MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 26 DECEMBRIE 2020
PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE
A. Evenimente; Nașteri
Evenimente
· 1135: Incoronarea regelui Ștefan al Angliei (n. 1096– d.25 octombrie 1154). A fost Regele Angliei în perioada 1135 – 1154 si ultimul membru din Dinastia Normanda.
· 1606: S-a jucat pentru prima oară tragedia Regele Lear scrisă de William Shakespeare după legenda regelui britanic Leir. Regele Lear este o tragedie scrisă de William Shakespeare care reprezintă o încununare a analizei umanisto-psihologice prezentă în mai toate lucrările marelui dramaturg englez. Regele Lear, retrăgându-se de la domnie și stăpânit fiind de iluzia puterii sale nelimitate, își împarte regatul fiicelor sale. Le cere însa acestora, înainte de a le împărți regatul, să-și exprime în cuvinte dragostea pe care i-o poartă. Fiicele mai mari, Goneril și Regan, meschine și lingușitoare, îi spun bătrânului vorbe frumoase, exact ceea ce acesta dorea sa audă. Cordelia însă, fire sinceră, îi spune cu naturalețe : „Iubesc pe Majestatea-ta așa cum îmi este datoria, nici mai mult nici mai putin”. Luând acest răspuns drept o adevărată insolență, tatăl își alungă fiica cea mica, dezmoștenind-o. Doborât de ingratitudinea fiicelor sale, bătrânul, cu mintea tulburata de durere, rătăcește pe câmpii, înfruntând furtuni și trăsnete. Dintre foștii curteni i-au rămas credincioși doar contele de Kent, Edgar și bufonul. Cordelia, devenită între timp regină a Franței, vine în ajutorul tatălui său. Goneril și Regan vor sfârși în mod mizerabil, otrăvindu-se una pe cealaltă, din rivalitate pentru același bărbat: Edrnund, comandantul oștilor britanice. Cordelia și regele Lear, în timpul luptelor dintre francezi și englezi, ajung prizonierii lui Edrnund. Cordelia este omorâtă din porunca lui Edrnund, chiar sub ochii bietului sau tată, care se stinge de durere. Cordelia întruchipează în aceasta opera puterea miraculoasa a dragostei și a iertării. Prin dragostea cu care aceasta îl înconjoară, Regele Lear își va găsi liniștea. Tema piesei devine universală, prin detaliata descriere a caracterului uman și în special, a transformării determinată de schimbarea unor idealuri și a unei lumi considerată de protagonist, o reflexie ideatică a percepțiilor sale interioare.
· 1792: La Paris, a inceput judecarea regelui Ludovic al XVI-lea.
· 1805: Franta napoleoniana si Austria semneaza pacea de la Pressburg. Pacea de la Pressburg (cunoscută și ca Pacea de la Pojon) a fost încheiată la 26 decembrie 1805 între Austria și Franța condusă de Napoleon. Această pace a survenit în urma Bătăliei de la Austerlitz și a pus capăt celui de-al treilea război al Coaliției antinapoleoniene. În urma acestei păci, Austria a trebuit să cedeze comitatul Tirol și Vorarlberg statului bavarez. Restul Austriei Occidentale a fost împărțită între Marele Ducat de Baden și Württemberg. Regiunile Veneția, Istria, Dalmația și Cattaro, care au fost alipite Austriei abia în 1797 prin Pacea de la Campo Formio, au fost repartizate regatului napoleonic Italia. Dioceza Salzburg precum și Berchtesgaden au fost repartizate Austriei drept compensație. Împăratul Francisc al II-lea a trebuit să-l recunoască pe Napoleon drept împărat.
· 1825: In Rusia are loc in St Petersburg revolta decembristilor împotriva ţarului Nicolae I. Ofițeri ai armatei imperiale ruse au condus aproximativ 3.000 de soldați într-o mișcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunțarea la dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin Pavlovici. Datorită faptului că evenimentele s-au petrecut în luna decembrie, rebelii au fost numiți „decembriști”. Revolta a fost înăbușită sub supravegherea personală a împăratului Nicolaie I al Rusiei. Decembriștii au fost judecați și condamnați: cinci dintre ei au fost condamnați la spânzurătoare, alții au fost exilați în Siberia si in Orientul indepartat. Când cei cinci decembriști au fost spânzurați, s-a întâmplat ceva obsolut neobișnuit. Funiile care au fost utilizate pentru lațuri s-au rupt mai înainte ca vreunul dintre ei să moară.Evenimentul a provocat mișcare de simpatie în mulțimea de privitori. Conform unei tradiții vechi de mai multe secole, orice condamnat care supraviețuia unei tentative de execuție trebuia eliberat. În loc să-i grațieze pe cei cinci, Nicolae I a ordonat confecționarea unor lațuri noi și reluarea execuției. Aceasta a fost ultima execuție publică din istoria Imperiului Rus. Soțiile unora dintre decembriști și-au urmat soții în exil. Expresia „soție decembristă” exprimă ideea de devoțiune a soției față de soț.
· 1831: Se constituie la Iaşi primul Sfat Administrativ din istoria Moldovei - "Marele sfat al miniştrilor"; logofătul Grigore Sturdza, preşedinte; logofătul Iordache Catargi, ministru de Interne; Mihail Sturdza, Finanţe şi Teodor Balş, Hătmănie. Sfatul era convocat de către domn. În 1834, Mihai Sturdza, cu prilejul urcării pe tron, îi modifică componenţa.
· 1848: Are loc la Iași, premiera primei opere românești „Baba Hârca“. Alexandru Flechtenmacher (n.23 decembrie 1823, Iaşi, Moldova – d.28 ianuarie 1898, Bucureşti, România), pe numele său complet Alexandru Adolf Flechtenmacher, a fost un compozitor, violonist, dirijor şi pedagog din Moldova. A fost fiul juristului braşovean – Christian Flechtenmacher. A urmat studii muzicale în oraşul natal Iaşi, iar apoi a studiat la Conservatorul din Viena. S-a implicat activ în Revoluţia de la 1948, perioadă în care a scris mai multe cîntece patriotice. El a compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum şi primele vodeviluri şi cuplete pentru piesele lui V. Alecsandri. Remarcabilul compozitor a scris muzică pentru aproape toate spectacolele româneşti de teatru apărute între anii 1840-1880, creînd circa 600 de piese muzicale. Opera sa este inspirată din folclor, iar multe din creaţiile sale, în special hore şi sîrbe, au intrat în repertoriul lăutarilor români. În perioada 1853-1858, Alexandru Flechtenmacher a fost prezent în Craiova, unde a dirijat cu prioritate muzica compusă de el însuşi, din care putem enumera opereta-vrăjitorie Baba Hîrca, melodrama naţională cu cîntece Cetatea Neamţului, operetele Crai Nou şi Sacagiu, vodevilurile Fermecătoriţa (după George Sand), Cimpoiul dracului şi Banii, gloria şi amorul, drama cu muzică Zavera lui Tudor, opera în trei acte Fata de la Cozia, spectacolele cu muzică Banul Mărăcine şi Iancu Jianu, căpitan de haiduci, feeria muzicală Fata aerului, compusă în colaborare cu Eduard Wachmann. În perioada 1 noiembrie 1864 – 1869, Alexandru Flechtenmacher a fost director la Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti, el fiind fondatorul instituţiei pedagogice şi primul director al acesteia. Instituţia a devenit ulterior Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Printre compoziţiile remarcabile ale lui A. Flechtenmacher se numara:
· Baba Hîrca, Operetă-vodevil în 2 acte (1848 Iaşi);
· Doi ţărani şi cinci cîrlani, Vodevil, după Constantin Negruzzi, (1848 Iaşi);
· Barbu Lăutarul, după V. Alecsandri, (1850; 1854 Iaşi);
· Scara mîţei, Vodevil, (1850 Iaşi);
· Coana Chiriţa sau două fete şi-o neneacă, Vodevil, după V. Alecsandri;
· Întoarcerea Coanei Chiriţa sau Coana Chiriţa în provincie, Vodevil, după V. Alecsandri, (1850 Iaşi);
· Banii, Gloria şi Amorul, Vodevil, (1861 Bucureşti);
· Răzvan şi Vidra Dramă istorică în 5 acte, după Bogdan Petriceicu Haşdeu, (1867 Bucureşti);
· Fata de la Cozia, Operă în 3 acte după Dimitrie Bolintineanu (1870, neterminată).
· 1872 - În Bucureşti este introdus tramvaiul cu cai
· 1883: Premiera, în Franța, la Théâtre des Variétés, a operetei "Mam` zelle Nitouche" de Florimond Hervé.
· 1918: Are loc in Bucuresti o puternica manifestaţie muncitorească. Manifestanţii au urmat calea Victoriei, oprindu-se în faţa Teatrului Naţional, unde au fost reprimaţi sîngeros. Manifestația muncitorilor din București din 13/26 decembrie 1918, a avut ca principali organizatori pe agentul bolsevic Cristian Rakovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C.Frimu, Gh.Cristescu si D. Pop. Manifestanții au scandat lozincile „Jos armata! Jos regele! Trăiască Republica!”. Manifestația trebuia să aibă loc în fața Teatrului Național. În momentul în care coloanele de muncitori au ajuns în Piața Teatrului Național, au fost întâmpinate de forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vanatori de Munte, Politie si Jandarmerie , comandate de prefectul de poliție generalul Ștefănescu și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu care a telefonat primului ministru Ion I.C. Bratianu, cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților. Forțele de ordine au intervenit cu focuri de armă, în Piața Teatrului Național rămânând 16 morți și zeci de răniți din rândurile muncitorilor. Ulterior, după preluarea puterii, propaganda comunistă a susținut că au fost 102 morți și sute de răniți, care nu au fost înregistrați de istoriografia oficială. Personalități marcante ale vieții culturale, artistice și politice ca Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction , au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului. Au fost arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost schingiuiți. Omul politic Ion Gh.Duca , care era în acel moment membru al guvernului, arăta că poliția „a arestat pe toți fruntașii mișcării și i-a bătut atât de crunt, încât unul dintre socialiștii mai de vază, Frimu, a murit peste câteva zile de pe urma rănilor dobândite”. Ministrul de Interne, George G. Marzescu , și-a justificat ordinul dat forțelor de ordine de a trage în plin declarând că greviștii erau ațâțați de agenți bolșevici. Printre cele 52 de persoane arestate sub învinuirea de crimă „contra siguranței statului, complot contra statului” și „provocare de rebeliune și ofensă adusă M.S. Regelui” se aflau și activiști comuniști, infiltrați în rândul social–democraților la ordinul bolșevicilor de la Moscova, între care Alecu Constantinescu, Jaques Konitz, Alexandru Bogdan și I.S. Dimitriu. Maiorul V. D. Chiru, comisarul regal, a subliniat în rechizitoriul său că manifestatia de la 13 decembrie se dorea a fi semnalul declanșării revoluției bolșevice în România, iar greva tipografilor era doar un pretext ce urma să fie speculat de comuniști. Un manifest descoperit de polițiști la Clubul Socialist prezenta planul declanșării revoluției: „Revoluția nu mai poate fi oprită. Un fluier de sirenă numai, un strigăt: La Arme! Și sute de mii de muncitori și muncitoare vom năvăli pe străzi, vom ridica din trăsuri și tramvaie baricade, vom pune în mișcare tunurile, mitralierele, puștile, grenadele, vom ocupa ministerele, polițiile, poștele, telegrafele, gările, cazărmile și vom pune mâna pe conducerea Statului!“
· 1925: Marea Adunare Națională a Turciei decide să adopte calendarul gregorian, cu efect de la 1 ianuarie 1926.
· 1933: Nissan Motor Company se organizeaza in Tokyo, Japonia sub denumirea de Dat Jidosha Co.
Nissan a inceput prin fabricarea de camioane si autoturisme sub numele de Datsun.
Compania Datsun a fost fondata in 1914, numele fiind o prescutare a numelor membrilor, si anume: Kenjiro Den, Rokuro Aoyama si Meitaro takeuchi(DAT). Numele a fost schimbat in 1918 in Kwaishinsha Motorcar Co. si din nou in DAT Motor Co. in 1925, pe vremea aceea compania construind camioane DAT si autoturisme Datsun. In 1926 DAT Motors s-a unit cu Jitsuyo Jidosha Co. si a devenit DAT Automobile Manufacturing Co. Ltd. cu sediul in Osaka, in 1932.
In 1931, DAT a fabricat o noua masina de clasa mica, primul Datson, insemnand "fiul lui Dat". In 1933, dupa ce Nissan a preluat controlul lui DAT Motors, ultima silaba din Datson a foat schimbata in "sun", deoarece "son" mai insemna in japozeza si "pierdere, paguba", marca devenind Datsun(in japoneza Dattosan).
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial Nissan a trecut la productia militara, iar dupa infrangerea Japoniei compania a lucrat la capacitate limitata, sub conducerea guvernului de ocupatie, pana in anul 1955.
De atunci si pana in zilele noastre Nissan s-a dezvoltat foarte mult ajungand unul dintre cei mai mari producatori auto din lume.
Nissan a inceput prin fabricarea de camioane si autoturisme sub numele de Datsun.
Compania Datsun a fost fondata in 1914, numele fiind o prescutare a numelor membrilor, si anume: Kenjiro Den, Rokuro Aoyama si Meitaro takeuchi(DAT). Numele a fost schimbat in 1918 in Kwaishinsha Motorcar Co. si din nou in DAT Motor Co. in 1925, pe vremea aceea compania construind camioane DAT si autoturisme Datsun. In 1926 DAT Motors s-a unit cu Jitsuyo Jidosha Co. si a devenit DAT Automobile Manufacturing Co. Ltd. cu sediul in Osaka, in 1932.
In 1931, DAT a fabricat o noua masina de clasa mica, primul Datson, insemnand "fiul lui Dat". In 1933, dupa ce Nissan a preluat controlul lui DAT Motors, ultima silaba din Datson a foat schimbata in "sun", deoarece "son" mai insemna in japozeza si "pierdere, paguba", marca devenind Datsun(in japoneza Dattosan).
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial Nissan a trecut la productia militara, iar dupa infrangerea Japoniei compania a lucrat la capacitate limitata, sub conducerea guvernului de ocupatie, pana in anul 1955.
De atunci si pana in zilele noastre Nissan s-a dezvoltat foarte mult ajungand unul dintre cei mai mari producatori auto din lume.
· 1943: Vasul de război german Scharnhorst este scufundat în cel de-al Doilea Război Mondial într-o bătălie navală împotriva a două grupuri de luptă britanice din Marea Nordului în Norvegia. Din echipajul de 1968 de oameni au supraviețuit doar 36.
· 1989: Revoluția Anticomunistă din România (16 – 25 decembrie 1989): Frontul Salvării Naţionale formează un guvern provizoriu. Guvernul anunţă modificările din Constituţie, garantează drepturile minorităţilor naţionale, autorizează libera angajare în câmpul muncii, introduce în ţară economia de piaţă liberă şi promite desfăşurarea liberă a alegerilor.
· 2004: A avut loc una dintre cele mai mari catastrofe naturale din ultimele secole, un cutremur de 9,3 grade pe scara Richter, urmat de valuri tsunami, care au devastat mai multe zone locuite din Oceanul Indian, cele mai afectate fiind Indonezia, Thailanda, India, Maldive si Sri Lanka. Catastrofa naturala a provocat moartea a circa 300.000 de persoane, cele mai multe dintre ele fiind inregistrate in Indonezia, in zona Aceh. Cutremurul, cu epicentrul langa Sumatra, a fost resimtit si pe coastele continentului african, iar tsunami-ul creat a fost cel mai mare din ultimii 40 de ani. In toate statele afectate a fost declarata stare de urgenta, iar statele lumii, in frunte cu ONU, s-au mobilizat pentru acordarea de ajutoare. Populatia bastinasa si turistii au fost luati prin surprindere de “valul ucigas” pentru ca in Oceanul Indian nu functiona un sistem de alertare in caz de tsunami, in acest fel explicandu-se si numarul mare de victime. Singurul indiciu despre dezastrul care urma a fost retragerea brusca a apelor Oceanului. La circa 30 de minute de la cutremur, un prim zid de apa, inalt de 20 de metri, a lovit Sumatra maturand intreaga vegetatie si distrugand aproape in intregime orasul Banda Aceh in doar 15 minute. Valurile uriase au lovit apoi Thailanda, Sri Lanka, India cu o putere la fel de mare, provocand panica si distrugeri insemnate. 
Nașteri
· 1194: Frederic al II-lea (n. 26 decembrie 1194 în Jesi lângă Ancona - d. 13 decembrie 1250 în Castel Fiorentino lângă Lucera) din dinastia Staufenilor (descendent al lui Frederic I Barbarossa), a fost fiul împăratului Henric al VI-lea și Constanței de Sicilia. Frederic a fost ales „Rex Romanorum” (rege al Romei) după dorința tatălui său, ceea ce i-a ușurat ascensiunea în anii 1211- 1215 pe tronul de împărat, fiind unanim recunoscut după moartea împăratului Otto al IV-lea din dinastia Welfilor(1175-1218).
Frederic al II-lea a fost denumit frecvent stupor mundi („mirarea lumii”) pentru că era un om învățat, vorbind mai multe limbi, după unii istorici: italiana, franceza, latina, greaca, germana și limba arabă. El este numit ca o Creatură de minune între monarhii germani din evul mediu, fiind numit de umanistul și istoricul elvețian Jacob Burckhardt (1818-1897) și ca primul om modern pe tron. Această denumire de „om modern” i-a fost atribuită datorită metodelor moderne folosite de el de obținere și menținere a tronului imperial.
Otto al IV-lea a fost încoronat ca împărat romano-german de către Papa Inocențiu al III-lea în 1209.
În septembrie 1211, în cadrul Dietei de la Nürnberg, Frederic a fost ales in absentia rege german de o facțiune rebelă sprijinită de Inocențiu, care între timp, ajunsese să-l excomunice pe Otto; a fost din nou ales în 1212, și încoronat pe 9 decembrie 1212 în Mainz; o nouă ceremonie de încoronare a avut loc în 1215. Autoritatea lui Frederic în Germania a rămas discutabilă, și a fost recunoscut doar în sudul Germaniei : în nord, centrul puterii guelfilor, Otto a continuat să dețină puterea regală și imperială (drept contra-împărat), în ciuda excomunicării sale de către Papă. Dar înfrângerea militară decisivă suferită de Otto la Bouvines l-a obligat să se retragă pe ținuturile ereditare guelfe, unde a murit, practic fără susținători, în 1218. Principii germani, sprijiniți de Inocențiu al III-lea, l-au ales din nou pe Frederic rege al Germaniei în 1215, și papa l-a încoronat rege în Aachen, pe 23 iulie 1215. Cu toate acestea, doar după cinci ani, și negocieri între Frederic, Inocențiu al III-lea și Honorius al III-lea, a putut fi încoronat Frederic ca Împărat romano-german la Roma, pe 22 noiembrie 1220, de către Papa Honorius al III-lea (succesorul lui Inocențiu după moartea acestuia în 1216). În același timp, fiul lui cel mare, Henric, și-a luat titlul de Rege al Romanilor (al Romei).
Spre deosebire de majoritatea împăraților romano-germani, Frederic a petrecut puțin timp din viața sa în Germania. După încoronarea sa în 1220, s-a aflat fie în Regatul Siciliei, fie în cruciadă până în 1236, când a făcut ultima călătorie în Germania (pe atunci Regatul Siciliei, cu capitala la Palermo, s-a extins în Peninsula Italică, incluzând mare parte din Italia de sud). S-a întors în Italia în 1237 și a rămas acolo pe durata ultimilor treisprezece ani din viață, fiind reprezentat în Germania de fiul său Conrad.
În Regatul Siciliei, a continuat reforma legislativă începută de bunicul său Roger al II-lea în 1140. Inițiativele sale în acest sens au fost vizibile încă din timpul Assizelor de la Capua (1220), dându-și roadele în promulgarea Constituțiilor de la Melfi (1231, cunoscute de asemenea ca Liber Augustalis), o culegere de legi pentru ținutul său remarcabilă pentru acele vremuri, ce a servit drept sursă de inspirație pentru multă vreme. A transformat Regatul Siciliei într-o monarhie absolutistă, primul stat centralizat din Europa care a rezultat din feudalism; a creat de asemenea precedentul priorității legilor scrise. Cu modificări relativ minore, Liber Augustalis a rămas baza legii siciliene până în 1819.
În această perioadă, a construit de asemenea Castel del Monte, iar în 1224 a creat Universitatea de la Napoli : astăzi numită Università Federico II, a fost singurul ateneu din sudul Italiei timp de secole.
| Frederic al II-lea | |
 Frederic al II-lea și șoimii săi. Imagine de pe coperta cărții sale De arte venandi cum avibus („Despre arta de a vâna cu păsări”), sec. XIII. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 26 decembrie 1194 Iesi, Marche, Italia |
| Decedat | (55 de ani) Castelul Fiorentino, Apulia, Regatul Siciliei |
| Înmormântat | Catedrala din Palermo |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (Dizenterie)  |
| Părinți | Henric al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Constanța de Sicilia |
| Căsătorit cu | Constance de Aragon Isabella a II-a a Ierusalem Isabella a Angliei Bianca Lancia (?) |
| Copii | Henric al VII-lea al Germaniei Conrad al IV-lea al Germaniei Henric Otto, Guvernator al Siciliei Margareta de Meissen Anna, Împărăteasă de Nicaea Manfred, rege al Siciliei Violante, Contesă de Caserta |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Sfântul Imperiu Roman |
| Religie | creștinism |
| Ocupație | suveran[*] scriitor poet |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce |
| Familie nobiliară | Casa de Hohenstaufen |
| Împărat al Sfântului Imperiu Roman; Rege al Italiei | |
| Domnie | 1220–1250 |
| Încoronare | 22 noiembrie 1220 (Roma) |
| Predecesor | Otto IV |
| Succesor | Henric VII |
| Rege al Germaniei formal Rege al Romanilor | |
| Domnie | 1212–1220 |
| Încoronare | 9 decembrie 1212 (Mainz) 25 iulie 1215 (Aachen) |
| Predecesor | Otto IV |
| Succesor | Henric VII |
| Rege al Siciliei | |
| Domnie | 1198–1250 |
| Încoronare | 3 septembrie 1198 (Palermo) |
| Predecesor | Henric VI |
| Succesor | Conrad I |
| Rege al Ierusalem | |
| Domnie | 1225–1228 |
| Încoronare | 18 martie 1229, Ierusalem |
| Predecesor | Isabella II |
| Succesor | Conrad II |
· 1536: S-a nascut eruditul coreean Yi I (m. in 1584), unul dintre cei doi mari filosofi confucianisti din timpul Dinastiei Joseon, alaturi de contemporanul sau Yi Hwang (Toegye). Operele sale complete au fost publicate dupa moartea sa in anul 1584.
* 1646: Élisabeth Marguerite d'Orléans (26 decembrie 1646 - 17 martie1696[1]), cunoscută drept Isabelle d'Orléans, a fost Ducesă de Alençon și, în timpul vieții soțului ei, Ducesă de Angoulême. A fost fiica lui Gaston d'Orléans și verișoară primară a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Nu are descendenți în zilele noastre. A fost suo jure Ducesă de Alençon și de Angoulême. Isabela s-a căsătorit cu Louis Joseph, Duce de Guise la castelul Saint-Germain-en-Layela 15 mai 1667. Ducele de Guise era șeful Casei de Guise, o ramură a Casei de Lorena. Soțul ei, care era cu patru ani mai tânăr decât ea, nu era numai sub controlul legal al mătușii sale, Mademoiselle de Guise(Marie de Lorena de Guise), dar în protocolul obișnuit el era tratat ca inferior Isabelei. De la căsătorie până la moarte, Isabelle d'Orléans a fost cunoscută ca Madame de Guise. Scurta căsătorie cu Ducele de Guise a produs un singur copil:
* 1646: Élisabeth Marguerite d'Orléans (26 decembrie 1646 - 17 martie1696[1]), cunoscută drept Isabelle d'Orléans, a fost Ducesă de Alençon și, în timpul vieții soțului ei, Ducesă de Angoulême. A fost fiica lui Gaston d'Orléans și verișoară primară a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Nu are descendenți în zilele noastre. A fost suo jure Ducesă de Alençon și de Angoulême. Isabela s-a căsătorit cu Louis Joseph, Duce de Guise la castelul Saint-Germain-en-Layela 15 mai 1667. Ducele de Guise era șeful Casei de Guise, o ramură a Casei de Lorena. Soțul ei, care era cu patru ani mai tânăr decât ea, nu era numai sub controlul legal al mătușii sale, Mademoiselle de Guise(Marie de Lorena de Guise), dar în protocolul obișnuit el era tratat ca inferior Isabelei. De la căsătorie până la moarte, Isabelle d'Orléans a fost cunoscută ca Madame de Guise. Scurta căsătorie cu Ducele de Guise a produs un singur copil:
- Francis Joseph de Lorena, Dukc de Guise (28 august 1670 – 16 martie 1675).
După decesul fiului ei, Isabelle și-a petrecut fiecare vară în ducatul Alençon și cele mai multe ierni la curtea regală. Când era în Paris stătea la Palatul Luxembourg care i-a fost cedat ei după moartea mamei ei în 1672. În 1694 ea i-a dăruit Palatul vărului ei Ludovic al XIV-lea.[4]
A murit în 1696 la Palatul Versailles. Averea pe care a acumulat-o a fost moștenită de singura soră în viață, Marguerite Louise, Mare Ducesă de Toscana.
| Isabelle d'Orléans | |
| Ducesă de Guise | |
_d%27Orl%C3%A9ans,_Duchess_of_Guise_with_her_son_by_Mignard.jpg) Élisabeth Marguerite (Isabelle) d'Orléans ("Madame de Guise") de Mignard | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Élisabeth Marguerite d'Orléans |
| Născută | 26 decembrie 1646 Palatul Luxembourg, Paris, Franța |
| Decedată | (49 de ani) Palatul Versailles, Franța |
| Părinți | Gaston, Duce de Orléans Marguerite de Lorena |
| Frați și surori | Jean Gaston, Duke of Valois[*] Françoise Madeleine d'Orléans Marie Anne d'Orléans[*] Anne Marie Louise d'Orléans, Ducesă de Montpensier Marguerite Louise d'Orléans |
| Căsătorită cu | Louis Joseph, Duce de Guise |
| Copii | Francis Joseph, Duce de Guise |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce |
| Familie nobiliară | Casa de Guise Casa de Orléans |
· 1687: S-a nascut muzicianul si compozitorul german Johann Georg Pisendel (d. 25 noiembrie 1755). A fost cel mai remarcabil violonist german contemporan cu Bach.
· 1737: Prințul Frederic Josias de Saxa-Coburg-Saalfeld (germană Friedrich Josias von Sachsen-Coburg-Saalfeld; 26 decembrie 1737 – 26 februarie1815) a fost general în armata austriacă. Născut la Palatul Ehrenburg din Coburg, el a fost fiul cel mic al Ducelui Francis Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și a Prințesei Anna Sophie de Schwarzburg-Rudolstadt.
A fost unchiul regelui Leopold I al Belgiei (1790-1865).
A fost unchiul regelui Leopold I al Belgiei (1790-1865).
Josias s-a înrolat în armata habsburgică ca colonel în 1759, a participat la Războiul de Șapte Ani și a crescut la gradul de feldmareșal locotenent în 1773. În Războiul ruso-turco-austriac din 1788, el a comandat un corp de armată și a ocupat Moldova, a capturat Hotinului în Basarabia și a împărțit victoria cu Alexander Suvorov în Bătălia de la Focșani (1 august 1789).
După ce a bătut complet principala armată otomană condusă de Marele vizir Koca Yusuf Pașa în Bătălia de la Râmnic, el a capturat cea mai mare parte a Munteniei, inclusiv București, fiind salutat de către populație.
În timpul ocupației Moldovei, Josias a întâlnit-o pe Therese Stroffeck, o femeie de rând. La 24 septembrie 1789, în orașul Roman, ea i-a născut un fiu, pe nume Frederic. Josias s-a căsătorit cu Therese după întoarcerea lor la Coburg, la 24 decembrie și și-a recunoscut fiul. Frederic a fost înnobilat de împăratul austriac la 25 august 1808, iar la 17 februarie 1853 Ducele Ernst al II-lea de Saxa-Coburg-Gotha l-a creat Freiherr von Rohmann, numit după locul nașterii sale. Totuși, Frederic fiind copilul rezultat în urma unei căsătorii morganatice, el și urmașii lui au fost excluși din linia de succesiune a ducatului de Saxa-Coburg-Saalfeld.
În 1793 și 1794 Josias a comandat armata austriaco-olandeză în campania din Flandra. Având în vedere victoria sa în Războaiele Revoluției Franceze în martie 1793, el a întors regiunea sub control austriac. A intrat în Franța și a luat Condé, Valenciennes, Quesnoy și Landrecies. Cu toate acestea, din cauza poziționării nefericite, în parte din cauza dezbinării între puterile aliate, el a suferit o serie de eșecuri minore în fața armatei revoluționare franceze pe fluviul Sambre, urmate de o înfrângere decisivă la Fleurus (26 iunie 1794).
El a fost abandonat după aceea în Olanda, la care diplomații habsburgici au decis deja să renunțe. Înfuriat de acest lucru el a criticat în mod deschis politica baronului Thugut apoi Josias a demisionat din funcția de feldmareșalul și s-a retras la Coburg, unde mai târziu a murit.
| Prințul Josias | |
| Prinț de Saxa-Coburg-Saalfeld | |
.png) Portret al Prințului purtând uniformă militară austriacă cu panglica și steaua Ordinului Maria Tereza a Austriei. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 26 decembrie 1737 Palatul Ehrenburg, Coburg |
| Decedat | (77 de ani) Coburg |
| Înmormântat | Cobourg[*] |
| Părinți | Francisc Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Anna Sophie de Schwarzburg-Rudolstadt |
| Frați și surori | Frederica Caroline de Saxa-Coburg-Saalfeld Charlotte Sophie de Saxa-Coburg-Saalfeld Christian Franz von Sachsen-Coburg-Saalfeld[*] Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Johann Wilhelm von Sachsen-Coburg-Saalfeld[*] |
| Căsătorit cu | Therese Stroffeck |
| Copii | Frederick, Freiherr von Rohmann |
| Cetățenie |  Germania |
| Religie | Luteranism |
| Ocupație | personal militar[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce |
| Familie nobiliară | Casa de Wettin |
· 1771: Julie Clary, soția lui Joseph Bonaparte, regină a Spaniei (d. 1845). Marie Julie Bonaparte, (născută Clary; 26 decembrie 1771 – 7 aprilie 1845), regină consort a Spaniei, Neapolelui și Siciliei ca soție a regelui Joseph Bonaparte, care a fost rege a Neapolelui și Siciliei din ianuarie 1806 până în iunie 1808 și mai târziu rege al Spaniei, din 25 iunie 1808 până în iunie 1813
· 1777: Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hesse (d. 1848)
* 1780: Mary Fairfax Somerville (n. 26 decembrie 1780 - d. 28 noiembrie 1872) a fost o femeie-savant și scriitoare din Scoția. Printre domeniile de care s-a ocupat cu predilecție au fost matematica și astronomia. A fost a doua femeie-om de știință, după Caroline Herschel, care a dobândit recunoaștere din partea Regatului Britanic.
* 1791: Charles Babbage (n. 26 decembrie 1791 – d. 18 octombrie 1871) a fost un matematician și inginer mecanic englez. A fost cel dintâi care a imaginat o mașină de calculat programabilă, asemănătoare computerelordin ziua de azi. Din acest motiv este privit ca un „părinte” al informaticii.
* 1780: Mary Fairfax Somerville (n. 26 decembrie 1780 - d. 28 noiembrie 1872) a fost o femeie-savant și scriitoare din Scoția. Printre domeniile de care s-a ocupat cu predilecție au fost matematica și astronomia. A fost a doua femeie-om de știință, după Caroline Herschel, care a dobândit recunoaștere din partea Regatului Britanic.
* 1791: Charles Babbage (n. 26 decembrie 1791 – d. 18 octombrie 1871) a fost un matematician și inginer mecanic englez. A fost cel dintâi care a imaginat o mașină de calculat programabilă, asemănătoare computerelordin ziua de azi. Din acest motiv este privit ca un „părinte” al informaticii.
Babbage a început să-și proiecteze „Mașina analitică” în 1837, dar nu a reușit să o construiască până la moartea sa, din cauza limitărilor tehnologice ale vremii. Cu toate acestea, o mașină construită în 1991după schițele sale s-a dovedit a funcționa perfect. Ideile lui Babbage erau atât de revoluționare pentru vremea sa încât n-au fost înțelese decât de o singură persoană dintre contemporanii săi. Aceasta era matematiciana Ada Lovelace, cea care a și scris primul program pentru Mașina analitică a lui Babbage, rămânând astfel în istorie ca primul programator.
De asemenea, Babbage a propus tratarea mai generală a ecuațiilor funcționale reduse la diferențe finite. A încurajat studiul seismologiei, al mareelor, al metrologiei, al magnetismului.
* 1832: Aleksei Alekseevici Gatțuk (în rusă Алексей Алексеевич Гатцук, n. 14/, Odesa, Imperiul Rus – d. 4/, Moscova, Imperiul Rus) a fost un arheolog, publicist și scriitor rus.[1]
* 1864: Yun Chi-ho (coreeană 윤치호; n. 26 decembrie 1864 — d. 2 decembrie1945) a fost un activist, politician și misionar coreean. A contribuit la răspândirea protestantismului în Coreea.
A fost unchiul lui Yun Bo-Seon, al patrulea președinte al Coreei de Sud.
· 1883: S-a nascut la Paris, în cartierul Montmartre, Maurice Utrillo, fiu al pictoriței Suzanne Valadon (cu nume adevărat: Marie-Clémentine Valade), iar tatăl necunoscut. În 1891, Miguel Utrillo y Morlius, pictor și critic de artă catalan, îl recunoaște drept fiu, îi acordă paternitatea și numele, deși – cu mare probabilitate – nu a fost cu adevărat tatăl său. A pictat mai ales peisaje citadine, în special vederi din cartierul Montmartre. Stilul său este dificil de definit și nu poate fi încadrat într-unul din curentele artistice. După o serie de opere marcate de impresionism („perioada Montmagny”), peisajele urbane realizate între 1910 și 1914 se caracterizează de o paletă de nuanțe în jurul albului („perioada albă”). Artistul realizează peisaje în care volumele clădirilor (case, biserici etc.) sunt tratate în suprafețe ample, monocrome, de cele mai multe ori albe, luminoase (Casa lui Hector Berlioz, 1910; Biserica Notre-Dame de Clignancourt, 1913 etc.). Treptat, gama cromatică a picturilor sale se îmbogățește, si se vorbește după anul 1922,despre o „perioadă multicoloră”. Pictorul a decedat la data de 5 noiembrie 1955.
| Elena Rosetti-Solescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | |
| Decedată | (59 de ani) |
| Căsătorită cu | Friedrich Paulus |
| Cetățenie |  Regatul României |
Modifică date / text  | |
* 1889: Elena Rosetti-Solescu (n. – d. ) a fost o descendentă a familiei Rosetti. Prietenii o numeau „Coco”.[1]
Biografie
Elena Rosetti-Solescu era stră-nepoata de mătușă a altei doamne Elena Rosetti-Solescu (Elena Cuza), născută în 1825 (ca fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza), care, la 30 aprilie 1844, s-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza.[2][3]
Căsătoria cu generalul Friedrich Paulus
La 4 iulie 1912 Elena Rosetti-Solescu s-a căsătorit cu ofițerul german Friedrich Paulus.[4] Cei doi s-au cunoscut deoarece cei doi frați ai Elenei erau militari în regimentul lui Paulus[5] și s-au întâlnit în timpul unei vacanțe în munții Pădurea Neagră. Din această căsătorie au rezultat fiica Olga (n. 1914) și gemenii Friedrich și Ernst Alexander (n. 11 aprilie 1918).
Friedrich Paulus a fost comandantul Armatei a 6-a germane și ale aliatelor acestora în bătălia de la Stalingrad iar ulterior predării sale sovieticilor, la 31 ianuarie 1943, s-a opus politicii lui Adolf Hitler. Într-un ultim act în libertate a transmis soției sale "Coca" (cum o numea el), o ultimă scrisoare și inelul de cununie. Atunci el încă nu știa că nu o mai va vedea niciodată în viață, ea murind în timp ce el era în captivitate sovietică.
Încă din 1940, în timpul planificării secrete a operațiunii "Barbarossa", de ducere a războiului contra Uniunii Sovietice, când Paulus elabora în cadrul marelui stat major planificarea tactică, ea a încercat să-l influențeze pe soțul ei, să îl convingă pe Hitler, să renunțe la această nebunie, cum o vedea ea. Bineînțeles că aceasta era cu neputință. Asta a povestit fiul lor în amintirile sale.
Adolf Hitler s-a răzbunat pe soția lui Paulus, pentru că acesta a trecut de partea ofițerilor trădători ai Comitetului Național Germania Liberă. După capitularea lui Paulus și defecțiunea sa la ruși, Gestapoul a acționat împotriva soției sale, căreia a încercat să-i impună renunțarea la numele soțului, arestând-o împreună cu fiul lor, căpitanul Ernst Alexander Paulus, care fusese rănit în luptele de le Harkov. Celălalt fiu, căpitanul Friedrich Paulus, fusese ucis în Italia, în cursul debarcării de la Anzio, în februarie 1944. Deși Elena Rosetti-Solescu a fost arestată și persecutată de Gestapo, ea a refuzat să divorțeze și să se dezică de soțul său. Elena Rosetti-Solescu a murit în 1949, la Baden-Baden, în mizerie, fără să mai apuce să-și vadă soțul întors din captivitatea sovietică, în 1953[6]. Ernst Alexander Paulus a supraviețuit războiului, dar a murit de cancer in data de 1 februarie 1957. Olga, măritată von Kutzenbach, a murit in 2003 la Baden-Baden.
Apartamentul soților Anisimov a fost într-un fel un salon literar, fiind frecventat de diferiți scriitori printre care Andrei Belîi și Serghei Esenin.[3]
Vera Stanevici și soțul ei au organizat cercul literar Serdar, în care mai făceau parte Boris Pasternak, Serghei Durîlin, Boris Sadovskoi, Konstantin Loks și alții.[4]
Unul dintre participanții la aceste întâlniri, Konstantin Loks, și-a amintit de Vera Stanevici: „Adora orice fel de extravaganță, mergea uneori acasă în pantaloni scurți și avea, în general, diferite obiceiuri masculine. Prin urmare, A. Belîi, de care ea era îndrăgostită, nu a numit-o Stanevici (numele ei de familie), ci Ștanevici.”
Din mai 1919 până în aprilie 1920, Vera Anisimova-Stanevici a fost angajată cercetător științific la Muzeul Rumianțev din Moscova.[5]
· 1891 - S–a născut prozatorul american Henry Miller, autor de romane controversate în epocă datorită anulării oricărui tabu referitor la sexualitate, dar devenit, în perioada anilor '60, idol al “generaţiei beat” (“Tropicul Cancerului”, trilogia “Crucificare trandafirie” (m.07.06.1980). Henry Valentine Miller (26 decembrie 1891 la Yorkville, Manhattan – 7 iunie 1980 la Pacific Palisades, Los Angeles) a fost un scriitor american și un pasionat de pictură. A crescut in New York, insa a trait mai multi ani in Europa care i-a fost sursa de inspiratie pentru doua din romanele sale celebre, “Tropicul Cancerului” si “Tropicul Capricornului”, publicate in anii ’30 in Franta. În Paris a avut-o ca protectoare pe Anais Nin, care, ulterior, i-a devenit si iubita. Aceasta nu a fost insa singura femeie din viata scriitorului american, care a avut o viata plina de aventuri. Cartile i-au adus faima si bani, dar au si starnit polemici datorita limbajului mult prea libertin pentru acea vreme, fiind foarte controversate în epocă datorită faptului ca inlaturau orice tabu referitor la sexualitate.Henry Miller a devenit, în perioada anilor ’60, un idol al “generaţiei beat”.Intre 1944-1963, a locuit in California si a reusit sa se impuna ca scriitor si in tara natala, dar si ca pictor. S-a stins in viata pe 7 iunie 1980.
· 1893: Mao Zedong (sau Mao Huila 毛泽东 sau Mao Tzedong, Mao Tzedun; n. 26 decembrie 1893, d. 9 septembrie 1976)
În urma războiului civil, în 1949 Partidul Comunist Chinez, sub conducerea lui Mao Zedong, a preluat puterea în China, proclamând Republica Populară Chineză.
Fiu de țărani, Mao Zedong a fost de profesie învățător. A condus forțele comuniste în lupta dusă împotriva forțelor naționaliste (1927-1949), străbătând întreaga Chină pentru a-și recruta armata (este ceea ce ideologia oficială a numit Marșul cel Lung). Din 1935, a fost lider al Partidului Comunist Chinez și, în această calitate, după 1949 - șeful de facto al statului. Campaniile inițiate de el precum Marele salt înainte ca și Revoluția Culturală au avut consecințe catastrofale, estimându-se că au provocat moartea a 40-70 milioane de oameni. În consolidarea regimului comunist în China, Mao s-a bazat pe țărănime și pe cultul personalității.
Contribuțiile sale aduse teoriei marxist-leniniste, strategiile sale militare și politicile sale comuniste sunt cunoscute colectiv sub numele de maoism.
Mao rămâne o figură controversată până în ziua de azi. Este privit în China ca un mare revoluționar, un strateg politic, un mare conducător de armată și salvator al națiunii. Chinezii îl mai văd pe Mao ca pe un om care, prin politica sa, a ajutat economia Chinei și a ajutat la formarea Chinei moderne. În plus, Mao este privit și ca un poet, filozof și vizionar, din cauza cultului personalității folosit în timpul conducerii sale.[8]Realizările sale mai includ și promovarea femeii în societate, îmbunătățirea școlarizării populației, dublând numărul elevilor, asigurarea cu locuințe, abolirea șomajului și inflației, îmbunătățirea accesului la servicii sanitare, creșterea semnificativă a populației[9][10] și a speranței de viață.[11][12]
Totuși, acțiunile politice ale lui Mao, din 1949 și până în 1976, sunt vinovate pentru moartea a între 50 și 70 de milioane de chinezi[13][14]. De când Deng Xiaoping a preluat puterea în 1978, multe politici maoiste au fost abandonate în favoarea reformelor economice.
Deși a promovat valoarea femeii în societate, documente publicate de Departamentul de Stat al Statelor Unite în 2008, arată că în 1973 Mao a declarat, într-o conversație cu Henry Kissinger, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui Richard Nixon, că „China este o țară foarte săracă. Nu avem multe. Ceea ce avem în exces sunt femeile”, după care a propus să ofere Statelor Unite 10 milioane de chinezoaice, spunând că astfel se va micșora povara Chinei și va impulsiona creșterea demografiei SUA creând un „dezastru”.[15][16] Mao și Kissinger au convenit ulterior ca aceste discuții despre femei să fie șterse din înregistrările făcute publice.[17]
· 1904 - S-a născut Alejo Carpentier, scriitor cubanez, întemeietorul literaturii latino–americane moderne ("Împărăţia acestei lumi", "Recurs la metodă", "Harpa şi umbra") (m.24.04.1980).
· 1907 - S–a născut Grigore Popescu–Băjenaru, prozator şi istoric literar (romanul umoristic „Cişmigiu et comp.”).
| János Kőrössy | |
 János Kőrössy pe coperta discului János Kőrössy és együttese (1964) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1926 Cluj, România Cluj, Regatul României |
| Decedat | (86 de ani) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | pianist, aranjor, compozitor |
| Activitate | |
| Gen muzical | jazz |
| Instrument(e) | pian |
| Case de discuri | Supraphon, Electrecord, MPS, Hungaroton ș.a. |
| Interpretare cu | vezi mai jos |
| Modifică date / text | |
* 1926: János Kőrössy[1] (n. 26 decembrie 1926, municipiul Cluj - 21 ianuarie 2013[2]) a fost un muzician (pianist, aranjor și compozitor) român de jazz.
Numele de persoană al interpretului se regăsește și sub formele: Jancsi, Jancy,[3] Jancsy,[4] Iancsi,[5] Yancy[6] sau Yancey.[7] (Forma Jancsi este cel mai frecvent diminutiv pentru numele maghiar de botez János – echivalentul lui Nelu.) Numele de familie mai este scris cu umlaut în loc de dublu accent ascuțit – Körössy[3] – sau chiar fără diacritice: Korossy.[8]
Activitate
Primul său profesor a fost pianistul și dirijorul Teodor Cosma, despre care a spus: „[lui] îi datorez totul, el este pentru mine începutul, iar începutul este totul, restul vine de la sine”.[4]
Kőrössy a fost primul om de jazz din România care a îmbinat limbajului tipic al genului cu elemente din folclorul muzical autohton; această tendință a muzicii de jazz se numește ethno jazz. În acest sens, pianistul a explicat că, de-a lungul carierei sale, „70–75% m-am bazat pe folclorul românesc pentru muzica de jazz”.[4] Tot el este cel care introduce subgenul free în România. Realizează un aranjament jazzistic la Rapsodia română nr. 1 a compozitorului conațional George Enescu[9] și numeroase alte prelucrări.
Formează în țară ansamblul de jazz Jancsi Kőrössy Trio[7] (Kőrössy – pian, Johnny Răducanu – contrabas, Bob Iosifescu – baterie).[10] De-a lungul anilor 1960, s-a bucurat de o largă apreciere în țări ale Blocului estic, mai ales în Ungaria, Cehoslovacia și Polonia.[7]
În 1969 se stabilește în Statele Unite ale Americii, la Atlanta.[9] Drept consecință, în România comunistă, numele muzicianului a fost dat uitării (nu figurează în Dicționarul de jazz de Mihai Berindei, din 1976).
În decembrie 2006, la împlinirea vârstei de 80 de ani, Kőrössy a susținut un recital de patru ore la Ateneul Român din București. Programul, după spusele pianistului, a fost alcătuit în felul următor: „am dorit ca, în loc să vină prietenii mei aici și să cânte pentru mine, să cânt eu pentru ei.” Le-au fost dedicate piese pianistului Dan Mizrahy, actriței Stela Popescu, politicianului Mădălin Voicu (reprezentându-l pe tatăl său, violonistul Ion Voicu) ș.a. Pe scenă, în calitate de interpreți în compania lui Kőrössy au fost coregrafa Miriam Răducanu, violoncelistul Florin Mitrea, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, dar și formația de acompaniament alcătuită din Alin Constanțiu (clarinet), Ion Baciu jr. (pian), Ramona Horváth (claviaturi), Pedro Negrescu (contrabas) și Vlad Popescu (baterie).[4]
„Muzica de jazz trebuie să fie veselă, să răspândească bucurie.”—János Kőrössy[4]
Colaborări
A cântat și înregistrat în țară sau peste hotare alături de interpreții români: Ramona Horváth (pian), Nicolas Simion (saxofon și clarinet),[6] Johnny Răducanu (contrabas), Bob Iosifescu (baterie) și alții.
Kőrössy a evoluat și efectuat înregistrări alături de nume mari de jazz din Statele Unite ale Americii, precum Woody Herman și Phil Woods (saxofon și clarinet), Zoot Sims[7] și Lee Konitz[6] (saxofon), Milt Jackson (vibrafon), Percy Heath și Ray Brown (contrabas).[9] A mai colaborat cu: James Singleton (contrabas),[6] Connie Kay (baterie)[9] și mulți alții.
Critică
Jazzologul Willis Connover îl consideră pe Kőrössy „cel mai autentic pianist de jazz european”. Site-ul AllAboutJazz.com remarcă: „până în ziua de astăzi, (Kőrössy – n.n.) este considerat de departe cel mai valoros muzician de jazz din România”.[9] Interpretarea lui Kőrössy dispune de un tușeu expresiv și de un simț ritmic bine dezvoltat.[7]
Discografie (parțial)
Discurile sunt notate astfel: S – înregistrare în studio; L – înregistrare din concert; C – compilație.
Discuri proprii
- Jazz recital (1960, Supraphon)Miroslav Kefurt – chitară, Milan Pilar – contrabas, Karel Turnovský – baterie
- János Kőrössy és együttese (1964, Qualiton LPX 7301)
- [S] Seria Jazz nr. 1 (1966, Electrecord EDD 1104)[7][10]
- Identification (1969, MPS 15260)[7]
- Jazz Restitutio 1 (1993, Electrecord 04213)Dan Mândrilă – saxofon tenor, Johnny Răducanu – contrabas, Bob Iosifescu și Coca Moraru – baterie
- [C] Great Jazz Piano (2006, Electrecord EDC 739)[3]
- Dor de acasă, cu Ramona Horváth (2008, Electrecord EDC 890)[8]
Alți muzicieni
- [C] Jazz in der Tschechoslowakei (1961, Supraphon SUC 15388)Diverși muzicieni: Karel Krautgartner, Gustav Brom, Karel Vlach ș.a.
- Dezső Lakatos – It's Midnight (2001, Hungaroton), înregistrări din 24–26 noiembrie 1964[1]
- [L] Nicolas Simion – Live in Transylvania (2002), înreg. 20 noiembrie 2001[6]
- [L] Nicolas Simion și Lee Konitz – Live at Stockwerk Graz (2003), înreg. 7 noiembrie 2001[6]
- [C] Johnny Răducanu – Retrospectiva jazz (2006, Electrecord EDC 716), piesa „My Funny Valentine”[11]
Compoziții
* Blues for Garay
|
|
Premii și distincții
- 1975 – președintele american Jimmy Carter l-a decorat cu distincția „Lieutenant Governor's Award of Excellence” pentru merite culturale deosebite în muzica de jazz
- 2002 – premiul Radio România pentru cel mai valoros muzician român din diaspora
- 2006 – ministrul culturii Adrian Iorgulescu i-a înmânat din partea președintelui român Traian Băsescu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, ca recunoaștere a promovării aduse culturii române peste hotare și pentru punerea în lumină a muzicii folclorice prin jazz
- 2006 – a fost votat pe locul #53 din 100 în cadrul clasamentului Mari români[
· 1927 - S–a născut Elena Bianu, grafician.
· 1927 - S-a născut tenorul Ion Stoian (m.04.03.2000).
* 1930: Jean Tenenbaum, cunoscut ca Jean Ferrat, (n. ,[1][2][3][4] Vaucresson, Franța – d. ,[5][1][2][3][4]Aubenas, Franța[6]) a fost un poet, compozitor și interpret francez.
· 1935: S-a nascut Viorica Cortez, mezzo-soprană romanca stabilita in Franta; (n.Iasi).
· 1939 - S-a născut Ken Howard, compozitor britanic.
* 1939: Feliks Netz (n. – d. ) a fost un poet și prozator polonez. A absolvit facultatea de filologie din cadrul Universității Sileziene din Katowice.
* 1939: Feliks Netz (n. – d. ) a fost un poet și prozator polonez. A absolvit facultatea de filologie din cadrul Universității Sileziene din Katowice.
· 1940 - S-a născut Phil Spector, compozitor, producător şi vocalist american.
* 1940: Vintilă Ivănceanu (n. 26 decembrie 1940, București, d. 7 septembrie 2008, Essaouira, Maroc) a fost un scriitor, poet, eseist, regizor de teatru și editor de carte originar din România, care activase din 1970 în Austria.
Biografie
A fost membru al grupului oniric din jurul lui Miron Radu Paraschivescu (împreună cu, printre alții, Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Virgil Mazilescu) de la mijlocul anilor 1960, pe care criticul Gabriel Dimisianu i-a descris astfel:
„Era unul din copiii teribili ai mișcării literare a timpului, în bună companie cu Dumitru Țepeneag sau cu Virgil Mazilescu, tineri nonconformiști ca și el, rebeli, gesticulanți până la stridență, neocolind prilejurile de a se da în spectacol, atunci când se iveau, ba dimpotrivă, căutându-le și chiar provocându-le.”
În Austria este considerat un reprezentant al postmodernismului vienez.
Ivănceanu, care împreună cu soția, Heidi Dumreicher, a înființat editura Rhombus, a fost profesor asociat la "Institutul de Științe Teatrale" și la "Institutul pentru Muzică Electroacustică" din Viena.[2]
Este tatăl regizoarei Ina Ivanceanu și a producătorului de filme Alexander Dumreicher-Ivanceanu.
Opere (selecție)
- Kunst.Klang.Krieg, Passagen Verlag, Viena 2008, ISBN 978-3-85165-857-6.
- Ausgewählte Gedichte, Passagen Verlag, Viena 2005, ISBN 978-3-85165-695-4.
- Begra. Gedichte, Passagen Verlag, Viena 2003, ISBN 978-3-85165-436-3.
- Mahura oder die Weltschöpfung in fünf Tagen, Passagen Verlag, Viena 2002, ISBN 978-3-85165-536-0.
- Aktionismus all inclusive, Passagen Verlag, Viena 2001, ISBN 978-3-85165-510-0.
- Triebwerk Arkadien. 1899/1999 zweimal Fin de Siècle, Passagen Verlag, Viena 1999, ISBN 978-3-85165-370-0.
- ZeroKörper. Der abgeschaffte Mensch, Passagen Verlag, Viena 1997, ISBN 978-3-85165-268-0.
- MS, Rhombus-Verlag, Wien, 1980, ISBN 3-85394-026-9.
- Sodom, Rhombus-Verlag, Viena 1978, ISBN 3-85394-016-1.
- Aus (roman) (tradus din română de Heidi Dumreicher), Suhrkamp, 1971 [3]
- Unser Vater der Drache (proză) (tradus din română de Heidi Dumreicher), Europaverlag, Wien/München[4]
- Cinste specială (poezii), Editura pentru literatură, 1967[1]
- Până la dispariție (roman), 1969 [1]
- Versuri, 1969 [1]
- Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille (roman), 1970 [1]
- Vulcaloborgul și frumoasa Beleponjă (roman), Cartea Românească, 1971 [1]
Premii
- Premiul Theodor Körner (de două ori)[
· 1942 - S-a născut Ernie & Earl Cate, cântăreţi şi compozitori americani.
* 1942: Joseph Graham "Gray" Davis, Jr. (n. 26 decembrie 1942) este un politician din Statele Unite, membru al Partidului Democrat, guvernator al Californiei între 1999 și până la revocarea sa din funcție în 2003. Înainte de a fi guvernator, Davis a fost șef de cabinet al guvernatorului Jerry Brown (1975–1981), membru al adunării de stat a Californiei (1983–1987), controlor de stat al Californiei (ministru de finanțe) (1987–1995), și viceguvernator al aceluiași stat (1995–1999). Davis este licențiat în istorie, absolvind Universitatea Stanford și doctor în drept de la Columbia Law School. A primit Steaua de Bronz pentru participarea cu grad de căpitan la Războiul din Vietnam.
* 1942: Joseph Graham "Gray" Davis, Jr. (n. 26 decembrie 1942) este un politician din Statele Unite, membru al Partidului Democrat, guvernator al Californiei între 1999 și până la revocarea sa din funcție în 2003. Înainte de a fi guvernator, Davis a fost șef de cabinet al guvernatorului Jerry Brown (1975–1981), membru al adunării de stat a Californiei (1983–1987), controlor de stat al Californiei (ministru de finanțe) (1987–1995), și viceguvernator al aceluiași stat (1995–1999). Davis este licențiat în istorie, absolvind Universitatea Stanford și doctor în drept de la Columbia Law School. A primit Steaua de Bronz pentru participarea cu grad de căpitan la Războiul din Vietnam.
În timpul mandatului de guvernator, Davis a făcut din educație prioritatea numărul unu și statul California a cheltuit în primul său mandat cu opt miliarde de dolari mai mult decât era necesar conform propunerii 98. În timpul lui Davis, punctajele la testele standard din California au crescut cinci ani consecutiv.[1] Davis a semnat prima lege statală din SUA care obliga fabricanții de autovehicule să-și limiteze emisiile de noxe. Davis a susținut legi prin care se interziceau unele arme de foc. El a acționat și în sensul îmbunătățirii relațiilor dintre California și Mexic.[2] Davis și-a început mandatul de guvernator cu procente favorabile în sondaje, dar acestea au scăzut după ce alegătorii l-au acuzat pe Davis pentru criza energiei electrice din California și criza bugetară ce a urmat după explozia balonului dot-comurilor. Alegătorii s-au îndepărtat de el și din cauza eforturilor susținute de strângere de fonduri și a campaniilor negative.[3]
La 7 octombrie 2003, a devenit al doilea guvernator în istoria SUA revocat din funcție prin alegeri. Locul lui Davis a fost luat de republicanul Arnold Schwarzenegger la 17 noiembrie. Davis a fost guvernator 1.778 de zile și a promulgat 5.132 de legi din 6.244, respingând 1.112 dintre acestea.[4] De când a fost revocat, Davis a activat ca lector invitat la UCLA School of Public Affairs și ca avocat la Loeb & Loeb, fiind membru al consiliului director al companiei de animație DiC Entertainment.
· 1951 - S-a născut Paul Anthony Quinn, chitarist şi compozitor britanic (Saxon).
* 1952: Valentina Calestru (n. 26 decembrie 1952, Criuleni[1][2] sau Onițcani[3]) este o cântăreață de operă (soprană) moldoveancă, Artistă Emerită a Republicii Moldova din 1993.[4]
* 1952: Valentina Calestru (n. 26 decembrie 1952, Criuleni[1][2] sau Onițcani[3]) este o cântăreață de operă (soprană) moldoveancă, Artistă Emerită a Republicii Moldova din 1993.[4]
A studiat la Institutul de Arte G. Musicescu din Chișinău (actuala Academie de Muzică, Teatru și Arte Plastice) în anul 1974, după care se transferă la Conservatorul A. Nejdanova din Odesa(uk) (1978–1981), în clasa lui G. A. Polivanova (canto).[3]
Din 1980, este solistă la Opera Națională din Chișinău, debutând în Cavaleria rusticana (Pietro Mascagni) în rolul Santuzza.[1] Repertoriul său mai include:[2]
- Forța destinului (Leonora), Trubadurul, Nabucco (Abigaille), Don Carlos, Bal mascat (Amelia), Aida (Aida) de Giuseppe Verdi
- Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski
- Alexandru Lăpușneanu de Gheorghe Mustea
- Norma de Vincenzo Bellini
- Tosca (Tosca), Turandot (Turandot) de Giacomo Puccini
- Adriana Lecouvreur (Adriana) de Francesco Cilea
Valentina Calestru a colaborat cu dirijorii Victor Dumănescu, Andre Neve, Alexandru Samoilă, Lev Gavrilov, soliștii Lucia Cicoare, Mihail Munteanu, Nicolae Covaliov, Ioan Paulencu, Vladimir Dragoș, Elena Obrazțova, pianiștii Ghita Strahilevici, Olga Silkina, Olga Iancu, Raisa Treibici etc.[4] A întreprins turnee artistice la București, Brașov, Iași, Timișoara, Praga, Kiev, Sankt Petersburg, Odesa, Minsk, Donețk, Moscova, Geneva, Londra, Plovdiv, Bruxelles,[4] cât și în Germania, Italia, Polonia.[2]
* 1955: Radu Filipescu (n. 26 decembrie 1955[2], Târgu Mureș) este un fost disident anticomunist din România.
Este fiul medicului Zorel Filipescu și al Carmelitei Filipescu. Radu Filipescu este căsătorit din 1988 cu Daniela Filipescu, medic anestezist, șef de unitate pentru terapie intensivă ATI2 la Spitalul C. C. Iliescu din București. Daniela Filipescu a fost presedinte al Asociatiei Europene de Anesteziologie ( ESA) in anii 2014- 2015. Împreună au un fiu, Radu Zorel Filipescu, născut la 2 februarie 1998. Fratele său mai mare este medicul Doru Filipescu, chirurg ortoped la Spitalul Sf. Ioan din București.
Radu Filipescu a fost în perioada 1983-1989, epoca Ceaușescu, disident, opozant față de regimul dictatorial communist participând și organizând numeroase acțiuni de protest. În perioada 1983-1986 a fost deținut politic, fiind închis în închisoare pentru “propagandă împotriva orânduirii socialiste", conf. art. 166 al. 2 Cod penal. Radu Filipescu este, din partea mamei, nepotul lui Victor Groza , frate a lui Petru Groza, lider comunist.
După evenimentele din 1989, Radu Filipescu a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social , ales președinte al acestuia (din 1998), membru fondator al APADOR-CH, fondator și președinte al Asociației Revoluționarilor fără Privilegii.
* 1961: Daniel Minea (n. 26 decembrie 1961) este un fotbalist român, care a jucat pentru echipele Steaua București, FC Olt, Sint-Niklase (Belgia)
· 1963: Lars Ulrich (n. 26 decembrie 1963) este bateristul formației Metallica. S-a născut în Gentofte, Danemarca într-o familie de clasă mijlocie mai înstărită și a lucrat la o benzinărie. S-a mutat apoi în Los Angeles, California la vârsta de 17 ani. La 12 de ani el a implorat-o pe bunica lui să-i cumpere primul set de tobe. Setul era marca Ludwig, deoarece a vrut să aibă exact același set ca și Ian Paice de la Deep Purple. După scrierea unui anunț într-un ziar local din L.A., numit The Recycler, l-a cunoscut pe James Hetfield, iar împreună au creat o formație a cărui nume va deveni cunoscut pentru milioane de oameni de pe tot globul - Metallica.
* 1967: Cristian David (născut Cristian Troacă,[1][2][3] la 26 decembrie 1967, București) este un om politic român, senator de Vaslui în legislaturile 2004-2008 și 2008-2012, și care a îndeplinit funcția de ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanțare internațională și urmărirea aplicării aquis-ului comunitar (2004-2007) și ulterior pe cea de ministru al Internelor și Reformei Administrative, din data de 5 aprilie2007, ca urmare a restructurării guvernamentale a cabinetului Tăriceanu.
Cristian David vorbește limbile engleză și franceză. El a divorțat de prima soție. La data de 11 noiembrie 2005, în orașul Viena,[19] Cristian David s-a căsătorit pentru a doua oară cu creatoarea de modă și notarul public Vanda Vlasov, sora geamănă a creatoarei de modă Ingrid Vlasov și fiică a controversatului avocat ieșean Mihail Vlasov, care este și președinte al Camerei de Comerț Iași.
Conform presei, după căsătoria cu Vanda Vlasov, averea ministrului s-a dublat, soția sa deținând în proprietate două apartamente în zone scumpe din București - unul în zona Decebal și celălalt pe Strada Armenească, valoarea lor depășind 300.000 de euro. După propria estimare, averea familiei se cifrează pe la 500-600.000 de euro, numai bijuteriile soției valorând 40.000 de euro.[20]
* 1971: Tatiana Sorokko (rusă Татьяна Николаевна Сорокко; n. 26 decembrie 1971)[1] este un supermodel[2] rus.
Sorokko s-a mutat apoi la Paris la vârsta de 17 ani.[3] A avut parte de prezențe pe coperțile unor reviste de talie mondială, precum Vogue, Elle, Harper's Bazaar, și Cosmopolitan.
Tatiana Sorokko a făcut prezentări pentru designeri de top precum Chanel, Gianni Versace, Bill Blass, Calvin Klein, Yves Saint Laurent, Christian Dior, Donna Karan, Dolce & Gabbana, Gianfranco Ferré, Christian Lacroix, Gucci, Alexander McQueen, Michael Kors, Moschino, Nicole Miller, Prada, Oscar de la Renta, Ralph Lauren, Vivienne Westwood, Givenchy, Marc Jacobs, și Valentino.[4] Sorokko a pozat pentru reclame pentru Yves Saint Laurent, Ungaro, Donna Karan, și Versace.
· 1973: S-a nascut Elena Gabriela Udrea, politician român, ministru. Elena Udrea (nume complet Elena Gabriela Udrea; n. 26 decembrie 1973, Buzău, România). Din 2008 deține funcția de deputat. În trecut a deținut funcțiile de consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, ministru al turismului și ministru al dezvoltării regionale și turismului. Udrea este considerată o apropiată a președintelui Traian Basescu, căruia îi datorează ascensiunea politică. În trecut, a fost membră a Partidului National Liberal și a Partidului Democrat Liberal . La 30 ianuarie 2014 ,a demisionat din PDL și s-a alăturat Partidului Miscarea . Din 2014 este președintele ales al acestui partid. Deși anunțase inițial candidatura lui Cristian Diaconescu pentru alegerile prezidențiale din 2014, Elena Udrea a oprit strângerea de semnături pentru acesta. Diaconescu și-a dat demisia din PMP, astfel că Elena Udrea a fost desemnată a doua zi candidată din partea partidului pentru alegerile prezidentiale din noiembrie 2014. La 22 septembrie și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central, prezentând 400.000 de semnături A obținut în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 493.376 voturi din numărul total de 9.723.232, terminând pe locul 4 din 14, cumulând circa 5,20% din toate voturile exprimate și validate.
* 1980: Jo Jung-suk (n. 26 decembrie 1980, Seul) este un actor cunoscut petru rolurile sale din dramele sud-coreene.
* 1982: Aksel Lund Svindal (n. , Lørenskog, Norvegia) este un schior norvegian ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin. Svindal este de două ori câștigător al Cupei Mondiale la Schi Alpin la general 2007 și 2009, este medaliat cu aur la proba de Super-G la Jocurile Olimpice de iarnă din 2010 și câștigător de cinci ori la Campionatele Mondiale la probele de coborâre, slalom uriaș și super combinată (2007 Åre, 2009 Val-d'Isère, 2011 Garmisch și 2013 Schladming). După victoria de la coborâre din 2013, Svindal a devenit primul schior alpin care câștigă titluri la patru campionate mondiale consecutive.
* 1986: Christopher Catesby "Kit" Harington[4] (n. 26 decembrie 1986) este un actor englez. Este cel mai notabil pentru interpretarea rolului Jon Snow, un personaj principal din serialul Urzeala tronurilor. A jucat rolul lui Albert în producția originală West End Calul de luptă.[5]
* 1986: Hugo Lloris (n. ,[1] Nisa, Franța) este un portar francez care apără la clubul de fotbal Tottenham Hotspur și pentru Echipa națională de fotbal a Franței. A mai jucat la OGC Nice și Olympique Lyonnais.
* 1989: Sofiane Feghouli (în arabă سفيان فيغولي; n. 26 decembrie 1989) este un fotbalist algerian care evoluează la clubul West Ham în Premier League și la echipa națională de fotbal a Algeriei pe postul de mijlocaș ofensiv sau extremă.
* 1990: Denis Dmitrievici Cerîșev (în rusă Дени́с Дми́триевич Че́рышев; n. 26 decembrie 1990) este un fotbalist rus, care în prezent evoluează la clubul Valencia, împrumutat pentru un sezon de la Villarreal CF.
* 1990: Aaron James Ramsey (pronunțat în engleză /ˈræmzi/) (n. 26 decembrie 1990) este un fotbalist galez care evoluează la clubul Arsenal și la Echipa națională de fotbal a Țării Galilor.
* 1998: Raluca Maria Petruș (n. 26 decembrie 1998, în Cluj)[1][2] este o handbalistăromână care joacă pentru clubul „U” Cluj pe postul de centru. Popescu este și componentă a echipei naționale pentru tineret a României.
* 1990: Aaron James Ramsey (pronunțat în engleză /ˈræmzi/) (n. 26 decembrie 1990) este un fotbalist galez care evoluează la clubul Arsenal și la Echipa națională de fotbal a Țării Galilor.
* 1998: Raluca Maria Petruș (n. 26 decembrie 1998, în Cluj)[1][2] este o handbalistăromână care joacă pentru clubul „U” Cluj pe postul de centru. Popescu este și componentă a echipei naționale pentru tineret a României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu