MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 24 IUNIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE
ARTE 24 Iunie
INVITAȚIE LA OPERĂ 24 Iunie
INVITAȚIE LA OPERĂ 24 Iunie
Bets of Baroque Händel - Opera Tamerlano, HWV18 _ Riccardo Minasi Il Pomo d'Oro
MUZICĂ 24 Iunie
Beethoven & Mozart | Classical Music Masters
Feeling Happy - Relaxing Guitar Cheerful and Upbeat Music - Most Happy Background Music For Videos
ЛУЧШИЕ ХИТЫ НЕДЕЛИ 2020 - Русский песенный альбом 2020 года - Знаменитая русская песня 2020
Best Romantic Love Songs Melodies By Piano - Edelweiss Collection
POEZIE 24 Iunie
Bujor Voinea
Biografie Bujor Voinea
Bujor Voinea (n. 24 iunie 1945, București) este un poet și inginer hidrotehnist român, fiul Elenei (n. Săndulescu), funcționară, și al lui Constantin Octavian Voinea, tehnician. Numele său complet este Constantin-Bujor Voinea, dar semnează Bujor Voinea. Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1981. Ratificarea primirii s-a făcut în ședința de Consiliu din 19-20 martie 1981, iar ședința oficială de înmânare a carnetelor, în prezența președintelui Uniunii Scriitorilor, George Macovescu, a avut loc marți 5 mai 1981.
A urmat la București Liceul „Al. I. Cuza", apoi Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcții (1966-1971). A lucrat ca inginer proiectant și cercetător în construcții hidrotehnice.
Debutul său literar a avut loc în publicația „Luceafărul”, 4 decembrie 1965, la Poșta redacției, și în „Amfiteatru”, nr. 16, 1967. Publică versuri în revistele literare: Amfiteatru, Ramuri, Luceafărul, Viața Românească.
Volume de poezie
· Elementele (Editura Eminescu, 1970)
· Hidrargir (Editura Cartea Românească, 1971)
· Ultimele scrisori (Editura Cartea Românească, 1976)
· Cogitatum (Editura Eminescu, 1984)
· Transparențe (Editura Eminescu, 1997)
· Poezii (Editura Semne, 2009) (Reeditarea volumelor de mai sus)
· Visul (Editura Semne, 2010)
· Sensibilități (Editura Semne, 2011)
· Iluzii (Editura Semne, 2012)
· Paradoxuri (Editura Semne, 2014)
· Artefacte (Editura Semne, 2015)
Matematică
· În 1980 a publicat Marea teoremă a lui Fermat (Editura Litera), o încercare de demonstrație a teoremei, cu mijloacele algebrei elementare.
Spune
Hai spune ca vin lunecînd
În geana cu ploi matasoase,
Mai trist uneori si plapînd
Decît îti e carnea pe oase.
Cu buze în dulce risipa
Îmbata-ma iar sa ma doara,
Cum pasari batînd din aripa
Pe-o plaja de vînt, solitara.
Hai spune ca sunt nestiut
Graunte de foc si departe,
Din valuri de-argint si de moarte
În sîngele tau prefacut.
În geana cu ploi matasoase,
Mai trist uneori si plapînd
Decît îti e carnea pe oase.
Cu buze în dulce risipa
Îmbata-ma iar sa ma doara,
Cum pasari batînd din aripa
Pe-o plaja de vînt, solitara.
Hai spune ca sunt nestiut
Graunte de foc si departe,
Din valuri de-argint si de moarte
În sîngele tau prefacut.
Aș spune
Mai ne-nsemnat si poate mai profund,
Sfînt rezemat de recile lui arme,
As spune – iata, pulsul îmi adoarme
Taind obrazul în clestar rotund.
As spune – iata, totul a pierit
Si Dumnezeu e lava-ncremenita,
Si ca un orb, de noapte vamuita,
Comoara lui o simt la pipait.
Sfînt rezemat de recile lui arme,
As spune – iata, pulsul îmi adoarme
Taind obrazul în clestar rotund.
As spune – iata, totul a pierit
Si Dumnezeu e lava-ncremenita,
Si ca un orb, de noapte vamuita,
Comoara lui o simt la pipait.
Un somn profund
Un somn profund si totusi ma simt treaz.
De liniste, de jertfa, de sudoare
Aprind subtil în vid o lumînare
Si-absurditatea-mi urca pe obraz.
Tacerea – contemplare aburita,
Cosmos de-argint si-n fond necunoscut
Chiar pentru mine aer din trecut
Pietrificat în alba stalactita.
O, e departe, însa chemator,
Pulsul viclean al blîndului Alcor,
Scînteia demiurgica în care
„Ceva subtil parea o rasuflare“.
Un somn profund si totusi mai visez –
Pe-o mare de lumina înainte,
Asemenea cu timpul din cuvinte,
Transfigurat de ger, înaintez.
De liniste, de jertfa, de sudoare
Aprind subtil în vid o lumînare
Si-absurditatea-mi urca pe obraz.
Tacerea – contemplare aburita,
Cosmos de-argint si-n fond necunoscut
Chiar pentru mine aer din trecut
Pietrificat în alba stalactita.
O, e departe, însa chemator,
Pulsul viclean al blîndului Alcor,
Scînteia demiurgica în care
„Ceva subtil parea o rasuflare“.
Un somn profund si totusi mai visez –
Pe-o mare de lumina înainte,
Asemenea cu timpul din cuvinte,
Transfigurat de ger, înaintez.
Dinu Flămând
Biografie Dinu Flămând
Dinu Flamand (n. 24 iunie 1947, Susenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud) este un poet, eseist şi jurnalist francez, originar din România. Este de asemenea un traducător inspirat din literatura franceză, spaniolă, italiană şi portugheză, precum şi comentator politic al actualităţii în presa românească şi în cea internaţională.
Este licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universiăţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1970). Membru întemeietor al cenaclului iar apoi al revistei Echinox. A lucrat in diverse redacţii de ziare si reviste din Bucureşti, între care Amfiteatru şi Secolul 20. În anul 1971 a fost transferat disciplinar de la Centrala cartii pentru ca a refuzat sa participe la acţiunea de epurare ideologica a cărţilor (a făcut o prezentare favorabilă volumului de poezii Marea conjugare de Nina Cassian.[1] În anii 80 pleacă din ţară şi se refugiază în exil la Paris, de unde denunţă, in presa scrisă şi in emisiuni radiofonice, regimul de opresiune din România. Locuieşte de atunci în Franţa şi este redactor la postul de radio Radio France Internationale. După căderea regimului comunist a fost reintegrat în literatura ţării sale de origine. Volumele sale de versuri şi de critică literară, dar şi unele traduceri, au obţinut mai multe premii naţionale si internaţionale. I s-au atribuit burse si participari la programe internaţionale de creaţie: Yowa City,SUA,1983;Fundaţia Kalouste Gulbekian, Lisabona, Portugalia,1985; La Naplouse,Franţa, 2002; Cento di studi ligure, Bogliasco, Italia, 2005; Sacatar Organisation, Salvador de Bahia, Brazilia, 2008.
Volume de poeme
Apeiron, Buc., Cartea Românească, 1971
Poezii, Buc., Cartea Românească, 1974
Altoiuri, Buc., Ed. Eminescu, 1976
Stare de asediu, Buc., Cartea Românească, 1983
Viaţă de probă, Buc., Cartea Românească, 1998
Dincolo/De l’autre côté, ediţie bilingvă româno-franceză, în româneşte de Pierre Drogi, cu desene ale sculptorului Neculai Păduraru, Buc., Ed. Universalia, 2000
Tags, Cluj, Ed. Dacia Internaţional, col. „Poeţii Echinoxului”, 2002
Migraţia pietrelor, antologie cu o prefaţă de Ion Pop, Buc., Cartea Românească, ed. I, 2000, ed. a II-a, 2003
Grădini/ Jardins, ediţie bilingvă, traduceri în franceză Claudia Fontu, Cluj, Ed. Idea, 2005
Frigul intermediar, Piteşti, Ed. Paralela 45, col. „Biblioteca românească”, 2006
Opera poetică, 2 vol., col. „Poesis”, Chişinău, Ed. Cartier, 2007
Dinu Flamand (n. 24 iunie 1947, Susenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud) este un poet, eseist şi jurnalist francez, originar din România. Este de asemenea un traducător inspirat din literatura franceză, spaniolă, italiană şi portugheză, precum şi comentator politic al actualităţii în presa românească şi în cea internaţională.
Este licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universiăţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1970). Membru întemeietor al cenaclului iar apoi al revistei Echinox. A lucrat in diverse redacţii de ziare si reviste din Bucureşti, între care Amfiteatru şi Secolul 20. În anul 1971 a fost transferat disciplinar de la Centrala cartii pentru ca a refuzat sa participe la acţiunea de epurare ideologica a cărţilor (a făcut o prezentare favorabilă volumului de poezii Marea conjugare de Nina Cassian.[1] În anii 80 pleacă din ţară şi se refugiază în exil la Paris, de unde denunţă, in presa scrisă şi in emisiuni radiofonice, regimul de opresiune din România. Locuieşte de atunci în Franţa şi este redactor la postul de radio Radio France Internationale. După căderea regimului comunist a fost reintegrat în literatura ţării sale de origine. Volumele sale de versuri şi de critică literară, dar şi unele traduceri, au obţinut mai multe premii naţionale si internaţionale. I s-au atribuit burse si participari la programe internaţionale de creaţie: Yowa City,SUA,1983;Fundaţia Kalouste Gulbekian, Lisabona, Portugalia,1985; La Naplouse,Franţa, 2002; Cento di studi ligure, Bogliasco, Italia, 2005; Sacatar Organisation, Salvador de Bahia, Brazilia, 2008.
Volume de poeme
Apeiron, Buc., Cartea Românească, 1971
Poezii, Buc., Cartea Românească, 1974
Altoiuri, Buc., Ed. Eminescu, 1976
Stare de asediu, Buc., Cartea Românească, 1983
Viaţă de probă, Buc., Cartea Românească, 1998
Dincolo/De l’autre côté, ediţie bilingvă româno-franceză, în româneşte de Pierre Drogi, cu desene ale sculptorului Neculai Păduraru, Buc., Ed. Universalia, 2000
Tags, Cluj, Ed. Dacia Internaţional, col. „Poeţii Echinoxului”, 2002
Migraţia pietrelor, antologie cu o prefaţă de Ion Pop, Buc., Cartea Românească, ed. I, 2000, ed. a II-a, 2003
Grădini/ Jardins, ediţie bilingvă, traduceri în franceză Claudia Fontu, Cluj, Ed. Idea, 2005
Frigul intermediar, Piteşti, Ed. Paralela 45, col. „Biblioteca românească”, 2006
Opera poetică, 2 vol., col. „Poesis”, Chişinău, Ed. Cartier, 2007
Umbre
cum cele sapte culori în lumina ascunse
în întunericul meu palpitati
umbre
cu fetele voastre interioare
si precum
frunza
moarta
îsi
devine
elicea
caderii
în
mine cadeti – morti ai mei –
când planati
în afara timpului
desi oasele voastre orfice
înca
mai rascolesc pamântul
iar eu încep sa miros
a piatra plânsa si ma zbat
cu mâinile legate pe dinlauntru
vibrând
când traversati prin mine spre un
niciunde
abia de voi zarit
si ma aflu deja plecat
în timp ce înca ramân viata voastra
din culorile invizibilului
iar de îndata ce intru în somn
cu narile dilatate de întuneric
voi siroiti din pliurile memoriei
pe linia
unde pamântul si norii fac schimb
de miraje
oare cu ce necunoscute voua ofrande
sa va mai pot chema
în tinuturile de-odinioara?
devine o joaca
a apei cu focul
aceasta opinteala a
incomunicabilului
elan al stingerii
iar eternitatea ni se arata
ca o bogata
diversitate a imposibilului
lenti si vinovati de vinovatie
continuam sa se ne înfatisam zorilor
când evaporarea luminii
mângâie coaja pietrelor
si precum surzii pot sa auda muzica
prin oasele lor
cu întunericul nostru simtim si noi
umbrele
devenite frig al trecutului
tacerea latoasa – batrânetea
acestei singuratati fumegând
ca lâna pe oaia ramasa-n ploaie
tine de cald sufletului
umeda la atingere
iar de crescut din trup îti mai creste
doar umbra
întinsa lung pe faleza
semn ca soarele îti apune
iar de crescut din suflet îti mai creste
doar spaima
frica vitala
piciorul tau în somn cauta
o treapta de vid
fluieraturile tale alegeau mieii din turma
împrastiata
paseai spre mine cu nerabdarea
tânarului imberb când simte
viata umflându-se brusc în el
timpul se îndesa în tine
dar mâna întinsa
cândva sa întoarca
acea clepsidra
(în care deasupra te aflai si tu
bob marunt)
a fost data ciungului
în întunericul meu palpitati
umbre
cu fetele voastre interioare
si precum
frunza
moarta
îsi
devine
elicea
caderii
în
mine cadeti – morti ai mei –
când planati
în afara timpului
desi oasele voastre orfice
înca
mai rascolesc pamântul
iar eu încep sa miros
a piatra plânsa si ma zbat
cu mâinile legate pe dinlauntru
vibrând
când traversati prin mine spre un
niciunde
abia de voi zarit
si ma aflu deja plecat
în timp ce înca ramân viata voastra
din culorile invizibilului
iar de îndata ce intru în somn
cu narile dilatate de întuneric
voi siroiti din pliurile memoriei
pe linia
unde pamântul si norii fac schimb
de miraje
oare cu ce necunoscute voua ofrande
sa va mai pot chema
în tinuturile de-odinioara?
devine o joaca
a apei cu focul
aceasta opinteala a
incomunicabilului
elan al stingerii
iar eternitatea ni se arata
ca o bogata
diversitate a imposibilului
lenti si vinovati de vinovatie
continuam sa se ne înfatisam zorilor
când evaporarea luminii
mângâie coaja pietrelor
si precum surzii pot sa auda muzica
prin oasele lor
cu întunericul nostru simtim si noi
umbrele
devenite frig al trecutului
tacerea latoasa – batrânetea
acestei singuratati fumegând
ca lâna pe oaia ramasa-n ploaie
tine de cald sufletului
umeda la atingere
iar de crescut din trup îti mai creste
doar umbra
întinsa lung pe faleza
semn ca soarele îti apune
iar de crescut din suflet îti mai creste
doar spaima
frica vitala
piciorul tau în somn cauta
o treapta de vid
fluieraturile tale alegeau mieii din turma
împrastiata
paseai spre mine cu nerabdarea
tânarului imberb când simte
viata umflându-se brusc în el
timpul se îndesa în tine
dar mâna întinsa
cândva sa întoarca
acea clepsidra
(în care deasupra te aflai si tu
bob marunt)
a fost data ciungului
Femeia îndrăgostită
Face pasi mari spre o liziera interioara
unde soapte de acacia îi arunca în par
ultimele reflexe de soare marin - leviteaza
prin apele freatice ale unui surâs lunar
ma cuprinde într-o larga privire indulgenta
laolalta cu florile, cartile si agrafele de pe masa
miroase din ea persistent un somn treaz
secretat de glande ce-i înfloresc sub piele
si care o fac de tot intangibila parca înfasurata
într-o lumina interioara siroind de jur împrejurul ei
diminetile îi sunt irigate de o muzica vegetala
gesturi de umbra mângâie conture numai de ea stiute
si amintirile ei alearga spre viitor
cu o forta ce scutura din radacini imposibilul
fericirea ei epidermica vindeca între noi
indiferenta acestei zile, urâtul, resentimentele
iar eu o pândesc pe la toate usile
si absorb din hainele ei nou miros
si stau în calea mâinilor ei sa culeg la-ntâmplare
mângâieri de prietenie saraca
imensa mila
iar cum se îndeparteaza în lungul tarmului
ma preling de sub talpile ei ca refluxul
flacara a secretului
metamorfoza
femeia mea
îndragostita dar nu de mine ...
unde soapte de acacia îi arunca în par
ultimele reflexe de soare marin - leviteaza
prin apele freatice ale unui surâs lunar
ma cuprinde într-o larga privire indulgenta
laolalta cu florile, cartile si agrafele de pe masa
miroase din ea persistent un somn treaz
secretat de glande ce-i înfloresc sub piele
si care o fac de tot intangibila parca înfasurata
într-o lumina interioara siroind de jur împrejurul ei
diminetile îi sunt irigate de o muzica vegetala
gesturi de umbra mângâie conture numai de ea stiute
si amintirile ei alearga spre viitor
cu o forta ce scutura din radacini imposibilul
fericirea ei epidermica vindeca între noi
indiferenta acestei zile, urâtul, resentimentele
iar eu o pândesc pe la toate usile
si absorb din hainele ei nou miros
si stau în calea mâinilor ei sa culeg la-ntâmplare
mângâieri de prietenie saraca
imensa mila
iar cum se îndeparteaza în lungul tarmului
ma preling de sub talpile ei ca refluxul
flacara a secretului
metamorfoza
femeia mea
îndragostita dar nu de mine ...
Poem
cu o risipa de gesturi tragice
toata noaptea copacii şi-au smuls crengile
forțele vorbeau în întuneric un dialect de
sibile bete
fumurile de coasta
schimbau macazul vânturilor
mierea se otravea în faguri
se simțea ca lui Dumnezeu nu îi mai era
destul ca exista
oamenii începeau sa înnebuneasca prin case
iar vulpile sa şuiere-n sobe stinse
totdeauna se întâmpla ceva când întrebarea este
prea mare pentru raspuns
vântul
toata noaptea copacii şi-au smuls crengile
forțele vorbeau în întuneric un dialect de
sibile bete
fumurile de coasta
schimbau macazul vânturilor
mierea se otravea în faguri
se simțea ca lui Dumnezeu nu îi mai era
destul ca exista
oamenii începeau sa înnebuneasca prin case
iar vulpile sa şuiere-n sobe stinse
totdeauna se întâmpla ceva când întrebarea este
prea mare pentru raspuns
vântul
Ruxandra Novac
Am inceput sa scriu pe la cincisprezece-saisprezece ani. Intr-adevar, atunci exista cenaclul Interval, era prin '97 si acolo am citit prima data. Andrei Bodiu mi-a trimis textele, au aparut dupa citva timp si asta a fost tot. Intervalul functiona atunci (revista nu aparea in perioada aia) intr-un regim destul de neoficial, total paralel fata de Uniunea Scriitorilor filiala Brasov sau stiu eu ce alte institutii culturale locale bizare. Erau, in afara de partea cu cititul, discutii deschise, din care am invatat mult. Eu eram, cred, cea mai mica si nu prea imi placea sa vorbesc. Dar, dupa cenaclu, ieseam in bar, ma imprietenisem cu Dudu si cu Ciprian mai ales, la un moment dat ne vedeam aproape in fiecare zi…Erau mai mari decit mine, ne luam de toata lumea, iti dai seama ca era misto... Daca tu zici ca e un caz fericit, probabil ca asa e, mai ales din cauza asta. Ei sint, in continuare, printre cei mai buni prieteni ai mei.
Interval
xxx
acolo in vechea benzinarie
toate lucrurile ma strigau asa.
,Loser' -era scrasnetul carpei din usa
asa tipatul scaunelor
asa hohoteau scaietii si literele se scriau singure pe tencuiala afumata.
acolo stateam. Aveam o radiografie de la cinci ani si ma holbam
la ea in nestire. Anii acestia vinetii, cutitele grase
lovesc cu putere. Ce mai caut acum, secerat
de ce mai izbesc cu pumnii cimentul
printre piciorusele stramosilor veniti sa-mi masoare puterea?
,Tu, puisorule, tu esti cel care pierde, se induiosa unul,
noi am avut dreptate, nu-i asa, sufletel...'
Sufletul meu era afara.
Matura si i-am spus sa puna apa la fiert sa ne bem cafeaua
a venit ranjind galben a zis himm...
de ce, zic, hai nu fi ... ce rost mai au acum toate astea? ar trebui
sa ne impacam
sa ne bem cafeaua
Sufletul lamurit pune ibricul pe foc si crantane niste paine prajita
Apa fierbe, amintirile crapa, puterea mea mi se despica sub piele sub
cerul lepros, rosu, senin.
xxx
ochiul meu intre zemurile putrede ale carnagiului
si mana mamei zbarcita intinsa spre lume
ce lehamite de mine in noaptea asta, de sporii iubirii
de corpul lucios pe care-l mai locuiesc
aici, la marginea abatorului
cu oligofrena, imorala convingere
ochiul meu intr-o frumoasa compotiera de cristal
ochiul meu vorbindu-mi ca o mama
ochiul meu galben
ochiul meu ingropat
noaptea trece acoperindu-ma iar
cu scheletele pestilor, trestii, fiole albe, femei cu capete
de lacusta
flecarind sub pamant
ce sa mai inteleg, ce e realdin ce traiesc
bajbaind pe la subsuorile memoriei
sunetul dens al carnii pe oase, frica?
ochiul meu, tu, ca o plaga matasoasa, docila
xxx
spaima ne-a adunat intr-unul singur
spaima de catelul pamantului, de seringi, de cei care ne obliga sa
ne lasam de fumat
spaima de lobotomie, spaima de damblagire
de domnul contabil, de a nu crapa decat dupa treizeci de ani
spaima cumplita de cei ce ne ocrotesc
spaima de omul - pasare, spaima de Bob din Twin Peaks.
Spaima, femeia cu parul rosu, cu mainile rosii, cu barba rosie cu
tocuri inalte cu ciorapi lycra
frecandu-se de fermoarul blugilor tai
paianjenul viu mort care iese din mine
Spaima ne-a adunat intr-unul singur
de-a lungul unghiilor
ou cu unghii sunt
mirt cu unghii carnoase
tu mergi dincolo de pantecul zilelor noastre de rictusul fara greseala
tu esti mustul ce curge din glezna odaii
si micuta moartea care clantane la fereastra
Virgil Teodorescu
Biografie Virgil Teodorescu
Virgil Teodorescu (n. 15 iunie 1909, Cobadin, Constanţa - d. 24 iunie 1987, Bucureşti) a fost un poet, prozator, eseist şi traducător român, reprezentant al mişcării literare de avangardă. Membru corespondent al Academiei Române. A făcut parte din grupul suprarealist român.
S-a înscris în 1928 la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, pe care . Debutul literar are loc în 1928 în paginile revistei Bilete de papagal, editată de Tudor Arghezi, sub numele de Virgil Rareş. În 1932 editează la Constanţa revista de avangardă Liceu, împreună cu Taşcu Gheorghiu şi Mircea Pavelescu, iar în anii '40 se alătură celui de-al doilea val suprarealist. Scrie poezii în limba română şi în limba franceză, precum şi într-un limbaj poetic inventat de el, numit "leopardă". Poezia din primele sale volume face dovada unui suprarealism destul de apropiat de contururile lui originare, lăsând să se întrevadă totodată şi influenţa lui Paul Éluard, din a cărui lirică a tradus după război. În anii 1950 a publicat poeme în stilul proletcultist, dar spre sfârşitul anilor 1960 revine timid la stilul suprarealist. Până la moartea sa, continuă să scrie poeme ce reţin unele din caracteristicile suprarealismului, apropiindu-se în stil de autori precum Nichita Stănescu.
În paralel cu opera sa, a tradus din numeroşi autori precum Guillaume Apollinaire sau George Gordon Byron.
Opere
Poezii şi poeme în proză
* Poem în leopardă, Les Editions de L'oubli (Editura Uitării), Bucureşti, 1940 (exemplar unic cu stilamancii de Dolfi Trost, ilustrat cu harta Leopardiei şi un glosar)
* Diamantul conduce mâinile, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1940 (manuscris, în colaborare cu Dolfi Trost şi Paul Păun)
* Blănurile oceanelor, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1945 (cu două reproduceri de Wolfgang Paalen)
* Butelia de Leyda, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1945 (cu 4 lovaje după un brevet de Paul Păun)
* Au lobe du sel (La lobul sării), Colecţia Infra-Noir, Bucureşti, 1947
* La provocation (Provocarea), Colecţia Infra-Noir, Bucureşti, 1947
* Scriu negru pe alb, Bucureşti, 1955
* Drepturi şi datorii, Editura de stat pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1958
* Semicerc, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1964
* Rocadă, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966
* Corp comun, Editura tineretului, Bucureşti, 1968
* Blănurile oceanelor şi alte poeme, antologie, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969 (copertă executată de autor)
* Vîrsta cretei, Colecţia "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, Bucureşti, 1970 (cu prefaţă de Al. Protopopescu şi un portret al autorului de Marcela Cordescu)
* Repaosul vocalei, Editura Eminescu, Bucureşti, 1970
* Poemul întîlnirilor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1971 (coperta după o idee a autorului)
* Ucenicul nicăieri zărit, Editura Albatros, Bucureşti, 1972 (copertă şi ilustraţii de Mihai Sînzianu)
* Sentinela aerului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1972 (copertă de Petre Hagiu)
* Heraldica mişcării, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973 (copertă şi ilustraţii de Mihai Gheorghe)
* Poezie neîntreruptă, Colecţia Biblioteca pentru toţi, Editura Minerva, Bucureşti, 1976 (prefaţă de Nicolae Balotă)
* Repos de la voyelle, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976 (ediţie bilingvă, traducere în limba franceză de Andreea Dobrescu-Warodin)
* Ancore lucii, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977
* Armonia contrariilor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1977
* Culminaţia umbrei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978 (copertă de Victor Feodorov)
* Legea gravitaţiei, Editura Junimea, Iaşi, 1979
* Cît vezi cu ochii, antologie îngrijită de autor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1983
* Un ocean devorat de licheni urmat de Poemul regăsit cu şase silamancii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1984
Proză şi eseu
* Critica mizeriei, în colaborare cu Gellu Naum şi Paul Păun, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1945
* Spectrul longevităţii. 122 de cadavre, în colaborare cu Gellu Naum, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1946
* L'Infra-Noir (Infranegrul), în colaborare cu Gherasim Luca, Paul Păun şi Dolfi Trost, Colecţia Infra-Noir, Bucureşti, 1947
* Éloge de Malombre (Elogiul Malombrei), în colaborare cu Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun şi Dolfi Trost, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1947
Teatru
* Pisica de mare, piesă într-un act, 1953
* Dreptatea mării, piesă pentru teatrul de păpuşi, 1976
Virgil Teodorescu (n. 15 iunie 1909, Cobadin, Constanţa - d. 24 iunie 1987, Bucureşti) a fost un poet, prozator, eseist şi traducător român, reprezentant al mişcării literare de avangardă. Membru corespondent al Academiei Române. A făcut parte din grupul suprarealist român.
S-a înscris în 1928 la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, pe care . Debutul literar are loc în 1928 în paginile revistei Bilete de papagal, editată de Tudor Arghezi, sub numele de Virgil Rareş. În 1932 editează la Constanţa revista de avangardă Liceu, împreună cu Taşcu Gheorghiu şi Mircea Pavelescu, iar în anii '40 se alătură celui de-al doilea val suprarealist. Scrie poezii în limba română şi în limba franceză, precum şi într-un limbaj poetic inventat de el, numit "leopardă". Poezia din primele sale volume face dovada unui suprarealism destul de apropiat de contururile lui originare, lăsând să se întrevadă totodată şi influenţa lui Paul Éluard, din a cărui lirică a tradus după război. În anii 1950 a publicat poeme în stilul proletcultist, dar spre sfârşitul anilor 1960 revine timid la stilul suprarealist. Până la moartea sa, continuă să scrie poeme ce reţin unele din caracteristicile suprarealismului, apropiindu-se în stil de autori precum Nichita Stănescu.
În paralel cu opera sa, a tradus din numeroşi autori precum Guillaume Apollinaire sau George Gordon Byron.
Opere
Poezii şi poeme în proză
* Poem în leopardă, Les Editions de L'oubli (Editura Uitării), Bucureşti, 1940 (exemplar unic cu stilamancii de Dolfi Trost, ilustrat cu harta Leopardiei şi un glosar)
* Diamantul conduce mâinile, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1940 (manuscris, în colaborare cu Dolfi Trost şi Paul Păun)
* Blănurile oceanelor, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1945 (cu două reproduceri de Wolfgang Paalen)
* Butelia de Leyda, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1945 (cu 4 lovaje după un brevet de Paul Păun)
* Au lobe du sel (La lobul sării), Colecţia Infra-Noir, Bucureşti, 1947
* La provocation (Provocarea), Colecţia Infra-Noir, Bucureşti, 1947
* Scriu negru pe alb, Bucureşti, 1955
* Drepturi şi datorii, Editura de stat pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1958
* Semicerc, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1964
* Rocadă, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966
* Corp comun, Editura tineretului, Bucureşti, 1968
* Blănurile oceanelor şi alte poeme, antologie, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969 (copertă executată de autor)
* Vîrsta cretei, Colecţia "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, Bucureşti, 1970 (cu prefaţă de Al. Protopopescu şi un portret al autorului de Marcela Cordescu)
* Repaosul vocalei, Editura Eminescu, Bucureşti, 1970
* Poemul întîlnirilor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1971 (coperta după o idee a autorului)
* Ucenicul nicăieri zărit, Editura Albatros, Bucureşti, 1972 (copertă şi ilustraţii de Mihai Sînzianu)
* Sentinela aerului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1972 (copertă de Petre Hagiu)
* Heraldica mişcării, Editura Eminescu, Bucureşti, 1973 (copertă şi ilustraţii de Mihai Gheorghe)
* Poezie neîntreruptă, Colecţia Biblioteca pentru toţi, Editura Minerva, Bucureşti, 1976 (prefaţă de Nicolae Balotă)
* Repos de la voyelle, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976 (ediţie bilingvă, traducere în limba franceză de Andreea Dobrescu-Warodin)
* Ancore lucii, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977
* Armonia contrariilor, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1977
* Culminaţia umbrei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978 (copertă de Victor Feodorov)
* Legea gravitaţiei, Editura Junimea, Iaşi, 1979
* Cît vezi cu ochii, antologie îngrijită de autor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1983
* Un ocean devorat de licheni urmat de Poemul regăsit cu şase silamancii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1984
Proză şi eseu
* Critica mizeriei, în colaborare cu Gellu Naum şi Paul Păun, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1945
* Spectrul longevităţii. 122 de cadavre, în colaborare cu Gellu Naum, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1946
* L'Infra-Noir (Infranegrul), în colaborare cu Gherasim Luca, Paul Păun şi Dolfi Trost, Colecţia Infra-Noir, Bucureşti, 1947
* Éloge de Malombre (Elogiul Malombrei), în colaborare cu Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun şi Dolfi Trost, Colecţia suprarealistă, Bucureşti, 1947
Teatru
* Pisica de mare, piesă într-un act, 1953
* Dreptatea mării, piesă pentru teatrul de păpuşi, 1976
Mâinile libere
Rochia ta seamana cu un caine de vanatoare care alearga prin oras
Intre noi e acest lubric obiect
Cu care nici unul dintre noi nu are nici o legatura
Ca o pata de sange pe o cizma perfect lustruita
Si de pe care nu se mai poate sterge
Oamenii aduna pietre rotunde inverzite de saliva
Si isi astupa gura pana la sufocare
Sub privirile noastre sfasietoare
Femeile impletesc rochii din cearcane adanci
Pe care le imbraca si le dezbraca foarte tarziu
Sub lumina turbure a lunii.
Plimbarea pe faleză
Am pus la sare corpul iubitei mele pentru a-l avea toata viata
si dupa ce-am sarutat-o lung pe gura
am iesit sa ma plimb pe faleza racoroasa.
Pe faleza racoroasa se plimbau si bortosii mei parinti
în hainele lor solide
si de-o parte si de alta a buzunarelor pazea cîte un salbatec jaguar.
Dar dinspre orizontul nemarginit
coborau spre buzunarele parintilor mei
nenumarate si fine scari de matase
pe care vedeam scene stranii,
si-n timp ce ele se petreceau
o lupta navala avea loc în larg,
mai departe rechinii ieseau dupa prada
tîrînd în suprafata sînul impudic al marii.
Parintii mei bortosi si calmi ca o cladire sub bataia lunii,
mîngîiau din cînd în cînd capetele jaguarilor puternici
si se plimbau înduiosati amintindu-si viata lor comuna (comunala) pe faleza racoroasa.
Ca sa evit întîlnirea cu ei,
care m-ar fi aruncat în cea mai dezordonata deznadejde,
am intrat în prima frizerie
si astfel, fiind fortat în cel mai strict înteles al acestui cuvînt,
mi-am taiat veninosul meu par
în care îmi ascundeam dragostea
sub inele dureroase si reci,
strigatul departat : sînt aici, prin munti cînd ratacesti,
naufragiul si respiratia marii.
Dar pe scînduri si pe mîinile frizerului,
acolo unde zacea parul meu otravit,
am revazut scenele stranii petrecute pe scarile de matase
care coborau în buzunarele parintilor mei dinspre orizontul nemarginit.
În numele tău plouă
Voi fi amantul tau cu lilieci pe moarte pîna la ora cinci pîna la soldul tau
Pentru ca numele tau începe cu roza vînturilor începe cu o cange în sira spinarii
Pentru ca oricum l-as rasturna el geme încet
Ca un solz albastru ca un sac cu oase
Pentru ca liliecii comploteaza în numele tau
Si Regina Draga în numele tau îsi îmbraca fantoma
Pentru ca în numele tau fluturele cap de mort iubeste penumbra
În numele tau ploua cînd cerbii îsi încurca coarnele
În numele tau prora navelor rasuna dimineata
Si pescarii arunca cangi în spinarea rechinului
În numele tau surprinzator de limpede se cer tigari si harti de cristal
Si ruginesc cuiele batute înauntru
Si fantomele asasine îsi pregatesc pumnalele
Prin coridoarele lungi ale somnului
Mihai Beniuc
Biografie Mihai Beniuc
Mihai Beniuc (n. 20 noiembrie 1907, Sebiş, Arad - d. 24 iunie 1988) a fost un poet, prozator şi psiholog român.
Este fiul lui Athanasie Beniuc şi al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară între 1921-1927 din Arad, unde îl are ca profesor de literatură pe profesorul Alexandru T. Stamatiad. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licenţiat în psihologie, filozofie şi sociologie al Universităţii din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al doilea război mondial, este conferenţiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) şi autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Oraşul pierdut, 1943), privite de public şi de critica literară cu înţelegerea şi simpatia cu care este privită arta naivă.
Adevărata sa carieră literară începe în 1946, când publică volumul cu un titlu bine ales, Un om aşteaptă răsăritul, şi pleacă în calitate de consilier cultural la Moscova. După doi ani se întoarce în ţară, se stabileşte la Bucureşti şi primeşte funcţii şi onoruri de care se prevalează fără ezitare pentru a-i obliga pe contemporani să-l trateze ca pe un mare poet.
Are grijă, în acelaşi timp, să-i defăimeze pe poeţii cu adevărat importanţi (de exemplu, pe fostul lui profesor, Lucian Blaga, aflat pe atunci în dizgraţie din motive politice). Publică în medie câte o carte pe an, îşi reediteazã cu o frecvenţă permisă numai privilegiaţilor aproape toate scrierile şi manevrează în aşa fel încât multe dintre ele să-i fie traduse în străinătate, are grijă să i se rezerve capitole în manualele şcolare etc.
În 1965, cu puţin timp înainte de moarte, Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu concursul (nu chiar dezinteresat) al lui Zaharia Stancu, care va prelua de altfel funcţia, îl înlătură din funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Redevine profesor de zoopsihologie, de data aceasta la Universitatea din Bucureşti.
Traversează fără mari pierderi perioada de relativă liberalizare din a doua jumătate a deceniului şapte, când sunt dezavuaţi în mod public mulţi dintre scriitorii devotaţi cândva lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Mihai Beniuc face uitată cartea sa de versuri din 1951, Cântec pentru tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, şi se reprofilează, începând să scrie "cântece" pentru tovarăşul Nicolae Ceauşescu. În ultimii ani de viaţã, deşi nu mai este ce-a fost, stă fără griji în vila sa din cartierul Primăverii şi fabrică, pe bandă rulantă, poeme de glorificare a "marelui conducãtor", al PCR şi al României socialiste, poeme pe care vin să le ridice la ocazii festive curieri de la principalele ziare şi reviste ale epocii. Moare la 24 iunie 1988 şi este înmormântat în Cimitirul Evanghelic Luteran din Bucureşti.
Volume de versuri (selectiv)
Cântece de pierzanie, 1938
Cântece noi, 1943
Oraşul pierdut, 1943
Un om aşteaptă răsăritul, 1946
Mărul de lângă drum, 1954
Steaguri, 1951
Cântec pentru tovarăşul Gheorghiu Dej,1951
Partidul m-a învăţat, 1954
Trăinicie, 1956
Azimă, 1956
Inima bătrînului Vezuv, 1957
Cu un ceas mai devreme, 1959
Romane
Pe muche de cuţit, 1959
Dispariţia unui om de rând, 1963
Explozie înăbuşită, 1971
Mihai Beniuc (n. 20 noiembrie 1907, Sebiş, Arad - d. 24 iunie 1988) a fost un poet, prozator şi psiholog român.
Este fiul lui Athanasie Beniuc şi al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară între 1921-1927 din Arad, unde îl are ca profesor de literatură pe profesorul Alexandru T. Stamatiad. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licenţiat în psihologie, filozofie şi sociologie al Universităţii din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al doilea război mondial, este conferenţiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) şi autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Oraşul pierdut, 1943), privite de public şi de critica literară cu înţelegerea şi simpatia cu care este privită arta naivă.
Adevărata sa carieră literară începe în 1946, când publică volumul cu un titlu bine ales, Un om aşteaptă răsăritul, şi pleacă în calitate de consilier cultural la Moscova. După doi ani se întoarce în ţară, se stabileşte la Bucureşti şi primeşte funcţii şi onoruri de care se prevalează fără ezitare pentru a-i obliga pe contemporani să-l trateze ca pe un mare poet.
Are grijă, în acelaşi timp, să-i defăimeze pe poeţii cu adevărat importanţi (de exemplu, pe fostul lui profesor, Lucian Blaga, aflat pe atunci în dizgraţie din motive politice). Publică în medie câte o carte pe an, îşi reediteazã cu o frecvenţă permisă numai privilegiaţilor aproape toate scrierile şi manevrează în aşa fel încât multe dintre ele să-i fie traduse în străinătate, are grijă să i se rezerve capitole în manualele şcolare etc.
În 1965, cu puţin timp înainte de moarte, Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu concursul (nu chiar dezinteresat) al lui Zaharia Stancu, care va prelua de altfel funcţia, îl înlătură din funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Redevine profesor de zoopsihologie, de data aceasta la Universitatea din Bucureşti.
Traversează fără mari pierderi perioada de relativă liberalizare din a doua jumătate a deceniului şapte, când sunt dezavuaţi în mod public mulţi dintre scriitorii devotaţi cândva lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Mihai Beniuc face uitată cartea sa de versuri din 1951, Cântec pentru tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, şi se reprofilează, începând să scrie "cântece" pentru tovarăşul Nicolae Ceauşescu. În ultimii ani de viaţã, deşi nu mai este ce-a fost, stă fără griji în vila sa din cartierul Primăverii şi fabrică, pe bandă rulantă, poeme de glorificare a "marelui conducãtor", al PCR şi al României socialiste, poeme pe care vin să le ridice la ocazii festive curieri de la principalele ziare şi reviste ale epocii. Moare la 24 iunie 1988 şi este înmormântat în Cimitirul Evanghelic Luteran din Bucureşti.
Volume de versuri (selectiv)
Cântece de pierzanie, 1938
Cântece noi, 1943
Oraşul pierdut, 1943
Un om aşteaptă răsăritul, 1946
Mărul de lângă drum, 1954
Steaguri, 1951
Cântec pentru tovarăşul Gheorghiu Dej,1951
Partidul m-a învăţat, 1954
Trăinicie, 1956
Azimă, 1956
Inima bătrînului Vezuv, 1957
Cu un ceas mai devreme, 1959
Romane
Pe muche de cuţit, 1959
Dispariţia unui om de rând, 1963
Explozie înăbuşită, 1971
Nu mă vei uita
Te mariti, si stiu, vei naste prunci,
Veti avea camin si alte cele
Dar asa frumoasa ca atunci
Cand erai stapana vietii mele
Nu vei fi tu niciodata
Niciodata
Anii vor veni mereu siraguri
Ca soldatii la cazan flamanzi
Din viata ta de miez si faguri
N-o sa aiba Moartea nici de pranz
Poate doar o simpla, trista, cina
Trista cina.
Ce batrana, palida si goala
Vei ramane peste trei decenii
Sangele tau, astazi in rascoala
Va fi rece, rece. Doar vedenii
Despre tot ce-a fost vei mai avea
Mai avea
Ca strigoii vor veni la tine
Din iubirea noastra ne-ntamplata
Gandurile, visele haine.
Nu ma vei uita tu niciodata
Sufletul cu altul ti-i zadarnic
Darnic.
Suspinele de altă dată cântă
Ne-a-nmugurit iubirea-n noi iubiri
Precum samanta-n parc de trandafiri-
Ni-i dragostea mai multa, mai bogata,
Mai plina de lumini ca alta data.
Pe unde-a fost de mult o suparare
Au inflorit zambilele-n carare
Si-n locul unei sterse cicatrice
Isi are cuibul cald o pitulice.
Suspinele de alta data canta,
Zdrobirea sufleteasca se avanta
Schimbata-n ciocarlie si scantee
Si lacrimile vechi sunt curcubee.
Ne doare neizbanda ca o rana
Si nu ne oboseste nici o goana
De-a cauta un leac, o mangaiere,
De-a astepta cuminte si-n tacere.
Nu ne lasara anii tristi si goi,
Ca toamna rece pomii fara foi,
Ci timpul sarutandu-ne pe frunte
Ne-a dat lumina culmilor carunte.
Ultima scrisoare
Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles. Voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.
Nici un cuvant. Nu-mi spune ca-i o forma,
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma,
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.
Nu te mai cant in versuri niciodata,
In drumul tau mai mult nu am sa ies,
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.
A fost desigur numai o greseala,
Putea sa fie mult, nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai un rost.
Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli,
Vadeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n seara mea de indoieli.
Cand degete de Midas am pus magic
Pe frageda fiinta ta de lut,
Suna in mine murmurul pelagic
Al sfintelor creatii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenuncheate randuri submisiv
La soclul tau dumnezeisc asteapta
Sa le intinzi un zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta,
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.
O, de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De ne-nteles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care-as vrea sa fii ce nu mai esti.
N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun : « Esti ca oricare” ...
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglindeste beat de pofte taul,
Ce-l tine candid amintirea mea.
Vei fi acolo vesnic ne-ntinata,
Te voi iubi mereu fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.
Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei sta iubita ca-ntr-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.
Si cand viata va fi rea cu tine,
Cand au sa te improaste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amandoi.
Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemai scrise te magai.
In dulcea lor cadenta leganata,
Te vei simti ca-n visul cel dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.
Mihai Eminescu - Floare albastră [Ion Caramitru Și Valeria Seciu]
Redevenim...Copii - Adrian Paunescu
Dragoste Muta - Adrian Paunescu
TEATRU/FILM 24 Iunie
Cu Tania Filip
BIOGRAFIE Tania Filip
Actrita s-a nascut pe 24 iunie 1959. La 16 ani cand era la liceul de muzica si canta in Grupul Song, Mircea Diaconu o recomanda regizorului Dan Pita care, deruland în faţa ochilor, prim-planuri, scene, din filmul ce urma sa-l realizeze si poate si datorita pistruilor, o alege pentru rolul June, principalul rol feminin, iubita lui Romulus Brad / Mircea Diaconu in westernele romanesti din seria “ Ardelenii..” În opinia actriţei şi profesoarei de teatru, cele trei lungmetraje, scrise de Titus Popovici şi regizate de Dan Piţa şi respectiv de Mircea Veroiu, sunt „filme care rezistă şi care fac mare plăcere şi în ziua de azi". Pe timpul filmarilor avea un pian pe platou şi studia Bach şi Beethoven pentru examene..Tania Filip spune că în multe momente a avut parte „de generozitatea şi de săgălnicia" colegilor. „Eram copilul trupei, aveau grijă de mine, dar mă şi tachinau uşor. Apoi am intrat la Facultatea de Teatru şi eram cumva colegi. Am crescut puţin-puţin cu ei." La numai 19 ani debuteaza cu rolul Leana la Teatrul National din Bucuresti in “ Hagi Tudose “, spectacol realizat de Ion Cojar avandu-l ca partener pe magnificul actor Constantin Rautchi.
A fost aplaudata pe scena teatrului National, Nottara, Act si la Londra unde a interpretat alaturi de Adrian Titieni doua personaje cehoviene, intr-o intalnire inedita imaginata de Brian Friel in cadrul Institului Cultural Roman din Londra.
Profesor universitar doctor la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica si Director al Departamentului Masterat ii place munca de migaleala, ii place sa lucreze cu tinerii viitori actori, pe care-i indruma spre o cariera care se cladeste cu greu.Vecina la Gruiu cu Stefan Iordache si sotia acestuia Mihaela Tonitza, au fost buni prieteni si regreta si acum, trecerea in nefiinta a acestora.Este casatorita cu Dan Chibernea, fost deputat si ambasador la Londra si are o fiica Alexandra.
A jucat în câteva fime:
• "Profetul, aurul și ardelenii" (1978)
• "Artista, dolarii și ardelenii" (1980)
• "Grăbește-te încet!" (1981)
• "Calculatorul mărturisește" (1981)
• "Pruncul, petrolul și ardelenii" (1982)
• "Căruța cu mere" (1983)
• "Bocet vesel" (1984)
• "Întunecare" (1986)
• "Rezerva de la start" (1987)
"Grăbește-te încet!" (1981)
Cu Ileana Predescu
Biografie Ileana Predescu
Ileana Predescu (n. 24 iunie 1927, București – d. 12 decembrie 1996, București) a fost o actriță română de teatru și film.
A jucat timp de patru decenii la Teatrul Bulandra. A rămas cunoscută prin rolurile interpretate în piesele „Cum vă place”, „Leonce și Lena”, „Menajeria de sticlă”, „Cezar și Cleopatra”, „Hamlet”, „Profesiunea doamnei Warren”, „Arsenic și dantelă veche” sau „Woyzeck”.
Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.[1]
A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”
Filmografie
· Regizorul (1968) - ea însăși
· Agentul din Cahors (film TV, 1969) - Claire Lannes
· Iată femeia pe care o iubesc (1981)
· Încrederea (1984)
· De joi până duminica (film TV, 1986)
· Există joi? (1988)
· Flori de gheață (1989)
· Trandafirul și coroana (film TV, 1991)
· Neînțelegerea (film TV, 1991)
· Cei care plătesc cu viața (1991)
· Cel mai iubit dintre pământeni (1993)
· În fiecare zi e noapte (1995) - bunica
· Un înger pe Planeta Cinema - Ileana Predescu (film TV, 1997) - ea însăși
Lungul drum al zilei catre noapte ..de Eugene O'Neill:
Trandafirul si coroana:
Iată femeia pe care o iubesc (1981)
Cu Nouria Nouri, actriță
Biografie Nouria Nouri
Actrița Nouria Nouri s-a născut la Ploiești pe 24 iunie 1975. A absolvit cursurile Liceului Pedagogic, iar în 1997 intră la Academia de Teatru si Film „I.L.Caragiale” din București, cu media 9,35 la secția actorie, clasa prof. Gelu Colceag. Absolventă cu media 10 a Facultății de Teatru, Nouria Nouri colaborează cu numeroase teatre din țară si capitală, prezintă si realizează emisiuni de televiziune și radio, este publicist comentator la diverse reviste, predă cursuri de actorie în cadrul unor grădinițe particulare și scrie texte pentru cântece de copii.
Colaboreaza cu DisneyLive! Feld Entertainment (SUA), fiind local host al spectacolului "Mickey's Magic Show" in Romania.
Activitate profesională
· realizator emisiuni radio: „Clubul părinților isteți”, „Salveaz-o pe Albă ca Zăpada”, "Mamma Mia" -ITSY BITSY FM
· local host "Mickey's Magic Show" un spectacol DisneyLive!(Bucuresti, Sala Palatului)
· prezentator „cartea TVRecordurilor”, TVR 1
· prezentator si realizator: „Agenda culturala”, „Top 3 + 1”- Antena 1 Ploiești"
· redactor prezentator „Observator prahovean”
· actriță la Teatrul „Toma Caragiu”- Ploiești
· Mc - evenimente pentru copii si adulti
· prezentator festivaluri de muzică ușoară
· interpretează roluri in diferite seriale TV
· reclame TV etc.
Roluri interpretate
· rol principal „Smerita”, piesa omonimă dupa F.M.Dostoievski, regia: Vasile Toma
· rol principal „Alexandra” in piesa „Oferta de serviciu” de Lia Bugnar, regia: Gelu Colceag
· rol secundar „Fir de păianjen” in „Visul unei nopți de vară”, regia : Vasile Nedelcu
· rol principal „Zizi” in scurt-metrajul „De ce nu dansati ?”, regia: Daniel Iordăchioaie
· rol principal „Alexandra” in scurt-metrajul realizat de fundația „Tineri pentru tineri”, regia: Florin Iepan, etc.
Mickey's Magic Show - Local Host NOURIA NOURI – Opening:
Mickey's Magic Show - Nouria Nouri local host la Sala Palatului:
Suflete moarte - Nikolai Vasilievici Gogol
Teodor Mazilu - Treziti-va in fiecare dimineata
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 24 Iunie
Mr Bean Official
GÂNDURI PESTE TIMP 24 Iunie
Fiica de papa, a marcat istoria cu povestea unei vieti de cosmar: trei casnicii tumultuoase, un sot asasinat, puzderie de amanti, sapte fii dintre care unul nelegitim, incesturi si crime monstruoase – toate pana la 39 ani, varsta mortii sale. Vaduva Neagra a Renasterii si-a tesut plasa otravita, laolalta cu ceilalti membri ai diabolicei sale familii.
Lucretia Borgia s-a nascut, cel mai probabil, la 18 aprilie 1480, ca fiica nelegitima a Cardinalului Rodrigo Borgia si a amantei sale, Vannozza Cattanei. Singura fata dintre cei patru frati (Juan, Cesare si Jofre) era preferata tatalui sau si se bucura pe deplin de atentia si rasfatul familiei. Fara sa fie o frumusete rapitoare, Lucretia detinea totusi, caracteristicile fizice foarte apreciate de inalta societate a acelor vremuri: par bogat, blond si forme voluptuoase.
Pina la virsta de 11 ani fusese logodita oficial de doua ori, dar de fiecare data tatal sau a anulat logodna. Dupa inscaunarea lui Rodrigo Borgia ca Papa Alexander al VI-lea, acesta a decis sa-si casatoreasca fiica cu Giovanni Sforza, pentru a-si intari alianta cu una dintre cele mai puternice familii din Milano. Casatoria a fost incheiata initial numai in acte. Lucretia fiind prea tinara, ea urma sa locuiasca un timp, pina la sosirea la Roma a sotului ei, intr-un palat de linga Vatican, impreuna cu noua amanta a Papei, Giulia Farnesse. Papa Alexander isi facilita astfel accesul in dormitorul Giuliei, sub pretextul ca-si viziteaza fiica.
Ceremonia de nunta, somptuoasa, a avut loc citeva luni mai tirziu, dupa sosirea lui Sforza. Alaiul miresei, format din 500 de curtezane, era condus de amanta papei.
Noi aliante politice au facut ca, in scurt timp, prezenta lui Giovanni Sforza sa nu mai fie dorita la curtea papala. Lucretia a fost informata de catre fratele sau, Cesare, ca Giovanni urmeaza sa fie asasinat. Ea si-a alertat sotul, care s-a grabit sa fuga din Roma. Aceasta a fost poate doar o tactica din planul pus la cale de Cesare si Lucretia pentru indepartarea lui Giovanni.
Noi aliante politice au facut ca, in scurt timp, prezenta lui Giovanni Sforza sa nu mai fie dorita la curtea papala. Lucretia a fost informata de catre fratele sau, Cesare, ca Giovanni urmeaza sa fie asasinat. Ea si-a alertat sotul, care s-a grabit sa fuga din Roma. Aceasta a fost poate doar o tactica din planul pus la cale de Cesare si Lucretia pentru indepartarea lui Giovanni.
Lucretia era incintata sa scape de un sot plictisitor, iar Alexander si Cesare erau nerabdatori sa aranjeze un alt mariaj profitabil pentru Lucretia. Papa Alexander a apelat la unchiul lui Giovanni, Cardinalul Ascanio Sforza, pentru a-si convinge nepotul sa accepte divortul. Intre cele doua familii a izbucnit un razboi de interese tacit. S-a ajuns pina acolo incit lui Giovanni i s-a propus sa-si dovedeasca barbatia si sa se culce cu Lucretia sub privirile membrilor familiilor Borgia si Sforza. Giovanni a refuzat, asa cum toti se asteptau, nu inainte de a contraataca, aruncind asupra sotiei sale acuzatii ca ar fi intretinut relatii incestuoase cu fratii si cu tatal ei.
In urma acestui incident, Papa a considerat casatoria fiicei sale neconsumata si, pentru a o putea anula, i-a oferit fostului ginere dreptul de a ramine cu toata zestrea. Pe de alta parte, capul familiei Sforza il ameninta pe Giovanni cu renegarea, daca acesta refuza propunerea Papei. Prins intre interesele celor doua puternice clanuri, Giovanni a semnat, fara martori, o declaratie de impotenta si actele de anulare a casatoriei. Prin siretlicuri murdare, primul sot a fost indepartat din viata Lucretiei, insa, finalmente, poate fi considerat norocos, pentru ca a scapat cu viata.
Copilul nelegitim
In timp ce i se negocia divortul, Lucretia s-a retras intr-o minastire din apropierea Romei, iar singurul mod prin care tinea legatura cu tatal ei in tot acest exil erau mesajele trimise prin intermediul unui tinar calugar, Perotto. Sase luni mai tirziu, desi insarcinata, Lucretia participa la o ceremonie in care judecatori ai Vaticanului atestau ca ea este „intacta“, adica virgina. Giovanni Sforza si-a depus atunci, obligat fiind, marturia finala ce atesta acest fapt si, dupa toata aceasta inscenare grosolana, divortul s-a declarat finalizat.
Cesare, descoperind sarcina surorii sale, a fost cuprins de furie. Banuit ca ar fi tatal copilului, calugarul Perotto, injunghiat de Cesare, a reusit sa scape cu viata din atac, dar, aruncat apoi in inchisoare, a murit dupa citeva zile. Anuntul oficial a fost ca Perotto a cazut, din greseala, in Tibru. Dar, o data cu cadavrul acestuia, in riu a mai fost gasit si corpul menajerei Lucretiei, banuita ca ar fi facilitat intilnirile romantice dintre cei doi. Copilul, nascut in secret, a fost in final recunoscut si numit Giovanni, „infans Romanus“ (copilul Romei). Unii istorici sustin ca nici macar Lucretia nu stia cine este tatal copilului sau. A fost incest sau copilul era, intr-adevar, fiul lui Perotto, calugarul? Destinul lui Giovanni s-a pierdut in anonimat, el neprimind pina la urma nici un titlu de noblete si murind in 1548, dupa ce a servit un timp, ca simplu functionar, la curtea Vaticanului.
Al doilea mariaj
Al doilea sot al Lucretiei Borgia s-a dovedit a fi mai putin „norocos“ decit cel dintii. In mai putin de un an de la nasterea copilului, Lucretia s-a casatorit din nou, la Napoli, cu Alfonso, Print de Aragon. Papa Alexander al VI-lea punea astfel la cale o alta alianta benefica familiei. Insa nici aceasta alianta nu avea sa dureze prea mult: din motive politice. Alfonso si familia sa au pierdut, pe neasteptate, sustinerea militara pe care Papa Alexander le-o promisese pentru Napoli. Papa continua sa sustina ca Napoli are tot sprijinul lui si, pentru a-si intari promisiunea, le-a daruit Lucretiei si lui Alfonso un castel.
Al doilea sot al Lucretiei Borgia s-a dovedit a fi mai putin „norocos“ decit cel dintii. In mai putin de un an de la nasterea copilului, Lucretia s-a casatorit din nou, la Napoli, cu Alfonso, Print de Aragon. Papa Alexander al VI-lea punea astfel la cale o alta alianta benefica familiei. Insa nici aceasta alianta nu avea sa dureze prea mult: din motive politice. Alfonso si familia sa au pierdut, pe neasteptate, sustinerea militara pe care Papa Alexander le-o promisese pentru Napoli. Papa continua sa sustina ca Napoli are tot sprijinul lui si, pentru a-si intari promisiunea, le-a daruit Lucretiei si lui Alfonso un castel.
Pe de alta parte, Lucretia primise de la tatal ei postul de guvernatoare a provinciilor Spoleto si Foligno, post rezervat de obicei cardinalilor. Aceasta numire il facea pe Alfonso sa para un simplu consort fara putere, mai ales ca Lucretia nu era o simpla figuranta, chiar se pricepea, la numai 19 ani, sa administreze bine un oras. Dupa citeva luni, Papa a insistat ca fiica sa si sotul ei sa se intoarca la Roma, pentru ca primul copil al lor sa se nasca aici. Lucretia a nascut un baiat pe care l-a numit Rodrigo, ca pe tatal ei. Nu peste mult timp, Alfonso, in timp ce traversa Piata Sf. Petru, a fost atacat de un grup de barbati inarmati. Ranit foarte grav, a fost adus intr-unul dintre apartamentele de la Vatican si lasat in grija sotiei sale. Lucretia banuia ca fratele sau, Cesare, pusese la cale atacul.
Sub ingrijirile sotiei si ale surorii sale, starea lui Alfonso s-a imbunatatit. Intr-o zi, insa, Cesare a aparut pe neasteptate si a poruncit tuturor, inclusiv Lucretiei, sa paraseasca incaperea. Se spune ca Alexander insusi ar fi incercat, fara succes, sa opreasca crima. Alfonso a murit strangulat in patul sau, probabil de catre servitorul lui Cesare.
Ultimul sot
Un an mai tirziu, Papa Alexander al VI-lea, ocupat cu administrarea noilor provincii cistigate in lupta cu Federigo, Rege de Napoli si tatal lui Alfonso, a lasat toate indatoririle de la Vatican pe miinile fiicei sale. Lucretia Borgia, la numai 21 de ani, a devenit capul Adunarii Crestine, dar numirea sa nu mira pe nimeni, cardinalii erau obisnuiti cu excesele papale ale lui Alexander. Papa isi petrecea tot timpul stringind averi, finantind expeditiile militare ale lui Cesare si pregatind o noua alianta, printr-un nou mariaj al Lucretiei. Spera ca al treilea sot al acesteia sa fie de vita regala. Cesare era cel care facea selectia. Alesul a fost Ducele de Ferrara. Ferrara se invecina cu Romagna, o provincie detinuta de Cesare. Ducele avea 24 de ani, era vaduv, fara copii si era partida perfecta pentru Lucretia. Ducele de Ferrarra a acceptat mariajul in schimbul zestrei imense si a scutirii de la taxele papale.
Alfonso d’Este, Print de Ferrara, un barbat puternic si tacut, pasionat de arme si de muzica, era fascinat de noua sa sotie. Lucretia era, asa cum o descriu cronicile vremii, gratioasa, cu forme pline, fata prelunga, par de aur, ochi cenusii, gura frumoasa cu dinti albi, stralucitori. Intreaga ei faptura emana energie si veselie. La fel de incintata de noul ei sot, Lucretia promitea sa devina o sotie devotata si o mama model. Si a si fost, daca nu tinem cont de citeva exceptii. Dupa ce i-a daruit patru copii printului de Ferrara, a fost suspectata ca traieste o aventura cu un cunoscut poet de curte, Pietro Bembo.
Desi parea singurul responsabil de esecurile din viata ei, Lucretia era foarte atasata de fratele ei, Cesare, ii tinea partea in aventurile lui militare, iar moartea acestuia, pe cimpul de lupta, a lasat-o devastata. Indurerata, a gasit totusi puterea de a se lupta pentru a oferi protectie lui Rodrigo, fiul ei cu cel de-al doilea sot si lui Giovanni, „infans Romanus“, copilul din flori, pe care acum il numea „fratele ei“. Cei doi au fost adusi in Ferrara si integrati in familie, in ciuda protestelor sotului ei. Rodrigo a murit in 1512, la virsta de 13 ani, iar Lucretia, innebunita de durere, s-a retras la o minastire. Si-a jelit fiul o perioada, apoi s-a intors in familie.
Dupa nasterea celui de-al cincilea copil al Ducelui de Ferrara, copil care a murit la scurt timp dupa nastere, Lucretia Borgia a contractat febra puerperala si a murit si ea, pe 24 iunie 1519. Nu implinise 39 de ani.
Lucretia Borgia – victima sau calau?
Dar care este, totusi, adevarul despre familia Borgia? De unde li se trage aceasta reputatie de asasini nemilosi si de ce Lucretia Borgia a ramas cunoscuta pentru crime infaptuite cu ajutorul otravurilor, ajungind simbolul feminin al cruzimii?
Multe dintre informatiile oferite de istorie, destul de ambigue, au fost preluate si speculate de literatura si arta secolului al XV-lea si apoi de scrierile secolului al XIX-lea. In 1833, Victor Hugo a ales-o pe Lucretia Borgia ca eroina pentru o piesa de-a sa. Cum a contribuit Hugo la reputatia ei, se poate vedea din prefata acestei piese: „Dar cine a fost, pina la urma, Lucretia Borgia? Adunati laolalta cele mai hidoase si mai ingrozitoare diformitati morale si asezati-le unde se potrivesc, adica in inima unei femei ale carei frumusete fizica si grandoare regeasca vor face crima sa para si mai inspaimintatoare; apoi adaugati la toate acestea cele mai pure sentimente pe care le poate avea o femeie, cele de mama… Inauntrul monstrului puneti o mama si monstrul ne va face sa plingem. Aceasta creatura ce ne-a umplut sufletele de teama, acum, ne va inspira mila; acest suflet deformat va aparea aproape frumos inaintea ochilor nostri inlacrimati…“
Alexandre Dumas povesteste in cartea sa, „Crime celebre“(1839), cum cei din familia Borgia utilizau frecvent otrava pentru a-si elimina adversarii. Exista putine dubii in privinta crimelor comise de Papa Alexander si de fiul sau, Cesare. La acestea adaugam avaritia, jaful, coruptia, si portretul celor din familia Borgia e departe de a fi ideal, cuprinzind patru generatii de lideri nemilosi. Dar Lucretia? Nu exista dovezi ca ea ar fi participat activ la crimele comise de cei din familia ei, dar, in mod cert, a fost o observatoare pasiva si a fost devotata tatalui si fratelui ei.
Era cunoscuta pentru aventurile ei sexuale, dar, pentru acuzatiile de incest, n-au existat niciodata dovezi clare. Toate acestea constituie o baza destul de firava pentru portretul pe care istoria si arta i l-au zugravit: arhetipul criminalei cu singe rece, Vaduva Neagra a Renasterii. Putine reprezentari au reusit sa capteze natura ei contradictorie, asa cum a facut-o tabloul lui Titian, expus la Galeria Borghese din Roma: alegoria o arata pe Lucretia Borgia pe marginea unui mic bazin, pe alta margine, Venus, goala, iar intre ele, un mic Cupidon. In mod curios, Lucretia intruchipeaza iubirea sacra, iar Venus, iubirea profana.
SFATURI UTILE 24 Iunie
SFATURI UTILE 24 Iunie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu