MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 30 OCTOMBRIE 2020
PARTEA A DOUA - RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI 30 Octombrie
RELIGIE ORTODOXĂ 30 Octombrie
Sf Sfințit Mc Zenovie, episcopul Caliciei și sora sa Zenovia; Sf Ap Cleopa
Viaţa Sfântului Sfinţit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei
În părţile Ciliciei era o cetate care se numea Egea şi în acea cetate s-au născut aceşti sfinţi mucenici, Zenovie şi sora lui, Zenovia, din părinţi dreptcredincioşi, care i-au crescut în bună învăţătură şi în frică de Dumnezeu. Când ei erau încă tineri, părinţii lor s-au dus către Domnul, lăsându-le multe averi. Atunci Zenovie şi Zenovia, deşi erau tineri cu anii, însă cu înţelepciunea erau bătrâni şi desăvârşiţi în fapte bune; deci, văzând deşertăciunea acestei lumi, s-au sfătuit ca, lăsând toate, să urmeze lui Hristos. De aceea, Zenovia a încredinţat fratelui ei şi partea ei de avere rămasă de la părinţi, pentru a fi împărţită la săraci, şi petrecea de bună voie în sărăcie şi în linişte, păzindu-şi fecioria sa fără de prihană pentru Mirele ceresc. Iar Zenovie, luând amândouă părţile de avere, şi a sa şi a surorii sale, le-a împărţit celor care le trebuiau şi în puţină vreme le-a dat pe toate, încât a ajuns şi el ca unul dintre săraci. Dar Dumnezeul Cel ce îngrijeşte de sărmani şi nu-i lasă pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul, l-a îmbogăţit pe Zenovie cu darurile Sale cele cereşti pentru bogăţia cea împărţită la săraci.
Zenovia avea în toata viaţa sa ca ajutor mâna lui Dumnezeu, care o apăra de toate asupririle trupului şi ale lumii şi de războaiele cele diavoleşti care o supărau. Iar Zenovie a luat darul de a tămădui suferinţele, pentru că acele mâini care au miluit pe săraci le-a miluit Domnul cu puterea facerii de minuni şi cu tămăduirea a toate neputinţele şi rănile oamenilor, căci atunci când sfântul se atingea cu mâna sa, îndată bolnavul primea tămăduirea. Deci îndoită milostenie a făcut acest plăcut al lui Dumnezeu în viaţa sa: una, când a dat săracilor averea, şi alta, când bolnavilor le dădea sănătate, din darul lui Dumnezeu. Şi mulţime de duhuri necurate a izgonit din oameni, pe cei mâhniţi i-a mângâiat şi celor ce se aflau în primejdie le-a ajutat. Pentru aceste fapte bune şi faceri de minuni a fost ales episcop în acea cetate, conducând bine Biserica lui Dumnezeu, ajutând şi neîncetat făcând bine poporului şi tămăduind pe cei neputincioşi.
Atunci a venit la Sfântul Zenovie o oarecare femeie din Antiohia, care avea pe pieptul ei o rană netămăduită şi care a cheltuit multe averi pe la doctori, căutând la dânşii tămăduire. Nu a avut însă nici un ajutor, ci mai cumplit i s-a înmulţit durerea, încât era aproape de moarte. Iar sfântul, văzând-o pe ea, i s-a făcut milă şi s-a atins cu mâna de rana aceea, făcând semnul Crucii, şi îndată a dispărut durerea, iar rana s-a tămăduit şi femeia s-a făcut sănătoasă şi s-a întors bucuroasă la treburile ei. La fel şi o altă femeie necredincioasă, care era soţia unui dregător, pătimea de aceeaşi durere. Aceasta a fost tămăduită tot de Sfântul Zenovie. De atunci acea femeie împreună cu bărbatul ei au crezut în Hristos, apoi şi-au botezat copiii şi au câştigat sănătate, nu numai trupească, ci şi sufletească.
După aceea, sosind prigoana cea mare împotriva creştinilor din partea necredinciosului împărat Diocleţian, Lisie voievodul a mers în părţile Ciliciei ca să-i chinuiască pe toţi credincioşii cei ce mărturiseau numele lui Hristos. Mai întâi au fost prinşi trei tineri creştini, Claudie, Asterie şi Neon, pe care i-a chinuit în multe feluri, iar pe urmă i-a pironit pe cruce, afară din cetate. Şi auzind despre Sfântul Zenovie, episcopul creştinilor, a trimis pe ostaşii săi să-l prindă şi, aducându-l înaintea sa, i-a zis: “Nu vreau să intru cu tine în multă vorbă, pentru că ştiu că voi creştinii vorbiţi mult, ci, grăind, îţi pun înainte două lucruri: viaţa şi moartea. Viaţa, dacă te vei închina zeilor, şi moartea, dacă nu te vei închina. Deci să-ţi alegi ceea ce voieşti: sau să aduci jertfă zeilor noştri şi vei fi viu, ba încă te vei bucura şi de cinste de la noi, sau, de vei rămâne în nesupunerea ta, îndată vei fi supus cumplitelor chinuri şi vei muri amarnic”. Iar Sfântul Zenovie cu îndrăzneală a răspuns: “Viaţa cea vremelnică, fără de Hristos, nu este viaţă, ci curată moarte; iar moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de moarte. Deci mai bine vreau să mor pentru Hristos cu moarte vremelnică şi în veci să trăiesc cu Dânsul, decât să mă lepăd de El pentru vremelnica viaţă şi în veci să fiu chinuit în iad”.
Auzind acestea, voievodul a poruncit ca pe sfânt să-l dezbrace şi, spânzurându-l pe un lemn, să fie bătut fără milă. Şi zicea păgânul: “Vom vedea dacă va veni Hristos al lui să-l ajute”. Atunci aflând sora lui, fericita Zenovia, că fratele ei, Sfântul Zenovie, pătimeşte pentru Hristos, s-a sculat degrabă şi a alergat la locul unde era chinuit sfântul şi acolo, văzându-şi fratele rănit şi spânzurat, s-a aprins de râvnă şi a înaintat spre chinuitor, zicând: “Sunt creştină şi pe acelaşi Unul Dumnezeu şi pe Domnul nostru Iisus Hristos îl mărturisesc, ca şi fratele meu. Deci porunceşte ca să mă chinuie şi pe mine ca pe fratele meu cel iubit, căci acelaşi pahar al patimilor voiesc şi eu să-l beau şi cu aceeaşi cunună să mă încununez”.
Iar chinuitorul, mirându-se de acea bărbăţie şi îndrăzneală a Sfintei Zenovia, i-a zis: “O, femeie, nu dori a te pierde pe tine şi nu veni la o necinste ca aceasta, unde ai să rabzi ruşine şi durere, căci vom porunci ca să fii dezbrăcată şi îndată te vei umple de ruşine şi, când vom începe să-ţi chinuim trupul tău, grele dureri te vor cuprinde. Deci te sfătuiesc, jertfeşte zeilor şi te vei izbăvi de toate răutăţile”. Iar sfânta a răspuns: “Mai mare ruşine aduce goliciunea sufletească, decât cea trupească, şi mai dureroase sunt muncile cele veşnice, decât cele vremelnice. Deci nu mă îngrijesc de trupeasca goliciune, căci în Hristos m-am îmbrăcat şi nu mă tem de mâinile chinuitorilor, căci cu Hristos m-am răstignit. Fă ce voieşti, o, chinuitorule, nu mă vei întoarce pe mine de la Hristos, Domnul meu”. Iar prigonitorul îndată a poruncit ca s-o dezbrace şi s-o bată la fel ca pe Sfântul Zenovie, fratele ei. Apoi au pregătit un pat înroşit în foc şi pe acela i-au întins pe amândoi şi au pus foc dedesubt, zicându-le: “Să vină Hristos ca să vă ajute vouă”. Iar sfinţii răspundeau: “Iată, Hristos al nostru este cu noi, dar tu nu-L vezi. Iată, ne rourează pe noi cu rouă cea din cer a darului Său şi nu ne îngrijim de chinuri”.
După aceasta i-au aruncat pe sfinţi într-o cazan clocotit, dar şi acolo sfinţii au rămas nevătămaţi şi, stând ca într-o apă călduţă, cântau psalmul lui David: Mântuitu-ne-ai pe noi de cei ce ne necăjesc şi pe cei ce ne urăsc i-ai ruşinat. La sfârşit, chinuitorul a poruncit ca ei să fie scoşi afară din cetate şi să li se taie capetele. Iar sfinţii mergeau la moarte cu bucurie nespusă şi, sosind la locul unde aveau se fie tăiaţi, s-au rugat, zicând: “Mulţumim Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, că ne-ai învrednicit să ne nevoim cu nevoinţa bună, alergarea s-o săvârşim şi credinţa s-o păzim. Deci fă-ne pe noi părtaşi slavei Tale şi ne numără pe noi în ceata celor ce bine au plăcut sfântului Tău nume, că binecuvântat eşti în veci”. Când au sfârşit rugăciunea, îndată s-a auzit un glas din cer, făgăduindu-le lor cununi şi chemându-i întru odihna cea veşnică. Apoi sfinţii, fiind tăiaţi, au trecut de pe pământ la ceruri. Iar trupurile lor zăceau neîngropate. Noaptea le-a luat în taină preotul Ermoghen şi le-a pus într-un mormânt, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Unul Dumnezeu Cel de toată făptura slăvit, acum şi pururea şi în” vecii vecilor. Amin.
Viaţa Sfintei Muceniţe Zenovia, sora Sfântului Mucenic Zenovie
În părţile Ciliciei era o cetate care se numea Egea şi în acea cetate s-au născut aceşti sfinţi mucenici, Zenovie şi sora lui, Zenovia, din părinţi dreptcredincioşi, care i-au crescut în bună învăţătură şi în frică de Dumnezeu. Când ei erau încă tineri, părinţii lor s-au dus către Domnul, lăsându-le multe averi. Atunci Zenovie şi Zenovia, deşi erau tineri cu anii, însă cu înţelepciunea erau bătrâni şi desăvârşiţi în fapte bune; deci, văzând deşertăciunea acestei lumi, s-au sfătuit ca, lăsând toate, să urmeze lui Hristos. De aceea, Zenovia a încredinţat fratelui ei şi partea ei de avere rămasă de la părinţi, pentru a fi împărţită la săraci, şi petrecea de bună voie în sărăcie şi în linişte, păzindu-şi fecioria sa fără de prihană pentru Mirele ceresc. Iar Zenovie, luând amândouă părţile de avere, şi a sa şi a surorii sale, le-a împărţit celor care le trebuiau şi în puţină vreme le-a dat pe toate, încât a ajuns şi el ca unul dintre săraci. Dar Dumnezeul Cel ce îngrijeşte de sărmani şi nu-i lasă pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul, l-a îmbogăţit pe Zenovie cu darurile Sale cele cereşti pentru bogăţia cea împărţită la săraci.
Zenovia avea în toata viaţa sa ca ajutor mâna lui Dumnezeu, care o apăra de toate asupririle trupului şi ale lumii şi de războaiele cele diavoleşti care o supărau. Iar Zenovie a luat darul de a tămădui suferinţele, pentru că acele mâini care au miluit pe săraci le-a miluit Domnul cu puterea facerii de minuni şi cu tămăduirea a toate neputinţele şi rănile oamenilor, căci atunci când sfântul se atingea cu mâna sa, îndată bolnavul primea tămăduirea. Deci îndoită milostenie a făcut acest plăcut al lui Dumnezeu în viaţa sa: una, când a dat săracilor averea, şi alta, când bolnavilor le dădea sănătate, din darul lui Dumnezeu. Şi mulţime de duhuri necurate a izgonit din oameni, pe cei mâhniţi i-a mângâiat şi celor ce se aflau în primejdie le-a ajutat. Pentru aceste fapte bune şi faceri de minuni a fost ales episcop în acea cetate, conducând bine Biserica lui Dumnezeu, ajutând şi neîncetat făcând bine poporului şi tămăduind pe cei neputincioşi.
Atunci a venit la Sfântul Zenovie o oarecare femeie din Antiohia, care avea pe pieptul ei o rană netămăduită şi care a cheltuit multe averi pe la doctori, căutând la dânşii tămăduire. Nu a avut însă nici un ajutor, ci mai cumplit i s-a înmulţit durerea, încât era aproape de moarte. Iar sfântul, văzând-o pe ea, i s-a făcut milă şi s-a atins cu mâna de rana aceea, făcând semnul Crucii, şi îndată a dispărut durerea, iar rana s-a tămăduit şi femeia s-a făcut sănătoasă şi s-a întors bucuroasă la treburile ei. La fel şi o altă femeie necredincioasă, care era soţia unui dregător, pătimea de aceeaşi durere. Aceasta a fost tămăduită tot de Sfântul Zenovie. De atunci acea femeie împreună cu bărbatul ei au crezut în Hristos, apoi şi-au botezat copiii şi au câştigat sănătate, nu numai trupească, ci şi sufletească.
După aceea, sosind prigoana cea mare împotriva creştinilor din partea necredinciosului împărat Diocleţian, Lisie voievodul a mers în părţile Ciliciei ca să-i chinuiască pe toţi credincioşii cei ce mărturiseau numele lui Hristos. Mai întâi au fost prinşi trei tineri creştini, Claudie, Asterie şi Neon, pe care i-a chinuit în multe feluri, iar pe urmă i-a pironit pe cruce, afară din cetate. Şi auzind despre Sfântul Zenovie, episcopul creştinilor, a trimis pe ostaşii săi să-l prindă şi, aducându-l înaintea sa, i-a zis: “Nu vreau să intru cu tine în multă vorbă, pentru că ştiu că voi creştinii vorbiţi mult, ci, grăind, îţi pun înainte două lucruri: viaţa şi moartea. Viaţa, dacă te vei închina zeilor, şi moartea, dacă nu te vei închina. Deci să-ţi alegi ceea ce voieşti: sau să aduci jertfă zeilor noştri şi vei fi viu, ba încă te vei bucura şi de cinste de la noi, sau, de vei rămâne în nesupunerea ta, îndată vei fi supus cumplitelor chinuri şi vei muri amarnic”. Iar Sfântul Zenovie cu îndrăzneală a răspuns: “Viaţa cea vremelnică, fără de Hristos, nu este viaţă, ci curată moarte; iar moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de moarte. Deci mai bine vreau să mor pentru Hristos cu moarte vremelnică şi în veci să trăiesc cu Dânsul, decât să mă lepăd de El pentru vremelnica viaţă şi în veci să fiu chinuit în iad”.
Auzind acestea, voievodul a poruncit ca pe sfânt să-l dezbrace şi, spânzurându-l pe un lemn, să fie bătut fără milă. Şi zicea păgânul: “Vom vedea dacă va veni Hristos al lui să-l ajute”. Atunci aflând sora lui, fericita Zenovia, că fratele ei, Sfântul Zenovie, pătimeşte pentru Hristos, s-a sculat degrabă şi a alergat la locul unde era chinuit sfântul şi acolo, văzându-şi fratele rănit şi spânzurat, s-a aprins de râvnă şi a înaintat spre chinuitor, zicând: “Sunt creştină şi pe acelaşi Unul Dumnezeu şi pe Domnul nostru Iisus Hristos îl mărturisesc, ca şi fratele meu. Deci porunceşte ca să mă chinuie şi pe mine ca pe fratele meu cel iubit, căci acelaşi pahar al patimilor voiesc şi eu să-l beau şi cu aceeaşi cunună să mă încununez”.
Iar chinuitorul, mirându-se de acea bărbăţie şi îndrăzneală a Sfintei Zenovia, i-a zis: “O, femeie, nu dori a te pierde pe tine şi nu veni la o necinste ca aceasta, unde ai să rabzi ruşine şi durere, căci vom porunci ca să fii dezbrăcată şi îndată te vei umple de ruşine şi, când vom începe să-ţi chinuim trupul tău, grele dureri te vor cuprinde. Deci te sfătuiesc, jertfeşte zeilor şi te vei izbăvi de toate răutăţile”. Iar sfânta a răspuns: “Mai mare ruşine aduce goliciunea sufletească, decât cea trupească, şi mai dureroase sunt muncile cele veşnice, decât cele vremelnice. Deci nu mă îngrijesc de trupeasca goliciune, căci în Hristos m-am îmbrăcat şi nu mă tem de mâinile chinuitorilor, căci cu Hristos m-am răstignit. Fă ce voieşti, o, chinuitorule, nu mă vei întoarce pe mine de la Hristos, Domnul meu”. Iar prigonitorul îndată a poruncit ca s-o dezbrace şi s-o bată la fel ca pe Sfântul Zenovie, fratele ei. Apoi au pregătit un pat înroşit în foc şi pe acela i-au întins pe amândoi şi au pus foc dedesubt, zicându-le: “Să vină Hristos ca să vă ajute vouă”. Iar sfinţii răspundeau: “Iată, Hristos al nostru este cu noi, dar tu nu-L vezi. Iată, ne rourează pe noi cu rouă cea din cer a darului Său şi nu ne îngrijim de chinuri”.
După aceasta i-au aruncat pe sfinţi într-o cazan clocotit, dar şi acolo sfinţii au rămas nevătămaţi şi, stând ca într-o apă călduţă, cântau psalmul lui David: Mântuitu-ne-ai pe noi de cei ce ne necăjesc şi pe cei ce ne urăsc i-ai ruşinat. La sfârşit, chinuitorul a poruncit ca ei să fie scoşi afară din cetate şi să li se taie capetele. Iar sfinţii mergeau la moarte cu bucurie nespusă şi, sosind la locul unde aveau se fie tăiaţi, s-au rugat, zicând: “Mulţumim Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, că ne-ai învrednicit să ne nevoim cu nevoinţa bună, alergarea s-o săvârşim şi credinţa s-o păzim. Deci fă-ne pe noi părtaşi slavei Tale şi ne numără pe noi în ceata celor ce bine au plăcut sfântului Tău nume, că binecuvântat eşti în veci”. Când au sfârşit rugăciunea, îndată s-a auzit un glas din cer, făgăduindu-le lor cununi şi chemându-i întru odihna cea veşnică. Apoi sfinţii, fiind tăiaţi, au trecut de pe pământ la ceruri. Iar trupurile lor zăceau neîngropate. Noaptea le-a luat în taină preotul Ermoghen şi le-a pus într-un mormânt, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Unul Dumnezeu Cel de toată făptura slăvit, acum şi pururea şi în” vecii vecilor. Amin.
Viaţa Sfântului Apostol Cleopa
Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Cleopa se numără printre cei şaptezeci de Apostoli. Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Cleopa înziua de 30 octombrie.
Sfântului Cleopa i-a apărut Mântuitorul Iisus Hristos pe drumul spre Emmaus (Luca 24, 13-33) unde el mergea cu un alt ucenic, la câteva zile după Înviere. Menționarea Sfântului Cleopa de către evanghelistul Luca sugerează că acesta era binecunoscut cititorilor săi (Teofil și convertiții dintre neamuri).
Istoricul Eusebiu de Cezareea îl citează pe istoricul Hegesip, care scria, pe la anul 180 d.Hr., că a putut discuta cu mulți ani înainte cu strănepotul lui Iuda Apostolul și astfel ar fi aflat că Cleopa era fratele Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria.
Această mărturie ar facilita identificarea lui Cleopa (Luca 24) cu Cleopa sau Clopa (gr. Κλόπας ; nume semitic: Qlopha), soțul (sau poate tatăl) „Mariei a lui Cleopa/Clopa” (Ioan 19, 25), mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi (Marcu 15, 40, 47).
Tot conform mărturiei transmise de Eusebiu de Cezareea de la Hegesip, fiul lui Cleopa, Apostolul Simeon, a fost ales al doilea episcop al Ierusalimului după moartea mucenicească a Sfântului Apostol Iacov cel Drept.
Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, p. 149) arată că Sfântul Apostol Cleopa se zugrăvește ca un episcop bătrân, având barbă ascuțită. Sfântul Apostol Cleopa mai este reprezentat și în icoanele drumului lui Hristos spre Emmaus și a frângerii pâinii de acolo (stând la masă împreună cu Sfântul Luca, iar Hristos în mijlocul lor ține în mână o pâine pe care o binecuvintează - p. 118 în Erminie).
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU 30 Octombrie
A. PLĂCINTE, GUSTĂRI
Piroşti umplute cu varză dulce sau acră
· 1 varză mică
· 1 – 2 cepe
· Sare
· Piper
· Verdeaţă
· Ulei
Se taie varza ca fideaua, se sărează, se lasă să stea 15 minute şi se stoarce de zeama indigestă; apoi se prăjeşte în ulei încins împreună cu cepele tocate.
Se adaugă verdeaţa şi piperul.
Se prepară piroştile dintr-un aluat fraged de post (căutaţi în reţetele postate anterior) şi se umplu cu acest amestec.
Când utilizăm varză murată se procedează aproape la fel cu diferenţa că nu mai adăugăm sare şi verdeaţă.
B. SALATE
Salată în bucheţele
· ½ sfeclă roşie
· ½ conopidă
· 1 salată verde
· ¼ kg fasole verde
· Sare
· Ulei
· Oţet
Sfecla se fierbe şi se rade.
Conopida se fierbe şi se rupe în bucheţele.
Salata verde se spală şi se taie şuviţe subţiri.
Fasolea din conservă se taie în două, iar dacă avem fasole verde proaspătă, aceasta se fierbe şi apoi se taie în două sau trei.
Fiecare legumă, separat, se amestecă cu ulei şi oţet.
Se aranjează pe o salatieră rotundă grămăjoare din aceste legume, astfel că salata va fi multicoloră.
Se potriveşte gustul de sare, ulei şi oţet.
C. SOSURI
Nici în reţeta de azi nu e necesar să pregătim un sos separat.
D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Borş de legume
· 2 cartofi;
· 1 ţelină;
· 1 ceapă;
· 2 morcovi;
· 1 pătrunjel rădăcină;
· 1 păstârnac;
· ¼ varză;
· 1 mână fasole verde;
· 1 dovlecel;
· 3-4 roşii;
· 2 ardei graşi;
· 1 litru borş;
· Leuştean;
· Pătrunjel;
· Sare
Se curăţă zarzavaturile şi se spală.
Într-o oală mare, în 3 litri apă, se pun la fiert: morcovul, pătrunjelul şi păstârnacul, date pe răzătoarea mare, varza tăiată feliuţe, ardeii şi ţelina tăiate cubuleţe. Se acoperă şi se lasă să fiarbă. Când sunt aproape fierte se pun cartofii, dovlecelul tăiat cubuleţe şi roşiile date pe răzătoare, decojite şi fără seminţe.
Când sunt bine fierte se adaugă borşul şi sarea.
Se lasă să dea câteva clocote şi se pune verdeaţa fin tocată.
După preferinţă se adaugă şi câteva linguri de ulei.
E. MÂNCĂRURI
Musaca de vinete
· 2 vinete
· 500 g roşii
· Verdeaţă
· 5 – 6 ardei graşi potriviţi ca mărime
· Ulei
· 1 ceapă
· Sare
· Piper
· Făină
Vinetele necurăţate de coajă se taie felii în lung, se sărează şi se lasă sub o greutate să se scurgă zeama.
Se încinge uleiul.
Feliile de vinete şterse cu un ştergar se dau prin făină şi se prăjesc pe ambele feţe.
Se aranjează în tavă un rând de felii de vinete prăjite, un rând de felii de roşii curăţate de coajă, deasupra un rând de ardei graşi tăiaţi subţiri, amestecaţi cu ceapa prăjită, apoi din nou vinete, iar ultimul strat fiind de roşii şi verdeaţă.
Se stropesc cu ulei şi se dau la cuptor să se rumenească.
Se servesc reci sau calde.
O altă variantă constă în aceea că feliile de vinete se pot utiliza fierte cu ardei şi roşii, fără a fi gratinate la cuptor.
F. DULCIURI
Desert din mere crude
· 5 – 6 mere
· 50 g stafide
· 4 linguri alune măcinate
· 2 linguri zahăr
· 1 lămâie
· 100 g frişcă vegetală
· 1 praf de scorţişoară
Merele curăţate se dau prin răzătoare, se amestecă cu zahărul, alunele măcinate, stafidele, coaja rasă, zeama de lămâie şi scorţişoara.
Se serveşte acest desert cu câte o lingură de frişcă vegetală, iar dacă nu avem frişcă vegetală putem pune mai mult zahăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu