REVISTA MEA DIN 7 OCTOMBRIE/ 1. B.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 7 OCTOMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

B. Decese; Sărbători 

Decese

·         336: A murit Papa Marcu, conducator al Bisericii Romei în perioada 18 Ianuarie 336 – 7 Octombrie 336. Se pare că pe timpul pontificatului său au fost concepute listele de episcopi și martiri, numite Depositio episcoporum și Depositio martyrum. În decursul pontificatului său de 8 luni, Papa Marcu a edificat basilica Sf. Marcu Evanghelistul din Roma., în anul 336, a cărei arhitectură exterioară a fost modicată ulterior de mai multe ori precum și Basilica Sf.Balbina, în afara orașului.

·         929: Carol al III-lea (17 septembrie 879 – 7 octombrie 929), numit cel Simplu a fost rege al Franciei occidentale din 898 până în 922 și rege al Lotharingiei din 911 până în 919–923. A fost membru al Dinstiei Carolingiane,

Carol al III-lea

Carol al III-lea cel Simplu cu familia sa. Părinți Ludovic al II-lea al Franței Adelaide of Paris[*]  Frați și surori Ermentrude of France[*] Gisela der Franken[*] Carloman II of France[*] Ludovic al III-lea al Franței  Căsătorit cu Frederuna c. 907 -văd. 917 Eadgifu de Wessex c. 919 - moartea lui Copii Ermentrude Frederuna Adelaide Gisela? Rotrude Hildegarde Ludovic al IV-lea al Franței

* 1571: Dorothea de Saxa-Lauenburg (n. 9 iulie 1511 – d. 7 octombrie 1571) a fost soția regelui Christian al III-lea al Danemarcei. A fost fiica ducelui Magnus I de Saxa-Lauenburg și a soției acestuia, Catherine de Brunswick-Wolfenbüttel, fiica ducelui de Brunswick-Lüneburg. Sora ei, Catherine, a fost prima soție a regelui Gustav I al Suediei.

S-a căsătorit cu Christian la 29 octombrie 1525 la Castelul Lauenburg, împotriva dorinței sale. Cuplul nu a avut relații bune cu regele din cauza opiniilor luterane ale lui Christian. Au locuit la propria lor curte în Haderslev și Törning. Ea a devenit regină în 1533 deși, din cauza războiului civil care a urmat imediat după ascensiunea soțului ei pe tron, încoronarea nu a avut loc până în 1537. În 1548 și-a însoțit fiica Anna la nunta ei în Saxonia.

Regina Dorothea a fost interesată de politică și, deși nu este clar cât de multă influență a avut, a participat la numirea și demiterea înalt funcționarilor. Totuși, ea nu a deținut un loc în Consiliu. Nu a învățat niciodată daneza. Controlul ei asupra doamnelor de onoare era strict. În 1540, Birgitte Gøye a fost eliberată de logodnă cu ajutorul ei, lucru care a dus la o lege care interzicea logodnele între minori. A rămas văduvă în 1559, la 48 de ani.

Dorothea s-a căsătorit cu Christian la 29 octombrie 1525, la Castelul Lauenburg. Cei doi au avut împreună cinci copii:

• Ana de Danemarca (1532–1585), consoarta lui Augustus, Elector de Saxonia
• Frederick al II-lea (1534–1588)
• Magnus, Rege de Livonia (1540–1583)
• Ioan al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Plon (1545–1622)
• Dorotea de Danemarca (1546–1617), consoarta lui Wilhelm, Duce de Brunswick-Lüneburg și mama lui Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg.

Dorothea de Saxa-Lauenburg

Părinți Magnus I, Duke of Saxe-Lauenburg[*] Catherine of Brunswick-Wolfenbüttel, Duchess of Saxe-Lauenburg[*]  Frați și surori Francis I, Duke of Saxe-Lauenburg[*] Clara of Saxe-Lauenburg[*] Caterina de Saxa-Lauenburg Sophie of Saxe-Lauenburg[*]  Căsătorită cu Christian al III-lea al Danemarcei Copii Anna, Electroare de Saxonia Frederick II Duce Magnus de Holstein Ioan al II-lea, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg Dorothea, Ducesă de Brunswick-Lüneburg

* 1612: Giovanni Battista Guarini (n. 10 decembrie 1538 - d. 7 octombrie 1612) a fost un poet, dramaturg și diplomat italian.

A fost membru al Academiei Eterei din Padova și al Academiei Umoristi.

Scrieri:

• 1584: Hideopica ("La idropica")
• 1588: Verato
• 1590: Păstorul credincios ("Il pastor fido"), capodopera sa, inspirată după Torquato Tasso, care prezintă idealul vieții idilice din acea epocă
• 1593: Verato secondo ("Al doilea Verato").

Giovanni Battista Guarini

·         1637: Victor Amadeus I (italiană Vittorio Amedeo I di Savoia) (8 mai 1587 – 7 octombrie 1637) a fost Duce de Savoia din 1630 până în 1637. De asemenea a fost rege al Ciprului și rege al Ierusalimului.

Victor Amadeus I

Duce de Savoia

Părinți Carol Emanuel I de Savoia Catalina Micaela de Austria  Frați și surori Isabela de Savoia Margareta de Savoia Emanuel Filibert of Savoy[*] Prince Maurice of Savoy[*] Thomas Francis, Prinț de Carignano Maria Apollonia of Savoy[*] Philip Emmanuel of Savoy[*] Francesca Caterina of Savoy[*]  Căsătorit cu Christine Marie a Franței Copii Louise Christine de Savoia Francis Hyacinth de Savoia Charles Emmanuel al II-lea, Duce de Savoia Margaret Yolande de Savoia Henrietta Adelaide Marie de Savoia Catherine Beatrice de Savoia

* 1813: Peter (Petter) Jacob Hjelm (n. 2 octombrie 1746, Q10512956[*], Suedia^[1] – d. 7 octombrie 1813, Storkyrkoförsamlingen[*], Suedia^[1]) a fost un chimist suedez, primul care a izolat elementul molibden în 1781, la patru ani după descoperirea sa de către chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele

Hjelm s-a născut la Sunnerbo, în Småland, Suedia. A fost crescut în parohia Göteryd din Älmhult, ca fiu al parohului Erik Hjelm și al Ceciliei Cecilia Gistrénia. ^[6]

A obținut titlul de doctor la Universitatea din Uppsala. A devenit profesor la Academia de mine, iar în 1782 a devenit șef al Royal Mint. Din 1784 a fost membru al Academiei Regale de Științe a Suediei. Ultima poziție ocuptă a fost cea de director al Laboratorului chimic al Ministerului Mineritului

·         1849: A decedat marele scriitor şi poet american Edgar Allan Poe:“Aventurile lui Gordon Pym”, “Prăbuşirea casei Usher”, “Pisica neagră”, “Cărăbuşul de aur” ; (n. 19.01.1809, in Boston). Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts – d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland), scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică.

Născut la Boston dintr-o familie de actori, Edgar Poe rămâne orfan de ambii părinți la vârsta de 3 ani și este adoptat de familia John Allan, un negustor înstărit din Richmond/Virginia, primind numele de Edgar Allan Poe. După studii secundare în Liverpool (Anglia) și în Richmond, se înscrie în 1825 la Universitatea din Virginia, pe care este nevoit să o părăsească după un an, lipsit de mijloace materiale și înglodat în datorii în urma unei vieți extravagante, ceea ce a dus la un conflict cu tatăl său adoptiv. Poe încearcă să urmeze o carieră militară, dar este exclus din Academia Militară West Point din cauza săvârșirii unor acte deliberate de indisciplină. În această perioadă publică fără prea mult succes primele sale poezii. În 1833 înregistrează primul succes cu povestirea „Manuscris găsit într-o sticlă” (A MS. Found in a Bottle), câștigând concursul organizat de revista Baltimore Saturday Visiter. Se stabilește în Baltimore, după ce se căsătorise în 1836 cu verișoara lui, Virginia Clemm. Devine redactor principal al revistei Southern Literary Messenger, dar pierde postul după scurt timp datorită exceselor sale alcoolice. Apariția romanului Aventurile lui Arthur Gordon Pym (The Narrative of Arthur Gordon Pym) atrage atenția publicului și a criticilor. Poe devine editor asistent la revista Burton's Gentleman's Magazine, trece după un an la revista Graham's Magazine, unde publică numeroase articole, povestiri și eseuri, aducându-i reputația unui critic competent și sever. În 1839 apare în două volume un ciclu de nuvele "Povestiri ale Grotescului și Arabescului" (Tales of the Grotesque and Arabesque), apreciate de public dar fără succes material.

În ianuarie 1845 publică în revista New York Evening Mirror celebrul său poem „Corbul” (The Raven), care a provocat o adevărată senzație. Îmbolnăvirea și moartea soției sale Virginia în 1847 îi accentuează însă abuzul de băuturi alcoolice, Poe duce o existență tot mai dezorganizată, care îi precipită ruina fizică și spirituală. Hotărât să se recăsătorească, îmbibat cu opiu și alcool, a plecat să-și aducă fosta soacră la nuntă, dar nu a mai ajuns la destinație. După o dispariție de câteva zile, este găsit în ziua de 3 octombrie 1849 căzut pe un trotuar în orașul Baltimore, în stare de confuzie mintală. Moare patru zile mai târziu într-un spital din Baltimore, la 7 octombrie 1849, cauza morții - ca într-o poveste de suspans de E.A. Poe - a fost rabia (turbare).

Cu unele excepții, creația lirică a lui Edgar Allan Poe este umbrită de măiestria povestirilor sale, care l-au consacrat în literatura universală. Totuși poeme ca „Annabel Lee”, „Corbul” sau „Ulalume” îl impun și ca unul dintre marii creatori lirici ai lumii, fiind cunoscut publicului european în special prin traducerile realizate în limba franceză de poeții simboliști Baudelaire și Mallarmé. Admirabile traduceri în limba română au fost realizate de poeții Dan Botta și Emil Gulian. În poemele lui Poe sunt remarcabile metaforele deliberat eterogene, amestecul de imagini, combinația de pasiune și rațiune, frumusețea sonoră realizată prin rime neașteptate și disonanțe. De aceea, nu numai simbolismul, dar și mișcările artistice ulterioare au recunoscut în Poe un predecesor.

Mărturia cea mai complexă a poziției prioritare în declanșarea curentelor de înnoire a literaturii o constituie proza lui Edgar Poe. Romanul Aventurile lui Gordon Pym (The Narrative of Athur Gordon Pym) și povestirile „Prăbușirea Casei Usher” (The Fall of the House of Usher), „Cărăbușul de aur” (The Gold Bug), „Pisica neagră” (The Black Cat), „Balerca de Amontillado” (The Cask of Amontillado) sunt câteva din povestirile lui Edgar Allan Poe care au forțat frontierele imaginarului, îmbinând teritoriile vieții și ale morții într-o sinteză halucinantă, o viziune ce dă valoare simbolică unor proiecții maladive ale lumii reale. Mișcarea literară Junimea condusă de Titu Maiorescu îi descoperă prozele, este tradus din limba franceză (în care fusese tradus de poetul Charles Baudelaire) de Veronica Micle, Mihai Eminescu sau Ion Luca Caragiale și această descoperire are un impact deosebit asupra apariției literaturii fantastice românești. Între altele, Poe este creatorul primului detectiv din istoria literaturii universale, C. Auguste Dupin, eroul unui ciclu de trei povestiri printre care „Crimele din Rue Morgue” și „Scrisoarea furată”; se pare că titlul piesei O scrisoare pierdută a lui Caragiale a fost împrumutat de la Poe. Majoritatea prozelor din volumul Prăbușirea casei Usher dar mai ales Masca Morții Roșii sau Puțul și pendula, combină atmosfera gotică cu elementele horror și au avut o puternică influență atât în proza romantică dar și în cea simbolistă.

Lucrările de critică literară ale lui Edgar Allan Poe se caracterizează printr-o profundă cunoaștere a literaturii, prin spirit sarcastic, simț ascuțit în receptarea adevăratelor valori creative. Scrierile sale teoretice s-au bucurat încă din timpul vieții de o atenție și prețuire deosebită și au exercitat o influență puternică asupra generațiilor ulterioare de prozatori. „Filosofia creației poetice” (The Philosophy of Composition, 1846) și „Principiul poetic” (The Poetic Principle, 1850) sunt lucrări de critică literară ce marchează începutul teoriilor literaturii moderne.

Creația literară:

Romane:

• Aventurile lui Arthur Gordon Pym (The Narrative of Arthur Gordon Pym)
• Jurnalul lui Julius Rodman - O relatare despre cea dintâi traversare a Munților Stâncoși ai Americii de Nord realizată vreodată de către omul civilizat (The Journal Of Julius Rodman - Being an Account of the First Passage Across the Rocky Mountains of North America Ever Achieved by Civilized Man)

Schițe, nuvele, povestiri:

• „Prăbușirea Casei Usher” („The Fall of the House of Usher”)
• „Crimele din Rue Morgue” („The Murders in the Rue Morgue”)
• „Misterul lui Marie Rogêt” (The Mystery of Marie Roget”)
• „Cărăbușul de aur” („The Gold-Bug”)
• „Masca Morții Roșii” („The Masque of the Red Death”)
• „Pisica neagră” („The Black Cat”)
• „Portretul oval” („The Oval Portrait”)
• „Hruba și pendulul” („The Pit and the Pendulum”)
• „Sistemul doctorului Catran și al profesorului Pană” („The System Of Doctor Tarr and Professor Feather”)
• „Faptele în cazul domnului Valdemar” („The Facts in The Case of M. Valdemar”)
• „Ligeia”
• „Îngropat de viu” („The Premature Burial”)
• „Scrisoarea furată” („The Purloined Letter”)
• „Balerca de Amontillado” („The Cask of Amontillado”)
• „O pogorâre în Maelström” (A Descent into the Maelström”)
• „Neasemuita aventură a unuia zis Hans Pfaall” („The Umparalleled Adventure of one Hans Pfaall”)
• „Demonul perversității” („The Imp of the Perverse”)
• „Duc de L'Omelette” („The Duc de L'Omelette”)
• „Morella”
• „Regele Ciumă” („King Pest. A Tale Containing an Allegory”)
• „Bon-Bon”
• „Berenice”
• „Metzengerstein”
• „Autografie” („Autography”)
• „Birjele” („Cabs”)
• „Întâlnire” („The Assignation”)
• „Vedetism” („Lionizing”)
• „Umbră – O parabolă” („Shadow - A Parable”)
• „Tăcere – O fabulă” („Silence - A Fable”)
• „O poveste din Ierusalim” („A Tale of Jerusalem”)
• „Insula Zânei” („The Island of the Fay”)
• „Trei Duminici într-o săptămână ” („Three Sundays in a Week”)
• „Jucătorul de șah al lui Maelzel” („Maelzel's Chess-Player”)
• „Cum se scrie un articol pentru Revista «Blackwood»” („How to Write a Blackwood Article”)
• „La ananghie” („A Predicament”)
• „Dracul în Clopotniță” („The Devil in The Belfry”)
• „Convorbirea dintre Eiros și Charmion” („The Conversation of Eiros and Charmion”)
• „De ce micul francez își poartă mâna în bandulieră” („Why the Little Frenchman Wears his Hand in a Sling”)
• „Instinctul contra Rațiunii - O pisică neagră” („Instinct VS Reason - A Black Cat”)
• „Grădina-peisaj” („The Landscape Garden”)
• „Filosofia mobilării” („The Philosophy of Furniture”)
• „Mistificare” („MYstification”)
• „Omul mulțimii” („The Man of the Crowd”)
• „Eleonora”
• „Colocviul dintre Monos și Una” („The Colloquy of Monos and Una”)
• „William Wilson”
• „Nu pune niciodată capul rămășag cu diavolul” („Never Bet the Devil Your Head”)
• „Omul de afaceri” („The Business Man”)
• „Omul făcut bucăți - O poveste despre recenta campanie împotriva triburilor bugaboo și kickapoo” („The Man that was Used Up - A Tale of the Late Bugaboo and Kickapoo Campaign”)
• „Ochelarii” („The Spectacles”)
• „Dimineața pe Wissahiccon” („Morning on the Wissahiccon”)
• „Înșelătoria considerată ca una dintre științele exacte” („Diddling Considered as one of The Exact Sciences”)
• „Clopotarii elvețieni” („The Swiiss Bell-Ringers”)
• „Lada dreptunghiulară” („The Oblong Box”)
• „Farsa cu balonul” („The Ballon Hoax”)
• „Revelație mesmerică” („Mesmeric Revelation”)
• „Tu ești ucigașul!” („«Thou Art the Man»”)
• „Îngerul bizarului” („The Angel of the Odd”)
• „Inima care-și spune taina” („The Tell-Tale Heart”)
• „Byron și domnișoara Chaworth” („Byron and Miss Chaworth”)
• „Poveste din Munții Colțuroși” („A Tale of the Ragged Mountains”)
• „Șobolanii de la teatru” („The Theatrical Rats”)
• „Mellonta Tauta”
• „Câteva secrete din temnița revistelor” („Some Secrets of the Magazine Prison-House”)
• „Puterea cuvintelor” („The Power of Words”)
• „X-înd un palaglab” („X-ing a Paragrab”)
• „Domeniul Arnheim” („The Domain of Arnheim”)
• „O profeție” („A Prediction”)
• „Un pretins Crichton” („A would Be Crickton”)
• „Cabana lui Landor” („Landor's Cottage”)
• „A o mie și doua poveste a Șeherezadei” („The Thousand-and-Second Tale of Scheherazade”)
• „Descoperirea lui von Kempelen” („Von Kempelen and his Discovery”)
• „Sfinxul” („The Sphinx”)
• „Câteva vorbe cu o mumie” („Some Words with a Mummy”)
• „Între trezire și somn”, 1846 („Between wakefulness and sleep”)
• „Farul” („The Light-House”) - Ultima lucrare neterminată a lui Poe

Edgar Allan Poe

Copie fotografică a lui Poe de Oscar Halling, făcută prin utilizarea daghereotipului «Thompson», unul din ultimele portrete ale lui Poe (1849). Părinți David Poe, Jr. și Elizabeth Arnold Hopkins Poe Frați și surori William Henry Leonard Poe[*] Rosalie Poe[*]   Căsătorit cu Louisa Patterson(1830-?) Virginia Eliza Clemm Poe(1835-1847)

* 1896: Louis Jules Trochu (n. 12 martie 1815 - d. 7 octombrie 1896) a fost un militar și politician francez, președinte al Guvernului Apărării Naționale, în timpul războiului Franco-Prusac din 1870 - 1871.

Louis Jules Trochu sa născut pe insula Belle-Île-en-Mer. A participat la cucerirea Algeriei, Războiul Crimeei. În calitate de general, comandant de divizie a luat parte la al Doilea Război Italian de Independență. La începutul razboiului contra Prusiei a fost numit numit comandant al Parisului. După ce a primit vestea despre înfrângerea dezastruoasă a armatei franceze la Sedan și începutul Revoluției a preluat conducerea guvernului francez. A încercat să organizeze apărarea țării împotriva prusacilor. În condițiile unei înfrângeri iminente (după armistițiul de la 28 ianuarie), în februarie 1871, Trochu a demisionat.

Louis-Jules Trochu

·         1903: Rudolf Lipschitz, matematician german (n. 1832)
* 1921: Aurel Onciul sau Aurel cavaler de Onciul^[1] (în germană Aurel Ritter von Onciul)^[2] (n. 29 februarie sau 12 martie 1864, Vicovu de Sus. Austro-Ungaria^[3] – d. 30 septembrie^[3] sau 7 octombrie^[4] 1921, București, România^[3][5]) a fost un politician care i-a reprezentat pe românii din Bucovina austriacă la începutul secolului al XX-lea, expert jurist în dreptul asigurărilor și membru al Dietei Bucovinei, precum și al Consiliului Imperial.

A slujit ca ofițer în Armata Austro-Ungariei. S-a remarcat ca politician austrofil și loialist, iar în timpul destrămării Dublei Monarhii s-a aflat printre cei care a susținut o diviziune a provinciei pe linii etnice, într-o parte sudică ce ar fi urmat să fie controlată de români și o parte nordică ce ar fi urmat să fie controlată de ucraineni.

Aurel Onciul s-a născut în comuna Vicovu de Sus (azi județul Suceava). Tatăl său a fost profesorul universitar Isidor Onciul (1834-1897). Viitorul politician a finalizat ciclul secundar de învățământ la Academia Tereziană din Viena. Ulterior a absolvit Facultatea de Drept^[3] a Universității din Viena.

A profesat ca avocat și a servit în armată pe post de ofițer de administrație. În perioada 1885-1889 a lucrat la Viena și în Austria Inferioară pentru un birou financiar. În perioada 1889-1896 a fost autorizat de către Ministerul de Interne ca interpret autorizat de limbă română, iar în 1893 ca editor al versiunii în limba română a Codului Imperial.

În anul 1893 s-a transferat la departamentul tehnic de asigurări. În calitate de expert în dreptul asigurărilor a contribuit la crearea Societății de Asigurări de viață din Brno, Comitetul Provincial din Moravia solicitându-l ca expert în 1899 și însărcinându-l cu elaborarea statutului, a condițiilor de asigurare și a planurilor de asigurare ale viitoarei instituții financiare. Compania de asigurări de viață a fost apoi înființată în 1901 și Onciul a ocupat funcția de director al acesteia până în anul 1903 și pe cea de director general până în 1906. În perioada petrecută în Moravia (1896-1906) a ocupat și funcția de profesor particular de dreptul asigurărilor, iar din 1898 până în 1903 pe cea de profesor onorific asociat la Universitatea Tehnică Germană din Brno, unde a predat bazele Constituției austriece și doctrina administrației publice 

Între 1903 și 1918 a fost membru al Dietei Bucovinei. De asemenea, a fost membru al Consiliului Imperial (Parlamentul național al Cisleithaniei), unde a câștigat un loc la alegerile din 1905 pentru curia comunităților rurale din Bucovina, în districtul Storojineț. A reușit să-și păstreze mandatul la alegerile pentru Consiliul Imperial din 1907, când a avut loc pentru prima dată un sufragiu universal și egal, precum și în 1911 când a fost ales în circumscripția bucovineană nr. 14.^[7]

La 28 noiembrie 1905 l-a întâlnit pe Florea Lupu,^[7] cu care va colabora ulterior și care-i va fi cumnat.

În 1900 a fost desemnat lider al Partidul Țărănesc Democrat,^[6] iar în 1906 a figurat în Consiliul Imperial ca membru al facțiunii române,^[8] poziție pe care și-a păstrat-o inclusiv după alegerile din 1907 și 1911.^[7] În politică a fost rival al lui Iancu Flondor, deși temporar în perioada 1908-1910 a colaborat cu acesta.^[2] Ca lider al Partidului Țărănesc Democrat s-a orientat spre segmentul social-democrat al populației rurale, spre cler și spre profesorii rurali. Acuzat de machiavellism, Onciul nu a reușit să atragă sprijinul intelectualilor, care la vremea respectivă erau mai preocupați de chestiunea națională, după eșecul Compromisului austro-ungar. În plus, în ținuturile românești din Bucovina nu a reușit să câștige sprijinul popular, datorită faptului că s-a aflat de partea rutenilor în ceea ce privește solicitarea acestora privind teritoriile din nordul provinciei.^{[necesită citare]}

În ianuarie 1908 Onciul a avut un conflict cu jurnalistul Karl Klüger, redactor-șef al ziarului Czernowitzer Tagblatt. Klüger s-a simțit lezat de declarațiile lui Onciul și a cerut satisfacție, provocându-l pe acesta la un duel. Ambii au fost răniți în acel duel, fără însă ca litigiul să fi fost soluționat.^[6] Sfârșitul aceluiași an l-a găsit pe Onciul în litigiu cu deputatul rutenilor Nicolae Wassilko.^[9]

În 1918 ultimul guvernator austriac al Bucovinei, Josef von Ezdorf, a predat puterea comisarului național ucrainean Omelian Popowicz și lui Onciul – autoproclamat comisar național român. Aceasta s-a petrecut într-un context în care Aurel Onciul, fără a fi împuternicit de către Consiliului Național Român, împreună cu ucrainenii trecuseră la împărțirea fostei provincii. Rivalul său Iancu Flondor a denunțat intențiile lui Onciul și a cerut intervenția României, punând capăt acordului cu ucrainenii.

Aurel Onciul

* 1931: Daniel Chester French (n. 20 aprilie 1850 – d. 7 octombrie 1931), unul dintre cei mai prolifici și aclamați sculptori americani ai sfârșitul secolului al 19-lea și începutului secolului al 20-lea, este cel mai bine cunoscut publicului larg pentru designul sculpturii monumentale al celui de-al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln, realizată în 1920 și aflată la loc de frunte în complexul Lincoln Memorial, Washington, D.C..

French s-a născut în Exeter, în  New Hampshire, ca fiu al lui Henry Flagg French (1813–1885), magistrat (avocat și judecător), Assistant US Treasury Secretary și autor al unei cărți despre asanarea terenurilor inundabile, ^[1] și soția sa, Anne Richardson. ^[2] În 1867, familia French s-a mutat în Concord, de asemenea în  Massachusetts ^[3] unde i-a avut vecini și prieteni pe Ralph Waldo Emerson și Familia Alcott. Decizia sa de a de a deveni sculptor a fost influențat de Louisa May Alcott, sora lui May Alcott.

Daniel Chester French

* 1935: George Burrell Ramsay (n. 1 martie 1855, Glasgow, Scoția — d. 7 octombrie 1935,^[1] Llandrindod Wells) a fost un jucător și antrenor de fotbal, care a condus echipa Aston Villa în cea mai de succes perioadă a sa.

·         1939: Harvey Williams Cushing, chirurg și neurolog american (n. 1869). Harvey Williams Cushing (n. 8 aprilie 1869 – d. 7 octombrie 1939), chirurg și neurolog american, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne.

·         1939 - A fost asasinat, la Paris, secretarul ambasadei germane, Ernst von Rath, de catre un tanar evreu – se pare o inscenare a Gestapoului. Acesta a fost pretextul pentru “noaptea de cristal”–“Kristallnacht”, semnalul pentru aplicarea “solutiei finale” . Astfel , la 9 noiembrie 1938, vitrinele a peste 7500 de magazine evreiesti au fost sparte, sinagogile au fost incendiate, peste 20000 de cetateni germani de confesiune mozaica au fost trimisi in lagarele de concentrare de la Dachau, Buchenwald si Saschsenhausen.
* 1943: Eugeniusz Bodo (n. 28 decembrie 1899, Geneva, Elveția - d. 7 octombrie 1943, Kotlas) a fost un actor polonez de teatru și film, regizor, scenarist, dansator, cîntăreț și producător de filme.

Eugeniusz Bodo

* 1943: Christoph Ernst August de Hesse (14 mai 1901 – 7 octombrie 1943) a fost al cincilea fiu din șase fii ai Prințului Frederic Karl de Hesse și ai Prințesei Margaret a Prusiei.

Născut la Frankfurt, Prințul Christoph a fost strănepotul reginei Victoria a Regatului Unit și a Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha prin fiica lor cea mare, Victoria, Prințesă Regală, soția lui Frederic al III-lea al Germaniei.

Christoph de Hesse a deținut un rang înalt în nazism. A fost șef al serviciului secret de informații a lui Hermann Göring, consilier a lui Heinrich Himmler și membru Schutzstaffel (SS).^[1] A fost maior în Luftwaffe în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Christoph s-a căsătorit cu Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei la 15 decembrie 1930 la Kronberg im Taunus, Germania. Prințesa Sofia era fiica cea mică a Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a Prințesei Alice de Battenberg și sora Prințului Filip, Duce de Edinburgh. Prin tatăl ei era descendentă a împăratului Nicolae I al Rusiei și a regelui Christian al IX-lea al Danemarcei iar prin mama ei era descendentă a reginei Victoria a Regatului Unit și a Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha.

Ei au avut cinci copii:

• Prințesa Christina Margarethe de Hesse (n. 10 ianuarie 1933) căsătorită prima dată la 2 august 1956 la Kronberg im Taunus cu Prințul Andrei al Iugoslaviei și divorțată la Londra în 1962; au avut copii. Căsătorită a doua oară la Londra la 3 decembrie 1962 cu Robert Floris van Eyck, un poet și artist englez, fratele arhitectului Aldo van Eyck și fiul poetului, criticului, eseistului și filosofului Pieter Nicolaas van Eyck și divorțată în 1986; au avut copii.
• Prințesa Dorothea Charlotte Karin de Hesse (n. 24 iulie 1934), căsătorită civil la Schliersee, Bavaria, la 31 martie 1959 și religios la Munchen la 1 aprilie 1959 cu Friedrich, Prinț zu Windisch-Grätz (1917–2002); au avut copii.
• Prințul Karl Adolf Andreas de Hesse (n. 26 martie 1937), căsătorit civil la Haga la 26 martie 1966 și religios la 18 aprilie 1966 cu Yvonne, Gräfin Szapáry von Muraszombath, Széchysziget und Szapár (n. 1944); au doi copii: Prințul Christoph de Hesse (n. 1969) și Prințesa Irina Verena de Hesse (n. 1971).
• Prințul Rainer Christoph Friedrich de Hesse (n. 18 noiembrie 1939), necăsătorit și fără copii.
• Prințesa Clarissa Alice de Hesse (n. 6 februarie 1944), căsătorită la Paris la 20 iulie 1971 cu Claude Jean Derrien (n. 1948) și divorțată în 1976; nu au avut copii. Ea a avut o fiică, Johanna Sophia von Hessen (n. 1980) cu un tată necunoscut.

La 7 octombrie 1943 Prințul Christoph a murit într-un accident de avion în Munții Apenini în Italia. Corpul său a fost găsit două zile mai târziu. În Almanahul de la Gotha scrie că a murit ucis în misiune în timpul invaziei germane în Italia.

Prințul Christoph

Prinț de Hesse

Părinți Prințul Frederic Karl de Hesse Prințesa Margareta a Prusiei  Frați și surori Philipp, Landgraf de Hesse Prince Wolfgang of Hesse[*]  Căsătorit cu Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei Copii Prințesa Christine de Hesse Prințesa Dorothea de Hesse Prințul Karl de Hesse Prințul Rainer de Hesse Prințesa Clarissa de Hesse

·         1946: A încetat din viaţă Emanoil Bucuţa (Emanoil Popescu), scriitor şi biolog, membru corespondent al Academiei Române (n. 1887). RDG1949: A fost creata Republica Democrata Germana (RDG), in zona de ocupatie sovietica a Germaniei. La cinci luni dupa ce Marea Britanie, Statele Unite si Franta au infiintat Republica Federala Germana (RFG), a fost proclamat ca stat si RDG-ul, aflat sub ocupatie sovietica,sub conducerea Partidului Socialsit Unit. In fruntea tarii a fost instalat Wilhelm Pieck, iar premier a fost numit Otto Grotewohl. Astfel s-a produs divizarea Germaniei, tara a carei reunificare va avea loc abia peste 40 de ani. Capitala a fost stabilita la Berlin, orasul fiind si el impartit in doua printr-un zid.

·         1954 - A murit Dimitrie D. Pompeiu, unul dintre creatorii scolii matematice romanesti, membru al Academiei Romane (n.22.10.1873).

·         1959 – Moare, la 38 de ani, extraordinarul tenor şi actor Mario Lanza (Alfred Arnold Cocozza).
* 1964: Prințesa Auguste de Bavaria (germană Auguste Maria Luise Prinzessin von Bayern; 28 aprilie 1875 – 25 iunie 1964) a fost membră a casei regale Wittelsbach din Bavaria și soția Arhiducelui Joseph August de Austria.

Auguste s-a născut la München, Bavaria, ca al doilea copil al Prințului Leopold al Bavariei și al soției acestuia, Arhiducesa Gisela a Austriei (fiica împăratului Franz Joseph I al Austriei și a împărătesei Elisabeta a Austriei). A avut o soră mai mare, Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria, și doi frați mai mici, Prințul Georg de Bavaria și Prințul Konrad de Bavaria.

Arhiducele Joseph August și soția lui, Arhiducesa Augusta

La 15 noiembrie 1893, la München, s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph August de Austria, fiul cel mare al Arhiducele Joseph Karl și a soției acestuia, Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha. Toți cei șase copii ai tânărului cuplu s-au născut în timpul vieții străbunicului lor, împăratul Franz Joseph al Austriei.

• Arhiducele Joseph Francis de Austria, n. 28 martie 1895; d. 25 septembrie 1957 (62 de ani)

• Arhiducesa Gisela Auguste Anna Maria, n. 5 iulie 1897; d. 30 martie 1901 (3 ani)

• Arhiducesa Sophie Klementine Elisabeth Klothilde Maria, n. 11 martie 1899; d. 19 aprilie 1978 (79 de ani)

• Arhiducele Ladislaus Luitpold, n. 3 ianuarie 1901; d. 29 august 1946 (45 de ani)

• Arhiducele Matthias Joseph Albrecht Anton Ignatius, n. 26 iunie 1904; d. 7 octombrie 1905 (1 an)

• Arhiducesa Magdalena Maria Raineria, n. 6 septembrie 1909; d. 11 mai 2000 (90 de ani)

Prințesa Auguste de Bavaria

Arhiducesa Auguste de Austria

Părinți Prințul Leopold al Bavariei Arhiducesa Gisela a Austriei  Frați și surori Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria Prințul Konrad de Bavaria Prințul Georg de Bavaria  Căsătorită cu Arhiducele Joseph August de Austria Copii Arhiducele Joseph Francis de Austria Arhiducesa Gisela Arhiducesa Sofia Arhiducele Laszlo Arhiducele Matias Arhiducesa Magdalena

·         1966 – Johnny Kidd, interpret şi compozitor, a fost ucis într -un accident de mașină în timp ce era în turneu în Radcliffe , Manchester, la numai 27 de ani . Kidd a avut în 1960 No.1 UK piesa „Shakin ‘ All Over”.

·         1966 – Smiley Lewis, cântăreţ american, a murit de cancer la stomac. A scris “One Night”, interpretat şi de Elvis Presley şi “I Hear You Knocking” în 1955 ( ajuns pe locul 2 în topurile americane) pentru Gale Storm, precum si un hit pentru Dave Edmunds ajuns pe locul 1 în topurile britanice şi secund în cele americane.

·         1968 - A murit lingvistul, filologul si folcloristul Emil Petrovici, principalul autor al “Atlasului lingvistic roman”, profesor la Universitatea din Cluj, membru al Academiei Romane (n.04.01.1899).

* 1978: Henry Corbin (n. 14 aprilie 1903,^[1][2][3] Paris, Franța – d. 7 octombrie 1978,^[1][2][3] Paris, Franța) a fost un orientalist de origine franceză, filozof, traducător, un cercetător la fel de important precum Ernest Renan sau James Frazer^[4]. Rolul lui Corbin^[5] este acela de a fi contribuit la înțelegerea școlilor filosofice ale șiismului iranian prin intermediul inițierii studiilor dedicate teosofiei orientale, contribuind astfel la decriptarea textelor islamice cu nuanțe sufite

Lucrări de referință:

• Corbin, Henry. 1971. L’ Archange empourpré. Paris:
• Corbin, Henry. 1964. Histoire de la philosophie islamique. colecția « Idées ». Paris: Éditions Gallimard
• Corbin, Henry. 1972. En islam iranien: aspects spirituels et philosophiques. 4 vol. Mesnil-sur-l'Éstrée: Gallimard
• Corbin, Henry. 1999. Avicenne et le récit visionnaire. Paris: Verdier.
• Corbin, Henry. 2003. L'Imam caché. Paris: L'Herne.
• Corbin, Henry. 1981. Le Paradoxe du monothéisme. Paris: l'Herne. ( reeditare în 2000 )
• Corbin, Henry. 1982. Temps cyclique et gnose ismaélienne. Paris: Berg International.
• Corbin, Henry. 1983. Face de Dieu, face de l'homme. Paris: Flammarion
• Corbin, Henry. 1986. L'Alchimie comme art hiératique. Paris: L'Herne
• Corbin, Henry. 1979. Philosophie iranienne et philosophie comparée. Paris: Buchet/Chastel.
• Corbin, Henry. 1979. Corps spirituel et Terre céleste: de l'Iran mazdéen à l'Iran shî'ite. Paris: Buchet/Chastel.
• Corbin, Henry. 1977. L'Imagination créatrice dans le soufisme d'Ibn'Arabî. Paris: Flammarion.
• Corbin, Henry. 1981.Temple et Contemplation. Paris: Flammarion.
• Corbin, Henry. 1971. L'Homme de lumière dans le soufisme iranien. Paris: Éditions « Présence ».
• Corbin, Henry. 1991. Le Jasmin des fidèles d'amour, par Rûzbehân. ( traducere din persană Henry Corbin). Paris: Éditions Verdier, Lagrasse .
• Corbin, Henry. 2003. L'Homme et son ange. Initiation et chevalerie spirituelle. Paris: Fayard

* 1983: George Ogden Abell, mult mai rar: Georges Ogden Abell (n. 1 martie 1927- d. 7 octombrie 1983 ) a fost un astronom la Universitatea California din Los Angeles.

·         1988: Ștefan Lupașcu, filosof francez de origine română (n. 1900)

* 1991: Natalia Ginzburg (n. 14 iulie 1916 - d. 7 octombrie 1991) a fost o scriitoare italiană, cu rădăcini evreiești.

Născută la Palermo în 1916, Natalia Ginzburg s-a născut ca fiica mezină dintre cei cinci copii ai medicului și histologului evreu Giuseppe Levi,originar din Triest, și a lui Lidia, născută Tanzi, fiica unei familii de intelectuali italieni catolici. A fost căsătorită cu Leone Ginzburg, jurnalist, care a condus o editură pentru o perioadă. Soțul ei a fost arestat pentru activități antifasciste și a murit în închisoare. S-a recăsătorit cu Gabriele Baldini.

Opere:

• 1947 -- Așa a fost ("È stato cosi")
• 1942 -- Drumul care duce în oraș ("La strada che va in città")
• 1952 -- Tot trecutul nostru ("Tutti i nostri ieri")
• 1963 -- Lexic familiar ("Lessico familiare"), opera sa reprezentativă.
• 1968 -- Săgetătorul, Editura pentru Literatură Universală, București (trad. romanului Sagittario, Einaudi, Torino, 1957)

Natalia Ginzburg

Natalia Ginzburg și Sandro Pertini Părinți Giuseppe Levi[*]  Frați și surori Gino Levi Martinoli[*]  Căsătorită cu Leone Ginzburg[*] (1938–5 februarie 1944) Gabriele Baldini[*] (1950–18 iunie 1969)  Copii Carlo Ginzburg[*]  Cetățenie  Italia

·         1992: A murit Tevfik Esenç , ultimul vorbitor al limbii ubykh; (n. 1904). Ubykh sau Ubyx este o limbă dispărută din grupul limbilor caucaziene de nord-vest , vorbita de poporul Ubykh (care a trăit de-a lungul coastei de est a Mării Negre, înainte de a migra în masă către Turcia în 1860, ca urmare a persecutiilor la care au fost supusi de catre ocupantii rusi). Limba Ubykh avea un număr foarte mare consoane si este posibil să fi fost limba cu cele mai multe consoane din lume.
* 1993: Andrei Nicolaevici Tihonov (n. 17/30 octombrie 1906,^[1][2] Gagarin[*], Imperiul Rus – d. 7 noiembrie 1993,^[1] Moscova, Rusia^[3]) a fost un academician sovietic, matematician și geofizician, specialist în matematica numerică și de calcul, profesor, șef de catedră și decan la Universitatea Lomonosov din Moscova, de două ori erou al Muncii socialiste (1953, 1986).

Andrei Tihonov

·         1995 - A murit poetul Bazil Gruia (n.05.01.1909).

* 1995: Gérard Henri de Vaucouleurs (25 aprilie 1918, Paris, Franța – 7 octombrie 1995, Austin, Texas, Statele Unite ale Americii) a fost un astronom franco-american. 

Foarte tânăr, el s-a interesat de astronomie, fiind astronom amator, și a obținut licența la facultatea de științe din Paris, în 1939. A urmat mai târziu studii de astronomie, după ce a servit în armată în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Vorbind curent engleza, în anii 1949-1951 a trecut în Anglia, apoi în Australia, din 1951 până în 1957, la Observatorul Mount Stromlo. În 1960 s-a angajat la Universitatea din Texas, la Austin (Statele Unite ale Americii), unde și-a derulat restul carierei.

A adăugat o a patra clasă a Secvenței Hubble, cât și profilul strălucire de suprafață al galaxiilor eliptice, Legea lui De Vaucouleurs.

S-a specializat în studiul galaxiilor (galaxii Seyfert, Galaxia Pitică din Mașina Pneumatică, super-roiul local), și este coautor al Third Reference Catalogue of Bright Galaxies (Al Treilea Catalog de Referință al Galaxiilor Strălucitoare).   American Astronomical Society i-a acordat premiul Henry Norris Russell Lectureship în 1988 și a primit, în același an, premiul Jules-Janssen. 

·         2006 - A fost ucisă jurnalista rusă Anna Politkovskaya, cunoscută pentru opoziţia sa faţă de conflictul cecen şi faţă de preşedintele de atunci, Vladimir Putin. Cazul nerezolvat al uciderii sale continuă să atragă atenţia internaţională (n. 1958). Anna Ștefanovna Politkovskaia, (n. 20 august 1958, New York – d. 7 octombrie 2006, Moscova), scriitoare și jurnalistă din Rusia, militantă pentru respectarea drepturilor omului, cunoscută pentru poziția ei critică față de politica dusă de Kremlin în Cecenia.
* 2008: George Emil Palade (n. 19 noiembrie 1912,^[5][6] Iași, România – d. 7 octombrie 2008,^[7][5][6] Del Mar[*], SUA), a fost un medic și om de știință american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină. În 1986 i-a fost conferită în Statele Unite National Medal of Science („Medalia Națională pentru Știință”) în biologie pentru: „descoperiri fundamentale (de pionierat) în domeniul unei serii esențiale de structuri supracomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.

Școala „Mihail Kogălniceanu” din Iași, unde și-a început pregătirea școlară George Emil Palade.

Liceul Hasdeu din Buzău, unde și-a luat Bacalaureatul

S-a născut la Iași în 1912, într-o familie de profesori, tatăl fiind profesor de filosofie, iar mama profesoară de liceu. Familia sa locuia pe strada Sărărie.

La vârsta de 7 ani, el și-a început pregătirea școlară la Școala nr.33 „Mihail Kogălniceanu” din Iași, aflată pe str. Lascăr Catargi nr. 28, unde a învățat timp de trei ani (1919-1922). Clădirea școlii datează din 1895 și este monument istoric (IS-II-m-B-03795). Pe peretele școlii, lângă intrare, a fost amplasată o placă memorială cu următorul text:

„În această școală, între 1919 - 1922, și-a început drumul spre știință GEORGE EMIL PALADE, medic de origine română, născut la Iași, pe stradela Sărărie, la 19.XI.1912.

Descoperirile sale reprezintă eforturile susținute în domeniul cercetării fundamentale în biologie și medicină, eforturi apreciate de Comunitatea științifică internațională, prin acordarea în 1974 a Premiului Nobel, ceea ce conferă un prestigiu strălucit științei și culturii românești.”

În 1923 se stabilește în Buzău, își continuă studiile înscriindu-se la liceul B. P. Hasdeu.^[8]

În 1930 s-a înmatriculat ca student la Facultatea de Medicină a Universității din București. A absolvit-o în 1940, obținând titlul de doctor în medicină cu o teză asupra unor probleme de structuri histologice. În perioada 1942-1945, Palade a servit în Corpul Medical al Armatei Române.

În 1946 s-a căsătorit cu fiica industriașului Nicolae Malaxa, Irina Malaxa, cu care a avut doi copii: o fiică, Georgia Palade Van Dusen, și un fiu, Philip Palade. A plecat cu soția sa în Statele Unite ale Americii, unde a fost angajat pe post de cercetător la Universitatea Rockefeller din New York. Acolo l-a întâlnit pe Albert Claude, omul de știință care i-a devenit mentor. Claude lucra la Rockefeller Institute for Medical Research și l-a invitat pe Palade să lucreze împreună cu el în departamentul de patologie celulară. George Palade a realizat importanța excepțională a microscopiei electronice și a biochimiei în studiile de citologie. Cum nu era biochimist, a inițiat o colaborare cu Philip Siekevitz. Împreună au combinat metodele de fracționare a celulei cu microscopie electronică, producând componenți celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracțiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organite subcelulare ca un component major producător de energie.

Cel mai important element al cercetărilor lui Palade a fost explicația mecanismului celular al producției de proteine. A pus în evidență particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade. Împreună cu Keith Porter a editat revista The Journal of Cell Biology („Revista de Biologie Celulară”), una dintre cele mai importante publicații științifice din domeniul biologiei celulare.

În 1961 G. E. Palade a fost ales membru al Academiei de Științe a SUA. În 1973 a părăsit Institutul Rockefeller, transferându-se la Universitatea Yale, iar din 1990 a lucrat la Universitatea din San Diego (California).

În 1974 dr. Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve for discoveries concerning the functional organization of the cell that were seminal events in the development of modern cell biology (în traducere: „pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei ce au avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”),^[9] cu referire la cercetările sale medicale efectuate la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale)^[10]

Prezentarea făcută de Palade la ceremonia conferirii oficiale a premiului Nobel a avut loc la 12 decembrie 1974, cu tema Intracellular Aspects of the Process of Protein Secretion ^[11], („Aspecte intracelulare în procesul de secreție a proteinelor”). Textul a fost publicat în 1992 de Fundația Premiului Nobel.^[12]

George Palade a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1975. În 1989 a fost ales membru de onoare al Academiei româno-americane de arte și științe (ARA) la Universitatea din California.

La 12 martie 1986, președintele Statelor Unite Ronald Reagan i-a conferit Medalia Națională pentru Știință pentru „descoperirea fundamentală”^[13] a unei serii esențiale de structuri complexe cu înaltă organizare prezente în toate celulele biologice.^[14]

În 2007, președintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Colan.

După moartea primei soții, s-a recăsătorit cu Marilyn Gist Farquhar, expertă în biologie.^[15]

George Emil Palade a murit în Statele Unite la vârsta de 96 de ani.

George Emil Palade

* 2014: Siegfried Lenz (n. 17 martie 1926 – d. 7 octombrie 2014) a fost un scriitor german.

Siegfried Lenz s-a născut la data de 17 martie în anul 1926 în Lyck. A început să studieze literatura și filosofia după războiul din Hamburg, devenind mai apoi redactor. O dată cu publicarea primului său roman intitulat Au fost șoimi în aer în anul 1951, Siegfried Lenz devine cel mai prolific și renumit autor. Astăzi, Lenz trăiește ca autor independent în Hamburg. ^[2] În 1999, la a 250-a aniversare a nașterii lui Goethe, i s-a decernat Premiul Goethe. Problematica operei sale o constituie vina și responsabilitatea societății și a individului, acceptarea datoriei ca noțiune concretă, implicând examenul conștiinței și opțiunea în serviciul adevărului și umanității. Autorul a făcut apel la tehnica de redare de tip cinematografic de o remarcabilă plasticitate, desfășurată adesea contrapunctic. De asemenea, este remarcabilă adecvarea stilistică la meandrele narațiunii.

Scrieri:

• 1951: „Erau ulii în văzduh” (Es waren Habichte in der Luft)
• 1953: „Duel cu umbra” (Duell mit dem Schatten)
• 1955: „Atât de gingaș era satul Suleyken” (So zärtlich war Suleyken)
• 1957: „Omul în fluviu” (Der Mann im Strom)
• 1959: „Vânătorul de zeflemele” (Jäger des Spotts)
• 1960: „Vasul-far” (Das Feuerschiff)
• 1961: „Vremea celor fără vină” (Zeit der Schuldlosen)
• 1963: „Se vorbește în oraș” (Stadtgespräch)
• 1968: „Ora de germană” (Deutschstunde)
• 1973: „Modelul” (Das Vorbild).

Siegfried Lenz

·         2015: A murit Paula Iacob, renumit avocat, cea care l-a apărat pe Nicu Ceaușescu. Paula Iacob a murit miercuri 7 octombrie dimineata, in locuinta sa, la varsta de 83 de ani, in urma unui stop cardio-respirator, a declarat doctorul Marius Marinescu, un apropiat al avocatei. Avocata Paula Iacob s-a nascut la 20 februarie 1932, la Bucuresti. A devenit studenta la Facultatea de Drept din Bucuresti la numai 16 ani si a absolvit cursurile la varsta de 20 de ani.  A fost ziarista la "Sportul popular".  Paula Iacob a intrat in Baroul Bucuresti in 1954, iar la inceputul anilor '90 a fost avocata lui Nicu Ceausescu. A fost presedinte fondator a Federatiei Romane a Asociatiilor, Centrelor si Cluburilor UNESCO. A fost si presedintele Asociatiei Femeilor de Cariera Juridica.  S-a remarcat prin pozitiile sale publice in apararea drepturilor animalelor. A fost casatorita cu avocatul Niculaie Iacob si are o fiica.

Sărbători

·         Ziua Mondială a Muncii Decente.

Calendar religios 7 octombrie: 
- Calendar crestin ortodox: Sf Mari Mc Serghie și Vah; Sf Mc Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihronie