16 IUNIE 2021

 6. /16 IUNIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

SERGIU COMISSIONA

Sari la navigareSari la căutare

Sergiu Comissiona

Sergiu Comissiona (n. 16 iunie 1928, București – d. 5 martie 2005, Oklahoma City, Oklahoma, USA) a fost un dirijor si violonist israelian - american originar din România.

Biografie

Sergiu Comissiona s-a născut în București la 16 iunie 1928 într-o familie de evrei. Tatăl său, Jean Lupu Comissiona, absolvent al Academiei de comerț din Berlin, era proprietarul fabricii de produse chimice "Minerva" de pe șoseaua Vitan, pe care o preluase de la socrii săi, iar mama sa, Jenny, născută Haufrecht ^[1] era cântăreață de operă. Originea numelui său a explicat-o el însuși, într-un interviu: bunicul din partea tatei Iosif Lupu, era comis-voiajor în Târgu Ocna, lumea îl numea Lupu comisionarul, și atunci el și-a schimbat numele în Comissiona^[1]. Sora sa mai mare, Milly și el, au primit o educație aleasă, deschisă spre alte culturi și credințe, având în copilărie o guvernantă germană catolică din Vijnița.^[2]

La 12 ani, în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941, familia Comissiona s-a ascuns într-o locuință pe Bulevardul Magheru, pusă la dispoziție de o familie românească, care luase, prin înțelegere, în mod oficial, proprietatea asupra întreprinderii Minerva, în cadrul procesului de „românizare” a proprietăților evreiești sub regimul militar-fascist recent instalat. În acei ani, tatăl a înființat școala evreiască profesională „Malbim”. În ciuda interdicției pentru evrei de a avea acces la viața culturală și muzicală a populației majoritare, Sergiu a reușit adesea să frecventeze clandestin concerte simfonice la Ateneul Român. După căderea regimului Antonescu în august 1944, Sergiu Comisiona a intrat la Liceul Basarab, pe care apoi l-a părăsit în favoarea unei școli mai puțin stricte, a Profesorilor Asociați din Piața Romană.

Comisiona a studiat din copilărie vioara cu Cecilia Nițulescu Lupu, care neprezicându-i un deosebit succes ca violonist, a fost cea dintâi să-i sugereze de a încerca arta dirijoratului^[3] Încurajat de pianistul și muzicologul Mircea Brucăr, Comisiona a făcut parte din orchestra liceului, cu care a apărut în două concerte publice, apoi a fost membru în orchestra semisimfonică „Ciprian Porumbescu”, condusă de Emil Cobilovici, care dădea concerte în fabrici și instituții. La îndemnul profesoarei Nițulescu Lupu s-a exersat în jazz, a făcut parte dintr-o formație de jazz, cunoscându-i pe Sergiu Malagamba, Joe Reininger, Otto Juster și Roland Granier. .^[4] Apoi a luat lecții de dirijat la Conservatorul evreiesc de pe Strada Sfinților, cu Eduard Lindenberg, elev al lui Hermann Scherchen. La 17 ani, sub îndrumarea acestuia, apare prima dată în public ca dirijor, cu orchestra Colegiului farmaciștilor, interpretând, între altele, uvertura „Egmonnt” și suita „Peer Gynt” Tatăl său, aflat în public, decide să susțină opțiunea fiului, dar în anul următor se stinge brusc din viață la vârsta de 50 ani^[5] Este admis la Conservatorul din Bucuresti, unde învăța teoria muzici cu Nicolae Breazu, compoziția cu Ion Dumitrescu și dirijoratul cu Constantin Silvestri, Eduard Lindenberg și George Georgescu. După cum singur mărturisea, lecțiile particulare de artă dirijorală cu Constantin Silvestri au fost determinante pentru dezvoltarea sa ulterioară. Adolescent, devine membru al Quartetului Radio și violonist în orchestra Filarmonicii de Stat. Activitatea de cântăreață a mamei sale i-a deșteptat de timpuriu pasiunea pentru operă, ceea ce i-a adus un debut neașteptat: când dirijorul orchestrei, care trebuia să conducă opera "Faust" de Charles Gounod, a fost, în seara respectivă, indisponibil, Comissiona, pe atunci în vârstă doar de 17 ani, a convins conducerea operei că el cunoaște partitura, făcându-și astfel debutul dirijoral alături de mama sa, care interpreta rolul Margaretei. În 1949, se căsătorește cu dansatoarea Robinna, care îi va fi alături până la sfârșitul vieții.

În 1950, Comissiona devine directorul muzical al Ansamblului de Stat Român, iar cinci ani mai târziu, în 1955, este numit dirijor principal al Operei de Stat din București. În 1954 reprezintă România la concursul internațional de dirijorat din Besançon (Franța).

Deși devenise o figură proeminentă în viața muzicală românească, date fiind restricțiile impuse de regimul comunist din România, Sergiu Comissiona emigrează în 1959 împreună cu familia sa în Israel. Aici devine în 1960 director muzical al orchestrei simfonice din Haifa, post pe care l-a menținut până în 1966. În același timp, organizează și conduce orchestra de cameră "Ramat Gan", ansamblu cu care efectuează în 1963 un turneu în 43 de orașe din USA și Canada, apărând astfel pentru prima dată în sălile de concert ale continentului nord-american. În 1962, Comissiona își face debutul la Londra cu "London Philarmonic Orchestra" și la opera regală "Covent Garden", dirijând în special spectacole de balet.

În 1966 Sergiu Comissiona este numit director muzical al orchestrei simfonice din Göteborg (Suedia), post pe care îl va menține până în 1977. În 1973 primește medalia de aur a orașului Göteborg, iar în 1982 este numit membru onorific al Academiei Regale Suedeze de Muzică. În 1973 primește medalia de aur a orașului Göteborg, iar în 1982 este numit membru onorific al Academiei Regale Suedeze de Muzică. A devenit cetățean american la 4 iulie 1976.^[6] În 1977 Comissiona devine director muzical al orchestrei "American Symphony" din New York. Colaborarea cea mai îndelungată a fost aceea cu orchestra simfonică din Baltimore (1969-1984). De-a lungul activității sale în Baltimore, Comissiona a inițiat un concurs național pentru tinerii dirijori, a extins stagiunea muzicală, a mărit personalul orchestrei, a inaugurat sala nouă de concerte "Joseph Meyerhoff Hall", a făcut turnee cu orchestra în Statele Unite cât și în Europa, a introdus în programele orchestrei multe lucrări noi de compozitori americani contemporani, ca de ex. Allan Pettersson, și a ridicat nivelul orchestrei stabilind-o printre cele de prim rang din SUA. La încheierea activității obișnuite în Baltimore, i se prelungește angajamentul cu titlul de Conductor Laurate.

În anul 1990 devine prim-dirijor al orchestrei posturilor de radio și televiziune din Madrid (Spania), unde rămâne până în 1998, iar în intervalul 1990 - 1994 este în același timp director muzical al orchestrei filarmonice din Helsinki (Finlanda). Foarte căutat ca "dirijor invitat" (guest conductor), apare la pupitrul multor formații de prestigiu, ca Vancouver Symphony Orchestra, Orchestra filarmonică Radio din Hilversum, Olanda, Philadelphia Orchestra. În 1981, cu ocazia centenarului nașterii lui George Enescu, împreună cu un grup de muzicieni devine unul dintre membrii fondatori ai Societății "George Enescu" din Statele Unite ale Americii, avându-l ca președinte de onoare pe Yehudi Menuhin. După 1990 va veni de mai multe ori în România, fiind și membru al juriului Concursurilor "George Enescu". În multe din programele sale, Comissiona a inclus opere ale compozitorilor români. În 2005, întreprinde un turneu în Franța împreună cu Orchestra Simfonică Radio din București, înregistrând mult succes, printre altele, cu Simfonia I de George Enescu.

Sergiu Comissiona încetează din viață la 5 martie 2005, într-un hotel din Oklahoma City, în urma unui atac cardiac, cu puține ore înainte de a fi apărut în concert la pupitrul orchestrei simfonice din localitate.

Discografia sa include 18 albume cu înregistrări realizate în fruntea diferitelor orchestre simfonice.

A fost doctor honoris causa al multor instituții, printre care New England Conservatory din Boston, Peabody Conservatory, Loyola College, Johns Hopkins University, iar Columbia University din New York i-a decernat distincția "Alice M. Ditson Award".

Gustav Mahler - Symphony nº 9 (Adagio) / OSRTVE. Sergiu Comissiona

COSTEL SERGIU ISTRATI

Don Baxter
Don Baxter
Date personale
Nume la naștere	Sergiu Istrati
Născut	16 iunie 1978 (42 de ani)  București, România
Cetățenie	Română
Ocupație	Cântăreț, producător
Activitate
Origine	Constanța
Gen muzical	Hip-Hop
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1994 - prezent
Case de discuri	HaHaHa Production
Colaborare cu	Smiley, BUG Mafia, La Familia, Codu’ Penal, Morometzii Simplu, Alex Velea, Corina, Delia, Royala Mare, Cătălina Toma, Delikventii, Moni-K, Puya, Connect-R, 6ase:6ase, MarkOne1, Chucho, FreakaDaDisk, IL-Egal, Suburbia.
Modifică date / text

Costel Sergiu Istrati (n. 16 iunie 1978, București, România), cunoscut sub numele de scenă Don Baxter, este un cântăreț și producător român de muzică hip hop. Și-a început cariera muzicală în anul 1994, alături de trupa Morometzii.^[1]

Biografie

S-a născut în București, România în anul 1978. În copilărie își dorea să fie actor, fapt ce l-a determinat să studieze teatrul și teatrul de păpuși. A declarat într-un interviu, că un om talentat ca el nu poate face altceva decât muzică și astfel s-a apucat de cântat.^[2]

Carieră

Don Baxter și-a început cariera muzicală în 1994 alături de trupa Morometzii, împreună cu care a lansat albumul “Gânditorul”. Nu a stat mult alături de ei, deoarece s-a decis să urmeze o carieră solo. În 1999, Don Baxter lansează primul album, care se intitulează “Suspect nr.1”. Artistul susține că albumul nu a fost promovat, cu toate acestea el crede că este unul dintre primele trei albume rap all-time din România.^[3]

În 2004, Don Baxter s-a axat pe partea de producție, lansând cel de-al doilea album numit “Singur”. A urmat o perioadă destul de lungă în care a absentat de pe scena muzicală, absență pusă pe seama “prietenului său Bachus”.^[4]

Don Baxter a colaborat cu artiști precum BUG Mafia, La Familia, Codu’ Penal, Smiley, Simplu, Alex Velea, Corina, Delia, Cătălina Toma sau Moni-K.

Don Baxter este considerat unul dintre cei mai mari producători de hip hop de la noi din țară. Artistul a lansat două albume proprii, 37 de hit-uri pentru alți artiști și 13 featuring-uri cu artiști cunoscuți.^[5]

În anul 2013, Don Baxter colaborează cu Puya, pentru piesa "Bagă bani", cel de-al doilea single extras de pe albumul Maidanez E.P., după colaborările avute anterior pentru single-urile: “B.U.G. Mafia – Ucigași în serie”, în colaborare cu Puya și Trăgaci (1996) “La Familia – Ce mai contează”, în colaborare cu Delikt (1997, Băieți de cartier L.P.), "Il-Egal – Sud Atac", în colaborare cu La Familia(1997, 2 băieți din sud L.P.) și '"Codu’ Penal – De pe stradă"', în colaborare cu La Familia și 6ase:6ase (2003, compilația oficială Loop Records) ^[6]

Colaborarea cu HaHaHa Production

Din 2009, Don Baxter face parte din echipa HaHaHa Production.^[7]

În toamna lui 2010, Don Baxter a revenit cu un nou videoclip, la melodia `Intro (Ce zici?)`. Piesa a fost compusă în studiourile HaHaHa Production având un sound actual, demn de o revenire.^[8]

Tot o revenire o reprezintă și prezența lui Don Baxter în show-ul culinar de la PRO TV. După ce și-au câștigat șorțurile de bucătari, vedetele de la MasterChef au fost eliminate rând pe rând în cele trei săptămâni în care s-a filmat show-ul de la PRO TV. Don Baxter a ajuns până în finală, chiar dacă nimeni nu se aștepta să fie un bucătar atât de iscusit.^[9]

În anul 2011 lansează piesa "Dan Spătaru" o creație HaHaHa Production, în colaborare cu Boier Bibescu. Piesa a fost lansată pentru a celebra o jumătate de secol de la lansarea pe piața muzicală a lui Dan Spătaru. Este o melodie omagială la care s-a folosit chiar și un sample din celebrul șlagăr "Mi-ai furat inima".^[10]

Anul 2012 vine cu o nouă colaborare pentru Don Baxter. Alături de Smiley și Alex Velea, artistul lansează single-ul "Cai verzi pe pereți". Melodia a fost interpretată pentru prima dată la Media Music Awards, în Sibiu, unde s-a bucurat de un real succes. Astfel se anunța începutul unei frumoase colaborări dintre cei trei artiști.^[11]

În anul 2014, Don Baxter colaborează cu Mihai Ristea pentru piesa "Ploaia". Single-ul a fost produs în studiourile HaHaHa Production și lansat alături de Cat Music.^[12]

Tot în 2014, Don Baxter lansează alături de Smiley single-ul numit “Statul”. Videoclipul a fost produs de HaHaHa Video Production, în regia lui Ionuț Trandafir. Filmările au avut loc în studiourile din Buftea.^[13]

Discografie

• Gânditoru' 8294 - 1997
• Suspect nr.1 - 1999
• Singur - 2004

Piese

• Don Baxter - Ce zici?! (intro)
• Don Baxter - Din nou
• Don Baxter - Dumnezeu știe (feat Cătălina Toma & Royala Mare)
• Don Baxter - Fac ce vreau
• Don Baxter - Înger pentru o zi (feat Moni-K)
• Don Baxter - La prețul jucătorului (feat Royala Mare & Drew)
• Don Baxter – Mama
• Don Baxter - Noi toți
• Don Baxter - O să fie bine
• Don Baxter - Purtător de cuvânt
• Don Baxter - Royala mare
• Don Baxter - Sincer
• Don Baxter - Singur
• Don Baxter - Soldați (feat Chucho & Dizzy & Alecu & Shobi)
• Don Baxter - Statul (feat Smiley)
• Don Baxter - Tot ce trebuie
• Don Baxter - Woof (feat Chucho)
• Don Baxter - Bricheta
• Don Baxter - Funkin' around (feat DOC)

EMANUEL ELENESCU

Emanuel Elenescu (n. 8 martie 1911, Piatra Neamț – d. 17 iunie 2003) a fost un compozitor și dirijor român.

Emanuel Elenescu, cel care, timp de peste 50 de ani a fost fagotist şi, mai apoi, dirijor al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii şi care, prin întreaga sa activitate, a devenit o legendă a culturii muzicale româneşti şi universale. Umorul său, ca şi proverbiala sa bâlbâială s-au îmbinat întotdeauna într-o manieră extrem de fericită cu indicaţiile muzicale, astfel încât actul interpretativ se petrecea într-o atmosferă de o relaxare maximă, cu efecte expresive dintre cele mai benefice, dar uneori şi imprevizibile…

 

Emanuel Elenescu s-a născut la 8 martie 1911, la Piatra Neamț.

În oraşul natal a locuit până la vârsta de 3 ani, într-o casă situată pe actuala Stradă Alexandru Lăpuşneanu, din cartierul Precista, după care s-a mutat, alături de părinţii săi, Ecaterina şi Gheorghe, la Comăneşti.

În anul 1920, familia se stabileşte la Bacău, unde Emanuel Elenescu a urmat cursurile primare, la Şcoala generală nr.19 „Al. I. Cuza”, unde au mai studiat şi viitoare personalităţi de seamă precum Radu Beligan, Solomon Marcus, George Bălăiţă sau Ovidiu Genaru.

În perioada 1928-1933, a urmat cursurile Conservatorului din Iași, studiind cu Antonin Ciolan (dirijat orchestră și cor), Carol Nosek (teorie-solfegiu), Ion Vasilescu (fagot), Constantin Georgescu (armonie, contrapunct, istoria muzicii), Ilie Ionescu-Sibianu (pian) și Ion Ghiga (muzică de cameră, citire de partituri).

În anul 1932 este angajat ca instrumentist (fagotist) în noua orchestră Radio, programele muzicale ale Radiodifuziunii fiind conduse în epocă de compozitorul Mihail Jora.

 A fost fagotist în Orchestra Simfonică Radio din București (1933-1938, 1947-1950), dirijorul Corului Radio (1950-1952) și dirijor la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române (1952-1981), profesor de fagot și oboi la Conservatorul din Iași (1938-1947) și profesor de armonie și orchestrație la Liceul de Muzică nr. 1 din București (1950-1954).

A cântat sub bagheta unor conducători de orchestre precum George Enescu, Theodor Rogalski, Jean Bobescu, Ionel Perlea, George Georgescu. A înregistrat peste 80 de ore de muzică din toate genurile, dirijând orchestre, coruri, operă și un concert de jazz, alături de formația lui Sile Dinicu. Prietenia cu George Georgescu îl apropie pe Emanuel Elenescu de pupitrul dirijoral, „cel mai bun fagotist al momentului“ devenind un excelent şef de orchestră.

Despre debutul său la radio, când Mihail Jora îi oferise postul de fagotist, marele muzician declara peste ani: „În 1933, eu, care n-aveam un rol principal în orchestră, cântam la fagot, aveam un salariu de 9.000 de lei. Impozitul era de 500 de lei – am şi acum contractul în sertar, acasă – iar un ou costa un leu. Tata care făcuse Dreptul şi era inspector PTT, avea doar 8.000 de lei. Alţii o duceau rău, pentru că atunci se punea accentul pe valoare”.

În anul 1936, a fost solicitat să contribuie la componenta culturală a Jocurilor Olimpice de la Berlin – fiind primul dirijor român prezent la cea mai mare competiţie sportivă a omenirii – , ocupându-se de partea muzicală, împreună cu compozitorul Richard Strauss. În această postură, cu ingeniozitate deosebită, introduce compoziţii ample ale unor compozitori ca Wagner, Bramhs, Mahler, reuşind să evite cu iscusinţă marşurile naziste, în mare vogă la acea vreme, păstrând astfel puritatea Jocurilor Olimpice.

Activitatea dirijorală a început-o la Ateneul Român conducînd, în anul 1938, Orchestra Simfonică a Radioului, la pupitrul căreia s-a aflat ca dirijor permanent timp de 31 de ani.

A rezistat tentaţiei repetatelor ocazii şi solicitări de a rămâne în occident, menţinându-se la pupitrul corului şi orchestrei Radio Bucureşti timp de 50 de ani, inclusiv în perioada războiului, când Radiodifuziunea Română se afla refugiată la Bod-Braşov.

Deşi a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu avocata Alla Filipescu, cei doi nu şi-au unit destinele în mod oficial, întrucât Elenescu se declara împotriva căsătoriei.

Emanuel Elenescu a realizat şi o creaţie componistică pe care muzicienii şi melomanii, au primit-o cu multă bucurie: „Variaţiuni simfonice pe o temă haiducească”, „Rapsodia română pentru vioară”, „Burlesca pentru pian şi orchestră, „Liturghia pentru cor mixt”, „Cântece pentru voce şi pian”, „Uvertura de concert”, etc.

A întreprins turnee artistice ca dirijor în Iugoslavia (1938, 1961), Italia (1938, 1970, 1972, 1975), Bulgaria (1960, 1965, 1973), URSS (1962, 1968, 1969, 1976), Ungaria (1964, 1966, 1968), Cehoslovacia (1964, 1974), Polonia (1965), Belgia (1965), R.D. Germană (1968), R.F. Germania (1968, 1971, 1976), Cuba (1968, 1974), Franța (1970, 1972, 1976), Spania (1976) și Venezuela (1978).

A înregistrat peste 5.000 de minute de muzică pe benzi şi discuri, un veritabil record în materie, iar lista de înregistrări radiofonice este cu adevărat impresionantă. Mari compozitori români (Enescu, Jora, Andricu, Cuclin, Bentoiu) şi străini (Chausson, Brahms, Berlioz, Respighi, Kodaly, Stravinski) şi-au aflat în gândirea muzicală a dirijorului „medium“-ul ideal.

O admirabilă mărturie a traiectului său existenţial şi artistic o constituie volumul „Mărturisirile unui senior al baghetei”, consemnate şi adnotate de Mihaela Fâşie Cudalbu, volum apărut la Editura Casa Radio, în anul 2001, cu un cuvânt înainte prezentat de Grigore Constantinescu.

Publicată cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ania maestrului, cartea cuprinde amintiri povestite cu har de dirijorul Emanuel Elenescu. Din carte nu lipsesc fotografiile inedite, o selecţie din cronicile de concert şi lista înregistrărilor radiografice ale maestrului. Cele trei mari secţiuni în care este împărţită cartea poartă titlurile: Cel mai bun fagotist doi (ştiut fiind că iniţial el a fost instrumentist de orchestră), Senior al baghetei (care se referă la cariera dirijorală) şi Parastas pe viu (în care sunt relatate numeoasele sărbătoriri de vârste rotunde prin care a trecut, de la 70 la 90 de ani) – cunoscut fiind umorul fin al celebrului nostru dirijor. „Dacă a fost mult sau puţin, dacă a fost interesant ori plictisor – este un lucru pe care, cu siguranţă, îl va decide posteritatea.” – conchide Emanuel Elenescu, în acest volum.

A fost dirijor al Corului Academic Radio și al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române.

Cu o activitate artistică desfăşurată de-a lungul a şapte decenii, dirijorul Emanuel Elenescu (1911-2003) a marcat o bună parte din activitatea Orchestrei Radio. După absolvirea studiilor muzicale la Conservatorul din Iaşi (1928-1933), unde i-a avut profesori pe Antonin Ciolan (dirijat orchestră şi cor), Carol Nosek (teorie-solfegiu), Ion Vasilescu (fagot), Constantin Georgescu (armonie, contrapunct, istoria muzicii), Ilie Ionescu-Sibianu (pian) şi Ion Ghiga (muzică de cameră, citire de partituri), tânărul Emanuel Elenescu s-a angajat la recent înfiinţatul ansamblu al Radiodifuziunii Române, condus la acea vreme de Mihail Jora.

În timpul petrecut la Radiodifuziune, Elenescu a ocupat posturile de fagotist (1933-1938 şi 1947-1950), dirijor al Corului Radio (1950-1952) şi dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române. Între 1938 şi 1947 a fost profesor de fagot şi oboi la Conservatorul din Iaşi, reluând apoi activitatea didactică la Liceul de Muzică nr. 1 din Bucureşti (1950-1954), unde a predat armonie şi orchestraţie.

Ca fagotist, Elenescu a evoluat sub bagheta unor dirijori ca George Enescu, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Jean Bobescu sau George Georgescu, prietenia cu cel din urmă apropiindu-l de pupitrul dirijoral. Cu prilejul Jocurilor Olimpice din 1936, s-a ocupat de partea muzicală alături de compozitorul Richard Strauss. Debutul dirijoral din 1938, la pupitrul Orchestrei Radio, a anunţat o carieră îndelungată, de peste 30 de ani, alături de acest ansamblu. A susţinut turnee în Iugoslavia (1938, 1961), Italia (1938, 1970, 1972, 1975), Bulgaria (1960, 1965, 1973), URSS (1962, 1968, 1969, 1976), Ungaria (1964, 1966, 1968), Cehoslovacia (1964, 1974), Polonia (1965), Belgia (1965), RDG (1968), RFG (1968, 1971, 1976), Cuba (1968, 1974), Franţa (1970, 1972, 1976), Spania (1976), Venezuela (1978). Repertoriul variat al dirijorului român a cuprins atât lucrări ale compozitorilor străini (Hector Berlioz, Johannes Brahms, Ottorino Respighi, Ernest Chausson, Igor Stravinski, Zoltán Kodály), cât cele autohtone (George Enescu, Mihail Jora, Mihail Andricu, Dimitrie Cuclin, Pascal Bentoiu), înregistrând peste 5000 de minute de muzică pe benzi şi discuri.

De asemenea, în prima parte a carierei, Emanuel Elenescu s-a manifestat şi în creaţie, mărturie rămânând lucrările simfonice (Variaţiuni simfonice pe o temă haiducească, 1935; Rapsodie română pentru vioară şi orchestră, 1937; Uvertură festivă pentru orchestră mare, 1952; Burlescă pestru pian şi orchestră, 1956), corale (Liturgia pentru cor mixt pentru 8 voci, 1936; Patru coruri populare pentru cor mixt, pe versuri populare, 1935; Taci pentru cor mixt, pe versuri populare; Pârâiaş cu apă lină pentru cor bărbătesc cu solo, pe versuri populare; Baraboiul pentru cor mixt, pe versuri populare) şi cele Patru cântece pentru voce şi pian (1939). Ca recunoaştere a activităţii sale artistice, Elenescu a fost distins cu Menţiunea I (1937) şi Premiul III de compoziţie George Enescu (1938), Ordinul Muncii, clasa a III-a (1954), titlul de Artist Emerit (1957), Ordinul Muncii, clasa a II-a (1968), Medalia de Aur a Societăţii Academice din Paris (1990) şi Ordinul naţional "Steaua României în Grad de Cavaler" (2001).

Un dirijor apreciat şi pentru atmosfera plăcută creată la repetiţii, Emanuel Elenescu rămâne unul dintre cei mai importanţi şefi de orchestră români din a doua jumătate a secolului XX, datorită stilului personal şi culturii sale, ce au determinat interpretări aflate în strânsă legătură cu spiritul partiturilor abordate.

Compoziții proprii

• Rapsodia Română pentru vioară și orchestră

Discografie

• Emanuel Elenescu - un senior al baghetei, Editura Casa Radio 2003

Emanuel ELENESCU - Dumnezeul meu ...

Romanian Rhapsody for Violin and Orchestra Emanuel Elenescu)

Irina Odagescu Tutuianu Orchestra N ationala Radio,dirijor Emanuel Elenescu - Piscuri-Poem simfonic