8. /1 MAI 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT; INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
GHEORGHE COSTIN
Gheorghe Costin | |
|---|---|
 | |
| Born | 1 May 1955 |
| Nationality | Romanian |
| Occupation |
|
| Known for | Banatul Philharmonic of Timișoara's Principal Conductor |
Gheorghe Costin (born 1 May 1955 in Baia Mare) is a Romanian conductor and composer.
A disciple of Constantin Bugeanu in Bucharest's Music Academy, he spent two years at the head of the Târgu Mureş Philharmonic before he was appointed Principal Conductor of the Iaşi State Philharmonic, where he would remain for thirteen years (1988–2001).
At present[when?], Gheorghe Costin is one of the Banatul Philharmonic of Timișoara conductors. He has been a member of the Romanian Composers' and Musicologists' Union (UCMR) since 1984.
ANTONIN DVORAK
| Antonín Dvořák | |
 Antonín Dvořák | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Antonín Leopold Dvořák  |
| Născut | [1][2][3][4] Nelahozeves, Imperiul Austriac |
| Decedat | (62 de ani)[1][2][3][4] Praga, Austro-Ungaria |
| Înmormântat | cimitirul Vyšehrad[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (accident vascular cerebral) |
| Părinți | František Dvořák[*] Anna Dvořáková[*] |
| Căsătorit cu | Anna Dvořáková[*] |
| Număr de copii | 9 |
| Copii | Otilie Suková[*] Otakar Dvořák[*] Magdalena Dvořáková[*] |
| Cetățenie |  Austro-Ungaria Regatul Boemiei |
| Etnie | Cehi |
| Religie | catolicism[5] |
| Ocupație | classical composer[*] organist[*] profesor[*] pedagog[*] dirijor muzicolog[*] violonist violist[*] compozitor profesor |
| Locul desfășurării activității | New York City[6] |
| Activitate | |
| Studii | Varhanická škola v Praze[*] |
| Gen muzical | muzică clasică operă |
| Instrument(e) | orgă pian vioară violă |
| Premii | Ordinul Coroanei de Fier[*] Čestný doktorát Univerzity Karlovy[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb VGMdb | |
Modifică date / text  | |
Antonín Dvořák (n. , Nelahozeves, Imperiul Austriac – d. , Praga, Austro-Ungaria) a fost un compozitor de muzică cultă, originar din regiunea Boemia din Cehia.
Biografie
Antonin Dvorak s-a născut la data de 8 septembrie 1841 în satul Nehalozeves, așezat pe malul Vltavei, în apropiere de Praga. Ca fiu al unui măcelar-cafegiu, a deprins primele îndeletniciri ale meseriei de la tatăl său, iar primele noțiuni muzicale le va învăța de la organistul orașului Zlonice.[7] Tatăl viitorului compozitor avea un han țărănesc, iar mama lui era în serviciul unei familii princiare, pe nume Lobkowitz, din apropierea satului natal.[8]
Antonin va crește în ambianța atmosferei de la țară și din fragedă copilărie va cânta împreuna cu copiii țăranilor melodiile populare și va deprinde cântările bisericești în biserica satului. Este atras de dansurile tinerilor de la țară, iar acest lucru îi va influența definitiv tehnica compoziției de mai târziu, ce-l va face celebru în întreaga lume.
Unul dintre primii lui profesori de muzică, Josef Spitz, organist de meserie, îl va învăța să cânte la vioară și, nu după mult timp, Antonin la vârsta de 8 ani va intra în mica orchestră de pe lângă hanul tatălui său.[8]
După ce va termina stagiul școlar în satul natal, în anul 1853 va fi găzduit de unchiul său în orășelul Zlonice unde va studia pianul, vioara și viola precum și teoria muzicii și canto coral cu profesorul Antonin Liechmann (1808-1879). Despre acest profesor compozitorul își va amintii cu drag pe tot parcursul vieții, mai cu seamă că acesta îl va iniția în aprofundarea tradițiilor naționale muzicale ale Cehiei.
Influențe
Cehia se va confrunta începând cu sfârșitul secolului al XIV-lea cu o serie de mișcări socio-politice și religioase în care un rol important l-a jucat Jean Hus. Acesta a fost influențat în gândirea lui de mișcarea lui Wycliffe din Anglia, dând naștere mișcărilor religioase de eliberare națională, în care protestantismul a fost un element fundamental în dezvoltarea și întărirea trăsăturilor naționale ale culturilor popoarelor Europei, din care făcea parte și Cehia.
Spre deosebire de umanism, la care a aderat un număr mic de persoane, protestantismul s-a dovedit a fi o reformă religioasă din sânul lumii catolice care a cuprins o mare parte a Europei și s-a transformat într-un curent de masă care s-a răspândit din Anglia până în Franța și Germania iar apoi în Cehia și Polonia. Protestantismul din punct de vedere cultural a jucat un rol pozitiv în viața socială a Europei și a cultivat un interes sporit pentru cultura și limba națională și mai cu seamă pentru cântecul popular.[9]
Jean Hus a studiat muzica populară și el însuși a compus astfel de muzică. N-a fost însă un compozitor în sensul propriu al cuvântului, dar melodiile lui s-au răspândit cu repeziciune și în acestă atmosferă a colindelor cehe și a melodiilor populare s-a format și tânărul Antonin Dvorak.
Mișcarea husită s-a bucurat în mediul religios din Cehia și de activitatea unui alt renumit reformator, Ieronim de Praga, unul dintre savanții culturii cehe cu titluri universitare la patru universități europene. Ieronim de Praga va continua munca de culturalizare a cehilor începută de Jean Hus și s-a folosit de muzică pentru a răspândi pe mai departe principiile învățăturilor husite. Va alcătui un tratat muzical ce abordează principiile teoretice ale muzicii în special ale polifoniei. Ieronim de Praga va răspândi și muzica instrumentală în biserică, folosind în culegerile lui vechi cântece populare cehe. Influența melosului popular în cultura muzicală bisericească din Cehia a făcut ca unele producții muzicale ale Missei să fie aproape în întregime de sorginte populară.
Tradiția muzicală a Cehiei din perioada husită a dezvoltat genul cântecului coral și al imnului religios, care au dobândit cu timpul un caracter național.
Mișcarea husită a avut un ecou larg în vestul Europei și a influențat într-o oarecare măsură și protestantismul german inițiat de cunoscutul reformator Martin Luther. Acesta îl consideră pe Jean Hus pricipalul promotor al ideilor reformei din vestul Europei.
La începutul secolului al XVII-lea Cehia va cunoaște dominația habsburgică și timp de aproape 300 de ani limba cehă a fost interzisă, cărțile și monumentele de cultură în special culegerile de cântece au fost distruse. Cantorii, adepți ai mișcării husite de altă dată au continuat și pe mai departe să culeagă cântecele populare și au păstrat în felul acesta originalitatea culturii muzicale cehe. Profesorul Liechmann s-a remarcat și el printr-o astfel de muncă de culegere și de notare a cântecelor populare, ce aveau și o destinație religioasă. El a observat talentul tânărului Antonin, care sub îndrumarea sa făcea progrese remarcabile. Tânărul Dvorak va compune primele piese instrumentale, scrise în cea mai mare parte pe teme melodice populare și de dans cehe, pe care compozitorul de mai târziu le-a îndrăgit toată viața.
CREAŢIA COMPOZITORULUI
Aparitia scolilor nationale în a doua jumatate a secolului al XIX-lea reprezinta unul din evenimentele importante în istoria muzicii universale. Antonin Dvorak împarte cu Bedrich Smetana 24224v2121y gloria de a fi pus bazele scolii nationale cehe. Acesta a continuat drumul înaintasului sau, apropiind si mai mult arta de nazuintele poporului sau, dezvaluind frumusetile spirituale si artistice ale acestuia.
Antonin Dvorak s-a nascut la Nelahozeves, lânga Praga, la 8 septembrie 1841, fiind fiul unui macelar-cafegiu. Dupa terminarea claselor primare în orasul natal, este trimis la Zlonice, unde trebuia sa învete meseria de macelar. Aici, ia contact cu primele notiuni despre muzica, pe care le datoreaza organistului orasului. În cele din urma tatal sau se resemneaza si-l trimite la scoala de organisti de la Praga, în 1857. Din 1862, intra în orchestra Teatrului provizoriu, devenind prieten apropiat si colaborator al lui Bedrich Smetana.
În 1875 primeste o bursa la Viena, unde face cunostinta cu Johannes Brahms, care ramâne impresionat de talentul si originalitatea sa. În 1879, Dvorak face prima calatorie în
Pentru meritele sale, Universitatea din Praga i-a acordat titlul de doctor, fiind numit profesor de compozitie, contrapunct si armonie la conservator, iar în 1891 Universitatea din Cambridge îl distinge cu titlul de Doctor honoris causa. În 1892, Dvorak accepta invitatia de a fi profesor la Conservatorul din New York, unde va ramâne pâna în 1895. Pe lânga munca de pedagog desfasurata în cadrul conservatorului, Dvorak s-a ocupat si cu studierea folclorului popoarelor de culoare, pe care îl va utiliza în minunata simfonie în mi minor Din lumea noua.
O data cu întoarcerea lui la Praga, în mai 1895, a urmarit sa-si impuna creatiile si inspiratia lor ceha în capitalele muzicale ale vremii, Viena si Berlin, care l-au omagiat, numinându-l membru al academiilor lor. Devenit o veritabila glorie nationala, a murit la 5 mai 1904, în urma unei congestii cerebrale.
Dvorak a creat traditia simfonica si camerala a muzicii cehe moderne. Înca de la începuturile creatiei sale, Dvorak se îndreapta catre muzica de camera. Primul sau opus este un cvintet cu doua viole, urmat la putin timp de un cvartet. Muzica de camera este reprezentata prin 4 triouri, 12 cvartete, 5 cvintete si un sextuor.
În genul simfoniei, imaginatia creatoare a lui Dvorak si-a gasit un larg teren de realizare: a scris noua simfonii, cea în mi minor, Din lumea noua se bucura de cea mai mare popularitate.
Opera este unul din genurile preferate de compozitor, la care a lucrat intens, compunându-le una dupa alta: Caterina si Diavolul, Rusalca dupa Mireasa vânduta, cea mai populara opera ceha, cu un subiect popular asemanator operei cu aceelasi nume, a compozitorului rus Dargomîjski, si Armida.
Într-un singur an a scris poemele simfonice Zâna din miezul zilei, Fusul de aur si Porumbelul.
Dvorak este primul compozitor ceh care a scris concerte instrumentale. Cele trei concerte - Concertul pentru pian (în sol minor), Concertul pentru vioara (în la minor) si Concertul pentru violoncel (în si minor), au devenit piese foarte cunoscute si sunt cântate frecvent în cadrul concertelor simfonice.
Dintre cele mai cunoscute creatii vocale, ramân celebre Cântecele morave op. 20, 4 cîntece pentru soprana si tenor cu acompaniament de pian op. 29 si op. 32, corurile, mai ales cele cuprinse în ciclurile Ghirlanda de cântece populare cehe op. 41 si Ghirlanda de cântece populare slovace op. 43.
Pentru a completa tabloul creatiei lui Dvorak trebuie amintite cele patru rapsodii slave, Dansurile slave, cinci uverturi, cinci poeme simfonice- Vodnik (Geniul apelor), Palednice (Strigoiul), etc., oratorii - Sfânta Ludmila, cantate, un recviem, piese pentru vioara, violoncel: Romanta pentru vioara si orchestra, Rondo pentru violoncel si orchestra.
Cele peste 115 lucrari ale lui Dvorak constituie o importanta mostenire pentru istoria muzicii universale, dar si pentru urmasii acestuia - Josef Suk, Vitezslav Novak, Bohuslav Martinu.
Dvorak a compus patru trio-uri pentru pian, vioara si violoncel: Trio nr. 1 în si bemol major, opus 21, Trio nr. 2 în sol minor, op. 26, Trio nr. 3 în fa minor, op. 65 si Trio nr. 4 Dumky, op. 90, acesta din urma impresionând prin alternanta momentelor de mare dinamism, miscare si vitalitate din partile rapide cu momente de contemplare în partile lente.
Dvorak are ca sursa de inspiratie folclorul popular slav, introducând în lucrarile sale forme populare de dans precum Furiant sau Dumka, pe care le dezvolta, conferind muzicii titluri de noblete.
Dumki deriva din Dumka, însemnând un cântec popular slav în care starile de bucurie alterneaza cu cele de tristete.
În acest Trio Dumky, Dvorak paraseste tiparul clasic, realizând o înlantuire de sase piese, contrastante din punct de vedere dimanic si agogic, cu o structura rapsodica, care reda într-un mod cât mai autentic caracterul elegiac al poeziei populare slave.
În aceasta lucrare este redata cea mai pronuntata latura a compozitorului, si anume aceea a unei personalitati de un puternic nationalism.
Partea I a acestei remarcabile lucrari are o forma de lied bipartit dublu A B A' B'.
Sectiunea A (masurile 1-34) are ca indicatie de tempo - Lento maestoso si este prezentata în tonalitatea mi minor. Aceasta sectiune este structurata în doua subsectiuni : ,,a,, - masurile 1-12 si ,,a ',, - masurile 13-34. Prima subsectiune aduce tema la pian, în timp ce violoncelul intoneaza o melodie plina de dramatism si tensiune, stare instalata prin accentele scrise pe timpii 1 si 3 ai masurii, dar si prin tonalitatea minora. Acest început solicita o atentie deosebita asupra emisiei sonore, nuanta notata fiind cea de fortissimo, de aceea este nevoie de un sunet plin si sustinut la violoncel.
Exemplu 1:
Subsectiunea a doua prezinta în prim plan vioara, care preia linia melodica a violoncelului, ce va reveni începând cu masura 17.
Sectiunea B (masurile 35-72), este adusa într-o miscare rapida - Allegro, în tonalitatea Mi major. Schimbarea tempoului si a tonalitatii - omonima majora, contribuie la atmosfera energica, plina de vitalitate a acestei sectiuni, care cuprinde doua subsectiuni - ,,b,, - masurile 35 cu auftakt - 49) si ,,b',, - masurile 50 cu auftakt - 72. Prima, aduce tema la violoncel, acompaniat de vioara si pian. Acesta tema se afirma prin dinamism si veselie si este contrastanta cu cea din sectiunea anterioara, care degaja tensiune si dramatism.
Exemplu 2:
Subsectiunea a doua a B-ului aduce vioara în planul principal cu o noua tema, prezentata de doua ori. Violoncelul si pianul contribuie la realizarea acestei atmosfere de voie buna, finalul acestei sectiuni fiind relevant, prin acordurile repetate de Mi major.
Sectiunea a treia A' (masurile 73-102), readuce atât tempoul - Lento maestoso, cât si tonalitatea initiala - mi minor. Subsectiunea ,,a,, (masurile 73-81) prezinta tema la vioara si violoncel, în locul pianului, iar în ,,a',, (masurile 82-102) pianul are tema, urmat de vioara, spre final se alatura si violoncelul.
Ultima sectiune a primei parti, B' (masurile 103-137), reprezinta reluarea B-ului, diferenta este realizata de inversarea planurilor melodice la vioara si violoncel.
Partea a II-a - Poco Adagio , este scrisa în forma de lied bipartit dublu A B A' B'.
Sectiunea A (masurile 1-116) este structurata în subsectiuni, dupa cum urmeaza: subsectiunea ,,a ,, (masurile 1-17 ), aduce în prim plan violoncelul, cu o tema lirica, plina de cantabilitate si expresivitate.
Exemplu 3:
Acompaniamentul pianului are rolul de a fixa tonalitatea do# minor, în care se desfasoara acest fragment, iar vioara surdinata intervine discret, dând raspuns violoncelului. Masurile 18-25 încadreaza subsectiunea ,,a',, , care se desfasoara în tonalitatea Do# major. Pianul intoneaza o formula repetitiva (optime si doua saisprezecimi), completata de raspunsul viorii, asemanator cu cel anterior, dat violoncelului. Subsectiunea ,,a,, (masurile 26-41) readuce tonalitatea do# minor si tema intonata de violoncel la începutul acestei parti a II-a, a trioului.
B-ul (masurile 42-116) pastreaza tonalitatea anterioara, dar aduce o schimbare de tempo - Vivace non troppo. Este o sectiune dimanica, ce imprima discursului muzical un caracter jovial si vioi. Tema subsectiunii ,,b,, (masurile 42-73) se aude pentru prima data la vioara, iar din masura 65 pianul va fi cel care o preia, de data aceasta fiind cântata în fortissimo, nuanta ce imprima un caracter hotarât, decis, în contrast cu cel al primei expuneri de tema care era joviala, jucausa. ,,b',, (masurile 74-89) secventeaza elemente alei temei anterioare. Masurile 90-97, încadreaza subsectiunea ,,b,, si readuc tema la vioara, în tonalitatea do# minor. Cadenta violoncelului (masurile 106 cu auftakt - 116) este pregatita de puntea, de noua masuri la pian. Spre finalul cadentei, violoncelul realizeaza un ritenuto, anticipând urmatoarea schimbare de tempo.
Exemplu 4:
Sectiunea A' (masurile 117-158) reprezinta reluarea A-ului initial, usor modificat, atât prin aducerea temei la pian si nu la violoncel, cât si prin secventarile ce au loc în cadrul masurilor 147-157.
B' (masurile 158-195) este ultima sectiune a acestei parti si aduce în planul principal pianul, care intoneaza tema, în tonalitatea do# minor, într-un tempo Vivace (masurile 158-181 - subsectiunea ,,b,,). Masurile 182-190 încadreaza subsectiunea ,,b',, , în care tema este preluata de vioara. Ultimele doua masuri ale partii a II-a au caracter concluziv.
Partea a III-a a trioului are forma de lied tripartit compus A B A' + coda.
Sectiunea A contine trei subsectiuni: ,,a,, La major - masurile 1-42; ,,a',, Fa # major - masurile 43-53 si ,,a,, La major - masurile 54-61.
Primele patru masuri ale sectiunii A (masurile 1-69) apartin pianului si au rolul de a plasa ascultatorul într-o atmosfera linistita, plina de calmitate. Vioara si violoncelul vor utiliza surdina pentru a prelua motivul adus de pian în debutul acestei parti. Tema este auzita pentru prima data la pian (masurile 9-16). Violoncelul, cu sunetul sau cald si expresiv va expune tema preluata de la pian.
Exemplu 5:
În ,,a',, tema este prelucrata si este cântata la vioara. Violoncelul si pianul intoneaza formula de triolet cu optime, în mod repetitv, ca un raspuns reciproc. Subsectiunea ,,a,, aduce tema prelucrata, la toate cele trei instrumente.
Sectiunea B (masurile 70-134) are ca indicatie de tempo - Vivace non troppo si este alcatuita din patru subsectiuni, dupa cum urmeaza: ,,b,, (masurile 70-85) prezinta tema la violoncel, în tonalitatea la minor, urmata de expunerea ei si la vioara. ,,b',, (masurile 86-103) aduce o noua linie melodica descendenta, la violoncel, contrastanta cu cea initiala, prin tensiunea pe care o degaja, stare impusa de notele accentuate. În ,,b'',, (masurile 104-119) pianul este cel care intoneaza tema initiala, în octave. Violoncelul aduce în discursul sau doar doua sunete - la si mi, care sunt treptele I, V din tonalitatea la minor, a acestei subsectiuni. În ,,b"',, (masurile 120-134) violoncelul prezinta tema în La major, iar procedeul de expunere este pizzicato pâna în masura 120, unde se revine în arco. În finalul acestei sectiuni cele trei instrumente realizeaza un ritenuto, cu rol de pregatire a Andantelui ce urmeaza.
Masurile 135-164 încadreaza sectiunea A', care reprezinta reluarea variata a A - ului initial.
Coda (masurile 165-182) aduce tema la pian si încheie aceasta parte într-o nota optimista, în tonalitatea La major.
Partea a IV-a este în forma de Rondo + Coda. A B A' C A" D A'" + Coda.
A- (masurile 1-22) - re minor; B (masurile 23 cu auftakt - 31) - Fa major; A' (masurile 32-49) - re minor; C (masurile 50 cu auftakt - 72) - Re major; A" (masurile 73-90) - re minor, D (masurile 91-128) - Re major; A"' (masurile 129-148) - re minor si Coda (masurile 149- 170), unde:
A, A', A", A"' = refren
B, C, D = cuplete
A-ul debuteaza cu patru masuri la pian si vioara (masurile 3-4), care pregatesc intrarea violoncelului cu o tema cantabila, plina de sensibilitate si caldura, pe care o va expune de doua ori.
Exemplu 6:
B-ul surprinde prin diversitatea din punct de vedere agogic, pe care o întâlnim pe parcursul a doar noua masuri. Allegretto scherzando - accelerando - ritenuto - a tempo - accelerando - poco ritenuto sunt indicatii ce trebuie respectate la pian si vioara, în tot acest timp violoncelul având pauze.
Exemplu 7:
A' revine cu aceeasi tema melodioasa si plina de expresivitate, a violoncelului, prezentata si aici tot de doua ori.
C-ul aduce acelasi material tematic din B, însa diferit din punct de vedere tonal. Aceasta subsectiune are caracter dezvoltator, violoncelul care se va face auzit începând cu masura 59, va prelucra elemente melodice din discursul anterior al viorii.
A"-ul revine cu aceeasi tema cantabila a violoncelului. Singura diferenta consta în inversarea planurilor melodice la pian si vioara.
D-ul este în tonalitatea Re major si aduce pentru început în prim plan pianul, cu o tema energica, vioaie, prezentata de doua ori. O noua linie melodica se aude la vioara si violoncel în cadrul masurilor 101-108. Tema intonata initial la pian, se va face auzita la vioara începând cu masura 123 pâna la finalul cupletului.
A"' revine pentru ultima oara, asa cum a fost adus pentru prima data, si anume cu cele patru masuri de pregatire la vioara si pian.
Coda încheie partea a IV-a a trioului în tonalitatea Re major.
Partea a V-a - Allegro are forma de lied tripartit compus ABA + Coda.
Sectiunea A este alcatuita din doua subsectiuni: "a" (masurile 1-30) - Mi bemol major si "a'" (masurile 31-cu auftakt-50) - mi bemol minor.
"a" debuteaza cu o masura adusa de pian, în forte, ca un semnal pentru ce va urma. Motivul pianului va fi continuat la violoncel, care va intona tema acestei subsectiuni ce se afirma prin cantabilitate dar si prin mari contraste dinamice. Acompaniamentul în saisprezecimi însoteste în tot acest timp violoncelul.
Exemplu 8:
"a'" prezinta un canon între vioara si violoncel, o tema energica, contrastanta cu cea auzita anterior.
Sectiunea B (masurile 51 cu auftakt-73), este adusa în tonalitatea fa# minor si continua canonul între vioara si violoncel. Între masurile 73-83 este o punte modulatorie, în care apare motivul introductiv al pianului si are rolul de a face trecerea catre A'.
A' revine, însa tema va fi auzita la vioara, fiind apoi preluata de violoncel. În ceea ce priveste acompaniamentul are loc o inversare a planurilor melodice, si anume, suportul ritmic de saisprezecimi va fi realizat de vioara. Tema subsectiunii "a'" va fi prezentata de data aceasta la pian, nu la violoncel, cum era adusa initial.
Coda se bazeaza pe elemente melodice ale sectiunii A. Ultimele masuri ale partii reprezinta o explozie sonora, prin pasajul în octave, într-un tempo rapid, adus de cele trei instrumente.
Exemplu 9:
Partea a VI-a este în forma tripartita ABA' + Coda.
Aceasta parte debuteaza cu sectiunea A, divizata în doua subsectiuni: "a"- Lento maestoso (masurile 1-22), unde pianul îsi face aparitia cu tema, acompaniata de violoncel si vioara.
Exemplu 10:
Subsectiunea "a'" (masurile 23-86) - Vivace este monotematica. Tema va fi adusa pentru prima data la vioara, iar apoi va fi preluata de pian în tonalitatea do minor. Vioara va readuce tema , dar în omonima majora - Do major, pentru ca dupa înca opt masuri, do minor sa revina o data cu tema preluata de pian. Violoncelul se detaseaza cu o linie melodica noua, bazata pe elemente melodice ale temei principale.
B-ul - Lento aduce ca element de noutate o tema ce nu a mai fost întâlnita, prezentata la vioara (m.87-110). Aceasta începe în do minor, dar spre final moduleaza la Do major.
Exemplu 11:
A' (masurile 111-163) revine cu tema prezentata la pian, în prima subsectiune, iar în cea de-a doua are aceeasi constructie monotematica, dar de data aceasta în tonalitatea fa minor.
Coda (masurile 164-206), debuteaza în Do major si aminteste elemente ale sectiunii A, pe care le prelucreaza, mai întâi la violoncel, apoi la vioara. Partea care încheie si acest trio, finalizeaza într-un tempo foarte alert, cu un caracter maret si optimist.
ARAM HACIATURIAN
Aram Ilici Haciaturian (născut la 6 iunie[6] (24 mai, pe stil vechi) 1903, Tbilisi, Georgia - d. 1 mai 1978, Moscova, Rusia) a fost un compozitor și dirijor armean. A compus balete, creații simfonice, sonate, cântece, romanțe, coruri, muzică pentru teatru și film. Printre cele mai cunoscute creații: baletele „Gayaneh” și „Spartacus”, Simfonia nr. 2, „Concertul pentru vioară și orchestră”, muzica la drama lui Lermontov „Маскарад”.
S-a născut la Tbilisi. La 10 ani începe studiile la colegiul de comerț. De sine stătător, învață să cânte la instrumente aerofone. Participă în orchestra de fanfară. La 15 ani pentru prima oara vizitează teatrul și rămâne impresionat. Tot atunci hotărăște sa devină muzician. La 19 ani susține examenul la Colegiul muzical din Moscova, unde studiază violoncelul, pianul și compoziția. La conservator el compune primele lucrări muzicale (1929-1934), iar „Simfonia nr.1” va fi lucrarea sa de diplomă. În scurt timp intră la aspirantură.
.png)
Printre primele sale creații se numără: baletul „Fericirea”, „Concertul pentru pian”. „Concertul pentru vioară”, muzica la drama „Bal mascat”. În anii de război compune un șir de cântece patriotice, marșuri pentru orchestra de fanfare, baletul „Gayaneh”(cu premiera în 1942). Tot atunci compune „Simfonia nr. 2” numită și „Simfonia cu clopot”, în care sunt redate suferințele oamenilor în anii de război. În anii ’50–’60 începe cariera de dirijor, apoi de profesor la Conservatorul din Moscova. Concertează în țară și peste hotare. În 1954, înființează baletul „Spartacus” (cu premiera în 1956 la Leningrad). În 1960 compune 4 suite orchestrale în care sunt incluse numerele din balet. În anii ’60–’70 compune 3 sonate, și 3 concerte-rapsodii: unul pentru vioară și orchestră, altul pentru violoncel și orchestră, și celălalt pentru pian și orchestră.
Aram Haciaturian a fost laureat al Premiului Lenin (1959) și al Premiului Stalin în anii 1941, 1943, 1946, 1950 și 1971.[7
Aram Ilici Haciaturian (nascut la 6 iunie 1903, Tbilisi, Georgia - d. 1 mai 1978, Moscova, Rusia) a fost un compozitor si dirijor armean.
A compus balete, creatii simfonice, sonate, cantece, romante, coruri, muzica pentru teatru si film. Printre cele mai cunoscute creatii: baletele „Gayaneh” si „Spartacus”, Simfonia nr. 2, „Concertul pentru vioara si orchestra”.
Aram Ilici Haciaturian (nascut la 6 iunie 1903, Tbilisi, Georgia - d. 1 mai 1978, Moscova, Rusia) a fost un compozitor si dirijor armean.
A compus balete, creatii simfonice, sonate, cantece, romante, coruri, muzica pentru teatru si film. Printre cele mai cunoscute creatii: baletele „Gayaneh” si „Spartacus”, Simfonia nr. 2, „Concertul pentru vioara si orchestra”.
Viata
S-a nascut la Tbilisi. La 10 ani incepe studiile la colegiul de comert. De sine statator, invata sa cante la instrumente aerofone. Participa in orchestra de fanfara. La 15 ani pentru prima oara viziteaza teatrul si ramane impresionat. Tot atunci hotaraste sa devina muzician. La 19 ani sustine examenul la Colegiul muzical din Moscova, unde studiaza violoncelul, pianul si compozitia. La conservator el compune primele lucrari muzicale (1929-1934), iar „Simfonia nr.1” va fi lucrarea sa de diploma. In scurt timp intra la aspirantura.
S-a nascut la Tbilisi. La 10 ani incepe studiile la colegiul de comert. De sine statator, invata sa cante la instrumente aerofone. Participa in orchestra de fanfara. La 15 ani pentru prima oara viziteaza teatrul si ramane impresionat. Tot atunci hotaraste sa devina muzician. La 19 ani sustine examenul la Colegiul muzical din Moscova, unde studiaza violoncelul, pianul si compozitia. La conservator el compune primele lucrari muzicale (1929-1934), iar „Simfonia nr.1” va fi lucrarea sa de diploma. In scurt timp intra la aspirantura.
Cariera
Printre primele sale creatii se numara: baletul „Fericirea”, „Concertul pentru pian”. „Concertul pentru vioara”, muzica la drama „Bal mascat”. In anii de razboi compune un sir de cantece patriotice, marsuri pentru orchestra de fanfare, baletul „Gayaneh”(cu premiera in 1942). Tot atunci compune „Simfonia nr. 2” numita si „Simfonia cu clopot”, in care sunt redate suferintele oamenilor in anii de razboi. In anii ’50–’60 incepe cariera de dirijor, apoi de profesor la Conservatorul din Moscova. Concerteaza in tara si peste hotare. In 1954, infiinteaza baletul „Spartacus” (cu premiera in 1956 la Leningrad). In 1960 compune 4 suite orchestrale in care sunt incluse numerele din balet. In anii ’60–’70 compune 3 sonate, si 3 concerte-rapsodii: unul pentru vioara si orchestra, altul pentru violoncel si orchestra, si celalalt pentru pian si orchestra.
Aram Haciaturian a fost laureat al Premiului Lenin (1959) si al Premiului Stalin in anii 1941, 1943, 1946, 1950 si 1971.
Printre primele sale creatii se numara: baletul „Fericirea”, „Concertul pentru pian”. „Concertul pentru vioara”, muzica la drama „Bal mascat”. In anii de razboi compune un sir de cantece patriotice, marsuri pentru orchestra de fanfare, baletul „Gayaneh”(cu premiera in 1942). Tot atunci compune „Simfonia nr. 2” numita si „Simfonia cu clopot”, in care sunt redate suferintele oamenilor in anii de razboi. In anii ’50–’60 incepe cariera de dirijor, apoi de profesor la Conservatorul din Moscova. Concerteaza in tara si peste hotare. In 1954, infiinteaza baletul „Spartacus” (cu premiera in 1956 la Leningrad). In 1960 compune 4 suite orchestrale in care sunt incluse numerele din balet. In anii ’60–’70 compune 3 sonate, si 3 concerte-rapsodii: unul pentru vioara si orchestra, altul pentru violoncel si orchestra, si celalalt pentru pian si orchestra.
Aram Haciaturian a fost laureat al Premiului Lenin (1959) si al Premiului Stalin in anii 1941, 1943, 1946, 1950 si 1971.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu