MATERIALELE SELECȚIONATE PENTRU JOI 25 IUNIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (B. Decese, Sărbători); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

B. 

Decese

·         635: A  decedat  Gāozǔ, primul împărat al dinastiei Tang din China (n. 566).

·         1134: A murit Niels, rege al Danemarcei (n. 1065). Niels (1065 – 25 iunie 1134) a fost rege al Danemarcei din 1104 până în 1134. Niels l-a succedat pe fratele său Eric I al Danemarcei și se crede că a fost fiul cel mai tânăr al regelui Svend al II-lea al Danemarcei. Regele Niels a sprijinit în mod activ canonizarea lui Knut al IV-lea al Danemarcei și l-a susținut pe fiul său, Magnus I al Suediei, să-l ucidă pe potențialul succesor, Knud Lavard.

·         1533: Maria Tudor (18 martie 1496 – 25 iunie 1533) a fost sora mai mică a regelui Henric al VIII-lea al Angliei și regină a Franței în timpul mariajului ei cu Ludovic al XII-lea al Franței. După moartea acestuia, s-a căsătorit cu Charles Brandon, Primul Duce de Suffolk.

O schiţă a Mariei în timpul scurtei perioade ca regină a Franței.

Maria a fost al cincilea copil al regelui Henric al VII-lea al Angliei și a reginei Elisabeta de York. S-a născut la Palatul Richmond. Ea și fratele ei Henric au fost apropiați în timpul copilăriei—el și-a numit fiica, viitoarea regină Maria I, după ea. Nava de război Mary Rose, de asemenea, a fost denumită în onoarea ei.

În timpul adolescenței ei, Ducele de Milano a încercat să aranjeze o căsătorie între ea și fiul lui cel mic, Massimiliano Sforza, ca o modalitate de a obține ajutorul lui Henric al VII-lea în lupta împotriva francezilor. Henric a respins acest lucru deoarece Anglia trăia în pace cu Franța și nu dorea să fie implicat în războaiele italiene.

Cunoscută în tinerețea ei ca una dintre cele mai frumoase prințese din Europa,^[1] Maria a fost logodită în decembrie 1507 cu Carol de Castilia, viitorul Carol Quintul, împărat romano-german. Cu toate acestea, din cauza schimbărilor intervenite în alianțele politice ale puterilor europene, căsătoria nu a mai avut loc.^[2] În schimb, Cardinalul Wolsey a negociat un tratat de pace cu Franța, iar pe 9 octombrie 1514, la vârsta de 18 ani, Maria s-a căsătorit la Abbeville cu regele în vârstă de 52 de ani al Franței, Ludovic al XII-lea. Una din doamnele ei de onoare a fost Anne Boleyn.

Maria a fost descrisă de către ambasadorul venețian fiind "ca un rai—înaltă, subțire, cu ochi de culoare gri și cu o paloare extremă". Își purta părul de culoare roșie-aurie lung până la talie.^[3] În ciuda celor două căsătorii anterioare, regele nu avea fiii în viață și a încercat să aibă un moștenitor; însă Ludovic a murit la 1 ianuarie 1515, la mai puțin de trei luni după ce s-a căsătorit cu Maria.

După moartea lui Ludovic, noul rege Francisc I a încercat să aranjeze o a doua căsătorie pentru frumoasa văduvă

Prințesa Maria Tudor și Charles Brandon, Duce de Suffolk, c. 1516.

Maria era nefericită în căsnicia cu Ludovic deoarece era îndrăgostită de Charles Brandon, Duce de Suffolk.^[5] Fratele ei Henric știa de sentimentele surorii sale^[6] însă ar fi dorit ca viitoarea căsătorie să fie în avantajul alianțelor politice.

Când l-a trimis pe Brandon s-o aducă pe Maria înapoi în Anglia, la sfârșitul lunii ianuarie 1515, l-a pus pe Duce să-i promită că n-o va cere în căsătorie.^[7]Cu toate acestea, cuplul s-a căsătorit în secret în Franța la 3 martie 1515. Din punct de vedere tehnic, acest lucru a fost o trădare; Brandon s-a căsătorit cu o prințesă regală, fără consimțământul lui Henric. Regele era indignat iar Consiliul de Coroană a cerut ca Brandon să fie închis sau executat.

Datorită intervenției Wolsey și a afecțiunii lui Henric atât pentru sora lui cât și pentru Brandon, cuplul a primit doar o amendă grea.^[8] Oficial, ei s-au căsătorit la 13 mai 1515 la Palatul Greenwich.

Chiar și după a doua căsătorie, Mariei a continuat să i se spună la curtea engleză "regina Franței" și nu "ducesa de Suffolk".^[9] Cea mai mare parte a timpului, Maria a petrecut-o la moșia Ducelui în Suffolk.^[10]

Relațiile dintre Henric al VIII-lea și Maria au fost tensionate la sfârșitul anilor 1520 când ea s-a opus încercării regelui de a anula căsătoria cu Ecaterina de Aragon, pe care Maria o cunoștea de ani de zile. A dezvoltat o aversiune puternică față de viitoarea regină, Anne Boleyn,^[11], cu care s-a întâlnit prima dată în Franța.^[12]

Maria a murit la Westhorpe Hall, Westhorpe, Suffolk la 25 iunie 1533, și inițial a fost înmormântată la Suffolk. Corpul a fost mutat după ce abația a fost distrusă în timpul disoluției mănăstirilor. Curând după moartea ei, soțul ei s-a căsătorit cu logodnica fiului său, care avea 14 ani și cu care a avut doi fii.

Maria și Brandon au avut patru copii, două fiice și doi fii:

• Henry Brandon (11 martie 1516 - 1522)
• Lady Frances Brandon (16 iulie 1517 – 20 noiembrie 1559), s-a căsătorit cu Henry Grey, Duce de Suffolk și a fost mama lui Lady Jane Grey
• Lady Eleanor Brandon (1519 – 27 septembrie 1547), s-a căsătorit cu Henry Clifford, al 2-lea Conte Cumberland.
• Henry Brandon, Conte Lincoln (c.1523 - martie 1534).

Maria Tudor

Date personale Născută 18 martie 1496 Palatul Richmond, Surrey Decedată 25 iunie 1533 (37 de ani) Westhorpe Hall, Suffolk Înmormântată St. Mary's Church, Bury St. Edmunds[*]  Cauza decesului cauze naturale[*] (tuberculoză)  Părinți Henric al VII-lea al Angliei[1] Elisabeta de York[1]  Frați și surori Elizabeth Tudor[*] Margareta Tudor[1] Katherine Tudor[*] Henric al VIII-lea al Angliei[1] Edward Tudor[*] Arthur, Prinț de Wales[1] Edmund Tudor, Duke of Somerset[*]  Căsătorită cu Ludovic al XII-lea al Franței Charles Brandon, Primul Duce de Suffolk Copii Henry Brandon, Primul Conte de Lincoln Frances Grey, Ducesă de Suffolk Eleanor Clifford, Contesă de Cumberland Cetățenie  Franța  Religie Biserica Catolică  Apartenență nobiliară Titluri prințesă () regină consoartă[*] () Familie nobiliară Casa Tudor Regină a Franței Domnie 9 octombrie 1514 – 1 ianuarie 1515 Încoronare 5 noiembrie 1514

* 1671: Giovanni Battista Riccioli (n. 17 aprilie 1598, Ferrara, Statele Papale – d. 25 iunie 1671, Bologna, Statele Papale^[5]) a fost un preot catolic iezuit și astronom italian. A predat la Universitatea din Pavia și la cea din Bologna.

În 1650 Giovanni Battista Riccioli a fost primul care a notat că Mizar este o stea dublă. În 1651 a publicat lucrarea Almagestum novum, în care repune problema sistemului heliocentric formulat de Copernic.

Împreună cu părintele Francesco Grimaldi, a studiat relieful accidentat al Lunii și a atribuit acestor forme de relief nume inspirate din țara lor.

În onoarea lui Giovanni Battista Riccioli, craterul lunar Riccioli a primit numele său.

Opere:

Astronomie:

• Geographicae crucis fabrica et usus ad repraesentandam ... omnem dierum noctiumque ortuum solis et occasum, Bologna, 1643;
• Almagestum novum astronomiam veterem novamque complectens observationibus aliorum et propriis novisque theorematibus, problematibus ac tabulis promotam, tomurile I-III, Bologna, 1651;
• Geographiae et hydrographiae reformatae libri duodecim, Bologna, 1661 (ediția a II-a, Veneția, 1672);
• Astronomia reformata, tomurile I-II, Bologna, 1665;
• Vindiciae calendarii Gregoriani adversus Franciscum Leveram, Bologna, 1666;
• Apologia R.P.Io. Bapt. Riccioli Societatis Iesu pro argumento physicomathematico contra systema Copernicanum, Veneția, 1669;
• Chronologiae reformatae et ad certas conclusiones redactae tomus primus, tomurile I-III, Bologna, 1669;
• Tabula latitudinum et longitudinum, Viena, 1689.

Teologie:

• Evangelium unicum Domini nostri Jesu Christi ex verbis ipsis quatuor Evangelistarum conflatum ..., Bologna, 1667;
• Immunitas ab errore tam speculativo quam practico definitionum S. Sedis Apostolicae in canonizatione Sanctorum ..., Bologna, 1668;
• De distinctionibus entium in Deo et in creaturis tractatus philosophicus ac theologicus, Bologna, 1669.   

  Giovanni Battista Riccioli
  Giovanni Battista Riccioli
  Date personale
  Născut	17 aprilie 1598[1][2][3][4][5][6]  Ferrara, Statele Papale[7][8][6]
  Decedat	25 iunie 1671 (73 de ani)[1][9][2][3][4][5][6]  Bologna, Statele Papale[7][6]
  Etnie	italian
  Religie	catolicism
  Ocupație	selenographer[*] teolog[*] astronom cartograf[*] profesor universitar[*] scriitor
  Activitate
  Organizație	Universitatea din Bologna Universitatea din Pavia Universitatea din Parma
  Profesor pentru	Giovanni Domenico Cassini

·         1673: A murit Charles Ogier de Batz de Castelmore, conte d’Artagnan, eroul care l-a inspirat pe scriitorul francez Alexandre Dumas pentru faimosul sau roman ”Cei trei muschetari”. Charles de Batz-Castelmore conte D’Artagnan, s-a născut între anii 1611 și 1615 in castelul Castelmore din Gasconia și a murit  pe 25 iunie 1673, în timpul Războiului franco – olandez, la  asediul orasului Maastricht. S-a aflat în slujba regelui Ludovic al XIV-lea și a cardinalului Mazarin, fiind recompensat cu gradul de căpitan în Garda Muschetarilor. În jurul anului 1630 a plecat la Paris, pentru a urma o carieră militară si a adoptat numele de fată al mamei, Françoise de Montesquiou d’Artagnan. Este ajutat de unchiul său, Henri de Montesquiou, conte d’Artagnan, sa intre în rândurile ”Gărzii franceze”, iar intre anii 1640-1642 participă la operațiuni militare in care își dovedește curajul si calitățile de militar. Sprijinit de cardinalului Mazarin, promovează în rândul Garzii Muschetarilor regelui, în 1644. Aici este posibil să se fi întâlnit deseori cu celelalte surse de inspirație pentru romanul ”Cei trei muschetari”: Armand de Sillègue d’Athos d’Autevielle (Athos), Issaac de Portau (Porthos) și Henri d’Aramitz (Aramis), toți atestați în acele vremuri ca membri ai Garzii muschetarilor regelui. Grație calităților sale deosebite, d’Artagnan va primi misiuni care necesitau discreție și rapiditate de acțiune. Se cunosc puține lucruri reale despre d’Artagnan. Există un portret al sau a cărui autenticitate nu este garantată si o biografie a sa, scrisă  la aproape trei decenii dupa moartea eroului, de Gatien de Courtilz de Sandras, intitulata  „Mémoires de Monsieur d’Artagnan, capitaine lieutenant de la première compagnie des Mousquetaires du Roi (Memoriile Domnului d’Artagnan, căpitan-locotenent al primei companii a Muschetarilor Regelui) de Gatien de Courtilz de Sandras (Köln, 1700). Această carte fusese împrumutată de Alexandre Dumas din biblioteca publică din Marsilia, iar fișa de bibliotecă s-a păstrat până în prezent; Dumas a luat cartea cu el când s-a întors la Paris. Biografia lui Gatien de Sandras Courtilz este un mestec de fapte reale și imaginare, care l-au inspirat pe Alexandre Dumas să dea viata personajului d’Artagnan, eroul din cartile publicate între 1844 și 1850, dintre care cea mai cunoscuta este „Cei trei muschetari”. În 1658, după reorganizarea corpului miltar, d’Artagnan devine sublocotenent al ”Marilor Muschetari” sau ”Muschetarii gri”. În fapt el era comandantul, deoarece liderul nominal era un nepot al lui Mazarin. Cu această ocazie d’Artagnan primește drept reședință un întreg han în mijlocul Parisului. Frecventând saloanele literare, cunoaște o văduvă bogată pe numele de Anne Charlotte de Chanlecy. Pe 3 martie 1659, un act semnat de Ludovic XIV și Mazarin îi dă permisiunea muschetarului să o ia de soție, fapt petrecut pe 3 aprilie. Vor avea doi fii, unul în 1660 și altul în 1661. D’Artagnan va prefera însă să petreacă mai tot timpul departe de casă, pe câmpul de bătălie sau la manevre de antrenament. Deși avea venituri consistente, el reușea el mereu să rămână fără bani, așa că apela la ajutorul soției. Aceasta, suspicioasă, va pune spioni pe urmele sale si va afla astfel că soțul său cheltuia banii pe petreceri și mai mult, călca strâmb în căsnicie. De aceea ea se va separa de el în 1665, urmând să-și dedice timpul administrării eficiente a moșiilor sale, care vor asigura peste ani venituri substantiale fiilor lui d’Artagnan. În 1667 va deveni conducătorul Gărzii muschetarilor, primind gradul de căpitan-locotenent și o rentă lunară generoasă. În decembrie 1672 ajunge guvernator al orașului Lille, unul dintre punctele strategice foarte importante ale Franței, în contextul războiului început în același an împotriva Provinciilor Unite (Olanda și Belgia). În luna iunie a lui 1673 armata franceză se afla în plină ofensivă. dar in fața orașului Maastricht, soldații Regelui Soare sunt opriți. În ajutor este chemat corpul de elită condus de d’Artagnan. Pe 25 iunie, eroul idealizat de Alexandre Dumas este ucis de un glonte care l-a lovit în cap, sau în gât, (conform altor surse). Patru muschetari și-au riscat viața în încercarea de a-i recupera trupul aflat în fața liniilor olandeze. 
Aflând despre moartea sa, regele Ludovic al XIV-lea a spus: ”L-am pierdut pe d’Artagnan, cel în care aveam cea mai mare încredere și care era priceput la toate”. În ceea ce privește soarta Garzii de elita a muschetarilor,aceasta a fost desființata de regele Ludovic al XVI-lea în 1776, din rațiuni bugetare. Odata cu restaurarea Burbonilor, dupa abdicarea lui Napoleon, muschetarii au reintrat în activitate pe data de 6 iulie 1814. După întoarcerea lui Napoleon din insula Elba, aceștia practic s-au autodizolvat, unii dispersându-se prin țară, alții însoțindu-l pe regele Ludovic al XVIII-lea în scurtul său exil.
În final, pe 1 ianuarie 1816, gloriosul corp al muschetarilor a încetat să existe.

·         1686: A murit  pictorul rus Semion Ushakov;  (n. 1626). Simon Ușakov sau Simon (Pimen) Fiodorovici Ușakov, (n. 1626[2] – d. 25 iunie 1686, Moscova), a fost un artist grafic rus din secolul al XVII-lea. Împreună cu Fiodor Zubov și cu Fiodor Rojnov, este asociat cu reforma Bisericii Ortodoxe Ruse, întreprinsă de Patriarhul Nikon. Printre picturile sale, amintim Sfânta Față și Hristos pe Tron, ambele expuse în Catedrala Sfânta Treime, situată în Lavra Sfânta Treime – Sfântul Serghei de la Serghiev Posad, aflată la vreo 90 de kilometri, spre nord de Moscova.
* 1709: Friedrich al VII-lea Magnus de Zähringen (23 septembrie 1647 – 25 iunie 1709) a fost margraf de Baden-Durlach din 1677 până la moartea sa.

Născut la Ueckermünde, el a fost fiul lui Frederick al VI-lea, Margraf de Baden-Durlach și a soției acestuia, Christina Magdalena de Pfalz-Zweibrücken. I-a succedat tatălui său ca margraf în 1677. S-a implicat în Războiul de Nouă Ani și după Tratatul de la Ryswick în 1697, el a primit titlul de margraf de Basel, deși era numai un titlu formal și el niciodată nu a deținut puterea reală asupra orașului elvețian.

A luat parte la Războiul Succesiunii Spaniole ca unul din liderii armatei imperiale; unele dintre bătălii s-au desfășurat pe teritoriile lui. A murit la Durlach în 1709 și a fost sucedat de fiul său, Karl al III-lea Wilhelm, Margraf de Baden-Durlach.

S-a căsătorit cu ducesa Augusta Marie de Holstein-Gottorp la 15 mai 1670 la Husum. Ei au avut următorii copii:

• Frederick Magnus (13 ianuarie 1672 – 24 februarie 1672)
• Frederica Augusta (21 iunie 1673 – 24 iulie 1674)
• Christina Sophia (17 decembrie 1674 – 22 ianuarie 1676)
• Klaudia Magdalene Elisabeth (15 noiembrie 1675 – 18 aprilie 1676)
• Catherine (10 octombrie 1677 – 11 august 1746), în 1701 ea s-a căsătorit cu contele Johann Friedrich von Leiningen-Hartenburg
• Karl al III-lea Wilhelm, Margraf de Baden-Durlach (17 ianuarie 1679 – 12 mai 1738), s-a căsătorit cu Magdalena Wilhelmine de Württemberg
• Johanna Elisabeth (3 octombrie 1680 – 2 iulie 1757), în 1697 ea s-a căsătorit cu Eberhard Louis, Duce de Württemberg
• Albertine Frederica (3 iulie 1682 – 22 decembrie 1755), în 1704 ea s-a căsătorit cu Christian August de Holstein-Gottorp, Prinț de Eutin
• Christopher (9 octombrie 1684 – 2 mai 1723), el s-a căsătorit cu Marie Christine Felizitas zu Leiningen-Dagsburg-Falkenburg-Heidesheim
• Charlotte Sophia (1 martie 1686 – 5 octombrie 1689)
• Marie Anna (9 iulie 1688 – 8 martie 1689)

Frederick VII, Margraf de Baden-Durlach
Frederick VII, Margraf de Baden-Durlach
Căsătorit(ă)	Augusta Marie de Holstein-Gottorp
Familie nobilă	Casa de Zähringen
Tată	Frederick al VI-lea, Margraf de Baden-Durlach
Mamă	Christina Magdalena de Pfalz-Zweibrücken
Naștere	23 septembrie 1647 Ueckermünde
Deces	25 iunie 1709 (61 de ani) Durlach

·         1767: A decedat compozitorul şi organistul german de muzica baroca Georg Philipp Telemann; (n.14 martie 1681). Deşi a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig, în muzică Telemann a urmat calea autodidactă, devenind un multi-instrumentist şi unul dintre compozitorii prolifici din toate vremurile. Considerat un avangardist al timpurilor sale, este cunoscut pentru compozţiile ce reunesc un mix de stiluri împrumutate de la cele mai importante şcoli de compoziţie europene.

·         1842:  Se stinge din viaţă Jean Charles Léonard (Simonde) de Sismondi, istoric, economist şi gânditor social elveţian (18 mai 1773).  considerat cel dintâi exponent important al romantismului economic. A elaborat o operă vastă. Timp de  23 de ani a lucrat asupra lucrării  “Histoire des Français”  (în 29 vol.), publicată începând din 1818. La solicitarea editorilor Enciclopediei Britanice, Sismondi a elaborat studiul despre „Economia politică”. Pornind de aici va pregăti viitoarea sa lucraresemnificativă “Nouveaux  principes d’économie politique ou de la richesse dans ses rapports avec la population” (Noi principii de economie politică sau despre bogăţie în raport cu populaţia” (1819).

·         1861 : A murit sultanul otoman  Abdul-Mejid  I; (n. 23 aprilie 1823).  Marile realizări ale lui Abdul-Medjid sunt reformele (numite Tanzimat) cu caracter liberal pe care le-a promovat (reforme inițiate de tatăl său, Mahmud al II-lea), care au deschis drumul modernizării Turciei și au favorizat mișcări naționaliste de eliberare în cadrul popoarelor subjugate. Pentru reformele sale, a fost considerat un adevărat Ataturk  al secolului al XIX-lea.

·         1864: Regele Wilhelm I de Württemberg (n. 1781)
* 1892: Ernest Amédée Barthélemy Mouchez, mai scurt, Ernest Mouchez (n. 24 august 1821, Madrid – d. 25 iunie 1892, Wissous) a fost un astronom, hidrograf și contraamiral francez, membru al Academiei Franceze de Științe și director al Observatorului din Paris. 

Opere

• Recherches sur la longitude de la côte orientale de l'Amérique du sud (1866)
• Rio de la Plata. Description et instructions nautiques (1873)
• Instructions nautiques sur les côtes d'Algérie (1879)
• Rapport annuel de l'Observatoire de Paris (1885-1892)
• La photographie astronomique à l'Observatoire de Paris et de la Carte de ciel (1887)
• Instructions nautiques sur les côtes du Brésil (1890)

Ernest Mouchez

Date personale Nume la naștere Ernest Amédée Barthélemy Mouchez  Născut 24 august 1821[2][3][4]  Madrid, Spania  Decedat 29 iunie 1892 (70 de ani)  Wissous, Franța  Cetățenie  Franța  Ocupație astronom ofițer geograf  Activitate Rezidență Franța   Domeniu astronomie   Instituție Marina Franceză   Organizații Academia Franceză de Științe Bureau des Longitudes[*][1]   Cunoscut pentru Carte du Ciel[*]   Premii Comandor al Legiunii de Onoare[*] Premiul Lalande (1874)

* 1898: Ferdinand Julius Cohn (n. 24 ianuarie 1828 Breslau, Regatul Prusiei^[6] – d. 25 iunie 1898, Breslau, Imperiul German^[7]) a fost un biolog german. Este considerat a fi unul dintre fondatorii bacteriologiei moderne, fiind primul care a clasificat bacteriilepe baza morfologiei lor.

În anul 1885, a primit Medalia Leeuwenhoek, iar în anul 1895 a primit Medalia Linné.

Ferdinand Cohn

Date personale Născut 24 ianuarie 1828[1][2][3][4][5][6]  Breslau, Regatul Prusiei[7]  Decedat 25 iunie 1898 (70 de ani)[1][2][3][4][5][6]  Breslau, Imperiul German[8]  Cetățenie  Confederația Germană  Imperiul German  Ocupație biolog botanist[*] profesor universitar[*]  Activitate Domeniu botanică   Instituție Universitatea din Wrocław   Alma Mater Universitatea din Wrocław   Organizații Societatea Regală din Londra Academia Leopoldină Academia Franceză de Științe Accademia Nazionale dei Lincei Academia de Științe din Berlin   Doctoranzi Georg Lunge[*]   Premii Medalia Leeuwenhoek (1885) Medalia Linné (1895) membru străin al Royal Society[

·         1901: A decedat  la Targoviste,  Alexandru Candiano-Popescu, avocat, ziarist şi general român, fondator al ziarelor „Perseverenta” si „Democratia”, unul dintre initiatorii  miscarii „republicane” antidinastice din 1870 cunoscute sub numele de „Republica de la Ploiesti„; (n. 27 ianuarie 1841, Lipia, Buzău).  A absolvit Scoala Militara din Bucuresti în 1859 cu gradul de sublocotenent de artilerie. Dupa o perioada în care activeaza ca ofiter studiaza dreptul în Italia, unde îşi ia şi doctoratul. Apropiat al domnului A.I. Cuza, este un pion important in îndepartarea acestuia cu complicitatea altor ofiteri, printre care col. Nicolae Haralambie, comandantul Regimentului de artilerie din Bucuresti. El a dispus arestarea fidelilor domnului, generalii Savel Manu şi I.Em. Florescu. Cum avea sa afirme mai târziu, interesul Ţării a primat interesului sau personal: „mie îmi mergea bine, Ţării însa îi mergea rau”. Petrece o perioada in Transilvania, unde face propaganda româneasca. Este arestat de oficialitatile maghiare pentru agitatii „daco-romane”. A fost fondatorul ziarelor „Perseverența” și „Democrația”. La 8 august 1870 initiaza o miscare antidinastica („Republica de la Ploiesti”), proclamând detronarea domnului Carol I şi instituirea unei Regente, confectionarea unui nou drapel. Se fac demersuri pentru ocuparea principalelor institutii. Miscarea este înabuşita de catre Batalionul de vânatori din Bucuresti. Sunt arestate o serie de personalitati publice, printre care I.C. Bratianu, N. Golescu, B.P. Hasdeu, N. Kretzulescu, care sunt judecate şi achitate, fapt ce l-a facut pe domn sa se gândeasca la abdicare. Aceasta miscare este parodiata de I.L. Caragiale în lucrarile Boborul şi De-ale Carnavalului.  Participa la Razboiul de Independenta, chiar daca este ales deputat, având o contributie importanta la cucerirea redutei Grivita. Deşi participase la mişcarea antidinastică, el a fost numit între anii 1880-1892, aghiotant al regelui Carol I , iar în 1897 este ridicat la rangul de general de cavalerie. Dincolo de cele doua încercari ale sale de a schimba conducatori şi regimuri, trebuie remarcate patriotismul, valoarea scrierilor sale ca document istoric (Rasboiul neatârnarii, 1913), relatând fapte inedite din timpul razboiului şi, mai ales, calitatile vitejesti pe care le-a demonstrat pe câmpul de lupta.

* 1911: Maria Clotilde de Savoia (Ludovica Teresa Maria Clotilde; 2 martie1843 – 25 iunie 1911) s-a născut la Torino; a fost fiica lui Vittorio Emanuele II mai târziu rege al Italiei și a primei lui soții, Maria Adelaide de Austria. A fost soția lui Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte.
Maria Clotilde a fost primul născut din cei opt copii ai lui Victor Emanuel al II-lea al Italiei și ai primei lui soții, Maria Adelaide de Austria. Bunicii paterni ai Mariei Clotilde au fost Carlo Alberto al Sardiniei și Maria Theresa de Austria. Bunicii materni au fost Arhiducele Rainer de Austriași Elisabeta de Savoia. Rainer a fost fiul cel mic al împăratului Leopold al II-lea.

La 30 ianuarie 1859 s-a căsătorit la Torino cu Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte (1822–1891). Împreună au avut trei copii.

Nume	Naștere	Deces	Note
Napoléon Victor Bonaparte	1862	1926	Căsătorit cu Prințesa Clémentine a Belgiei, fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei.
Louis Bonaparte	1864	1932
Maria Letizia Bonaparte	1866	1926	În 1888 a devenit a doua soție a unchiului ei Amedeo (1845–1890), Duce de Aosta, și din 1870 până în 1873 rege al Spaniei.

Prințesa Clotilde cu fiul ei Napoléon Victor.

Mariajul lor nu a fost fericit, Maria Clotilde prefera viața liniștită în timp ce Napoléon Joseph prefera stilul de viață plin de distracții de la curtea franceză. Un alt factor al mariajului lor nefericit a fost circumstanțele care au condus până la căsătoria lor. Maria Clotilde avea doar 15 ani la nuntă în timp ce el avea peste 37 de ani.^[1]

Căsătoria lor a fost negociată din motive politice în timpul conferinței de la Plombières (iulie 1858).^[1] Cum Maria Clotilde era prea tânără pentru căsătorie, Napoléon Joseph a trebuit să aștepte până anul următor. Căsătoria lor a fost de multe ori comparată cu cea dintre un elefant și o gazelă; mirele avea puternice caracteristici napoleoniene (larg, voluminoas și greoi), în timp ce mireasa părea fragilă, scundă, cu părul blond și cu nasul caracteristic al Casei de Savoia.^[1]

Soțul ei i-a fost necredincios iar ea s-a implicat în activități de caritate. Maria Clotilde a fost descrisă ca fiind foarte mândră, bigotă, cuminte și modestă.^[2]

Căsătoria a fost nepopulară atât în Italia cât și în Franța. Recepția oficială de primire a lor la Paris, la 4 februarie, a fost întâmpinată cu răceală nu din lipsă de respect față de fiica regelui de Savoia ci din antipatie față de soțul ei.^[1]

După căderea celui de-Al Doilea Imperiu Francez au fost obligați să părăsească Parisul și s-au stabilit pe o frumoasă moșie din apropiere de Lacul Geneva. După decesul tatălui Mariei Clotilde în 1878, ea s-a întors la Torino fără soțul ei. În această perioadă, fiica lor Maria Letizia a locuit cea mai mare a timpului la Castelul Moncalieri cu mama sa însă cei doi fii au stat în principal cu tatăl lor.^[3]

Maria Clotilde a murit la Moncalieri la vârsta de 68 de ani. A fost înmormântată acolo și a primit onoruri regale.

Maria Clotilde

Prințesă Napoléon

Fotografie de Etienne Neurdein Date personale Nume la naștere Ludovica Teresa Maria Clotilde di Savioa Născută 2 martie 1843 torino Decedată 25 iunie 1911 (68 de ani) Moncalieri Înmormântată Basilica of Superga[*]  Părinți Victor Emanuel al II-lea al Italiei Maria Adelaide de Austria  Frați și surori Maria Pia de Savoia Amadeo al Spaniei Oddone de Savoia Umberto I al Italiei  Căsătorită cu Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte Copii Prințul Victor Napoléon Prințul Louis Prințesa Maria Letizia, Ducesă de Aosta Cetățenie  Regatul Italiei  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri prințesă Familie nobiliară Casa de Savoia Casa de Bonaparte

·         1913: Ilarie Chendi, critic și istoric literar român (n. 1871)

·         1913: Lawrence Alma-Tadema, pictor britanic de origine olandeză (n. 1836)
* 1914: Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen (n. 2 aprilie 1826 - d. 25 iunie1914) a fost penultimul Duce de Saxa-Meiningen. A domnit din 1866 până în 1914.

Georg a fost singurul fiu al ducelui Bernhard al II-lea și al soției acestuia, Marie Frederica de Hesse-Kassel.^[1] Nașterea sa a fost întâmpinată cu mare ușurare de către supușii tatălui său, deoarece succesiunea ducatul nu mai era în pericol din cauza lipsei de moștenitori de sex masculin. Georg a rămas singurul copil al familiei vreme de șaptesprezece ani, până la nașterea surorii lui, Prințesa Augusta în 1843.^[2]

Georg și-a petrecut primii ani sub supravegherea părinților și a bunicii Ducesa Luise Eleonore. Aceasta din urmă i-a insuflat lui Georg virtuțile patriotice ale moștenirii sale și simțul datoriei necesar pentru a conduce un ducat.^[2]

În 1862 singura sa soră s-a căsătorit cu prințul Moritz de Saxa-Altenburg, fiul mai mic al lui Georg, Duce de Saxa-Altenburg. Ei au fost părinții lui Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg, ultimul duce care a condus ducatul de Saxa-Altenburg.

Georg i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Meiningen, când acesta a fost obligat să abdice la 20 septembrie 1866 în favoarea fiului său în urma înfrângerii Austriei în războiul austro-prusac.^[3] Spre deosebire de tatăl său, Georg a rămas loial prusacilor în timpul războiului și a fost recompensat cu gradul de general locotenent în armata prusacă. De asemenea, spre deosebire de părinții săi, era familiar cu politicile Prusiei.^[4]

În timpul războiului franco-prusac Georg a condus două regimente de soldați din Meiningen și a avut onoarea de a captura steagurile franceze în Bătălia de la Froeschweiler.^[3] În mod notabil, el a luptat în aproape fiecare bătălie în timpul războiului. Georg a fost un membru al echipei împăratului Wilhelm I atunci când a intrat în Paris și va rămâne un prieten apropiat al împăratului până la moartea sa

Prima soție a lui Georg, Charlotte a Prusiei.

Georg s-a căsătorit prima dată la Charlottenburg la 18 mai 1850 cu Prințesa Charlotte Frederica a Prusiei.^[1][4] Ea era fiica cea mare a Prințului Albert al Prusiei și a primei lui soții, Prințesa Mariana a Țărilor de Jos, și era nepoata atât a regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei cât și a regelui Willem I al Țărilor de Jos.

Au avut patru copii:

1. Bernhard al III-lea, Duce de Saxa-Meiningen (1 aprilie 1851 - 16 ianuarie 1928).^[1]
2. Prințul Georg Albrecht (12 aprilie 1852 - 27 ianuarie 1855).^[1]
3. Prințesa Maria Elisabeta (23 septembrie 1853 - 22 februarie 1923).^[1]
4. un fiu (29 martie 1855 - 30 martie 1855).^[1]

Cuplul a avut o căsnicie scurtă și fericită. Printre cadourile de nuntă, tânărul cuplu a primit de la mama miresei o vilă pe malul lacului Como, redenumită „vila Carlotta”. Următorii cinci ani i-au petrecut la Berlin și Potsdam însă s-au întors la Meiningen pentru nașterea copiilor.^[4]

La 27 ianuarie 1855 al doilea fiu al lor a murit. Charlotte l-a urmat trei luni mai târziu printr-o complicație la naștere lăsându-l pe Georg neconsolat.^[5] El i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Meiningen în 1866, la 11 ani după decesul Charlottei.

A doua soție a lui Georg, Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg, c. 1860

Georg și-a căutat o nouă soție pentru a oferi o mamă celor doi copii mici. Georg a întâlnit-o pe verișoara sa de-a doua, Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg în timp ce el era în drum spre Italia; au devenit logodnici aproape imediat.^[6] Ea era o nepoată a reginei Victoria a Regatului Unit, fiind fiica surorii vitrege a Victoriei, Prințesa Feodora de Leiningen și a soțului ei, Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg. La 23 octombrie 1858 s-au căsătorit la Langenburg.^[1]

Georg și Feodora au avut trei fiii:

1. Prințul Ernst Bernhard Victor Georg (27 septembrie 1859 - 29 decembrie 1941).
2. Prințul Frederic Johann Bernhard Hermann Heinrich Moritz (12 octombrie 1861 - 23 august 1914).
3. Prințul Victor (14 mai 1865 - 17 mai 1865).

Totuși căsnicia lor nu a fost fericită. Georg nu s-a împăcat niciodată cu moartea Charlottei iar Feodora nu era potrivită temperamental pentru viața care o aștepta.^[7] Ea nu a avut realizări intelectuale sau artistice; chiar mai rău, nu era interesată de nimic. În ciuda acestui fapt, Georg a încercat să o educe; el era un mare iubitor al artelor, mai ales a teatrului. Mama ei a aprobat, declarând că a fost "foarte sensibil din partea lui să aranjeze ca mireasa să fie foarte ocupată cu lecțiile, să ia lecții de desen și să aude prelegeri de istorie".^[7] Totuși, Georg și-a dat seama repede că ea nu va fi la fel de spirituală și inteligentă ca Charlotte. După moartea celui de-al treilea fiu al lor, Feodora a stat departe de Meiningen atât cât s-a putut.^[7] În 1866, el a devenit Duce de Saxa-Meiningen iar ea Ducesă de Saxa-Meiningen.

Feodora s-a îmbolnăvit de scarlatină în ianuarie 1872 și a murit luna următoare. În ciuda multelor diferențe dintre ei, Georg a rămas atașat de ea. Când ea s-a îmbolnăvit, el a fost înnebunit de durere și trimitea telegrame părinților ei de două ori pe zi.

A treia soție a lui Georg, Ellen Franz, c. 1870.

S-a căsătorit a treia oară la Liebenstein la 18 martie 1873 cu Ellen Franz, o fostă actriță.^[1] Ea a devenit Helene, baroană von Holdburg la scurt timp după nuntă.^[3]

Această căsătorie a fost una morganatică și l-a înfuriat pe împăratul Wilhelm I al Germaniei.^[8]La rândul său, Georg a devenit tot mai furios și defensiv din cauza faptului că soția sa nu a fost tratată ca egala lui.^[8] Majoritatea germanilor l-au susținut pe Georg în decizia de a se căsători, dar Wilhelm s-a simțit în mod deosebit supărat pentru că prima soție a lui Georg a fost o rudă a lui.^[8] Wilhelm nu a fost singurul care s-a opus căsătoriei; tatăl lui Georg, ex-Ducele Bernhard a fost la fel de furios, oficialii și miniștrii curții de Saxa-Meiningen, de asemenea, au avut obiecții cu privire la căsătorie. Mulți au demisionat iar soțiile lor au insultat-o în mod deschis pe Elena. Armata a refuzat să o salute, înfuriindu-l pe Georg.^[8]

El a trimis un emisar la Berlin cu o plângere adresată lui Wilhelm care a răspuns ordonând tuturor ofițerilor să o salute pe Elena ca baroană von Holdburg.^[8] Ea nu a deținut niciodată titlul de Ducesă de Saxa-Meiningen așa cum a fost cea de-a doua soție.

Cuplul nu a avut copii. Iubiți de public, ea și Georg au creat și dezvoltat teatrul Meiningen.

După războiul franco-prusac, Georg al II-lea de Saxa-Meiningen s-a dedicat teatrului. A ajuns să fie considerat unul din cei mai proeminenți intelectuali din rândul aristocrației Imperiului German. Pornind de la trupa de teatru de pe lângă curtea princiară, el a dezvoltat așa-numitul Meiningen Ensemble ^[9]. El rămâne în istoria teatrului prin acuratețea costumelor și decorurilor istorice, precum și veracitatea scenelor colective. A făcut mai multe turnee prin Europa, având o influență statornică asupra dezvoltării artei dramatice pe continent. Pentru opera lui regizorală, el este cunoscut ca primul regizor modern de teatru.

Georg al II-lea

Duce de Saxa-Meiningen

Date personale Născut 2 aprilie 1826 Meiningen Decedat 25 iunie 1914 (88 de ani) Bad Wildungen Înmormântat Q2052704[*]  Părinți Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen Marie Fredericka de Hesse-Kassel  Frați și surori Prințesa Augusta de Saxa-Meiningen  Căsătorit cu Charlotte Frederica a Prusiei Feodora de Hohenlohe-Langenburg Ellen Franz Copii Bernhard al III-lea Prințul Georg Albrecht Prințesa Marie Elisabeth Prințul Ernst Prințul Frederick John Prințul Victor Cetățenie  Germania  Religie luteranism  Ocupație suveran[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Saxa-Meiningen Duce de Saxa-Meiningen Domnie 20 septembrie 1866 – 25 iunie 1914 (47 ani, 278 zile) Predecesor Bernhard al II-lea Succesor Bernhard al III-lea

·         1929: Georges Courteline, autor dramatic
* 1960: Wilhelm Heinrich Walter Baade (n. 24 martie 1893, la Preußisch Oldendorf - m. 25 iunie 1960 la Göttingen) a fost un astronom german, care a emigrat în Statele Unite ale Americii în 1931. Cu Fritz Zwicky, Walter Baade a avut pentru prima dată ideea că supernovele pot crea stele neutronice.

În al Doilea Război Mondial, a profitat de blackout-ul care reducea poluarea luminoasă la observatorul Mount Wilson pentru a observa centrul galaxiei Andromeda și să o rezolve în stele. Aceate observații l-au condus la definirea populațiilor stelare.

A descoperit și existența a două tipuri de cefeide. Această descoperire l-a condus la recalcularea taliei Universului cunoscut, dublând precedenta evaluare făcută de Hubble în 1929. A identificat și nebuloasa Crabului ca fiind un remanent al supernovei din 1054, căreia i-a identificat părțile optice și radio.

A descoperit și 10 asteroizi, printre care 944 Hidalgo și 1566 Icarus, un asteroid cu orbită foarte excentrică punând în evidență fenomenul de precesie a periastrului, prezis de relativitatea generală, precum și asteroidul din familia Amor, 1036 Ganymed. 

Walter Baade
Walter Baade
Date personale
Născut	24 martie 1893[2][1][3][4][5][6][7][8]  Schröttinghausen[*], Germania[1]
Decedat	25 iunie 1960 (67 de ani)[2][1][3][4][6][7][8]  Göttingen, RFG[9]
Căsătorit cu	Johanna Bohlmann[*]
Cetățenie	Germania
Ocupație	astronom astrofizician[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea Georg-August din Göttingen[1] Universitatea din Münster[1]
Organizație	Observatorul Mont Wilson Observatorul Palomar Universitatea Georg-August din Göttingen
Premii	Henry Norris Russell Lectureship[*] (1958) Medalia de Aur a Royal Astronomical Society (1954) Medalia Bruce (1955)
Profesor pentru	Halton Arp[*], Allan Sandage

Auguste s-a născut la München, Bavaria, ca al doilea copil al Prințului Leopold al Bavariei și al soției acestuia, Arhiducesa Gisela a Austriei(fiica împăratului Franz Joseph I al Austriei și a împărătesei Elisabeta a Austriei). A avut o soră mai mare, Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria, și doi frați mai mici, Prințul Georg de Bavaria și Prințul Konrad de Bavaria.
* 1964: Prințesa Auguste de Bavaria (germană Auguste Maria Luise Prinzessin von Bayern; 28 aprilie 1875 – 25 iunie 1964) a fost membră a casei regale Wittelsbach din Bavaria și soția Arhiducelui Joseph August de Austria.

Arhiducele Joseph August și soția lui, Arhiducesa Augusta

La 15 noiembrie 1893, la München, s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph August de Austria, fiul cel mare al Arhiducele Joseph Karl și a soției acestuia, Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha. Toți cei șase copii ai tânărului cuplu s-au născut în timpul vieții străbunicului lor, împăratul Franz Joseph al Austriei.

• Arhiducele Joseph Francis de Austria, n. 28 martie 1895; d. 25 septembrie 1957 (62 de ani)

• Arhiducesa Gisela Auguste Anna Maria, n. 5 iulie 1897; d. 30 martie 1901 (3 ani)

• Arhiducesa Sophie Klementine Elisabeth Klothilde Maria, n. 11 martie 1899; d. 19 aprilie 1978 (79 de ani)

• Arhiducele Ladislaus Luitpold, n. 3 ianuarie 1901; d. 29 august 1946 (45 de ani)

• Arhiducele Matthias Joseph Albrecht Anton Ignatius, n. 26 iunie 1904; d. 7 octombrie 1905 (1 an)

• Arhiducesa Magdalena Maria Raineria, n. 6 septembrie 1909; d. 11 mai 2000 (90 de ani)

Prințesa Auguste de Bavaria

Arhiducesa Auguste de Austria

Date personale Nume la naștere Auguste Maria Luise Născută 28 aprilie 1875 München, Bavaria Decedată 25 iunie 1964 (89 de ani) Regensburg, Bavaria Înmormântată Castelul Buda  Părinți Prințul Leopold al Bavariei Arhiducesa Gisela a Austriei  Frați și surori Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria Prințul Konrad de Bavaria Prințul Georg de Bavaria  Căsătorită cu Arhiducele Joseph August de Austria Copii Arhiducele Joseph Francis de Austria Arhiducesa Gisela Arhiducesa Sofia Arhiducele Laszlo Arhiducele Matias Arhiducesa Magdalena Cetățenie  Germania  Apartenență nobiliară Titluri Q60607931[*] prințesă Familie nobiliară Casa de Wittelsbach

* 1864. Wilhelm I (germană Wilhelm Friedrich Karl von Württemberg; 27 septembrie 1781 - 25 iunie 1864) a fost al doilea rege de Württemberg din 30 octombrie 1816 până la moartea sa.

S-a născut la Lubin și a fost fiul regelui Frederic I de Württemberg (1754–1816) și a soției lui, Ducesa Augusta de Brunswick-Wolfenbüttel (1764–1788). 

Prințul Wilhelm von Württemberg

La 8 iunie 1808, la Munchen, s-a căsătorit cu Prințesa Charlotte de Bavaria (1792–1873), fiica regelui Maximilian I de Bavaria (1756–1825) și a Prințesei Augusta Wilhelmina de Hesse-Darmstadt (1765–1796).

Prințul avea 27 de ani iar prințesa 16. "Suntem victimele politicii" a scris în jurnal tânăra căsătorită. De fapt, tânărul prinț fusese promis unei alte prințese de care el a fost profund îndrăgostit, dar circumstanțe i-au împiedicat să se căsătorească.

Cuplul a locuit separat. Căsătoria nu a fost consumată și a fost anulată în 1814 la căderea Imperiului francez. În 1816, Caroline Augusta se va recăsători cu împăratul Francisc I al Austriei care era văduv pentru a treia oară.  La 24 ianuarie 1816, la Sankt Petersburg, s-a căsătorit cu verișoara sa primară Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei (1788–1819), fiica Țarului Pavel I al Rusiei (1754–1801) și a Prințesei Sophie Dorothea de Württemberg (1759–1828). În același an, el i-a succedat tatălui său ca rege de Württemberg. Împreună cu Ecaterina a avut două fiice:

• Maria (1816–1887), căsătorită cu contele Alfred von Neipperg (1807–1865)
• Sofia (1818–1877), căsătorită cu regele Wilhelm al III-lea al Țărilor de Jos (1817–1890)  
  Regele Wilhelm I și Pauline von Württemberg (sus), Sofia (stânga mijloc), Karl (centru), Maria (dreapta mijloc), Ecaterina (stânga jos) și Augusta (dreapta jos).
  La 15 aprilie 1820, la Stuttgart, s-a căsătorit cu altă verișoară primară, Ducesa Pauline Therese de Württemberg (1800–1873), fiica Ducelui Louis de Württemberg (1756–1817) și a Prințesei Henrietta de Nassau-Weilburg (1780–1857).
  Împreună cu Pauline Therese a avut trei copii:
  • Ecaterina (1821–1898), căsătorită cu Prințul Frederic de Württemberg (1808–1870); a fost mama regelui Wilhelm al II-lea de Württemberg
  • Karl (1823–1891), care i-a succedat ca rege de Württemberg
  • Augusta (1826–1898), căsătorită cu prințul Hermann de Saxa-Weimar-Eisenach (1825–1901); una dintre fiicele lor, Pauline de Saxa-Weimar-Eisenach s-a căsătorit cu Karl Augustus, Mare Duce Ereditar de Saxa-Weimar-Eisenach.
  Cu toate acestea, armonia de cuplu va fi stricată de relația lui Wilhelm I cu o actriță, în cele din urmă regina Pauline stabilindu-se în Elveția. După decesul tatălui său, Wilhelm devine al doilea rege de Wurtemberg la 30 octombrie 1816. Începutul domniei sale a coincis cu debutul unei crize economice în regatul Wurtemberg. Pentru a remedia această situație, Wilhelm a protejat agricultura, baza necesară pentru alimentația supușilor săi. Din acel moment a fost poreclit "regele agricultorilor".^[1].
  Wilhelm a fondat la 20 noiembrie 1818 "Institutul agricol", care a devenit universitate. A fondat Societatea pentru ameliorarea vinului (1825), Asociația viticolă (1828) și Cooperativa vinicolă (1854). A importat în special bovine și oi.
  Wilhelm I a murit la Schloss Rosenstein în Stuttgart.  

  Wilhelm I
  Regele Wilhelm I
  Date personale
  Născut	27 septembrie 1781 Lubin
  Decedat	25 iunie 1864 (82 ani, 272 zile) Stuttgart
  Înmormântat	Mausoleul Württemberg
  Părinți	Frederic I de Württemberg Ducesa Augusta de Brunswick-Wolfenbüttel
  Frați și surori	Prințul Paul de Württemberg Catharina de Württemberg
  Căsătorit cu	Caroline Augusta de Bavaria (1808-1814) Ecaterina Pavlovna a Rusiei (1816-1819) Pauline Therese de Württemberg (1820-1864)
  Copii	Maria, Contesă de Neipperg Sofia, regină a Olandei Ecaterina, Prințesă de Württemberg Karl, rege de Württemberg Augusta, Prințesă de Saxa-Weimar-Eisenach
  Religie	luteranism
  Ocupație	rege[*]
  Apartenență nobiliară
  Familie nobiliară	Casa de Württemberg
  Rege de Württemberg
  Domnie	30 octombrie 1816 - 25 iunie 1864 (47 ani, 239 zile)
  Predecesor	Frederic I
  Succesor	Karl I

* 1979: Philippe Halsman (rusă Филипп Халсман; letonă Filips Halsmans; n. 2 mai 1906, Riga, Imperiul Rus – d. 25 iunie 1979, New York City) a fost un fotograf american de origine letonă, cel mai cunoscut pentru caloborarea sa cu Salvador Dalí și ca fotograf de modă al agenției Magnum. A fost și continuă să fie cotat ca unul dintre marii fotografi ai lumii.

Philippe Halsman a fost născut în familia lui Morduch (Max) Halsman, un dentist evreu din Riga și al Itei Grintuch, profesoară și directoare a unei școli de gramatică. Ulterior, Halsman a studiat inginerie electrică în centrul universitar german din Dresden. 

Philippe Halsman
Date personale
Născut	2 mai 1906[1][2][3][4][5]  Riga, Imperiul Rus
Decedat	25 iunie 1979 (73 de ani)[1][2][3][4][5]  New York, SUA[6]
Cetățenie	SUA  Imperiul Rus
Etnie	evrei
Ocupație	fotograf fotograf de modă[*]
Activitate
Domiciliu	Riga Livonia
Influențat de	Salvador Dalí
Premii	Golden Plate Award[*] (1960)

·         1982: Nicolae Gărdescu (n. 11 august 1903, București — d. 25 iunie 1982, București)^[1] a fost un cunoscut actor român de film, radio, teatru, televiziune, voce și vodevil. Format la școala marelui Constantin I. Nottara, s-a remarcat în genul comic și de vodevil, pentru a crea la începutul anilor '70 rolul cu care a rămas în memoria multora: Baronul von Münchhausen din serialul TV Aventurile echipajului Val-Vîrtej.^[2]

Este tatăl actriței Irina Gărdescu.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” 

Teatru Radiofonic

• Albă-ca-Zăpada - pitic
• Alice în țara minunilor - regele
• Cei trei muschetari, de Alexandre Dumas - rolul Porthos
• O întâmplare ciudată de Carlo Goldoni
• Goana după fluturi de Bogdan Amaru
• Familia anticarului de Carlo Goldoni
• Constructorul Solnes de Henrik Ibsen
• Întamplări cu Sfântul Sisoe de G.Topârceanu
• Apollon de Bellac de Jean Giraudoux
• Școala bărbaților de Moliere
• Dansul milioanelor de Victor Eftimiu
• Candide de Voltaire
• Cu dragostea nu-i de glumit de Alfred de Musset
• Intre filologi de Dumitru DD.Pătrășcanu
• Sarea in bucate de Petre Ispirescu
• Țesătorii de Gerhart Hauptmann
• Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită de Bertold Brecht
• Escu de Tudor Mușatescu
• Cuibul coțofenelor de August Von Kotzebue
• Ali baba și cei 40 de hoți de Ferraz Luis
• Bolnavul inchipuit de Moliere
• Vicleniile lui Scapin de Moliere
• Burgezul gentilom de Moliere
• Gramatica familiei de Eugen Labiche

• Tartarin din Tarascon - Tartarin

Filmografie

• Aventurile lui Tom Sawyer (1968) - pastorul
• Moartea lui Joe Indianul (1968) - pastorul
• Căpitanul Val-Vârtej (1970)
• Haiducii lui Șaptecai (1971)
• Zestrea domniței Ralu (1971)
• Săptămîna nebunilor (1971)
• Celebrul 702 (1962)

Nicolae Gărdescu
Date personale
Născut	11 august 1903
Decedat	25 iunie 1982 (78 de ani)  București, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	actor

·         1988: Șerban Cioculescu (n. 7 septembrie 1902, București - d. 25 iunie 1988, București) a fost un caragialeolog, critic și istoric literar român, profesor la universitățile din Iași și București.
Urmează liceul la Turnu Severin, obține licența în literatura franceză la Universitatea din București (1923); între 1926 - 1928, studii de filologie romanică la Paris. Din 1924 până în 1946 este profesor secundar la liceul din Găești; obține doctoratul în 1945 cu o teză intitulată "Dimitrie Anghel, viața și opera". Membru al Academiei Române din 1974.^[1]Debutează în 1923 la Facla literară, scrie cronici literare la Adevărul, Revista Fundațiilor Regale, Kalende, Viața, Curentul literar, Ecoul, România liberă, Ramuri. Debut editorial în 1935, cu Corespondența dintre I.L. Caragiale și Paul Zarifopol; se consacră studierii vieții și operei lui I.L. Caragiale. Istoric și critic literar, bibliofil și editor, Șerban Cioculescu și-a orientat scrisul în spiritul filologiei și al erudiției clasice.
Studii monografice, sinteze:

• Corespondența dintre I.L. Caragiale și Paul Zarifopol (1935)
• Viața lui Ion Luca Caragiale (1940)
• Aspecte lirice contemporane (1942)
• Introducere în poezia lui Tudor Arghezi (1946), ediție revăzută (1971)
• Dimitrie Anghel. Viața și opera (1945)
• Documente inedite (1964)
• Ion Luca Caragiale (1967)
• Aspecte literare contemporane (1972)
• Caragialiana (1974)
• Argheziana (1985)
• Eminesciana (1985)
• Împreună cu colegii săi de generație Tudor Vianu și Vladimir Streinu, scrie și editează volumul întâi din Istoria literaturii române moderne (1944). Proiectul a fost, din păcate, abandonat.

Publicistică literară:

• Varietăți critice (1966)
• Medalioane franceze (1971)
• Amintiri (1973)
• Prozatori români (1977)
• Poeți români (1982)
• Itinerar critic, vol. I-V, (1973-1989)
• Dialoguri literare (1987)

Membru titular al Academiei Române

Șerban Cioculescu

Date personale
Născut	7 septembrie 1902  București, România
Decedat	25 iunie 1988 (85 de ani)  București, Republica Socialistă România
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	istoric
Activitate
Educație	Universitatea din București
Alma mater	Universitatea din București École pratique des hautes études[*]
Organizație	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Universitatea din București

·         1988:  Tudor Bugnariu, sociolog român, membru al Academiei Române (n. 1909). A fost un politician comunist, membru corespondent (din 1920) al Academiei Române, primar al municipiului Cluj-Napoca în perioada 1944 – 1945. Filosof, comunist din ilegalitate, ginerele marelui scriitor si filosof Lucian Blaga (căsătorit cu Dorli Blaga in 1957), a făcut carieră la Universitatea din Cluj. A publicat îndeosebi studii de marxism si materialism dialectic și istorie.
* 1992: James Frazer Stirling (n. 22 aprilie 1926 – d. 25 iunie 1992) a fost un arhitect britanic, apreciat pe larg ca fiind unul dintre cei mai importanți joben și influent arhitecți ai celei de-a doua jumătăți a seocolului al XX-lea.

Partenerii profesionali ai lui Stirling au fost James Gowan, între 1956 și 1963, și Michael Wilford, între 1971 și 1992. Stirling studied architecture from 1945 until 1950 at the University of Liverpool, where Colin Rowe was his teacher. In 1981, Stirling was awarded the Pritzker Prize. Cu trei zile după anunțarea nominalizării sale pentru his knighthood, Stirling was hospitalised in London with a painful hernia. What should have been a straightforward operation went wrong and Stirling's condition deteriorated considerably. He was able to see his family before sinking into a coma.^[2] Stirling died on 25 June 1992.^[3] In accordance with his wishes, his ashes are buried near to his memorial in the narthex at Christ Church Spitalfields. Stirling's sudden passing was considered a great tragedy for architecture; the Italian architect and critic Vittorio Gregotti wrote in "Casabella" magazine that "from now on, everything will be more difficult".Format:Cite quote  

Proiecte notabile

• 1958 London: Flats at Ham Common (with James Gowan)
• 1959 Leicester University: Faculty of Engineering (with James Gowan)
• 1961 London: Camberwell School Assembly Hall
• 1964 St Andrews University: Andrew Melville Hall of Residence
• 1968 Cambridge University: Faculty of History
• 1971 Oxford University: The Queen's College, Florey Building
• 1972 Haslemere, Surrey: Training Centre for Olivetti (extension)
• 1976 Runcorn: Southgate social housing (demolished)
• 1981 Berlin: Wissenschaftszentrum (Social Science Research campus)
• 1984 Stuttgart: Neue Staatsgalerie
• 1984 Cambridge Massachusetts: Harvard University, Fogg Museum Sackler Galleries (extension)
• 1987 London: Tate Britain, Clore Galleries (extension)
• 1989 Paris: Bibliothèque de France (unsuccessful competition entry)
• 1997 London: offices and retail at No 1 Poultry, London EC3 (completed posthumously)

James Stirling
Date personale
Născut	22 aprilie 1926 Glasgow
Decedat	25 iunie 1992 Londra
Naționalitate	britanic
Cetățenie	Regatul Unit  Germania
Ocupație	arhitect
Activitate
Alma mater	University of Liverpool[*]
Premii	Premiul Pritzker (1981) Alvar Aalto Medal[*] (1978) Medalia Regală de Aur[*] (1980) Praemium Imperiale[*] (1990) Fellow of the Royal Institute of British Architect History Faculty Library, Cambridge, 1968 Staatsgalerie Stuttgart (1984) State University of Music and Performing Arts Stuttgart Clore Gallery (1980-87), London

·         1995: Ernest Walton, fizician irlandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1903)

·         1997: Jacques-Yves Cousteau (n. 11 iunie, 1910, Saint-André-de-Cubzac, departamentul Gironde, Franța; d. 25 iunie 1997, Paris) a fost un ofițer francez de marină, explorator al vieții subacvatice în domeniul oceanografiei, fotograf, producător de filme și inventator de aparate submarine. A fost de asemenea redactor, colaborând cu scriitori precum Philippe Tailliez (de asemenea marinar și explorator, primul său mentor), James Dugan, Frédéric Dumas (arheolog submarin), Philippe Diolé, Yves Paccalet (biologi), care a devenit cunoscut în întreaga lume în calitate de comandant al navei Calypso.

• Cărți redactate în colaborare cu:
  • Philippe Tailliez: Par dix-huit mètres de fond, Paris, ed. Durel, 1946
  • Frédéric Dumas și James Dugan: Le Monde du silence, Paris 1953
  • Philippe Victor Diolé: Un Trésor englouti și La Vie et la mort des coraux, ed. Flammarion 1971
  • Philippe Victor Diolé: Nos Amies les baleines, Flammarion 1972
  • Philippe Victor Diolé: Pieuvres, la fin d'un malentendu și Trois Aventures de la Calypso, Flammarion 1973
  • Philippe Victor Diolé: Compagnons de plongée, Flammarion 1974
  • Philippe Victor Diolé: Les Dauphins et la liberté, Flammarion 1975
  • Yves Paccalet: A la recherche de l'Atlantide, Flammarion 1981, (ISBN 2-08-200444-9)
  • Yves Paccalet: La Planète des baleines, ed. Robert Laffont, 1986 (ISBN 978-2-221-04451-3).
  • François Sarano: Ile des esprits: Madagascar, ed. Plon, 1995, ISBN 978-2-259-18247-8
  • Denis Ody: Namibie Voyages au sud de l'Afrique, ed. Robert Laffont France Loisirs, 1997, ISBN 978-2-7441-0369-8
  • Yves Paccalet: Le monde des dauphins, ed. Robert Laffont France Loisirs, 1998, ISBN 978-2-221-07775-7
  • Susan Schiefelbein: L'Homme, la pieuvre et l'orchidée, ed. Robert Laffont, 1998, (ISBN 978-2-221-08523-3)
  • Dominique Serafini: L'Aventure de l'équipe Cousteau en bandes dessinées, vol. 1...17, ed. Robert Laffont, 1985...1998
• Filme :
• Par dix-huit mètres de fond, Marea Mediterană, 1942
• Épaves, Marea Mediterană, 1943, cel mai bun film de scurt metraj, Cannes, 1946
• Paysages du silence, 1944
• Autour d'un récif, 1949
• Carnet de plongée, Marea Mediterană, 1949
• Récifs de coraux, 1955
• Le Monde du silence, Marea Roșie, 1955, Oscar pentru cel mai bun film documentar în 1957 și Palme d'or, 1956
• Précontinent III, 1965
• Seria Odiseea submarină a echipei Cousteau, 1967-1996 : 120 de documentare de 52 minute de mare succes, transmise de televiziunile din numeroase țări inclusiv comuniste.

Jacques Cousteau
Jacques-Yves Cousteau în 1976
Date personale
Nume la naștere	Jacques-Yves Cousteau
Născut	11 iunie 1910 Saint-André-de-Cubzac Gironde, Franța
Decedat	25 iunie 1997 (87 de ani) Paris, Franța
Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
Părinți	Daniel Cousteau[*]
Frați și surori	Pierre-Antoine Cousteau[*]
Căsătorit cu	Simone Melchior Cousteau (1937-1990) Francine Triplet Cousteau (1991-1997)
Copii	4 (cu Simone născută Melchior: Jean-Michel și Philippe, cu Francine născută Triplet: Diane și Pierre-Yves)
Naționalitate	Franceză
Cetățenie	Franța
Ocupație	Marinar și explorator oceanografic
Activitate
Alma mater	École Navale[*] Collège Stanislas de Paris[*]
Premii	Comandor al Legiunii de Onoare[*] Croix de guerre 1939–1945[*] Ordinul Național de Merit în grad de Mare Cruce[*] Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*] Honorary Companion of the Order of Australia[*] (26 ianuarie 1990) Medalia Benjamin Franklin[*] BAFTA Academy Fellowship Award[*] (1975) Premiul Oscar pentru cel mai bun scurt metraj () Premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar () Howard N. Potts Medal[*] (1970) Officer of the Order of Maritime Merit[*] Premiul Genesis[*] Founder’s Medal[*] (1963)[1] Premiul internațional al Cataloniei[*] (1991)[2] National Inventors Hall of Fame[*] Sierra Club John Muir Award[*] (1976) Great Gold medal of the Société d'Encouragement au Progrès[*] honorary doctor of Harvard University[*] honorary doctorate of the Polytechnic University of Valencia[*] honorary doctor of Brandeis University[

* 1999: Evgheni Alexandrovici Morgunov (în rusă Евге́ний Алекса́ндрович Моргуно́в; n. 27 aprilie 1927 – d. 25 iunie 1999) a fost un actor, regizorși scenarist sovietic și rus, Artist emerit al RSFS Ruse (1978).^[1]

Alături de Iuri Nikulin și Gheorghi Vițin a format o tripletă comică legendară în cinematografia sovietică,^[2][3] printre cele mai cunoscute filme în care au apărut ei fiind Operațiunea Πși Răpire în stil caucazian sau Noile aventuri ale lui Șuric, de Leonid Gaidai. Personajul lui Morgunov, numit Experimentatul (Bîvalîi) a reprezentat liderul agresiv al tripletei. 

Filmografie selectivăâ

• La ora șase seara, după război (В 6 часов вечера после войны) (1944)
• S-a întâmplat în Donbas (Это было в Донбассе) (1945)
• Garda tânără (Молодая гвардия) (1948)
• Oameni curajoși (Смелые люди) (1950)
• Vifore dușmănoase (Вихри враждебные) (1953)
• Mexicanul (Мексиканец) (1955)
• Othello (Отелло) (1955)
• Soarta omului (Судьба человека) (1959)
• Învierea (Воскресение) (1960)
• Vele stacojii (Алые паруса) (1961)
• Câinele Barbos și ineditul cros (Пёс Барбос и необычный кросс) (1961)
• Contrabandiștii/Țuicarii (Самогонщики) (1961)
• Dați-mi cartea de reclamații (Дайте жалобную книгу) (1965)
• Operațiunea Π(1965)
• Răpire în stil caucazian sau Noile aventuri ale lui Șuric (1967)
• Mergeau cu tramvaiul Ilf și Petrov (Ехали в трамвае Ильф и Петров) (1972)
• Riscul este o chestie demnă (Риск — благородное дело) (1977)
• Porțile Pokrovski (Покровские ворота) (1982)
• Eralaș (1984)

Evgheni Morgunov

Date personale Nume la naștere Evgheni Alexandrovici Morgunov Născut 27 aprilie 1927 Moscova, URSS Decedat 25 iunie 1999 (72 de ani) Moscova, Rusia  Înmormântat cimitirul Kunțevo[*]  Cauza decesului cauze naturale[*] (Accident vascular cerebral)  Cetățenie  URSS  Rusia  Ocupație Actor, regizor, scenarist Activitate Alma mater Institutul de Cinematografie Gherasimov   Ani de activitate 1948-1998 Premii Artist emerit al RSFS Ruse (1978)

* 1999: Frederick Christ „Fred” Trump (n. 11 octombrie 1905, The Bronx, New York, SUA – d. 25 iunie 1999, New Hyde Park[*], SUA) a fost un dezvoltator imobiliar germano-american în principal în New York City. El este tatăl lui Donald Trump, al patruzeci și cincilea președinte al Statelor Unite.

Tatal lui Fred Trump, Frederick, a murit când Fred avea 12 ani. La 15 ani, în parteneriat cu mama sa, Elizabeth Christ Trump^[1], și investitorii non-familiali, Trump a început o carieră în construcția de case și în vânzări. Compania de dezvoltare a fost înființată ca E. Trump & Son în 1927 și a evoluat continuând să construiască și să administreze case de o singură familie în Queens, barăci și apartamente pentru personalul marinei americane din apropierea marilor șantiere navale de pe Coasta de Est și mai mult de 27.000 de apartamente în New York City.

Trump a fost investigat de un comitet al Senatului SUA pentru ca ar fi profitat de război (1954), și de Divizia de Drepturi Civile din cadrul Departamentului de Justiție US pentru încălcarea drepturilor civile (1973). Potrivit New York Times și The Washington Post, reputația lui Trump ca proprietar a inspirat un cântec critic compus de un chiriaș, cântăreț și folclorist Woody Guthrie  Frederick Christ Trump s-a născut în Bronx pe 11 octombrie 1905.^[4] Trump a fost unul dintre cei trei copii ai imigranților germani luterani Elizabeth (née Christ) și Frederick Trump. Avea un frate mai mic John și o soră mai mare Elizabeth Trump Walters (1904-1961).

Tatăl său, Frederick (născut Friedrich), a emigrat în New York în 1885 din satul german Kallstadt, Palatinat (pe atunci parte a Regatului Bavariei în Imperiul German) și a făcut o avere în Klondike Gold Rush. El s-a întors apoi la Kallstadt și s-a căsătorit cu Elisabeth Christ, fiica unui fost vecin și cu 11 ani mai tânăra, în 1902.^[5]

Numele lui Friedrich Trump a fost înregistrat incorect ca Trumpf pe lista pasagerilor navei sale când a emigrat în SUA. Britt Peterson de la The Boston Globe raportează, pe baza biografiei lui Blair, că familia schimbase ortografia de la numele ancestral Drumpf, cândva în timpul războiului de treizeci de ani (1618-1648)^[6].

La scurt timp după nașterea lui Fred, familia s-a mutat la Woodhaven, Queens. În 1918, când avea 12 ani, tatăl său a murit în timpul epidemiei de gripă din 1918. Din 1918 până în 1923, a studiat la High School din Richmond Hill din Queens  Trump devenise tâmplar și începuse să ia cursuri pentru a învăța să citească planuri de construcții. La doi ani după absolvire și-a terminat prima casă, dar având în vedere ca era încă minor, mama lui a format Elizabeth Trump & Son pe care a condus-o oficial până când fiul sau a împlinit vârsta de 21 ani^[8]. Pana in 1926, el construise deja 20 de case în Queens. La mijlocul anilor '30, în toiul Marii Depresiuni, el a ajutat la pionierizarea conceptului de supermarkete cu Trump Market din Woodhaven, care făcea publicitate cu "Serviți-vă și Salvați!", devenind o lovitură instantanee. După numai un an, Trump le-a vândut lanțului de supermarketuri King Kullen^[8].

În timpul celui de-al doilea război mondial, Trump a construit barăci și apartamente pentru personalul marinei americane din apropierea marilor șantierele navale de pe Coasta de Est, inclusiv Chester, Pennsylvania, Newport News, Virginia și Norfolk, Virginia. Dupa razboi el s-a exstins, investind in apartamente pentru familii cu venituri medii pentru familiile veteranilor construind Shore Haven în Bensonhurst în 1949 și Beach Haven lângă Insula Coney în 1950 (un total de 2.700 de apartamente). În 1963-1964, a construit Trump Village, un complex de apartamente în Insula Coney, cu 70 de milioane de dolari^[8].

Deși ambii părinți ai lui Trump s-au născut în Germania și el a fost conceput acolo^[4], decenii la rând, după al doilea război mondial, Trump le spunea prietenilor și familiei că familia sa era de origine suedeză. Potrivit nepotului său, John Walter, "avea o mulțime de chiriași evrei și nu era un lucru bun să fii german în acele zile"^[7].

Trump a construit locuințe pentru închiriere, accesibile, prin complexe mari de apartamente din New York, ce mai mult de 2.700 de apartamente cu mai multe familii cu venituri mici și case la rând în cartierele Coney Island, Bensonhurst, Sheepshead Bay, Flatbush și Brighton Beach din Brooklyn și Jamaica Estates în Queens.

Fiul lui Fred, Donald Trump, s-a alăturat firmei Trump Management Company în 1968 și s-a transformat în președinte acesteia în 1971. A redenumit-o The Trump Organization în 1980. Donald Trump a primit un împrumut de la tatăl său, la mijlocul anilor '70, de 1 milion de dolari (circula diferite prezumții cum ca ar fi primit mai multe împrumuturi care în total ar depăși suma de 14 milioane de dolari^[9]). Acest lucru i-a permis lui Donald să intre în afacerea imobiliară din Manhattan, în timp ce tatăl său se blocase in Brooklyn și Queens^[10]. "A fost bine pentru mine", a comentat mai târziu Donald. "Știi, fiind fiul cuiva, ar fi putut fi o competiție pentru mine. În acest fel, am luat tot Manhattan-ul pentru mine"^[7].

În anii '80, Fred Trump a devenit prieten cu viitorul prim-ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, care la momentul acela era ambasadorul Israelului la sediul Națiunilor Unite din Manhattan  La Ziua Memoriei din 1927, Ku Klux Klan a organizat un marș în Queens pentru a protesta împotriva faptului că "americanii protestanți născuți nativi" au fost "atacați de poliția romano-catolică din New York" ^[12]. Fred Trump a fost unul dintre cei șapte bărbați care au fost arestați în acea zi "pe motiv că refuză să se disperseze din paradă când li s-a ordonat să facă acest lucru"^[12]. În 2015, site-ul Boing Boing a raportat: "În ciuda faptului ca a avut același avocat ca ceilalți bărbați, s-a considerat ca el a fost un trecător nevinovat, numit în mod fals sau având identitatea confundata în cadrul sau după evenimentul haotic"^[13], bazat pe un articol din New York Times din 1 iunie 1927. În 2016, redacția Vice a făcut referire la o investigație în care în ziare anterioare se specifica ca Trump a fost "eliberat fără acuzații", ducându-i la concluzia că ar fi putut fi doar un trecător; totodată ei au speculat că Trump putea fi un fost membru al KKK, care a trecut printr-o renaștere în zonele urbane după 1915^[14]. Dar, se declarase ca toți cei șapte bărbați purtau îmbrăcăminte Klan într-una din cele cinci surse citate în articolul Vice. Vice menționează că al cincilea articol afirmă că: "in timp ce Long Island Daily Press nu menționează în mod specific Fred Trump .... În mod semnificativ, articolul se referă la toți cei arestați ca la" marchers berobed ". Dacă Fred Trump, sau alt participant, nu era îmbrăcat într-o roba la vremea respectivă, ar fi putut fi o eroare de raportare care merita corectată ". Când a fost întrebat despre această problemă în septembrie 2015 de The New York Times, Donald Trump, atunci candidat la președinția Statelor Unite, a negat că tatăl său ar fi fost arestat sau că ar fi fost în KKK  În 1954, Fred Trump a fost anchetat de un comitet al Senatului SUA pentru profitarea de pe urma contractelor publice, incluzând supraevaluarea taxelor si impozitelor pe cladirile din Beach Haven cu 3,7 milioane de dolari^[3]. În mărturia în fața Comitetului Senatului din 1954, William F. McKenna, numit pentru a investiga "scandalurile" din cadrul FHA, ia citat pe Fred C. Trump și partenerul său, William Tomasello, ca exemple de câștiguri realizate de constructorii care utilizează FHA. McKenna a declarat ca cei doi au platit 34.200 de dolari pentru o bucata de teren pe care au inchiriat-o corporatiei lor pentru peste 60.000 de dolari pe an intr-un leasing de 99 de ani, astfel incat daca apartamentul pe care l-au construit vreodata ar fi intarziat, FHA ar fi datorat 1,5 milioane de dolari. McKenna a declarat ca cei doi au platit 34.200 de dolari pentru o bucata de teren pe care au inchiriat-o corporatiei lor pentru peste 60.000 de dolari pe an intr-un leasing de 99 de ani, astfel incat daca apartamentele construite (de ei) pe acel teren intarziau cu plata sau nu indeplineau alte conditii, FHA le-ar fi datorat 1,5 milioane de dolari. McKenna a spus că Trump și Tomasello au obținut astfel împrumuturi cu 3,5 milioane de dolari mai mari decât costul apartamentelor. Trump a depus mărturie în fața Comitetului Senatului bancar în luna următoare, când erau investigate "profiturile neașteptate". El a spus că constructorii lui nu ar fi construit apartamente în cadrul unui program de asigurare de împrumut postbelica expirata, dacă reglementările nu ar fi stabilit limite inflexibile la împrumuturile emise de FHA^[16]. Woody Guthrie, figura importanta din muzica folk, care din 1950 a fost chiriaș într-unul dintre complexele de apartamente ale lui Trump din Brooklyn, l-a criticat pe Trump ca proprietar. A scris versuri care îl acuza pe proprietar că incuraja ură rasială "în sângele inimii omenești În 1973, Divizia pentru Drepturile Civile a Departamentului de Justiție al Statelor Unite (DOJ) a înaintat un proces civil împotriva Organizației Trump în care era acuzat cu încălcarea actului "Fair Housing" din 1968. Drept răspuns, avocatul Trump, Roy Cohn, a înaintat un contra-proces împotriva guvernului pentru suma de 100 de milioane de dolari," portretizându-i pe Trumpi ca victime", susținând că DOJ" îi acuză în mod fals de discriminare"^[17].

Procesele au luat amploare după numeroase plângeri către Comisia pentru Drepturile Omului din New York și Liga Urbana incurajând alte organizații sa trimită persoane afro-americane și caucaziene ca "tester" pentru a aplica pentru apartamente în complexe deținute de Trump, ceea ce i-a determinat să concluzioneze că albii primeau apartamente în clădirile de care erau interesați, în timp ce afro-americanii erau refuzați; ambele organizații de advocacy au ridicat această problemă la Departamentul de Justiție^[17]. După cum au raportat Wayne Barrett și Jon Campbell pentru The Village Voice, citând dosarele instanțelor "patru administratori sau agenți de închiriere au confirmat că cererile trimise la biroul central al Trump Organization pentru acceptare sau respingere au fost codificate prin rasă"^[18]. Un articol de la Village Voice de Wayne Barrett din 1979, citează dosarele cazului și a raportat că un agent de închiriere specifica ca Fred Trump ii instruia pe angajați "să nu închirieze afro-americanilor" și să "reducă numărul de chiriași afro-americani "prin încurajarea acestora sa caute alte locuințe^[17][18]. După aproximativ doi ani în instanță, a fost semnat un decret de consimțământ între DOJ și TO (10 iunie 1975), ambele părți pretind victoria [21] - TO admițând ca a negat sa ofere chirie beneficiarilor de bunăstare si

și șeful diviziei de locuințe a DOJ, pentru ca decretul să fie "unul dintre cele mai importante negocieri vreodată negociate", întrucât acesta a interzis corporatiei TO dar si in mod personal lui Trump să mai "discrimineze in termenii, condiții sau privilegii de vânzare sau de închiriere a unei locuințe " si "l-a pbligat pe Trump sa faca reclama locuintelor vacante in mai multe ziare si sa utilizeze anunțurile pentru a informa potențialii solicitanți ai minorităților că au șanse egale să caute locuințe la proprietățile TO^[17]. În cele din urmă, a cerut TO să "promoveze minoritățile în locuri de muncă profesionale"^[18] și a ordonat Trumpilor să "se familiarizeze cu Actul Fair Housing în mod detaliat". Ulterior, Departamentul de Justiție a continuat cu înaintarea plângerilor cu privire la "comportamentului discriminatoriu rasial al agenților Trump care a avut loc cu o asemenea frecvență încât a creat un impediment substanțial în crearea de șanse egale" Fred Trump și soția lui Mary au susținut organizații caritabile cu misiuni socio-medicale prin a le darui cladiri. Mary Trump a primit îngrijiri medicale la Centrul Medical Spitalului Jamaica. Ulterior, Fred și Mary au contribuit la centrul medical cu o clădire, Pavilionul Trump^[7]. Asociații de integrare comunitară din Great Neck, care "oferă locuințe pentru adulții diagnosticați cu retard inalt functional" au primit, într-un cadou combinat si pentru Fundația Naționala a Rinichilor (New York / New Jersey Chapter), un complex de clădiri cu două clădiri din Brooklyn; Fundația Cerebral Palsy (New York / New Jersey) a primit, de asemenea, o clădire^[7][19].În plus, Trump a făcut contribuții caritabile la Spitalul Evreiesc din Long Island și la Spitalul de Chirurgie Specială din Manhattan^[7], iar doamna Trump a servit la Ajutorul Femeilor din Nursery Day Jamaica.Fred Trump a susținut cauzele și instituțiile evreiești și israeliene, inclusiv donarea terenului pentru construirea Centrului Evreiesc Beach Haven din Flatbush, New York [26] și sprijin semnificativ pentru Israel Bonds, titluri de creanță care se tranzacționează in US. Trumpi au fost activi in Salvation Army, Boy Scouts of America si Lighthouse for the Blind^[19]. Fred Trump a oferit, de asemenea, sprijin școlii la care au studiat copii săi, The Kew-Forest School, unde a si lucrat in consiliul de administrație  Trump, un luteran, s-a căsătorit cu Mary Anne MacLeod, o presbiteriană, în ianuarie 1936, la Biserica Prezbiteriană din Madison Avenue, cu oficialul George Arthur Buttrick ^[21].Recepția de nuntă pentru cei 25 de oaspeți a avut loc la Hotelul Carlyle din Manhattan. Mary Anne MacLeod s-a născut la 10 mai 1912 pe insula Lewis, în Scoția, Marea Britanie^[22].La 2 mai 1930, a emigrat în Statele Unite, plecând din Glasgow. Ea a afirmat că ocupația sa este "internă", adică un servitor sau o slujbă în serviciul domestic. S-a întors în Marea Britanie în Cameronia SS, ajungând la 12 septembrie 1934. A călătorit cu un "permis de reintrare" obținut la Washington la 3 martie 1934 - un permis ce se acordată doar imigranților care intenționează să rămână și să câștige cetățenia americană - unde a fost din nou inclusă ca fiind "internă", trăind împreună cu sora ei, Catherine Reid^[21][23][24].

Fred și Mary Trump s-au stabilit în Jamaica, Queens^[24]. Cuplul avea cinci copii^[25][26]. Numele și ocupațiile lor au fost: Maryanne Trump Barry (născută în 1937), un judecător federal pentru apeluri; Frederick Christ "Freddy" Trump Jr. (1938-1981), un pilot de linie aeriană cu Trans World Airlines;^[27] Elizabeth Trump Grau (născută în 1942), asistent executiv la Chase Manhattan Bank; Donald Trump (născut în 1946), om de afaceri, personalitate de televiziune și al 45-lea Președinte al Statelor Unite^[28] și Robert Trump (născut în 1948), președintele companiei de gestionare a proprietății tatălui său. Freddy Trump Jr. a predecedat părinții săi, murind la vârsta de 42 de ani de complicații asociate cu alcoolismul lui^[28][29].

Fred Trump a suferit de boala Alzheimer timp de șase ani^[7]. El sa îmbolnăvit de pneumonie în iunie 1999 și a fost internat la Centrul Medical Evreiesc Long Island din New Hyde Park, unde a murit la 93 de ani, pe 25 iunie^[30]. Fondul Trump a fost estimat de familia sa de la 250 milioane dolari la 300 milioane dolari;^[7] înmormântarea sa a avut loc la Biserica Marble Collegiate. Vaduva sa, Mary, a murit în vara următoare, la 7 august 2000, în New Hyde Park, New York, la 88 de ani   

Fred Trump
Date personale
Nume la naștere	Frederick Christ Trump
Născut	11 octombrie 1905  The Bronx, New York, SUA
Decedat	25 iunie 1999 (93 de ani)  New Hyde Park[*], SUA
Înmormântat	Middle Village[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Părinți	Frederick Trump[*] Elizabeth Trump[*]
Frați și surori	John G. Trump[*]
Căsătorit cu	Mary Anne MacLeod[*]
Copii	Maryanne Trump Barry[*] Fred Trump Jr.[*] Robert Trump[*] Elizabeth Trump Grau[*] Donald Trump
Cetățenie	SUA
Ocupație	dezvoltator imobiliar[*] investitor
Activitate
Domiciliu	Queens
Alma mater	Richmond Hill High School[*]
Partid politic	Partidul Republican

·         2007: Chris Benoit, wrestler canadian (n. 1967)

·         2009 - Criticul şi teoreticianul literar Matei Călinescu a încetat din viaţă. ("Matthew's Enigma... A father's portrait of his autistic son", "Titanul şi geniul în poezia lui Eminescu", "Conceptul modern de poezie: de la romantism la avangardă") (n. 15 iunie 1934)

·         2009 - A încetat din viaţă actriţa americană Farrah Fawcett, fostul star din serialul de televiziune "Îngerii lui Charlie", difuzat în anii '70.

·         2009 - a încetat din viaţă Michael Jackson. Supranumit Regele muzicii pop, Michael a murit din cauza unui stop cardiac. Născut la 29 august 1958, el a influenţat muzica încă de când interpreta în anii '70 alături de The Jackson 5. Cele mai importante albume ale lui au fost "Thriller", "Bad", "Dangerous", "HIStory", "Invincible". Michael Joseph Jackson (n. 29 august 1958 – d. 25 iunie 2009), supranumit Regele muzicii pop, a fost un renumit cântăreț american, care a adus contribuții importante muzicii, dansului și modei. Imensul succes comercial și o viață personală mult prea controversată l-au ținut în cultura muzicii timp de patru decenii. Michael Jackson este potrivit Guiness World Records cel mai de succes artist din toate timpurile . Cel mai bine vândut album al său a fost „Thriller”, care este pe primul loc dintre cele mai vândute albume ale tuturor timpurilor, urmat pe locul 2 de cei de la grupul AC/DC cu „Back In Black”.
* 2013: Octavian Moisin (n. 18 mai 1914, Hunedoara - d. 25 iunie 2013, Oradea) a fost un preot român unit (greco-catolic), inginer chimist, prelat papal și canonic mitropolitan care a luptat contra comunismului. A fost tatăl lui Ioan Moisin, senator PNȚCDde Sibiu.

A fost numit de către papa Ioan Paul al II-lea prelat papal.^[1] În apartamentul său din orașul Victoria a funcționat o capelă clandestină, singurul lăcaș de cult din orașul Victoria între 21 iunie 1952 - 22 decembrie 1989.^[2] Capela din apartamentul său a fost primul loc în oraș în au fost oficiate slujbe religioase, în ciuda faptului că orașul a fost construit și cu dorința de a fi primul oraș ateu din România comunistă.^[3]

Părintele Octavian Moisin a decedat la Oradea, la 25 iunie 2013, iar slujba de înmormântare a avut loc la 28 iunie 2013 la Catedrala Sf. Nicolae din Oradea 

* 2016: Nicole Courcel (pseudonim pentru Nicole Marie-Anne Andrieux; n. 21 octombrie 1931, Saint-Cloud - d. 25 iunie 2016) a fost o actriță franceză.

A urmat școala de actorie Cours Simon și a jucat primul rol într-un film la vârsta de 16 ani. În 1949 primește rolul principal de la Jacques Becker în filmul Jugend von heute („Tinerii de azi”). Au urmat o serie de roluri într-o serie de filme franceze și germane unde a jucat rolul unei tinere fermecătoare. În 1959 a jucat alături de Heinz Rühmann în comedia "Ein Mann geht durch die Wand" (Omul care trece prin zid). Nicole Courcel a jucat de asemenea multe roluri în diferite piese de teatru sau în seriale TV. 

Cinema

• 1947 : Antoine et Antoinette de Jacques Becker
• 1948 : Les Amoureux sont seuls au monde d'Henri Decoin
• 1948 : Aux yeux du souvenir de Jean Delannoy : Une élève du cours Simon
• 1949 : Rendez-vous de juillet de Jacques Becker : Christine Courcel
• 1949 : La Marie du port de Marcel Carné : Marie Le Flem
• 1951 : Gibier de potence de André Baud et Roger Richebé : Dominique
• 1951 : Les Amants de bras-mort de Marcello Pagliero : Monique Levers
• 1953 : Les Amours finissent à l'aube d'Henri Calef : Léone Fassler
• 1954 : Huis clos de Jacqueline Audry : Olga
• 1954 : Le Grand pavois de Jacques Pinoteau : Madeleine
• 1954 : Marchandes d'illusions de Raoul André : Maria
• 1954 : Le Collège en folie d'Henri Lepage : Lydia
• 1954 : Papa, maman, la bonne et moi de Jean-Paul Le Chanois : Catherine Liseray
• 1954 : Si Versailles m'était conté de Sacha Guitry : Madame de Chalis
• 1955 : Les Clandestines de Raoul André : Véronique Gaudin
• 1956 : Papa, maman, ma femme et moi de Jean-Paul Le Chanois Catherine Langlois
• 1956 : La Sorcière d'André Michel
• 1956 : Club de femmes de Ralph Habib : Nicole Leroy
• 1957 : Le Cas du docteur Laurent de Jean-Paul Le Chanois : Francine Payot
• 1957 : L'Inspecteur aime la bagarre de Jean Devaivre : Hélène Davault
• 1957 : La Peau de l'ours de Claude Boissol : Anne-Marie Ledrut
• 1959 : Ein Mann geht durch die Wand de Ladislao Vajda : Yvonne Steiner
• 1959 : La Belle et le Tzigane Jean Dréville et Márton Keleti : Georgina Welles
• 1960 : Le Testament d'Orphée de Jean Cocteau : La mère maladroite
• 1961 : Le Passage du Rhin d'André Cayatte : Florence
• 1961 : Les Amours de Paris de Jacques Poitrenaud : Nicole Lasnier
• 1961 : Le Vergini di Roma de Carlo Ludovico Bragaglia et Vittorio Cottafavi : Lucilla
• 1961 : Les Petits Drames de Paul Vecchiali
• 1961 : Vive Henri IV... vive l'amour! de Claude Autant-Lara : Jacqueline de Bueil
• 1962 : Les Dimanches de Ville d'Avray de Serge Bourguignon: Madeleine
• 1962 : Konga Yo d'Yves Allégret : Marie
• 1963 : Verspätung in Marienborn de Rolf Hädrich : Nurse Kathy
• 1965 : Nick Carter et le trèfle rouge de Jean-Paul Savignac : Dora
• 1966 : Les Ruses du diable de Paul Vecchiali : La patronne de la guinguette
• 1966 : Les Créatures d'Agnès Varda
• 1967 : La Nuit des généraux d'Anatole Litvak : Raymonde
• 1972 : L'Aventure c'est l'aventure de Claude Lelouch : Nicole
• 1972 : L'étrangleur de Paul Vecchiali : Claire
• 1972 : Le Rempart des Béguines de Guy Casaril : Tamara
• 1973 : Un officier de police sans importance de Jean Larriaga : Fabienne
• 1974 : La Gifle de Claude Pinoteau : Madeleine
• 1975 : Thomas de Jean-François Dion : Florence, la mère
• 1979 : L'Esprit de famille de Jean-Pierre Blanc : Hélène

Televiziune

• 1955 : Sherlock Holmes, de Jack Gage (Série TV)
• 1967 : La Parisienne, de Jean Kerchbron (Série TV) : Clotilde Dumesnil
• 1972 : Les Boussardel, de René Lucot (Sérei TV) : Agnès Boussardel
• 1973 : L'Araignée, de Rémy Grumbach (Téléfilm) : Jeanne Bulle
• 1973 : Témoignages (Série TV) : La voyante
• 1974 : Madame Bovary, de Pierre Cardinal (Téléfilm) : Emma Bovary
• 1979 : Au théâtre ce soir (Série TV)
• 1981 : Quatre femmes, quatre vies (Série TV)
• 1981 : Non-Lieu, de Bruno Gantillon (Téléfilm) : Solange
• 1983 : Credo, de Jacques Deray (Téléfilm) : Olga Talberg
• 1983 : Dialogues des carmélites, de Pierre Cardinal (Téléfilm) : Mère Marie de l'Incarnation
• 1984 : Allô Béatrice, de Jacques Besnard (Série TV) : Béatrice Roussel
• 1986 : La Vallée des peupliers (Série TV) : Jacqueline de Lorenzi
• 1994 : La Milliardaire, de Jacques Ertaud (Téléfilm) : Irène
• 1994 : Les Cinq Dernières Minutes, (Série TV) : Élise
• 1999 : Le Destin des Steenfort, de Jean-Daniel Verhaeghe (Téléfilm) : Margrit Steenfort
• 2003 : Les Thibault, de Jean-Daniel Verhaeghe (Série TV) : Violette
• 2004 : Milady, de Josée Dayan (Téléfilm) : Jeanne De Breuil  

  Nicole Courcel
  Date personale
  Născută	21 octombrie 1931[1][2][3]  Saint-Cloud, Franța
  Decedată	25 iunie 2016 (84 de ani)[4][3]  Paris, Franța
  Copii	Julie Andrieu[*]
  Cetățenie	Franța
  Ocupație	actriță actriță de film
  Activitate
  Alma mater	Cours Simon[*

* 2019: Alla Borisovna Pokrovskaia (n. 18 septembrie 1937, Moscova, RSFS Rusă, URSS – d. 25 iunie 2019, Moscova, Rusia) a fost o actriță sovietică și rusă. Alla Pokrovskaia s-a născut la Moscova. Tatăl ei a fost regizorul de operă Boris Pokrovski^⁠(d), iar mama, Anna Nekrasova^⁠(d), a fost directoarea Teatrului Central de Copii.^[1]

Pokrovskaia a fost profesoară la Școala de Teatru și Artă din Moscova. A fost căsătorită cu actorul Oleg Efremov.^[1]

A murit la 25 iunie 2019 la un spital din Moscova din cauza sepsisului cauzat de hepatopatie^⁠(d), la vârsta de 81 de ani.  

Alla Pokrovskaia
Date personale
Născută	18 septembrie 1937  Moscova, RSFS Rusă, URSS
Decedată	25 iunie 2019 (81 de ani)  Moscova, Rusia
Înmormântată	cimitirul Troiekurovskoie[*]
Cauza decesului	septicemie
Părinți	Boris Pokrovski[*] Anna Nekrasova[*]
Căsătorită cu	Oleg Efremov
Copii	Mihail Efremov
Cetățenie	URSS  Rusia
Ocupație	actriță regizoare de teatru drama teacher[*]
Alma mater	Moscow Art Theatre School[*] Universitatea Pedagogică de Stat din Moscova[*]
Alte premii
Ordinul de Onoare[*] (2008) Ordinul Prieteniei[*] (1998) Artist al Poporului al RSFSR[*] (1985) Artist Emerit al RSFSR[*] (1974)

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Cuv Mc Fevronia; Sf Mc Orentie și frații săi; Sf Mc Livia
• Mozambic: Ziua națională - Aniversarea proclamării independenței - 1975
• Croația: Ziua națională - Aniversarea proclamării statalității - 1991
• Slovenia: Ziua națională - Aniversarea proclamării independenței - 1991

VA URMA