MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 9 APRILIE 2021 / RELIGIE ORTODOXĂ

 7. / 9 APRILIE 2021 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Mc Eupsihie; Sf Cuv Vadim

Sf Mc Eupsihie

Sfântul Mucenic Eupsihie a fost născut şi crescut în Cezareea Capadochiei, din părinţi de bun neam şi cu dregătorie de patricieni; şi a petrecut fară prihană anii tinereţilor lui, în întreaga înţelepciune cea creştinească. El a dus o viaţă fără prihană şi s-a însoţit cu femeie după legea nunţii, pe vremea împărăţiei potrivnicului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul. Şi încă până a nu se sfârşi ospăţul nunţii, a arătat marea râvnă şi dragoste pe care o avea pentru Hristos Dumnezeul său. Pentru că era în cetatea aceea o capişte a unui idol necurat, care se numea "Tihis", adică noroc. Şi capiştea aceea era vestită, pentru că împăratul Iulian în toate zilele îşi aducea acolo necuratele sale jertfe, când mergea în Cezareea.

Iar când se săvârşea nunta lui Eupsihie, s-a întâmplat atunci de era şi praznicul necuratului idol. Şi văzând Sfântul Eupsihie pe elini, care atunci erau mulţi în Cezareea, că mergeau să aducă jertfe în capiştea lor, s-a aprins cu râvna pentru Domnul. Şi luând cu sine mulţime de creştini, s-au dus şi au sfărâmat idolii şi capiştea idolească au dărâmat-o până în temelie. Şi îndată elinii aceia au înştiinţat pe împăratul Iulian. Iar Sfântul Evpsihie, ştiind pătimirile cele ce erau să-i vină lui pentru aceea, a împărţit săracilor averea în vremea aceea şi s-a pregătit dinainte spre muceniceasca nevoinţă, petrecând în post şi în rugăciuni.

Iar împăratul Iulian, când a auzit de dărâmarea capiştei zeilor săi care se făcuse în Cezareea Capadochiei, s-a umplut de mare supărare, mâniindu-se nu numai asupra lui Eupsihie, ci şi asupra întregii cetăţi. Apoi îndată a poruncit ca pe toţi cetăţenii cei cinstiţi să-i prindă, şi pe unii cu moarte să-i pedepsească, iar pealţiiîn surghiun să-i trimită şi averile lor să le jefuiască; ba încă şi de latoate bisericile Cezareei să se ia averile, iar pe clerici a poruncit să-i înscrie la serviciul militar şi să-i ducă cu sila în cete. Apoi a luat cinstitul nume al cetăţii Cezareea, cu care se cinstise pe vremea împărăţiei lui Claudiu cetatea aceea şi a poruncit să i se dea numele cel mai dinainte, adică Maza, căci aşa se numea mai înainte. Şi a numărat-o pe aceea printre sate, ştergând-o din numărul cetăţilor celor cinstite, şi a pus dajdie mare asupra credincioşilor creştini locuitori acolo; iar capiştea cea dărâmată, cu multă grabă a poruncit creştinilor să o zidească iarăşi. Pentru că se făgăduia cu jurământ, că nu va înceta de a face rău cetăţii, nici va lăsa pe galileeni - că aşa numea el pe creştini - să poarte pe grumaji capetele lor, dacă nu vor ridica iarăşi capiştea cea risipită a zeilor elineşti. Şi s-ar fi apropiat să săvârşească acel lucru, dacă nu ar fi ajuns grabnica pieire pe împăratul cel urât de Dumnezeu.

Iar pe Sfântul Eupsihie, a poruncit să-1 muncească şi să-1 silească spre jertfa idolească ca pe cel dintâi pricinuitor al risipirii aceleia. Deci sfântul fiind ţinut în legături, îl scoteau adesea la întrebare şi îl munceau, apoi îl sileau la slujirea idolească; pentru că i-ar fi iertat îndrăzneala, că risipise capiştea, numai dacă s-ar fi închinat idolilor. însă ostaşul lui Hristos nu s-a supus nicidecum, ci stătea cu bărbăţie în mărturisirea numelui lui Hristos. Atunci l-au spânzurat pe un lemn de muncire şi l-au strujit cu piepteni de fier, până la cele dinăuntru, însă se întărea de îngerul ce i se arătase în munci. Apoi, după multe şi grele munci, i-au tăiat capul cu sabia şi s-a văzut o minune, că în loc de sânge a curs din răni lapte şi apă. Deci luând credincioşii sfântul lui trup, l-au îngropat cu cinste.

Iar cetatea se chinuia de mânia tiranului, mai ales când acesta a trecut prin ţara Capadochiei asupra perşilor şi se apropia de Ceza­reea, lăudându-se că va risipi cetatea până în sfârşit. Şi a ieşit în întâmpinarea lui Sfântul Vasile cel Mare, dându-i cinste ca unui împărat şi aducându-i spre binecuvântare trei pâini de orz, cu care se hrănea şi el însuşi. Dar împăratul a poruncit ostaşilor săi, să ia acele pâini, iar Sfântului Vasile să-i dea o sarcină de fân, zicându-i în batjocură: „Tu ne-ai dat orz, hrană dobitocească, deci tu primeşte de la noi fân". Sfântul Vasile a răspuns: „Noi, o, împărate, ţi-am adus de acelea cu care ne hrănim, iar tu ne-ai dat hrană dobito­cească. Cu adevărat ne batjocoreşti, deoarece cu puterea ta nu poţi să prefaci acel fân în pâine şi în hrana firii omeneşti".

Atunci, mâniindu-se Iulian, a zis către sfântul: „Să ştii că într-adevăr te voi hrăni cu acel fân, când mă voi întoarce din Persia pe aici. Pentru că voi răsturna şi voi risipi această cetate până la temelie; cu plugul voi ara locul acesta, ca mai bine grâu să rodească decât oameni. Pentru că nu s-a tăinuit lucrul acela, că poporul ascultând de sfatul tău, a îndrăznit a strica chipul şi capiştea Fortunii, adică «a Norocului»".      

Zicând împăratul aceasta cu mânie, s-a dus în calea sa şi a pierit acolo degrabă, fiind ucis de Marele Sfânt Mucenic Mercurie precum se scrie de aceasta în viaţa Sfântului Vasile cel Mare. Iar după uciderea lui Iulian, poporul din Cezareea a zidit o biserică foarte frumoasă deasupra mormântului Sfântului Mucenic Eupsihie şi au izvorât izvoare de tămăduiri din sfintele lui moaşte, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh slăvit în veci. Amin.

Sf Cuv Vadim

În vremea uciderii sfinților patruzeci de mucenici din Persia, a fost prins și Sfântul Vadim Arhimandritul, împreună cu șapte ucenici ai săi, și din porunca împăratului Savorie au fost închiși în temniță. Acest sfânt era din cetatea Vitlaplata, de neam foarte bogat și, când a voit să se facă monah, toată bogăția sa a împărțit-o săracilor. Apoi, zidindu-și o mănăstire afară din cetate, viețuia într-însa, cu fapte bune, sârguindu-se în toate a plăcea lui Dumnezeu și a împlini voia cea sfântă a Lui; pentru că era bărbat plin de dar și de adevăr, vas ales al lui Dumnezeu.

Acest cuvios părinte, purtându-se cu înțelepciune dumnezeiască și fiind desăvârșit, s-a suit la muntele Domnului, a locuit în locul cel sfânt al Lui, a luat binecuvântare de la Dumnezeu, Mântuitorul său, și a văzut fața Dumnezeului lui Iacov. Acesta era în acele vremuri în Persia, ca niște aluat la frământat, fiind din aluatul cel desăvârșit mucenicesc, al mărturisirii lui Hristos, prin care cei neputincioși s-au întărit în credință. Acesta era cu adevărat piatră credincioasă tăiată din munții aceia, care de la început au fost credincioși, preot ales al lui Dumnezeu, povățuind pe mulți la calea mântuirii, care își pusese viteazul și neschimbatul său scop către mucenicia cea către Hristos, arătând mare râvnă pentru Dumnezeul său. Și atât de curat s-a arătat, încât nici un lucru rău nu avea loc într-însul; lăcomia era departe de el, iar poftirile fiind stinse într-însul, nu puteau să-l vatăme.

Mamona, cunoscând bunătatea lui, s-a minunat. Aurul nici nu îndrăznea să vină înaintea feței lui, pentru că bogățiile erau disprețuite de dânsul, mândria s-a smerit înaintea lui, mintea cea înaltă ca praful s-a călcat de dânsul, iar sărăcia și blândețile l-au cuprins, dreptatea a privit spre dânsul și adevărul a răsărit în el, dragostea a cuprins grumajii lui, pacea l-a sărutat și de dânsul s-a bucurat, o întocmire și o minte s-a sădit în el și de toate rodurile cele drepte era plin acest bărbat, că multe bunătăți erau într-însul; iar din roadele lui duhovnicești toți s-au săturat cu dulceață.

Acesta a petrecut patru luni în temniță, legat împreună cu ucenicii lui, bătut aspru în toate zilele, răbdând toate cu bărbăție, pentru nădejdea și adevărata credință, care o avea către Dumnezeu. În acea vreme era un oarecare bărbat cu numele Nirsan, boier mare al cetății, care se numea Aria, fiind în hotarele ce se numeau Vidghern. Acest Nirsan era creștin și fiind silit de împăratul să se închine soarelui, după ce n-a voit să se lepede de sfânta credință în Hristos Domnul, l-a încuiat în temniță. După aceea, slăbind prin împuținarea sufletului și înfricoșându-se cu inima de muncile cele ce era să pătimească, n-a stat până la sfârșit, precum începuse, în mărturisirea lui Hristos. Căci, iubind viața aceasta de puțină vreme și așteptând deșarta cinste, de la împăratul cel muritor, s-a lipsit de viața cea dumnezeiască și de cinstea cea veșnică. Însă n-a putut a se îndulci de desfătările lumii acesteia, precum mai pe urmă va arăta cuvântul, ci fugind de mucenicie, a căzut în munci; căutând slava cea pământească, a câștigat necinstea, de vreme ce pe împăratul cel de puțină vreme l-a cinstit mai mult decât pe Cel veșnic și ceresc. Și a dat știre despre sine, că toate cele ce împăratul Savorie le va porunci, este gata a face.

Împăratul auzind, s-a bucurat foarte și aducându-și aminte de Sfântul Vadim, i-a poruncit să-l elibereze din legături și să-l ducă din temniță la palatul său. Și a zis către boierii care stăteau înaintea lui: „Dacă Nirsan va ucide cu mâna sa pe Vadim, apoi să se dezlege din legături și să ia el toate averile lui Vadim”. Și i-a spus îndată lui Nirsan acele cuvinte împărătești, iar el a făgăduit, ca în toate să facă voia împăratului. Deci, a adus pe Sfântul Vadim la Nirsan și l-a pus în mijloc, iar ticălosul Nirsan luând sabia, s-a apropiat ca să ucidă pe mucenicul lui Hristos, dar, fiind cuprins de un cutremur, când a voit să lovească pe mucenic, s-a făcut ca o piatră nemișcată.

Iar robul lui Dumnezeu căutând spre el, a zis: „Până într-atât a crescut răutatea ta, o, Nirsane, încât, nu numai că te-ai lepădat de Dumnezeu, ci și pe robul Lui voiești a-l ucide? Vai ție, ticălosule, ce vei face în ziua aceea, când vei sta înaintea înfricoșatei judecăți, ca să dai un răspuns Dumnezeului Celui veșnic? Eu, o, ticălosule, mă săvârșesc în chinuri pentru Hristosul meu, însă n-aș fi voit ca din mâinile tale să fiu ucis, ci de la altul oarecare aș fi dorit, ca să sufăr moartea aceasta”. Iar Nirsan, rușinându-se de cuvintele acelea și neputând să facă porunca aceea, stătea tremurând. După aceea, făcându-și fața ca piatra și inima întărindu-și ca fierul, a lovit cu sabia în grumaji pe mucenic. Dar de vreme ce mâinile ucigașului tremurau, era nevoie ca nu cu o lovire, ci cu mai multe să taie pe sfântul. Deci, lovindu-l de multe ori cu sabia în grumaji, abia a putut săvârși tăierea. Iar Cuviosul Vadim, într-o chinuire ca aceea, și-a dat sfântul lui suflet în mâinile lui Dumnezeu. Și toți necredincioșii care erau acolo, s-au mirat de răbdarea mucenicului, de vreme ce era nemișcat ca un stâlp, primind lovirile de sabie de mai multe ori. Iar pe ucigașul acela îl batjocoreau ca pe un fricos și ocărându-l, se depărtau de el. Apoi, nu după multă vreme, ucigașul acela și-a luat plata cea vrednică după faptele sale, căci cu multe feluri de răutăți fiind prins, a pierit de sabie, singur el fiindu-și ucigaș în a sa deznădejde.

Sfântul Vadim s-a sfârșit prin mucenicie, în 8 Aprilie, întru Domnul nostru Iisus Hristos. Iar trupul sfântului mucenic, fiind aruncat afară din cetate, oamenii cei cucernici luându-l în taină, l-au îngropat cu cinste. Iar cei șapte ucenici ai lui, care rămăseseră în temniță, au petrecut patru ani acolo, până la moartea împăratului Savorie. Iar după sfârșitul aceluia s-au liberat cu pace și li s-a poruncit să petreacă în a lor credință, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, a Cărui slavă este în veci. Amin.