7. /2 MAI 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT; INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
GIACOMO MEIERBEER
| Giacomo Meyerbeer | |
 Giacomo Meyerbeer | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Jacob Liebmann Beer  |
| Născut | [1][2][3] Tasdorf(d), Rüdersdorf bei Berlin, Brandenburg, Germania |
| Decedat | (72 de ani)[2][1] Paris, Franța |
| Înmormântat | Jüdischer Friedhof Schönhauser Allee[*] |
| Părinți | Jacob Herz Beer[*] Amalie Beer[*] |
| Frați și surori | Wilhelm Beer[*][4][5] Michael Beer[*][4][6][7] |
| Copii | Cornelie Richter[*] Blanca von Korff[*][8] |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | compozitor muzician dirijor autobiograf[*] director muzical[*] |
| Activitate | |
| Gen muzical | operă |
| Premii | Comandor al Legiunii de Onoare[*] Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*] Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte[*] |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb VGMdb | |
Modifică date / text  | |
Giacomo Meyerbeer (n. , Tasdorf(d), Rüdersdorf bei Berlin, Brandenburg, Germania – d. ,Paris, Franța), pe numele său real Jakob Liebmann Beer, după alte surse Jakob Meyer Beer, a fost un compozitor evreu-german, care și-a petrecut o mare parte din viață în Franța.
Date biografice
A fost fiul unui bogat bancher evreu Juda Herz Beer și al soției acestuia Amalie Beer (născută Malka Lipmann Meyer Wulff). A avut doi frați, astronomul Wilhelm Beer (cunoscut în Franța ca Guillaume Beer), și poetul Michael Beer (cunoscut în Franța ca Michel Beer).
A început să studieze pianul cu Franz Seraphinus Lauska, continuând cu Muzio Clementi, și a apărut prima dată în public la vârsta de 9 ani.
Lucrări
Opere
- Jephtas Gelübde, München 1812
- Wirth und Gast, oder Aus Scherz Ernst, Hoftheater, Stuttgart 1813
- Romilda e Costanza, Teatro Nuovo, Padova 1817
- Semiramide riconosciuta, Teatro Regio, Torino 1819
- Emma de Resburgo, Teatro San Benedetto, Veneția 1819
- Margherita d'Anjou, Teatro alla Scala, Milano 1820
- L'Esule di Granata, Teatro alla Scala, Milano 1822
- Il Crociato in Egitto, Teatro La Fenice, Veneția 1824
- Robert le Diable (Robert der Teufel), Opéra, Paris 1831
- Hughenoții (Die Hugenotten), Opéra, Paris 1836
- Ein Feldlager in Schlesien, Hofoper (Opera de stat Unter den Linden), Berlin 1844
- Le Prophète (Der Prophet), Opéra, Paris 1849
- L'Étoile du Nord (Prelucrare după Ein Feldlager in Schlesien), Opéra-Comique, Paris 1854
- Dinorah ou Le Pardon de Ploërmel, Opéra-Comique, Paris 1859
- Africana (L'Africaine), Opéra, Paris 1865 (premieră postumă)
Alte lucrări
(Selecție)
- Gott und die Natur [Dumnezeu și natura], Oratoriu, Königliches Nationaltheater (Teatrul Național Regal), Berlin 1811
- Klarinettenquintett [Cvintet pentru clarinet] în Mi bemol major, 1813
- Gli Amori di Teolinda, Cantată dramatică, 1815
- Fantasie pentru clarinet și cvartet de coarde, 1839
- Pater noster [Tatăl nostru] pentru cor mixt, 1857
- Festmarsch zu Schillers Geburtstag [Marș festiv pentru ziua de naștere a lui Schiller], 1859
- Festouverture [Uvertură festivă] pentru deschiderea Expoziției mondiale de la Londra, 1862
- Vier Fackeltänze [Patru dansuri cu făclii] pentru nunți regești
- Lieder, între care Le chant du berger [Cântecul păstorului] (cu clarinet)
Maia Mihailovna Plisețkaia (în rusă Ма́йя Миха́йловна Плисе́цкая; n. 20 noiembrie 1925, Moscova – d. 2 mai 2015, München) a fost o balerină, regizoare de balet, coreografă și actriță rusă, de origine evreiască, considerată cea mai bună balerină rusă și una din cele mai bune balerine ale secolului al XX-lea.[1] Ea a dansat în aceeași perioadă cu renumita balerină rusă Galina Ulanova și în anul 1960 a preluat titlul de prima ballerina assoluta a Teatrulul Bolșoi în detrimentul Galinei Ulanova.
Plisețkaia a fost Artistă a Poporului URSS (1959),[2] laureată a Premiului Lenin (1964), Erou al Muncii Socialiste (1985), cavaler al ordinului «Pentru merite în fața Patriei»; doctor onorific al Universității Sorbona, profesor onorific al Universității de Stat din Moscova, cetățean de onoare al Spaniei și deținătoare a multe alte premii, ordine și medalii din diferite țări.
Maia Plisețkaia a provenit, pe linie maternă, dintr-o familie cu tradiție în domeniul baletului. Unchiul ei, Asaf Messerer, a fost un renumit balerin și profesor de balet, care, prin elevii săi, și-a pus amprenta asupra începuturilor baletului în Rusia sovietică. Matușa ei, Șulamit Messerer, a fost și ea prima balerină a baletului Teatrului Bolșoi și la vârsta de 81 ani încă s-a bucurat de un prestigiu internațional ca profesoară de balet. Mama Maiei Plisețkaia, Rahil Messerer (1902-1993), originară din Vilnius a fost actriță în filme mute și sonore. Tatăl, Mihail Emanuilovici Plisețki (1889-1938), originar din Gomel, a lucrat la Comisariatul pentru comerț exterior din cadrul Comitetului Executiv Central al Rusiei Sovietice, și în anul 1932 a fost trimis, însoțit de familie, ca director al Societății de mine de cărbuni „Arktikugol” la Barentsburg în insula Spitsbergen din arhipelagul Svalbard, unde a îndeplinit și funcția de consul general.În 1936 familia a revenit la Moscova, unde în anii 1937-1938 ai Marii Terori staliniste, a căzut victimă represiunilor. Mihail Plisețki a fost arestat la 30 aprilie 1937 și a fost executat la începutul anului 1938. Amănunte asupra soartei sale au ajuns în mâinile familiei abia în anul 1989. Și mama Maiei, Rahil, a fost arestată și deportată în lagărul de femei Alșir din regiunea Akmola, unde era deportate soțiile „dușmanilor poporului”. Până în 1940 Maia Plisețkaia a fost în grija mătușii ei, Șulamit.
Pe lângă cariera din balet, a jucat în filme și a scris memorii. A fost căsătorită cu compozitorul rus Rodion Șcedrin.
Maia Plisețkaia a murit la 2 mai 2015, la vârsta de 89 de ani, la München, Germania, în urma unui atac de cord.[3][4] Conform testamentului, corpul neînsuflețit al Maiei Plisețkaia trebuie să fie incinerat, iar cenușa ei să fie împreunată cu cea a lui Rodion Șcedrin, după moartea lui, și să fie împrăștiată deasupra Rusiei.[5]
Filmografie
- 1957 Lacul lebedelor (Lebedinoe ozero), regia Zoe Tulubyeva
- 1967 Anna Karenina, regia Alexandr Zarhi
- 1974 Anna Karenina (Анна Каренина (фильм-балет, 1974)), regia Margarita Pilihina
Memorii
- Я, Майя Плисецкая. Moscova: Новости. . p. 496. ISBN 5-7020-0903-7. Parametru necunoscut
|tiraj=ignorat (ajutor) - Тринадцать лет спустя: Сердитые заметки в тринадцати главах. Moscova: АСТ, АСТ Москва, Новости. . p. 250. ISBN 978-5-17-045344-3. Parametru necunoscut
|tiraj=ignorat (ajutor)[6] - Читая жизнь свою.. Moscova: АСТ, Астрель. . p. 752. ISBN 978-5-17-068256-0. Parametru necunoscut
|tiraj=ignorat (ajutor)
Maia Pliseţkaia, cea care deţine titlul de cea mai importantă balerină a Rusiei şi una dintre cele mai strălucite din istorie este amintire. Ea a fost apreciată atât pentru tehnica desăvârşită şi interpretarea dramatică a rolurilor, dar şi pentru faptul că prestaţiile sale artistice de înaltă ţinută au sfidat cutumele regimului sovietic.
Maia Mihailovna Pliseţkaia s-a născut la 20 noiembrie 1925, la Moscova.
A provenit, pe linie maternă, dintr-o familie cu origini evreieşti, cu tradiţie în domeniul baletului. Astfel, mătuşa ei, Şulamit Messerer, a fost prim – balerină a baletului Teatrului Balşoi şi la vârsta de 81 ani încă s-a bucurat de un prestigiu internaţional ca profesoară de balet, iar unchiul Maiei, Asaf Messerer, a fost un renumit balerin şi profesor de balet, care a contribuit la începuturile acestei arte în epoca sovietică.
Mama Maiei Pliseţkaia, Rahil Messerer (1902-1993), a fost actriţă în filme mute şi sonore, iar tatăl, Mihail Emanuilovici Pliseţki (1889-1938), a lucrat la Comisariatul pentru comerţ exterior din cadrul Comitetului Executiv Central.
Maia a studiat baletul începând de la vârsta de nouă ani la Şcoala Imperială de Balet din Moscova, cu celebra balerină şi profesoară Elisaveta Gerdt.
În anul 1932, tatăl ei a a fost trimis, însoţit de familie, ca director al Societăţii de mine de cărbuni „Arktikugol” la Barentsburg în insula Spitsbergen din arhipelagul Svalbard, Norvegia, unde a indeplinit şi funcţia de consul general.
În anul 1936 familia a revenit la Moscova, iar în anii 1937-1938 a cunoscut marea teroare stalinistă.
Tatăl ei a fost arestat la 30 aprilie 1937 şi a fost executat un an mai târziu, însă amănunte despre soarta sa aveau să fie cunoscute de Maia abia în anul 1989, iar mama ei, Rahil, a fost acuzată de înaltă trădare, a fost arestată şi deportată în lagărul de femei Alşir din regiunea Akmola, Kazahstan, unde erau plasate soţiile „duşmanilor poporului”.
Până în anul 1940 Maia s-a aflat în grija mătuşii sale, Şulamit.
S-a alăturat Teatrului Balşoi în anul 1943, la vârsta de 18 ani, şi a devenit una din vedetele acestei instituţii de spectacole. A dansat în roluri memorabile ca Myrtha- Giselle – în 1944, rolul principal – Raymonda – în 1945, Odette şi Odile – Swan Lake – în 1947, Kitri – Don Quixote – în 1950, Bacchante – Faust – în 1950, rolul principal – Laurencia – în 1956, în The Stone Flower – în 1959, Legend of Love – 1965, ultimele două creaţii ale lui Yuri Grigorovich, director al Teatrului Balşoi din anul 1964.
Ea a dansat în aceeaşi perioadă cu renumita balerină rusă Galina Ulanova, însă Maia nu a avut libertate de mişcare, aflându-se multă vreme sub interdicţia de a călători în străinătate.
În anul 1952 apărea în documentarul despre Teatrul Balşoi numit „The Grand Concert”, în regia Verei Stroyeva, iar în 1958 dansa în „Lacul Lebedelor”, filmat sub conceptul regizoral al Zoyei Tulubyeva.
În anul 1959, însuşi Nikita Hruşciov îi permite balerinei să performeze artistic pe scenele lumii, iar la scurtă vreme, faima sa explodează, primul ei turneu, cel din SUA, aducându-i un succes fulminant. Au urmat aprecieri unanime după spectacole pe scenele din Paris, Bruxelles şi Marsilia.
În anul 1960 devine prim-balerină a Teatrului Balşoi, chiar în detrimentul Galinei Ulanova, iar cariera sa fabuloasă a durat nu mai puţin de cinci decenii.
S-a căsătorit în anul 1958 cu compozitorul rus Rodion Shchedrin, cel alături de care a realizat, în 1967, „Carmen Suite”, iar mai apoi „Anna Karenina”, în 1972.
În anii ’60 – ’70, Maia a colaborat cu celebrii coregrafi Roland Petit şi Maurice Béjart.
Pliseţkaia a regizat ea însăşi spectacolele de balet „The Seagull” – în 1980 şi „Lady with a Dog” – în 1985, însă succesul ei l-a nemulţumit pe directorul artistic al teatrului Balşoi şi balerina a fost practic constrânsă să colaboreze doar cu câţiva colegi, iar ulterior a rămas mai mult să profeseze în afara ţării.
În anii 1983-1984 a fost director artistic al Operei din Roma, apoi a Teatrului Liric Naţional din Madrid, în anii 1987-1990.
Din anul 1990 s-a retras din activitate şi şi-a stabilit domiciliul la München.
În anul 1994 a publicat la Moscova autobiografia „Maia Pliseţkaia”, aparută, în anul 2001, şi în SUA.
În acelaşi an – 1994, a fondat Russian Imperial Ballet, la Moscova, unde a început să pregătească balerini, iar în anul 2000 a fondat două organizaţii în Germania împreună cu soţul ei – International Maia Pliseţkaia şi Rodion Shchedrin Foundation.
În anul 2008, la vârsta de 83 de ani, a uimit lumea, urcând din nou pe scenă cu graţie şi eleganţă, la Festivalul Jardines de Cap Roig din Girona, Spania.
Ea a obţinut numeroase premii şi distincţii, precum titlul de Artistă a Poporului în URSS – 1959, laureată a Premiului Lenin – 1964, Erou al Muncii Socialiste – 1985, cavaler al ordinului „Pentru merite în faţa Patriei”, doctor onorific al Universităţii Sorbona – 1985, profesor onorific al Universităţii de Stat din Moscova – 1993, cetăţean de onoare al Spaniei, Premiul Imperial al Japoniei, Ofiţer al Legiunii de Onoare – Franţa 2012 şi multe alte premii, ordine şi medalii din diferite ţări.
Maia a avut simultan şi cetăţenie spaniolă şi lituaniană.
Maia Pliseţkaia a murit la 2 mai 2015, la vârsta de 89 de ani, la München, Germania, în urma unui atac de cord.
Conform testamentului, corpul ei neînsufleţit a fost incinerat, iar cenuşa ei urma să fie împreunată cu cea a soţului ei, după moartea lui, şi să fie împrăştiată deasupra Rusiei.
Viaţa faimoasei prim-balerine a Teatrului Balşoi, care a avut privilegiul de a avea mulţi prieteni foarte buni din lumea artistică mondială – îi amintim aici pe Leonard Bernstein, Arthur Rubinstein, John Steinbeck, Marc Chagall – sau din high-life-ul internaţional – menţionăm aici familia Kennedy – , a fost umbrită de unele acuzaţii privind pretinsa sa legătură cu spionajul din timpul războiului rece.
Astfel ea s-a aflat în vizorul KGB, fiind suspectată de spionaj pentru britanici, pentru că ar fi avut o relaţie amoroasă cu un diplomat de rang înalt de la Ambasada Britanică la Moscova, în anii ’50. Astfel, un raport al KGB arăta că balerina avea o relaţie amoroasă cu John Morgan, cel de-al doilea secretar al Ambasadei Marii Britanii, şi care avea ulterior să fie numit ambasador în Coreea de Sud şi Polonia. La finalul raportului, agenţii KGB conchideau: „Pliseţkaia este suspectată a fi spion britanic”.
Însă, în autobiografia sa, balerina susţine că relaţia ei cu Morgan era una de prietenie platonică şi că s-au întîlnit doar de cîteva ori, întotdeauna fiind prezente şi alte persoane. „O maşină a KGB mă urmărea pas cu pas, 24 de ore din 24″, susţinea balerina în autobiografie, adăugînd că agenţii KGB s-au înşelat amarnic, crezând că a avut o relaţie amoroasă cu Morgan.
