MATERIALELE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 7 IULIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE (B. Decese, Sărbători); PERSONALITĂȚI ROMÂNEȘTI

B. 

Decese

·         1304: A decedat Papa Benedict al XI-lea (Nicola Boccasini nascut la Treviso in 1240). Dupa un pontificat care a durat numai opt luni, a murit subit la Perugia existand suspiciunea ca ar fi fost otravit. A fost beatificat la data de 24 aprilie 1736.

·         1307: Eduard I al Angliei (17 iunie 1239 - 7 iulie 1307) a domnit între anii 1272 și 1307, suindu-se pe tronul Angliei pe 21 noiembrie 1272 după moartea tatălui său, regele Henric al III-lea. Supranumit „Picioare lungi”, datorită staturii sale neobișnuit de înalte, Eduard I a fost cel mai ilustru monarh englez din Evul Mediu.

Eduard s-a născut la Palatul Westminster pe 17 iunie 1239. A fost căsătorit de două ori; prima soție a fost Eleonora a Castiliei cu care a avut 16 copii iar moartea soției sale, în 1290 l-a afectat profund pe Eduard. Cu cea de-a doua soție, Margareta a Franței, fiica regelui Filip al III-lea al Franței a avut 3 copii.

Înainte de a deveni rege, Eduard a fost numit guvernator al Irlandei și Gasconiei. În august 1270 a pleca în Cruciadă, alături de regele francez Ludovic cel Sfânt. La sfârșitul anului 1272, aflând că tatăl său murise, Eduard s-a întors în Anglia, fiind încoronat la 19 august 1274 la Westminster Abbey.

După cum Eduard I este primul dintre Plantageneți care poartă nume englezesc, tot astfel el este și primul care încearcă să desăvârșească cucerirea Insulelor Britanice. A fost pregatit pentru această misiune încă din adolescență. În 1252 tatăl său, Henric al III-lea, îi dăduse Irlanda, comitatul de Chester, pământurile regelui din Țara Galilor, insulele anglo-normande și Gasconia. În zadar a încercat Eduard –pe vremea când nu era decât lordul Eduard și comite de Chester- să impună galezilor cutumele engleze; ei se revoltaseră și-l învinseră. Tânărul Eduard ieși ruinat din acel război, dar făcuse cunoștință cu metodele de luptă ale galezilor, cunoscuse valoarea arcașilor lor, înarmați cu arcuri lungi, de o forță și o pătrundere mult mai mari decât arcurile obișnuite, și imposibilitatea de a folosi împotriva lor cavaleria feudală, pe care săgețile lor o puneau pe fugă.

După ce a devenit rege, în 1277, a pregătit o expediție în Țara Galilor, pe care a condus-o el însuși. În 1301 regele îi dădu fiului său Eduard, născut în Țara Galilor și crescut de o bonă galeză, titlul de Prinț de Wales, devenit de atunci titulatura fiului cel mai vârstnic al regilor Angliei. Cu toate că din acel moment au fost introduse legile și cutumele engleze, principatul rămase în afara regatului și nu trimitea deputați în parlament. Abia în secolul al XVI-lea, Henric al VIII-lea făcu din Anglia și Țara Galilor un regat unic (Actul de unire: 1536).

Învingător al celților din Țara Galilor, Eduard I nu reuși să iasă victorios în lupta sa împotriva celților din Scoția. După ce muri regele Scoției, nelăsând ca urmaș decât o fetiță care locuia în Norvegia, Eduard făcu o propunere foarte înțeleaptă: s-o ia în căsătorie fiul său, ceea ce ar fi dus la unirea celor două regate. Ideea părea a fi acceptată de cea mai mare parte a scoțienilor și Eduard trimise o corabie în Norvegia ca s-o aducă pe prințesă. Pentru a o distra pe "fata din Norvegia" în timpul călătoriei pe mare, se pregătiseră pe navă alune, ghimbir, smochine, turtă dulce, dar gingașa copilă, neputând suporta grelele condiții ale trecerii mării, muri pe drum și marii seniori scoțieni începură de îndată să-și dispute coroana.

Eduard, ales ca arbitru, atribui regatul lui John Balliol, care fu încoronat la Scone, dar îi ceru noului rege să-l recunoască drept suzeran. Scoțienii crezuseră că o asemenea suzeranitate va rămâne pur formală. Când Eduard anunță că un împricinat a cărui cerere a fost respinsă de o curte scoțiană va putea în viitor face apel la tribunalele engleze, John Balliol intră în alianță cu regele Franței, adversar al lui Eduard din pricina Gasconiei. Atunci, Eduard a intrat cu oastea sa în Scoția și l-a făcut prizonier pe Balliol. Impuse Scoției acele legi engleze care-i erau dragi și pe care le admira. Se izbi de o rezistență neașteptată, nu din partea baronilor, ci a poporului scoțian, care, sub conducerea unui cavaler, William Wallace, se răsculă.

În 1305 Eduard se crezu stăpânul întregii țări, dar în 1306 Robert Bruce răsculă din nou Scoția și fu încoronat la Scone. Regele Angliei era bătrân, infirm, dar jură, într-un straniu jurământ mistic, "înaintea Domnului și a Lebedelor", să zdrobească revolta scoțienilor. Această ultimă campanie din Scoția îi puse capăt vieții. Pe patul de moarte, își luă rămas bun de la fiii săi. Le ceru ca 100 de cavaleri să-i ducă inima în Țara Sfânta, să nu-i fie înmormântat trupul înainte de înfrângerea scoțienilor și oasele sale să-i fie purtate în fruntea bătăliei, astfel ca, mort fiind, să-și conducă armatele la victorie, ca și în viață. El însuși compuse inscripția pe care dorea s-o vadă gravată pe mormântul său: Eduardus Primus Scotorum Malleus hic est. Pactum serva. (Aici zace Eduard întâiul, sfărâmiătorul scoțienilor. Păstrează-ți legământul).

Eduard I

Portret aflat la Westminster Abbey. Date personale Născut 17 iunie 1239 Westminster, Londra Decedat 7 iulie 1307 (68 de ani) Burgh by Sands, Cumberland, Anglia Înmormântat Westminster Abbey, Londra, Anglia Cauza decesului cauze naturale[*] (Dizenterie)  Părinți Henric al III-lea al Angliei[1] Eleanor de Provence[1]  Frați și surori Edmund Crouchback[*][1] Katherine of England[*] Margaret of England[*] Beatrice of England[*] Margaret of England[*][1]  Căsătorit cu Eleonora a Castiliei c. 1254; dec. 1290 Margareta a Franței c. 1299; văd. 1307 Copii Ioana de Acre Alphonso, Conte de Chester Eduard al II-lea Tomas, Conte de Norfolk Edmund, Conte de Kent Cetățenie  Regatul Angliei  Religie creștinism  Ocupație monarh  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Plantagenet Rege al Angliei Domnie 20 noiembrie 1272 - 7 iulie 1307 Încoronare 19 august 1274 Predecesor Henric III Succesor Eduard II

·         1537: A murit Magdalena de Valois, prințesă a Franței și regină a Scoției (n. 1520). Magdalena de Valois (10 august 1520 – 7 iulie 1537), a fost prințesă a Franței și regină a Scoției, fiind soția regelui Iacob al V-lea al Scoției. 

Magdalena de Valois
Regină a Scoției
Magdalena de Valois de Corneille de la Haye
Date personale
Născută	10 august 1520 St. Germain-en-Laye
Decedată	7 iulie 1537 (16 ani) Edinburgh, Scoția
Înmormântată	Catedrala Holyrood
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Francisc I al Franței[1] Claude a Franței[1]
Frați și surori	Margareta, Ducesă de Savoia Charlotte of Valois[*] Henric al II-lea al Franței[1] Francisc al III-lea, Duce de Bretania Charles II de Valois, Duke of Orléans[*]
Căsătorită cu	Iacob al V-lea al Scoției
Religie	catolicism
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Valois
Domnie
Domnie	1 ianuarie - 7 iulie 1537

·         1572: A murit Sigismund al II-lea Augustus al Poloniei (n. 1520). Sigismund al II-lea August – în poloneză: Zygmunt II August; în lituaniană: Žygimantas III Augustas I – (1 august 1520 – 7 iulie 1572) a fost rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei, fiind singurul fiu a lui Sigismund I cel Bătrân, acesta urmând-l pe tatăl său sub numele de Sigismul al II-lea, în 1548. A fost căsătorit de trei ori și a fost ultimul membru al Iagellonilor care nu a avut copii, iar prin Unirea de la Lublin s-au introdus alegerile monarhiei.
* 1799: William Curtis (n. 11 ianuarie 1746, Alton, Hampshire – d. 7 iulie 1799, Brompton) a fost un botanist, entomolog, fitolog, micolog, dar de asemenea un traducător și farmacist englez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Curtis.

Casa de naștere a lui William Curtis

William s-a născut în Alton într-o familie de quakeri ca primul fiu al tăbăcarului John Curtis. După absolvirea școlii locale a început o ucenicie la un farmacist în oraș. Deja la această vârstă fragedă, a dezvoltat o pasiune pentru studiul istoriei naturale. În 1766, după terminarea instruirii ca farmacist, s-a mutat la Londra, unde a lucrat în această meserie, dar numai scurt timp, pentru că interesul său în științele naturale devenise astfel de dominant, că a reziliat contractul de muncă la farmacistul Talwin.^[4]

Prima lui publicare a fost Instructions for Collecting and Preserving Insects (Instrucțiuni pentru colectarea și conservarea insectelor), din anul 1771, urmată de traducerea faimoasei opere a lui Carl Linné Fundamenta Entomologiae un an mai târziu. Tot în 1772, Curtis a fost numit demonstrator de botanică la Societatea Apothecaries, la Chelsea Physic Garden, unde a predat lecțiuni publice în botanică. Scurt timp după acea, el a achiziționat o grădină pentru cultivarea de plante. Fiind repede prea mică, a strămutat-o (încă de două ori), în final la Lambeth Marsh, unde a plantat și colectat cel mai mare număr de plante britanice aduse vreodată împreună.^[4]

Curtisia dentata

Savantul și-a creat un nume strălucitor în domeniul botanicii prin marea sa operă în șase volume, Flora londinensis, cu care a început în anul 1775 și a terminat în 1798. Acolo a descris multe plante și ciuperci (astfel a descris în volumul 2 al lucrării sale principale între alte specia Agaricus velutipes).^[5] din domeniul Londrei. Lucrarea i-a adus multă onoare dar pentru mulți ani nici un câștig. Altfel s-au dezvoltat lucrurile cu jurnalul Botanical Magazine, publicat de el pentru prima oară pe 1 februarie 1787, unde în fiecare ediție au fost prezentate trei ilustrații de plăci colorate manual, completate de descrieri minuțioase și vândut pentru un Șiling. Jurnalul s-a dovedit foarte rentabil. Pentru crearea plăcilor Curtis a angajat diverși gravori și coloriști cu renume. Cunoștința cu el era acum curtată de fiecare naturalist eminent. În urma morții lui Curtis în 1799, fiul său Thomas Curtis a preluat revista. Cu toate acestea, a fost nepotul său, Samuel Curtis, un biograf, care a stabilit într-adevăr revista. Mai târziu, publicația a fost preluată de către John Sims, care a redenumit-o în Curtis’s Botanical Magazine (1826).^[6][7]

Toate ideile lui Curtis au servit beneficiului omenirii. El a fost primul botanist cu renume în această țară care a aplicat botanica pentru scopurile agriculturii. Prin neîncetata cultivare de plante, el a posedat avantaje superioare fâță oricăruia care îl precedase și a fost astfel în stare, să atragă atenția agricultorilor referitor la calitățile nocive precum cele utile ale plantelor.

William Curtis

·         1816: A decedat Richard Brinsley Butler Sheridan, om politic irlandez, autor dramatic si director de teatru, cel mai de seama reprezentant al comediei engleze in secolul XVIII. Comedia sa de debut, “Rivalii” (1773), il plaseaza in doar cateva zile de la reprezentare printre autorii celebrii din Anglia.Anul urmator preia conducerea faimosului Drury Lane, pe care l-a reconstruit in 1794 si de care s-a despartit doar dupa incendiul devastator din 1809. Capodopera sa poate fi socotita “scoala calomniei” (“Critica sau repetitia unei tragedii”, “Pissarro”);(n.04.11.1751). Capodopera sa poate fi socotita “scoala calomniei” (“Critica sau repetitia unei tragedii”, “Pissarro”).
* 1856: Prințesa Pauline Friederike Marie de Württemberg,^[1] (germană Pauline Friederike Marie, Prinzessin von Württemberg^[1]; 25 februarie 1810 – 7 iulie 1856) a fost membră a Casei de Württemberg și prințesă de Württemberg prin naștere. Prin căsătoria cu Wilhelm, Duce de Nassau, ea a devenit membră a Casei de Nassau-Weilburg și ducesă consort de Nassau. Pauline este strămoașa acualei familii regale belgiene, daneze, olandeze, norvegiene, suedeze și luxemburgheze. La 23 aprilie 1829, la Stuttgart, Pauline s-a căsătorit cu Wilhelm, Duce de Nassau, fiul cel mare al lui Frederic Wilhelm, Prinț de Nassau-Weilburg și a soției acestuia, Louise Isabelle de Kirchberg.^[1] Pauline și Wilhelm au avut patru copii:^[1]

• O fiică nebotezată (Biebrich, 27 aprilie 1830 - Biebrich, 28 aprilie 1830).
• Helene Wilhelmine Henriette Pauline Marianne de Nassau (Wiesbaden, 12 aprilie 1831 - Bad Pyrmont, 27 octombrie 1888), căsătorită la Wiesbaden la 26 septembrie 1853 cu George Victor, Prinț de Waldeck și Pyrmont; a avut copii
• Nikolaus Wilhelm de Nassau (20 septembrie 1832 – 17 septembrie 1905). Căsătorit morganatic cu Natalia Alexandrovna Pușkina, contesă de Merenberg. Ea era fiica poetului Alexandru Pușkin și a soției acestuia, Natalia Goncearova; a avut copii.
• Sophia Wilhelmine Marianne Henriette de Nassau (9 iulie 1836 – 30 decembrie 1913). Căsătorită cu regele Oscar al II-lea al Suediei. Actualele familii regale belgiene, daneze, norvegiene și suedeze descind din această căsătorie.  

  Prințesa Pauline de Württemberg
  Ducesă de Nassau
  Ducesa de Nassau, c. 1830
  Date personale
  Nume la naștere	Pauline Friederike Marie
  Născută	25 februarie 1810 Stuttgart, Regatul Württemberg
  Decedată	7 iulie 1856 (46 de ani) Wiesbaden, Ducatul Nassau
  Înmormântată	Wiesbaden
  Părinți	Prințul Paul de Württemberg Prințesa Charlotte de Saxa-Hildburghausen
  Frați și surori	Elena Pavlovna de Württemberg Prince August of Württemberg[*] Prințul Frederic de Württemberg
  Căsătorită cu	Wilhelm, Duce de Nassau
  Copii	Helena, Prințesă de Waldeck și Pyrmont Prințul Nikolaus Wilhelm Sofia, regină a Suediei și Norvegiei
  Cetățenie	Germania
  Apartenență nobiliară
  Titluri	Regină prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Württemberg Casa de Nassau-Weilburg

·         1867 - A murit actorul american de culoare Ira Frderic Aldridge; unul dintre cei mai celebri interpreti de roluri din repertoriul lui Shakespeare.
* 1875: Alexandru (Alecu) Romalo^[1] (n. 22 iulie 1819, Iași, Moldova – d. 7 iulie 1875, București, România) a fost un politician din secolul al XIX-lea, ministru al cultelor în guvernul Mihail Kogălniceanu din Iași, în intervalul 30 aprilie 1860 - 17 ianuarie 1861.

Alexandru Romalo, a fost, de asemenea, primul președinte al Curții de Conturi, fiind numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la data de 18 iulie 1864, continuând să dețină funcția și sub domnia lui Carol I, până la 1 ianuarie 1868. 

Alexandru Romalo
Alexandru Romalo
Date personale
Născut	22 iulie 1819  Iași, Moldova
Decedat	7 iulie 1875 (55 de ani)  București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	Moldova  Principatele Unite  România
Ocupație	avocat
Activitate
Alma mater	Universitatea din Paris

* 1892: Jan Stanisław Franciszek Czerski (n. 15 mai 1845, Swołna, gubernia Vitebsk - d. 7 iulie 1892, Kolîmsk, azi Zîrianka) a fost un geograf, geolog, explorator al Siberiei, paleontolog, participant al Insurecției poloneze din Ianuarie.

A fost deportat și încadrat ca soldat în batalionul din Omsk. A fost eliberat din serviciul militar pe motiv de boală în 1869 și s-a stabilit la Irkutsk (1871— 1886). Sub influența lui G. N. Potanin a realizat vaste explorări geologice și paleontologice. A studiat structura geologică a țărmurilor lacului Baikal (1877— 1880), alcătuind prima lor hartă geologică detaliată și a explorat bazinele rîurilor Selenga și Tunguska inferioară (1881-1882). La invitația Academiei de științe din St. Petersburg (1885), în drum spre capitala Rusiei a efectuat expediții pe traseul Irkutsk - Ural (inclusiv valea Angarei).

A murit în timpul explorării cursului inferior al rîurilor Kolîma și Omolon. A fost distins, pentru cercetările sale, cu medalii ale Societății Ruse de Geografie. Un ținut muntos din Iacutia (Magadan) și o culme muntoasă din Transbaikalia, descoperite de el, îi poartă astăzi numele.

Jan Czerski

·         1930: A murit Sir Arthur Conan Doyle, scriitor britanic, autor de romane politiste, parintele celebrului detectiv Sherlock Holmes (“Cainele din Baskerville”, “Lumea disparuta”); (n.22.05. 1859). Sir Arthur Conan Doyle (n. 22 mai 1859 – d. 7 iulie 1930) a fost un romancier britanic, celebru pentru a-l fi creat pe Sherlock Holmes – primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste. În afara acestora, Sir Arthur Conan Doyle a fost autorul a numeroase povestiri știintifico-fantastice, romane istorice, piese de teatru, romane de dragoste, poezie și texte inspirate direct din realitate (non-fiction).

Sir Arthur Conan Doyle s-a născut la Edinburgh, din părinți irlandezi care emigraseră în Scoția. A fost trimis la Stonyhurst, o școală a iezuiților, la vârsta de 9 ani, deși când a absolvit-o în 1875 el abandonase deja creștinismul pentru a deveni un agnostic. Din 1876 până în 1881 a studiat medicina la Universitatea din Edinburgh, inclusiv o perioadă de practică petrecută la Aston (acum parte a districtului Birmingham). După absolvire s-a angajat ca doctor pe un vas care se îndrepta spre coasta Africii de Vest; în 1882 și-a deschis un cabinet la Plymouth. Și-a luat doctoratul în 1885. Ducea lipsă de pacienți și își umplea timpul dintre două consultații scriind povestiri. Prima povestire a publicat-o în Chambers's Edinburgh Journal înainte să împlinească 20 de ani.

Abia după ce și-a mutat cabinetul la Southsea Doyle s-a dedicat cu seriozitate literaturii. Prima operă semnificativă a fost A Study in Scarlet[Un studiu în roșu] în care apărea pentru prima oară Sherlock Holmes, un erou inspirat de persoana lui Joseph Bell, un fost profesor al său de la universitate. Rudyard Kipling l-a felicitat pe Doyle pentru acest succes și l-a întrebat: „Oare e vorba de bătrânul meu prieten, Dr. Joe?”. În perioada cât Doyle a locuit la Southsea a contribuit la formarea Portsmouth Football Club, el fiind primul portar amator al acestei echipe.

În 1885 s-a căsătorit cu Louise Hawkins, care suferea de tuberculoză și a murit în 1906. S-a recăsătorit cu Miss Jean Leckie în 1907, cu care se întâlnise de fapt încă din 1897 și de care se îndrăgostise. Dragostea pentru Jean a fost platonică între 1897-1907, în semn de fidelitate conjugală pentru prima lui soție. Doyle a avut în total cinci copii, doi cu prima soție (Mary si Kingsley), și trei cu a doua (Jean, Denis și Adrian).

Arthur Conan Doyle

Date personale Născut 22 mai 1859 Edinburgh, Scoția Decedat 7 iulie 1930 Crowborough, East Sussex Înmormântat Church of All Saints cemetery[*][2][3]  Cauza decesului cauze naturale[*] (stop cardio-respirator[4])  Părinți Charles Altamont Doyle[*][2] Mary Foley[*][2]  Căsătorit cu Louisa Hawkins[*] (6 august 1885–4 iulie 1906)[2] Jean Elizabeth Leckie[*] (18 septembrie 1907–7 iulie 1930)[2]  Copii Adrian Conan Doyle[*][5][2] Jean Conan Doyle[*][2] Denis Conan Doyle[*][5][2]  Naționalitate britanică Cetățenie  Regatul Unit  Etnie Scoțieni  Religie Spiritism Lapsed Catholic[*]  Ocupație scriitor Limbi limba engleză[1]   Activitatea literară Opere semnificative Sherlock Holmes Influențe[ascunde] Edgar Allan Poe, Jules Verne, Robert Louis Stevenson A influențat pe[ascunde] Agatha Christie și alți autori de literatură cu detectivi, Edgar Rice Burroughs, Gosho Aoyama, Gaston Leroux Note Premii Order of Saint John[*] Queen's South Africa Medal[*] Order of the Medjidie[*] Ordinul Coroana Italiei[*] Knight Bachelor[

·         1951: A murit Dimitrie Voinov, biolog, zoolog, histolog și citolog român (n. 1867). Dimitrie Voinov (n. 6 februarie 1867, Focșani – d. 7 iulie 1951, București), biolog, zoolog, histolog, citolog, fondatorul școlii românești de citologie. Membru titular (din 1927) al Academiei Române.

* 1956: Iza Kremer (n. 21 octombrie 1887,^[1] Bălți, Imperiul Rus – d. 7 iulie1956,^[2][1] Córdoba, Argentina, Argentina) a fost o interpretă de muzică ușoară (soprană) de origină rusă și evreiască, care a deținut de-a lungul timpului cetățenia Imperiului Rus, a Statelor Unite și a Argentinei. Prima sa manifestare artistică a fost în anii de tinerețe, când publica poezii într-un ziar din Odesa. A debutat în muzică la mijlocul anilor 1910. După emigrarea în Statele Unite, în 1924, a abandonat cariera de cântăreață de operă în favoarea recitalurilor și concertelor solo.^[3]

Kremer cânta nu doar cântece din repertoriul clasic al vremii, dar și muzică folclorică din mai multe țări în diferite limbi. Este, probabil, prima femeie care a cântat klezmer^⁠(d) (gen de muzică specific evreilor așkenazi) într-un concert. În 1927, a început să cânte vaudeville. S-a mutat în Argentina în 1938 și și-a trăit acolo ultimii 18 ani din viață. A fost subiectul unui documentar de televiziune din 2000, intitulat Isa Kremer: The People's Diva^⁠(d), produs pentru The Jewish Channel^⁠(

Iza Kremer s-a născut într-o familie de evrei în orașul Bălți din Basarabia, Imperiul Rus. Tatăl său, Jacob Kremer, era ofițer în armata lui Nikolai al II-lea. Mama sa, Anna Kremer (născută Rosenbluth), era melomană, transmițând această pasiune fiicei. Familia făcea parte din clasa burgheză; Iza a crescut sub auspiciul unei guvernante și a fost educată la o școală privată a Bisericii Ortodoxe Ruse.^[5] Familia s-a mutat la Odesa pe când Iza avea 12 ani.^[6]

În adolescență, Iza a început să se manifeste ca poetesă, scriind poezii revoluționare pentru un ziar din Odesa. Redactorul ziarului, Israel Heifetz, s-a oferit să o ajute pe Kremer și i-a plătit studiile în operă la Milano în 1902-1911, Iza fiind discipolă a lui Pollione Ronzi^⁠(d). Fata a fost nevoită să abandoneze studiile și să concerteze în urma unui eșec al tatălui în afaceri. Mama a venit la ea în Italia, iar Iza îi întreținea pe amândoi.^[6] S-a căsătorit cu Israel Heifetz, redactorul ziarului la care scria în adolescență, care era cu 27 de ani mai în vârstă. Cuplul a avut o fată, Toussia, născută în 1917.

Iza Kremer, cca. 1915

A debutat profesional în operă în 1915 la Teatro Ponchielli^⁠(d) din Cremona, jucând rolul lui Mimi în opera Boema de Giacomo Puccini. Ulterior, a lucrat la Teatrul Mariinsk^⁠(d) din Sankt-Petersburg (pe atunci Opera din Petrograd), unde a jucat în câteva operete. Printre rolurile avute se numără Dolly în Endlich allein^⁠(d) de Franz Lehár, Elvira în Die ideale Gattin^⁠(d) a aceluiași compozitor, Helen în Polská krev de Oskar Nedbal^⁠(d) și Laura în Studentul cerșetor de Karl Millöcker. A activat și la Teatrul Bolșoi din Moscova.^[5] Printre rolurile interpretate în opere și operete se mai numără Tatiana în Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ciaikovski, cât și rolurile titulare în Manon^⁠(d) de Jules Massenet și Madame Butterfly de Puccini.^[4]

În 1914, Kremer s-a întors la Odesa și a jucat la Teatrul de Operă și Balet din Odesa^⁠(d) timp de doi ani, printre rolurile jucate numărându-se Violetta în Traviata de Giuseppe Verdi. Anume atunci ea a înțeles că talentul său vocal nu era potrivit ariilor de operă și a început să fie preocupată de muzica folclorică în idiș și alte limbi.^[6] A devenit activă în cercurile intelectuale, stabilind relații de prietenie cu Șalom Aleihem, Haim Nahman Bialik, Mendele Moher Sfarim și Mark Warshawski^⁠(d). Bialik a inspirat-o să înceapă a colecționa muzică idiș și să o includă în concerte. Până atunci, doar bărbații — de obicei chazanii — cântau idiș în concerte.^[5] A susținut primul astfel de concert în Moscova și, încurajată de succesul obținut de acesta, a plecat în turneu în Turcia, Polonia, Germania, Franța, Anglia și alte țări.^[6] A colaborat cu Aleksandr Vertinski, Mihail Vavici^⁠(d), Iuri Morfessi^⁠(d), Ion Bazilevschi, Efim Galanter, Antonina Alhazov ș.a.^[7]

În 1917, în timp ce se afla într-un turneu la Constantinopol, Turcia, în Rusia s-a declanșat Revoluția Rusă. Kremer și familia sa erau susținători ai lui Aleksandr Kerenski, opozant al bolșevicilor, astfel încât proprietățile familiei din Odesa au fost confiscate, Heifetz a fost întemnițat, iar fiica, guvernanta și părinții Izei au primit interdicție de a părăsi Odesa. Iza a reușit să-și evacueze familia în Polonia în 1919, iar în următorul an a mituit funcționarii orășănești ca să-i elibereze soțul.^[5]Preocupată de aceste probleme, Iza a reușit, între timp, să facă câteva înregistrări în Constantinopol la casa de discuri Orfeon^⁠(d), în 1918-1920.^[4]

După reunirea familiei în Polonia în 1920,^[4] familia s-a mutat pe o scurtă perioadă la Berlin, în cele din urmă stabilindu-se la Paris, în Franța.^[5] La scurt timp după aceasta, Kremer s-a despărțit de Heifetz, care a murit ulterior în lagărul de concentrare nazist Fort Breendonk^⁠(d) în timpul celui de-al doilea război mondial.^[5] În 1922, cântăreața a organizat un turneu de concerte în Polonia, care includea cântece evreiești. Concertul său de la Sala Filarmonică din Varșovia a provocat un protest antisemitic în fața sălii de concert.^{[8][9][10][11]} Mai târziu, Kremer povestea că acest protest, însoțit de alte manifestări ale antisemitismului în Europa, au determinat-o să se mute în Statele Unite.

·         1968 - În această zi Formula 1 a mai făcut o victimă, una care s-a sacrificat în numele inovaţie şi al cărui destin a fost deosebit de tragic. În acel an Honda a creat un monopost experimental denumit RA302, care avea o caroserie din magneziu şi un motor răcit cu aer. Chiar dacă la primele teste John Surtees, pilotul de teste al japonezilor, a decretat că noul Honda nu este gata pentru a concura, sponsorii Honda din Franţa au decis că acest model trebuie să concureze în Marele Premiu al Franţei. A fost ales ca pilot idolul local Jo Schlesser, dar soarta a fost crudă cu francezul. După doar două tururi în virajul Six Freres, bolidul a supravirat larg şi s-a izbit de un mal de pământ. Combustibilul aferent pentru încă 58 de tururi şi caroseria din magneziu a făcut ca Honda RA302 să se aprindă instantaneu, flăcările fiind uriaşe.Schlesser nu a a avut nici cea mai mică şansă de a scăpa. După această tragedie Honda a decis să se retragă din Formula 1, revenind sub nume propriu de abia în 2005.

·         1973: Veronica Lake, actriță americană (n. 1919)
* 1976: 

Gustav Heinemann se întâlneşte la Bonn cu Josef Komanschek (preşedintele şvabilor bănăţeni) şi Erhard Plesch (preşedintele saşilor transilvăneni)

12 mai 1971

Gustav Walter Heinemann (GCB) (n. 23 iulie 1899, Schwelm – d. 7 iulie 1976, Essen) a fost un om politic german. A îndeplinit mai multe funcții înalte în guverne ale Republicii Federale Germania: ministru federal de interior 1949–1950 (în cabinetul cancelarului Konrad Adenauer), ministru federal al justiției 1966–1969 (în cabinetul cancelarului Kurt Georg Kiesinger). Cariera sa politică a culminat cu îndeplinirea funcției de președinte al Republicii Federale Germania în perioada 1969–1974.

Gustav Heinemann

În martie 1969, Gustav Heinemann a fost ales Președinte al Republicii Federale Germania. Așa cum a fost ales cu ajutorul majorității delegaților Partidului Liber Democrat acronim (FDP), alegerea lui a fost în general înțeleasă ca un semn al reorientării FDP în ceea ce privește o viitoare coaliție cu Partidul Social Democrat acronim (SPD) (coaliția social-liberală , Octombrie 1969 - octombrie 1982).

Într-un interviu, Heinemann a spus odată că vrea să fie "președintele cetățenilor", nu "președintele statului". El a stabilit tradiția de a invita cetățeni obișnuiți la recepțiile de Anul Nou ale președintelui și, în discursurile sale, ia încurajat pe germani să depășească tradiția de supunere față de autorități, să utilizeze pe deplin drepturile lor democratice și să apere statul de drept și Justiția socială.^[1] Această atitudine și receptivitatea față de protestele studenților din 1968 l-au făcut popular printre generația tânără.

Întrebat dacă iubește statul german, el a răspuns că nu iubește statul, ci soția lui

* 1977: Nicolae Kovács, născut Miklós Kovács, (n. 23 decembrie 1911, Ekés, azi Plugova, Caraș-Severin - d. 7 iulie 1977, Timișoara) a fost un fotbalist român de etnie maghiară, fratele lui Ștefan "Piști" Kovács. 

* 1980: Prințul Dmitri Alexandrovici al Rusiei (15 august 1901 – 7 iulie 1980) a fost al patrulea fiu al Marelui Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei și al Marii Ducese Xenia Alexandrovna a Rusiei. A fost nepotul Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei.

Prințul Dmitri Alexandrovici Romanov s-a născut la Palatul Gatchina, în apropiere de Sankt Petersburg, la 15 august 1901. A fost al patrulea fiu și al cincilea copil dintre cei șapte frați. Părinții lui au fost Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei (1866–1933) și Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei (1875–1960). Prin urmare, Prințul Dmitri a fost strănepot al Țarului Nicolae I (pe parte paternă), și stră-strănepot al aceluiași Țar pe parte maternă, și nepot al Țarului Alexandru al III-lea.

În timpul Revoluției Ruse Prințul Dmitri a fost închis împreună cu părinții săi și împărăteasa bunică la Dulber, în Crimea.^[1] A scăpat de soarta crudă împărășită de unii dintre verii săi Romanov, care au fost uciși de către bolșevicii, când a fost eliberat de către trupele germane în 1918. A părăsit Rusia la 11 aprilie 1919, la vârsta de 17 ani, la bordul navei britanice "HMS Marlborough", care i-a transportat în Malta. După nouă luni s-a stabilit în Anglia.

În exil, Prințul Dmitri a trăit între Anglia și Franța. El a avut o cariera variată. La sfârșitul anilor 1920 a emigrat în Statele Unite, unde a lucrat ca broker în Manhattan. S-a întors în Europa la începutul anilor 1930. Pentru o perioadă scurtă, în 1930, el a condus magazinul Coco Chanel, la Biarritz.

Prin Chanel el a cunoscut o aristocrată rusă care lucra ca model pentru casa ei de modă: contesa Marina Sergeievna Golenistcheva-Koutouzova (20 noiembrie 1912 – 7 ianuarie 1969). Ea era a doua fiică a contelui Serhgei Alexandrovici Golenishchev - Kutuzov (1885 - 1950) și a soției sale, Maria Alexandrovna (1890 - 1960). După Revoluție, Marina și familia ei s-au mutat la Kislovodsk și mai târziu în Crimea. În august 1920 familia a fost evacuată la Istanbul, apoi la Paris. În capitala Franței, Marina a început să lucreze pentru Chanel.

Prințul Dmitri s-a îndrăgostit de ea și s-a căsătorit la Paris la 25 octombrie 1931. Nunta a atras atenția și mireasa a purtat o rochie Chanel.^[3]

Prințul Dmitri (extremă dreapta, cu cravată) împreună cu părinții și frații săi, 1912 sau 1913

Cuplul a avut o fiică:

• Prințesa Nadejda Dmitrievna (4 iulie 1933 – 17 septembrie 2002). Nadejda s-a căsătorit cu Anthony Allen, cu care a avut două fiice și un fiu: Penelope, Marina și Alexandru; după divorțul cu Allen, ea s-a căsătorit cu William Hall Clark.

În 1947 el a divorțat de Prințesa Marina care s-a mutat cu fiica lor în Statele Unite. În 1949 ea s-a recăsătorit cu Otto de Nefvillya (1898 - 1971), un descendant al unei familii aristocrate germane. Marina Sergeievna Golenistcheva-Koutouzova a murit la 7 ianuarie 1969 la Sharon, Connecticut.

În timpul anilor 1950, Prințul Dmitri a studiat piața vinului și a lucrat în calitate de reprezentant de vânzari europene pentru o firmă de whisky în Londra. S-a recăsătorit la 20 octombri 1954 cu Lady Milbanke, născută Margaret Sheila MacKellar Chisholm (9 septembrie 1898 – 13 octombrie 1969). Cuplul a trăit modest în Belgravia, în centrul Londrei. Prințesa Dmitri a murit la 13 octombrie 1969 și a fost înmormântată într-o capelă din apropiere de Edinburgh, lângă fiul ei cel mic care a murit la 20 de ani, în 1939.

În urma fondării Asociației familiei Romanov în 1979, Prințul Dmitri a fost ales primul ei președinte, unde a servit până la moarte, un an mai târziu.

Prințul Dmitri Alexandrovici

Date personale Născut 15 august 1901 Palatul Gatchina, Gatchina, Imperiul rus Decedat 7 iulie 1980 (78 de ani) Londra, Anglia Înmormântat Gunnersbury Cemetery[*]  Părinți Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei[1] Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei[1]  Frați și surori Prințesa Irina Alexandrovna a Rusiei Prințul Vasili Alexandrovici al Rusiei Prințul Rostislav Alexandrovici al Rusiei Prințul Nikita Alexandrovici al Rusiei Prințul Andrei Alexandrovici al Rusiei Prințul Feodor Alexandrovici al Rusiei  Căsătorit cu Contesa Marina Sergeievna Golenistcheva-Koutouzova Sheila MacKellar Chisholm Copii Prințesa Nadejda Dimitriievna Cetățenie  Imperiul Rus  URSS  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri Cneaz Familie nobiliară Casa Holstein-Gottorp-Romanov

·         1983 - A murit Hermann Kahn, cibernetician, matematician, fizician si futurolog american (n.15.02.1922).
* 1984: Ștefan Onisie (n. 23 noiembrie 1925 în Vulcan, Hunedoara - d. 7 iulie 1984 în Cugir) a fost un fotbalist și antrenor român care a jucat pe postul de mijlocaș central. A făcut parte din echipa de aur a clubului Steaua București.
* 1987: Virgil Huzum (n. 12 decembrie 1905, Inca, județul Brăila – d. 7 iulie 1987, Focșani) a fost un farmacist și poet român. Virgil Huzum s-a născut în Inca, ca fiu al Clarei (n. Andoniu) și al lui Ioan Huzum (1877-1943), farmacist.^[1] A urmat în Darabani (județul Botoșani) și Focșani, școala primară, apoi Liceul „Unirea" din Focșani (absolvit în 1923). A urmat Facultatea de Farmacie din București (1923-1929) și cursurile Facultății de Litere și Filozofie din București (1926-1931), unde va obține licența cu mențiunea magna cum laude.

A deținut în Focșani împreună cu tatăl său, Ioan Huzum, „Farmacia I. Huzum & Fiu“ (1931-1949). Astăzi se regăsesc obiecte din farmacia înființată de Ioan Huzum într-una din sălile Muzeului Unirii din Focșani. Virgil Huzum a luat parte la cel de-al Doilea Război Mondial (1941).

A fost căsătorit cu Maria Marta Kogălniceanu „din a patra generație a neamului Kogălnicenilor” A debutat cu versuri în Anuarul Societății de Lectură „Gr. Alexandrescu” din cursul superior al Liceului „Unirea” din Focșani. În anul 1924, debutează în ziarul Adevărul literar și artistic, iar debutul editorial în 1926 cu parodii și pastișe poetice „À la manière de ...”.  

Poezii

• À la manière de ..., Ed. Învățătorul român, Focșani, 1926;
• Bolta bizantină, Ed. Socec, București, 1929;
• Zenit, 1936;
• Mirajul sunetelor, Ed. Cartea Românească, 1973.  

  Virgil Huzum
  Date personale
  Născut	12 decembrie 1905 Inca, județul Brăila
  Decedat	7 iulie 1987 (81 de ani) Focșani
  Naționalitate	română
  Cetățenie	România
  Ocupație	poet, farmacist
  Studii	Universitatea din București
  Activitatea literară
  Specie literară	poezie

·         1988: Mihail Cruceanu (n. 13 decembrie 1887 – d. 7 iulie 1988) a fost un poet român.

S-a născut la Iași ca fiul al doctorului Mihail Cruceanu și soției sale Ecaterina (născută Petrovanu). A urmat liceul la Ploiești și Pitești, obținându-și diploma în 1906 la Liceul Saint Sava din București. Cruceanu s-a înscris la Universitatea din București, unde a luat licență în drept (1911) și literatură și filozofie (1913). Ulterior a predat la liceu la Alexandria, Craiova și București. Și-a făcut debutul poetic în Revista literară în 1904. Deși s-a asociat cu cercul lui Alexandru Macedonski, el a fost mai aproape de grupul Vieața Nouă al lui Ovid Densusianu. Primul său volum publicat a fost Spre cetatea zorilor din 1912. Între 1911 și 1913, a intervievat o serie de figuri culturale; acestea includeau Macedonski, Densusianu, Alexandru Vlahuță, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Dimitrie Anghel, Ioan A. Bassarabescu și Mihail Dragomirescu. Recenziile care au publicat opera sa includ Farul, Vieața Nouă, Sărbătoarea eroilor, Versuri și proză, Revista celorlalți, Flacăra, Adevărul literar, Îndreptar, Românul, Zorile, Revista Funda pentru Regale, Luceafărul, Viața Românească și România Literară.^[1]

Cruceanu a intrat în mișcarea muncii în 1919 și s-a alăturat Partidului Comunist Român la fondarea sa din 1921, deținând diverse funcții de conducere. Partidul a fost interzis în 1924, el fiind arestat și încarcerat cu diferite ocazii pentru activitatea sa politică. După Lovitura de stat de la 23 august 1944 și legalizarea partidului, el a continuat să fie activ în plan social și politic. Din 1950 până în 1970, a fost profesor la facultatea de limba și literatura română a Universității din București. De asemenea, a ocupat funcția de președinte la București al Societății de Științe Filologice.^[1]

Poezia simbolistă a lui Cruceanu a apărut în Altare nouă (1915), Fericirea celorlalți (1920) și Lauda vieții (1945); ultimul a avut atingeri realiste socialiste. Antologia din 1968 Versuri a reînviat un poet al cărui mediu și expresii aparțineau la începutul secolului XX. Opera de proză din 1924 Povestiri pentru tine a fost o incursiune în literatura fantastică; Perpessicius a comentat stilul său sigur și ideile unui „lirism esențial”. Memoriile sale, publicate în 1973 ca De vorbă cu trecutul, au inclus o serie originală de amintiri.  Scrieri: 

• Spre cetatea zorilor, Târgoviște, 1912
• Altare nouă, Târgu Jiu, 1915
• Fericirea celorlalți, Craiova, 1920
• Povestiri pentru tine (schiță proză fantastică), București, 1924
• Lauda vieții, București, 1945
• Poezii alese, București, 1957
• Versuri, București, 1968
• Al. Dobrogeanu-Gherea, with Fl. Tănăsescu, București, 1971
• Pălării și capete, București, 1972
• De vorbă cu trecutul, București, 1973
• Poeme alese, Craiova, 1974
• Poeme, București, 1985
• Lauda vieții, ed. F. Firan, Craiova, 1987
• Scrieri în proză, ed. C. Mohanu, București, 1987  

  Mihail Cruceanu
  Date personale
  Născut	13 decembrie 1887
  Decedat	7 iulie 1988 (100 de ani)
  Cetățenie	România
  Ocupație	poet
  Activitate
  Partid politic	Partidul Comunist Român
  Studii	Universitatea din București

·         2004 - A murit academicianul Mihail Serban, profesor de biochimie la Facultatea de Medicina Veterinara din Bucuresti (n. 1930) («Biochimia contractiei musculare», «Substante biologice active»).

·         2006: Syd Barrett, cântăreț, compozitor englez (Pink Floyd) (n. 1946). Roger Keith (Syd) Barrett (n. 6 ianuarie 1946, Cambridge, Regatul Unit – d. 7 iulie 2006, Cambridgeshire, Regatul Unit) a fost unul dintre membrii fondatori ai grupului Pink Floyd. Deși activitatea sa în muzica rock a durat relativ puțin, el este considerat unul dintre pionierii acesteia și primul artist al genului psihedelic folk. El este cel care a dat numele „Pink Floyd” grupului.

·         2008 - Ada Brumaru - muzicolog şi critic muzical - a murit. Preocupările sale muzicologice s-au orientat cu precădere către lumea teatrului liric, către perioada romantică (este autoarea cărţii "Romantismul în muzică"), dar şi către creaţia autohtonă (a realizat filmul "Enescu, la răspântie de vremi"). Ada Brumaru a fost distinsă de trei ori cu Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania, al cărei membru era. (n. 5 iulie 1930).

* 2008: Vasile Vasilache (n. 4 iulie 1926, Unțești, județul Iași, România, astăzi în raionul Ungheni, Republica Moldova – d. 8 iulie 2008^[1], Chișinău, Republica Moldova) a fost un eseist, jurnalist, nuvelist, pedagog, romancier, scenarist de film și scriitor român basarabean, cavaler^[2] al Ordinului Republicii (1996).^[3]

A debutat în 1962 cu nuvela Priveghiul mărgineanului. Este autor al unor nuvele și romane (Priveghiul mărgineanului, Povestea cu cucoșul roșu, Elegie pentru Ana-Maria, Surâsul lui Vishnu), al unor cărți pentru copii (Mama mare, profesoară de istorie), precum și al unor eseuri.

Născut la 4 iulie, satul Unțești, raionul Ungheni, ca fiu al lui Ion si al Elizabetei Vasilache, a terminat școala primară a făcut-o în satul natal. În toamna anului 1937 este admis la Liceul Național din Iași (astăzi Liceul „Mihail Sadoveanu”). În același an, din cauza taxei exagerate, tatăl Îl transfera la „Liceul de Aplicație” zis și Seminarul Pedagogic Universitar de pe lângă Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași^[5]. Odată cu anexarea Basarabiei, întrerupe studiile, întorcându-se în satul natal. În 1940 se înscrie la școala medie din Ungheni, dar o părăsește în scurt timp, predarea fiind în limba rusă. În 1941-1944 își reia studiile la același „Liceu de aplicație” din Basarabia reocupată.

Devine învățător în satul natal, iar peste puțină vreme este repartizat la școala medie din satul Cetireni. Concomitent urmează studiile la Institutul Pedagogic de doi ani Soroca, (secția fără frecvență, limba și litaratură), apoi se transferă la Institutul Pedagogic din Chișinău, facultatea de litere (fără frecvență), pe care o absolvește în 1958. În același an, prin ordinul ministrului învățământului din RSS Moldovenească, este trasferat la redacția săptămânalului „Cultura Moldovei”, în calitate de director, secția școli, unde a colaborat aproximativ cinci ani. Debutează în literatură, conferindu-i-se premiul I la un concursul republican de proză. Din acest moment profesează jurnalistica, îmbinând-o cu creația literară (proză scurtă): Aventurile celor doi verișori, Două mere țigance, Tăcerile casei aceleia.

În anii 1962-1964 urmează cursuri de scenaristică la Moscova. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1965. Activează ca redactor la revista „Nistru” (1965-1969) și ca membru al Colegiului redacțional la Studioul Moldova-Film. La Riga, în 1969, este premiat pentru scenariul documentar Eu și ceilalti.... Între 1993-1995, a fost redactor-șef al revistei „Columna”.

Scrieri

• Trișca (1961)
• Răsărise un soare în vie (1961)
• Priveghiul mărgineanului(1962)
• Ale tale două mâini (1964)
• Două mere țiganice (1964)
• Tăcerile casei aceleia (1970)
• Povestea cu cucoșul roșu (1966), (1993), (2002), (2004), (2013)
• Elegie pentru Ana-Maria (1983), (2014)
• Scrieri alese (1986)
• Mama mare, profesoară de istorie (1988)
• Navetista și pădurea (1989)
• Surâsul lui Vishnu (1993), (2004)

Vasile Vasilache
Vasile Vasilache la sfârșitul anilor 2000
Date personale
Născut	4 iulie 1926  Unțești, raionul Ungheni, Moldova
Decedat	8 iulie 2008 (82 de ani)  Chișinău, Moldova
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Cetățenie	URSS  Moldova
Etnie	români
Ocupație	scriitor jurnalist eseist pedagog romancier[*] scenarist povestitor[*]
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Note
Premii	Ordinul Republicii

* 2011: Theodore Lux Feininger, cunoscut în Statele Unite mai ales ca T. Lux Feininger (n. 11 iunie 1910,Berlin, Imperiul German^[7] – d. 7 iulie 2011, Cambridge, Massachusetts, SUA^[8]) a fost un fotograf și pictor avangardist american născut în Germania, fiu al germanei Julia Berg și al americanului Lyonel Charles Feininger, care trăia în Germania de la vârsta de 16 ani. Tatăl său, Lyonel Feininger, a fost primul profesor numit la școala Bauhaus, de către fondatorul acestuia, Walter Gropius, în 1919, la Weimar. Theodore a avut alți doi frați mai mari, printre care Andreas Feininger, ambii artiști și două surori provenite din căsătoria anterioară a tatălui său cu Clara Fürst.

La vârsta de 16 ani, Lux Feininger, cum va prefera să fie numit, a devenit student al școlii Bauhaus, care se mutase între timp de la Weimar la Dessau. A fost un talent multilateral, studiind pictura cu Josef Albers, Paul Klee și Wassily Kandinsky, cântând într-o formație de jazz a studenților și făcând parte din echipa unui teatru experimental. În calitate de fotograf și-a asumat rolul de foto-jurnalist al vieții de zi cu zi de la Bauhaus. Deși Bauhaus nu a avut un studiou fotografic până în 1929, Feininger și-a format un stil artistic datorită unui ... vecin. Stilul său fotografic a fost influențat de cel al lui László Moholy-Nagy, care era vecin cu familia Feininger, în clădirile de locuit ale cadrelor didactice, clădiri ce fuseseră designate de Walter Gropius. Destul de repede, Feininger s-a impus ca un fotograf de valoare, vânzându-și fotografiile unor periodice și ziare. În 1929, o parte din lucrările sale au fost expuse în Film und Foto.

O retrospectivă a lucrărilor sale timpurii a fost expusă în anul 1962 la Busch-Reisinger Museum din Cambridge, statul Massachusetts, iar în anul 2001, celebrul Metropolitan Museum of Art, din Manhattan, a prezentat lucrările sale într-o expoziție intitulată, Dancing on the Roof: Photography and the Bauhaus (1923-1929) - în limba română, Dansând pe acoperiș: Fotografie și Bauhaus (1923-1929).

·         2014: A murit Alfredo Di Stéfano, fotbalist și antrenor de fotbal argentiniano-spaniol (n. 1926). Alfredo Stéfano Di Stéfano Laulhé (n. 4 iulie 1926 – d. 7 iulie 2014) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal argentiniano-spaniol, considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului. El este de obicei asociat cu echipa Real Madrid, și Ferenc Puskás, și a jucat un rol crucial în cucerirea de către acest club a Cupei Campionilor Europei de cinci ori în cinci sezoane consecutive începând cu 1956. Di Stéfano a jucat pentru echipele naționale ale Argentinei, Columbiei și Spaniei, dar nu a participat la nici un campionat mondial.

·         2014: A murit Eduard Șevardnadze, general și politician georgian, al 2-lea președinte al Georgiei (n. 1928). Eduard Șevardnadze (n. 25 ianuarie 1928 — 7 iulie 2014) a fost un politician și diplomat georgian. Șevardnadze a servit în calitate de Prim Secretar al Partidului Comunist Georgian (de facto liderul Georgiei Sovietice) între 1972 și 1985, și ministru de externe al Uniunii Sovietice între 1985 și 1991, în perioada cînd la conducerea acesteia se afla Mihail Gorbaciov. După destrămarea Uniunii Sovietice, între anii 1992 și 2003 Șevardnadze a ocupat funcția de președinte al Georgiei, conducând țara în mod autoritar, și venind la putere prin înlăturarea forțată a președintelui democratic ales, Zviad Gamsahurdia. În perioada președinției sale Georgia a pierdut controlul asupra regiunilor Abhazia, Osetia de Sud și Adjaria. El a fost forțat să se retragă în 2003, ca urmare a sângeroasei Revoluții a Trandafirilor.

·         2015: A murit Angela Ciochină, interpretă de muzică ușoară (n. 1955). Angela Ciochină (n. 17 aprilie 1955, comuna Urecheni, județul Neamț – d. 7 iulie 2015[1], București) a fost o solistă vocală, compozitoare și profesoară de canto.

Sărbători 

·         În calendarul ortodox: Sf M Mc Chiriachi; Sf Cuv Toma din Maleon; Sf Mc Evanghel

• Nepal: Ziua națională - Aniversarea zilei de naștere a MS Regelui - Gyanendra (1946)
• Insulele Solomon: Ziua națională - Aniversarea proclamării independenței (1978)
• Japonia: Tanabata, sărbătoarea stelelor

VA URMA