MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 3 MAI 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (B. Decese, Sărbători); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

Decese

·         1152: Matilda de Boulogne, regină consort a Angliei (n. 1105)

·         1270: Béla al IV-lea (n. 29 noiembrie 1206 – d. 3 mai 1270) a fost rege al Ungariei și Croației (în uniune personală) între 1235-1270, din dinastia arpadiană. Între 1254 și 1258 a fost și duce al Stiriei, în Sfântul Imperiu Roman.

Béla al IV-lea

A fost fiul regelui Andrei al II-lea al Ungariei și al Gertrudei de Andechs. A fost fratele sfintei Elisabeta de Thuringia și tatăl Margaretei a Ungariei.

Evenimentul cel mai dramatic din timpul domniei sale a fost marea invazie mongolă (1241). Moartea lui Ögedei Han (al treilea fiu al lui Ginghis Han) a determinat retragerea trupelor mongole.

Lui Béla al IV-lea i se datorează reconstrucția țării, printr-o politică de repopulare. În acest sens a adus în Ungaria coloniști din Franța și Valonia, apoi în special din Renania. A confirmat drepturile cumanilorrefugiați în Ungaria din calea marii invazii mongole, cumani care au constituit importante corpuri de armată în confruntările ulterioare.

La 16 noiembrie 1242 a acordat Zagrebului statutul de oraș liber regesc.

·         1294: Ioan I (supranumit cel Victorios) (n. 1252/1253, Leuven – d. 3 mai 1294) a fost duce de Brabant de la 1267 până la moarte, precum și duce de Lothier și de Limburg din 1288.

Ioan era fiul ducelui Henric al III-lea de Brabant cu Aleida de Burgundia, fiică a ducelui Hugo al IV-lea de Burgundia. El era totodată frate mai mare pentru Maria de Brabant, regina lui Filip al III-lea al Franței. În 1267, fratele său mai mare, Henric al IV-lea, având deficiențe mentale, a fost depus în favoarea lui Ioan.

Cea mai mare victorie militară a lui Ioan a fost în bătălia de la Worringen, ca urmare a căreia el a preluat conducerea și în Ducatul Limburg. Deși complet depășit numeric, Ioan a condus cu succes o invazie în zona Rin. În 1288, Limburg a fost atașat și în mod formal de Brabant.^[1]

Ioan I a fost perceput ca un model al principelui feudal: curajos, aventuros; depășind pe cei din jur prin inițiative și generos în caracter. El a fost considerat drept unul dintre cei mai hăruiți principi ai vremii sale.^[1] Toate acestea l-au făcut foarte popular în poezia și literatura medievală. Chiar și în ziua de azi există o odă închinată lui, atât de cunoscută încât a devenit potențial candidat pentru imnul Brabantului de nord. Ioan I era un pasionat al turnirelor. De asemenea, era faimos pentru mulții săi copii ilegitimi.^[1]

În 3 mai 1294, în timpul unor festivități matrimoniale la Bar-le-Duc, Ioan I a fost rănit mortal într-o confruntare. El a fost înmormântat în biserica Fraților Minoriți din Bruxelles, dar ca urmare a "iconoclasmului" protestant din 1566, nu a mai rămas nimic din mormântul lui.

Ioan a fost căsătorit în două rânduri. La 5 septembrie 1270, a luat de soție pe Margareta de Franța, fiică a regelui Ludovic al IX-lea al Franței cu Margareta de Provence.^[2] Margareta a avut un fiu, însă atât ea cât și copilul au murit la puțină vreme după naștere.

În 1273, el s-a recăsătorit cu Margareta de Flandra (d. 3 iulie 1285), fiică a contelui Guy de Flandra,^[3] rezultând următorii copii:^[1]

1. Godefroi (n. 1273/1274 – d. după 13 septembrie 1283).
2. Ioan (n. 1275–d. 1312), succesor în ducat.
3. Margareta (n. 4 octombrie 1276–d. 14 decembrie 1311, Genova), căsătorită în 9 iunie 1292 cu împăratul Henric al VII-lea.
4. Maria (d. după 2 decembrie 1338), căsătorită cu contele Amadeus al V-lea de Savoia.

Ioan I a avut câțiva copii ilegitimi:

1. Gillis van der Balcht
2. Jean Meuwe, senior de Wavre și Dongelberg.^[4]
3. Margareta de Tervuren, căsătorită în 2 martie 1292 cu Jean de Rode de Lantwyck
4. Jan Pylyser (n. 1272 - d. 1342)
5. Jan van der Plasch

·         1481: A murit Mahomed al II-lea, sultan otoman (n. 1432). A ajuns sultan la vârsta de 19 ani, a fost sultan al Imperiului Otoman între 1444 și 1446, și între 1451 și 1481. A fost unul dintre cei mai puternici sultani din istoria  Imperiului Otoman. Cucerirea Constantinopolului in 1453, l-a transformat pe Mahomed în cel mai renumit conducător în lumea musulmană. În următorii 30 de ani el a încercat nu numai să facă din noua capitală cel mai important și mai frumos oraș din lumea întreagă, ci și să devină, el însuși, ca urmaș al împăratului Bizanțului, conducătorul absolut al unui imperiu în plină expansiune. Pentru a realiza acest lucru, el a început prin a distruge tot ceea ce reamintea de puterea bizantină. A ordonat uciderea oricăruia dintre grecii bizantini ce ar fi putut fi numit  imparat. In timpul domniei sale turcii au patruns  adanc in Balcani,purtand lupte crancene  cu Serbia, Bulgaria, Albania si Tarile Romane.

·         1616 - A murit William Shakespeare, dramaturg, poet englez (n.23.04.1564).
* 1678: Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Jena (n. 21 februarie 1638,^[1][2]Weimar, Saxa-Weimar^[3] – d. 3 mai 1678,^[1][2] Jena, Saxe-Jena[*]^[4]) a fost duce de Saxa-Jena.

A fost al șaptelea copil însă al patrulea fiu care a supraviețuit al Ducelui Wilhelm de Saxa-Weimar și a soției acestuia, Eleonore Dorothea de Anhalt-Dessau.

Bernhard a urmat Universitatea din Jena din februarie 1654 până în noiembrie 1657. Ulterior, a fost implicat în afacerile politice atunci când tatăl său l-a trimis la Paris pentru a întări relațiile liniei ernestine cu regele Ludovic al XIV-lea, și sperănd într-o căsătorie. Totuși, regele francez l-a făcut să aștepte optsprezece luni pentru o audiență. Sejurul în Franța l-a dus în cele din urmă la căsătoria cu Marie Charlotte de la Trémoille, fiica lui Henri de La Trémoille și a Mariei de La Tour d'Auvergne. Familia ei era rezidentă la curtea franceză, unde purtau rangul de princes étrangers.^[5] Nunta a avut loc la Paris la 10 iunie 1662. La scurt timp după aceea, cuplul s-a mutat la Jena, unde s-au născut cei cinci copii ai lor:

1. Wilhelm (n. 24 iulie 1664, Jena – d. 21 iunie 1666, Jena).
2. o fiică (7 aprilie 1666, Jena).
3. Bernhard (n. 9 noiembrie 1667, Jena – d. 26 aprilie 1668, Jena).
4. Charlotte Marie (n. 20 decembrie 1669, Jena – d. 6 ianuarie 1703, Gräfentonna), căsătorită la 2 noiembrie 1683 cu Wilhelm Ernst, Duce de Saxa-Weimar; ei au divorțat în 1690.
5. Johann Wilhelm, Duce de Saxa-Jena (n. 28 martie 1675, Jena – d. 4 noiembrie 1690, Jena).

În 1662 Bernhard și frații săi au împărțit moștenirea paternă iar el a primit Jena.

Mariajul lui Bernhard și a Mariei Charlotte a fost total nefericită și ducele a decis să se căsătorească cu una dintre doamnele de la curtea sa, Marie Elisabeth de Kospoth. El a promis solemn că va divorța de soția sa și se va căsători cu ea, iar ea a cedat avansurilor sale. Ei au avut o singură fiică:

1. Emilie Eleonore de Kospoth (n. 20 septembrie 1672, Schloss Dornburg – d. 3 mai 1709, Merseburg); căsătorită în 1692 cu Otto Wilhelm de Tümpling.

Între timp, eforturile lui Bernhard de a-și anula căsătoria au eșuat, deoarece nici un teolog sau jurist nu i-ar fi putut da motive pentru divorț; și se pare că el s-a împăcat cu soția lui, Marie Charlotte.

La 20 octombrie 1672 el a promis în scris amantei sale că nu o va uita niciodată și că va avea grijă și o va proteja ca și cum ar fi fost adevărata sa soție, oferindu-i titlul de "Lady de Alstädt" și un venit anual de 1000 de taleri. Apoi, în 1674, ei au fost căsătoriți de un fost preot iezuit, numit Andreas Wigand, convertit la luteranism în 1671. Astfel, Bernhard a devenit unul dintre puținele cazuri de bigamie printre prinți. Contractul de căsătorie stipula că urmașii sunt legitimi și nobili. Ea a primit ca Morgengabe o sumă de 20.000 de taleri și castelul Dornburg ca resedință a ei. În schimb a fost obligată să păstreze secretul căsătoriei până la moartea primei soții a ducelui; dacă ar fi spus cuiva, prin contract ducele ar fi fost lipsit de orice obligație.

La 8 noiembrie 1676 Marie Elisabeth a primit de la împărat rangul de contesă imperială (Reichgräfin), alături de fiica ei. Când Bernhard a murit, el a fost succedat de singurul său fiu care a supraviețuit, Johann Wilhelm, născut de prima soție după împăcarea din 1675.

* 1739: Marie Anne de Bourbon, Légitimée de France (2 octombrie 1666 – 3 mai 1739) a fost fiica cea mare recunoscută (fille légitimée de France) a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei sale Louise de la Vallière. La vârsta de treisprezece ani s-a căsătorit cu Louis Armand de Bourbon, Prinț de Conti. O mare frumusețe și fiica favorită a tatălui său, Marie Anne a rămas văduvă în 1685 la vârsta de 19 ani. Nu s-a recăsătorit și nu a avut copii.

Mademoiselle de Blois în compania fratelui ei, Louis de Bourbon.

Născută în secret la Castelul Vincennes în afara Parisului la 2 octombrie 1666, Marie Anne a fost cea mai mare fiică nelegitimă a regelui Ludovic al XIV-lea. Considerată cea mai frumoasă fiică a regelui, a devenit fiica sa favorită. Totuși, copilul favorit a fost mai tânărul ei frate vitreg, Louis Auguste, Duce de Maine. Marie Anne și fratele ei mai mic, Louis de Bourbon (mai târziu Conte de Vermandois) au fost dați în grija lui Madame Colbert, soția ministrului de finanțe Jean-Baptiste Colbert. Copiii au fost crescuți de Mme Colbert departe de intrigile de la Curte.

Marie Anne a fost recunoscută de tatăl ei la 14 mai 1667. În aceeași zi, mama ei a primit titlul de Ducesă de La Vallière, titlu pe care Marie Anne îl va moșteni după decesul mamei sale. În adolescență a fost cunoscută al curte ca Mademoiselle de Blois, titlu acordat mai târziu mai tinerei sale surori vitrege, Françoise-Marie de Bourbon.

La 16 ianuarie 1680, Marie Anne s-a căsătorit cu vărul ei, Louis Armand de Bourbon, Prinț Conti, care era prinț de sânge, în capela Castelului Saint-Germain-en-Laye. Zestrea ei a fost de un milion de livre.

În 1683, și-a pierdut fratele iubit, Contele de Vermandois, care a fost născut în aceeași zi la un an după ea. Tânărul fusese exilat de la curte după implicarea într-un scandal homosexual cu iubitul unchiului lui, Cavalerul de Lorena.

Marie Anne de Bourbon, pictură de François de Troy, 1680.

În 1685, soțul ei a contactat variolă de la Marie Anne. Deși ea s-a vindecat, el a murit după cinci zile. După decesul soțului ei, Marie Anne a fost numită Madame la Princesse Douairière sau la Grande Princesse de Conti. Nu s-a recăsătorit niciodată și a refuzat chiar oferta de căsătorie de la sultanul Marocului, Ismail Ibn Sharif.

În timpul celor cinci ani de căsătorie cu Prințul Conti, a fost una dintre cele mai importante figuri feminine de la curtea tatălui ei. Sora ei vitregă, Louise-Françoise de Bourbon, fiica recunoscută a lui Ludovic al XIV-lea și Madame de Montespan, a făcut un mariaj mai important în 1685 prin căsătoria cu Louis de Bourbon, Duce de Bourbon, fiul cel mare a prințului de Condé și moștenitor al titlului. Din cauza rangului social a existat o mare rivalitate între cele două surori vitrege.

În 1692, această rivalitate a iritat-o și mai mult pe Marie Anne. În acel an, sora bună a rivalei sale, Françoise-Marie de Bourbon s-a căsătorit cu Ducele de Chartres, Philippe Charles d'Orléans, un petit-fils de France (nepot al Franței) prin naștere și moștenitor al Casei de Orléans. În acest fel rangul ei social l-a depășit pe cel al lui Marie Anne și Louise-Françoise. În plus, ea a primit o zestre de 2 milioane de livre, mult mai mult decât au primit cele două surori atunci când s-au căsătorit.

Prințesa Douairière a murit de o tumoare la creier, la Paris, la 3 mai 1739. A fost înmormântată în capela de la Saint-Roch.

·         1758: A murit Papa Benedict al XIV-lea; (n. 1675).
A scris numeroase lucrări de drept canonic și a dezvoltat studierea științelor la Roma. A protejat artele și industria, cât și literele pe care le cultiva el însuși. A lăsat un mare număr de lucrări, care au fost publicate în anul 1788 (15 volume in-folio).

·         1845: Thomas Hood, poet englez (n. 1799)

·         1856: Adolphe Adam, compozitor și critic muzical francez (n. 1971)
* 1917: Alexander 'Sandy' Turnbull (n. 1884 în Hurlford - d. 3 mai 1917 în Arras, Franța) a fost un fotbalist scoțian. Și-a început cariera la clubul din orașul natal, Hurlford Thistle. A fost transferat apoi la clubul englezManchester City F.C.. În anul 1906 a fost transferat la rivala Manchester United, club cu care a câștigat o dată Premier League și o dată Cupa FA. A murit în timpul primului război mondial în localitatea franceză Arras.
* 1918: Prințesa Marie Anne de Saxa-Altenburg (14 martie 1864 – 3 mai1918) a fost soția Prințului Georg de Schaumburg-Lippe. Ca fiică cea mare a Prințului Moritz de Saxa-Altenburg și a Prințesei Augusta de Saxa-Meiningen a fost membră a casei ducale de Saxa-Altenburg. A fost sora lui Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg.

La 16 aprilie 1882 la Altenburg, Marie Anne s-a căsătorit cu Georg, Prinț de Schaumburg-Lippe, care era cu aproape 18 ani mai mare decât ea. Soțul ei a fost fiul cel mare al Prințului Adolf I de Schaumburg-Lippe și succedase ca Prinț de Schaumburg-Lippe în 1893. Cuplul a avut nouă copii:

• Prințul Adolf al II-lea (1883–1936)
• Prințul Moritz Georg (1884–1920)
• Prințul Peter (1886-1886)
• Prințul Wolrad (1887–1962)
• Prințul Stephan (1891–1965)
• Prințul Heinrich (1894–1952)
• Prințesa Margaretha (1896–1897)
• Prințul Friedrich Christian (1906–1983)
• Prințesa Elisabeta (1908–1933)

Cu ocazii celebrării nunții de argint în 1907, împăratul Wilhelm al II-leale-a făcut cadou lui Georg și Marie Anne reședința ancestrală a familiei, castelul Schaumburg.^[3] Castelul a fost controlat de Hohenzollern încă de când bunicul lui Georg s-a situat d epartea austriecilor în 1866 în războiul austro-prusac.^[3] Cadoul a fost de asemenea menit să fie o recunoaștere a susținerii lui Georg în disputa asupra succesiunii la tronul Lippe-Detmold.^[3]

Prințul Georg a murit la 29 aprilie 1911. Prințesa Marie Anne a murit șapte ani mai târziu, la 3 mai 1918, la vârsta de 54 de ani

* 1926: Victor, Prinț Napoléon, al 4-lea Prinț de Montfort (Napoléon Victor Jérôme Frédéric Bonaparte; 18 iulie 1862 – 3 mai 1926) a fost pretendent bonapartist la tronul Franței din 1879 până la moartea sa în 1926. A fost cunoscut sub numele de Napoléon al V-lea de către susținătorii săi.

Prințul Victor copil

S-a născut la Palatul Regal din Paris în timpul celui de-Al Doilea Imperiu Francez ca primul copil al Prințului Napoléon și a soției acestuia, Prințesa Maria Clotilde de Savoia, fiica lui Victor Emmanuel al II-lea al Italiei. Curând au urmat doi frați mai mici: Prințul Louis (1864–1932) și Maria Letizia Bonaparte(1866–1926), care mai târziu a devenit Ducesă de Aosta.

La momentul nașterii sale era al treilea în linia de succesiune la tronul Franței după Prințul Imperialși tatăl său. Imperiul a luat sfârșit în 1870 cu abdicarea împăratului Napoleon al III-lea al Franței.

A fost numit șef al casei Bonaparte la vârsta de 18 ani prin testamentul lui Prițului Imperial, care a murit în 1879. Astfel a devenit Napoleon al V-lea pentru susținătorii săi, deși Prințul Louis, fratele său mai mic, care era colonel în Garda Imperială Rusă era preferat de cei mai mulți bonapartiști.^[1]

Decizia Prințului Imperial de a trece peste tatăl Prințului Victor a dus la tensiuni în relația tată-fiu. În mai 1886 Republica Franceză a expulzat prinții fostelor dinastii guvernatoare și astfel Prințul Victor a părăsit Franța plecând în exil în Belgia

În momentul decesului președintelui Félix Faure, în timpul afacerii Dreyfus un număr de facțiuni politice au încercat să profite de perioada tulbure și Prințul Victor a anunțat o delegație din partea comitetului imperialist că va lua măsuri pentru a restabili Imperiul francez când va simți că timpul este favorabil. Pentru a realiza acest lucru, el a anunțat că se va plasa în capul mișcării, împreună cu fratele său Louis.

Ducele de Orléans, pretendentul rival la tron, a avut de asemenea, forțe disponibile și au fost gata să treacă frontiera franceză în același timp cu forțele bonapartiste. În final A Treia Republică Franceză a supraviețuit uneia dintre cele mai grave crize ale sale.

Prințul Victor Bonaparte și soția sa, Prințesa Clémentine a Belgiei.

La 10 noiembrie/14 noiembrie 1910, la Moncalieri, Prințul Victor s-a căsătorit cu Prințesa Clémentine a Belgiei (1872–1955), fiica cea mică a regelui Leopold al II-lea al Belgiei și a Marie Henriette de Austria. Cuplul a avut doi copii:

• Prințesa Marie Clotilde Eugénie Alberte Laetitia Généviève Bonaparte(1912–1996); căsătorită cu contele Serge de Witt; au avut copii.
• Prințul Louis Napoléon (1914–1997)

Prințul Victor a murit la 3 mai 1926 la Bruxelles la vârsta de 63 de ani. A fost succedat ca șef al Casei Bonaparte de singurul său fiu, Prințul Louis.

* 1949: Gheorghe Alexandru Plagino (n. 16 noiembrie 1876, Plăginești, Râmnicu-Sărat, Vrancea, România – d. 3 mai 1949, București, Republica Populară Română) a fost primul sportiv care a reprezentat România la Jocurile Olimpice. În 1900 a participat la Jocurile Olimpice de vară, la proba de tir. Din 31 de participanți la probă, Gheorghe Plagino a ocupat locul 13 acumulând 11 puncte

·         1950: Mamed Said Orbubali, scriitor azer, fondator al romanului istoric în literatura azerbaidjană

·         1971: Sidonia Drăgușanu, scriitoare și publicistă româncă (n. 1908)

·         1972 - A murit Les Harvey, chitarist britanic (Stone The Crows).
* 1979: Ervin Abádi (Aharon Abadi) (n. 9 aprilie 1918, Budapesta; d. 3 mai1979, Tel-Aviv) a fost un scriitor, romancier, redactor și grafician maghiarde origine evreiască, stabilit din 1950 în Israel, care a scris în limbile maghiară și ebraică.

·         1987: Elvira Bogdan (pseudonim pentru Maria Moldoveanu), autoare a numeroase cărți pentru copii (n. 1904)

·         1987: A murit cantareata franceza de origine italiana Dalida; (n.17.01.1933). Dalida (n. Iolanda Cristina Gigliotti, 17 ianuarie 1933), a fost o cântăreață și actriță franceză.
S-a născut în Egipt din părinți italieni, dar și-a petrecut o mare parte a vieții în Franța, unde, după ce a primit cetățenia franceză, a avut numele Yolanda Gigliotti. Ea a primit 55 de discuri de aur și a fost prima cântăreață care a câștigat un disc de diamant. Dalida s-a sinucis cu barbiturice pe data de 3 mai 1987,in Franta,Paris. Ea a scris un bilet de adio, prin care isi cerea iertare pentru gestul sau.

·         1995: Alfred Hoffman, muzicolog (n. 1929)
* 1997: Louis, Prinț Napoléon (Louis Jérôme Victor Emmanuel Léopold Marie; 23 ianuarie 1914 – 3 mai 1997) a fost pretendent bonapartist la tronul Franței. A fost șeful Casei Bonaparte din 1926 până la moartea sa. A fost cunoscut de către susținători sub numele de Napoleon al VI-lea.

S-a născut la Bruxelles, Belgia, ca al doilea copil și singurul fiu al Prințului Napoléon Victor Bonaparte și a soției acestuia, Prințesa Clémentine a Belgiei. Pe linie paternă a fost descendent al lui Jérôme, fratele lui Napoleon I iar pe linie maternă descendent al regelui Ludovic-Filip al Franței.

Copilăria și-a petrecut-o în Anglia, unde a stat cu împărăteasa Eugénie, văduva lui Napoleon al III-lea, și în Belgia. A fost educat la Leuven, Belgia și la Lausanne, Elveția. Când tatăl său a murit la 3 mai 1926, prințul de 12 ani i-a succedat ca pretendent bonapartist la tronul imperial al Franței.

La izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, Prințul Louis i-a scris premierul francez, Édouard Daladier, oferindu-se să servească în armata franceză. Oferta sa a fost respinsă și astfel și-a asumat numele de război Louis de Blanchard și s-a alăturat Legiunii străine. S-a alăturat apoi Rezistenței franceze și a fost arestat de germani după ce a încercat să traverseze Munții Pirinei în drum spre Londra pentru a se alătura liderului francez Charles de Gaulle. A stat în diferite închisori, inclusiv Fresnes.

După eliberarea sa, s-a alăturat grupului de rezistență franceză, "Organisation de résistance de l'armée", sub numele de Louis Monnier. Un alt membru al brigăzii Charles Martel de care aparținea și el era vărul său, Prințul Joachim Murat, care a fost ucis în iulie 1944. Prințul Louis însuși abia scăpat cu viață o lună mai târziu, când, la 28 august, a fost grav rănit; din patrula de șapte oameni care a fost atacată a fost singurul supraviețuitor. După recuperare s-a alăturat diviziei alpine și mai târziu a fost decorat pentru vitejie.

După război a trăit în Elveția și, ilegal, la Paris până în 1950 când legea de exil împotriva șefilor de foste dinastii ale Franței a fost abrogată.

Prințul Louis a devenit un om de afaceri de succes cu o serie de interese financiare în Africa. În 1951 prințul a trimis o coroană memorială care purta însemnul napoleonic 'N' la funerariile Prințului Moștenitor Wilhelm, fiul împăratului detronat al Germaniei, Wilhelm al II-lea. Acest lucru a fost văzut ca un gest ironic de regaliști, având în vedere faptul că era vorba de Casa germana de Hohenzollern, care a învins și a detronat propria casă imperială a lui Louis Napoleon în timpul războiului franco-prusac din 1870.

Prințul Louis și-a desemnat nepotul, Prințul Jean-Christophe Napoléon, ca succesor trecând peste fiul său cel mare, Prințul Charles Napoléon.

Louis s-a căsătorit cu Alix de Foresta la 16 august 1949 la Linières-Bouton, Franța. Cuplul a avut patru copii:

• Prințul Charles (n. 19 octombrie 1950); pretendent la șefia Casei Bonaparte și a titlului "Le Prince Napoléon".
• Prințesa Cathérine Elisabeth Albérique Marie (n. 19 octombrie 1950); căsătorită prima dată la 4 iunie 1974 cu Nicolò San Martino d'Agliè dei marchesi di Fontaneto con San Germano (n. 1948), au divorțat în 1982 fără copii. S-a recăsătorit la 22 octombrie 1982, la Paris, cu Jean-Claude Dualé (n. 1936) și au doi copii.
• Prințesa Laure Clémentine Geneviève Bonaparte (n. 8 octombrie 1952); căsătorită la 23 decembrie 1982 cu Jean-Claude Lecomte (n. 1948) și au un fiu și două fiice.
• Prințul Jérôme Xavier Marie Joseph Victor (n. 14 ianuarie 1957).

·         1998: Erich Bergel, dirijor german născut în România (n. 1930)

·         2003: Constantin Piliuță, pictor român (n. 1929).
* 2011: Karl-Günther Bechem (n. 21 decembrie 1921, Hagen – d. 3 mai 2011, Hagen) a fost un pilot german de Formula 1, care a evoluat în Campionatul Mondial între anii 1952 și 1953.

·         2015: Maia Plisețkaia, balerină rusă (n.1926).

Sărbători

• În calendarul ortodox:  +) Sf Cuv Irodion de la Lainici; Sf Mc Timotei și soția sa, Mavra; Duminica a 3-a după Paști - a Mironosițelor
• Ziua mondiala a libertatii presei (World Press Freedom Day). A fost hotarata de Adunarea Generala a ONU, in anul 1993, la propunerea Conferintei generale a UNESCO din 15.X.1991; marcheaza semnarea, la 3.V.1991, a “Declaratiei de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia ca “o presa libera, pluralista si independenta este o componenta esentiala a oricarei societati democratice”.
• Ziua Mondială a Astmului (prima zi de marți din luna mai)
• Sărbătoarea națională a Poloniei (adoptarea, în 1791, a „Constituției de la 3 Mai" – a doua constituție democratică din lume, după SUA și prima din Europa). Polonia (în poloneză Polska, oficial Republica Polonă, în poloneză) este o țară din Europa Centrală, care se învecinează cu Germania la vest, cu Cehia și Slovacia la sud, cu Ucraina și Belarus la est și cu Lituania, Rusia și Marea Baltică la nord. Are, de asemenea, o frontieră maritimă cu Danemarca și Suedia. Întreaga suprafață a Poloniei este de 312.679 km², situând acest stat pe poziția 70 în lume din punct de vedere al suprafeței. Polonia are o populație de 38,5 milioane de locuitori, concentrați, în principal, în orașe și municipii mai mari, precum capitala istorică – Cracovia, și cea actuală – Varșovia.

VA URMA