MATERIALELE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 18 IULIE 2020
PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR; SFATURI UTILE
ARTE 18 Iulie
INVITAȚIE LA OPERĂ 18 Iulie
INVITAȚIE LA OPERĂ 18 Iulie
La Traviata
MUZICĂ 18 Iulie
Baroque Music Collection - VIOLIN, VIOLA & CELLO - Vivaldi, Telemann, Corelli, Mozart, Sibelius
The Best Beautiful English Love Songs Collection - Greatest Old Saxophone Love Songs Of All Time
Hummel: Complete Piano Trios
Stairway To The Stars - Ext 1-Hr Ultra-Romantic HD Beautiful Music Video Album! #ProfHowdy
ХИТЫ 2020 ✬ Лучшие русские песни 2020 года ✬ Лучшая русская музыка 2020 года
POEZIE 18 Iulie
Francesco Petrarca, poet
Biografie Francesco Petrarca
Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo - d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) a fost un scriitor, poet şi umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanţi poeţi lirici ai literaturii italiene. În special forma perfectă a sonetelor sale s-a impus şi în afara spaţiului de limbă italiană, influenţând lirica europeană ("Il Petrarchismo"). Pe lângă cunoaşterea profundă a autorilor clasici şi a limbii latine, operele sale scrise în "volgare" au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Prin convingerea sa asupra strânsei legături între cultura clasică şi învăţătura creştină, Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reuneşte aceste două ideale. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renaşterii.
Francesco Petrarca s-a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa, în apropiere de Arezzo, fiu al notarului Pietro di ser Parenzo (supranumit Petracco, guelf alb, prieten cu Dante, exilat din Florenţa din motive politice). După copilăria petrecută în Toscana, în 1311 familia se mută la Carpentras, în Franţa, aproape de oraşul Avignon, unde Petracco spera să obţină o slujbă la curtea papală, care îşi avea în acel timp sediul în Avignon. Deşi avea inclinaţii literare, manifestate precoce în studiul autorilor clasici şi în compuneri ocazionale, Francesco este trimis mai întâi la Montpellier, apoi la Bologna, pentru a studia Dreptul civil. După moartea tatălui, Petrarca se întoarce la Avignon, unde întră în serviciul Bisericii.
Versuri
Africa (1338-1340), poemă eroică referitoare la al doilea război punic, avându-l ca erou pe Scipio Africanul.
Carmen bucolicum (1346-1357), cuprinde 12 egloghe inspirate din Virgiliu, pe teme de dragoste, politică şi morală.
Epistolae metricae (1333-1361), cuprind 66 de scrisori în hexametri, relatând evenimente politice şi literare, unele din viaţa autorului.
Proză
De viris illustribus (1337), biografii ale unor personalităţi romane.
Rerum memorandum (1350), culegere de povestiri bazate pe date din istorie cu scop moralizator.
Secretum meum sau De contemptu mundi (1342-1343) este un dialog imaginar între poet şi Sfântul Augustin pe tema "Adevărului", în care Petrarca îşi mărturiseşte cele mai intime sentimente.
De vita solitaria (1346-1356) descrie avantagiile solitudinii.
De otio religiosorum (1346-1356) (otium = liniştea spirituală), conţine principii asupra vieţii monahale.
Invectivae in medicum quemquam (1355) consacrată criticii medicinii practicate în acea vreme. Apără poezia în contrast cu ştiinţele şi mecanica.
Epistolae (printre care "Le Familiari", 1349-1366 şi "Le Senili", 1361-1374 sunt adresate prietenului său Francesco Nelli Simonide). Sunt scrisori dedicate publicaţiei, cu intenţii literare sau morale.
Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo - d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) a fost un scriitor, poet şi umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanţi poeţi lirici ai literaturii italiene. În special forma perfectă a sonetelor sale s-a impus şi în afara spaţiului de limbă italiană, influenţând lirica europeană ("Il Petrarchismo"). Pe lângă cunoaşterea profundă a autorilor clasici şi a limbii latine, operele sale scrise în "volgare" au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Prin convingerea sa asupra strânsei legături între cultura clasică şi învăţătura creştină, Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reuneşte aceste două ideale. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renaşterii.
Francesco Petrarca s-a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa, în apropiere de Arezzo, fiu al notarului Pietro di ser Parenzo (supranumit Petracco, guelf alb, prieten cu Dante, exilat din Florenţa din motive politice). După copilăria petrecută în Toscana, în 1311 familia se mută la Carpentras, în Franţa, aproape de oraşul Avignon, unde Petracco spera să obţină o slujbă la curtea papală, care îşi avea în acel timp sediul în Avignon. Deşi avea inclinaţii literare, manifestate precoce în studiul autorilor clasici şi în compuneri ocazionale, Francesco este trimis mai întâi la Montpellier, apoi la Bologna, pentru a studia Dreptul civil. După moartea tatălui, Petrarca se întoarce la Avignon, unde întră în serviciul Bisericii.
Versuri
Africa (1338-1340), poemă eroică referitoare la al doilea război punic, avându-l ca erou pe Scipio Africanul.
Carmen bucolicum (1346-1357), cuprinde 12 egloghe inspirate din Virgiliu, pe teme de dragoste, politică şi morală.
Epistolae metricae (1333-1361), cuprind 66 de scrisori în hexametri, relatând evenimente politice şi literare, unele din viaţa autorului.
Proză
De viris illustribus (1337), biografii ale unor personalităţi romane.
Rerum memorandum (1350), culegere de povestiri bazate pe date din istorie cu scop moralizator.
Secretum meum sau De contemptu mundi (1342-1343) este un dialog imaginar între poet şi Sfântul Augustin pe tema "Adevărului", în care Petrarca îşi mărturiseşte cele mai intime sentimente.
De vita solitaria (1346-1356) descrie avantagiile solitudinii.
De otio religiosorum (1346-1356) (otium = liniştea spirituală), conţine principii asupra vieţii monahale.
Invectivae in medicum quemquam (1355) consacrată criticii medicinii practicate în acea vreme. Apără poezia în contrast cu ştiinţele şi mecanica.
Epistolae (printre care "Le Familiari", 1349-1366 şi "Le Senili", 1361-1374 sunt adresate prietenului său Francesco Nelli Simonide). Sunt scrisori dedicate publicaţiei, cu intenţii literare sau morale.
Privirea Mea Se-ntoarce Acum La Anii-acei
Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor;
Şi-au stins şi focu-n care eu, îngheţat, arsei;
Şi-au dat sfârşit odihnei de zabteri şi de dor;
Şi-au frânt credinţa-n visuri de dragoste deşarte;
Şi-au sfâşiat în două drag bunul vieţii mele:
În ţărnă zace trupul – virtutea-n cer, departe;
Şi mi-au răpit şi rodul atâtor chinuri grele!
Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt şi stingher,
Că pizmuiesc şi omul cel mai sărac sub cer:
Mi-i jale şi mi-i groază de mine însumi, iată!
Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare!
Ah, zi de-a pururi dulce şi crudă totodată -
Cum m-aţi adus în astă înjositoare stare!
In Vis Mi-e Fericirea Si Lenevesc Usor
În vis mi-e fericirea şi lenevesc uşor;
Pe-aripi de vânt, o lume de umbre eu cutreier;
Pe-o mare fără ţărmuri şi fund încerc să treier;
Fac din nisip palate şi scriu în vânt de zor.
Cum mi-aţintesc privirea la soare iar şi iar,
Lumina lui cea vie îmi ia vederea toată;
Iar pe-o mârţoagă şchioapă, beteagă şi înceată
Pornesc la vânătoare să prind un cerb sprinţar.
Şi orb cum sunt, de goana cea vană ostenit,
Pierzania m-ajunge, căci o dorii mereu.
Scăparea mi-e-n iubire, la Ea sau poate-n moarte.
Ani douăzeci de-a rândul (ce chin făr' de sfârşit!)
Doar de dureri şi lacrimi şi-oftaturi avui parte:
Sub stea nefericită crescu amorul meu!
Amor M-a Pus Ca Tinta Demult Sagetii Sale
Amor m-a pus ca ţintă de mult săgeţii sale;
Şi-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; şi sunt
Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt...
Şi în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale.
Din ochii-ţi lovitura porni ucigătoare,
Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Şi numai de la tine purced vânt, soare, foc,
Cari m-au adus în astă nefericită stare.
Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata;
Dorinţa – foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Să-mi ia vederea, să mă aprindă şi străpungă.
Iar îngerescul cântec şi dulcile-ţi cuvinte
Cu gingaşul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vântul fără milă ce viaţa mi-o alungă.
Mircea Micu, poet, prozator și dramaturg român
Biografie Mircea Micu
Micu Mircea s-a născut la 31 ianuarie 1937 în comuna Vârşand, judeţul Arad, pe graniţa cu Ungaria. Tatăl a fost ofiţer de Jandarmi, mort în timpul războiului, mama casnică. A copilărit şi şi-a făcut şcoala primară în satul vecin, Grăniceri, la un unchi al său după mamă. Având în familie doi intelectuali, crescuţi în spiritul Şcolii Ardelene, beneficiază de lecturi literare so-lide. În 1950, se mută la Arad, urmează un an cursu-rile Liceului „Moise Nicoară“, după care se înscrie la Şcoala Pedagogică de Învăţători. După absolvire, frecventează cursurile Facultăţii de Filologie, vreme de trei ani. Se angajează în învăţământ, la Şiria (satul lui Slavici), predând ca profesor su-plinitor. Îşi dă definitivatul în Surdo-pedagogie. Ocupă, rând pe rând, postul de redactor la Staţia locală de radio, redactor la ziarul local din Arad.
În 1965, vine în Bucureşti şi este angajat la Uniunea Scriitorilor, unde a ocupat diverse funcţii administrative, până în 1989. A lucrat şi la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, editând o serie de almanahuri literare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1970. După 1989, conduce revista săptămânală „Viaţa Capitalei“, apoi este inspector-şef la Direcţia de cultură a Capitalei şi, din 1992, director al cotidianului „Cronica Română“. Debutează în 1968 cu volumul „Nopţile risipitorului“, după care publică alte cărţi de poezie – „Teama de oglinzi“ (1970), „Vânătoare de seară“ (1971), „Murind pentru prima oară“ (1972), „Poeme pentru mama“ (1973), „Cu inima în palmă“ (1974). Este şi autor al mai multor volume de parodii: „Dracul verde“, „Parodii de la A la Z“, „Cetiţi-le ziua“, fiind considerat printre cei mai buni parodişti, alături de Topârceanu şi Marin Sorescu.
A scris şi numeroase cărţi de proză, iar cu romanul „Patima“, apărut în 1972, se afirmă ca un pozator redutabil în buna tradiţie a Şcolii ardelene, fiind comparat cu Slavici, Agârbiceanu, Titus Popovici. Criticul Nicolae Manolescu îi consacră o cronică laudativă, romanul fiind apreciat drept cea mai bună carte de proză a anului. Volumul doi al romanului apare în 1975, împreună cu primul său titlu „Semnul şarpelui“. Alte cărţi de proză: „Secretul doamnei de zăpadă“ (1976), „Singur în Mongolia“ (1989), precum şi seria de „Întâmplări cu scriitori“, trei volume, un fel de istorie literară, amuzantă, ai căror eroi sunt scriitori din epocă. Eseuri şi portrete, profiluri, sunt prezente în volumul „Miere şi fum“ (1989). După romanul „Patima“, regizorul Mircea Veroiu a ecranizat un film „Semnul şarpelui“. În 1978, debutează în dramaturgie cu piesa „Avram Iancu“, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Cluj.
După revoluţie, Mircea Micu publică mai rar şi este prezent în presa scrisă cu numeroase articole şi eseuri pe care nu le-a reunit într-un volum. Dintre volumele apărute după anii ‘90, amintim „Viaţa în pijama“ (1999), „Singur în Mongolia“ (1991) – proză – „Poeme pentru mama“ (2000), „Ascuns în lacrimă“ (2002), ambele de poezie, şi un original „Dicţionar sentimental de poezie“, volumul I, apărut în 2002, care conţine o altă serie de portrete. Este autorul mai multor scenarii radiofonice, iar pentru cărţile de poezie, proză şi dramaturgie a fost laureat cu Premii ale Uniunii Scriitorilor. Este laureat al Premiului de excelenţă al Academiei Române. A tradus din lirica universală şi a colaborat constant la aproape toate revistele literare ale vremii. La revista „Luceafărul“, spre exemplu, a avut o rubrică intitulată „Rememorări“, pe care a susţinut-o până în 1989, vreme de 20 de ani. Romanul „Patima“ a fost tradus în limbile poloneză şi rusă. În anul 2003, apare cartea de rememorări literare „Întâmplări vesele cu scriitori trişti“, o radiografie amuzantă, dar şi plină de veridicitate despre viaţa scriitorilor din deceniul şapte şi opt. Despre Mircea Micu s-a scris mult. Critici ca Mihai Ungheanu, Marian Popa, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Laurenţiu Ulici l-au apreciat drept un scriitor complet, în sensul că a practicat toate genurile literare cu succes.
Volumele sale, tipărite înainte de revoluţie, precum şi cele de după, au cunoscut o largă audienţă în rândul cititorilor, apărând într-un tiraj de peste un million de exemplare.
În ultimii ani, Mircea Micu a colaborat şi la posturile de televiziune, rea-lizând emisiunile „Cafeneaua literară“ şi „Ateneul artelor“.
Premii literare:
– Poezie: „Poeme pentru mama“ – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, 1979;
– Proză: Romanul „Patima“ – Asociaţia Scrii-torilor Bucureşti, 1980;
– Teatru: „Avram Iancu“ – Asociaţia Scriitori-lor Bucureşti, 1978;
– Premiul Naţional al Ministerului Culturii şi Cultelor, 2003.
Micu Mircea s-a născut la 31 ianuarie 1937 în comuna Vârşand, judeţul Arad, pe graniţa cu Ungaria. Tatăl a fost ofiţer de Jandarmi, mort în timpul războiului, mama casnică. A copilărit şi şi-a făcut şcoala primară în satul vecin, Grăniceri, la un unchi al său după mamă. Având în familie doi intelectuali, crescuţi în spiritul Şcolii Ardelene, beneficiază de lecturi literare so-lide. În 1950, se mută la Arad, urmează un an cursu-rile Liceului „Moise Nicoară“, după care se înscrie la Şcoala Pedagogică de Învăţători. După absolvire, frecventează cursurile Facultăţii de Filologie, vreme de trei ani. Se angajează în învăţământ, la Şiria (satul lui Slavici), predând ca profesor su-plinitor. Îşi dă definitivatul în Surdo-pedagogie. Ocupă, rând pe rând, postul de redactor la Staţia locală de radio, redactor la ziarul local din Arad.
În 1965, vine în Bucureşti şi este angajat la Uniunea Scriitorilor, unde a ocupat diverse funcţii administrative, până în 1989. A lucrat şi la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, editând o serie de almanahuri literare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1970. După 1989, conduce revista săptămânală „Viaţa Capitalei“, apoi este inspector-şef la Direcţia de cultură a Capitalei şi, din 1992, director al cotidianului „Cronica Română“. Debutează în 1968 cu volumul „Nopţile risipitorului“, după care publică alte cărţi de poezie – „Teama de oglinzi“ (1970), „Vânătoare de seară“ (1971), „Murind pentru prima oară“ (1972), „Poeme pentru mama“ (1973), „Cu inima în palmă“ (1974). Este şi autor al mai multor volume de parodii: „Dracul verde“, „Parodii de la A la Z“, „Cetiţi-le ziua“, fiind considerat printre cei mai buni parodişti, alături de Topârceanu şi Marin Sorescu.
A scris şi numeroase cărţi de proză, iar cu romanul „Patima“, apărut în 1972, se afirmă ca un pozator redutabil în buna tradiţie a Şcolii ardelene, fiind comparat cu Slavici, Agârbiceanu, Titus Popovici. Criticul Nicolae Manolescu îi consacră o cronică laudativă, romanul fiind apreciat drept cea mai bună carte de proză a anului. Volumul doi al romanului apare în 1975, împreună cu primul său titlu „Semnul şarpelui“. Alte cărţi de proză: „Secretul doamnei de zăpadă“ (1976), „Singur în Mongolia“ (1989), precum şi seria de „Întâmplări cu scriitori“, trei volume, un fel de istorie literară, amuzantă, ai căror eroi sunt scriitori din epocă. Eseuri şi portrete, profiluri, sunt prezente în volumul „Miere şi fum“ (1989). După romanul „Patima“, regizorul Mircea Veroiu a ecranizat un film „Semnul şarpelui“. În 1978, debutează în dramaturgie cu piesa „Avram Iancu“, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Cluj.
După revoluţie, Mircea Micu publică mai rar şi este prezent în presa scrisă cu numeroase articole şi eseuri pe care nu le-a reunit într-un volum. Dintre volumele apărute după anii ‘90, amintim „Viaţa în pijama“ (1999), „Singur în Mongolia“ (1991) – proză – „Poeme pentru mama“ (2000), „Ascuns în lacrimă“ (2002), ambele de poezie, şi un original „Dicţionar sentimental de poezie“, volumul I, apărut în 2002, care conţine o altă serie de portrete. Este autorul mai multor scenarii radiofonice, iar pentru cărţile de poezie, proză şi dramaturgie a fost laureat cu Premii ale Uniunii Scriitorilor. Este laureat al Premiului de excelenţă al Academiei Române. A tradus din lirica universală şi a colaborat constant la aproape toate revistele literare ale vremii. La revista „Luceafărul“, spre exemplu, a avut o rubrică intitulată „Rememorări“, pe care a susţinut-o până în 1989, vreme de 20 de ani. Romanul „Patima“ a fost tradus în limbile poloneză şi rusă. În anul 2003, apare cartea de rememorări literare „Întâmplări vesele cu scriitori trişti“, o radiografie amuzantă, dar şi plină de veridicitate despre viaţa scriitorilor din deceniul şapte şi opt. Despre Mircea Micu s-a scris mult. Critici ca Mihai Ungheanu, Marian Popa, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Laurenţiu Ulici l-au apreciat drept un scriitor complet, în sensul că a practicat toate genurile literare cu succes.
Volumele sale, tipărite înainte de revoluţie, precum şi cele de după, au cunoscut o largă audienţă în rândul cititorilor, apărând într-un tiraj de peste un million de exemplare.
În ultimii ani, Mircea Micu a colaborat şi la posturile de televiziune, rea-lizând emisiunile „Cafeneaua literară“ şi „Ateneul artelor“.
Premii literare:
– Poezie: „Poeme pentru mama“ – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, 1979;
– Proză: Romanul „Patima“ – Asociaţia Scrii-torilor Bucureşti, 1980;
– Teatru: „Avram Iancu“ – Asociaţia Scriitori-lor Bucureşti, 1978;
– Premiul Naţional al Ministerului Culturii şi Cultelor, 2003.
Un vis
Azi noapte am visat un mag ciudat
Cu fata de efigie straveche
In purpura , intreg, invesmantat
Si cu cercel de aur la ureche.
Parea batran si ostenit de drum,
Un praf lunar ii desluseam sub pleoape
Si mirosea a nu stiu ce parfum
Cand a venit , de mine, mai aproape.
Il mai vazusem undeva, candva,
La fel de trist si coborat in sine
Fixandu-ma c-un ochi ce se zbatea
Intre lumina si intunecime.
S-a asezat alaturea tacand
Mscand matanii albe intre deste.
Si m-am trezit si m-a vazut plonjand
Eliberat, in ochii lui de peste.
Acasa
Aud zapezi indepartand
Aroma frunzei fara nume
Acum, cand tremura de vant
Aripa berzelor prin lume.
Culori topite-n zari de var
Invata-n taina sa dispara
Si pentru veci pierdute-mi par
In stralucirea funerara.
Si trec pe langa mine nori
In alba lor devalmasie,
Purtati pe aripi de condori
Spre locurile din pruncie.
Priveste, muma, astrul greu
Al noptii ce ilumineaza
Cu raze reci, destinul meu
Suit in cerul de amiaza.
Clipa tarzie
Aud sunand departe-n munti
Plansetul lupilor carunti.
Batrane mori de apa cresc
In somnul meu copilaresc.
Pe degetul de mijloc port
Inelul vechi al unui mort.
Mi-e dor de-un ied, de-un manz nebun
Pe campuri desenat cu fum.
Dintr-un copac mi-as face-n somn
O aspra mantie de domn.
Eu numai noaptea stau si cant
C-un deget retezat de vant.
Evgheni Evtusenko
Biografie Evgheni Evtusenko
Evgheni Aleksandrovici Evtuşenko (în rusă: Евге́ний Алекса́ндрович Евтуше́нко) (n. 18 iulie 1833) a fost poet rus. Reprezentant de seamă al "dezgheţului" după moartea lui Stalin, a fost una dintre primele voci umaniste care s-au făcut auzite în spaţiul comunist-totalitarist sovietic, ca apărătoare a libertăţii individuale.
Opera
1952: Cercetaşii viitorului ("Разведчики грядущего");
1956: Şoseaua entuziaştilor ("Шоссе Энтузиастов");
1957: Mormintele partizanilor;
1970: Universitatea din Kazan ("Казанский университет");
1982: Mama şi bomba cu neutroni ("Мама и нейтронная бомба").
Evgheni Aleksandrovici Evtuşenko (în rusă: Евге́ний Алекса́ндрович Евтуше́нко) (n. 18 iulie 1833) a fost poet rus. Reprezentant de seamă al "dezgheţului" după moartea lui Stalin, a fost una dintre primele voci umaniste care s-au făcut auzite în spaţiul comunist-totalitarist sovietic, ca apărătoare a libertăţii individuale.
Opera
1952: Cercetaşii viitorului ("Разведчики грядущего");
1956: Şoseaua entuziaştilor ("Шоссе Энтузиастов");
1957: Mormintele partizanilor;
1970: Universitatea din Kazan ("Казанский университет");
1982: Mama şi bomba cu neutroni ("Мама и нейтронная бомба").
Iubire
Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.
Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.
Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.
Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!
Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.
Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus.
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.
Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.
Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.
Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!
Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.
Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus.
Monologul puiului de vulpe
Albastru sunt, în ferma cenuşie,
Şi, pentru asta, bun de abator.
În cuşcă de metal ţinut, vai mie,
Nu-s împăcat că trebuie să mor.
M-aş jupui de viu, să scap de-această
Nobleţe grea. Aş năpârli pe loc.
Dar albăstriul meu, ca o năpastă
Triumfă-n blana mea fără noroc.
Năpraznic urlu şi mă iau la trântă
Cu cerul, trâmbiţând spre stele reci,
Ca să implor ori libertatea sfântă,
Ori blana năpârlită-n veci de veci.
Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
Dar cum ar mai urla şi el, sărmanul,
Numai o clipă-n locul meu de-l pun.
Mă zvârcolesc şi sar bezmetic, însă
Nu-i chip să scap şi nici să crăp de tot.
Dachau-l meu natal, cu plasa strânsă
Mă ţine sclav, să evadez nu pot.
Doar când deschisă uşa mi-o uitară,
După un prânz cu peşte împuţit,
Fără să vreau m-am repezit afară
Şi-n hău stelar deodată m-am trezit.
Călăuzit de vii oglinzi lunare,
Am înţeles, în zborul meu stingher
Că cerul nu-i şi el o cuşcă mare,
Cum îl vedeam din cuşca mea de fier.
Eram eu însumi, flecărind sub astre
Cu pomii legănaţi de-un vis polar.
Zăpada lor, cu irizări albastre
Nu cunoştea cumplitul meu coşmar.
Dar singur şi-ntristat mi-am plâns de milă
Înţelegând, de viscole bătut,
Că libertatea asta-i prea fragilă
Atunci când în robie te-ai născut.
Mereu captiv, am înţeles cu groază
Că după fermă plâng şi c-o iubesc,
Că-n cuşcă, sub a gratiilor pază,
Mi-i patria- ţinutul meu ceresc!
Întors astfel la lumea cenuşie,
În cuşca mea, învins şi resemnat,
Strivit de mult prea grea vinovăţie,
Eu, dragostea în ură mi-am schimbat.
Dar mari prefaceri se petrec la cârmă,
Şi-aici la fermă! Căci dacă-ntr-un sac
Ne sugrumau cânva, azi doar c-o sârmă
Electrică- ne vin urgent de hac.
Duios, lapona mea cu două feţe
Mă mângâie pe cap, pe gât, pe stern...
Ce mână moale! Doamne, ce blândeţe!
Da-n ochii ei de înger, ce infern!
Mă va salva de boli şi, din tot locul,
Mereu de hrană îmi va face rost,
Dar într-o zi, când va veni sorocul...
Trădarea e în fişa ei de post.
C-o sârmă îmi va arde-atunci ficaţii
Şi va scânci, cu vagi păreri de rău:
"Fiţi mai umani cu noi, salariaţii,
Şi angajaţi, la fermă, şi-un călău!"
Ca bunii mei m-aş vrea, fără prihană,
Dar m-am născut captiv, în vremuri noi,
Şi-s devotat acelui ce-mi dă hrană,
Mă mângâie şi mă ucide-apoi.
(1967, Rostov-pe-Don)
Şi, pentru asta, bun de abator.
În cuşcă de metal ţinut, vai mie,
Nu-s împăcat că trebuie să mor.
M-aş jupui de viu, să scap de-această
Nobleţe grea. Aş năpârli pe loc.
Dar albăstriul meu, ca o năpastă
Triumfă-n blana mea fără noroc.
Năpraznic urlu şi mă iau la trântă
Cu cerul, trâmbiţând spre stele reci,
Ca să implor ori libertatea sfântă,
Ori blana năpârlită-n veci de veci.
Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul,
M-a imprimat cum urlu. Ce nebun!
Dar cum ar mai urla şi el, sărmanul,
Numai o clipă-n locul meu de-l pun.
Mă zvârcolesc şi sar bezmetic, însă
Nu-i chip să scap şi nici să crăp de tot.
Dachau-l meu natal, cu plasa strânsă
Mă ţine sclav, să evadez nu pot.
Doar când deschisă uşa mi-o uitară,
După un prânz cu peşte împuţit,
Fără să vreau m-am repezit afară
Şi-n hău stelar deodată m-am trezit.
Călăuzit de vii oglinzi lunare,
Am înţeles, în zborul meu stingher
Că cerul nu-i şi el o cuşcă mare,
Cum îl vedeam din cuşca mea de fier.
Eram eu însumi, flecărind sub astre
Cu pomii legănaţi de-un vis polar.
Zăpada lor, cu irizări albastre
Nu cunoştea cumplitul meu coşmar.
Dar singur şi-ntristat mi-am plâns de milă
Înţelegând, de viscole bătut,
Că libertatea asta-i prea fragilă
Atunci când în robie te-ai născut.
Mereu captiv, am înţeles cu groază
Că după fermă plâng şi c-o iubesc,
Că-n cuşcă, sub a gratiilor pază,
Mi-i patria- ţinutul meu ceresc!
Întors astfel la lumea cenuşie,
În cuşca mea, învins şi resemnat,
Strivit de mult prea grea vinovăţie,
Eu, dragostea în ură mi-am schimbat.
Dar mari prefaceri se petrec la cârmă,
Şi-aici la fermă! Căci dacă-ntr-un sac
Ne sugrumau cânva, azi doar c-o sârmă
Electrică- ne vin urgent de hac.
Duios, lapona mea cu două feţe
Mă mângâie pe cap, pe gât, pe stern...
Ce mână moale! Doamne, ce blândeţe!
Da-n ochii ei de înger, ce infern!
Mă va salva de boli şi, din tot locul,
Mereu de hrană îmi va face rost,
Dar într-o zi, când va veni sorocul...
Trădarea e în fişa ei de post.
C-o sârmă îmi va arde-atunci ficaţii
Şi va scânci, cu vagi păreri de rău:
"Fiţi mai umani cu noi, salariaţii,
Şi angajaţi, la fermă, şi-un călău!"
Ca bunii mei m-aş vrea, fără prihană,
Dar m-am născut captiv, în vremuri noi,
Şi-s devotat acelui ce-mi dă hrană,
Mă mângâie şi mă ucide-apoi.
(1967, Rostov-pe-Don)
Invidie
Îl invidiez
Şi incă nimănuia
N-am divulgat secretu-acesta grav.
Ştiu,
undeva un baieţaş există,
pe care eu îl invidiez grozav.
Îl invidiez,
la trântă cum zvâcneşte, -
eu n-am fost aşa simplu; şi voinic
Îl invidiez
în râs cum izbucneşte, -
eu nu am râs aşa cand am fost mic.
De julituri şi de cucuie plin e, -
eu - pieptănat frumos şi-aveam cărare.
Pasajele
sărite-n cărţi de mine,
el nu le sare.
E şi-aici mai tare
Va fi de-o cinste fără de cruţare,
pentru-adevăr şi bine va lupta.
Unde-azvârleam condeiul :
" Nu, nu face..."
Va spune : " Face ! "
şi-l va apăsa.
Când nodul nu-l descurcă
-l taie-n zece,
eu nici nu-l tai,
şi nici nu-l descâlcesc
Când el iubeşte
dragostea nu-i trece,
eu, ce mi-e drag, din nou nu mai iubesc
Invidia-mi voi ascunde.
Voi surâde.
Mă voi preface că-s aşa, nătâng :
" Doar trebuie şi unul să surâdă,
Atunci când alţii ori lovesc ori plâng..."
Dar orişicât un glas adânc insistă :
Tu cu destinul tău,
el cu-al său..."
Nu pot uita : Un băieţaş există
şi el va fi mai mult decât sunt eu.
Şi incă nimănuia
N-am divulgat secretu-acesta grav.
Ştiu,
undeva un baieţaş există,
pe care eu îl invidiez grozav.
Îl invidiez,
la trântă cum zvâcneşte, -
eu n-am fost aşa simplu; şi voinic
Îl invidiez
în râs cum izbucneşte, -
eu nu am râs aşa cand am fost mic.
De julituri şi de cucuie plin e, -
eu - pieptănat frumos şi-aveam cărare.
Pasajele
sărite-n cărţi de mine,
el nu le sare.
E şi-aici mai tare
Va fi de-o cinste fără de cruţare,
pentru-adevăr şi bine va lupta.
Unde-azvârleam condeiul :
" Nu, nu face..."
Va spune : " Face ! "
şi-l va apăsa.
Când nodul nu-l descurcă
-l taie-n zece,
eu nici nu-l tai,
şi nici nu-l descâlcesc
Când el iubeşte
dragostea nu-i trece,
eu, ce mi-e drag, din nou nu mai iubesc
Invidia-mi voi ascunde.
Voi surâde.
Mă voi preface că-s aşa, nătâng :
" Doar trebuie şi unul să surâdă,
Atunci când alţii ori lovesc ori plâng..."
Dar orişicât un glas adânc insistă :
Tu cu destinul tău,
el cu-al său..."
Nu pot uita : Un băieţaş există
şi el va fi mai mult decât sunt eu.
TEATRU/FILM 18 Iulie
Cu Florin Piersic Jr, actor, regizor, scenarist, producator roman
Biografie Florin Piersic jr.
Actor, regizor, scenarist si producator, este fiul Tatianei Iekel (Teatrul Mic) si al celebrului actor Florin Piersic (Teatrul National). S-a nascut in Bucuresti, pe 18. 07.1968, si a avut o copilarie fericita petrecuta alaturi de mama si tatal sau, in culisele teatrului.
Dupa o relatie timp de 4 ani cu actrita Dorina Chiriac - cu care are o fetita, Sonia - se desparte de aceasta, dar isi creste copilul impreuna cu Chiriac.
Tot impreuna au realizat Fix Alert, un proiect independent care a angrenat un număr mic de actori, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Principalul merit al filmului il constituie suita de recitaluri ale acestor actori, punându-l pe fiecare dintre ei în lumina reflectorului și dându-le astfel șansa unui tete-a-tete cu spectatorul.
Rebel, netimorat de prestigiul actoricesc al tatalui, este considerat sincer, direct si fara inhibitii.
In iulie 2009 se lanseaza la editura Humanitas volumul de eseuri si povestiri intitulat "Opere Cumplite".
Dupa o relatie timp de 4 ani cu actrita Dorina Chiriac - cu care are o fetita, Sonia - se desparte de aceasta, dar isi creste copilul impreuna cu Chiriac.
Tot impreuna au realizat Fix Alert, un proiect independent care a angrenat un număr mic de actori, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți. Principalul merit al filmului il constituie suita de recitaluri ale acestor actori, punându-l pe fiecare dintre ei în lumina reflectorului și dându-le astfel șansa unui tete-a-tete cu spectatorul.
Rebel, netimorat de prestigiul actoricesc al tatalui, este considerat sincer, direct si fara inhibitii.
In iulie 2009 se lanseaza la editura Humanitas volumul de eseuri si povestiri intitulat "Opere Cumplite".
Tot in 2009 apare in rol principal in filmul Calatoria lui Gruber.
· Comrade Detective / Tovarășul milițian (2017) - Gregor Anghel Trailer
· Moon Hotel Kabul (2017) - Ivan Semciuc
· End of a Gun (2016) - Gage
· End of a Gun (2016) - Gage
· Escape VR (2016) - dr. Ivan
· Killing Salazar / Pe urmele lui Salazar (2016) - Salazar
· [Nothing] about Love (2016) - Gabi
· Omega Rose (2015)
· Killing Time (2012) - asasin #2 Trailer
· Websitestory (2010) Trailer
· Călătoria lui Gruber (2009) - Curzio Malaparte Trailer
· Contra timp 2 (2009) - Corsicanul
· Town Creek (2009) - Meth Freak
· Bani (2008)
· Dubla personalitate (2008) - producator Trailer
· Nașterea unei capodopere (2008) - producator de filme porno Trailer
· Youth Without Youth / Tinerețe fără tinerețe (2007) - Dr. Gavrila Trailer
· La urgență (2006)
· Eminescu versus Eminem (2005)
· Fix alert (2005)
· Project W (2005)
· Călătorie de vis (2004) - Tudor Popescu
· 18:36 (2003)
· Donau, Duna, Dunaj, Dunav, Dunarea / Dunarea (2003) - Mircea Trailer
· Callas Forever (2002) - jurnalist Trailer
· Ce lume veselă... (2002) - Dan
Piersic jr
Piersic jr
Prea multa minte strica - Alexander Griboyedov
Îți distrug hainele: 10 greșeli frecvente in procesul de spalare | Eu stiu TV
Tine in casa aceste 5 obiecte care atrag prosperitatea | Eu stiu TV
GÂNDURI PESTE TIMP 18 Iulie
Regina Maria
"Caracterul este destin"
Alteta sa principesa Maria, nascuta Marie Alexandra Victoria, s-a nascut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, in Marea Britanie, fiind fiica principelui Alfred al Marii Britanii, principe de Saxa-Cobur-Gotha si duce de Edinburg, si a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. De asemenea, era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii.
Regina Maria s-a logodit la 16 ani cu printul Ferdinand de Hohenzollern, mostenitor al tronului Romaniei, iar casatoria a avut loc la 29 decembrie 1892. La scurt timp dupa venirea in Romania, calitatile sale o transforma intr-o figura publica binecunoscuta si iubita. A fost supranumita de popor “Mama Regina”, “Mama ranitilor”, “Regina soldat”, datorita actiunilor sale din perioada Primului Razboi Mondial, cand a ajutat soldatii aflati in spitalele de pe front. De asemenea si-a legat numele de viata culturala si artistica din Romania acelor ani. Maria a devenit regina in 1914, dupa care a inceput o serie de turnee internationale prin care promova interesele Romaniei, cel mai cunoscut fiind cel din Statele Unite ale Americii, din 1926. Desi rolul femeilor in politica, in acea perioada, era cel putin redus (ca sa folosim un eufemism), Regina Maria a fost sfatuitorul cel mai apropiat al Regelui Ferdinand, pana la decesul acestuia in 1927. In momentul in care fiul sau Carol a mostenit tronul, acesta a izolat-o complet de viata publica. Regina Maria fost mama a sase copii: principele Carol, principesele Elisabeta si Marioara, principele Nicolae, principesa Ileana si principele Mircea. Regina Maria a fost legata sufleteste de doua locuri: Balcic si Bran, locuri carora le-a imprimat o amprenta ce se poate vedea si astazi. "Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, inima mea", spunea Regina Maria. Se spune ca Balcicul l-a descoperit cu ajutorul lui Alexandru Satmari, care a insistat ca Regina sa mearga in acea zona in 1924. Un an mai tarziu avea sa inceapa constructia domeniului de la Balcic. An de an domeniul a fost infrumusetat cu constructii si celebrele gradini. Datorita Reginei, in acea perioada Balcicul va cunoaste un avant urbanistic. Primaria improprietareste artistii care veneau vara si pictau aici, iar acestia incep a-si construi case. Regina era iubita in Balcic. I se spunea Sultana, vila sa aduce cu constructiile musulmane, avind un turn precum un minaret. Obisnuia sa se plimbe prin oras si sa imparta BANI  familiilor nevoiase.Usor-usor, poate si din cauza izolarii la care o supusese Carol, Balcicul devine locul sau de refugiu. De aceea, in 1933 cand isi intocmeste testamentul, Regina Maria cere ca dupa moartea sa inima sa ii fie depusa in micuta capela pe care o construise pe malul marii: Stella Maris, iar corpul sa ii fie ingropat la Curtea de Arges, alaturi de ceilalti membri ai Familiei Regale. Trei ani mai tarziu, in 1936, Regina se imbolnaveste. Moare la Sinaia, la 18 iulie 1938, in varsta de 62 de ani.
Dupa ce Bulgaria redobadeste Cadrilaterul, in 1940, inima Reginei Maria a fost luata din Balcic si dusa in Bran, celalalt loc la care Regina tinuse foarte mult. Inima se afla intr-o caseta de argint, aflata la randul ei intr-o caseta de aur incrustata cu pietre pretioase. De aducerea inimii reginei la Bran s-a ocupat printesa Ileana, mostenitoarea castelului Bran. Nici aici nu s-a putut insa odihni. In 1968, regimul comunist trece casetele si inima in patrimoniul asa-zisului tezaur al Romaniei, iar acum se afla, in cladirea Muzeului National de Istorie din Bucuresti. Corpul Reginei se afla inmormantat in biserica Manastirii Curtea de Arges, alaturi de sotul sau, Regele Ferdinand. In prezent, Ministerul Culturii din Romania spune ca inima ramane la muzeu. Regele Mihai a revendicat inima in 2006 si a cerut ca ea sa fie adusa inapoi la Bran si ingropata in firida amenajata in Magura Branului, deoarece Balcicul nu mai este teritoriu romanesc. Ministerul nu o inapoiaza, spunand ca asteapta clarificarea situatiei juridice a Castelului Bran, care a fost retrocedat, in 2007, mostenitorilor printesei Ileana.
In 2008, Romfilatelia a introdus in circulatie o emisiune comemorativa de marci postale dedicata implinirii a 70 de ani de la decesul Reginei Maria. Emisiunea este formata din doua marci postale cu valoare nominala de 1 leu si 3 lei, machetate in coli de 16 timbre plus 4 vignete, minicoli de 8 timbre plus o vignieta si un bloc colita dantelata de 2 timbre.
La inceputul volumului sau autobiografic, Regina Maria a folosit ca motto un citat din Nietzsche: “Caracterul este destin”. |
Regina Maria a fost o persoana fascinanta, cu un stil propriu de viata, stil pe care l-a imprimat si domeniului de la Balcic. A colectionat si a creat lucrari artistice, si si-a decorat interioarele si exterioarele cladirilor in care a locuit, fiind unul dintre promotorii curentului Art Nouveau. A militat pentru interesele Romaniei in plan extern, fiind un adevarat ambasador al tarii. De exemplu, in perioada Conferintei de Pace de la Paris, dupa Primul razboi Mondial, a avut intrevederi cu conducatorii Antantei, militand pentru recunoasterea internationala a Romaniei Mari. Dupa incoronarea de la Alba Iulia, in 1922, a efectuat vizite externe in care a facut cunoscuta cultura poporului roman. Un popor pe care l-a iubit si despre care spunea in testamentul sau: “Tarii mele si Poporului meu, cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului. Abia implinisem 17 ani, cand am venit la tine; eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate m-am straduit sa devin o buna Romanca. (...) Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare. (...) Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa.” |
Jane Austen - Citate:
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 18 Iulie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu