miercuri, 12 august 2020

REVISTA MEA DIN 14 AUGUST/ 2

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 14 AUGUST 2020

PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI




RELIGIE ORTODOXĂ 14 august 

Înainte – prăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf Proroc Miheia

Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului


Astăzi, Biserica Ortodoxă cinsteşte Înainte-prăznuirea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Fără să cunoască stricăciunea şi cu trupul proslăvit, Fecioara Maria a fost dusă de îngeri, după adormirea sa, la veşnicele locaşuri, la viaţa cea cerească. Se bucură aşadar îngerii în ceruri şi oamenii se veselesc pe pământ, căci Maica Domnului, mutată fiind cu trupul la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri, primeşte pe toţi care cinstesc preasfântă adormirea ei. Spre deosebire de Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul ei, Care prin puterea Lui S-a înălţat întru slavă la ceruri, Maica Domnului a fost dusă de îngeri la ceruri, nu prin puterea ei. 

În această zi dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului se oficiază, în cadrul Privegherii, Rânduiala Prohodului Adormirii Maicii Domnului. Prohodul Maicii Domnului a fost alcătuit de Manuel din Corint la începutul secolului al XVI-lea, după modelul Prohodului Mântuitorului, care se cânta în Vinerea Mare. Generalizată mai ales în bisericile ruseşti, a pătruns şi în spaţiul românesc, prin traducerea făcută, în 1820, de Ion Pralea.


Slujba de priveghere și Prohodul Maicii Domnului:


Sf Proroc Miheia

Sfântul și slăvitul Prooroc Miheia (în unele traduceri Micah, sau Mica) este al șaselea dintre cei doisprezece Profeți mici; a trăit spre sfârșitul secolului al VIII-lea î.Hr., fiind contemporan cu proorocii Isaia, Amos și Osea și a scris cartea din Vechiul Testament care îi poartă numele. Numele său înseamnă „Cel ce este de la Dumnezeu”. Este cunoscut ca cel care a proorocit că Betleemul avea să fie locul nașterii lui Mesia. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe 5 ianuarie și 14 august.

Viața Sf Proroc Miheia

Sfântul Proroc Miheia, cel dintâi cu acest nume, era cu neamul din seminţia lui Efrem şi era fiul lui Iemvlaan. El a fost în Israel întru aceleaşi zile, în care a fost şi Sfântul Proroc Ilie, împărăţind atunci peste Israel, în Samaria, Ahab şi cu Izabela; iar peste iudei, în Ierusalim, fiind împărat Iosafat. In vremea aceea, seminţiile celor doisprezece fii ai lui Iacov erau despărţite în două împărăţii. Deosebită era împărăţia celor două seminţii: a lui Iuda şi a lui Veniamin - aceasta se numea împărăţia lui Iuda, iar scaunul ei era Ierusalimul; şi deosebită era împărăţia celor zece seminţii care se numea a lui Israel, iar scaunul aceleia era Samaria, şi în stăpânirea împărăţiei acelui Israel era seminţia lui Efrem, neamul şi patria Prorocului Miheia.

    Deci Sfântul Miheia îl mustra mult pe Ahab, împăratul lui Israel, pentru aceleaşi greşeli pentru care îl mustra şi Sfântul Ilie: pe de o parte, pentru depărtarea lui de la Dumnezeu spre închinarea la idoli, iar pe de alta, pentru nedreptăţile ce le făcea. Iar împăratul ura pe prorocul care-l mustra, dar nu îndrăznea să-l ucidă, temându-se de pedeapsa lui Dumnezeu şi ruşinându-se de cinstea şi de sfinţenia îmbunătăţitului bărbat; încă şi înfricoşându-se de împlinirea cuvintelor lui cele proroceşti. Insă prorocul, dând loc mâniei celei nedrepte a împăratului, ieşea aiurea şi petrecea prin munţi, ca nu cumva arătându-se adeseori împăratului şi mustrându-l pe el, să-l pornească spre mânie ucigaşă.

    Într-acele zile, casa lui Ahab, împăratul lui Israel şi casa lui Iosafat, împăratul Iudeii, erau unite, căci Iosafat luase de la Ahab, după Ioram, cel dintâi fiu născut al său, pe Atalia, fiica lui, şi împăratul Iosafat venise din Ierusalim în Samaria, spre cercetare la împăratul Ahab; deci, între dânşii era legătură de dragoste. Şi când ei se veseleau, Ahab a rugat pe Iosafat să-i ajute la război împotriva împăratului Asiriei, ca să ia de la dânsul cetatea Ramot din Galaad, care era de demult a lui Israel, iar împăratul Asiriei pusese stăpânire pe ea cu sila. Şi a făgăduit Iosafat lui Ahab că va merge el însuşi împreună cu dânsul la războiul acela şi i-a zis: „Precum voieşti tu, aşa şi eu, şi precum poporul tău, aşa şi poporul meu vom merge împreună la război; dar mai întâi să întrebăm pe Dumnezeu, oare acel război ne va fi nouă cu câştig?" Şi îndată Ahab a adunat pe prorocii săi cei necuraţi şi mincinoşi, în număr de patru sute, între care unul era mai-mare proroc mincinos, anume Sedechie, fiul lui Hanaan.

    Şi toţi acei proroci dădeau bună nădejde lui Ahab, zicându-i: „Mergi şi Dumnezeu îţi va da ţie în mâini nu numai cetatea Ramot, ci şi pe însuşi împăratul Asiriei!" Dar Iosafat, împăratul Iudeei, fiind bine cinstitor şi credincios lui Dumnezeu, văzând şi înţelegând că între prorocii aceia nici unul nu era adevărat proroc, ci toţi erau înşelători şi momitori, a zis către Ahab, împăratul lui Israel: „Oare nu este aici cineva, măcar unul ca acela, proroc al Domnului, prin care să întrebăm pe Domnul şi să ne spună nouă adevărul?" Ahab a zis: „Este un bărbat care poate să întrebe pe Domnul şi să ştie adevărul de la El; acela este Miheia, fiul lui Iemvlaan; dar eu îl urăsc pe el, că nu-mi proroceşte mie bune, ci totdeauna cele rele". Iosafat a zis lui Ahab: „Nu grăi aşa! Cheamă-l şi ascultă-l pe el şi nu te mânia când eşti certat de dânsul".

    Şi îndată Ahab a trimis să-l cheme pe Prorocul Miheia, pentru că într-acea vreme venise în Israel din munţii cei pustii. Şi au şezut împăraţii amândoi pe scaunele lor, în podoaba şi slava lor, lângă porţile Samariei şi toţi prorocii mincinoşi au prorocit înaintea lor. Atunci mai-marele proroc mincinos, Sedechia, a făcut nişte coarne de fier şi, trâmbiţând, a zis către împăratul Ahab: „Domnul zice aşa: Cu aceste coarne vei sfârşi şi vei prăpădi Siria şi o vei pierde pe ea". Asemenea şi toţi ceilalţi ziceau împăratului: „Să te sui la Ramot în Galaad că vei birui pe împăratul Siriei şi Domnul ţi-l va da în mâinile tale". Dar trimisul care mersese să cheme pe Prorocul Miheia, a zis către el: „Iată, toţi prorocii bine prorocesc împăratului; deci te rog pe tine, ca şi tu cu dânşii să-i proroceşti bine, ca să nu fie cuvintele tale potrivnice". Sfântul Miheia a răspuns: „Viu este Domnul, că orice-mi va zice Domnul Dumnezeul meu, aceea voi grăi împăratului". Deci, venind Sfântul Miheia, a stat înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel, care l-a întrebat, zicând: „Ascultă, Miheia, să merg oare la Ramot al Galaadului cu război, sau să mă opresc?" Iar prorocul, nedepărtând îndată întrebarea împăratului, ci trăgându-l mai ales pe el spre întrebarea cea mai cu dinadinsul, i-a zis ca şi cum nu ar fi vrut: „Să te sui, că Domnul te va povăţui pe tine şi-l va da în mâinile tale pe împăratul Asiriei!"

    Atunci împăratul Ahab, văzându-l pe el că nu grăieşte cu îndrăzneală, a zis către dânsul: „Juru-te pe tine de multe ori, ca să-mi spui mie adevărul înaintea Domnului!" Atunci Sfântul Miheia a zis cu îndrăzneală: „Am văzut pe tot Israelul risipit prin munţi, ca oile fără păstor". Cu aceste cuvinte prorocul a arătat că oastea lui Israel avea să se lipsească în război de păstorul său, adică de împărat, pentru că avea să fie ucis, şi toţi aveau să fie izgoniţi prin munţi şi pustietăţi de ostaşii asirienilor, ca oile de lupi. Atunci Ahab, împăratul lui Israel, a zis către Iosafat, împăratul Iudeei: „Oare nu ţi-am spus eu ţie că acesta nu-mi proroceşte mie cele bune, ci numai cele rele?"

    Iar Sfântul Miheia a zis: „Nu aşa, că şi eu aud cuvântul Domnului! Nu aşa! Am văzut pe Domnul Dumnezeul lui Israel şe-zând pe scaunul Său şi toată oastea cerească stătea înaintea Lui, de-a dreapta şi de-a stânga. Şi a zis Domnul: «Cine va înşela pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie şi să cadă în Ramot al Galaadului?» Iar cei ce stăteau înaintea lui, unii au zis într-un fel, alţii, într-altul. Dar venind un duh viclean, a stat înaintea Domnului şi a zis: «Eu îl voi înşela pe el!» Atunci Domnul a zis: «Cum îl vei înşela pe el?» Duhul cel viclean a zis: «Voi merge şi voi grăi minciuni prin gurile tuturor prorocilor lui». Iar Domnul a zis: «Mergi şi fă aşa!» Deci, să ştii, împărate, că duh mincinos este în gurile tuturor prorocilor tăi, iar Domnul a grăit rele de tine!"

    Aceasta zicând-o prorocul, a venit Sedechia, prorocul mincinos, şi a lovit pe Sfântul Miheia peste obraz, zicând: „Care Duh al Domnului ţi-a grăit ţie acestea?" Sfântul Miheia a răspuns: „Tu vei vedea împlinirea cuvintelor acestea în ziua aceea când vei fugi din odaie în odaie şi din casă în casă, vrând să te ascunzi în casa ta de frica asirienilor!" Atunci împăratul Ahab, umplându-se de mânie, a poruncit să prindă pe Prorocul Miheia şi să-l arunce în temniţă, să-l hrănească pe el cu pâine şi cu apă de mâhnire, adică să-i dea lui foarte puţină pâine şi apă, numai să nu moară de foame şi de sete; ca astfel să poată să fie viu până la întoarcerea împăratului, spre a fi muncit de dânsul; pentru că aşa zisese împăratul: „Ţineţi-l pe el, până ce mă voi întoarce cu pace!" Iar Sfântul Miheia a zis către împărat: „Dacă te vei întoarce cu pace, apoi să ştii că Domnul n-a grăit prin mine". Aceasta zicând-o prorocul, a strigat către popor, zicând: „Aceasta să o auziţi tot poporul". Şi au pus pe Sfântul Miheia în temniţă în Samaria, cetatea de scaun a împărăţiei lui Israel. Iar împăratul Ahab, ducându-se la război, a fost ucis, după prorocia Sfântului Miheia, precum se spune despre aceasta în cartea a III-a Impăraţi, capitolul 22 şi în cartea a Ii-a Paralipomena, în capitolul 18, unde se scrie pe larg.

    Iar după moartea lui Ahab, a împărăţit în Israel, Ohozia, fiul lui. Despre sfârşitul Sfântului Proroc Miheia nu se află nimic în dumnezeiasca Scriptură, decât numai în Prolog se spune cum că ar fi fost ucis de Ioram, fiul lui Ahab; dar Ioram, precum s-a zis mai înainte, era ginere, iar nu fiu al lui Ahab. Insă este de crezut că prorocul lui Dumnezeu s-a sfârşit cu moarte mucenicească, ori de care chinuitor ar fi fost ucis, pentru că şi Izabela, femeia lui Ahab, rămânând văduvă după bărbatul său, şi Ohozia, fiul ei, primind împărăţia după tatăl său, şi ginerele lor, Ioram, împăratul Ierusalimului, toţi aceştia nu aveau să cruţe pe acela care a prorocit adevărul despre pierzarea lui Ahab.

    Iar pomenirea acestui Sfânt Proroc Miheia se pune în cinci zile ale lunii ianuarie, în Mineiul cel mare şi în Sinaxarele lunilor sfinţilor de la Kiev. Insă se mai pomeneşte despre dânsul şi aceasta, că el a fost ucis pentru că mustra fărădelegile, şi a fost aruncat într-o prăpastie; iar cei de aproape ai lui l-au scos şi l-au îngropat în pământul său, aproape de mormântul unui proroc străin.

    După acest dintâi Proroc Miheia, trecând 150 de ani şi mai mult, a fost un alt Sfânt Proroc Miheia tot cu acelaşi nume, care se cinsteşte în ziua de acum - 14 august. Acesta a fost din seminţia lui Iuda, din satul cel aproape de Elevteropolis, care se numea Marisi; de aceea s-a numit şi morastitean. Acesta a prorocit în Ierusalim, pe vremea împăraţilor iudei Iotam, Ahaz şi Iezechia. In acea vreme trăia şi Sfântul Proroc Isaia. Sfântul Miheia mustra pe oamenii care părăsiseră pe adevăratul Dumnezeu şi care se abătuseră la închinarea de idoli, deprinzându-se la fapte păgâneşti spurcate. El le zicea cu umilinţă, din partea lui Dumnezeu: „Poporul Meu, ce v-am făcut vouă? Cu ce v-am întristat pe voi sau cu ce v-am supărat? Răspundeţi-Mi Mie! Fiindcă v-am scos pe voi din pământul Egiptului şi v-am izbăvit pe voi din casa robiei, oare pentru aceasta M-aţi părăsit pe Mine şi v-aţi ales vouă pe idolii păgânilor ca şi zei?"

    Şi iarăşi mustra răutăţile, nedreptăţile, jefuirile şi asuprelile care erau făcute de boieri, de judecători şi de cei mai-mari, asupra oamenilor săraci şi scăpătaţi. El zicea: „Ascultaţi, stăpânitorii casei lui Iacov, care urâţi binele şi căutaţi răul: Oare nu este lucrul vostru ca să înţelegeţi şi să faceţi judecată dreaptă în popor? Iar voi nu numai cu nedreptate chinuiţi pe cei săraci şi pe popoarele cele scăpătate şi nevinovate, dar aţi jupuit şi pielea de pe dânşii, oasele lor le-aţi pisat şi trupurile lor le-aţi zdrobit, ca şi cum aţi vrea să-i puneţi în căldare spre facerea de bucate. Ascultaţi acestea, cei mai mari ai casei lui Iacov, care urâţi judecata şi răzvrătiţi toate cele drepte, care zidiţi Sionul din sângiuiri şi Ierusalimul din nedreptăţi".

    Astfel prorocul mustrand pe cei păcătoşi şi văzând neîndrep-tarea celor mustraţi, se tânguia pentru pierderea lor, suspinând şi strigând: „O, vai mie, de vreme ce m-am făcut ca acela care adună paie la seceriş şi ca o aguridă la culegerea viilor, neavând struguri -nu sunt aşa cei ce plac lui Dumnezeu! O, vai mie, suflete! A pierit binecredinciosul de pe pământ şi nu mai este cel ce îndreptează pe oameni. Toţi întru sângiuri se ceartă, fiecare chinuieşte pe aproapele său cu răutate şi îşi pregătesc spre rău mâinile lor. Boierul cere daruri şi judecătorul grăieşte cuvinte de pace, asta este pofta sufletului său".

    Astfel sfântul proroc, mustrand pe cei răi şi tânguindu-se pentru nepocăinţa lor, le prorocea mânia lui Dumnezeu care venea asupra lor şi care avea să pedepsească mai întâi Samaria, cetatea cea cu întâiul scaun al împărăţiei lui Israel; căci într-aceea se începuse mai întâi păgânătatea idolească şi stricarea legii lui Dumnezeu şi faptele cele necurate ale păgânilor. Apoi acea pedeapsă avea să ajungă şi Ierusalimul, căci Samaria de asirieni, iar Ierusalimul de caldei aveau să fie stricate desăvârşit, după cum a judecat dreapta răzbunare a lui Dumnezeu. Şi iarăşi se tânguia prorocul, zicând: „O, vai! O, vai, căci răzbunările au sosit!" Insă între toate aceste lucruri de mâhnire, le-a vestit înainte şi lucruri de bucurie, că avea să se nască Domnul nostru Hristos, Păstorul şi Mântuitorul sufletelor noastre, în Betleem şi a zis: „Iar tu, Betleeme, pământul Iudeei, întru nimic nu vei fi mai mic între stăpânii Iudeei, pentru că din tine va ieşi Povăţuitorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel!" Iar celelalte cuvinte ale acestui sfânt proroc sunt scrise în cartea lui prorocească.

    Iar după acea prorocie îndestulată despre cele ce aveau să fie, nu se ştie cum Sfântul Miheia şi-a sfârşit viaţa; însă se pare că sfârşitul lui nu a fost mucenicesc, căci se scrie despre dânsul în viaţa şi în cartea Sfântului Proroc Ieremia, că atunci când popii şi prorocii mincinoşi şi mulţimea poporului voiau să ucidă pe Ieremia, unii din bătrâni îl apărau pe el, zicând către sobor: „Aduceţi-vă aminte de Prorocul Miheia morastiteanul. Acela în zilele lui Iezechia, împăratul Iudeii, a zis către tot poporul: «Aşa zice Domnul Savaot: Sionul se va ara ca o ţarină şi Ierusalimul va fi ca o cale neumblată şi muntele templului va fi ca o luncă de dumbravă». Pentru aceste cuvinte au doară l-au ucis pe el Iezechia împăratul şi tot poporul iudeu? Oare nu s-au temut de Domnul?"

    Din aceste cuvinte se arată că Sfântul Miheia nu a fost ucis; ci, după petrecerea vieţii sale celei plăcute lui Dumnezeu, el s-a sfârşit în pace şi a fost îngropat în satul Marisi, cel de moştenire. Iar cinstitele lui moaşte s-au aflat după mulţi ani, împreună cu moaştele sfântului Proroc Avacum, pe vremea împărăţiei marelui Teodosie, prin descoperirea lui Dumnezeu, fiind Zevin episcop al Elevteropoliei, pentru care fie slavă Dumnezeului nostru, acum şi pururea şi în veci. Amin.

    Nota. Să se ştie că erau doi proroci cu numele de Miheia: cel dintâi, care a prorocit lui Ahab, împăratul lui Israel, că va fi biruit şi ucis de asirieni în război; iar altul, care a trăit mulţi ani după cel dintâi, a fost acela care a prorocit despre naşterea lui Iisus Hristos în Betleem şi a scris carte de prorocie. Deci, de vreme ce în Minei s-a pus slujba celui de-al doilea, iar în Prolog sinaxarul este scris despre cel dintâi, şi cu un sinaxar viaţa amândurora este amestecată într-una, este de trebuinţă ca aici să punem viaţa fiecăruia deosebi, ca să fie arătată tuturor deosebirea între cei doi Miheia.





ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 14 August

A: PLĂCINTE, GUSTĂRI
Drob de năut cu legume şi orez
300 g năut fiert
200 g orez fiert
200 g ţelină tăiată mărunt
2 morcovi tăiaţi mărunt
100-150 g fasole verde fiartă
3 cartofi fierţi şi raşi
1 lingură oţet diluat în 100 ml apă
50 g stafide înmuiate în apă caldă
4 linguri pesmet
1 legătură  pătrunjel verde taiat mărunt
3-4 linguri ulei
rozmarin, sare, piper
Ţelina, morcovul şi fasolea verde se călesc în 2 linguri de ulei, se adaugă oţetul diluat cu apă, rozmarinul şi lăsăm pe foc să scadă până se evaporă oţetul şi rămâne fără lichid. Lăsăm să se răcească.
Se pun într-un castron: orezul, năutul, cartofii, stafidele, 2 linguri pesmet, pătrunjelul şi amestecul de ţelină cu morcovi şi fasole verde.

Se amestecă şi se potriveşte de sare si piper.
Se unge un vas cu ulei, se tapetează cu pesmet şi se pune compoziţia rezultată.

Se dă la cuptor 30 minute.

B: SALATE
Salată de varză roşie
·       1 varză roşie;
·       Sare;
·       Oţet;
·       Ulei
Se îndepărtează frunzele veştede şi se spală varza roşie.
Se dă pe răzătoarea mare şi se sărează frecându-se bine în palme.
După ½ oră se stoarce şi se aşază în salatieră adăugând după gust oţet şi ulei.
Pentru a înlătura neajunsul frecării cu sare (se pătează mâinile), varza rasă se opăreşte cu apă clocotită, apoi se strecoară şi se adaugă oţetul şi uleiul după gust.

C: SOSURI
Sos de hrean
·       4 linguri hrean curăţar şi ras pe răzătoare;
·       2 linguri oţet diluat;
·       1 sfeclă coaptă rasă;
·       Sare
Cantităţile de mai sus se pun într-o farfurie adâncă şi se amestecă bine cu lingura.
La servit se toarnă într-o ceaşcă de mărime potrivită.
Sfecla se adaugă după gust.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Supă cremă de legume
- 3-4 morcovi medii
- 2 radacini de patrunjel
- 2 teline mici
- 6 cartofi potriviti
- crutoane
- 2-3 cepe
-1 legatura patrunjel
- sare, piper
- 1 ardei
- 3-4 linguri ulei
- 1/2 lamaie


Se spala si se taie legumele marunt. Se pun la fiert intr-o oala mare cu apa si piper pana se sfarama. Cand toate legumele sunt fierte, le scoatem si le mutam intr-un castron (exceptand ceapa pe care o dam afara de tot) unde le pasam pana obtinem o crema. Se adauga apoi zeama care ne-a ramas, dar cu masura astfel incat sa nu fie prea subtire. Iar daca ramane prea consistenta mai putem adauga apa. La sfarsit adaugam verdeata, sare si lamaie dupa gust. Se serveste cu crutoane.

        E: MÂNCĂRURI
Sarmale cu orez
·       1 ceaşcă orez;
·       1 morcov,
·       2 – 3 cepe;
·       5 – 6 linguri ulei;
·       1 legătură verdeaţă;
·       2 – 3 linguri bulion;
·       Sare;
·       Piper;
·       1 varză dulce sau acră
Ceapa se înăbuşă puţin în uleiul fierbinte, se adaugă orezul, morcovul ras mare.
După ce morcovul s-a înmuiat se adaugă 3 – 4 linguri apă clocotită, sare, piper, o lingură bulion şi amestecând uşor cu lingura de lemn lăsăm să scadă apa.
Se ia de pe foc şi se pune verdeaţa.
Varza acră se desface în foi şi se desărează, apoi se îndepărtează cotoarele mari.
Varza dulce se opăreşte şi se îndepărtează cotoarele.
Cu compoziţia de mai sus se umplu foile.
Pe fundul cratiţei se pune varză tăiată fideluţă.
Se aşază sarmalele pe măsură ce sunt împletite.
Se toarnă apoi apă clocotită, bulionul rămas, mărar tocat mărunt şi cimbru.
Varza dulce poate fi acrită cu borş de putină sau cu bulion de roşii.
Se dă la cuptor pentru a se rumeni frumos.

F: DULCIURI
Cornuleţe cu  vanilie
·       130 g margarină;
·       70 g zahăr pudră;
·       160 g făină
Din ingredientele amestecate pe blatul mesei ca şi tăieţeii se modelează cornuleţe mici.
Se aşază în tavă şi se coc la cuptor la foc potrivit.
Când sunt coapte, fierbinţi fiind, se pudrează cu amestec de zahăr pudră şi zahăr vanilat.

Să fiţi pregătiţi pentru Praznicul Adormirii Maicii Domnului, iar dacă aţi ţinut post e bine să mergeţi la Biserică pentru a vă spovedi şi împărtăşi! Nu uitați, mâine este zi de post cu dezlegare la pește!
Doamne ajută!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PERIOADA ROMANTICĂ 8. louis spohr

 PERIOADA ROMANTICĂ 8. Louis Spohr