REVISTA MEA DIN 28 OCTOMBRIE/ 1. A.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 28 OCTOMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

A. Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         97: Traian (44 de ani), guvernatorul Germaniei Superioare, este adoptat de împăratul Nerva și devine Cezar. Marcus Ulpius Nerva Traianus (n.18 septembrie 53 – d. 9 august 117), a fost imparat al Imperiului Roman  între 98-117. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS. A fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proeminent senator și general dintr-o familie romană faimoasă, stabilita in Spania (Ulpii). A luat parte la războaiele lui Domitian potriva triburilor germanice fiind  unul dintre cei mai mari comandanți militari ai imperiului când Domițian a fost ucis în anul 96. Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domițian, Nerva, care era nepopular în cadrul armatei și avea nevoie de prestigiul lui Traian  ca să obțină sprijinul legiunilor. A obținut acest sprijin prin numirea acestuia ca fiu adoptiv al său și succesor, la vârsta de 44 de ani, în data de 27 octombrie 97. Traian i-a succedat fără nici un incident, devenind primul roman ne-italian devenit împărat. A rămas în istorie  pentru  razboaiele purtate  în Dacia  in anul 101  cand l-a forțat un an mai târziu pe regele Decebal  să capituleze, după ce Traian a asediat cu succes capitala Sarmisegetusa. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus. Totuși, la scurt timp, Decebal a reluat lupta cu  Imperiul Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture, astfel ca  Traian a atacat  din nou Dacia, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, si reușeste  să cucerească  si sa distruga în anul 106 capitala dacilor. Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construii un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie romană. Traian murit la 9 august 117. Pe patul de moarte l-a numit ca succesor pe Hadrian. Cenușa împăratului a fost depusă în încăperea de la baza columnei lui Traian (columnă ce fusese ridicată atât pentru a comemora victoriile împăratului, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a-i servi ca mausoleu). O inscripție de la intrarea în interiorul columnei, oarecum criptică, deoarece o parte a textului a dispărut, are următorul cuprins: Senatus populusque Romanus imp. Caesari divi Nervae f. Nervae Traiano Aug. Germ. Dacico pontif. Maximo trib. pot. XVII imp. VI p.p. ad declarandum quantae altitudinis mons et locus tant[is oper]ibus sit egestus.

·         306: Maxentius este proclamat imparat roman, domnind pana in anul 312. A fost fiul împăratului Maximian  și ginerele imparatului Galerius. A murit inecat in Tibru dupa Bătălia de la Podul Milvius (Podul Șoimului)   lângă Roma, cand a fost infrant de Constantin cel Mare  la 28 octombrie 312.

306: Maxentius este proclamat împărat roman.

·         312: Imparatul  Constantin I cel Mare a avut celebra viziune a Crucii. După istoricii creștini, Eusebiu de Cezareea și Lactantiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o Cruce luminoasă, deasupra soarelui cu inscripția: in hoc signo vinces, care are sensul “cu acest semn vei invinge”. Constantin I a adoptat această frază din greacă, “εν τούτῳ νίκα”, ca deviza  după viziunea pe care a avut-o  înainte de bătălia de la Podul Milvian împotriva lui Maxentius. Noaptea, i s-a arătat în timpul somnului, Iisus Hristos, cu semnul crucii  pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaților, ca să le servească drept semn protector în lupte. La ziuă, a confecționat un steag  după modelul arătat în vis, cu monograma creștină, steag numit labarum. Victoria a fost câștigată, spune istoricul Lactanțiu, cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece Constantin, nu avea decât 20.000 de soldați, iar Maxentiu 150.000 de soldați. Constantin a povestit mai târziu lui Eusebiu, cu jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au incredințat de puterea lui Hristos și l-au făcut să treacă de partea creștinilor.

·         1340: Spania: regele Alfonso al XI-lea îi învinge pe musulmani în lupta de la Salado.

·         1344: Cruciatii cuceresc cetatea Smirna.

·         1443: Ștefan, primul pictor muralist român cunoscut, a realizat decorația murală a Bisericii Sf. Nicolae din Densuș, județul Hunedoara, ctitorie a cnejilor din familia Manjina. Biserica se afla circa 10 kilometri de orasul Hateg (judetul Hunedoara) si este monument arhitectonic si de cult, unic in spatiul romanesc. Scriitorul George Calinescu spunea  despre lacasul de cult de la Densus:  ”o biserica bizara, facuta din marmuri si coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stalp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela romana purtand numele lui Longinus. E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de cateva suvite de soare venind pe niste ferestruici, aceasta face impresia unei opere divine furata de genii nocturne”.

·         1484: Tratatul de la Montargis, regele Franței, Charles al VIII-lea devine succesorul ducelui de „de Bretagne” François al II-lea, în cazul în care acesta din urmă ar muri fără să aibă urmași.

·         1492: Se finalizază construcţia bisericii cu hramul Sfîntul Gheorghe de la Curtea Domnească din Hîrlău, Moldova.Biserica “Sf. Gheorghe” din Hârlău a fost construită  în mai puțin de cinci luni. Acest lucru este atestat de pisania scrisă în limba slavonă cu următorul text:“Binecinstitorul și iubitorul de Hristos, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului și măritului mare mucenic și purtător de biruință Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, și s-a terminat în același an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.” (1492). Este primul monument moldovenesc cu pictură exterioară din vremea lui Petru Rareş si a fost inclusa pe lista monumentelor istorice din tara noastra.

·         1492: Cristofor Columb descoperă Cuba în primul său voiaj spre Lumea Nouă.

·         1516: In  Bătălia de la Yaunis Khan  forţele turceşti conduse de  marel vizir ii   înfrâng pe  mamelucii egipteni   lângă Gaza.

·         1531: Bătălia de la Amba Sel: Imamul Ahmad ibn Ibrihim al-Ghazi a încrucișat armele cu Lebna Dengel, Împăratul Etiopiei.

·         1533: Are loc căsătoria dintre Henric al II-lea al Franței și Ecaterina de Medici; amândoi erau în vârstă de 14 ani.

·         1538: Este fondata  la Santo Domingo de Papa Paul al III-lea,  Universidad Santo Tomás de Aquino, prima universitate din Lumea Nouă.

·         1589: Trupele lui Carlo-Emmanuel I de Savoia mărșăluiesc spre Nice și Villefranche pentru a continua apoi spre Provence, confruntarea armată a avut loc pa coastele Ligue-ului.

·         1599: Bătălia de la Şelimbăr. Pe 18 octombrie (stil vechi), 28 octombrie (stil nou) 1599 are loc bătălia de la Şelimbăr în cadrul căreea Mihai Viteazul, domn al Valahiei, înfrînge oastea Transilvăneană în frunte cu Andrei Bahory. Mihai Viteazul intră în Alba Iulia (21 octombrie (stil vechi), 1 noiembrie (stil nou) 1599) iar întreg teritoriul Transilvaniei trece sub autoritatea lui Mihai. Influenţa militaro-politică a Poloniei în principatele româneşti la sfîrşitul secolului XVI a constituit un pericol eminent pentru domnia lui Mihai Viteazul în Muntenia. Politica regelui Poloniei Sigismund al III-lea (1587-1623) şi a cancelarului său Jan Zamoyski de a controla polic malului nordic al Dunării, cu implicarea lui Ieremia Movilă (domn al Moldovei, susţinut la domnie de poloni) şi Andrei Bathory (principe în Transilvania, fost cardinal în Polonia, ocrotit şi sprijinit de cancelarul polon Jan Zamoyski) prefera schimbarea domnitorului în Muntenia pe unul loial Poloniei şi anume pe Simion Movilă, fratele domnutorului Moldovei Ieremia Movilă, făcînd demersuri în acest sens către Poarta Otomană. În acelaşi context pe 5-6 octobrie (stil nou) 1599, Andrei Bahory - noul principe al Transilvaniei, a trimis un ultimatum lui Mihai Viteazul de părăsire a domniei în Muntenia (Valahia). Mihai Viteazul, ilustru strateg şi om de o verticalitate şi claritate a rară a gîndirii, s-a văzut nevoit să atace primul în Transilvania pentru a evita un atac concentric din direcţiile Transilvania şi Moldova. Marşul surprinzător al lui Mihai peste munţii Carpaţi a fost efectuat în două coloane. Prima coloană care includea grosul armatei a urmat direcţia Ploieşti - pasul Tabla Buţii - Valea Oltului - Făgăraş - Sibiu, iar a doua coloană cu o armată mai puţin numeroasă pe direcţia Craiova - Valea Oltului - pasul Turnul Roşu - Ţara Bîrsei. Pentru condiţiile de relief foarte accedentat armata lui Mihai Viteazul a realizat o viteză mare de marş (20-25 km pe zi). Atacul celei de-a doua coloană, care a ajuns prima la Sibiu nu a dat răgaz lui Andrei Bathory pentru a pregăti armata proprie de război. În acelaşi timp Prima coloană a asigurat prin direcţia sa de avansare oastea muntenească de un eventual atac din partea Moldovei ce puteau face joncţiunea cu saşii. Mihai a reuşit să se asigure de suportul secuilor, sătui de suprimarea maghiară care îl susţin cu 8 000 - 10 000 ostaşi, totodată asigurînd că vor bloca pasurile de munte în cazul unui atac din partea lui Ieremia Movilă al Moldovei prin secuime. La 26 octombrie face joncţiunea dintre ambele coloane avînd un efectiv total de aproximativ 40 000 ostaşi dintre care: 8 000 - 10 000 oşteni de la ţară, 14000 mercenari, 6000 haiduci,      8000 - 10000 de ostaşi secui, artileria 180 tunuri. După loviturile puternice primite, oastea transilvăneană a fost dezintegrată, pierzînd 2000 morţi, 1000 răniţi, şi toată artileria. Mihai Viteazul a urmărit inamicul pe un spaţiul larg închizînd porţile vestice ale ţării şi anume Mureşul şi Someşul. În încercarea de a se refugia în Moldova, principele Transilvaniei Andrei Bathory, a fost ucis de ţăranii secui. Mihai Viteazul va intra deja la 1 noiembrie 1599 în capitala Transilvaniei - Alba Iulia obţinînd controlul militar al principatului.

·         1628: Sfârșitul asediului fortăreții Siège de la Rochelle prin capitulare, Rochelle devine astfel sediul și centrul hughenoților.

·         1636: Cambridge (SUA): Întemeierea Universității Harvard în Massachusetts.

·         1664: Este fondat Regimentul maritim Ducele de York și Albany, mai târziu cunoscut drept Royal Marines.

·         1688: A început domnia lui Constantin Brâncoveanu în Țara Românească (1688- 1714).

·         1690: Ducatul de Savoia s-a unit cu Marea Alianță împotriva Franței.

·         1714: Ambasadorul Persiei Méhémet Riza Beg și-a făcut intrarea solemnă înMarseille, primit cu mare pompă de autoritățile marsilieze și de Indendentul regelui, Ludovic al XIV-lea.

·         1746: Lima a fost devastată de un cutremur de 8,4 grade care a făcut peste 6.000 de morți.

·         1776: Războiul american de Independență: Bătălia de la White Plains – forțeleBritish Army au ajuns la White Plains, au atacat și au capturat Chatterton Hill.

·         1789: Armand-Gaston Camus a fost ales președintele Adunării naționale Constituante

·         1790: Discursul lui Merlin de Douai cu privire la drepturile popoarelor de a hotărî pentru ele însele.

·         1806: Capitularea Prusiei în fața lui Napoléon Bonaparte la Prenzlau.

·         1823: Seminarul Teologic din Chişinău (Basarabia ţaristă), este reorganizat si  începe să funcţioneze conform noului statut.

·         1834: Ziua neagră a aborigenilor australieni, măcelăriți de coloniști britanici: evenimentul cunoscut cu numele de Battle of Pinjarra pe Swan River Colony; (Pinjarra, Western Australia).
* 

1636: Întemeierea Universității Harvard în Cambridge, Massachusetts.

·         1848: A început primul raliu în Spania: Barcelona - Mataró.

·         1860: La Nice, în Franța s-a deschis primul magazin exclusiv pentru femei; « A la ville de Nancy ».

·         1864: Războiul de Secesiune; a doua bătălie de la Fair Oaks.

·         1867: Forțele armate franceze debarcă la Civitavecchia (Italia).

·         1868: Statele Unite ale Americii: Thomas Edison înregistrează primul său brevet.

·         1869: Dimitri Mendeleev a elaborat Tabelul periodic al elementelor.

·         1886: Statuia Libertatii a fost daruita orasului New York, presedintele american Grover Cleveland fiind cel care a facut onorurile dupa ce Franta, in semn de prietenie, a oferit SUA ceea ce avea sa devina simbolul tarii. Initial cunoscuta sub numele “Libertatea intareste lumea”, ideea statuii I-a apartinut istoricului francez Edouard de Laboulaye. Acesta a considerat ca e nevoie de un simbol care sa marcheze alianta dintre Franta si SUA in timpul Revolutiei americane. Proiectul statuii a fost realizat de sculptorul Frydyric-Auguste Bartholdi, iar suportul a fost facute de catre Eugene-Emmanuel Viollet-le-Duc si Alexandre-Gustave Eiffel. Propunerea pentru amplasarea statuii, reprezentand o femeie cu o torta in mana dreapta,i-a apartinut tot autorului lucrarii, care a primit acceptul de la Congres pentru folosirea insulei Bedloe de langa New York. Pe 26 octombrie 1886, statauia a fost montata in New York, numerosi demnitari francezi participand la eveniment. In 1924, Statuia Libertatii a fost declarata monument national, iar in 1956 insula Bedloe a fost redenumita Insula Libertatii. In prezent, monumentul care masoara 93 de metri, face parte din patrimoniul UNESCO.

1886: Președintele Grover Cleveland inaugurează Statuia Libertății din New York, care a fost dăruită de către Franța.

·         1892: Émile Reynaud cu ajutorul teatrului optic, la Musée Grévin, a prezentat opera sa „Pantomimes Lumineuses”.

·         1893: Are loc  la Sankt Petersurg, in Rusia, premiera  Simfoniei  a 6 - a, Patetica, cu  doar nouă zile înainte de moartea  autorului sau, compozitorul rus  Piotr Ilici Ceaikovski .
* 

1869: Dimitri Mendeleev a elaborat Tabelul periodic al elementelor.

·         1900: Paris: închiderea Jocurilor Olimpice a doua ediție (a II-a Olimpiadă).

·         1918: În Germania, în localitatea Wilhelmshaven, începe Novemberrevolution.

·         1918: Cehoslovacia obține independența față de Austro-Ungaria: (ČSR), „Prima Republică” .

·         1918: În vestul Galiției (Europa Centrală) se formează noul guvern polonez în exil.

·         1919: La cererea Congresului american președintele Woodrow Wilson își dă veto-ul și începe prohibiționismul.

·         1920: Este semnat Tratatul de la Paris dintre România pe de o parte şi Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, pe de altă parte prin care era recunoscut actul unirii Basarabiei cu România; (după 106 ani de dominaţie rusă). În tratat se consemna ca  Imperiul britanic, Franţa, Italia, Japonia, principalele puteri aliate, şi România: „Considerînd că în interesul păcii generale în Europa trebuie asigurată încă de pe acum în Basarabia o suveranitate care să corespundă aspiraţiilor populaţiunii şi să garanteze minorităţilor de rasă, religiune sau limbă protecţiunea ce le este dorită; Considerînd că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată; Considerînd că populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România; Considerînd, în sfîrşit, că România, din propria ei voinţă doreşte să dea garanţii sigure de libertate şi dreptate, fără deosebire de rasă, de religiune sau de limbă, conform cu tratatul semnat la Paris la 9 decembrie 1919, locuitorilor atît ai vechiului Regat al României, cît şi al teritoriilor de curînd transferate; Au hotărît să încheie tratatul de faţă şi au desemnat ca plenipotenţiari ai lor, sub rezerva facultăţii de a dispune înlocuirea lor pentru semnătură; […] Pe 9 aprilie 1918 (pe stil vechi, 27 martie 1918), în timpul haosului Războiului civil rus, legislativul basarabean (Sfatul Ţării) votase în favoarea unificării acestui teritoriu  cu România cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri. Uniunea Sovietică nu a recunoscut niciodata această unire, chiar dacă a mimat ulterior unele negocieri în această privinţă cu România, iar Japonia nu a ratificat tratatul.

·         1922: Are loc Marsul fasciștilor conduși de Benito Mussolini asupra Romei, pentru preluarea puterii in Italia. In primele ore ale diminetii de 28 octombrie guvernul lui Luigi Facta a gasit curajul sa actioneze si l-a sfatuit pe rege sa fie de acord cu declararea starii de asediu. Politia si fortele armate s-au pregatit sa imprastie coloanele de fascisti care se indreptau spre Roma pe cai rutiere si ferate. Tatusi, la ora 9 dimineata regele Victor Emmanuel s-a razgandit. A refuzat sa mai autorizeze declararea legii martiale care ar fi pedepdit folosirea fortei de catre fascisti. Aceasta s-a dovedit a fi o decizie fatala: era un semn ca regele nu avea incredere in guvernul sau si voia cu tot dinadinsul sa evite o explicatie violenta cu fascistii lui Mussolini. Afland ca regele refuza sa declare legea martiala, guvernul lui Facta a demisionat. Atunci Victor Emmanuel l-a numit pe Salandra – un veteran liberal-conservator si i-a cerut sa formeze un nou guvern. Salandra a incercat sa negocieze cu fascistii oferindu-le cateve posturi ministeriale, dar curand s-a constat ca Mussolini nu voia nici mai mult nici mai putin decat postul de prim ministru chiar pentru el. Deoarece si altii lideri liberali il contestau pe Salandra in postul de prim ministru – semn al luptei continue dintre factiuni – regele si-a dat seama ca trebuie sa gaseasca un alt om care sa conduca guvernul. In lipsa unui alt candidat care sa nu fie contestat, la 29 octombrie i s-a cerut lui Benito Mussolini sa accepte postul de prim ministru al Italiei. La 30 octombrie 1922 Mussolini a sosit la Roma pentru a fi numit oficial prim ministru al Italiei. Purtatorii camasilor negre – fascistii sai – aveau acum voie sa intre in oras si au defilat triumfal prin fata liderului lor. Mussolini detinea cel mai inalt post politic al tarii.

·         1929: Lunea neagră a bursei din New York.

·         1931 La oficiul stării civile din comuna Tohani, judeţul Buzău, România, principele Nicolae, fără consimţămîntul regelui Carol II-lea al României, se căsătoreşte cu Ioana Dolete, fiica unui mic proprietar pe numele Dumitrescu, fosta soţie a fiului omului politic liberal N.N. Săveanu. În 1937, Consiliul de Coroană a decis decăderea principelui din drepturile de membru al Casei Regale din cauza relaţiei cu Doletti. La data de 9 aprilie 1937, Prinţul Nicolae a renunţat la toate drepturile şi şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţinea. Principele Nicolae a primit, prin decret regal, numele de Nicolae Brana. A luat calea exilului împreună cu Ioana Doletti, stabilindu-se mai întîi în Franţa şi mai apoi în Spania. Au rămas împreună până în 1963, când Ioana Doletti (n.1902), a fost răpusă de cancer, la 17 februarie 1963. Printul Nicolae s-a recăsătorit cu Theresa Figuita de Mello şi a decedat  în 1977, la 74 de ani, fară urmaşi.

·         1936: Președintele american Franklin Roosevelt rededică Statuia Libertății în al 50-lea aniversar.

·         1940: Grecia intră în Al doilea război mondial; ultimatumului lui Benito Mussolini, dictatorul grec Ioannis Metaxa răspunde cu celebrul „όχι“ („nu” - Ziua ouchi), drept care Italia cu ajutorul Albaniei invadează Grecia.

·         1941: Holocaust în Kaunas, Lituania: SS-ul nazist a organizat masacrul a peste 9.000 de evrei în ghetoul din Kaunas.

·         1942: Superstrada Alaska este gata.

·         1942: 2.000 de copii evrei și 6.000 de adulți din Cracovia au fost deportați în lagărul de exterminare de la Belzec, în Germania.

·         1943: Realizarea ipoteticii operațiuni militare: Experimentul Philadelphia.

·         1948: Chimistul suedez Paul Müller primește Premiul Nobel pentru Chimie; descoperirea proprietăților insecticidului DDT.

·         1949: In  noaptea de 28/29 octombrie 1949, a avut loc executia a sapte luptători din rezistenţa armată anticomunista condus de mr. Nicolae Dabija, un  văr al lui  Gheorghe Gheorghiu-Dej, originar din Galati, erou al  războiului din Caucaz, care s-a distins in luptele de la Novorosiisk şi Perekop, citat prin Ordin de zi pe Armată şi decorat cu ordinul “Mihai Viteazul”, chiar din mâna mareşalului Antonescu. Ceilalţi 6 membri ai organizaţiei „Frontul Apărării Patriei Române” executati atunci au fost Ioan Scridon, Traian Mihălţan, Titus Onea, Augustin Raţiu, Gheorghe Opriţa, Silvestru Bolfea. Născut la 13 aprilie 1907 la Galaţi, Nicolae Dabija a fost  maior în Armata Română. Intre 1948-1949 a fost liderul principal al organizaţiei „Frontul  Apărării Naţionale. Corpul de Haiduci” si a fost capturat  de Securitate prin tradare, în primăvara anului 1949. Prin sentinţa nr. 816/4 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu, a fost condamnat la moarte prin împuşcare si executat la 28 octombrie 1949, la Sibiu. A fost  îngropat pe ascuns, împreună cu alţi şase dintre oamenii săi, în Cimitirul reformaţilor din acelaşi oraş. Soţia sa, Flavia, aflată în munţi, alături de soţul său, se pare că ar fi murit în urma unei confruntări cu Securitatea la începutul lunii martie 1949. Numărul celor arestaţi din rândurile grupului Dabija în primăvara anului 1949 s-a ridicat, conform datelor Securităţii, la 34: 16 partizani şi 18 „favorizatori”. Grupul Dabija opera pe versantul oriental al Munţilor Apuseni, mai exact pe Muntele Runculeţul Groşilor, sub Muntele Mare, judeţul Turda, în apropierea comunelor Bistra şi Câmpeni, tabăra fiind stabilită conform mărturiilor la 20 km nord-est de Câmpeni pe Muntele Mare, la cota 1201, unde a fost construită o cazemată. La începutul anului 1949, grupul Dabija avea 24 de membri, plus un număr important de susţinători în localităţile vecine. În urma unor lupte sângeroase purtate în Muntele Mare, Cricău şi Mesentea datorită superiorităţii numerice şi tehnice a trupelor Securităţii dar şi trădării, luptătorii anticomunişti au fost înfrânţi. In fața instanţei fiind trimişi 25 de inculpati. Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise. Nu au fost acceptaţi în sală decât tinerii activişti de partid, aduşi de la diferite întreprinderi special pentru a vedea cum îşi primeau răsplata „duşmanii poporului”. Prin sentinţa nr. 816/4 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Sibiu au fost pronunţate șapte condamnări la moarte prin împuşcare: Nicolae Dabija, Ioan Scridon, Traian Mihălţan, Titus Onea, Augustin Ratiu, Gheorghe Oprita şi Silvestru Bolfea. Decizia de condamnare la pedeapsa capitală a primilor 7 inculpaţi fusese practic luată de locotenent-colonelul Gheorghe Crăciun, recursurile lor fiind respinse. La 29 octombrie 1949 D.R.S.P Sibiu a trimis la Bucureşti procesul verbal conform căruia a avut loc execuţia în 28 octombrie, fără a preciza locul în care au fost împuşcaţi. Moartea maiorului Nicolae Dabija avea sa fie înregistrată la Primăria oraşului Sibiu abia dupa 14 ani, sub nr. 6/11 octombrie 1963, asa cum probabil  s-a întâmplat şi în cazul celorlalţi partizani executaţi la 28 octombrie 1949.

·         1949: Franța, Georges Bidault devine prim-ministru.

·         1954: Ernest Hemingway primește Premiul Nobel pentru literatură.

·         1954: Casa regală a Norvegiei este întemeiată ca monarhie federală.

·         1956: Spania – încep emisiunile televizate regulate.

·         1958: Vatican - Angelo Giuseppe Roncalli, patriarh al Veneției, este ales papă și își ia numele de Ioan al XXIII-lea.

·         1959: A apărut Decretul nr. 410, adoptat de conducerea Marii Adunări Naţionale a RPR, care prevedea desfiinţarea unor mănăstiri şi a asociaţiilor religioase, precum şi scoaterea din monahism a mai multor călugări. Aplicarea acestui decret, între anii 1959 şi 1964, prin forţă şi ameninţări, a constituit o perioadă de doliu pentru monahismul românesc şi pentru Biserică: 92 de mănăstiri au fost desfiinţate, închise ori folosite în scopuri sociale. In jur de 4.700 de călugări şi monahi au fost alungati din mănăstiri. La începutul anului 1958 ministrul de interne Alexandru Drăghici propunea desfiinţarea seminariilor monahale, interzicerea accesului călugărilor în Institutele de Teologie de grad universitar, interzicerea înfiinţării de noi mănăstiri, ca şi limitarea accesului în cinul monahal. Majoritatea prevederilor cuprinse în proiectul lui Drăghici se vor regăsi şi în Decretul nr. 410/1959.

·         1962: Criza rachetelor cubaneze: în urma mesajului radiodifuzat al Papei Ioan al XXIII-lea, Nikita Hrușciov le-a declarat americanilor că a ordonat demontarea rachetelor nucleare amplasate în Cuba.

1962: Sfârșitul Crizei rachetelor cubaneze: în urma mesajului radiodifuzat al Papei Ioan al XXIII-lea, Nikita Hrușciov le-a declarat americanilor că a ordonat demontarea rachetelor nucleare amplasate în Cuba.

·         1965: Saint Louis, Missouri a fost inaugurat Gateway Arch, 190 de m înălțime (the 630-foot-tall parabolic - catenarian).

·         1965: Ministrul de externe francez Couve de Murville face o vizită la Moscova.

·         1965: A fost publicata Declaratia “Nostra Aetate” privitoare la relatiile Bisericii Catolice cu religiile necrestine, adoptata de al al doilea Conciliu al Vaticanului si promulagata de Papa Paul al VI-lea. Documentul, de o importanta deosebita, a recunoscut linia spirituala care il leaga pe crestini si pe evrei si I-a absolvit pe acestia din urma de uciderea lui Iisus. De altfel, Papa Paul al VI-lea a spus public atunci ca: “In chip deosebit evreii nu mai sunt obiect al reprosului si al neincrederii, ci al respectului, al iubirii si al sperantei.”De asemenea, in declaratie erau admirati si mulsulmanii care il adora pe “Dumnezeu cel unic”. 

·         1973 Criza petrolului: cele 7 țări arabe mari producăoare de petrol au procedat la boicot împotriva Statelor Unite și a Țărilor de Jos, acesta însemnând practic începutul „Crizei petrolului”.

·         1976: Arizona: John D. Ehrlichman, unul din oamenii președintelui Richard Nixon în afacerea Watergate, este condamnat.

·         1977: Cancelarul german Helmut Schmidt (SPD) ține conferința la International Institute for Strategic Studies din Londra, pe tema „Aspecte politice și culturale ale certitudinii occidentale”.

·         1981: Este fondată trupa de hard-rock Metallica.

·         1982: Spania, Felipe González Márquez este ales președinte.

·         1986: Centenarul inaugurării Statuei Libertății a fost sărbătorit în portul New York.

·         1986: Jeremy Bamber a fost găsit vinovat de crimă: părinți, soră și doi nepoți au fost omorâți în numele life sentences.

·         1988: Franța autorizează folosirea pilulei abortive RU-486, creată de Roussel Uclaf.

·         1988: Franța plasează pe orbită TDF1, primul satelit francez de televiziune.

·         1992 - Au fost alese conducerile celor două Camere ale Parlamentului României, în urma convocării parlamentarilor nou aleşi. Oliviu Gherman (FDSN) a fost ales preşedinte al Senatului, iar Adrian Năstase(FDSN) a fost ales preşedinte al Camerei Deputaţilor

·         1993 - Întrunit în sesiune plenară, la Strasbourg, Parlamentul european a ratificat Acordul de asociere a României la Comunităţile Economice Europene

·         1995: Baku: un incendiu de proporții în metroul capitalei Azerbaijan-ului; multe victime.

·         1997: Dow Jones Industrial Average cunoaște cel mai neașteptat record: a plecat la deschidere de la cifra 337.17 puncte și a ajuns la închidere la 7,498.32.

·         1998: Liniile Air China pierd pilotul Yuan Bin, care a fugit în Taiwan.

·         2000 - Se desfăşoară primele alegeri municipale organizate în provincia Kosovo, administrată de către ONU

·         2002: Pascal Quignard a primit Premiul Goncourt pentru „Umbrele rătăcitoare”

·         2002: Gérard de Cortanze a primit Premiul Renaudot pentru „Assam”.

·         2004 - O echipa de arheologi australieni si indonezieni a anuntat descoperirea ramasitelor pamantesti a sapte indivizi dintr-o specie umana necunoscuta, datand de acum aproximativ 3 000 de ani. Specia a fost botezata „Homo floresiensis”, dupa numele insulei indoneziene in care au fost gasite osemintele – Flores

·         2005: Președintele Venezuelei a declarat țara „teritoriu liber de analfabetism”.

·         2005: Mexic, se împarte în 100 state care au rectificat statutul Curții Penale Internaționale.

·         2006: Televiziunea spaniolă este în sărbătoare: celebrează 50 de ani de emisie regulată.

·         2007: Cristina Fernández de Kirchner devine prima femeie aleasă președinte al Argentinei.

Nașteri

·         1017: Heinrich al III-lea, rege roman, duce de Bavaria (d. 1056)

·         1466: Erasmus (Desiderius) din Rotterdam (n. 28 octombrie 1466, 1467 sau 1469, Rotterdam/Olanda, d. 12 iulie 1536, Basel/Elveția)^[7] a fost un teolog și erudit olandez, unul din cei mai însemnați umaniști din perioada Renașterii și Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea, catalogat drept "primul european conștient", de către Stefan Zweig. Pentru faptul că a criticat stările de fapt neconforme din Biserica Catolică a timpului său, a fost considerat precursor al reformei religioase, deși el însuși nu a aderat la protestantism, preconizând în mod consecvent spiritul de toleranță religioasă.

Fiu nelegitim al preotului Roger Gerard, Erasmus frecventează școlile severe ale ordinelor monahale din Deventer și s'Hertogenbosch iar, după moartea tatălui său, intră în mănăstirea ordinului augustinian din Steyn, în apropierea orașului Gouda. După ce a devenit preot în anul 1492, lucrează ca secretar al episcopului din Cambrai, care îl trimite la Paris, unde începe studiul teologiei și filozofiei scolastice. În acest timp, dezvoltă tot mai mult o atitudine critică față de rigiditatea dogmelor religioase și obține dispensa de viață în mănăstire, consacrându-se studiului limbii și filozofiei grecești clasice. Începând din anul 1499, întreprinde numeroase călătorii în Franța, Anglia, Italia și Elveția unde intră în contact cu cele mai importante centre și personalități culturale ale timpului, ține lecții și conferințe, are posibilitatea să studieze vechi manuscrise. În Anglia cunoaște pe Thomas Morus și predă la Universitatea din Cambridge, în Italia devine prieten cu tipograful și editorul venețian Aldo Manuzio iar Universitatea din Torino îi decernează titlul de Doctor în Teologie. În anii 1514-1521 trăiește în Basel (Elveția), părăsește însă orașul în timpul reformei lui Ulrich Zwingli, revine mai târziu la Basel, unde își sfârșește zilele la 12 iulie 1536.

Originalul operei "Elogiul nebuniei"

Erasmus a dedicat cea mai mare parte a operelor sale problemelor religioase. Devine cunoscut, în 1500, cu "Collectanea adagiorum", o colecție de proverbe și zicale latine și din Biblie, "Enchiridion militis christiani" ("Manualul combatantului creștin", 1503). Opera cea mai importantă este "Encomium moriae" sau "Laus Stultitiae" ("Elogiul nebuniei", 1509), dedicată lui Thomas Morus, o satiră la adresa teologiei scolastice, imoralității clerului și a curiei catolice, în același timp apologie a pasiunii exaltate ("nebuniei") a adevăratului creștin care-și dedică viața credinței. Erasmus înțelege credința creștină ca o acceptare nedemonstrabilă - împotriva și mai presus de necesitatea oricărei rațiuni - a lui Dumnezeu devenit om, care moare pentru mântuirea oamenilor și învie din morți prin el însuși. Pentru aceasta trebuie schimbată formația clasică a teologilor și literaților, lipsiți de sensibilitatea cerută de scriptura evanghelică. Aceste lucrări, în care Erasmus trimite la studiul izvoarelor originare ale creștinismului, au făcut să fie considerat deschizător de drum al reformei protestante, deși el a rămas tot timpul un catolic consecvent, cu toată apropierea de pozițiile teoretice reformiste. Atacurile sale împotriva erorilor autorităților ecleziastice și superstițiilor i-au adus învinuirea de protestantism din partea Vaticanului, Erasmus își ilustrează însă clar poziția ideologică în opera "De Libero Arbitrio" (1524), care conține o critică severă a concepțiilor lui Martin Luther asupra lipsei de libertate a deciziilor omului, admițând însă necesitatea unei înnoiri a moravurilor bisericești.

Erasmus în camera sa de studiu - Gravură de un maestru necunoscut

În anii 1517-1524 traduce în limba latină ("Novum instrumentum omne") versiunea greacă a Noului Testament, traducere însoțită de comentarii critice, superioară ca stil și fidelitate în comparație cu Vulgata (Versiunea latină oficială a Bibliei) aflată în circulație. Această traducere i-a servit și lui Luther ca bază pentru transcrierea în limba germană a Bibliei.

Lupta lui Erasmus împotriva ignoranței, superstițiilor și structurilor autoritare tradiționale a fost caracterizată prin convingerile sale umaniste, în special prin credința în necesitatea libertății spirituale. Cu toate că după moartea sa, în perioada Contrareformei, operele sale au fost înscrise pe Indexul cărților interzise prin hotărârile Conciliului de la Trent (1545-1563), Erasmus a exercitat - ca figură centrală a umanismului - o mare influență asupra istoriei culturii europene.

Alte lucrări:

• "De Ratione Studii", ("Despre rațiunea învățării", 1511)
• "Institutio principis christiani", ("Educația principilor creștini", 1517)
• "Querela pacis", ("Plângerea păcii", 1517)
• "Colloquia familiaria", ("Convorbiri familiare", 1518)
• "Dialogus Ciceronianus", ("Dialogul Ciceronian", 1528)
• "De Pueris Satim ac Liberaliter Instituendis", ("Despre educația suficientă și liberă a copiilor", 1529)
• "De puritate ecclesiae christianae", ("Despre puritatea Bisericii creștine", 1536)

Erasmus din Rotterdam

Erasmus din Rotterdam - portret de Hans Holbein (Tânărul)

·         1585: S-a nascut Cornelius Jansen, teolog olandez, episcop de Ypres. A intrat in 1602 la Universitatea din Louvain, pe atunci un adevarat camp de lupta intre iezuiti si augustinieni, Jansen alaturandu-se acestora din urma. A scris “Augustinus”, in 1640, studiul sau stand la baza formarii doctinei care ii poarta numele si care sustinea ideea ca gratia este un dar pur divin. 

·         1667: Contesa Palatină Maria Anna de Neuburg (spaniolă Mariana de Neoburgo; germană Maria Anna von Neuburg) (28 octombrie 1667 – 16 iulie 1740) a fost regină consort a Spaniei din 1689 până în 1700 ca a doua soție a regelui Carol al II-lea al Spaniei. În țara ei adoptivă a fost cunoscută ca Mariana. A fost mătușa Elisabetei Farnese.

Mariana de Neuburg

Părinți Philip Wilhelm, Elector Palatin Elisabeta Amalia de Hesse-Darmstadt  Frați și surori Eleonore-Magdalena de Neuburg Contesa Palatină Dorothea Sofia de Neuburg Maria Sofia de Neuburg Countess Palatine Hedwig Elisabeth of Neuburg[*] Leopoldine Eleonore von der Pfalz[*] Ludwig Anton von Pfalz-Neuburg[*] Philip William August, Count Palatine of Neuburg[*] Alexander Sigismund von der Pfalz-Neuburg[*] Wolfgang George Frederick von Pfalz-Neuburg[*] Frederick Wilhelm von Pfalz-Neuburg[*] Count Palatine Francis Louis of Neuburg[*] Charles III Philip[*] Johann Wilhelm, Elector Palatine[*]  Căsătorită cu Carol al II-lea al Spaniei

·         1696: Maurice de Saxa (germană Moritz Graf von Sachsen) (28 octombrie 1696 – 20 noiembrie 1750) a fost un nobil german în serviciul Franței care a ajuns mareșal al Franței.

Maurice s-a născut la Goslar și a fost fiul nelegitim al regelui August al II-lea al Poloniei și al contesei Maria Aurora de Königsmarck.

Maurice de Saxa

Maurice de Saxa în 1748. Părinți August al II-lea al Poloniei Maria Aurora von Königsmarck[*]  Frați și surori Anna Karolina Orzelska Maria Anna Katharina Rutowska[*] Friederike Alexandrine Moszyńska[*] August al III-lea al Poloniei Fryderyk August Cosel[*] Frederick Augustus Rutowsky[*] Johann Georg, Chevalier de Saxe[*]  Căsătorit cu Johanna Viktoria Tugendreich de Loeben Copii Marie-Aurore de Saxe[*]

·         1697: Canaletto, pictor italian (d. 1768)

·         1706: Louise Marie Madeleine Fontaine, nobilă franceză (d. 1799)

·         1728 - Se naşte, la Marton, navigatorul englez James Cook; este descoperitorul insulelor Société (azi Polinezia franceză), Noua Zeelandă şi Sandwich (azi arhipelagul Hawaii) (m. 14 februarie 1779)

·         1751: Dmytro Bortnjanskyj, compozitor ucrainean
* 1761: August Johann Georg Karl Batsch (n. 28 octombrie 1761, Jena – d. 29 septembrie 1802, Jena) a fost un renumit om de știință, medic, botanist, micolog, scriitor științific, profesor pentru istorie naturală și filozofie german la Universitatea din Jena în secolul al XVIII-lea. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Batsch.

Fiul secretarului Georg Laurentius Batsch (1728-1798), secretar de stat în Weimar și al Ernestinei Francke (1734–1802) a vizitat mai întâi școala orășenească, fiind instruit apoi de învățători privați. După ce a arătat o aptitudine pentru științele naturale, și-a început studiile în această materie la Universitatea din Jena (cunoscută sub numele Friedrich von Schiller Universität Jena) în 1772, obținând doctoratul în 1781. Ulterior a mai studiat medicina, promovând în anul 1786. În același an, el a început să predea istorie naturală ca profesor titular la această universitate. Din anul 1787 a predat și medicina. În anul 1790, Batsch a fondat grădina botanică din Jena^[7] precum Naturforschende Gesellschaft (Asociația cercetătorilor naturii) tot acolo. În sfârșit, în anul 1792, a devenit și profesor de filozofie. În 1793 el a mai fondat Naturforschende Gesellschaft (Societatea pentru explorarea naturii), a cărei importante colecție a căpătat-o mai târziu Universitatea din Jena.^[8]

Batsch: Agaricus pruinatus

Între 1761 și 1802, savantul l-a sfătuit pe marele literat și savant Johann Wolfgang von Goethe privind cercetările lui botanice, având o corespondență intensivă cu marele literat.^[9]

Într-o scrisoare de răspuns și mulțumire, Goethe a scris pe 22 iunie 1791: „Pentru al doilea volum al Științelor naturale trimis de Dumneavoastră, mult onorate, spun cea mai devotă mulțumire. Această carte mi-a fost cu atât mai binevenită, fiind chiar în prezent tare ocupat cu un important subiect discutat acolo și am fost în stare să-mi iau consiliu în anumite puncte importante. Poate că o să am plăcerea de a vă vedea într-un timp scurt, când voi prezenta și încercările mele pentru evaluarea Dvs. Vă urez să trăiți bine

Opere: 

Dissertatio inauguralis botanica, prima pagine

• Elenchus Fungorum latine et germanice, vol. 1, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1783
• Elenchus Fungorum latine et germanice, vol. 2, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1786
• Elenchus Fungorum latine et germanice, vol. 3, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1789, în total (3 volume) cu 42 de plăci colorate^[12]
• Naturgeschichte der Bandwurmgattung überhaupt und ihrer Arten insbesondere, nach den neuern Beobachtungen in einem systematischen Auszuge verfasst, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1786
• Dispositio generum plantarum Jenensium secundum Linnaeum et familias naturales, quam speciminis inauguralis loco extulit, Editura Litteris Hellerianis, Jena 1786
• Versuch einer Anleitung zur Kenntniss und Geschichte der Pflanzen, partea I: Allgemeine Einleitung. Kenntniß des Pflanzenkörpers, seiner Theile und seines Lebens. Wissenschaftliche Behandlung des Pflanzenreichs, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1787
• Versuch einer Anleitung zur Kenntniss und Geschichte der Pflanzen, partea II: Merkwürdige Arten der Gewächse nach ihren Aehnlichkeiten geordnet. Anbau und Benutzung, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1788
• Versuch einer Anleitung, zur Kenntniss und Geschichte der Thiere und Mineralien, partea I: Allgemeine Geschichte der Natur, besonders der Säugthiere, Vögel, Amphibien und Fische, Editura Akademische Buchhandlung, Jena 1788
• Versuch einer Anleitung, zur Kenntniss und Geschichte der Thiere und Mineralien, partea II: Besondre Geschichte der Insekten, Gewürme und Mineralien, Editura Akademische Buchhandlung, Jena 1789
• Botanische Bemerkungen, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1791 Observații botanice
• Tabula affinitatum regni vegetabilis, Editura Landes-Industrie-Comptoir, Weimar 1802 Tabula affinitatum regni vegetabilis

August Batsch

·         1767: Maria Sofia de Hessa-Kassel (germană Marie Sophie Friederike von Hessen-Kassel; 28 octombrie 1767 – 22 martie 1852) a fost regină a Danemarcei și Norvegiei prin căsătoria cu Frederic al VI-lea. A fost regentă a Danemarcei în perioada 1814–1815.

A fost primul copil al Prințului Karl de Hessa-Kassel și a Prințesei Louise a Danemarcei și Norvegiei. Bunicii paterni au fost Frederic al II-lea de Hesse-Kassel și Prințesa Mary a Marii Britanii. Mary a fost fiica regelui George al II-lea al Marii Britanii și a reginei Caroline de Ansbach. Bunicii materni au fost Frederic al V-lea al Danemarcei și Louise a Marii Britanii, o altă fiică a regelui George al II-lea al Marii Britanii și a reginei Caroline de Ansbach. Tatăl ei a fost al doilea fiu al prințului suveran de Hesse-Kassel.

A crescut în mare parte în Danemarca, unde tatăl ei a avut poziții notabile, cum ar fi guvernator al provinciilor. Mama ei a fost a treia și cea mai mică fiică a regelui Frederic; ca urmare, ea a fost nepoata regelui Christian al VII-lea al Danemarcei și a Prințul Regent Frederic.

Regina Maria Sofia, pictură de Christoffer Wilhelm Eckersberg.

La 31 iulie 1790 la Gottorp, s-a căsătorit cu vărul ei primar, Prințul Moștenitor Frederic al Danemarcei (1768–1839), atunci Regent al regatului, viitorul rege Frederic al VI-lea. Soțul ei a fost Regent din 1784 (de când avea doar 16 ani) în numele tatălui său care era nebun și care a murit în 1808. În urma înfrângerii aliatului Danemarcei, împăratul Napoleon I al Franței, Danemarca a pierdut stăpânirea Norvegiei; cuplul regal a încetat să mai fie regele și regina Norvegiei în 1814. Regina Maria a fost regentă a Danemarcei în perioada 1814-1815 în timpul absenței soțului ei.

Maria a fost aleasă de vărul ei ca soție în special pentru a-și demonstra independența față de Curte, care voia o căsătorie politică. Căsătoria a fost primită cu mare entuziasm de public; ea a fost privită ca o daneză nu ca o străină. La Curte, a fost umbrită de sora soțului ei, care era adevărata Prima Doamnă de la Curte. A fost presată de cererea de a naște un fiu și după ce a avut probleme ginecologice a fost obligată să accepte adulterul soțului ei cu Frederikke Dannemand.

În perioada 1814-15 s-a descurcat foarte bine ca Regentă. Era interesată de politică și de genealogie și a scris și publicat Exposé de la situation politique du Danemarc; în 1822 a publicat Supplement-Tafeln zu Joh. Ca văduvă s-a retras din viața publică și a fost respectată ca un simbol al vechii dinastii.

Maria Sofia de Hesse

Regină a Danemarcei și Norvegiei

Regina Maria Sofia a Danemarcei, cu Ordinul Christian VII portret de Jens Juel Părinți Carol de Hesse Prințesa Louise a Danemarcei și Norvegiei  Frați și surori Prințesa Louise Caroline de Hesse-Cassel Prince Christian of Hesse[*] Prince Frederik of Hesse[*] Juliane of Hesse-Kassel[*]  Căsătorită cu Frederic al VI-lea al Danemarcei Copii Caroline, Prințesă a Danemarcei Vilhelmine, Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg

·         1790 - S-a născut Alphonse de Lamartine, scriitor romantic francez (m.28.02.1869).

·         1793: Prințesa Caroline a Danemarcei (28 octombrie 1793, Copenhaga – 31 martie 1881, Copenhaga), a fost fiica cea mare a regelui Frederic al VI-lea al Danemarcei. Înainte de căsătorie, neoficial, a fost cunoscută drept "Kronprinsesse Caroline" (Prințesa Moștenitoare Caroline), iar mai târziu drept "Arveprinsesse Caroline" (Prințesă Ereditară a Danemarcei).^[1] S-a căsătorit cu verișorul primar al tatălui ei, Ferdinand, Prinț Ereditar al Danemarcei, care a fost moștenitor prezumptiv al tronului din 1848 până în 1863.

Prințesa Caroline, c. 1820

Prințesa Caroline s-a născut la Palatul Christiansborg la Copenhaga la 28 octombrie 1793. Părinții ei au fost Prințul Moștenitor Frederic (viitorul rege Frederic al VI-lea) și soția sa, Maria Sofia de Hesse. Pentru că bunicul patern, regele Christian al VII-lea era instabil mental, tatăl ei a fost regent din 1784.

Nașterea ei a fost bine primită de populație, frații ei murind la scurtă vreme după naștere. La nașterea ei s-a spus: «Denne er Dydens Løn, flere er Folkets Bøn!» ("Aceasta este premiul pentru virtute, răspunsul la rugăciunea poporului!")

Când ea avea patru luni, la 26 februarie 1794, Palatul Christiansborg a fost distrus de un incendiu. Prințesa s-a mutat cu părinții ei la Palatul Amalienborg unde a crescut, și petrecându-și verile la Palatul Frederiksberg. La moartea bunicului Christian în 1808, tatăl ei a devenit rege.

A avut o relație apropiată cu tatăl ei. Ea a primit o educație largă dar nu foarte amănunțită sau profundă. Caroline nu a fost descrisă ca fiind talentată sau frumoasă. L-a întâlnit pe Hans Christian Andersen în 1822 și a fost foarte interesată de aventurile și lucrările lui.

Prințesa Caroline și soțul ei Prințul Ferdinand, c. 1863.

Tatăl ei nu a avut fii care să fi supraviețuit și Caroline și sora ei Vilhelmine Marie erau excluse de la succesiune ca rezultat al Legii Salice. În ciuda acestui fapt, Caroline era numită înainte de căsătorie Prințesa Moștenitoare, fiind cel mai mare copil al regelui.

Au existat mai multe planuri de căsătorie pentru ea însă fără rezultate. Napoleon a sugerat în 1810 o căsătorie cu moștenitorul tronului suedez, Prințul Christian August de Augustenborg; deși tatăl ei nu a fost de acord, negocierile de căsătorie au început însă au fost întrerupte de decesul lui Christian August la scurtă vreme.

În 1812, ea a fost logodită cu unchiul ei Prințul Christian de Hesse, însă acesta a murit în 1814. În cele din urmă, la 1 august 1829, la Palatul Frederiksberg, ea s-a căsătorit cu vărul ei primar, Prințul Ferdinand al Danemarcei, care era al treilea în linia de succesiune la tron. Căsătoria a fost aranjată din rațiuni politice și a rămas fără copii.

În 1830, Caroline a suferit arsuri teribile într-un incendiu, care i-au desfigurat fața; ornamentul din părul ei a luat foc în timp ce ea citea în pat. Daunele aspectului ei au rămas permanente. În 1858 a suferit un accident asemănător, când brațul și umărul i-au ars atât de mult încât a avut dureri mari pentru tot restul vieții ei.

După decesul cumnatului ei, regele Christian al VIII-lea în 1848, soțul ei a devenit moștenitor prezumptiv la tronul Danemarcei și a primit titlul de Prinț Ereditar. Nu a devenit niciodată regină, soțul ei murind în 1863, cu cinci luni înaintea nepotului ei, regele Frederic al VII-lea. Tronul a trecut regelui Christian al IX-lea.

Soții au trăit la Palatul Bernstorffske Palæ, care a fost renovat pentru ei de regele Frederic al VI-lea, și nu au jucat un rol activ la curtea regală. În cele din urmă, Caroline a trăit destul de armonios cu soțul ei. Ea i-a tolerat adulterul și problemele financiare. După decesul tatălui ei în 1839, s-a distanțat de curte, vorbind de acele vremuri drept "domnia lui Papa".

A fost un mare patriot și obișnuia să spună că nu exista nici un motiv să călătorească, simțindu-se întotdeauna cel mai bine în Danemarca. Ea a fost, de asemenea, loială față de la Copenhaga și a rămas în timpul epidemiei de holeră din 1853 din loialitate față de oraș. Ea a fost descrisă ca fiind loială și punctuală.

Ca văduvă, ea a trăit o viață izolată, ocupându-se de plata datoriilor soțului ei. În ultimii ani, ea a surzit.

Prințesa Ereditară Caroline a murit la reședința ei din Copenhaga, la 31 martie 1881, la vârsta de 88 de ani.

Prințesa Caroline

Prințesă Ereditară a Danemarcei

Portret de August Schiøtt (1854) Părinți Frederic al VI-lea al Danemarcei Maria Sofia de Hessa  Frați și surori Prințesa Vilhelmine Marie a Danemarcei  Căsătorită cu Ferdinand, Prinț Ereditar al Danemarcei

·         1798 - S–a nascut compozitorul francez Henri–Jerome Bertini (m.1876).
* 1803: Elisa sau Elisabeta Radziwill Elisa Friederike Luise Martha (28 octombrie 1803, Berlin – 27 august 1834, Bad Freienwalde) a fost membră a înaltei nobilimi polonezo-lituaniană, care a fost dorită de mireasă de prințul care mai târziu a devenit Wilhelm I al Germaniei.

Elisa Radziwill

Părinți Antoni Henryk Radziwiłł Prințesa Louise a Prusiei Frați și surori Wilhelm Fürst von Radziwill[*] Bogusław Fryderyk Radziwiłł[*]

* 1815: Ľudovít Štúr (n. 28 octombrie 1815, Uhrovec, în apropiere de Bánovce nad Bebravou - d. 12 ianuarie 1856, Modra, Slovacia), cunoscut de contemporanii săi ca Ludevít Velislav Štúr, a fost un politician, poet, jurnalist, editor, profesor, filozof și lingvist slovac, membru al Dietei Regatului Ungariei, conducător al renașterii naționale slovace din secolul al XIX-lea, în condițiile dominației austro-ungare. A avut o contribuție esențială la formarea limbii literare slovace. În timpul revoluției din 1848 din Ungaria, Štúr a organizat unități de luptători voluntari slovaci.

Ľudovít Štúr

·         1818: S-a nascut Ivan Turgheniev, scriitor rus (“În ajun”, “Un cuib de nobili”, “Parinti si copii”, “Destelenire”, “Fum”); (d.22.08.1883).

·         1867: S-a născut George N. Udrischi, medic veterinar, primul chirurg din lume care a procedat la amputarea unuia dintre membrele anterioare la cal, imaginând, în acelaşi timp, o proteză funcţională (1906). A fost membru de onoare al Academiei Române din 1946; (m. 1958).

·         1874: S-a nascut la Campulung Muscel, savantul român  Constantin I. Parhon,  medic endocrinolog şi neuropsihiatru, membru titular al Academiei Române din 22 mai 1939; ( d. 9  august 1969). A fost unul dintre protagoniştii endocrinologiei mondiale în perioada constituirii ei ca disciplină de sine stătătoare. A  îndeplinit funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, în perioada 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952.

* 1876: Rosalie Slaughter Morton (n. 28 octombrie 1876 - d. 5 mai 1968) a fost un medic și chirurg din Statele Unite ale Americii.

Rosalie Slaughter Morton

Morton și Anne Morgan in 1918 Căsătorită cu George B. Morton Jr.

·         1892: S-a nascut Dink Johnson, muzician de jazz. 

·         1893: Prințul Félix de Bourbon-Parma^[1] (Félix Marie Vincent; 28 octombrie 1893 – 8 aprilie 1970), a fost soțul Charlottei, Mare Ducesă de Luxemburg.

Prințul Felix de Bourbon-Parma

Prințul Félix de Luxemburg

Părinți Robert I, Duce de Parma Maria Antónia a Portugaliei  Frați și surori Maria-Luiza de Bourbon-Parma Zita de Bourbon-Parma Maria Antonia van Bourbon-Parma[*] Xavier, Duce de Parma Prince Gaetano of Bourbon-Parma[*] Henry, Duke of Parma[*] Elias de Bourbon-Parma Joseph[*] Prințul René de Bourbon-Parma Prince Sixtus of Bourbon-Parma[*]  Căsătorit cu Charlotte, Mare Ducesă de Luxemburg Copii Jean, Mare Duce de Luxembourg Elisabeta, Ducesă de Hohenberg Adélaide, Contesă de Donnersmarck Gabriele, Contesă de Holstein-Ledreborg Prințul Charles Alix, Prințesă de Ligne

·         1906: Dimitrie Ioan Mangeron, matematician român (d. 1991)

* 1907: Gheorghe (Giorgio) Caragață (n. 28 octombrie 1907, Corbasca, fostul județ Tecuci, în prezent județul Bacău – d. 9 octombrie 1978, Florența, Italia) a fost un lingvist român, profesor la Universitatea din Florența.

Urmează studiile liceale la Tecuci. Din studiază filologie modernă la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Iași, avându-i profesori pe Alexandru Philippide, Iorgu Iordan, Giorge Pascu, Dimitrie Găzdaru și Garabet Ibrăileanu. Este trimis de Iorgu Iordan ca bursier al Statului la Școala Română din Roma, unde lucrează sub îndrumarea romanistului Giulio Bertoni (1878-1942). În anul 1935 își susține teza de doctorat Pluralele românești și italienești în "-ora", sub conducerea lui Giulio Bertoni.

Devine lector la Universitatea din Florența, recomandat de Giulio Bertoni și Claudiu Isopescu, cel care a întemeiat studiile de limbă română în învățământul superior din Italia. Gheorghe Caragață activează ca profesor la această universitate timp de 44 de ani, până la moarte. După aprecierea lui Lorenzo Renzi (Padova), Gheorghe Caragață „a ținut sus flacăra românisticii în Italia vreme de mai bine de trei decenii”.

În paralel cu bogata activitate didactică, publică lucrări în domeniul lingvisticii române și romanice, făcând și anchete în teren pe teritoriul Italiei. Frecventează Circolo linguistico fiorentino, înființat după război, unde prezintă peste 30 de comunicări privind limba și literatura română.

În 1958 ia poziție față de teza sovietică privind existența unei limbi moldovenești, publicând în italiană broșura Câteva documente cu privire la unitatea limbii române.

Este membru fondator al Societății Academice Române, academia românilor din exilul anticomunist, înființată în Italia după război.

Importanta sa teză de doctorat a servit în cercetările lingvistice din România de după 1947; dar din cauza statutului său de exilat politic, contribuția sa a fost folosită fără a fi citată.

Opera:

• Pluralele românești și italienești în -ora (în Buletinul Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, III, 1936), [1]
• Formele de salutare în limba română (în Buletinul Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, VI, 1939), [2].
• Breve sguardo sullo sviluppo della letteratura romena, Roma: Istituto per l'Europa Orientale, 1943.
• La distribuzione odierna delle lingue italiana e tedesca nell'Alto Adige in base ai censimenti 1890-1939, Firenze : Istituto geografico militare, 1945.
• Letteratura romena, estratto dalla storia delle letterature moderne d’Europa e d’America, Milano: Casa Editrice dr. Francesco Vallardi, 1959.
• Sul romeno 'dunăre', Firenze: Leo S. Olschki, 1970.

·         1909: Francis Bacon, pictor britanic (d. 1992)

·         1914: Jonas Edward Salk, bacteorolog american
* 1915: Zeta Orăscu (n. 28 octombrie 1915 - d. 23 noiembrie 2016) a fost o cântăreață română. Este sora cântăreței de muzică populară Florica Orăscu.

* 1920: Valentina Rusu-Ciobanu (n. 28 octombrie 1920, Chișinău) este o artistă plastică basarabeană, a cărei creație se remarcă atât prin mijloacele expresive, considerate de critici neconvenționale, inovatoare, cât și printr-o profundă notă poetică. Conform aprecierii comentatoarei S. Boberanga, pictura Valentinei Rusu-Ciobanu este o simbioză de "realism poetic" și "spirit original", iar după părerea criticului Vladimir Bulat, stilul pentru care a optat pictorița putea fi "citit", în perioada regimului sovietic totalitar, ca o "subversiune sublimată", risc pe care Valentina Rusu-Ciobanu și l-a asumat

Valentina Rusu-Ciobanu s-a născut în Chișinău. A urmat în perioada (1938-1940), Școala de Arte din Chișinău. Între anii (1942-1944) a frecventat Academia de Arte Plastice din Iași, astăzi Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design ^[2] 1944-1946, Școala de Arte Plastice "I. Repin" din Chișinău.

Lucrări:

• Fetiță la fereastră, 1957,
• Plantând copaci, 1961,
• Portretul Lui Emil Loteanu, 1964,
• Portretul actorului Dumitru Fusu, 1964
• Foc de artificii, 1966
• Miculdejun, 1979 - 1980,
• Scriitorul Serafim Saca, 1996,
• Vizita doctorului, 1971,
• La bal mascat
• La joc, 1957
• Autoportret cu ochelari
• Cană pe pervaz
• Emil Loteanu
• Acrita Maria Goncear
• Flori pe fundal rosu
• Glie si oamenii
• Invitatie la dans

·         1920: S-a născut (la Cahul, azi în R. Moldova), într-o familie de colonişti germani, Andrei Ciurunga (pseudonimul lui Robert Eisenbraun), unul din marii poeţi ai temniţelor comuniste; (d. 6 august 2004, București). În 1936 debutează editorial cu placheta de versuri Melancolie, urmând În zodia cumpenei (1939), Poemele dezrobirii (1943), Cântece de dor şi de război (1944). După ce Basarabia va fi din nou răpită, familia Eisenbraun se refugiază în ţară, stabilindu-se la Brăila, unde  va continua să scrie, publicând în câteva reviste brăilene. Unul dintre articolele sale, în care se declară ferm anticomunist,, îndemnându-i pe români să respingă comunismul, îi aduce prima arestare, pentru 29 de zile, în noiembrie 1945. După eliberare publică sub diferite pseudonime românizate: Radu Calomfir, Matei Scutaru, Nicu Grădinaru, şi altele, oprindu-se asupra celui cu care va intra în conştiinţa literaturii române: Andrei Ciurunga. În 1947 publică volumul Poeme de dincoace, cuprinzând versuri puternic anticomuniste, pentru care este arestat din nou în 1950 sub acuzația de „crimă de uneltire împotriva păcii”. Cum volumul fusese distrus şi nu a putut fi adus ca probă în proces, autorul său a fost condamnat pentru mai vechiul volum apărut la Chişinău înainte de refugiere, în 1944, Cântece de dor şi de război. Din acest moment calvarul se intensifică. Ciurunga trece prin penitenciarele Uranus, Galaţi, Jilava, apoi prin lagărele „cumplitului Canal”, cum însuşi îl numeşte. Aici poetul creează în continuare. Va găsi chiar o metodă ingenioasă de a păstra versurile: coase pe pânză, în căptuşeala unui pieptar de care nu se despărţea niciodată, versurile-cheie ale câtorva sute de poezii, care astfel vor putea fi refăcute în condiţii de libertate. Eliberat în 1954, dar rearestat patru ani mai târziu, în 1958, pentru vina de a fi scris şi difuzat poeziile concepute la Canal, care circulau atât în ţară, clandestin, cât şi în afara graniţelor, în antologii sau la posturi de radio occidentale. Această a treia detenţie o execută la Gherla şi în Balta Brăilei, fiind eliberat în 1964, în urma decretului de graţiere a tuturor deţinuţilor politic. În 1967 este reprimit în Uniunea Scriitorilor şi va publica alte opt volume de versuri până în 1989, trecute, desigur, prin filtrul cenzurii. După 1989 văd lumina tiparului şi versurile de detenţie, precum şi alte volume: Memorii optimiste. Evocări şi versuri din închisori, Poemele cumplitului Canal, Lacrimi pentru Basarabia, Ceasuri fără minutare. Poeme din închisoare, N-aveţi un surâs în plus?, Poeme cu umbre de gratii, Versuri pentru Ina.

·         1922: S-a nascut Gershon Kingsley, compozitor german.

·         1923: S-a născut criticul şi istoricul literar Mihail Petroveanu; între anii 1948 şi 1952 a fost redactor la Redacţia literară a Radiodifuziunii Române,soţul poetei Veronica Porumbacu; (m. 1977).

·         1926 - S–a născut pictorul Emil Băcilă.

·         1927 - S-a nascut Cleo Laine (Clementina Dinah Campbell), cintareata si actrita britanica.

·         1928: S-a nascut  Ion Mihai Pacepa,  general de securitate comunist, fost şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) a României comuniste şi consilier personal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu.

·         1930: S-a născut la Dângeni, județul Botoșani, Eugen Mandric, producător, regizor de film, scenarist, scriitor, publicist; (m.  2000, Bucuresti). A fost de asemenea redactor-șef al revistei „Cinema”, director general al Studioului Cinematografic București și al Casei de Filme 3, redactor la Studioul de filme documentare „Al. Sahia” din București, comentator și realizator de jurnale de actualități. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. A obținut în anul 1977 Premiul pentru scenariu al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru filmul Buzduganul cu trei peceți

·         1930: Bernard Charles Ecclestone, cunoscut și sub numele de Bernie Ecclestone, (născut la 28 octombrie 1930), este un fost pilot de Formula 1, actualmente proprietar al companiei Bambino Holdings care deține 25% din drepturile comerciale asupra Campionatului Mondial de Formula 1.

·         1931: Ilarion Ciobanu (n. 28 octombrie 1931, Ciucur, județul interbelic Tighina, România - d. 7 septembrie 2008, București, România) a fost un actor român celebru. A semnat, de asemenea, regia a două filme. În anii 1950 a avut și o carieră de rugbist. A fost singurul actor român care s-a dedicat în totalitate filmului

Ilarion Ciobanu s-a născut la Ciucur, în Tighina, pe atunci parte a României. A copilărit la Constanța, pe malul mării. La 12 ani a intrat băiat de prăvălie, după care o urmat "o lungă caravană de meserii: hamal, țăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, șofer, marinar, pescar"^[2] până în anul 1958, când intră la IATC, pe care însă nu l-a absolvit^[3], pentru că a avut de ales între a face "Setea" și a urma institutul.

Ca rugbist și-a făcut debutul în 1948, la Știința București, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella. Se transferă apoi la Dinamo București, unde cunoaște consacrarea ca sportiv. Ultima parte a carierei a petrecut-o la Progresul București (1959-1962). Jucător de linia a II-a, cunoscut de apropiați sub porecla „Claris”, Ilarion Ciobanu era socotit atunci un înaintaș de temut, greu de trecut, pe cât de dur în sensul bun al cuvântului, pe atât de corect

Casa din București în care a locuit Ilarion Ciobanu

Debutul cinematografic al actorului s-a produs la vârsta de 30 de ani în filmul Setea, în care a jucat alături de Ion Besoiu și Amza Pellea, respectiv alături de Ștefan Ciubotărașu și George Calboreanu în Omul de lângă tine. Au urmat apoi mai bine de 50 de filme în care actorul Ilarion Ciobanu a deținut roluri principale. A fost, de asemenea, regizor al filmelor Omul de lângă tine și Mara. După 1989, Ilarion Ciobanu a continuat să joace doar ocazional, în filme precum ar fi Crucea de piatră - Ultimul bordel, Terente - Regele bălților, Tancul și Bored.

La Prima ediție a Festivalului Internațional de Film București, BiFEST, în 2004, actorul a primit Premiul de Excelență pentru contribuția sa în arta cinematografiei, moment în care cei prezenți l-au aplaudat în picioare minute in șir.^{[necesită citare]}

Ilarion Ciobanu a decedat în dimineața zilei de 7 septembrie 2008, răpus de cancer faringian ^[5]. Potrivit propriei dorințe, corpul său a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești,^[6] iar cenușa a fost aruncată în Marea Neagră.^[7]

Ilarion Ciobanu a avut trei soții. Prima soție, o profesoară de franceză, a doua soție, Tamara Barna, iar a treia, Marion Ciobanu. Din ultima căsătorie are un fiu, Ioachim.

Filmografie:

• Setea (1960) - Mitru Moț
• Omul de lângă tine (1961)
• Poveste sentimentală (1961)
• Lupeni 29 (1962)
• Cartierul veseliei (1964)
• Răscoala (1965)
• Golgota (1966)
• Șopârla (1966)
• Vremea zăpezilor (1966)
• Legenda (1968)
• Columna (1968) - Gerula
• Doi bărbați pentru o moarte (1969)
• Baltagul (1969)
• Războiul domnițelor (1969)
• Frații (1970)
• Asediul (1970)
• Pădurea pierdută (1971)
• Facerea lumii (1971)
• Mihai Viteazul (1971) - Stroe Buzescu
• Cu mîinile curate (1972) - comisarul Roman
• Drum în penumbră (1972)
• Conspirația (1972)
• Dimitrie Cantemir (1973)
• 100 de lei (1973)
• Ultimul cartuș (1973) - comisarul Roman
• Departe de Tipperary (1973) - comisarul Roman
• Nemuritorii (1974) - stegarul Vasile
• Capcana (1974)
• Pe aici nu se trece (1975)
• Mușchetarul român (1975)
• Orașul văzut de sus (1975)
• Trepte pe cer (1977)
• Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - Gherasim (ep. 1-12)
• Profetul, aurul și ardelenii (1978) - Traian Brad
• Pentru patrie (1978)
• Ecaterina Teodoroiu (1978)
• Din nou împreună (1978)
• Avaria (1978) - ca Teodosie Lazăr
• Dincolo de orizont (1978)
• Gustul și culoarea fericirii (1978)
• Mihail, cîine de circ (1979)
• Audiența (1979)
• Omul care ne trebuie (1979)
• Iancu Jianu, zapciul (1980)
• Rug și flacără (1980)
• Tridentul nu răspunde (1980)
• Artista, dolarii și ardelenii (1980) - Traian Brad
• Pruncul, petrolul și ardelenii (1981) - Traian Brad
• O lume fără cer (1981)
• Râdeți ca-n viață (1983)
• Fapt divers (1984)
• Acasă (1984)
• Bătălia din umbră (1986)
• Umbrele soarelui (1986)
• Cetatea ascunsă (1987)
• O vară cu Mara (1988)
• Misiunea (1989) - serial TV
• Șobolanii roșii (1990)
• Crucea de piatră (1993) - Fane
• Terente – regele bălților (1995)
• Ochii care nu se văd (1996)
• Tancul (2003)
• Bored (2004) - God

Ilarion Ciobanu

* 1933: Garrincha (pronounție în portugheză: /ɡaˈʁĩʃɐ/ - "pasărea mică"^[1], 28 octombrie 1933 - 20 ianuarie 1983) sau Mane, numele real fiind Manuel Francisco dos Santos, a fost un important fotbalist brazilian. A fost născut în Magé și a avut câteva defecte la naștere. Tatăl său a fost un alcoolic, problemă pe care el a moștenit-o. A jucat pentru echipa braziliană Botafogo din 1953. De asemenea, a jucat 50 de meciuri la naționala Braziliei ajutându-și echipa să câștige titlul din 1958, dar mai ales pe cel din 1962, unde datorită lui, lipsa lui Pele nu a fost simțită. Unii îl consideră cel mai bun jucător după Pele și cel mai bun driblor al sportului din toate timpurile.

·         1936 - S-a nascut Charlie Daniels, muzician country american.

·         1937 - S-a nascut Graham Bond, multi-instrumentist si compozitor britanic Graham Bond Organisation).
* 1938: Leonida Constantin Brezeanu (n. 28 octombrie 1938, Teișani, județul interbelic Prahova, România) este un dirijor, compozitor și etno-muzicolog român, membru corespondent al Academiei Americano-Române de Arte și Științe din U.S.A și Canada (din anul 2000).

S-a născut într-o familie cu preocupări muzicale, tatăl său, Emil St. Vasilescu, fiind profesor de vioară și de cor, iar mama, Ștefania Brezeanu, învățătoare. Este căsătorit cu Valeria Brezeanu și are doi fii: Ondin Brezeanu, violonist-solist, la Orchestra Natională a Libanului și Profesor de vioară la Conservatorul Superior Național de Muzică din-Beirut, și Zefir Georgian Brezeanu, solist, clarinetist, membru în orchestra simfonică a Filarmonicii ”Paul Constantinescu” din Ploiești, doctorand al Universității Indiana din Bloomington-SUA.

A urmat studiile medii la Liceul Teoretic„Ion Luca Caragiale” din Ploiești, promoția 1956. În perioada 1956-1958 a studiat teoria muzicii și armonia, în particular , la recomandarea prof. Emilia Comișel, cu compozitorii Dumitru Milcoveanu și Paul Constantinescu. După absolvirea liceului a urmat studii de specialitate la Institutul de limbă rusă „Maxim Gorki” din București (1956-1959). Între anii 1958-1963 și-a completat educația muzicală ca student la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, sub îndrumarea unor maeștri ca dr. Ioan Șerfezi și dr. Dragoș Alexandrescu (teorie muzicală și solfegii); Emilia Comișel, (folclor); Gheorghe Dumitrescu (armonie);dr. Zeno Vancea și Dinu Ciocan (contrapunct); Tudor Ciortea și Miriam Marbé (Forme muzicale), Ioan D.Vicol, D.D.Botez, Ion Marian - artist al poporului (dirijat), Alfred Mendelsohn și Tiberiu Olah (asistent), clasa de compozitie-1958-1960, Gabriela Sachelarie (Istoria muzicii vechi), dr. Octavian Lazăr Cosma (istoria muzicii românești).

Activitate în ordine cronologică:

1961-1970 -dirijor de orchestră și folclorist-orchestrator la Orchestra Populară „Flacăra Prahovei” a Filarmonicii de stat din Ploiești.

1962-1964 -dirijor secund,membru fondator al Orchestrei Simfonice a Sindicatelor din Ploiești (prim- dirijor Carol Nicolae Debie).

1970-1974-profesor de pian la Liceul de Muzică din Ploiești.În decembrie, 1974 transferat ,cu rezervarea catedrei,la Comitetul judetean de cultură și Educație socialistă Prahova,în funcția de Instructor cu Probleme de Muzică și ulterior director,la Centrul de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de amatori din jud.Prahova.

1970-1974-dirijor al Ansamblului de cîntece și dansuri al Casei de Cul- tură din Câmpina (prezent în numeroase spectacole în localitățile prahovene.5 emisiuni radio și Tv.București).

1972 turneu artistic înPolonia,cu Teatrul de păpuși Ciufulici din Ploiești cu spectacolul „Punguța cu doi bani”(în calitate de compozitor al muzicii).

1972-Delegat al Romîniei la Festivalul Internațional al teatrelor de păpuși ,la Opole-Polonia,împreună cu regizorul Cristian Mihalache,scenograful Irina Borovschi și actrița-scenograf Marcela Fenato.

1973- muzica spectacolului „Czolowek z czerwona parasole” (Omul cu umbrela roșie)de Titel Constantinescu,la Teatrul de păpuși din Walbrzych-Polonia.

1974-transferat de la Liceul de Muzică- cu rezervarea catedrei,- la Centrul județean de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă,Prahova,în calitate de instructor metodist cu probleme de muzică.

1974-ales secretar al Asociației de folklor a județului Prahova-(Președinte Prof.Univ.Emilia Comișel,vice-președinte Prof.Costel Manolache).

1976-ales Secretar al Cenaclului „Paul Constantinescu”al compozitorilor prahoveni.(președinte de onoare Generalul major Dinu Stelian-Artist al Poporului;Presedinte activ pînă în 1985,compozitorul ,Artist emerit Florin Comișel,iar din 1985 presedinte activ compozitorul Zaharia Popescu.Vice-președințiAlexandruBădulescu-muzicolog,compozitorul Aurel Giroveanu.

1976 –iulie,Turneu,artistic ca dirijor al Ansamblului folcloric „Prahova”coregraf Dumitru Pârvu,de pe lângă Palatul Culturii din Ploiești,la Tarcento-Italia .

1977-iulie, Turneu artistic ca dirijor al Ansamblului „Prahova” la Messina-Italia. 1977-membru în Juriul național de specialitate la Festivalul”Cîntarea României”-secțiunea teatre de estradă profesioniste.

1977-Director artistic în turneul de la Varna Bulgaria cu Corala feminină „Camerata” a Palatului de Cultură din Ploiești,dirijor Prof.Gheorghe Ionescu.

1979-Turneu artistic la Zacopane-Polonia,în calitate de Conducător artistic al Ansamblului”Crăițele” din Valea Doftanei împreună cu Marga Comisu-Dumitrescu,coregraf. Marele Premiu „Toporașul de Aur” la Concursul Internațional de folklor de la Zacopane-Polonia.

1996-Turneu în Turcia asiatică la Accabad(Acciabad)cu Ans.Marama

1990-Turneu artistic cu Ansamblul folcloric „Dacia”condus de solista Maria Tănase Marin,în Italia.

1996-Turneu la Millau-Franța cu ansamblul folcloric”Marama”din Ploiești

1999-2000-2001-2002Turneu la Karditsa-Grecia, cu ansamblul”Marama”

2003-Turneu în Polonia cu Ansamblul folcloric „Marama”-Ploiești

1977-1983 instructor cu probleme de muzică și de la 30 dec.1977director al Centrului județean de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă-Prahova (CJÎCPMAM).

1983-detașat caInstructor principal cu probleme de artă la Comitetul de Cultură al jud.Prahova.

1987-Membru al juriului interjudețean-sectia teatre profesioniste de revistă și de estradă-în cadrul Festivalului Național „Cântarea României”-sectiunea muzică pop

1961-1990-280 concerte si spectacole de muzică populară dirijate în emisiunile TV(„La portița dorului”,”Un cîntec pentru fiecare”,”Cîntați cu noi”etc...)

1961-2005,-180minute imprimate,cuOrchestra”FlacăraPrahovei”,OrchestraRadioBucurești, Orchestra ansamblului „Prahova”,cu soliștii Aurel Bănică,IleanaSărăroiu PetreSăbădeanu,IleanaConstantinescu,GeorgetaAnghel,TitaBărbulescu LuciaFilimon,DanMoisescu,IcaBlidaru,IoanaȘerban,MariaNecula, AnaToma,LuciaHabără,NicolaeVicol,VictorVrânceanu,MariaCrăciun, Tita Maria Văduva,etc...

1990-2009 transferat în calitate de profesor de canto popular tradițional și pian, la Liceul de Arte,din Ploiești.

1994 decembrie 15,-1 februarie 2005 Director executiv la Societatea Tehnico-Științifică și Social Culturală „Marama” dinPloiești și director artistic și dirijor la Ansamblul folcloric „Marama”.

2000 - Pensionat la cerere, de la Liceul de Artă din Ploiești.

2005-2009 – reîncadrat profesor de Etnografie și folclor muzical și canto popular tradițional la Liceul deArtă din Ploiești.

·         1938 - S–a născut M.N. Rusu, critic şi istoric literar, publicist stabilit în SUA.

·         1939: S-a nascut Jane Alexander, actrita americanca. 
* 1941: Vasile László Gergely (n. 28 august 1941, Baia Mare) este un fost fotbalist din România, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

* 1941: Vasile Dem Zamfirescu (n. 28 octombrie 1941, București) este psihanalist, profesor universitar, editor, eseist și traducător.

După terminarea liceului Mihai Viteazul din București, Vasile Dem. Zamfirescu a urmat, între 1960-1965, cursurile Facultății de Filosofie, secția Pedagogie, din cadrul Universității din București, iar în 1975, la îndemnul lui Constantin Noica, a absolvit Facultatea de Filologie, specialitatea Limba Germană/Limba Engleză .^[1] În 1975 a susținut doctoratul în filosofie la Universitatea din București cu o lucrarea Etică și psihanaliză.

Vasile Dem. Zamfirescu a lucrat ca cercetător științific la Institutul de Filosofie al Academiei Române și la Laboratorul de Antropologie al Institutului Victor Babeș, în perioada 1966-1998.

Cărți și manuale

• 1973 - Etică și psihanaliză, Editura Științifică
• 1982 - Etică și etologie, Editura Științifică și Enciclopedică
• 1985 - Între logica inimii și logica minții, Editura Cartea Românească (prima ediție) și Editura Trei, 1997 (a doua ediție)
• 1994 - În căutarea sinelui (Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru eseu)
• 1995 - Nedreptatea ontică, Editura Trei
• 2001 - Filosofia inconștientului, Editura Trei
• 2003 - Introducere în psihanaliza freudiană și postfreudiană, Editura Trei
• 2009 - Povestiri de psihoterapie românească (coordonator volum și autor), Editura Trei
• 2012 - Nevroză balcanică, Editura Trei

Traduceri

• 1980 - Scrieri despre literatură și artă, Sigmund Freud
• 1994 - Vocabularul psihanalizei, Laplanche și Pontalis (coordonare terminologică și traducere împreună cu Radu Clit, Alfred Dumitrescu, Vera Șandor)
• 1994 - În lumea arhetipurilor, Carl Gustav Jung
• 1995 - Critica facultății de judecare, Immanuel Kant (în colaborare cu Alexandru Surdu)
• 1996 - Eseuri de psihanaliză aplicată, Sigmund Freud
• 2003 - Arhetipurile și inconștientul colectiv, Carl Gustav Jung (în colaborare cu Dana Verescu)
• 2004 - Psihologia fenomenelor oculte, Carl Gustav Jung (în colaborare cu Dana Verescu)
• 2009 - Agresivitatea umană, Iraeneus Eibesfeldt
• 2010 - Cuvântul de spirit și raportul său cu inconștientul, Sigmund Freud
• 2010 - Psihologia inconștientului, Sigmund Freud (în colaborare cu Gilbert Lepădatu și George Purdea)
• 2010 - Studii despre societate și religie, Sigmund Freud (în colaborare cu George Purdea și Roxana Melnicu)

·         1941 - S-a nascut Curtis Lee, cantaret si compozitor american.

·         1941 - S-a nascut Hank B. Marvin (Brian Rankin), chitarist si compozitor britanic (The Shadows).

·         1944: Anton Schlecker, întreprinzător german
* 1944: Marián Labuda (n. 28 octombrie 1944,^[1][2] Hontianske Nemce, Republica Slovacă^[3] – d. 5 ianuarie 2018,^[4][2] Bratislava, Slovacia) a fost un renumit actor slovac.

Filmografie:

• Sătucul meu (1985) – Karel Pávek
• Sfârșitul vremurilor vechi (1989) – Stoklasa
• În slujba regelui Angliei (2006) – Walden
• Roming (2007) – Roman

Marián Labuda

·         1945 - S-a născut Wayne Fontana (Glynn Ellis), vocalist şi compozitor britanic (Wayne Fontana & The Mindbenders).

·         1948: Telma Louise Hopkins (n. 28 octombrie 1948, Louisville, Kentucky) este o cântăreață și actriță americană.

Filmografie:

• Bosom Buddies, în rolul lui Isabelle Hammond (1980–1982)
• Gimme a Break!, în rolul lui Adelaide "Addy" Wilson (1984–1987)
• Trancers, în rolul lui Engineer Ruth Raines (1985)
• Family Matters, în rolul lui Rachel Crawford (1989–1993, recurring later)
• Trancers II, în rolul lui Engineer Ruth Raines (1991)
• Trancers III, în rolul lui Councilor Ruth Raines (1992)
• Getting By, în rolul lui Dolores Dixon (1993–1994)
• The Wood (1999), în rolul lu Slim's Mother
• The Nanny, în rolul lu Lila Baker (Episodul: "Fran's Roots") (1997)
• Any Day Now, în rolul lu Judge Wilma Evers (2001)
• Half & Half, în rolul lui Phyllis Thorne (2002–2006)
• A New Kind of Family, în rolul lu Jess Ashton (1979-1980)
• The Hughleys, în rolul lu Paulette Williams (Recurring Role)
• Psych, în rolul lui Phyllis Gaffney (2008)
• The Love Guru (2008), în rolul lui Lillian Roanoke
• ER, în rolul lui Carlene (Episodul: "Think Warm Thoughts")
• Are We There Yet?, în rolul lui Marilyn Persons (2010–prezent)
• Lab Rats, în rolul lui Grandma Dooley (2012)
• Partners, în rolul lui Ruth Jackson (2014, regular)

Telma Hopkins

Căsătorită cu Donald B. Allen (c. 1970–77)

·         1948 - S-a nascut Ricky Lee Reynolds, chitarist si vocalist american (Black Oak Arkansas).

·         1952: Ionesie Ghiorghioni, politician român
* 1953: Victor Neumann (n. 28 octombrie 1953, Lugoj, regiunea Timișoara) este istoric și filozof al culturii, profesor de istoria modernă a României și istoria modernă a Europei la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara.

Este cofondator – împreună cu profesorul Armin Heinen de la Universitatea din Aachen – și director (din 2008) al Școlii Doctorale Internaționale de Istorie Conceptuală „Reinhart Koselleck” din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Este colaborator periodic al revistelor culturale românești Orizont (Timișoara), Timpul (Iași), Observator Cultural (București), Revista 22 (București), Dilema/Dilema Veche (București), Apostrof (Cluj), Idei în Dialog (București), Altitudini (București), etc., publicând peste 500 de articole. A primit premii și distincții pentru merite deosebite în activitatea științifică, didactică și artistică.

Studii gimnaziale și liceale la Ineu. Studii superioare la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Facultatea de Istorie-Filozofie. Licențiat (1976) în istorie și științe sociale cu o teză despre contribuția periodicelor de limbă română, maghiară și germană la afirmarea istoriografiei din Transilvania în secolul al XIX-lea. Coordonatorul tezei: prof. dr. Pompiliu Teodor. Studii doctorale la Universitatea din București, Facultatea de Istorie, finalizate (1992) cu teza intitulată Geneza ideilor moderne în Europa Centrală și de Sud-Est (1750-1850), coordonator acad. Răzvan Theodorescu. Studii postdoctorale la universități și institute din București, Berlin, Bonn, Paris, Viena, Budapesta, Amsterdam-Wassenaar, Washington, D.C. sub îndrumarea lui Paul Cornea, Alexander Scheiber, Domokos Kosáry, Clemens Heller, Maurice Aymard, Reinhart Koselleck.

Muzeograf la Muzeul Golești (1976) și la Muzeul Banatului din Timișoara (1977-1980); profesor de liceu la Timișoara (1981-1985), consilier al ministrului culturii (1990-1992); cercetător științific principal (Institutul de Teorie Socială al Academiei Române din București (1992-1994), Institutul Intercultural din Timișoara (1994-1996); Institutul de Științe ale Educației din București (1996-1998); conferențiar (1998) și profesor (2001-) titular la Universitatea de Vest din Timișoara; Cercetător științific principal I, Institutul de Studii de Istorie și Cultură a Banatului Academia Română, Filiala Timișoara (2008-).

Cărți de autor

În română

• Tentația lui Homo Europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală și de Sud-Est, Editura Științifică, București, 1991, 278p. ISBN 973-44-0008-8; Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura ALL, București, 1998, 240p. ISBN 973-571-212-1; Ediția a III-a revăzută, Polirom, Iași, 2006, 308 p. ISBN (10) 973-46-0347-7; traducerea în limba engleză, în SUA: The Temptation of Homo Europaeus, East European Monographs Boulder, Colorado, Columbia University Press, New-York, 1993, Traducere de Dana Miu, 269 p. ISBN 0-88033-281-6); traducere în limba sârbă: Iskusenja Homo Europaeusa, Pesic i Sinovi, Beograd, 2011.
• Vasile Maniu – Monografie istorică, Editura Facla, Timișoara, 1984, 210 p.
• Convergențe spirituale (Studii privind relațiile culturale și politice în Europa Centrală și de Est, 1750-1850), Editura Eminescu, 1986, 214 p.
• Istoria evreilor din România. Studii documentare și teoretice, Editura Amarcord, Timișoara, 1996, 290 p. ISBN 973-9244-09-2
• Identități multiple în Europa regiunilor. Interculturalitatea Banatului/Identités multiples dans l’Éurope des regions. L’Interculturalité du Banat, Hestia, 1997, 145 p. ISBN 973-9192-61-6
• Istoria evreilor din Banat. O mărturie a multi- și interculturalității Europei Oriental-Centrale, Editura Atlas – Du Style, București, 1999, 260 p. ISBN 973-99275-4-8
• Ideologie și Fantasmagorie. Perspective comparative asupra gândirii politice în Europa Est-Centrală, Editura Polirom, Iași, 2001, 224 p. ISBN 973-683-560-X
• Istorie Individuală vs. Istorie Colectivă. Prim-rabinul Ernest Neumann, O restituire de prof.univ.dr. Victor Neumann, Editura Marineasa, Timișoara, 2002, 111p. ISBN 973-8215-79-X
• Neam, Popor sau Națiune? Despre Identitățile Politice Europene, Editura Curtea Veche, București, 2003. Ediția a II-a adăugită, Editura Curtea Veche, București, 2005, 229p. ISBN 973-669-154-3
• Interculturalitatea Banatului, Art Press - Institutul European Publishing House, Timisoara - Iassy, 2012
• Conceptul de natiune la români si unguri: un studiu despre identitatile politice; Iași, Institutul European, 2013
• Conceptualizarea istoriei și limitele paradigmei naționale, Editura Rao, 2015

În engleză

• Between Words and Reality: Studies on the Politics of Recognition and Changes of Regime in Romania, Council for Research of Values and Philosophy – The Catholic University of America, Washington, D.C., 2001, 200 p. ISBN 1-56518-161-1
• Conceptually Mystified: East-Central Europe Torn Between Ethnicism and Recognition of Multiple Identities, Enciclopedică Publishing House, Bucharest, 2004, 230 p. ISBN 973-45-0484-3
• The End of a History: The Jews of Banat from the Beginning to Nowadays, The University of Bucharest Publishing House, Bucharest, 2006, 243 p. ISBN 973-737-135-6
• Essays on Romanian Intellectual History, Editura Universității de Vest din Timișoara, Timișoara, 2008, 227 p. ISBN 978-973-125-141-7; ediția a doua Institutul European, 2013 ISBN 978-973-611-950-7

Traduceri

• Conceptul de Istorie de Reinhart Koselleck, Traducere din germană în română (împreună cu Patrick Lavrits) și studiu introductiv de Victor Neumann, (Cf. Geschichtliche Grundbegriffe. Historisches Lexikon zur politisch-sozialen Sprache in Deutschland, Band 2, Klett-Cota, 2004, p. 625-717), Editura Universității Al. Ioan Cuza, Iași, 2005, 130 p. ISBN 973-703-082-6

Ediții coordonate

1. Identitate și Cultură. Studii privind istoria Banatului, (Editor coordonator), Editura Academiei Române, București, 2009.
2. Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice, (Editor coordonator împreună cu Armin Heinen), Editura Polirom, Iași, 2010.^[1][2]
3. Cinci concepte ale gândirii politice românești, (Editor coordonator împreună cu Henriete Richer), Editura Brumar, Timișoara, 2011.
4. Key concepts of Romanian history: alternative approaches to socio-political languages (together with Armin Heinen), translated by Dana Mihailescu, Central European University Press, Budapest-New York, 2013

Victor Neumann

* 1953: Ján Babjak, S.J. (n. 28 octombrie 1953, Hažín nad Cirochou, lângă Humenné, Cehoslovacia, azi în Slovacia) este un cleric iezuit slovac, arhiepiscop al Ariepiscopiei de Prešov și mitropolit al Bisericii Greco-Catolice din Slovacia.

Ján Babjak

·         1954: Ioan Hoban, politician român

·         1955: S-a nascut Bill Gates, fondatorul companiei Microsoft si unul dintre cei mai mai bogati oameni din lume. S-a nascut in Seattle, Statele Unite, tatal sau fiind avocat, iar mama profesor. A urmat cursurile unei scoli private, iar la 13 ani si-a descoperit pasiunea pentru computere si a inceput sa realizeze diferite programe. S-a inscris la Universitatea Harvard, in 1975 realizand o versiune a programului BASIC. In acelasi an a renuntat la scoala ca sa lucreze si a pus bazele imperiului Microsoft impreuna cu prietenul sau din copilarie Paul Allen. Tot atunci a produs sistemul DOS, care, in 1981, a fost adoptat de catre International Business Machines (IBM) pentru computerele fabricate. Acesta a fost pasul care a ridicat compania lui Bill Gates. Vanzarea licentei pentru DOS a inceput sa aduca profituri imenese Microsoft, astfel ca la 35 de ani Bill Gates a devenit unul dintre cei mai puternici oameni din America, pentru ca dupa 1990 sa ajunga cel mai bogat om din lume.

Bill Gates

Bill Gates la Forumul Economic Mondial de la Davos, 2007

·         1955: Viorica Zaharia, pictoriță română

·         1956: Mahmud Ahmadinejad (în persană محمود احمدی‌نژاد‎;‎ - Maḥmūd Aḥmadī-Nežād) (n. 28 octombrie 1956) este un politician iranian, ales al șaselea președinte al Iranului, între 2005 - 2013. A câștigat alegerile prezidențiale din 2005, ca apoi să fie reales în 2009 după o alegere controversată. Protestele în masă au continuat în Iran timp de 7 luni, mulți acuzând fraudarea alegerilor și alte abuzuri.

Înainte de a deveni președinte, Ahmadinejad a fost primar al Teheranului și guvernator general al provinciei iraniene Ardabil.

Ahmadinejad este un critic al Statelor Unite și al Israelului, susținând întărirea relațiilor Iranului cu Rusia, Venezuela, Siria și Statele arabe din golful Persic.

Mahmud Ahmadinejad

·         1957 - S-a nascut Stephen Morris, baterist britanic (New Order).

·         1958: Ion Radu Zilișteanu (n. 28 octombrie 1958, București, România) este doctor în economie, inginer, matematician și om de afaceri român.

Ion Radu Zilișteanu s-a născut la data de 28 octombrie 1958, în București. După finalizarea studiilor medii la Liceul “Nicolae Bălcescu” din București, actualmente Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, a absolvit Facultatea de Transporturi din Institutul Politehnic din București (1983, ca șef de promoție) și Facultatea de matematică și informatică din Universitatea din București (1991). Este doctor în economie la Academia de Studii Economice din București (2010) și profesor asociat la aceeași universitate (din 2011).

A participat la revoluția română din 1989. În anul 1990, devine membru în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN)^[1], în calitate de vicepreședinte al Partidului Național Democrat, partid format în majoritate din participanți activi la revoluție. În cadrul CPUN, a îndeplinit funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială. După destrămarea Grupării Democratice de Centru, din care făcea parte Partidul Național Democrat, în urma alegerilor din 20 mai 1990, devine consilier politic la Partidul Național Liberal - Aripa Tânără, până în anul 1991.

În anul 1991, intră în afaceri, iar din 1992 activează pe piața imobiliară. În anul 1995, devine primul președinte al Asociației Române a Agențiilor Imobiliare, funcție pe care o deține până în anul 1999. În anul 2000, odată cu înființarea Uniunii Naționale a Agenților Imobiliari, prin OG 3/2000, devine președinte al filialei București^[2], până în anul 2003, când organizația este desființată, ca urmare a unei hotărâri a Curții Constituționale a României și a conflictelor interne^[3].

În calitate de analist imobiliar, contestat uneori, a publicat numeroase articole pe teme imobiliare și a fost prezent în presa scrisă și vorbită.

A publicat articole științifice pe teme economice

* 1958: Dănuț Ungureanu (n. 28 octombrie 1958, Calafat) este un scriitor și ziarist român. Ca scriitor este cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale în domeniul science fiction-ului.

S-a născut la 28 octombrie 1958, la Calafat, Dolj. Este absolvent al Facultății de Energetică din București.

Dănuț Ungureanu este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru fondator și primul președinte al Societății Române de Science Fiction și Fantasy.

În 1981 a devenit membru al cenaclului de science-fiction al studenților bucureșteni, „Solaris”, al cărui președinte a fost ales un an mai târziu. Tot în 1981 a obținut primul său premiu național, pentru proză fantastică, la convenția cenaclurilor de anticipație, ROMCON. A câștigat apoi, de-a lungul anilor, numeroase alte premii naționale, iar în 1992 i-a fost decernat Premiul de încurajare al Societății Europene de Science Fiction, la EUROCON, în Germania.

A debutat în 1982, în revista "Știință și Tehnică", cu povestirea "Viața de familie". A publicat, începând cu 1982 și până în zilele noastre, zeci de povestiri și schițe în volume colective, reviste și almanahuri. Între revistele care l-au publicat scrierile se numără Știință și tehnică, CPSF Anticipația, Almanahul Anticipația, Jurnalul SF, Orion, Helion, Paradox, Vatra, Quasar, Luceafărul, Fantastica, Neuma etc.

Din 1990 a lucrat în presa scrisă, la ziarul „Tineretul liber”, până în 1997. În această perioadă a publicat numeroase articole, editoriale, reportaje și anchete.

În 1993 a publicat volumul "Marilyn Monroe pe o curbă închisă" (Ed. Adevărul), o selecție celor mai bune texte ale sale în acel moment (volumul a fost re-editat în 2012, de editura Tritonic).

Câteva luni mai târziu, în acelasi an 1993, a publicat romanul "Așteptând în Ghermana" (Ed. Nemira) re-editat de Eagle Publishing House în anul 2010. (Romanul respectiv s-a aflat în topul celor mai bine vândute cărți Nemira, alături de Horia-Roman Patapievici, Petre Țuțea, Nicu Covaci, Rodica-Ojog Brașoveanu și Ioan Petru Culianu – potrivit articolului „Editurile românești și Internetul”, din „Observatorul cultural” - august 2000). Pentru acest volum i-a fost atribuit în 1993 Premiul națiomal de popularitate, iar în 1994 Premiul I la secțiunea de specialitate a ROMCON.

În 1996 a absolvit cursul de Jurnalism European – Phare training Program, pentru jurnaliști și profesori de jurnalism, Tall Tree Consultancy/ Olanda, cu stagii la Amsterdam și Bruxelles.

În 1997 a făcut parte din echipa de scenariști a serialului radiofonic "Piața rotundă", coordonat de BBC și Uniunea Europeană.

Din 1998 până în 2003 a lucrat la ziarul „Curentul”, pentru care a scris zilnic foiletoane, editoriale, comentarii, reportaje, cronici și anchete.

A scris, individual și în colaborare, sute de scenarii de televiziune pentru grupul umoristic “Vouă”. O culegere a textelor respective a fost publicată în volum, în anul 2004, la Editura Amaltea, cu titlul „Țara lui Papură Vouă”.

Coautor al piesei „O mătușă pierdută”, care a avut premiera și s-a jucat, în stagiunea 2006, la teatrul „C.I. Nottara” din București. Coautor al piesei “Stăpânul ciolanului”, care a avut premiera la Teatrul de comedie București în 2011. Coautor al scenariului de film artistic de lung metraj „Report la categoria fericire”.

Coautor al scenariilor pentru film de lung metraj „Report la categoria fericire” și „Johnny bătăușul”.

În 2007 a publicat volumul de schițe umoristice „Români deja deștepți”, la Casa de editură Mediaon, volum care s-a bucurat de o foarte bună primire din partea cititorilor și de aprecierea criticii literare. În același an a îngrijit volumul "Jurnal de bord", cuprinzând o selecție de texte ale regretatului jurnalist român Dan Goanță.

A publicat în anul 2008 volumul de povestiri fantastice „Basme geostaționare”, la editura Bastion din Timișoara.

În 2010, editura Eagle Publishing House a reeditat romanul ”Așteptând în Ghermana”, în cadrul colecției ”Seniorii imaginației”, o integrală a celor mai bune volume science fiction românești, de la începuturi până în zilele noastre.

Editura Tritonic a republicat (în ediții revăzute și adăugite) culegerea de povestiri ”Marilyn Monroe pe o curbă închisă” (noiembrie 2012) și volumul de miniaturi ”Români deja deștepți” (iunie 2013). De asemenea, Tritonic a lansat la Târgul de carte Gaudeamus 2013 volumul ”Alți români deja deștepți”.

Cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de la prima ediție, editura Nemira a republicat romanul ”Așteptând în Ghermana”, în cadrul colecției ”Maeștrii SF-ului românesc, relansându-l la Târgul de carte Gaudeamus 2013.

În 2014 a publicat romanele ”Însemnările damei de silicon” (editura Nemira) și ”Urme de sfinți” (editura Tritonic). Tot în 2014 a publicat, în colaborare cu Marian Truță, romanul ”Vegetal” (editura Nemira), care a fost distins cu premiul ”Ion Hobana”.

În 2015 a publicat romanele ”Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia” (editura Tritonic) și ”Mineral” (editura Nemira, în colaborare cu Marian Truță). Este, de asemenea, prezent cu povestirea ”Flight Over the Silent Mountain” (titlul original ”Zbor de pe muntele liniștit”) în antologia ”Worlds and Beings - Romanian ContemporaryScience-Fiction Stories”, editată de Institutul Cultural Român.

A fost prezent cu un stand personal la Targul de carte Gaudeamus, ediția 2016, unde editura Fusion21 i-a lansat volumele „Zilliconda - însemnările damei de silicon” (roman, ediția a doua, ilustrată de Ionuț Bănuță, 100 de exemplare cu semnătura autorului; „Anatomic Graffiti” (proză scurtă science-fiction); „Români în vorba goală” (proză scurtă umoristică, ilustrată de Traian Furnea); „Noaptea în oraș, fără părinți” (roman).

La aceeași ediție a Târgului de carte Gaudeamus 2016, a lansat volumul non-fiction „Autor de unul singur - rețete pentru scrierea creativă”, publicat de editura Tritonic.

În 2017, romanul „Noaptea în oraș, fără părinți” a obținul trei premii naționale pentru cel mai bun roman science-fiction: premiul AntareSFest, premiul RomCon și premiul atribuit de SciFi Fest.

În același an, autorului i-a fost decernat Premiul Vladimir Colin „pentru contribuția excepțională adusă fantasticii românești, cu romanele Însemnările damei de silicon și Noaptea în oraș, fără părinți”

A publicat de asemenea în 2017, thrillerul distopic „Luna în orașul blestemat”, pe care l-a lansat la Gaudeamus și în cadrul evenimentului „#frontuldecarte”, creat și organizat de autor la Piața Spania Gallery din București.

În a doua jumătate a anului 2018 a publicat romanul „Conspirația femeilor”.

Trăsături specifice ale textelor sale: satiră, urban fiction, realism magic, thriller, science-fiction fantasy, umor, distopie.

VOLUME PERSONALE

Romane

• Așteptând în Ghermana (1993) - editura Nemira, republicat de Eagle Publishing House (2010) în cadrul colecției Integrala science-fiction-ului românesc - Seniorii imaginației și de Nemira Publishing House (2013) în cadrul colecției ”Maeștrii SF-ului românesc”
• Însemnările damei de silicon (2014) - editura Nemira, republicat de editura Fusion21 (2016)
• Urme de sfinți (2014) - editura Tritonic
• Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia (2015) - editura Tritonic
• Noaptea în oraș, fără părinți (2016) - editura Fusion 21
• Luna în orașul blestemat (2017) - editura Tritonic
• Conspirația femeilor (2018) - editura Tritonic

Volume de schițe și povestiri

• Marlyn Monroe pe o curbă închisă (1993) - editura Adevărul, republicat de editura Tritonic (2012)
• Români deja deștepți (2007) - Casa de editură Mediaon, republicat de editura Tritonic (2013)
• Basme geostaționare (2008) - editura Bastion
• Alți români deja deștepți (2013) - editura Tritonic
• Anatomic graffiti (2016) - editura Fusion21
• Români în vorba goală (2016) - editura Fusion21

Non-ficțiune

• Autor de unul singur - rețete pentru scrierea creativă (2016) - editura Tritonic

În colaborare cu Marian Truță

• Vegetal (2014) - editura Nemira - roman
• Mineral (2015) - editura Nemira - roman
• 12 Povestiri Fantastice - editura Tritonic - proză scurtă

Antologii și volume colective

• Avertisment pentru liniștea planetei (1985) - editura Albatros, cu povestirea "Generalul"
• O planetă numită anticipație (1985) - editura Junimea, cu povestirea "Obiecte"
• Povestiri despre invențiile mileniului III” (1986) - editura Științifică și Enciclopedică, cu povestirea "La frontierele cunoașterii"
• Povestiri ciberrobotice (1986) - editura Științifică și Enciclopedică, cu povestirea "S.O.S., sentimentele"
• Cosmos XXI - întâmplări dintr-un univers al păcii (1987) - editura Politică, cu povestirea "Ziua învingătorului"
• Cronici microelectronice (1990) - editura Tehnică, cu povestirea "Isidor își asumă riscul"
• Cronici metagalactice (1990) - editura Tehnică
• La orizont această constelație (1990) - editura Albatros, cu povestirea "Ploi târzii"
• Antologia science-fiction Nemira '94 (1994) - editura Nemira, cu povestirea "Dragostea la căpușe"
• Țara lui Papură Vouă (2004) - editura Amaltea
• Alte țărmuri (2009) - Societatea Română de Science Fiction și Fantasy, cu povestirea "Ultimul mesaj e veșnicia"
• Anthology of European Speculative Fiction (2013) - ISF Magazine & Europa SF, cu povestirea "Notes from a Dwarf Universe"
• Bing bing, Larisa (2013) - Societatea Română de Science fiction și Fantasy
• Worlds and Beings - Romanian Contemporary Science-Fiction Stories (2015) - Institutul Cultural Român, cu povestirea ”Flight Over the Silent Mountain”
• 3.1 (2016) - editura Tritonic
• 3.2 (2016) - editura Tritonic
• Exit - Povestiri de dincolo (2016) - editura Eagle
• Noir de București (2017) - editura Tritonic
• Ficțiuni centenare (2018) - editura Pavcon
• Schițe de iubire (2018) - editura Tritonic
• Antologia prozei românești science-fiction (2018) - editura Paralela 45

* 1960: Varlaam Merticariu (n. 28 octombrie 1960, Știubieni, Botoșani) este un cleric ortodox român, ales ca episcop vicar patriarhal (cu titulatura Ploieșteanul) la 29 octombrie 2009. Este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Varlaam Merticariu a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț în 1982 și este licențiat al Institutului Teologic Universitar din București din 1987. Între 1987-1990, a urmat cursurile de doctorat în Teologie la același institut, obținând titlul de doctor în teologie cu teza „Spiritualitate și istorie pe teritoriul României în epoca bizantină și postbizantină“ (2003), sub coordonarea științifică a Prof. Emilian Popescu. A intrat în monahism la Mănăstirea Neamț în anul 1998, fiind hirotesit arhimandrit în anul 2001. A fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor între anii 1998 2009 și președinte al Comisiei Liturgice a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

În prezent^[Când?] Varlaam Merticariu este lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din cadrul Universității „Al. I. Cuza“ din Iași din 1996 și la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ a Universității din București din 2009. A publicat numeroase studii și recenzii în volume colective și reviste de specialitate și a susținut comunicări științifice la numeroase conferințe și simpozioane de teologie naționale și internaționale.^[1][2]

La 25 octombrie 2015 a participat la inaugurarea Cimitirul militarilor români de la Rossoșka, primul de pe teritoriul fostei URSS închinat soldaților români. A oficiat slujba în fruntea unui sobor de preoți români, și cu participarea a doi eposcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

* 1963: Eros Luciano Walter Ramazzotti (n. 28 octombrie 1963 în Cinecittà, Roma, Italia), cunoscut simplu ca Eros Ramazzotti, este un muzician, cântăreț și cantautor italian.^[1] El activează ca vocalist, și de asemenea mai cântă la chitară, pian și baterie. Este de asemenea compozitor si textier, aproape toate cantecele sale purtand semnatura sa.

Are o fata pe nume Aurora nascuta in 1996 din căsătoria cu prezentatoarea TV de origine elvețiană Michelle Hunziker de care divorteaza dupa 4 ani de casatorie fapt ce conduce la o lunga perioada de depresie a artistului.Cu toate ca a declarat in mai multe randuri ca marea sa dragoste ramane Michelle, in 2010 incepe o relatie cu mult mai tanara Marica Pellegrinelli care la 02.08.2011 da nastere unei fiice pe nume Raffaella -Maria , facandu-l pe Eros din nou tata la 48 ani iar pe 13 martie 2015 îi dăruiește și un fiu pe nume Gabrio Tullio.

Eros s-a nascut la Roma la 28 octombrie 1963 în cartierul Lamaro lânga studiourile de film Cinecitta. Fiul unui cântăreț amator, Rodolfo Ramazzotti, și al Raffaellei Molina, Eros (nume complet Eros Walter Luciano) demonstrează de mic o predispoziție pentru muzică, arătându-se interesat, de la început, de pian și de chitară. După absolvirea liceului, dă examen la Conservator, dar este respins. Se înscrie la contabilitate, însă după trei ani abandonează studiile.Face figuratie in diferite filme si apare chiar în celebra scenă a zăpezii din filmul Amarcord al lui Federico Fellini din anul 1973.

După o încercare eșuată a familiei de a emigra în Australia, petrece un an întreg studiind limba engleză fără succes, pronunția sa fiind deficitară și în prezent.

Fan al echipei Juventus, Eros este unul dintre jucătorii cei mai înzestrați ai Naționalei de Fotbal a Cântăreților, pe poziția de atacant. Din 1992 până în 2004 a fost și Președintele asociației Naționalei de Fotbal a Cântăreților.

Eros Ramazzotti

Eros Ramazzotti, 28 apilie 2004 Căsătorit cu Michelle Hunziker[*] (1998–2002) Marica Pellegrinelli[*] (din 6 iunie 2014)  Copii Aurora Sophie Ramazzotti[*]

* 1963: Lauren Holly Michael (născută la 28 octombrie 1963) este o actriță americano-canadiană. Ea este cunoscută pentru rolurile sale ca adjunct șerif Maxine Stewart în Picket Fences TV series, rolul lui Mary Swanson în 1994 filmul Dumb & Dumber, ca și Jenny Shepard în serialul de televiziune NCIS. Ea a fost căsătorită cu actorul Jim Carrey, între anii 1996 - 1997.

Lauren Holly

Părinți Michael Ann Holly[*]  Căsătorită cu Danny Quinn[*] (1991–1993) Francis Greco[*] (2001–2014) Jim Carrey (1996–1997)  Număr de copii 3

* 1966: Paul Andrew Richter (născut la 28 octombrie 1966) este un actor, scriitor, comedian american și un reporter de talk-show târziu. El este cel mai bine cunoscut pentru rolul său de ofensator al lui Conan O'Brien în fiecare dintre programele gazdei: Late Night , The Tonight Show peNBC și Conan pe TBS . Este, de asemenea, cunoscut pentru munca sa ca voce a lui Mort în franciza Madagascar .

Richter, cel de-al treilea din cei patru copii, sa născut la Grand Rapids, Michigan , mamei Glenda Swanson (née Palmer), designer de cabinet de bucătărie și tatălui Laurence R. Richter, care a predat limba rusă la Universitatea Indiana de peste 32 de ani.   Richter a fost crescut în Yorkville, Illinois . A absolvit liceul din Yorkville în 1984, unde a fost ales Prom King .   Părinții lui au divorțat la vârsta de 4 ani, iar tatăl său a ieșit ulterior ca gay.

Richter este de origine suedeză și germană .  

La sfârșitul anilor 1980, Richter a participat la Universitatea din Illinois la Urbana-Champaign și la Columbia College Chicago ca film major. În timp ce la Columbia, el a învățat elementele de bază ale actului de comedie și de scriere, jucând în numeroase filme și filme studențești. După ce a părăsit Columbia în 1988, Richter a lucrat ca asistent de producție în filmele de la Chicago . În 1989, a început să predea cursuri la Olympic Improv din Chicago. A trecut de la student la "House Performer" în decurs de un an.Richter a lucrat cu "The Comedy Underground" și Teatrul Discuție .

Richter a scris pentru emisiunea de scurt metraj Jonathan Brandmeier .

Andy Richter, la mijlocul anului 1997, la Centrul Stephen C. O'Connell, din Gainesville, Florida

La începutul anilor '90, Teatrul Annoyance a lovit aurul când producătorul Jill Soloway aorganizat The Real Live Brady Bunch cu spectacole vii, cuvinte-pentru-cuvânt ale sitcomului din anii '70. Spectacolul a fost atât de popular încât a atras atenția națională și sa mutat în New York City . Richter nu a fost un membru original al emisiunii, dar actorul care a jucat " Mike Brady " în Chicago, a ales să nu meargă la New York. Richter la întrebat pe Soloway dacă ar putea juca "Mike" în New York și, din moment ce Soloway nu ar fi aruncat un înlocuitor, a fost de acord

În plus față de opera sa de televiziune, Richter a apărut în filme ca Aliens în Mansardă , Big Trouble , Elf , Vedeți alți oameni , New York Minute , Dr. Dolittle 2 , Madagascar , Madagascar: Escape 2 Africa , Madagascar 3: Cel mai dorit , fiica bossului meu , filmul Scary 2 , Frank McKlusky, CI , Pootie Tang , Talladega Nights: Balada lui Ricky Bobby , Blades of Glory , Semi-Pro , Lenny the Wonder Dog , Dr. T & Women and Cabin Boy

Richter este căsătorită cu actrița și scriitorul / scriitorul Sarah Thyre și are doi copii: fiul William (născut 2001) și fiica Mercy (născută în 2005).  Thyre a făcut parte din distribuția seriei de comedii de cult Strangers with Candy , pe care Richter a făcut apariții frecvente cameo. Richter și Thyre au apărut, de asemenea, împreună cu Hansel și Gretel într-un episod al seriilor de comedii Brigăzile Upright Citizens Brigade de pe Comedy Central în 1998.

Richter este un susținător al planificării părintești . La un fond de strângere de fonduri în 2016, el a făcut referire la serviciile de avort furnizate în 1992 pentru Thyre atunci când cuplul sa împărțit și fiecare se confrunta cu mari dificultăți personale. El a afirmat că, deși erau foarte trist în ceea ce privește situația, ambii știau că este o decizie corectă pentru ei. El a mai spus că este "recunoscător pe vecie" organizației pentru că le permite să aibă grijă de ei înșiși și de capacitatea de a alege timpul pentru a aduce copiii în viața lor. Cuplul fusese căsătorit cu 22 de ani la momentul declarațiilor sale.  

Richter este membru al fraternității Sigma Phi Epsilon . După ce a părăsit noaptea târziu cu Conan O'Brien , sa mutat în Los Angeles.

Fratele lui Victor Victor Swanson, profesor la Liceul Glenbard East, a fost un candidat democratic la alegerile din 2018 din districtul 14 din Illinois .

Andy Richter

Andy Richter în 1997, în Gainesville, Florida Căsătorit cu Sarah Thyre (1994–prezent)

·         1967: Julia Roberts (n. 28 octombrie 1967,Smyrna[*], SUA) este o actriță americană de film, mătușa Emmei Roberts, câștigătoare a premiului Oscar, pentru cel mai bun rol feminin din filmul inspirat de realitate, Erin Brockovich.

În Rețeaua Miraculoasă, ea este vocea personajului Charlotte.

Pe numele său adevărat Julia Fiona Roberts s-a născut în Atlanta, Georgia, fiica lui Betty Lou și Walter Grandy Roberts. Părinții săi au fost baptiști și catolici și ea a crescut în religia romano-catolică. Fratele său mai mare, cu care o perioadă, a fost certată, Eric Roberts și sora sa Lisa Roberts Gillan sunt ambii actori. Părinții săi au fost actori și ei, dar și scenariști, au fondat Școala de Actorie din Atlanta. În cadrul grupei de copii, ei au lucrat inclusiv cu micuțul lui Martin Luther King. În semn de mulțumire, acesta i-a plătit acesteia spitalizarea atunci când a născut-o pe micuța Julia. Pentru că părinții au divorțat în 1971, Julia Roberts s-a mutat într-o suburbie a Atlantei. Tatăl ei însă a decedat când ea avea doar zece ani. În acest timp, mama ei se recăsătorise deja cu Michael Motes, cu care au avut încă o fiică, Nancy Motes.

În școală, Julia Roberts a cântat la clarinet într-o formație. Visul ei de copil a fost să devină veterinar, dar după terminarea liceului, frații săi au convins-o să urmeze o carieră în actorie. Mai întâi s-a înscris la o agenție de modele, iar în curând avea să devină actrița celebră din Pretty Woman.

Julia Roberts

Julia la Festivalul de Film Tribeca 2011 la premiera Jesus Henry Christ, pe care ea l-a produs Părinți Betty Lou Bredemus[*]  Frați și surori Eric Roberts Lisa Roberts Gillan[*]  Căsătorită cu Lyle Lovett (1993-95) Daniel Moder (2002-prezent) Copii Hazel Patricia Moder[*] Phinnaeus Walter Moder[*] Henry Daniel Moder[*]

·         1967: Sophie, Prințesă Ereditară a Liechtensteinului (28 octombrie 1967) este soția lui Alois, Principe Ereditar al Liechtensteinului. Născută prințesă de Bavaria, ea aparține prin naștere Casei de Wittelsbach.

Prințesa Sophie este cea mai mare dintre cele cinci fiice ale Prințului Max, Duce de Bavaria și a soției acestuia, contesa Elisabeth Douglas. Pe linie paternă este stră-strănepoata ultimului rege al Bavariei, Ludwig al III-lea.^[1] S-a născut la Munchen la 28 octombrie 1967 și a fost botezată Sophie Elizabeth Marie Gabrielle^[1] la capela familiei ei de la Kreuth la 18 noiembrie. Nașii ei au fost mătușa maternă Ducesa de Marlborough și Arhiducesa Gabriela de Austria.^[2]

Sophie și-a petrecut copilăria împreună cu părinții și cu surorile ei la Wildbad Kreuth. Sophie a studiat istoria și literatura engleză la Universitatea Catolică Eichstätt-Ingolstadt.^[1][2]

La 3 iulie 1993 la Vaduz, Sophie s-a căsătorit cu Alois, Principe Ereditar al Liechtensteinului. Cuplul a locuit la Londra din septembrie 1993 până în mai 1996, și de atunci locuiesc în Liechtenstein.^[2] Împreună au patru copii:

• Prințul Joseph Wenzel Maximilian Maria de Liechtenstein, Conte de Rietberg (n. 24 mai 1995, Londra)
• Prințesa Marie-Caroline Elisabeth Immaculata de Liechtenstein, Contesă de Rietberg (n. 17 octombrie 1996, Grabs)
• Prințul Georg Antonius Constantin Maria de Liechtenstein, Conte de Rietberg (n. 20 aprilie 1999, Grabs)
• Prințul Nikolaus Sebastian Alexander Maria de Liechtenstein, Conte de Rietberg (n. 6 decembrie 2000, Grabs)

Prințesa Sophie

Prințesă Ereditară a Liechtensteinului

Prințesa Sophie la 22 ianuarie 2013 Părinți Prințul Max, Duce de Bavaria Princess Elisabeth, Duchess in Bavaria[*]  Căsătorită cu Alois, Principe Ereditar al Liechtensteinului Copii Prințul Joseph Wenzel Prințesa Marie Caroline Prințul Georg Antonius Prințul Nikolaus Sebastian

* 1967: Octavian Ursu (n. 28 octombrie 1967, București, RS România) este un politician german, precum și profesor de muzică și trompetist solo de origine română. Este membru al Landtagulului Saxoniei (2014) și, din 16 iunie 2019, primar ales al orașului Görlitz din partea CDU.

Octavian Ursu provine dintr-o familie de origine română din Sibiu care s-a mutat mai târziu la București. În 1993, fiind deja în Germania, s-a căsătorit cu Désirée, fiica unei familii din Silezia Superioară refugiate în timpul celui de Al Doilea Război Mondial care a trăit în Turingia până în 1956 și apoi a fugit pentru a doua oară – de data aceasta în Republica Federală Germană. Désirée s-a mutat, în 1990, după bacalaureat, mai întâi la Dresda și un an mai târziu la Görlitz pentru a studia. A devenit o cântăreață de muzică clasică (contralto). Soții au două fete: Silviana și Diandra. Familia este de religie ortodoxă. Conform afirmației sale, Octavian Ursu mai are multe rude apropiate în România

Teatrul din Görlitz

Ursu s-a născut și a crescut în București, unde a absolvit liceul în 1986. S-a înscris apoi la Universitatea Națională de Muzică București unde a studiat muzica și pedagogia. A absolvit-o în 1990 cu obținerea examenului de stat. Ca student a participat în decembrie 1989, ca mulți dintre comilitonii săi, la Revoluția Română din 1989 care a dus la răsturnarea regimului comunist din România.

După examen a venit din întâmplare la Görlitz, ne-intuind că acest oraș și Germania vor deveni noua sa patrie. După o audiție la Neue Lausitzer Philharmonie (azi: Gerhart-Hauptmann-Theater Görlitz-Zittau) în Görlitz, a fost angajat drept trompetist solo în teatru, o activitate profesională exercitată pe lângă multe alte obligații până în 2014. Intenția sa principală a fost inițial economisirea de bani pentru a putea cumpăra instrumente noi și bune. După maxim doi ani, conform planului, a vrut să se întoarcă la București. Dar în 1991 și-a întâlnit viitoarea soție, o circumstanță care a avut să-i schimbe planul de viață.^[2]

Între 1991 și 1994 a absolvit un al doilea studiu la Academia Internațională de Muzică „Anton Rubinstein” în Düsseldorf, pe care l-a terminat cu diplomă. Din anul 1998 a fost lector la „Colegiul de Muzică Bisericească” precum și la „Școala de Muzică J.A. Hiller” din Görlitz, iar între 2000-2010 președintele comitetului de întreprindere al Teatrului de Muzică Görlitz, respectiv între 2010 și 2014 președintele general al comitetului de întreprindere al „Teatrului Gerhart Hauptmann Görlitz-Zittau GmbH”

Landtagul Saxoniei din Dresda

A început și o carieră politică. Astfel, în 2009, a devenit membru al CDU, și numai scurt timp după acea, încă în același an, consilier municipal precum vicepreședinte al consiliului. Din 2010 a fost președinte al asociației orășenești CDU Görlitz și din 2011 membru al consiliului regional al CDU din comună.^[4]

La alegerile pentru Landtagul Saxoniei de la 31 august 2014 a cucerit mandatul direct în circumscripția electorală nr 58 (Görlitz 2). În parlamentul țării în Dresda a fost ales membru al comisiei pentru știință și a instituțiilor de învățământ superior, cultură și mass-media precum membru al comitetului european,^[2][3] mai departe în 2015 în Kultursenat des Freistaates Sachsen („Senatul de Cultură al Statului Saxonia” precum în Kuratorium der Sächsischen Landeszentrale für politische Bildung („Consiliul de Administrație al Centrului de Educație Politică al Saxoniei”). În același an a preluat în plus președinția grupului de acțiune temporar „Integrare și Imigrație” și a fost numit membru al „Comitetului Național de Securitate Internă”. Începând cu noiembrie 2015, a fost ales de asemenea adjunct al consiliului regional al CDU Saxonia și președinte al CDU în districtul Görlitz. În toamna anului 2016, Octavian Ursu a fost delegat de către Stanislaw Tillich, prim-ministrul Landului pe atunci, la Stiftung Entwicklung und Frieden („Consiliul de Administrație al Fundației pentru Dezvoltare și Pace”).^[5]

Primăria din Görlitz

După ce partidul AfD a urcat în toate prognozele referitor la alegerile pentru Landtagul in septembrie 2019 la aproximativ 25 de procente, iar CDU a căzut cu mai mult de 13 la sută,^[6] Ursu probabil nu a mai fi avut șansa de a reintra în acest parlament. De acea s-a decis să candideze drept candidat al CDU pentru postul de primar în Görlitz. În primul tur de scrutin de la 26 mai 2019 a pierdut clar cu numai 30,3 % față de politicianul de dreaptă Sebastian Wippel (AfD) cu 36,4 %.^[7] În turul decisiv de la 16 iunie 2019 s-a impus, susținut de toate celelalte partide, cu 55,2 la sută.^[8] Ursu a preluat mandatul la 1 august 2019

Octavian Ursu

* 1969: Cosmin Șofron (n. 28 octombrie 1969, București) este un actor și regizor român de teatru și televiziune.

Cosmin Șofron este actor și regizor român și s-a născut în București, pe 28 octombrie 1969. Numele său întreg este Cosmin Sebastian Șofron. Părinții săi au fost: tatăl Ion, colonel în armata română (1931-2002), și mama Maria, lucrător comercial (1937-2010).

Fratele său, Cristian Șofron, născut pe 9 mai 1958 este tot actor, și este arhicunoscut pentru rolul "Mihu" din "Toate pânzele sus", dar și pentru copilul din "Atunci i-am condamnat pe toți la moarte", unde a jucat alături de Amza Pellea.

A urmat cursurile școlii generale 121 din București, apoi liceele PTTR și Tudor Vladimirescu. A fost înrolat ca militar în toamna anului 1988, la o unitate militară din Slobozia, iar Revolutia din 1989 l-a prins încă satisfăcându-și stagiul militar, la CCA București.

A jucat în filme încă de la vârsta de 7 ani, sub îndrumarea regizorului Lucian Bratu, apoi a Mariei Callas-Dinescu, Nicu Stan, Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu, și mulți alții. A absolvit Academia de Teatru și Film București (actuala UNATC) în 1997, la clasa profesorilor Alexandru Repan, Mitică Popescu, Victor Ștrengaru.

Câteva titluri din filmografia actorului Cosmin Șofron:

2003 - "Soriani" în filmul artistic co-producția franco-română „La Femme De L’Ombre” ,scenariul Anne Landois, regia Gérard Cuq.

2001 – "Hoțul" în filmul artistic de lung metraj „În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură”– scenariul și regia Sinișa Dragin;

1998 – "Cedric" în filmul artistic co-producție româno-franceză „Rendez-vous avec la mort”– scenariul Philippe Isard & Christian Francois, regia Christian Francois;

1998 – "căpitanul Emil" în filmul artistic „ Triunghiul Morții”, scenariul și regia Sergiu Nicolaescu;

1998 – "Vlathos" în filmul artistic co-producție româno-canadiană „Space Vampires”–scenariul Mark Collier, regia Martin Wood;

1997- „Polițistul” în filmul artistic de lung metraj „Homicide conjugal”, co-producție francezo-română, scenariul Eric Assous, regia Gerard Cuq;

1997- „Paramedic” în filmul artistic de lung metraj „The Midas Touch”, co-producție americano-română, scenariul Keith Estrada și Peter Fedorenko, regia Peter Manoogian;

1997- „prietenul Sofiei” în filmul artistic de lung metraj „The Vampire Journals”, co-producție americano-română, scenariul și regia Ted Nicolaou;

1993 – "Cosmin" în filmul artistic „Liceenii în alertă” – scenariul George Șovu, regia Mircea Plângău;

1987 – "Buzescu" în filmul artistic „Extemporal la dirigenție” – scenariul George Șovu, regia Nicolae Corjos;

1985 – "Traian" în filmul artistic de lung metraj „Marele premiu” – scenariul Chiril Tricolici, regia Maria Callas-Dinescu;

1983 - "Dan" în filmul artistic de lung metraj „Vreau să știu de ce am aripi” – scenariul Ioan Grigorescu, Nicu Stan ; regia Nicu Stan;

1981 - rol în serialul de televiziune „Lumini și umbre”- regia Andrei Blaier;

1976 - debut în film – rol principal în filmul „Ritmuri” –scenariul și regia Lucian Bratu;

Din activitatea sa în teatru:

2012 rol principal și regizor secund al spectacolului „Trei prințese fermecate” de Cristian Pepino la teatrul „Masca”, regia Cristian Pepino;

2011 "Angelo" în spectacolul "Comedia erorilor" de W. Shakespeare la Teatrul Masca, regia Mihai Mălaimare;

2011 "Arlecchino" în spectacolul "Bădăranii" ("I quatro rusteghi") după Carlo Goldoni la Opera Natională din București, regia Peter Pavlik;

2010 "Pantalone" în spectacolul "Îndrăgostiții" la Teatrul "Masca" ; scenariu și regia Michelle Modesto Cassarin;

2010 "Soldatul" în spectacolul "Prințesa din Castelul de aramă" la Teatrul "Masca", regia Marius Pepino;

2010 - "Pantalone" și regizor secud al spectacolului "Anselmo" la teatrul Nottara din București, regia Mihai Gruia Sandu;

2009- "Arlecchino" în spectacolul „Don Pasquale” la Opera Națională din București;

2006 - "Jules Verne" în spectacolul „Marginea Eternității” la teatrul BULANDRA - spectacol transmis de televiziunea Alfa TV;

2005 - "Gigel" în spectacolul „În luptă cu TAGATA” la teatrul EXCELSIOR - scenariul Ion Lucian și Mircea Anca, regia Mircea Anca;

2004 - "Prâslea" în spectacolul „Prâslea și merele de aur” la teatrul EXCELSIOR- scenariul și regia Mircea Anca;

2004 - "Peter Munk" în spectacolul „Inimă de piatră” la teatrul EXCELSIOR - scenariul Ion Lucian, regia Vasile Manta;

2002 – "Scenaristul" în spectacolul „Zadarnicele chinuri ale unui scenarist” la teatrul ACT, scenariul Teodora Herghelegiu, regia Gabriel Coveșeanu;  

2002 – rol în spectacolul „Toți bărbații sunt curve” la clubul „PROMETHEUS” – scenariul David Mamet, regia Florin Piersic Jr.;

2000 – "Ștefan Vardia" în spectacolul „Nota zero la purtare” la teatrul C. Tănase –  scenariul Octavian Sava, regia Ion Lucian;

1999 – "Aladin" în spectacolul „Aladin și lampa sa” la teatrul EXCELSIOR – scenariul Al. Andy Kessler, regia Ion Lucian;

1998 – "Comisul Cățeleanu" în spectacolul „Viforul” după B.St. Delavrancea, la teatrul NOTTARA – regia Alexandru Darie;

1998 – dublu rol "Castor" și "Polux" în spectacolul „Ah, bacalaureatul” după „Fata Morgana” de D. Solomon, la TEATRUL NAȚIONAL BUZĂU – regia Ion Lucian;

1997 – "Arlecchino" în spectacolul „All’improvisso” la teatrele CASANDRA și NOTTARA –scenariul și regia Mihai Gruia Sandu;

1997 – "Shawn Keogh" în spectacolul „Playboy” la TEATRUL NAȚIONAL BUCUREȘTI – după „Năzdrăvanul Occidentului” de John Millington Singe, regia Nona Ciobanu;

1996 – mai multe roluri în spectacolul „Ultimele Știri” la teatrul BULANDRA – scenariul Adrian Dohotaru, regia Mara Pașici;

1995 – "Baronul" în spectacolul „Thomas Becket” de Jean Anouilh la teatrul NOTTARA –regia Alexandru Repan;

1995 – "Weston Hurley" în spectacolul „5-th OF JULY” la teatrul româno-american EUGENE O’NEIL – scenariul Landford Wilson, regia Elliot Swift;

1992 – rol fără nume în spectacolul „A murit moartea, măi” la teatrul MASCA – scenariul și regia Mihai Mălaimare;

1991 – "Funcționar" în spectacolul „Mantaua” după Gogol la teatrul MASCA – scenariul și regia Mihai Mălaimare;

1990 – "Nino" în spectacolul „Clovnii” la teatrul MASCA –scenariul și regia Mihai Mălaimare;

1988 – debut în teatru – mai multe roluri în spectacole de revistă la „Estrada Armatei” sub îndrumarea regizorală a lui Nicolae Frunzetti;

Actorul și regizorul Cosmin Șofron are o bogată activitate artistică atât în radio cât și în televiziune. Din colaborările sale în televiziune amintim:

-  prezentator al emisiunii „Jumătatea ta” 1999-2001, emisiune zilnică - T.V.R.1;

-  prezentator al emisiunii „Cazuri și necazuri în dragoste”  - 1996-1999, T.V.R.1;

-  prezentator al emisiunii „5 the best” - 1998, TVR 1;

- "Cocoșul"în piesa de televiziune „Începutul sfârșitului”  -regia Domnița Munteanu;

- "Studentul" în piesa de televiziune „Capul de rățoi”  -regia Constantin Dicu;

- "Ștefan Vardia" în piesa de televiziune „Nota zero la purtare”, scenariul Octavian Sava, regia Ion Lucian; - 2005

Începând cu anul 1995 ia parte la mii de dublaje pentru desene animate și filme artistice de lung metraj, fiind una dintre cele mai cunoscute voci din România.

Este deasemeni unul dintre cei mai cunoscuți și respectați regizori de dublaj, cu una dintre cele mai de invidiat cariere în acest domeniu. El este vocea 'Bestiei" din "Frumoasa și bestia", a lui "Marty" din seria "Madagascar", a lui "Igor" din „Igor”, "Tulio" din „Rio”, "Flint Lockwood" din "Stă să plouă cu chiftele" și multe, multe alte voci;

Este regizorul de dublaj al unor filme de desene animate celebre, cum ar fi: "Cartea Junglei", "Tinkerbell (Clopoțica)", "Madagascar", "Kung Fu Panda", "Fabrica de râs a lui Mickey", "Fabrica de râs a lui Goofy", "Robin Hood", "Atlantis-Imperiul dispărut", "Mulan", "Lilo si Stitch", ''Dumbo'', ''Arthur", "Toată lumea il iubeste pe Mickey Mouse", "Mickey îl salvează pe Moș Crăciun", "Igor", "Ice Age", "Cum să-ți dresezi dragonul" și altele, cât și al filmelor artistice "Întâlnire cu un star", "Fetele de la lăptărie (Cow Belles)", "Întâlnire cu un vampir", "The Ride (Cursa)", "Halloween Town", și altele.

·         1971: Roxana Janina Briban (n. 28 octombrie 1971, București - d. 20 noiembrie 2010, București) a fost o soprană română, solistă a Operei Naționale București (2000-2009) și colaboratoare a Operei de Stat din Viena (2003-2010).

Roxana Briban se dedică vieții muzicale încă de la vârsta de 6 ani, prin studiul viorii și cel al cântului, devenind în scurt timp solistă a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, cu care susține peste 300 de concerte în țară și în străinătate. Absolvă Universitatea de Muzică din București la clasa prof. univ. Maria Slătinaru-Nistor în anul 2000. Imediat după absolvire, debutează ca solistă a Operei Naționale din București, cu rolul Contesei din opera Nunta lui Figaro de W.A.Mozart.

Începutul carierei internaționale este marcat de debutul la Wiener Staatsoper, în anul 2003, cu rolul Micaela, din opera Carmen de Georges Bizet. De atunci, soprana româncă devine invitat permanent al scenei vieneze, încheind contracte până în stagiunea 2009-2010, cu rolurile Donna Elvira (Don Giovanni), Mimi (Boema), Cio-Cio San (Madama Butterfly), Amelia Grimaldi (Simone Boccanegra), Contesa (Nunta lui Figaro) și Tatiana (Evgheni Oneghin). Rămâne fidelă scenei bucureștene în timp ce este invitată în teatre precum Volksoper Wien, Deutsche Oper Berlin, Theatre Capitole du Toulouse, Teatro Municipal Santiago de Chile și Het Muziektheater din Amsterdam, la Zurich, la Roma, Dresda, Madrid, Atena, Bangkok, Singapore sau Seul și unde are prilejul de a fi alături de dirijori renumiți precum Marco Armiliato, Adam Fischer, Rafael Fruhbeck de Burgos, Michail Jurowski , Zubin Mehta, Seiji Ozawa, Marc Piollet, Peter Schneider, Vjekoslav Sutej, regizori ca Michael Hampe, Robert Wilson și artiști celebri precum Agnes Baltsa, Giuseppe Filianoti, Ferruccio Furlanetto, Franz Grundheber, Ildiko Raimondi, Michael Schade, Stephania Toczyska.

Timbrul vocal lirico-spinto îi permite sopranei Roxana Briban abordarea unei palete variate de roluri, de la Leila (Pescuitorii de perle), Micaela (Carmen), Nedda (Paiațe) la Marguerite, Elena (Mefistofele) sau roluri mozartiene precum Contesa (Nunta lui Figaro), Donna Elvira, Donna Anna (Don Giovanni), cât și roluri verdiene ca Violetta Valery (Traviata), Alice Ford (Falstaff), Amelia Grimaldi (Simon Boccanegra), Aida din opera cu acelasi nume, Leonora (Trubadurul), Elisabetta de Valois (Don Carlo), din repertoriul puccinian interpretând rolurile Mimi (Boema) și Cio-Cio San (Madama Butterfly). În repertoriul său se regăsesc lucrări vocal-simfonice, de la Bach, Haendel, Beethoven, Brahms, Felix Mendelssohn Bartholdy, Verdi, Mahler, pâna la Dmitri Șostakovici și Paul Hindemith.

După turneul asiatic, cu opera Nunta lui Figaro de W.A.Mozart, în rolul Contesei, colaborarea cu Wiener Staatsoper a continuat în stagiunea 2007-2008 cu alte două turnee, în Europa (Luxemburg) cu opera Don Giovanni, în rolul Donna Elvira.

În octombrie 2009, soprana Roxana Briban cântă pentru ultima oară la Opera de Stat din Viena, interpretând rolul Contesei Almaviva din opera Nunta lui Figaro. Ultima apariție în fața publicului are loc la Varșovia, în Polonia, pe data de 1 decembrie 2009, cu ocazia Zilei Naționale a României. Concertul de arii și duete, alături de tenorul Piotr Rafalko, este susținut în fața oficialităților române și poloneze, în sala de concerte a Palatului Regal.

Pe data de 20 noiembrie 2010, soprana Roxana Briban încetează din viață, la vârsta de 39 ani. După aproape un an de inactivitate profesională, motivată de întreruperea angajamentului fix pe care îl avusese cu Opera Națională București, încă din anul 2000, pe fondul cererilor de reziliere a contractelor internaționale primite în decurs de un an, artista decide să-și pună capăt zilelor.

* 1973: Romolus Adrian Ianculescu (n. 28 octombrie 1973, Lugoj, județul Timiș) este un fost gimnast artistic, laureat cu bronz pe echipe și la sărituri la Campionatul Mondial din 1995 și respectiv la cel din 1997.

·         1974: Joaquin Phoenix, actor american

·         1974: Nelly Ciobanu (numele adevărat este Nelea Ciobanu-Mărgineanu)^[1], (n. 28 octombrie 1974 în satul Cania, raionul Cantemir, Republica Moldova) este o cântăreață de muzică ușoară. Pe 14 februarie 2009 este aleasă de juriul de specialitate și de televoting să reprezinte Republica Moldova la Concursul Muzical Eurovision 2009 cu piesa Hora din Moldova.^[2] Pe 14 mai participă la semifinala a doua a concursului, calificându-se în marea finală de pe 16 mai.

Succese:^[3]

• „Ialta-98” (Ucraina) – premiul II
• „Vocile Asiei” (Kazahstan) – premiul II
• „Vl. Ivasiuc” (Ucraina) – premiul I
• „Schiful de aur” (Ucraina) - premiul III
• „Șlagărul de aur” (Belarus) – premiul III
• „Slavianskii Bazar” (Belarus) – premiul I
• „Jocurile Delfice” (Rusia) – medalia de bronz
• „Festivalul ART” (Coreea) – medalia de argint
• 2003 – concursul „New Wave” (Iurmala)

În 2001 Nelly a devenit artistă a poporului. În 2006 a adus pe lume o fetiță, iar din 2007 prezintă o emisiune de divertisment la Moldova 1 — „Vedete la bis”.

Nelly Ciobanu

Nelly Ciobanu la Eurovision 2009, în Moscova

* 1974: Joaquín Rafael Phoenix (n. 28 octombrie 1974 în Rio Piedras, Puerto Rico), cunoscut în trecut ca Leaf Phoenix,^[1] este un actor, producător, regizor de videoclipuri, muzician și activist american. A primit un Premiu Grammy, un Glob de Aur și trei nominalizări la Premiile Oscar, pentru rolurile din Gladiatorul, Walk the Line și The Master. A mai jucat printre altele în Ea și Inherent Vice.

Joaquin Phoenix

Joaquin Phoenix la Festivalul de Film de la New York în 2014

* 1974: David Foenkinos (n. 28 octombrie 1974, Paris) este un romancier francez.

Romane:

• Inversion de l'idiotie: De l'influence de deux Polonais. Ed. Gallimard 2001.
• Entre les oreilles. Ed. Gallimard 2002.
• Le potentiel érotique de ma femme. Ed. Gallimard 2004
  • română: Potentialul erotic al soției mele. Editura Humanitas, București 2005, ISBN 973-50-0906-4.
• En cas de bonheur. Ed. Flammarion 2005
  • română: În caz de fericire. Editura Humanitas, București 2008, ISBN 978-973-50-1970-9.
• Les cœurs autonomes. Ed. Grasset 2006.
• Qui se souvient de David Foenkinos?. Ed. Gallimard 2007.
  • română: Va amintiți de David Foenkinos?. Editura Pandora M, București 2015, ISBN 978-9-738-89014-5.
• Nos séparations. Ed. Gallimard 2008
  • română: Despărțirile noastre. Editura Humanitas, București 2011, ISBN 978-973-50-2907-4; Ebook, ISBN 978-973-50-3909-7-X.
• La délicatesse. Ed. Gallimard 2009
  • română: Delicatețe. Editura Nemira, București 2013, ISBN 978-6-065-79476-4.
• Lennon. Ed. Plon 2010.
  • română: Lennon. Editura Rao Books, București 2015, ISBN 978-6-066-09723-9.
• Les souvenirs. Ed. Gallimard 2011
• Je vais mieux. Ed. Gallimard 2013
• La tête de l'emploi. Ed. J'ai lu 2014
• Charlotte. Ed. Gallimard 2014. (despre Charlotte Salomon).
  • română: Charlotte. Editura Nemira, București 2015, ISBN 978-6-067-58474-5.

Filme (împreună cu Stéphane Foenkinos):

• Une histoire de pieds. Scurtmetraj. Franța 2006, 12 min
• La délicatesse. Franța 2011, 108 min; cu Audrey Tautou, François Damiens și alții

Adaptare cinematografică

• Les souvenirs. Franța 2014, 96 min; Regie: Jean-Paul Rouve, scenariu: David Foenkinos, Jean-Paul Rouve; cu Michel Blanc, Chantal Lauby și alții

Piesă de teatru:

• Célibataires. Ed. Flammarion 2008; Premiera 2008 la Pariser Studio des Champs-Élysées (regie: Anouche Setbon, cu Catherine Jacob și Christian Charmetant)

Povestiri:

• Bernard. Ed. du Moteur 2010

Comics (împreună cu Benjamin Reiss):

• Pourquoi tant d’amour? Ed. Emmanuel Proust 2004

Cărti pentru copii (împreună cu Soledad Bravi):

• Le petit garçon qui disait toujours non. Ed. Albin Michel Jeunesse 2011
• Le saule pleureur de bonne humeur. Ed. Albin Michel Jeunesse 2012

David Foenkinos

David Foenkinos (2011)

* 1977: Răzvan-Ilie Rotaru (n. 28 octombrie 1977) este un deputat român, ales în 2016.

* 1977: Uladzimir Hajeŭ (în belarusă Уладзімір Гаеў, cu alfabet Łacinka: Uladzimir Haeŭ; rusă Владимир Гаев, transliterat: Vladimir Gaev; n. 28 octombrie 1977) este un portar bielorus care evoluează la formația FC Slavia Mazîr. În România a jucat între anii 2003–2007 38 de meciuri pentru FC Dinamo București. În Ucraina, a jucat doar două meciuri pentru Cernomoreț Odesa.

* 1979: Dan Alexa (n. 28 octombrie 1979, Timișoara, România) este un fost fotbalist român, actualmente antrenor al formației Astra Giurgiu.^[2] Ca jucător, a evoluat la mai multe cluburi de renume, cum ar fi: FC Politehnica Timișoara, Rapid București, FC Universitatea Craiova sau Dinamo București. A jucat și în echipa națională de fotbal a României.

·         1979: Aki Hakala, baterist finlandez (The Rasmus)
* 1980: Christina Lee "Christy" Hemme (n. 28 octombrie 1980, Poway, California, SUA) este o actriță, cântăreață, wrestler și valet în wrestlingul profesionist, dar și fotomodel. Americanca este în prezent în Total Nonstop Action Wrestling, în divizia Knockout-urilor. Ea este de asemenea cunoscută pentru aparițiile sale în World Wrestling Entertainment, dar și pentru numărul revistei Playboy din aprilie 2005, în care a apărut.

Christy Hemme

Christy Hemme în 2009 Căsătorită cu Charley Patterson (c. 2010) Copii 1

·         1981: Milan Baroš (n. 28 octombrie 1981,^[1] Valašské Meziříčí[*], Cehoslovacia) este un fotbalist ceh, care joacă pe post de atacant la echipa de fotbal FC Baník Ostrava.

* 1982: Matthew Robert Smith (n. 28 octombrie 1982,^[1][2][3] Northampton, Regatul Unit^[4]) este un actor britanic de teatru, televiziune și cinema. Este cunoscut pentru rolul Al unsprezecelea Doctor din serialul BBC Doctor Who. Smith a aspirat inițial să fie fotbalist profesionist, dar spondiloliza l-a forțat să se lase de sport. După ce s-a alăturat Teatrului Național al Tineretului și a studiat scenografia dramatică și creativă la Universitatea din East Anglia, a devenit actor în 2003, interpretând în piese precum "Murder in the Cathedral", "Fresh Kills", "The History Boys" și "The Shore of the World" în teatrele din Londra.

În perioada 2016-2017, el l-a portretizat pe Prințul Filip, Duce de Edinburgh în serialul dramatic The Crown.

Matt Smith

Smith la San Diego Comic-Con, 2013

·         1983: Alexandru Pițurcă, fotbalist roman

* 1983: Taras Volodimirovici Mihalik (ucraineană: Тарас Володимирович Михалик) (n. 28 octombrie 1983, Liubeșov, Ucraina) este un fotbalist aflat sub contract cu Dinamo Kiev.

* 1984: Jefferson Agustín Farfán Guadalupe (născut la 28 octombrie 1984 în Lima), este un fotbalist peruan, care evoluează în prezent la clubul Lokomotiv Moscova.

* 1987: Frank Ocean (n. Christopher Breaux pe 28 octombrie 1987 în New Orleans)^[4] este un cântăreț, compozitor și textier american care și-a făcut debutul discografic în anul 2011, odată cu lansarea mixtape-ului Nostalgia, Ultra.^[5] Primul său album de studio, intitulat Channel Orange,^[6] a fost lansat în iulie 2012 și s-a bucurat de succes critic și comercial.In 2016 a lansat Blonde

Frank Ocean

* 1990: Eric Saade (n. 28 octombrie 1990) este un cântăreț din Suedia și prezentator TV. El a făcut parte din trupa What's Up! din Suedia. A reprezentat Suedia în 2011 la Concursul Muzical Eurovision 2011, ocupând poziția a 3-a după Azerbaidjan și Italia. El a mai vrut să participe la Eurovision și în 2010, când, în Selecția Națională din Suedia (Melodifestivalen) s-a clasat pe locul 3.

Eric Saade s-a născut în Kattarp, Suedia, la data de 28 octombrie 1990, mama lui fiind suedeză iar tatăl libanez.

Eric Khaled Saade

Eric Saade la Melodifestivalen 2010 Eric Saade la Eurovision 2011.