joi, 6 mai 2021

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU VINERI 7 MAI 2021 /ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

 1. /7 MAI 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri


Evenimente
·         558:  Un cutremur puternic distruge partial catedrala  Sfanta Sofia din Constantinopol, considerata una dintre minunile arhitectonice ale lumii. Prima biserică de pe acest loc a fost construită de Constantin cel Mare  în anul 325 , dar a ars într-un incendiu în anul 404. Reconstruită de Theodosiu al II-lea în 415, biserica a fost din nou arsă, în timpul Rascoalei Nika  din 532.  Clădirea și-a primit forma finală în  26 decembrie 537 e.n.sub împăratul Justinian I. După numai două decenii, cutremurele puternice din 15 august 553 e.n., 14 ianuarie 557 și 7 mai 558, partea de răsărit a admirabilei cupole s-a prăbușit. Restaurarea i-a fost încredințată nepotului lui Isidoros din Milet, iar la 24 decenbrie 563, Justinian apăsat de vârsta de 84 de ani, a inaugurat din nou biserica iubită. Considerată de unii autori drept cea de a opta minune a lumii antice târzii, Sfânta Sofia este  o glorie a geniului constructiv uman. Ea a reprezentat centrul vieții religioase a Imperiului Roman de Răsărit, servind în această postură timp de 916 ani. După cucerirea turcă a servit drept moschee alți 482 de ani, iar după anul 1935 a devenit muzeu la inițiativa marelui reformator turc Mustafa Kemal Ataturk.
·         1211: După această dată are loc colonizarea Cavalerilor teutoni, în Țara Bârsei, de către regalitatea maghiară
·         1274: Incepe Al Doilea Conciliu catolic de la Lyon, prezidat de Papa Grigore al X-lea. la acest conciliu au participat cinci sute de episcopi,saizeci deabati si mai mult de o mie de preoti. Au fost prezenti  Jaques I de Aragon,ambasadorul imparatului bizantin Mihail Paleologul, membri ai clerului grec si al hanlui tatarilor. Principalele chestiuni dezbatute au fost :
– Cucerirea Tarii Sfinte
– Unirea bisericilor crestine din Occident si Orient.
·         1658: Se savârseste târnosirea Bisericii Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Bucureşti, ctitoria domnitorului Constantin Şerban Basarab (1654-1658), actuala Catedrală patriarhală. Patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei şi Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti,impreuna  cu episcopii de Ramnic si de Buzau, înconjuraţi de un sobor de preoţi, în prezenţa ctitorului şi a familiei sale, sfinţeau cu Sfântul şi Marele Mir lăcaşul, care va deveni în 1668 Catedrală mitropolitană, iar din 1925 Catedrală patriarhală. Catedrala Patriarhala si Palatul Patriarhiei, constituie un ansamblu de prima insemnatate al Bucurestilor, care-si are inceputurile in vremurile de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, prin manastirea ctitorita de voievodul Tarii Romanesti, Constantin Serban Basarab, intre anii 1656-1658. Este unul dintre cele mai vechi lacasuri de cult din tara inchinate Sfintilor Imparati Constantin si Elena.  De fapt, mitropolitul Stefan isi stabilise deja aici resedinta inca de prin anul 1661. In 1925, cand Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicata la rangul de Patriarhie, resedinta mitropolitana a devenit resedinta patriarhala si biserica mitropolitana a devenit Catedrala Patriarhala. In anul 2002, la sarbatoarea hramului catedralei, o delegatie a Bisericii Ortodoxe din Cipru a daruit vrednicului de pomenire patriarh Teoctist Arapasu o racla cu particele din moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena, aduse de la Manastirea Kykkos, impreuna cu o copie dupa icoana Maicii Domnului pictata de Sfantul Evanghelist Luca, care se pastreaza in manastirea cipriota. Moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, asezate intr-o frumoasa racla de argint, au fost aduse in Catedrala din satul Basarabi, de pe malul drept al Dunarii, la 13 iulie 1774, de catre mitropolitul Grigorie II (1760-1787). Sfantul Dimitrie cel Nou este patronul spiritual al orasului Bucuresti, iar ziua sa de praznuire (27 octombrie) este, in fiecare an, prilej de mare pelerinaj al credinciosilor din intreaga tara. Cele 3 cruci din piatra – Troita – aduse si asezate langa catedrala in anul 1959. Cea mai mare este considerata a fi a domnitorului Petru Cercel (1583-1585), iar celelalte doua sunt una din 1617, iar alta din 1644.






·         1741: Episcopul greco–catolic Inocențiu Micu-Klein este silit, din cauza memoriilor prin care cerea drepturi egale pentru români, indiferent de confesiune, să renunțe la funcția sa și să se exileze la Roma. Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului – d. 2 septembrie 1768, Roma) a fost un episcop greco-catolic român, unul din întemeietorii  gândirii politice româneşti moderne. Se spune ca in târgul Sibiului un călugăr, impresionat  de înfăţişarea mândră şi de vioiciunea ochilor tânărului Ion, i-a cerut tatălui său să-l ducă la şcoală iar acesta ar fi  spus   cu hotărâre: “Tată, eu mă duc !” Inocenţiu Micu şi-a efectuat studiile medii la colegiul iezuit din Cluj. Între 1722 – 1725 a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Colegiului Academic iezuit, tot la Cluj, unde l-a avut ca profesor pe Franz Fasching, un iezuit de origine germană, adept al ideii romanităţii românilor. În 1725 a început studiul teologiei la Nagyszombat (azi Trnava – în româneşte Târnavia sau Sâmbăta Mare -, în vestul Slovaciei). A fost inobilat  si  a intrat în Dieta Transilvaniei (fiind primul român din Dietă) şi a cerut drepturi pentru poporul român cu argumente bine precizate:
1. Românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării;
2. Românii sunt populaţia cea mai numeroasă din Ardeal;
3. Românii lucrează pământul şi ocnele (muncile cele mai grele);
4. Românii dau cele mai mari contribuţii şi, în virtutea voinţei imperiale exprimată prin cele două diplome leopoldine, trebuie să se facă dreptate şi poporului român.
Deci şi românii au dreptul să fie recunoscuţi ca naţiune, a patra din Ardeal, nu numai “plebs valahica”. Dar cele trei naţiuni privilegiate, (ungurii, saşii şi secuii) s-au împotrivit, spunând că această cerere cuprinde “nişte lucruri pe care nu le-a cerut nimeni până acum”.
·         1775: Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi (Imperiul Austriac), o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic. Războiul ruso-turc din 1768-1774, în cursul căruia Impeiul Rus a ocupat şi Ţările Române, înlăturîndu-i pe domnitorii fanarioţi, a impus Imperiul Otoman să ceară pace. În urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (10/21 iulie 1774), Rusia a cîştigat dreptul de a interveni pentru protejarea Ţărilor Române. Folosindu-se de moment Imperiul Austriac, prin presiuni asupra turcilor şi ca preţ al intervenţiei sale diplomatice, a obţinut de la Poartă anexarea părţii de nord a Moldovei, Bucovina. Această anexare chipurile era necesară Porţii pentru a-i uşura trecerea către sudul Poloniei, pe care-l căpătase la o primă dezmembrare a Poloniei în 1771. Domnul Moldovei era atunci Grigore al III-lea Ghica. A protestat la Poartă împotriva acestei ciuntiri a ţării, contrară înţelegerii tradiţionale între puterea suzerană şi ţara „protejată". A fost în zădar. Nu chiar în zădar, caci marele vizir a trimis un capugiu care l-a sugrumat pe Grigore Voda în palatul lui în 1777. Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, prin convenţia încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786). Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi (Imperiul Austriac), o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic. Războiul ruso-turc din 1768-1774, în cursul căruia Impeiul Rus a ocupat şi Ţările Române, înlăturîndu-i pe domnitorii fanarioţi, a impus Imperiul Otoman să ceară pace. În urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (10/21 iulie 1774), Rusia a cîştigat dreptul de a interveni pentru protejarea Ţărilor Române. Folosindu-se de moment Imperiul Austriac, prin presiuni asupra turcilor şi ca preţ al intervenţiei sale diplomatice, a obţinut de la Poartă anexarea părţii de nord a Moldovei, Bucovina. Această anexare chipurile era necesară Austriei pentru a-i uşura trecerea către sudul Poloniei, pe care-l căpătase la o primă dezmembrare a Poloniei în 1771. Domnul Moldovei era atunci Grigore al III-lea Ghica, care  protestat la Poartă împotriva acestei ciuntiri a ţării sale , contrară înţelegerii tradiţionale între puterea suzerană şi ţara „protejată“, dar a fost în zadar.Marele vizir  otoman a trimis un capugiu care l-a sugrumat pe Grigore Voda în palatul sau  în 1777. Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, prin convenţia încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).
·         1824: A avut loc la Viena premiera Simfoniei a IX-a în Do Minor de Ludwig van Beethoven. Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn – d. 26 martie 1827, Viena), compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii.
·         1832: Otto de Bavaria a fost ales de Marile Puteri, în cadrul unei conferințe desfășurate la Londra, rege al Greciei. A fost ales și de Adunarea Națională, la 8 august, sub numele de Otto I (1832–1862)
·         1877: „Gazeta de Transilvania” publică scrisoarea lui George Barițiu – „Epistolă respectuoasă către femeile noastre", prin care îndeamna pe româncele din Ardealsă formeze comitete de strângere a donațiilor pentru ajutorarea armatei române și a răniților de pe front.
·         1877: Guvernul României a aderat la Convenția de la Geneva privind Crucea Roșie Internațională.
·         1895: A avut loc demonstrația funcționării primei stații de radiorecepție, de către savantul rus Aleksandr Popov. Aleksandr Stepanovici Popov (n.pe 16 martie , d.31 decembrie1905 stil nou) a fost un fizician rus care a reușit prima transmisie publică a unui semnal prin unde radio. Cinstea de a fi desemnat inventatorul transmisiei radio nu i-a revenit lui , deoarece a neglijat să facă o cerere pentru patentarea marii sale invenții.
·         1899 - Germania a aderat la protocolul secret, din 30 septembrie 1896, de prelungire a Tratatului de alianţă dintre România şi Austro-Ungaria
·         1918: A fost încheiat Tratatul de pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte, prin care România era nevoită să cedeze Dobrogea, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi şi să încheie condiţii economice dezavantajoase. România, fiind  izolată de aliaţii sai din vest, in conditiile prabusirii frontului rusesc ca urmare a revolutiei din Rusia, este forţată să semneze tratatul de pace de la Bucureşti (Buftea) cu Puterile Centrale, tratat ramas neratificat de regele Ferdinand. In toamna anului 1917,  anarhia din randulul trupelor ruse din Moldova reprezenta o ameninţare grava la adresa stabilităţii României, în condiţiile căderii guvernului Kerenski şi a loviturii de stat bolşevice (25 octombrie / 7 noiembrie 1917), România a ramas  singură şi înconjurată de duşmani. Consiliul de Coroană din 19 noiembrie / 2 decembrie 1917 a decis continuarea războiului cu Puterile Centrale, dar  a doua zi generalul Scerbacov, comandantul trupelor ruse din România, a propus germanilor un armistiţiu, implicând şi pe români, astfel ca la 26 noiembrie / 9 decembrie 1917 România s-a bazut  silită, deşi victorioasă pe front, să ceara  armistiţiul cu Puterile Centrale. La 25 ianuarie / 7 februarie 1918 România a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale pentru încheierea păcii; Pacea de la Brest-Litovsk din 18 februarie / 3 martie 1918 între Rusia sovietică şi Puterile Centrale şi intrarea trupelor germane în Ucraina, a lăsat România total descoperită si inconjurata de inamici. După preliminarii la Buftea, la 24 aprilie /7 mai 1918 s-a semnat pacea de la Bucureşti in conditii dramatice pentru tara noastra :
– Dobrogea era ocupată de Puterile Centrale; armata română era demobilizată;
– Austro-Ungaria îşi mărea teritoriul de-a lungul crestelor Carpaţilor;
– surplusul de petrol şi cereale  erau luate de Germania;
– controlul german si Austro-Ungar asupra economiei româneşti. Regele Ferdinand a refuzat să semneze ratificarea Tratatului de la București.
·         1925: Prin Înaltul Decret Regal nr.1450, emis la această dată, s-a înfiinţat Uniunea Camerelor de Comerţ din România.
·         1944: între orele 10.49 şi 12.06, un număr de 700 de avioane dintre care 500 de bombardament de tip B-24 şi 200 de aparate de vânătoare s-au năspustit asupra Capitalei, la doar zece ore de la atacul nocturn britanic. Un bilanţ statistic arată că de-a lungul celor 17 bombardamente aeriene, începând cu cel din 4 aprilie 1944, executate de americani şi englezi cu aproximativ 3.640 de avioane de bombardament de diferite tipuri, însoţite de circa 1.830 de avioane de vânătoare pe timp de zi, au fost ucişi 5.524 de locuitori, răniţi 3.373, iar 47.974 au rămas fără adăpost devenind sinistraţi. Au fost distruse 3.456 de case de locuit, au fost distruse parţial 3.473, iar 401 au fost avariate şi au fost 2.305 de incendieri. Pentru apărarea Capitalei, s-au ridicat şi au angajat lupte antiaeriene, de multe ori în inferioritate numerică, 601 avioane de vânătoare româneşti şi 709 germane.
·         1945: Al doilea război mondial: Șefii militari germani capitulează fără condiții la Reims, Franța, în fața generalului american  D D Eisenhower.
·         1946: Se desfașoară, la București, procesul mareșalului Ion Antonescu (1882–1946), conducător al României în perioada 1940–1944, și al lui Mihai Antonescu (1904–1946), ministru de Externe și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri între 1941–1944. Au fost condamnați la moarte și executați la 1 iunie 1946.
·         1954: Ia sfarsit batalia de la Dien Bien Phu, fortele coloniale franceze fiind infrante de vietnamezi. Batalia incepuse in data de 13 martie.
·         1955: URSS semnează tratatul de pace cu Franța și Marea Britanie.
·         1960: Sovietul Suprem îl alege pe Leonid Brejnev în funcția de președinte al Prezidiului în locul mareșalului Kliment Vorosilov care, la 79 de ani, s–a retras din viața publică.
·         1986: Echipa de fotbal „Steaua” București a cucerit, pentru prima dată în istoria fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni, învingând în finală, după executarea loviturilor de la 11 m, cu 2–0, echipa spaniolă „FC Barcelona". Portarul Helmut Duckadam, a reușit o performanță unică în lume – a apărat 4 lovituri de la 11 metri. Meciul s–a disputat la Sevilla, pe stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan". Elevii lui Emerich Jenei au eliminat pe rand formatii ca Vejle BK (1-1 si 4-1), Honved Budapesta (0-1 si 4-1), Kuusysi Lahti (0-0 si 1-0) sau RSC Anderlecht Bruxelles (0-1 si 3-0). Meciul s-a incheiat asa cum a inceput, cu scorul de 0-0, si invingatoarea urma sa fie decisa in urma executarii loviturilor de la 11 metri. A fost un duel al portarilor, Urruti versus Duckadam. Primii au executat jucatorii romani. Majearu a sutat in partea dreapta, dar Urutti a ghicit coltul aparand primul penalti. Duckadam nu se lasa mai prejos si “scoate” si el penalti-ul catalanilor. A urmat experimentatul Loti Boloni. Mijlocasul a sutat in partea stanga, insa Urruti a respins si aceasta minge. Duckdam se pregatea totusi sa intre in istorie, scotand al doilea penalti. Marius Lacatus a fost cel care a deschis scorul la a treia serie de lovituri de departajare, cu un sut puternic, care a izbit mai intai transversala. Cateva minute mai tarziu, Duckadam a aparat  inca un penalti, al treilea. Gabi Balint si-a luat un elan mare si a inscris cu un sut plasat, in coltul stang. Helmuth Duckadam plonja in stanga si apara al patrulea penalti consecutiv, intrand in Cartea Recordurilor. La televiziunea romana, reporterul Teoharie Coca Cosma izbucnea strigand celebra replica “Suntem finalisti! Am castigat Cupa!”
·         1987: A fost anunțată, oficial, extragerea primelor cantități de țiței din subsolul marin al platoului continental românesc al Marii Negre.
·         1990: Doi schiori norvegieni, fără câini și alte mijloace de transport, au ajuns cu bine la Polul Nord.
·         1990: Apare Decretul nr. 204 prin care Consiliul Provizoriu de Unitate Naţională a înfiinţat Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP), în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (în componenţa Brigăzii de Gardă), cu misiunea de a asigura protecţia şi paza demnitarilor români, precum şi a celor străini care vizitau România. Odată cu promulgarea Legii nr. 51 / 26 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României, USPP a căpătat denumirea de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), devenind un organ de stat „cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale”
·         1995: Jacques Chirac învinge la alegerile prezidențiale din Franța.
·         1998 - Grupul german Daimler-Benz, producător al Mercedes-Benz a anunţat în această zi preluarea Chrysler într-o tranzacţie care valora 36 miliarde de dolari. Această achiziţie, a celui de-al treilea constructor ca importanţă din Statele Unite ale Americi, reprezintă cea mai mare preluare de către investitori străini a unei companii americane. Iniţial s-a spus că parteneriatul era format prin contribuţii egale ale celor două entităţi, dar ulterior s-a dovedit că Daimler era acţionarul majoritar. Grupul german a fost foarte interesat de divizia Jeep a lui Chrysler şi gama de monovolume, dar mutarea nu s-a dovedit atât de inspirată şi până în iarna lui 2003 Chrysler Group a trebuit să reducă forţa de muncă cu 28.000 de posturi. Lucrurile au mers şi mai rău şi în 2006 Chrysler a avut o pierdere record de 1.5 miliarde de dolari. Iar în 2007 DaimlerChrysler s-a destrămat, germanii anunţând că au vândut 80,1% din capitalul Chrysler fondului Cerberus Capital Management pentru suma de 7,4 miliarde. În aprilie 2009 Chrysler şi-a găsit însă un nou partener în Fiat, care are gânduri foarte mari pentru accederea pe piaţa americană.
·         1999: Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005), a efectuat o vizită ecumenică în România (7–9 mai 1999); a fost prima vizită în ţara noastră, a unui Suveran Pontif, într-o ţară în care creştinii sunt în majoritate ortodocşi, la invitaţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist şi a Preşedinţiei României. Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).
·         1999: În timpul acțiunilor militare din Iugoslavia, avioanele NATO au bombardat din greșală ambasada Chinei din Belgrad, ucigând trei persoane și rănind alte 20.
·         2000: Ceremonia de investitură a lui Vladimir Putin în funcția de președinte al Rusiei, în urma alegerilor de la 26 martie 2000.
·         2003: Academia de Ştiinte şi Literatură din Mainz a acordat Premiul de literatură pentru autori de limba germană pe 2003  urmatorilor scriitori: Cristoph Meckel, Harald Weinrich şi Herta Müller, cunoscută scriitoare originară din România.
·         2012: Primul guvern al Romaniei condus de Victor Ponta  a fost validat de Parlament, fiind susţinut de Uniunea Social Liberală (USL), formată din Partidul Social Democrat şi Alianţa de Centru-Dreapta (Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator), şi învestit oficial de preşedintele Traian Băsescu. Acest Cabinet a fost succesorul guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureau, care pierduse  încrederea Parlamentului,  în urma unei  moţiuni de cenzură depuse de USL. Guvernului Victor Ponta 1 a fost urmat, din 21 decembrie 2012, de Guvernul Victor Ponta 2, format ca urmare a victoriei USL la alegerile legislative din 9 decembrie 2012.



Nașteri

·         1530: S-a nascut Ludovic I de Bourbon, fondatorul casei de Condé (d. 1569)
·         1700: Gerard van Swieten, medic olandez (d. 1772)
·         1711: David Hume, filosof scoțian (d. 1776)
* 1748: Olympe de Gouges (pronunție franceză: Pronunție audio /olɛ̃p də ɡuʒ/; n. ,[1][2][3] Montauban, Franța[4] – d. ,[2][3] Paris, Prima Republică Franceză), născută Marie Gouze, a fost o dramaturgă din Franța, activistă politică ale cărei scrieri feministe și aboliționiste au avut o deosebită influență.
Și-a început cariera de dramaturg la începutul anilor 1780. Pe măsură ce în Franța tensiunile politice se acutizau, de Gouges s-a implicat din ce în ce mai mult în politică. La 1788 ea devenise o susținătoare vocală a îmbunătățirii situației sclavilor din colonii. În același timp, a început să scrie pamflete politice. Astăzi ea este cunoscută ca o precursoare a feminismului, care cerea ca femeile franceze să primească aceleași drepturi ca și bărbații. În Declarația drepturilor femeii și cetățenei (1791), ea a contestat practica autorității masculine și noțiunea de inegalitate între femei și bărbați. A fost ghilotinată în timpul Terorii pentru atacurile ei la adresa regimului lui Maximilien Robespierre și pentru relațiile ei strânse cu Girondinii.
·         1767: Prințesa Frederica Charlotte a Prusiei (d. 1820)
* 1812: Robert Browning (n. 7 mai 1812 - d. 12 decembrie 1889) a fost un poet englez, soțul poetei Elizabeth Barrett Browning. Alături de Alfred Tennyson, a fost cea mai importantă personalitate a poeziei victoriene
Opera:
  • 1833 - Pauline ("Pauline");
  • 1835 - Paracelsus ("Paracelsus");
  • 1840 - Sordello ("Sordello");
  • 1855 - Bărbați și femei ("Men and Women");
  • 1864 - Dramatis personae ("Dramatis personae");
  • 1868 - 1869: Inelul și cartea ("The Ring and the Book");
  • 1877 - Agamemnon al lui Eschil ("The Agamemnon of Aeschylus");
  • 1879 - Idile dramatice ("Dramatic Idylls");
  • 1889 - Asolando ("Asolando").
·         1833: S-a nascut in Hamburg, Germania, compozitorul  romantic, pianistul  şi dirijorul  Johannes Brahms. Johannes Brahms (d. 3 aprilie 1897, Viena). A compus un număr de opere importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert  pentru vioară și violoncel și ampla lucrare corală Un recviem german (Ein deutsches Requiem). Brahms a fost considerat de către mulți  dintre exegetii sai „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).
·         1840: Piotr Ilici Ceaikovski, compozitor rus (d. 1893). Piotr Ilici Ceaikovski, s-a nascut la  Kamsko-Wotkinski Savod, azi orașul Ceaikovski  si a decedat pe  6 noiembrie 1893, in  Sankt Petersburg. A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea nici un interes, si de aceea in 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein. În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. Începand cu anul  anul 1876  Nadedja von Meck, o mare admiratoare a sa, îi va stabili  timp de 13 ani  o pensie  anuala  de 6.000 de ruble ceea ce il va indeparta de grijile materiale..Simfonia a 4-a, în la minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck. În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite ale vieții sale. Pentru a pune capăt speculațiilor privind homosexualitatea  sa, se căsătorște cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa.. Căsătoria a fost un eșec deplin si Ceaikovski se desparte de Antonia.Printre cele mai iubite creatii ale sale se numara: Baletele  Lacul lebedelor,Frumoasa din pădurea adormită, , Spărgătorul de nuci, precum si simfoniile “Vise de iarna”,”Poloneza”,”Patetica” si Manfred”. Ceaikovski a compus 10 opere, din care cele mai celebre sunt Evgheni Oneghin și Dama de pică, permanent prezente în repertoriul mondial al spectacolelor de opera. Pe data de 6 noiembrie 1893 Ceaikovski moare de holeră  pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că  a fost un act  deliberat, deci o sinucidere, după ce a fost descoperită relația homosexuală pe care o avea cu nepotul unui nobil rus. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevsky din Sankt Petersburg.
·         1847: Archibald Primrose, Conte de Rosebery, om de stat englez, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1929)
* 1855: Oscar Miller (n. 7 mai 1855, München - d. 9 aprilie 1934, München), din 1875 Oscar von Miller, a fost un inginer constructor german, pionier al energiei hidroelectrice, care a rămas cunoscut îndeosebi ca fondator al celui mai mare muzeu tehnico-științific din lume: "Deutsches Museum".
·         1861: Rabindranath Tagore , numele europenizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1913.
Rabindranath Tagore
Fiu al lui Debendranâth Thâkur, unul din fondatorii mișcării „Brahmo Samaj“, Tagore a crescut într-o famile de artiști și reformatori sociali și religioși, opuși sistemului castelor și favorabili unei ameliorări a condiției femeii indiene. Tagore și-a făcut studiile la Calcutta și în Anglia, unde a studiat dreptul. În 1906, după divizarea Bengalului, aderă la mișcarea naționalistă indiană. Tagore este cunoscut atât ca poet, cât și ca filosof, însă aceste două calități sunt greu de separat în cultura indiană, în mod implicit filosofiaeste permanent prezentă în poezia sa. S-a interesat de problemele educației și, în 1921, reorganizează Universitatea „Vishba-Bharati“ din Shantiniketan, unde însușirea culturii indiene este accesibilă atât studenților indieni, cât și celor străini. În 1951 a fost recunoscută ca Universitate internațională de stat. A început să scrie poezii încă de la vârsta de 17 ani. Operele sale au fost scrise în dialectul bengalez, pe care Tagore le traducea el însuși în limba engleză. A fost cel mai important scriitor indian din epoca colonială. Tagore a scris poezii, povestiri, romane, drame și eseuri filosofico-pedagogice. Opera sa literară cea mai faimoasă este culegerea de poezii „Grădinarul“ sau „Ofranda lirică“ (1913). Alte opere mai cunoscute sunt romanul „Căminul și lumea“ (1910), drama „Oficiul poștal“ (1912). Scrierile sunt pătrunse de o adâncă religiozitate și reflectă admirația pentru natură și pentru patria sa, India. Începând cu anul 1929a început să se ocupe cu pictura, a fost și compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naționale ale Indiei și Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Rabindranath Tagore. A fost primul scriitor din Asiacare a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913).

OPERA

Tagore a fost un scriitor bilingv, exprimându-se atât în limba bengali cât și în limba engleză, în care și-a tradus unele opere concepute în bengali. Opere apărute în limba engleză:

Poeme în proză

  • Gitanjali (1912)
  • The Gardener (1913)
  • Fruit-Gathering (1916)
  • The Fugitive (1921)

Teatru

  • Chitra (1913)
  • The King of the Dark Chamber (1914)

Povestiri

  • HungryStones and Other Stories (1916)
  • Mashi and Other Stories (1918)
  • Broken Ties (1925)

Romane

Eseuri

  • Sadhana (1914)
  • The Religion of Man (1931)
·         1867: S-a nascut Wladyslaw Stanislaw Reymont, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel (d. 5 decembrie 1925) Cea mai cunoscută lucrare a sa este romanul în patru volume pentru care i s-a decernat premiul, intitulata „Chłopi” (Țăranii).
Władysław Reymont, pe numele său adevărat Władysław Stanisław Rejment, era al cincilea din cei șapte copii ai organistului Józef Rejment și ai Antoninei (n. Kupczyński), ce provenea dintr-o familie de șleahtici. S-a născut în Kobiele Wielkie, nu departe de Piotrków. O autobiografie târzie evocă atmosfera încărcată de severitate și bigotism din familie, ca și tentația scriitorului spre evadare.
Școala cu rigorile ei îl îndepărtează de învățătura sistematică. Încearcă să învețe o meserie, revine de câteva ori la școală, fuge în două rânduri cu trupe de actori pronvinciali. Nu-l atrage nici viața monahală a ordinului Paulinilor, nici cea de funcționar la căile ferate, de unde trimite corespondențe la revista poporaniștilor polonezi, "Głos".
Anul 1893 este hotărâtor pentru viitorul lui Reymont. Atunci revistele "Prawda" și "Głos" îi publică două nuvele cu tentă naturalistă Cățeaua și Moartea, ceea ce îl determină să se dedice scrisului. Pleacă la Varșoviași vreme de un an îndură mari privațiuni. Abia după publicarea reportajului Pelerinaj la Jasna Góra (1895), dar mai ales după încasarea despăgubirilor de pe urma accidentului de cale ferată suferit în 1899, situația materială a lui Reymont se schimbă radical.
Cel mai important roman al său este "Țăranii"( tetralogie formată din romanele "Toamna", "Iarna", "Primăvara" și "Vara"), roman ce poate fi comparat cu romanul "Ion" de Liviu Rebreanu.
Îi apare în perioada 1913 - 1918 trilogia istorică "Anul 1794", alcătuită din romanele "Ultimul seim al Republicii", "Nil desperandum" și "Insurecția", ecou al luptelor care au dus la invadarea Poloniei. La 57 de ani, în 1924, Władysław Reymont primește Premiul Nobel pentru epopeea "Țăranii".

La 5 decembrie 1925, moare, la Varșovia, Władysław Reymont, se pare în urma unui atac de cord. Osemintele i-au fost înhumate în Catedrala Sf. Ioan.
Opera:

Romane

  • Komediantka (Comedianta) (1895)
  • Fermenty (Frământări) (1896)
  • Ziemia obecana (Pământul făgăduinței) (1897 - 1898)
  • Chłopi - tetralogia Țăranii (Toamna, Iarna, Primăvara, Vara)(1902 - 1908)
  • Wrazenia (Visătorul) (1909)
  • Wampir (Vampirul) (1911)
  • trilogia istorică Rok 1907 (Anul 1794) (Ultimul seim al Republicii, Nil desperandum, Insurecția) (1913 - 1918)

Nuvele

  • În ajunul Crăciunului (1892)
  • Moartea (1893)
  • Întoarcerea (1921)
  • Prințesa (1922)
  • Spovedania (1922)
* 1878: Prințesa Isabelle Marie Laure Mercédès Ferdinande d'Orléans (7 mai1878 - 21 aprilie 1961) a fost membră a familiei regale franceze orleaniste și, prin căsătorie, Ducesă de Guise.
Castelul Eu, locul nașterii Prințesei Isabelle Marie d'Orléans
S-a născut la Eu, Franța, ca al cincilea copil și a treia fiică a Prințului Filip, Conte de Paris și a Infantei Maria Isabel a Spaniei. Tatăl ei a fost pretendent orléanist la tronul Franței sub numele de Filip al VII-lea.
Prințesa Miou, după cum era numită de familia sa, și-a petrecut primii ani în Normandia, lângă părinții săi, contele și contesa de Paris. În 1886, când avea doar opt ani, legea exilului votată de guvernul celei de-a Treia Republicii a afectat membrii familiei sale. Tânăra Isabelle a părăsit castelul Eu pentru a mearge cu părinții și frații săi la Casa Stowe din Marea Britanie, și la Villamanrique de la Condesa, Spania. După aceea, prințesa s-a ​putut întoarce din când în când în Franța, deoarece legea exilului a afectat în principal capetele caselor regale din Franța și moștenitorii lor direcți, iar femeile erau excluse din linia de succesiune prin Legea Salică.
Isabella a fost educată într-un mediu select, în care cultura și mai ales istoria, au jucat un rol important. Crescând, prințesa a devenit o femeie frumoasă, lucru care i-a permis, ajutată fiind și de calitatea de șef al Casei regale deținut de tatăl ei, să aibă mai mulți pretendenți. Dintre aceștia, cel mai notabil a fost viitorul rege Albert I al Belgiei, care a trebuit să renunțe în fața opoziției unchiului său, regele Leopold al II-lea, ce se temea de reacțiile de la Paris față de o căsătorie cu fiica unui pretendent exilat
La 30 octombrie 1899 Isabelle s-a căsătorit la Twickenham cu vărul ei primar, Prințul Jean, Duce de Guise (1874–1940). Jean era fiul prințului Robert, duce de Chartres (1840–1910) și a soției acestuia, Françoise d'Orléans (1844–1925).
Timp de mai mulți ani cuplul a trăit la Paris și la moșia lor de la Nouvion-en-Thiérache. Dar, în concordanță cu renumele familiei lor[2], "familia Guise" s-a plictisit de Europa. De aceea, la un an după ce a dat naștere ultimului lor copil în 1909, cuplul a mers în Maroc și anul următor s-au stabilit acolo sub numele d’Orliac. Apoi, Prințul și Prințesa au dobândit în regiunea Larache un conac (astăzi hôtel Riad) și un vast domeniu unde au practicat o agricultură modernă.
În 1912, când Maroc a devenit prorectorat franco-spaniol, reședința de la Larache a trecut regimului spaniol în timp ce domeniile Maarif au trecut sub control francez.
După moartea fratelui Isabellei, Philippe de Orléans (1869–1926), și ridicarea soțului ei în rang de șef al Casei d’Orléans, Prințul și Prințesa au trăit în Europa. Ei s-au instalat la Manoir d’Anjou în Belgia de unde au condus mișcarea monarhistă franceză, cu ajutorul scriitorului și politicianului Charles Maurras și a "Action française".
Cuplul a avut patru copii:
La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial "ducele" și "ducesa de Guise" s-au întors pe domeniile lor marocane, însă "ducele" nu a suportat înfrângerea franceză din 1940 și a murit la puțin timp după începutul ocupației naziste. "Ducesa" a continuat cu acțiunile sale caritabile, vizitând regulat pe cei săraci și cu gestionarea în special a "Casei del Niño", un ajutor dedicat copiilor săraci, instituție fondată de ea.
Prințesa Isabelle a murit la Larache, Maroc, la vârsta de 82 de ani.
·         1878: Stanislawa Wysocka, actriță și regizoare poloneză
·         1886: S-a născut Rudolf Schweitzer-Cumpăna, pictor şi grafician român de origine germană; (m. 1975).
·         1892: S-a nascut Iosip Broz Tito, om politic şi de stat, preşedintele Iugoslaviei în perioada 1953–1980 (d. 1980).
* 1892: Archibald MacLeish (n. 7 mai 1892 - d. 20 aprilie 1982) a fost un poet și dramaturg american, exponent al curentului liric modern.
Pentru opera sa a primit trei Premii Pulitzer. Debutul liricii sale a stat sub influența lui Ezra Pound și T.S. Eliot.
A fost cel de-al 9-lea Librarian of Congress.
* 1892: Ivan Șubașici, în limba croată, Ivan Šubašić, (n. 7 mai 1892 - d. 22 martie 1955) a fost un politician croat și iugoslav, cunoscut ca ultimul ban al Banovina croată
* 1896: Pavel Sergheievici Aleksandrov (în rusă Па́вел Серге́евич Алекса́ндров, n. 7 mai 1896 - d. 16 noiembrie 1982) a fost un matematician rus sovietic, reprezentantul școlii de topologie din Moscova.
S-a născut în orașul Bogorodsk, tatăl său, Serghei Aleksandrovici, fiind medic. În anii de școală a fost puternic influențat de profesorul său, Aleksandr Romanovici Eighes, care l-a determinat să devină matematician. A urmat secția de matematică a Universității din Moscova, unde a avut ca profesori pe Dmitri Egorov și Nikolai Luzin.
În 1923 începe o serie de călătorii peste hotare, unde îi cunoaște pe David Hilbert, Felix Klein, Luitzen Egbertus Jan Brouwer și alții. Prin dialogul cu aceștia, ridică prestigiul matematicii ruse în străinătate.
Aleksandrov a fost un bun pedagog și organizator. În 1935 a condus prima conferință internațională de topologie din Moscova. În 1958, a luat parte la Congresul Matematicienilor Germani de la Dresda și la Simpozionul de Topologie din Praga din 1962.
Aleksandrov a fost membru al Academiei de Științe a URSS.
·         1901: S-a nascut actorul Gary Cooper. Gary Cooper (născut Frank James Cooper ( d. 13 mai 1961) a fost unul dintre cei mai mari actori americani de film, deținător al Premiului Oscar.
·         1903: Nicolai Zabolotski, poet rus
·         1905: Elly Roman, compozitor român de muzică uşoară (d. 1996)
·         1909 - S-a născut Edwin Land, inventatorul tehnicii fotografice "Polaroid" (d. 1 martie 1991)
* 1915: Hans „Gerch” Georg Herzog (n. 7 mai 1915, Sebeșul Săsesc, comitatul Sibiu, d. 28 iulie 2014, Viena)[1] a fost un handbalist de etnie germanăcare a jucat pentru echipa națională a României. Herzog a fost component al selecționatei în 11 jucători a României care s-a clasat pe locul al cincelea la Olimpiada din 1936, găzduită de Germania.[2][3] El a jucat în meciul pentru locurile 5-6, câștigat de România.[1][2]
Hans Georg Herzog a fost component de bază al clubului Hermannstädter Turnverein(de) (Societatea de Gimnastică Sibiu) din Sibiu.
Hans Georg Herzog s-a născut la Sebeș, în Transilvania, care a devenit parte a României la sfârșitul Primului Război Mondial. Herzog a studiat dreptul, mai întâi la Paris, apoi la Berlin, din vara anului 1935 și până în toamna lui 1936.[4] În 1936, el a participat la Olimpiada de la Berlin ca membru al echipei de handbal de câmp a României, compusă pe atunci aproape exclusiv din sași transilvăneni. România s-a clasat pe locul al cincilea după ce a învins Statele Unite cu 10-3 (4-0). În 1938, Gerch, așa cum îl numeau prietenii, a fost component al selecționatei în 11 jucători a României care s-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial de Handbal de câmp din Germania.[1]
Hans Georg Herzog și-a terminat studiile de drept în 1938, în București, unde a ajutat la construcția secției de handbal a clubului Bukarester Turnverein, înființată de fostul său coechipier Oki Sonntag.[4] Herzog a început să lucreze în 1940 la o firmă de avocatură din oraș și și-a înființat propriul său birou de avocatură în 1942.
Handbalistul a luat parte la primele acțiuni militare ale României în Al Doilea Război Mondial, unde a luptat pe Frontul de Răsărit ca ofițer de artilerie. Grav rănit în 1941, el a fost demobilizat în același an.[4] La sfârșitul lui 1943, Herzog s-a îmbolnăvit de poliomielită și s-a mutat la Viena pentru tratament, în 1944. Acolo, el a lucrat inițial pentru forțele franceze de ocupație ca secretar și translator de engleză, între 1945 și 1952. De asemenea, a ajutat mai mulți sași transilvăneni să se integreze în Austria după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a pus bazele Clubului Sașilor Transilvăneni din Austria. În 1951, el a înființat la Viena un birou de avocatură unde a practicat până în 1983.
Hans Georg Herzog a fost ultimul membru în viață al echipei României din 1936.[4] El a decedat în 2014, cu nouă luni înainte de împlinirea vârstei de 100 de ani
·         1918: S-a nascut Miroslav Cozlovschi, profesor din Republica Moldova, doctor în ştiinţe fizico-matematice
·         1919: María Eva Duarte de Perón (numită și Evita) (n. 7 mai 1919 – d. 26 iulie1952) a fost soția președintelui Argentinei, Juan Perón. În anii '40 și '50 ai secolului XX, datorită ei, privirile întregii lumi s-au întors asupra orașului Buenos Aires și asupra Argentinei.
Eva Duarte se trăgea dintr-o familie săracă. La o vârstă încă fragedă, ea a devenit stea de cabaret. Viața sa s-a schimbat când soarta i l-a scos în cale pe Juan Perón. Din 1943, când îndeplinea funcția de ministru al muncii în guvernul juntei militare, Perón intenționa să introducă o revoluție "de sus în jos" a sistemului, pentru a îmbunătății soarta țăranilor și a muncitorilor. Elita aflată la putere a încercat să împiedice acest lucru, iar în anul 1945 Juan Perón a fost arestat. Atunci, Eva Duarte a mobilizat grupurile de muncitori și de soldați loiali lui Perón. Prin urmare, acesta a fost pus în libertate numai după 14 zile. Suporterilor săi, adunați în Plaza de Mayo, le-a promis să devină președinte al Argentinei. În 1946, a câștigat alegerile prezidențiale. Dar înainte de aceasta s-a căsătorit cu Eva Duarte, numită Evita, în aplauzele mulțimii. În anii care au urmat, Evita a fost foarte activă politic: în sala sa de audiențe primea cetățenii și se ocupa de problemele lor mici și mari. Deși fusese ales în mod democratic, Juan Perón a condus ca un dictator. Datorită sprijinului soției, el a câștigat și alegerile din 1951.
La 21 septembrie 1951, după multe analize medicale, medicii confirmă că Eva Peron suferă de cancer uterin. Avea 32 de ani. Doi doctori renumiți, americanul George Peck și argentinianul Ricardo Finocheto efectuează operația. Cu toate acestea boala și-a continuat evoluția. Apare în public pentru ultima oară la 4 iunie 1952, când soțul ei, Juan Perón, depune jurământul pentru al doilea mandat. Moare la 26 iulie 1952. Trupul ei este îmbălsămat de către doctorul Pedro Ara. Din motive politice trupul Evei Peron este transportat sub nume fals, Maria Maggi de Magistris, și depus într-un cimitir din Milano, unde va sta timp de 15 ani. Este deshumată în 1973 și readusă în țară. Va fi îngropată în cimitirul Recoleta.
* 1919: Boris Abramovici Sluțki (rusă:Борис Абрамович Слуцкий) (n. 7 mai 1919 la Sloviansk, Ucraina; d. 22 februarie 1986 la Tula) a fost un poet rus, născut într-o familie evreiască din Ucraina.
Boris Sluțki a copilărit la Harkov. Ulterior, în anul 1937 s-a înscris la Institutul de drept din Moscova. În paralel, din anul 1939, a studiat și la Institutul de literatură „Maksim Gorki”. În anul 1941 a absolvit amândouă facultăți. La seminarele lui Ilya Selvinski din toamna anului 1939 la Editura de Stat pentru Literatură „Goslitizdat” s-a alăturat unui grup de poeți tineri precum M. Kulcițki, Pavel Kogan, S.Narovceatov, David Samoilov și alții, care s-au autodenumit „generația de la 1940”.
În anii 1941 - 1945, a servit în calitate de comisar politic într-o unitate de infanterie a Armatei Sovietice, precum și în cadrul unui tribunal și a procuratorii militare. În cursul luptelor a fost rănit grav. Experiența sa din război se reflectă în multe din poeziile sale.
După război, a lucrat la radio (1948 - 1952). În anul 1956 Ilia Erenburg a produs senzație când a citat într-un articol din mai multe poeme nepublicate ale poetului, atrăgând atenția asupra acestui creator talentat. Asfel, în 1957 a putut să publice primul său volum de versuri, conținând poeme scrise cu mult înainte. Unele poezii, precum cele care încă în 1953 -1954 și-au exprimat ostilitatea față de tirania stalinistă, încă înainte de condamnarea ei la Congresul al XX-lea al PCUS, au circulat în ediții subterane ,„Samizdat”. Aceste poezii au fost publicate sub numele său la München în 1961, dar Sluțki nu a luat vreo poziție în legătură cu dezvăluirea identității autorului.
Alături de David Samoilov, Sluțki e considerat unul din cei mai reprezentativi autori din generația de poeți sovietici ai anilor celui de-al doilea război mondial
În creația sa, Sluțki a abordat și teme evreiești, ca de pildă cele legate de tradiția evreiască, antisemitism, inclusiv aspectele antisemite din societatea sovietică, Holocaustul, etc.
El a făcut și traduceri din poezia în limba idiș, din autori ca Leib Kvitko, Aaron Verghelis, Șmuel Galkin, Iakov Sternberg, Așer Șvarțman și alții.
Un eveniment deosebit s-a petrecut în anul 1963 cînd autoritățile sovietice au permis tipărirea unei prime antologii de poezie ebraică israeliană în traducere rusă, sub îngrijirea lui Boris Sluțki.
* 1922: Ion Ghelu Destelnica (pseudonim al lui Ion Ghel; n. 5 mai 1922, Stelnica [1] — d. 17 decembrie 2001, Bacău) a fost actor, regizor , dramaturg și poet, profesor [2] de teatru la Școala Populară de Artă din Bacău.
Născut din părinți agricultori (tatăl său, Johan Ghel, fiind etnic neamț), Ion Ghelu Destelnica a absolvit în 1949 Institutul de Artă din Iași, facultatea de teatru, clasa de actori; iar în 1950 a absolvit Institutul de Artă Cinematografică din București - secția scenaristică.
Între 1951-1956 a fost actor la Teatrul de Stat Bacău și Metodist Principal în cadrul Secției de Învățământ și Cultură a Regiunii Bacău. Între anii 1961 - 1982 a fost încadrat ca profesor de teatru la Școala Populară de Artă Bacău. În 1971 este atestat ca și “regizor artistic”. [3]
La 60 de ani, după pensionarea la cerere a continuat predarea cursurilor de “Artă a actorului” și Regie teatru până în 1993, atât la Bacău cât și în Municipiul Onești, înființând în acest municipiu o “Secție de Teatru” a Școlii Populare de Artă Bacău.
A depus în paralel o activitate literară intensă, a publicat poezii, proza sau piese de teatru. Multe dintre acestea au fost puse în scenă de teatre profesioniste și de amatori din țară sau străinătate: Comoara, Dragostea Nevestelor, Fata tatii cea Frumoasă, Cearta în familie, Depărtarea, sau o piesă în versuri despre Păcala: Fata, Lacrima și Râsul. La împlinirea vârstei de 75 ani autorul este relansat în atenția publicului spectator cu una dintre comediile în versuri “Când ai o soacră avară stă ca dracu pe comoară”- prima din ciclul Păcăliada.
·         1924: S-a născut (la Ismail, azi în Ucraina) Matty Aslan, caricaturist, regizor şi scenarist de filme de animaţie; (m. 1995).
·         1925: S-a născut Gheorghe Tohăneanu, filolog (specialist în stilistica lingvistică), eseist, traducător şi profesor;  (m. 2008).
Gheorghe Tohăneanu este fiul lui Ion Tohăneanu (n.1882-d.1972), doctor în drept, senator PNL, fost director al liceului „Vasile Alecsandri“ din Galați. A urmat cursurile liceului „Vasile Alecsandri“ din Galați și Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. A predat la licee din Galați și Ploiești, Universitatea din București, iar din 1956, chemat de Tudor Vianu, la Universitatea din Timișoara, unde va rămîne până la pensionare, în 1995. După pensionare a mai activat la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și la Universitatea Tibiscus din Timișoara.[2]

În 1968 devine doctor în filologie cu teza Limba și stilul poeziilor lui Eminescu, coordonator știintific fiind Iorgu Iordan.
* 1931: Nicolae Gazdovits (n. 7 mai 1931, Satu Mare) este un ofițer de transmisiuni în retragere și istoric român.[1]
După absolvirea Școlii Medii Tehnice Metalurgice din Oradea, între anii 1949-1951 a activat în calitate de tehnician la uzinele Unio din Satu Mare.
În toamna anului 1951 intră în cadrul Forțelor Armate, absolvă Școala de Ofițeri de Transmisiuni, iar în anul 1957 Academia de Înalte Studii Militare în specialitate de stat major pentru trupele de transmisiuni. Între anii 1957-1979 a activat în cadrul statelor majore a diferitelor mari unități operative, precum și ca profesor la Institutul de Pregătire a Ofițerilor Superiori de Transmisiuni.
Este decorat cu două medalii și trei ordine militare. În anul 1979 este obligat să-și întrerupă activitatea militară. Între anii 1979-1993 își continuă activitatea în calitate de inginer principal II la Institutul de Cercetări pentru Tehnica de Calcul din București.
În anul 1993 se pensionează. În calitate de pensionar își continuă activitatea ca Instructor Șef al Corpului Gardienilor Publici al Județului Ilfov.
În anul 1994 armata îl reabilitează. Este decorat cu ordinul Pro-Patria. Este membru fondator a Uniunii Muzeului Regimentului 48 Transmisiuni.
Între anii 1990-2007, despre armenii din Transilvania a scris și publicat peste 60 de articole și lucrări în diferite reviste și ziare în limbile română, maghiară, armeană și engleză; a ținut peste 20 de prelegeri la diferite forumuri interne și internaționale; a fost prezent de mai multe ori la televiziune; a făcut un fileu despre orașul armean Gherla; a publicat 4 cărți în limbile română și maghiară (una în calitate de coautor).
·         1931: S-a născut la Iasi, Ştefan Iureş, poet, prozator, traducător şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania; (numele la naștere a fost  Ștefan Iuster). A urmat cursurile Facultății de Filologie și ale Institutului de Limbi Germanice, secția engleză, (1968-1972; licenta in 1974) si a fost edactor la Amfiteatru (1966-1974) si Viata studenteasca (1974-1976). Debuteaza in Scinteia tineretului cu poezia Examene (1949)si  editorial cu volumul Cuvint despre tinerete (1953), urmat de alte cărți de versuri: Urmașii lui Roaită (1953), Fructe în mai (1956), În preajma lui Lenin (1957), Pe acest pămînt (1959), Poema citadină (1963), Numai un flaut (1966). A publicat eseuri în volumele Alt container pentru Osaka, 1974, Amatorul de simburi, 1983, teatru pentru școlari, scenarii de film și radiofonice. De asemenea, Ștefan Iureș este autor al romanelor Plexul solar (1977), Orbita planetei Eps (1987) și al volumului de proză scurtă Jumbo-Jet si alte proze (1984). Din 2002 a făcut parte din redacţia Editurii Hasefer a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, devenind apoi directorul ei. A decedat la data de 8 iulie 2013, la Iași
Opera literară:

  • Cuvânt despre tinerețe, București, 1953;
  • Așa va fi la festival, București, 1953;
  • Urmașii lui Roaită, București, 1953;
  • Fructe în mai, București, 1956;
  • În preajma lui Lenin, București, 1957;
  • Pe acest pământ, București, 1959;
  • Carpații sunt munți tineri (în colaborare cu Carol Roman), București, 1959;
  • A voastră e lumea, București, 1963;
  • Poema citadină, București, 1963;
  • Ocheșel și Bălăioara, București, 1965;
  • Numai un flaut, București, 1966;
  • Teatru școlar. Vica și cele trei Americi, București, 1968;
  • Alt container pentru Osaka, București, 1974;
  • Plexul solar, București, 1977;
  • Mâhnitul meu centaur, București, 1981;
  • Amatorul de sâmburi, Cluj Napoca, 1983;
  • Jumbo-jet și alte proze, București, 1984;
  • Orbita planetei EPS, București, 1987;
  • Afacerea „Beautiful College" (în colaborare cu Ion Bucheru), București, 1992;
  • Imperiul (în colaborare cu Ion Bucheru) București, 1998;
  • Nesomn, stare de grație, București, 2001;
  • Desaga jucătorului de scrabble, postfață Dan Grigorescu, București, 2002.
* 1932: Philippe Contamine (n. 7 mai 1932, Metz) este un istoric medievist francez, specializat în istorie militară și istoria nobilimii la finele evului mediu.
Ph. Contamine a fost profesor de istorie medievală la Universitatea din Nancy II, la Universitatea Paris X (Nanterre), apoi la Universitatea Paris IV (Sorbona) până în anul 2000. În 1990 a fost ales în cadrul Académie des inscriptions et belles-lettres în poziția ocupată cândva de Paul Lemerle.
·         1933: S-a născut in localitatea Fundata, din județul Brașov, actriţa Silvia Popovici; (m. 1993). A absolvit Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București in 1956, la clasa profesorului profesorul lor Vlad Mugur. Si-a inceput activitatea artistica la Teatrul Național din Craiova. Silvia Popovici, împreuna cu George Cozorici, Amza Pellea, Constantin Rauțchi, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucăreanu si Sanda Toma au constituit generația de aur a acestui teatru. In 1963 s-a mutat la Cluj, la Teatrul National Lucian Blaga, unde Vlad Mugur era numit director. Din 1967 pana in 1993 a jucat pe scena Teatrului National din Capitala. Debutase in cinematografie inca din anul 1953, in studenție. Silvia Popovici a fost căsătorita cu Maxim Berghianu, ultimul ministru al Muncii comunist si a avut o fiică. A murit la 16 septembrie 1993.
Filmografie:

* 1935: Ecaterina Orb-Lazăr (n. 7 mai 1935, Turda, județul Cluj) este o scrimeră română specializată pe floretă, laureată cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 1961 de la Torino. A fost campioană a României în 1957.[1] A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice: Melbourne 1956și Roma 1960.
·         1936: S-a născut interpretul de muzică populară Ion Lăceanu, supranumit şi „omul orchestră”, deoarece cântă la 9 instrumente, cele mai cunoscute fiind cimpoiul, cavalul, ocarina, solzul de peşte sau frunza. De-a lungul carierei a sustinut concerte atat in tara cat si in strainatate, cantand in 58 de tari. A avut onoarea sa isi arate talentul, cantand pentru sapte presedinti de stat. Este unul dintre putinii artisti romani, care a cantat pentru nume cunoscute din strainatate, printre care se numara marele pianist Arthur Rubinstein si pictorul Salvador Dali. A fost unul dintre lautarii favoriti ai cuplului Elena si Nicolae Ceausescu.
·         1939: Sidney Altman, biolog canadian, laureat Nobel
·         1943: Peter Carey, scriitor Australian.
* 1945: Iuliu G. Șamșudan (n. 7 mai 1945, Bocșa — d. iunie 2011, Șimleu Silvaniei) a fost un profesor, politician și astronom din România. A fost președintele filialei din Sălaj al Partidului Social-Democrat Român în perioada în care partidul s-a aflat la guvernare. Șamșudan a fost secretarul general al Prefecturii Sălaj în timpul guvernării Convenției Democrate. Demiterea sa din aprilie 2001 de la conducerea Prefecturii Sălaj a fost însoțită de un scandal și a constituit obiectul unor procese la Curtea Constituțională a României și Înalta Curte de Casație și Justiție (România). Implicate în seria de procese a fost și Agenția Națională a Funcționarilor Publici] A obținut doctoratul în 1986 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. și a avut o activitate socială, stiințifică și culturală notabilă
·         1947: S-a născut poetul şi publicistul George Stanca.
* 1949: Lia Roberts (născută Lia Sandu; n. , București, Republica Populară Română) este o politiciană română și americană.
* 1950: Vladko Panaiotov (bulgară Владек Тодоров Панайотов, Vladek Todorov Panaiotov, n. 7 mai 1950) este un om politic bulgar, membru al Parlamentului European în perioada 2007-2009 din partea Bulgariei.
* 1951: Dumitru Boabeș (n. 7 mai 1951, Păuca, Sibiu - d. 25 octombrie 2016, Oltenița, România[1]) a fost un deputat român în legislatura 2000-2004, ales în județul Călărași pe listele partidului PSD și un om politic român, desemnat de alianța PSD-PC drept candidat pentru Camera Deputaților in Colegiul Uninominal numărul 5, județul Călărași (incluzând localitățile Oltenița, Căscioarele, Chiselet, Chirnogi, Crivăț, Mitreni, Radovanu, Spanțov, Ulmeni) pentru alegerile din noiembrie 2008. Boabeș a câștigat mandatul pentru Camera Deputaților la alegerilor parlamentare de la 30 noiembrie 2008. În legislatura 2000-2004, Dumitru Boabeș a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Cuba, Republica Finlanda și Republica Portugheză iar în legislatura 2008-2012a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Cuba și Republica Bulgaria.
·         1955: S-a născut Nicolae Răzvan Mincu, sculptor, grafician, pictor şi poet.
* 1956: Stuart Scott Bullock (n. 7 mai 1956) este un actor american de film și televiziune.
* 1959: Răzvan Codrescu (numele real: Adolf Marian Vasile, n. 7 mai 1959, București) este un eseist, poet și traducător român.
Gabriel Andreescu îl numește drept unul dintre „promotorii autentici ai extremismului de dreapta
Volume originale:
  • Spiritul dreptei. Între tradiție și actualitate, Ed. Anastasia, București, 1997; ediție definitivă: Ed. Christiana, București, 2018
  • Exerciții de "reacționarism". Între "zoon politikon" și "homo religiosus", Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1999
  • De la Eminescu la Petre Țuțea. Pentru un model paideic al dreptei românești, Ed. Anastasia, București, 2000
  • În căutarea Legiunii pierdute, Ed. Vremea, București, 2001; ediția a doua, revăzută și adăugită: Ed. Christiana, București, 2012
  • Răsăritenele iubiri. Fals tratat de dezlumire [poezii], Ed. Christiana, București, 2002
  • Recurs la Ortodoxie, Ed. Christiana, București, 2002
  • Teologia sexelor și Taina Nunții. O introducere ortodoxă în antropologia conjugală, Ed. Christiana, București, 2002
  • Cartea îndreptărilor. O perspectivă creștină asupra politicului, Ed. Christiana, București, 2004
  • Gâlceava dracului cu lumea. Mic tratat de demonologie aplicată, Ed. Nemira, București, 2005
  • Rug aprins. O sută de sonete și false sonete, Ed. Christiana, București, 2008 [2]
  • Ghid pascal, Ed. Christiana, București, 2009
  • În jurul lui Eminescu, Ed. Christiana, București, 2009
  • Crucile pustiei. Poeme neptice, Ed. Christiana, București, 2010
  • Rost de doină. Cîntece fără stăpîn, Ed. Christiana, București, 2012
  • Sonetele lui Dionis, Ed. Timpul, Iași, 2013
  • Eminescu și credința, cu o prefață de Radu Preda, Ed. Lumea Credinței, București, 2013
  • Sic credo. Mărturisiri dialogale, cu un cuvânt înainte de Costion Nicolescu, Ed. Christiana, București, 2014
  • Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești, Ed. Rost/Fundația Sfinții Închisorilor, București-Pitești, 2014; ediția a doua, revăzută și adăugită, Ed. Manuscris, Pitești, 2018
  • Erosstihuri, Ed. Christiana, București, 2016
  • O introducere în creștinism, Ed. Christiana, București, 2016.
  • Gâlceava dracului cu lumea sau de ce este dracul chiar așa de negru cum pare, Ed. Christiana, București, 2017
  • Acatistele Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail, cu o predoslovie despre îngeri, Ed. Christiana, București, 2018
* 1958: Mihail Marian Cucchiaroni (n. 7 mai 1958, Brașov) este un fost jucător și actual antrenor de fotbal.
În perioada 2011-2014, a îndeplinit funcția de director tehnic al Federației Române de Fotbal. În această calitate, a coordonat activitatea de dezvoltare a fotbalului la nivel național și cresterea performanței echipelor naționale de juniori, masculin și feminin.[1]
De-a lungul carierei de antrenor, Mihail Marian a antrenat echipe din România, Orientul Mijlociu si Asia de Sud-Est.
În 2009, cu ocazia Centenarului Federației Române de Fotbal, a primit Ordinul de Merit in grad Rubin pentru întreaga sa activitate fotbalistică.
·         1961: S-a născut la Ploiesti, compozitoarea Mihaela Stănculescu-Vosganian, sotia omului politic de origine armeana, Varujan Vosganian. A absolvit secţia de compoziţie a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, promoţia 1985, clasa profesoarei Myriam Marbe. In anul 2000 a primit titlul de doctor în muzicologie. A fost asistent universitar la catedra de Contrapunct şi Fugă a Facultăţii de Compoziţie – Muzicologie – Pedagogie Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (1991-1994) şi din 1994 lector universitar la aceeaşi catedră. A fost bursiera a  International Composers Workshop Grant, Amsterdam – 1994 si British Association for Central and East European Grant, Londra: 1994, Huddersfield – 1994. Este membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – secţia simfonică din 1990, membră în Consiliul Director UCMR-ADA din 2001, membră în International Alliance for Women in Music din 1995, membră în Consiliul Director SIMC – Societatea Internaţională de Muzică Contemporană – secţia română (din 1999)si preşedinte ARFA – Asociaţia Română a Femeilor în Artă din 2001. Este fondatoare a Grupului de Muzică şi Dans Contemporan INTER-ART si director fondator al stagiunii FORUM-ART. Intre aprecierile unor muzicieni, se remarca cea a compozitorului Theodor Grigoriu, care spunea: „Cunosc şi alte piese ale compozitoarei şi, în toate toate, am observat această virtute pe care aş defini-o a unei inovaţii fireşti, structurale, ceea ce este foarte valoros… De aceea nădăjduiesc că ea va merge înainte, avansând cu toţi parametrii unei muzici…” (Theodor Grigoriu, din transmisiunea directă la Radio, a „Simfoniei a II-a” de Mihaela Vosganian, martie 2002)
* 1963: Dariga Nazarbaeva (în kazahă Дариға Нұрсұлтанқызы Назарбаева; rusă Дарига Нурсултановна Назарбаева; n. , Temirtau[*], Qaraǵandy, URSS) este o politiciană kazahă și fiica lui Nursultan Nazarbaev, președintele Kazahstanului. Ea a fost prim-ministru adjunct din 2015 până în 2016.
Nazarbaeva s-a născut la Temirtau în 1963. La un moment dat a lucrat ca șefă a agenției de știri oficilă de stat, Khabar. Ea a format partidul politic kazah Asar („Toți împreună)”. Asar s-a unit cu partidul pro-Nazarbaev Otan („Patria”) în iulie 2006.[1]
Mulți analiști cred că președintele Nazarbaev își pregătește fiica să îi succeadă după pensionarea sau moartea sa. Relația cu tatăl ei s-a deteriorat recent, datorită criticilor la adresa administrației sale pe care le-a exprimat.[2]
Nazarbaeva a avut un lung mariaj cu un afacerist și politician kazah Rakhat Aliyev până au divorțat în iunie 2007. Aliyev spune că divorțul a fost executat fără consimțământul său și a fost forțat de Președintele Nazarbaev.[3] Nazarbaeva are doi fii cu Aliyev, Nurali și Aisoultan, și o fiică Venera.[4] Ea este, de asemenea, bunică. Soția lui Nurali a născut-o pe Laura Aliyev în 2003.[5]
Nazarbaeva a fost membru al juriului în sezonul doi al reality show-ului SuperStar KZ. Ea este o pasionată cântăreață de operă amatoare. În ciuda lipsei de antrenament vocal, ea a cântat arii de operă la concerte și evenimente.
Pe 13 mai 2013, a ținut un concert, co-organizat de Contele Pierre Sheremetev, la Théâtre des Champs-Élysées, în Paris, cu Orchestra Lamoureux și Timur Urmancheev[6], în prezența ambasadorului Alexander Orlov și scriitorului Jean-Pierre Thiollet.
Pe 3 aprilie 2014 Nazarbaeva a fost aleasă ca vicepreședinte al Majilis-ului (camera inferioară a Parlamentului din Kazahstan). Pe 11 septembrie 2015 a fost numită prim-ministru adjunct.Un an mai târziu, pe 13 septembrie 2016, a fost numită senatoare; ea a fost desemnată șefă al Senatului Afacerilor Externe, Apărării și Comitetului de Securitate pe 16 septembrie.
* 1965: Owen Hart (n. 7 mai 1965, Calgary[5] - m . 23 mai 1999 Kansas City, Missouri[6]) a fost un wrestler canadian din divizia WWF, fratele lui Bret Hart. A murit din cauza unei căzături de la înălțime în timpul intrării sale în ring la PPV-ul Over the Edge 1999.
* 1971: Thomas Piketty (Pronunție în franceză: /tɔˈma pikɛˈti/; n. 7 mai 1971, Clichy) este un economist francez specializat pe probleme legate de avere și inegalitatea veniturilor. Este profesor și director de studii la EHESS (École des Hautes Études en Sciences Sociales), profesor la École d'économie de Paris⁠(fr) și profesor la London School of Economics and Political Science.
El este autorul best-sellerului Capitalul în secolul XXI (2013), care pune accentul pe concentrarea averii și repartiția veniturilor în ultimii 250 ani. Cartea susține că rentabilitatea capitalului în țările dezvoltate este constant mai mare decât rata de creștere economică și că acest lucru va face ca inegalitatea averilor să crească în viitor. El consideră că, pentru a evita problemele sociale asociate acestor inegalități, trebuie introdus un sistem de redistribuire printr-un impozit pe averea globală.
* 1972: Asghar Farhadi (persană اصغر فرهادی; n. ,[3]Khomeynishahr, Iran) este regizor, scenarist și producător iranian. Pe lângă alte premii, el a primit Globul de Aur și două premii Oscar pentru filmele A Separation (2012) și The Salesman (2017) devenind unul dintre puținii regizori din întreaga lume care au câștigat de două ori premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, alături de regizori precum Akira Kurosawa și René Clément. În 2012, el a fost inclus pe lista anuală Time 100 a celor mai influenți oameni din lume.
* 1976: Caroline Marie „Carrie” Henn (n. 7 mai 1976, Panama City) este o profesoară americană, cunoscută pentru interpretarea unui copil într-unul din rolurile principale ale filmului Aliens - Misiune de pedeapsă din 1986
* 1977: Grégory Paisley (n. 7 mai 1977, Paris, Franța) este un fotbalistaflat sub contract cu OGC Nice.
* 1979: Bogdan Aurelian Pătrașcu (n. 7 mai 1979, la Târgoviște) este un fotbalistromân care evoluează la clubul CS Buftea.
* 1980: Adrian Crișan (n. 7 mai 1980, Bistrița) este un jucător de tenis de masă de origine română.
* 1984: Kevin Steen (7 mai din 1984) este un wrestler profesionistcanadian. În prezent lucrează pentru compania WWE în brandul SmackDown , sub numele de Kevin Owens.
Steen a fost de cinci ori campion mondial, după ce a câștigat o singură dată, Campionatul Mondial din ROH, de trei ori Campionatul Mondial de PWG și o singură dată Campionatul Universal WWE. De asemenea, a câștigat în două rânduri, Campionatul Intercontinental WWE și o data Campionatul din NXT.
* 1985: José Álvaro Osorio Balvín (n. 7 mai 1985), cunoscut ca J Balvin, este un cântăreț columbian de reggaeton și de muzică rap. Balvin s-a născut în Medellín, cel mai mare oraș din departamentul Antioquia, unde a devenit interesat de rap, reggaeton, champeta și bachata.
* 1985: Marius Sadoveac (n. 7 mai 1985, în Timișoara)[1] este un handbalistromân care joacă pentru SCM Politehnica Timișoara și echipa națională a României[2] pe postul de extremă dreapta.
* 1986: Roberto Alfonso Delgado (n. 7 mai 1986, Tenerife) este un fotbalistspaniol liber de contract. În România a jucat în Liga I la FC Vaslui și Universitatea Cluj.
* 1987: Asami Konno este un fost idol japonez, membră al trupei de fete Morning Musume. Acum ea este crainică pentru TV Tokyo, ea a făcut debut ca un idol japonez pentru trupe precum Morning Musume și Ongaku Gatas.
* 1987: Jérémy Ménez (n. 7 mai 1987) este un fotbalist francez care evoluează la clubul mexican Club América și la echipa națională de fotbal a Franței.
* 1988: Andreea Ștefania Chitu (n. 7 mai 1988, Bolintin-Vale) este o judokaromână legitimată la CSA Steaua, vicecampioană mondială în 2014 și 2015, și campioană europeană în 2012 și în 2015 la categoria 52 kg. A reprezintat România la Jocurile Olimpice de vară din 2012, fiind învinsă în turul secund al grupei B de belgianca Ilse Heylen
* 1988: Takayuki Morimoto (n. 7 mai 1988) este un fotbalist japonez.
* 1988: Pavel Vladislavovici Suhov (rusă Павел Владиславович Сухов, n. 7 mai 1988, Samara) este un scrimer rus specializat pe spadă, campion european în 2012 și laureat cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 2013.
A participat la spadă individual la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra, fiind învins în turul întâi de sud-coreeanul Jung Jin-sun, care a câștigat medalia de bronz în cele din urmă. Nu a fost nicio probă pe echipe la acesta Olimpiadă.
* 1990: Moniki Karla Novais Bancilon, ortografiat uneori și Moniky Bancilon[1] (n. 7 mai 1990, în Aracaju) este o handbalistă brazilianăcare joacă pe postul de intermediar stânga. Ea a fost în trecut componentă a echipei naționale a Braziliei și a participat cu aceasta la Campionatul Mondial din 2011, desfășurat în Brazilia.[2] Tot cu echipa Braziliei, Bancilon a câștigat medalia de aur la Jocurile Panamericane din 2011.[3]
Moniki Bancilon a evoluat și pentru reprezentativa de junioare a țării sale la Campionatul Mondial din 2008.[4]
În decembrie 2015, Bancilon s-a transferat de la clubul francez ESBFla echipa românească CS Măgura Cisnădie, care joacă în Liga Națională
* 1991: Mihaela Petrilă (n. 7 mai 1991, Pașcani) este o canotoare română medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din 2016 în proba de 8+1, legitimată în prezent la CSM Iași.
* 2000: Maxwell Perry Cotton (n. 7 mai 2000, San Diego, California, SUA) este un actor american. Este cunoscut datorită rolului său din filmul „A Dennis Menace Christmas” (2007) unde îl interpretează pe Dennis Mitchell. A mai jucat în Murdering Mama's Boy (2007), Welcome to Jungle Gym (2006), Like Dandelion Dust (2009) și în serialul „Brothers & Sisters” unde il interpreta pe Cooper Whedon. Acesta are un frate mai mic pe nume Mason Vale Cotton.
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...