duminică, 17 mai 2020

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU LUNI 18 MAI 2020

Astăzi se împlinesc 19 ani de când a plecat dintre noi pentru totdeauna soacra mea Felicia Pănculescu! Dumnezeu să o odihnească în pace!

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Mc Petru, Dionisie și Paulin



Viaţa Sfântului Mucenic Dionisie
  În vremea prigonirii Bisericii lui Dumnezeu, când ostaşii lui Hristos îşi puneau sufletele pentru Domnul lor şi când tot pământul se roşea cu sângele mucenicilor, atunci un tânăr frumos cu numele Petru, tare la trup şi viteaz cu duhul în sfânta credinţă creştinească, a fost prins în Lampsac, cetatea Elespontului, şi adus la Opidim ighemonul, spre cercetare. Deci ighemonul 1-a întrebat pe el: „Creştin eşti?" Petru a răspuns: „Cu adevărat sunt creştin". Ighemonul a zis: „Iată, ai înaintea ochilor poruncile nebiruiţilor împăraţi; deci jertfeşte marii zeiţe Venera". Tânărul răspunse: „Mă minunez, o, ighemoane, că voieşti a mă îndemna să mă închin unei femei spurcate şi desfrânate, care a făcut atâtea fapte urâte, încât este ruşine a le şi pomeni. Oare voi nu pedepsiţi acum pe cei ce îndrăznesc să facă acel fel de desfrânări, pe care le-a făcut zeiţa voastră? Dacă voi o numiţi pe aceea arătată curvă, apoi cum să mă închin şi să-i aduc jertfa celei atât de spurcate şi desfrânate? Mie mi se cade să mă închin lui Dumnezeu Cel viu şi adevărat, împăratul tuturor veacurilor, lui Hristos Domnul meu, şi Lui să-I aduc jertfă de rugăciune, de umilinţă şi de laudă".
Acestea auzind ighemonul, a poruncit să-1 întindă pe roată şi să-i muncească trupul cu lemne şi cu fiare, sfărâmându-i oasele. Iar robul lui Dumnezeu, cu cât era muncit mai mult, cu atât se arăta mai tare şi viteaz în puterea lui Hristos, Care îl întărea. Şi râdea de nebunia ighemonului şi, ridicându-şi ochii spre cer, zicea: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mi-ai dat atâta tărie şi răbdare! Invredniceşte-mă pe mine până la sfârşit să biruiesc pe vrăjmaşul cel prea păgân". După aceasta, văzând ighemonul că nu poate să biruiască cu muncile pe acel viteaz tânăr creştin - pe Sfântul Petru a poruncit să-i taie capul cu sabia.
În acea vreme, un oarecare Dionisie, bărbat creştin, a fost prins şi ţinut legat în temniţă. Apoi ighemonul, voind să se ducă din Lampsac în Troada, care se învecina cu Elespontul, au fost aduşi la el doi ostaşi prinşi de păgâni, cu numele Andrei şi Pavel, cu credinţa creştini şi de neam din Mesopotamia. împreună cu ei a fost adus şi un oarecare Nicomah, care striga neîncetat cu glas mare şi zicea: „Sunt creştin".
Iar ighemonul, văzând pe Nicomah mărturisind că este creştin, a întrebat pe Andrei şi pe Pavel: „Voi ce ziceţi?" Ei au răspuns: „Şi noi tot creştini suntem". Ighemonul a zis către Nicomah: „Jertfeşte zeilor, după porunca împăratului!" Nicomah răspunse: „Nu ştii că creştinii nu aduc jertfe dracilor?" Atunci ighemonul a poruncit îndată să-1 spânzure gol la muncire şi să-i chinuiască trupul, bătându-1 şi strujindu-1 cu unghii de fier. Şi fiind muncit Nicomah astfel, când era aproape de sfârşitul său şi urma să câştige cununa pe care o avea acum ca şi în mâinile sale, deodată a pierdut-o; pentru că, schimbându-se din mărturisirea cea bună, s-a lepădat de Hristos şi a strigat, zicând: „Eu niciodată n-am fost creştin şi sunt gata a jertfi zeilor". Deci îndată au încetat a-1 munci şi l-au scos de la muncire. Şi când ticălosul acela călcător de lege a adus jertfă idolilor şi s-a închinat lor, îndată a căzut asupra lui diavolul şi 1-a trântit la pământ. Şi se îndrăcea Nicomah muşcându-şi limba cu dinţii şi curgându-i spume de sânge, până ce rău şi-a lepădat ticălosul său suflet!
Pe când se întâmpla aceasta, o creştină oarecare, fecioară de 16 ani, cu numele Cristina, a strigat din popor către cel ce se îndrăcea, zicând: „O, ticălosule şi pierdutule om, de ce pentru un scurt ceas, ţi-ai dobândit munca cea veşnică şi nespusă?"
Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit să prindă îndată pe acea fecioară şi s-o aducă la el. Apoi a întrebat-o: „Eşti creştină?" Fecioara răspunse: „Sunt creştină şi plâng pentru pierderea acelui om ticălos, care n-a răbdat muncile cele de puţină vreme, ca astfel să poată câştiga odihna cea veşnică". Ighemonul a grăit către dânsa: „Iată el, jertfind zeilor, şi-a câştigat acum odihna, însă pentru ca voi, creştinii, să nu râdeţi de dânsul, de aceea Atena şi Venera cea mare au voit să-1 răpească de aici; deci, voiesc ca să aduci şi tu jertfa zeilor acestora, ca să nu fii batjocorită cu ruşine şi arsă de vie în foc". Sfânta răspunse: „Dumnezeul meu este mai mare decât tine! De aceea, nu mă tem de îngrozirile tale, pentru că nădăjduiesc spre Dânsul că mă va apăra şi-mi va da răbdare în toate".
Atunci ighemonul a poruncit s-o dea la doi tineri desfrânaţi, ca s-o batjocorească şi s-o spurce; iar pe Andrei şi pe Pavel a poruncit să-i arunce în temniţă, unde era şi Dionisie. Deci tinerii cei fără de ruşine, luând pe curata şi sfânta fecioară a lui Dumnezeu, au dus-o cu bucurie la locuinţa lor, voind să-şi săvârşească pofta. Dar, când au dus-o în casa lor, îndată s-a stins în trupurile lor focul cel firesc al desfrânării şi au murit mădularele cele de poftă; şi, silindu-se până la miezul nopţii s-o batjocorească, nimic n-au sporit. Iar la miezul nopţii s-a arătat lângă fecioară un tânăr prealuminos şi toată casa s-a umplut de o lumină negrăită; iar tinerii aceia au căzut de frică ca morţi şi, abia venindu-şi în simţiri, s-au plecat la picioarele sfintei şi stăruiau să se roage lui Dumnezeu pentru dânşii, ca să nu-i ajungă vreun rău. Iar ea, ridicându-i, le-a zis: „Nu vă temeţi! Dar să ştiţi că tânărul pe care l-aţi văzut, acela este sfântul înger, care a fost trimis de Hristos Dumnezeul meu la mine, spre păzirea fecioriei mele, fiind gata ca îndată să omoare pe toţi, care vor îndrăzni a se atinge de mine". Şi astfel sfânta fecioară a rămas curată, păzită fiind de Dumnezeu.
Iar a doua zi, tot poporul cetăţii, fiind îndemnat de popii păgâneşti, s-a dus la ighemon şi a cerut să le dea în mâinile lor pe creştinii cei ţinuţi în temniţă. Iar ighemonul, scoţând pe cei legaţi, pe Dionisie, Andrei şi Pavel, le-a zis: „Vi se cade să aduceţi jertfă marii zeiţe Atena". Iar sfinţii au răspuns: „Nici pe Atena, nici pe oricare alt diavol cinstit de voi nu-1 ştim, nici n-am cinstit vreodată pe alt Dumnezeu, afară de Dumnezeul nostru, Iisus Hristos". Auzind poporul aceste cuvinte ale sfinţilor mucenici, a strigat către ighemon, ca să-i dea pe aceştia în mâinile lor, că hulesc pe zeii lor. Deci ighemonul a poruncit mai întâi să-i bată pe mucenici şi după aceea să-i dea poporului.
Iar ei legând cu funii de picioare pe sfinţi, i-au târât cu mult zgomot după cetate, ca acolo să-i omoare cu pietre. Iar pe când îi ucideau pe sfinţii mucenici, Sfânta fecioară Cristina, înştiinţându-se de aceasta, a alergat la acel loc, strigând şi plângând, şi a căzut peste sfinţii ce se ucideau, zicând: „Să mor şi eu cu voi pe pământ, ca să pot vieţui împreună cu voi în cer". Şi s-a adus la cunoştinţă ighemonului, că fecioara care a fost dată spre batjocură, a fost izbăvită din mâinile desfrânaţilor de un tânăr luminos; deci, scăpând, a căzut pe trupurile creştinilor care erau omorâţi.
Atunci ighemonul a poruncit s-o tragă la o parte şi s-o omoare cu sabia. Astfel, aceşti sfinţi mucenici, luptându-se împreună împo­triva diavolului, a lumii şi a lui Opidim ighemonul, s-au învrednicit a fi biruitori cu ajutorul lui Hristos. Au fost omorâţi atunci: Sfântul Petru cu felurite munci; Sfinţii Dionisie, Andrei şi Pavel, cu pietre; iar Sfânta fecioară Cristina, cu sabia. Acestea s-au făcut în Lampsac, pe vremea împărăţiei lui Deciu.
Iar Sfinţii Mucenici Eraclie, Paulin şi Venedim erau cetăţeni ai Atenei şi acolo au propovăduit cu multă îndrăzneală pe Hristos, îndemnând pe toţi păgânii să se depărteze de la deşarta slujire de idoli şi să se boteze în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Pentru aceea i-au prins şi i-au dat stăpânitorului Atenei. Şi cercetaţi fiind, au mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Făcătorul a toată făptura; iar pe idoli i-au numit pietre nesimţite, lemne şi lucruri făcute de mâini omeneşti. Deci au fost munciţi cu multe feluri de munci; iar mai pe urmă, fiind aruncaţi într-un cuptor înfocat, s-au sfârşit şi au luat cununile cele nestricăcioase de la Hristos Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
Dintre aceştia sfântul Petru era din oraşul ce se cheamă Lampsac. Adunându-se la Dacno, domnul cetăţii evridinilor, a silit pe sfântul Petru ca să jertfească Afroditei, şi nevrând acesta să se supună, ci mărturisind pe Hristos Dumnezeu, i-au zdrobit tot trupul cu legături, cu lemne şi cu roate. Pentru aceasta în timpul chinurilor şi-a dat duhul şi a luat de la Dumnezeu cununa nevoinţei. Iar Pavel şi Andrei se trăgeau cu neamul din Mesopotamia, şi fiind ostaşi sub zisul Dacno, s-au dus la Atena cu el. Şi fiind prinşi acolo Dionisie şi Hristina, Pavel şi Andrei i-au luat asupra lor să-i păzească, dar mai apoi ei au poftit pe sfânta Hristina, care era fecioară şi frumoasă şi în vârstă de nuntă, ca să se împreune cu dânşii spre păcat. Iar ea neînduplecându-se nici de cum, în loc să o silească ei şi-au schimbat gândul datorită învăţăturilor ei, şi au crezut în Hristos. Pentru aceasta Pavel, Andrei şi Dionisie au fost ucişi şi îngropaţi de mulţimea pietrelor azvirlite asupra lor; iar sfânta Hristina aruncându-se peste ei, i s-a tăiat capul.
Patimirea sfintilor mucenici dupa Sinaxarul parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras din Muntele Athos.
Iraclie, Paulin şi Venedim erau din Atena şi propovăduind cuvântul Evangheliei îndemnau pe păgâni şi pe închinătorii la idoli să se întoarcă de la deşertăciunea şi înşelăciunea idolilor. Pentru aceasta au fost prinşi şi duşi la stăpânitorul. Acesta după ce mai întâi i-a bătut cumplit şi a încercat şi alte multe chinuri, şi fiindcă s-au păzit nevătămaţi prin puterea lui Dumnezeu, pentru aceea la sfârşit le-a tăiat capetele, şi aşa au luat fericiţii cununa muceniciei.

VA URMA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...