duminică, 29 noiembrie 2020

REVISTA MERA DIN 1 DECEMBRIE / 1. B.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MARȚI 1 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

B. Decese; Sărbători


Decese


·       1755: Compozitorul englez Maurice Greene a incetat din viata la varsta de 59 de ani. 
·       1825: S-a stins din viata tarul Alexandru I al Rusiei. 
·       1866 – A încetat din viaţă Sir George Everest, alpinist şi geodez britanic; a condus Serviciul geodezic al Indiei şi a realizat cartografierea ţării. În onoarea lui, cel mai înalt vârf de munte de pe Terra, Chomolunga din Munţii Himalaya, i-a purtat numele, din 1865
* 1908: Leonida baron de Pop (în germană Leonidas Freiherr von Popp, n. 15 octombrie 1831, Năsăud - d. 1 decembrie 1908, Baden, Austria) a fost un Feldzeugmeister imperial austriac și adjutant general al cancelariei militare a împăratului Franz Joseph al Austriei, de origine română și confesiune română unită. Leonida Pop provenea dintr-o celebră familie grănicerească năsăudeană. Bunicul său, Grigore Pop (n. 1762, Bichigiu – d. 1851, Năsăud), a fost primul ofițer român în Regimentul nr. 2 Românesc de Graniță de la Năsăud. Bunicul a avut patru feciori: Ion, Matei, Gavrilă și Leon, tatăl viitorului general, Leonida. Leon (n. 1797, Feldru – d. 1880, Năsăud), grănicer în sus numitul regiment, s-a căsătorit cu fiica maiorului austriac Wurzer, ofițer in acest regiment, având trei fete și un băiat – Laura, Matilda, Ida și Leonida. Leonida Pop a absolvit școala primară la Năsăud, începând tot aici și Institutul Militar (1843. La vârsta de 13 ani îl urmează pe tatăl său într-o călătorie la Viena, unde sunt primiți cei doi în audiență la împăratul Ferdinand I al Austriei, care a rămas uimit de agerimea și istețimea tânărului, fapt pentru care l-a primit în Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt, acolo unde puteau fi întâlniți de obicei doar copii de origine mai înaltă.[6]
În 1851 a terminat Academia Militară (1851) și, fiind un elev eminent, a fost avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la regimentul de infanterie nr. 51 “Karl Ferdinand”, garnizoana din Cluj. A fost primit la Cursul Militar Superior (Kriegschule) pe care-l termină în anul 1857 cu grad de locotenent, dovedind reale cunoștințe de strategie și tactică militară. Deja un an mai târziu a avansat în Statul Major General cu grad de căpitan.[7]
Meritele lui în bătăliile de la Magenta și Turbigo în 1859 au fost recunoscute si onorate cu Crucea de Cavaler al Ordinului Marelui Ducat Hessian de Merit și Ordinul de Merit Militar cu decorație de război (KD.), și prin urmare, la inaugurarea ei la 12 martie 1890, Medalia Militară de Merit (Signum Laudis) la banda Crucii Militare de Merit.[8] Pentru acțiunile sale curajoase în Războiul Austro-Prusac, el a fost promovat la gradul de maior și a primit distinctia "Cu cea mai mare expresie de satisfacție", de către împărat. Ofițerul a servit de la 13 noiembrie 1866 ca șef al Statului Major al diviziei 14 de infanterie și a avansat locotenent-colonel în Statul Major General la 19 septembrie 1869 (cu rang din 23 aprilie al anului).[9]
Calitățile sale de mare strateg îl saltă pe postul de profesor de strategie, fortificații și serviciul tehnic în cadrul Școli Centrale de Cavalerie de la Viena; La 1 septembrie 1875, Leonida Pop a fost avansat la gradul de colonel și comandant de rezervă al regimentului de infaterie nr. 6, apoi comandant al regimentului nr.48, iar din iunie 1876 șef de stat major la comanda generală din Agram. În august 1878 Leonida Pop a fost numit șef al cancelariei de operații al Armatei a V-a, luând parte la cucerirea Bosniei și Herțegovinei. Ca șef al brigăzii 15, Leonida Pop devine general de divizie, cu grad de general-maior la 1 mai 1880.[4]A[10]
Pentru serviciile sale valoroase generalul a fost onorat în 1881 de către împărat cu Ordinul Coroanei de Fier (Austria) de clasa 1, de acea și cu titlul de consilier secret și ridicat la rangul de baron.[11]
Pe 12 aprilie 1881 a devenit șeful Cancelariei Militare și la 11 Iunie al anului a fost ales de împăratul Franz Joseph I. ca președinte al cancelariei și adjutant general al domnitorului. În martie 1889 s-a retras din cauza unei boli grave, plecând într-o stațiune din Elveția. În timpul mandatului său ca adjutant general baronului a fost promovat la 1 noiembrie 1885 la gradul de general-locotenent (Feldmarschalleutnant). Cu acest prilej a fost onorat de către regele Carol I al României cu Marea Cruce a Ordinului Coroanei României.[7][12]
Pe 2 decembrie 1898 împăratul l-a onorat din nou, de această dată cu titlul de Feldzeugmeister, redenumit la 15 noiembrie 1908 în general de infanterie.[4][13]
Generalul a decis în testamentul său, ca corpul lui să fie incinerat. La Viena incinerarea n-a fost posibilă pe acest timp, așa ca rămășițele sale pământești au trebuit să fie transportate mai întâi la Ulm, înainte ca cenușă sa să-și facă drumul spre orașul său natal Năsăud.[14]
Prima sa piatră de mormânt păstra un text relevant pentru valoarea personalității sale: Feldgeneralhofmeister Baron Leonidas von Popp 1831-1908. „Latuosque decet cui dicet in diem dixise: Vixi!” („Despre cei mari se cuvine să se spună în veacuri: Am trăit!”) 
General Leonida de Pop
Leonidas Freiherr von Popp als Generalmajor 1881.png


Leonida baron de Pop ca Feldmarschalleutnant, după 1885

Leonida Pop, tablou de epocă (1881)

 SURSĂ]


Bătălia de la Magenta
·       1918 – A încetat din viaţă dramaturgul Edmond Rostand
·       1922 a încetat din viaţă Vasile Lucaciu (n.1852 Apa, jud.Satu Mare), preot şi om politic român, unul dintre conducătorii luptei de eliberare naţională a românilor din Transilvania. Ca secretar general al Partidului Naţional Român, a fost unul dintre iniţiatorii "Memorandumului" din 1892. Vasile Lucaciu a fost membru al Consiliului Dirigent.
·       1922 s-a stins din viaţă Take Ionescu (n.1858 Ploieşti), om politic român, lider al Partidului Conservator-Democrat (1908), de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1921-1922).

·       1922 a încetat din viaţă Alexandru Ciurcu (n.1854 Şercaia, jud.Braşov), inventator român. Alexandru Ciurcu a construit, împreună cu Just Buisson, un motor cu reacţie (1886), brevetat în Europa şi Statele Unite.
·       1960: Ion Vasilescu (n. ,[1] București, România[2] – d. ,[1] București, Republica Populară Română[2]) a fost un compozitor de muzică ușoară, profesor și dirijor român. Dirijor la Teatrul Național din Craiova, profesor de muzică la liceele Frații Buzești, D. A. Sturdza și Nicolae Bălcescu din Craiova, profesor la Conservatorul Cornetti din Craiova, dirijor la teatrele de revistă Cărăbuș, Alhambra, Gioconda, Ion Vasilescu și Teatrul de Estradă din București, Ion Vasilescu a fost cea mai importantă personalitate a muzicii ușoare românești din secolul XX.[3] A creat o muzică ușoară cu caracter național precis conturat, valorificând intonațiile și ritmica cântecului popular. A mai compus muzică de cameră, de scenă și de film, precum și coruri.


·    1968: Nicolae Bretan (n. 25 martie 1887, Năsăud - d. 1 decembrie 1968, Cluj) a fost un compozitor, bariton și regizor de operă român.[1] Este revendicat și de maghiari sub numele de „Bretán Miklós“[2] pentru că și-a petrecut o parte din viață în Ungaria[3].

Bustul lui Nicolae Bretan în Parcul Central din Cluj
Nicolae Bretan era român greco-catolic și s-a însurat cu Nora Osvát, o unguroaică-evreică. Peste ani, 13 persoane din familia soției sale au murit în lagărul de concentrare Auschwitz.[4] Datorită afinității sale interetnice maghiaro-germano-iudaice a fost persecutat întreaga viață, atât în Ungaria (unde a trăit în perioada celui de-al Doilea Război Mondial), cât și în România postbelică. S-a considerat toată viața mai degrabă transilvănean, decât membru al unei etnii sau al alteia.
Prin grija fiicei lui, Judit Bretan, o seamă din lucrările pe care le-a compus au fost publicate în ultimii ani pe discuri compacte apărute la casa de discuri "Nimbus Records". Nicolae Bretan a studiat la Conservatorul din Cluj (1906-1908), la Academia de Muzică din Viena (1909) și la Magyar Királyi Zeneakadémia din Budapesta (1912), după care s-a afirmat ca prim-bariton al Operei din Bratislava. În 1916 și-a luat și licența la Facultatea de Filologie din Cluj. A fost regizor la Opera Maghiară din Cluj și director al Operei Române din Cluj, după revenirea acesteia din refugiul de la Timișoara. A compus 230 de cântece pe versuri de poeți români, maghiari și germani, cinci opere, poemul vocal simfonic „Luceafărul” și a compus, de asemenea, numeroase lucrări religioase și un requiem pentru doi soliști (sau cor) și orgă.[6]
Dintre operele sale patru au fost opere într-un act: "Golem", care a avut premiera în Elveția, în 1990, "Arald", "Eroii de la Rovine" și o operă în trei acte: "Horia".[7]
  • Luceafărul (1921)
  • Golem (1924), cu titlul complet „Golem Lasadasa“ (Răzvrătirea Golemului)
  • Scrisoarea a III-a (1934)
  • Eroii de la Rovine (1935)
  • Horia (1937)
  • Arald (1939)

Nicolae Bretan
Portret apărut pe coperta discului LP "Cântece", editat de Electrecord
·       1973 - A murit David Ben Gurion, fondatorul statului evreu (1948), primul deţinător al funcţiei de prim–ministru în noul stat (n.16.10.1886).
·       1981 - A murit Petre Botezatu, critic muzical, membru fondator al Uniunii Compozitorilor din România (n.27.02.1911).
·       1987 - A murit scriitorul american James Baldwin (romanul “Camera lui Giovanni”) (n.02.08.1942).
·       1991: Economistul american George Joseph Stigler, laureat cu premiul Nobel, a incetat din viata la 80 de ani. 
* 1992: Petru Tocănel – citat și ca Petrus (latină) sau Pietro (italiană) Tocanel (n. 3 noiembrie 1911, Barticești, județul Roman (azi Județul Neamț) – d. 1 decembrie 1992, Roma) a fost un preot-călugăr franciscan conventual din România, asistent general al acestui ordin, profesor universitar de drept și de teologie la Vatican, avocat al Tribunalului colegial al Scaunului Apostolic Rota Romana, judecător prosinodal în cadrul Congregației pentru Doctrina Credinței, consultor și comisar deputat în Curia Romană, votant al Tribunalului suprem al Signaturii Apostolice și cercetător în domeniul științelor juridice și al istoriei Bisericii Catolice. Și-a început activitatea de pregătire pentru a deveni călugăr franciscan la gimnaziul de la Hălăucești în 1924 și a continuat-o ca elev de liceu la Beiuș, iar mai apoi ca novice la Săbăoani. Între 1932 și 1938 a studiat filozofia și teologia la Colegiul Franciscan „Sfântul Bonaventura” din Luizi-Călugăra[1][2], localitate în care fost sfințit ca și preot la 4 aprilie 1937.[1][3]
A obținut licența în teologie la Roma (1938).[4] Urmând voința superiorilor săi a mers din nou la Roma pentru studii de specializare[4], unde studiat și finalizat arhivistica[3], diplomatica și paleologia[2] la Arhivele de Stat din Roma[3] în 1942[1], și-a susținut doctoratul în Dreptul roman (drept civil) și în Utroque iure (drept canonic) în 1943 cu teza Organizatio iuridica Ecclesiae Romenae disidentis și doctoratul în teologie[2] în 1944 cu teza Vechile Episcopii din Moldova și Valahia[1]. Tot în 1944 a căpătat diploma de avocat la Rota Romana și pe cea în Dreptul oriental vechi.[1] La Roma s-a și stabilit pentru tot restul vieții[1][4].
După ce la începutul anilor '90 a revenit în România pentru a dirija învățământul superior franciscan din Moldova, s-a reântors la Roma datorită unor probleme de sănătate, unde a și decedat[5], fiind înmormântat în cimitirul Verano din Cetatea Eternă. Strămutarea rămășițelor pământești de la Roma la Roman ale preotului Tocănel s-a făcut în octombrie 2004[1] osemintele fiind reînhumate în capela Institutului Teologic[1][5], căruia părintele i-a donat biblioteca sa personală care cuprindea peste 40 de mii de volume.[6]
A fost un preot simplu și retras, auster cu sine și care și-a iubit țara sa natală. Adresându-se episcopului Ioan Duma, Sanctitatea Sa Papa Paul al VI-lea l-a caracterizat ca fiind cel mai mare jurist al Bisericii Catolice. Numele preotului Tocănel este întâlnit în relație cu dezghețul relațiilor diplomatice dintre România și Vatican, de după lucrările Conciliului Vatican II. Acesta s-a aflat începând cu 29 octombrie 1968 în București, în cadrul primei delegații oficiale de la Vatican de după expulzarea Regentului Nunțiaturii de la București.[7]
Tot în România preotul Tocănel a devenit după schimbarea de regim din 1989, primul rector al noului înființat Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman. La Roma s-a făcut remarcat prin opera sa juridică legată de dreptul canonic.[1][8]
Pentru România cercetările sale în arhivele Congregației „De Propaganda Fide” și ale Curiei Generale a OFMConv din Roma sunt relevante în ceea ce privește istoria locală a Bisericii Catolice, proiect căreia i-a pus bazele la mijlocul secolului XX. Acesta a fost unul amplu – 10 volume, dar nu a reușit să publice decât volumul al treilea – în două părți (1960 și 1965). Completări de referință privind istoriografia catolică românească au venit din partea sa și sub forma unor articolele publicate revista „Buna-Vestire”. Materialul său arhivistic și biografic recoltat este însă imens, fiind subiectul unui alt proiect de cercetare desfășurat sub patronajul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman.[8]
Scrieri
  • I vescovadi latini e le missioni francescane in Moldavia e Valachia. Secoli XIII-XIX, Săbăoani, 1938
  • Franciscanii minori conventuali și limba româna, Buna Vestire, 3(1946), pp 9-43
  • De Organizatione Ecclesiae Romenae Orthodoxae. Dissertatio historico-juridica ad lauream in utroque iure, Roma, 1943 (teză de doctorat)
  • Compendium praelectionum de normis generalibus et de personis in genere [Ad usum privatum Auditorum, 1949], Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, 1950
  • Institutiones iuris canonici: normae generales, de personis in genere, de clericis in genere, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, 1952
  • De facultate Ordinarii loci prohibendi divina officia in ecclesiis et oratoriis religiosorum, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, Roma, 1958 (publicată inițial în Quaderni di Apollinaris, 1956 , 1957)
  • Theologorum et canonistarum dissidentium opiniones de convocatione concilii oecumenici, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, 1959
  • Storia della Chiesa Cattolica in Romania, vol.III, pt.I,II – Il vicariato apostolico e le missioni dei Frati minori conventuali in Moldavia, parte prima, Padova, Edizioni Messaggero, 1960; parte seconda ibidem, 1965
  • Teologia dei concili ecumenici (scritti di Pietro Tocanel ... et al.), Collezione Alla vigilia del Concilio ecumenico vaticano 2, Officium libri catholici, Roma, 1961
  • Methodologia iuridica, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, Roma, 1963
  • Ius Canonicum, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, Roma, 1968
  • De methodologia historico-iuridica, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, Roma, 1977
  • De iuribus in genere, Pontificia Università Lateranense, Roma, 19??
  • Istituzioni di diritto bizantino (greco-romano): esposizione storico-dottrinale, Roma, 19??
  • Diritti antichi dell'Oriente mediterraneo, [Ad usum privatum Auditorum], Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris, Roma,19??
În colaborare:
  • Evoluzione storico-giuridica della Congregazione dei padri della dottrina cristiana: dissertazione per Laurea in Diritto canonico e civile, Renato Bonaveri ; relatori A. Gutierrez, P. Tocanel, A. Giacobbi, 1975
  • Miscellanea in onore dei professori Anastasio Gutierrez, Pietro Tocanel in occasione del LXX genetliaco, Pontificia Università Lateranense - Institutum Utriusque Juris: Quaderni di Apollinaris, 1982
Ediții îngrijite în limba română:
  • Noul Testament, Ed. Messaggero, Padova, 1959
  • Carte de Rugăciune seu Liber Precus Rumenus, Roma, 1970
Petru Tocănel
Petru Tocănel (1911-1992).jpg
·       2001 - A murit Robert Scipion, creatorul francez al careurilor de cuvinte încrucişate (n.1921).
·       2001 - A murit Jean–Pierre Chabrol, scriitor şi actor francez (n.11.06.1925).

În aprilie 2011, Andrei Blaier a fost acuzat de CNSAS că a fost recrutat de Securitate încă din 1956 și că ar fi dat mai multe note scrise care au dus la arestarea unor persoane.[5] Andrei Blaer, care ar fi avut numele de cod „Brateș”, ar fi turnat actori, scenariști și regizori





Sărbători

·       Calendar religios 1 decembrie 
- Calendar crestin ortodox: 
Sfantul Proroc Naum; Sf. Filaret cel Milostiv

ROMÂNIA LA 102 ANI!
Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată deConstituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.

Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative aPrincipatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot el a proclamat în fața parlamentului independența de stat a României. În data de 14 martie/26 martie 1881 camerele reunite ale parlamentului au votat transformarea țării din principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua națională sărbătorită pe 10 mai 1881 a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României.[2]
După abdicarea forțată a regelui Mihai I în data de 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea nr. 363 din 1947, prin care a proclamat Republica Populară Română.[3] Ziua de 23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat, sub numele de ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.
În anul 1990, după revoluția anticomunistă din 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 22 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și a mineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.[4] Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României.
Legea adoptată în 1990 de parlamentul dominat de FSN și promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, cu sărbătoarea națională istorică pe 10 mai, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste, de adoptare a zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională.
Alegerea zilei de 1 decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică.[5]
Prima zi națională de 1 decembrie, ale cărei festivități centrale s-au desfășurat în 1990 la Alba Iulia, a fost marcată de polarizare politică, discursul lui Corneliu Coposu, liderul de atunci a obiectivei anticomuniste, fiind întrerupt în mai multe rânduri de huiduieli.[6] Petre Roman, primul ministru de atunci, s-a arătat încântat de întreruperea repetată a discursului liderului opoziției, ceea ce l-a făcut pe președintele Ion Iliescu să-i dea un semn cu mâna pentru ca să înceteze, gest filmat și difuzat pe larg de mass media.
Istoricul Neagu Djuvara a arătat într-un interviu acordat TVR în anul 2011 că alegerea zilei de 1 decembrie de către regimul Iliescu a fost una conjuncturală, explicând că la 1 decembrie 1918 a avut loc doar unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, pe când celelalte provincii istorice, respectiv Basarabia și Bucovina, au fost unite la date diferite.



 POEZII DEDICATE ROMÂNIEI 1 Decembrie

Mihai Eminescu

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!


Tara mea

Avem o mandra tara                                            
Prin timpi de jale-amara                                       
Stramosii se luptara                                              
S-o scape de stapani.                                            

Azi singuri noi, romanii                                         
Suntem in ea stapani                                             
Sus inima, romani!                                                

O lege avem strabuna
Prin veacuri de furtuna
Ea n-a putut sa apuna
Strivita de pagani.                                           

Ne-a fost cel Sfant tarie
Si-n veci o sa ne fie
Sus inima, romani!

In tara romaneasca                                                  
De-a pururi sa traiasca
Credinta stramoseasca
Si graiul din batrani.

Spre Domnul tarii gandul
De-a pururi noi avandu-l
Sus inima, romani!


GEORGE COȘBUC

SCUMPA TARA ROMÂNEASCA 

Scumpa tara româneasca, 
Cuib în care ne-am nascut, 
Câmp pe care s-a vazut 
Vitejia stramoseasca, 
Scumpa tara româneasca, 
Te salut! 

Si-a mea frunte ti se-nchina 
Ca naintea unui sfânt, 
Caci, desi copil eu sunt, 
Inima de dor mi-e plina. 
Sa te vad mereu regina 
Pe pamânt. 

Sa ai viata de vecie, 
Sa sporeasca-al tau popor; 
Sub stindardul tricolor 
Sa nu vezi decât fratie, 
Si-atunci, dac-o fi sa fie, 
Pot sa mor!


ADRIAN PĂUNESCU

MAMĂ ȚARĂ


Cu lacrimi ti-as scrie, batrâna mea tara, 
Un cântec facut dintr-un lut absolut, 
Copii sa-ti creasca, dusmanii sa-ti piara
Sa fii viitor si prezent si trecut.

La tine eu vin înainte de lupta, 
Si stau în genunchi si iertare îti cer
Si lancea îti jur sa-mi ramâna nerupta
Si daca-mi ceri, pentru tine sa pier.

Ce ochi de lumia, ce ochi ai tu MAMĂ, 
Pe noi în lumina si mila ne cresti, 
Si vorbele tale curate ne cheama, 
Din toate stravechile T;ari Românesti.

Eu MAMĂ îti zic, dar aud ca-ti spun T;ARĂ, 
Cu lacrima-ti scriu nestirbit juramânt:
Lumina din ochii tai buni sa ma doara
Oricât s-o-ntâmpla sa traiesc pe pîmânt.

Si cum sa te dau pentru alta pe lume?
Comert cum sa fac cu un deal de stramosi?
Al tau sunt eu T;ARĂ, cu fapte si nume
Ca-n colt de batista pe steag sa ma cosi.

Da-mi pietre sa car, da-mi pe limba tarâna, 
În oase rîstoarna-mi fiertura de stea, 
Acopera-mi ochii si taie-mi o mâna, 
Al tau sunt de-a pururi, tu, MAMĂ a mea.

C-a fost adevar sau vis sau reclama
De mic am aflat un cuvânt, Dumnezeu.
Al LUI feminin îi esti tu, T;ARĂ MAMĂ, 
Puterea suprema a tot ce-i mai bun.

Iubire deplina si fara conditii
Nu-ti dau daca-mi dai, ci-s al tau fiindca sunt, 
Prin mine datori îti sunt înca scitii, 
MAMĂ, tu, T;ARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT ! 


ADRIAN PĂUNESCU

Rugaciune pentru 1 Decembrie

Ne iarta, Doamne, ura si gîlceava
de care suntem zilnic vinovati,
dar catre Tine tulnicul suna-va,
sa-ntorci privirea Ta catre Carpati.

Prea mult abandonati acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai da-ne-un pic de amintire, Doamne,
rabdare si iertare si noroc.

Ca pentru vite nu mai sunt nutreturi
si asteptam o pîine din import,
cînd bietul om s-a prabusit sub preturi
si sufletul în el e-aproape mort.

Ne-am despartit în triburi si în secte,
în cluburi, în partide si în gasti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doresti succes? Învata sa urasti.

Dusmanii nu puteau sa ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rau,
de ce sa mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit si duhul Tau?

Si, totusi, Alba-Iulia exista,
si, totusi, cineva i-a dat un rost,
si-a fost si-atunci pornire anarhista,
si Dumnezeu tot ocupat a fost.

Cu grohotis pe talpi si bruma-n gene,
sa-nvingi un vechi si tragic handicap,
si, în onoarea Albei Apusene,
sa-ti scoti caciula dacica din cap.

Se aude Basarabia cum plînge
de dorul T;arii Mari, pierdute-n veci,
si-n clopote e treaz acelasi sînge,
si-aceiasi ochi imperiali sunt reci.

Si nu-i Emilian la catedrala,
uzurpatorii lui lucreaza calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoala,
nici nu mai cînta doctor Iacob psalmi.

Si ne e dor de-o sfînta sarbatoare,
în care toti sa ne-adunam aici,
si ne e dor de România Mare
si am ramas îngrozitor de mici.

Dar, Doamne, pune-T;i pe cetate talpa,
mai da-ne harul unui gest postum,
mai cheama-ne, mai rabda-ne la Alba
si sa mai încercam macar acum. 
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...