4 IUNIE 2021

 1. /4 IUNIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

Evenimente

·         105: Împăratul Traian părăsește Roma pentru a purta al doilea război împotriva dacilor (105-106). Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 53, Italica Santiponce, d. 9 august 117 Selinus Cilicia), Împărat Roman între 98-117, a fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

·         1039: Henric al III-lea numit si „cel Pios”, (n.28 octombrie 1017 – d. 5 octombrie 1056), devine imparat al Sfantului Imperiu Romano-German, succedandu-l pe imparatul Conrad al II-lea; (25 decembrie 1046 –  5 octombrie 1056 ). A fost rege al Germaniei din 1028, rege al  Burgundiei din 1038, rege al  Italiei  din 1039  și impărat al  Sfantului Imperiu Roman de natiune germana  din 1046, până la moartea sa. Henric al III-lea (n. 28 octombrie 1017, d. 5 octombrie 1056, Bodfeld, Harz), numit cel Negru sau cel Pios, este cel de al doilea membru al familiei de Sfinți Împărați Romani Salici. A fost rege al Germaniei din 1028, rege al Burgundiei din 1038, rege al Italiei din 1039 și impărat al Sfantului Imperiu Roman de natiune germana din 1046 până la moartea sa Numirea sa ca moștenitor este universal recunoscută, acesta nefiind nevoit să își reafirme titlurile asemenea tatălui său. Încă din timpul vieții acestuia Henric a fost foarte influent, fiind numit de tatăl său Duce de Bavaria și Suabia și Rege al Germaniei și Burgundiei încă in timpul domniei sale. Domnia sa a fost marcată de luptele cu Regatul Ungariei, Henric desfășurând patru campanii militare împotriva acestuia. De asemenea a trebuit să rezolve o serie de probleme din Lorena. În 1046 după o campanie în această regiune Henric ajunge în Italia, unde este încoronat Împărat de către Papa Clement al II-lea, un apropiat al său pe care a reușit să îl impună pe scaunul pontifical. În 1054 îl încoronează pe fiul său Henric IV ca Rege al Germaniei la Aachen. A murit în 1056 și a fost înmormântat la Speyer lângă tatăl său. A fost unul dintre cei mai puternici Împărați a Sfântului Imperiu Roman, autoritatea sa în Germania, Italia și Burgundia nefiind contestată, iar supunerea vasalilor imperiului a fost clară. Henric al IV-lea (n. 11 noiembrie 1050 – d. 7 august 1106) este cel de al treilea membru al dinastiei de Sfinți Împărați Romani Salici. A fost Rege al Germaniei din 1054, Rege de Burgundia din 1056, rege de Italia din 1080 și Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1084 până la abdicarea sa forțată din 1105.

·         1256: Este constituit la Manastirea Lecceto, Ordinul monahal al Augustinilor, atunci când Papa Alexandru al IV-lea emite bula papala Ecclesiae catholicae Licet. Papa Alexandru al IV-lea (n. cca. 1199), a fost al 181-lea papă al Bisericii Catolice.

·         1411: Regele Carol al VI-lea al Frantei a acordat  monopolul pentru producereabrânzei Roquefort,  locuitorilor din Roquefort –sur– Soulzon.

·         1415:  Reformatorii religiosi  John Wycliffe şi Jan Hus  sunt condamnaţi ca eretici  de  Conciliul de la Constanţa .

·         1494: Se semneaza Tratatul de la Tordesila, privind sferele de influenta intre spanioli si portughezi.

·         La 4 iunie 1574 se încheie domnia lui Ioan-Vodă cel Cumplit în Moldova (începută în februarie 1572).

·         1675: Regele Carol al II-lea al Angliei  dispune construirea  Observatorului  Regal Greenwich.

·         1783: Fratii Joseph si Étienne Montgolfier, au facut prima demonstratie in public a zborului cu baloane cu aer cald. Au repetat experimentul cateva luni mai tarziu cu oameni la bord zburand vreo 9 kilometri in 25 de minute. Frații Montgolfier au fost descoperitorii balonului cu aer cald. În fapt au fost mai mulți frați (și surori), dar ceilalți n-au devenit renumiți. Joseph-Michel și Jacques-Étienne Montgolfier au studiat științele naturale și arhitectura, fiind proprietarii unei fabrici de hârtie (ocupație tradițională în familie încă din sec. XIV). Pe la mijlocul anului 1770, Joseph-Michel este preocupat de aeronautică, făcând încercări de parașutism de pe acoperișul casei sale. Motivat de articolul lui Joseph Priestley (fizician, chimist, filozof și teolog american – 1733-1804) se preocupă de proprietățile gazelor, căutând un amestec de gaze mai ușor decât aerul. Experimentele cu vapori de apă eșuează. În decembrie 1782 întreprind în Annonay, locul lor de baștină, prima încercare cu un balon umplut cu lână, fân și aer încălzit, încercare încununată de succes. Frații ajung la concluzia că fumul este forța care contribuie la înălțarea aerostatului, din care cauză folosesc materiale care produc mult fum. La 5 mai 1783 îmbunătățesc peretele balonului, care va fi construit din in căptușit cu hârtie. Zborul, asistat de public, durează un timp de zece minute, atingând o înălțime de 1500 m. Regele Ludovic XVI invită frații pentru o prezentare a zborului cu balonul la Paris, însărcinând în același timp cu studiul acestui fenomen „Academia de Științe din Paris”. Jean-Baptiste Reveillon livrează tapete colorate și sprijină financiar experimentul cu balonul. La data de 19 septembrie frații fac un experiment cu un balon care se înalță cu trei animale (un miel, o rață și un cocoș), în prezența regelui; animalele supraviețuiesc zborului cu balonul. Drept urmare, regele aprobă să se facă încercări și cu oameni. La 21 noiembrie 1783 balonul se înalță cu primii oameni, fizicianul Pilâtre de Rozier și ofițerul Marquis d’Arlandes. Zborul durează 25 de minute fără incidente. Se preconizase ca experimentele să se efectueze cu deținuți, dar din cauza protestelor s-a renunțat la această idee. Încercarea următoare, la 1 decembrie 1783, se va face cu un gaz mai ușor decât aerul, folosindu-se hidrogenul. Jacques Charles zboară astfel în Paris pe o distanță de 3 km. Primul zbor cu un om la bordul unui balon în afara Franței a avut loc lângă Milano la 25 februarie 1784. Joseph-Michel îmbunătățește balonul în anul 1796 prin folosirea ventilului descoperit de John Whitehurst în 1772. Frații Montgolfier pun la punct o tehnologie de producere a unei hârtii transparente pentru confecționarea balonului. Ulterior au loc concursuri cu baloane.

·         1831: Leopold I devine primul rege al Belgiei.

·         1838: primul meci de baseball înregistrat în istorie are loc în Beachville, în provicia Ontario din Canada

·         1876: S-a înființat, la București, „Societatea națională de Cruce Roșie a României"

·         1896 - În această zi la ora 4 în zori Henry Ford îşi vede primul său automobil, Quadricycle finalizat. Deşi cărţile de istorie îl numesc automobil, pentru a fi sinceri, era mai mult un vehicul motorizat, fiind construit pe un cadru format în principal prin alipirea a două biciclete pe un cadru. Motorul folosit era unul cu doi cilindri, capabil să dezvolte 4 CP. Acest vehicul avea o cutie rudimentară cu două trepte, dar nu avea marşarier şi nu avea frâne având în loc o sonerie pentru a alerta trecătorii. Putea totuşi să atingă 30 km/h, ceea ce nu era totuşi de neglijat în acea perioadă. Ford a fost atât de încântat de creaţia sa încât în aceeaşi zi a ieşit cu Quadricycle la un test drive. Pentru că au constatat că acest model este mai lat decât uşa adăpostului în care a fost asamblat, Ford şi asistentul său James Bishop au dărâmat un perete pentru a îl scoate afară. Un alt aspect hazliu al expediţiei celor doi a fost că Bishop mergea pe bicicletă în deschiderea vehiculului motorizat pentru a avertiza pietonii şi căruţaşii.

·         1909: se organizează Școala superioară de medicină veterinară din România.

·         1912: Italia  ocupă insula grecească  Rhodos .

·         1919: Congresul american aprobă cel de-al 19-lea amendament al Constituției SUA, care garantează dreptul la vot al femeilor

·         1920: Se încheie Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate și Ungaria. Recunoașterea pe plan internațional a uniriiTransilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România (a intrat în vigoare la 26 iulie 1921). Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Franţa la Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România) pe de o parte şi de Ungaria de altă parte. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele între statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sîrbilor Croaţilor şi Slovenilor (stat redenumit ulterior Iugoslavia), Cehoslovacia, precum şi între România şi Ungaria. Tratatul este divizat în patru părţi:

• Prima parte include Pactul Ligii Naţiunilor (parte comuna pentru toate tratatele de pace încheiate după Primul Război Mondial).
• Partea a doua (articolele 27-35) defineşte frontierele Ungariei cu statele vecine. În principiu, acestea sunt actualele frontiere ale Ungariei. Frontiera româno-ungară este descrisă în sectiunea a doua a articolului 27 (traseul actualei frontiere între România şi Ungaria). În principiu, Tratatul consfinţea includerea teritoriului Croaţiei, Sloveniei şi Voivodinei în cadrul Regatului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor, a Slovaciei şi Ruteniei în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei şi părţii răsăritene a Banatului în cadrul României şi a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.
• Partea a treia (articolele 36-78) intitulata "Clauze politice pentru Europa", conţinea o serie de clauze privind, pe de o parte cadrul bilateral al relatiilor dintre Ungaria şi statele vecine, recunoaşterea unor clauze politice privind anumite state din Europa, dispoziţii referitoare la cetăţenie, protecţia minorităţilor naţionale.
• Partea a patra (articolele 79-101), intitulată "Interesele Ungariei în afara Europei" conţinea prevederi referitoare la renunţarea de către Ungaria la tratatele încheiate de către Dubla Monarhie cu Maroc, Egipt, Siam (Thailanda de azi) şi China.

Frontierele Ungariei cu statele vecine, astfel cum au fost descrise în tratat au fost delimitate în anii imediat următori. Singura excepţie a fost oraşul Sopron (în limba germana Odenburg) din Burgenland care, în urma unui plebiscit ţinut la data de 14 decembrie 1921, a decis să rămînă parte a Ungariei. Dispoziţiile tratatului referitoare la minorităţile din Ungaria au fost aplicate parţial, astfel ca procesul de asimilare a acestora a continuat, Ungaria fiind în prezent unul din statele cele mai omogene etnic din Europa. Tratatul de la Trianon a consfinţit existenţa unui stat maghiar independent, trecerea către statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) şi a 63% din populatie, aceasta din urmă în majoritatea ei alcătuită din etnici ne-maghiari. Tratatul nu a ocupat un rol la fel de important în conştiinţa populaţiei statelor succesoare; în principiu, pentru acestea Tratatul de la Trianon a consfinţit realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor din Transleithania (partea ungara a Dublei Monarhii) şi a consfinţit o realitate existenta pe teren (majoritatea teritoriilor fusesera deja ocupate de către forţele armate ale României, Cehoslovaciei, Statului Sîrbilor, Croaţilor şi Slovenilor). Tratatul de la Trianon a intrat în vigoare la 25 iulie 1921.

·         1927: Cade guvernul Averescu, inlocuit fiind cu cel condus de Stirbey.

·         1934 – Aurel Toma îl învinge pe Gino Cattaneo într-un meci de box disputat pe stadionul Venus din capitală

·         1937: Au fost folosite pentru prima oară cărucioarele de supermarket, în Oklahoma City; inventatorul lor a fost Sylvan Goldman.

·         1938 – începe Cupa Mondială din Franța, cu duelul Elveția – Germania, încheiat la egalitate, 1-1

·         1939: Vaporul St. Louis avand la bord  963 refugiati evrei din Europa, neprimind permisiunea de a acosta in Cuba si apoi  in Statele Unite, se  vede obligat sa se intoarca in Europa.  Cea mai mare parte a pasagerilor sai si-au gasit sfarsitul in lagarele de concentrare naziste. Drama acelor evrei a fost redata in filmul “Calatoria blestemata” in anul 1976.

·         1941:  Al doilea război mondial: Trupele naziste execută 24 de profesori polonezi în Lwów

·         1942: Intre  4 si 7 iunie se desfasoara batalia aeronavala de la Midway, intre fortele  japoneze si cele americane, terminata prin infrangerea japonezilor; (Al Doilea Razboi Mondial). A fost începutul sfârșitului măreței armate japoneze. Bombardiere U.S. Douglas SBD-3 Dauntless zboară în picaj pentru a ataca a treia oară crucișătorul Mikuma care este în flăcări. Bătălia de la Midway este cea mai importantă bătălie navală din războiul din Pacific, parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Între 4 iunie și 7 iunie 1942, la aproximativ o lună după bătălia din Marea Coralilor și la șase luni după atacul de la Pearl Harbour, Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză, care atacase Atolul Midway, și a provocat pierderi ireparabile flotei japoneze. Istoricul militar John Keegan a caracterizat bătălia ca fiind cea mai amețitoare și mai precisă lovitură din istoria războaielor navale. Operațiunea japoneză, ca și atacul anterior de la Pearl Harbour, urmărea să elimine poziția strategică a Statelor Unite din Pacific, dând astfel Japoniei mână liberă în stabilirea sferei sale de influență în Marea zonă de prosperitate a Asiei Orientale. Japonezii sperau și că o altă înfrângere demoralizatoare va determina Statele Unite să capituleze în războiul din Pacific. Japonezii au plănuit să atragă portavioanele americane într-o capcană. De asemenea, japonezii au intenționat să ocupe Atolul Midway ca parte a unui plan mai mare de a-și extinde perimetrul de apărare ca răspuns la raidul Doolitle. Această operațiune era considerată și ca o pregătire pentru viitoarele atacuri îndreptate împotriva Insulelor Fiji și Samoa. Planul a fost dezavantajat de prezumțiile greșite pe care le-au făcut japonezii cu privire la reacția americanilor și de dispozițiile insuficiente date la momentul de început al punerii în executare. Pentru americani a fost esențial că Stația HYPO (unitatea de informații din Hawaii specializată în interceptarea comunicațiilor și în decriptarea acestora) a fost în stare să determine data și locul atacului, Marina Militară a Statelor Unite putând astfel să pregătească propria ambuscadă. Patru portavioane japoneze și un crucișător greu au fost scufundate cu costul unui portavion american și al unui distrugător. Bătălia de la Midway și uzura extenuantă din Campania din insulele Solomon au făcut ca Japonia să nu mai poată ține pasul cu construcția de nave și pregătirea piloților, în timp ce Statele Unite ale Americii măreau ritmul în ambele direcții.

·         1944: Al doilea război mondial: Eliberarea Romei de către trupele aliaților

·         1953:  Scriitorul american Ernest Hemingway câştigă premiul Pulitzer  pentru lucrarea sa  ’Bătrânul şi marea” .

·         1964 – au loc șase meciuri în optimile de finală ale Cupei României. Se califică în sferturile de finală: Siderurgistul Hunedoara, Rapid București, Farul Constanța, CSM Sibiu, Știința Timișoara și Dinamo. După alte două zile , Steaua ajunge si ea în sferturi după 12-0 cu echipa din Blaj

·         1966 – se desfășoara finala Cupei Germaniei, iar Bayern Munchen învinge cu 4-2 pe SV Meidericher

·         1967 – se desfășoară Marele Premiu al statului Monaco, câștigat de Jim Clarck , iar pe următoarele locuri ale podiumului au fost Jack Brabham și Dennis Hulme

·         1969 – se joacă semifinalele Cupei României: Chimia Suceava 1-3 Dinamo București, Steaua București 5-2 Farul

·         1970: Tonga își câștigă independența față de Marea Britanie

·         1972 – se dispută Marele Premiu al Belgiei, la Nivelles. Cursa este câștigată de Emerson Fitipaldi, plecat din pole-position. Francois Cevert și Denis Hulme au completat podiumul

·         1974 – comisarul NFL acordă dreptul orașului Seattle de a forma o franciză, în intenția de a extinde Liga Profesionistă nord americană de fotbal. Seattle Seahawks debutează în campionat în 1976. De atunci, Seahawks au devenit de opt ori campioni ai diviziei, de două ori ai conferinței și o singură dată câștigători ai Superbowl-ului, ediția de campionat 2013. Superbowl-ul s-a jucat în 2 februarie 2014, iar Seahawks au distrus cu 43-8 pe Denver Broncos

·         1980 – se desfășoară finala Cupei Spaniei la fotbal, între Real Madrid și CF Castilla. Realul s-a impus cu 6-1, goluri înscrise de Juanito, Santilana, Sabido, Del Bosque, Garcia și Hernandez, iar pentru Castilla a punctat Alvarez

·         1983 – se desfășoară finala Cupei Spaniei. Real Madrid pierde cu 2-1 în fața lui FC Barcelona. Golul Realului a fost marcat de Santiliana, în timp ce catalanii au înscris prin Victor și Marcos Alonso

·         1986 – se jucau meciuri în faza grupelor Mondialului din Mexic. Paraguay învingea Irakul cu scorul de 1-0, Uruguayul reușea doar un egal, 1-1 cu Germania, Scoția pierdea cu 1-0 în fața Danemarcei

·         1989: În Polonia au loc alegeri câștigate de celebrul sindicat „Solidaritatea", condus de Lech Walesa, singura mișcare muncitorească independentă întâlnită vreodată într-un stat comunist; la 19 august 1989, s-a format primul guvern postcomunist. Lech Wałęsa (n. 29 septembrie 1943) este un om politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia. Lider charismatic, a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, Solidaritatea (Solidarność), a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983 și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între 1990 și 95.

·         1989: Au avut loc tragicele evenimente din Piața Tienanmen; armata a invadat piața și a reprimat sângeros mișcarea de la Beijing. Tinerii adunați în Piața Tienanmen („Poarta Păcii Cerești”) manifestaseră, începând cu 22 aprilie 1989, pentru reforme democratice și pentru inițierea unui dialog cu guvernul comunist

·         1992: Sfințirea crucii de marmură și a monumentului ridicat în memoria mareșalului Ion Antonescu, în apropiere de Jilava, pe locul unde a fost executat, la 1 iunie 1946. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava) a fost un militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului.

·         1994: Prim ministrul israelian Yitzhak Rabin şi liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat, au semna un acord cu privire la acordarea autonomiei palestinienilor in Fâşia Gaza şi Ierihon.

·         1997 – are loc finala Cupei României, în care Steaua învinge cu 4-2 pe FC Național. Sabin Ilie reușește un hattrick pentru Steaua, iar Ciocoiu a punctat o dată. Pentru gruparea din parcul cu platani au înscris Marin Dună și Tinel Petre

·         1998 - La Spitalul de urgenţă Floreasca a fost efectuată prima intervenţie pe cord deschis

·         1999 - Secretarul general al NATO, Javier Solana, a fost numit înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă şi securitate comună

·         2001: Consiliul General al Organizaţiei Internaţionale a Patronilor, întrunit în cadrul reuniunii anuale, a decis în unanimitate primirea Confederaţiei Patronatelor din România (CPR) ca membru cu drepturi depline.

·         2002 – era în plină desfășurare Campionatul Mondial din Coreea de Sud și Japonia. În 4 iunie, China 0-2 Costa Rica, Coreea de Sud 2-0 Polonia, Japonia 2-2 Belgia,

·         2003: Ministrul Afacerilor Externe a inaugurat Consulatul General al României de la Barcelona

·         2004: A fost inaugurat „Water Park" cel mai mare parc acvatic din România (lânga Aeroportul Otopeni)

·         2004 – se desfășoară semifinalele cupei Spaniei la fotbal feminin. Sabadell trece de Athletic, cu 1-0, iar Levante învinge cu 3-1 la penalty-uri pe Puebla după 2-2 în timpul regulamentar. În finală, Levante câștigă cu 3-1 după prelungiri, finala cu Sabadell

·         2005: Consiliul Naţional al PRM a decis alegerea lui Corneliu Vadim Tudor ca preşedinte al PRM, ratificând astfel decizia Biroului Permanent din 2 iunie privind revenirea acestuia la conducerea formaţiunii; totodată, Consiliul Naţional a hotărât anularea modificărilor din statutul PRM făcute la plenara Consiliului Naţional din 12 martie, hotărându-se astfel revenirea la titulatura Partidul România Mare şi la sigla PRM.

·         2006 - Fosta republică iugoslavă Muntenegru şi-a proclamat independenţa, Parlamentul adoptând decizia de a pune capăt uniunii cu Serbia, luată de populaţie prin referendumul de la 21 mai

·         2006 – se desfășoară penultima etapă din Liga 1 de fotbal în sală: Energoconstrucția Craiova 3-3 Mulbach Sebeș, Municipal Constanța 2-4 Silvanus Reșița, CIP Deva 4-2 Odorheiu Secuiesc. CIP Deva a câștigat titlul de campioană

·         2006 – are loc Marele Premiu al Italiei la motociclism, pe circuitul de la Mugello. Câștigător este Valentino Rossi, urmat de Loris Capirossi și Nicky Hayden

·         2007 – în Liga Națională de fotbal în sală s-a jucat al doilea meci al finalei. ACS Odorheiu Secuiesc pierde cu CIP Deva, iar hunedorenii egalează situația la meciuri

·         2007: Partidul Naţional Scoţian câştigă alegerile generale din Scoţia şi devine pentru prima data cel mai mare partid din Parlamentul Scoţian.

·         2007: Tudor Petrov Popa, ultimul deţinut politic din grupul de patrioti romani moldoveni al lui Ilie Ilaşcu, a fost eliberat de regimul de la Tiraspol, după o detenţie de 15 ani. Tudor Petrov-Popa (născut în 1963), este un politician român-moldovean, luptător pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul conflictului din Transnistria.

·         2011 – naționala de volei masculin a României câștigă cu 3-0 meciul cu Turcia din grupa C din Liga Europeană. În întrecerea feminină, tricolorele pierd cu același scor în fața selecționatei semilunei

·         2011 – Na Li devine prima jucătoare de origine asiatică din istorie, care câștiga un turneu de Mare Slam, după victoria în fața Francescăi Schiavone în ultimul act al Open-ului Franței: 6-4, 7-6

·         2011 – Vancouver Canucks câștigă cu 3-2 al doilea meci al Stanley Cup, în Liga nord-americană de hochei

·         2012 – City’us Târgu Mureș câștigă cu 10-1 al doilea meci al finalei Campionatului Național de fotbal în sală împotriva lui Spicom Sfântu Gheorghe, și odată cu acesta și titlul de campioană națională. În primul meci, City’us câștigase cu 7-2

·         2013 – naționala de fotbal a României joacă un meci de verificare împotriva selecționatei statului Trinidad&Tobago, pe care o învinge cu 4-0. Golurile tricolorilor au fost mar cate de Marica, de trei ori, și un autogol al lui Cyrus.

Nașteri

·         1394: Philippa a Angliei (4 iunie 1394 – 5 ianuarie 1430), de asemenea cunoscută ca Philippa de Lancaster, a fost regină consort a Danemarcei, Suediei și Norvegiei din 1406 pînă în 1430. A fost soția lui Eric de Pomerania, care a condus cele trei regate. Regina Philippa a fost de factoregentă a Suediei în 1420 și regentă a Danemarcei și Norvegiei din 1423 până în 1425

Philippa s-a născut la castelul Peterborough ca fiica lui Henry Bolingbroke (mai târziu regele Henric al IV-lea al Angliei) și a soției acestuia, Mary de Bohun. În 1401, regele Henric a sugerat reginei Margaret I a Danemarcei o alianță între Anglia și Uniunea Kalmar consfințită printr-o căsătorie între moștenitorul Angliei și Catherine, sora moștenitorului tronurilor nordice. Margaret nu a putut fi de acord cu condițiile căsătoriei; în schimb, Philippa a fos logodită cu Eric și proclamată regină în 1405.

La 26 octombrie 1406, la Lund, Philippa care avea 13 ani s-a căsătorit cu Eric de Pomerania.

Philippa a Angliei

·         1604: Claudia de Medici (4 iunie 1604 – 25 decembrie 1648) a fost regentă a Tyrolului austriac în timpul minoratului fiului ei, din 1632 până în 1646. A fost fiica lui Ferdinando I de Medici, Mare Duce de Toscana și a Cristinei de Lorena. S-a născut la Florența și a fost botezată după bunica ei Claude de Valois, care a fost nepoata ducesei Claude de Bretania și soția regelui Francisc I al Franței.
În 1620, ea s-a căsătorit cu Federico Ubaldo della Rovere, singurul fiu al lui Francesco Maria II della Rovere, Duce de Urbino. Singurul lor copil, o fată, s-a căsătorit cu Ducele de Toscana. Federico a murit la 29 iunie 1623 la vârsta de 18 ani.

După decesul prematur al soțului ei, ea s-a recăsătorit, la 19 aprilie 1626, cu Leopold al V-lea, Arhiduce de Austria, și deci a devenit Arhiducesă consort de Austria. După decesul soțului ei în 1632, ea și-a asumat regența în numele fiului ei minor Ferdinand Carol.

Claudia de Medici a murit la Innsbruck în 1648, la vârsta de 44 de ani.

Împreună cu primul ei soț a avut un singur copil:

1. Vittoria della Rovere (1622–1694) căsătorită cu Ferdinando II de Medici, Mare Duce de Toscana; au avut copii.

Împreună cu cel de-al doilea soț a avut cinci copii:

1. Maria Eleonora de Austria (1627–1629) a murit în copilărie.
2. Ferdinand Carol de Austria (1628–1662) căsătorit cu Anna de Medici; au avut copii.
3. Isabella Clara de Austria (1629–1685), căsătorită cu Carol al III-lea, Duce de Mantua; au avut copii.
4. Sigismund Francisc de Austria (1630–1665), Conte de Tyrol și Regent al Austriei Inferioare, s-a căsătorit cu contesa palatină Hedwig de Sulzbach (1650–1681); n-au avut copii.
5. Maria Leopoldine de Austria (1632–1649), căsătorită cu împăratul Sfântului Imperiu Roman Ferdinand al III-lea (1608–1657); au avut copii

* 1728: Prințesa Therese Natalie de Brunswick-Wolfenbüttel-Bevern (4 iunie1728 &ndashl 26 iunie 1778) a fost o nobilă germană. A fost membră a Casei de Welf și prințesă-stareță a Mănăstirii Gandersheim.

Therese Natalie a fost a șasea fiică a Ducelui Ferdinand Albert al II-lea de Brunswick-Bevern (1680-1735) și a soției acestuia, Prințesa Antoinette Amelie de Brunswick-Lüneburg (1696-1762), o fiică a Ducelui Louis Rudolph de Brunswick-Wolfenbüttel și a Prințesei Christine Louise de Oettingen-Oettingen. Therese Natalie a fost verișoară primară a Arhiducesei Maria Theresa a Austriei, regină a Ungariei și Boemiei. Ea a fost cumnata regelui Frederic al II-lea al Prusiei.

Eforturile de a o căsători cu un Arhiduce de Austria sau cu un prinț francez nu au reușit pentru că ea a fost dispusp să se convertească la credința catolică. În noiembrie 1750 a fost numită membră a Mănăstirii Gandersheim. Elisabeta de Saxa-Meiningen, stareța mănăstirii, a murit îm 1766, după ce a deținut funcția 53 de ani. Therese Natalie a succedat-o. Ea a fost întronată la 3 decembrie 1767.

Therese Natalie a stat deseori la curtea fratelui ei, Karl I, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel. A murit la Gandersheim la 26 iunie 1778, la vârsta de 50 de ani.

Therese de Brunswick-Wolfenbüttel

Portret al Theresei de Anna Rosina de Gasc (1713-1783), ulei pe pânză, 1773

Jump to navigationJump to search

Claudia de Medici

Arhiducesă de Austria & Contesă de Tyrol Ducesă de Urbino

·         1738: S-a născut Regele George al III-lea al Marii Britanii (d. 1820). A fost rege al Regatului Unit și rege al Irlandei din 25 octombrie 1760, până la unirea acestor țări la 1 ianuarie 1801; după această dată a fost rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei până la moartea sa. In ultima parte a vieții, George al III-lea a suferit  de o boală mintală. S-a sugerat că a suferit de porfirie. După o recidivă finală în 1810, s-a stabilit o regența și fiul cel mare al lui George al III-lea, George, Prinț de Wales, a condus ca Prinț Regent. Dupa decesul lui George al III-lea, Prințul Regent i-a succedat tatălui său sub numele George al IV-lea. Lunga domnie a regelui George al III-lea a fost marcată de o serie de conflicte militare care au implicat regatele sale, mare parte a Europei și părți din Africa, America și Asia. La începutul domniei sale, Marea Britanie a învins Franța în Războiul de șapte ani, devenind puterea dominantă europeană în America de Nord și India. Totuși, multe colonii americane au fost pierdute curând în Războiul American de Independență. O serie de războaie împotriva revoluționarilor și a Franței lui Napoleon într-o perioadă de peste 20 de ani, a dus în cele din urmă la înfrângerea lui Napoleon în 1815. În ultima parte a vieții, George al III-lea a suferit temporar și în cele din urmă permanent de o boală mintală. S-a sugerat că a suferit de porfirie. După o recidivă finală în 1810, s-a stabilit regența și fiul cel mare al lui George al III-lea, George, Prinț de Wales, a condus ca Prinț Regent. La moartea lui George al III-lea, Prințul Regent i-a succedat tatălui său ca regele George al IV-lea.
* 1754: Baronul Franz Xaver Freiherr von Zach (n. 4 iunie 1754 - d. 2 septembrie 1832) a fost astronom austriac. A avut preocupări și în domeniile: geodezie, matematică, istoria științei și a fost ofițer în armata austriacă.
S-a născut la Pesta. A servit pentru o perioadă armata austro-ungară, iar în perioada 1783 - 1786 a locuit la Londra, unde a fost guvernant la casa ministrului Heinrich von Brühl. În 1786, ducele Ernest al II-lea de Saxa-Gotha-Altenburg îi încredințează conducerea Observatorului Astronomic din Gotha. Urmează perioada cea mai fecundă a carierei sale.

Franz Xaver von Zach

·         1812: George Bariț, uneori scris Gheorghe Barițiu, (n. 4 iunie 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj - d. 2 mai 1893, Sibiu) a fost un istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania. George Bariț a fost deputat în Dieta Transilvaniei. din 1861. Gheorghe Bariț a fost fiul lui Ioan Pop Bariț, preot greco-catolic, și al Anei Rafila. Studiile primare le-a efectuat la școala unitariană din Trascău (azi Rimetea, județul Alba) între 1820-1824. A urmat apoi Gimnaziul la Blaj și studiile liceale la Liceul Piariștilor din Cluj, la secția umanioare și filosofie, iar apoi Facultatea de Teologie la Blaj între 1831-1835. Mediul Bisericii Române Unite cu Roma a jucat un rol hotărâtor în formarea intelectuală a lui George Bariț. Atât tatăl, cât și bunicul său au fost preoți greco-catolici. El a fost pregătit la rândul său pentru cariera ecleziastică, însă s-a decis pentru cariera didactică, începând prin a preda la Liceul Comercial Românesc din Brașov. În anul 1838 a întemeiat la Brașov Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. În același an a început la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă și literatură, una dintre primele reviste literare românești. Difuzarea lor peste munți era asigurată de prietenul sau librarul Iosif Romanov. George Bariț fost una din figurile cele mai importante ale Revoluției de la 1848 în Transilvania. În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra). A fost mai întâi secretar, apoi președinte al Astrei. Asociația a editat începând din 1868 revista Transilvania, pe care a condus-o între 1868 și 1889. În această revistă a publicat numeroase articole și studii de istorie și politică. Colectivului redacțional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898 și 1904. George Bariț a publicat tot la Sibiu, tot în trei volume, între 1889 și 1891, principala sa operă, intitulată Părți alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă. A fost membru fondator al Societății Literare Române (1866), precursoarea Academiei Române. În anul 1893 a devenit președinte al Academiei Române. Opera: 

• Cuvântare scolasticească la ecsamenul de vară în Școala românească din Brașov și Cetate, 1837
• Deutsch-Rumänisches Wörtebuch, Dicționariu român-german, 1853-1854
• Dicționariu românesc-unguresc, Magyar-román szótar, 1869
• Părți alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă, I-III, Sibiu, 1889-1891
• Două drame familare, teatru, 1891   

  George Bariț
  Date personale
  Născut	4 iunie 1812 Jucu de Jos, comitatul Cluj  Imperiul Austriac, Marele Principat al Transilvaniei
  Decedat	2 mai 1893, (81 de ani) Sibiu, Comitatul Sibiu  Regatul Ungariei, Austro-Ungaria
  Părinți	Ioan Pop Bariț Ana Rafila
  Naționalitate	română
  Cetățenie	maghiară  austro-ungară
  Ocupație	istoric și publicist
  Studii	Facultatea de Teologie la Blaj
  Activitatea literară
  Opere semnificative	„Părți alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă”
  Note
  Fondator al „Gazetei de Transilvania” Director al revistei „Foaie pentru minte, inimă și literatură” Fondator și președinte al societății ASTRA Revoluționar pașoptist marcant în Transilvania Fondator și condcător al revistei „Transilvania” Președinte al Academiei Române
  Membru fondator al Academiei Române Gheorghe Barițiu in parcul Astra "Sibiu" Statuia lui George Bariț în fața palatului ASTRA în Sibiu, opera sculptorului Oscar Späthe, ridicat la 13 octombrie 1912.

* 1868: Prințesa Anastasia Petrović-Njegoš de Muntenegru (4 iunie 1868–25 noiembrie 1935) a fost fiica regelui Nicolae I al Muntenegru și a soției lui, Milena Vukotić. Prin al doilea mariaj a devenit Mare Ducesă Anastasia Nicolaevna a Rusiei.

Milica și Anastasia (dreapta)

Anastasia și sora ei mai mare, Milicaau fost invitate de țarul Alexandru al III-lea al Rusiei să fie educate la Institutul Smolny, care era o școală pentru nobile.^[1] Ambele surori au fost influente la curtea imperială rusă. Poreclite "pericolul negru" ele erau interesate de ocultism. Au fost discreditate prin prezentarea familiei imperiale a șarlatanului mistic Philippe Nizier-Vashod ^[2] și (cu grave consecințe) a lui Grigori Rasputin.

La 28 august 1889, la palatul imperial rus Petergof, Anastasia s-a căsătorit cu George Maximilianovici, al 6-lea Duce de Leuchtenberg. Ducele mai fusese căsătorit și era văduv cu un fiu. Cuplul a avut doi copii^[3]:

• Serghei Georgievici, al 8-lea Duce de Leuchtenberg (4 iulie 1890 - 7 ianuarie 1974); a murit celibatar^[4]
• Prințesa Elena Georgievna de Leuchtenberg (3 ianuarie 1892 - 6 februarie 1971); căsătorită cu Contele Ștefan Tyszkiewicz.^[4]

În timpul căsătoriei cu Anastasia, George s-a mutat cu amanta sa franceză, spre mânia împăratului Alexandru al III-lea.^[5] Căsătoria lor a fost considerată "furtunoasă"; s-a spus că George a insultat-o din prima zi a căsătoriei.^[6][7] Anastasia a putut obține divorțul după câțiva ani de căsnicie, la 15 noiembrie 1906.^[6]

La 29 aprilie 1907, la vârsta de 39 de ani, Anastasia s-a căsătorit cu Marele Duce Nicolae Nicolaevici al Rusiei (1856–1929). Nu au avut copii însă au avut o căsnicie fericită. Amândoi erau persoane foarte religioase ortodoxe, cu anumite tendințe către misticism. Cum muntenegrenii erau unul dintre cele mai antiotomane popoare slave din Balcani, Anastasia a întărit sentimentele panslave ale lui Nicolai. Prin cea de-a doua căsătorie Anastasia a devenit și cumnată cu sora ei Milica.

Ambii ei soți au fost nepoți ai țarului Nicolae I al Rusiei (1796–1855): primul provenea dintr-o linie mixtă, cel de-al doilea pe linie masculină directă.

În martie 1917, ultimul țar a fost răsturnat și familia Romanov a fost îndepărtată de la putere. Anastasia și soțul ei au locuit în perioada 1917-1919 mai întâi în Caucaz, apoi în Crimeea. De la Yalta din Crimeea, cuplul a reușit să părăsească Rusia în 1919 la bordul navei britanice Marlborough. S-au stabilit pentru scurtă vreme în Italia la sora Anastasia, Elena, regină a Italieiprin căsătoria cu Victor Emanuel al III-lea. Mai târziu au plecat în Franța petrecând iernile pe rivieră.

Anastasia a murit la Cap d'Antibes la 15 noiembrie 1935 supraviețuind soțului ei cu șase ani.

Prințesa Anastasia

Ducesă de Leuchtenberg Mare Ducesă Anastasia Nikolaevna a Rusiei

* 1812: George Bariț, uneori scris Gheorghe Barițiu, (n. 4 iunie 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj - d. 2 mai 1893, Sibiu) a fost un istoric și publicist român transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania.

Gheorghe Bariț a fost fiul lui Ioan Pop Bariț, preot greco-catolic, și al Anei Rafila. Studiile primare le-a efectuat la școala unitariană din Trascău (azi Rimetea, județul Alba) între 1820-1824. A urmat apoi Gimnaziul la Blaj și studiile liceale la Liceul Piariștilor din Cluj, la secția umanioare și filosofie, iar apoi Facultatea de Teologie la Blaj între 1831-1835. Mediul Bisericii Române Unite cu Roma a jucat un rol hotărâtor în formarea intelectuală a lui George Bariț. Atât tatăl, cât și bunicul său au fost preoți greco-catolici. El a fost pregătit la rândul său pentru cariera ecleziastică, însă s-a decis pentru cariera didactică, începând prin a preda la Liceul Comercial Românesc din Brașov.

În anul 1838 a întemeiat la Brașov Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. În același an a început la Blaj publicarea Foii pentru minte, inimă și literatură, una dintre primele reviste literare românești. Difuzarea lor peste munți era asigurată de prietenul sau librarul Iosif Romanov. George Bariț fost una din figurile cele mai importante ale Revoluției de la 1848 în Transilvania. În 1861, din inițiativa sa și a canonicului Timotei Cipariu, a luat ființă Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (Astra). A fost mai întâi secretar, apoi președinte al Astrei. Asociația a editat începând din 1868 revista Transilvania, pe care a condus-o între 1868 și 1889. În această revistă a publicat numeroase articole și studii de istorie și politică. Colectivului redacțional al revistei Transilvania i se datorează editarea primei enciclopedii românești, apărută în trei volume la Sibiu, între 1898 și 1904. George Bariț a publicat tot la Sibiu, tot în trei volume, între 1889 și 1891, principala sa operă, intitulată Părți alese din Istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă. A fost membru fondator al Societății Literare Române (1866), precursoarea Academiei Române. În anul 1893 a devenit președinte al Academiei Române.

Opera:

• Cuvântare scolasticească la ecsamenul de vară în Școala românească din Brașov și Cetate, 1837
• Deutsch-Rumänisches Wörtebuch, Dicționariu român-german, 1853-1854
• Dicționariu românesc-unguresc, Magyar-román szótar, 1869
• Părți alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani în urmă, I-III, Sibiu, 1889-1891
• Două drame familare, teatru, 1891

George Bariț

* 1836: Contele Władysław Tarnowski (n. 4 iunie 1836,^[1][2] Drogobâci, Imperiul Austriac – d. 19 aprilie 1878,^[1][2] San Francisco, SUA) a fost un compozitor și pianist polonez; poet și dramaturg.

S-a născut la Wróblewice sau Wróblowice ca fiu al lui Walerian Tarnowski (1811–1861), unui proprietar de pământ, și al Ernestyna Tarnowska (1808-1840). Mama lui a murit când avea 4 ani. Władysław avea mai multe surori și frați (Stanisław "Biały" (1838-1909, peisaj pictor), Maria Józefa (1840-1938); și jumătate-frați: Jan Kazimierz (1847-1923), Waleria (1853-1905), Karolina (1855-1944), Juliusz (1857-1932). ^[3] A studiat legea și filosofia la Universitatea Jagiellonă din Cracovia (1851-1957)^[4] și la Conservatorul din Paris (până în 1863). ^[5] A participat la Insurecția poloneză din Ianuarie (din 1863-64).^[6] Apoi a studiat la Conservatorul din Leipzig, ^[7] și a studiat cu Franz Liszt.

Scrieri:

Muzica pentru pian

• Trois Mazurkas pour Piano, în jurul anului 1870.
• Chart sans paroles, 1870.
• Valse-poeme, 1870.
• Fantazie-Impromptu
• Impromptu „L’adieu de l’artiste”, în jurul anului 1870.
• Souvenir de la Canée,1870.
• Polonez dla Teofila Lenartowicza, 1872
• Grande Polonaise quasi rapsodie symphonique composée et dediée à son ami T. Lenartowicz, 1874.
• Sonate à son ami Br. Zawadzki, în jurul anului 1875.
• Extases au Bosphor, fantasie rapsodie sur les melodies orientales, op. 10, în jurul anului 1875.
• Marsz żałobny z osobnej całości symfonicznej poświęcony pamięci Augusta Bielowskiego, 1876.
• Ave Maria, 1876.
• Pensée funebre.
• Andantino pensieroso, 1878 (publicat după moarte).

Nocturnele

• Nocturne dédié à sa soeur Marie,
• Nuit sombre.
• Nuit claire.

Muzică de cameră

• Quatour Re-majeur pour Deur Violons, Viola et Violonceller, 1874.
• Fantaisie quasi Sonate.
• Souvenir d’un ange, în jurul anului 1876. ^[9]

Muzică pentru orchestr

• Symfonia d’un drammo d’amore, 1871.
• Karlińscy, 1874.
• Joanna Grey, 1875.
• Achmed oder der Pilger der Liebe veya Achmed, czyli pielgrzym miłości, (operă), 1875.

Cântece

• A kto chce rozkoszy użyć, sau Jak to na wojence ładnie, 1863, (versuri de Władysław Tarnowski).
• Herangedämmert kam der Abend, (versuri de Heinrich Heine).
• Die Perle, (versuri de Władysław Tarnowski).
• Die Schwalben, (versuri de Władysław Tarnowski).
• Im Traum sah ich das Lieben, (versuri de Heinrich Heine).
• Ich sank verweint in sanften Schlummer sau Widzenie, (versuri de Władysław Tarnowski).
• Neig, o Schöne Knospe, (versuri de Mirza-Schaffy Vazeh).
• Kennst du die Rosen, în jurul anului 1870, (versuri de Władysław Tarnowski).
• Du Buch mit sieben Siegeln, în jurul anului 1870, (versuri de Ludwig Foglár).
• Ob du nun Ruhst, în jurul anului 1870, (versuri de Ludwig Foglár).
• Klänge Und Schmerzen, în jurul anului 1870, (versuri de Robert Hamerling).
• Nächtliche Regung, în jurul anului 1870, (versuri de Robert Hamerling).
• Strofa dello Strozzi e la risposttadi Michalangelo, (versuri de Filippo Strozzi și Michelangelo).
• Au soleil couchant, (versuri de Victor Hugo), 1873.
• Still klingt das Glöcklein durch Felder, sau Dźwięczy głos dzwonka przez pole, 1874, (versuri de Władysław Tarnowski).
• Alpuhara, 1877, (versuri de Adam Mickiewicz).
• Mein kahn, publicat după 1878, (versuri de Johann von Paümann ps. Hans Max). ^[10]

Dramele

• Izaak, 1871.
• Karlinscy, 1874.
• Joanna Grey, 1874.
• Ostatnie sądy kapturowe, 1874.
• Finita la comedia, 1874.

Volumele de poezie

• Poezye studenta (1, 2, 3, 4, 1863-1865).
• Krople czary, 1865.
• Szkice helweckie i Talia, 1868.
• Piołuny, 1869.
• Nowe Poezye, 1872.

Władysław Tarnowski

Władysław Tarnowski - pictură de Maurycy Gottlieb

* 1856: Friedrich Maria Albrecht Wilhelm Karl, Arhiduce și Prinț Imperial al Austriei, Prinț Regal al Ungariei și Boemiei, Duce de Teschen (germanăErzherzog Friedrich Maria Albrecht Wilhelm Karl von Österreich-Toskana, Herzog von Teschen; 4 iunie 1856 – 30 decembrie 1936) a fost membru al Casei de Habsburg și comandant suprem al armatei austro-ungare în timpul Primului Război Mondial.

Arhiducele Friedrich

Duce de Teschen

* 1867: Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim (AFI: [karl gustɑv emil mɑnerhei̥m]) (n. 4 iunie 1867 Askainen, Finlanda - d. 27 ianuarie 1951 Lausanne, Elveția) a fost un militar și politician finlandez. A fost cel de al șaselea președinte al Finlandei (1944–1946). Și-a început cariera militară în Armata Imperială Rusă, devenind conducător al armatei în timpul războiului civil finlandez din 1918 și apoi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Este primul și singurul care a primit titlul de Mareșal al Finlandei.

Mannerheim s-a născut în Askainen, în Finlanda, într-o familie fino-suedezăcu rădăcini daneze care a fost înnobilată în 1768. Tatăl său, contele Carl Robert, a fost poet și om de afaceri. Afacerile nu au mers bine și după un timp a dat faliment, după care a mers la Paris unde a dus o viață de artist. Mama sa, Hedvig Charlotta von Julin, a fost fiica unui om bogat, Johan Jacob von Julin, care era proprietarul companiei "Fiskars". Fiind cel de al treilea fiu, Mannerheim moștenește titlul de baron (vapaaherra în finlandeză; doar fiul cel mare moștenea titlul de conte).

În 1881 mama sa moare lăsând cei șapte copii în grija rudelor. Unchiul din partea mamei, Albert von Julin, îi va fi tutore lui Mannerheim. Datorită înrăutățirii situației materiale a familiei, Mannerheim a fost trimis la o școala militară în Hamina, la vârsta de 15 ani. Mai târziu a fost exmatriculat pentru motive disciplinare în 1886. După aceea absolvă Liceul Privat din Helsinki, trecând admiterea la universitate în iunie 1887. Imediat după aceea a plecat la Sankt Petersburg, unde a fost admis la Școala de Cavalerie "Nicolae". În acea vreme Finlanda era un Mare Ducat în uniune personală cu Rusia. Promovează în 1889 și este avansat la gradul de "cornet", lucrând în Polonia la un regiment de dragoni.

După demisia de la președinție, Mannerheim pleacă în Lohja intenționând să-și petreacă restul vieții acolo. Din păcate în iunie 1946 a trebuit să facă o operație de urgență din cauza perforării ulcerului iar în octombrie același an a fost diagnosticat cu ulcer duodenal. La începutul anului 1947 i s-a recomandat să meargă în sanatoriul Valmont din Montreux, Elveția pentru refacere și pentru a-și scrie memoriile. Valmont a fost principala reședință a lui Mannerheim pentru restul vieții. Totuși se întorcea regulat în Finlanda și a vizitat Suedia, Franța și Italia.

Carl Gustaf Emil Mannerheim a murit pe 28 ianuarie, 1951 la spitalul din Lausanne, Elveția. A fost înmormântat pe 4 februarieîn cimitirul Hietaniemi din Helsinki în cadrul unor funeralii de stat. A rămas în memoria finlandezilor până în ziua de astăzi ca unul dintre cei mai mari oameni ai Finlandei. A fost ales la 5 decembrie 2004 drept cel mai mare finlandez în cadrul concursului televizat Cei mai mari finlandezi ^[9]. Un film despre viața lui Mannerheim este produs actualmente (2009) de către regizorul Renny Harlin.

Carl Gustaf Emil Mannerheim

·         1877 - S-a născut chimistul Heinrich Wieland, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, în anul 1927

·         1890 - S-a născut filosoful şi publicistul Nae Ionescu. ("Roza vânturilor", "Curs de metafizică", "Curs de istoria logicii") (m. 15 martie 1940). Nicolae C. Ionescu (mai cunoscut ca Nae Ionescu, n. 16 iunie 1890, Brăila – d. 15 martie 1940, București) a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Vasile Moisescu și George Murnu. În anii 1930 a fost puternic implicat în politică, susținându-l inițial pe Regele Carol al II-lea și apoi Mișcarea legionară.

·         1893:  S-a născut omul politic roman Armand Călinescu, fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea   îl numește în funcția de președinte al Consiliului de miniștri (prim-ministru) al Românie, pe care a exercitat-o  din martie 1939 – septembrie 1939.  În această calitate, Armand Călinescu a continuat politica externă tradițională, apropiată de Franta si Marea Britanie. În septembrie 1939, a permis refugiul prin România al guvernului polonez după invadarea și ocuparea Poloniei  de către Germania nazista, precum și evacuarea prin România a tezaurului polonez. Adversarii sai legionari au vorbit existența unui plan secret al lui Călinescu, aprobat de Marea Britanie, de a distruge câmpurile petrolifere din Prahova, în cazul unui atac german asupra României. A fost asasinat în Bucuresti pe 21 septembrie 1939, de un comando legionar condus de avocatul Miti Dumitrescu.

* 1894: Nedo Nadi (n. 4 iunie 1894, Livorno, Italia – d. 29 ianuarie 1940, Roma, Italia^[1]) a fost un scrimer italian care a practicat cele trei arme. A fost unul dintre cei mai titrați scrimeri din istoria, fiind laureat cu șase medalii de aur olimpice, inclusiv cinci la cele trei arme la Jocurile Olimpice de vară din 1920. Fratele cel mai mic, Aldo, a fost și el un mare campion la scrimă.

·         1904 - S-a născut Ioan Massof, istoric de teatru ("Teatrul românesc") (m.27.01.1985).

·         1910: Anton Dermota, tenor austriac (d. 1989)
* 1911: Milovan Đilas sau Djilas (în sârbă : Милован Ђилас) (n. 4 iunie 1911, la Podbišće, municipalitatea Mojkovac^[8] – m. 20 aprilie 1995, la Belgrad), este un om politic, eseist și disident iugoslav.

Milovan Đilas

·         1912: Robert Jacobsen, sculptor și pictor danez (d. 1993)

·         1914: S-a născut Constantin Daniel, medic psihiatru şi orientalist. A fost unul dintre promotorii ergoterapiei în România; preocupări în domeniul civilizaţiilor orientale; (m. 1987).

* 1916: Gaylord Nelson (n. 4 iunie 1916 - d. 3 iulie 2005) a fost un politiciandemocrat american din Wisconsin. El a fost principalul fondatorul al Zilei Pământului. În 1970, el a fost chemat pentru audieri în cadrul Congresuluiprivind siguranța pilulelor contraceptive orale combinate, audieri foarte cunoscute în Statele Unite sub denumirea The Nelson Pill Hearings. Ca urmare a audierilor s-a aflat despre efectele secundare ale acestor pilule - a fost prima astfel de divulgare despre un medicament farmaceutic.

Gaylord Nelson

·         1923: Elizabeth Jolley, scriitoare australiană (d. 2007)
* 1925: György Harag (4 iunie 1925, Marghita – 7 iulie 1985, Târgu Mureș) a fost un regizor și actor de teatru maghiar din România.

Harag György moare la 6 iulie 1985. Ultima sa montare fusese Livada de vișini a lui Cehov la Teatrul Național din Târgu Mureș. Premiera nu o mai văzuse.

Amintirea lui este păstrată vie în rândul oamenilor de teatru din România. Regizori de anvergura lui Tompa Gábor sau Kovács Levente îl consideră drept meșterul lor. A sprijinit carierele multor actori tineri, iar Teatrului Maghiar de Stat din Cluj îl consideră o prezență definitorie a procesului creației (amintit în context cu Janovics). Numele lui a fost preluat de trupa maghiară a Teatrului de Nord din Satu Mare. Teatrul Maghiar de Stat din Cluj și Trupa Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare l-au inaugurat în rândul membrilor onorifici.

Roluri:

Roluri la teatrul din Cluj

1947:

• Soldat II - Marton Lili: Prințesa zdrențuroasă (r. Fekete Mihály)
• Jandarm II - Hermann Hezermanns: Speranța (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Ábris - Harsányi Zsolt: Văduva Asvay, nebuna (r. Lantos Béla)
• Mattern - Hauptmann: Hannale (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Muncitor - K. Szimonov: Problema rusă (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Zoli - Kassák Lajos: ...și a trecut pragul (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Vasvári Pál - Revelion 1847 (r. Nagy Elek)

1948:

• White - Steinbeck: Oameni și șoareci (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Reporter - Déry Tibor: Oglinda (r. Szentimrei Jenő)
• Mr. Jeffrie - J Petrov: Insula păcii (r. Nagy Elek)
• Plutonier - Shaw: Discipolul diavolului (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Szilágyi András - Kós Károly: Budai Nagy Antal (r. Lantos Béla)
• Táncsics - Bocskói Viktor: Libertate, iubire (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Hajdú - Szigligeti Ede: Stavărul (r. Szentimrei Jenő)
• Secretar - J. Strauss - Kristóf Károly: Dunărea albastră (r. Csóka József)
• Ravkind - Szkvarkin: Tinerețe (r. Poór Lili)
• Zarabella - Háy Gyula: Dumnezeu, împărat, țăran (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Banul Petúr - Katona József: Banul Bank (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Timár János - Gergely Sándor: Viteji și eroi (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Juhász, învățător - Móricz Zsigmond: Fii bun până la moarte (r. Sarlai Imre)
• Santinelă - Kodály Zoltán: Háry János (r. Gróf László)

1949:

• Bublak - A. Kornyejcsuk: Platon Krecet (examen, r. Harag György)
• Portar - V. Katajev: Duminica nebună (r. Méliusz József)
• Brankenbury - Shakespeare: Richard al III-lea (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Buday Péter - Mikszáth - Örkény: Căsătorie ciudată (r. Méliusz József)
• Vaszka - V. Ivanov: Trenul blindat nr. 14-69 (r. Méliusz József)

1950:

• Pitorkin - Gorkij: Vassa Jeleznova (r. Jordáky Lajos, asistent regizor: Harag György)
• Actor - Gorkij: Azilul de noapte (examen, r. Kőmives Nagy Lajos)
• Organizator - A. Grigulisz: Argilă și porțelan (examen, r. Tompa Miklós, Delly Ferenc, Kovács György)
• Căpitan - N. Virta: Undeva într-o țară (r. Rappaport Ottó)

1951:

• Chiorean - Sütő András: Mireasa desculță (r. Száva Mihály, Marosi Péter)
• Paznic - Shakespeare: Romeo și Julieta (r. Kőmives Nagy Lajos)
• Cebutikin - Csehov: Trei surori (r. Kömíves Nagy Lajos)
• Detectiv - J. Buriakovski: Mesaj pentru supraviețuitori (r. Száva Mihály)
• Jandarm - Gorkij: Dușmanii (r. Jordáky Lajos, Kéki Erzsébet, Finna Márta)

1952:

• Muncitor III - I. Cepurin: Conștiința (r. Száva Mihály, Moldván István)
• Liszi - Mikszáth Kálmán: Pățania băiatului Noszty cu Toth Mari (r. Kőmives Nagy Lajos)

1953:

• Dirks, vânător de capete - Becher-Stove: Coliba unchiului Tom (r. Barabási Erzsébet)
• Bariba - B. Gorbatov: Tinerețea părinților (r. Tompa Miklós, László Gerő, Gergely Géza)

Roluri la teatrul din Satu Mare

1957:

• Montague - Shakespeare: Romeo și Julieta (r. Farkas István, Szabó József)

PIESE REGIZATE

1949:

• A. Kornyejcsuk: Platon Krecet (Cluj, examen)

1950:

• Maxim Gorki: Vassa Jeleznova (Cluj, regizor asistent)
• L. Bruckstein: Schimbul de noapte (Cluj)

1951:

• Veselă seară de luni cu muzică (Cluj, alături de Lajos Jordáky și Béla Zilahi)
• N. Ghiakonov: Căsătorie cu zestre

1952:

• Gyula Háy : Podul vieții (Cluj, cu Sándor Szígyártó)

1953:

• C. Constantin-A. Rogoz: Martin Rogers descoperă America (Cluj)
• László Kiss-Dezső Kováts: Furtuna în munți (Cluj, asistentul regizorului Ernő Szabó)
• B. Gorbatov: Tinerețea părinților (Baia Mare, cu Tompa Miklós)

1954:

• Ede Szigligeti: Liliomfi (Baia Mare)
• A. Szimukov: Fete frumoase (Baia Mare, cu István Farkas)
• Mihail Sebastian: Steaua fără nume (Baia Mare)

1955:

• Victor Hugo: Ruy Blas (Baia Mare, cu Szabó József)
• A. Afinogenov: Nepoțica (Baia Mare, cu Farkas István)
• A. Arbuzov: Casuța de la marginea orașului (Baia Mare)

1956:

• Frigyes Karinthy-István Majoros: Marele bijutier (Baia Mare)

1957:

• Dreiser-Bazilevszkij: O tragedie americană (Satu Mare)
• Mária Földes: Zile obișnuite (Satu Mare)
• Alecsandru Mirodan: Ziariștii (Satu Mare)
• Gorki: Vassa Jeleznova (Târgu Mureș)

1958:

• Alfred Gehri: Mansarda (Satu Mare)
• György Kovács-Eugen Mirea: Ultimul tren (Satu Mare, cu Ádám Kovács)
• Goodrich-Hackett: Jurnalul Anei Frank (Satu Mare)
• Dihovicini: Cu dragostea nu-i de glumit (Satu Mare, cu Ádám Kovács)
• Marcel Pagnol: Topaze (Cluj)

1959:

• Shakespeare: Hamlet (Satu Mare)
• Mariana Pîrvulescu: Musafirul nepoftit (Satu Mare, cu István Farkas)
• Gábor Andor: Papa dolar (Satu Mare)

1960:

• Viktor Rozov: Zboară cocorii (Satu Mare, cu Ádám Kovács)
• Sándor Király: Musafirul nepoftit (Satu Mare)
• Victor Hugo: Ruy Blas (Cluj)

1961:

• Federico Garcia Lorca: Casa Bernardei Alba (Târgu Mureș)
• Alecsandru Mirodan: Ziariștii (Târgu Mureș)

1962:

• Jan Otcenasek: Romeo, Julieta și întunericul (Târgu Mureș)
• A. Arbuzov: Poveste din Irkutsk (Târgu Mureș)

1963:

• Mária Földes: Accident în strada nouă (Cluj)
• Pavel Kohut: Omul în robă (Cluj, cu János Taub)
• Ny. Pagonyin: Orologiul Kremlinului (Cluj)
• Molière: Tartuffe (Cluj)

1964:

• Paul Everac: Ștafeta nevăzută (Cluj)
• Mária Földes: Accident în strada nouă (Satu Mare)

1965:

• Camil Petrescu: Suflete tari (Cluj)
• Tamás Deák: Demetrius (Cluj)
• Arthur Miller: Vedere de pe pod (Târgu Mureș, secția română)

1966:

• Dürrenmatt: Fizicienii (Târgu Mureș)
• Spectacol Cabaret (Târgu Mureș, secția română)
• Karel Čapek: Rețeta Makropulos (Ploiești)

1967:

• In memoriam Arany János (Târgu Mureș)
• András Sütő: Formidabilul Ghedeon (Târgu Mureș)
• Mária Földes: Accident în strada nouă (Târgu Mureș, secția română)

1968:

• Anton Cehov: Iubirile lui Platonov (Târgu Mureș)
• Agatha Christie: Cursa de șoareci (Târgu Mureș, secția română)

1969:

• Shakespeare: Machbeth (Târgu Mureș)
• Robert Thomas: Sărmanul Daniel (Subotica)

1970:

• Victor Eftimiu: Omul care a văzut moartea (Târgu Mureș, secția română)
• R. E. Sherwood: Pădurea împietrită (Târgu Mureș, secția română)
• P. Garinel-S. Giovanni: Tigru în garaj (Subotica)

1971:

• Dumitru Radu Popescu: Pisica în noaptea anului nou (Târgu Mureș, secția română)
• István Nagy: Înainte de potop (Târgu Mureș)
• Lajos Szabó: Scuza (Târgu Mureș)
• Spectacol Karinthy (Târgu Mureș)
• Agatha Christie: Zece negri mititei (Subotica)
• Miklós Tóth: Mirele înlocuit (Subotica)

1972:

• Oscar Wilde: Bună seara domnule Wilde (Târgu Mureș, secția română)
• Petru Vintilă: Casa care a fugit prin ușă (Târgu Mureș)

1973:

• Titus Popovici: Puterea și adevărul (Târgu Mureș)
• Lajos Barta: Iubire (Târgu Mureș)
• Géza Páskándi: Îmi aleg turnul (Cluj)
• Mihail Sebastian: Steaua fără nume (Subotica)

1974:

• Victor Hugo: Cromwell (Târgu Mureș, secția română)
• Herman Wouk: Procesul rebelilor de pe "Caine" (Târgu Mureș, secția română)
• Oratorie Lirică (din poeziile lui Domokos Szilágyi - Târgu Mureș)
• Sándor Bogdánfi : Păcătoșii (Subotica)

1975:

• Imre Madách: Tragedia omului (Târgu Mureș)
• Mihail Sorbul: Patima roșie (Târgu Mureș, secția română)
• András Sütő: Floriile unui geambaș (Cluj)
• Asztalos István: Pisica neagră (Târgu Mureș)

1976:

• András Sütő: Stea pe rug (Cluj)
• István Asztalos: Pisica neagră (Televiziunea Maghiară)
• Sándor Tomcsa: O după-amiază posomorâtă de duminică (TVR, emisiunea în limba maghiară)

1977:

• O'Neill: Patima de sub ulmi (Cluj)
• Mihnea Gheorghiu: Patetica '77 (Cluj)
• András Sütő : Bocet vesel pentru un praf rătăcitor (Târgu Mureș)
• Suhovo-Kobilin: A murit Tarelkin! (Târgu Mureș, secția română)
• George Bernard Shaw: Casele domnului Sartorius (Institutul de Teatru Szentgyörgyi István)
• Nagy István: Înainte de potop (Teatrul Național, Budapesta)
• Molière: Tartuffe (Subotica)
• Károly Molter: Testamentul lui Bota (TVR, emisiunea în limba maghiară)
• Cehov: Cântecul lebedei (cu participarea lui György Kovács - TVR, emisiunea în limba maghiară)

1978:

• András Sütő: Cain și Abel (Cluj)
• László Csíki: Casa bătrână (Cluj)
• János Székely: Locțiitorul lui Caligula (Gyula, Ungaria)
• Cehov: Trei surori (Novi Sad)

1979:

• Gorki: Azilul de noapte (Cluj)
• István Örkény: Familia Tot (Teatrul Național din Cluj)
• Ostrovski: Furtuna (Győr, Ungaria)
• Cehov: Livada cu vișini (Novi Sad)
• A. Sartre: Botnița (Subotica)
• Suhovo-Kobilin: A murit Tarelkin! (Subotica)

1980:

• Zsigmond Móricz: Nu pot trăi fără lăutari (Cluj)
• Andor Bajor: O după-masă cenușie (Cluj)
• Joc Kisfaludy (Győr, Ungaria)

1981:

• András Sütő: Nunta din Suza (Cluj)
• Sándor Huszár: Nu se va înălța în Rai (Copilul meu, viitorul) (Cluj)
• Cehov: Unchiul Vanea (Novi Sad)

1982:

• Labiche: Pălăria florentină (Cluj)
• László Lőrinczi: Iubitul meu (Cluj)
• Móricz Zsigmond: Chef boieresc (Teatrul Vígszínház, Budapesta)
• István Örkény: Familia Tot (Nova Gorica)

1983:

• Sándor Tomcsa: Operația (Cluj)
• Suhovo-Kobilin: Procesul (Teatrul de Comedie, București)
• Dezső Kosztolányi-Harag György: Dulce Ana (Novi Sad)

1984:

• Mihály Vörösmarty: Csongor și Tünde (Cluj)
• Kao Hszzing Cien: În stație (Novi Sad)

1985:

• Cehov: Livada cu vișini (Târgu Mureș, secția română)

* 1928: Valentin Teodorian (n. 4 iunie 1928, București - d. 18 mai 1995, București) a fost un tenor român.

Valentin Teodorian s-a născut într-o familie de muzicieni – tatăl, Constantin Teodorian, membru fondator al Societății „Opera” și, timp de un sfert de veac, prim solist al Operei Române, mama, Eugenia Teodorian, distinsa membră a celebrei Societăți corale „Carmen”.

A studiat la Colegiul Național Sfântul Sava și la Conservatorul bucureștean.

A fost solist al Operei Române din București, unde a interpretat circa 40 de roluri. De asemenea, a apărut adesea în concerte vocal-simfonice și în recitaluri de lied. A arătat un constant interes față de repertoriul românesc, fiind, de altfel, el însuși compozitor de muzică vocală, poet și scriitor. Printre rolurile cele mai importante se pot cita Arlechino din Paiațe (debut), Almaviva din Bărbierul din Sevilla, Rică Venturiano din O noapte furtunoasă, Alfredo din Traviata, Lenski din Evgheni Oneghin, Des Grieux din Manon, Rinuccio din Gianni Schicchi, Hoffmann din Povestirile lui Hoffmann, Gerald din Lakmé, Inocentul din Boris Godunov, Păstorul din Oedip, de Pelleas din Pelleas și Melisande, Tamino din Flautul fermecat, Belmonte din Răpirea din serai, David din Maeștrii cântăreți din Nürnberg, Ionică din Motanul încălțat, Eisenstein din Liliacul, Povestitorul din Lunade Orf, Albert Hering etc.

Sunt, majoritatea, roluri cântate pe scena românească, dar și peste hotare – câteva repere fiind Parisul, Viena, Praga, Budapesta, Moscova.

Valentin Teodorian a făcut parte din legendara „distribuție de aur”, alături de Magda Ianculescu, Nicolae Herlea, Nicolae Secăreanu și Constantin Gabor, în Bărbierul din Sevilla.

A scris monografiile Nicolae Lungu și Verdi Nemuritorul. A participat la numeroase emisiuni radiofonice, ca vorbitor sau ca solist de operă. A realizat importante înregistrări pentru Radiodifuziune, pentru Televiziune și pentru Electrecord.

* 1928: Karola Ruth Siegel (n. 4 iunie 1928, Wiesenfeld, Germania) este un actoramerican de film, televiziune, și voce.

Ruth Westheimer

Westheimer în 2009

Actorul din Azilul de noapte de Gorki

Cebutîkin din Trei surori de Cehov

·         1936: Timotei Seviciu, născut Traian Petru Sevici, (n. 4 iunie 1936, Timișoara) este un ierarh ortodox român, membru în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, titularul Arhiepiscopiei Aradului, cu jurisdicție pastorală și canonică în județul Arad.
Traian Petru Sevici s-a născut în anul 1936 la Timișoara, din părinții Caius și Vioara. Un văr al său pe line paternă, notarul Sevici din Lugoj, a fost arestat în anul 1948 de autoritățile comuniste.^[1] A urmat școala elementară în Timișoara și mai apoi studiile medii la Liceul “Constantin Diaconovici Loga" din Timișoara, între anii 1946-1953. Între anii 1953-1957 a urmat studiile superioare la Institutul Teologic Universitar din București, alegând ca subiect pentru teza de licență "Hristologia și soteriologia Sfântului Atanasie cel Mare". Între 1957-1960 a urmat cursurile de doctorat la același Institut, cu specialitatea Patrologie și specialitatea secundară Istoria bisericească universală. La data de 5 iunie 1973, a susținut teza de doctorat cu titlul: "Doctrina hristologică a Sfântului Chiril al Alexandriei, în lumina tendințelor actuale de apropiere între Biserica Ortodoxă și vechile Biserici Orientale", coordonatorul lucrării fiind părintele profesor dr. Ioan G. Coman. În perioada studiilor doctorale a efectuat stagii de specializare în Elveția, la Facultatea de Teologie Protestantă din Neuchâtel în 1967, la Institutul ecumenic de la Bossey (1967-1968) și la Facultatea de Teologie din Frieburg (1971-1972). De asemenea, a urmat și cursurile de limba și literatură franceză ale Universității din Neuchâtel. În această perioadă a participat la numeroase întruniri ecumenice din diferite centre europene.
Arhiepiscopul Timotei, din încredințarea Sfântului Sinod, a primit diferite misiuni de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Românela întrunirile ecumenice de peste hotare. Astfel, în decursul timpului, Înaltpreasfinția Sa a participat la conferințe teologice interconfesionale și intercreștine ce au avut loc în Elveția, Franța, Germania, Suedia, Finlanda și Statele Unite ale Americii.
Începând cu anul 1992, prin hotărârea Sfântului Sinod, comunitățile românești din Ungaria, care aparțin Vicariatului ortodox din Gyula, au revenit sub jurisdictia canonică a Episcopiei Aradului. În calitatea de arhipăstor al românilor din Ungaria, între anii 1992-1999, Arhiepiscopul Timotei a sprijinit activitatea catehetică a parohiilor ortodoxe românești din Ungaria și a efectuat numeroase vizite canonice. În anul 1999, a luat ființă Episcopia Ortodoxă Română de Gyula, primul episcop al noii eparhii fiind Preasfințitul Sofronie Drincec.

Timotei Seviciu

Date personale
Născut	4 iunie 1936 (83 de ani)  Timișoara, România
Cetățenie	România
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	arhiepiscop
Funcția episcopală
Sediul	Arad
Titlul	Arhiepiscop al Aradului
Perioada	2 decembrie 1984 - prezent
Predecesor	Visarion Aștileanu
Premii	Ordinul Meritul Cultural (2004)

·         1937 - S-a născut scriitorul Gh. Peagu.

·         1937 - S-a născut Freddy Fender (Baldemar Huerta), cîntăreţ şi compozitor american de origine mexicană.

·         1939: Alexandru Arșinel (n. 4 iunie 1939, Dolhasca, Baia, azi Suceava) este un actor român de comedie, care a contribuit la teatrul de revistă, televiziune și film. Este director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București.

A studiat la IATC (1962).

Încurajat de mama sa, se prezintă la examenul de admitere la Facultatea de Teatru din București. În 1960 a fost ales să prezinte alături de colega sa, Cici Dumitrache un spectacol televizat, regizat de marele Valeriu Lazarov, care îi reunea pe studenții de la Actorie, Regie și Conservator. A fost prima sa întâlnire cu divertismentul și cu Televiziunea în primul sediu al TVR din strada Molière... Avea să fie o dragoste reciprocă, la prima vedere, care durează de peste 55 de ani. La absolvirea facultații, promotia 1962 - Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Mișu Dobre, Harry Baranga, Harry Zomenov, Ion Fiscuteanu, Mihai Gingulescu și Ion Andrei - pleacă la Târgu Mureș unde se deschide secția română la Teatrul Maghiar. În 1964, dă concurs la Teatrul de Revista “Constantin Tănase”, joacă alături de Mircea Crișan, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Ion Antonescu - Cărăbuș, Zizi Șerban, Mihai Ciucă, Elena Burnaz, cuplurile Horia Șerbănescu – Radu Zaharescu sau Nicu Constantin - Alexandru Lulescu în spectacole de teatru de revistă și face cuplu pe scenă cu Stela Popescu, dând viață cupletelor scrise de Puiu Maximilian. Este directorul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din 1998.

Are o bogată activitate în teatru, film, televiziune si teatru radiofonic. Pentru întreaga activitate artistică în teatrul de revistă precum și cea managerială a luat numeroase premii, medalii, ordine, dintre care amintim: Premiul Special UNITER pentru Teatrul de Revistă (2000); Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor - "Arta Spectacolului, în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului” (2004), Premiul pentru spectacolele de musical acordat la Gala Premiilor revistei 'Actualitatea Muzicală' a UCMR (2008), Premiul de Excelență la Gala Premiilor „Confidențial”pentru Management și pentru întreaga carieră artistică (2009, 2010), Premii de Excelență și Premii Speciale la mai multe ediții ale Galelor Superlativelor VIP, Premiul de Excelență și Premiul de Popularitate la Categoria „Actori” la Gala Celebrităților Anului 2010, Medalia de Onoare a Federației Comunității Evreiești din România “pentru activitatea artistică prodigioasă dedicată teatrului românesc, pentru o viață de om exemplară, dăruită înțelegerii și apropierii dintre oameni, pentru un mare actor a cărui carieră se revărsă cu strălucire asupra scenei și publicului său” (2010), Premiul Special și Diploma de Onoare oferite de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră (2012), Premiul Special „Ambasadorul Teatrului Românesc” la Gala Premiilor VIP pentru management de succes și pentru activtatea desfășurată la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” (2013), de patru ori pe podium la Categoria „Cel mai bun actor” la Gala „Zece pentru România”.

Actor de teatru și film, Alexandru Arșinel a jucat în sute de emisiuni de divertisment la radio și la toate posturile de televiziune, pe scenele din țară și străinătate, dar și în numeroase producții cinematografice și seriale TV: „Vacanță la mare” - 1962, „Cerul începe la etajul trei” - 1967, 'Ana și hoțul" - 1981, 'Ca-n filme - 1983, 'Colierul de turcoaze' - 1985, Vară sentimentală” - 1986, În fiecare zi mi-e dor de tine' - 1987, 'Miss Litoral - 1990, 'Băiatul cu o singură bretea -1991, 'A doua cădere a Constantinopolului - 1994, 'Paradisul în direct' - 1997, ”Sexy Harem Ada-Kaleh” - 2001, ”'Războiul Sexelor', 2007 - 2008, 'Regina' - 2009 sau 'Toată lumea din familia noastră' - 2012. A realizat dublaje în filme de animație, fiind vocea Ursului Baloo în fimele „Cartea Junglei” („Jungle Book”) și „Cartea Junglei 2” („Jungle Book 2”) și a Șerifului în filmele „Mașini” („Cars”) și „Mașini 2” („Cars 2”). A fost Micul John în „Robin Hood” și maestrul Auguste Gusteau în filmul „Ratatouille”.

Alexandru Arșinel a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Național Radiofonic, multe fiind incluse în colecții audio precum „Cufărul de cultură”: „Cercul” de Mircea Radu Iacoban, „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu, comediile muzicale „Franțuzitele” de Magda Duțu și „Un poet romantic” de Matei Milo, „Cine-ajunge sus la fix” de Dumitru Solomon, „Căsătorie cu de-a sila” de Molière, „Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, "Femeile care ucid bărbații" de Michal Tonecki, „Adunarea femeilor” de Aristofan sau „Aventurile Baronului Münchausen” de Gottfried August Bürger.

A fost protagonist al sute de spectacole de teatru, de divertisment și musicaluri și a lansat o serie de albume muzicale - 'Evergreen, Cântece de Crăciun, Ce faci astă seară tu?, Olé, Parfum de romanță' sau 'La mulți ani viață!'. Melodiile nemuritoare din repertoriul lui Nat King Cole, Frank Sinatra, Engelbert Humperdinck sau Tom Jones sunt cele mai dragi sufletului său și le interpretează mereu în spectacolele de la Savoy și nu numai. Alexandru Arșinel  declara că, dacă s-ar fi născut în SUA, ar fi devenit un al doilea Frank Sinatra. 'Îl haleam pe Sinatra!” – mărturisea artistul într-un interviu. „Am un timbru mai frumos ca al lui. Mă asemăn cu Nat King Cole și cu Dean Martin, pe care i-am considerat cei mai mari. Când e vorba de cântat, chiar mă laud. Sunt bun! (…) Eu îmi găsesc un refugiu extraordinar în cântec. Mă retrag în mine, trăiesc la maximum fiecare piesă și cânt cu ochii închiși.

A fost ales Cetățean de Onoare al orașului Suceava și al comunei natale, Dolhasca, iar Casa de Cultură din localitate îi poartă din 2014, numele.

Editura ALL i-a consacrat de trei cărți, apariții editoriale de mare succes: ”Alexandru Arșinel. De la Dolhasca pe Calea Victoriei” (2012), ”Alexandru Arșinel. Și a fost mâna lui Dumnezeu” de Oana Georgescu (2014) și ”Stela Popescu și Alexandru Arșinel. O pereche fără pereche” de Aurel Storin.

Filmografie:

Actor

• Ana și "hoțul" (1981)
• Ca-n filme (1983)
• Vară sentimentală (1986)
• Colierul de turcoaze (1986)
• În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
• Flăcăul cu o singură bretea (1990)
• Miss Litoral (1991)
• A doua cădere a Constantinopolului (1993)
• Paradisul în direct (1994)
• Războiul Sexelor (2007 - 2008)
• Regina (2009)
• Toată lumea din familia noastră (2012)

Dublaj voce

• Cartea Junglei: ursul Baloo
• Cartea Junglei 2: ursul Baloo
• Mașini: șeriful
• Mașini 2: șeriful
• Robin Hood (1973): Micul John
• Ratatouille: maestrul Auguste Gusteau

Alexandru Arșinel
Date personale
Nume la naștere	Alexandru Ioan Arșinel
Născut	4 iunie 1939 (80 de ani)  Dolhasca, Județul Baia (interbelic)
Căsătorit cu	Marilena (1968).[1]
Cetățenie	România
Ocupație	actor
Ani de activitate	1962–prezent
Alte premii
Ordinul Meritul Cultural

·         1940 - S-a născut Cliff Bennett, vocalist britanic (Cliff Bennet & The Rebel Rousers, Toe Fat, Cliff Bennett's Rebellion, Shanghai).
* 1940: Ioan Igna (n. 4 iunie 1940 în Timișoara) este un fost arbitru și jucător de fotbal. Igna a jucat fotbal la UTA Arad între anii 1957-1960 și 1964-1967 și la Știința Timișoara între 1961-1964. A devenit arbitru în 1972.^[1][2][3] El este cunoscut pentru cele două meciuri arbitrate la Cupa Mondială 1986 din Mexic, unul din ele fiind cel din sferturile de finală, meciul dintre Brazilia și Franța, în care Igna a luat două decizii controversate. În cea de-a doua repriză de prelungiri, nu a sancționat un fault făcut de portarul brazilian Carlos asupra atacantului grancez Bruno Bellone.^[4] Comentatorul BBC Jimmy Hill a descris decizia lui Igna de a ignora faultul lui Carlos drept „o greșeală extremă”.^[5] La loviturile de departajare, el a acordat gol după ce Bellone a lovit bara, iar mingea a revenit în Carlos înainte de a intra în poartă.^[6] Legile jocului au fost ulterior modificate pentru a evita interpretarea unor astfel de situații la loviturile de departajare.^[7]

De asemenea, el a arbitrat de-a doua manșă a finalei Cupei UEFA din 1987 Cupa UEFA și semifinala Campionatului European din 1988 din Germania de Vest dintre Olanda și Germania de Vest.

·         1941: S-a nascut in localitatea Vinerea din jud.Alba, actorul român de teatru şi film Valentin Uritescu.

·         1941 - S-a născut scriitorul Vasile Vlad.
* 1941: Dan Alexandru Grigorescu (n. 4 iunie 1941, București) este un geolog și paleontolog român, profesor emerit la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București.
A urmat Liceul Ioan Neculce din București, obținând diploma de Bacalaureat în anul 1957, apoi a absolvit Secția Geologie a Facultății de Geologie și Geografie a Universității din București în anul 1964.
A obținut titlul de Doctor în Geologie la Universitatea din București în anul 1971 cu teza intitulată „Studiul stratigrafic al Formațiunii Șisturilor negre între văile Covasna și Zăbrătău prin metoda microfacială”.
Universitar:

• Preparator (1964-1966)
• Asistent universitar (1966-1971)
• Lector universitar (1971-1990)
• Conferențiar universitar (1990-1992)
• Profesor universitar (1992)
• Profesor emerit (2011)

Și-a desfășurat întreaga carieră didactică în cadrul Universității din București. Titular al cursurilor de Paleontologia vertebratelor, Stratigrafie și Geologie istorică pentru studenții geologi; Paleontologie și Stratigrafie pentru studenții biologi. A îndrumat numeroși studenți în elaborarea tezelor de licență, iar 12 studenți români și străini au obținut până în prezent titlul de doctor în Geologie sub coordonarea sa.

Profesor invitat: Punjab University, Chandigarh, India; Smithsonian Institution, Washington D.C., S.U.A.; Université de Montpellier, Montpellier, Franța; Bristol University, Bristol, Anglia; Graz University, Graz, Austria; Salzburg University, Salzburg, Austria.

Dan Alexandru Grigorescu

Date personale Născut 4 iunie 1941 (78 de ani) București Naționalitate  România Ocupație geolog Activitate Educație Facultatea de Geologie și Geografie a Universității din București Premii Ordinul național „Pentru Merit”

·         1944 - S-a născut Roger Ball, saxofonist, pianist şi compozitor britanic (Mogul Trash, Vinegar Joe, Average White Band).

·         1945 - S-a născut Gordon Waller, vocalist şi chitarist britanic (Peter & Gordon).

·         1947: Rodica Mureșan, actriță româncă de teatru și film

·         1950 - S-a născut Peter Van Hooke, baterist de studio britanic (Mike & The Mechanics).

·         1950 - S-a născut scriitorul Constantin Munteanu.

* 1950: Gheorghe Saghian (n. 4 iunie 1950) este un senator român, ales în 2012.

* 1952: Bronisław Komorowski (ajutor·info) API: /bro'ńiswaf-komo'rofskʲi/(Bronisław Maria Komorowski)^[1] (n. 4 iunie 1952, Oborniki Śląskie, Polonia) a fost președintele Poloniei între anii 2010-2015. În calitate de președinte al Sejmului, el a preluat funcția după decesul președintelui Lech Kaczyński într-un accident aviatic petrecut în Rusia.^[2] Komorowski a fost candidatul la președinție al partidului Platforma Civică.^[3]

Komorowski a fost și Ministru al Apărării Naționale, în perioada 2000-2001 în guvernul Jerzy Buzek. Între 2005 și 2007 a fost vicepreședinte al Sejmului - camera inferioară a legislativului polonez. La 5 noiembrie 2007 a fost ales în funcția de președinte al acestei camere.

Este vicepreședinte al Platformei Civice și a fost susținut de Lech Wałęsacând a candidat la președinție

Bronisław Komorowski, vicepreședinte al Sejmului, în septembrie 2007

Bronisław Komorowski împreună cu Lech Kaczyński și Nicolas Sarkozy

În 1989 și 1990 a fost șeful biroului ministrului Alexander Hall, iar între 1990 și 1993, vice-ministru civil al apărării naționale în guvernele lui Tadeusz Mazowiecki, Jan Krzysztof Bielecki și Hanna Suchocka. La începutul anilor 1990 a colaborat cu Uniunea Democratică și în Uniunea Libertatea (Unia Wolności). Între 1993 și 1995 a fost secretar general al acestor organizații.

A candidat din partea Uniunii Democratice la alegerile legislative din 1991 și 1993 și a fost ales de fiecare dată. În 1997, în timpul celui de-al doilea Sejm, împreună cu o grupare de activiști de la Universitatea Varșovia, sub conducerea lui Jan Rokita a înființat Koło Konserwatywno-Ludowe. În același an, Koło Konserwatywno-Ludowe a fuzionat cu nou înființatul Partid Popular Conservator (Stronnictwo Konserwatywno-Ludowe, SKL), care la rândul său a intrat în alianța Akcja Wyborcza Solidarność(AWS). În 1997 Komorowski a fost desemnat candidat la alegerile prezidențiale din partea AWS. Între 1997 și 2000 a prezidat Comisia Parlamentară de Apărare Națională, și în 2000 și 2001 a fost ministru al apărării naționale în guvernul lui Jerzy Buzek. În 2001, când încă era ministru în guvernul minoritar al AWS, Komorowski, împreună cu unii activiști din SKL, a trecut la Platforma Civică, partid din partea căruia a candidat apoi pentru al patrulea Sejm. A fost ales din nou în parlament, de această dată în circumscripția Varșovia. După inaugurarea noului parlament, a demisionat din SKL. După 2001 a fost membru al Biroului Național al Platformei Civice. În al patrulea Sejm a fost vicepreședinte al comisiei parlamentare de apărare națională și membru al comisiei parlamentare de afaceri externe.

Alegerile pentru al cincilea Sejm le-a câștigat candidând într-un district de lângă Varșovia. La 26 october 2005 a fost ales vicepreședinte al Sejmului, cu 398 de voturi. Partidul său îl propusese inițial candidat la funcția de președinte al Sejmului, dar candidatura sa a fost respinsă de Partidul Lege și Dreptate (PiS) care a votat pentru Marek Jurek, ceea ce a dus la conflicte în sânul coaliției dintre Platforma Civică și PiS.

După demisia lui Marek Jurek din funcția de președinte al Sejmului la 25 aprilie 2007, Platforma Civică a anunțat candidatura lui Komorowski la președinția camerei. La 27 aprilie 2007, a respins nominalizarea, iar Ludwik Dorn de la PiS a devenit noul președinte, întrucât doar 189 de parlamentari au votat pentru Komorowski. Komorowski a devenit din nou vicepreședinte al Sejmului.

La alegerile parlamentare din 2007, Komorowski a fost primul pe listele Platformei Civice în circumscripția Varșovia și a primit 139.320 de voturi. La 5 noiembrie 2007, la prima ședință a celui de al patrulea Sejm al Poloniei, Bronisław Komorowski a fost ales președinte al Sejmului cu 292 de voturi. Contracandidatul său a fost Krzysztof Putra de la PiS care a primit doar 160 voturi. Stefan Niesiołowski, Krzysztof Putra, Jarosław Kalinowski și Jerzy Szmajdziński au fost aleși vicepreședinți.

La 27 martie 2010 a fost desemnat de membrii Platformei Civice drept candidat la alegerile prezidențiale din acel an, pe care le-a și câștigat în al doilea tur de scrutin în fața lui Jarosław Kaczyński.

La 10 aprilie 2010, în urma decesului președintelui Lech Kaczyński, a preluat rolul de președinte interimar. Prima sa decizie a fost de a anunța șapte zile de doliu național începând cu 10 aprilie.^[6] Conform Constituției Poloniei, Komorowski era obligat ca în 14 zile de la începutul interimatului să anunțe data alegerilor prezidențiale anticipate, la maxim 60 de zile de la respectivul anunț. La 21 aprilie, a anunțat că alegerile se vor ține în ziua de 20 iunie.^[7]

Din cauza decesului șefului cancelariei prezidențiale Władysław Stasiak, Komorowski l-a numit pe Jacek Michałowski în această funcție temporar.^[8] La 12 aprilie, l-a numit pe generalul Stanisław Koziej în funcția de șef al Biroului de Securitate Națională în locul lui Aleksander Szczygło.^[9]

După ce a fost ales președinte în alegerile din iunie-iulie, Komorowski a demisionat din Sejm înainte de a depune jurământul ca președinte. În locul său, Grzegorz Schetyna a fost ales în funcția de președinte al Sejmului.

Bronisław Komorowski

* 1953: Mitsuo Watanabe (n. 4 iunie 1953) este un fost fotbalist japonez.

·         1954: Horst Samson (n. 4 iunie 1954, in comuna Salcami, judetul Ialomita (Bărăgan), este un jurnalist și poet de limba germană originar din România. A folosit și pseudonimul Harry Simon.^[1]

Horst Samson s-a născut în cătunul Salcâmi, din Bărăgan, unde părinții săi, victime ale deportărilor din Bărăgan, fuseseră mutați din localitatea bănățeană Teremia Mică din județul Timiș.^[2] Abia când avea doi ani, familia sa s-a putut întoarce în satul de obârșie.^[3]

A urmat gimnaziul pedagogic din Sibiu și a lucrat apoi ca învățător la Buziaș. În 1977 s-a mutat la Timișoara, unde a lucrat ca redactor la ziarul Neue Banater Zeitung (Organ al Comitetului Județean al P.C.R.).

Prin ajutorul și la intervenția redactorului șef al ziarului "Neue Banater Zeitung", Nikolaus Berwanger, și a fostului primar al Timișoarei, Radu Bălan, Samson a reușit să devină în anul 1978 membru al Partidului Comunist Român pentru a putea studia în anii 1978-1983 jurnalistică la Academia Ștefan Gheorghiu (Facultatea de jurnalistică, fără frecvență), dealtfel împreună cu scriitorii Mircea Dinescu, Ion Bledea și Claus Stephani, deoarece altfel ar fi trebuit să părăsească redacția ziarului "Neue Banater Zeitung", neavând calificarea necesară pentru activitatea ziaristică, impusă prin lege din 1978. Prin anii '80 a fost scos din rândul membrilor PCR, în aceeași ședință cu scriitorul Richard Wagner.

Între 1984-1987 a lucrat la Timișoara ca redactor corespondent al revistei Neue Literatur din București.

Samson a fost secretarul cenaclului literar german „Adam Müller-Guttenbrunn” din Timișoara, organizat de filiala din Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, din care făceau parte printre alții Nikolaus Berwanger, Herta Müller, Richard Wagner, Johann Lippet, William Totok, Rolf Bossert, Joachim Wittstock, Franz Liebhard, Erika Scharf și Balthasar Waitz.

În anul 1985 Samson a depus, împreună cu familia sa, actele pentru plecare definitivă în Republica Federală Germania. Samson a fost dat afară din Uniunea Scriitorilor și a fost înștiințat de redactorul șef al revistei Neue Literatur, scriitorul Arnold Hauser, că va primi demiterea din postul de redactor al revistei uniunii, Neue Literatur. După intervenția scrisă și nota de protest trimisă la conducerea revistei și la conducerea Uniunii Scriitorilor, Samson a amenințat ca va produce scandaluri în RFG. În urma acestei intervenții, Uniunea Scriitorilor a renunțat la demitere, așa că și-a putut continua munca de redactor al revistei Neue Literatur, până la emigrare, în martie 1987.

Horst Samson a fost percheziționat și urmărit intens de Securitate, datorită activității lui literare și a manuscrisului cu titlul "Proiect pentru exterminarea intelectuală", în care Totok și-a descris experiența celor 9 luni de detenție.^[4]

În anul 1987 a emigrat în Republica Federală Germania. S-a stabilit la Neuberg (Hessen) unde lucrează în orașul Bad Vilbel ca redactor șef al grupului de ziare locale "Bad Vilbeler Anzeiger^[5], fondat în anul 1851, fiind și membru al consiliului de redacție al revistei Matrix.^[6]

Horst Samson este membru în conducerea Clubului Internațional P.E.N.-Exil, secțiunea țări germanice, din 2006 până în 2014 a fost Secretarul general al clubului international P.E.N.-Exil; este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania și al Uniunii Scriitorilor (VS) din Germania.

În total a publicat 10 volume de versuri.

Scrieri:

În România

• Der blaue Wasserjunge, Editura Facla, Timișoara, 1978;
• Tiefflug, Editura Dacia, Cluj, 1981;
• Reibfläche, Editura Kriterion, București, 1982;
• Lebraum, Editura Dacia, Cluj, 1985;

În Germania

• Wer springt schon aus der Schiene - Nosmas Verlag, Privatdruck 1991;
• Was noch blieb von Edom - Nosmas Verlag, ediție semnată de autor și numerotată, 300 exemplare, 1995 (epuizată);
• La Victoire. Poem - Lyrikedition 2000, Hrg.: Heinz Ludwig Arnold, ISBN 3-935877-56-0, 2003.
• Und wenn du willst, vergiss. Gedichte - Pop Verlag, Ludwigsburg 2010^[7]
• Kein Schweigen bleibt ungehört. Gedichte - Pop Verlag Lufdwigsburg 2013
• Das Imaginäre und unsere Anwesenheit darin, Gedichte - Pop Verlag Ludwigsburg 2014
• Heimat als Versuchung - Das nackte Leben - Gedichte, Prosa, Essays, Interviews, Literaturkritikern - Pop Verlag Ludwigsburg 2018

Prezent cu poezii în antologii:

• Vînt potrivit pînă la tare. Zece tineri poeți germani din România, antologie și postfață de Peter Motzan, în românește de Ioan Muslea, cuvânt înainte de Mircea Iorgulescu, Editura Kriterion, București, 1982. Poeții antologati sunt: Anemone Latzina, Franz Hodjak, Rolf-Frieder Marmont, Johann Lippet, William Totok, Richard Wagner, Rolf Bossert, Hellmut Seilerși Horst Samson, Helmut Britz.

Poetul Horst Samson

* 1957: Viorel Cernica (n. 4 iunie 1957, Sascut, județul Bacău, stabilit la Câmpina, județul Prahova) este un filosof român, profesor de filosofie, cercetător afiliat al Academiei Române, eseist și poet.

Între anii 1981 și 1985 a urmat studii de filosofie la Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea din București, încheiate în iunie 1985 cu lucrarea Direcții de abordare a problematicii silogistice. Contribuții românești în silogistică. În 1994 a început studiile doctorale de filosofie la Academia Română, Institutul de Filosofie, finalizate în aprilie 1999 cu teza de doctorat Personalismul energetic și proiectul antropologic kantian. În anul 1994, a devenit cercetător la Academia Română, Institutul de Filosofie și Psihologie „C. Rădulescu-Motru“, iar în 2007 a ajuns conferențiar la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București. În 2015, a devenit conducător de doctorate în domeniul filosofie, cu teza de abilitare History of Philosophy, Phenomenology of Judgment, Hermeneutics of Culture: Concepts, Methodologies, Applications. În prezent este profesor universitar la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București^[1] și profesor asociat la Universitatea Politehnica din București

Preocupările filosofice ale lui Viorel Cernica s-au îndreptat către fenomenologie, hermeneutică și istoria filosofiei românești. Într-o lucrare apărută în anul 2013, Judecată și timp. Fenomenologia judicativului, Cernica a propus un nou concept de fenomenologie a cărui principală contribuție este reducția judicativă. Potrivit acesteia, orice gând, rostire sau făptuire omenească sunt preluate, prelucrate și autorizate prin timp și judecată. Timpul și structura formală a judecății (Subiect – Predicat) asigură condițiile de constituire a oricărui fapt din orizontul vieții omenești. Această înțelegere a timpului în relație cu judecata este numită de autor „judicativ constitutiv“ și este pusă în evidență în structura construcțiilor semnificative ale istoriei filosofiei: logica lui Aristotel, analitica și dialectica transcendentală din Critica rațiunii pure a lui Immanuel Kant și a analitica existențială a Dasein-ului făcută de Martin Heidegger în Ființă și timp.^[3]

În strânsă legatură cu fenomenologia judicativului, Viorel Cernica a propus un nou model hermeneutic, denumit hermeneutica pre-judicativului. Aceasta privește statutul logic și filosofic al unor subiecte de experiență care nu își au originea în orizontul judicativ. Hermeneutica pre-judicativă este un demers de interpretare a acestor experiențe prin care se încearcă păstrarea specificului lor nonjudicativ. Dintre operațiile specifice acestui model de hermeneutică, poate fi precizată de-constituirea, operație de suspendare a modului de constituire judicativă, după cum reiese din ultimele publicații, în special introducerea la volumul Studii de hermeneutică a pre-judicativului (2016)^[4] și Temporalitatea experienței nonjudicative. Timpul lenei (2017).

Viorel Cernica este cunoscut și pentru cercetările sale privind filosofia românească. Acestea presupun un aparat metodologic care trece dincolo de o abordare istoric-cronologică, către o abordare tematică, denumită de autor „topologie contemplativă“. Numeroasele sale studii privind filosofia românească au fost adunate recent, în Lucrări de istoria filosofiei românești, vol. 1 și vol. 2^[5], deși acest interes poate fi remarcat încă din anul 1999, odată cu publicarea Exercițiilor fenomenologice asupra filosofiei românești interbelice, revizuită și republicată ulterior în 2006, sub titlul Filosofie românească interbelică. Perspectivă fenomenologică. 

OPERA

Cărți de filosofie

• 1999. Exerciții fenomenologice asupra filosofiei românești interbelice, București, Casa de Presă și Editură “Mihai Dascal Editor”. Ediția a II-a, revizuită: Filosofie românească interbelică. Perspectivă fenomenologică, Iași, Editura Institutul European, 2006.
• 2000. C. Rădulescu-Motru și proiectul antropologic kantian, București, Casa de Presă și Editură “Mihai Dascal Editor” (teză de doctorat). Ediția a II-a, revăzută și adăugită: Filosofia umanului. Personalism energetic și antropologie kantiană, Iași, Editura Institutul European, 2008.
• 2002. Căutarea de sine și chemările tradiției, București, Casa de Presă și Editură “Mihai Dascal Editor”.
• 2003. Topos-ul formal și istoric al silogisticii, București, Editura Academiei Române.
• 2004. Proiectele filosofiei kantiene, Iași, Editura Institutul European.
• 2005. Fenomenul și nimicul. Proiectul fenomenologic – concept și aplicații, București, Editura Paideia.
• 2005. Cetatea sub blocada ideii. Schiță fenomenologică a istoriei gândirii politice, Iași, Editura Institutul European.
• 2007. Situațiile existențiale, București, Editura Paideia.
• 2013. Judecată și timp. Fenomenologia judicativului, Iași, Editura Institutul European.
• 2015. Lucrări de Istoria Filosofiei Românești, vol. I și II, București, Editura Universității din București (Studii de filosofie românească publicate, în reviste de specialitate, reviste de cultură și în volume colective, până în 2014).
• 2017. Temporalitatea experienței nonjudicative. Timpul lenei, București, Editura Universității din București.

Cărți de eseistică

• 2006. Răstiri către sine. Încercări de ideologie polifonică, București, Editura Paideia
• 2009. Răstiri către cei de-o seamă cu sine. Încercări noi de ideologie polifonică, București, Editura Paideia
• 2013. Rezervații naturale. Poeme și noeme în cheia ideologiei polifonice, București, Editura Muzeul Literaturii Române

Cărți de poezie

• 2005. Urechea tăcerii, Ploiești, Editura Premier

* 1959: Anil Dhirubhai Ambani, hindi: अनिल अंबानी, Anil Ambānī, (n. 4 iunie 1959) este un om de afaceri indian și președintele concernului Anil Dhirubhai Ambani Group, unul dintre cele mai mari conglomerate private. Fratele lui mai mare, Mukesh Ambani, este un alt miliardar indian care deține 48%^[3]din acțiunile companiei Reliance Industries. Din anul 2011, Anil Dhirubhai este al patrulea cel mai bogat om din India, după Mukesh Ambani, Lakshmi Mittal și Azim Premji, având o avere de 8.8 miliarde dolari.

El este membru al Consiliului de supraveghetori din cadrul Wharton Schoolși membru al Consiliului Superior al Institutului Indian de Tehnologie din Kanpur, Institutul Indian de Management, Ahmedabad. Ambani face parte din Comitetului Central Consultativ, Comisia Centrală de Reglementare a Energie Electrice. În martie 2006, el a demisionat. Anil Dhirubhai este, de asemenea, și președintele consiliului de administrație al DA-IICT.

Anil Ambani

·         1961 - S-a născut Colin McKee, basist britanic (Rosetta Stone).

·         1962 - S-a născut El DeBarge, vocalist şi clăpar american (DeBarge).

* 1963: Daniela Oteșanu (n. 4 iunie 1963) este un deputat român, ales în anul 2016.
* 1964: Sean Pertwee (n. 4 iunie 1964, la Hammersmith, Londra) este un actor englez

Sean Pertwee

* 1971: Joseph Kabila Kabange (n. 4 iunie 1971) este un politician congolez, președinte al Republicii Democrate Congo din ianuarie 2001 până în ianuarie 2019. Joseph Kabila a preluat funcția de șef al statului la zece zile după asasinarea tatălui său, președintele Laurent-Désiré Kabila. A fost ales președinte în urma alegerilor libere din 2006. În 2011 a fost reales pentru un al doilea mandat.
* 1973: Miki (n. 4 iunie 1973, Focșani, Vrancea) este o cântăreață română, vedetă de televiziune și jurat în cadrul competiției muzicale "Karaoke star" la Nașul TV. În perioada 1999-2002 a făcut parte din proiectul K-pital, împreună cu Vlad Gheorghiu si Alex Cernahoschi, alături de care a scos 3 albume, astfel cunoscând succesul la nivel național. După 2002, în cariera solo, Miki a mai lansat alte 3 albume.
Miki (pe numele real Mihaela Rodica Marinache) s-a născut pe data de 4 iunie 1973, întrun sat de lângă Focșani, Vrancea unde și-a petrecut copilăria, în casa bunicilor materni. Pasiunea pentru muzică a făcut ca talentul ei să fie descoperit încă din copilărie, la vârsta de 5 ani viitoarea vedetă fredonând deja cântece populare, devenind astfel „starul”serbărilor de la grădiniță și școală. În 1983, după ce mama ei s-a recăsătorit, s-a mutat la București alături de părinți. A cântat timp de trei ani in corul de copii de la Palatul Pionierilor și Șoimilor Patriei (astăzi Palatul Național al Copiilor) și, în anul 1988, s-a înscris la Școala Populară de Artă unde a avut-o profesoară pe regretata Mihaela Runceanu ^[2]. 
În perioada 2005 – 2008 a frecventat cursurile și a absolvit Facultatea de Muzică, specializarea Pedagogie Muzicală din cadrul Universitatății Spiru Haret.

Artista renunță în 2002 la colaborarea cu K-pital, optând pentru o carieră solo și pentru alt gen muzical, respectiv pop-dancecu influențe house. În același an lansează primul album solo, intitulat chiar „Miki”, incluzând hiturile „Doar noi” și „Mi-e S.T. de tine”, compuse de Marius Moga. În iunie 2003, se lansează cel de-al doilea extras pe single de pe albumul „Miki”, respectiv piesa „Mi-e S.T. de tine”. Odată cu lansarea albumului „Jumătate”, debutul artistei în muzica latino, în anul 2004, Miki urcă în carieră declarând „Mi-am găsit jumătatea, muzica ce-mi vine ca o mănușă”. Primul extras pe single a fost piesa „Fără tine”, în duet cu Pepe (cântăreț), cântată life la Gala premiilor MTV România 2004, stârnind astfel ropote de aplauze. În 2005, luna mai, Miki este nominalizată la secțiunea Cea mai bună voce feminină, în cadrul Premiilor MTV 2005.^[6] Luna mai a anului 2006 aduce cu sine lansarea celui de al treilea extras pe single de pe albumul „Jumătate”, piesa „Mai stai”. Toamna anului 2007 este una fructuoasă pentru Miki, pe 4 octombrie lansând albumul „Labirintul inimii”. În mai 2008, apare videoclipul piesei „Mami, te quiero”, o colaborare cu Jorge ^[7]. Continuă seria de turnee și concerte, adăugând permanent ceva nou, mai cald, mai colorat.

Miki este o mare iubitoare de animale, așa că are grijă de trei simpatice „animăluțe de casă” : „Zuzu”, un cățel bichon havanez, „Mitzi”, o pisică birmaneză ^[8] și, ultima venită, „Merry”, o cățelușă maidaneză găsită de Crăciun în fața blocului

Miki

Date personale Nume la naștere Mihaela Rodica Marinache Născută 4 iunie 1973 (46 de ani) Focșani, Vrancea, România Cetățenie  România  Ocupație Cântăreață, vedetă de televiziune, jurată Karaoke star Activitate Alte nume Miki dela K-pital Origine  București, România Gen muzical Pop-dance, latino, house, techno Instrument(e) voce[*]   Ani de activitate 1990-prezent Case de discuri Roton Interpretare cu K-pital Colaborare cu Pepe, Jorge, Marius Moga, Connect-R, Andrei Kerestely, trupa Cross

·         1975: Angelina Jolie (născută Angelina Jolie Voight, n. 4 iunie 1975, Los Angeles, SUA^[4]) este o actriță și regizoare de film americană; laureată a unui Premiu Oscar, trei Premii Globul de Aur și două Screen Actors Guild Awards. A fost numită de către Forbes cea mai bine plătită actriță de la Hollywood în 2009,^[5] 2011,^[6] și 2013.^[7] Viața ei fiind pentru moment una din cele mai mediatizate. A fost numită „cea mai frumoasă femeie din lume” de reviste ca Vogue, People și Vanity Fair, iar Esquire, FHM și Empire au numit-o „cea mai sexy femeie în viață”.

Debutul ei pe micile ecrane a avut loc în copilărie, alături de tatăl ei Jon Voight, în filmul Lookin' to Get Out (1982), dar cariera ei de actriță a început abia zece ani mai târziu, în producția cu buget redus Cyborg 2 (1993). Primul ei rol de succes a fost în filmul Hackers (1995). De asemenea a jucat în George Wallace (1997), un film biografic în jurul căruia au avut loc multe controverse. Mai târziu a jucat în Gia (1998), și a obținut un premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar pentru drama Girl, Interrupted (1999). Jolie a câștigat faima internațională datorită rolulului eroinei de jocuri video Lara Croft în filmul Lara Croft: Tomb Raider (2001) și apoi Lara Croft Tomb Raider: The Cradle of Life (2003). Și-a continuat cariera de star de filme de acțiune cu Mr. & Mrs. Smith (2005), Wanted(2008) și Salt (2010), și a primit aprecere critică pentru performanța sa în dramele A Mighty Heart (2007) și Changeling (2008).

Divorțată de actorii Jonny Lee Miller și Billy Bob Thornton, acum este căsătorită cu actorul Brad Pitt,^[12] acest cuplu atrăgând atenția întregii lumi. Jolie și Pitt au împreună șase copii, dintre care trei copii biologici - Shiloh, Vivienne Marchelline și Knox Leon, și trei adoptați: Maddox, Pax, și Zahara. Jolie susține cauze umanitare în toată lumea și în calitate de Ambasador al Bunăvoinței (în engleză Goodwill Ambassador) pentru Organizația UNHCR, sprijinind mult refugiații.

Angelina Jolie la Davos, în ianuarie 2005

Născută în Los Angeles, California, Angelina Jolie este fiica actorilor Jon Voight și Marcheline Bertrand. Este sora actorului James Haven și nepoata cantautoarei Chip Taylor.^[13] Nașii săi sunt actorii Jacqueline Bisset și Maximilian Schell.^[14] Pe linia tatălui, Jolie are rădăcini germane și slovace,^[15][16] iar pe linia mamei, primar rădăcini franco-canadiene, olandeze și germane.^[15] Ca și mama sa, Jolie a spus că este parte a Iroquois,^[17] deși unicul său strămoș indigen cunoscut era un huron din secolul al XVII-lea.^[15][18]

După despărțirea părinților săi în 1976, Angelina Jolie și fratele ei au trăit cu mama lor, care a abandonat actoria pentru a se focusa pe creșterea copiilor.^[19] În copilărie, ea adesea privea filme cu mama sa și astfel i-a apărut interesul față de actorie,^[20] iar la vârsta de cinci ani deja a făcut parte din distribuția fimulului tatălui său Lookin' to Get Out (1982).^[21] Când Jolie avea șase ani, mama sa și partnerul său, cineastul Bill Day, s-au mutat cu traiul în Palisades, New York;^[22] iar peste cinci ani s-au reîntors la Los Angeles.^[19] Jolie a decis atunci că vrea să devină actriță și s-a înscris la Lee Strasberg Theatre Institute, unde a urmat cursuri timp de doi ani și a apărut în câteva producții de scenă.

Jolie a intrat la Beverly Hills High School, unde se simțea izolată printre copiii unor familii înstărite din zonă, întrucât mama sa avea venituri mult mai modeste. Ea a fost tachinată de către alți elevi, pentru că era foarte slabă și purta ochelari și aparat dentar.^[20] Încercările ei timpurii de a intra în lumea modeling-ului, la insistența mamei sale, s-au soldat fără succes.^[23][24] Atunci ea s-a transferat la Moreno High School, o școală alternativă, unde a devenit un "outsider punk",^[23] purtând haine negre complet, dansând moshing și experimentând cu boyfriend-ul său jocul de lame/cuțite (BDSM).^[20] Ea a renunțat la cursurile de actorie și începea să aspire să devină director funerar,^[21] luând la domociliu cursuri de îmbălsămare.^[25] La vârsta de 16 ani, după ce s-a rupt relația, Jolie a terminat liceul și a închiriat un apartament propriu, înainte de a reveni la studii teatrale,^[19][23] deși în 2004 s-a referit la această perioadă cu observația, "Sunt în inimă — și mereu voi fi — doar un copil punk cu tatuaje."^[26]

Ca adolescent, Angelinei i-a fost greu să se conecteze emoțional cu alte persoane și în rezultat ea se autoflagela,^[27]comentând mai târziu: „Din anumite motive, ritualul de a mă tăia și a simți durerea, a mă simți vie probabil, simțind un fel de ușurare, a fost ceva terapeutic pentru mine.”^[28] De asemenea, ea mereu lupta cu insomnia și tulburări de alimentație,^[25] și a început să experimenteze cu drogurile; la 20 de ani folosind deja „aproape fiecare drog posibil”, în particular heroina.^[29] Jolie suferea episoade de depresie și de două ori și-a pus în plan să comită suicid — la vârsta de 19 și apoi la 22 de ani, ea atunci încercând să angajeze un asasin pentru a o ucide.^[21] La vârsta de 24 de ani, ea a avut parte de o criză de nervi și a fost internată pentru 72 de ore în secția de psihiatrie de la Ronald Reagan UCLA Medical Center.^[21] Doi ani mai târziu, după adoptarea primului copil, Jolie și-a găsit liniștea în viața sa.^[30]

Angelina Jolie

Angelina Jolie a avut o relație disfuncțională cu tatăl ei pe tot parcursul vieții, care a început când Voight a părăsit familia pe când fiica sa (Angelina) avea mai puțin de un an.^[31] Ea a spus că, de atunci timpul lor petrecut împreună a fost sporadic, și, de obicei efectuat în fața presei.^[32] Ei s-au împăcat atunci când au apărut împreună în Lara Croft: Tomb Raider(2001), dar relația dintre ei s-a deteriorat din nou.^[19] Jolie s-a adresat în instanță să-i fie legal înlăturat numele de familie "Voight" în favoarea numelui său secund, pe care ea de mult timp îl folosea ca nume de scenă; schimbarea numelui a fost efectuată pe 12 septembrie 2002.^[33] Voight a avut o ieșire publică atunci referitor la înstrăinarea lor, în timpul unei apariții la Access Hollywood, în care a spus că Jolie are „serioase probleme mintale”.^[34] Către acel moment, mama și fratele Angelinei de asemenea au rupt orice contact cu Voight.^[35] Ei nu au vorbit timp de șase ani și jumătate,^[36] dar au început să restabilească relația după moartea lui Bertrand de cancer ovarian pe 27 ianuarie 2007,^[35][37] iar peste trei ani împăcarea lor a fost făcută publică

Jolie a avut un prieten serios timp de doi ani, de la vârsta de 14 ani. Mama sa le-a permis să locuiască împreună în casa sa.^[38] Ea a comparat relația cu un mariaj după intensitatea sa emoțională și a spus că despărțirea a obligat-o să se dedice carierei de actriță la vârsta de 16 ani.^[39]

În timpul filmărilor pentru Hackers (1995), Jolie a avut o idilă cu actorul britanic Jonny Lee Miller, prima sa dragoste după relația din fragedă adolescență.^[21] Ei nu au mai fost împreună câteva luni bune după terminarea producției, dar ulterior, s-au reunit și căsătorit pe 28 martie 1996. La nunta lor, Angelina a fost îmbrăcată în pantaloni de cauciuc negru și într-un tricou alb, pe care era scris numele mirelui cu sângele ei.^[40] Jolie și Miller s-au separat în septembrie 1997 și au divorțat pe 3 februarie 1999. Ei au rămas în relații bune și, mai târziu, Jolie a explicat, "Totul se rezumă la timp. Cred că el e cel mai bun soț pe care o fată și-l putea dori. O să-l iubesc mereu; pur și simplu am fost prea tineri."^[41]

Jolie a început o relație cu fotomodelul și actrița Jenny Shimizu, la filmările pentru Foxfire (1996). Ea a spus mai târziu, "Probabil m-aș fi căsătorit cu Jenny dacă nu m-aș fi căsătorit cu soțul meu. M-am îndrăgostit de ea din prima secundă în care am văzut-o."^[42] Conform lui Shimizu, relația lor a durat mulți ani și a continuat și în timp ce Jolie avea idile romantice cu alte persoane, teminându-se în 2005.^[43] În 2003, fiind întrebată dacă este bisexuală, Jolie a răspuns: "Desigur. Dacă m-aș îndrăgosti de o femeie mâine, aș crede că este OK să vreau să o sărut și să o ating. Dacă m-aș îndrăgosti? Absolut! Da!"^[44]

Jolie și partenerul său, Brad Pitt, la Premiile Oscar 2009

După o curtare de două luni, Jolie s-a căsătorit cu actorul Billy Bob Thornton, pe 5 mai 2000, în Las Vegas. Ei s-au întâlnit la filmările pentru Pushing Tin (1999), dar nu au început o relație la acel moment întrucât Thornton era logodit cu actrița Laura Dern, iar Jolie era într-o relație cu actorul Timothy Hutton, co-starul din Playing God (1997).^[45] Jolie și Thornton au anunțat adopția unui copil din Cambodgia în martie 2002, dar brusc s-au separat peste trei luni.^[46] Divorțul lor s-a finalizat pe 27 mai 2003.^[26]

La începutul lui 2005, Jolie a fost implicată într-un scandal de Hollywood puternic mediatizat, fiind acuzată că este cauza divorțului actorilor Brad Pitt și Jennifer Aniston. S-a presupus că ea și Pitt ar fi început o idilă în timpul filmărilor pentru Mr. & Mrs. Smith (2005). Jolie a declarat în mai multe rânduri că acest lucru nu este adevărat, dar a mai spus că „se simțea îndrăgostită” la filmări;^[47] apoi, ea a explicat în 2005: „Să am o relație intimă cu un bărbat căsătorit, atunci când chiar tatăl meu a înșelat-o pe mama mea, nu este ceva ce aș putea ierta. Nu m-aș fi putut uita la mine în dimineața următoare după ce aș fi făcut asta. Nu aș fi fost atrasă de un bărbat care și-ar înșela soția sa.”^[44] Jolie și Pitt nu au comentat public natura relației lor până în ianuarie 2006, atunci când Jolie a confirmat că este însărcinată cu un copil de la Brad Pitt.^[48] Ei au anunțat logodna lor în aprilie 2012, după șapte ani petrecuți împreună,^[49] și s-au căsătorit pe 23 august 2014, la reședința lor Château Miraval din Correns, Franța.^[50] Jolie a preluat numele lui Pitt după căsătorie.^[51] Ca și cuplu, ei sunt numiți "Brangelina" de mass-media de divertisment și fac subiectul presei din întreaga lume

Angelina Jolie

Angelina Jolie la Festivalul de film de la Cannes, 2013

* 1976: Dmitri Lapkes (rusă Дмитрий Лапкес, belarusă Зміцер Лапкес; n. 4 iunie1976, Minsk, Belarus) este un scrimer belarus specializat pe sabie, vicecampion mondial în 2011 și dublu vicecampion european în 2000 și în 2007, tot pe echipe. A participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice: Sydney 2000, Atena 2004, unde a terminat pe locul 4, Beijing 2008 și Londra 2012.

* 1976: Aleksei Anatolievici Navalnîi (în rusă Алексе́й Анато́льевич Нава́льный; n. 4 iunie 1976) este un jurist, activist și politician rus.^[2] Din 2009 a căpătat popularitate în Rusia și în mass-media rusă și cea internațională, criticând corupția și regimul lui Vladimir Putin. El a organizat demonstrații de amploare promovând democrația și condamnând corupția politică din Rusia, „atacându-l” pe Putin și aliații săi. În 2012, The Wall Street Journal l-a descris pe Navalnîi ca fiind „omul de care Vladimir Putin se teme cel mai mult”.^[3] În septembrie 2013 Navalnîi a candidat la funcția de primar al Moscovei, pierzând cursa în fața lui Serghei Sobianin (candidatul lui Putin), cu 27% din voturi.^[4]

Navalnîi a fost arestat de numeroase ori de autoritățile ruse, cel mai serios caz fiind în 2012, când autoritățile federale l-au acuzat de fraude și delapidări, acuzații respinse de el.^[5] În iulie 2013 el a fost condamnat pentru delapidare, la cinci ani de colonie cu regim obișnuit.^[6][7] Fiind reținut chiar în sala de judecată, Navalnîi a fost eliberat a doua zi, printr-o altă decizie de judecată, sub măsura obligării de a nu părăsi țara.^[8] Pe 16 octombrie 2013, instanța i-a schimbat sentința în condamnare cu suspendare.^[9][10][11]

Aleksei Navalnîi și soția sa, Iulia

Pe 28 februarie 2014, o altă instanță de judecată i-a schimbat sentința lui Navalnîi din interdicție de a părăsi țara în arest la domiciliu până la 28 aprilie.^[12][13][14]Ulterior, arestul la domiciliu i-a fost prelungit regulat până la 15 februarie 2015.^[15] Pe 20 februarie 2015, Navalnîi a fost supus unui arest administrativ pentru 15 zile pentru agitație în metrou.^[16]

Pe 19 decembrie 2014, procuratura a cerut 10 ani de închisoare pentru Navalnîi în cazul «Yves Rocher», în care el și fratele său, Oleg, sunt învinuiți de furt de mijloace financiare de la firma «Yves RocherВосток». Aleksei a respins acuzațiile^[17][18]și pe 30 decembrie 2014, instanța l-a condamnat la 3 ani și 6 luni cu suspendare; întimp ce fratele său a primit același termen cu executare.

Aleksei Navalnîi este căsătorit cu Iulia Borisovna Navalnaia și are doi copii: o fiică pe nume Daria (n. 2001) și un fiu pe nume Zahár (n. 2008)

Aleksei Navalnîi

Aleksei Navalnîi în 2012

* 1977: Alexander „Alex” Manninger (n. 4 iunie 1977 în Salzburg) și-a început activitatea fotbalistică la SV Austria Salzburg. În sezonul 1995–96 este împrumutat la Vorwärts Steyr, unde face un meci foarte bun împotriva celor de la Grazer AK, astfel că gruparea austriacă Grazer decide să îl achiziționeze ca portar de rezervă în vara lui 1996. Manninger a debutat în Cupa UEFA chiar pe Stadionul Giuseppe Meazza în meciul cu Inter, reușind o serie de intervenții bune.

* 1979: Adrian Neaga (n. 4 iunie 1979 la Pitești) este un fotbalist român retras din activitate.^[2] A debutat în Liga I la echipa locală, FC Argeș Pitești. În sezonul 2007-2008, evoluează pentru Steaua București, echipă la care a mai evoluat între 2001 - 2003 și între 2003 - 2004.

* 1979: Naohiro Takahara (n. 4 iunie 1979) este un fotbalist japonez.

* 1982: Maria Olaru (n. 4 iunie 1982, Fălticeni, România) este o gimnastă românăde talie mondială, medaliată cu aur pe echipe și argint la individual compus, la Jocurile Olimpice de vară din 2000 desfășurate în Sydney, Australia.

Maria a început gimnastica la vârsta de 6 ani în orașul natal Fălticeni, pentru ca, mai apoi, la vârsta de 7 ani, să înceapă gimnastica de performanță la CSS Cetate Deva. La doar 11 ani, în 1993, este promovată în lotul de senioare, făcând față cu brio cerințelor de pregătire. După un an de pregătire la echipa națională, staff-ul tehnic decide ca ea să fie transferată din nou la clubul Cetate Deva (în aceeași incintă cu lotul olimpic), deoarece vârsta sportivei era prea mică. În 1996 revine la lotul olimpic, dar de data aceasta în cadrul celui de junioare, aflat în București la acea vreme, un curs firesc având în vedere vârsta sportivei. În acest interval participă la Campionatele Europene de Junioare din Anglia (Birmingham), unde cucerește locul întâi la sărituri, devenind astfel Campioană Europeană. După acest Campionat European, revine la Deva și se alătură din nou lotului olimpic de senioare.

Din 1998, Maria Olaru participă la competițiile de senioare, câștigând medalia de aur cu echipa și cea de argint la sărituri, la Campionatele Europene din Rusia (Sankt Petersburg). În anul urmator, 1999, participă la Campionatele Mondiale din China (Tianjin), unde câștigă medalia de aur cu echipa, aur la individual compus, bronz la sărituri. Maria Olaru a ajuns în 3 finale pe aparate la acest campionat, și anume: sărituri (locul III), paralele (locul VI) și bârnă (locul IV). Titlul mondial la individual compus este al doilea din istoria gimnasticii feminine românești, primul fiind obținut de Aurelia Dobre în 1987 la Campionatele Mondiale de la Rotterdam, Olanda.

Maria a fost una dintre cele mai înalte gimnaste (1.63 cm) de la sfârșitul anilor 90. I-au plăcut toate aparatele, fiind astfel o gimnastă completă și afirmându-se în special la individual compus. La finalul anului 2000, Maria Olaru decide să se retragă în glorie din activitatea competițională.

A fost căsătorită cu politicianul Bogdan Diaconu.

* 1982: Amelia Warner (n. 4 iunie 1982)^[1] este o actriță, cântăreață și compozitoare engleză.

Warner, născută Amelia Catherine Bennett în Merseyside, Regatul Unit,^[1],^[2] este unicul copil al actorilor Annette Ekblom și Alun Lewis.^[3]Unchiul său pe linia paternală este actorul Hywel Bennett. După divorțul părinților, Amelia se mută cu mama ei la Londra. Aici ea va urma cursurile la Royal Masonic School for Girls. La vârsta de 16 ani va începe studiul la s College of Fine Arts și Goldsmith’s College din Londra. În anul 2001 se căsătorește cu actorul irlandez Colin Farrell.

* 1983: Emmanuel Eboué (n. 4 iunie 1983) este un fotbalist ivorian care evoluează la clubul Galatasaray și la echipa națională de fotbal a Coastei de Fildeș, pe postul de fundaș. Emmanuel Eboué a reprezentat Coasta de Fildeș la cinci ediții ale Cupei Africii pe Națiuni și la două Campionate Mondiale de Fotbal.
* 1983: Guillermo García-López (n. 4 iunie 1983, La Roda) este un jucător profesionist spaniol de tenis.
* 1983: Letiția Elena Moisescu (n. 4 iunie 1983), cunoscută în domeniu drept Leticia, este o cântăreață și compozitoare română de muzică pop-dance.
Leticia s-a născut la Alba-Iulia, ca fiica lui Dumitru și Elena Moisescu. Părinții ei au divorțat când ea avea numai opt luni, apoi mama ei sa mutat la Ostrov, în zona Hațeg (partea de vest a României), la casa părintească. A crescut la poalele Retezat cu tradiție muzicală din familie. Elena Moisescu mama Leticiei, este cântăreață de folclor autentic din zona Hațegului. Mama Leticiei lansează și ea primul album în 20 februarie 2011 cu numele “Măicuță al meu noroc”. Mama are un rol foarte important în cariera muzicală a Leticiei. În clasa a 5-a decide să o înscrie pentru a da examen la Școala de Muzică “Sigismund Toduța” Deva secția pian tehnic/blockflute principal; urmează inclusiv liceul de muzică la secția canto classic principal. În paralel urmează ore în particular cu d-na profesoară Mariana Belle pentru canto muzica ușoară. Prima trupă cu care apare pe o scenă a fost “Dulce și Amar”. Prima compoziție o scrie împreună cu profesorul ei de pian la vârsta de 14 ani. A absolvit Școala de Muzică și Artă "Sigismund Toduță" Deva în 2002.
După absolvirea liceului ea lucrează în Viena ca designer, întorcându-se după un an în România pentru a cânta. În primii ani de debut a cântat în baruri și restaurante. Este angajată în diverse contracte în afara țării cât și pe litoraul românesc dar și în diverse locații din București. Ține un concert în Japonia, unde învață să cânte și în limba japoneză. A debutat la mijlocul anului 2009 cu single-ul If You Cry, compus de Play & Win.^[1] În iunie 2009 a fost invitata sa cânte la Antena 2,^[2] la Mihaela Tatu Show. Acestuia i-au urmat Tragic Pozitive, produs de Play & Win (2010) și If I Told You (februarie 2011) compus de Nmc. În luna mai 2011 apare cu primul ei single scris în limba română “De 1000 de ori”compus de Magic Production. Single-ul Dreaming of You, semnat de Play & Win, ajunge pe locul 5 în finala Selecției Naționale a Concursului Muzical Eurovision, ediția 2011,^[3] piesa și interpretarea bucurându-se în țările europene vecine de o bună apreciere fiind clasată în topurile fanilor pe locul 2. Ultimul single lansat “Feel the beat” compus de Magic Producion în luna iunie 2011 care speră să se bucure de un binemeritat succes. Finalul verii 2011 se dorește încheiat cu o piesă semnată de Play & Win. În 2013 lansează piesele „Pijamaua ta”^[4] și „Tot eu”^[5] și a participat la Festivalul Callatis 2013.^[6] În 2015 a participat la X Factor, primind trei de da.^[7].In 2016 artista decide sa abordeze si stilul muzical popular - folcloric. Lansarea in folclor o face alaturi de Constantin Magureanu cu melodia " Ardeleanca, draga-mi esti". Melodia inspirata din viata artistei ia nastere fiind primul ei single folcloric " Suflet bun,inima mare".in 2017 dedica dedica mamei sale noul single " Maicuta, tu mi-ai dat glas". In 2018 participa la Vocea Romaniei. In 2019 intra in competitia Concursului Muzical Eurovision, cu melodia "D A I N A", compusa de Mihai Ogasanu, ocupand locul 5 in Finala Nationala.
* 1983: Christian Koffi Ndri (născut 4 iunie 1983 în Abidjan) este un fotbalist ivorian, care joacă pentru Sevilla și pentru Echipa națională de fotbal a Coastei de Fildeș.

·         1985: Anna-Lena Grönefeld, jucătoare de tenis germană

·         1985: Bar Refaeli, fotomodel israelian
* 1985: Lukas Josef Podolski, în poloneză Łukasz Józef Podolski, (n. 4 iunie 1985, Gliwice, Silezia, Polonia) este un fotbalist german originar din Silezia Superioară, care joacă pentru echipa de fotbal japoneză Vissel Kobe. Tatăl lui Lukas este fostul fotbalist polonez Waldemar Podolski.
* 1991: Daniel Jérent (n. 4 iunie 1991) este un scrimer francez specializat pe spadă, campion olimpic pe echipe în 2016, campion mondial pe echipe în 2014, vicecampion european la individual în 2013 și campion european pe echipe în 2015 și în 2016.
* 1991: Lorenzo Insigne (Napoli, Italia, 4 iunie din 1991) este un fotbalist italian. Joacă atacant stâng , și actuala lui echipă este S. S. C. Napolidin Serie A. Este fratele a, de asemenea, fotbalistului Roberto Insigne

* 2003: Geta Popescu (nume la naștere Dor Medina Geta Popescu, n. 4 iunie 2003, Râșnov - d. 22 aprilie 2017, munții Retezat) a fost o tânără alpinistă română care a intrat în cartea recordurilor. 

Geta Popescu
Date personale
Născută	4 iunie 2003  Râșnov, România
Decedată	22 aprilie 2017 (13 ani)[1]  Munții Retezat, România
Cauza decesului	avalanșă
Cetățenie	România
Ocupație	alpinist[*]