fundaș central). Tatăl său este de origine congoleză.
1988: Cristian Ioan Bățagă (n. 10 aprilie 1988, Târgu Mureș) este un gimnast român, laureat cu bronz pe echipe la Campionatul european de gimnastică artistică masculină din 2012.^[1] A reprezintat România la Jocurile Olimpice de vară din 2012, unde s-a oprit în calificări.^[2] La Jocurile Europene din 2015, s-a calificat în finale la sărituri, clasându-se pe locul 5.
1988: Monel Tiberiu Cârstoiu (n. 10 aprilie 1988, Pitești) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de mijlocaș defensiv la clubul din Liga a II-a, FC Caransebeș.
1988: Viktor Bölcsföldi (n. 10 aprilie 1988, Székesfehérvár, Ungaria) este un fotbalist maghiar care evoluează în prezent la Ferencváros Budapesta. De-a lungul carierei a mai evoluat la FC Fehérvár dar și la Liberty Salonta.
1989: Rico Verhoeven (n. 10 aprilie 1989, Bergen op Zoom, Țările de Jos) este un kickboxer olandez și actualul campion din Glory la categoria Grea. De asemenea, el a concurat în promoțiile K-1, It ' s Showtime și SUPERKOMBAT. Verhoeven este în prezent clasat pe locul #1 la categoria grea din lume de către LiverKick.com, Combat Press și GLORY

1990: Alexander Richard "Alex" Pettyfer (n. 10 aprilie 1990, Stevenage, Hertfordshire, Anglia) este un actor englez și fotomodel

Date personale
Alex Pettyfer

Nume la naștere	Alexander Richard Pettyfer
Născut	10 aprilie 1990 (29 de ani)^[2]^[3] Stevenage, Regatul Unit
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	actor model actor de film regizor de film actor de televiziune[*]
Activitate
Alma mater	Academia Americană de Arte Dramatice[*]^[

1990: Luiz Marcelo Morais dos Reis (n. 10 aprilie 1990, Maua, Brazilia), cunoscut ca Lulinha, este un fotbalist brazilian care în prezent activează la echipa Botafogo.
1992: Oleg Tarnovschi (în ucraineană Олег Тарновский; n. 10 aprilie 1992, Liov, Ucraina) este un canoist moldovean de origine ucraineană, laureat cu argint la proba de 500 m din cadrul Campionatului Mondial de Kaiac-Canoe din 2015 de la Milano. Fratele său mai mic, Serghei, este și el un canoist de performanță. Amândoi au fost naturalizați de Republica Moldova în anul 2013.

1992: Daisy Ridley (n. 10 aprilie 1992) este o actriță britanică. A devenit cunoscută la nivel mondial după ce a interpretat rolul Rey în filmul din 2015 Războiul stelelor - Episodul VII: Trezirea Forței. Ridley s-a născut la 10 aprilie 1992,^[4]^[5] în Westminster, Londra, ca fiică a Louisei Fawkner-Corbett și a lui Chris Ridley.^[6] Unchiul ei a fost actorul și dramaturgul Arnold Ridley, care a interpretat Private Godfrey în Dad's Army.^[7] A absolvit Tring Park School for the Performing Arts în Hertfordshire în 2010.

Date personale
Daisy Ridley
Daisy Ridley
Nume la naștere	Daisy Jazz Isobel Ridley
Născută	10 aprilie 1992 (27 de ani)^[1] Westminster[*], Regatul Unit
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	actriță actriță de film cântăreață
Activitate
Alma mater	Tring Park School for the Performing Arts[] Birkbeck, University of London[]
Rude	Arnold Ridley[*]
Premii	Empire Award for Best Female Newcomer[] (2016) MTV Movie Award for Best Breakthrough Performance[] (2016) Premiile Teen Choice (2016) Premiul Empire pentru cea mai bună actriță[*] (2018)

1992: Adrian Mărkuș (n. 10 aprilie 1992, Oțelu Roșu) este un fotbalist român care se află sub contract cu clubul Bihor Oradea. Acesta evoluează pe postul de atacant.
1994: Victor Georgian Păun (n. 10 aprilie 1994, Calafat, jud. Dolj) este un jucător de baschet din România. În prezent este, este legitimat la clubul BC SCM Timisoara, la care a jucat în Liga Națională de Baschet a României.^[2] Actualmente Păun Georgian este unul dintre jucatorii tineri autohtoni care a făcut parte din toate categoriile de varsta la lotul national, el fiind considerat de specialiști^[cine?] drept o mare speranță a baschetului masculin românesc.
1996: Cristina Laslo (n. 10 aprilie 1996, în Cluj)^[6] este o handbalistă din România care joacă pentru clubul Corona Brașov pe postul de coordonator.
În 2014, ea a fost căpitanul echipei de junioare a României care a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial din Macedonia.^[7] Laslo a fost votată în echipa ideală a turneului ca cel mai bun coordonator de joc al competiției.^[8]^[9] Cristina Laslo a fost desemnată din nou cel mai bun coordonator de joc la Campionatul Mondial pentru Tineret din 2016, desfășurat în Rusia, unde echipa României a obținut medalia de bronz.^[10]^[11]^[12] În 2017, handbalista s-a transferat la clubul muntenegrean ŽRK Budućnost.^[13]^[14] După două sezoane la Budućnost Podgorica, în 2019, Laslo s-a întors în Romănia și a semnat cu Corona Brașov.

1996: Loïc Nottet este un cântăreț belgian care s-a plasat pe locul al doilea în cadrul concursului "Vocea Belgiei" și a reprezentat Belgia în Concursul Muzical Eurovision 2015, clasându-se pe locul al patrulea cu piesa sa ''Rhythm Inside''. După participarea sa la Eurovision, Loïc oferă o serie de concerte pe parcursul verii anului 2015 prin Belgia, iar pe data de 12 Septembrie o cunoaște pe Denitsa Ikonomova la concertul "NRJ in the park", aceasta îi este parteneră de dans la concursul francez "Danse avec les Stars". Împreună ocupă primul loc cu 68% din voturile publicului.

Date personale
Loïc Nottet
Nottet in 2015
Născut	10 aprilie 1996 (23 de ani) Courcelles, Belgia
Cetățenie	Belgia
Ocupație	Cântăreț
Activitate
Gen muzical	Pop
Tipul de voce	tenor
Instrument(e)	Voce
Ani de activitate	2014–prezent
Case de discuri	Sony Music Belgium

1996: Andreas Christensen (n. 10 aprilie 1996,^[1] Lillerød, Danemarca) este un fotbalist danez. Joacă ca apărator și actuala lui echipă este Chelsea FC din Premier League

2001: Noa Kirel (ebraică: נועה קירל, n. 10 aprilie 2001) este o cântăreață, actriță și personalitate TV din Israel. Kirel s-a făcut cunoscută publicului israelian la vârsta de 13 ani și jumătate, odată cu lansarea primului ei single, „Medabrim”. De atunci a lansat alte piese de succes, a jucat în diverse producții cinematografice și a cochetat cu modelingul. Noa Kirel este născută și crescută în Raanana de părinți evrei de origine austriacă și marocană.

Prima apariție televizată a artistei a fost în cel de al doilea sezon al emisiunii Pusheraz, difuzată de Hot, emisiune care arată cum părinții își impulsionează copiii pentru a reuși în diferite domenii. Cariera sa muzicală a debutat în 2015, odată cu lansarea single-ului „Medabrim”. Piesa a fost compusă de rapperul Izzy, iar succesul său a fost imediat.^[1] Tot în 2015 a lansat single-ul „Killer”. Videoclipul piesei a fost descris de critici drept provocator și a stârnit controverse. Piesa a devenit subiectul undei dezbateri în Knesset datorită versurilor sexualizate, dar și din cauza vârstei artistei. Clipul are astăzi peste 10 milioane de vizualizări pe YouTube.^[2] Cu al treilea single, „Yesh Bi Ahava”, Noa Kirel a devenit cel mai tânăr artist care să figureze vreodată în playlist-ul GalGalatz, unul dintre cele mai populare posturi de radio din Israel.

Din 2017, Kirel este co-prezentatoarea programului muzical Lipstar, difuzat pe canalul yes kidZ, alături de Sagi Brightner. De asemenea, în același an a apărut în filmul Kim'at Mefursemet („Aproape celebră”) și în serialul Shilton Hatzlalim („Răzbunarea tocilarilor”). Kirel este și fața liniei de îmbrăcăminte TNT.

Un fenomen în social media, Noa Kirel are peste 770 de mii de urmăritori numai pe Instagram. Kirel se bucură de popularitate în special în rândul publicului adolescent. A fost nominalizată de trei ori consecutiv la MTV Europe Music Awards, în 2016, 2017 și 2018, la categoria „Best Israeli Act”, câștigându-le pe ultimele două. Din vara lui 2016, Noa Kirel este într-o relație cu modelul israelian Barak Shamir,^[4] care conduce de asemenea un program pe yes kidZ.

Din 2018, Kirel are o relatie cu artistul israelian Jonathan Mergui.

Date personale
Noa Kirel נועה קירל

Născută	10 aprilie 2001 (18 ani) Ra'anana[*], Israel
Cetățenie	Israel
Religie	iudaism
Ocupație	Cântăreață dansatoare actriță prezentatoare TV model
Activitate
Gen muzical	Pop
Ani de activitate	2015–prezent

VA URMA

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

joi, 9 aprilie 2020

Nașteri

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Opera

Premii și distincții

Volume publicate

Traduceri

Poezie[modificare | modificare sursă]

Critică de artă[modificare | modificare sursă]

Opera

Distincții și recompense

Filmografie

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Publicate în România[modificare | modificare sursă]

Publicate în Germania[modificare | modificare sursă]

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Raportați un abuz