MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 30 IUNIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (B. Decese, Sărbători); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI
B.
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (B. Decese, Sărbători); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI
B.
Decese
· 350: Uzurpatorul tronului Imperiului Roman, Nepotianus (Flavius Popilius Nepotianus), nepotul imparatului Constantin I, este ucis dupa 23 de zile de domnie in fruntea Imperiului Roman, de trupele rivalului sau Magnetius, conduse de generalul Marcellinus. Flavius Magnentius, fost căpitan al gărzilor împăratului Constant I s-a proclamat împărat în 349 l-a invins pe Constant, care a pierit dupa fuga sa în anul 350, dupa care a mers asupra Romei unde l-a învins și l-a ucis pe Nepotianus, un alt uzurpator, și i-a propus imparatului Constantius al II-lea, fiul lui Constantin cel Mare, să-l recunoască Împărat al Occidentului. Uzurpatorul Magnentius a fost la randul sau inlaturat de Constantiu al II-lea si s-a sinucis
· 1522: Se stinge din viaţă Johannes Reuchlin, filolog şi filosof german, fondator al filologiei clasice germane, expert în limbi şi tradiţii antice (latină, greacă şi ebraică) (29 ian. 1455-30 iun.1522). A fost un autor de scrieri oculte si a publicat lucrările De Verbo Mirifico (1494) sau De Arte Cabbalistica (1517). Numele său a fost grecizat de către prietenii săi italieni în Capnion (Καπνίων), iar el se numea adesea ca Phorcensis.
· 1559: Este ranit mortal regele Henric al II- lea al Frantei. Cu ocazia dublei nunti a printesei Elisabeta a Franței cu Filip al II-lea al Spaniei și a Margaretei de Franța, sora regelui, cu ducele de Savoia, la Paris este organizat un turnir. În timpul acestui turnir, regele Henric al II-lea a fost grav rănit de Contele de Montgomery, căpitan din Garda scoțiana si in ciuda ingrijirilor primite de la medici, intre care se numara si celebrul chirurg Ambroise Pare, regele va muriîn agonie in ziua de 10 iulie 1559.
· 1606: A murit domnitorul Moldovei Ieremia Movila. Ieremia Movilă (Moghilă) a fost domnitor al Moldovei in perioada august 1595 – mai 1600 si septembrie 1600-30 iunie 1606. Mama sa, Maria, era fiica lui Petru Rares. A fost recunoscut ca domn de turci cărora le plătea tribut si a fost detronat de Mihai Viteazul, care a luat domnia Moldovei în mai 1600. Movila si-a recuperat tronul cu ajutorul polonezilor în septembrie 1600, când Mihai a fost învins în batalia de la Miraslau in Transilvania. Polonezii au intrat și în Muntenia , l-au învins pe Mihai la Teleajen în 12 octombrie 1600, și l-au pus pe tronul Munteniei pe Simion, fratele lui Ieremia. În timpul domniei lui Ieremia Movila a fost ridicată Manastirea Sucevita, pe locul unui lăcaș de cult mai vechi, din lemn. Ctitoria a devenit ulterior necropola familiei Movilă. Cand s-a stins din viaţă l-a lăsat ca domn, aşa cum îi făgăduise şi Poarta, pe fiul său Constantin. Boierii însă le-au cerut otomanilor ca voievod pe Simion Movilă, sub pretextul că fiul răposatului domn era prea tânăr. O instrucţiune papală din 2 ianuarie 1596 îl caracteriza astfel pe domnul Moldovei, Ieremia Movilă: “…de neam crăiesc, preţuit pentru vitejia şi vrednicia sa, şi pentru nobleţea sângelui său”.
· 1660: William Oughtred, matematican englez (n. 1575). Lui i se atribuie crearea în 1622 a riglei de calcul, invenţie care a avut la bază logaritmii descoperiţi de John Napier şi scala logaritmică descoperită de Edmund Gunter. Printre alte preocupări ale lui Oughtred s-au numărat astrologia şi alchimia. De asemenea, Oughtred a introdus semnul ”×” pentru operaţia de înmulţire si prescurtările sin şi cos pentru funcţiile trigonometrice sinus şi cosinus.
* 1817: Abraham Gottlob Werner (n. 25 septembrie 1749 – d. 30 iunie 1817) a fost un geolog german care a enunțat o teorie despre stratificareascoarței terestre și a avansat o variantă a istoriei Pământului care, mai târziu, a fost denumită Neptunism.
* 1817: Abraham Gottlob Werner (n. 25 septembrie 1749 – d. 30 iunie 1817) a fost un geolog german care a enunțat o teorie despre stratificareascoarței terestre și a avansat o variantă a istoriei Pământului care, mai târziu, a fost denumită Neptunism.
| Abraham Gottlob Werner | |||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||
· 1882: Charles Guiteau a fost spanzurat in Washington D.C. , pentru asasinarea presedintelui SUA, James Garfield.
* 1896: August Kanitz (n. 25 aprilie 1843, Lugoj - d. 30 iunie 1896, Cluj) a fost un botanist, algolog, micolog, pteridofitolog, profesor universitar, membru al Academiei de Științe din Ungaria și membru corespondent al Academiei Române, șvab bănățean de origine evreiască (ulterior convertit la creștinism) care s-a identificat în timpul vieții din ce în ce mai mult cu națiunea maghiară. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Kanitz.
August Kanitz
* 1896: August Kanitz (n. 25 aprilie 1843, Lugoj - d. 30 iunie 1896, Cluj) a fost un botanist, algolog, micolog, pteridofitolog, profesor universitar, membru al Academiei de Științe din Ungaria și membru corespondent al Academiei Române, șvab bănățean de origine evreiască (ulterior convertit la creștinism) care s-a identificat în timpul vieții din ce în ce mai mult cu națiunea maghiară. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Kanitz.
În anii 1850 a absolvit liceul la Timișoara, unde a luat bacalaureatul în iunie 1860. În 1861 a început să studieze medicina și științele naturale la Universitatea din Viena sub profesorii Franz Unger, Eduard Frenzl și August Neilreich Neilreich.[1] În acest timp a scris Geschichte der Botanik in Ungarn („Istoria botanicii în Ungaria”, 1863) și Versuch einer Geschichte der Ungarischen Botanik („Încercarea unei istorii a botanicii maghiare”, 1865).[2] A primit doctoratul (dr. phil.) însă la propunerea renumitului savant și profesor universitar Hugo von Mohl (1805-1872) la Universitatea din Tübingen.
În 1864 a întreprins excursii de studiu prin Slavonia, Germania, Franța, Belgia, și Olanda și a participat la „Congresul Botanic din Paris” în 1867. Din 1869 până în 1872 a fost angajat ca profesor de istorie naturală la școala agricolă superioară din Mosonmagyaróvár, dar a renunțat la acest post după un an pentru a vizita în 1871 cu o bursă de călătorie de stat Italia, pentru a studia grădinile botanice și muzeele.[3]
La vârsta de abia 29 de ani, în octombrie 1872, a fost numit profesor universitar de botanică la Universitatea din Cluj, unde a instituit grădina botanică și a amenajat un herbar universitar, iar În 1877 a fondat jurnalul științific Magyar Növénytani Lapok („Jurnal al botanicii maghiare”), pe care l-a editat până în 1892.[4][5]
În 1866 a publicat o lucrare despre flora Slavoniei, în 1877 una pe cea a Muntenegrului, Bosniei și Serbiei, iar, între 1879 și 1881, una despre cea a României. Pentru ultima sa opera a fost ales (1880) membru al Academiei de Științe din Budapesta precum membru corespondent al Academiei Române (1882) și a devenit cavaler al Ordinului „Coroana României”. Cândva în acești ani a convertit la creștinism.[2]
Pe lângă multe alte lucrări științifice, savantul a scris pentru prima dată o schiță a istoriei botanicii maghiare, iar din 1877 până în 1892 a publicat marea sa operă Magyar Növénytani Lapok, o enciclopedie botanică în 15 volume. Moartea sa timpurie a fost efectuată de o insuficiență cardiacă fatală. A fost înmormântat după o ceremonie romano-catolică în Cimitirul Hajongard pentru odihna veșnică
Selecție de publicații:
- Sertum florae territorii Nagy-Kőrösiensis, în: Verhandlungen der Zoologisch-Botanischen Gesellschaft in Wien, Viena 1862
- Bemerkungen über einige ungarische botanische Werke, în: Verhandlungen der Zoologisch-Botanischen Gesellschaft in Wien, Viena 1862
- Reliquiae Kitaibelianae Viena 1862-1863.
- Geschichte der Botanik in Ungarn, Hanovra 1863
- Versuch einer Geschichte der ungarischen Botanik, Halle 1865
- Die Vegetationsverhältnisse der ungarischen Länder, 1865
- Die bisher bekannten Pflanzen Slavoniens, Viena 1866
- Übersicht der Pflanzengeograpfischen Verhältnisse Ungarns, Siebenbürgens, Dalmatiens, Kroatiens und Slavoniens, Regensburg 1867
- Reise-Erinnerungen; nach Italien, Innsbruck, Padua Viena 1872
- Über Urtica oblongata Koch, nebst einigen Andeutungen über andere Nesselarten, Viena 1872
- Einige Probleme der allgemeinen Botanik, Regensburg, 1873
- A természetes növényrendszer áttekintése, Kolozsvár, 1874
- Catalogus cormophytorum et anthophytorum Serbiae, Bosniae, Hercegovinae, Montis Scodri, Albaniae hucusque cognitorum, 1877 (împreună cu Paul Friedrich August Ascherson)
- Lobeliaceae - Flora Brasiliensis fasc. LXXX, cu 7 plăci, Leipzig 1878
- Magyar növénytani lapok, 15 volume, Editura Nyomatott K. Papp Miklósnál, Cluj 1877-1885
- Plantae Romaniae hucusque cognitae, Cluj 1879-1881
- Reliquiae Grisebachianae: Flora Europaea, Cluj, 1882
- Botanische Ergebnisse der innerasiatischen Expedition des Grafen Béla Széchenyi, Budapesta 1885
- A növénytannak magyar nyelven való műveléséről, Cluj 1887
- Fundamenta rei herbariae generalis, 1889-1893
- Cardinal-Erzbischof Dr. Ludwig Haynald als Botaniker, Budapesta 1890
August Kanitz Membru corespondent al Academiei Române | |||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||
.svg){kind=small}
· 1919: John William Strutt, lord Rayleigh (n. , Maldon, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. , Witham, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) a fost un fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizicăîn 1904, pentru investigațiile sale asupra densităților celor mai importante gaze și pentru descoperirea argonului ca o consecință indirectă a acestor studii. A fost al III-lea baron Rayleigh, moștenind titlul nobiliar de la tatăl său.
Unitatea Rayl de măsurare a impedanței acustice specifice este numită după el.
John William Strutt Rayleigh a fost profesor universitar la Cambridge și Londra. A avut contribuții la teoria sunetelor (rezonanța) și a difuziunii moleculare a luminii (împrăștiere, polarizare). A studiat, între altele, propagarea undelor (legea lui Rayleigh) și a explicat culoarea albastră a cerului; împreună cu William Ramsay a descoperit în 1894, elementul chimic argon; a dat o valoare numărului lui Avogadro. În electricitate a definit unitatea de măsură a rezistenței electrice "ohmul".[15]. În anul 1904 a primit Premiul Nobel pentru Fizică.
· 1948: A murit Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog, fondator al „Revistei române de stomatologie” (1937) şi al Societăţii române de stomatologie (1938), organizator al Şcolii de surori de stomatologie (1941) şi al Şcolii de tehnicieni dentari (1943) din Bucureşti; (n. 2 martie 1899).
* 1958: Wallace Fox (9 martie 1895 – 30 iunie 1958) a fost un regizor american. A regizat 84 de filme în perioada 1927 - 1953.
Filmografie (selecție)
- The Ridin' Renegade (1928)
- Bowery Blitzkrieg (1941)
- The Corpse Vanishes (1942)
- Let's Get Tough! (1942)
- Bowery at Midnight (1942)
- 'Neath Brooklyn Bridge (1942)
- The Girl from Monterrey (1943)
- The Great Mike (1944)
- Career Girl (1944)
- Brenda Starr, Reporter (1945)
- Docks of New York (1945)
- Mr. Muggs Rides Again (1945)
- Pillow of Death (1945)
- The Vigilante (1947)
- Jack Armstrong (1947)
- The Gay Amigo (1949)
Wallace Fox Date personale Născut 9 martie 1895
Purcell, OklahomaDecedat (63 de ani)
Hollywood, CaliforniaCetățenie 
SUA 
Ocupație regizor de film Activitate Ani de activitate 1913-1922
.svg){kind=small}
· 1961: Moare Lee De Forest, pionier american al radio-televiziunii, inventator al triodei cu vid in 1907, care a facut astfel posibila realizarea primului aparat de radio-receptie din lume.
· 1962 - A murit prozatorul Jordan B. (n.22.02.1903).
* 1962: Prințesa Helena Adelaide de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[1][2] (1 iunie 1888 - 30 iunie 1962) a fost a treia fiică a lui Friedrich Ferdinand, Duce de Schleswig-Holstein și a soției sale, Prințesa Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg.[1][2] A fost prințesă a Danemarcei prin căsătoria cu Prințul Harald.
* 1962: Prințesa Helena Adelaide de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[1][2] (1 iunie 1888 - 30 iunie 1962) a fost a treia fiică a lui Friedrich Ferdinand, Duce de Schleswig-Holstein și a soției sale, Prințesa Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg.[1][2] A fost prințesă a Danemarcei prin căsătoria cu Prințul Harald.
Prințesa Helena a fost simpatizantă a nazismului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial iar după război a fost exilată din Danemarca.
Helena Adelaide s-a căsătorit cu Prințul Harald al Danemarcei, al patrulea copil și al treilea fiu al regelui Frederic al VIII-lea al Danemarceiși al soției sale, Prințesa Louise a Suediei și Norvegiei[1][2] la 28 aprilie1909 la Glücksburg, Schleswig-Holstein, Germania.[1][2] Helena Adelaide și Harold au avut cinci copii[1][2]:
- Prințesa Feodora Louise Caroline Mathilde Viktoria Alexandra Frederikke Johanne a Danemarcei (3 iulie 1910 – 17 martie 1975). S-a căsătorit cu vărul ei primar, Prințul Christian de Schaumburg-Lippeși a avut copii.
- Prințesa Caroline-Mathilde Louise Dagmar Christiane Maud Augusta Ingeborg Thyra Adelheid a Danemarcei (27 aprilie 1912 – 12 decembrie 1995). S-a căsătorit cu vărul ei primar, Prințul Knud al Danemarcei și a avut copii.
- Prințesa Alexandrine-Louise Caroline-Mathilde Dagmar a Danemarcei (12 decembrie 1914 – 26 aprilie 1962). S-a căsătorit cu contele Luitpold de Castell-Castell și a avut copii.
- Prințul Gorm Christian Frederik Hans Harald al Danemarcei (24 februarie 1919 – 26 decembrie 1991). Necăsătorit și fără copii.
- Prințul Oluf Christian Carl Axel al Danemarcei (10 martie 1923 – 19 decembrie 1990). Și-a pierdut titlu și a devenit contele Christian de Rosenborg după căsătoria cu Annie Helene Dorrit Puggard-Müller și cu Lis Wulff-Juergensen. A avut copii.
Prințesa Helena a devenit foarte nepopulară în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial din cauza simpatiei ei pentru ocupația germană și pentru partidul nazist după ce Germania a ocupat Danemarca în 1940. Mișcarea de rezistența daneză a declarat că Prințesa Helena a fost singura membră a casei regale daneze care a trădat Danemarca: ea a primit și a distrat pe germani acasă la ea și a participat la petreceri organizate de germani la Gesandtskab.[3]
În 1942, ea a făcut eforturi pentru a-l convinge pe Prințul Knud al Danemarcei să-l convingă pe monarh să permită membrilor naziști să devină membri ai guvernului danez.[4]
După război, Prințesa Helena nu a fost adusă la proces fiind membră a casei regale însă a fost exilată din Danemarca la 30 mai 1945 și plasată sub arest la Castelul Glücksburg din Germania.[4] I s-a permis să se întoarcă în Danemarca la moartea soțului ei în 1949.
· 1971: Viktor Patsayev, Georgi Dobrovolski și Vladislav Volkov, cosmonauți pe nava Soiuz 11
· 1975: Miron Nicolescu (n. 27 august 1903, Giurgiu - d. 30 iunie 1975, București) a fost un matematician român, membru titular al Academiei Române.
Matematicianul Miron Nicolescu
Născut la Giurgiu, a urmat cursurile liceului Matei Basarab din București. După terminarea studiilor la Facultatea de Matematică a Universității București în 1924, a plecat la Paris, unde s-a înscris la École Normale Supérieure și la Sorbona. În 1928 și-a luat doctoratul, cu teza „Fonctions complexes dans le plan et dans l'espace”, sub îndrumarea lui Paul Montel. După întoarcerea în România, a predat la Universitatea din Cernăuți până în 1940, când a fost numit profesor la Universitatea din București.
În 1936 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1953 membru titular. În 1963 a devenit director al Institutului de Matematică al Academiei Române. Din 1966 până la deces a fost președinte al Academiei Române.
A fost membru corespondent al Academiei de Științe din Româniaîncepând cu 21 decembrie 1935 și membru titular începând cu 28 mai 1938[2].
La Congresul Internațional al Matematicienilor de la Vancouver, Canada în 1974 a fost ales vice-președinte al „International Mathematical Union”.
Prin colaborarea sa cu Solomon Marcus, Nicolescu are număr Erdős2. La Giurgiu există o stradă care poartă numele academicianului Miron Nicolescu
| Miron Nicolescu | |||
 Matematicianul Miron Nicolescu | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 27 august 1903 Giurgiu, România | ||
| Decedat | 30 iunie 1975, (72 de ani) București, Republica Socialistă România | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România | ||
| Ocupație | matematician | ||
| Activitate | |||
| Alma mater | Facultatea de Științe din Paris[*] Colegiul Național Matei Basarab Universitatea din București École Normale Supérieure[1] | ||
| Organizație | Universitatea din București Universitatea din Cernăuți Institutul de Matematica "Simion Stoilow"[*] | ||
| Cunoscut pentru | Președinte al Academiei Române. | ||
| Profesor pentru | Ciprian Foiaș, Solomon Marcus | ||
| |||
 Membru al Academiei de Științe din România | |||
Matematicianul Miron Nicolescu
· 1977: A murit istoricul Ştefan Meteş; studii de istorie socială şi în domeniul istoriei Bisericii; director al Arhivelor Statului din Cluj (1922-1947); arestat şi deţinut la Sighet (1950-1955); membru corespondent al Academiei Române din 1919; (n. 1887).
A urmat studiile la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov (1901 - 1909), Institutele teologice din Arad, Sibiu și Caransebeș (1909 - 1912) și la Universitatea din București - Facultatea de Litere și Filosofie (1912-1914), învățător în Geomal (1914 - 1916). Meteș a fost apoi învățător și preot paroh în Boholt, Hunedoara (1916 - 1922), director al Arhivelor Statului din Cluj(1922 - 1947), organizând această instituție.
A fost deputat în primul Parlament al României întregite, mai târziu subsecretar de stat în Ministerul lnstrucțiuni și membru corespondent al Academiei Române (1919). În timpul regimului comunist, a fost deținut mai mulți ani în închisoarea de la Sighet. A publicat Iucrări despre istoria Bisericii românești din Ardeal și studii de istorie socială și locală.
A urmat studiile la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov (1901 - 1909), Institutele teologice din Arad, Sibiu și Caransebeș (1909 - 1912) și la Universitatea din București - Facultatea de Litere și Filosofie (1912-1914), învățător în Geomal (1914 - 1916). Meteș a fost apoi învățător și preot paroh în Boholt, Hunedoara (1916 - 1922), director al Arhivelor Statului din Cluj(1922 - 1947), organizând această instituție.
A fost deputat în primul Parlament al României întregite, mai târziu subsecretar de stat în Ministerul lnstrucțiuni și membru corespondent al Academiei Române (1919). În timpul regimului comunist, a fost deținut mai mulți ani în închisoarea de la Sighet. A publicat Iucrări despre istoria Bisericii românești din Ardeal și studii de istorie socială și locală.
Opera
- Serban Vodă Cantacuzino și Biserica românească din Ardeal, Vălenii de Munte, 1915, 54 pagini
- Relațiile comerciale ale Țării Românești cu Ardealul până în veacul al XVIIIlea, Sighișoara, 1920, 272 pagini
- Activitatea istorică a lui Nicolae lorga, București, 1921, 416 pagini
- Relațiile mitropolitului Andrei Șaguna cu românii din Principatele Române, Arad, 1925, 62 pagini
- Viata bisericească a românilor din Țara Oltului, Sibiu, 1930, 144 pagini
- Situația economică a românilor din Țara Făgărașului, vol. I, Cluj, 1935
- Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII-XX. (Cercetări de demografie istorică). Editura științifică. București, 1971, 438 pagini
| Ștefan Meteș | |
 Ștefan Meteș | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | (90 de ani) |
| Cetățenie | România |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | istoric |
| Activitate | |
| Alma mater | Facultatea de Litere a Universității din București |
Modifică date / text  | |
| Membru corespondent al Academiei Române |
|---|
· 1981 - A încetat din viaţă poetul Alexandru Grigore. (n. 1 septembrie 1940)
* 1985: Mihai Flamaropol, (n. , București, România – d. , București, RS România) a fost un jucător de fotbal și hocheist român. Mihai Ionescu îl caracterizează în cartea „101 idoli ai gazonului” ca fiind „înalt, subțire, ca înfățișare star de cinema, cu un mers ușor legănat, alură de decatlonist, cu o ținută vestimentară ireproșabilă, mereu în pas cu moda”.
Fotbalul l-a început la 12 ani la echipa de cartier Gloria, iar hocheiul la 17 ani la Telefoanele. La 19 ani s-a transferat la Juventus, unde a jucat între anii 1938 și 1947 (unde a devenit golgeter al primului campionat postbelic)[1] atât ca hocheist cât și ca fotbalist, alternând sporturile în funcție de sezon. La 32 de ani, Mihai Flamaropol devenind jucător de fotbal la CCA și în același timp jucător de bază în echipa de hochei a aceluiași club, unde a devenit ulterior și antrenor, până la 40 de ani. După retragere, s-a consacrat carierei de antrenor de hochei, reușind performanțe notabile cu Steaua București (5 titluri de campioană națională - în 1953, 1955, 1956, 1958 și 1959), Dinamo și cu echipa națională. După anul 1975, Mihai Flamaropol a devenit scriitor, povestind din experiența de jucător și antrenor. S-a stins din viață pe 30 iunie 1985, fiind înmormântat la cimitirul Bellu. Astăzi, patinoarul Clubului Sportiv al Armatei "Steaua" (fosta CCA) poartă numele de Mihai Flamaropol.
Cărți publicate
- Hochei pe gheață (1962)
- 50 de ani de hochei în România (1976)
- Amintiri din fotbal și hochei (1981)
- Fotbal (1984)
- Fotbal - cadran mondial (1984)
- Fotbal - cadran românesc (1986)
- Însemnările unui sportiv
· 1989: Vasile Petre Jitariu (n. 11 mai 1905, Giulești, Neamț - d. 30 iunie 1989, Iași) a fost un biolog român membru titular (1974) al Academiei Române.
A urmat școala primară în satul natal, tatăl său, Vasile Jitariu, fiind învățător, și apoi face studiile secundare la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni obținând bacalaureatul în 1924. Urmează studiile superioare la Facultatea de Științe Naturale din Iași și face o specializare (1938 - 1939) la Göttingen.[1]
Cariera didactică a început-o în 1930, ca asistent universitar la Laboratorul de fiziologie generală și comparată al Universității „Al.I. Cuza” din Iași, fiind apoi numit profesor titular în 1947, Profesor universitar emerit în 1969 și ocupând postul de Decan al Facultății de Științe naturale-Geografie a Universității „Al.I. Cuza” timp de 13 ani.[1]
A înființat și organizat Centrului de cercetare și de practică a studenților la Stațiunea „Stejarul” de la Pângărați, județul Neamț. Activitatea științifică a fost axată pe studii de fiziologie:
- fiziologia mediului intern, îndeosebi rolul fibrogenului în realizarea tensiunii superficiale a sîngelui;
- fiziologia cardio-vasculară;
- fiziologia hepatică;
- fiziologia sistemului nervos la animale și om;
- fiziologia metabolismului animal.
Rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări și studii. De numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de biocuantă.
| Membru titular al Academiei Române |
|---|
| Vasile Petre Jitariu | |
 Vasile Petre Jitariu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 11 mai 1905 Giulești, Neamț, România |
| Decedat | 30 iunie 1989 , (84 de ani) Iași, Republica Socialistă România |
| Căsătorit cu | Matilda Jitariu |
| Naționalitate | Română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | biolog |
| Activitate | |
| Rezidență | România |
| Domeniu | Biologie |
| Societăți | Academia Română Președinte al Filialei Iași a Academiei Române |
· 1990 - A murit scriitorul american Irving Wallace (n.19.03.1916).
· 1993: A încetat din viaţă baritonul roman Octav Enigărescu (n. 1924). Angajat de prima scena lirica a tarii- Opera Romana din Bucuresti- Octav Enigarescu se inscrie printre interpretii romani de frunte. Ii sunt conferite titlurile de “Artist emerit” si laureat al Premiului de Stat.
A obtinut premii la concursuri internationale (Bucuresti 1953, Praga 1954). A cantat in numeroase turnee in Franta, U.R.S.S.,Belgia, Cehoslovacia, Bulgaria, Italia, R.D.Germana, Ungaria, Anglia, Irlanda, R.F.Germania, Iugoslavia, Grecia, Turcia. În prezent, Școala de Arte din Târgoviște îi poartă numele.
A obtinut premii la concursuri internationale (Bucuresti 1953, Praga 1954). A cantat in numeroase turnee in Franta, U.R.S.S.,Belgia, Cehoslovacia, Bulgaria, Italia, R.D.Germana, Ungaria, Anglia, Irlanda, R.F.Germania, Iugoslavia, Grecia, Turcia. În prezent, Școala de Arte din Târgoviște îi poartă numele.
* 1995: Nazari Iaremciuk, întâlnit și sub forma Nazari Iaremciuc (în ucraineanăНазарій Назарович Яремчук) (n. 30 noiembrie 1951, satul Revna pe Ceremuș, astăzi cartier al orașului Vijnița, regiunea Cernăuți, RSS Ucraineană - d. 30 iunie 1995, Cernăuți) a fost un renumit cântăreț huțuldin Ucraina, care a primit titlul de Artist al poporului din RSS Ucraineană (1987).
S-a născut în satul Revna pe Ceremuș (în ucraineană Рівня, transliterat: Rîvnia, astăzi cartier al orașului Vijnița) din raionul Vijnița (regiunea Cernăuți, RSS Ucraineană), într-o familie de țărani. Era al patrulea copil al familiei. Tatăl său cânta ca tenor în corul bisericii.
A absolvit în 1963 școala primară din satul natal, iar mai târziu a urmat studii la Liceul din Vijnița. În anul 1969, după absolvirea liceului, a dat examen de admitere la Facultatea de Geografie a Universității din Cernăuți, dar nu a reușit să devină student. În același an s-a angajat ca seismolog la Institutul Geologic din Ucraina de Vest. Cu acordul comandantului militar al institutului, a urmat un curs pentru conducătorii auto.
La acel moment, ansamblul vocal-instrumental Smericika avea nevoie de cântăreți tineri. Talentul său muzical a fost observat de către șeful ansamblului și în toamna anului 1969 Nazari Iaremciuk a început să cânte în ansamblul Smericika, împreună cu cântăreața de origine română Sofia Rotaru. În perioada 1970-1995 a fost solist vocal și instrumental al ansamblului Smericika al Filarmonicii din Cernăuți. În 1970 a reușit să fie admis la Facultatea de Geografie din Cernăuți.
Între anii 1971-1972 a participat la realizarea filmului de televiziune Cervona Ruta, care a adus popularitate ansamblului muzical Smericika oferindu-i prilejul să susțină spectacole la principalele concursuri muzicale din întreaga Uniune Sovietică din anii 1971 și 1972. În această perioadă, mama sa, Maria Darivna, a murit, acest eveniment afectându-l. El a compus mai târziu (aproape de sfârșitul vieții) cântece dedicate mamei sale, cum ar fi „Chuyesh Mamo” și „Bat'ko I Maty”.
Soliștii Nazari Iaremciuk și Vasili Zinkevici din Ansamblul Smericika au câștigat concursul unional „Alo, suntem în căutarea de talente!”, pentru interpretarea piesei „Horyanka”.
În 1975, după absolvirea facultății, a fost angajat ca inginer șef la Catedra de Geografie economică a Universității. Dragostea sa pentru muzică a fost însă mai puternică și l-a făcut să se transfere la Filarmonica din Cernăuți, unde a activat până la sfârșitul vieții sale.
În 1978 a primit titlul de Artist Emerit al RSS Ucrainene, fiind decorat cu Ordinul „Prietenia între Popoare”.
În mai 1986, a avut loc catastrofa nucleară de la Cernobîl. Nazari Iaremciuk a efectuat trei vizite la 30 km de zona contaminată, îmbărbătându-i pe cei care lucrau acolo pentru limitarea efectelor dezastrului.
În 1987 Nazari Iaremciuk a primit titlul de Artist al Poporului din RSS Ucraineană. În 1988 a absolvit cursurile Institutului de Cultură din Kiev.
În perioada 1991-1993 a călătorit în Canada, unde și-a vizitat fratele mai mare care locuia în Winnipeg, precum și în SUA, Argentina și Brazilia. Cu această ocazie, el a susținut concerte, a căutat noi talente și a sprijinit grupurile de cântăreți amatori.
Suferind de o boală incurabilă, el a călătorit în 1995 în Canada pentru a se opera. Tratamentul efectuat acolo nu a fost de folos și, simțind că este pe moarte, Nazari Iaremciuk s-a întors în Ucraina pentru a muri acolo.
* 2001: Joe Fagan (12 martie 1921 – 30 iunie 2001) a fost un fotbalist și antrenor englez de fotbal, cunoscut în special pentru perioada de antrenorat la Liverpool F.C. între 1983 și 1985.| Nazari Iaremciuk | |
 Nazari Iaremciuk | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Vijnița, Ucraina |
| Decedat | (43 de ani) Cernăuți, Ucraina |
| Înmormântat | Q28706954[*] |
| Copii | Maria Yaremchuk Dmitro Yaremchuk[*] Hazariy Yaremchuk Jr.[*] |
| Cetățenie |  Ucraina URSS |
| Etnie | ucraineni |
| Ocupație | cântăreț muzician actor |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea din Cernăuți |
| Gen muzical | pop estrada[*] muzică dance disco folk-pop[*] |
| Tipul de voce | tenor |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Premii | Ordinul Prieteniei Popoarelor[*] Artist al Poporului RSS Ucrainene[*] Merit artist of Ukrainian SSR[*] Premiul Național Taras Șevcenko[ |
· 2009: Pina Bausch, balerină și coregrafă germană (n. 1940)
· 2012: A decedat politicianul israelian Itzhak Shamir, fost prim ministru al Israelului; ( n. 1915). Ițhak Șamir sau Itzhak Shamir (n.15 octombrie 1915, d. 30 iunie 2012) a fost un om politic israelian, prim ministru al Israelului în două rânduri: 10 octombrie 1983 – 13 septembrie 1984 și 20 octombrie 1986 – 13 iulie 1992. În anii 1943-1948 a condus, sub regimul mandatului britanic, organizația subterană paramilitară evreiască „Lehi”, autoarea a numeroase atentate impotriva autoritatilor de ocupatie britanice a Palestinei, iar ulterior a activat în cadrul serviciilor de inteligență israeliene Mossad.
· 2015: A decedat dirijorul, compozitorul, instrumentistul (violă) şi profesorul Ludovic Bács; (n. 19 ianuarie 1930, la Petrila, judeţul Hunedoara). Intre anii 1958 şi 1991 a fost dirijor şi director artistic al Orchestrei de Studio Radio Bucureşti, devenită, în 1990, Orchestra de Cameră Radio. În 1966 a fondat formaţia de muzică veche Musica Rediviva din Bucureşti. De-a lungul întregii sale activități, Ludovic Bacs a promovat un imens fond de lucrări vechi românești, pe care le-a transcris, armonizat și orchestrat pentru a le aduce în fața publicului. A acordat o deosebită atenție și lucrărilor compozitorilor români prezentând foarte multă muzică românească în primă audiție absolută. Dirijorul Ludovic Bacs este cetățean de onoare al orașului Petrila.
* 2017: Simone Veil (Pronunție în franceză: /simɔn vɛj/), născută Jacob, (n. , Nisa, Franța – d. , Paris, Franța, a fost o politiciană originară din Franța.
Simone Veil (1993)
Scăpată teafără din Shoah, a intrat în magistratură ca înalt funcționar până la numirea sa ca ministru al Sănătății, în mai 1974. În acest post, între altele, a sprijinit adoptatarea „Legii Veil”, promulgată la 17 ianuarie 1975, care depenalizează recurgerea de către o femeie la întreruperea voluntară a sarcinii.
Din 1979 până în 1982 a fost prima președintă a Parlamentului European, nou ales prin vot universal. A fost Ministru de Stat, ministru al Afacerilor Sociale, al Sănătății și al Orașului, și numărul doi în guvernul Édouard Balladur, a făcut parte din Consiliul Constituțional din 1998până în 2007. Aleasă la Academia Franceză, la 20 noiembrie 2008, a fost primită, în mod solemn, la 18 martie 2010 de către Jean d'Ormesson.
Familia Jacob e originară din Bionville-sur-Nied, un sat din Lorena.
Tatăl său, arhitectul André Jacob, a obținut în 1919 le Second grand prix de Rome.[16][17][18] S-a căsătorit cu Yvonne Steinmetz, fiica unui blănar parizian, la 22 mai 1922 în arondismentul 9 din Paris.[19][20] André Jacob i-a cerut soției sale bacalaureată și studentă la chimie să-și abandoneze studiile după căsătorie. [20] După nașterea primilor doi copii ai cuplului, Madeleine și Denise, familia evreiască, dar nepracticantă, a părăsit Parisul și s-a instalat la Nisa, pe Coasta de Azur. [20] Jean Jacob, singurul fiu, s-a născut în 1925.[20] Simone Jacob este cea mai mică din familie; s-a născut la 13 iulie 1927. La Nisa.[20] Cu criza din 1929, familia Jacob și-a părăsit apartamentul pentru un altul mai mic. [20] Când criza s-a agravat, comenzile de arhitect ale tatălui său s-au rărit, iar mama tricota pentru copiii din familiile lipsite
La 3 septembrie 1939 Regatul Unit, apoi A Treia Republică Franceză, au declarat război Germaniei Naziste. Când armistițiul s-a semnat, André Jacob este copleșit.[20]La 10 iulie 1940, Adunarea Națională, reunită la Vichy a votat, cu o zdrobitoare majoritate, depline puteri constituante mareșalului Pétain. Regimul de la Vichy(guvernul lui Pierre Laval) a promulgat, la 4 octombrie 1940, primul Statut al evreilorcare stabilea o serie de interdicții împotriva evreilor și obligația acestora de a se declara autorităților.[20]
André Jacob a îndeplinit demersurile și a pierdut dreptul să-și practice profesia.[20]Yvonne Jacob își petrece zilele căutând hrană pentru familia sa.[20]
În anul următor copiii Jacob au fost trimiși în apropiere de Carcassonne, unde au stat împreună cu un unchi și o mătușă.
La revenirea la Nisa familia, care locuia într-un apartament, a suferit segregația progresivă a legilor antievreiești. Copiii participau activ la activitățile de cercetaș. Pericolul a devenit evident începând din septembrie 1943, când ocupantul german, sub conducerea lui Alois Brunner, a preluat controlul Coastei de Azur, înlocuindu-i pe italieni.
În martie 1944, Simone Jacob și-a luat bacalaureatul.
_by_Erling_Mandelmann.jpg)
În cursul unui control efectuat pe stradă de către doi SS, Simone Jacob, atunci în vârstă de 16 ani și care s-a declarat ca fiind Simone Jacquier, a fost arestată la 30 martie 1944, la Nisa, unde își avea reședința la profesorul său de literatură clasică. A fost dusă la hotelul Excelsior, unde era cartierul general german și care servea, în acea vreme, de loc de adunare al evreilor arestați înaintea deportării lor în Germania. În orele următoare, restul familiei, adăpostită în pofida riscurilor de mai multe cupluri de prieteni din Nisa, a fost arestată de Gestapo. Sora sa, Denise Vernay, intrată la 19 ani într-o rețea a Rezistenței din Lyon, a fost arestată, și ea, în 1944 și deportată la Ravensbrück, de unde a revenit.
Simone a trecut prin lagărul de la Drancy. Tatăl său și fratele său Jean au fost deportați în Lituania prin convoiul 73.[21]Simone Veil nu i-a mai revăzut niciodată. La 13 aprilie 1944, la două săptămâni după arestarea lor, Simone, mama și sora sa Madeleine au fost trimise de la Drancy (convoiul nr. 71) cu destinația Auschwitz-Birkenau, unul dintre lagărele de exterminare naziste, unde au sosit în seara de 15 aprilie. Un prizonier, care vorbea franceza, a sfătuit-o să-și declare vârsta de 18 ani, pentru a trece selecția și a evita exterminarea. A primit matricola 78651 care i-a fost tatuată pe braț. Munca forțată consta în „descărcarea unor camioane de pietre enorme” și în „săparea de tranșee și nivelarea solului”.
În iulie 1944, împreună cu mama și sora sa, a fost transferată la Bobrek, la circa cinci kilometri de Birkenau. Puțin înainte de eliberarea lagărului de la Auschwitz la 27 ianuarie 1945, germanii și-au dus prizonierii în marșul morții până la lagărul de la Bergen-Belsen unde ea a lucrat la bucătărie. Mama sa a murit de tifos în martie 1945. Sora sa Madeleine, atinsă și ea de tifos, a fost salvată, în ultimul moment, grație sosirii Aliaților.
Bergen-Belsen a fost eliberat de trupele britanice la 15 aprilie 1945. Simone, Madeleine și cealaltă soră a sa, Denise (care fusese angajată în Rezistență), sunt singurele supraviețuitoare din familie, întrucât tatăl, mama și fratele lor nu au revenit din lagăre.
După reîntoarcerea în Franța, Simone nu era pregătită să vorbească, dar are impresia că aproape nimeni nu voia să audă ceea ce avea de spus.[22]
Simone Veil evocă deportarea familiei sale într-un documentar din 2 septembrie 1976
Simone Jacob a revenit în Franța la 23 mai 1945.[24]. Singura din întreaga Academie care a trecut și primit diploma de bacalaureat în martie 1944, în ajunul arestării sale [25], ea s-a înscris, în 1945, la Facultatea de Drept din Paris și la Institut d'études politiques de Paris, unde l-a întâlnit pe Antoine Veil (1926-2013), viitor inspector de finanțe și șef de întreprinderi, cu care s-a căsătorit la 26 octombrie 1946.
Sora sa Madeleine a murit, împreună cu fiul acesteia, Luc, în 1952, în urma unui accident de mașină, în timp ce se întorcea de la Stuttgart, unde mersese să-i facă o vizită Simonei.[26] Această nouă dramă a fost trăită cu durere, întrucât Madeleine era singura persoană cu care ea putea vorbi și împărtăși experiența Deportării.
Simone și Antoine Veil au avut trei fii, Jean, avocat de afaceri (născut la 26 noiembrie 1947), Claude-Nicolas (1948-2002), Pierre-François, avocat (născut în 1954), și mai mulți nepoți.
La 31 octombrie 2007 și-a editat autobiografia, întitulată Une vie (în română „O viață”). Lucrarea a fost tradusă în cincisprezece limbi și vândută, în Franța, în peste 550.000 de exemplare.[53] A obținut prix des Lauriers Verts în 2009. Ea și-a exprimat, între altele, opinia despre Paul Touvier, despre care ea spune că Georges Pompidou nu cunoștea bine dosarul, și despre Maurice Papon, despre care ea notează absența celor mai mici remușcări, inclusiv pentru moartea copiilor deportați.
O altă recunoaștere a acțiunii sale publice este alegerea printre „Nemuritori”. La 9 octombrie 2008, invitată de Maurice Druon și François Jacob [53], Simone Veil și-a prezentat candidatura la Academia Franceză pentru fotoliul lui Pierre Messmer, care fusese altădată al lui Jean Racine și al lui Paul Claudel. [54] La 20 noiembrie 2008, ea a fost aleasă, în primul tur de scrutin, cu 22 de voturi din 29 (5 voturi albe și 2 marcate cu cruce). [53]
Simone Veil a fost primită sub Cupolă la 18 martie 2010, în prezența președintelui Republicii Nicolas Sarkozy, protector al Academiei, și a doi predecesori ai acestuia, Valéry Giscard d'Estaing (membru al Academiei Franceze din 2003) și Jacques Chirac. Pe spada sa de Nemuritoare este gravat numărul de înmatriculare care fusese tatuat pe brațul Simonei la Auschwitz (numărul 78651)[55], precum și devizele Franței și Uniunii Europene: „liberté, égalité, fraternité” și, respectiv, „unis dans la diversité”
| Simone Veil | |||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||
Sărbători
- În calendarul ortodox: + Soborul Sfinților 12 Apostoli; +) Sf Ier Ghelasie de la Râmeț
- Republica Democrată Congo: Independența de Belgia (1960)
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu