MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 30 IUNIE 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ

RELIGIE ORTODOXĂ 30 Iunie

+ Soborul Sfinților 12 Apostoli; +) Sf Ier Ghelasie de la Râmeț

Soborul Sfinților 12 Apostoli

Sfântul Apostol Petru, mai marele apostolilor, râvnitorul cel fierbinte după Domnul şi slăvitul mărturisitor al numelui Său cel Sfânt, care a zis:Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu a fost frate cu Andrei cel întâi chemat, din Betsaida Galileei, fiul lui Iona, din seminţia lui Simeon. El, fiind chemat de Domnul nostru Iisus Hristos de la mrejele pescăreşti la apostolie şi de la vânarea peştilor la vânarea oamenilor, a câştigat Biserica în loc de corabie, iar în loc de vâslă, cheile împărăţiei cerului. Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia mai întâi în Iudeea; apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia şi în Iliric. S-a pogorât şi până la Roma şi a bine vestit Cuvântul lui Dumnezeu în toată Italia. Pe Simon vrăjitorul l-a biruit în mijlocul cetăţii Romei, cu puterea lui Hristos, surpându-l jos din înălţimea văzduhului. Iar mai pe urmă, Petru a fost răstignit pe cruce cu capul în jos de împăratul Nero şi s-a dus la cele cereşti.

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi a mers cel dintâi în urma Mielului lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Era fratele Sfântului Apostol Petru, pe care l-a şi adus la Hristos. După primirea Sfântului Duh, el a propovăduit pe Hristos în Bitinia şi în toate ţările de pe lângă Marea Neagră, în Herson şi în Rusia. Ajungând aici, cu rânduiala lui Dumnezeu, a înfipt o cruce pe dealurile Kievului, vestind înainte încredinţarea neamului aceluia din scaunul său cel apostolesc din Vizantia. Apoi, propovăduind în Sciţia cea Mare, în Sinopi şi în Miotia, s-a întors în Tracia şi s-a pogorât în Elada şi în Pelopones, unde a fost răstignit de antipatul Egheat în cetatea Patras din Ahaia.

Sfântul Apostol Iacov, fiul lui Zevedeu, cel numit de Domnul Boanerghes, adică „fiii tunetului", era fratele Sfântului Ioan Cuvântă­torul de Dumnezeu, care a văzut slava Schimbării la Faţă a Domnului în Muntele Tabor. După înălţarea Domnului, a tunat ca un tunet până la marginile pământului; pentru că a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu mai întâi prin toată Iudeea şi, după aceea, în Spania. Apoi, întorcându-se iarăşi la Ierusalim, cu glas de tunet mustra pe necredincioşii evrei, arătându-le din dumnezeiasca Scriptură că Iisus Hristos este adevăratul Mesia. Acest lucru nesuferindu-l evreii, au întărâtat împotriva lui pe împăratul Irod, care se numea Agripa, şi Sfântul Apostol Iacov a băut paharul pătimirii pentru Hristos, pe care a făgăduit să-l bea, fiind ucis de Irod cu sabia.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, a fost apostolul cel iubit Domnului, care s-a rezemat pe pieptul Lui şi a stat lângă Sfânta Cruce cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. EI s-a învrednicit a se numi fiu al Maicii Domnului, iar în vremea cinstitei ei adormiri, Sfântul Apostol Ioan a dus înaintea patului ei stâlparea cea din Rai, dată de îngerul Gavriil. El a propovăduit Evan­ghelia lui Hristos în Efes şi în toată Asia. Deci, fiind în insula ce se numeşte Patmos, s-a învrednicit de negrăite descoperiri dumnezeieşti care sunt scrise în Sfânta Scriptură. întorcându-se în Efes şi aducând la Hristos multe popoare din părţile Asiei, s-a odihnit în pace, fiind îngropat de viu la adânci bătrâneţi.

Sfântul Apostol Filipera din aceeaşi cetate cu Petru şi cu Andrei. El era ştiutor iscusit al cărţilor prooroceşti şi al Legii celei vechi. Tot el a adus la Hristos pe Natanail, zicând:Am aflat pe Hristos, despre care au scris Moise în Lege şi proorocii. Vino şi veziISfântul Apostol Filip a propovăduit pe Hristos în părţile Asiei, împre­ună cu Sfântul Apostol Vartolomeu şi cu Maria, sora sa. El a fost ucis de păgâni în Ierapoli din Frigia, fiind răstignit cu capul în jos.

Sfântul Apostol Vartolomeuera de neam din Galaad. El a propovăduit Evanghelia mai întâi în Siria şi în Asia de sus, uneori împreună cu Sfântul Filip, iar alteori, singur, ajutându-le lor câteo­dată şi Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Apoi, după sfârşitul lui Filip, s-a dus în India, care se numeşte binenorocită, şi petrecând acolo multă vreme întru buna vestire, întorcând pe mulţi la Hristos şi tălmăcind Evanghelia scrisă de Sfântul Evanghelist Matei, în limba indiană. De acolo s-a dus în Armenia cea Mare şi în Alvan, cetatea Armeniei. Acolo a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, iar pielea trupului său a fost jupuită şi, tăindu-i-se capul, s-a încununat. Trupul lui, punându-se în raclă de plumb şi aruncându-se în mare, a plutit uşor pe apă ca o luntre, până a sosit la insula ce se numeşte Lipar.

Sfântul Apostol Toma, care s-a numit şi „geamăn", era din Pa- neiada, cetatea Galileei. El a fost acela care a pipăit rănile Domnului după învierea Lui. El a propovăduit pe Hristos partenilor, midenilor, perşilor, ircanilor, bactrilor şi brahmanilor, până la cele de pe urmă părţi ale Indiei. Iar în părţile Calamidului, împungându-se cu suliţele, a murit pentru Hristos.

Sfântul Apostol Matei, fratele lui Iacov al lui Alfeu, a fost chemat la apostolie de la vamă. El a fost întâiul scriitor al vieţii lui Hristos, scriind Sfânta Evanghelie în limba evreiască. El a propovăduit pe Hristos în toată Etiopia şi în părţile mâncătorilor de oameni, unde, în cetatea ce se numea Mirmeni, a trecut muceniceşte din viaţa aceasta.

Sfântul Iacov al lui Alfeu, a fost fratele Sfântului Apostol Matei şi a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în diferite ţări şi la felurite popoare închinătoare de idoli. Deci, aducând la Hristos multe popoare, şi-a săvârşit pătimirea fiind răstignit pe cruce şi a fost numit "sămânţă dumnezeiască" de neamurile care se întorseseră.

Sfântul Apostol Iuda, fiul Sfântului Iosif logodnicul, teslarul din Nazaret, este numit de Luca "al lui Iacov", căci era fratele lui Iacov, întâiul episcop al Ierusalimului, care a fost numit "fratele Domnului". Iar de Matei şi de Marcu a fost numit Levi şi Tadeu. El a propo­văduit pe Hristos în Iudeea, în Galileea, în Samaria, în Idumeea, în Arabia, în Siria şi în Mesopotamia. Iar în părţile Araratului el a fost spânzurat pe o cruce de lemn, de către închinătorii de idoli şi, fiind străpuns de săgeţi, şi-a dat sufletul său pentru Domnul.

Sfântul Apostol Simon, cel din Cana Galileei, la a cărui nuntă Iisus Hristos a prefăcut apa în vin, a fost numit Zilot, pentru râvna sa pentru Hristos Dumnezeu, şi a binevestit cuvântul mântuirii în Mauritania şi în Africa. Apoi, fiind răstignit de necredincioşi în Britania, şi-a dat duhul său în mâinile lui Dumnezeu.

Sfântul Matia, care s-a numărat în rândul Sfinţilor Apostoli, în locul lui Iuda vânzătorul, a propovăduit pe Hristos în Etiopia cea mai din afară, şi acolo suferind multe pătimiri, s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul şi Marele Apostol Pavel, care, mai târziu decât toţi, a fost chemat de sus de Domnul la apostolie, arătându-se vas ales al numelui lui Hristos, L-a propovăduit pe El înaintea neamurilor şi împăraţilor, începând de la Ierusalim până la Roma, fiind învăţător la multe popoare. El a fost ucis cu sabia de către împăratul Nero şi astfel şi-a sfârşit nevoinţa alergării sale. Acest sfânt Apostol, aseme­nea cu Sfântul Apostol Petru, se cinsteşte de Biserică ca cel care s-a ostenit mai mult decât alţi apostoli pentru buna vestire a lui Hristos.

Deci, chemând arhiereul şi voievodul la ei pe Petru, i-au zis: „Voieşti să te însoţim pe tine cu femeie?" Iar Petru a răspuns: „Stăpânii mei, eu am iubit credinţa aceasta sfântă şi pentru ea am lăsat toate şi m-am lăsat în voia lui Hristos Dumnezeul nostru, deci să fie şi acum voia Domnului şi a voastră". Atunci voievodul îndată i-a căutat lui o mireasă frumoasă din boieri şi l-a cununat cu ea însuşi arhiereul în biserica sobornicească. Iar voievodul a numit pe Petru frate al său şi avea către el mare dragoste, atât el cât şi feciorii lui. Şi a vieţuitPetru mulţi ani în legiuită însoţire cu cinste şi s-a făcut tată de fii. Încă şi tuturor săracilor şi scăpătaţilor le era tată, hrănind pe flămânzi, îmbrăcând pe cei goi şi ca un alt drept Iov, fiind ochiul orbilor şi piciorul şchiopilor. Şi plăcea Domnului prin păzirea cu dinadinsul a sfintelor lui porunci, ferindu-se de tot răul şi sârguin- du-se a împlini toată fapta bună.

Apoi, dezlegându-se de însoţirea trupească, s-a însoţit Domnului prin Duhul, întru rânduiala monahicească; căci a luat pe sine îngerescul chip al monahilor şi în acela s-a mutat către Domnul, fiind la adânci bătrâneţi. Astfel, Petru, fiul de împărat, a murit la Rostov. Deci cinstitul lui trup s-a pus în biserica Sfinţilor Apostoli cea zidită de el, şi preamărind Dumnezeu pe plăcutul Său, a făcut prin darul Său a se da tămăduiri bolilor la mormântul fericitului Petru. Şi chiar până acum se dau tămăduiri celor ce cu credinţă se apropie de moaş­tele lui, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, Celui împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Căruia de la toţi să-I fie cinste, închinăciune şi mulţumire în veci. Amin.

+) Sf Ier Ghelasie de la Râmeț

Pana in anul 1978 se stiau putine lucruri despre acest sfant traitor pe pamant romanesc, in stravechea manastire de la Ramet (jud. Alba), situata pe valea Geoagiului, intr-o pozitie geografica de un farmec cu totul aparte. Biserica veche a manastirii - lucrata din piatra si impodobita cu frumoase fresce - dateaza din veacul al XIV-lea. Prin anul 1762, din ordinul generalului austriac Bukow - trimisul imparatesei Maria Tereza - zeci de manastiri si schituri romanesti din Transilvania au fost arse, distruse cu tunurile sau prefacute in biserici parohiale. Intre acestea se numara si Rametul. A fost refacuta, dar in 1785 a fost distrusa din nou. Asa se face ca manastirea Ramet a fost inchisa si a ramas aproape pustie. Din cand in cand mai slujeau aici preoti din satele invecinate. Abia dupa realizarea unitatii noastre de stat, deci dupa 1918, s-au reluat traditiile vietii calugaresti.

Vietuitorii acestui sfant lacas de inchinare au aflat de la inaintasii lor ca aici, la Ramet, a trait, cu veacuri in urma, un monah cu viata imbunatatita, cu numele Ghelasie, pe care credinciosii din partea locului - cunoscuti sub numele de mocani - l-au cinstit ca sfant, din neam in neam, pana in zilele noastre. Se relateaza si azi unele din minunile savarsite de acest Ghelasie inca pe cand era in viata. Calugarii de aici - iar din 1955 incoace maicile -, pastreaza cu aleasa veneratie capul acestui "sfant" canonizat de evlavia populara, stiind ca el are darul vindecarii de boli si neputinte in popor. Iata cum a fost descoperit acest craniu. Prin anul 1925, in timpul unor mari inundatii, apele au scos la suprafata un craniu galben, frumos si cu mireasma placuta, care a ocolit biserica de trei ori pe apa, dupa care s-a oprit pe fereastra altarului. Tot atunci au fost gasite alte doua cranii. Preotul dintr-un sat invecinat, care slujea si la biserica manastirii, le-a ingropat in partea dreapta a bisericii.

In preajma izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, s-a asezat la Ramet un calugar venit de la Muntele Athos (originar, insa, din partea locului), cu gandul de a reface aceasta straveche asezare monahala, adunand in jurul sau mai multi ucenici si incepand felurite lucrari de reparatii. Dar apele vijelioase venite de la munte sau iesite din pamant au dezgropat din nou cele trei cranii, despre care nimeni nu stia ale cui sunt.

S-a descoperit curand prin minune dumnezeiasca al cui era unul din ele, printr-o femeie de la manastirea Ramet, i-a spus staretului ca a vazut in vis un porumbel, care a indrumat-o la Ramet (de care nici nu auzise pana atunci si nu stia unde se afla), ca acolo sa se atinga de craniul gasit cu ani in urma, caci acela era al "Sfantului" Ghelasie si se va vindeca. Intr-adevar, savarsindu-i-se slujba maslului si atingandu-se de craniu, femeia s-a vindecat. Aceste fapte le marturisea ea insasi - venind mereu la manastire - pana in anii din urma, cand a trecut la cele vesnice. Iata cum s-a descoperit in chip minunat al cui era acest craniu, care de-acum inainte este socotit ca o parte din "moastele" acestui "sfant" Ghelasie.

O alta minune s-a savarsit cu o femeie cu numele Elisabeta dintr-un sat din Banat (Albina, jud. Timis), care venind la manastire si dandu-i-se spre sarutare moastele Sfantului Ghelasie, s-a indoit in sufletul ei de puterea acestora. Si indata i s-a umplut mana dreapta de un miros greu si nu mai putea nici sa o miste pentru a se inchina. Marturisindu-si pacatul, a stat trei zile si trei nopti in genunchi, in rugaciuni neincetate, rugand pe Dumnezeu sa o ierte. Rugaciunile ei si ale staretului i-au redat sanatatea si au inlaturat acel miros greu. Si aceasta femeie venea apoi mereu la manastire, rugandu-se la moastele sfantului si facand tuturor cunoscuta minunea care s-a savarsit cu ea insasi.

Tot in chip minunat s-a vindecat si un sectar din satul Cacova (jud. Alba), care, fiind paralizat, a fost adus la manastire, intr-un car cu boi. Rugaciunile lui si ale calugarilor i-au redat sanatatea, incat a plecat la casa lui singur. S-a reintors, cu toata familia lui, la dreapta credinta.

Cele transmise prin traditie, ca si aceste vindecari minunate, au fost intregite de cercetarile facute la Ramet de un grup de specialisti, in decembrie 1978. Cu acest prilej, s-a descoperit, in biserica manastirii, o inscriptie de mare insemnatate pentru intreaga noastra istorie nationala si bisericeasca. Este vorba de o inscriptie, redata in limba slavona, pe un al doilea strat de zugraveala, care consemna numele "arhiepiscopului" Ghelasie, al zugravului Mihul de la Crisul Alb si data de 2 iulie 1377. Din aceasta inscriptie se desprinde constatarea ca biserica era zidita cu mult inainte de anul 1377 - de vreme ce suntem in fata unui al doilea strat de pictura -, ca pictura din anul respectiv a fost realizata de un autohton cu numele specific romanesc de Mihul, de loc din Crisul Alb si ca tot atunci, in fruntea Bisericii ortodoxe din Transilvania se gasea arhiepiscopul Ghelasie, primul ierarh ortodox cunoscut cu numele in aceasta "tara" romaneasca.

Acest arhiepiscop nu putea fi altul decat calugarul Ghelasie, pe care poporul l-a cinstit ca "sfant", poate inca din timpul vietii. El va fi fost egumen al obstei de la Ramet, fiind ridicat apoi la stepena arhieriei. Isi va fi continuat viata tot la Ramet, departe de zgomotul lumii si dupa ce i s-a incredintat conducerea vietii duhovnicesti a tuturor romanilor transilvaneni. De altfel, nici n-ar fi putut sta in alt loc, caci numai cu cativa ani inainte, in 1366, din ordinul regelui Ludovic cel Mare al Ungariei, credinta ortodoxa a romanilor transilvaneni era scoasa in afara legii. Aici, la Ramet, va fi strans tineri la invatatura, pe care-i hirotonea apoi preoti pentru satele romanesti ale Transilvaniei, va fi rostit cuvinte de invatatura catre obstea dreptcredinciosilor crestini veniti la manastire - ca si astazi - din mari departari in zile de duminici si sarbatori, dar mai ales de ziua hramului acelui sfant asezamant, la Santamaria mare.

Atat stim acum despre Sfantul Ierarh Ghelasie. Nadajduim ca noi cercetari istorice, arheologice si epigrafice vor aduce cu timpul si alte date cu privire la viata si lucrarea lui duhovniceasca si culturala in mijlocul credinciosilor transilvaneni pe care i-a pastorit.

Tinand seama de viata sa aleasa, de minunile savarsite de "moastele"sale, ca si cinstirea de care se bucura din partea credinciosilor din Ardeal, la 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat sa se procedeze la "canonizarea" oficiala a acestui sfant autohton si trecerea numelui sau in calendarul ortodox. Canonizarea solemna s-a facut la Ramet la 29 iunie acelasi an. Pomenirea lui se va face la 30 iunie.

Sa ne rugam acestui sfant odraslit din neamul nostru, zicand: "Catre tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, inaltandu-ne gandurile, cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta din inaltimea plina de slava a cerului si te milostiveste de suferintele, durerile, patimile, necazurile, amaraciunile si stramtorarile noastre. Si roaga pe Stapanul si Dumnezeul nostru cel ceresc, sa ne ierte pacatele pe care, cu stiinta si cu nestiinta, le savarsim neincetat, ca si pentru putina noastra dragoste fata de El si fata de aproapele nostru, rugandu-L sa fie pururea milostiv si iertator si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea. Fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca, urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile Sale si trecand din aceasta viata, sa ne bucuram impreuna cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnului, de Imparatia cea nesfarsita a cerurilor, ca acolo, inconjurati de cetele ingerilor, sa aducem marire, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui in Treime slavit, in vecii vecilor, Amin".

Viaţa Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț

Sfântul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeţ din Munţii Apuseni şi, apoi, ca egumen al Mănăstirii Râmeţ din judeţul Alba, având o viaţă duhovnicească îmbunătăţită şi învrednicindu-se încă din tinereţe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luând din tinereţe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiţi eremiţi meşteşugul luptei duhovniceşti. Apoi, curăţindu-şi mintea de cugetele cele rele şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obşte şi a ajuns vestit povăţuitor de suflete, întemeind o obşte de monahi aleşi.

În tradiţia locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga şi postea, săvârşind sfintele slujbe cu mare osârdie şi frică de Dumnezeu. În toată săptă­mâna, Cuviosul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere şi săvârşea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta şi Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii.

Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaştrilor din Munţii Râmeţ, precum şi al sătenilor din Ţara Moţilor. în posturi cerceta pe toţi sihaştrii ce se nevoiau în peşteri de piatră şi el însuşi se ostenea la rugăciune împreună cu dânşii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl aşteptau credincioşii şi mocanii de prin munţi. La fericitul Ghelasie veneau şi mulţi bolnavi, mai ales cei stăpâniţi de duhuri rele, şi cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu.

Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopaţi şi fiind mare arşiţă, încât toţi sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune şi îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre şi se cheamăIzvorul Cuviosului Ghelasie. Mulţi săteni iau apă din el pentru sănătate şi binecuvântare.

Altădată, urcând Sfântul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fân, şi-a cunoscut dinainte sfârşitul. Deci, rugându-se mult, şi-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvârşită dragos­te, să iubească Biserica şi să fugă de beţie, desfrâu şi de tot păcatul. Apoivsărutându-i pe toţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.

În tradiţia mănăstirii se spune că, în ceasul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii şi mulţi bolnavi se vindecau la mormântul lui.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul credin­cioşilor veniţi la mănăstire pentru rugăciune şi închinare.

Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina - Timiş, i-a fost vindecată mâna bolnavă prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfântului Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă, din Cocora - Alba, şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la Moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului, de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei, şi care consem­nează numele „Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului „Mihul de la Crişul Alb", precum şi anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transil­vaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt.

Deci, fără îndoială, Sfântul Ghelasie a fost Arhiepiscop şi păstor sufletesc al credincioşilor din centrul Transilvaniei şi din Munţii Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgându-se la bătrâneţe în mănăstirea de metanie, Râmeţ.

Iar vieţuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu veneraţie părţi din sfintele moaşte, ştiind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi de suferinţe. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

VA URMA