MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 28 IULIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (A. Evenimente, Nașteri); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

ISTORIE PE ZILE 28 Iulie

A. 

Evenimente

·       1468: Tratatul moldo-polon. Cazimir al IV-lea s-a obligat să nu adăpostească niciun pretendent la tronul Moldovei.

·       1540: Cancelarul britanic Thomas Cromwell este executat din ordinul regelui Henric al VIII-lea fiind acuzat de trădare. În aceeași zi, Henric al VIII-lea se căsătorește cu cea de-a cincea soție, Catherine Howard.

·       1794: Execuția lui Robespierre împreună cu Saint-Just, Couthon și alți 19 adepți ai celui supranumit "Incoruptibilul".  

·       1821: José de San Martín a declarat independența Perului față de Spania. José Francisco de San Martín y Matorras (25 February 1778 – 17 August 1850), known simply as José de San Martín (Spanish pronunciation: [xoˈse ðe san marˈtin]), was an Argentine general and the prime leader of the southern part of South America’s successful struggle for independence from the Spanish Empire.

·       1848 (28 iulie/ 9 august): Are loc o nouă adunare populară pe „Câmpia Libertăţii” (Filaret) din Bucureşti, unde se alege o Locotenenţă domnească formată din trei membri (liberalii moderaţi Nicolae Golescu, Ion Heliade Rădulescu şi Christian Tell), care acceptă să modifice Constituţia în sensul dorit de sultan. A doua zi Locotenenţa este recunoscută de comisarul Porţii Otomane drept guvern legitim al Ţării Româneşti.

·       1868: Între 28 şi 30 iulie trupa Pascaly, insotita de Mihai Eminescu,  prezintă o serie de spectacole în Timișoara.

·       1868: A fost ratificat cel de-al 14-lea amendament al Constituției SUA, prin care populația afro-americană poate beneficia de cetățenie.

·       1906: Din iniţiativa privată a prof. dr.Nicolae Minovici, a aparut  prima „Salvare” din Bucureşti (Societatea de Salvare din Bucureşti). Prima ambulanţă, o trăsura cu cai, a circulat pe străzile Bucureştiului în 28 iulie 1906, cu un echipaj format din sergenţi de oraş, medicii interni şi sanitarii, fiind instruiţi chiar de dr. Nicolae Minovici, cel care întemeiase în acelaşi an Societatea de Salvare. A fost prima Societate de Ambulanţă din Balcani si  a fost înfiinţată de prof. Dr. Nicolae Minovici  pe modelul primei staţii de salvare care funcţiona deja la Viena. Serviciul de Salvare a fost funcţionat sub deviza „Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor„şi a fost condus timp de 35 de ani de prof.dr. Nicolae Minovici personal, care a întreţinut Societatea din veniturile proprii sau cu ajutorul contribuţiei unor oameni generoşi. A fost cea mai importantă opera socială a profesorului Minovici, cel care se ocupase şi de lichidarea în mod ştiinţific a cerşetoriei şi vagabondajului, înfiinţase primele cămine pentru adăpostirea femeilor-mame necăsătorite, fondase primele azile de noapte şi iniţiase constructia de vespasiene subterane şi a a primelor  fântâni publice pe străzi.

·       1912 – se încheie Turul Franței, cu victoria lui Odile Defraye, urmat de Eugene Christophe și Gustave Garrignon

·       La 28 iulie 1913, stil vechi (10 august 1913, stil nou) se încheie Tratatul de pace de la București dintre România, Serbia, Grecia, Bulgaria și Turcia, tratat care pune capăt celui de-Al Doilea Război Balcanic. Războiul începe la 16/29 iunie 1913, cînd Bulgaria își atacă aliații, Serbia și Grecia, cu motivul: neîntelegerile la împărțirea Macedoniei otomane. După ce armatele Sîrbești și Grecești sunt extenuate de lupte, în război intră România și Turcia, care, practic fără mari lupte înaintează din două direcții opuse spre capitala Sofia. Evenimentele impun Bulgaria să se așeze la masa de negocieri. Semnarea tratatului încununează Conferinţa de pace de la Bucureşti care își începe lucrările la 17 iulie 1913. Titu Maiorescu propune beligeranţilor un armistiţiu de 5 zile, răgazul necesar pentru a negocia. Delegaţii aprobă armistiţiul începînd din 18 iulie. Negocierile au continuat pînă la 28 iulie/10 august, cînd şefii delegaţilor statelor balcanice semnează totuşi tratatul. La ora 10,00 s-au auzit 21 salve de tun. Ceremonia are loc în clădirea ministerului de externe român din București, palatul Sturdza. Ulterior, la Mitropolie are loc un serviciu divin oficiat de mitropolit la care participă membrii delegaţiilor străine. La sfîrşitul ceremoniei are loc un banchet pentru toți participanţii. Confrorm tratatului Cadrilaterul (judetele Durostor și Caliacra), pe aliniamentul Turtucaia-Balcic, aflat anterior în cadrul Bulgariei îi revine României. De asemenea pierdanta războiului, Bulgaria, mai cedează mari teritorii către Serbia, Grecia și Turcia

·       1914: Primul război mondial: Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, fapt care a marcat începutul primului război mondial (1914-1918). Cronologic, evenimentele s-au desfasurat astfel: in 28 iulie 1914 Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia (in 23 iulie 1914 Austro-Ungaria a dat un ultimatum, apreciat ca inacceptabil pentru un stat suveran, Serbiei - considerata responsabila pentru atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914); in 30 iulie 1914, Rusia, sustinand Serbia, decreteaza mobilizarea generala; in replica, Germania, aliata Austro-Ungariei, declara, la 1 august 1914, razboi Rusiei si, apoi, o zi mai tarziu, la 3 august 1914, Frantei; la 4 august 1914 Germania a invadat Belgia, iar Anglia si dominioanele sale au declarat razboi Germaniei (5 august 1914). La randul sau, Austro-Ungaria declara razboi Rusiei (6 august 1914), iar Serbia, Germaniei (6 august 1914); Franta declara razboi Austro-Ungariei (11 august 1914), urmata de Anglia (12 august 1914); la 23 august 1914, Japonia declara razboi Germaniei (prin acest act, conflictul european devine mondial); Turcia declara, la 12 noiembrie 1914, razboi Triplei Intelegeri; in 23 mai 1915, Italia declara razboi Austro-Ungariei; in 16 august 1916, Romania a intrat in razboi alaturi de Tripla Intelegere (Antanta), iar la 6 martie 1917 si Statele Unite ale Americii intra in razboi impotriva Puterilor Centrale. In 11 noiembrie 1918, la ora 05.00 s-a semnat actul de armistitiu si, astfel, la ora 11.00 dimineata, razboiul a luat sfarsit. Combatantii razboiului au fost Antanta si Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a implicat un numar atat de mare de militari si nu a implicat atatea parti pe campul de lupta. In final, acest razboi a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sangeroase conflicte notate de istorie (dupa Rebeliunea de la Taiping). Douazeci de ani mai tarziu, insa, cel de-al Doilea Razboi Mondial va face si mai multe victime. O caracteristică a Primului Război Mondial este folosirea strategică pe scară largă a tranșeelor ca linii de apărare pe Frontul de Vest, acestea întinzându-se de la Marea Nordului până la granița cu Elveția. Mai mult de 9 milioane de persoane au fost ucise pe câmpurile de luptă ale războiului iar, pe lângă acestea, mai mulți și-au pierdut viața în spatele liniilor frontului, datorită lipsei resurselor de bază – mâncare, căldură sau combustibil, mobilizate cu prioritate pentru alimentarea armatelor – și a genocidului comis sub acoperirea numeroaselor războaie civile și conflicte interne (de exemplu, genocidul armean). Progresul tehnologic care s-a produs odată cu revoluția industrială a secolului XIX-lea se traduce în creșterea puterii distructive a armelor și în diversificarea modalităților de atac aflate la dispoziția generalilor din acea epocă. Astfel, în Primul Război Mondial au loc primele bombardamente aeriene din istorie, iar în jur de 5% din totalul victimelor de război au fost civili, în timp ce în Al Doilea Război Mondial procentul acestora va fi de 50%. Primul Război Mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, marcând încetarea finală a absolutismului monarhic în Europa. Patru imperii au fost doborâte: German, Austro-Ungar, Otoman și Rus. Cele patru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman și Romanov, care au avut rădăcini ale puterii încă din timpul cruciadelor, au căzut după război. Eșecul de a rezolva crizele postbelice a contribuit la ascendența fascismului în Italia, a nazismului în Germania și la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul a catalizat Revoluția bolșevică, cea care avea să inspire ulterior revoluții comuniste în diferite țări, precum China sau Cuba. În est, căderea Imperiului Otoman a pavat calea spre democrația modernă și laicizarea statului succesor, Turcia. În Europa Centrală au fost înființate state noi, precum Cehoslovacia sau Iugoslavia, iar Polonia a fost redefinită.

·       1928: Guvernul Romaniei a fost autorizat să contracteze un împrumut de 250 milioane în străinătate pentru operaţiile de stabilizare monetară.

·       1928 – are loc festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Amsterdam

·       1929 – Maurice de Waele câștigă Turul Franței la ciclism pe locul doi încheie Giussepe Pancera, iar pe trei Jef Demuysere

·       1935 – belgianul Romain Maes câștigă Turul Franței la ciclism, este urmat de Ambrosio Morelli, iar pe ultima treaptă încheie Felicien Varaecke

·       1942:  Cu scopul de a întări disciplina in randul soldaților sovietici  de pe frontul de est al celui de Al Doilea Război Mondial, Iosif Stalin  a dat Ordinul nr. 227, prin care interzicea soldaților să se retragă fără ordine explicite în acest sens, sub amenințarea Curții Marțiale si a executiei. Iosif Vissarionovici Stalin (n. 18 decembrie 1878 – d. 5 martie 1953) din tată georgian și mamă osetină, om politic sovietic, fost revoluționar bolșevic devenit după Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic.

·       1956 – Roger Walkoviak se impune în Turul Franței și este urmat în clasament de Gilbert Bauvain și Jan Adriansen

·       1956 – se încheie cea de-a 24-a ediție a celebrei curse de 24 de oe de la Le Mans, care este câștigata de Ninnian Sanderson și Ron Flockhart. A fost singura dată în istorie când cursa s-a desfășurat în luna iulie

·       1959: In  Bucuresti, la  orele 8:00 dimineata – un grup de cinci indivizi inarmati, patru barbati si o femeie, purtand masti pe fata si manusi, au atacat si jefuit masina Skoda Station, cu numarul de circulatie 53693 B, proprietate a Bancii de Stat a orasului Bucuresti, care stationa in fata filialei B.R.P.R. a raionului Gheorghe Gheorghiu-Dej, de unde au furat suma de 1.686.000 lei. Dupa comiterea atacului banditesc, autorii au disparut, folosindu-se de un autoturism getax ….. Datorita muncii informative desfasurata de organele securitatii de stat, la data de 17 septembrie 1959, orele 19:00, au fost arestati autorii acestui act banditesc si unii din complicii si favorizatorii lor“. (Din raportul Comisiei de Ancheta a Securitatii Statului)

·       1965: Războiul din Vietnam: Președintele american Lyndon B. Johnson anunță creșterea numărului de trupe americane în Vietnamul de Sud de la 75.000 la 125.000. Războiul din Vietnam a avut loc între 1 noiembrie 1961 și 30 aprilie 1975, căderea Saigonului. Războiul a fost purtat între Republica Democrată Vietnam (Vietnamul de Nord), sprijinită de China și Uniunea Sovietică, și Republica Vietnam (Vietnamul de Sud), sprijinită de Statele Unite. Conflictul s-a încheiat cu înfrângerea Vietnamului de Sud și unificarea țării sub conducere comunistă. Trupele americane s-au retras din Vietnam, războiul fiind considerat unul dintre marile eșecuri ale politicii externe americane

·       1966 – se joacă finala mică a Campionatului Mondial din Anglia. Portugalia învinge cu 2-1 selecționata U.R.S.S., cu golurile reușite de Eusebio, din penalty, și Torres. Pentru sovietici a înscris Malofeev. Cu golul din acest meci, Eusebio încheia Mondialul cu 9 reușite și lua titlul de golgeter, cu trei mai multe decât vest germanul Helmut Haller

·       1976: Cutremur devastator în Tangshan/China. Peste 250.000 de victime. Este considerată cea mai mare catastrofă seismică.

·       1984 – are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Los Angeles

·       1991 – Miguel Indurain câștigă Turul Franței la ciclism, urmat de Giani Bugno și Claudio Capucci

·       1991 – Spania învinge cu 2-1 Statele Unite ale Americii și câștigă Fed Cup la tenis, într-o întâlnire desfășurată la Nottingham in Anglia

·       1996 – Damon Hill câștigă Marele Premiu al Germaniei, urmat de Jean Alesi și Jacques Villeneuve

·       1998 - În această zi Volkswagen preia de la Vickers în mod oficial marca Bentley. Germanii au fost foarte aproape să monopolizeze segmentul de superlux, având în plan să preia la pachet şi Rolls-Royce, cele două mărci având la acea vreme acţionari comuni şi soluţii tehnice înrudite. Din cauza faptului că licenţa mărcii Rolls-Royce aparţinea însă companiei Rolls-Royce plc, divizia aeronautică, care avea strânse legături de colaborare cu BMW, tot prin prisma industriei aparatelor de zbor, această marcă a fost concesionată către BMW. Pentru că nici una dintre mărci nu avea la acea perioadă capacitatea de a se descurca fără contribuţia tehnică a celeilalte s-a ajuns la un acord ca Volkswagen AG să fabrice atât Bentley cât şi Rolls-Royce până la sfârşitul lui 2002, urmând ca din 1 ianuarie 2003, doar BMW să aibă dreptul de a fabrica automobile Rolls-Royce. Volkswagen a primit de la BMW doar o compensaţie de 40 milioane de lire sterline pentru această complicată tranzacţie. Revenind la Bentley, Volkswagen a cumpărat această marcă cu 430 milioane de lire şi a investit în modernizarea uzinei din Crewe încă 500 milioane de lire în acel an. Din 2003, atunci când Rolls-Royce a revenit BMW şi Volkswagen a schimbat macazul la Bentley creând Bentley Continental GT, un coupe de mari dimensiuni care împărţea prea puţine cu trecutul. Se spune că de la achiziţie şi până în prezent Volkswagen a investit peste 2 miliarde de dolari în Bentley. Deşi afacerile au mers bine spre foarte bine în cei zece ani, în 2009 afectată de criză marca Bentley nu s-a mai dovedit profitabilă, având pierderi de 194 milioane euro, datorită scăderii dramatice a cererii.

·       2002 – Lance Armstrong câștigă Turul Franței, urmat de Joseba Beloki, iar pe trei, Raimondas Rumsas

·       2002 – Michael Schumacher câștigă Marele Premiu al Germaniei, pe locul 2 încheie Juan Pablo Montoya, iar pe locul 3, Ralf Schumacher

·       2006 – începe ediția de campionat 2006-2007 cu două meciuri: Ceahlăul Piatra Neamț 1-0 Gloria Bistrița și UTA 1-1 Farul Constanța

·       2007 – Olympique Lyon câștigă a șasea Supercupă a Franței, după ce învinge cu 2-1 pe Sochaux

·       2007 – Bayern Munchen câștigă Cupa Ligii Germaniei, după 1-0 cu Shalke 04, prin golul marcat de Klose

·       2012 – ACS Poli Timișoara învinge cu 3-2 echipa de Liga 3, CS Vladimirescu, într-un amical

·       2013 – pe stadionul Soldier Field din Chicago, se joacă finala Gold Cup, Naționala Statelor Unite învinge cu 1-0 echipa statului Panama, cu golul marcat de Brek Shea

·       2013 – se joacă finala Campionatului European de fotbal feminin în care Germania învinge cu 1-0 Norvegia

·       2013 – Lewis Hamilton se impune în Marele Premiu al Germaniei, urmat de Kimi Raikkonen și Sebastian Vettel

Nașteri

·       1522: Margareta de Parma, fiica naturală a regelui Carol I Quintul. Margareta de Habsburg (n. 28 decembrie 1522, Oudenaarde — d. 18 ianuarie 1586, Ortona) a fost o ducesă de Parma și guvernatoare a Țărilor de Jos Habsburge din 1559 până în 1567. Fiică naturală a împăratului Carol Quintul și a metresei sale, Johanna Maria van der Gheynst, s-a căsătorit cu ducele de Parma Ottavio Farnese în 1538, timp în care s-a născut singurul fiu al ei, viitorul guvernator al Țărilor de Jos, Alessandro Farnese duce de Parma. A obținut de la fratele ei vitreg Filip al II-lea guvernarea Țărilor de Jos din 1559 până în 1567, dar, încercând să mențină o politică echilibrată, nu a reușit să oprească violenta opoziție față de măsurile centralizatoare și antiprotestante ale acestuia, iar în 1567 a fost înlăturată de la guvernare.

·       1580: William Lee, inventator englez

·       1609: Judith Leyster, pictor olandez al barocului. Judith Leyster este o pictoriță olandeză, născută la Haarlem pe 28 iulie 1609, decedată la Heemstede pe 10 februarie 1660. Arta sa a fost axată pe scene domestice, dar și pe scene de tavernă sau de divertisment cu personaje vesele, pe fețele cărora se citește bucuria de a trai. A fost casatorită cu pictorul Jan Miense Molenaer, din anul 1636, an din care activitatea sa artistică s-a diminuat sau chiar a încetat, consacrându-se creșterii celor 5 copii pe care i-a avut.

·       1635: Robert Hooke, fizician și matematician englez. Robert Hooke (n. 18 iulie 1635 — d. 3 martie 1703) a fost un savant englez, care a excelat ca astronom și fizician, fiind cel mai bine cunoscut pentru formularea legii de proporționalitate între deformațiile elastice ale unui corp și tensiunile la care este supus, cunoscută ca „Legea lui Hooke”.
* 1645: Marguerite Louise d'Orléans (28 iulie 1645 – 17 septembrie 1721) a fost Mare Ducesă de Toscana ca soție a lui Cosimo al III-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana. Lipsită de iubitul ei, Carol al V-lea de Lorena, Marguerite Louise și-a disprețuit soțul și familia acestuia, cu care se certa deseori suspectându-i că încercă s-o otrăvească. 

Sora favorită a Margueritei Louise, Ducesa de Montpensier.

Marguerite Louise, cel mai mare copil al lui Gaston al Franței, Duce de Orléansși al celei de-a doua soții, Marguerite de Lorena, s-a născut la 18 iulie 1645 ^[1] la Castelul Blois.

Marguerite Louise a primit o educație rudimentară la curtea tatălui ei la Blois, unde s-a retras după eșecul insurecției împotriva nepotului său Ludovic al XIV-lea al Franței, Fronda.^[1] Marguerite Louise a avut o relație apropiată cu sora sa vitregă, Anne Marie Louise, Ducesă de Montpensier, La Grande Mademoiselle, care o lua pe ea și pe prietenele ei la teatru și la baluri regale;

Marguerite Louise a crezut că Madame de Choisy a sfătuit-o prost pe mama ei și a ruinat negocierile de căsătorie cu Carol Emmanuel al II-lea, Duce de Savoia.^[2] Prin urmare, atunci când o altă propunere a venit, de data aceasta de la Cosimo de' Medici, Mare Prinț de Toscana, în 1658, Marguerite Louise a vorbit cu sora ei vitregă pentru a se asigura de reușită.^[3] Sora ei mai mică, Françoise Madeleine d'Orléanss-a căsătorit cu Carol Emmanuel II în 1663.

Inițial bucuroasă în fața perspectivei de a se căsători, exuberanța Margueritei Louise s-a stins atunci când a descoperit că sora ei vitregă nu a mai favorizat căsătoria toscană așa cum a făcut înainte.^[3] După această răsturnare, comportamentul Margueritei Louise a devenit neregulat: a șocat curtea ieșind neînsoțită, o infracțiune gravă în societatea franceză de atunci, cu vărul ei Prințul Carol de Lorena, care în curând a devenit iubitul ei.^[4] Căsătoria ei prin procură, la 19 aprilie 1661, nu a făcut nimic pentru a schimba atitudinea ei, spre marea nemulțumire a miniștrilor lui Ludovic al XIV-lea. 

Marguerite Louise d'Orléans

Mare Ducesă de Toscana

Date personale Născută 28 iulie 1645 Castelul Blois, Blois, Franța Decedată 17 septembrie 1721 (76 de ani) Paris, Franța Înmormântată Cimitirul Picpus, Paris Părinți Gaston, Duce de Orléans Marguerite de Lorena  Frați și surori Jean Gaston, Duke of Valois[*] Anne Marie Louise d'Orléans, Ducesă de Montpensier Marie Anne d'Orléans[*] Élisabeth Marguerite d'Orléans Françoise Madeleine d'Orléans  Căsătorită cu Cosimo al III-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana Copii Ferdinando, Mare Prinț de Toscana Anna Maria Luisa de' Medici Gian Gastone, Mare Duce de Toscana Cetățenie  Franța  Religie catolicism  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce ducesă[*] prințesă Familie nobiliară Casa de Orléans Casa de Medici Mare Ducesă de Toscana Domnie 23 mai 1670 - 17 septembrie 1721

* 1676: Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (28 iulie 1676 – 23 martie 1732), a fost duce de Saxa-Gotha-Altenburg. A fost al cincilea copil însă primul fiu al lui Frederic I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg și al primei lui soții, Magdalene Sibylle de Saxa-Weissenfels. 

Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg

După decesul tatălui său, în 1691, Frederic II și-a asumat ducatul de Saxa-Gotha-Altenburg.

Pentru că el era încă minor, s-a format o co-regență între unchii lui, ducii Bernhard I de Saxa-Meiningen și Heinrich de Saxa-Römhild. În 1693, după ce s-a întors dintr-o călătorie în Olanda și Anglia, el a scris împăratului pentru o licență de majorat și a preluat controlul guvernării ducatului său. Frederic a fost un conducător care a iubit barocul; cheltuielile curții sale și armata permanentă, pe care le-a preluat de la tatăl său și chiar le-a extins, au mistuit o parte din veniturile sale. Ca soluție, Frederic a închiriat soldații săi prinților străini, lucru care i-a adus o mare dificultate în 1702, când regele Ludovic al XIV-lea al Franței a închiriat trupele sale și le-a folosit în războiul său împotriva împăratului.

Referitor la politica internă, Frederic a continuat, în esență, politica dusă de tatăl său. El a creat un orfelinat în Altenburg (1715), un azil de nebuni în Kahla (1726), precum și Magdalenenstift - în onoarea mamei și soției (ambele cu același nume) - (1705), o școală pentru femei nobile. A cumpărat celebra colecție numismatică a prințului Anton Günther de Schwarzburg Arnstadt, care a format constituit actuala colecție de monede (Münzkabinetts) de la Castelul Friedenstein.

Acumulând părți din Saxa-Coburg (linia s-a stins în 1699), Saxa-Eisenberg (linia s-a stins în 1707) și Saxe-Römhild (linia s-a stins în 1710), suprafața țării sale a crescut. La Castelul Friedenstein din Gotha, la 7 iunie 1696, el s-a căsătorit cu verișoara sa primară, Magdalena Augusta de Anhalt-Zerbst. Cuplul a avut nouăsprezece copii:

1. Sophie (n. 30 mai 1697 – d. 29 noiembrie 1703), a murit de variolă
2. Frederic al III-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (n. 14 aprilie 1699 – d. 10 martie 1772)
3. un fiu (22 aprilie 1700)
4. Wilhelm (n. 12 martie 1701 – d. 31 mai 1771), căsătorit la 8 noiembrie 1742 cu Anna de Holstein-Gottorp. Mariajul lor a rămas fără copii.
5. Karl Frederick (n. 20 septembrie 1702 – d. 21 noiembrie 1703)
6. o fiică (8 mai 1703)
7. Johann August (n. 17 februarie 1704 – d. 8 mai 1767)
8. Christian (n. 27 februarie 1705 – d. 5 martie 1705)
9. Christian Wilhelm (n. 28 mai 1706 – d. 19 iulie 1748), căsătorit la 27 mai 1743 cu Luise Reuss de Schleiz. Mariajul lor a rămas fără copii.
10. Ludwig Ernst (n. 28 decembrie 1707 – d. 13 august 1763)
11. Emanuel (n. 5 aprilie 1709 – d. 10 octombrie 1710)
12. Moritz (n. 11 mai 1711 – d. 3 septembrie 1777)
13. Sophie (n. 23 august 1712 – d. 12 noiembrie 1712)
14. Karl (n. 17 aprilie 1714 – d. 10 iulie 1715)
15. Fredericka (n. 17 iulie 1715 – d. 12 mai 1775), căsătorită la 27 noiembrie 1734 cu Johann Adolf al II-lea, Duce de Saxa-Weissenfels.
16. un fiu (30 noiembrie 1716)
17. Magdalena Sibylle (n. 15 August 1718 – d. 9 noiembrie 1718)
18. Augusta (n. 30 noiembrie 1719 – d. 8 februarie 1772), căsătorită la 8 mai 1736 cu Frederick, Prinț de Wales. Ei au avut nouă copii, dintre care al doilea copil a devenit regele George al III-lea al Marii Britanii.
19. Johann Adolf (n. 18 mai 1721 – d. 29 aprilie 1799).

Frederic al II-lea

Duce de Saxa-Gotha-Altenburg

Date personale Născut 28 iulie 1676 Gotha Decedat 23 martie 1732 (55 de ani) Altenburg Înmormântat Friedenstein Castle[*]  Părinți Frederic I, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg Magdalene Sibylle de Saxa-Weissenfels  Frați și surori Johann Wilhelm of Sachsen-Gotha-Altenburg[*] Fredericka of Saxe-Gotha-Altenburg[*] Anna Sophie de Saxa-Gotha-Altenburg Dorothea Marie de Saxa-Gotha Johanna of Saxe-Gotha-Altenburg[*]  Căsătorit cu Magdalena Augusta de Anhalt-Zerbst Copii Prințesa Sofia Frederic III Prințul Wilhelm Prințul Karl Frederick Prințul John August Prințul Christian Prințul Christian Wilhelm Prințul Ludwig Ernst Prințul Emanuel Prințul Moritz Prințesa Sofia Prințul Karl Fredericka, Ducesă de Saxa-Weissenfels Prințesa Magdalena Sibylle Augusta, Prințesă de Wales Prințul Johann Adolf Cetățenie  Germania  Religie luteranism  Ocupație Regent  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Saxa-Gotha-Altenburg Duce de Saxa-Gotha-Altenburg Domnie 1691–1732 Predecesor Frederic I Succesor Frederic III

·       1726: S-a nascut Jedediah Strutt, inventatorul englez al masinii de tricotat; (d.1797).
* 1728: Marie Louise a Franței, fille de France (28 iulie 1728 – 19 februarie1733) a fost prințesă franceză prin naștere. Născută la Versailles ca al treilea copil al regelui Ludovic al XV-lea al Franței și a reginei Maria Leszczyńska, i s-a spus Madame Troisième până la botez care a avut loc cu câteva zile înainte de deces. Nașterea ei nu a fost primită cu mult entuziasm, tatăl ei sperând să i se nască un fiu, un moștenitor pentru tronul Franței. După nașterea ei, festivitățile anticipate pentru nașterea așteptată a Delfinului au fost anulate iar Madame Troisième a avut parte numai de o slujbă în capela de la Versailles, în onoarea ei.

A crescut la Versailles alături de surorile gemene mai mari, Madame Première și Madame Seconde. Anul următor, 1729, celor trei fete li s-a alăturat un Delfin, Ludovic.

În iarna anului 1733, Madame Troisième a răcit; copilul a fost dat în grija doctorului gascon Monsieur Bouillac, un aventurier și ignorant. Febra a crescut iar doctorul a ordonat să i se ia de patru ori sânge micii prințese. Agravarea stării prințesei a făcut să fie botezată în grabă la mijlocul lunii februarie. A primit prenumele părinților ei, Louise-Marie. A murit la 19 februarie 1733 la vârsta de 4 ani. 

Prințesa Louise

Prințesă a Franței

Date personale Născută 28 iulie 1728 Palatul Versailles, Franța Decedată 19 februarie 1733 (4 ani) Palatul Versailles, Franța Înmormântată Biserica Saint Denis, Franța Cauza decesului boală infecțioasă  Părinți Ludovic al XV-lea al Franței[1] Maria Leszczyńska[1]  Frați și surori Princess Thérèse of France[*] Sophie-Philippine a Franței Prințesa Victoria a Franței Prințesa Louise-Marie a Franței Prințesa Louise-Élisabeth a Franței Marie Adélaïde a Franței Henriette-Anne a Franței Philippe, Duke of Anjou[*] Ludovic, Delfin al Franței (1729–1765) Charles de Vintimille[*] Philippe de Narbonne-Lara[*] Louis, comte de Narbonne-Lara[*]  Cetățenie  Franța  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce prințesă Familie nobiliară Casa de Bourbon

·       1777: Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse (germană Wilhelm II, Kurfürst von Hessen; 28 iulie 1777 – 20 noiembrie 1847) a fost penultimul Elector de Hesse. Wilhelm a fost al doilea fiu al lui Wilhelm I, Elector de Hesse și a soției acestuia, Prințesa Wilhelmina Caroline a Danemarcei și Norvegiei. Fratele său mai mare a murit când Wilhelm avea 7 ani, devenind astfel moștenitor. A fost implicat în Războiul celei de-a Șasea Coalițiiîmpotriva lui Napoleon în 1813. A succedat ca Elector de Hesse după moartea tatălui său în 1821. La 13 februarie 1797 la Berlin, Wilhelm s-a căsătorit cu Prințesa Augusta a Prusiei, a patra fiică a regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei. Cuplul a avut șase copii:

• Wilhelm (9 aprilie 1798 – 25 octombrie 1800)
• Karoline (29 iulie 1799 – 28 noiembrie 1854)
• Luise (3 aprilie 1801 – 28 septembrie 1803)
• Friedrich (20 august 1802 – 6 iunie 1875), mai târziu Frederic Wilhelm, Elector de Hesse
• Marie Frederika (6 septembrie 1804 – 4 ianuarie 1888), căsătorită cu Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen
• Ferdinand (9 octombrie 1806 – 21 noiembrie 1806)

Wilhelm a avut opt copii cu cea de-a doua soție, Emilie Ortlöpp (1791–1843), fiica lui Johann Christian Ortlöpp. În 1821 a fost numită contesă de Reichenbach-Lessonitz. Copiii au purtat titluri de conte/contesă de Reichenbach-Lessonitz:

Emilie Ortlöpp, Contesă de Reichenbach-Lessonitz

• Luise Wilhelmine Emilie (26 februarie 1813 – 3 octombrie 1883), căsătorită cu Karl von Bose
• Julius Wilhelm Albrecht (4 octombrie 1815 – 15 ianuarie 1822)
• Gustav Karl (24 august 1818 – 26 septembrie 1861), căsătorit cu Clementine Richter
• Amalie Wilhelmine Emilie (21 decembrie 1816 – 28 decembrie 1858), căsătorită cu Wilhelm von Lückner, apoi cu Karl Baron von Watzdorf
• Emilie (8 iunie 1820 – 30 ianuarie 1891), căsătorită cu Felix Zichy-Ferraris
• Friederike (16 decembrie 1821 – 23 februarie 1898), căsătorită cu Wilhelm Baron von Dungern
• Wilhelm (29 iunie 1824 – 19 ianuarie 1866), căsătorit cu Helene Amelie Baroness Goeler von Ravensburg
• Helene (8 august 1825 – 14 martie 1898), căsătorită cu Oswald Baron von Fabrice

La câteva luni după decesul primei soții, Prințesa Augusta (19 februarie 1841), căsătoria morganatică a lui Wilhelm cu fosta metresă și copiii lor au fost legitimizați. Emilie Ortlöpp a murit la mai puțin de doi ani după căsătorie, în 1843.

Din nou, la câteva luni după decesul celei de-a doua soții, Wilhelm s-a căsătorit (morganatic) cu Caroline, baroneasă de Berlepsch (1820–1877), fiica lui Ludwig Hermann, baron de Berlepsch (1782–1845). Căsătoria a rămas fără copii. Mai târziu ea s-a recăsătorit, la 28 octombrie 1851 cu Karl Adolf Graf von Hohenthal (1811–1875), cu care a avut doi fii: Karl Adolf (n. 1853) și Karl Ludwig (n. 1857).

Prințesa Tatiana a Greciei și Danemarcei, soția Prințului Nikolaos al Greciei și Danemarcei, fiu al regelui Constantin al II-lea al Greciei, este o descendentă a lui Wilhelm al II-lea de Hesse. 

Wilhelm II
Date personale
Născut	28 iulie 1777 Castelul Philippsruhe, Hesse
Decedat	20 noiembrie 1847 (70 de ani) Frankfurt, Hesse
Înmormântat	Marienkirche Hanau[*]
Părinți	Wilhelm I Prințesa Wilhelmina Caroline a Danemarcei și Norvegiei
Frați și surori	Karoline Amalie de Hesse-Kassel Marie Friederike of Hesse-Kassel[*]
Căsătorit cu	Prințesa Augusta a Prusiei Emilie Ortlöpp Caroline de Berlepsch
Copii	Prințul Wilhelm Prințesa Karoline Prințesa Luise Frederic Wilhelm Maria, Ducesă de Saxa-Meiningen Prințul Ferdinand
Ocupație	suveran[*] personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Hesse-Kassel
Elector de Hesse
Domnie	27 februarie 1821 - 20 noiembrie 1847
Predecesor	Wilhelm I
Succesor	Frederic Wilhelm

·       1804: Ludwig Feuerbach, filosof german, unul din precursorii marxismului (d. 1872). Ludwig Andreas Feuerbach (n. 28 iulie 1804, d. 13 septembrie 1872) filosof german, al patrulea fiu al juristului Paul Johann Anselm Ritter Feuerbach. Feuerbach are meritul de a fi criticat idealismul hegelian, dominant în acea vreme în Germania, arătînd că Hegel răstoarnă raportul real dintre „subiect“ și „predicat“, dintre existență și gîndire, dintre natură și conștiință. A restaurat materialismul, afirmînd că natura e primordială în raport cu gîndirea, că gîndirea este un predicat (atribut) al omului și nu omul un predicat al gîndirii (spiritului). În locul spiritului absolut, Feuerbach a pus, astfel, în centrul filozofiei natura și omul, conceput ca o parte a naturii. Materialismul antropologic, concepția despre om a lui Feuerbach au avut însă un caracter abstract și contemplativ, întrucît Feuerbach nu a putut înțelege esența socială a omului, precum și însemnătatea practicii, a activității materiale prin care omul transformă natura, transformîndu-se pe sine însuși. Un loc deosebit în filozofia lui Feuerbach îl ocupă critica religiei. El interpretează religia (în speță religia creștină) ca o înstrăinare a omului de el însuși, ca o înstrăinare de către om a caracterelor sale esențiale (bunătatea, puterea, iubirea etc.), atribuite unei ființe transcendente imaginare (Dumnezeu). Risipirea acestei iluzii, instaurarea adevărului despre om, coborîrea „iubirii“ din planul transcendent al religiei în planul real al vieții ar constitui, după Feuerbach, condiția eliberării omului. Dezvăluind „misterul“ idealismului hegelian și al religiei, Feuerbach a deschis calea pentru dezvăluirea „misterului“ lumii reale, cu alte cuvinte, pentru dezvăluirea contradicțiilor sociale reale care generează înstrăinarea ideologică și religioasă, problemă pe care, însă, el însuși nu a putut s-o rezolve. Karl Marx și Friedrich Engels au dat o înaltă apreciere materialismului lui Feuerbach; depășirea critică a materialismului său abstract și contemplativ a condiționat însă geneza concepției lui Marx.

·       1812: Józef Ignacy Kraszewski, scriitor polonez, istoric, publicist

• 1840: Edward Drinker Cope, paleontolog american (d. 1897)
• 1854 - S-a născut Victor Babeş, unul dintre fondatorii microbiologiei moderne (m. 1926).
  
• 1860: Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei (rusă Анастасия Михайловна; 28 iulie 1860 – 11 martie 1922), a fost singura fiică din șapte copii ai Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei, care era fiu al Țarului Nicolae I al Rusiei. S-a căsătorit cu Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin.
  Este străbunica paternă a actualului suveran al Danemarcei, regina Margareta a II-a a Danemarcei. 
  Marea Ducesă Anastasia Mihailovna
  Marea Ducesă Anastasia Mihailovna s-a născut la Palatul Peterhof la 28 iulie 1860, al doilea din cei șapte copii ai Marelui Duce Mihail Nicolaievici și a soției lui Marea Ducesă Olga Feodorovna (născută Prințesa Cecilie de Baden). Avea numai doi ani când tatăl ei a fost numit vicerege al Caucazului iar familia s-a mutat în Georgia.
  Anastasia Mihailovna a crescut în palatul tatălui ei din Tiflis în atmosfera sălbatică din Caucaz. Familia mai avea o reședință de vară în apropiere de St.Petersburg și o reședință la Marea Neagră.^[1]
  Numită în familie "Stassie", Anastasia Mihailovna era singura fiică din șapte copii. N-a fost numai copilul preferat al tatălui său ci și răsfățată de cei șase frați. Tatăl ei era ocupat cu activitățile militare și guvernamentale în timp ce mama ei arăta foarte puțină afecțiune copiilor ei și îi creștea cu o mână de fier.
  În lipsa afecțiunii părinților, frații ei au găsit în Anastasia o sursă de dragoste și tandrețe.^[2] Ea a crescut separat de frații ei cea mai mare parte a timpului, fiind împreună doar duminica, când se plimbau împreună. În mod special era apropiată de fratele ei mai mare, Marele Duce Nicolae Mihailovici, cu care împărțea interesul față de artă.
  În 1878, când Anastasia nu avea încă 18 ani, mama ei și Marea Ducesă Maria Pavlovna, soția Marelui Duce Vladimir Alexandrovici, au aranjat căsătoria Anastasiei cu fratele cel mare al Mariei, Friedrich Franz, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin. El avea 27 de ani și era moștenitorul Marelui Ducat Mecklenburg-Schwerin din nordul Germaniei.^[1]
  În primăvara anului 1878, Prințul Friedrich Franz a sosit la Tiflis pentru a-i cere mâna. Era bogat și cu inima bună însă cu o sănătate delicată, suferea de astm.^[3]
  Căsătoria a avut loc la 24 ianuarie 1879 la Palatul de iarnă fiind condusă la altar de unchiul ei Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei. 
  Fotografie de la logodna Marii Ducese Anastasia cu Friedrich Franz III de Mecklenburg-Schwerin, 1878
  La 8 februarie 1879, Anastasia și Friedrich au ajuns la Schwerin.^[4] Tânărul cuplul s-a stabilit la Marienpalais însă Anastasiei nu i s-a permis să-și aranjeze apartamentele conform propriului gust.^[5]
  Anastasiei îi era dor de casă, găsea prea stricte regulile de la curte și o atmosferă apăsătoare. Deși mama ei era germană, Anastasiei Mihailovna nu i-a plăcut niciodată țara de adopție.
  Curând a rămas însărcinată cu primul copil, Alexandrine, care s-a născut în primul an al căsătoriei ei. Sănătatea soțului ei era scuza perfectă pentru a-și petrece cât mai puțin posibil în Schwerin. Călătorea frecvent, își vizita familia în Rusia și petrecea mult timp peste graniță, într-un climat cald potrivit sănătății soțului ei, în sudul Italiei sau Franței.
  Locuiau la Palermo când s-a născut al doilea copil în 1882.^[5] Moartea socrului ei la 15 aprilie 1883 și accesiunea la tron a soțului ei i-a forțat să se întoarcă la Schwerin. La început i-a plăcut noua poziție de soție a Marelui Duce^[6] însă curând voia să se întoarcă în Italia și Franța. Populația din Mecklenburg-Schwerin nu voia ca suverana să trăiască în altă parte iar Anastasia era criticată. S-a ajuns la un compromis iar Marele Duce și soția lui locuiau la Schwerin cinci luni pe an, în restul anului puteau locui unde voiau ei cu condiția ca viitorii copii să fie născuți la Schwerin.^[5]
  După ce fiica ei cea mică Cecile s-a născut în 1886, Anastasia s-a mutat la Cannes, unde își petreceau cea mai mare parte a timpului.^[7] Între anii 1887 și 1889, soțul ei a construit pentru ea vila Weden, un palat în stil italian situat pe partea laterală a unui munte care domină Cannes. Locuiau acolo în fiecare an, din noiembrie până în mai.^[6]
  Anastasia și-a crescut copii cu simplitate și mult mai multă libertate decât fusese ea crescută; a păsrat o relație apropiată cu copiii ei. Vorbea franceza cu soțul ei și engleza cu copiii.^[8] Îi plăcea muzica italiană și în mod particular operele lui Puccini și teatrul.
  La vârsta de 36 de ani a rămas văduvă. A avut o relație cu secretarul ei particular Vladimir Alexandrovitci Paltov cu care a rămas însărcinată. Fiul ei nelegitim, Alexis Ludovic de Wenden, s-a născut la Nice la 23 decembrie 1902.^[9] Numele de de Wenden a fost asigurat de regele Christian al IX-lea al Danemarcei după numele casei Anastasiei. Când mai târziu Alexis a fost trimis să studieze la o școală internat în Normandia, ea îi scria în fiecare zi.
  Marea Ducesă Anastasia era foarte nepopulară în Germania, din cauza simpatiei ei față de francezi. În special Kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei o displăcea, iar când în iunie 1905 fiica cea mică a Anastasiei, Cecile, s-a căsătorit cu fiul cel mare al Kaiserului, Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei, Anastasiei i s-a permis să vină la curtea de la Berlin numai de două ori, prima dată la nuntă și a doua oară când s-a născut primul fiu al Cecilei. A fost avertizată să nu locuiască în apropierea fiicei ei.^[10]
  Diplomatul Maurice Paléologue scria la 14 octombrie 1913, "Deși are cincizecișitrei de ani, trăiește deschis cu un escroc argentinian, dansează la Magic-City cu toți veniții până la două dimineața. În vara anului 1914, chiar înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, Marea Ducesă Anastasia și-a vizitat fratele Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei și familia lui în Anglia. Conflictul a pus-o într-o situație teribilă. Doi dintre copiii ei erau de partea Germaniei, în timp ce frații ei din Rusia luptau de partea Puteriilor Centrale. Tehnic, o prințesă germană nu putea rămâne în Franța care era în război cu Germania și nici să se întoarcă la Schwerin, acum inamic al Rusiei ei natale. Anastasia a decis să se stabilească în neutra Elveție.
  Și-a petrecut ultimii ani la hotel Savoy din Lausanne, oferindu-și vila din Cannes drept spital pentru ofițerii răniți în război.^[12] Bolșevicii au omorât trei dintre frații Anastasiei, Marele Duce Nicolai Mihailovici, Marele Duce George Mihailoviciși Marele Duce Serghei Mihailovici în timpul Revoluției Ruse. Căderea monarhiei Germaniei de după război a dus la pierderea coroanei pentru fiul ei în Schwerin și pentru fiica ei în Germania.
  După război, Anastasia s-a întors în Franța și a trăit la vila Fantasia din Eze, în apropiere de Cannes. În prima săptămână din martie 1922, la scurt timp după ce fusese la petrecerea dată pentru nepotul ei Marele Duce Andrei Vladimirovici, s-a îmbolnăvit. A suferit un atac cerebral și a murit la 11 martie 1922 la vârsta de 61 de ani.

  Marea Ducesă Anastasia Mihailovna

  Mare Ducesă de Mecklenburg-Schwerin

  Date personale Născută 28 iulie 1860 Peterhof, Imperiul Rus Decedată 11 martie 1922 (61 de ani) Èze, Franța Înmormântată Q2715904[*]  Părinți Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Olga Feodorovna de Baden  Frați și surori Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marele Duce George Mihailovici al Rusiei Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei  Căsătorită cu Frederic Francisc al III-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin Copii Alexandrine, regină a Danemarcei Frederic Francis IV Cecilie, Prințesă Moștenitoare a Germaniei Cetățenie  Imperiul Rus  Religie Biserica Ortodoxă  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce ducesă[*] Familie nobiliară Casa Holstein-Gottorp-Romanov Casa de Mecklenburg-Schwerin Domnie Domnie 15 aprilie 1883 – 10 aprilie 1897

• 1866: Beatrix Potter, scriitoare engleză (d. 1943)
• 1867: Charles Dillon Perrine, astronom americano-argentinian (d. 1951)
• 1874: Ernst Cassirer (n. 28 iulie 1874, Breslau – d. 13 aprilie 1945, New York) a fost un filozof german neokantian. S-a născut la Breslau, in Germania (astăzi Wroclaw, Polonia), într-o familie de evrei înstăriți. A început prin a studia dreptul la Universitatea din Berlin (1892), dar s-a reorientat către literatură și filozofie, urmând și cursuri de istorie, filologie și științe la universitățile din Leipzig, Heidelberg și München.
  Din 1896 a fost unul din studenții lui Herman Cohen la Universitatea din Marburg, la „școala neokantiană“ al cărei exponent de seamă a devenit mai târziu. În 1899 a obținut doctoratul, iar în 1906 un post de Privatdozent la Berlin.
  Reputația lui a crescut constant: în 1914 a primit Medalia „Kuno Fischer“ a Academiei din Heidelberg pentru lucrarea Das Erkenntnisproblem. După război a ocupat un post de profesor titular la proaspăt înființata Universitate din Hamburg.
  Anii de profesorat la Hamburg au marcat trecerea lui Cassirer de la marile teorii ale filozofiei (concretizate in monumentala Das Erkenntnisproblem in der Philosophie und Wissenschaft der neueren Zeit, 3 vol., 1906–1920 si Substanzbegriff und Funktionsbegriff, 1910) la limbă, mituri, artă și cultură.
  Opera lui principală în această direcție, Philosophie der symbolischen Formen, a fost publicată în trei volume: Die Sprache (Zur Phänomenologie der sprachlichen Form) în 1923, Das mythische Denken in 1925 si Phänomenologie der Erkenntnisîn 1929.
  În Filozofia formelor simbolice Cassirer a aplicat principiile gândirii kantiene în direcția elaborării unei teorii a culturii prin care afirma ca limba, miturile, religia, arta, știința sunt forme simbolice, de unde și conceptul de om ca "animal simbolic".
  În ciuda climatului politic nefavorabil, Cassirer a fost ales rector al Universității din Hamburg în 1929 – primul evreu promovat în această funcție într-o universitate germană.
  După venirea naziștilor la putere, a plecat in Anglia, unde a predat doi ani la Oxford, apoi a acceptat un post la Universitatea din Göteborg (Suedia). În 1935 a primit cetățenia suedeză. După ocuparea Franței se va stabili în SUA, unde a petrecut un an la Yale ca visiting professor, apoi a ținut cursuri la Columbia University și la University of California din Los Angeles. S-a stins din viata în aprilie 1945. 
  Ernst Cassirer
• 1887: Marcel Duchamp (n. 28 iulie 1887 în Blainville-Crevon - d. 2 octombrie1968 în Neuilly-sur-Seine) a fost un pictor francez (cetățean american din 1955) format în mediul cultural efervescent al Parisului de la începutul secolului al XX-lea, într-o familie cu preocupări artistice. Duchamp lucrează în primii ani pânze de influență impresionistă, pentru ca ulterior să fie asociat dadaismului și suprarealismului. Din 1912 începe căutările care îl vor conduce spre ultimele consecințe ale avangardei, deschizând drumul unor direcții ce-și propun să atingă domeniul sugestiv intitulat antiartă (nonartă). Plecând de la preocupările futuriștilor pentru redarea mișcării lucrarea sa "Nud coborând o scară" (Nu descendant un éscalier), (1912) în 1913 tinde spre abstracția completă, atinsă în marele panou la Mariée Mise a nu par ses celibataires (1915-1923).

  Marcel Duchamp

·         1892: S-a născut in localitatea Gaesti, economistul Victor Bădulescu, participant  ca delegat al României la negocierile financiare şi comerciale din cadrul Societăţii Naţiunilor, la tratativele şi aranjamentele privind despăgubirile de război. A studiat la Şcoala de Ştiinţe Politice din Paris unde, pe lângă drept, urmează şi cursuri care îl vor îndrepta către domeniul economiei: doctrine economice şi politice, finanţe, geografie economică, statistică, contabilitate publică. Astfel, în 1914 obţine diploma de licenţă la Secţia financiară cu o teză despre chestiunea agrară din România. În 1915 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Paris, pe care o absolvă anul următor. Parcursul său academic este întrerupt de izbucnirea războiului. Reîntors în ţară, merge la Şcoala de ofiţeri de rezervă de artilerie şi geniu, unde devine şef de promoţie. Din august 1916 ia parte la război, iar după terminarea acestuia este trecut în rezervă cu gradul de căpitan. După terminarea războiului îşi continuă studiile la universitatea pariziană pentru a obţine doctoratul. A fost desemnat ca membru permanent al Consiliului Economic al Micii Antante, susţinându-l cu expertiza sa pe Nicolae Titulescu. La propunerea acestuia a fost desemnat membru permanent în Consiliul Economic al Micii Antante şi apoi a Înţelegerii Balcanice. Datorită meritelor deosebite a fost cooptat ca în consiliul economic al Societăţii Naţiunilor, cu un mandat de patru ani. Era membru corespondent al Academiei Române din 1945, dar după terminarea războiului mondial, prestigiosul titlu avea să-i fie retras odată cu instalarea regimului comunist şi începutul prigoanei contra elitei româneşti. Viaţa sa a luat o întorsătură dramatică dupa ce a fost inchis la Sighetu-Marmaţiei din considerente politice si a murit în închisoare la 10 decembrie 1953. A fost repus în drepturi ca membru corespondent al Academiei Române abia  în 1990, dupa inlaturarea regimului comunist.
* 1892: Philippe Cattiau (n. 28 iulie 1892, Saint-Malo – d. 17 februarie 1962 în același oraș) a fost un scrimer francez care a practicat floreta și spada. Din cinci participări a cucerit opt medalie olimpice, inclusiv trei de aur. A fost și de patru ori campion mondial la spadă, inclusiv de două ori la individual.

·         1896: Eugen Filotti (n. 15/28 iulie 1896, București - d. 1 iunie 1975, București) a fost un diplomat, publicist și scriitor român. Ca diplomat a lucrat la Liga Națiunilor la Geneva și apoi ca ministru plenipotențiar al României în Turcia, Grecia, Bulgaria și Ungaria. A fost secretar general al Ministerului de Externe în perioada 1944-1945. Ca scriitor a publicat numeroase traduceri literare. Eugen Filotti s-a născut în București la 28 iulie 1896. Tatăl său, Nicolae Filotti era farmacist militar, cu gradul de locotenent, iar mama sa, Aurelia Filotti (născută Felix) era fiica doctorului Iacob Felix. Era al doilea copil din familie, având un frate cu 4 ani mai mare, Mircea Filotti (n. 1892).^[1] Nicolae Filotti a murit însă de tuberculoză când Eugen Filotti avea doar vârsta de 2 ani, iar mama lui a fost nevoită să-și crească cei doi fii cu mijloacele reduse pe care i le permitea pensia soțului ei.

În perioada 1902 - 1906 urmează cursurile școlii primare Cuibul cu barză, de pe Strada Știrbei Vodă din București iar apoi, în perioada 1906 – 1914 frecventează cursurile Liceului "Gheorghe Lazăr" din București. În 1913, pe când era încă în liceu, începe să colaboreze la diferite ziare cu articole de politică externă.^[2]

Intenționând să urmeze aceeași carieră cu tatăl său, în 1914 se înscrie la Facultatea de Farmacie din București și urmează cursurile facultății în primii doi ani. În 1916, la intrarea României în Primul Război Mondial este concentrat ca locotenent farmacist și lucrează în această calitate în unitățile medicale de pe front. La retragerea trupelor române în Moldova, este afectat unităților militare de pe valea Trotușului. După terminarea războiului abandonează studiile de farmacie și se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din București susținându-și teza de licență în 1922. În timpul facultății își continuă cariera jurnalistică colaborând ocazional la diverse publicații.^[3][4] În 1920, este contactat de Garabet Ibrăileanu să devină colaborator la revista Viața Românească unde a publicat, până în 1923 articole și cronici de politică externă. În perioada 1947 – 1957 Eugen Filotti a avut mari dificultăți sub regimul comunist. A fost evacuat din casă, fiindu-i repartizată o locuință insalubră, i s-a tăiat pensia și a fost nevoit să ocupe diferite slujbe din care era în scurt timp concediat, ca exponent al fostului regim burghezo-moșieresc.

Situația s-a ameliorat în 1957 când Eugen Filotti a fost numit director al Editurii în Limbi Străine de pe lângă Institutul Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea. În același timp s-a înscris în Uniunea Scriitorilor. Din 1957 până la sfârșitul vieții, Eugen Filotti a publicat numeroase traduceri literare precum și lucrări de artă.

A murit la 1 iunie 1975 fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

Eugen Filotti
Eugen Filotti
Date personale
Născut	28 iulie 1896  București, România
Decedat	1 iunie 1975 (78 de ani)[1]  Paris, Franța
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist diplomat scriitor
Ambasador al României în Ungaria
În funcție 1941 – 1944
Ambasador al României în Bulgaria
În funcție 1938 – 1941
Precedat de	Vasile Stoica
Ambasador al României în Grecia
În funcție 1936 – 1938
Ambasador al României în Turcia
În funcție 1935 – 1936
Alma mater	Universitatea din București

• 1902: Sir Karl Raimund Popper (n. 28 iulie 1902, Viena - d. 17 septembrie1994, Londra) a fost un filozof englez de origine austriacă, considerat unul din cei mai mari filozofi ai științei din secolul al XX-lea. Fondator al raționalismului critic împotriva determinismului istoric, s-a opus oricărei forme de scepticism, convenționalism și relativism în știință și în activitatea umană în general, a susținut ideea unei societăți deschise(Open society), adversar implacabil al totalitarismului sub orice formă. Karl Popper s-a născut în Viena la 28 iulie 1902, într-o familie de evrei convertită la protestantism, fiu al unui avocat, cu preocupări de filozofie și cultură clasică, care a transmis fiului său interesul pentru fenomenele sociale și politice. După absolvirea gimnaziului, se înscrie în 1918 la Universitatea din Viena, unde studiază matematica și fizica, apoi obține și doctoratul în psihologie (1928).
  Îl interesesează Teoria relativității, respinge însă marxismul și psihanaliza, considerându-le lipsite de fundament științific. Din aceste confruntări cu temele cel mai mult dezbătute în acel timp se cristalizează preocupările care vor forma centrul activității sale ulterioare, anume metodologia critică a științei. Devine un susținător consecvent al raționalismului critic și adversar hotărât al neopozitivismului cunoscut si ca empirism logic dominant în mișcarea filozofică cunoscută sub numele de "Wiener Kreis" (Cercul vienez), ai cărui principali reprezentanti erau Moritz Schlick si Rudolph Carnap.
  În 1937, sub amenințarea infiltrării nazismului care avea să ducă la anexarea (Anschluß) Austriei de către Germania, Popper se stabilește în Noua Zeelandă, unde rămâne până în 1945 ca profesor la Canterbury University din Christchurch.
  În 1946 se întoarce în Europa și, până la obținerea titlului de emeritus(în 1969), Popper predă în calitate de profesor de logică și de metodologia științei la School of Economics din Londra, care devine un renumit centru internațional de cercetări în domeniul teoriei științelor.
  În anii șaizeci, împreună cu Hans Albert, a fost principalul combatant în disputa cu pozitivsmul reprezentat de "Școala din Frankfurt" (Frankfurter Schule). În 1965, Karl Popper a fost înnobilat ("Knight of the British Empire"), devenind "Sir". A primit titlul de "doctor honoris causa" de la mai multe universități din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Noua Zeelandă.
  Popper a încetat din viață la 17 septembrie 1994 în Londra. În lucrarea sa principală "Logik der Forschung" ("Logica cercetării", 1934, Viena), Karl Popper dezvoltă "Teoria falsificării"drept condiție fundamentală a cercetării științifice. În contrast cu reprezentanții "Cercului vienez", Popper respinge principiul inducției, considerându-l lipsit de bază științifică, pentru că, de regulă, în special în domeniul științelor naturii, nu este niciodată posibil să se cerceteze și să se experimenteze toate cazurile sau ipostazele din natură. De aceea, niciun sistem științific nu poate pretinde a fi în mod absolut și pentru toate timpurile valabil. Se pot emite, cel mult, ipoteze de lucru cu caracter de model provizoriu prin care, în cel mai bun caz, se formulează probabilități. Este suficientă o singură abatere pentru infirmarea unei ipoteze, care rămâne numai atât timp adevărată, până când este invalidată (dovedită "falsă"). În știință nu se pot face progrese prin acel tip de experiențe, care nu fac decât să verifice legi încă valabile, ci prin probe, care dovedesc "falsitatea" lor și, în consecință, conduc la formularea de noi ipoteze. O ipoteză este științifică, doar atunci când permite invalidarea ei. Teoriile, care în mod sistematic nu admit nicio contradicție, respingând probele evidente constatate empiric, sunt pseudo-științifice și capătă astfel - datorită unor interese de grup, fanatismului sau nepăsării - un caracter ideologic. Sunt denunțate astfel autosigilarea sistemelor neștiințifice care caută să fie neinfirmabile experimental: psihanaliza lui Freud, istoricismul lui Marx, psihologia individuală a lui Adler și astrologia. Criteriul de demarcație dintre știință și pseudo–știință este cel al falsificabilității. Popper introduce pentru aceasta conceptele de "conținut empiric" (clasa falsificatorilor potențiali) și "conținut logic" (mulțimea de consecințe). Gradul de informație pe care ni–l oferă o teorie este direct proporțional cu conținutul ei empiric. Astfel că o teorie ne zice mai multe dacă ea interzice cât mai multe fenomene. Ea tebuie să împartă clasa tuturor enunțurilor de bază (enunțuri–test) în două clase nevide: clasa celor cu care este în contradicție, pe care le interzice (clasa falsificatorilor potențiali ai teoriei) și clasa enunțurilor pe care teoria le permite. Însă o teorie face aserțiuni numai despre falsificatorii ei potențiali (legile naturii sunt interdicții), despre enunțurile pe care le permite nici nu spune că sunt adevărate. Interzicand cât mai multe fenomene, teoria devine una puțin probabilă. În știință nu sunt relevante enunțurile adevărate, dar banale ci, sunt căutate acele enunțuri care aduc noul, care revoluționează modul nostru de a gândi. Noi năzuim la sporirea cunoștințelor noastre, vrem enunțuri cu un conținut informațional ridicat deci formulăm enunțuri care au o probabilitate scăzută. Cu cât ceva devine mai probabil, cu atât este mai lipsit de conținut și neinteresant. Astfel, pentru a progresa trebuie să avem teorii cât mai informative (enunțuri mai puțin probabile) și cât mai sever testabile. Ajungem la conceptul de știință eroică în care progresul se face numai atunci când sunt idei îndrăznețe care au un grad înalt de falsificabilitate. Noul este întotdeauna improbabil. Teoriile trebuie să facă predicții riscante (cât mai exacte și cu privire la fenomene necunoscute), să aibă un înalt nivel de generalitate, să explice o mare varietate de fapte, să aibă un conținut bogat deci, să aibă consecințe importante. Știința eroică se bazează pe un fel de ’’intuiție creatoare’’ bergsoniană, chiar și Einstein vorbește despre ’’căutarea acelor legi de cel mai înalt nivel de generalitate… din care poate fi obținută, prin pură deducție, o imagine asupra lumii. La aceste legi nu duce nici un drum logic ci, numai o intuiție bazată pe ceva de tipul unei contopiri cu obiectele experienței’’ ^[11]. Astfel Popper ne face un portret romantic al ’’geniului științific’’: intuiție deosebită, fantezie creatoare, independență în gândire și atitudine critică necruțătoare.
  Modelul inductiv, pe care îl consideră de propagandă baconiană, este înlocuit cu modelul ipotetico–deductiv. Aceasta pentru că noi nu pornim de la observații pure (considerate astăzi un mit epistemologic), ci întotdeauna avem anumite ipoteze pe care le lansăm în exterior. Nu avem o observație, ci o facem. Noi avem zilnic anumite așteptări cu privire la mediul înconjurător, de care ne dăm seama abia cand ele ne sunt înșelate deci, realitatea ne răspunde cu un feed–back negativ, care determină reconfigurarea așteptărilor noastre. Observațiile joacă un rol important în procesul de modificare a dispoziþiilor de a reacționa, dispozițiile de a recționa trebuie să fie prezente mai întâi, pentru a putea să fie modificate. Popper folosește, pentru a explicita această opțiune, metafora găleții și a reflectorului: în viziunea spiritului–găleată, mintea noastră este asemenea unui container cu deschideri în care percepțiile și cunoașterea se acumulează (Bacon vorbește despre percepții ca despre "struguri " care trebuie adunați și din care, dacă îi presăm, iese "vinul pur al cunoasterii"). În opoziție cu această viziune este cea care vede omul ca un reflector care luminează întunericul din jurul său.
  Popper combate toate sursele care se erijează în autorități: percepțiile, rațiunea, etc. Există o mulțime de surse ale afirmațiilor noastre, însă nici una nu are autoritate. De aceea întrebarea: "care este sursa afirmațiilor tale?" este greșit pusă. Ea caută dictatură și se aseamănă cu întrebarea lui Platon: cine trebuie să conducă? Astfel că Popper o înlocuiește cu întrebarea: cum putem evita eroarea? Iar noi nu trebuie să ne întrebăm cine trebuie să conducă ci, mai degrabă, cum ar trebui condus un stat. Cele mai importante surse ale cunoașterii noastre sunt: tradiția și cunoașterea apriori. Prin critică, noi modificăm cunoașterea care ne–a parvenit până în momentul de față.
  Teoria lui Popper poate fi rezumată de fraza: aceasta nu este o lume a confirmării adevărurilor ci, una a infirmării erorilor. Noi înțelegem doar dacă eliminăm eroarea. Popper reactualizează teoria “celei mai bune lumi de pană acum” - persiflată la vremea ei de Voltaire în Candide. El critică Școala de la Frankfurt(Theodor Adorno, Max Horkheimer, Walter Benjamin, Herbert Marcuse, Jürgen Habermas) pentru că introduc un pesimism ideologic care corupe tineretul. Societatea de astăzi este considerată de Popper cea mai bună de pană acum, însă aceasta nu înseamnă că ea nu poate fi îmbunătățită.
  Popper extinde acest punct de vedere în opera sa de filozofie socială, "The Open Society and Its Enemies" ("Societatea deschisă și dușmanii ei", 1945), în care apără democrația împotriva oricărei forme de totalitarism, combătând atât concepția lui Platon asupra societății cât și materialismul istoric al lui Karl Marx. Progresul științific este favorizat numai de acele societăți în care sunt garantate libertatea gândirii și libera confruntare a ideilor. Acestea sunt societățile deschise, în contrast cu cele închise, în care domnește autoritarismul politic pe baze ideologice contrare raționalismului critic. Pe această linie, Popper critică ceea ce el numește "Istoricism" ("The Poverty of Historicism", "Mizeria Istoricismului", 1957), concepție, după care evoluția istorică a umanității ar fi predeterminată pe baza unor reguli intrinsece. Se recunoaște aici doctrina lui Marx asupra socialismului științific, care părăsește terenul unei analize formulate de el însuși, pentru a se face profetul unei societăți viitoare, legitimând regimurile autoritare. Popper consideră democrația pluralistică, cu toate imperfecțiunile sale, ca formă de organizație statală care are drept scop garantarea libertății individuale și a progresului relațiilor interumane. Ea permite corectarea treptată a imperfecțiunilor prin reformele sociale. Rămâne însă totdeauna pericolul absolutizării unor principii, în contradicție cu raționalismul critic. Critica este considerată de filosoful austriac drept singurul mod de a progresa, iar limbajul este atât de important, tocmai pentru că face posibilă critica. Filosoful teoretizează un mod în care critica ar trebui să fie făcută. Fiecare trebuie să își critice propria teorie, să o pună la cele mai severe teste. Un savant onest trebuie să zică: "s–ar putea ca tu să ai dreptate". Însă mulți (Kaufmann^[12], Singer etc.) îl acuză pe Popper că nu a aplicat normele sale și la critica lui împotriva lui Hegel, Heidegger, Jaspers din Societatea deschisă și dușmanii ei. 

  Karl Raimund Popper

• 1904: Pavel Alexeevici Cerenkov, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (d. 1990)
• 1909:  S-a nascut Aenne Burda, (nascuta Anna Lemminger) fondatoarea in 1949 a editurii de modă Burda. Revista Burda este tipărită astăzi în 16 limbi, fiind distribuită în peste 89 de ţări; (d.03.11.2005).
• 1912 - S-a născut simbolul rezistenţei anticomuniste, Elisabeta Rizea. S-a opus cu vehemenţă instaurării regimului comunist, iar soţul său a făcut parte din grupele de rezistenţă anticomunistă din Făgăraş, conduse de colonelul Arsenescu. A fost declarată "duşman al poporului" (a refuzat să-i predea Securităţii pe rebelii anticomunişti reuniţi sub comanda lui Arsenescu). A fost închisă ani la rând, torturată. A fost la un pas de moarte, dar nu a suflat un cuvânt (m.05.10.2003).
  
• 
  
• 1915: Charles Hard Townes, fizician american, laureat al Premiului Nobel

·         1915 - S-a născut Frankie Yankovic, acordeonist, compozitor şi proietar de casă de discuri american.

·         1917 - S-a născut pictorul Dan Teodor.

·         1929: Jacqueline Lee Bouvier Kennedy Onassis (28 iulie 1929 – 19 mai1994^[2]) a fost soția celui de-al 35-lea Președinte al Statelor Unite, John F. Kennedy, și a fost Prima Doamnă a Statelor Unite în timpul președinției acestuia, din 1961 până la asasinarea lui, în 1963. Mai târziu, a fost căsătorită cu magnatul grec Aristotel Onassis, din 1968 și până la decesul acestuia în 1975. În ultimii 20 de ani de viață, a avut o carieră de succes ca editor de cărți. A murit de cancer limfatic în 1994. 

Jacqueline Kennedy Onassis

Fotografie oficială de la Casa Albă, ianuarie 1961

·         1931: S-a născut sculptorul Alexandru Gheorghiţă; (m. 2011).

·         1932: S-a născut la Timisoara pictorul timişorean Romul Nuţiu, cunoscut ca principal reprezentant al expresionismului abstract în România; (m.5 aprilie  2012). Si-a început studiile artistice la Cluj, la Institutul de Artă „Ion Andreescu”, pentru ca apoi să termine un masterat în cadrul Institutului de Artă din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului Alexandru Ciucurencu. Începând cu anul 1958, artistul a predat la Institutul de Artă din Timişoara, fiind cunoscut ca principalul reprezentant al expresionismului abstract din România. Lucrările sale fac parte din colecţiile Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Capitală, Muzeului Banatului din Timişoara, Art in Embassies ale Departamentului de Stat al SUA, precum şi din importante colecţii private din Germania, Franţa, Italia, SUA şi Canada.

·         1932: S-a nascut Ioan Serb, scriitor, istoric si critic roman 

·       1936: S-a nascut Adam Bodor, nuvelist roman de expresie maghiara 

·       1938 - S-a născut George Cummings, chitarist american (Dr. Hook).
* 1938: José Luis Aragonés Suárez (pronunție în spaniolă: /xoˈse ˈlwis aɾaɣoˈnes ˈswaɾeθ/; 28 iulie 1938 – 1 februarie 2014^[1]), cunoscut mai bine ca Luis Aragonés a fost un jucător și antrenor spaniol de fotbal
* 1939: Gösta Ekman (n. 28 iulie 1939,^[3][2] Stockholm, Suedia – d. 1 aprilie2017,^[1][2] Stockholm, Suedia) a fost un actor suedez, fiul lui Hasse Ekman și nepotul lui Gösta Ekman.
Filmografie:

·       

• 2003 – Illusive Tracks (Skenbart - en film om tåg)
• 2000 – En fot i graven (TV-series)
• 2000 – Soldater i månsken (mini series)
• 2000 – Det blir aldrig som man tänkt sig
• 1995 – En på miljonen
• 1994 – Stockholm Marathon (Beck-film)
• 1994 – Polismördaren (Beck-film)
• 1993 – Mannen på balkongen (Beck-film)
• 1993 – Polis polis potatismos! (Beck-film)
• 1993 – Brandbilen som försvann (Beck-film)
• 1993 – Roseanna (Beck-film)
• 1992 – Vennerman och Winge (TV-series)
• 1991 – Duo Jag (TV-series)
• 1990 – Den hemliga vännen
• 1989 – Jönssonligan på Mallorca
• 1988 – Vargens tid
• 1986 – Jönssonligan dyker upp igen
• 1986 – Morrhår och ärtor (also director)
• 1985 – Dödspolare
• 1984 – Jönssonligan får guldfeber
• 1984 – Magister Flykt (narrator)
• 1984 – Slagskämpen
• 1983 – P&B
• 1983 – Kalabaliken i Bender
• 1982 – Den enfaldige mördaren (The Simple-Minded Murder)(Hasseåtage-film)
• 1982 – Jönssonligan och Dynamit-Harry
• 1982 – Gräsänklingar (One Week Bachelors)
• 1981 – Varning för Jönssonligan
• 1981 – SOPOR (Hasseåtage-film)
• 1980 – Mannen som blev miljonär
• 1979 – En kärleks sommar
• 1979 – Farbrorn som inte ville va' stor (narrator)
• 1978 – Picassos äventyr (The Adventures of Picasso) (Hasseåtage-film)
• 1978 – En vandring i solen
• 1976 – Face to Face
• 1976 – En dåres försvarstal (TV-series)
• 1975 – Släpp fångarne loss, det är vår! (Release the Prisoners to Spring) (Hasseåtage-film)
• 1975 – Ägget är löst! (Hasseåtage-film)
• 1974 – Dunderklumpen! (voice)
• 1973 – Kvartetten som sprängdes (The Quartet That Broke Up) (TV-series)
• 1972 – Mannen som slutade röka (The Man Who Quit Smoking) (Hasseåtage-film)
• 1972 – Experimentlek
• 1971 – Äppelkriget (The Apple War) (Hasseåtage-film)
• 1971 – Niklas och figuren
• 1969 – Duett för kannibaler
• 1969 – Som natt och dag
• 1968 – I huvet på en gammal gubbe (Out of an Old Man's Head) (Hasseåtage-film)
• 1968 – Jag älskar, du älskar
• 1966 – Yngsjömordet
• 1965 – Att angöra en brygga (Docking the Boat) (Hasseåtage-film)
• 1965 – Festivitetssalongen
• 1965 – Nattcafé
• 1964 – Svenska bilder (Hasseåtage-film)
• 1962 – Chans
• 1962 – Nils Holgerssons underbara resa
• 1956 – Swing it, fröken

Gösta Ekman

Gösta Ekman în 2010

* 1941: Riccardo Muti, Cavaliere di Gran Croce OMRI ^[1] (pronunție în italiană: /rikˈkardo ˈmuːti/; născut la 28 iulie 1941) este un muzician și dirijor italian, actualmente directorul muzical al Chicago Symphony Orchestra. Născut la Napoli, Muti și-a petrecut copilăria în Molfetta, în apropierea orașului Bari, în regiunea Apulia a zonei sudice a coastei Adriaticii. Tatăl său fusese doctor și un cântăreț amator, în timp ce mama sa fusese o cântăreață profesionistă. În autobiografia sa, publicată în 2010, muzicianul italian conclude că această combinație de părinți și copii fusese "tipică" pentru Napoli.

Muti a absolvit Liceo classico (liceul clasic) Vittorio Emanuele II din Napoli, pentru a studia ulterior pianul la Conservatoruldin San Pietro a Majella cu Vincenzo Vitale; unde Muti a absolvit cu diploma cum laude. Ulterior, Muti a obținut o diplomă în compoziție muzicală și dirijat la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano, unde a studiat cu compozitorul Bruno Bettinelli și dirijorul Antonino Votto. Muti a studiat de asemenea compoziția cu Nino Rota, pe care îl considera mentorul său. La terminarea Concursului pentru dirijori Guido Cantelli din 1967, Riccardo Muti a fost desemnat în unanimitate, de juriul concursului, câștigător al competiției. Ca atare, în anul următor, Muti a fost numit director muzical și dirijor principal al en:Maggio Musicale Fiorentino, poziție pe care a deținut-o pentru următorii 11 ani. Din 1971 Riccardo Muti a fost adesea dirijor la operele și concertele de la Festivalul de la Salzburg, unde este recunoscut în special pentru reprezentațiile sale cu opere de Mozart. Din 1972 Muti a condus Orchestra Philharmonia din Londra, iar din 1974 a fost numit dirijor principal, în locul lui Otto Klemperer.^[2]

În 1987 Muti a devenit dirijor principal la Filarmonica Scala din Milano, cu care in 1988 a câștigat Viotti d'Oro și a plecat în turneu în Europa.

În 1995 a fost președintele juriului la International Composing Competition “2 Agosto”  Muti este căsătorit cu Maria Cristina Mazzavillani, fondator și director la Festivalului de la Ravenna ^[4] Au impreună doi fii și o fiică. În 2010 Muti a scris o autobiografie. 

Riccardo Muti
Riccardo Muti
Date personale
Născut	28 iulie 1941 (78 de ani)[2][3][4]  Napoli, Italia[5]
Cetățenie	Italia
Ocupație	dirijor director muzical[*] muzician
Activitate
Studii	Milan Conservatory[*]
Gen muzical	Modern music[*]
Instrument(e)	pian
Case de discuri	EMI
Premii	Knight Grand Cross of the Order of St. Gregory the Great[*] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Ofițer[*] Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[*][1] Knight Commander of the Order of the British Empire[*] Medalia pentru Științe și Arte[*] Ordinul de Merit al Republicii Austria în grad de Comandor de Argint[*] Premiul pentru Arte al Prințesei Asturiilor[*] Order of St. Mesrop Mashtots[*] Ordinul Prieteniei[*] Comandor al Ordinului Imperiului Britanic[*] Q56182864[*] Q56183043[*] honorary doctorate of Barcelona University[*] Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] Praemium Imperiale[*

Riccardo Muti (2008)

* 1944: Hassan Moustafa (în arabă حسن مصطفى, n. 28 iulie 1944, în Cairo, Regatul Egiptului) este un manager sportiv egiptean și fost jucător de handbal. Moustafa este al cincilea și actualul președinte al Federației Internaționale de Handbal^[2] (IHF) și a fost anterior președintele Federației Egiptene de specialitate.

1945 - S-a născut Rick (Richard) Wright, clăpar şi vocalist britanic (Pink Floyd).

·       1946 - S-a născut Jonathan Edwards, cântăreţ şi compozitor american (Sugar Creek).

·       1946: Linda Kelsey, actriță americană
* 1947: Elena Belova (rusă Елена Белова; nume de fată Elena Novikova, rusă Елена Новикова; n. 28 iulie 1947, Sovețkaia Gavan, Rusia) este o scrimeră sovietic de origine rusă, specializată pe floretă. A câștigat șase medalii olimpice, inclusiv patru medalii de aur, la patru ediții consecutive ale Jocurilor: Mexico 1968, München 1972, Montreal 1976 și Moscova 1980. Astfel a devenit prima scrimer care a cucerit patru medalii olimpice de aur. A câștigat și opt titluri mondiali, inclusiv unul la individual.

   1949 - S-a născut Peter Doyle, vocalist australian (New Seekers).

·       1949 - S-a născut Simon Kirke, baterist britanic (Free, Bad Company).

·       1951: Santiago Calatrava Valls, cunoscut mai ales ca Santiago Calatrava, (n. 28 iulie 1951, Benimamet (Valencia), Spania) este un arhitect, sculptor și inginer structural spaniol recunoscut și premiat pe plan internațional, stabilit în Zurich, Elveția.

Calatrava a urmat cursurile la Școlii de Arte și Arhitectură și ale Școlii de Meserii din Universidad Politécnica de Valencia (Valencia). Dupa ce a terminat facultatea în 1975, s-a angajat la Swiss Federal Institute of Technology (ETH) din Zurich, Elveția, unde a lucrat ca inginer civil. În 1981, după ce și-a terminat doctoratul, numit "On the Fordability of Space Frames", a început să practice simultan meseriile de arhitect și de inginer. Clasat printre elita de design-eri ai lumii, Clatrava are birouri de arhitectură în Zurich, Paris, New York și în alte orașe ale lumii.

La începutul carierei, Calatrava s-a axat pe poduri și stații feroviare, design-ul fiecărei structuri relevând noile standarde în ingineria civilă. Elegantul și îndrăznețul Montjuic Communications Tower din Barcelona, Spania, construit în 1991, în preajma pregătirilor pentru Jocurile Olimpice din 1992, o dovedește din plin. Pavilionul Quadracci Paviluin, construit în 2001 la Milwaukee Art Museum a fost prima clădire importantă făcută în America de către Calatrava.

La Madrid, sculptorul Santiago Calatrava a ridicat un obelisc, executat din oțel și bronz, cu înălțimea de 120 m, amplasat în Plaza de Castilla, între turnurile "Puerta Europa". Cunoscutul arhitect, inginer și sculptor spaniol a recunoscut că în procesul de elaborare al proiectului a fost inspirat de lucrarea Coloana Infinitului de la Târgu Jiu a celebrului sculptor român Constantin Brâncuși. 

Santiago Calatrava

·       1951 - S-a născut Gregg Guiffria, pianist american (Angel).

·       1952: Regele Maha Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun(thailandeză: สมเด็จพระเจ้าอยู่หัวมหาวชิราลงกรณ บดินทรเทพยวรางกูร; n. 28 iulie 1952)^[2] este rege al Thailandei din 13 octombrie 2016.^[1] Ca al zecelea monarh al dinastiei Chakri, el este cunoscut și sub numele Rama al X-lea.

Este singurul fiu al fostului rege al Thailandei, Bhumibol Adulyadej și al reginei Sirikit. După decesul tatălui său, la 13 octombrie 2016, urma să îi succeadă tatălui său la tronul Thailandei, dar a cerut timp să își jelească tatăl înainte de a prelua tronul.^[3] A acceptat să preia tronul la data de 1 decembrie 2016, dar nu va fi încoronat decât după incinerarea tatălui său. Vajiralongkorn s-a născut la palatul Dusit din Bangkok. A fost educat la școala primară din Bangkok, apoi la colegii particulare din Regatul Unit (King's Mead School, Seaford and Millfield School, Somerset) și din Australia (The King's School, Sydney).

Prințul a fost instruit militar la Royal Military College din Australia și a luat diploma în arte la Universitatea Sukhothai Thammatirat din Bangkok. Din 1975, a servit ca ofițer în armata regală thailandeză. La 3 ianuarie 1977 Vajiralongkorn s-a căsătorit cu prințesa Soamsavali Kitiyakara (n. 1957), verișoară primară din partea mamei sale. Împreună au o fiică, prințesa Bajrakitiyabha născută în 1978. Prințul Moștenitor Vajiralongkorn a început o relație cu actrița Yuvadhida Polpraserth la sfârșitul anilor 1970 și a avut câțiva copii cu ea. Deși prințesa Soamsavali a refuzat timp de mulți ani să divorțeze, în cele din urmă, în ianuarie 1993 a existat un proces. În cadrul procedurii judiciare, Vajiralongkorn a acuzat-o pe prințesa Soamsavali de a fi complet vinovată pentru eșecul relației. Ea nu a putut respinge acuzațiile din cauza legii lèse majesté. Divorțul s-a finalizat în iulie 1993.^[19] Prințesa Soamsavali și fiica ei au continuat să joace un rol important în ceremoniile regale.

Când Vajiralongkorn a cunoscut-o pe Yuvadhida Polpraserth, ea era o actriță aspirantă. Ea a devenit partenera lui și l-a născut pe primul lui fiu, prințul Juthavachara Mahidol, la 29 august 1979. Mai târziu au avut alți trei fii și o fiică. S-au căsătorit în februarie 1994. Când în 1996 ea a fugit în Marea Britanie împreună cu copiii, Vajiralongkorn a acuzat-o de adulter cu Anand Rotsamkhan, un mareșal de 60 de ani.^[20] Prințul și-a răpit fiica și a adus-o înapoi în Thailanda pentru a trăi lângă el. Fiica lor a fost mai târziu ridicată la rangul de prințesă în timp ce pentru Sucharini și fiii ei s-au anulat pașapoartele diplomatice. Ea și fiii ei s-au mutat în Statele Unite. Începând din 2007, Sujarinee este cunoscută sub numele de Sujarinee Vivacharawongse.

Vajiralongkorn s-a căsătorit din nou la 10 februarie 2001 cu Srirasmi Akharaphongpreecha, o femeie de rând care era în serviciul lui din 1992. Căsătoria nu a fost făcută public până în 2005. Srirasmi a născut un fiu, prințul Dipangkorn Rasmijoti, la 29 aprilie 2005 și a devenit prințesa Srirasmi. Fiul a fost imediat ridicat la rangul de prinț.

În noiembrie 2014, Vajiralongkorn a trimis o scrisoare către ministerul de interne prin care a cerut ca familia prințesei Srirasm să fie deposedată de numele regal Akharaphongpreecha acordat ei, în urma comunicării că rudele ei apropiate sunt implicate în acte de corupție.^[21] Regele Thailandei le-a acordat divorțul în decembrie 2014. 

Vajiralongkorn

Rege al Thailandei

·       1954: S-a nascut Hugo Chávez, politician venezuelian de stanga, fost presedinte al Venezuelei;(m.5 martie 2013). Hugo Chávez (n. 28 iulie 1954 – d. 5 martie 2013) președintele Venezuelei din 2 februarie 1999 până la moartea sa de pe 5 martie 2013. A fost anterior liderul partidului politic Mișcarea a Cincea Republică de la înființarea sa din 1997 până în 2007, atunci când a fuzionat cu mai multe partide pentru a forma Partidul Socialist Unit din Venezuela (PSUV), pe care l-a condus până la moartea sa. Urmând propria ideologie politică de Bolivarianism și „socialism al secolului XXI-lea”, el s-a concentrat pe implementarea unor reforme socialiste în țară ca o parte a unui proiect social, cunoscut sub numele de Revoluția Bolivariană, care prevedea punerea în aplicare a unei noi constituții, consiliile democrației participative, naționalizarea mai multor industrii-cheie, creșterea fondurilor publice de îngrijire a sănătății și educației și reducerea semnificativă a sărăciei, după datele guvernului. S-a născut în orașul Sabaneta. Fiind un critic al neoliberalismului economic, globalizării dar și a politicii externe a SUA, el a promovat socialismul și colaborarea latino-americană. La 7 octombrie 2012, Chavez a câștigat alegerile prezidențiale din țara sa pentru a patra oară succesiv, învingându-l pe Henrique Capriles Radonski fiind astfel ales pentru un nou mandat de șase ani. Pe 30 iunie 2011, Chavez a declarat că a avut o recuperare medicală după o operație pentru eliminarea unei tumori canceroase. El a cerut o a doua operație în decembrie 2012. El a fost învestit în funcție la 10 ianuarie 2013, Adunarea Națională a Venezuelei fiind de acord să amâne inaugurarea sa și să-i dea timp pentru o recuperare și revenire dintr-o călătorie cu scopul de a se trata în Cuba. Chávez a murit pe 5 martie 2013, la o vârstă de 58 de ani.

Hugo Chávez

Chávez în aprilie 2010

·* 1955: Ioana Pavelescu (n. 28 iulie 1955, București) este o actriță română. Este fiica actriței Corina Constantinescu. Filmografie: 

• Pantoful Cenușăresei (1969)
• Osînda (1976) - Ruxandra
• Războiul Independenței (serial TV, 1977) - fiica lui Alec
• Rătăcire (1978) - Doina
• Cumpăna (1979)
• Trandafirul galben (1982) - Maritica Ghica
• Calculatorul mărturisește (1982)
• Întîlnirea (1982) - Ioana
• Viraj periculos (1983) - Eliza Vasilescu
• Misterele Bucureștilor (1983)
• Întunecare (1985)
• Totul se plătește (1987)
• A doua variantă (1987)
• Mircea (1989)
• Polul Sud (1993)
• Frumoasa criminală (2004) - Belle
• Punctul zero (1996)
• Assassination Games / Jocul asasinilor (2011) - judecător Trailer
• Puzzle (2013) - Veronica Matyas Trailer
• Palatul pionierilor B'92 (2015) - Eva Milenkovici

·    

Ioana Pavelescu
Date personale
Născută	28 iulie 1955 (64 de ani) București
Cetățenie	România  RSR
Ocupație	actriță

·      * 1962 - S-a născut Rachel Sweet, cântăreaţă şi compozitoare americană.
** 1965: Pedro Troglio (n. 28 iulie 1965) este un fost fotbalist argentinian.
* * 1970: Michael Amott, născut pe 28 iulie 1970 în Anglia și crescut în Halmstad, Suedia, este un chitarist suedez, compozitor, membru fondator al trupelor Arch Enemy, Spiritual Beggars și Carnage, și membru al legendarei trupe de death metal Carcass. Este fratele mai mare al chitaristului și colegului său de trupă de la Arch Enemy, Christopher Amott. Chitariștii Adrian Smith de la Iron Maiden, Michael Schenker și Dave Mustaine au fost influențe majore în muzica lui Michael.

Michael Amott

Michael Amott cântând cu Carcass la festivalul Gods of Metal din Bologna, Italia

·       * 1971: S-a nascut Horia Mihail, pianist roman. Horia Mihail a urmat cursurile Universitatii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obtinand diplomele de absolvire si de masterat in 1995, intr-o perioada de trei ani. in 1999 a primit Artist Diploma de la Boston University unde a studiat cu Anthony di Bonaventura. Este de asemenea absolvent al Colegiului de Matematica si Fizica “Andrei Saguna” din Brasov. A primit Premiul I la toate concursurile de pian la care a participat. A beneficiat de bursa Kate Neal Kinley Memorial Fellowship si a primit burse complete la toate institutiile de invatamant superior pe care le-a frecventat. in 1999 a primit premiul Esther B. & Albert S. Kahn Career Entry Award. Horia Mihail a putut fi ascultat la diverse posturi de radio si televiziune din Romania, Belgia, Anglia, Statele Unite si Vocea Americii, si a inregistrat cu Orchestra Simfonica Nationala Radio din Romania. 
Dupa o perioada de trei ani in care a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail s-a intors in toamna lui 2002 in Romania unde este solist al Filarmonicii din Brasov, membru al Romanian Piano Trio, alaturi de Alexandru Tomescu si Razvan Suma si profesor asociat la Universitatea “Transilvania” din Brasov. in fiecare vara este invitat ca profesor la Festivalul International de la Tanglewood, organizat de Boston Symphony Orchestra in colaborare cu Boston University.

* 1974: Joseph Edgar Foreman (n. 28 iulie 1974), cunoscut sub numele de scenă Afroman, este un rapper și muzician american. Este cunoscut pentru hit-ul „Because I Got High”. A fost nominalizat la Premiul Emmyîn 2002.

Afroman

Afroman în Daytona Beach, Florida, 11 octombrie 2009

* 1974: Vitalie Pîrlog (n. 28 iulie 1974, orașul Nisporeni, Republica Moldova) este un jurist și politician din Republica Moldova. Vitalie Pîrlog s-a născut la 28 iulie 1974, în orașul Nisporeni (Republica Moldova). A studiat între anii 1992–1997 la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Departamentul Drept, specialitatea – Drept internațional.

Activitatea profesională și-a început-o în anul 1993 în calitate de consultant juridic în cadrul unei companii private internaționale.

În perioada anilor 1997-2001 activează în funcția de consultant principal în cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Serviciul acte ale Președintelui.

În ianuarie 2001 este numit Director adjunct al Direcției Agent Guvernamental și Relații Internaționale a Ministerului Justiției. Din anul 2001 este Reprezentantul Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Director al Direcției Generale Relații Internaționale și Integrare Europeană a Ministerului Justiției.

În perioada anilor 2001-2005 a activat în calitate de membru al Comitetului Director pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, membru al Comisiei Europene pentru Eficacitatea Justiției a Consiliului Europei, membru al Comitetului de Experți pentru ameliorarea procedurilor de protecție a drepturilor omului din cadrul CDDH al Consiliului Europei, conducător al delegației moldave la Comitetul European pentru problemele penale al Consiliului Europei. Din anul 2005 este membru al Comisiei guvernamentale permanente pentru organizarea executării hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului versus Republica Moldova.

La data de 20 septembrie 2006, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, Vitalie Pîrlog este numit în funcția de ministru al justiției. El și-a păstrat funcția de ministru și în noul guvern format de Zinaida Greceanîi la data de 31 martie 2008. La 14—25 septembrie 2009 a deținut interimatul șefiei cabinetului de miniștri.

În perioada 2009-2017 a fost Președintele ONG “Alianța pentru justiție și drepturile omului”.

În a. 2013 a obținut titlul de doctor în drept, susținând teza de doctor cu genericul “Compatibilitatea Convenției europene a drepturilor omului cu Constituția Republicii Moldova în materia libertății de exprimare”.

În cadrul celei de-a 85-a Adunări Generale a INTERPOL, care a avut loc la Bali, Indonezia, în perioada 7-10 noiembrie 2016, a fost ales cu majoritate de voturi membru al Comisiei de Control al Fișierelor INTERPOL (CCF) pentru un mandat de cinci ani.

La 11 martie 2017, Vitalie Pîrlog a fost ales Președinte al Comisiei de Control al Fișierelor INTERPOL (CCF).

În perioada 21 decembrie 2017 – 21 februarie 2018 a deținut funcția de Director al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, fiind numit de Parlament.

Vorbește limbile română, franceză și rusă.  

Vitalie Pîrlog
Date personale
Născut	28 iulie 1974 (45 de ani) Nisporeni, r. Nisporeni,  URSS
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Religie	Creștin Ortodox
Ocupație	politician jurist
Director al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova
În funcție 21 decembrie 2017 – 21 februarie 2018
Precedat de	Mihai Bălan
Succedat de	Vasile Botnari
Prim-ministru interimar al Republicii Moldova
În funcție 14 septembrie 2009 – 25 septembrie 2009
Președinte	Mihai Ghimpu (interimar)
Precedat de	Zinaida Greceanîi
Succedat de	Vladimir Filat
Ministru al Justiției al Republicii Moldova
În funcție 20 septembrie 2006 – 25 septembrie 2009
Președinte	Vladimir Voronin Mihai Ghimpu (interimar)
Prim-ministru	Vasile Tarlev Zinaida Greceanîi
Precedat de	Victoria Iftodi
Succedat de	Alexandru Tănase
Profesie	Jurist

* 1974: Alexis Tsipras (în greacă Αλέξης Τσίπρας; n. 28 iulie 1974)^[2] este un politician grec, actualul prim-ministru al Greciei, fiind în funcție din 26 ianuarie până la 27 august 2015 și începând cu 21 septembrie 2015. Din 2009 până în 2015 Tsipras a fost deputat în parlamentul Greciei și lider al Coaliției Stângii Radicale (SYRIZA).^[3] În 2015 a fost inclus în lista Time 100 a celor mai influente 100 de persoane din lume, redactată de revista TIME

* 1975: Imke Duplitzer (n. 28 iulie 1975, Karlsruhe) este o scrimeră germană, specializată pe spadă.

* 1976: Adrian-Ionuț Gâdea (n. 28 iulie 1976) este un deputat român, ales în 2016 în județul Teleorman, pe listele Partidului Social Democrat (PSD). În 21 ianuarie 2017 a demisionat pentru a ocupa un post de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene  La data de 13 iulie 2017, Adrian-Ionuț Gâdea, la momentul faptelor președinte al Consiliului Județean Teleorman a fost trimis în judecată de DNA sub învinuirea de abuz în serviciu. Acesta este suspectat că ar fi atribuit, fără licitație și îndeplinirea pașilor legali, concesionarea pe 10 ani către terți a unei părți din insula Belina și brațului Pavel al fluviului Dunărea.  

Adrian-Ionuț Gâdea
Date personale
Născut	28 iulie 1976 (43 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
Membru al Camerei Deputaților a României
În funcție 21 decembrie 2016 – 27 ianuarie 2017
Succedat de	Violeta Răduț[*]
Circumscripția	Teleorman
Președinte al Consiliului Județean Teleorman
În funcție 3 februarie 2013 – 20 decembrie 2016
Precedat de	Liviu Dragnea
Partid politic	PSD

* 1976: Carol-Eduard Novak (n. 28 iulie 1976, Miercurea Ciuc) este un ciclistparalimpic rutier și de pistă.

* 1977: Radu Bogdan Țîmpău (n. 28 iulie 1977) este un deputat român, ales în 2012. 

Radu Bogdan Țîmpău
Date personale
Născut	28 iulie 1977 (42 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
deputat
Deținător actual
Funcție asumată 2008
Circumscripția	22 Hunedoara, colegiul uninominal nr.6

* 1979: Hugo Alcântara (n.28 iulie 1979, Cuiabá, Brazilia) este un fost fotbalist brazilian care a fost legitimat la clubul CFR Cluj.

* * 1981: Cornel Cornea (n. 28 iulie 1981, Beclean, Bistrița-Năsăud) este un fotbalist român care este legitimat la echipa Rapid CFR Suceava.

** 1981: Iulia Albu (născută Voichița)^[1] este o stilistă, critic de modă și vedetă de televiziune din România. Iulia Albu este și unul dintre cei mai influenți fashion editori români,^[2] cu activitate publicistică bogată pentru reviste precum Ideal Mariaj, The Grand și OK Magazine.^[3][4] Din 2016 pana in 2018 a fost jurata în cadrul emisiunii Bravo, ai stil. Iulia Albu este absolventă a secției „Modă” din cadrul UNARTE și a Facultății de Drept a Universității din București,^[3] dar a renunțat la profesia de avocat pentru a urma o carieră în industria modei.^[6]

Începând cu iunie 2010, Iulia Albu a fost ambasadoarea Rafael & Sons, cel mai mare importator de diamante în România,^[7] pentru ca în 2013 să devină Brand Ambassador pentru FILOFAX, un brand de organisere de lux.^[8] Iulia se remarcă prin aparițiile extravagante și comentariile tăioase cu privire la vestimentația unor vedete autohtone. În 2013 a apărut cu un cocoș pitic ca animal de companie.^[9]

Iulia Albu s-a lansat și în afaceri, creând bijuterii, rochii de mireasă și rochii de seară. Iulia Albu a fost căsătorită opt ani cu designerul de încălțăminte Mihai Albu, împreună cu care are un copil, Mikaela. Iulia l-a întâlnit pe Mihai la o petrecere mondenă, în perioada în care era studentă în anul 3 la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București.^[11] Iulia are o soră mai mică, Karin 

Iulia Albu
Date personale
Născut	28 iulie 1981 (38 de ani) Pitești, România
Căsătorit cu	Mihai Albu (2004–2013)
Copii	Ioana-Mikaela Albu
Cetățenie	România
Ocupație	Stilistă,   Critic de modă,   Fashion Editor,   Blogger
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Arte   Universitatea din București
Ani de activitate	2011–prezent

* 1981: Dinu Sânmărtean (n. 28 iulie 1981,^[1] Bistrița, RS România) este un jucător român de fotbal care ultima oară a jucat în eșalonul al șaptelea german, la SC 04 Tuttlingen.^[2]

Dinu este fratele mai cunoscutului Lucian Sânmărtean și, spre deosebire de acesta, el este fundaș. De-a lungul carierei sale fotbalistice, Dinu Sânmărtean a evoluat pentru mai multe echipe: Gloria Bistrița, Politehnica Iași, FC Vaslui, Thrasivoulos, FC Săcele.

În Grecia, Sânmărtean a avut o perioadă în care a încercat să se integreze la Skoda Xanthi, fosta adversară din Cupa UEFA a celor de la Dinamo București, dar nu a reușit să se impună și a revenit în țară la Gloria Bistrița. Pe data de 12 februarie 2010 a semnat un contract de 2 sezoane și jumătate cu FC Vaslui.^[3] Nu s-a adaptat la FC Vaslui, astfel că a acceptat să joace în ligi inferioare, la Mureșul Deva, Delta Tulcea și CF Brăila, fără prea mult succes. A revenit în 2013 la Gloria Bistrița, dar acest club a avut dificultăți financiare și s-a desființat. Rămas fără echipă la 34 de ani și necăutat de alte cluburi, Dinu Sânmărtean a plecat în 2014 în Germania să lucreze într-o fabrică de instalații electrice și să joace la clubul de amatori SC 04 Tuttlingen din al șaptelea eșalon german.

·       * 1981: Michael Carrick, fotbalist englez
* * 1982: Florentina Grecu-Stanciu (n. 28 iulie 1982)^[1] este o handbalistă din România, naturalizată în Islanda, care joacă pentru clubul românesc SCM Craiova și echipa națională a Islandei.

Începând din 1998, Florentina Grecu-Stanciu a fost convocată la toate categoriile de vârstă ale echipei naționale de handbal feminin a României. Pentru reprezentativa de senioare, ea a jucat în 36 de meciuri^[2] și a participat la Campionatul European din 2008 și la Campionatul Mondial din 2009. După naturalizarea în Islanda, Florentina Stanciu a fost convocată în numeroase rânduri la echipa națională a acestei țări.

* 1982: Cain Velasquez (n. 28 iulie 1982, Salinas, SUA) este un luptător profesionist de arte marțiale mixte (MMA) american.
* * 1983: Constantin Dorian Arbănaș (n. 28 iulie 1983, Reșița, România) este un fotbalist și antrenor de fotbal român, care în prezent antrenează echipa Spicul Chișcăreni din Republica Moldova.
** 1983: Juan Gerardo Guaidó Márquez (pronunție în spaniolă: /hwaŋ heˈɾaɾðo ɣwai̯ˈðo ˈmaɾ.kes/; n. 28 iulie 1983, La Guaira, Venezuela) este un politician venezuelan, de profesie inginer,^[2] care din 5 ianuarie 2019 ocupă funcția de președinte al Adunării Naționale a Venezuelei. Este membru al partidului Voința Populară și deputat în Adunarea Națioanală, reprezentând statul Vargas. Juan Guaidó a debutat în politică în 2007 odată cu generația de studenți care au ieșit în stradă împotriva fostului președinte Hugo Chávez.^[3]

Pe 23 ianuarie 2019, Juan Guaidó s-a autoproclamat „președinte în exercițiu” al țării în fața a milioane de oameni care protestau pe străzile Caracasului împotriva lui Nicolás Maduro.^[4][5] În acest sens, Guaidó a invocat articolele 233, 333 și 350 din Constituția Venezuelei care îl împuternicesc pe președintele Adunării Naționale să își asume președinția interimară a țării pentru a restabili ordinea democratică.^[6]Președinția lui Guaidó este recunoscută de zeci de guverne din întreaga lume, inclusiv Guvernul României, dar și de organizații interguvernamentale precum Parlamentul European^[7] și Grupul de la Lima. 

Juan Guaidó

* 1986: Engin Öztürk (n. 28 septembrie 1986, Eskișehir, Turcia) este un actor de turc. Și-a petrecut toată copilăria în orașul său natal.^[3] Este cunoscut mai ales pentru rolul Prințului Selim, în serialul Muhteșem Yüzyıl. Engin Öztürk s-a născut pe data de 28 septembrie 1986, într-o familie cu 4 copii.^[4] Părinții lui sunt o mamă casnică și un soldat retras.^[5] După ce a absolvit liceul în orașul său natal,^[6] Engin a venit în Ankara și s-a înscris în 2008 la Facultatea de artă dramatică din cadrul Universitații de Stat Hacettepe. Aici a urmat studii de actorie, pe care le-a terminat în anul 2012.^[4] Rolul său de debut a fost Selim Yașaran, un violator, în cadrul serialului Fatmagül'ün Suçu Ne?.^[7]

În cadrul unui interviu, Engin a declarat:^[8]

„Sunt o persoană deschisă. Am foarte mulți prieteni adevărați. Îmi iubesc familia și ei mă iubesc la fel. Îmi iubesc prietenii și, în general, iubesc oamenii. Sunt foarte curios. Uneori curiozitatea mă face să greșesc. Ca semn zodiacal sunt Balanță, iată de ce îmi pot schimba decizia în fiece secundă.”

* 1986:  Veniamin Reșetnikov (rusă Вениамин Сергеевич Решетников) (n. 28 iulie 1986, Novosibirsk) este un scrimer rus specializat pe sabie.

·       * 1987: S-a născut Pedro, fost fotbalist la Barcelona
* * 1987: Yevhen Grigorovici Haceridi (în ucraineană: Євген Григорович Хачеріді; n. 28 iulie 1987, Melitopol, Uniunea Sovietică) este un fotbalistucrainean aflat sub contract cu Dinamo Kiev.
* 1989: Timea Judita Tătar (n. 28 iulie 1989, în Baia Mare)^[2] este o handbalistăromână care joacă pentru echipa SCM Craiova. Tătar evoluează pe postul de pivot. Timea Tătar a început să joace handbal la CS Extrem Baia Mare, avându-l ca antrenor pe Adrian Palko, după care s-a transferat la Clubul Sportiv Școlar nr. 2 din Baia Mare.^[4] Din 2008, ea a fost cooptată în echipa de senioare a HCM Baia Mare, unde a evoluat până în 2009, când a fost împrumutată la HC Oțelul Galați.^[5] În februarie 2010, din cauza accidentării pivotului Zsanett Borbély, Tătar a fost readusă la Baia Mare de antrenorii Ioan Băban și Costică Buceschi.^[6]

În luna martie 2013, Tătar a fost pentru prima dată convocată la echipa națională a României, cu ocazia ediției a 46-a a Trofeului Carpați.^[7][8] În mai 2013, Timea Tătar și-a prelungit contractul cu HCM Baia Mare până pe 30 iunie 2016.^[7] În urma disoluției clubului HCM Baia Mare, Tătar s-a transferat în vara anului 2016, la HC Dunărea Brăila.^[9] Dupâ un sezon la Dunărea Brăila, a semnat cu Corona Brașov.^[10] La sfârșitul sezonului 2017-18, s-a transferat la SCM Craiova.^[11][12] În 2020, Tătar a semnat cu CS Măgura Cisnădie

·       1989: Albin Ekdal (n. 28 iulie 1989, Stockholm) este un fotbalist suedez care joacă pentru Hamburger SV.
* 1990: Bogdan Mustață (n. 28 iulie 1990, București, România) este un fotbalist român.

·       * 1990: S-a nascut Soulja Boy, rapper american 
* 1990: Shen Chen (chineză: 沈晨; pinyin: Shěn Chén; n. 28 iulie 1990) este o scrimeră chineză specializată pe sabie.
** 1993: Harry Edward Kane (n. 28 iulie 1993, Walthamstow, Anglia) este un fotbalist englez. Joacă pe postul de  atacant la echipa Tottenham Hotspur din Anglia.
** 1993: Cher Lloyd (n. 28 iulie 1993, Malvern, Anglia) este o cântăreațăbritanică de muzică R&B, pop și rap, care s-a remarcat în spectacolul The X Factor din 2010 din Marea Britanie, unde s-a situat pe locul al patrulea. Cher Lloyd s-a născut 28 iulie 1993 în Malvern. Ea provine dintr-o familie romă. Piesa ei Want U Back a fost un succes în topurile britanice și americane. 

Cher Lloyd

Cher Lloyd în 2013

·       1995: Bradley Simpson, cântăreț britanic, membru al trupei The Vamps


VA URMA