REVISTA MEA DIN 30 DECEMBRIE / 1. B.

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 30 DECEMBRIE 2020

PARTEA ÎNTÂI - ISTORIE PE ZILE

B. Decese; Sărbători

Decese

·         274: A decedat papa Felix I A fost  al 26-lea papa al Bisericii Romei  de la 5 ianuarie 269 si pana la moartea sa. A fost martirizat in timpul imparatului Aurelian,  care a ridicat cultul zeului soare, sol invictus, la rangul de religie a întregului imperiu și înmormântat la a doua milă pe Via Aurelia, într-o bazilică construită prin grija lui (“Hic fecit basilicam in Via Aurelia, ubi sepultus est”).

·         1460: Richard de York, al 3-lea Duce de York (21 septembrie 1411 – 30 decembrie 1460), a fost strănepot al regelui Eduard al III-lea al Anglieiprin tatăl său și stră-str-strănepot al aceluiași rege prin mama sa. A moștenit moșii întinse și a deținut câteva funcții oficiale în Franța la sfârșitul Războiului de 100 de Ani și a condus Anglia ca Lord Protector în timpul nebuniei regelui Henric al VI-lea. Conflictele lui cu soția lui Henric, Margareta de Anjou, și cu alți membri ai curții regelui, precum și cererea sa extrem de puternică de pretendent la tron​​, au fost un factor important în schimbărilor politice de la mijlocul secolului al XV-lea din Anglia și o cauză majoră a Războiului celor Două Roze. În cele din urmă Richard a încercat să ia tronul, dar a fost descurajat, deși s-a ajuns la un acord că el va deveni rege la moartea lui Henric. În termen de câteva săptămâni de la acest acord, el a murit în luptă.

Deși Richard nu a devenit niciodată rege, a fost tatăl a doi regi ai Angliei: Eduard al IV-lea și Richard al III-lea. Richard Plantagenet, al 3-lea Duce de York, fiu al lui Richard de Conisburgh, Conte de Cambridge și a soției acestuia, Anne Mortimer, s-a născut la 21 septembrie 1411.^[1] Mama lui Anne a fost fiica lui Roger Mortimer, Conte de March și a Eleanor Holland, și a fost str-strănepoata lui Lionel de Antwerp, al doilea fiu al regelui Eduard al III-lea. Acest lucru a dat, fără îndoială, Annei și familiei ei prioritate în pretenția la tron față de cea a Casei de Lancaster, care nu provenea dintr-o linie linie continuă de sex masculin.

De partea tatălui său, Richard pretindea tronul direct pe linie masculină, tatăl său fiind nepotul regelui Eduard al III-lea al Angliei prin cel de-al patrulea fiu, Edmund de Langley, Duce de York și a primei soții a acestuia, Isabela de Castilia.

Se spune că mama lui Richard, Anne, a murit dându-i naștere, iar tatăl său, Contele de Cambridge, a fost decapitat la 5 august 1415 pentru rolul său în Complotul Southampton împotriva regelui Henric al V-lea. Micul orfan în vârstă de patru ani, Richard, a devenit moștenitorul tatălui său.^[2] Richard a avut o singură soră, Isabel, Contesă de Essex.

În termen de câteva luni de la moartea tatălui său, unchiul lui Richard care nu avea copii, Edward de Norwich, al 2-lea Duce de York, a fost ucis în Bătălia de la Agincourt la 25 octombrie 1415. După unele ezitări, Henric al V-lea i-a permis lui Richard să moștenească titlul unchiului său și (la majorat) pământurile ducatului de York. Titluri mai mici și moșiile mari ale comitatului March au devenit, de asemenea, proprietatea lui Richard odată cu decesul unchiului matern, Edmund Mortimer, la 19 ianuarie 1425. Motivul ezitărilor lui Henric a fost că Edmund Mortimer a fost proclamat de mai multe ori de a avea o pretenție mai puternică la tron ​​decât tatăl lui Henric, Henric al IV-lea al Angliei, de către facțiuni de răzvrătiți împotriva lui. Cu toate acestea, în timpul vieții sale, Mortimer a rămas un susținător fidel al Casei de Lancaster.

Richard de York deținea deja pretențiile la tronul Angliei ale lui Mortimer și Cambridge; odată cu moștenirea March,^[3] el a devenit cel mai bogat și cel mai puternic nobil din Anglia, al doilea după însuși regele.

Ca orfan, venitul lui Richard din proprietatea lui, era gestionat de coroană. Chiar dacă multe dintre teritoriile unchiul său de York au fost acordate pe viață, sau lui și moștenitorilor săi de sex masculin, restul teritoriilor, concentrate în Lincolnshire, Northamptonshire, Yorkshire, Wiltshire și Gloucestershire au fost considerabile. Tutela unui astfel de orfan a fost, prin urmare, un dar prețios pentru coroană, iar în octombrie 1417 acesta a fost încredințat lui Ralph Neville, Conte de Westmorland. Ralph Neville avea o familie mare (douăzeci și trei copii, dintre care douăzeci au supraviețuit copilăriei, prin două soții) și a avut mai multe fete care aveau nevoie de soți. În 1424 el l-a logodit pe tânărul Richard de 13 ani cu fiica lui, Cecily Neville, atunci în vârstă de 9 ani.

În octombrie 1425, când Ralph Neville a murit, el a lăsat tutela copilului văduvei sale, Joan Beaufort. De acum, tutela era și mai valoroasă, Richard moștenind domeniile Mortimer la moartea contelui de March.

Se știu puține lucruri din copilăria lui Richard. La data de 19 mai 1426 a fost înnobilat la Leicester de Ioan de Lancaster, Duce de Bedford, fratele mai mic al regelui Henric al V-lea. În octombrie 1429 (sau mai devreme), căsătoria lui cu Cecily Neville a avut loc. La 6 noiembrie el a fost prezent la încoronarea oficială a lui Henric al VI-lea la Westminster Abbey. L-a urmat pe Henric în Franța, fiind prezent la încoronarea sa ca rege al Franței la Notre Dame, la 16 decembrie 1431. În cele din urmă, la 12 mai 1432 a intrat în posesia moștenirii sale și i s-a acordat un control complet al moșiilor sale.

Richard Plantagenet
Date personale
Născut	21 septembrie 1411 Kings Langley[*], Dacorum, Regatul Unit
Decedat	30 decembrie 1460 (49 de ani) Bătălia de la Wakefield, Yorkshire
Înmormântat	Church of St Mary and All Saints, Fotheringhay[*]
Cauza decesului	Ucis în luptă
Părinți	Richard of Conisburgh, 3rd Earl of Cambridge[*] Anne de Mortimer[*]
Frați și surori	Isabel of Cambridge, Countess of Essex[*]
Căsătorit cu	Cecily Neville
Copii	Anne, Ducesă de Exeter Edward al IV-lea al Angliei Edmund, Conte de Rutland Elisabeta, Ducesă de Suffolk Margareta de York George, Duce de Clarence Richard al III-lea al Angliei
Cetățenie	Regatul Angliei
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	Prinț de Wales
Familie nobiliară	Casa de York
Duce de York
Predecesor	Edward de Norwich
Succesor	Edward (IV)

·         1591: Papa Inocențiu al IX-lea (n. 1519)

·         1691: A murit Robert Boyle, fizician şi chimist britanic; este autor al legii care îi poartă numele, “legea Boyle”, potrivit căreia volumul unui gaz variază invers proporţional cu presiunea; (n.25.01.1627).
* 1777: Maximilian al III-lea Iosif (28 martie 1727 – 30 decembrie 1777) a fost prinț-elector al Sfântului Imperiu Roman și Duce de Bavaria din 1745 până în 1777. Născut la Munchen, Maximilian a fost fiul cel mare al împăratului Carol al VII-lea și a soției acestuia, Maria Amalia a Austriei, fiica împăratului Iosif I.

După decesul tatălui său în ianuarie 1745, el a moștenit la vârsta de 18 ani o țară care era pe cale să fie invadată de armatele asutriece. Maximilian Joseph a oscilat între partida pace condusă de mama sa Maria Amalia de Austria și de comandantul de armată Friedrich Heinrich von Seckendorff, și partida război condusă de ministrul de externe Ignaz conte de Törring. După înfrângerea decisivă din Bătălia de la Pfaffenhofen din 15 aprilie, Maximilian Joseph a abandonat pretențiile imperiale ale tatălui său și a făcut pace cu împărăteasa Maria Tereza a Austriei prin Tratatul de la Füssen, prin care a fost de acord să-l susțină pe soțul împărătesei, Marele Duce Francis Stephen de Toscana, în alegerile electorale imperiale. În timpul Războiului de Șapte Ani, forțele bavareze au luptat de partea habsburgilor.

Sora lui Maximilian Joseph, Maria Josepha de Bavaria, s-a căsătorit în 1765 cu fiul Mariei Tereza, împăratul Iosif al II-lea. O slăbire pe termen lung a Prusiei nu era în interesul Bavariei. Maximilian Joseph a încercat, pe cât posibil, de a ține Bavaria departe de războaie. În afară de trupele raionale, a prezentat doar o forță mică de 4000 de oameni. Electorul și-a luat trupele auxiliare înapoi în 1758/1759. Împreună cu Electorul de Wittelsbach Carol Theodore a impus neutralitatea imperiului în timpul conflictului.

Maximilian Joseph a fost un conducător luminat progresiv care a făcut mult pentru a îmbunătăți dezvoltarea țării sale. El a încurajat agricultura, industria și exploatarea mineralelor țării și a abolit cenzura iezuită a presei. În 1747 a fost înființată fabrica de portelan din Nymphenburg în timp ce Codex Maximilianeus bavaricus civilis a fost scris în 1756. Prima instituție academică din München, Academia de Științe bavareză, a fost fondată în 1759 de către Maximilian al III-lea.

În timpul foametei severe din 1770 Maximilian vândut bijuteriile coroanei pentru a plăti livrările de porumb. În acest an, el a emis, de asemenea, edict împotriva emfazei extravagante a Bisericii, care a contribuit la sfârșitul erei rococo bavarez. De asemenea, el a interzis impozitul Oberammergau. În 1771 el a reglementat frecventarea școlii generale.

În decembrie 1777 Maximilian Joseph a mers cu trăsura prin Munchen; pe drum, când trecea pe lângă un ceas turn, mecanismul s-a rupt iar ceasul a lovit de 77 de ori. Max Joseph a comentat că acest lucru era un semn și că anii săi s-au terminat. În câteva zile, el a fost lovit de o boală ciudată. Nici unul din cei 15 de medici nu au putut-o diagnostica, dar de Crăciun a devenit clar că aceasta era o tulpina deosebit de virulenta de variolă.^[1]

A murit la vârsta de 50 de ani, fără să lase un moștenitor. Maximilian III Joseph este îngropat în cripta Theatinerkirche în Munchen.

Maximilian al III-lea
Date personale
Născut	28 martie 1727 Munchen
Decedat	30 decembrie 1777 (50 de ani) Munchen
Înmormântat	Theatine Church[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	Carol al VII-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria Amalia a Austriei
Frați și surori	Franz Ludwig von Holnstein[*] Maria Antonia de Bavaria Maria Josepha de Bavaria Duchess Maria Anna Josepha of Bavaria[*] Theresa Benedicta of Bavaria[*]
Căsătorit cu	Maria Ana Sofia de Saxonia
Cetățenie	Germania
Etnie	german
Ocupație	compozitor
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach
Elector de Bavaria
Domnie	1745–1777
Predecesor	Carol Albert
Succesor	Carol Theodore

* 1879: Constantin Năsturel-Herescu (n. 1798 - d. 30 decembrie 1879, București^[1]) a fost un general român și filantrop, cunoscut pentru donația pe care a făcut-o Societății Academice Române și care a permis constituirea Fondului „Năsturel-Herescu”. O parte din acest fond a fost folosit de Academia Română pentru crearea Premiilor Năsturel-Herescu. În semn de apreciere, Constantin Năsturel-Herescu a fost ales membru donator al Societății Academice Române. Constantin Năsturel-Herescu a fost unul din descendenții familiei boierești Nasturel a căror moșie se afla la Herăști. Printre strămoșii acestuia au fost:^[1]

• Radu Năsturel, mare cancelar, care a avut trei descendenți:

• Elena Năsturel, soția voievodului Matei Basarab (1580-1654),
• Cazan Năsturel,
• Udriște Năsturel (1596-1659), mare logofăt și cărturar:

• Radu Năsturel, cancelar în timpul domniei lui Grigore I Ghica:

• Toma Năsturel (1628-1693):

• Șerban Năsturel (1659-1731):

• Constantin Năsturel (1682-1752), mare ban și mare paharnic:

• Radu Năsturel-Herescu (1750-1804), paharnic, al cărui fiu a fost:

• Constantin Năsturel-Herescu

Constantin Năsturel-Herescu a fost căsătorit cu Elena Băleanu, sora lui Emanoil (Manolache) Băleanu.^[2] Între anii 1823-1827 a fost ofițer într-un regiment de lăncieri ai armatei ruse. Reîntors în Țara Românească devine aghiotantul lui Alexandru D. Ghica și, mai târziu, vistiernic în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu (1843-1848) și mare ban și spătar în vremea lui Barbu Știrbei.

Fiind ultimul descendent al acestei familii boieresti, fara urmași directi, 30 august/11 septembrie 1873 generalul Năsturel-Herescu a donat Societății Academice Române jumătate din veniturile a două dintre moșiile sale pentru constituirea Fondului „Năsturel-Herescu”, o parte din acest fond fiind folosit pentru crearea Premiilor Năsturel-Herescu.

Constantin Năsturel-Herescu
Constantin Năsturel-Herescu
Date personale
Născut	1798
Decedat	30 decembrie 1879 (81 de ani)  Portretul marelui ban Năsturel Herescu (n.1686) - pictură de Nicolae Grigorescu     Marele ban Constantin Năsturel-Herescu (n.1686), pictură de Sava Henția.

* 1879: Jean Baptiste Alphonse Déchauffour de Boisduval (n. 24 iunie 1799– d. 30 decembrie 1879) a fost un entomologist, botanist și fizicianfrancez.^[1] A inventat și dezvoltat scara Boisduval și a identificat multe specii noi de fluturi. Fiind unul dintre cei mai renumiți specialiști în domeniul lepidopterelor din Franța, a fost co-fondator al Société Entomologique de France (Societatea Entomologică Franceză).

La începutul carierei a fost interesat de studiul coleopterelor și a colaborat cu Lacordaire și Latreille. A fost custodele colecției Pierre Françoise Marie Auguste Dejean din Paris și a descris multe specii de gândaci, fluturi și molii în urma călătoriilor de la bordul navei franceze Astrolabe.

Specii din Général des Lépidoptéres, planșa 17

Deși este cunoscut în străinătate pentru activitatea sa în domeniul entomologiei, el și-a început cariera în botanică, colecționând un număr mare de exemplare de plante franceze și scriind pe larg despre acest subiect de-a lungul carierei sale, o lucrare fiind Flores française (din 1828).^[1]

* 1880: Prințesa Marie de Hesse-Kassel (germană Marie Wilhelmine Friederike von Hessen-Kassel; 21 ianuarie 1796 – 30 decembrie 1880) a fost soția lui Georg, Mare Duce de Mecklenburg. Prințesa Marie, a doua fiică a landgrafului Frederic de Hesse și a soției acestuia, Prințesa Caroline de Nassau-Usingen, s-a născut la Hanau, la 21 ianuarie 1796. Prin tatăl ei a fost strănepoata regelui George al II-lea al Marii Britanii. Fratele mai mare al tatălui ei a fost Wilhelm I, Elector de Hesse.

Sora ei Augusta s-a căsătorit cu Adolphus, Duce de Cambridge, al șaptelea fiu al regelui George al III-lea al Regatului Unit.

La 12 august 1817 la Kassel, Marie s-a căsătorit cu Georg, Mare Duce de Mecklenburg, fiul lui Carol al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz și a Prințesei Friederike de Hesse-Darmstadt.^[1] Cuplul a avut patru copii:

• Ducesa Luise de Mecklenburg (1818–1842)
• Frederic Wilhelm, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz (1819–1904), căsătorit cu Prințesa Augusta de Cambridge
• Ducesa Caroline de Mecklenburg (1821–1876), căsătorită cu Frederic al VII-lea al Danemarcei
• Ducele Georg de Mecklenburg (1824–1876), căsătorit cu Marea Ducesă Ecaterina Mihailovna a Rusiei; a fost tatăl Ducelui Carl Michael de Mecklenburg

Prințesa Marie de Hesse-Cassel
Date personale
Nume la naștere	Marie Wilhelmine Friederike
Născută	21 ianuarie 1796 Hanau, Hesse-Kassel
Decedată	30 decembrie 1880 (84 de ani) Neustrelitz, Mecklenburg-Strelitz
Înmormântată	Church in Mirow[*]
Părinți	Prințul Frederic de Hesse Caroline de Nassau-Usingen
Frați și surori	Prințesa Augusta de Hesse-Cassel Landgraful Wilhelm de Hesse-Cassel
Căsătorită cu	Georg, Mare Duce de Mecklenburg
Copii	Ducesa Luise Frederic Wilhelm Caroline Charlotte Ducele Georg
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	pictoriță
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Mecklenburg-Strelitz Casa de Hesse-Kassel
Mare Ducesă de Mecklenburg-Strelitz
Domnie	12 august 1817 – 6 septembrie 1860

* 1888: Mircea Vasiliu Stănescu (n. 23 februarie 1841, Arad, comitatul Arad, d. 30 decembrie 1888, Arad, comitatul Arad) a fost un avocat, publicist, culegător de folclor, scriitor și politician român.

Mircea Vasiliu Stănescu, a făcut parte dintr-o familie veche din România, Stanu, care pe la mijlocul secolului al XVIII-lea a emigrat în Transilvania, stabilindu-se în comuna Ghioroc, în apropierea Aradului. Tatăl său Atanasie Stanu, al cărui nume de familie sârbii l-au schimbat în Stanoviciu, era om cu carte, studiase dreptul în Késmárk și teologia în Carloviț, a fost preot în comuna Micălaca (astăzi cartierul Micălaca al Aradului), până în anul 1873, când a decedat.

Rămânând de mic orfan de mamă, a fost crescut de către bunicul său din partea mamei Vasiliu Szombati de Rimaszombat, parohul Aradului.^[1]

A fost căsătorit din anul 1866 cu Elisa Machi Versiganu.

Studiile gimnaziale le-a absolvit la Arad. În anul 1851 a fost înscris la liceul maghiar din Arad sub numele de Sztánovics Imre Vazul^[2]. Începând cu anul 1859 urmează studiile în drept la universitățile din Viena și Pesta, perioadă în care își schimbă definitiv numele în Stănescu pentru a-și sublinia naționalitatea.^[2] . Studiază și teologia la seminarul din Arad. Își susține examenul de stat în anul 1864, iar censura de avocat în anul 1866.

În anul 1859 coordonează apariția almanahului literar Muguri editat de Societatea de lectură a elevilor români, care poate fi considerată prima manifestare literară arădeană.

În același an publică o colecție de poezii naționale sub titlul Un buchet de simțăminte, iar în anul 1860 publică la Viena un volum de Povești culese și corese cu note explicative, semnat Emeric Basiliu Stănescu Arădanul. Acest volum fiind a doua colecție de povești populare din literatura română după Povestea vorbei al lui Anton Pann.^[1]

Între anii 1861 și 1879 coordonează editarea a câtorva ziare satirice, precum: Tutti Frutti (1861), Strigoiul (1862), Umoristul (1863), Gura Satului (1867), iar în anul 1871 colaborează la alcătuirea unui calendar umoristic Calendarul Babelor^[3]. Fiind astfel considerat întemeietorul presei satirice din Transilvania.

În anul 1873 a scris o gramatică românească, tipărită în Pesta, în limba germană.^[1]

După finalizarea studiilor, începând cu anul 1866 își deschide o cancelarie avocățească la Arad, unde a activat ca stagiar și Ioan Slavici.

A fost votat de două ori ca deputat în Dieta Ungariei, al cercului electoral Chișineu, în anii 1869 și 1872, fiind membru al Partidului Național Român.

Încetează din viață la Arad, la 30 decembrie 1888.

Mircea V. Stănescu
Date personale
Născut	23 februarie 1841 Arad, comitatul Arad
Decedat	30 decembrie 1888 (47 de ani) Arad, comitatul Arad
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	publicist, scriitor, politician

·         1894: A murit poetul Ion Păun Pincio (numele la naştere: Ion Păun); după o călătorie în Italia, şi-a adăugat la numele său numele grădinii publice din Roma, Pincio; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1868). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă ca dată a morţii 31 decembrie 1894.

Membru post-mortem al Academiei Române

Ion Păun-Pincio
Poetul Ion Păun
Date personale
Născut	17 august 1868 Mihăileni, Botoșani, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
Decedat	30 decembrie 1894 (26 de ani) București, Regatul României
Părinți	Alexandru Păun și al Mariei (n. Cozmița)
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	poet, publicist, telegrafist
Pseudonim	Ion Păun-Pincio
Studii	Conservatorul din Iași
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1888 - 1894
Mișcare/curent literar	presămănătorism și poporanism
Operă de debut	în periodicul Familia (1888)
Opere semnificative	În urma despărțirei · Ție · Când trec... · Spre vad · Noapte · Dies irae · Iubita mea · Toamnă
Influențe[ascunde] Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, Michelangelo

·

         1896: José Rizal, erou național filipinez (n. 1861). Dr. José P. Rizal, pe numele său complet José Protasio Rizal Mercado y Alonso Realonda, (19 iunie, 1861 – 30 decembrie, 1896) scriitor naționalist filipinez si militant pentru cauza patriotică, a pregătit si susutinut revoluția anticolonialistă din tara sa, care s-a desfasurat intre anii 1896- 1898, fiind considerat eroul național al Filipinelor. Romanele „Noli me tangere” „El filibusterismo” , poemul „Últimos adiós” ( Cel din urmă rămas bun), José Rizal il aseaza pe José Rizal printre cei mai de seamă scriitori filipinezi.
* 1905: Eugeniu Stătescu (n. 25 decembrie 1836, București; d. 30 decembrie1905, București) a fost un avocat și om politic român, din a doua jumătate a secolului XIX.

A urmat studii de drept în țară și le-a finalizat la Paris, cu diploma de doctor in drept. După revenirea în țară, pe lângă practicarea avocaturii, a colaborat ca jurnalist la Românul și alte publicații liberale. În 1868 își începe cariera politică, înscriindu-se în Partidul Național Liberal.^{[1]:p. 173}

Eugeniu Stătescu a fost unul din membrii marcanți ai Partidului Național Liberal din a doua jumătate a secolului XIX, fiind membru fondator al partidului în 1875 și prieten și colaborator apropiat al lui Ion C. Brătianu. În perioada 1876-1903 Stătescu a fost de mai multe ori deputat, senatorși ministru.^[2]

A ocupat pentru prima dată o funcție ministerială în guvernul condus de Ion C. Brătianu, în care a ocupat portofoliul de la Ministerul Justiției, în două perioade: 24 iulie 1876-27 ianuarie 1877 și 23 septembrie 1877-5 iulie 1879.^{[3]:p. 125} A revenit într-o funcție executivă în guvernul condus de Dimitrie Brătianu ca ministrul justiției între 10 aprilie 1881 și 8 iunie1881. După revenirea la conducerea guvernului a lui Ion C. Brătianu a ocupat funcția de ministrul afacerilor străine, între 9 iunie 1881 și 1 august 1882 de unde a trecut din nou la Ministerul Justiției, între 1 august 1882 și 1 octombrie 1883.^{[3]:p. 126}.

Între 4 octombrie 1895 și 19 noiembrie 1896 ocupă portofoliul de ministrul justiției în guvernul condus de Dimitrie A. Sturdza.^{[3]:p. 127}.

La sfârșitul sesiunii parlamentare din primăvara lui 1897 a fost ales președinte al Senatului funcție în care a rămas până la sfârșitul anului 18 noiembrie 1897.^{[1]:p. 173[4]:p. 554}. A mai îndeplinit această funcție între 24 martie 1901 și 26 februarie 1902. ^{[4]:p. 599}

Eugeniu Stătescu
Eugeniu Stătescu
Date personale
Născut	25 decembrie 1836 București
Decedat	30 decembrie 1905 (69 de ani) București, România
Naționalitate	Român
Cetățenie	România
Religie	Ortodox
Ocupație	om politic diplomat jurnalist avocat
Ministrul justiției
În funcție 24 iulie 1876 – 27 ianuarie 1877
Locțiitor	1868 - 1905
Precedat de	Mihail Pherekyde
Succedat de	Ion Câmpineanu
Circumscripția	deputat de București, Argeș
În funcție 23 septembrie 1877 – 5 iulie 1879
Precedat de	Ion Câmpineanu
Succedat de	Anastase Stolojan
În funcție 10 aprilie 1881 – 8 iunie 1881
Precedat de	Dimitrie Gianni
Succedat de	Mihail Pherekyde
Ministrul afacerilor străine
În funcție 9 iunie 1881 – 1 august 1882
Precedat de	Dimitrie Brătianu
Succedat de	Dimitrie A. Sturdza
Ministrul justiției
În funcție 4 octombrie 1895 – 19 noiembrie 1896
Precedat de	Alexandru Marghiloman
Succedat de	Ștefan Șendrea
Partid politic	Partidul Național Liberal
Alma mater	Universitatea din Paris
Profesie	Avocat

·         1913: Sofia de Nassau (9 iulie 1836 – 30 decembrie 1913), a fost regină a Suediei și Norvegiei prin căsătoria sa cu regele Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei. Sofia a fost regină a Suediei timp de 35 de ani, mai mult decât orice altă regină de dinaintea ei. Din 2011 recordul îi aparține reginei Silvia. Sofia a fost fiica cea mică a Ducelui Wilhelm de Nassau și a celei de-a doua soții Prințesa Pauline Friederica Marie de Württemberg.

Bunicul matern a fost Prințul Paul de Württemberg, fiu al regelui Frederick I de Württemberg și a reginei Augusta de Braunschweig-Wolfenbüttel. Augusta a fost fiica Prințesei Augusta a Marii Britanii, sora mai mare a regelui George al III-lea al Regatului Unit.

În 1848 ea a asistat la o revoltă în ducatul de Nassau, suprimată de mama și frații ei. A petrecut iarna 1853-1854 cu mama ei la curtea mătușii sale materne din Sankt Petersburg, în Rusia. Mătușa ei maternă, Prințesa Charlotte de Württemberg era căsătorită cu Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei. Călătoria nu a fost făcută pentru a aranja o căsătorie cu un prinț rus deoarece mama ei nu-și dorea ca ea să se convertească. În timpul șederii ei în Rusia a studiat pianul cu Anton Rubinstein. Sofia și mama ei au fost obligate să părăsească Rusia la izbucnirea războiului Crimeei. După moartea mamei sale în 1856, Sofia a locuit cu sora ei vitregă Prințesa Marie de Wied.Tatăl ei a murit când ea avea trei ani, și a fost succedat de fratele ei vitreg, Adolf. Sofia a primit o educație potrivită unei prințese din timpului ei. Ea a fost instruit în scrimă, care în mod normal era rezervată pentru bărbați, pentru a-și consolida spatele și pentru o postură dreaptă.^[1] Sofia a socializat cu academicieni și artiști și curtea de la Nassau era considerată mai democrată decât curțile germane. A învățat limba engleză și simpatiza cu sistemul britanic parlamentar. Limba pe care a vorbit-o în copilărie nu a fost germana ci engleza.^[1] Ea prefera viața clasei mijlocii victoriene celei regale. Frații ei foloseau pentru ea termenul Unsere demokratische Schwester (sora noastră democrată).^[1] A fost descrisă ca fiind serioasă, inteligentă, frumoasă și interesată de studierea limbilor străine și istorie; de asemenea, a fost religioasă.

În iulie 1856, când se afla la reședința de vară a surorii sale, în afara Nassau, ea a fost vizitată de Prințul Oscar al Suediei, Duce de Östergötland. era al treilea fiu al regelui Oscar I al Suediei și al reginei Josephine de Leuchtenberg însă fratele lui mai mare Prințul Gustav murise la 25 de ani așa încât Oscar era al doilea în linia de succesiune la tronul suedez, după fratele său Carl. În 1855-56 Oscar a vizitat diferite curți regale europene pentru a găsi atât alianța politică necesară cât și mireasa pe gustul său. A vizitat curtea britanică dar nu a dorit să se căsătorească cu Prințesa Mary de Cambridge iar prințesele prusace și belgiene care i-au fost sugerate nu l-au vrut ele. Căsătoria dintre Sofia și Oscar nu trebuie privită ca o căsătorie aranjată; Oscar primise libertatea de a-și alege prințesa dorită iar Sofia, care anterior fusese cerută în căsătorie, nu dorea să fie presată în privința nunții.^[2] Sofia și Oscar s-au îndrăgostit unul de celălalt.^[3] Oscar s-a întors în Suedia pentru a cere consimțământul părinților săi, care i-a fost acordat. A revenit la Nassau, unde logodna s-a făcut în septembrie și anunțată în octombrie. În timpul logodnei, Sofia a început să învețe suedeza și istoria Suediei și coresponda cu viitorul ei soț; curând corespondența s-a făcut în suedeză. De asemenea ea a stăpânit repede și norvegiana. După decesul cumnatului ei la 12 mai 1873, Sofia a devenit regină consort a Suediei și Norvegiei la vârsta de aproape 37 de ani. La acel moment era o situație tensionată politic, care cerea crearea unei republici. Inițial Oscar nu a fost popular. Sofia a fost încoronată odată cu Oscar la 12 mai la Stockholm, în Suedia și la 18 iunie 1873 la Trondheim în Norvegia. În Norvegia cuplul a făcut un tur în jurul țării care a fost descris ca fiind un succes.

În 1875, regele și regina au făcut un tur al Europei. Prima dată au vizitat Danemarca, apoi Berlin și Dresda. Vizita la regele Albert al Saxoniei și la soția acestuia, Carola de Vasa la Dresda a fost considerată semnificativă, fiind un simbol de pace între dinastia Bernadotte și fosta dinastie Vasa, regina Carola fiind nepoata regelui detronat Gustav al IV-lea al Suediei, și că trecutul a fost iertat.^[8]După Dresa, Sofia a întrerupt turul din motive de sănătate în timp ce Oscar a continuat cu Weimar și Rusia. Un alt eveniment important a fost descoperirea unei statui a regelui Carol al XIV-lea Ioan al Suediei la Oslo la 7 septembrie 1875, care a fost celebrată cu mari festivități, cu oaspeți regali străini și paradă militară. Un alt eveniment important ca regină a Norvegiei a fost găzduirea la Moss în 1877 a fostului prinț moștenitor Napoleon al Franței.

Regina Sofia

Sofia a descris anii între 1873 și 1878 ca ani de criză pentru ea.^[9] În timpul acestor ani, Oscar a avut câteva aventuri, dintre care mai importante au fost cu Magda von Dolcke și cu Marie Friberg. Aventura lui Oscar cu Magda von Dolcke a început în 1874 și a atras atenția, el ajutându-i cariera ei la teatrul regal dramatic și acordându-i o indemnizație.^[10] Deși nu a arătat, se crede că Sofia a suferit din cauza adulterului soțului ei.^[11] S-a relatat cum Sofia a călătorit în Germania la sora ei Marie de Wied, care, se crede, a sfătuit-o să accepte situația.^[12] Cu o altă ocazie, regele a trimis un curtean la cântăreața de operă Ida Basilier-Magelssen cu cererea unei "audiențe private", la care ea a replicat: "Spune-i Majestății Sale că poate avea o audiență privată cu buna și frumoasa lui regină. Eu am alte lucruri de făcut decât să am conferințe private cu un domn în vârstă!"^[12] Aflând acestea, regina Sofia a trimis după Basilier-Magelssen și întâlnirea lor s-a terminat prin lacrimi reciproce în legătură cu soții lor adulterini.^[12]

Din cauza sănătății ei fragile a făcut dese călătorii în străinătate și mariajul ei pare că a fost în criză din cauza întreruperii relației.^[9] Criza a fost observată și menționată de suita ei apropiată, și în timpul călătoriei pe continent în 1876, Sofia i-a trimis lui Oscar ceea ce ea a menționat ca un mesaj de adio.^[9]

Anul 1878 a fost un punct de cotitură pentru regina Sofia. În acel an ea a devenit adepta învățăturilor predicatorului britanic Lordul Radstock, care i-a fost prezentat de către doamna ei de onoare Märta Eketrä. După aceasta, ea a petrecut o mare parte din viața în rugăciune în fiecare zi cu doamnele ei de onoare favorite Eketrä, Ebba von Rosen și Ida Wedel-Jarlsberg. Oscar al II-lea era sceptic în legătură cu aceasta din cauza poziției sale în calitate de șef al bisericii suedeze, însă relația lor a fost de fapt îmbunătățită după noua convingere religioasă.^[9]

Sofia și Oscar au avut următorii copii:

• Regele Gustav al V-lea (1858–1950)
• Prințul Oscar, Duce de Gotland, mai târziu Contele Oscar Bernadotte af Wisborg (1859–1953)
• Prințul Carl, Duce de Västergötland (1861–1951)
• Prințul Eugén, Duce de Närke (1865–1947)

Strănepoții ei sunt regele Harald al V-lea al Norvegiei și fostul rege Albert al II-lea al Belgiei; stră-strănepoții ei sunt regina Margareta a II-a a Danemarcei, regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei, regele Filip al Belgiei și Henri, Mare Duce de Luxembourg.

Sofia de Nassau
Regină a Suediei și Norvegiei
Date personale
Nume la naștere	Sophia Wilhelmine Marianne Henriette
Născută	9 iulie 1836 Palatul Biebrich, Wiesbaden
Decedată	30 decembrie 1913 (77 de ani) Palatul Stockholm, Suedia
Înmormântată	Biserica Riddarholmen
Cauza decesului	pneumonie
Părinți	Wilhelm, Duce de Nassau Prințesa Pauline de Württemberg
Frați și surori	Prințesa Maria de Nassau Prințesa Elena de Nassau Prințesa Therese de Nassau-Weilburg Adolf, Mare Duce de Luxemburg Prince Moritz Wilhelm of Nassau-Weilburg[*] Nikolaus Wilhelm de Nassau
Căsătorită cu	Oscar al II-lea al Suediei
Copii	Gustaf V Prințul Oscar, Duce de Gotland Prințul Carl, Duce de Västergötland Prințul Eugén, Duce de Närke
Cetățenie	Norvegia
Religie	luteranism
Ocupație	politiciană om de stat filantroapă[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	HM Regina Sofia HM Regină a Suediei HM Regină a Suediei și Norvegiei HRH Prințesă Moștenitoare a Suediei și Norvegiei HRH Ducesă de Östergötland HRH Prințesa Sofia de Nassau
Familie nobiliară	Casa de Bernadotte Casa de Nassau-Weilburg
Regină a Suediei
Domnie	18 septembrie 1872 - 8 decembrie 1907
Regină a Norvegiei
Domnie	18 septembrie 1872 - 26 octombrie 1905

·         1916 - A fost asasinat Grigori Efimovici Rasputin, aventurier rus, rămas în istorie prin influenţa ocultă pe care a exercitat–o asupra familiei imperiale ruse (n.1872).
* 1922: Carol I al Austriei sau Carol al IV-lea al Ungariei (n. 17 august 1887, Castelul Persenbeug, Austria Inferioară - d. 1 aprilie 1922, Funchal, Portugalia), născut Karl Franz Josef Ludwig Hubert Georg Maria - din dinastia Habsburg-Lorena, a fost ultimul împărat al Austriei (1916 - 1918) și totodată ultimul rege al Ungariei (sub numele de Carol al IV-lea), ultimul rege al Boemiei (sub numele de Carol al III-lea) etc.

Biserica Catolică l-a declarat fericit în 2004, sărbătoarera sa fiind fixată pe 21 octombrie, în fiecare an.

* 1930: Ernest Henri Dubois (16 martie 1863, Dieppe - 30 decembrie 1930, Paris) a fost un sculptor francez, figură de seamă a neoclasicismuluifrancez.

Atras de tânăr de pictură și sculptură, în 1881 intră la école des Arts décoratifs (Școala de Arte decorative) apoi la Ecole des Beaux-Arts(Școala națională de Arte frumoase) din Paris, unde a studiat sculptura cu Henri-Michel-Antoine Chapu și Alexandre Falguière.^[5]

A studiat și cu Jules Chaplain (1839-1909) și d'Antonin Mercié, al cărui elev preferat a fost.^[5]

Ernest Dubois a realizat busturi și lucrări alegorice, pe care le-a expus cu regularitate la Salonul din Paris, începând cu 1892, când a și primit o mențiune pentru sculptura "Jeune Adolescent".^[5]

A fost remarcat la salonul din 1894 unde a primit medalia clasa I pentru lucrarea "Le pardon", una din cele mai cunoscute opere ale sale, pe care statul francez a reprodus-o în marmură pentru Palatul Luxembourg. În 1899 a fost răsplătit cu o Medalie de onoare.^[5]

Având o reputație bine stabilită, Ernest Dubois primește multe comenzi. În 1900, la Expoziția Universală de la Paris prezintă macheta statuii lui Jacques-Bénigne Bossuet. A avut un succes enorm,primește medalia de onoare și este făcut cavaler al Legiunii de onoare. După ce a terminat statuia, aceasta a fost instalată în 1911 în catedrala din Maux.^[5]

* 1936: Friedrich Maria Albrecht Wilhelm Karl, Arhiduce și Prinț Imperial al Austriei, Prinț Regal al Ungariei și Boemiei, Duce de Teschen(germană Erzherzog Friedrich Maria Albrecht Wilhelm Karl von Österreich-Toskana, Herzog von Teschen; 4 iunie 1856 – 30 decembrie1936) a fost membru al Casei de Habsburg și comandant suprem al armatei austro-ungare în timpul Primului Război Mondial.

* 1940: Gjergj Fishta (n. 23 octombrie 1871 - d. 30 decembrie 1940) a fost un poet și dramaturg albanez. Opera sa, cu caracter patriotic, are ca teme principale folclorul și istoria.

* 1941: Lazar Markovici Lisițki  ascultă (ajutor·info) (Лазарь Маркович Лисицкий, 23 noiembrie 1890 – 30 decembrie 1941), mai bine cunoscut ca El Lissitzky (Эль Лисицкий) a fost un artist, designer, fotograf, profesor, arhitect și tipograf rus. 

·         1944: A murit scriitorul francez Romain Rolland; premiul Nobel pentru literatură pe 1915 (“Jean-Christophe”, “Danton”); (n. 29 ianuarie 1866). Romain Rolland (n. 29 ianuarie 1866, Clamecy, Nièvre — d. 30 decembrie, 1944, Vézelay), scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1915. Motivația Juriului Nobel: „ca un omagiu adus înaltului idealism al creației lui literare și dragostei de adevăr cu care a descris diferite tipuri umane”

·         1947: Alfred North Whitehead, matematician și filosof englez (n. 1861)
* 1949: Leopold al IV-lea, Prinț de Lippe (Leopold Julius Bernhard Adalbert Otto Karl Gustav; 30 mai 1871 – 30 decembrie 1949) a fost ultimul suveran al Principatului Lippe. A succedat la tron în 1905 și a fost la conducerea țării din 1904 ca regent. S-a născut la Oberkassel ca fiul cel mare al lui Ernest al II-lea, Conte de Lippe-Biesterfeld și a contesei Karoline de Wartensleben. Leopold a aparținut liniei Lippe-Biesterfeld a Casei de Lippe, care era linia senior a casei princiare după linia conducătoare de Lippe-Detmold.

A servit ca ofițer al armatei germane până în 1894, când a început să studieze științe politice la universitățile din Bonn și Berlin.

Leopold al IV-lea
Date personale
Nume la naștere	Leopold Julius Bernhard Adalbert Otto Karl Gustav
Născut	30 mai 1871 Oberkassel
Decedat	30 decembrie 1949 (78 de ani) Detmold
Părinți	Ernest al II-lea, Conte de Lippe-Biesterfeld Karoline of Wartensleben[*]
Frați și surori	Prince Bernhard of Lippe-Biesterfeld[*] Contesa Adelaide de Lippe-Biesterfeld
Căsătorit cu	Prințesa Bertha de Hesse-Philippsthal-Barchfeld Prințesa Anna de Ysenburg și Büdingen
Copii	Ernst, Prinț Ereditar de Lippe Prințul Leopold Bernhard Prințesa Karoline Prințul Chlodwig Prințesa Sieglinde Armin, Prinț de Lippe
Cetățenie	Germania
Ocupație	Regent
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Lippe
Prinț de Lippe
Domnie	25 octombrie 1905 – 12 noiembrie 1918
Predecesor	Alexandru
Succesor	Monarhie abolită

·         1950: A murit (în închisoarea de la Sighet) Mihail Manoilescu, inginer, economist şi om politic; unul dintre întemeietorii neoliberalismului în România; ministru în mai multe rânduri; ca ministru de externe (iulie-septembrie 1940), a acceptat semnarea Dictatului de la Viena (din 30 august 1940); arestat de autorităţile comuniste între anii 1944 şi 1945 şi din 1948; (n. 1891).

·         1954: Arhiducele Eugen Ferdinand Pius Bernhard Felix Maria de Austria-Teschen (n. 21 mai 1863,^[1][2] Groß Seelowitz[*], Imperiul Habsburgic – d. 30 decembrie 1954,^[1][2] Merano, Italia^[3]) a fost Arhiduce de Austria și Prinț al Ungariei și Boemiei. A fost ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Teutoni din dinastia de Habsburg.

Eugen, Arhiduce de Austria

Eugen a fost al treilea fiu al Arhiducelui Karl Ferdinand de Austria și a soției acestuia, Arhiducesa Elisabeta Franziska de Austria. S-a născut la castelul din Gross Seelowitz, în apropiere de Brünn (Brno) în Moravia. La botez a primit numele Eugen Ferdinand Pius Bernhard Felix Maria. Educația lui a fost una spartană. Viața de la țară la Gross Seelowitz și vacanțele petrecute la Gmund au alternat cu o educație solidă și instrucțiuni stricte.

La Albrechtspalais în Viena, Eugen a fost instruit în toate domeniile militare și în plus în: muzică, istoria artei și limbi străine. La vârsta de 14 ani continuând tradiția familiei, a început carieră militară la regimentul Kaiserjäger și a fost comandant cu rang de locotenent (Leutnant) la 27 octombrie 1877. La scurt timp după aceea a fost transferat ca Oberleutnant la un regimentul de husari și în anii următori a participat la mai multe manevre militare.

În 1882, Eugen a fost examinat de o comisie care a verificat capacitatea sa de a participa la academia militară de la Wiener Neustadt. El a studiat aici în perioada 1883-1885 și, ulterior, a absolvit cu succes în calitate de ofițer. În plus față de cariera militară, la 11 ianuarie 1887, Eugen a devenit cavaler al Ordinului teutonic.

Arhiducele Eugen
Arhiducele Eugen de Austria, decembrie 1888.
Date personale
Nume la naștere	Eugen Ferdinand Pius Bernhard Felix Maria
Născut	21 mai 1863 Gross-Seelowitz, Moravia
Decedat	30 decembrie 1954 (91 de ani) Meran, Italia
Înmormântat	Innsbruck
Părinți	Arhiducele Karl Ferdinand de Austria Arhiducesa Elisabeta Franziska de Austria
Frați și surori	Maria Cristina de Austria Maria Theresa de Austria-Este Arhiducele Friedrich, Duce de Teschen Arhiducele Karl Stephen de Austria
Cetățenie	Austria
Ocupație	soldat
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena
Grand Master of the Teutonic Knights[*]
Domnie	1923 – 1933
Predecesor	Arhiducele Wilhelm Franz de Austria
Succesor	Norbert Klein[*]

* 1962: Zsigmond Remenyik (n. 1900 – d. 1962) este un scriitor maghiar.

·         1968: Trygve Lie, Secretar-General al ONU (n. 1896)

* 1970: Charles L. „Sonny“ Liston (n. 8 mai 1932, Little Rock, Arkansas - d. 30 decembrie 1970, Las Vegas, Nevada), a fost un boxer american. El a fost între anii 1962 - 1964 campion mondial la categoria grea după ce l-a învins în septembrie 1962 pe Floyd Patterson. Liston era un adversar de temut, datorită agresivității și a loviturilor sale puternice. Este un lucru confirmat că Sonny Liston și managerul lui erau implicați în lumea interlopă a gangsterilor. Uriașul Sony ca și campion a pierdut numai patru meciuri de box, doua dintre acestea în fața lui Muhammad Ali.

·         1986 - A murit poetul Ion Bănuţă (n.07.11.1914).

·         1994: Dmitri Ivanenko, fizician rus (n. 1904)

·         2002: Mary Wesley, scriitor britanic (n. 1942)

·         2006: Saddam Hussein Abd al-Majid al-Tikriti (în arabă: ‏صدام حسين عبد المجيد التكريتي, pronunțat "Sadám Huseín Abd al-Majíd al-Tikríti; n. 28 aprilie1937, satul Al-Awja, Irak – d. 30 decembrie 2006, Bagdad) a fost un politician irakian, președinte al Irakului în perioada 1979 - 2003 și prim-ministru al acestei țări între 1979 - 1991 și 1994 - 2003, secretar general al secției irakiene a partidului Baas (Partidul Socialist al Renașterii Arabe), mareșal (din 1979). Saddam a guvernat Irakul într-o manieră dictatorială arbitrară, cu caracter semi-laic, a promovat o politică belicistă, inițiind un război lung și anevoios împotriva Iranului și mai târziu o campanie fulger în care a cucerit și a anexat emiratul vecin al Kuweitului. Bazându-se ca și regimurile irakiene precedente pe hegemonia comunității musulmane sunite, a inițiat masacre împotriva populației șiite (ex. masacrul de la Dujail din 1982) și a kurzilor, împotriva acestora din urmă uzând și arme chimice (contra localității Halabja), crime pentru care a fost judecat și executat.

Saddam a avut un rol cheie în lovitura de stat a partidului Baas din 1968. Ca vicepreședinte al Irakului în timpul președinției lui al-Bakr, care se îmbolnăvise în ultimii săi ani de viață, Saddam a clădit puternice forțe de securitate care i-au permis să controleze forțele armate și viața politică a țării și să consolideze dictatura. În urma unor măsuri de naționalizare a petrolului și a altor industrii la începutul anilor 1970, a reușit în prima parte a guvernării sale de facto și apoi ca președinte, să crească într mod considerabil nivelul de viață mediu în țară.

Saddam a rămas la putere în ciuda dezastruosului război împotriva Iranului (1980-1988), și apoi a Războiului din Golf din (1990-1991), care au adus un declin serios în condițiile de viață și condițiile umanitare din Irak. În timpul Războiului Golfului, pentru a-și atrage simpatia maselor arabe și musulmane din regiune, Saddam a lansat 60 de rachete contra teritoriului Israelului. După invazia Irakului din 2003, Saddam a fost răsturnat de la putere, a reușit să se ascundă vreme de opt luni, până ce a fost capturat în ascunzătoarea subterană unde se afla, lângă localitatea natală Tikrit, la data de 13 decembrie 2003.

În perioada post-Saddam foști militari, oameni de securitate și persoane în posturi de conducere legați de regimul său au fost îndepărtați din viața politică și din administrația țării și din armată, iar puterea a fost preluată, în urma alegerilor, de guverne dominate de reprezentanți ai partidelor șiite. O parte din fostele forțe de securitate și militare sunite ce fuseseră credincioase lui Saddam au pus bazele unor mișcări de rezistență și teroare sunite, din care cea mai eficientă și de temut este Statul Islamic al Irakului și al Levantului sau Califatul Islamic (ISIS sau Daash)

* 2006: Hans Hermannstädter (n. 6 februarie 1918 – d. 30 decembrie 2006)^[1] a fost un handbalist de etnie germană care a jucat pentru echipa națională a României. Hermannstädter a fost component al selecționatei în 11 jucători a României care s-a clasat pe locul al șaselea la Olimpiada din 1936, găzduită de Germania.^[2][3] El a jucat în primul din cele trei meciuri.^[1][3]

În 1938, Hans Hermannstädter s-a aflat în lotul selecționatei în 11 jucători a României care s-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial de Handbal de câmp din Germania.^[4]

Hans Hermannstädter a fost component de bază al clubului Hermannstädter Turnverein^(de) (Societatea de Gimnastică Sibiu) din Sibiu.^[5]

* 2008: Mircea Soțchi-Voinicescu (în rusă Мирча Николаевич Соцки-Войническу) (n. 10 februarie 1950, orașul Bălți - d. 30 decembrie 2008, Chișinău) a fost un actor de teatru și film din Republica Moldova, fratele actorului Victor Soțchi-Voinicescu. Mircea Soțchi-Voinicescu s-a născut la data de 10 februarie 1950, în orașul Bălți. Și-a petrecut copilăria în orașul Bălți. A studiat la Școala teatrală "B.Sciukin" din Moscova (1967-1971).

După absolvirea Școlii de teatru de la Moscova, a fost angajat în anul 1971 ca actor la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău. A renunțat ulterior la scenă în favoarea filmului.

În paralel cu activitatea teatrală, Mircea Soțchi-Voinicescu a debutat în anul 1968 ca actor de film la studioul cinematografic "Moldova-film" în filmul lui Emil Loteanu Această clipă, interpretând rolul Piciul.

Mircea Soțchi-Voinicescu s-a stins din viață la 30 decembrie 2008.

Filmografie:

• Această clipă (1968) - Piciul
• Singur în fața dragostei (1969) - Pavel
• Lăutarii (1971) - locotenentul Baturin
• Crestături spre amintire (1972) - caporalul Ionescu
• Dacă vrei să fii fericit ("Mosfilm", 1974) - aviatorul
• O întâmplare la festival (1976) - Pavel
• Cocostârcul (s/m, 1978) - Mircea
• Tăunul (studioul "A.Dobvenko" din Kiev, 1979) - Marconi
• Unde ești, iubire? (1980) - trompetistul
• Anna Pavlova (episod, "Mosfilm", 1982)
• Luceafărul (1986) .
• Acceleratul (1987)
• Dar pentru procuror (1989)
• Zbor până la lumină (1991)
• Lupii cenușii (1993)

·         2010: Roberto „Bobby“ Alfonso Farrell (n. 6 octombrie 1949, Aruba; d. 30 decembrie 2010, Sankt Petersburg) a fost un dansator și cântăreț de muzică pop olandez, cunoscut mai mult ca membru al formației muzicale de succes a anilor 1970, Boney M.^[2] În coregrafia lui ca dansator prezintă pe scenă și pe micul ecran numere extravagante. Din 1992 se va prezenta cu o formația sa proprie Boney-M, devenind un concurent al lui Farian. Între anii 1981 - 1994, Farell este căsătorit cu un fotomodeliugoslav și a locuit în ultimii ani în Amstelveen. La data de 30 decembrie 2010 a fost găsit mort într-un hotel din Sankt Petersburg. Medicii au stabilit diagnosticul de insuficiență cardiacă.

·         2010  - A încetat din viaţă actorul suedez Per Oscarsson, a primit premiul de interpretare la Festivalul de la Cannnes în 1966 pentru rolul din filmul "Hunger",  a jucat rolul lui Holger Palmgren în cea de-a treia parte a trilogiei "Millennium" (n. 28 ianuarie 1927)

·         2012: Rita Levi-Montalcini (n. 22 aprilie 1909, Torino - d. 30 decembrie2012, Roma), a fost un om de știință italian care împreună cu Stanley Cohen, a fost laureată a Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicinăîn anul 1986 pentru descoperirea factorilor de creștere (în cazul ei factorul de creștere al nervului - în engleză nerve growth factor, abreviat NGF)^[1].
* 2012: Carl Richard Woese (15 iulie 1928 – 30 decembrie 2012) a fost un microbiolog și biofizician american. Woese este cunoscut pentru definirea domeniului Archaea în 1977 prin taxonomia ARN-ului ribozomic 16S, o tehnică pună la punct de Woese, care a revoluționat microbiologia .

De asemenea, Woese a inventat ipoteza lumii ARN în anul 1967, deși nu el i-a atribuit acest nume ^[5] El a fost profesor de microbiologie laUniversitatea Illinois, Urbana-Champaign

Carl Woese
Date personale
Născut	15 iulie 1928 Syracuse, New York, SUA
Decedat	30 decembrie 2012 (84 de ani) Urbana, Illinois, SUA
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer pancreatic)
Naționalitate	Americană
Cetățenie	SUA
Ocupație	microbiolog[*] biolog profesor universitar
Activitate
Domeniu	Microbiologie
Instituție	Universitatea Illinois, Urbana-Champaign
Alma Mater	Amherst College[1] Deerfield Academy[*] Universitatea Yale[1]
Cunoscut pentru	descoperirea domeniului Archaea
Premii	Medalia Leeuwenhoek (1992) Premiul Selman A. Waksman în Microbiologie (1995) National Medal of Science (2000) Premiul Crafoord (2003)

·         2014: A murit Luise Rainer, actriță de film de origine germană (n. 1910). Luise Rainer (n. 12 ianuarie 1910, Düsseldorf, Germania – 30 decembrie 2014,Bejing,china), actriță de film de origine germană, dublă laureată a premiului Oscar.

Sărbători

·         Ziua națională a Republicii Madagascar

·         Sf Mc Anisia, fecioara; Sf Cuv Teodora; Sf Cuv Leon (Calendar Creștin ortodox)