15 IUNIE 2021

 6. /15 IUNIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

EDVARD GRIEG

Edvard Grieg
Date personale
Nume la naștere	Edvard Hagerup Grieg
Născut	15 iunie 1843[1][2][3][4]  Bergen, Suedia-Norvegia
Decedat	4 septembrie 1907 (64 de ani)[1][2][3][4]  Bergen, Norvegia
Cauza decesului	cauze naturale (tuberculoză)
Frați și surori	John Grieg[*]
Căsătorit cu	Nina Hagerup Grieg[*] (din 11 iunie 1867)
Număr de copii	1
Cetățenie	Norvegia
Ocupație	compozitor pianist
Activitate
Studii	Universitatea de muzică si teatru din Leipzig[*]
Gen muzical	muzică clasică
Instrument(e)	pian
Premii	Ordinul Sfântul Olaf în grad de mare cruce[*]
Semnătură
Prezență online
Identificator titlu IMDb VGMdb
Modifică date / text

Edvard Hagerup Grieg (n. 15 iunie 1843,^[1][2][3][4] Bergen, Suedia-Norvegia – d. 4 septembrie 1907,^[1][2][3][4] Bergen, Norvegia) a fost un compozitor și pianist norvegian.

Edvard Grieg este cel mai de seamă muzician din școala națională norvegiană și unul din reprezentanții de frunte ai muzicii romantice europene. Muzica lui a fost influențată de romanticii germani, ca de pildă Schumann, și de asemenea de muzica populară a poporului său, uneori și de cea a popoarelor scandinave vecine. Grieg a activat și ca pianist de concert până la sfârșitul vieții sale. El a scris multe suite.

Date familiale și copilăria

Edvard Grieg s-a născut în orașul Bergen din vestul Norvegiei ca al patrulea dintre cinci copii ai lui Alexander Grieg (1806 - 1875), comerciant înstărit și consul al Marii Britanii în localitate. Alexander Grieg continuase antrepriza de negoț de pește și homari din Marea Nordului, înființată în anul 1779 de bunicul său Alexander Greig, devenit Grieg, și care emigrase în Norvegia din Scoția, din localitatea Cairnbulg de lângă Aberdeen, după bătălia de la Culloden ^[5] [6] Originea scoțiană a familiei nu era ceva ieșit din comun, fiindcă numeroase familii din Bergen aveau conexiuni familiale în alte țări europene din vecinătate ca Danemarca, Germania, Marea Britanie sau Olanda. Grieg a crescut într-o familie cu tradiții muzicale. Și renumitul pianist canadian Glenn Gould era înrudit cu Grieg, bunicul mamei sale fiind văr primar cu compozitorul norvegian. Bunicii din partea mamei lui Grieg erau membri în «Musikkselskapet Harmonien», una din orchestrele cele mai vechi din lume, întemeiată în anul 1765. Mama sa Gesine Judith, născută Hagerup (1814 - 1875) era de asemenea descendenta unei familii onorabile din Bergen, în rândurile cărora s-au numărat mai mulți înalți prelați și notabili. Ea avea și ascendențe suedeze: pe ingeniosul preot și ofițer Kjell Stubin din secolul al XVII-lea ^[7]. iar tatăl ei, Edvard Hagerup (1781 - 1853) a fost un binecunoscut patriot norvegian, președinte al Tribunalului din Bergen , în mai multe rânduri deputat în parlamentul Norvegiei, constituit în 1814. Înzestrată fiind cu talent muzical, Gesine Hagerup a fost trimisă în copilărie, de părinții ei, la Altona, pe atunci în Danemarca, pentru a lua lecții de pian și canto cu renumitul pedagog german Albert Methfessel (1785 - 1869),cântăreț și compozitor, iar mai apoi s-a perfecționat la Londra. Ulterior, Gesine Grieg a devenit cunoscută la Bergen ca pianistă și ca poetă și mai ales ca o mult apreciată profesoară de pian. Ea a găzduit un salon muzical în care se interpreta săptămânal atât muzică clasică instrumentală cât și fragmente din opere, de asemenea cânta uneori ca pianistă solistă la concerte ale orchestrei locale. În aceste împrejurări, Edvard a avut ocazia, de mic copil, să se familiarizeze cu muzica unor compozitori clasici ca Mozart și Beethoven, dar și cu cea a romanticilor ca Weber, Chopin sau Mendelssohn. Începând din 1849 mama i-a fost și cea dintâi profesoară de pian . Este de menționat că și tatăl familiei, Alexander, știa să cânte la pian. John, celălalt băiat dintre cei cinci copii ai soților Grieg, a învățat să cânte la violoncel, dar a mers pe calea unei cariere comerciale după exemplul tatălui. Deși aspira la început să devină preot și îi plăcea să recite poezii, micul Edvard nu a găsit o mare atracție în orele de școală și uneori căuta sub diverse motive să le evite. Pe la 12 ani când a încercat să compună pentru întâia dată o bucată muzicală - niște "Variațiuni pe o temă germană opus 1", învățătorul nu a apreciat de loc inițiativa, l-a tras de păr și a aruncat compoziția pe foc.^[8]

Anii de studii și debuturile muzicale

În 1858, la îndemnul unei rude prin alianță, celebrul violonist Ole Bull care vizitase familia Grieg la reședința ei de la Landaas, lângă Bergen, și care i-a remarcat talentul, Edvard s-a înscris, la vârsta de 15 ani, la Conservatorul din Leipzig, condus în acei ani de renumitul pianist Ignaz Moscheles. În afara de Moscheles, i-a avut ca profesori, între alții și pe Ernst F. Wenzel și pe Carl Reineke. Nici la conservator Grieg nu a fost printre studenții cei mai disciplinați, dar a obținut note bune în majoritatea materiilor, o excepție fiind cursul de orgă. Și-a concentrat eforturile mai ales pe studiul pianului, și s-a delectat cu bogata viață muzicală a Leipzigului, cu numeroasele concerte și recitaluri. Acolo a fost expus mai ales influenței creației școlii romantice germane, în primul rând a lucrărilor lui Schumann și Mendelssohn. În primăvara anului 1860, la 17 ani, a contractat din nefericire o tuberculoză pulmonară care i-a pricinuit greutăți în tot cursul vieții. În 1861 și-a făcut debutul ca pianist de concert, la Karlshamn, în Suedia. După ce în anul următor, 1862 a absolvit Conservatorul din Leipzig, Grieg a dat primul său concert în orașul său natal Bergen, interpretând,între altele, Sonata Patetică de Beethoven. (O înregistrare, mai târziu în viață, a compozitorului, interpretându-și propria sonată pentru pian, a rămas dovada vie a virtuților sale de pianist).

Anii de tinerețe la Copenhaga

În continuare și-a îndreptat pașii spre Copenhaga, în Danemarca vecină, unde a rămas circa trei ani. A făcut cunoștință acolo cu compozitorii danezi J.P.E.Hartman și Niels Gade. De asemenea în 1864 s-a împrietenit cu conaționalul sau, compozitorul Rikard Nordraak, autorul muzicii imnului național norvegian. Acesta din urma, cu ideile sale de rebeliune contra influentei muzicii germane, a stilului lui Gade si Mendelssohn, a exercitat asupra lui Grieg o mare influență și cei doi au întemeiat la Copenhaga societatea Euterpe, destinată promovării muzicii scandinave originale. La decesul prematur de tuberculoză al tânărului Nordraak în anul 1866, Grieg a compus un marș funebru pentru a-i onora amintirea. Multă vreme a avut mustrări de conștiință pentru faptul că în acel an plecase în Italia în vreme ce starea sănătății lui Nordraak se agravase. În Italia Grieg a avut prilejul de a întâlni un alt compatriot ilustru, dramaturgul Ibsen. anii de la Copenhaga au marcat profund viața muzicianului. In 1862 a făcut cunoștință cu viitoarea lui soție Nina Hagerup (1845 - 1935), verișoară primară,născută în Norvegia dar stabilită în Danemarca, cântăreață de concert care a devenit pe urmă interpreta privilegiată a liedurilor sale. La Copenhaga Grieg a compus creațiile sale opus 6,7 și 8. După ce s-a logodit cu Nina în 1864, în ciuda împotrivirii ambelor familii, cei doi s-au căsătorit la 11 iunie 1867 și s-au stabilit în capitala Norvegiei, numită pe atunci Cristiania astăzi Oslo)

Grieg had close ties with the Bergen Philharmonic Orchestra (Harmonien), and later became Music Director of the orchestra from 1880–1882.

Activitatea

În 1867 a devenit dirijor la societatea filarmonică din Oslo,iar la 11 iunie s-a căsătorit cu o verișoară a sa, Nina Hagerup. În 1869 Concertul său pentru pian și orchestră în La minor, opus 16, a fost interpretat pentru prima oară la Copenhaga. Din 1875 a început să lucreze la muzica de scenă pentru drama lui Ibsen 'Peer Gynt'. A întreprins o serie de turnee în Danemarca, Germania și Olanda. În 1888 'Suita Peer Gynt I' a fost prezentată prima dată la Leipzig, aici Grieg i-a întâlnit pe Brahms și pe Ceaikovski. În anii următori Grieg va întreprinde turnee de concerte în toată Europa, cu orchestre renumite ca Filarmonica din Berlin sau orchestra Concertgebouw din Olanda. A fost ales membru al academiilor din Suedia, Paris, doctor onorific al universităților din Cambridge și Oxford. În 1904 a avut o întâlnire cu împăratul german Wilhelm al II-lea. În anul morții sale 1907 Edvard Grieg a mai susținut concerte la München, Berlin, Kiel, Oslo și Copenhaga.

Opera

• Fire klaverstykker, Opus 1
• Fire sanger, Opus 2
• Poetiske tonebilder, Opus 3
• Seks dikt, Opus 4
• Hjertets melodier, Opus 5
• Humoresker, Opus 6
• Klaversonate i e-moll, Opus 7
• Fiolinsonate nr.1, i F-dur, Opus 8
• Romanser og ballader, Opus 9
• Fire romanser, Opus 10
• I høst, Opus 11
• Lyriske stykker I, Opus 12
• Fiolinsonate nr. 2 i G-dur, Opus 13
• To symfoniske stykker, Opus 14
• Romanser, Opus 15
• Klaverkonsert i a-moll, Opus 16
• 25 norske folkeviser og danser, Opus 17
• Romanser og sanger, Opus 18
• Foran Sydens kloster, Opus 20 /
• Fire dikt fra Fiskerjenten av Bjørnson, Opus 21
• Sigurd Jorsalfar, Opus 22
• Peer Gynt, Opus 23 (Henrik Ibsen)
• Ballade i g-moll, Opus 24 / Ballade g-Moll, Opus 24
• Seks dikt, Opus 25
• Fem dikt, Opus 26
• Strykekvartett i g-moll, Opus 27
• Fire albumblad, Opus 28
• Improvisata over to norske folkeviser, Opus 29
• Album for mannssang, Opus 30
• Landkjenning, Opus 31
• Den bergtekne, Opus 32
• 12 melodier til dikt av A. O. Vinje, Opus 33
• To elegiske melodier, Opus 34
• Norske danser, Opus 35
• Cellosonate i a-moll, Opus 36
• Valse-kapriser, Opus 37
• Lyriske stykker II, Opus 38
• Romanser, Opus 39 #
• Fra Holbergs tid, Opus 40 /
• Klaverstykker etter egne sanger I, Opus 41

1. Vuggesang (Opus 9, Nr. 2.)
2. Lille Haakon (Opus 15, Nr. 1)
3. Jeg elsker dig (Opus 5, Nr. 3)
4. Hun er så hvid (Opus 18, Nr. 2)
5. Prinsessen
6. Jeg giver mitt dikt til våren (Opus 21, Nr. 3)

• Bergliot, Opus 42 (Bjørnstjerne Bjørnson)
• Lyriske stykker III, Opus 43
• Fra fjell og fjord, Opus 44
• Fiolinsonate nr. 3 i c-moll, Opus 45
• Peer Gynt-suite nr. 1, Opus 46

1. Morgenstemning (Opus 23, Nr. 13)
2. Åses død (Opus 23, Nr. 12)
3. Anitras dans (Opus23, Nr. 16)
4. I Dovregubbens hall (Opus 23, Nr. 8)

• Lyriske stykker IV, Opus 47
• Seks Sanger, Opus 48
• Seks dikt, Opus 49
• Scener fra Olav Trygvason, Opus 50
• Gammelnorsk romanse med varasjoner, Opus 51
• Klaverstykker etter egne sanger II, Opus 52

1. Modersorg (Opus 15, Nr. 4)
2. Det første mote (Opus 21, Nr. 1)
3. Du fatter ej bølgernes evige gang (Opus 5, Nr. 2)
4. Solveigs sang (Opus 23, nr. 18) (Opus 23, Nr. 19)
5. Kjærlighed (Opus 15, Nr. 2)
6. Gamle mor (Opus 33, Nr. 7)

• To melodier for strykeorkester, Opus 53
• Lyriske stykker V, Opus 54
• Peer Gynt-suite nr. 2, Opus 55

1. Bruderovet. Ingrids klage (Opus 23, No. 4)
2. Arabisk dans (Opus 23, No 15)
3. Peer Gynts hjemfart. Stormfull aften på havet (Opus 23, nr. 19) (Opus 23, No. 21)
4. Solveigs sang (Opus 23, nr. 11) (Opus 23, No. 19)

• Tre orkesterstykker fra Sigurd Jorsalfar, Opus 56

1. Forspill (Ved mannjevningen) (Opus 22, No. 2)
2. Intermezzo (Borghilds drøm) (Opus 22, No. 1)
3. Hyldningsmarsj (Opus 22, No. 4)

• Lyriske stykker VI, Opus 57
• Norge, Opus 58
• Elegiske dikt, Opus 59
• Dikt (Vilhelm Krag-sangene), Opus 60
• Barnlige sanger, Opus 61
• Lyriske stykker VII, Opus 62
• Nordiske melodier, Opus 63
• Symfoniske danser, Opus 64 /
• Lyriske stykker VIII Opus 65
• Norske Folkeviser, Opus66
• Haugtussa, Opus 67
• Lyriske stykker IX, Opus 68
• Fem dikt, Opus 69
• Fem dikt, Opus 70
• Lyriske stykker X, Opus 71 /
• Slåtter, Opus 72 #
• Stemninger, Opus 73
• Fire salmer, Opus 74

Edward Grieg este un compozitor norvegian al cărui moștenire artistică este remarcabilă pentru culoarea sa națională. El și-a cultivat talentul sub îndrumarea strictă a mamei sale, apoi a altor muzicieni celebri. Soarta ia dat multe cunoștințe cu cei mai buni oameni ai vremii și a luat un loc demn de lângă ei în istoria culturii mondiale și scandinave. Viața creativă și personală a lui Edward a fost strâns legată de obstacole grele, dar Grieg nu sa retras de la un scop. Și răbdarea lui a fost răsplătită de gloria puternică a celui mai strălucit reprezentant al tradiției muzicale norvegiene. Dar Grieg era umil, preferând bucuria solitară a naturii și a muzicii în cartierul din apropierea locului său de naștere.

O scurtă biografie a lui Edvard Grieg și multe fapte interesante despre compozitor pot fi găsite pe pagina noastră.

Biografie scurtă a lui Grieg

Numele complet al compozitorului este Edward Hagerup Grieg. Sa născut în orașul Bergen pe 15 iunie 1843 în familia vicepreședintelui britanic Alexander Grieg și pianistul Gesina Hagerup. Tatăl său a fost al treilea în dinastia reprezentanților Marii Britanii, inițiat de bunicul său, un comerciant bogat care sa mutat în Norvegia în 1770. Mama lui Edward a avut abilități muzicale remarcabile: a absolvit conservatorul din Hamburg, în ciuda faptului că această școală a fost acceptată exclusiv de tineri. A contribuit la dezvoltarea talentului muzical al tuturor celor cinci copii din familie. În plus, lecțiile de pian făceau parte din programul de educație obligatorie pentru moștenitorii familiilor respectabile. La vârsta de 4 ani, Edward a stat prima oară la pian, dar atunci nimeni nu și-a imaginat că muzica va deveni destinul lui.

Așa cum ar fi trebuit, la vârsta de zece ani băiatul a mers la o școală obișnuită. El nu a făcut dovadă de diligență în studiile din primele zile - subiecții generali erau interesați de el mult mai puțin decât scrierea.

Din biografia lui Grieg, aflăm că atunci când Edward avea 15 ani, renumitul muzician norvegian Ole Bull a venit să-și viziteze părinții. Băiatul ia arătat primele sale lucrări. Evident, aceștia au atins-o pe Bull, expresia lui devenind instantaneu gravă și grijuliu. La sfârșitul spectacolului, el vorbea despre ceva cu părinții băiatului și la informat că merge la Leipzig pentru a obține o educație muzicală bună.

Edward a trecut cu succes testele de intrare la conservator, iar în 1858 a început formarea. El era extrem de selectiv în privința propriilor profesori, permițându-se să ceară conducerii conservatorului să îl înlocuiască cu un mentor, cu care nu avea aceleași opinii și preferințe muzicale. Și, datorită talentului său remarcabil și a diligentei sale în studiile sale, el a fost întotdeauna întâlnit să se întâlnească. De-a lungul anilor de studiu, Edward a vizitat numeroase concerte, bucurându-se de operele marilor muzicieni - Wagner, Mozart, Beethoven. În 1862, Conservatorul din Leipzig a lansat Edward Grieg cu note excelente și recomandări admirabile. În același an, a avut loc concertul de debut, care a avut loc în Suedia, în orașul Karlshamn. O absolvire strălucitoare a fost umbrită numai de starea de sănătate a lui Grieg - pleurezia, câștigată în acea perioadă, va însoți compozitorul toată viața, provocând ocazional complicații serioase.

Întorcându-se la nativul său Bergen, Grieg și-a dat seama imediat că nu există perspective de dezvoltare profesională, iar în 1863 sa mutat la Copenhaga. Alegerea orașului nu este întâmplătoare - aici se afla centrul vieții muzicale și culturale a tuturor statelor scandinave. Copenhaga a avut o influență fatală asupra lucrării lui Grieg: cunoștința cu mulți artiști ai timpului, activitățile educaționale și aprofundarea în istoria popoarelor scandinave au format stilul său unic. Creațiile muzicale ale lui Grieg au început să dobândească trăsături naționale clare. Împreună cu alți tineri muzicieni, Grieg promovează motivele muzicale scandinave "la mase", iar el însuși este inspirat de ritmurile cântecelor, dansurilor, imaginilor și formelor de schițe populare.

În Copenhaga, Edward Grieg întâlnește pe femeia principală a vieții sale - Nina Hagerup. Tânărul cântăreț de succes a repetat recunoașterea pasionantă a lui Grieg. Pe drumul spre fericirea lor nemărginită era un singur obstacol - o conexiune de familie. Nina era vărul lui Edward pe partea maternă. Sindicatul lor a provocat o furtună de indignare printre rude și, pentru toți anii următori, ei au devenit supuși în propriile lor familii.

În 1867, ei încă s-au căsătorit. Nu a fost doar o căsnicie între doi iubiți, ci și un tandem creativ. Nina a interpretat cântece și piese la muzica lui Grieg și, conform observațiilor contemporanilor, nu a existat niciun alt interpret care să fie la dispoziția compozițiilor sale. Începutul vieții de familie a fost asociat cu o muncă monotonă, care nu a adus succese și venituri serioase. Cu sediul la Christiania (Oslo), Nina și Edward au călătorit în întreaga Europă, dând concerte. Uneori a condus, a dat lecții de pian.

În 1868, o fiică sa născut într-o familie tânără. În cinstea tatălui său, Edward la numit pe Alexandra. Dar fericirea nu a durat mult - la vârsta de un an, fata a murit de meningită. Acest eveniment a fost fatal pentru familia lui Grieg - soțul a fost îndurerat pentru pierdere, iar relația lor nu a fost niciodată aceeași. Activitatea concertată a continuat, dar succesul nu a venit. Grieg se afla la marginea unei depresiuni profunde.

În 1872, piesa sa "Sigurd Crusader" a fost recunoscută, autoritățile suedeze l-au numit chiar pe viață. Așa că gloria neașteptată nu-i plăcea lui Grieg - el a început să viseze la o viață liniștită măsurată și, curând, sa întors la nativul său Bergen.

Mica țară a inspirat Grieg pentru realizări noi - compune muzică pentru drama "Peer Gynt" a lui Ibsen, care este încă considerată una dintre cele mai importante lucrări ale lui Grieg și un aspect important al culturii norvegiene în general. Ea reflectă atât experiențele personale ale compozitorului, cât și viziunea sa asupra ritmului vieții în capitalele europene moderne. Și motivele populare, preferate de Grieg, au subliniat admirația pentru Norvegia.

Ultimii ani de viață și de muncă

În Bergen, starea de sănătate a lui Grieg sa deteriorat în mod semnificativ - pleurezia amenințată că va intra în tuberculoză. În plus, relația cu Nina sa prăbușit, iar în 1883 ea și-a părăsit soțul. Grieg a găsit puterea de ao aduce înapoi, realizând că, în ciuda gloriei universale, există foarte puțini oameni cu adevărat apropiați de el.

Edward și Nina au început turul din nou, dar se înrăutățeau - boala pulmonară se dezvolta rapid. După ce a vizitat aproape toate capitalele europene, Grieg urma să organizeze un concert regulat la Londra. În așteptarea navei, el și Nina au stat la hotelul din Bergen. Un nou atac nu a permis lui Grieg să plece într-o călătorie și, odată ajuns în spital, a murit la 4 septembrie 1907.

Informații interesante despre Grieg

• Edward nu a căutat să obțină o educație într-o școală obișnuită, evitând, în orice caz, lecții. Potrivit povestirilor unora dintre biografii săi, uneori și-a umplut în mod deliberat hainele, de parcă ar fi căzut în ploaie, ca să fie trimis acasă să-și schimbe hainele. Trecerea la casă a fost departe, iar Edward a sărit peste cursuri.
• Grieg și-a făcut primele încercări de a compune muzică la vârsta de 12 ani.
• Odată ce Edward a purtat un notebook cu primele sale lucrări la școală. Profesorii care nu-i placeau băiatului pentru atitudinea lui inactivă față de școală, au ridiculizat aceste înregistrări.

Arthur Rubinstein - Grieg - Piano Concerto in A minor, Op 16

 Grieg - Peer Gynt 

FELICIA DONOSE (FELY)

Feli
Date personale
Nume la naștere	Felicia Donose
Născută	15 iunie 1986 Sebeș, Alba, România
Cetățenie	România
Etnie	români
Ocupație	Cântăreață
Activitate
Origine	Sebeș, Județul Alba
Gen muzical	Pop
Ani de activitate	2013-prezent
Case de discuri	HaHaHa Production, Cat Music
Interpretare cu	Aliens, Speak, Dj Phantom, Grasu XXL, Dorian, Puya, Guess Who, B.U.G. Mafia, Smiley, Connect-R
Prezență online
site web oficial pagină Facebook cont Twitter Instagram canal YouTube
Modifică date / text

Felicia Donose (n. 15 iunie 1986, Sebeș, Județul Alba) cunoscută mai bine sub numele de scenă Fely sau Feli este o cântăreață și compozitoare română care a devenit cunoscută odată cu participarea la emisiunea-concurs Vocea României în anul 2012.

Biografie

Debutul în muzică a avut loc în adolescență, când a fost atât vocea, cât și compozitoarea trupei pop-rock, Aliens. Feli a colaborat cu Edi Schneider cunoscut ca Dj Phantom, iar apoi s-a îndreptat spre genul hip-hop, unde s-a implicat în câteva proiecte muzicale cu Grasu XXL, Puya și Guess Who.

Vocea României

În 2012, Feli a participat la emisiunea-concurs Vocea României, unde a făcut parte din echipa lui Marius Moga, alături de care a ajuns până în semifinale, fiind totodată unul dintre concurenții creditați cu cele mai mari șanse la câștigarea concursului. În cadrul concursului, aceasta a interpretat piese din repertoriul lui Lady Gaga, Alicia Keys, Adele, En Vogue și Rihanna.^[1]

2014

Începând cu anul 2014, Feli a hotărât să se alăture echipei HaHaHa Production și să lucreze pentru propriul său proiect muzical. În luna octombrie a anului 2014, artista a lansat primul single din cariera sa, "Cine te crezi" care a fost foarte apreciat de ascultători.^[2][3] Tot în 2014, Feli a colaborat cu B.U.G. Mafia pentru piesa "Să cânte trompetele", o compoziție semnată de Tataee, pe versuri scrise de cei 3 membri ai trupei.^[4]

2015

În anul 2015 Feli a lansat piesa "Gelozia", împreună cu Speak. Melodia a fost lansată în perioada campaniei #maimusic, reușind să strângă peste 3.5 milioane de vizualizări pe YouTube. Piesa a fost realizată în regia lui Ionuț Trandafir și este o producție HaHaHa Production, fiind compusă de artistă, alături de Șerban Cazan și Speak^[5]. Tot în aceeași perioadă, Feli a mai lansat două piese: "Perfect for You", alături de Dorian și "10 Minutes", o colaborare cu Smiley.^[6]

La finalul anului 2015, Feli a lansat melodia "Creioane colorate". Piesa ne aduce aminte că fiecare zi poate fi un nou început în care să descoperim lucruri, să vedem lumea cu tot ceea ce are mai frumos și să mulțumim pentru ceea ce am primit. Mesajul ei este completat și de un videoclip emoționant, regizat de Catrinel Danaiata^[7].

2016

În anul 2016, Feli a lansat piesele: "Va urma", al cărei videoclip este regizat de Iulian Moga, melodia este compusă și produsă în studiourile HaHaHa Production și lansată în coproducție cu Cat Music^[8] și "Timpul".

2017

Anul 2017 a început prin lansarea unui remake rock a uneia dintre cele mai cunsocute piese a artistei Maria Tănase, "Cine iubește și lasă".^[9]  În acest an a lansat și un featuring alături de Connectr-R, "Ceartă artă" și a continuat cu single-ul "Acasă" care a strâns peste 14 milioane de vizualizări.^[10][11]

Lansarea primului album, "Eu sunt Feli", a avut loc în luna noiembrie și s-a concretizat printr-un eveniment la care i-au fost alături peste 150 de invitați la Teatrul Metropolis și 180 000 de oameni live pe Facebook. Acesta conține sapte piese noi, dar și unele cunoscute deja precum "Acasă", "Creioane colorate", "Timpul" sau "Va urma".^[12]

2018

În prezent își promovează cel mai recent single "Bună de iubit" cu care a participat la Selecția Națională 2018 pentru a decide reprezentantul României la Eurovision, unde s-a clasat pe locul 3.

Discografie

• Eu sunt Feli (2017)

Cântece

• Prima piatra (Silviu Pasca feat. Feli) - 2013
• Cine te crezi - 2014
• Gelozia (feat. Speak) - 2015
• Perfect for You - 2015
• 10 Minutes (Smiley feat. Feli) - 2015
• Să cânte trompetele (B.U.G. Mafia feat. Feli) - 2015
• Creioane colorate - 2015
• Time (Paul Damixie feat. Feli) - 2016
• Va urma - 2016
• Timpul - 2016
• Hopai Diri Da (Damian & Brothers feat. Feli) - 2016
• Ce mai vrei (Sore feat. Feli) - 2017
• Ceartă artă (Feli feat. Connect-R) - 2017
• Mă faci să simt ca... (Guess Who feat. Feli) - 2017
• Acasă - 2017
• Trandafire (Damian Draghici feat. Feli) - 2017-2018
• Averile (JUNO feat. Feli) - 2017-2018
• Bună de iubit - 2018
• Vals (Smiley & Feli) - 2018
• Facil de amar - 2018
• Două inimi - 2018
• Rațele și vânătorii - (2018)
• Spune-mi tot (Grasu XXL & Guess Who feat. Feli) - 2018
• Toți demonii mei (Vunk feat. Feli) - 2018
• Hainele și carnea - 2019
• Când rasare soarele - 2019
• Frunze cad - 2019
• Sus pe munte - 2020
• Împreună - 2020
• Mă strigă mama - 2020
• Banii n-aduc fericirea (2020)
• Amintirile (2020)
• Du-te dorule (2020)
• Vantul bate (2020)
• Bade, tu esti pui de drac (2021)
• Puiule, puiutule (2021)

Premii și nominalizări

An	Premiu	Categorie	Recipient	Rezultat
2016	MTV Europe Music Award	"MTV Europe Music Award pentru cel mai bun interpret român"	Feli Donose	Nominalizare

CRISTIAN VASILE

Cristian Vasile
Date personale
Născut	8 mai 1908, Brăila
Decedat	15 iunie 1974, Sibiu
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreț
Activitate
Gen muzical	Tango, Romanță, FoxTrot, SlowFox, Rumba
Tipul de voce	tenor
Case de discuri	Columbia, Odeon
Modifică date / text

Cristian Vasile (n. 8 mai 1908, Brăila – d. 15 iunie 1974, Sibiu) a fost un cântăreț român de muzică ușoară cu voce de tenor, din perioada interbelică.^[1]

A interpretat celebra piesă Zaraza, înregistrată la Berlin, în 1931.^[2]

Biografie

S-a născut joi la 8 mai 1908 la Brăila fiind primul copil al familiei Virginia și Gheorghe Vasile.

Copilăria

A fost numit Cristian după numele bunicului, Hristache, tatăl mamei sale. Acesta le-a adus părinților o mare bucurie, mai ales că Gheorghe (tatăl) își dorea foarte mult un băiat, să aibă cine să-i ducă numele mai departe. Când copilul avea doar patru luni, Gheorghe Vasile, judecător de profesie, a fost transferat de la Brăila la Hârșova, apoi, la scurt timp, la Parchetul Tribunalului din Constanța. Din Hârșova, Gheorghe ajungea din când în când acasă cu o cursă, pe Dunăre, însă din Constanța, cu mare greutate își revedea familia.

Disc Columbia, Viena 1933

Gheorghe și-a adus în cele din urmă familia aproape, la Hârșova. Pe când Cristian avea un an și șase luni, a venit pe lume al doilea copil al familiei Vasile. Tot un băiat. A fost numit Virgiliu, după mama sa, Virginia.

Împreună cu părinții, cei doi copii mergeau din când în când la restaurantul din parc, unde cânta o orchestră. "Când îl luau cu ei pe Cristian - spune dr. Nicu Teodorescu, muzicolog, autorul volumului «Ultimul trubadur» -, acesta stătea numai în preajma orchestrei, sorbindu-i cântările. Asculta cu atenție, urmărea mișcările dirijorului și se minuna cum treceau melodiile pe la diferite instrumente.

Acasă punea pe o măsuță din curte o măturică, pe care Virginia o folosea la periatul covoarelor și, alături, făcălețul de mămăligă, apoi se așeza pe scăunelul lui și începea concertul. Era un fel de om-orchestră." Cei care îl vedeau se minunau de talentul copilului și-i spuneau mamei sale că micuțul va ajunge probabil dirijor, bun instrumentist sau un mare cântăreț, cum avea miere în glas, așa frumos îngâna tot felul de cântece pe care le auzise în parc.

Anii au trecut, iar Cristian a pășit în clasa I. A început școala la Viziru, județul Brăila, unde tatăl său fusese avansat pe linie judecătorească. Vremurile nesigure ale anului 1914 l-au determinat pe Gheorghe Vasile să-și înscrie copilul în anul următor la o școală din Brăila.

În prima parte a lunii septembrie 1914, Cristian a asistat la un spectacol al unei companii de operetă care l-a impresionat. Printre actori s-a numărat și faimosul Nae Leonard, pe care Cristian l-a urmărit cu mare atenție. L-a marcat vocea acestuia și eleganța costumației lui. Poate că nu degeaba peste ani a fost supranumit "Leonardul muzicii ușoare românești".

Viața liniștită a "orașului cu salcâmi", după cum numea urbea Mihail Sebastian, coleg de clasă cu Cristian Vasile, a fost tulburată însă. Vâltoarea războiului cuprinsese întreaga țară. Gheorghe Vasile a fost concentrat la Brigada 17 infanterie, Regimentul 9 Vânători, cantonat la Balcic. Și-a făcut "botezul focului" la Topraisar-Amzacea. A dat dovadă de mare vitejie. A primit distincția "Coroana României cu spade în grad de cavaler". Regimentul său s-a retras apoi în Moldova. De teama rigorilor războiului și cum Brăila devenise un oraș nesigur, Virginia, surorile sale și cei doi copii ai săi Cristian și Virgiliu s-au refugiat, înainte de Crăciunul anului 1916, la Huși. Au plecat din oraș cu mare greutate, cu ajutorul a doi ofițeri răniți. Au găsit găzduire la Huși la familia inginerului Loghin. În curtea casei, Cristian aduna toți copiii din vecini, "regizând" mici piese de teatru. Pe timpul verii, Virginia și-a luat copiii și s-a mutat la Pogonești.

Aici i-a găsit Gheorghe în pragul Crăciunului. Și-a dus familia la Iași, unde a găsit o locuință temporară. În restaurantele Târgului Ieșilor, Cristian avea să asculte muzica lui Ion Marin, Ionel Băjescu-Oardă și Alfred Pagoni. Vibrația cântecelor "Închide ochii dulci" și "Cărăruie care duci la București" ascultate acolo i-au adus toată viața lacrimi în ochi. Îl duceau cu gândul la ultimele momente petrecute alături de tatăl său. A fost pentru prima și ultima dată când Virginia și cei doi copii au văzut crucea lui Gheorghe, care a căzut în luptele de la Mărășești în după-amiaza zilei de 17 august.

La Brăila, în casa de pe Bulevardul Carol I nr. 169, astăzi Independenței, Cristian Vasile și-a petrecut a doua parte a copilăriei.

A urmat cursurile primare la Școala nr. 3 de pe Strada Ștefan cel Mare, aproape de Strada Victoriei. Bulevardul i-a servit drept "teren de joacă". După ore, Cristian și Virgiliu, sau Bibi și Pițu, puneau la cale tot felul de jocuri, inspirate din cărțile lui Jules Verne. Organizau chiar și întreceri sportive și, ca să aibă concurenți veritabili, pe banii pe care mama lor, Virginia, li-i dădea pentru covrigi, cumpărau tot felul de obiecte pe care le ofereau drept premii câștigătorilor.

Cristian reproducea cu mare talent melodiile pe care le auzea la mama lui. Așa că Virginia l-a dus să studieze vioara la bătrânul pedagog Grünberg. Acesta vedea în el un mic Kubelik, fiindcă se corecta singur atunci când greșea notele. Când lecțiile s-au complicat, micul Kubelik a pus vioara în cui. Stăruitoare, Virginia l-a dus la Filarmonica "Lyra". Dar lui Cristian i s-a părut mult prea anevoios studiul viorii. Prefera să îngâne un cântecel, fermecându-i pe cei care-l auzeau. În clasele primare s-a dovedit cel mai talentat la muzică, ba chiar a fost solistul corului școlii.

Brăilean ca și Jean Moscopol, Cristian Vasile a interpretat șlagăre de mare succes în perioada interbelică. În 1919, după ce a absolvit cursurile primare, s-a înscris la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Brăila. A avut parte de profesori renumiți la mai toate materiile, inclusiv la muzică, unde l-a avut îndrumător pe renumitul Jean C. Andrian.

După ce a absolvit liceul în orașul natal, Cristian Vasile a luat drumul Bucureștilor. S-a înscris la Conservator. Dorea să devină solist de operă și părea neclintit în hotărâre.

Conservatorul

În Bucureștiul plin de tentații la fiecare pas, Cristian Vasile a început o nouă viață. În anii dintre războaie protipendada intelectuală a Capitalei se dădea în vânt după spectacole de ținută. De asemenea, restaurantele și grădinile de vară faimoase precum "Zissu", "Cina", "Lafayette" și alte câteva precum "La Răcaru", "Băneasa", "La Șosea" ori "Roata lumii" erau la mare căutare.

Aici poposeau seară de seară orchestre care susțineau programe atât de bune încât publicul sorbea spectacolul "pe nerăsuflate". Pentru un provincial precum Cristian Vasile, îndrăgostit până peste cap de muzică, împătimit chiar, hotărât să-și urmeze visul și de a deveni cântăreț de operă, ispita a fost cu atât mai mare, oferindu-i-se două extreme: glorie și năpastă. A gustat din ambele cupe.

După ce a fost admis la Conservator, Cristian Vasile a fost repartizat la clasa de canto a profesorului Romulus Vrăbiescu, pe vremea aceea mare tenor al Operei Române, de asemenea, brăilean. Destinul său avea să fie însă altul, departe de cariera operetistică la care a visat ani de-a rândul.

După ce a plecat din cămin, a început să neglijeze cursurile la Conservator. În final, a renunțat la studenție. Pentru profesorul Vrăbiescu a fost cea mai mare dezamăgire din cariera sa de dascăl. Cristian și-a croit destinul în muzica ușoară. Aborda tangoul și romanța cu mare lejeritate și cânta cu dăruire, seară de seară, încât, la scurt timp, numele său a ajuns pe buzele tuturor bucureștenilor, iar faima i s-a dus, încet-încet, în întreaga țară și dincolo de granițele ei.

Debutul și gloria

Visul său s-a spulberat într-una din serile în care a cântat, rugat de prieteni, la restaurantul "Răcaru". Student pe atunci la Conservator a dat o veritabilă lecție de muzică pianistului care bâjbâia armoniile, șoptindu-i acompaniamentul corect. Cristian și-a făcut debutul în muzica ușoară purtând în suflet, ca un talisman, amintirea lui Alferd Pagony, a cărui voce o ascultase pe plăci de patefon.

Însă după cum se destăinuia Cristian într-una din scrisorile adresate medicului brăilean, a ales să cânte romanțe și tango nu pentru că în anii de studenție îmbrăcămintea i se cam lustruise, nici pentru "hrana cea de toate zilele". "Nimic din toate astea", ci din "dragoste pentru cântul vocal". A ales gloria momentului și a renunțat în cele din urmă la studenție.

Acestuia i se propuneau contracte peste contracte. Proprietarii restaurantelor faimoase îl curtau pentru a cânta în localurile lor. Când pleca de la un restaurant pentru a cânta în altă parte, noul patron acoperea pierderile pricinuite de vechiul contract, mai ales că prin plecarea lui Cristian Vasile părăsea localul și o parte din clienți. Vocea interpretului era ca o vrajă pentru auditoriu, magie ce plutea chiar și în momentul în care melodia se sfârșea. Preț de câteva secunde se instala în sală tăcerea. Ca la un semn se declanșau aplauze furtunoase. Cristian Vasile a ars precum o flacără.

Cristian Vasile a iubit tangoul. A cântat și romanțe, dar prea puține. S-a aruncat în brațele tangoului, pe care l-a interpretat în stil propriu, unic, cu mare eleganță. "Îi ardeau ochii și-i ardea glasul când apărea în public, dăruindu-se cântecului cum numai puțini interpreți ai acestui gen au făcut-o. (...) Avea o voce caldă, clară, maleabilă, cu un ușor tremur în ea, al cărei patetism exprima o întreagă epocă. Ion Vasilescu i-a spus „Ultimul trubadur”.

După o noapte de cântec, a doua zi "a dat piept" cu profesorul Vrăbiescu. Acesta i-a pus în brațe volumul cu vocalize. Tânărul student s-a poticnit încă de la primele măsuri. Vocea gâjâită i-a stârnit bănuieli profesorului de canto. Cristian i-a mărturisit că se dăduse în spectacol la Răcaru, determinându-l pe dascăl să fie cât se poate de tranșant: "Ori cu mine, ori cu Răcaru!". Fără să stea pe gânduri, a doua zi, Cristian a revenit la restaurant, unde-l aștepta Ionel Fernic.

Pe lângă vocea catifelată, Cristian Vasile avea și alte avantaje: un fizic plăcut și o inimă de aur. Era un tânăr fermecător, inteligent și spiritual. Femeile erau înnebunite după el. Întotdeauna avea o prezență impecabilă. "Se îmbrăca elegant, cu haine de cea mai bună calitate, mereu cu colțul batistei bine asortată cu nuanța costumului, așezată în buzunarul de la piept. Nimeni nu l-a văzut vreodată neglijent. N-a fost purtătorul steagului virginității, dar nici despotul vieții destrăbălate. El cucerea nu prin bărbăție fizică, ci prin candoare și tandrețe.

Cristian Vasile avea multe iubite. Unele îl căutau acasă, determinând-o pe gazda interpretului, doamna Apostolescu, să facă ordine în rândul admiratoarelor. Cea care l-a îndemnat să-și găsească o fată alături de care să-și întemeieze o familie a fost însă mama sa. Cristian se gândea însă prea puțin la acest aspect. Câștiga foarte mult, cheltuia fără măsură. A întâlnit-o pe Francesca Frangula, o tânără din zona Romanului, care îi făcea ochi dulci, mascând o prietenie "sinceră".

În realitate scopul ei era de a pune mâna pe banii lui. A divorțat de primul soț și s-a mutat la tânărul cântăreț. Cristian a mobilat o nouă casă pentru femeia de care era îndrăgostit. A înscris-o la Conservatorul de Artă Dramatică, pentru ca, în final, să o ducă în fața ofițerului stării civile. O iubea, dar el nu se bucura de aceeași răsplată. Francesca se îmbrăca provocator. Îi vorbea însă mieros, ca să-i inducă o falsă fericire.

Dar pentru Cristian n-a fost o problemă. Era în mare vogă. Câștiga într-o lună cât un funcționar diplomatic într-un an. Sunt cuvintele medicului, dirijorului și muzicologului brăilean Nicu Teodorescu. Domnia sa ne-a povestit despre marele cântăreț Cristian Vasile, pe care l-a cunoscut la Piatra-Neamț.

Marele diseur i-a povestit ulterior în câteva scrisori momentele de glorie și tristețile vieții sale. Dr Teodorescu păstrează cu drag corespondența, alături de 15 discuri și numeroase fotografii pe care le-a primit de la Cristian și Virgiliu Vasile. Amintirile despre Cristian le-a adunat într-o carte intitulată cât se poate de sugestiv "Ultimul trubadur".

Primele imprimări

Prima întâlnire a lui Cristian Vasile cu casele de discuri o povestește chiar el în paginile revistei „Magazinul”:

„Acum vreo câțiva ani, după ce cântasem multă vreme la Răcaru, m-am dus la directorul unei firme fonografice, propunându-i să mă angajeze în exclusivitate, cu pretențiuni nu prea mari. Nefiind prea cunoscut, cartea mea de vizită nu putea să spună mare lucru acelui director...

Fără să m-asculte, m-a refuzat! De atunci a curs multă apă pe Dâmboviță și reputația mea a crescut. Am înregistrat întâi la Berlin, pe plăci Odeon, în aprilie 1931: „Adieu mein kleiner Gardeofizzier - Adio, scumpa mea” și „Frag nicht warum ich weine - Nu mă-ntreba” apoi multe plăci Columbia. Într-o zi am primit câteva rânduri din partea aceluiași director pe care îl solicitasem eu odinioară rugandu-mă să mă duc să iscălesc un angajament cu el. Oferta era frumoasă, dar eu nu uitasem primirea ce mi s-a făcut prima dată”

Cristian Vasile devenise în acea perioadă cel mai bine vândut artist, având și numărul cel mai mare de plăci imprimate.

Carieră artistică

Două decenii (1928-1949), atât a ținut cariera de cântăreț de muzică ușoară a lui Cristian Vasile. Dar cât timp a ținut a fost o glorie adevărată în domeniul efemerei arte a melodiilor repede îmbrățișate și apoi, tot atât de repede, date uitării. „Răcaru”, „Roata lumii”, „Vișoiu”, restaurantul „Grand”, terasa „Lafayette”, acestea au fost localurile în care a cântat. De altfel, compozitorul Ion Vasilescu i-a recunoscut calitățile pe bună dreptate după ce i-a încredințat mai multe melodii care au avut mare succes, printre care și "Cel din urmă tango".

Cristian Vasile acompaniat de Orchestra Dajos Bela

Privind la anii care au trecut, aflat în pargul vârstei de 60 de ani, Cristian Vasile îi mărturisea dr Nicu Teodorescu: "Astăzi, pensionar poate înainte de vreme, cu fire de argint în părul cu care mă mândream odinioară, trăiesc însingurat la Piatra-Neamț, departe de zbuciumul vieții noastre din trecut, departe de tinerețea ce am lăsat-o în urmă, vă ascult vocea la radioul meu, iau parte la succesele voastre, ale celor ce mai sunteți în viață. Mă gândesc la începuturile mele, la drumul spinos și greu de pionier al genului, cum mă numea pe bună dreptate, cineva la posturile noastre de radio!".

Numeroși compozitori îi încredințau piesele lor. Era inclus în programele de la Radio, iar casele de discuri Odeon și Columbia îi scoteau disc după disc. Columbia avea pe atunci sediul vizavi de Palatul Telefoanelor, dar pentru imprimări Cristian mergea la Viena. Nu-i lua mult să descifreze o partitură. Câteva piese le-a pus la punct în trenul București-Viena, apoi le-a imprimat, fără nici o ezitare, în timp ce alți interpreți făceau zeci de probe. I-a uluit pe managerii casei de discuri.

Când i-a expirat contractul de la "Răcaru", Cristian a primit salariu dublu la "Grand Restaurant" pe Calea Victoriei. Cum renumitul local "Lafeyette" se afla alături, patronul, văzând cum numărul de consumatori creștea pe zi ce trecea la localul alăturat, mulți venind doar să-l asculte pe Cristian, i-a făcut o ofertă și mai avantajoasă. Tânărul cântăreț a acceptat să cânte doar la bomboneria "Lafayette", acompaniat de orchestra James Cook.

A mai cântat și în grădina de vară numită "La Bufet" din apropierea Palatului Telefoanelor, dar și în celebrul local "Roata lumii". Fiecare seară era un nou triumf pentru Cristian Vasile. Elly Roman i-a încredințat piesa "Ilona", apoi "Nușa" și "Gândește-te la mine". Lui Ion Vasilescu i-a lansat de asemenea mai multe cântece: "Te-aștept diseară-n Cișmigiu", "Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?", ultima piesă reluată cu succes de alt brăilean: Jean Moscopol. Vechiul său prieten Ionel Fernic i-a compus o nouă piesă - "Nunuța".

I-a încredințat-o lui Cristian știind că nimeni nu o putea interpreta cu același patos și talent. I-a compus apoi și alte cântece faimoase: "În ochii tăi fermecători", "Pe boltă, când apare Luna", "Aprinde o țigare" și multe altele.

Nu era deloc cumpătat în privința cheltuielilor. În plus, Maud Mary, femeia de care era îndrăgostit, l-a adus în pragul disperării. O iubea nespus, așa că nu se uita la banii pe care-i cheltuia pentru capriciile ei. Casa din Strada Basarabiei a fost transformată de Cristian într-un veritabil palat: mobilierul a fot adus din străinătate.

Oglinzile au fost aduse, de asemenea, de la Veneția. După ce și-a atins scopul, Maud Mary l-a îndepărtat. Distrus sufletește, a vrut chiar să se sinucidă. A fost salvat de mama sa, "singura femeie care l-a înțeles și l-a iubit cu adevărat". "Ea locuia pe atunci la Predeal împreună cu fiul mai mic, Virgiliu.

În scurta perioadă cât a stat cu ei, Cristian și-a recăpătat încrederea în viață. Încurajat de veșnicul său optimism, pleacă la București în căutarea unui nou angajament. Numai că fratele său aflase că marele diseur căzuse pradă unei boli de piept.

Într-o înțelegere tacită cu Alfred Pagony, a încercat să-l determine pe Cristian să mai rămână la Predeal o vreme, dându-i 25.000 de lei pentru un viitor angajament. Imprevizibil, renumitul cântăreț a revenit la București, însă succesul de odinioară nu l-a mai urmărit. Nopțile pierdute cândva în restaurante și viața "trepidantă" și-au spus cuvântul. S-a îmbolnăvit grav. A fost îngrijit de o admiratoare până când mama sa l-a dus la Sinaia, unde avea o vilă.

Sfârșitul carierei

Când s-a simțit în putere a plecat din nou la București. N-a putut să găsească însă nici un contract. S-a înrolat pe front în echipele artistice. A ajuns până la Don, dar dezastrul militar l-a adus din nou în țară.

A plecat apoi pe Frontul de Vest. A revenit la București și a fost angajat la un mic restaurant de lângă Cișmigiu. Respira însă greu și obosea, slăbise foarte mult și abia se mai ținea pe picioare. A căzut din nou la pat. Diagnosticul: TBC.

Femeia de lângă el l-a părăsit. L-a anunțat pe un prieten de-al lui Cristian, un anume Heimovici, să vină să-l interneze deoarce are febră tifoidă. A fost dus la Sinaia, unde fratele său, Virgiliu Vasile, era șeful judecătoriei locale. Aflând de noua năpastă care s-a abătut asupra fiului său, Virginia a plecat de la Predeal pentru a fi lângă băiatul său. Cu mare greutate familia a reușit să-i procure medicamentele de care avea nevoie. Se găseau doar "la negru". Ca să poată respira a fost supus unui dublu pneumotorax.

„Marele Cristian Vasile, vedeta muzicii ușoare, cel din lumina reflectoarelor, aplaudat, bisat, aclamat, admirat, era nevoit să trăiască la pat. Murea câte puțin în fiecare zi. Ros de boală, se hrănea doar cu amintirea unui trecut glorios. Deși i se făcuse recomandarea de a sta numai în poziție orizontală, era deseori găsit stând în fotoliu, cu ochii umeziți. Alteori, privea cu orele pe geam”, spune. Virgiliu Vasile, fratele diseurului, i-a povestit muzicologului Nicu Teodorescu momentele dramatice pe care le-a trăit Cristian.

Discul legendă, înregistrat la Berlin în 1931

Vremuri grele aveau să vină în familia Vasile Virgiliu a fost scos din magistratură în urma unei reorganizări și a fost nevoit să se ocupe cu diferite activități, departe de pregătirea lui profesională, pentru a-i putea procura medicamente fratelui său. Ulterior și-a vândut chiar și mobila din sufragerie și dintr-un dormitor pentru a cumpăra doctoriile necesare. Apoi, Virginia a început să împletească mileuri și pulovere ca să facă rost de bani.

Când starea i s-a ameliorat, Cristian a ieșit la scurte plimbări prin stațiune. Timpul trecea greu în lipsa unei activități. Și-a căutat un serviciu, pentru a mai ușura poverile din casă. A găsit un post: responsabil de cămin cultural. A încercat să dea viață unei echipe de teatru.

A căutat amatori, a făcut o selecție, a format o trupă, asumându-și rolul de regizor, solist și director de scenă. Activistul de partid i-a oprit însă orice avânt. Cu mare greutate a pus în scenă "Năpasta". A jucat rolul lui Ion. Sala a fost plină până la refuz. La finalul spectacolului, actorii au fost ovaționați minute în șir, Cristian amintindu-și astfel de anii de glorie. S-a gândit apoi să pună bazele unui cor. Dar activistul de partid i-a pus din nou "bețe în roate".

L-a sfătuit să înființeze un cor muncitoresc și să aibă în repertoriu piese închinate lui Stalin. N-a avut încotro. A muncit mult cu ansamblul coral, în săli neîncălzite. S-a îmbolnăvit din nou. Când și-a revenit, a lucrat o vreme pe șantierul Întreprinderii Gaz Metan din Mediaș. S-a întors apoi în Capitală, unde s-a angajat la Circul de stat, prezentator de programe. A căutat însă un serviciu mai liniștit și a găsit un post de regizor la Teatrul de păpuși "Țăndărică". Viața i-a adus-o aproape pe Rada Moldoveanu.

S-au mutat la Piatra-Neamț, el ca regizor, Rada sufleur, apoi s-au căsătorit. Aici Rada s-a pensionat. I-a urmat și Cristian, din pricina bolii. Respira foarte greu, folosind inhalația cu alopent, prin intermediul unui mic aparat, procurat de fratele său, Virgiliu, pe o sumă considerabilă.

Decesul

Căutând un loc cu o climă propice, Rada și Cristian s-au mutat o vreme la Predeal. S-au stabilit apoi la Sibiu. Pe lângă boala de plămâni, Cristian a suferit și o paralizie a corzilor vocale și o boală de inimă. La Sibiu, Cristian și-a trăit ultimele clipe. A murit la jumătatea lunii iunie 1974. A fost condus pe ultimul drum, la Cimitirul Hiprodrom I din municipiu, de familie și câțiva prieteni, printre care și interpreta Mia Braia.

Prezența în literatură

Asa cum si Carlos Gardel a fost amintit in diverse piese literare sudamericane (Jorge Luis Borges, Julio Cortázar, Ernesto Sábato, Gabriel García Márquez - in romanul Iubirea in vremea holerei), Cristian Vasile a devenit si personaj literar, in povestirea Zaraza, de Andrei Ruse. Datorita succesului acestei povestiri pseudo-documentare, a devenit mai apoi si personaj de film Supraviețuitorul, de Sergiu Nicolaescu) si de teatru (La vulpea roșie, de Pușa Roth)^[3]

Cristian Vasile - Melodii din Bucureștiul de odinioară, vol. 1 - Album Integral