4. /13 IUNIE 2021 - POEZIE
Deces: 22 aprilie 1996, București
Este pseudonimul literar al lui Mircea Sandu, nascut in Bucuresti la 13 mai 1940. Face studiile liceale in Capitala (la Liceul „Dimitrie Cantemir), apoi din 1959 este student la Facultatea de Filologie-Istorie a Universitatii „Al. loan Cuza din lasi timp de doi ani. Continua studiile intre 196l-1964 la Facultatea de Filologie a Universitatii bucurestene. A debutat in 1959 in revista „Tribuna cu poemul La portile luminii, iar in volum in 1966 cu Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, in cunoscuta colectie „Luceafarul. Dupa absolvirea facultatii lucreaza un timp ca redactor la „Agerpres, din 1967 devine redactor la Editura pentru Literatura, sectia poezie si critica; aceeasi functie o va detine si la Editura Eminescu (un timp), si apoi la Cartea Romaneasca, la sectia de poezie. Scrie deopotriva proza eseistica si roman; in 1977 romanul Istorii (aparut, de-a lungul timpului, in mai multe volume) ii aduce Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor, premiu acordat si in 1981. in ultimul timp a condus Editura Vitruviu, care se dovedeste o remarcabila citadela a poeziei noastre contemporane. Pleaca dintre noi prematur, in mai 1996.
Poate ca proza a pus in umbra creatia poetica a lui Mircea Ciobanu, una dintre cele mai originale exprimari lirice contemporane. Avand la baza o solida formatie estetica si o vasta cultura, poetul s-a aratat inca de la primele volume un vizionar profund. Volumele ulterioare ii vor intari imaginea de poet original, cu o viziune proprie pe care si-o cladeste cu migala. Dand cuvantului valori semantice tremuratoare si fascinante totodata, oferind astfel lectorului nu certitudini, ci alternative, poetul construieste un univers unic. Criticul literar Magdalena Popescu imagineaza acest univers ca un „cub negru, cu muchii ascutite si suprafete polisate indelung, pana la a reflecta in intunericul adanc al oglinzilor sale o imagine sintetica si misterioasa a universului, si care „pare prizoniera si suverana orgolioasa a unui spatiu criptic in care s-a autocondamnat la o perpetua virginitate a intelesului. Doua sensuri, aparent contrarii, naste semantica poeziei sale: un sens entropie, dand senzatia inconsolabilului, si un sens concentrationar, greu de esente. Vocabula sa rece si perfecta sta mereu sub semnul enigmei dezvaluite numai pe jumatate, jumatate banuite. Chiar poeziile cu vaga textura epica par ca isi dezvaluie sensurile parabolice. Lumea poeziei sale, uneori aparent fixata istoriceste (dar „patimile pe care si/ni le dezvaluie poetul sunt atemporale si etern active), este, dupa cum intuia criticul literar amintit, fara puncte de reper: „inconjurata de un orizont rotund, ea se deschide spre toate directiile, fiind lipsita asadar de orice directie si interzicand astfel orice putinta de orientare a spiritului ratacit in ea. Rotunditatea, sfericitatea devin aici coordonate ale deceptivului si angoasei, nu ale protectiei si securitatii.
Prin poezia sa, Mircea Ciobanu isi asuma poate, pentru lector, suferinta. Nu o clameaza, o sopteste, enigmatic, cu sensurile frante inainte de a fi prinse.
Volume de versuri:
Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, Bucuresti, E.P.L., 1966;
Patimile, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968;
Epistole, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Etica, Bucuresti, Editura Albatros, 1971;
Cele ce sunt, Bucuresti, Editura Eminescu, 1974
Patimile, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, (colectia „Hyperion), 1979;
Versuri, Bucuresti, Editura Eminescu, 1982;
Vantul Ahab, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984
Marele scrib, Bucuresti, Editura Albatros (colectia „Cele mai frumoase poezii), 1985
Viata lumii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1989.
Sub Trapezunt a aparut in volumul Patimile, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968.
Nu spunea aparut in volumul Etica, Bucuresti, Editura Albatros, 1971.
Vantul Ahab a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984.
De profundis a aparut in volumul Vantul Ahab, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984.
Nume a aparut in volumul Viata lumii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1989.
| Nicolae Tăutu | |
![]() Poetul Nicolae Tăutu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 24 noiembrie 1919 Cislău, Buzău, România |
| Decedat | 13 iunie 1972, (53 de ani) București, România |
| Naționalitate | |
| Cetățenie | |
| Ocupație | prozator, poet, jurnalist militar |
| Partid politic | Partidul Comunist Român |
| Limbi | limba română |
| Activitatea literară | |
| Mișcare/curent literar | proletcultism |
| Subiecte | ode închinate lui Lenin, Stalin și comunismului |
| Specie literară | poezie, proză, poem, odă |
| Operă de debut | 1940 - placheta „Tăceri pentru apă vie” |
| Modifică date / text | |
Nicolae Tăutu (n. , Cislău, Buzău, România – d. , București, România) a fost un prozator, poet și jurnalist militar român, care a ajuns la gradul de colonel. A fost membru al PCR.
Biografie
Acesta a urmat școala primară la Onești, locuind timp de 2 ani împreună cu mama sa într-o casă din zona „Monument”.[1] Pe linie paternă descinde din familia Tăutu,[2][este de încredere?]
A debutat în 1940, cu placheta Tăceri pentru apă vie, ocazie cu care critica l-a considerat un poet de succes, viguros și profund, cu mari posibilități de realizare în timp.[3]
În 1949 Nicolae Tăutu era căpitan în armata română și a început să publice în periodicul militar bilingv Armata Nouă, care apărea la Târgu-Mureș.
A început cu poeme precum „Vladimir Ilici”, „Armata lui Octombrie Roșu” sau „Balada comunistului fără nume” și mai multe ode închinate și lui Lenin și lui Stalin, comunismului în general.[3]
În versurile lui Nicolae Tăutu se putea observa lesne măiestria versificației, indiferent că tematica abordată era subjugată comandamentelor politice, sociale și ideologice ale vremii: ”Din lemn își durau docare, / Duce-i-ar la-nmormântare! / Fagule, tu nu uita / Că i-ai tras și-n țepi cândva”[4].
La pagina 12 a revistei Securitatea nr.3 din 1968, număr festiv dedicat aniversării a 20 de ani de la înființarea Securității, la 30 august 1948, Nicolae Tăutu a publicat poezia „Ofițerul de Securitate”, o adevărată odă în 8 strofe care se încheie apoteotic cu versurile:[5]
- Răspunderea îi sapă șanțuri adânci pe frunte,
- Obstacol nu-i în cale ca brav să nu-l doboare,
- Pe epoleți el poartă ca stîncile din munte
- Albastrul demnității și steaua de onoare!
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în iarna anului 1941, o proastă organizare a făcut ca mulți comandanți români au rămas astfel fără comandă operativă sau au comandat unități și subunități de valoare inferioară celor la care aveau dreptul, fapt ce nu a permis comandamentului român din Crimeea să desfășoare acțiuni pe cont propriu. Locotenent-colonelul Nicolae Tăutu a afirmat cu această ocazie că: Atunci când se va scrie istoricul operațiunilor din Crimeea, eforturile și grelele sacrificii de sânge făcute de trupele române de aici vor apărea foarte palide în ansamblul operațiunilor, întrucât românii nu au avut posibilitatea să-și lege numele de nicio acțiune începută și dusă la bun sfârșit de comandamentele și trupele române. Din această cauză, istoria va fi, poate, nedreaptă cu noi și cu sacrificiile noastre, fără ca să avem vreo altă vină decât că am fost obligați a consimți această fragmentare a comandamentelor noastre.[6]
Mircea Radu Iacoban își amintea că, la Uniunea Scriitorilor, al cărei membru era, colonelul Nicolae Tăutu era "responsabil cu farsele". Într-o zi s-a dat, la telefon, drept ministrul forțelor armate și a ordonat administratorului cimitirului Ghencea militar să dezgroape toți morții, urmând să fie re-înhumați strict după ierarhia gradelor. Întrebarea era ce forță de muncă suplimentară necesita operațiunea. Ca urmare, administratorul cimitirului i-a trimis ministrului un tabel prin care solicita 46 de gropari în plus, cerând și deslușiri tehnice cu privire la re-alocarea locurilor de veci.[7]
Altă farsă a lui Nicolae Tăutu. Le-a spus unor prieteni: „hai să-i verificăm lui Dan Deșliu loialitatea față de comuniști”. Pentru aceasta, l-a convocat la miez de noapte pe Dan Deșliu în Piața Palatului, fiind de dorit să aibă asupra lui o bâtă sau un satâr, sub pretextul că dușmanii poporului pun la cale o rebeliune împotriva regimului. Dan Deșliu chiar nu a sesizat farsa și s-a prezentat la locul indicat și la ora fixată, cu o toporișcă de casă ascunsă sub pardesiu, fiind întâmpinat de hohotele de râs ale lui Nicolae Tăutu și ale unor prieteni care-l însoțeau pe acesta.[8]
Adrian Păunescu relata că poetul colonel Nicolae Tăutu a participat cândva la o șezătoare literară, în timpul căreia cei prezenți s-au comportat foarte disciplinat, au fost foarte liniștiți și au aplaudat exact atunci când trebuia. Târziu a înțeles recitatorul că pe scaune erau niște surdomuți. Ei nu auzeau nimic. La un semn discret al directorului școlii, bine ascuns de ochii prezidiului, ei aplaudau.[9]
Cenaclul literar al Casei Armatei din Cluj a purtat numele «Nicolae Tăutu».[10]
În intervalul 1940-1971, Nicolae Tăutu a publicat 22 de volume, cele mai multe de poezie.[3]
Scrieri
- Furtuni de primăvară, Editura de Stat pentru literatură și artă, 1954
- Mândrie, 1954
- Puterea jurământului, Editura de Stat pentru literatură și artă. 1955
- Inscripții (poezii), Editura de Stat pentru literatură și artă, 1955
- De la inimă la inimă (versuri), Editura Militară a Ministerului Forțelor Armate ale R.P.R., 1957
- Când au plecat cocorii... (Carnet de front) (versuri), Editura Tineretului, 1958
- Rapsodia Română ( versuri), Editura Militară, 1960
- Itinerar liric : George Enescu, Editura pentru literatură, 1961
- Noul comandant : Schițe de azi și de ieri, Editura Militară, 1962
- Carnet de cazarmă (versuri), Editura Militară, 1962
- Pentru pionierii țării, 1963
- Așa cum a fost (roman), Editura Militară, 1963
- Cantata eroică (poem), Editura Militară, 1964
- Portret interior (versuri), Editura pentru Literatură, 1965
- Băiatul și luna, Editura Tineretului, 1965
- Împlinire (roman, Vol.1) Fata din inima țării, Editura Militară, 1966
- Împlinire (roman, Vol.2) La capătul nopții, Editura Militară, 1966
- Împlinire (roman, Vol.3) Sub arcul de triumf, Editura Militară, 1966
- Fata din inima țării, 1966
- Omagiu anilor de aur (versuri), Editura Militară, 1966
- Când zâmbesc scriitorii și artiștii (însemnări anecdotice), Editura pentru literatură, 1967
- Interludiu (poezii), Editura Tineretului, 1967
- Aliatul nr.1 (Fals tratat de aventură și umor), Editura Tineretului, col. Aventura, 1967
- Insula liniștită (roman), Editura Militară, 1968
- Vox maris 1968 ( Poezii), Editura pentru Literatură, 1968
- Enigmatica Solveig, Editura Tineretului, 1969
- Plecat-am nouă din Vaslui (roman), Editura Militară, 1969
- Întoarcerea argonauților, Editura: Editura Eminescu, 1970
- Pro Patria Tăutu, N., 1970
- Cântarea cântărilor mele (versuri), Editura Eminescu, 1971
- Hai să râdem împreună (volum selectiv de umor), Editura Albatros, 1971
- Balada comunistului fără nume (poezii), Editura Militară, 1971
- Misiunile căpitanului Dan, Editura Eminescu, Colecția Clepsidra, 1972
- Secretul documentului „X” (roman), Editura Militară, Colecția Sfinx, 1972
- Prefață la inima mea (poeme), Editura: Minerva, 1972
Apariții postume
- Patriei, cântările mele (poezii), Editura Militară, 1974
- Eroina de pe Jii, Editura Eminescu, 1977
- Nimeni n-a murit de râs(proză scurtă), Editura Junimea, 1978
- Iubirea mea, pământul românesc (poezii), Editura Militară, 1979
- Cornul de aur (poezii), Editura Militară, 1984
Teatru
- Zbor de noapte (Piesă în trei acte și șase tablouri), Editura militară, 1956
- Ecaterina Teodoroiu Data premierei: 17 septembrie 1960 la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați
Film
- Vultur 101, ecranizarea romanului "Zbor de noapte" de Nicolae Tăutu, Studioul Cinematografic București, regizor Andrei Călărașu, 1957
Activitatea literară
Opera
POETUL
S-a întors poetul în satul natal
Cu toate păsările lui zburătoare
Acelaşi râu îi aduce la mal
Amintiri din clipe arzătoare.
S-a întors poetul pe strada copilăriei
Şi e o altă adresă pe casa lui
Bronzul toamnei sună în frunza viei
Şi galbrnul scrisorilor a trecut în gutui.
…Ceaţa timpului,val după val,
peste nuci încet se lasă
prin inimile oamenilor din satul natal
trece poetul,amintire,spre casă…
________________
CUVINTE DIN LIVEZI
Când a trecut atâta amar de vreme?
Iubito,peste noi zăpezi s-aştern,
Cât sunt aici cu tine,nu te teme
Chiar dacă în geam ne bate-un frig etern.
De când ţi-a înflorit pe deget iarbă,
-vergheta legământului pe veci-
Lumina din oglinzi se-mpleteşte salbă
Când prin poezia mea tu treci.
Chiar dacă,tu,ascuns,nu mai eşti
Fetiţa din livezi,dar eşti bunică,
Porţi cu tine traista cu poveşti
Pentru nepoţica cea mai mică.
A trecut,când,atât amar de vreme?
Iubito,peste noi se-aştern zăpezi.
Eu sunt aici,alături,nu te teme
Şi-ţi mai culeg cuvinte din livezi.
________________
FARMEC
In gradina mea se aduna
Zanele in nopti cu luna
Si se prind de maini incet
Lin saltand in menuet.
Mai apoi din ferie
Gandul si-ar dori sotie
Insa zanele prind veste
Si se muta in poveste.
__________________
MĂDUVA LIMBII ROMÂNE
Am spart coaja de nucă
a cuvântului şi peste înţelesuri am dat
de bine ,dulci ca mierea,de ducă
şi ură,
avea gust de zgură
dar şi de păcat,
simţeam eminesciană vibraţie,
înţelepciunea lui Pann din gură în gură
era în sămânţa gata de germinaţie.
Am spart coaja seminţei cuvântului
şi-am dat peste altă sămânţă,
un alt înţeles,o altă cărare,
o altă speranţă,
o clanţă
pentru o altă,
o altă…
până rămâne
măduva Limbii Române.
_________________
GERMINAŢIA DE SUB ZĂPADĂ
–––––––––––––––-
Alunecă sănile pe vise de zăpadă-
Sub ea căruţele germinează trudă,
Copii mai vin uneori să vadă
În sat câte-o bătrână rudă.
Umbrele bunicilor privesc peste gard
Cum trec nepoţii în iureş pe cale,
În zborul lor clipele ard
Etapele în graba de a ajunge la vale.
Timpul ascultă cum scârţâie roata
Urechea lui aşterne tăcerea sub nea,
Sănile trag după ele gloata
De constelaţii până apune ultima stea.
Atunci ies din cimitire străbunii
Să mai dea sfaturi celor grăbiţi,
Însă sub privirea de gheaţă a lunii
Rămân în cruci împietriţi.
Alunecă sănile pe vise de zăpadă
Când timpul aşterne tăcerea sub nea,
Doar el a rămas în ogradă
Şi lacrima ce picură din stea.
Undeva în adâncuri decantează vinul via
De culoarea obrazului ruşinatelor fecioare,
Sub zăpezi,încă,mai germinează poezia
Iar rimele sunt însămânţate de soare.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu