MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 23 IULIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

ISTORIE PE ZILE 23 Iulie

A. 

Evenimente

·         811: Împăratul bizantin Nichifor I ocupa jefuiește capitala bulgarilor de la Pliska, masacreaza mare parte din populatie și confisca tezaurul hanului  Krum. În timp ce Nichifor I și armata sa prădau capitala bulgară, hanul Krum a mobilizat o mare armata, oferind arme chiar   țăranilor și femeilor si i-a interceptat pe  bizantinii care se intorceau la Constantinopol. În zorii zilei la 26 iulie, bulgarii au reușit să-i  surprinda pe  bizantini la Vărbica, au distrus armata bizantină si l-au ucis pe imparatul  Nichifor, în timp ce fiul său a fost dus în siguranță de către garda de corp imperiala, dupa ce a primit o rană paralizanta la gât. Se spune că hanul  Krum a căptușit cu argint  teasta imparatului Nichifor și a folosit-o ca pe un pocal, cu care bea la ospete.

·         1601:  Mihai Viteazul dictează memoriul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere italiană, prima autobiografie din literatura română.

·         1612: Are loc lupta de la Cornul lui Sas, în care Constantin Movilă, domn al Moldovei, este înfrânt de tătari.

·         La 23 iulie 1812 amiralul rus P. V. Ciceagov, comandantul armatei Dunărene, semnează la Bucureşti, Valahia, Regulile pentru guvernarea temporară a Basarabiei, document remis boierului moldovean Scarlat Sturdza - primul guvernator civil al Basarabiei țariste. Documentul va intra în vigoare la 2 februarie 1813. Impunerea Regulilor de guvernare temporară a Basarabiei erau necesare pentru evitarea răscoalelor în regiunea Moldovei proaspăt anexată Imperiului rus în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, anexare confirmată prin Pacea de la București (16 mai 1812). Prin actul său Ciciagov fără nici un temei a „conferit” regiunii dintre rîurile Prut și Nistru, ce au aparținut Țării Moldovei, denumirea părţii sudice a acestei regiuni. la acel moment raia turcească cu numele de Basarabia. Conform acestui document, teritoriilor moldave recent anexate Imperiului Rus, care au obţinut un statut de regiune, le-a fost acordată autonomia limitată. Locuitorilor le-a fost permis utilizarea în continuare a legilor locale. A fost organizat guvernul provizoriu din două camere în frunte cu guvernatorul civil (Scarlat Sturdza). Prima palată (camera) soluţiona subiecte legate de legislaţie, sistemul judecătoresc, protecţia ordinii publice şi învăţămînt. A doua palată se ocupa cu subiecte referitoare la statistică, finanţe, vamă şi industriea locală. Justiția penală sau civilă era efectuată în corespundere cu obiceiurile locale, iar poliția activa în baza legilor ruseşti. Lucrările de secretariat erau organizate în două limbi – rusă şi română. Limba rusă se folosea în şcoli şi biserici. E de remarcat că Basarabia țaristă a fost imediat lipsită de orice drepturi în sfera relaţiilor externe cu alte state şi de dreptul de a dispune de formaţiuni militare proprii, care se respectau în perioada fanariotă (aceste paragrafe au rămas neschimbate până 1917). Guvernul Basarabiei țariste era supus nemijlocit comandantului suprem al armatei Dunărene, care avea dreptul să anuleze orice decizie a lui, fapt care transforma această autonomie relativă în una declarativă. Scarlat Sturdza a fost primul guvernator al Basarabiei după anexarea acesteia la Imperiul Rus, în 1812. Scarlat Sturdza a fost unicul guvernator de origine română pe toată perioada administrației țariste în Basarabia (1812-1917) și a fost schimbat după numai un an, în august 1813, cu generalul rus Ivan Hartingh. Guvernatorul Basarabiei țariste Scarlat Sturdza era provenit dintr-o familie de boieri moldoveneni cu vechi tradiții cărturărești.

·         1822 - Are loc restabilirea domniilor pamântene în principatele române. Au fost numiţi ca domnitori, de către Poarta Otomană, Ioan (Ioniţă) Sandu Sturdza în Moldova (1822-1828) şi Grigore Ghica în Muntenia (1822-1828)

·         1829: Americanul William Austin Burt, a brevetat o masinarie numita “tipograf”, stramosul a ceea ce avea sa fie mai tarziu masina de scris asa cum o stim noi.

·         1857:  Franta, Rusia, Prusia si Regatul Sardiniei rup legaturile diplomatice cu Poarta otomana, care refuzase sa anuleze alegerile falsificate de Vogoride in Moldova, in incercarea de  a impiedica Unirea cu Valahia (Țara Romaneasca).

·         1859: A apărut, la București, prima publicație a Armatei Române, "Observatorul militar, diariu, politicu și scientificu" (până la 3 decembrie 1859; din 22 iulie 1994 apare seria nouă).

·         1862: Serviciul de poștă a intrat în administrația statului; s-a înființat Direcția centrală a poștelor. (23 iulie/4 august)

·         1881: La Liège, Belgia, s-a înființat Federația Internațională de Gimnastică, cea mai veche federație sportivă internațională.

·         1903: Ford Motor Company aduce Modelul A pe piața americană. În această zi Henry Ford i-a livrat Doctorului Ernst Pfenning din Chicago primul automobil Ford, un exemplar Model A. Acest automobil a fost rezultatul parteneriatului dintre Henry Ford şi Alexander Malcomson, un comerciant de cărbune din Detroit. Cei doi s-au întâlnit în timp ce Ford lucra pentru Edison Illuminating Company, Malcolmson a fost convins atunci de Henry să îi finanţeze îndrăzneţul proiect. Astfel având banii necesari şi implicând-ul şi pe Harold Wills, Henry Ford a reuşit să facă primele exemplare experimentale. Din fericire în 1903 a reuşit să vândă unul dintre ele reuşind astfel să refinanţeze o parte din datorie şi să strângă mai mult capital. Compania lui Ford a tot crescut în anii ce a urmat, dar adevărata explozie s-a întâmplat în momentul în care Ford a pus pe picioare producţia în serie şi a aplicat-o pe modelul Ford T. Acesta a devenit practic automobilul numărul 1 în întreaga lume, fiind un succes până în 1927 atunci când a fost oprit din producţie. Imediat a fost introdus Ford Model A, un automobil care readuce la viaţă acest nume şi care a avut iarăşi un debut de succes, între 1927 şi 1931 fiind fabricate 4,3 milioande de exemplare, un record foarte greu de atins şi astăzi.

·         1914: Imperiul austro-ungar a emis un ultimatum Serbiei, după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand. Actul a precedat izbucnirea Primului Război Mondial. În data de 23 iulie 1914, la ora 11 dimineața, Austro-Ungaria a emis Serbiei un dur și nedrept ultimatum, asta după ce la 28 iunie, Franz Ferdinand, moştenitor al tronului Austro-Ungariei fusese asasinat la Sarajevo de către un student sârb. Termenii acestui ultimatum erau deosebiți de duri deoarece Austria solicita dizolvarea tuturor grupărilor naționaliste din Serbia, demiterea unor ofițeri importanți din conducerea armatei sârbe, arestarea unor importante figuri politice din regatul sârb, precum și solicitarea ca poliţia austriacă să opereze nestingherită pe teritoriul Serbiei. Acest ultimatum a precedat izbucnirea Primului Război Mondial, deoarece după emiterea acestui ultimatum, Austro-Ungaria va declara război Serbiei, țară în ajutorul căreia va veni Rusia. Acest lucru a făcut ca Germania să intervină și ea în conflict şi să declare război Franţei şi Angliei, aliatele Rusiei, iar succesiunea rapidă a acestor declarații de război va duce în scurt timp la izbucnirea unei conflagrații mondiale. Referitor la ultimatumul emis la data de 23 iulie de către Austro-Ungaria, prin care cerea Serbiei să răspundă în termen de 48 de ore, acest lucru a făcut ca întreaga comunitate internațională să fie convinsă că ultimatumul reprezintă doar un pretext pentru desființarea regatului sârb. Și chiar dacă guvernul sârb a acceptat majoritatea termenilor ultimatumului, Austro-Ungaria a declarat război, convinsă fiind că va putea obține ușor victoria asupra Serbiei și își va consolida și mai mult poziția în zona Balcanilor. Astfel, în ziua de 28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, iar monitoarele austriece au început să bombardeze Belgradul, acest  bombardament  fiind considerat momentul de declanșare a Primului Război Mondial, unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istoria umanității.

·         1921: A fost semnată Convenția de la Paris (Belgia, Franța, Marea Britanie, Grecia, Italia, România, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor și Cehoslovacia). Convenția stabilea statutul definitiv al Dunării: navigația pe Dunăre era liberă și deschisă tuturor pavilioanelor în condiții de egalitate completă, pe tot parcursul navigabil al fluviului și pe toată rețeaua internaționalizată. ”Comisia Europeană a Dunării, compusă din delegații celor șapte puteri reprezentate la Congresul de la Paris, și însărcinată, în temeiul articolul 16 din Tratatul de la 30 martie 1858, să îmbunătățească navigația de la gurile Dunării, a decis, pe 9 aprilie 1858, construirea a două diguri, cu scopul de a crește profunzimea gurii Sulina”, nota ziarul britanic ”The Illustrated London News”, la 19 octombrie 1861. Momentul a marcat un succes și pentru Sir Charles A. Hartley, inginer-șef al CED în perioada 1856 — 1871, supranumit mai târziu ”Părintele Dunării”. Sulina se transformă, prin instalarea aici a CED, dintr-un sat cu aproximativ 1.000 de locuitori, într-un oraș cu o populație stabilă și cu o situație economică notabilă. Tratatul de la Versailles, de la 21 iulie 1919, și Convenția adoptată la Conferința internațională a Dunării, de la 23 iulie 1921, au fixat noi prerogative și componența CED. Astfel, în CED intrau reprezentanți din Franța, Italia, Marea Britanie și România, iar din noiembrie 1930 și din Germania. La Conferința de la Sinaia, din 18 august 1938, CED a decis transmiterea în cea mai mare parte a prerogativelor sale României. În urma acestei decizii, dispare CED și se înființează ”Administrația Dunării de Jos”, organism aflat sub controlul guvernului României, desființat, la rândul lui, în 1940, odată cu creșterea influenței Germaniei Naziste în zonă. Dunărea este al doilea ca lungime dintre fluviile Europei (după Volga), fiind singurul ce curge de la vest la est. Izvorăște din Munții Pădurea Neagră (Germania) sub forma a două râuri numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful Kandel (1241m) și se unesc în orașul Donaueschingen (altitudine: 678 m) în curtea castelului Fürstenberg. Numele german al fluviului este Donau, pronunțat /’do.nau/. Dunărea curge către sud-est, pe o distanță de 2.858 km, până la Marea Neagră. La vărsarea fluviului în Marea Neagră s-a format Delta Dunării. Dunărea este un important drum fluvial internațional, curgând prin 10 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina) și are afluenți din alte șapte țări. Trece prin patru capitale de stat: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.

·         1927: In Germania sunt inaugurante primele vase din prefabricate.

·         1929:  Guvernul fascist din Italia interzice utilizarea cuvintelor străine.

·         1940:   Subsecretarul  de stat  al Statelor  Unite ale Americii,  Sumner Welles  emite o declaraţie  cu privire la  nerecunoasterea de catre Statele Unite a  anexarii de catre sovietici  a  celor trei state baltice: Estonia, Letonia şi Lituania.

·         1950 - Răscoală în judeţul Vrancea. 500-600 de oameni înarmati au atacat şi ocupat Sfatul popular, Miliţia şi Poşta, împotrivindu-se colectivizării

·         1950: Regele Leopold al III-lea al Belgiei s-a întors la Bruxelles, în urma adoptării de către Camerele reunite ale Parlamentului a decretului prin care îi este restabilită demnitatea de suveran.

·         1952: Ultimul rege egiptean Farouk a fost răsturnat de o lovitură de stat militară condusă de Ali Muhammad Naguib și Gamal Abdel Nasser, punând astfel capăt domniei dinastiei Muhammad Ali. Regele Farouk I al Egiptului (n. 11 februarie 1920 – d. 18 martie 1965), a fost al zecelea conducător al dinastiei Muhammad Ali și penultimul rege al Egiptului și al Sudanului. Farouk I i-a succedat tatălui său, Fuad I al Egiptului, în 1936. După înlăturarea sa de către Faud al II-lea al Egiptului]], în 1952, s-a exilat în Italia, unde a murit în 1965. Sora sa Prințesa Fawzia Fuad a fost prima soție și regină consort a Șahului Mohammad Reza Pahlavi.

·         1959: Vizita lui Richard Nixon în URSS (23–31 iulie)

·         1961: Se infiinteaza Frontul Sandinist de Eliberare Naţională, cu orientare de stanga, din Nicaragua.

·         1962: Este semnat Acordul internaţional privind neutralitatea Laosului.

·         1967: In  orasul  american Detroit, statul  Michigan,  se declanseaza una  dintre cele mai grave revolte urbane  din istoria Statelor Unite.  43 de persoane au fost ucise, 342 rănite  şi 1.400 clădiri arse.

·         1968: Exercitând presiuni asupra guvernului liberal cehoslovac, sovieticii anunță desfașurarea, la scară largă, de manevre militare în apropiere de Cehoslovacia.

·         1974: Junta militara din Grecia se retrage de la putere şi fostul prim-ministru Constantin Karamanlis este invitat să conducă noul guvern.

·         1984: Vanessa Williams devine prima Miss America care demisionează atunci când renunță la coroană după ce au apărut fotografii nud ale ei în revista Penthouse. Vanessa Lynn Williams (n. 18 martie 1963 în New York City) este o actriță și cântăreață americană. Părinții Vanessei erau profesori de muzică, iar ea a luat ore de pian și a studiat la universitatea „Syracuse University”. În anul 1983 este aleasă Miss America, fiind prima afro-americană care a câștigat acest premiu,iar în anul 1984 vor apare fotografii nude ale ei în revista „Penthouse” ea este astfel nevoită în iulie 1984 să renunțe la titlul de Miss America. Cu albumul ei de debut muzical „The Right Stuff” (1988), va primi premiul „Discul de Aur” și este propusă pentru premiul „Grammy Awards”. Pe lângă o serie de succese muzicale ca de exemplul cântecul „Colors of the Wind”, debutează și ca actriță, devenind mai cunoscută prin filmele: Eraser (1996), Soul Food (1997), sau Dance with me (1998).

·         1986: La Londra, Prințul Andrew, Duce de York se căsătorește cu Sarah Ferguson la Westminster Abbey.

·         1990 - O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional a sosit în România, marcând reluarea relaţiilor cu această instituţie, întrerupte practic de trei ani

·         1991: Banca Națională a României emite norme privind înființarea și funcționarea caselor de schimb valutar.

·         1993:  AMUZANT!  Divortat dupa 6 ore de casatorie… Canadianul Frank “The Chief” Colbert, in varsta de  69 ani,  a obtinut cel de-al  27-lea sau  divort, dupa numai 6 ore de la casatorie. Cea  mai lunga  dintre casatoriile sale, cea de-a doua, a durat  totusi  22 de ani.

·         1995: Americanii Thomas Hale și Alan Bopp au descoperit, independent unul de altul, cometa Hale-Bopp, la mare distanță de Soare. Cometa Hale-Bopp, alte denumiri: C/1995 O1; Marea Cometă din 1997, a fost probabil cea mai observată cometă a secolului al XX-lea și una dintre cele mai strălucitoare din ultimele decenii. A putut fi observată cu ochiul liber pentru o perioadă record de 18 luni, de două ori mai mult decât Marea cometă din 1811.

·         1998 - Guvernul României a aprobat strategia de privatizare a Băncii Române pentru dezvoltare (BRD). În aceeaşi şedinţă, Guvernul a aprobat şi strategia de privatizare a Bankpost

·         1999: Prințul Moștenitor Mohammed Ben Al-Hassan este încoronat ca regele Mohammed al VI-lea al Marocului după decesul tatălui său, Husein II.

·         2000: Șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale G-8, reuniți la Nago, Japonia, au adoptat Declarația finală a summitului din Okinawa, care își propunea "să atace în profunzime cauzele conflictelor și sărăciei" din lume.

Nașteri

·         645: S-a nascut califul arab  Yazid I; (d. 683). Yazid I, a fost al treilea  calif al califatului arab Umayyad (și prima prin ajuns in aceasta demnitate prin moștenire), fiind numit de către tatăl său Muawiah I. Adomnit timp de trei ani de la 680 d.I.Chr.  până la moartea sa în 683, dupa IChr. Husayn ibn Ali, nepotul Profetului Muhammad, împreună cu multi alti  musulmani importanti, au  dezaprobat ascensiunea lui  Yazid  califului, si au declarat că este împotriva spiritului  Islamului. Husayn și mai mulți membri ai familiei sale au fost uciși sau capturați in  Batalia de la Karbala.
* 1401: Francesco I Sforza (n. 23 iulie 1401,^[1] San Miniato, Italia^[1] – d. 8 martie1466,^[1] Milano, Ducatul Milanului^[1]) a fost un condotier italian, fondatorul dinastiei Sforza în Milano, Italia, și a fost al 4-lea Duce de Milano din 1450 până la moartea sa.

Bianca Maria Visconti într-un portret de Bonifacio Bembo, Pinacoteca di Brera, Milano.

Francesco Sforza s-a născut la San Miniato, Toscana. El a fost unul dintre cei șapte fii nelegitimi ai condotierului Muzio Sforza și ai Luciei da Torsano. Și-a petrecut copilăria la Tricarico (în modernul Basilicata), marchizat care i-a fost acordat în 1412 de către regele Ladislao I de Napoli. În 1418, s-a căsătorit cu Polissena Ruffo, o nobilă din Calabria.

Din 1419, el a luptat alături de tatăl său, câștigând în curând faima de a putea îndoi bare de metal cu mâinile goale.^[2] Ulterior s-a dovedit a fi un tactician expert și un comandant foarte abil. După moartea tatălui său în timpul războiului din L'Aquila, a participat la înfrângerea finală a lui Braccio da Montone în această campanie; el a luptat ulterior pentru armata napolitană și apoi pentru papa Martin al V-leași Filippo Maria Visconti, Duce de Milano. După câteva succese, a căzut în dizgrație și a fost trimis la castelul Mortara ca prizonier de facto. Și-a recâștigat statutul după ce a condus o expediție împotriva lui Lucca.

În 1431, după o perioadă în care a luptat din nou pentru Statele Papale, a condus armata milaneză împotriva Veneției; anul următor, fiica ducelui, Bianca Maria, a fost logodită cu el. În ciuda acestor mișcări, precautul Filippo Maria nu a încetat niciodată să fie neîncrezător în Sforza. În 1433-1435, Sforza a condus atacul milanez asupra Statelor Papale, dar când a cucerit Ancona, în Marche, a schimbat părțile, obținând titlul de vicar al orașului direct de la Papa Eugen al IV-lea. În 1436-39 el a slujit atât Florența, cât și Veneția.

În 1440, feudele sale din Regatul de Neapole au fost ocupate de regele Alfonso I, și, pentru a recupera situația, Sforza s-a împăcat cu Filippo Visconti. La 25 octombrie 1441, la Cremona, el s-a putut căsători în sfârșit cu Bianca Maria. În anul următor, el s-a aliat cu René de Anjou, pretendent la tronul Neapolelui, și a mărșăluit în sudul Italiei. După câteva încercări inițiale, el l-a învins pe comandantul napoletan Niccolò Piccinino, care îi invadase teritoriile în Romagna și Marche, cu ajutorul lui Sigismondo Pandolfo Malatesta (care s-a căsătorit cu fiica lui Polissena) și a venețienilor, și s-a putut întoarce la Milano.

Mai târziu Sforza a luptat împotriva lui Francesco Piccinino (pe care l-a învins în bătălia de la Montolmo în 1444) și, ulterior, a alianței Visconti, Eugene al IV-lea și Malatesta, care ar fi ucis-o pe Polissena. Cu ajutorul Veneției, Sforza a fost din nou victorios și, în schimbul abandonării venețienilor, a primit titlul de capitano generale al armatei Ducatului Milano.

După ce ducele a murit în 1447, fără să lase un moștenitor de sex masculin, au izbucnit luptele pentru a restabili așa-numita Republică Ambroziană.^[3] Numele Republica Ambroziană a fost luat de la numele Sfântului Ambrozie, sfântul patron al orașului Milano.^[3]

Francesco a primit conducerea altor orașe ale ducatului, inclusiv Lodi, și a început să planifice cu atenție cucerirea republicii efemere, aliindu-se cu Guglielmo al VIII-lea de Montferrat și (din nou) cu Veneția. În 1450, după ani de foamete, pe străzile din Milano au izbucnit revolte, iar senatul orașului a decis să-i încredințeze ducatul. Sforza a intrat în oraș ca Duce la 26 februarie. A fost pentru prima dată când un astfel de titlu a fost oferit de către o instituție laică. În timp ce celelalte state italiene l-au recunoscut treptat pe Sforza drept ducele legitim al Milano, el nu a reușit niciodată să obțină investitură oficială de la Sfântul Împărat Roman. Asta nu a venit la ducii Sforza până în 1494, când împăratul Maximilian l-a investit formal pe fiul lui Francesco, Ludovico, ca duce de Milano.

Sub domnia sa (care a fost moderată și pricepută), Sforza a modernizat orașul și ducatul. El a creat un sistem eficient de impozitare care a generat venituri enorme pentru guvern, curtea sa devenind un centru al învățării și culturii renascentiste, iar oamenii din Milano au început să-l iubească. În Milano, el a fondat "Ospedale Maggiore", a restaurat Palazzo dell'Arengo și a construit Naviglio d'Adda, un canal care făcea legătura cu râul Adda.

În timpul domniei lui Sforza, Florența era sub comanda lui Cosimo de Medici, iar cei doi conducători deveniseră prieteni apropiați. Această prietenie s-a manifestat prin Pacea de la Lodi și apoi prin Liga italiană, o alianță defensivă a statelor italiene care a reușit să stabilizeze aproape toată Italia pe durata ei. După pace, Sforza a renunțat la o parte din cuceririle din estul Lombardiei obținute de condotierii săi Bartolomeo Colleoni, Ludovico Gonzaga și Roberto Sanseverino după 1451. În timp ce regele Alfonso de Napoli s-a numărat printre semnatarii tratatului, Sforza a abandonat sprijinul pentru pretendenții angevini asupra Napole. De asemenea, el a urmărit să cucerească Genova, apoi posesiunile angevine; când o revoltă a izbucnit acolo în 1461, el l-a ales pe Spinetta Campofregoso ca Doge, ca o marionetă a sa. Sforza a ocupat Genova și Savona în 1464.

Sforza a fost primul conducător european care a urmat o politică externă bazată pe conceptul de echilibru al puterii și primul conducător nativ italian care a condus o diplomație extinsă în afara peninsulei pentru a contracara puterea statelor amenințătoare, cum ar fi Franța. Politicile lui Sforza au reușit să elimine dominația puterilor străine asupra politicii italiene pentru restul secolului.

Sforza a suferit de edem și gută. În 1462, s-a răspândit zvonul că el ar fi murit și o revoltă a izbucnit în Milano. Totuși, el a supraviețuit încă patru ani, în cele din urmă decedând în martie 1466. A fost urmat ca duce de fiul său, Galeazzo Maria Sforza.

Fiul mai mic al lui Francesco, Ludovico Sforza, l-a însărcinat pe Leonardo da Vinci să creeze o statuie ecvestră ca parte a unui monument al lui Francesco I Sforza. Modelul de lut pentru cal, care urma să fie folosit ca parte a proiectului a fost finalizat de Leonardo în 1492 dar statuia nu a fost niciodată construită. În 1999, calul a fost îndepărtat de la modelele originale ale lui Leonardo în bronz și plasat în afara orașului Milano pe pista de curse de la Ippodromo del Galoppo.

Francesco Sforza a avut cu cea d-ea doua soție a sa, Bianca Maria Visconti, nouă copii, din care șapte fii și două fiice:

• Galeazzo Maria (24 ianuarie 1444 — 26 decembrie 1476), Duce de Milano din 1466 până în 1476.
• Ippolita Maria (18 aprilie 1446 — 20 august 1484), soția lui Alfonso al II-lea de Napole și mama Isabelei de Aragon, care s-a căsătorit cu moștenitorul lui Galeazzo.
• Filippo Maria (12 decembrie 1449 — 1492), conte de Corsica.
• Sforza Maria (18 august 1451 — 29 iulie 1479), Duce de Bari din 1464 până în 1479.
• Francesco Galeazzo Maria (5 august 1453/54 — a murit la vârsta de 1-2 ani).
• Ludovico Maria (3 august 1452 — 27 mai 1508), Duce de Bari din 1479 până în 1494 și Duce de Milano din 1494 până în 1499.
• Ascanio Maria (3 martie 1455 — 28 mai 1505), episcop de Pavia, Cremona, Pesaro și Novara și Cardinal.
• Elisabetta Maria (10 iunie 1456 — 1473), soția lui Guglielmo al VIII-lea, marchiz de Montferrat.
• Ottaviano Maria (30 aprilie 1458 — 1477), conte de Lugano, care s-a înecat în timp ce evada din arest.

Francesco I Sforza

Duce de Milano

Portret al lui Francesco Sforza (cca. 1460) de Bonifacio Bembo. Sforza a insistat să fie arătat cu pălăria sa veche, murdară din campanie. Pinacoteca di Brera, Milano Duce de Milano Domnie 25 martie 1450 – 8 martie 1466 Predecesor Filippo Maria Visconti Succesor Galeazzo Maria Sforza Căsătorit(ă) Polissena Ruffo Bianca Maria Visconti Urmași Galeazzo Maria Sforza, Duce de Milano Ippolita Maria Sforza, Ducesă de Calabria Filippo Maria Sforza, conte de Corsica Sforza Maria Sforza, Duce de Bari Francesco Galeazzo Maria Sforza Ludovico Sforza, Duce de Milano Ascanio Maria Sforza Elisabetta Maria Sforza, marchiză de Montferrato Ottaviano Maria Sforza, conte de Lugano Familie nobilă Casa de Sforza Tată Muzio Attendolo Sforza Mamă Lucia da Torsano Naștere 23 iulie 1401 San Miniato Deces 8 martie 1466 (64 de ani) Milano

·         1503: Anna Iagello (n. 23 iulie 1503, Buda – d. 27 ianuarie 1547, Praga) a fost regină a germanilor, prin căsătoria cu împăratul Ferdinand I.

A fost cel mai mare copil și singura fiică a regelui Ladislau al II-lea Jagello (1456–1516) și a celei de-a treia soții a acestuia, Anne de Foix. A fost sora mai mare a lui Ludovic II Iagello.

Bunicii paterni au fost regele Cazimir al IV-lea al Poloniei, Mare Duce de Lituania din dinastia Iagello și Elisabeta de Austria, una din moștenitoarele Boemiei, ducatului Luxemburg și ducatul Kujavia. Bunicii materni au fost Gaston de Foix, Conte de Candale și infanta Ecaterina de Navara.

S-a născut la Buda (astăzi Budapesta). Moartea lui Vladislav al II-lea, la 13 martie 1516, a lăsat copiii săi în grija lui Maximilian I, Împărat Roman. Era aranjat ca Anna să se căsătorească cu nepotul împăratului, Arhiducele Ferdinand de Austria, al doilea fiu reginei Ioana a Castiliei și al soțului acesteia, Filip I de Castilia.

Anna s-a căsătorit cu Ferdinand la 25 mai 1521 la Linz, Austria. La acel moment Ferdinand guverna teritoriile habsburgice în numele fratelui său mai mare, Carol al V-lea, Împărat Roman. S-a stipulat că Ferdinand ar trebui să-i succeadă fratelui Annei dacă acesta ar fi murit fără moștenitori masculini.

Fratele ei Ludovic a fost ucis în Bătălia de la Mohács împotriva sultanului Suleiman Magnificul la 29 august 1526. Tronul Boemiei și Ungariei a rămas vacant. Ferdinand a pretins ambele regate și a fost ales rege al Boemiei la 24 octombrie același an. Ungaria a fost un caz mai dificil; Suleiman anexase mare parte din țară.
Ferdinand a fost proclamat rege al Ungariei de un grup de nobili însă o altă facțiune de nobili ungari au refuzat să permită un conducător străin și l-au ales pe Ioan I Zápolya ca rege alternativ. Conflictul dintre cei doi rivali a durat până în 1571.

În 1531, fratele mai mare a lui Ferdinand, Carol al V-lea, l-a recunoscut pe Ferdinand ca succesorul său la tronul Sfântului Imperiu Roman. Anna și Ferdinand au avut 15 copii, toți născuți în Boemia sau Ungaria.

Între timp, Anna a servit ca regină consort a Boemiei și ca una din cele trei regine ale Ungariei până la moartea ei. A murit la Praga la vârsta de 43 de ani.

În 1556, Carol al V-lea a abdicat și Ferdinand i-a succedat ca împărat, la nouă ani după decesul Annei.

Copii:

• Elisabeta de Austria (9 iulie 1526 - 15 iunie 1545); în 1543 s-a căsătorit cu viitorul rege Sigismund al II-lea Augustus al Poloniei și Lituaniei.
• Maximilian al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (31 iulie 1527 - 12 octombrie 1576); căsătorit cu verișoara lui primară Maria a Spaniei; a avut copii.
• Anna, Ducesă de Bavaria (7 iulie 1528 - 16 octombrie/17 octombrie 1590); căsătorită cu Albert al V-lea, Duce de Bavaria.
• Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria (14 iunie 1529 - 24 ianuarie 1595); căsătorit cu Philippine Welser, apoi cu nepoata sa, Anne Juliana Gonzaga.
• Maria de Austria (15 mai 1531 - 11 decembrie 1581); căsătorită cu Wilhelm, Duce de Jülich-Cleves-Berg.
• Magdalena de Austria (14 august 1532 - 10 septembrie 1590); călugăriță.
• Caterina de Austria (15 septembrie 1533 - 28 februarie 1572); în 1553 s-a căsătorit cu fostul ei cumnat, regele Sigismund II Augustus al Poloniei și Mare Duce de Lituania.
• Eleonora de Austria (2 noiembrie 1534 - 5 august 1594); căsătorită cu Wilhelm I, Duce de Mantua.
• Margareta de Austria (16 februarie 1536 - 12 martie 1567); călugăriță.
• Johann de Austria (10 aprilie 1538 - 20 martie 1539); a murit în copilărie.
• Barbara de Austria (30 aprilie 1539 - 19 septembrie 1572); căsătorită cu Alfonso II d'Este.
• Carol al II-lea, Arhiduce de Austria (3 iunie 1540 - 10 iulie 1590); tatăl lui Ferdinand al II-lea, Împărat Roman.
• Ursula de Austria (24 iulie 1541 - 30 aprilie 1543); a murit în copilărie.
• Elena de Austria (7 ianuarie 1543 - 5 martie 1574); călugăriță.
• Ioana de Austria (24 ianuarie 1547 - 10 aprilie 1578); căsătorită cu Francesco I de Medici, Mare Duce de Toscana. Strămoașa regilor Carol al II-lea al Angliei și Ludovic al XIII-lea al Franței.

Anna Iagello

Date personale Născută 23 iulie 1503 Buda, Ungaria Decedată 27 ianuarie 1547 (43 de ani) Praga, Boemia Înmormântată Praga, Catedrala Sf. Vitus Cauza decesului childbirth[*]  Părinți Ladislau al II-lea al Boemiei și Ungariei Anne of Foix-Candale[*]  Frați și surori Ludovic al II-lea al Ungariei și Boemiei  Căsătorită cu Ferdinand I, Împărat Roman Copii Elisabeta, regină a Poloniei Maximilian al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Anna, Ducesă de Bavaria Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria Maria de Austria Caterina, regină a Poloniei Eleonora, Ducesă de Mantua Barbara, Ducesă de Ferrara Carol al II-lea, Arhiduce de Austria Ioana, Mare Ducesă de Toscana Cetățenie  Regatul Ungariei  Ocupație regină consoartă[*]  Apartenență nobiliară Titluri regină consoartă[*] prințesă Familie nobiliară Dinastia Iagello Regină consort a Boemiei și Ungariei Domnie 1531–1547

·         1649: Papa Clement al XI-lea (d. 1721)

·         1684: S-a nascut la Constantinopol, Ioan A. Mavrocordat (d. 23 noiembrie  1719 la București). A fost fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul și frate cu Nicolae Mavrocordat si a  devenit caimacam în Moldova după plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia, pentru ca mai apoi să devină dragoman al Porții. Domnia în Țara Românească o obține după ce fratele său este prins de austrieci. În timpul războiului turco-austriac (1716 – 1718), cei mai mulți dintre boierii munteni fugiseră în Transilvania și cereau împăratului austriac, alipirea țării la Austria și numirea lui Gheorghe, fiul lui Șerban Cantacuzino ca domnitor. Ioan, văzând succesele austriece, a început tratative secrete cu aceștia, cărora le oferea Oltenia și un tribut anual. Aceste tratative l-au ferit de multe neplăceri în timpul războiului, insă, în timpul Păcii de la Passarowitz din 1718, ca mijlocitor între cele două părți, și-a îndreptat din nou politica împotriva Austriei, câștigând astfel simpatia turcilor și menținându-și domnia. A murit la scurt timp, în 1719. A  fost caimacam în Moldova,  intre 7 octombrie 1711 – 16 noiembrie 1711 și domnitor în Muntenia, in perioada  2 decembrie 1716 – 6 martie 1719.

* 1781: Prințesa Juliane Henriette Ulrike de Saxa-Coburg-Saalfeld (n. 23 septembrie 1781 - d. 15 august 1860), cunoscută ca Marea Ducesă Anna Feodorovna a Rusiei, a fost prințesă germană a Casei de Saxa-Coburg-Saalfeld (după 1826, Casa de Saxa-Coburg-Gotha) care a devenit soția Marelui Duce Constantin Pavlovici al Rusiei.
A fost a treia fiică a lui Francisc, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și a Contesei Augusta de Reuss-Ebersdorf. A fost sora mai mare a regelui Leopold I al Belgiei și mătușa reginei Victoria, a Prințului Albert și a regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei.

Anna Feodorovna

Juliane, împreună cu cele două surori mai mari, Sophie și Antoinette, a călătorit la Sankt Petersburg, la cererea de împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei, care voia o mireasă pentru cel de-al doilea nepot, Marele Duce Constantin. Tânărul Mare Duce a ales-o pe Juliane.^[2]Această căsătorie și nunta fratelui ei Leopold cu Prințesa Charlotte Augusta de Wales au făcut din micul ducat de Saxa-Coburg inima dinastică a Europei. În plus, datorită relațiilor cu Imperiul Rus, Saxa-Coburg a fost relativ salvat în timpul războaielor napoleoniene.

Juliane, care nu avea încă 15 ani a luat numele de Ana Feodorovna după ce a trecut la ortodoxism și s-a căsătorit cu Constantin, care avea 17 ani, la St.Petersburg la 26 februarie 1796. Împărăteasa a murit nouă luni mai târziu la 6 noiembrie. Mariajul a fost unul profund nefericit. Constantin, cunoscut a fi un băiat violent,^[3] a făcut-o pe tânăra sa soție nefericită.^[4] După trei ani, în 1799, Ana și-a părăsit soțul și s-a întors la Coburg.

Totuși, la scurtă vreme s-a reîntors în Rusia pentru o încercare nereușită de împăcare. În 1801 Ana, care se implicase în câteva intrigi frivole, a fost trimisă permanent la Coburg.

Portret al Anei Feodorovna de Franz Xaver Winterhalter, 1848

La 28 octombrie 1808 Ana a născut un fiu nelegitim numit Eduard Edgar Schmidt-Löwe. Tatăl copilului a fost Jules Gabriel Emile de Seigneux, un nobil minor francez. Eduard a fost înnobilat de fratele mai mic al mamei sale, Ernst I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, și a primit numele de von Löwenfels printr-un decret la 10 ianuarie 1818.

Mai târziu, Ana s-a mutat la Bern, Elveția și a născut al doilea copil nelegitim, Louise Hilda Agnes d'Aubert. Tatăl a fost Rodolphe Abraham de Schiferli, un chirurg, profesor universitar elvețian. Pentru a evita scandalul, copilul a fost adoptat de Jean François Joseph d'Aubert, un refugiat francez.

Doi ani mai târziu, în 1814, Constantin, acompaniat de fratele ei Leopold, a încercat s-o determine pe Ana să se întoarcă la el însă nu a reușit. În acel an, Ana a achiziționat o proprietate pe malul râului Aare și a denumit-o Elfenau.^[5] Și-a petrecut restul vieții aici și, ca iubitoare de muzică, a făcut din casa ei centrul societății muzicale din zonă.

În cele din urmă, la 20 martie 1820, după 19 ani de separare, căsătoria ei cu Marele Duce Constantin a fost oficial anulată. Două luni mai târziu el s-a recăsătorit și a murit la 27 iunie 1831. Ana i-a supraviețuit fostului ei soț 29 de ani.

Fiul ei Eduard s-a căsătorit cu verișoara sa Bertha von Schauenstein, fiica nelegitimă a Ducelui Ernst I. Fiica ei Louise s-a căsătorit cu Jean Samuel Edouard Dapples în 1834 însă a murit trei ani mai târziu în 1837 la vârsta de 25 de ani.

Prințesa Juliane

Țarevnă a Rusiei Mare Ducesă Anna Feodorovna a Rusiei

Marea Ducesă Anna Feodorovna, portret de Élisabeth-Louise Vigée-Le Brun, pictură la scurtă vreme după căsătorie (ca.1795-1796). Acest portret a fost distrus în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Date personale Născută 23 iulie 1781 Coburg Decedată 15 august 1860 (79 de ani) Elveția Părinți Francis, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld[1] Contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf  Frați și surori Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld Prințesa Antoinette de Saxa-Coburg-Saalfeld Prințesa Sofia de Saxa-Coburg-Saalfeld Leopold I al Belgiei Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha  Căsătorită cu Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei Cetățenie  Imperiul Rus  Religie creștinism ortodox[*]  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri ducesă[*] prințesă Familie nobiliară Casa de Holstein-Gottorp-Romanov Casa de Wettin

* 1850: Vladimir Megre (ru. Владимир Николаевич Мегре) (n. 23 iulie 1950, Regiunea Cernigău din nordul Ucrainei) este un scriitor de limba rusă, un antreprenor siberian din Novosibirsk și fondator al mișcării „Anastasia” / „Cedrii sunători (ai Rusiei)”.

La începutul anului 1994, Vladimir Megre a închiriat trei nave cu care a organizat o expediție pe fluviul Obi, de la Novosibirsk până la Salehardși retur, pentru a inaugura raporturi economice cu regiunile din nordul îndepărtat al Siberiei. În timpul acestei expediții o întâlnește pe Anastasia cu care poartă un dialog timp de câțiva ani în urma căruia scrie seria de cărți Cedrii Sunători ai Rusiei. O explicație a acestei denumiri o dă autorul - cedrul este pomenit în Biblie de 42 de ori, mai exact în Vechiul Testament. Dintre toți copacii, în Levitic 14.4^[1] (cartea a 3-a a lui Moise), cedrul este recomandat oamenilor de către Dumnezeu pentru proprietățile sale de vindecare și dezinfectare.

Vladimir Megre

·         1869: Gheorghe Adamescu (n. 23 iulie 1869, București, România – d. 4 aprilie 1942, București, România) a fost un istoric literar, membru corespondent al Academiei Române din 1921, bibliograf, profesor de limba română și limba latină și autorul unor manuale de literatură din perioada interbelică.

Părinții săi au fost Andrei (preot) și Anghelina.

A absolvit Liceul „Sfântul Sava” din București, după care a urmat Facultatea de litere și Filozofie din cadrul Universității din București. A făcut specializări la Geneva și la Paris (École des Hautes Études, École de Chartres).

În perioada 1891-1894 a predat la Școala Gimnazială din Galați, după care la Liceul „Gheorghe Lazăr” și la Liceul „Sfântul Sava” din București.

A fost Inspector general în învățământul primar și normal, secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice (1901-1904), secretar al Asociației Corpului Didactic și subdirector la Institutul de Literatură și Bibliografie

Opere:

• Adamescu, Gheorghe (1931), Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească“. Partea II: Dicționarul geografic și istoric universal, București: Editura „Cartea Românească“
• Noțiuni de istoria limbii și literaturii românești, București, 1894,
• Istoria literaturii române pentru școalele normale de învățători și învățătoare, București, 1910,
• Contribuțiune la bibliografia românească, I-III, București, 1921-1928.

Gheorghe Adamescu

Date personale Născut 23 iulie 1869[1]  București, România  Decedat 4 aprilie 1942 (72 de ani)[1]  București, România  Cetățenie  România  Ocupație istoric literar[*] bibliotecar[*] scriitor poet istoric  Activitate Alma mater Universitatea din București    Membru corespondent al Academiei Române

* 1880: Elias, Duce de Parma și Piacenza (italiană Elia di Borbone-Parma; 23 iulie 1880 – 27 iunie 1959) a fost Șeful Casei de Bourbon-Parma și pretendent la tronul Ducatului de Parma în perioada 1950-1959. Din 1907 până în 1959 a servit ca regent pentru pretențiile la tron a celor doi frați mai mari care aveau disabilități.

Elias s-a născut la Biarritz ca fiul cel mic al detronatului Robert Duce de Parma și a primei soții a acestuia, Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii (fiica regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii).

În ciuda pierderii tronului, Robert și familia sa s-au bucurat de o avere considerabilă. Dețineau castelul Schwarzau am Steinfeld în apropiere de Viena în Austria, Villa Pianore în apropiere de Viareggio în Italia și castelul Chambord în Franța.

La 25 mai 1903 la Viena, Elias s-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Anna de Austria (1882–1940), fiica Arhiducelui Friedrich, Duce de Teschen și nepoată a reginei Maria Cristina a Spaniei. Elias și Maria Anna au avut opt copii:

• Prințesa Elisabetta (17 martie 1904 – 13 iunie 1983); necăsătorită.
• Prințul Carlo Luigi (22 septembrie 1905 – 26 septembrie 1912); a murit de poliomielită.
• Prințesa Maria Francesca (5 septembrie 1906 – 20 februarie 1994); necăsătorită.
• Robert Hugo de Bourbon-Parma (7 august 1909 – 25 noiembrie 1974); necăsătorit.
• Prince Francesco Alfonso (14 iunie 1913 – 29 mai 1959); necăsătorit.
• Prințesa Giovanna Isabella (8 iulie 1916 – 1 noiembrie 1949); necăsătorită; a fost ucisă dintr-un accident prin împușcare în La Toledana, Spania.
• Prințesa Alicia (n. 13 noiembrie 1917); s-a căsătorit cu Infantele Alfonso, Duce de Calabria. Au copii
• Prințesa Maria Cristina (7 iunie 1925 – 1 septembrie 2009); necăsătorită.

Prințul Elias

Elias de Bourbon-Parma (1910) Date personale Născut 23 iulie 1880 Biarritz Decedat 27 iunie 1959 (78 de ani) Friedberg[*], Austria  Înmormântat Mönichkirchen[*]  Părinți Robert I, Duce de Parma Prințesa Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii  Frați și surori Zita de Bourbon-Parma Maria Antonia van Bourbon-Parma[*] Maria-Luiza de Bourbon-Parma Xavier, Duce de Parma Prințul Felix de Bourbon-Parma Gaetano de Bourbon-Parma[*] Prince Henry, Hereditary Duke of Parma[*] Joseph[*] Prințul René de Bourbon-Parma Prince Sixtus of Bourbon-Parma[*]  Căsătorit cu Arhiducesa Maria Anna de Austria Copii Prințesa Elisabeta Prințul Carlo Prințesa Maria Francesca Prințul Robert Prințul Francesco Prințesa Giovanna Prințesa Alicia, Ducesă de Calabria Prințesa Maria Cristina Cetățenie  Austria  Religie creștinism  Ocupație personal militar[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Bourbon-Parma Șeful Casei de Bourbon-Parma Domnie 7 ianuary 1950 - 27 iunie 1959 (9 ani, 171 zile) Predecesor Joseph Succesor Robert Hugo

·         1886: Walter Schottky, fizician și inventator german (d. 1976)

·         1888: S-a nascut Raymond Chandler, scriitor american, cunoscut autor de romane poliţiste; (d.26.03.1959).

·         1892: Haile Selassie I (Tafari Makonnen Woldemikael; n. 23 iulie 1892 - d. 27 august 1975), denumit de către rastafarieni Haile Selassie (Regele regilor și Lordul lorzilor), a fost împăratul Etiopiei între 1930-1935 și 1941-1974. Rastafarienii cred că el ar fi fost Mesia, încarnarea lui Dumnezeu (Jah). În timpul domniei sale a inițiat numeroase reforme sociale și economice prin care a urmărit modernizarea statului.

Pe 2 noiembrie 1930, la Catedrala Sfântul Gheorghe din Addis Abeba, Arhiepiscopul copt al Bisericii Ortodoxe Tewahedo din Etiopia, Abune Kerrilos, îl încorona odată pe împăratul Haile Selassie I, ales al lui Dumnezeu, ca Rege al Regilor Etiopiei.

Pentru prima dată în Istoria Etiopiei, statele străine au trimis înalți reprezentanți, pentru a fi martorii întronizării moștenitorului celei mai vechi dinastii din lume, cu pretinsa origine în Solomon, din vechiul Israel, și Makeda, regina din Sheba. Regele George V al Marii Britanii l-a trimis pe fiul său, Prințul Henry, duce de Gloucester; Regele Vittorio Emanuelle de Italia l-a trimis pe vărul său, Prințul de Udine; iar Franța l-a trimis pe mareșalul Franchet D'Esperey.

A fost un eveniment monumental pentru africanii colonizați și pentru oamenii din diaspora africană din întreaga lume. Aici era un monarh care simboliza Africa antică, un regat cu o tradiție mândră și o istorie ilustră și o Biserică pretinsa la fel de veche ca Creștinismul însuși. Aceasta a declanșat un mare sentiment de mândrie în multe inimi din întreaga lume. Cu toate acestea, urma sa fie ultima încoronare a unui împărat creștin pe care lumea avea sa o vadă aici.

Împăratul Haile Selassie a devenit o figură foarte iconică. Atitudinea lui împotriva lui Mussolini și invazia fascistă asupra regatului său l-au transformat într-o stea internațională, mai ales după discursul său din cadrul Ligii Națiunilor, din 30 iunie 1936. Demnitatea sa și mantaua întunecată pe care o afișa urcând pe podium, l-au făcut să câștige o mare simpatie. Cu toate acestea, discursul său puternic a ridicat problema amenințărilor la adresa păcii mondiale, iar printr-o declarație numită profetică, a prezis viitorul Război Mondial: "Noi suntem astăzi, mâine veți fi voi".

A făcut apel, fără succes, la Liga Națiunilor, împotriva cuceririi țării sale de către italieni (1935–1936). Ca urmare, a fost detronat și exilat în Marea Britanie, într-un exil dificil, care a durat cinci ani, înainte de venirea celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940 s-a dus în Egipt, unde a format o armată cu care, în ianuarie 1941, a intrat în Etiopia alături de forțele britanice, conducând o campanie aliată, prin care și-a eliberat țara în 1941, făcând din Etiopia prima țară eliberată de sub ocupația Axei. A fost reinstalat pe tron, în data de 5 mai 1941.

Credința împăratului a fost unul dintre lucrurile care l-au definit clar. Conform tuturor mărturisirilor, împăratul era un om foarte credincios. S-a născut ca Lij Tafari Makonnen, fiu al lui Ras Makonnen Wolde Mikael, guvernator al provinciei Harrarge, pe 23 iulie 1892. Mama sa a murit în timp ce era încă nou-născut. Tatăl său a fost primul văr al împăratului Menelik al II-lea al Etiopiei și ministrul său de externe de-facto, călătorind adesea și lăsând îngrijirea zilnică a fiului său și o mare gospodărie pe seama rudelor. 

Tânărul Lij Tafari a primit educația tradițională a unui băiat din timpul dinastiei imperiale și a nobilimii mari. El a fost lăsat în grija preoților ortodocși, care l-au instruit în tainele lecturii și scrierii, iar la vârsta de șase ani putea recita Cartea Psalmilor în geez (limba antică a Etiopiei, acum folosită doar la Sfânta Liturghie). La vârsta de nouă ani a fost hirotonit diacon, de către Arhiepiscopul copt de Etiopia, Abune Mattewos (Matei), asista la oficierea Sfintei Liturghii și învăța toate ritualurile și obiceiurile Bisericii. În același timp, tatăl sau s-a îngrijit să primească instruire pe subiecte moderne și în domeniul limbilor străine, printr-un preot catolic francez local, dar a continuat sa-și păstreze credința sa ortodoxă.

În 1917, nobilimea Imperiului Etiopian s-au unit și l-a înlăturat pe împăratul desemnat, Lij Iyasu, de pe tronul imperial, pentru apostazie. Lij Iyasu fusese numit moștenitor al tronului, de către bunicul său, Împăratul Menelik al II-lea, dar nu a fost încoronat niciodată după moartea lui Menelik din 1912. El a fost acuzat că s-a convertit la islam și a fost excomunicat de Arhiepiscopul Abune Mattewos. Acesta a fost înlocuit, pe tronul imperial, de fiica lui Menelik, împărăteasa Zewditu. Întrucât noua împărăteasă nu avea copii care sa fi supraviețuit copilariei, Tafari Makonnen a ajuns sa primească titlul de Ras și a fost făcut Prinț și Regent al Imperiului, guvernând țara în numele ei. 

Din momentul în care a preluat responsabilitatea statului, tânărul prinț a muncit din greu pentru a avansa cauza credinței sale creștin-ortodoxe. Aproape imediat, a început negocierile cu Patriarhia Coptă din Alexandria, pentru hirotonirea episcopilor etiopieni nativi. Începând cu secolul al IV-lea, când Sfântul Athenathie l-a desemnat pe Sfantul Frumetius ca prim episcop al Etiopiei, Abune Salama, Etiopia primea doar cate un singur episcop copt pentru a-i încorona pe monarhi, a binecuvânta altarele bisericești, a hirotoni clerici și a-i conduce pe credincioșii ortodocși. Împăratul Yohannes al IV-lea (rege 1872-1889) a reușit să-l facă pe Papa copt să numească patru episcopi pentru Imperiul său, dar aceștia au murit unul câte unul, fără succesori numiți, ultimul fiind Abune Mattewos care a încoronat-o pe împărăteasa Zewditu.

Ras Tafari Makonnen i-a susținut pe episcopii nativi, dar Cairo a opus rezistenta. În cele din urmă, printr-un compromis, Biserica Coptă a numit un copt, Abune Kerrilos (Cyril), ca Arhiepiscop al Etiopiei, și cinci episcopi născuți in Etiopia, pentru a sluji sub el, în anul 1928. Acest lucru a redus foarte mult greutățile cu care se confruntau numeroasele biserici din întreaga țara, de acum bărbații fiind trimiși pe distanțe mai scurte pentru a fi hirotoniți de un episcop. Noii episcopi vorbeau limbile materne și erau mai activi în conducerea zilnică a eparhiei lor, decât fuseseră predecesorii născuți copți.

A fost un mare progres pentru Biserica Etiopiană. Odată încoronat ca împărat, Haile Selassie a continuat să militeze, la Cairo, pentru a hirotoni, în cele din urmă, și un etiopian nativ, ca arhiepiscop. A fost un refuz lung și dificil, dar după ce ocupația italienească s-a încheiat, negocierile au prins putere, iar în 1948 s-a ajuns la un acord în care succesorul lui Abune Kerrilos sa fie un etiopian ales de un nou set de 5 episcopi nativi etiopieni numiți de Patriarh. 

Prin aceasta, Biserica Etiopiană și-a câștigat autocefalia. În 1951, Papa Copt Yosab al II-lea l-a hirotonit pe Abune Basilios ca prim Arhiepiscop ales la nivel național, nativ etiopian. Cu alte negocieri și acorduri, în 1959, Papa Kerrilos al VI-lea l-a ridicat pe Abune Basilios la rang de Patriarh-Catolicos, iar pentru Biserica Etiopiană a fost o realizare pe care n-o reușise niciun alt conducător etiopian începând cu secolul al IV-lea. 

Pe lângă autocefalie, Împăratul a făcut mult pentru a reforma conducerea Bisericii. În 1942, a adoptat o lege care reforma finanțele Bisericii. În 1944 a înființat Colegiul Teologic Sfânta Treime, prima instituție modernă de învățământ teologic superior din țară. El a comandat o nouă traducere a Sfintei Scripturi în limba moderna amharic, în 1960, și a fost distribuită pe întreg teritoriul. Haile Selassi a fost responsabil cu construirea nenumăratelor biserici din întreaga țară. Între cele mai importante se numără Catedrala Sfintei Treimi, Biserica Sfântului Ștefan, Biserica Sfântului Marcu, Biserica Mântuitorului Lumii (Meskea Hazunan Medhane Alem), din Addis Abeba. În afara capitalei, se remarca noua Biserică Sf. Takla Haimanot din Mănăstirea Debre, Mănăstirea Asebot, Biserica Sfântul Arhanghel Gavriil din Kulibi, Biserica Marii Mănăstiri din Waldeba și, mai presus de toate, noua Catedrală a Sfintei Maria din Sion, în Axum, și multe altele.

În 1934, la Addis Abeba, Haile Selassie s-a întâlnit cu publicistul și călătorul român Mihai Tican Rumano, care și-a consemnat experiențele sale abisiniene, vechea denumire a etiopienilor, în cartea Abisinia, prefațată de Radu D. Rosetti, apărută în anul 1935.^[3]

În 1964, s-a întâlnit la București, cu președintele României, de atunci, Gheorghe Gheorghiu Dej, care l-a decorat cu Steaua României 

Haile Selassie I

* 1898: Karl August Joseph Maria Maximilian Lamoral Antonius Ignatius Benediktus Valentin, Prinț de Thurn și Taxis,^[1][2] (23 iulie 1898 – 26 aprilie 1982) a fost al zecelea Prinț de Thurn și Taxis și Șeful Casei de Thurn și Taxis de la 13 iulie 1971 până la moartea sa la 26 aprilie 1982
Karl August a fost al treilea fiu al lui Albert, Prinț de Thurn și Taxis și a soției acestuia, Arhiducesa Margareta Clementina de Austria.^[1][2] După ce a absolvit liceul local, Karl August a studiat științele la Universitatea din Würzburg.

La 18 august 1921, la Schloss Taxis, Dischingen, Baden-Württemberg, Germania, Karl August s-a căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Braganza, fiica lui Miguel, Duce de Braganza și a soției acestuia, Prințesa Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg.^[1][2] Karl August și Maria Ana au avut patru copii:^[1][2]

• Prințesa Clotilde de Thurn și Taxis (30 noiembrie 1922 - 1 septembrie 2009)^[1][2]
• Prințesa Mafalda de Thurn și Taxis (6 martie 1924 - 24 July 1989)^[1][2]
• Johannes, Prinț de Thurn și Taxis (5 iunie 1926 – 28 decembrie 1990)^[1][2]
• Prințul Albert de Thurn și Taxis (23 ianuarie 1930 – 4 februarie 1935)^[2]

După căsătorie, Karl August și soția sa au locuit la Gut Höfling în Regensburg unde s-a ocupat de interesele agricole ale familiei.^[3] Ca adversar al nazismului, Karl August a interzis copiilor săi să intre în organizația "Hitler Youth".^[4]

Din cauza atitudinii anti-naziste, Karl August a fost închis de Gestapo în închisoarea de la Landshut în perioada 1944 - 1945.

După decesul fratelui său mai mare, Franz Josef, în 1971, Karl August la vârsta de 73 de ani a devenit Șeful Casei de Thurn și Taxis.

Karl August

Prinț de Thurn și Taxis

Prințul Karl August (stânga) și fratele său, Prințul Moștenitor Franz Joseph Date personale Nume la naștere Karl August Joseph Maria Maximilian Lamoral Antonius Ignatius Benediktus Valentin Născut 23 iulie 1898 Schloss Garatshausen, Feldafing, Bavaria Decedat 26 aprilie 1982 (83 de ani) Regensburg, Bavaria, Germania Înmormântat St. Emmeram's Abbey[*]  Părinți Albert de Thurn și Taxis Arhiducesa Margareta Clementina de Austria  Frați și surori Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis Prince Ludwig Philipp of Thurn and Taxis[*] Prince Raphael Rainer of Thurn and Taxis[*] Franz Joseph, Prinț de Thurn și Taxis Prince Max Emanuel of Thurn and Taxis[*]  Căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Braganza Copii Prințesa Clotilde Prințesa Mafalda Johannes, Prinț de Thurn și Taxis Prințul Albert Cetățenie  Germania  Apartenență nobiliară Familie nobiliară Casa de Thurn și Taxis Șeful Casei de Thurn și Taxis Domnie 13 iulie 1971 – 26 aprilie 1982 Predecesor Franz Joseph Succesor Johannes

·         1908: S-a nascut scriitorul italian Elio Vittorini ; (d. 1966).

·         1912: Moses Rosen, fost șef al Cultului Mozaic din România (d. 1994)

* 1913: Gherasim Luca (nume original: Salman Locker, n. 23 iulie 1913, București - d. 9 februarie 1994, Paris), cunoscut și sub numele de Zolman Locker, Gherashim Luca, Costea Sar și Petre Malcoci, a fost un teoretician al suprarealismului și un poet român-francez, evreude origine, care a trăit și activat în România și Franța, frecvent citat în operele cuplului Gilles Deleuze si Félix Guattari. A scris mai ales în limba franceză. În țara sa de baștină, Luca a aderat de foarte tânăr la mișcarea avangardistă, fiind un membru marcant al grupului de la Alge(1930, 1933). În cadrul celui de-al doilea val suprarealist, s-a alăturat grupului format din Gellu Naum, Victor Brauner, Jack Herold.

Luca s-a născut la București. Tatăl său, Berl Locker, un croitor evreu, a decedat în 1914. Luca vorbea patru limbi, idiș, româna, germana și franceza.

Din 1938, a călătorit frecvent la Paris, Franța, unde a intrat repede în cercurile mișcării artistice ale suprarealismului. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și accentuarea antisemitismului în România l-au forțat să se autoexileze.

Din 1945 până în 1947 a fondat un grup de artiști suprarealiști, din care mai făceau parte Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Theodorescu și Dolfi Trost.

La scurt timp, au început să publice, inclusiv poeme în limba franceză. A inventat cubomania și, cu Dolfi Trost, a fost autorul celebrului manifest "Dialectica dialecticii".

Hărțuit în România și capturat în timp ce încerca să fugă din țară, auto-intitulatul "étran-juif" a părăsit România în 1952, și s-a mutat definitiv la Paris, via Israel. 

Gherasim Luca
Date personale
Născut	23 iulie 1913[1]  București, România
Decedat	9 februarie 1994 (80 de ani)[1]  Paris, Franța
Cauza decesului	sinucidere (înec)
Cetățenie	România
Ocupație	poet artist

·         1920: Amália Rebordão Rodrigues (07.23.1920-10.06.1999), cunoscută sub numele de Amalia Rodrigues, a fost o cântăreață de fado și actriță portugheză. Cunoscută sub numele de Rainha do Fado ("Regina Fado-ului"), Rodrigues a ajutat la popularizarea fado-ului la nivel mondial, având turnee internaționale între anii 1950 și 1970. Ea a devenit una dintre cele mai importante figuri în dezvoltarea genului, cu o carieră de 50 de ani într-o epocă de aur a fado-ului, Rodrigues a fost o sursă de inspirație importantă pentru alți reprezentanți de fado și de muzică populară, cum ar fi Madredeus, Dulce Pontes și Mariza. Rodrigues a contribuit la impunerea fado ca gen muzical pe harta mondială a muzicii.
Documentele oficiale dau data de naștere ca 23 iulie. Amália spus, însă, întotdeauna că ziua ei de naștere a fost de 1 iulie 1920.^[3] Ea s-a născut în Fundão, o casă pe (Strada) Rua dos Galegos. Familia Rebordão (din partea materna) își are rădăcinile în Souto da Casa, municipalitatea Fundão, iar bunicul lui Rodrigues a lucrat ca fierar în acest sat. În biserica parohială din Fundão este certificatul de botez al Amaliei Rodrigues, un document care a fost, de asemenea, publicat in Jurnalul de Fundão după moartea cântăreței. Rodrigues a crescut în sărăcie, în Lisabona. Copilăria ei a fost plină de lipsuri și ea a trebuit să lucreze ca zilieră, inclusiv ca vânzătoare de fructe în chei Lisabona.
Rodrigues a început să cânte ca amatoare în jurul anului 1935. Primul ei angajament profesional într-o locație unde se cânta în stil fado a avut loc în 1939, când a devenit rapid un star.^[4] Acolo l-a întâlnit pe Frederico Valério, un compozitor clasic instruit, care, recunoscând potențialul vocii ei, a scris melodii expansive personalizate -concepute pentru vocea Amaliei. Valério a adăugat acompaniament orchestral tradiționalului fado. Printre aceste fado-uri erau "Fado do Ciúme", "Ai Mouraria", "Que Me Deus Perdoe", și "Não Sei porque Te Foste Embora." Rodrigues a început o carieră în cinematografie cu un debut în 1946 cu "Echipament de protecție pentru Negras", urmat de un mai bine cunoscut film, "Fado" (1947). Ea a devenit cunoscută în străinătate, cu turnee la Spania, un sejur de lungă durată în Brazilia (în cazul în care, în 1945, ea a făcut primele ei înregistrări sub marca producătorului brazilian Continental) și Paris (1949). În 1950, în timp ce prezenta un spectacol cu ocazia unui eveniment international legat de Planul Marshall, ea a introdus "aprilie în Portugalia" pentru publicul internațional, sub titlul original "Coimbra". La începutul anilor 1950, patronajul poetului portughez David Mourão-Ferreira a marcat începutul unei noi etape: Rodrigues a cântat cu mulți poeți din țară, iar unii au scris versuri special pentru ea. Relația ei cu poezia a contribuit la schimbări în fado-ul tradițional: poeți de marcă au început să contribuie și să scrie în mod special pentru acest stil de muzică.

Amália Rodrigues

Amália Rodrigues, 1969

·         1925:  Nicolae Boșcaiu, biolog român, membru titular al Academiei Române (d. 2008)

* 1926: Marin Cotoanță (n. 23 iulie 1926, Măldăeni, județul Teleorman - d. 8 septembrie 2000, București) a fost un cunoscut cobzar și lăutar virtuoz din România.

S-a născut la 23 iulie 1926 în comuna Măldăeni, județul Teleorman într-o familie de vestiți lăutari de pe meleagurile Brumnașului.

Din 1936 începe să studieze cobza cu bunicul său, în 1945 intrând în orchestra Mariei Tănase.

În 1953 este angajat la Orchestra de muzică populară Radio, înregistrând până în 1965 o serie de balade și melodii lăutărești rurale pentru fonoteca de aur a radiodifuziunii.

În 1966, respectiv 1968 înregistrează cele două discuri mici ale sale, sub bagheta dirijorilor George Vancu și Radu Voinescu.

Marin Cotoanță i-a însoțit în concerte pe marii artiști români, începând cu Maria Tănase, Fărâmiță Lambru, Ion Albeșteanu, Marin Chisăr și alții.

Moare la 8 septembrie 2000.

Marin Cotoanță

Date personale Născut  23 iulie 1926, Măldăeni, jud. Teleorman Decedat  8 septembrie 2000,(74 de ani) București Activitate Gen muzical populară Instrument(e) Cobză Case de discuri Electrecord

·         1928: Mihály Ágoston, scriitor, filolog și lingvist maghiar din Voievodina, Serbia.
* 1934: Stelian Morcovescu (n. 23 iulie 1934) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Maramureș pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Stelian Morcovescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Japonia, Republica Argentina, Republica Italiană, Republica Coreea și Australia.

·         1935 - S-a născut Cleveland Duncan, vocalist american (The Penguins).
* 1935: Jim Hall (n. 23 iulie 1935) este un fost pilot de curse auto american care a evoluat în Campionatul Mondial de Formula 1 între anii 1960 și 1963.
* 1939: Gila Almagor (în ebraică גילה אלמגור, se pronunță Ghila, numele la naștere - Gila Alexandrovitz, n.23 iulie 1939) Petah Tikva), este o actriță israeliană de teatru ebraic și de cinema, scriitoare și activistă pe tărâm obștesc. A jucat în circa cincizeci de filme și este uneori supranumită "prima doamnă a cinematografului israelian".
Gila Almagor s-a născut în anul 1939 în localitatea Petah Tikva din Palestina mandatară, astăzi în Israel, ca Aviya, fiica orfană a lui Max Alexandrowitz, decedat cu patru luni în urmă și a văduvei sale, Henya, imigranți evrei din Germania. Tatăl ei, în vârstă de 25 ani murise împușcat de un țintaș arab în timp ce lucra ca polițist la Haifa. Gila Almagor a crescut la Kfar Sava, alături de mama ei, care treptat, după ce a aflat de pieirea familiei ei în Holocaustului evreilor din Europa, s-a îmbolnăvit de o gravă boală psihică și a avut tot mai mare nevoie de ajutor și supraveghere. Când mama ei a necesitat o spitalizare psihiatrică în anul 1953, fiica ei de 15 ani a fost trimisă la internatul Hadassim (1953-1955). După doi ani și-a întrerupt studiile liceale și s-a așezat la Tel Aviv, unde s-a prezentat la interviurile de admitere pentru școala de teatru. Deși sub vârsta obișnuit acceptată, Gila Almagor a fost admisă la studiile de actorie. La vârsta de 17 ani ea a debutat pe scena teatrului Habima în producția piesei "The Skin of Our Teeth", care a eșuat încă de la repetiția generală, mai pe urmă, dupa ce a fost concediată de la teatrul Habima, a jucat pe scena Teatrelor Kameri, Ohel și Sambation tot la Tel Aviv. Apoi a plecat in anii 1963-1965 pentru doi ani de perfecționare în actorie în SUA, la școala lui Ute Hagen (Studio HB), școala de arta dramatică a lui Lee Strasberg și la încă o serie de maeștri ai actoriei. În 1965-1966 a revenit pe scena Teatrului Kameri, ca pe urmă să aleagă calea unei cariere de free lancer. La 18 ani Gila Almagor s-a măritat cu actorul Ili Gorlitzki, divorțând apoi după 5 ani. În anii 1988 - 1995 a încetat să joace din cauza unei depresii. În ultimii ani este căsătorită cu producătorul de teatru și moderatorul Yaakov Agmon, care a condus mai mulți ani Teatrul Habima.
Gila Almagor a jucat în rolul principal în numeroase piese de teatru ca de pildă, rolurile lui Anna Frank din „Jurnalul Anei Frank” de Francis Goodrich și Albert Hackett, al lui Ioanei d'Arc în „Sfânta Ioana” de George Bernard Shaw, în „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, „Trei surori” de Cehov ,„Mireasa și vânătorul de fluturi” de Nissim Aloni, „Toți copiii mei” de Arthur Miller, „Medeea” de Euripide etc. Între altele a jucat în filme ca „Regina șoselei”, „ Asediu”, „Casa de pe strada Chelouche”, „Viața după Agfa ”etc În ultimul timp a apărut și în filmul „München” al lui Steven Spielberg,în „Datoria”, și în rolul Lolei Baum din serialul de televiziune „Dani Hollywood” din anul 2008 precum și în rolul unei psihoterapiste serialul „Terapie” (Be'tipul) din anul 2005.
Cărți: 

• cu caracter autobiografic;
  • „Vara lui Aviya” (Hakaitz shel Aviya) 1986 , adaptată pentru un spectacol teatral cu monolog în 1987
  • „Sub arborele cu spini”,(Etz Hadomim tafus),

au fost adaptate pentru cinema, Gila Almagor jucând în ele rolul propriei ei mame.

• Alex Lerner, Dafna si cu mine - 2003

Gila Almagor

* 1941: Sergio Mattarella (n. 23 iulie 1941, Palermo) este un politician, jurist și judecător italian, care din 31 ianuarie 2015 este al doisprezecelea președinte al Italiei. Fost judecător la Curtea Constituțională Italiană, Mattarella, a devenit astfel președinte al țării pentru un mandat prezidențial de șapte ani. El a fost ales cu 665 de voturi prin alegătorii din Camera Deputaților și Senatul italian. În timpul procesului de alegere, Sergio Mattarella a fost puternic susținut de șeful guvernului italian, Matteo Renzi. Mattarella este primul sicilian care a ajuns în funcția de președinte al Italiei.^[1] Sergio Mattarella a fost căsătorit cu Marisa Chiazzese. Soția sa a decedat în 2012. El are trei copii

Sergio Mattarella

·         1942 - S-a născut Madeline Bell, cântăreaţă americană (Blue Mink).

·         1943 - S-a născut Tony Joe White, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

·         1945 - S-a născut Dino Danelli, baterist american (Young Rascals, Bulldog, Pepper, Photomaker, Little Seven).

·         1946 - S-a născut Andy Mackay, saxofonist şi compozitor britanic (London Symphnoy Orchestra, Roxy Music).

·         1947 - S-a născut David Essex (David Cook), cântăreţ, compozitor şi actor britanic.
* 1947: Gardner Raymond Dozois (n. 23 iulie 1947, Salem, Massachusetts, SUA – d. 26 mai 2018,^[6] Philadelphia, SUA) a fost un scriitor și antologator american de science-fiction și editor. Este editor-fondator al seriei de antologii The Year's Best Science Fiction (1984 - prezent) și a fost editor al revistei Asimov's Science Fiction (1984 - 2004), câștigând aproape în fiecare an premii Hugo și Locus pentru ele. Ca scriitor, a câștigat de două ori premiul Nebula pentru cea mai bună povestire scurtă.^[7] Pe 25 iunie 2011 a fost inclus în Science Fiction Hall of Fame

Dozois s-a născut pe 23 iulie 1947 în Salem, Massachusetts^[9]. A absolvit Salem High School în 1965, iar între 1966 și 1969 a servit în Armata Statelor Unite ale Americii ca jurnalist. După aceea s-a mutat la New York unde a lucrat ca editor în domeniul SF. Una dintre povestirile sale fusese deja publicată de Frederik Pohl în numărul din septembrie 1966 al revistei If, dar următoarele patru au apărut abia în 1970, trei dintre ele în seria de antologii Orbit editată de Damon Knight^[10]. Dozois a declarat că s-a orientat spre lectura SF în parte pentru a scăpa de provincialismul din orașul natal.

În 2004 a fost rănit grav într-un accident de taxi în timp ce se întorcea de la un meci al celor de la Philadelphia Phillies(ceea ce l-a făcut să rateze pentru prima dată convenția Worldcon), dar și-a revenit complet. Pe 6 iulie 2007, Dozois a fost programat pentru o operație de bypass cvintuplu. O săptămână mai târziu a avut parte de complicații care au necesitat o operație suplimentară pentru implantarea unui defibrilator. Operația s-a finalizat cu succes, Dozois revenindu-și bine în urma ei și fiind externat.

A decedat la 26 mai 2018, în Philadelphia.

Scriitor

Romane

• Nightmare Blue (1977) - cu George Alec Effinger
• Strangers (1978)
• Hunter's Run (2008) - cu George R. R. Martin și Daniel Abraham

ro. Fuga vânătorului - editura Nemira, 2012

Culegeri de povestiri

• The Visible Man (1977)
• Slow Dancing Through Time (1990)
• Geodesic Dreams: The Best Short Fiction of Gardner Dozois (1992)
• Strange Days: Fabulous Journeys with Gardner Dozois (2001)
• Morning Child and Other Stories (2004)
• When the Great Days Come (2011)

Gardner Dozois

Gardner Dozois în 1988

* 1950: Lucian Strochi (n. 23 iulie 1950, Petroșani) este un poet, prozator, dramaturg, critic literar și de artă român contemporan.

Părinții săi sunt Boris Strochi, tehnician I principal (1925-1992) și Alexandrina Strochi, născută Litvinov, telefonistă (1922-2009).

Căsătorit cu Dana-Anca Strochi, născută Enăchioiu, profesoară și traducătoare, din 1973.

Are un fiu (Alexandru Silviu Buzatu) născut în 1986.

Studii (primare, gimnaziale și liceale la Petroșani, între anii 1957 și 1968.

Absolvent al Facultății de Filologie a Universității București, secția limba română-rusă, în 1974.

Doctoratul la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, 2003, cu o teză intitulată O teorie asupra fantasticului. Cu aplicații în proza lui Mircea Eliade și Vasile Voiculescu.

Profesor, bibliotecar, purtător de cuvânt și șeful relațiilor publice la Prefectura Neamț, Primăria municipiului Piatra-Neamț și Consiliul județean Neamț. Director al Casei Prieteniei Neamț-Champagne-Ardenne (din 1991 până în 1998), Director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național –județul Neamț (2001-2005), director Artistic al Teatrului Tineretului (2005-2007).

A colaborat la revistele Amfiteatru, Antiteze, Asachi, Astra, Ateneu, Ceahlăul, Clepsydra, Convorbiri literare, Cronica, Dacia literară, Elpis, Informația primăriei, Luceafărul, Moldova literară, Monitorul de Neamț, Oglinda literară, Petrodava culturală, Realitatea nemțeană, Reformatorul, România literară, Salonul literar, Scrisul românesc, Telegraful, Tribuna, Viața studențească.

A fost redactor șef la Reformatorul, co-director la Antiteze și director la Asachi.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1996 și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 2000.

A debutat în 1966 cu poezia Doi trandafiri în ziarul Steagul roșu din Petroșani. Debutul editorial propriu-zis s-a produs în 1985 cu volumul de proză scurtă Penultima partidă de zaruri.

Proză:

• Penultima partidă de zaruri (povestiri), Editura Cartea Românească, București, 1985.
• Gambit (roman), Editura Militară, colecția Sfinx (serie nouă) 2, București, 1990.
• Cicatricea (roman), Editura Răzeșu, Piatra-Neamț, 1996.
• Memoria fulgerului (povestiri), Editura Moldova, Iași, 1999.
• Emisferele de Brandenburg (roman), Editura Nona, Piatra-Neamț, 2001.
• Ceasornicul lui Eliade, povestiri, Editura Universitas XXI, Iași, 2006
• Ore suplimentare, povestiri, 2008
• Funia de nisip, roman, 2010
• Ultima sirenă, povestiri, Opere complete, vol.2, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014
• Insula lui Iisus, povestiri, Opere complete, vol.3, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014
• Trenul de sticlă, povestiri, Opere complete, vol.4, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014

Poezie:

• Cuvîntul cuvînt (versuri), Casa de Editură Panteon, Piatra-Neamț, 1994.
• Purtătorul de cuvînt (versuri), Editura Nona, Piatra-Neamț, 1996.

• Sonete (versuri), Editura Nona, Piatra-Neamț, 1998.
• Monere 50 (versuri), Editura Constantin Matasă, Piatra-Neamț, 2000.
• CV, versuri, Editura Timpul, Iași, 2002
• Versuri (antologie), Editura Timpul, Iași, 2002.
• Antologia muntelui. Poezie cultă românească de la Ion Budai-Deleanu și până azi. Antologie, argument și prefață de Lucian Strochi. Editura Timpul, Iași, 2005
• Alfabetul animalelor, primul alfabet, versuri, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2010
• Alfabetul animalelor, al doilea alfabet, versuri, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2011
• Alfabetul animalelor, al treilea alfabet, versuri, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2011
• Poesii vechi și nouă, versuri, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2012
• Ancade și alte poezii de formă fixă, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014
• Ancadierul, poezii, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2015
• Sonete italiene și engleze comentate, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2016

Aforisme:

• Despre esențe și tincturi, 1111 aforisme, Editura Papirus Media, Roman, 2011
• Gânduri - Rânduri, 2222 de aforisme, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2013
• Integrala aforismelor:
• Fulgerații-Fulgurații, 3333 de aforisme. Opere complete, vol.5, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț,2015
• Rânduri-Gânduri, 3334 de aforisme. Opere complete, vol.6, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2015
• Gânduri-Rânduri, 3333 de aforisme. Opere complete, vol.7, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2015

Eseuri:

• Introducere în fantastic. Dimensiuni ale fantasticului în proza lui Mircea Eliade, Editura Universitas XXI, Iași, 2003
• Paradoxala Olandă, Editura Universitas XXI, Iași, 2004
• Fantasticul în proza românească, eseuri, Editura Opera Magna, Iași, 2004
• Memoria orașului în acuarelă. Iulia Hălăucescu, eseu, 2009

Teatru:

• Teatru, teatru, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2008

Alte scrieri:

• Județul Neamț, monografie, în colaborare, Casa de Editură Panteon, Piatra-Neamț, 1995
• *** Lascăr Vorel. Jurnalul anului 1916. Studiu introductiv și notă asupra ediției, 2009

Lucian Strochi

Date personale Născut 23 iulie 1950 Petroșani, județul Hunedoara Naționalitate  română Cetățenie  România  Ocupație poet, prozator, dramaturg, critic literar Activitatea literară Operă de debut Penultima partidă de zaruri 1985

·         1950 - S-a născut Blair Thornton, chitarist canadian (Bachman-Turner Overdrive).
* 1951: Edie McClurg (născută la 23 iulie, 1951) este o actriță americană de film și televiziune.

Edie McClurg

Actrița Edie McClurg, 2007

* 1954: Nicolae Negrilă (n. 23 iulie 1954, Gighera, Dolj) este un fost fotbalist român, actualmente antrenor de fotbal. A jucat în Echipa națională de fotbal a României și la formația Universitatea Craiova.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru participarea la Campionatul European din 1984 și pentru întreaga activitate.

* 1955: Constantin Rotaru (n. 23 iulie 1955, satul Lăunele de Jos, comuna Dănicei, județul Vâlcea) este un om de afaceri și om politic român, care a îndeplinit funcția de deputat de județul Vâlcea în legislatura 1992-1996, ales pe listele Partidului Socialist al Muncii. În prezent, el este președinte al Partidului Socialist Român.  Constantin ROTARU s-a născut la data de 23 iulie 1955, în satul Lăunele de Jos din comuna Dănicei (județul Vâlcea). A absolvit Facultatea de Științe Economice din București, apoi un masterat în Economie și tehnici de comunicare economică și doctoratul în economie, fiind de profesie economist.

A lucrat ca șef de secție la Asociația Economică Intercooperatistă de Producție Industrială din Vitomirești (1976-1977), președinte al Cooperativei de Producție, Achiziție și Desfacerea Mărfurilor din Dănicei (1977-1978) și apoi ca șef al Atelierului de Producție Serigrafică din cadrul Întreprinderii de Producție, Prestări și Construcții din Râmnicu Vâlcea (1978-1990). În anul 1977 a devenit membru al Partidului Comunist Român.

După 1990, împreună cu mai mulți colegi, înființează o societate pe acțiuni (SC Rotarexim SA Râmnicu Vâlcea), unde îndeplinește funcția de director general. În același an devine membru al Partidului Socialist al Muncii și președinte al Comitetului Județean Vâlcea al PSM.  În legislatura 1992-1996, a fost ales în funcția de deputat de județul Vâlcea, pe listele PSM. În această calitate, a fost membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților. În 1992 este ales membru al Comitetului Director al PSM și in 1995 este ales membru al Biroului Executiv și vicepreședinte al partidului.

În anul 2003 odată cu absorbția PSM de către Partidul Social Democrat (România), el fondează Partidul Alianța Socialistă (PAS).

La primul congres al acestei formațiuni politice, din data de 5 aprilie 2004, a fost ales președinte al Partidului Alianța Socialistă. După cum declara el la data alegerii, "Partidul Alianța Socialistă este continuatorul Partidului Socialist al Muncii, desființat și însușit în mod abuziv de către partidul de guvernământ (PSD) prin încălcarea legilor în vigoare". El a afirmat că sistemul capitalist instaurat în România a adus "șomaj, inflație, bancrută frauduloasă, pe scurt jaf național"^[1], iar la Congresul al II-lea al PAS afirma că "sistemul capitalist este un sistem generator de corupție".^[2]

Din anul 2004, PAS devine membru fondator al Partidului Stângii Europene (SE), iar Constantin ROTARU este ales membru al Consiliului Președinților în cadrul SE. A candidat la alegerile parlamentare pentru Parlamentul European din 25 noiembrie 2007, fiind plasat pe primul loc pe lista PAS.  În 22 noiembrie 2009 a candidat la Președinția României.

În 2014 și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie. Ocupă poziția a douăsprezecea pe buletinul de vot.  Constantin Rotaru este căsătorit și are un copil, pe Anamaria ROTARU.  

Constantin Rotaru
Date personale
Născut	23 iulie 1955 (64 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Activitate
Partid politic	Partidul Comunist Român

·         1957 - S-a născut Dennis Greaves, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Nine Below Zero, Truth).

·         1957 - S–a născut Theo van Gogh, cineast şi scriitor olandez, realizatorul mai multor pelicule controversate (documentarul ”0605”) (m.02.11.2004).
* 1960: Ion Bărbuță (n. 23 iulie 1960, satul Geamăna, raionul Anenii-Noi) este un lingvist din Republica Moldova. În prezent activează în calitate de cercetător științific coordonator în cadrul Centrului de Lingvistică al Institutului de Filologie al Academiei de Științe a Moldovei. Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.

Studii de doctorat la Institutul de Lingvistică al AȘM.

Doctor în filologie (1999), specialitatea limba română, cu teza Semnificație lexicală ~ semnificație gramaticală: posibilități de combinare și restricții (mecanismul de constituire a formelor gramaticale în limba română).  A publicat manuale, dicționare, studii și cercetări din domeniul gramaticii limbii române, semanticii, pragmaticii și lucrări de predare a limbii române vorbitorilor de limbă rusă.

Colaborare la proiectul Limba – mijloc de integrare socială (PNUD), 2002-2004.

Membru în colegiul redacțional al publicației Revistă de lingvistică și știință literară. Redactor-șef adjunct al revistei Buletinul Institutului de Lingvistică.

Conferențiar cercetător (2002).

Director al Institutului de Lingvistică al A. Ș. M. (2000-2007).

Decorat cu Medalia „60 de ani A. Ș. M.”. Titlu onorific "Om Emerit" (31 august 2010).

* 1961: Adrian Silistraru (născut la data de 23 iulie 1961) este un fost deputat român în legislatura 1990-1992, ales în județul Dâmbovița pe listele partidului FSN.

·         1961: Martin Lee Gore, membru al formatiei britanice Depeche Mode

·         1961: Woody Harrelson, actor american nominalizat de multe ori la premiile Oscar și Golden Globe. A intrat în atenția publicului odată cu rolul Woody Boyd din sitcomul Cheers. Alte roluri de referință, atât pentru public cât și pentru critica de specialitate, au fost Billy Hoyle din White Men Can’t Jump, Roy Munson în Kingpin, Mickey Knox în Natural Born Killers, Larry Flynt în The People versus Larry Flynt, Carson Wells în No Country for Old Men. Pentru rolul Larry Flynt a fost moninalizat în anul 1997 atât la Oscar, pentru Cel mai bun actor, cât și pentru Cea mai bună prestație masculină la Golden Globe.

Woody Harrelson

Woody Harrelson, 2007

* 1961: David Kaufman (n. 23 iulie 1961, Saint Louis, Missouri, SUA) este un actor american de film, televiziune, și voce.

·         1964 - S-a născut Tim Kellett, trompetist şi clăpar britanic (Simply Red).

·         1965: Saul Hudson (n. 23 iulie 1965), cunoscut după porecla Slash, este un muzician și compozitor britanico-american,^[1] considerat unul dintre cei mai buni chitariști ai tuturor timpurilor. Slash este cunoscut mai ales ca fost chitarist principal al formației hard rock - Guns N' Roses, alături de care a obținut un succes mondial la sfârșitul anilor 1980 - începutul anilor 1990. A fost declarat cel de al 8-lea zeu al muzicii rock și a primit numeroase premii și mențiuni, fiind o persoană de seamă a lumii rock n' roll-ului. Solo-ul său din "November Rain" este clasat pe locul 6 de Guitar World în topul "The 100 Greatest Guitar Solos" din 2008, iar cel din "Sweet Child O' Mine" pe primul loc pe lista "The 100 Greatest Riffs" din 2004, de către Total Guitar.

Slash

Slash live în Roma, 2011

·         1967: Philip Seymour Hoffman (n. 23 iulie 1967 - d. 2 februarie 2014^[1])a fost un actor american. În 2006 a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun actor,Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor și Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o dramă pentru rolul său din filmul Capote. De asemenea el a mai fost nominalizat de trei ori la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, nominalizat de patru ori la Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în rol secundar și alte patru ori nominalizat la Premiile Globul de Aur.

Philip Seymour Hoffman

Philip Seymour Hoffman, 2002

* 1970: Ghenadii Grigorovici Orbu (în ucraineană Геннадій Григорович Орбу; în rusă Геннадий Григорьевич Орбу; n. 23 iulie 1970, Makiivka) este un antrenor ucrainean de fotbal și fost fotbalist care a jucat pe postul de mijlocaș.
* 1971: Alison Maria Krauss (născută la 23 iulie 1971) este o cantautoare, cântăreață, muziciană și producătoare de muzică americană, excelând în genurile muzicale cunoscute ca bluegrass și country.

A intrat pe scena muzicală la vârsta de zece ani, câștigând concursuri locale de gen, pentru a deveni un artist cu melodii înregistrate la paisprezece ani. A semnat cu casa de discuri Rounder Records în 1985, pentru a avea primul său album în anul 1987. În aceeași perioadă de timp a început colaborarea cu formația, cu care colaborează și acum, Union Station (actul lor artistic fiind cunoscut ca Alison Krauss and Union Station sau AKUS), pentru a lansa primul lor album în 1989.

În total, Alison Krauss a lansat șaisprezece albume, crescând sensibil, în același timp, interesul americanilor de a asculta muzică bluegrass. A fost solicitată ca să compună muzica pentru filmele, O Brother, Where Art Thou? și Cold Mountain, pentru care a fost invitată să cânte la ediția din 2004 a Academy Awards.

La data ediției a 54-a a premiilor Grammy din anul 2012, Alison Krauss câștigase deja 27 premii Grammy Award din 41 de nominalizări, făcând ca să fie cel mai premiat artist în viață, fiind aproape de recordul dirijorului clasic Sir Georg Solti, care este deținătorul absolut al tuturor recordurilor cu 31 de premii Grammy.^[1] Artista violonistă-soprană Alison Krauss este cel mai premiat cântăreț și cea mai premiată femeie din istoria premiilor Grammy.^[2] La data primei sale premieri, la ediția din 1991 Grammy Awards, artista fusese cea dea doua cea mai tânără câștigătoare, iar astăzi este la egalitate pe locul nouă ca cea mai tânără câștigătoare vreodată.

Alison Krauss

Alison Krauss la MerleFest, 2007

* 1972: Ion Vasile Oană (n. 23 iulie 1972 în Târgu Lăpuș) este fost un fotbalist român retras din activitate, care a jucat pe postul de atacant. A fost golgeter în sezonul de Divizia A 1997-1998 marcând același număr de goluri ca și Constantin Barbu, 21, pentru echipa Gloria Bistrița. A marcat 32 de goluri în peste 100 de meciuri în Liga I.^[1] A jucat printre altele la Olimpia Satu Mare, FC Baia Mare, Oașul Negrești. A antrenat echipa de Liga a IV-a Someșul Ulmeni, iar în prezent antrenează o grupă de juniori de la echipa FC Baia Mare.^[2]

A fost dat afară de la Ulmeni după ce pierduse promovarea în liga a treia, dar mai ales că fusese suspendat 20 de etape el reacționând foarte nervos a bătut un asistent în liga județeană, apoi a antrenat o grupă de juniori la Baia Mare, unde dorea să crească atacanți pur-sânge. Departe de prima ligă,el își duce viața liniștit vede ce fac atacanții din ziua de astăzi. El a jucat fotbal și în străinătate nu numai în România adică la Ankaragücü în Turcia și Maccabi Kiryat Gat din Israel^[3], el a zis așa despre atacanții din ziua de azi de la națională: „Fiți atenți la ce națională o să avem. Spulberăm tot Alexe, Bogdan Stancu și Ioniță. O să facă furori,trebuie să îi promovăm și să fim atenți cu creșterea lor. Și Andrei Cristea, și Goga de la Poli Timișoara sunt buni. Moraes asta de la Bistrița e un jucător special. Păcat că nu e român, are ceva nativ, un jucător senzațional.

* 1972: Élber Giovane de Souza, simplu Élber (născut 23 iulie 1972 în Londrina, Paraná) este un fost jucător brazilian de fotbal, care a jucat pe postul de atacant.
* 1972: Masaki Tsuchihashi (n. 23 iulie 1972) este un fost fotbalist japonez.
* 1972: Marlon L. Wayans (n. 23 iulie 1972) este un actor american, model, producător, umorist, scenarist și regizor de filme. A debutat în 1988 în rolul său în parodia I'm Gonna Git You Sucka. Colaborează frecvent cu Shawn Wayans, apărând în sitcom-ul de pe WB The Wayans Bros. și în filme de comedie precum Scary Movie, Scary Movie 2, White Chicks, Little Man sau Dance Flick. Cu toate acestea, Wayans a avut un rol dramatic role în filmul lui Darren Aronofsky Requiem for a Dream. În 2009, a apărut în filmul SF G.I. Joe: The Rise of Cobra. În 2013 a jucat rolul principal in parodia A Haunted House.

Marlon Wayans

Wayans at the Wynn Resort and Casino, Las Vegas, 2007 Date personale Născut 23 iulie 1972 (47 de ani) New York City, New York, Statele Unite Frați și surori Keenen Ivory Wayans[*] Damon Wayans[*] Shawn Wayans[*] Dwayne Wayans[*] Nadia Wayans[*] Kim Wayans[*] Elvira Wayans[*]  Căsătorit cu Angelica Zachary Cetățenie  SUA  Etnie afro-american  Ocupație actor, producător, comedian, scenarist, regizor Activitate Alma mater Universitatea Howard Fiorello H. LaGuardia High School[*]   Ani de activitate 1988–prezent

* 1973: Magdalena Bartoș (n. 6 martie 1973, București) este o scrimeră română specializată pe floretă.

A început să practice scrima cu antrenorul Alexandru Csipler. A fost laureat cu bronz mondial pe echipe de cinci ori și a participat la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal. Pentru aceste realizări a fost numită maestru a sportului în 1973 și maestru emerit a sportului în 1998. După ce s-a retras din competiție a devenit antrenor de scrimă. Este soția voleibalistului olimpic Mihai Chezan.

* 1974: Bogdan sau Bogdat Țîrdea^{[nb 1]} (n. 23 iulie 1974, Semipalatinsk, RSS Kazahă) este un politician, analist și comentator politic, doctor în științe politice și istoric din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Face parte din Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană.

În 2003 Bogdan Țîrdea a participat în campania lui Viorel Țopa la funcția de primar general al municipiului Chișinău.  La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldova a candidat la funcția de deputat de pe poziția a zecea în lista candidaților PSRM.^[3]

A mai candidat la funcția de deputat din partea Partidului Social-Democrat la alegerile parlamentare din 6 martie 2005 din Republica Moldova (locul 22 în listă),^[4] alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 din Republica Moldova (locul 30 în listă), în ambele cazuri nereușind să acceadă în parlament.^[5]

Din 1998 până în prezent este lector superior la Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău, catedra Științe filozofice și Social-economice.

Este membru al echipei Partidului Socialiștilor din Republica Moldova din 26 septembrie 2014, fără să dețină carnetul membrului partidului.^[6][7] Anterior, Bogdan Țîrdea a fost comentator politic la ziarele ”Socius” și ”Libertatea” (2005-2006); la portalul ava.md (2008–2012) și la ziarul «Московский Комсомолец» (2009). A mai activat în calitate de consultant politic în campaniile electorale din 2007, 2009, 2011, 2014. În 2009 - martie 2011 a fost director de programe politice – Fundația «Признание»; iar în 2010 a fost colaborator științific la Institutul de Studii Politice și Integrare Europeană, de pe lângă Academia de Științe a Moldovei.^[8]

În calitate de deputat, prima vizită de lucru peste hotare a efectuat-o în Kazahstan, în ianuarie 2015.  Este căsătorit cu Vlada Țîrdea (din 2004).  

Bogdan Țîrdea
Bogdan Țîrdea
Date personale
Născut	23 iulie 1974 (45 de ani) Semipalatinsk, RSS Kazahă, URSS
Căsătorit cu	Vlada Țîrdea
Cetățenie	Moldova
Etnie	kazah
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	istoric politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a IX-a și a X-a
Deținător actual
Funcție asumată 30 noiembrie 2014
Premii	Ordinul de Onoare (2019)
Partid politic	Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Alma mater	Școala Națională de Științe Politice și Administrative, București Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău
Profesie	Politolog, istoric

* 1976: Juan Gutiérrez Moreno, cunoscut ca Juanito (n. 23 iulie 1976), este un fost fotbalist spaniol, care activa pe postul de fundaș.

El a reprezentat Spania la un Campionat Mondial și la două Campionate Europene de Fotbal, câștigând turneul Euro 2008.

* 1976: Alexandr Oleșco (n. 23 iulie 1976, Chișinău) este un actor rus de teatru și film, parodist și prezentator TV.

Alexandr Oleșco

* 1979: Jivko Jelev (bulgară Живко Желев; n. 23 iulie 1979,^[1] Stara Zagora, Bulgaria) este un fotbalist bulgar retras din activitate.
* 1979: Sotirios Kyrgiakos (n. 23 iulie 1979 în Trikala, Grecia) este un fotbalist grec, care joacă pentru echipa din Bundesliga VfL Wolfsburg.

·         1980: Tenitra Michelle Williams (n. 23 iulie 1980), cunoscută ca Michelle Williams, este o cântăreață, producătoare și actriță americană. Este cunoscută mai bine ca fiind una dintre cele trei componente a formației R&B Destiny's Child, formația feminină cu cele mai bune vânzări din toate timpurile.^[1]

Original fiind backing vocal pentru cântăreața Monica, Williams, împreună cu Farrah Franklin, s-au alăturat lui Beyonce Knowles și Kelly Rowland, în 2000, luându-le locul lui LaToya Luckett și LaTavia Roberson. Franklin a părăsit formația după numai cinci luni, dar Michelle a rămas alături de Beyonce și Kelly, formând un trio. În 2002, după o serie de succese alături de Destiny's Child, Williams îsi lansează primul album solo, "Heart to Yours", album ce a devenit cel mai bine vândut album gospel din anul acela. Albumul a fost urmat de "Do You Know", lansat în 2004.

Deși a devenit o foarte cunoscută și apreciată cântăreată, Michelle Williams este și o actrița de televiziune și Broadway. Williams nu renunță totuși la muzică. Primul său album de R&B comercial, "Unexpected", urmează să fie lansat pe 12 august 2008. Primul single de pe acest album, "We Break The Dawn", a atins #1 în topul Billboard Dance Charts.  În 1998,Williams a întâlnit două dintre membrele Destiny's Child,Beyonce Knowles și Kelly Rowland,în hotelul Atlanta.

În 2000, LeToya Luckett și LaTavia Roberson părăsesc formația,iar Michelle Williams și Farrah Franklin le înlocuiesc.Cele două apar alături de Knowles și Rowland în videoclipul melodiei "Say My Name",aceasta fiind prima lor apariție oficială ca membre Destiny's Child.

După numai cinci luni,Farrah părăsește trupa,aducând drept motiv neînțelegerea cu celelalte membre ale grupului,iar Destiny's Child rămâne un trio.În această formulă,Destiny's Child lansează "Independent Woman Part.I",melodie ce a aparținut coloanei sonore a filmului "Charlie's Angels" si a stat 11 saptamani in topul oficial din U.S.A. .

După succesul "Independent Woman",Destiny's Child lansează al treilea album de studio,Survivor.Albumul a fost lansat în mai 2001 și a debutat ca #1 în topul U.S. Billboard 200,cu 663.000 unități vândute.Survivor a fost vândut în peste 10 milioane de copii în întreaga lume,dintre care 4.1 doar în S.U.A. . Două single-uri de pe album , "Bootylicious" și "Survivor",au ajuns #1.Acestea împreună cu albumul au adus lui Michelle și celorlalti doi "copii ai destinului" un premiu Grammy.

După lansarea albumului de Crăciun, 8 Days of Christmas ,cele trei fete anunță despărțirea lor temporară pentru a continua fiecare cu proiecte solo.  În timp ce încă era cu Destiny's Child,Michelle lucra la primul său album solo,Heart To Yours.Albumul cuprinde colaborări cu Carl Thomas,Shirley Caesar și Mary Mary."Unii oameni cânta gospel când carierelele lor sunt pe punctul de a se termina.Eu am decis să fac asta în timpul succesului Destiny's Child",a declarat Michelle la evenimentul de lansare al albumului.

Albumul a fost lansat pe 16 aprilie 2002,în America de Nord și a fost vandut în 17.000 de copii în prima săptămână de la lansare,obținând astfel locul 57 în topul Billboard 200,locul 3 în Top Contemporary Christian tally și #1 în Top Gospel Albums Chart.A devenit cel mai bun album gospel al anului,vânzând aproximativ 200.000 unități în S.U.A. .

În 2003,Michelle își face debutul în actorie,înlocuind-o pe Toni Braxton în piesa de teatru Aida,jucată pe Broadway.Până în momentul de față,este singura membră Destiny's Child ce a jucat pe Broadway.

Lansat pe 26 ianuarie 2004,în Statele Unite,Do You Know,al doilea album de studio al lui Williams,a vândut 10.000 de copii în prima săptămână,dar a fost un adevărat eșec în topul Billboard 200,atingând doar locul 120.Din nou,Michelle Williams avea mai mult succes în topurile de gospel,albumul ocupând locul 2 în Top Gospel Albums Chart și locul 3 în Top Christian Albums tally.Deasemenea,single-ul "Do You Know" nu a avut succes în topuri.În martie 2008,albumul Do You Know vânduse 78.000 copii.  În 2004,Michelle Williams,Beyonce Knowles și Kelly Rowland s-au întors în studio pentru a înregistra al patrulea album de studio, Destiny Fulfilled.

Albumul a fost lansat în noiembrie 2004 și a atins locul 2 în topul Billboard 200.Au fost lansate single-urile "Lose My Breath", "Soldier", "Girl" și "Cater 2 U".

În 2005 Destiny's Child pleacă în turneul de promovare al albumului. În timpul turneului "Destiny Fulfilled ... And Lovin' It" (care a început în aprilie 2005 și a durat 6 luni), Destiny's Child anunță despărțirea lor definitivă.

În octombrie 2005, Destiny's Child lansează un album de compilatii, intitulat #1's, conținând toate single-urile lor ajunse #1 în topuri și alte trei noi melodii, printre care și "Stand Up For Love", ultimul single Destiny's Child.

În martie 2006, Destiny's Child au primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Destiny's Child a fost recunoscută ca cea mai bine vândută formație de femei din toate timpurile.  În martie 2008, casa de discuri Columbia Records și Music World Entertainment au dezvăluit că Williams va lansa al treilea album de studio pe 12 august 2008, în S.U.A. Albumul va conține 12 piese și se va intitula Unexpected.

În iunie 2008, Michelle a lansat "We Break the Dawn" feat. Flo Rida. Melodia a ajuns în topurile Hot Dance Club Play, U.S. Billboard Hot Dance Airplay și U.S. Billboard Hot Single Sales.Pe 11 iulie 2008, "We Break the Dawn" a ajuns #1 în topul Hot Dance Airplay.

Melodia "Stop This Car" va fi lansată ca al doilea single.Melodia a fost produsă de Stargate.

Michelle Williams

Michelle Williams în 2015 Date personale Nume la naștere Tenitra Michelle Williams Născută 23 iulie 1980 (39 de ani) Rockford, Illinois, SUA Cetățenie  SUA  Etnie afro-american  Ocupație Cântăreață Activitate Studii Illinois State University[*]   Gen muzical R&B   gospel   pop   dance   soul Instrument(e) voce[*]   Ani de activitate 1999–prezent Case de discuri Columbia Records   Music World Entertainment   E1   Light Colaborare cu Destiny's Child Prezență online Site web Twitter Internet Movie Database Myspace Instagram Modifică date / text  Michelle Williams la J&R Musicfest în 2008

* 1982: Laura Petrescu (n. 23 iulie 1982, Vaslui, România),^[2] cunoscută sub numele de scenă Lora, este o cântăreață de muzică pop-dance, actriță, fotomodel, jurizat în cadrul emisiunii concurs Next Star și vedetă de televiziune din România. Înainte de a-și începe cariera solo, a făcut parte din formația Wassabi.^[3] S-a născut în Vaslui și a absolvit liceul „Sfânta Maria” din Galați.
Lora a devenit cunoscută în România o dată cu participarea la concursul Star Factory, organizat de Prima TV, în anul 2004. În anul 2006 s-a înființat formația Wassabi, sub îndrumarea lui Marius Moga. Formatia s-a lansat cu piesa „Have some fun with Radio 21”, imnul din acel an al postului Radio 21.

Pe 1 aprilie 2009 Lora se retrage din formație pentru a continua o carieră solo. După 8 luni, Lora participă la selecția națională pentru Eurovision cu piesa „Come Along”, interpretată în duet cu Sonny Flame. „Come Along” a obținut 10.000 de voturi, clasându-se astfel pe poziția a 7-a.^[4]

La începutul anului 2010, Lora lansează piesa „Hot Spot”, o colaborare cu Phelipe. Spre sfârșitul anului 2010, cântăreața începe o colaborare cu Adrian Sînă, liderul formației Akcent. Impreuna lanseaza piesa „My Passion”, ce s-a bucurat de succes nu doar în România, dar și în afara țării. Cântecul a fost lider în topurile din Romania timp de mai multe săptămâni consecutive. Videoclipul, în care apar modelele internationale Ana Ștefănescu și Silviu Tolu, a adunat peste 19 milioane de vizualizări pe YouTube.

La începutul anului 2012 lansează șlagărul „Un vis”, cântec care se bucura de cea mai importantă mediatizare dintre toate cântecele sale și de locul 1 la radiourile din România. În vara aceluiași an lansează „Sad Eyes”, care se bucura, de asemenea, de un succes mare pe internet, însă nu și la posturile de radio. În toamna lui 2012 lansează cântecul „Fără el” care ajunge la 8 milioane de vizualizări pe YouTube și atinge prima poziție în clasamentele radiourilor.

La începutul anului 2013 lansează piesa „Capu' sus” care are până în luna iulie deja peste 7.000.000 de vizualizări pe YouTube. Lora a avut extraordinara șansă de a dubla un personaj animat, Dorothy, în ecranizarea poveștii Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy, aceasta va interpreta de asemenea coloana sonoră și melodiile din timpul peliculei.

Lora s-a căsătorit cu umoristul Dan Badea pe 23 iulie 2012, ambii soți fiind și ei născuți în data de 23 iulie.^[7] După doi ani de mariaj, pe 13 octombrie 2014 cei doi au divorțat oficial

Lora

Lora în 2008 Date personale Nume la naștere Laura Petrescu Născută 23 iulie 1982 (37 de ani) Vaslui, România Vaslui, România[1]  Căsătorită cu Dan Badea (2012-2014) Cetățenie  România  Ocupație Cantareata, compozitoare, actrita, model, vedeta de televiziune Activitate Gen muzical Pop, dance Instrument(e) voce[*]   Case de discuri MediaPro Music, Universal Music Romania, Universal Music Group

* 1984: Walter Alejandro Gargano Guevara (n. 23 iulie 1984) este un fotbalisturuguayan care joacă pentru Peñarol.

·         1985: Anna Maria Mühe, actriţă germană

·         1986: Ayaka Komatsu, model şi actriţă japoneză
* 1987: Alessio Cerci (n. 23 iulie 1987) este un fotbalist italian care joacă pentru clubul italian Hellas Verona.
* 1987: Luiz Gustavo Dias (n. 23 iulie 1987) este un fotbalist brazilian care joacă pentru Olympique de Marseille.
* 1987: Kosuke Ota (n. 23 iulie 1987) este un fotbalist japonez care evoluează pentru clubul din Eredivisie, Vitesse Arnhem.

·         1989: Daniel Jacob Radcliffe (n. 23 iulie 1989, Londra, Marea Britanie) este un actor britanic, cel mai bine cunoscut pentru interpretarea personajului Harry Potter din filmele cu același nume, bazate pe bine-cunoscuta serie de cărți. Radcliffe a mai apărut în mai multe filme și show-uri de televiziune, printre care producția ITM My Boy Jack și piesa de teatru Equus, pentru care a fost nominalizat la Drama Desk Award, premiul revenindu-i până la urmă lui Geoffrey Rush pentru rolul lui din Exit The King.

Daniel Radcliffe a fost născut în spitalul Queen Charlotte's Hospital, West London, Marea Britanie, singurul copil al lui Alan George Radcliffe, agent literar și al agentului de casting, Marcia Jeannine Gresham (Marcia Jeannine Jacobson), care a fost implicată în mai multe filme ale BBC-ului, printre care The Inspector Lynley Mysteries și mai recent Walk Away And I Stumble. Mama lui Radcliffe este evreică, originală din Westcliff-on-Sea, Essex (numele familiei ei fiind preluat de la Gershon; tatăl lui este protestant originar din Irlanda de Nord.

Radcliffe a exprimat o dorință de a juca pe scenă la vârsta de cinci ani. În 1999 și-a făcut debutul în adaptarea în două părți a BBC-ului a romanului lui Charles Dickens, David Copperfield, având rolul personajul principal.

Radcliffe a urmat cursurile școlii Sussex House School, o școală numai de băieți; urmând apoi City of London Scool. A obținut nivelurile A în cele trei AS-levels, dar pe urmă a întrerupt cursurile școlare.

Radcliffe a declarat că "Sunt ateu și ateu militant atunci când religia încearcă să influențeze legea" ^[2] dar și că este "mândru deoarece este evreu". Este un fan al muzicii punk-rock și admiră un număr mare de trupe și artiști, de la Sex Pistols, The Libertines, până la Arctic Monkeys și mai recent Hard-Fi, Jack Penate și Kate Nash. Trupa lui preferată este The Hold Steady. În noiembrie 2000, Daniel Radcliffe a publicat o serie de poezii sub numele Jacob Gershon. Într-o publicație din 2009 a revistei Attitude Radcliffe a anunțat că susține Partidul Democrat Liberal, fiind una din puținele vedete care au făcut-o. Este de asemenea un susținător energic al homosexualilor vorbind deschis împotriva homofobiei.^[3][4]

Daniel Radcliffe a apărut în anul 2006 în Sunday Times Risch List, care i-a estimat averea în jurul sumei de 14 milioane de lire sterline, ajungând unul dintre cei mai bogați tineri ai Marii Britanii. A mai apărut o dată, în 2007, în topul celor mai bogați tineri britanici, ajungând pe locul #33 cu o avere estimată la 17 milioane de lire sterline. S-a spus că a câștigat 250.000 de lire pentru primul film Harry Potter, în jur de 5.6 milioane pentru al patrulea și 8 milioane de lire pentru Harry Potter și Ordinul Phoenix. În ciuda averii, Radcliffe spune că nu are preferințe scumpe, însă singurele lucruri pe care într-adevăr cheltuiește bani sunt cărțile, deoarece citește destul de mult.

Daniel Radcliffe este cunoscut și pentru suportul lui dat unor fundații de caritate, printre care Damelza House Children's Hospice din Sittingbourne, Kent, unde și-a rugat fanii să doneze, în locul cadourilor aniversare. În februarie 2005 el și-a pus un tricou cu Echipa Hogwarts pe care și-a semnat un autograf și l-a oferit la licitație pentru a strânge fonduri cu intenția de a ajuta victimele Tsunamiului din 2005. Tricoul lui a făcut parte din Licitația de haine "Tsunami" care a strâns bani pentru reconstruirea Organizației Sri Lanka. Daniel a purtat tricoul în timpul filmării filmului Harry Potter și Pocalul de Foc. Aceste tricouri au fost distribuite numai membrilor echipei. Tricoul lui a strâns 520 de lire ($811.80). Daniel a devenit un pasionat al cricket-ului și a participat la primul meci demonstrativ Anglia vs. India cu ocazia împlinirii a 18 ani. La sfârșitul zilei s-a așezat la coadă pentru a obține autografele lui Sachin Tendulkar și britanicului Andrew Strauss. În legătură cu acest subiect, Daniel spune:

Am spus într-un interviu că am visat că Andrew Strauss mă fugărea cu o bâtă de cricket. Era în timpul turneului West Indies, când Andrew nu o ducea prea bine și un australian s-a ridicat și a zis că nu ar fi o problemă dacă Strauss ar încerca să te lovească, deoarece ar rata cu siguranță.

Daniel Radcliffe

Daniel Radcliffe în 2014

* 1999: Ana Maria Berbece (n. 23 iulie 1999, în Brașov)^[2] este o handbalistă română ce joacă pentru clubul „U” Alexandrion Cluj pe postul de extremă dreaptă^[3][4]. Berbece este și componentă a echipei naționale a României.

Ana Maria, care a debutat în Liga Națională în anul 2015, la vârsta de numai 16 ani,^[5] este fiica fostului internațional român Dumitru Berbece.

VA URMA