24 MARTIE 2021 - INVITAȚIE LA OPERĂ
W A MOZART
| Wolfgang Amadeus Mozart | |
 Wolfgang Amadeus Mozart - pictură de Barbara Krafft | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart |
| Născut | [1][2][3][4]  Salzburg, principatul arhiepiscopal de Salzburg[*], Sfântul Imperiu Roman[5][6][7][8] |
| Decedat | (35 de ani)[1][2][3][4] Viena, Arhiducatul Austriei, Sfântul Imperiu Roman[9][6][7][10] |
| Înmormântat | St. Marx Cemetery[*] |
| Părinți | Leopold Mozart[11] filha do mozart[*] |
| Frați și surori | Maria Anna Mozart |
| Căsătorit cu | Constanze Mozart (–) |
| Copii | Karl Thomas Mozart[*] Franz Xaver Wolfgang Mozart[*] |
| Cetățenie |  Arhiducatul AustrieiPrincipatul arhiepiscopal de Salzburg[*] |
| Etnie | Austrieci |
| Religie | catolicism |
| Ocupație | Compozitor |
| Locul desfășurării activității | Salzburg Viena |
| Activitate | |
| Alte nume | Wolfgang Amadeus Mozart |
| Gen muzical | Clasic |
| Instrument(e) | Pian și vioară |
| Ani de activitate | 1761-1791 |
| Premii | Order of the Golden Spur[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb VGMdb canal YouTube | |
Modifică date / text  | |
Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg - d. 5 decembrie 1791, Viena) a fost un compozitor austriac, unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice. Anul 2006, cu ocazia jubileului a 250 de ani de la nașterea compozitorului, în Austria și Germania a fost cunoscut ca „Anul muzical Mozart”.
Biografie
Wolfgang Amadeus Mozart (născut Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart) s-a născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat (germ. Fürstbistum) ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (după 1804 devenit Imperiul Austriac). Tatăl său, Leopold Mozart, a fost un talentat violonist în orchestra de la curtea principelui-arhiepiscop de Salzburg, apreciat și pentru aptitudinile sale pedagogice. În registrul de botez, Mozart a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, și-a luat numele de "Amadeus", traducerea latină a lui „Theophilus” („Iubitor de Dumnezeu”).
Încă de mic copil, Mozart dă dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a ști să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obține de la arhiepiscopul Sigismund von Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru „a arăta lumii acest miracol”. Turneul a durat în realitate 9 ani. Prima apariție are loc la München, unde Wolfgang cântă la clavecin în fața prințului elector de Bavaria, după care familia Mozart pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în fața familiei imperiale. Urmează un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris și Versailles. Rămâne un an la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Franța, Elveția și Bavaria. Între decembrie 1769 și martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florența, Roma și Napoli au fost principalele stațiuni de concerte. Peste tot, publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent.
În serviciul curților princiare
Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împlinește 16 ani și pleacă pentru câteva luni la Bologna, unde studiază cu Giovanni Battista Martini (1706-1784), un renumit pedagog în arta compoziției. La întoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către noul arhiepiscop din Salzburg, Hieronymus von Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o sumă apreciabilă. În această funcție rămâne timp de șase ani, deși relațiile cu noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta tratându-l ca angajat și interzicându-i să părăsească orașul Salzburg. Nemaiputând suporta aceste conveniențe sociale, Wolfgang Amadeus Mozart și-a dat demisia în 1777 și a plecat, însoțit de mama sa, la München, unde a solicitat un angajament la curtea principelui elector Maximilian al III-lea. Acesta însă îl refuză. După o altă tentativă nereușită la Mannheim, se hotărăște să-și încerce soarta la Paris, unde - în timpul turneului din 1763 - avusese mult succes. Publicul parizian nu-și mai amintea însă de copilul minune de atunci și Mozart se lovește de multe greutăți. La toate acestea se adaugă moartea mamei, care îl însoțise peste tot. Starea lui morală se ameliorează cu greu, compozițiile sale încep să fie apreciate la curțile domnești. Lipsurile materiale îl constrâng totuși să părăsească Parisul și iată-l la 15 ianuarie 1779 din nou la Salzburg, unde rămâne doi ani. Între timp compune opera Idomeneo, cu care înregistrează un mare succes. Se decide totuși în 1781 să plece la Viena, capitala imperiului.
Viena era în acea epocă capitala mondială a muzicii clasice. Mozart se simte în sfârșit independent și își creează un cerc de relații, conștient de faptul de a fi un virtuoz fără egal al pianului. Înregistrează primul mare succes cu opera Răpirea din serai, fiind felicitat de însuși împăratul Iosif al II-lea cu cuvintele: o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre. Mozart dă numeroase concerte publice și private, executând din propriile compoziții, improvizează spontan pe teme date, aplauzele nu contenesc, publicul este în extaz. Redescoperă operele lui Bach și Händel, pe care le face cunoscute publicului vienez.
La 4 august 1782 s-a căsătorit cu Constanze Weber. La 1785 a fost vizitat de tatăl său, Leopold, care - până atunci foarte reticent - constată cu satisfacție reușita fiului său. A fost încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: "Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut". La sfârșitul unui concert în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, împăratul Iosif al II-lea - prezent în sală - s-a ridicat în picioare agitându-și pălăria și strigând "Bravo Mozart!". În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobișnuit, lucrează cu obstinație la cvartete dedicate lui Haydn și la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Pierre Beaumarchais, operă revoluționară, ca muzică și conținut istoric, reușind să depășească dificultățile din partea nobilimii.
Ultimii ani
În timp ce Mozart termină compoziția operei Don Giovanni, tatăl său se îmbolnăvește și moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educația muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie și contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.
Între 1784 și 1786, Mozart realizează în medie o compoziție la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga și este primită de public cu entuziasm. Urmează opera Così fan tutte, reprezentată cu mai puțin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise și protectorul său, împăratul Iosif al II-lea, cel care îl numise "compozitor al curții imperiale".
În martie 1790 a susținut ultimul său concert public, interpretând concertul pentru pian KV 595. A compus de asemenea opera Flautul fermecat, cu care a obținut un mare succes. Începând din luna noiembrie 1791 sănătatea lui Mozart s-a degradat progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă, cu insuficiență renală.
Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator a fost hitziges Frieselfieber („febră cu eczemă”). Alte cauze asupra cărora s-a speculat au fost febră reumatică, sifilis, trichineloză, Purpura Schönlein-Henoch („hiperemie generalizată”), congestie renală, insuficiență cardiacă și venisecție. Probabil cauza morții lui Mozart trebuie căutată într-o boală contractată în timpul copilăriei sale. Medicina modernă tinde spre o infecție cu streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat, și ca urmare s-a produs o insuficiență cardiacă și care a antrenat și afectarea altor organe.
Speculațiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. Versiunea a devenit celebră și datorită filmului lui Milos Forman, Amadeus, care a câștigat nu mai puțin de 8 Premii Oscar.[12] La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziția Requiemului, pe care însă nu va reuși să-l termine. Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai târziu identificată. Acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea intenția de a se interpreta Requiemul compus de Mozart cu ocazia încetării din viață a soției sale, reclamând creația drept o compoziție proprie. Despre această întâmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica și-o scrie pentru propria sa moarte. În ziua de 5 decembrie 1791, viața scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la Catedrala Sfântul Ștefan din Viena (Stefansdom), trupul neînsuflețit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoțitori (cu toate că a avut parte de un succes imens în timpul vieții, din cauza vremii nefavorabile, foarte puține persoane ce l-au cunoscut pe Mozart au însoțit cortegiul), la cimitirul Sankt Marx. Mottoul lui a fost: " Mă simt cuprins de muzică. Muzica este în mine".
Opera muzicală a lui Mozart
În scurta sa viață, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime. În 1862 Ludwig von Köchel a clasificat și catalogat compozițiile lui Mozart, fiind numerotate cu mențiunea KV (Köchel-Verzeichnis = catalogul Köchel). Ultima sa creație, Recviemul în re minor, are numărul 626.
Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter.
A compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.
În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, triouri pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicală etc.
Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.
A mai compus 19 mise, cantate, motete pentru soprană și orchestră, oratoriul "Die Schuldigkeit des ersten Gebots" și, în fine, Recviemul în re minor.
Opera Don Giovanni
Don Giovanni este o operă a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe un libret scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte.
Premiera absolută a operei a avut loc la Praga, la "Ständetheater", la data de 29 octombrie 1787, sub conducerea muzicală a compozitorului
Acțiunea
Actul I
Plimbându-se prin fața casei comandorului, Leporello mormăie înciudat. S-a săturat de înjosirile și mai ales de emoțiile pe care i le oferea cu dărnicie stăpânul său. Cu fața ascunsă sub o mască, Don Giovanni coboară grăbit scările casei, urmat de Donna Anna, fiica comandorului. Revolta împotriva necunoscutului, care a sedus-o, se amestecă în sufletul ei cu admirația pentru farmecul lui irezistibil. Scena aceasta ciudată este întreruptă de apariția comandorului, care zărindu-l pe necunoscut, trage spada. Brațul său se va pleca însă în fața tinereții. Lovit de moarte, comandorul se prăbușește. Don Giovanni se mistuie în întunericul nopții. În fața corpului neînsuflețit al bătrânului, Donna Anna jură să se răzbune. Don Ottavio, logodnicul ei, o va ajuta. Abia scăpat din această primejdioasă aventură, Don Giovanni e gata să se lase antrenat într-o alta, tentat de silueta atrăgătoare a unei femei pe care o zărește în stradă. Dezamăgit, când își dă seama că a reîntâlnit-o pe Donna Elvira, fosta lui iubită care-l urmărește cu reproșurile și dragostea ei, Don Giovanni se face nevăzut, lăsându-l pe Leporello să rezolve situația. Șiretul valet va ști într-adevăr să se descurce. El o consolează pe Donna Elvira, arătându-i catalogul impresionant, neîncheiat încă, al victimelor stăpânului său. Între timp, Don Giovanni își alege o nouă victimă: mireasa lui Masetto - frumoasa Zerlina. Nuntașii sunt poftiți să petreacă la palatul său, dar Masetto care a priceput intențiile cavalerului, nutrește gânduri de răzbunare. Leporello face tot posibilul ca să-l liniștească, în timp ce stăpânul său încearcă cu abilitate s-o convingă pe Zerlina de sinceritatea sentimentelor sale. Apariția inoportună a Donnei Elvira îi strică planurile și nefericita femeie îi dezvăluie Zerlinei crudul adevăr, pe care ea însăși îl aflase de la Leporello. Donna Anna, împreună cu Don Ottavio vin să-i ceară lui Don Giovanni sprijinul pentru descoperirea ucigașului comandorului. Șovăind o clipă, cavalerul le promite cu seninătate tot concursul său. Donna Anna a recunoscut însă glasul necunoscutului care i-a adus nefericirea. În acest timp elegiacul ei logodnic o asigură încă o dată de dragostea și credința lui. În grădina palatului său, Don Giovanni e mai vesel ca oricând. Serbarea pe care o dă în cinstea Zerlinei e grandioasă. Cei doi logodnici, Masetto și Zerlina s-au împăcat, dar apariția lui Don Giovanni stârnește din nou gelozia lui Masetto. În grădină au apărut trei oaspeți mascați: Donna Elvira, Donna Anna și Don Ottavio. Invitați de Leporello, ei pătrund în palat. Nepasător, surâzător și ceremonios, Don Giovanni nu dă multă atenție oaspeților, preocupat de izbânda să care, de această dată însă, va întârzia să vină. Sărind în ajutorul Zerlinei, dezvăluindu-și identitatea, Donna Elvira, Donna Anna și Don Ottavio îl acuză pe cavaler de crimele săvârșite. Descoperit, Don Giovanni își face loc cu spada în mână și dispare în adâncurile palatului.
Actul II
Îmbrăcat cu hainele stăpânului său, Leporello pătrunde în apartamentul Donnei Elvira. Înșelată de cuvintele pătimașe pe care i le șoptește cel pe care îl crede iubitul ei, Donna Elvira dispare împreună cu Leporello. Nestingherit, Don Giovanni își poate adresa cuvintele de dragoste cameristei Donnei Elvira. În locul celei așteptate își face apariția Masetto cu o ceată de oameni înarmați după el. Luându-l drept Leporello, din cauza hainelor, Masetto ascultă sfaturile lui Doni Giovanni, trimițându-și oamenii care încotro, în căutarea presupusului stăpân. Dându-și seama prea târziu de eroare, Masetto încasează o bătaie strașnică de la Don Giovanni, care dispare în noapte, dar mângâierile Zerlinei îl vor consola. În acest timp Leporello a ajuns cu Donna Elvira în grădina casei comandorului. Încercând să fugă, se vede înconjurat de dușmanii stăpânului său care hotărăsc fără șovăire moartea vinovatului. Dezvăluindu-și identitatea, Leporello reușește să scape. Copleșită de durere în fața acestei noi mârșăvii pusă la cale de Don Giovanni, Donna Elvira se simte totuși cuprinsă de milă și compasiune, presimțind ca pedeapsă nu va mai întârzia. În cimitirul unde s-a ascuns împreună cu Leporello, Don Giovanni zărește statuia comandorului ucis. Bătându-și joc de el, îl invită la serbarea pe care o dă în acea seara la palatul său. Spre groaza lui Leporello, statuia pare a înclina capul în semn de încuviințare. O voce de tunet îi anunță lui Don Giovanni apropiatul sfârșit. Fără a lua în seamă cumplitul avertisment, cavalerul pleacă nepăsător. Donna Anna încearcă să explice sentimentele ce o leagă, în ciuda dorinței ei, de Don Giovanni. Jucând dubla comedie a răzbunării filiale și a fidelității față de logodnicul ei, ea nu urmărește de fapt decât să se răzbune pe seducătorul care a abandonat-o și pe care l-ar prefera oricând molatecului Don Ottavio. În palatul său, Don Giovanni ia masa. E vesel și fredonează câteva din melodiile la modă, între care și o celebră arie din opera "Nunta lui Figaro". Donna Elvira face o ultimă încercare de a redobândi dragostea cavalerului. Speranțele sale se lovesc însă de un dispreț jignitor. Retrăgându-se, Donna Elvira rămâne împietrită în prag. La fel și Leporello: statuia comandorului urcă amenințătoare scările. A venit să-și împlinească răzbunarea. Flăcările se ridică din toate părțile, zidurile se prăbușesc, ultima clipă a lui Don Giovanni a sosit. Atingându-l, mâna statuii îi transmite fiorul înghețat al morții. Viața își reia cursul ei normal. Amintirea cavalerului va dăinui însă pentru toate cele care l-au cunoscut, chiar și pentru o clipă doar, dăruirea; și în sufletul îndurerat al Donnei Elvira, și chiar în acela al Donnei Anna, care îi cere logodnicului ei răgazul unui an de gândire până la căsătorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu