1. /27 IUNIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri
Evenimente
· 1358: Este fondata Republica Raguza (Dubrovnik). In 1358 Venetia renunta prin Tratatul de la Zadar la Dalmaţia, iar orasul Raguza (Dubrovnik in croata) a acceptat hegemonia regelui Ludovic I al Ungariei şi Croaţiei. La data de 27 iunie 1358, este semnat acordul final la Visegrad între Ludovic I şi Arhiepiscopul Saraka Ivan. Raguza a fost o republică maritimă în Dalmaţia (astăzi în Croaţia), care a existat intre 1358 – 1808. Ea a atins apogeul în secolele 15 şi 16, sub protecţia Imperiului Otoman, înainte de a fi cucerita de Imperiul francez sub imparatul Napoleon Bonaparte în 1808. Deviza acestei republici comerciale era Non bene pro toto Libertas venditur AURO (in latină: “Libertatea nu se vinde bine pentru tot aurul ”).
· 1484: Armata turca trece Dunarea pe la Isaccea, pentru a ataca Moldova si face jonctiunea cu armata Tarii Romanesti, condusa de Vlad Calugarul si cu un corp de oaste tatar.
· La 27 iunie 1611 - 7 iulie 1611 are loc Lupta de lîngă Brașov, în care domnul Munteniei Radu Șerban zdrobește oastea lui Gabriel Bathory, care se refugiază la Sibiu. Turcii pătrund în Muntenia și intră apoi în Transilvania (15 septembrie 1611). Radu Șerban se retrage în Moldova, de unde pleacă apoi în Polonia, iar de aici la Viena (decembrie), unde va muri la 13 martie 1620. La 12 septembrie 1611 turcii instalează pe Radu Mihnea domn al Munteniei.
· 1709: Țarul Petru cel Mare îl învinge pe Carol al XII-lea al Suediei în bătălia de la Poltava.
.jpg)
Bătălia de la Poltava[e] (8 iulie 1709)[f] a fost victoria decisivă a Petru cel Mare (Petru I al Rusiei) peste Imperiul suedez forțele sub feldmarșal Carl Gustav Rehnskiöld, într-una dintre bătăliile din Marele Război al Nordului.
A fost începutul anului Imperiul suedezDeclinul ca european putere mare, in timp ce Țardomia Rusiei și-a luat locul ca națiune de frunte din nord-estul Europei. Bătălia are, de asemenea, o importanță majoră în ucrainean istorie națională, ca Hetman of Zaporizhian Host Ivan Mazepa s-au alăturat suedezilor, încercând să creeze o revoltă în Ucraina împotriva țaromului.
Astăzi, la locul bătăliei, există un complex de conservare a patrimoniului cultural de stat în Poltava cunoscut sub numele de câmpul de luptă Poltava, care constă din monumente și biserici care comemorează evenimentul.
Preludiu
Carol al XII-lea a condus forțele suedeze la victorii timpurii în Nordul Zeelandei (vara 1700) și în Bătălia de la Narva în noiembrie 1700. Cu toate acestea, ar trece șase ani înainte ca el să învingă August II de Saxonia-Polonia.[13]:701, 703 Petru I s-a retras din Polonia în primăvara anului 1706,[13]:700 și s-a oferit să-i cedeze bunurile baltice Suediei, cu excepția Sankt Petersburg, dar Charles a refuzat.[13]:703 Peter a adoptat ulterior un pământ ars politică pentru a priva forțele suedeze de aprovizionare.[13]:704
Charles a ordonat o atac final asupra inimii rusești cu un posibil atac asupra Moscova de la baza sa de campanie din Polonia. Armata suedeză de aproape 44.000 de oameni[13]:704 stânga Saxonia la 22 august 1707 și a mărșăluit încet spre est. Charles a intrat pe teren în noiembrie după ce a așteptat sosirea întăririlor.[13]:704 Continuând spre est, a traversat Râul Vistula la 25 decembrie 1707, apoi a continuat printr-un ostil Masuria și a luat Grodno la 26 ianuarie 1708 după ce trupele rusești abandonaseră orașul.[13]:704 La vremea respectivă, rușii fuseseră ocupați cu o mare rebeliune a Don Cazaci, cunoscut ca "Rebeliunea Bulavin"(1707–08). Această revoltă a fost cuprinsă parțial de forțele din Hetmanat cazac condus de Hetman Ivan Mazepa.[13]:704 Suedezii au continuat spre zona din jur Smorgon și Minsk, unde armata a intrat în cartierele de iarnă. Charles a lăsat 8.000 dragoni sub Maj. Gen. Ernst Detlof von Krassow în vestul Poloniei.[14]
Condițiile meteorologice și drumurile proaste au menținut trupele suedeze în cartierele de iarnă până în iunie 1708. În iulie, suedezii l-au învins pe mareșal Boris Sheremetyevforțele la Bătălia de la Holowczyn și avansat la Râul Nipru.[13]:704 În timpul primăverii Gen. Lewenhaupt în Curlanda i s-a ordonat să strângă provizii și să-și conducă armata de aproximativ 12.000 de oameni pentru a se alătura forțelor lui Charles. Cu toate acestea, plecarea sa din Mitau a fost amânat până la sfârșitul lunii iunie și, în consecință, s-a alăturat forțelor lui Carol doar la 11 octombrie.[15]
Mai degrabă decât iarna în Livonia sau așteptarea lui Lewenhaupt, Charles a decis să meargă spre sud în Ucraina și să se alăture lui Mazepa, care decisese să se răzvrătească împotriva lui Peter.[13]:706 Peter l-a trimis pe Sheremetev să umbrească armata suedeză.[16]:287 Lewenhaupt a urmat spre sud și a fost atacat în timp ce traversa un râu lângă un mic sat care a dat numele Bătălia de la Lesnaya, pierzând trenul de aprovizionare și jumătate din forța sa.[16]:288 Având nevoie de aprovizionare, Charles s-a îndreptat spre Baturyn, Sediul Mazepa, dar trupele rusești sub Aleksandr Menshikov a ajuns mai întâi în oraș. Anticipând sosirea suedeză, Menshikov a ordonat masacrul nemiloș al populației, distrugând orașul și distrugând sau jefuind arme, muniții și alimente.[16]:288
Până în primăvara anului 1709, forța lui Charles s-a micșorat la jumătate din dimensiunea inițială. După cea mai rece iarnă din Europa de peste 500 de ani, Charles a rămas cu 20.000 de soldați și 34 de tunuri.[13]:707 Lipsit de provizii, a asediat cetatea rusă la Poltava pe Râul Vorskla la 2 mai 1709.[13]:707–08 Forța de 80.000 a lui Peter a mărșăluit pentru a ușura asediul.[13]:708 La sosirea sa, Peter a construit o tabără fortificată pe Vorskla, la 4 km nord de Poltava.[16]:290 În timp ce observa poziția rusă la 20 iunie, Charles a fost lovit de un glonț rătăcit, rănindu-și piciorul suficient de tare încât să nu poată sta în picioare.[16]:289 În plus, ultima speranță a lui Charles de întărire a expirat, pe măsură ce erau sub forțele suedeze von Krassow s-a îndepărtat pentru a face față anti-suedezilor Confederația Sandomierz in Polonia.[16]:289
Între forțele rusă și suedeză, pădurile Yakovetski și Budyschenski au format un coridor, pe care rușii l-au apărat construind șase forturi peste gol.[17]:60 Peter, în plus, a comandat încă patru redute construit astfel încât întregul sistem de zece forturi să aibă un T forma, asigurarea foc flancant la un avans suedez.[17]:60 Două dintre redute erau încă în curs de construire în dimineața bătăliei, dar 4.000 de ruși au echipat restul de opt, cu 10.000 de cavaleri sub conducerea gen. Aleksandr Danilovich Menshikov staționat în spatele lor.[17]:60
Luptă
Din cauza rănii sale, Charles a predat comandamentul operațional către feldmarșal Carl Gustav Rehnskiöld.[16]:289 Patru coloane de infanterie și șase coloane de cavalerie urmau să se formeze în timpul nopții, la 600 de metri sud de redute, intenționând să atace înainte de zori, pentru a ocoli rapid sistemul de redute și a lovi fortul rus.[17]:77 Infanteria era la locul său până la 2:30 a.m., dar cavaleria a sosit târziu, pierdându-și drumul.[17]:83 Călărind înainte, Axel Gyllenkrok i-a observat pe ruși lucrând la cele mai apropiate două redute și s-a dus înapoi pentru a-l informa pe Rehnskiöld.[17]:83 A recunoaștere de maiorul general. Wolmar Anton von Schlippenbach a fost descoperit de ruși și alarma a fost trasă prin tragerea unui pistol.[17]:84 După ce a pierdut elementul surpriză și fără un tun suficient pentru a încălca fortificațiile, Rehnskiöld s-a consultat cu Charles, Carl Piper și Lewenhaupt cu privire la continuarea sau nu a asaltului.[17]:91 Când Rehnskiöld a decis să continue atacul, citând: „În numele lui Dumnezeu atunci, să mergem înainte”, pe 28 iunie erau aproape 4:00 dimineața (calendarul suedez) și zorii se apropiau deja.[17]:91–92
Suedezii intră Carl Gustaf RoosColoana a depășit rapid primele două redute, ucigând fiecare soldat rus din interiorul lor, dar până la 4:30 am încercările de a lua a treia redută au încetat.[17]:97–99 Cele zece batalioane ale lui Lewenhaupt din dreapta au ocolit primele patru redute în întregime, înaintând spre linia din spate și, cu ajutorul cavaleriei, au luat unele redute în timp ce au ocolit altele.[17]:96, 105, 108 Două dintre batalioanele din spate ale lui Roos li s-au alăturat, indicând că ordinele emise nu aveau claritate dacă ar trebui să evite redutele sau să le atace în serie.[17]:94 Cavaleria din aripa stângă, comandată de generalul general Hamilton și un regiment de infanterie, au avansat trecând redutele din stânga și au acuzat cavaleria rusă, forțându-i să se retragă.[17]:105 Era ora 5:00 când aripile stânga și dreapta ale armatei suedeze au trecut de linia din spate a redutelor, trimițând cavaleria rusă în retragere.[17]:106, 108 Cu toate acestea, Rehnskiöld a ordonat cavaleriei sale să oprească urmărirea lor și Lewenhaupt, avansând deja spre fort, să se retragă spre vest.[17]:108–09 Acolo au așteptat batalioanele lui Roos timp de două ore, în timp ce cavaleria rusă și Ivan SkoropadskyCazacii au așteptat spre nord, cu 13 batalioane ruse desfășurate la nord de tabăra lor și zece spre sud, anticipând un avans suedez.[17]:125
Gen. Roos și șase batalioane (o treime din infanteria suedeză) au devenit izolați în timp ce încercau să ia a treia redută rusă.[17]:110 După ce a suferit victime grave din cauza mai multor încercări de asalt, Roos a condus restul de 1.500 din cei 2.600 de bărbați inițiali în pădurile Yakovetski spre est la 6:00 a.m.[17]:114 Rușii au reocupat primele două redute[17]:115 și a lansat un atac în două direcții al zece regimente în jurul orei 7:00, obligându-l pe Roos să se retragă spre Poltava și să se refugieze într-un fort abandonat până la 9:00, când nu a putut ajunge la lucrările de asediu suedeze.[17]:118–19, 127, 132 Roos a fost obligat să-și predea comanda[16]:290 la 9:30 a.m.[17]:134
Suedezii au continuat să aștepte revenirea trupelor lui Roos, neștiind de predarea lor.[16]:292 Odată cu trecerea timpului, Peter a condus cei 42 de batalioane de infanterie rusă - 22.000 de soldați - într-un avans din tabăra fortificată, susținut de 55 de tunuri de trei lire plus 32 de tunuri pe meterezele fortului.[17]:129, 138–39 Zece regimente de dragoni format sub Lt. Gen. Adolf Fredrik Bauer în dreapta rusă și șase regimente sub Menshikov în stânga.[17]:139 Chiar la vest de lagăr, rușii se confruntau cu 4.000 de infanteriști suedezi,[16]:292 format în zece batalioane cu patru piloți și cavaleria lui Creutz în spate.[17]:143 Rușii au mers încet înainte să se angajeze.[17]:143 Potrivit lui Charles și rapoartelor altor ofițeri suedezi, vremea la acea vreme era deja foarte fierbinte și umedă, cu soarele ascuns de fumul tunului rus din fort.
La 9:45, Rehnskiöld a ordonat lui Lewenhaupt și liniei suedeze să meargă înainte, avansând spre linia rusă, care a început să tragă tunul la 500 de metri.[17]:147, 151 Când suedezii se aflau la 50 de metri de linia rusă, rușii au deschis focul cu muschetele lor din toate cele patru rânduri.[17]:155 Înaintând la o distanță de 30 de metri de linia rusă, suedezii au tras un voleu propriu și au încărcat cu muschetele și pisii, iar prima linie rusă s-a retras spre a doua lor linie.[17]:156 Suedezii păreau în pragul unei descoperiri și aveau nevoie de cavaleria sub generalul Creutz pentru a sparge liniile rusești.[17]:157 Din păcate, pentru suedezi, Creutz și celelalte unități de cavalerie nu au putut să se reformeze complet și la timp.[16]:292 Cu linia rusă mai lungă decât linia suedeză, infanteria suedeză de pe flancul stâng a rămas în spatele dreptului și, în cele din urmă, a aruncat armele și a fugit.[17]:159 Pe măsură ce flancul drept suedez înainta încă, a început să se deschidă un decalaj în linia suedeză pe care rușii l-au umplut și bătălia s-a transformat într-un Cannae variație.[17]:165 Abia reușind să-și adune escadrile de cavalerie, Creutz a încercat să avanseze pe flancul drept, dar batalioanele rusești au reușit să se formeze în pătrate goale,[17]:158 în timp ce cavaleria lui Menshikov i-a depășit pe suedezi și i-a atacat din spate.[17]:160 În acest moment, asaltul suedez se dezintegrase și nu mai organizase trupuri de trupe pentru a se opune infanteriei sau cavaleriei rusești. Grupuri mici de soldați au reușit să străpungă și să fugă spre sud prin pădurile Budyschenski, în timp ce mulți dintre ceilalți au fost copleșiți, aruncați în jos sau capturați.[17]:174
Dându-și seama că erau ultimii suedezi pe câmpul de luptă, Charles a ordonat o retragere în pădure, adunând ce forțe rămase putea pentru protecție, inclusiv rămășițele detașamentului lui Creutz.[17]:175, 180 Rușii s-au oprit la marginea pădurii și focul lor de artilerie s-a oprit; doar cazacii și Kalmycks au cutreierat câmpiile la sud de pădure.[17]:189, 192 Ieșind din pădure în jurul prânzului, Charles - călare după ce litiera lui a fost distrusă și protejată de un pătrat de câteva mii de oameni - s-a îndreptat spre Pushkaryovka și trenul său de bagaje la 5 km spre sud, ajungând la el după ora 13:00, până când s-a terminat bătălia.[17]:194
Charles a adunat restul trupelor sale și al trenului de bagaje și s-a retras spre sud mai târziu în aceeași zi - în jurul orei 19:00 - abandonând asediul Poltava.[17]:197, 210 Lewenhaupt a condus suedezii supraviețuitori și câteva dintre forțele cazacilor spre râul Nipru, dar a fost urmărit cu obstinație de cavaleria regulată rusă și de 3.000 de auxiliari Kalmyk și forțat să predare trei zile mai târziu la Perevolochna, la 1 iulie.[18]
Urmări
Suedezii de rang înalt capturați în timpul bătăliei includeau feldmareșalul Rehnskiöld, generalul general Schlippenbach, generalul Stackelberg, generalul Hamilton și prințul Maximilian Emanuel, precum și Piper.[17]:199, 203 Petru cel Mare a ținut un banchet de sărbătoare în două corturi mari ridicate pe câmpul de luptă.[17]:202 Voltaire a presupus că motivul lui Petru pentru acest lucru, ridicând un toast generalilor suedezi ca stăpâni de război, a fost să trimită un mesaj propriilor săi generali despre neloialitate.[19]:108 Două morminte comune îi conțineau pe morții ruși, la 500 de metri sud-vest de tabăra lor.[17]:205 Învingându-l anterior pe Peter, Charles a mers atât de departe încât a plătit trupele rusești. Peter a luat în schimb mulți suedezi, cu mare mândrie, și i-a trimis la Siberia.[19]:107
Charles și Mazepa au scăpat cu aproximativ 1.500 de oameni în Bendery, Moldova, apoi controlat de Imperiul Otoman.[13]:710 Charles a petrecut cinci ani în exil acolo înainte de a se putea întoarce în Suedia în decembrie 1715.[16]:295 În acest timp, chiar cu handicap, el și-a păstrat comportamentul calm magisterial sub foc, luptându-se pentru a ieși din mai multe situații. Înaltul vizir dintre turci a fost în cele din urmă plătită, cu multe intrigi și spionaje implicate și comploturi în comploturi, la un moment dat implicând o răscumpărare a bijuteriilor coroanei rusești, potrivit traducătorului închisorii lui Charles.[20]
· La 27 iunie 1848, stil nou (15 iunie 1848, stil vechi), în cadrul Revoluție din Valahia, circa 30 000 oameni adunați pe Cîmpia Filaretului, numită de atunci Cîmpia Libertății, depun jurămîntul pe programul revoluționar și aclamă Guvernul provizoriu constituit.
· La 27 iunie 1848, stil nou (15 iunie 1848, stil vechi) are loc a doua adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat care hotărăște: înființarea unei armate populare române prin înarmarea imediată a poporului; numirea lui Eftimie Murgu drept căpitan suprem al acestei armate; înlăturarea ierarhiei sîrbești în biserica română; introducerea limbii române; recunoașterea naționalității române etc.
· 1850: La Brasov a fost infiintat un liceu romanesc cu patru clase.
· 1885: Inventatorii americani Chichester Bell si Charles S. Tainter patenteaza gramofonul.
· 1901 - La Bucureşti, România şi Austro-Ungaria au încheiat o Convenţie cu privire la extrădarea reciprocă a infractorilor.
· La data de 27 iunie 1905, o revoltă a izbucnit la bordul crucișătorului Potemkin, din marina rusa, la Odessa in Marea Neagra. Un marinar a fost ucis de către un ofiţer dupa ce s-a plans de carnea stricată servita la masa. Imediat, echipajul s- a rasculat la iniţiativa unui lider revoluţionar, Afanasy Matiouchenko. Opt ofiţeri li s-au alaturat, iar căpitanul şi mai mulţi ofiţeri fiind ucisi şi aruncati in mare. Marinarii de pe Potemkin au arborat pe catarg steagul roşu de revoluţie. Două alte nave au aderat la insurgenta. Două zile mai târziu, revolta s-a răspândit in portul Odesa şi in alte porturi ale Imperiului. Autoritatile au instituit legea marţială, iar represiunea care a urmat şi in timpul represiunii au fost sute de morţi. După o lungă rătăcire în Marea Neagră, în cele din urmă rasculatii au cerut azil în România, în portul Constanţa. Revolta de pe Potemkin a devenit faimoasa si datorita nu mai putin faimosului film regizat de regizorul sovietic Serghei Eisenstein în 1925: “Crucisatorul Potemkin”.
· La 27 iunie 1940 în rezultatul răspunsului Guvernului României la prima notă ultimativă sovietică din 26 iunie 1940, Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) expediază ce de-a doua notă ultimativă Guvernului României. ”Guvernul U.R.S.S. a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de către Excelența Sa domnul Molotov, Președintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice și Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenței Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova. Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat, și în sprijinul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor propunerilor emanînd de la Guvernul sovietic. În consecință, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român iși va desemna delegații și nădăjduiește ca conversațiile cu reprezentanții Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România." Este evident faptul că Guvernul României nu a răspuns punctual la propunerile sovietice, încercînd să cîștige timp. Din această cauză, Guvernul sovietic trimite Guvernului României o a doua NOTĂ ULTIMATIVĂ din noaptea de 27/28 iunie 1940: ”Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primește propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntîrziat Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menționat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicație a domnului Davidescu, propune: În decurs de 4 zile, începînd de la ora 14:00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești. Trupele sovietice în același timp să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de Nord a Bucovinei. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinau, Cetatea Albă. Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului. Să numească o comisie alcătuită din reprezentanți ai Guvernelor român și al U.R.S.S., cîte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române și instituțiilor din Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menționată nu mai tîrziu de 28 iunie, ora 12:00 ziua (ora Moscovei)." În această notă nu se mai discuta de frontierele dintre cele două țări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei și Bucovinei de către armata română. Prins într-un clește și abandonat de aliații tradiționali, Guvernul României ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecințe nefaste pentru milioane de români și va pecetlui soarta țării pentru următoarea jumătate de secol.
· La data de 27 iunie 1941 a început Pogromul de la Iași, una din cele mai violente acțiuni împotriva evreilor din România, acțiune ce a fost inițiată de generalul Ion Antonescu, conducătorul "de facto" al statului român din acea perioadă. În cadrul planurilor regimului Antonescu de purificare etnică, Jandarmeria a primit ordinul de "curățire a terenului“ în câteva localități din Moldova prin exterminarea evreilor aflați pe teritoriul rural și închiderea în ghetouri a evreilor aflați pe teritoriul urban. În după amiaza zilei de 27 iunie 1941, la cinci zile după intrarea României în război Ion Antonescu i-a telefonat colonelului Constantin Lupu, comandantul Garnizoanei Iași și i-a ordonat evacuarea tuturor evreilor, între 18 și 60 de ani, din zona cuprinsă între Siret și Prut. Astfel, în baza acestui ordin autoritățile române reprezentate de poliție, jandarmi dar și de armată și membri ai serviciului român de siguranță, au trecut la arestarea evreilor și strângerea lor în ghetouri. De asemenea, aproximativ patru mii de evrei, strânși din toate părțile orașului, au fost înghesuiți în vagoane de marfă, iar aceste «trenuri ale morții» au circulat între mai multe gări din Moldova, timp de mai multe zile, fără o destinație anume. Trenurile erau păzite de trupe germane SS și nimeni nu avea voie să se apropie de evreii din aceste trenuri ca să le dea apă sau să le deschidă pentru a lua aer. Din cauza mirosului cadavrelor și a mizeriei rezultate ca urmare a condițiilor inumane la care au fost supuși, aproximativ 2.650 de evrei au murit de sufocare sau de sete. De asemenea, alte câteva sute de evrei au fost uciși în casele lor sau pe stradă, iar câteva mii au fost arestați și duși la sediile poliție pentru cercetări. Studii ulterioare au apreciat că, în acele zile, au fost asasinați peste patru mii de evrei, reprezentând circa o treime din populația evreiască a orașului Iași, iar această acțiune se explică prin nervozitatea prilejuită de cedarea precipitată şi frustrantă, ca urmare a ultimatumului sovietic, a Basarabiei şi nordului Bucovinei în iunie 1940, pe care propaganda antonesciană a pus-o în sarcina „iudeo-bolşevicilor”, fapt care a sporit și mai mult aversiunea a unei mari părți a populației românești, faţă de evrei. La această a aversiune a contribuit în mare măsură și comunicatele jandarmeriei și armatei, care semnalau faptul că populaţia evreiască din Iași ajută inamicul, semnalizând ţintele, avioanelor sovietice ce bombardau orașul, trăgând chiar în trupele române, săvârșind de asemenea numeroase acte de sabotaj. Însă oricare ar fi fost faptele populației evreiești, Pogromul de la Iași rămâne una din cele mai violente acțiuni îndreptate împotriva evreilor din România.
· 1943: A fost inaugurat, în Cișmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman", reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române. Rotonda scriitorilor (cunoscută inițial sub denumirea de Rondul Roman) este un ansamblu monumental, care a fost inaugurat pe 27 iunie 1943 în Parcul Cișmigiu din București, în timpul mandatului primarului Bucureștiului Ion Rășcanu, din inițiativa ministrului educației naționale, Ion Petrovici. Sunt amplasate busturile scriitorilor: Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc, Ion Creangă, Bogdan-Petriceicu Hașdeu, Ștefan Augustin Iosif, Alexandru Odobescu, Alexandru Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Mihai Eminescu și Titu Maiorescu.
· 1944: Fortele aliate captureaza portul francez Cherbourg, la trei saptamani dupa invazia in Franta ocupata de nazisti.
· 1950: Președintele american Harry S. Truman a ordonat forțelor militare aeriene să intervină în războiul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud
· 1954: Prima centrală nucleară a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică
· 1968: La Praga este difuzat „manifestul celor 2.000 de cuvinte”, redactat de un grup de intelectuali, care cerea instituirea unui regim democratic in Cehoslovacia.
· 1968: România a semnat Pactul internaţional al drepturilor economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional al drepturilor civile şi politice, adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la data de 19 decembrie 1960.
· 1979: Americanul Muhammad Ali, pe numele real Cassius Clay, si-a anuntat retragerea din box. Nascut in 17 ianuarie 1942 in Louisville, Kentucky, acesta este considerat unul dintre cei mai mari boxeri ai secolului XX. A inceput sa practice boxul de mic, iar la varsta de 18 ani a participat la Olimpiada din 1960 de la Roma, unde s-a inscris la categoria usoara. Dupa ce a refuzat sa intre in Armata SUA si sa plece in Vietnam, a fost nevoit sa isi suspende trei ani activitatea sportiva. A revenit in ring cu forta si a devenit cel mai bun boxer la categoria grea. A invins boxeri celebri, printre care Sonny Liston, George Foreman, pe ultimul facandu-l KO in 1974 cand a si castigat titlul mondial. Si-a aparat titlul de zece ori inainte de a fi invins de Leon Spinks, pe care l-a batut insa sapte luni mai tarziu. S-a retras din activitate cu un record profesionist de 56 de victorii si 5 meciuri pierdute. In 1996, Ali a fost ales sa aprinda flacara olimpica in timpul ceremoniei de la olimpiada din Atlanta. In 1998, Ali a primit premiul “Mesagerul Pacii al Natiunilor Unite”, iar presedintele George Bush l-a decorat pentru activitatea sa.
· 1989: În mod simbolic, miniștrii de externe al Austriei, Alois Mock și Ungariei, Gyula Horn taie la Sopron, între țările lor gardul de frontieră.
· 1991: Slovenia, care își declarase independența cu două zile în urmă, este invadată de trupele iugoslave
· 1992: A avut loc prima Conferinţă Naţională a Frontului Democrat al Salvării Naţionale (FDSN). În cadrul acestei Conferinţe, preşedintele României, Ion Iliescu, a acceptat propunerea FDSN de a candida pentru un nou mandat prezidenţial.
· 1995: A avut loc deschiderea oficiala a Bursei de Valori Bucuresti.
· 1996: Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat cu majoritate de voturi, proiectul de Rezolutie inclus in Raportul privind lichidarea mostenirii fostelor regimuri totalitarist-comuniste, prezentat de catre deputatul roman Adrian Severin.
· 1996: Emil Constantinescu şi-a anunţat oficial candidatura la preşedinţia României.
· 2007: Tony Blair, prim-ministru al Regatului Unit, se retrage după zece ani din funcție. Succesorul lui devine Gordon Brown.
Nașteri
· 1040: S-a nascut Ladislau I, cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, rege al Ungariei din 1077 până la moarte, în 1095. A dus o politică de expansiune teritorială în Croația. Învingător împotriva pecenegilor și cumanilor (în ungurește: kunok), a cucerit Slovenia și Croația, iar prin fondarea episcopatului de la Zagreb sub influență și control maghiar, Ungaria a obținut acces la Marea Adriatică. A murit în timp ce se pregătea să participe la Prima Cruciadă. Papa Grigore al VII-lea a cerut să fie comandantul armatei cruciade si el a acceptat însărcinarea, dar înaintea campaniei, i-a atacat pe cehi. În timpul războiului s-a îmbolnăvit și a murit în cetatea de la Nitra. A rămas în amintirea poporului și în documente ca suveran luminat. A desăvârșit increstinarea Ungariei (a emis un cod de legi împotriva păgânismului și de interzicere a șamanismului; a construit biserici și a transmis creștinismul și vecinilor). Ca legislator creștin, Ladislau a promulgat legi deosebit de severe îndeosebi împotriva păgânismului și ereziei: de obicei aceste abateri erau pedepsite cu moartea. Conform opiniei specialiștilor, cea mai mare parte dintre legile sale aveau ca scop călăuzirea poporului maghiar spre dreptul european, în măsura în care acesta privea și apăra proprietatea privată si a fost încurajată migrația spre teritoriile mai puțin populate. A fost canonizat de Biserica Catolică în timpul domniei regelui Bela al III-lea în anul 1192, pe 27 iunie.
· 1350: S-a nascut Manuel al II-lea Paleologul, împăratul Imperiului Roman de Răsărit; (d. 1425). În ultimul an de viata a fost obligat să semneze un tratat de pace nefavorabil cu turcii otomani, prin care Imperiul Bizantin a trebuit să plătească tribut sultanului (în 1424 ). Manuel al II-lea a murit la 21 iulie 1425.
· 1462: Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515), numit "Tatăl Poporului" (franceză Le Père du Peuple) a fost al treizeci și cincilea rege al Franței și unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 și a urmărit o politică externă foarte activă.
Ludovic s-a născut la Castelul Blois, ca fiu a lui Charles, Duce de Orléans și al Mariei de Cleves. I-a succedat tatălui său ca Duce de Orléans în anul 1465. Era vărul regelui Carol al VIII-lea al Franței căruia i-a succedat la tron după moartea acestuia.
În anii 1480 Ludovic a fost implicat în așa numitul Războiul Nebunîmpotriva autorității regale. S-a aliat cu Francisc al II-lea, Duce de Bretania și a confruntat armata regală în Bătălia de la Saint-Aubin-du-Cormier (1488) însă a fost învins și capturat. Grațiat trei ani mai târziu, Ludovic s-a alăturat vărului său Carol al VIII-lea al Franței în campaniile din Italia.
Toți cei patru copii ai lui Carol al VIII-lea au murit în copilărie. Interpretarea franceză a Legii Salice a permis ca tronul Franței să fie pretins numai de descendenții pe linie masculină ai regilor francezi. Acest lucru a permis ca Ludovic, strănepot al regelui Carol al V-lea, să devină moștenitor al tronului.
Deși a venit târziu (și în mod neașteptat) la putere, Ludovic a reformat sistemul juridic francez, a redus taxe și a îmbunătățit guvernarea, la fel ca și contemporanul său, Henric al VII-lea al Angliei.
În 1476, Ludovic a fost nevoit să se căsătorească cu pioasa Ioana a Franței (1464-1505), fiica vărului său Ludovic al XI-lea al Franței. După ce predecesorul lui Ludovic al XII-lea, Carol al VIII-lea a murit fără să lase moștenitori, căsătoria lui Ludovic a fost anulată pentru a-i permite să se căsătorească cu Anne de Bretania (1477-1514), care era fiica și moștenitoarea lui Francis al II-lea al Bretaniei, într-o strategie menită să integreze Ducatul Bretaniei în monarhia franceză.
Anularea căsătoriei nu a fost simplă. Ludovic nu a susținut, cum ar fi fost de așteptat, anularea căsătoriei din cauza consangvinității (motivul general acceptat pentru anularea căsătoriei în acele timpuri). Ludovic a susținut că soția sa avea malformații fizice oferind o varietate bogată de detalii prin care a arătat că nu a fost în măsură să consume căsătoria. De asemenea, Ludovic a pretins că performanțele sale sexuale erau inhibate de vrăjitorie. Papa Alexandru al VI-lea a garantat anularea căsătoriei.
După moartea lui Anne, Ludovic s-a căsătorit cu Maria Tudor (1496-1533), sora lui Henric al VIII-lea al Angliei, la Abbeville, Franța, la 9 octombrie 1514. La mai puțin de trei luni după căsătorie a murit fără să lase moștenitori pe linie masculină. Din cauza legii salice, care nu permitea femeilor să moștenească tronul Franței, a succedat ginerele său (căsătorit cu Claude) și totodată vărul său, Francisc I Valois-Angoulême care a fondat propria sa linie de regi francezi.
| Ludovic al XII-lea | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Rege al Franței; Duce de Bretania; Conte de Provence | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
· 1550: Regele Carol al IX-lea al Franței (d. 1574). A fost rege al Franței, din 1560 până la moartea sa. Fiul lui Caterina de’ Medici și a lui Henric al II-lea al Franței, la doar zece ani el a urcat pe tronul Franței după moartea prematură fratelui său, Francisc al II-lea. În timpul domniei sale, Franța era zguduită de războaiele religioase, în ciuda eforturilor pacifice ale mamei sale. A rămas în istorie pentru masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, care a avut loc în timpul domniei sale. A murit în 30 mai 1574, la Vincennes cu o lună înainte de a împlini 24 de ani, de pleurezie.
* 1716: Louise d'Orléans (Louise Diane; 27 iunie 1716 – 26 septembrie 1736) a fost a șasea fiică și ultimul copil al lui Filip, Duce de Orléans (Regent al Franței din 1715 până în 1723) și a soției lui, Françoise-Marie de Bourbon, fiica cea mică recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale Madame de Montespan. Ca membră a Casei de Bourbonși a Casei de Orléans, Philippine Élisabeth a fost prințesă de sânge. S-a născut în timpul regenței tatălui ei pe durata minoratului regelui Ludovic al XV-lea. Prințesă Conti prin căsătorie a murit la naștere la vârsta de 20 de ani.
* 1767: Alexis Bouvard
Printre lucrările cele mai semnificative ale lui Alexis Bouvard figurează descoperirea unui număr de opt comete, precum și compilarea unor tabele astronomice pentru Jupiter, Saturn și Uranus. Primele două s-au dovedit relativ exacte, în timp ce în tabela privitoare la Uranus au apărut anomalii importante în timpul observațiilor care au urmat. Acest fapt l-a condus pe Bouvard să emită ipoteza că o a opta planetă (numită în epocă „planetă perturbatoare”) ar putea să fie la originea perturbațiilor orbitei lui Uranus. După moartea sa, poziția acestei planete, Neptun a fost calculată de John Couch Adams și Urbain Le Verrier. Alexis Bouvard (n. la Contamines-Montjoie, Haute-Savoie, 27 iunie 1767 – d. la Paris, 7 iunie 1843) a fost un astronom francez.
* 1716: Louise d'Orléans (Louise Diane; 27 iunie 1716 – 26 septembrie 1736) a fost a șasea fiică și ultimul copil al lui Filip, Duce de Orléans (Regent al Franței din 1715 până în 1723) și a soției lui, Françoise-Marie de Bourbon, fiica cea mică recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale Madame de Montespan. Ca membră a Casei de Bourbonși a Casei de Orléans, Philippine Élisabeth a fost prințesă de sânge. S-a născut în timpul regenței tatălui ei pe durata minoratului regelui Ludovic al XV-lea. Prințesă Conti prin căsătorie a murit la naștere la vârsta de 20 de ani.
| Louise | |
| Prințesă Conti | |
 Louise de Pierre Gobert | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Louise Diane d'Orléans |
| Născută | 27 iunie 1716 Palais-Royal, Paris, Franța |
| Decedată | (20 de ani) Casteul d'Issy, Franța |
| Cauza decesului | sindrom puerperal[*]  |
| Părinți | Filip al II-lea, Duce de Orléans Françoise-Marie de Bourbon |
| Frați și surori | Jean Philippe d'Orléans[*] Louis d'Orléans, Duce de Orléans Louise Elisabeth de Orléans Charlotte Aglaé de Orléans Marie Louise Élisabeth de Orléans Louise Adélaïde de Orléans Philippine Élisabeth de Orléans Angélique de Froissy[*] |
| Căsătorită cu | Louis François, Prinț de Conti |
| Copii | Louis François Joseph, Prinț de Conti |
| Cetățenie |  Franța |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Casa de Orléans |
Printre lucrările cele mai semnificative ale lui Alexis Bouvard figurează descoperirea unui număr de opt comete, precum și compilarea unor tabele astronomice pentru Jupiter, Saturn și Uranus. Primele două s-au dovedit relativ exacte, în timp ce în tabela privitoare la Uranus au apărut anomalii importante în timpul observațiilor care au urmat. Acest fapt l-a condus pe Bouvard să emită ipoteza că o a opta planetă (numită în epocă „planetă perturbatoare”) ar putea să fie la originea perturbațiilor orbitei lui Uranus. După moartea sa, poziția acestei planete, Neptun a fost calculată de John Couch Adams și Urbain Le Verrier. Alexis Bouvard (n. la Contamines-Montjoie, Haute-Savoie, 27 iunie 1767 – d. la Paris, 7 iunie 1843) a fost un astronom francez.
Bouvard a început să studieze astronomia la Observatorul Astronomic din Paris, din 1793, sub îndrumarea lui Pierre-Simon Laplace, a fost director al Observatorului din Paris în perioada 1822 - 1843, precum și și membru al Biroului Longitudinilor. A fost ales membru al Academiei de Științe din Franța în 1803, al Academiei din Savoie în 1820 și membru străin al Royal Society în 1826.
În 1970, Uniunea Astronomică Internațională i-a dat numele lui unei văi de pe Lună, „Vallis Bouvard”.
Alexis Bouvard,
portret de Julien-Léopold Boilly
* 1787: Thomas Say (n. 27 iunie 1787—d. 10 octombrie 1834) a fost un naturalist, entomolog, malacolog și herpetolog american. Este considerat părintele entomologiei descriptive din Statele Unite. A ajutat la fondarea Societății Entomologice din America (SEA).
Portrait of Thomas Say (Portretul lui Thomas Say) (1818)
· 1840: Samson Bodnărescu, poet român (d. 1902)
* 1844: Arthur Gardiner Butler (n. 27 iunie 1844 în Chelsea, Londra - d. 28 mai 1925 în Beckenham, Kent) a fost un entomolog, arahnolog și ornitolog englez. A lucrat la British Museum și s-a ocupat cu taxonomia păsărilor, insectelor și păianjenilor.
* 1844: Arthur Gardiner Butler (n. 27 iunie 1844 în Chelsea, Londra - d. 28 mai 1925 în Beckenham, Kent) a fost un entomolog, arahnolog și ornitolog englez. A lucrat la British Museum și s-a ocupat cu taxonomia păsărilor, insectelor și păianjenilor.
Arthur Gardiner Butler
· 1850 - S-a nascut Ivan Vazov, scriitor si publicist bulgar (m.22.09.1919)
· 1869 - S-a nascut biologul german Hans Spemann; studii asupra embrionului si evolutiei ulterioare; laureat al Premiului Nobel pentru medicina, 1935 (m.12.09.1941
* 1870: Jaime de Borbón y de Borbón-Parma, numit Duce de Madrid și cunoscut în Franța drept Jacques de Bourbon, Duce de Anjou (27 iunie 1870 – 2 octombrie 1931) a fost pretendent carlist la tronul Spaniei sub numele de Jaime al III-lea și pretendent legitimist la tronul Franței sub numele de Jacques I.
* 1872: Paul Laurence Dunbar (n. 27 iunie 1872 - d. 9 februarie 1906) a fost un poet și prozator american, exponent al direcției literare Negro Minstrels, prin care aducea în prim plan problemele cetățenilor de culoare, el însuși fiind fiul unor sclavi eliberați, totuși idealizând epoca sclavajului.
Opera:
* 1870: Jaime de Borbón y de Borbón-Parma, numit Duce de Madrid și cunoscut în Franța drept Jacques de Bourbon, Duce de Anjou (27 iunie 1870 – 2 octombrie 1931) a fost pretendent carlist la tronul Spaniei sub numele de Jaime al III-lea și pretendent legitimist la tronul Franței sub numele de Jacques I.
Jaime a fost singurul fiu al lui Carlos, Duce de Madrid și a soției sale, Prințesa Margherita de Bourbon-Parma. S-a născut la Vevey în Elveția; a fost botezat la La Tour-de-Peilz la 30 iulie 1870 cu numele de Jaime Pío Juan Carlos Bienvenido Sansón Pelayo Hermenegildo Recaredo Álvaro Fernando Gonzalo Alfonso María de los Dolores Enrique Luis Roberto Francisco Ramiro José Joaquín Isidro Leandro Miguel Gabriel Rafael Pedro Benito Felipe și a avut drept nași pe unchiul său, contele de Chambord și pe bunica paternă, contesa de Montizón.
La 2 august 1870 a fost proclamat prinț de Asturia de către carliști ca fiu al lui "Carol al VII-lea, rege al Spaniei", adică a "Ducelui de Madrid".
Jaime a fost educat de iezuiți întâi la colegiul Vaugirard din Paris, apoi la colegiul Beaumont din Old Windsor, Anglia și în final la colegiul Stella Matutina din Feldkirch, Austria. La moartea bunicului său, la 18 noiembrie 1887, Jaime de Borbón a devenit noul "delfin al Franței" numit de legitimiști. A urmat Academia Militară Tereziană la Wiener Neustadt, apoi în 1896 a intrat în armata imperială rusă unde a fost ofițer și a participat la mai multe campanii militare, inclusiv la Revolta Boxerilor din China din 1900. De asemenea, el a luat parte la războiul ruso-japonezluptând în Bătălia de la Liaoyang și Bătălia de la Vafangon.
A călătorit mult, în special în Indochina unde s-a împrietenit cu Guvernatorul General, Paul Doumer, viitorul președinte al Republicii franceze.
La 18 iulie 1909, Jaime i-a succedat tatălui său ca pretendent carlist la tronul Spaniei și pretendent legitimist la tronul Franței. Ca pretendent carlist la tronul Spaniei deținea numele de Jaime al III-lea însă a utilizat titlul de Duce de Madrid. Ca pretendent legitimist la tronul Franței deținea numele de Jacques I însă a utilizat titlul de Duce de Anjou.
Jaime de Borbón a trăit o parte din timp la Paris unde avea un petic de pământ în arondismentul 8. Acolo a murit de angină pectorală la vârsta de 61 de ani, la câteva zile după ce s-a împăcat cu verișorul său, fostul rege constituțional exilat Alfonso al XIII-lea al Spaniei.
Unchiul său Alfonso de Borbón în vârstă de 82 de ani i-a succedat ca pretendent legitimist la tronul Franței și ca pretendent carlist la tronul Spaniei.
| Jaime de Borbón | |||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||
Opera:
| Paul Laurence Dunbar | |
 |
* 1872: Nicu baron de Flondor, în germană Nikolaus Freiherr von Flondor, (n. 27 iunie 1872, Storojineț; d. 21 mai 1948, Brașov) a fost un politician, jurist și economist român pe timpul Imperiului Austro-Ungar și după aceea in România, din Familia Flondor. A fost primar al orașului Cernăuți în trei rînduri (1920, 1922-1926, 1938-1940).
Fiul lui Gheorghe cavaler de Flondor a absolvit după studiile secundare la liceul german k.k. I. Staatsgymnasium Czernowitz Facultatea de Drept a Universității din Cernăuți (K.K. Franz Josefs -Universität in Czernowitz), fiind apoi angajat ca funcționar de administrație în serviciul statului.
A fost membru al Societății Academice "Junimea" din Cernăuți ( societatea a ființat în perioada 1878-1938), începând din 1890. Din anul 1903 a fost membru al conducerii Centralei Însoțirilor Economice din Bucovina[3], înființată în 10 martie 1903.[4] A fost mare proprietar la Noua Sulița.
În plan politic a fost deputat în Dieta Bucovinei și în Camera Imperială din Viena. A activat în Partidul Poporal Național Român, apoi în Partidul Creștin Social Român. După 1910 va adera la fracțiunea conservatoare a Partidului Național Român din Bucovina, iar în anul 1912 ajunge în conducerea acestui partid, împreună cu deputatul Eusebie Popovici. A fost deputat dietal din partea colegiului II electoral al marii proprietăți românești (1908-1910) și în curia I (între 1911-1914).[5] A fost membru în Comitetul Țării (organism parlamentar al Dietei Bucovinei) din anul 1911 și în Comisia de finanțe a Dietei. Animat de simpatii politice liberale, a fost propulsat în rândurile acestui partid (liberal) și ajunge deputat în Parlamentul României Mari, din partea PNL.
Nicu Flondor a fost onorat cu Crucea de Comandor al Ordinului Imperial Leopold. De aceea a cerut și a primit titlul nobiliar de baron (Freiherr) prin Hotărârea din 10 august 1913, pe numele Nikolaus Ritter von Flondor, și diploma din 11 martie 1914, împreună cu fiii săi Radu și Alexandru Flondor,[2] fiind singurii din familia Flondor care au primit acest titlu.[3]
După ocuparea Cernăuțiului de către cazacii generalului Dmitri Grigorievici Pavlov (în septembrie 1914), Nicu Flondor este deportat ca ostatic în imperiul țarist (în Turkestan)[6]și [7] , (în urma unui diferend avut cu comandantul trupelor rusești care ocupaseră Cernăuții), împreună cu Salo von Weisselberger, primarul orașului.[8] În primăvara anului 1916, ca urmare a unui schimb de prizonieri, Nicu se întoarce în țară.
Nicu Flondor a fost numit Secretar de Stat pentru afacerile de finanțe în Consiliul Secretarilor de Stat ai Bucovinei, cu rol de guvern provizoriu, condus de Iancu Flondor, la 12 noiembrie 1918.[9] Nicu Flondor a fost prezent în delegația României la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920)[10], ca expert pentru Bucovina pe probleme economice și financiare [11], delegația română fiind condusă de primul ministru Ion I.C. Brătianu. Pe lista delegației române figura și Alexandru Vitencu, specialist în chestiuni de ordin etnic și geografic. De asemenea, din delegația României au făcut parte Nicolae Mișu (ambasador la Londra, ca șef adjunct al delegației), Alexandru Vaida Voevod, Constantin Crișan, Ioan Pelivan, Constantin Coandă, Constantin Diamandy, Victor Antonescu și George Danielopol.
În Memoriile sale, [12]Alexandru Vaida Voevod , membru al delegației la Conferința de Pace (și de la 1 dec. 1919, Prim ministru) menționează: "Primind cotele graniței proiectate între Polonia și România, l-am chemat pe Flondor [Nicu], expertul pentru chestiuni bucovinene. I-am supus aprecierii trasarea, prin care Valea Ceremușului urma să fie cedată Poloniei. Flondor constată cu supărare pierderea acelui teritoriu. Ca să-l consolez îi spusei: ...Dacă însă d-ta ții la Valea Ceremușului, am să fac o adresă către delegația poloneză, rugând să renunțe la aceasta, în favorul nostru. Mă voi duce însumi la Paderewski. Flondor a acceptat vesel."
Nicu Flondor s-a aflat în relații cordiale cu Nicolae Iorga, ceea ce rezultă din cuvântul lui Nicu la dezbaterile Consiliului Național Român din 13 noiembrie 1918: „În anul 1905 m-a vizitat dl Iorga și cu dânsul am făcut o călătorie prin Basarabia. Am trecut pe la Soroca, ne-am urcat într-un vapor și, pe la Dubăsari, ne-am pornit de-a lungul Nistrului la vale. Atunci am aflat de existența românilor de peste Nistru. Domnul Iorga a făcut chiar o schiță a dislocării lor. La Dubăsari, la Balta, ne-am coborât din vapor și am vorbit cu poporeni, cari vorbeau numai românește”.[13] [14]
Nicu Flondor a fost primarul orașului Cernăuți, în trei rânduri: 1920, 1922-1926 și 1938-1940.[15] În ultimul mandat de primar, a fost instalat ca primar al municipiului Cernăuți (la 6 decembrie 1938), de "Rezidentul Regal al Ținutului Suceava" (cu reședința în Cernăuți) prof.Gheorghe Alexianu.[16] Acest ultim mandat a durat până la 28 iunie 1940.[17] A pus la dispoziția Societății Academice Junimea un teren în str. Alth, pentru construirea unui cămin studențesc. A fost cetățean de onoare al localității Noua Suliță (Новоселиця). În 25 martie 1944 s-a evacuat din Cernăuți, în localitatea Râșnov, județul Brașov, apoi la Brașov
A decedat în 22 mai 1948 la Brașov.[18]
Publicație : Delegația română a ortodocșilor bucovineni în Parlamentul de la Viena (baronii Nicu Flondor, Constantin Hormuzachi și deputații dietali Teodor V.Ștefanelli, dr.Eusebiu Popovici, Teofil Siminovici și dr.Ipolit Tarnavschi) au înaintat împăratului în 1913 un "Memoriu al Românilor greco-orientali privitor la chestia bisericească din Bucovina"[19] În acest "Memoriu", autorii afirmau că "numai împărțirea națională a arhidiocezei și crearea unei episcopii rutenești independente pot să oprească luptele naționale și să restabilească pacea între români și ruteni. Autorii afirmau că "Bucovina a fost odată parte integrantă din Principatul român al Moldovei.
Nicu a fost fiul lui Gheorghe cavaler de Flondor (n. 11 octombrie 1826, Storojineț - d. 13 iunie 1892, Storojineț) și al soției sale Isabella Dobrowolski de Buchenthal (n. 14 august 1835, Rogojești, județul Botoșani, România - d. 14 februarie 1890, Storojineț, Austro-Ungaria). Frații săi au fost Iancu Flondor care a contribuit decisiv la Unirea Bucovinei de Nord cu România în 1918 și compozitorul Tudor de Flondor. A fost căsătorit pe 4 iulie 1899 cu Elena de Grigorcea (n. 25 octombrie 1879, Carapciu - d. 7 august 1970, Viena)[1][3], fiica lui Modest Cavaler de Grigorcea și a avut trei copii: Radu Flondor (n. 20 februarie 1900, Cernăuți - d. 29 noiembrie 1956, București),consulul României regale la Legația română de la Viena (1943-1944) căsătorit pe 13 iulie 1946 la Brașov cu Maria Vasiliu (d. 1979, București); Alexandru Flondor (n. 4 februarie 1902, Noua Suliță - d. 18 august 1987, Offenbach, Germania), Elena Flondor (n. 22. februarie 1904, Noua Suliță - d. 25 august 1944, Iași), căsătorită pe 29 iulie 1934 la Slobozia-Comăreștilor cu Dr. Petru Bohosievici (n. 28 octombrie 1904 - d. 21 august 1953, în Bîrlad ).[20]
Dr. Petru Bohosievici, soțul Elenei Flondor, a fost prizonier în U.R.S.S. în al II-lea război mondial și a fost eliberat în 1948, întorcându-se în țară.
În 31 octombrie 1943 Nicu Flondor s-a căsătorit la Cernăuți cu învățătoarea Ana Tarnavski care avea doi fii din cele două căsătorii anterioare, cu Onciu și cu Paulovici.
În Cernăuți Nicu Flondor a locuit pe Str. Regele Carol nr.3.
| Nicu Flondor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||
.svg){kind=small}
· 1877: Charles Glover Barkla (n. 27 iunie 1877 - d. 23 octombrie 1944) a fost un fizician britanic, profesor universitar la Edinburgh, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1917. Cercetările sale au realizat progrese importante în spectroscopia, împrăștierea și propagarea razelor X în materie. A studiat spectrele de radiații X ale elementelor chimice și în 1906 a demonstrat experimental că diferitele elemente chimice dau spectre de radiații specifice.
Opera:
* 1920: I. A. L. Diamond (născut Ițec Domnici la 27 iunie 1920, Ungheni, Regatul României [în prezent Republica Moldova] – d. 21 aprilie 1988, Beverly Hills, California, Statele Unite) a fost un scenarist american de origine româno-evreiască.
Charles Glover Barkla (1877 - 1944)
* 1884: Gaston Bachelard (n. 27 iunie 1884, Bar-sur-Aube, Franța - d. 16 octombrie 1962, Paris) a fost un filozof și critic literar francez. Gaston Bachelard este considerat întemeietorul criticii literare moderne.Opera:
- 1928: Studiu asupra evoluției unei probleme de fizică: propagarea termică în solide ("Étude sur l'évolution d'un problème de physique: la propagation thermique dans les solides");
- 1929: Valoarea inductivă a relativității ("La valeur inductive de la relativitée");
- 1932: Pluralismul coerent al chimiei moderne ("La pluralisme cohérent de la chimie moderne");
- 1932: Intuiția momentului ("L'Intuition de l'instant");
- 1934: Noul spirit științific ("Le nouvel esprit scientifique");
- 1936: Dialectica duratei ("La dialectique de la durée");
- 1937: Experiența spațiului în fizica contemporană ("L'experience de l'espace dans la physique contemporaine");
- 1938: Psihanaliza focului ("La psychanalise du feu");
- 1941: Apa și visele, eseu asupra imaginației materiei ("L'eau et les rêves, essai sur l'imagination de la matière");
- 1943: Aerul și reveriile, eseu asupra imaginației mișcării ("L'air et les songes, essai sur l'imagination du mouvement");
- 1948: Pământul și reveriile, eseu asupra imaginației forțelor ("La terre et les rêveries, essai sur l'imagination des forces");
- 1948: Pământul și reveriile repaosului, eseu asupra imaginilor intimității ("La terre et les rêveries, essai sur les images de l'intimité");
- 1949: Raționalismul aplicat ("Le Rationalisme appliqué");
- 1957: Poetica spațiului ("Poétique de l'espace");
- 1960: Poetica reveriei ("Poétique de la rêverie")
- 1961: Flacăra unei lumânări ("La flamme d'une chandelle").
| Gaston Bachelard | |
 |
* 1921: Kisshomaru Ueshiba (植芝 吉祥丸 Ueshiba Kisshōmaru, n. 27 iunie 1921 — d. 4 ianuarie 1999) a fost fiul fondatorului artei marțiale japoneze aikidō și a devenit leaderul internațional al aikidō-ului după moartea tatălui său.
Kisshomaru Ushiba s-a născut în Ayabe, prefectura Kyoto, Japonia, ca al treilea copil al lui Morihei Ueshiba (植芝 盛平 Ueshiba Morihei, 1883–1969) și Hatsu Ueshiba (植芝 はつ Ueshiba Hatsu, 1881–1969).
Kisshomaru a început antrenamentele cu tatăl său, în jurul anului 1937. Mai apoi și-a făcut studiile la Universitatea Waseda, pe care le-a terminat în 1946 cu titlul de economist. Înaintea acestui moment însă, tatăl său l-a numit conducător al Kobukan Dojo în Shinjuku, Tokyo, în anul 1942. Kisshomaru a salvat acest dojo de mai multe ori de incendiile bombardamentelor din cel de-al război mondial.
După război, începând cu 1948, Kisshomaru a coordonat dezvoltarea organizației Aikikai Hombu (și demolarea Kobukan Dojo, în 1967, pentru a construi sediul Aikikai).
După moartea lui Morihei Ueshiba, în 1969, a preluat titlul de „dōshu” („cel ce păstrează calea”). Cum tatăl său a fost primul dōshu, el a devenit al doilea, iar după moartea sa, în 1999, fiul său Moriteru Ueshiba (植芝 守央 Ueshiba Moriteru, născut în 1951) a devenit al treilea. Kisshomaru Ueshiba este considerat a fi principala forță motrice din spatele răspândirii și popularizării în întreaga lume a artei marțiale aikidō.
· 1926: S-a născut Nicolae Simionescu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de biologie şi patologie celulară. (m. 6 februarie 1995).
· 1931: Martinus J. G. Veltman, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel
· 1936: Cristian Petru Bălan (n. 27 iunie 1936, Sibiu) este un prozator, poet, dramaturg, publicist, editor, traducător și artist plastic român stabilit în Statele Unite ale Americii; profesor, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România și al Academiei Americano-Române de Științe și Arte.
Fost corespondent din Statele Unite ale Americii al posturilor de radio Vocea Americii și Europa Liberă, scriitorul este actualmente cunoscut mai ales pentru cele două lucrări, Enciclopedia Imnurilor de Stat ale țărilor lumii (Editura „Ploiești - Mileniul III” , 2008, cu prefața scrisă de Gheorghe Zamfir) și Ghid de conversație român-latin/ Latinum Romanicumque colloquii enchiridion, (primul ghid românesc de acest fel, Editura Premier, Ploiești, 2007). De asemenea, ca artist plastic, este autorul unui mare grup sculptural ”Mihai Eminescu-Veronica Micle”, prima combinație de acest fel, pusă pe același soclu, al primei replici din România a ”Statuii Libertății” din New York (de aprox. 3 m), ambele ridicate în centrul orașului Boldești-Scăieni, jud. Prahova, în anul 2014, precum și al bustului pilotului erou american Edward Butch O'Hare, pentru marele aeroport internațional "O'Hare" din Chicago.
Cristian Petru este fiul lui Tănase Bălan, profesor, și al Margaretei Bălan, învățătoare (născută Vasilescu). Este căsătorit cu Dorina (născută Chivulescu), cosmetician-esteticiană și are două fiice, profesoare: Codrina, profesoară de limbile italiană-franceză, și Ozana Bălan-King, directoarea „Muzeului apelor” din Chicago. De asemenea, are doi nepoței: William King (6 ani) și Andrew King (4 ani).
În 1954, a absolvit liceul IL Caragiale din Ploiești, unde a fost coleg de clasă cu pictorul Vladimir Zamfirescu și cu scriitoriiBujor Nedelcovici, Mihai Negulescu și Corneliu Șerban.
A urmat Facultatea de Zootehnie din București din 1956. Și-a continuat studiile, absolvind Universitatea din București, Facultatea de română-istorie (1964), precum și Colegiul Harry S. Truman din Chicago (1989), cu bursă Pell Grant, pentru cursuri de artă.
În țară, timp de 26 de ani, a fost profesor gradul I de limba română, limba latină și istorie, la diferite școli generale și licee din județul Prahova și a fost directorul celei mai vechi școli din Ploiești (Școala nr. 3).
Cărți publicate în România:
- Zborul destinului (roman, Ed. Eminescu, București, 2003).
- Oaspeții din Elizeu (roman, Ed. Eminescu, București, 2004).
- Stindarde transparente (poeme, Ed. Premier, Ploiești, 2006).
- Teatru: „Ispita și virtute”; „Neprihănăitul Iov”, (Două drame; Ed. MSM, București, 2006).
- Monografia orașului Boldești-Scăieni, (monografie, Ed. Premier, Ploiești, 2007).
- Ghid de conversație român-latin/Latinum Romanicumque colloquii enchiridion (primul ghid de acest fel, Ed. Premier, Ploiești, 2007).
- Enciclopedia imnurilor de stat ale țărilor lumii, Editura Ploiești, Mileniul III, 2008.
- Imnurile țărilor din Uniunea Europeană, carte editată de Consiliul județean Prahova și de Biblioteca județeană „Nicolae Iorga”, Ploiești, 2008.
- Eros-Sonete (Sonete în stil clasic), Editura Eminescu, București, 2009.
- Răzbunătorii, (Romanul luptei împotriva corupției din România; Ed. Premier, Ploiești, 2010).
- Eminescu și universul folcloric românesc/ (Influența literaturii populare în viața și opera lui Mihai Eminescu), Ed. Premier, Ploiești, 2011).
- Justin Capră, unul dintre marii inventatori români și universali ai secolului nostru, Ed. Ploiești-Mileniul III, 2012.
- Să apropiem Cerul de pământ/ (Dialog religios între doi scriitori de religii creștine diferite), Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2012).
- Comori de vise/ (Antologie Universală Armonii Culturale, editată de Gheorghe A. Stroia, directorul Editurii Armonii Culturale, împreună cu Cristian Petru Bălan și Mariana Zavati Gardner, Ed. 'Armonii Culturale, Adjud, 2012).
- Meridiane lirice - antologia universală a poeziei românești contemporane, (832 de pagini cuprinzând 124 de poeți contemporani), Ed. 'Armonii Culturale, Adjud, 2012).
- Conexiuni (poeme), Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2013.
· 1936 - S-a născut Sergiu Dan Pavel, critic şi istoric literar, eseist şi traducător.
· 1941: Krzysztof Kieślowski (ajutor·info) (n. 27 iunie 1941, Varșovia, Polonia – d. 13 martie 1996, Varșovia) a fost un regizor de film și scenarist polonez influent. Nominalizat la Premiile Oscar, el este renumit la nivel internațional în special pentru ciclurile de filme “Trei Culori” și “Decalogul”.
Kieślowski s-a născut la Varșovia și a copilărit în mai multe orășele, mutându-se acolo unde tatăl său, bolnav de TBC, putea urma un tratament. La vârsta de 16 ani, a urmat pentru scurt timp o școală de pompieri, dar a abandonat după trei luni. S-a înscris apoi la Colegiul Tehnicienilor de Teatru în 1957, deoarece instituția era condusă de o rudă. A hotărât să devină regizor de teatru, dar la momentul respectiv nu exista un program educațional pentru regizori, așa că a ales să studieze filmul ca un pas intermediar.
Părăsind facultatea și lucrând pe post de croitor în teatre, Kieślowski a dat examen la Școala Națională de Film din Łódź, celebra școală de film poloneză care i-a dat pe Roman Polański și Andrzej Wajda. A fost respins de două ori. Pentru a evita serviciul militar obligatoriu în acest timp, a studiat pentru scurt timp arta și a ținut o dietă drastică, încercând să devină inapt din punct de vedere medical pentru armată. După ce a evitat recrutarea timp de câteva luni, a reușit să intre la școala dorită la a treia încercare.
A studiat acolo între 1964 și 1968, într-o perioadă în care guvernul permitea un nivel de libertate artistică relativ mare. Kieślowski și-a pierdut repede interesul pentru teatru și a decis să realizeze filme documentare.
Krzysztof Kieślowski a murit la vârsta de 54 de ani, pe 13 martie 1996, în timpul unei operații pe cord deschis în urma unui infarct, și a fost îngropat la Cimitirul Powązki din Varșovia. Mormântul său se află pe prestigioasa parcelă 23 și are o sculptură reprezentând degetele a două mâini, între care se află un spațiu dreptunghiular: clasica vedere ca printr-o cameră de filmat. Mica sculptură din marmură neagră se află pe un piedestal ceva mai înalt de un metru. Placa pe care sunt scrise numele și datele se află dedesubt. În urma lui Kieślowski au rămas soția sa Maria și fiica sa Marta.
Chiar și astăzi, el rămâne unul din cei mai influenți regizori ai Europei, operele sale fiind subiecte de studiu la cursurile de film din întreaga lume. Cartea „Kieślowski despre Kieślowski”, publicată 1993, descrie viața și opera sa în propriile cuvinte, fiind bazată pe interviuri luate de Danusia Stok. Kieślowski este subiectul unui film biografic, „Krzysztof Kieślowski: Sunt așa și-așa” (1995), regizat de Krzysztof Wierzbicki.
Deși declarase că se retrage după „Trei Culori”, înainte de moarte Kieślowski lucra la o nouă trilogie împreună cu Piesiewicz, formată din „Raiul”, „Iadul” și „Purgatoriul” și inspirată de „Divina Comedie” a lui Dante. Asemenea „Decalogului”, scenariile erau destinate mai multor regizori, dar moartea prematură a lui Kieślowski ne împiedică să aflăm dacă ar fi avut de gând să renunțe la retragerea din activitate și să preia el însuși regia. Singurul scenariu terminat, „Raiul”, a fost filmat de Tom Tykwer și lansat în 2002 la Festivalul Internațional de Film de la Toronto. Celelalte două scenarii erau în stadiul de rezumate de 30 de pagini la momentul morții lui Kieślowski; Piesiewicz a completat ulterior aceste scenarii, „Iadul”, în regia bosniacului Danis Tanović, cu Emmanuelle Béart în rolul principal, fiind lansat în 2005.
Actorul și regizorul polonez Jerzy Stuhr, care a jucat în mai multe filme ale lui Kieślowski și a scris împreună cu acesta scenariul pentru „Amatorul”, a filmat propria adaptare a unui scenariu de Kieślowski sub numele de „Marele animal” („Duże zwierzę”) în 2000.
| Krzysztof Kieślowski | |
 |
· 1942 - S-a nascut Bjorn Thelin, basist suedez (Spotnicks).
· 1944 - S-a nascut Bruce Johnston, vocalist american (Ripcords, Bruce & Terry, Beach Boys).
· 1948: Ioan Cărmăzan (n. 27 iunie 1948, satul Satchinez, județul Timiș) este un regizor român.
Regizor:
Regizor:
- Țapinarii (1982)
- Lisca (1986)
- Sania albastră (1987)
- Casa din vis (1993)
- Raport despre starea națiunii (2002)
- Lotus (2003)
- Margo (2006)
- O secundă de viață (2009)
- Oul de cuc (2010)
- Întoarcerea magilor (2016)
Scenarist:
- Vlad nemuritorul (2000) - co scenarist
- În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură (2002) (regia Sinișa Dragin)
- Orient Express (2004) - în colaborare cu Sergiu Nicolaescu
Ioan Cărmăzan Date personale Născut (71 de ani)
Satchinez, Timiș, RomâniaFrați și surori Vera Lungu[*] Cetățenie 
România Ocupație regizor de film
profesor[*]
scenarist
· 1951: Corneliu Ion, trăgător român de tir
· 1953 - S-a nascut Louis Risbrook, basist american (B.T. Express).
· 1955: Isabelle Adjani (n. 27 iunie 1955) este o actriță de film și cântăreața franceză.
Isabelle Adjani s-a născut pe 27 iunie 1955. Adjani a jucat în 30 de filme de-a lungul carierei sale, din 1970. Deține recordul pentru cele mai multe premii Cesar pentru interpretare, având în palmares cinci premii. Filmele pentru care a câștigat trofeele Cesar sunt: Possession din 1981, One Deadly Summer din 1983, Camille Claudel din 1988, Queen Margot din 1994 și Skirt Day din 2009. A primit alte două premii în 1981 la Festivalul de Film de la Cannes și două nominalizări ale Academiei de film pentru Cea mai bună interpretare feminină. A jucat în limba engleză, franceză și germană. S-a născut într-un cartier de imigranți din Gennevilliers, Hauts-de-Seine, o suburbie a Parisului. Tatăl său a fost soldat al Armatei Franceze în al doilea război mondial. Mama sa Augusta, căreia i se spunea Gusti, era de origine germană. A crescut știind la perfecție limba germană, ca limbă maternă. După ce a câștigat un concurs de recitat poezii, când era încă pe băncile școlii, și-a început și cariera de actriță amatoare într-o trupă până la vârsta de 12 ani. La 14 ani a jucat în primul său film de lungmetraj, Le petit bougnat, din 1970. Primul său rol notabil din teatru a fost cel din piesa Școala Femeilor de Moliere, interpretând rolul Agnès. A părăsit Comedia franceză căreia i se alăturase în 1972 pentru a-și începe cariera în film. După mai multe roluri minore a avut un succes răsunător în 1974 cu filmul La Gifle. În anul următor a primit rolul care i-a adus aprecierea criticii, în The Story of Adèle H. Pauline Kael i-a spus că este o actriță prodigioasă,[9][10] iar criticii i-au lăudat prestațiile artistice. A fost nominalizată la Premiile Oscar pentru „The Driver” din 1978 și pentru filmul biografic „Camille Claudel” în 1990
* 1964: Wojciech Daniel Cejrowski (n. 27 iunie 1964, Elbląg, Polonia) este un jurnalist polonez, satiric, explorator, autor de cărți și publicații de presă.
Isabelle Adjani s-a născut pe 27 iunie 1955. Adjani a jucat în 30 de filme de-a lungul carierei sale, din 1970. Deține recordul pentru cele mai multe premii Cesar pentru interpretare, având în palmares cinci premii. Filmele pentru care a câștigat trofeele Cesar sunt: Possession din 1981, One Deadly Summer din 1983, Camille Claudel din 1988, Queen Margot din 1994 și Skirt Day din 2009. A primit alte două premii în 1981 la Festivalul de Film de la Cannes și două nominalizări ale Academiei de film pentru Cea mai bună interpretare feminină. A jucat în limba engleză, franceză și germană. S-a născut într-un cartier de imigranți din Gennevilliers, Hauts-de-Seine, o suburbie a Parisului. Tatăl său a fost soldat al Armatei Franceze în al doilea război mondial. Mama sa Augusta, căreia i se spunea Gusti, era de origine germană. A crescut știind la perfecție limba germană, ca limbă maternă. După ce a câștigat un concurs de recitat poezii, când era încă pe băncile școlii, și-a început și cariera de actriță amatoare într-o trupă până la vârsta de 12 ani. La 14 ani a jucat în primul său film de lungmetraj, Le petit bougnat, din 1970. Primul său rol notabil din teatru a fost cel din piesa Școala Femeilor de Moliere, interpretând rolul Agnès. A părăsit Comedia franceză căreia i se alăturase în 1972 pentru a-și începe cariera în film. După mai multe roluri minore a avut un succes răsunător în 1974 cu filmul La Gifle. În anul următor a primit rolul care i-a adus aprecierea criticii, în The Story of Adèle H. Pauline Kael i-a spus că este o actriță prodigioasă,[9][10] iar criticii i-au lăudat prestațiile artistice. A fost nominalizată la Premiile Oscar pentru „The Driver” din 1978 și pentru filmul biografic „Camille Claudel” în 1990
| Isabelle Adjani | |
 |
| Wojciech Cejrowski | |
 |
J.J. Abrams s-a nǎscut la New York și a fost crescut la Los Angeles. A terminat Colegiul Sarah Lawrence din Bronxville, New York. Tatǎl sǎu este producǎtorul de televiziune Gerald W. Abrams.
La data de 14 iulie 2006 Abrams a semnat un contract de cinci ani cu Paramount Pictures și un contract de șase ani cu Warner Bros., care valoreazǎ mai mult de 55 milioane de dolari.
* 1967: Roxana Daniela Dumitrescu (n. 27 iunie 1967, Urziceni, județul Ialomița) este o scrimeră română specializată pe floretă, laureată cu bronz olimpic pe echipe la Barcelona 1992. A fost campioană a României la individual în 1990 și pe echipe cu CSA Steaua București din 1986 pană în 1993. Pentru aceste realizări a fost numită maestru a sportului în 1991 și maestru emerit a sportului în 1992.
* 1968: Kelly A. Ayotte (pronunție IFA, |ˈ|eɪ|ɒ|t) [2] născută 27 iunie 1968, Nashua, New Hampshire) este Senator al Senatului Statelor Unite ale Americii din partea statului New Hampshire și membru al Partidului Republican. Anterior Ayotte a servit ca procuror general al statului New Hampshire.
Ayotte s-a născut în Nashua, statul New Hampshire la data 27 iunie 1968, fiica lui Kathleen M. (născută Sullivan) și Marc Frederick Ayotte. Familia tatălui său este de origine francez-canadiană. [3] După absolvirea liceului la Nashua High School, Ayotte a urmat cursurile Pennsylvania State University pe care a absolvit-o cu o diplomă de Bachelor in Art cu specialitatea în științe politice.
În 1993, Ayotte a absolvit facultatea de drept a Universității Villanova(cunoscută sub numele de Villanova University School of Law), unde a fost editorul periodicului profesional Environmental Law Journal. Ayotte vorbește fluent limba franceză.
| Kelly Ayotte | |
 |
* 1973: Nicolae Marin (n. ) este un senator român, ales în 2012 la PPDD și apoi trecut la PSD
* 1974: Andrei Martin (n. 27 iunie 1974, Chișinău)[1] este un antrenorde fotbal și fost fotbalist moldovean care juca pe postul de fundaș. A jucat în Divizia Națională până în 2011, la mai multe echipe, printre care Sfântul Gheorghe Suruceni și Dacia Chișinău. În prezent este antrenor secund la echipa națională de fotbal a Republicii Moldova
* 1975: Maria Radu (n. 5 noiembrie 1975, București) este o cântăreață și vedetă română. A făcut parte din trupa Van Noizz. La 14 ani susține primul concert pe stadionul Progresul cu formația Solaris.
Urmează timp de 2 ani Școala Populară de Artă din București, secția canto (timp în care participă la numeroase festivaluri și caștigă numeroase premii).
În 1993, începe colaborarea (ca backing vocal) cu formația Direcția 5.
În 1995, colaborează cu formația Timpuri Noi – cântă în deschiderea concertului “Rockmania” cu Joe Cocker, Rod Stewart și Eros Ramazzoti. Participă la “Cerbul de aur”.
În 1996, începe colaborarea cu Romeo Vanica jr. și înființează formația Van Noizz (2 albume, numeroase hituri: “Vara în doi”, “Nu renunța” (prima piesă românească care a ajuns pe locul 1 în top 50 Radio Contact), “Pas cu Pas”, “Iubire, bibelou de porțelan”. Videoclipuri pentru piesele “Pas cu pas” și “De-atâtea ori”.
În 2000, colaborează cu Vank. Piesa “Lângă inima mea, vine inima ta” devine hit și imnul îndrăgostiților (Valentine’s day).
În 2004, ocupă locul II la Selecția Națională pentru Eurovision cu melodia “All this time” (compoziție proprie).
În 2006, apare primul album solo intitulat “M-am îndrăgostit un pic”. Începe turneul de promovare alături de 5 instrumentiști. Realizează videoclipuri pentru piesele “All this time”, “M-am îndrăgostit un pic”, “Dorul”. Apariția la nenumărate emisiuni TV (printre care Canal 50-Italia).
| Maria Radu | |||||||||||||||||||
 Rona Hartner, Paula Seling, Nico și Maria Radu la un concert caritabil
| |||||||||||||||||||
· 1976 - S-a nascut Ion Dumitrescu, istoric literar (n.09.01.1914).
* 1976: Wagner Moura (n. ,[1] Salvador, Brazilia) este un actor brazilian. Este actorul principal al serialului Narcos, jucând rolul lui Pablo Escobar.
* 1977: Raúl González Blanco (pronunție în spaniolă: /raˈul ɣonˈθaleθ ˈβlaŋko/; n. 27 iunie 1977, Madrid, Spania), cunoscut mai mult ca Raúl, este un fost fotbalist spaniol care a evoluat în cariera sa pe poziția de atacant. El a jucat peste 700 de meciuri pentru Real Madrid C.F. în toate competițiile, și a marcat peste 300 de goluri. Este cel mai prolific marcator pe plan european, având 66 de goluri în Liga Campionilor UEFA, acesta fiind un record absolut. În sezonul 1994-1995 el a fost remarcat la Real Madrid „C” unde a înscris 16 goluri în 7 partide. La doar 17 ani, el a debutat în La Liga. A intrat repede în inimile fanilor, deoarece a marcat cel de-al 2-lea gol al său pentru Real chiar împotriva rivalilor de la Atletico Madrid.
* 1977: Minh Le (vietnameză Lê Minh, n. 27 iunie 1977), cunoscut și sub nick-ul său online Gooseman, este un programator canadian de origine vietnameză, care a creat în 1999 mod-ul popular Counter-Strike pentru Half-Life, ajutat de Jess Cliffe. Mai târziu a fost angajat de Valve Software, creatorii jocului Half-Life, și a lucrat 8 ani în Coreea pentru jocul multiplayer first-person shooter Tactical Intervention. Acum este sub contract cu un joc multiplayer first-person shooter Rust.
* 1979: Fabrizio Miccoli (pronunție în italiană: /fabrițio/; n. 27 iunie 1979) este un fost fotbalist italian care a jucat la echipa US Lecce în Lega Pro Prima Divisione.
* 1976: Wagner Moura (n. ,[1] Salvador, Brazilia) este un actor brazilian. Este actorul principal al serialului Narcos, jucând rolul lui Pablo Escobar.
| Wagner Moura | |
_(cropped).jpg) |
* 1977: Minh Le (vietnameză Lê Minh, n. 27 iunie 1977), cunoscut și sub nick-ul său online Gooseman, este un programator canadian de origine vietnameză, care a creat în 1999 mod-ul popular Counter-Strike pentru Half-Life, ajutat de Jess Cliffe. Mai târziu a fost angajat de Valve Software, creatorii jocului Half-Life, și a lucrat 8 ani în Coreea pentru jocul multiplayer first-person shooter Tactical Intervention. Acum este sub contract cu un joc multiplayer first-person shooter Rust.
| Minh Le | |
 Minh Le |
* 1979: Alexandru Nyisztor (n. 27 iunie 1979, Satu Mare) este un scrimer olimpic român specializat pe spadă.
* 1980: Hugo Armando Campagnaro (n. 27 iunie 1980) este un fotbalist argentinian[1] care evoluează la clubul Pescara Calcio și la echipa națională de fotbal a Argentinei, pe postul de fundaș.* 1980: Takahiro Futagawa (n. 27 iunie 1980) este un fotbalist japonez.
* 1981: Ruben Castro Martin (Las Palmas de Gran Canaria, Spania, 27 iunie, 1981) este un fotbalist spaniol. Joacă ca atacant la Real Betis Balompié din Prima Divizie din Spania.
* 1984: José LIoyd Holebas (în greacă Χοσέ Λόυντ Χολέμπας; n. 27 iunie 1984) cunoscut și ca Iosif Cholevas (în greacă Ιωσήφ Χολέβας), este un fotbalist grec originar din Germania de Vest, care în prezent evoluează la clubul englez Watford și la echipa națională de fotbal a Greciei.
* 1984: Gökhan Inler (turcă Gökhan İnler,[2] n. 27 iunie 1984) este un fotbalist elvețian de origine turcă, care evoluează în Super Liga,Beșiktaș JK
* 1984: Kiril Pavliucek (în belarusă Кирыл Паўлючак; în rusă Кирилл Павлючек; n. 27 iunie 1984) este un fotbalist bielorus care joacă pe postul de fundaș.
Pavliucek era considerat unul din cei mai promițători fundași bieloruși[1] și a debutat la echipa națională de fotbal a Belarusului în anul 2008, într-un turneu amical din Malta.
* 1984: Rareș Soporan (n. 27 iunie 1984, Cluj-Napoca) este un fotbalist român care evoluează la clubul Milsami Orhei.
* 1985: Renzo Pasquali Zeglio Agresta (n. 27 iunie 1985, São Paulo) este un scrimer olimpic brazilian specializat pe sabie, campion panamerican în 2013.* 1985: Vlatko Lozanoski - Lozano (macedoneană: Влатко Лозаноски -Лозано, n. 27 iunie 1985, Kičevo) este un cântăreț maacedonean. El, împreună cu Esma Redžepova vor reprezenta Macedonia la Concursul Muzical Eurovision 2013 cu piesa „Imperija"
Prima sa apariție în public a avut loc într-un show de talente Mak Dzvezdi (Septembrie 2007 - Mai 2008). O lună mai târziu va primi marele premiu la primul festiva Macedonian de radio care se numea Starry Night(macedoneană: Ѕвездена Ноќ).Prima sa piesă se numește Vrati Me. Al treilea single se numește Obicen Bez Tebe. În octombrie 2008 lansează al treilea single numit Vremeto Da Zastane, care va primi premiul de debut din partea juriului la un festival de muzică macedoneană.
În 2009 s-a înscris la selecția națională macedoneană pentru Concursul Muzical Eurovision 2009 cu piesa Blisku Do Mene, clasându-se al patrulea în finală.
În iulie 2009 a participat la un festival Pjesme Mediterana în Budva, Muntenegru. În iulie 2009 a participat la alt festival în Belarus câștigând premiul al doilea.
În februarie 2010 a înscris o nouă piesă în selecția națională pentru Concursul Muzical Eurovision 2010.S-a clasat al patrulea în finală.
Pe 28 Decembrie a fost anunțat faptul că Lozano va reprezenta Macedonia la Concursul Muzical Eurovision 2013, alături de Esma Redžepova.Melodia numindu-se Imperija
| Vlatko Lozanoski (Macedoneană: Влатко Лозаноски) | |
 |
* 1986: Teodora Mărginean (n. 27 iunie 1986, Suceava) este o cântăreațăromână. A făcut parte din trupa Viva împreună cu Monica Ene și Ramona Lazăr și apoi din trupa Candy.Lansează sub numele Theodora piesa Greg Basso & Theodora - From Paris with Love.
| Teodora Mărginean | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Teodora Mărginean |
| Născută | (33 de ani) Suceava |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | muzician, dansator, compozitor |
| Activitate | |
| Gen muzical | pop, dance |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Interpretare cu | Candy |
* 1988: Matthew Špiranović (n. 27 iunie 1988) este un fotbalist australian.
* 1992: Laura van der Heijden (n. 27 iunie 1992, în Amersfoort)[2] este o handbalistă olandeză care joacă pentru clubul maghiar FTC-Rail Cargo Hungaria[3] și pentru echipa națională a Olandei[4][5][1]. Handbalista evoluează pe postul de intermediar dreapta.
* 1995: Bobana Klikovac (n. 27 iunie 1995, în Cetinje)[3] este o handbalistămuntenegreană care joacă pentru clubul românesc SCM Craiova[4] și echipa națională a Muntenegrului[5] pe postul de pivot.
* 1999: Chandler Riggs (n. ,[3] Atlanta, SUA[4]) este un actor american, cunoscut pentru rolul Carl Grimes din The Walking Dead, un serial de televiziune horror oferit de AMC (2010–prezent).
| Chandler Riggs | |
 Riggs la San Diego Comic-Con(d) în 2017 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu