4. /2 IULIE 2021 - POEZIE
N-ar fi crezut ca o sa-i fie atît de greu.
Vocea îi tremura.
Mîinile la fel.
Îsi simte fiecare propozitie
supusa unui test al întunericului.
Trebuie sa se descurce singur,
fara ajutorul culorilor sau al luminii.
Un efort mult prea mare
pentru stelele din poemele sale,
pentru zorii de zi, curcubeiele, norii, luminitele, luna,
pentru pestii de culoarea argintului de sub apa,
ori pentru vulturul atît de tacut din înaltul cerului.
Citeste – de vreme ce e prea tîrziu sa se opreasca –
despre baiatul în jacheta galbena de pe pajistea-nverzita,
despre acoperisurile rosiatice gata de numarat în vale,
despre numerele naravase de pe tricourile unor jucatori
sau necunoscutul despuiat ce sta în usa-ntredeschisa.
Si-ar dori sa nu mai mentioneze – desi nu are de ales –
toti sfintii de pe cupola catedralei,
fluturatul unei mîini de la fereastra unui tren,
lentilele microscopului, inelul ce arunca o sclipire,
pînzele albe din cinematograf, oglinzile, albumul plin de chipuri.
Dar nemasurata e bunatatea orbilor,
nelimitata le e îngaduinta, marinimia.
Ei asculta, zîmbesc si aplauda.
Cîte unul chiar se apropie
cu o carte tinuta pe dos
cerînd un autograf de nevazut.
| Octavian Paler | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 2 iulie 1926 Lisa, jud. Făgăraș |
| Decedat | (80 de ani) București |
| Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic)  |
| Naționalitate |  român |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | poet, jurnalist, eseist |
| Partid politic | Partidul Comunist Român |
| Limbi | limba română[1] |
| Studii | Universitatea din București |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1958-2007 |
| Specie literară | poezie, eseu |
| Operă de debut | Umbra cuvintelor |
| Note | |
| Premii | Ordinul național „Steaua României” |
Modifică date / text  | |
Octavian Paler (n. 2 iulie 1926, Lisa, județul Făgăraș, actualmente în județul Brașov – d. 7 mai 2007, București) a fost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic român.
Biografie
Fiul lui Alexandru și al Anei, Paler a urmat școala primară în satul natal, în anul 1937, după care a fost admis bursier la Colegiul Spiru Haret din București. În vara anului 1944, cu o săptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, a avut o altercație cu George Șerban, directorul școlii, care era chiar unchiul său (fratele mamei), și a fost obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul Radu Negru din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. Aici s-a remarcat, mai ales la obiectele filosofie, latină, elină.
În anul 1945, la terminarea ultimei clase de liceu, o clasă cu 44 elevi, a fost declarat Promovat cu laudă.[2] În același an, a susținut examenul de bacalaureat la Sibiu. În continuare, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie și simultan și pe cele ale Facultății de Drept din București.
Între 1949 și 1961 a fost redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română. În 1964 a fost timp de trei luni corespondent Agerpres la Roma.
Căsătorit în anul 1951, are un fiu, care a absolvit cursurile universitare (ASE- Facultatea de Comerț Exterior) în anul 1979.[necesită citare]
A încetat din viață la vârsta de 80 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri.
Activitatea politică
Următoarele activități erau în cadrul statului comunist puternic politizate.
- 1965–1970: Vicepreședinte al Comitetului de Radiodifuziune și Televiziune
- 1976: Președinte al Consiliului Ziariștilor
- 1970–1983: Redactor-șef al cotidianului central România Liberă
- 1974–1979: Membru supleant al Comitetul Central al Partidului Comunist Român
- 1980–1985: Deputat de Vaslui în Marea Adunare Națională, Parlamentul monocameral al României comuniste
Este persecutat de Securitate datorită viziunilor sale pro-occidentale și de critica la adresa PCR și a lui Nicolae Ceaușescu. I se stabilește domiciliul forțat și i se interzic diferite activitați în lumea artistică.[3]
Activitatea civică după 1989
După evenimentele din decembrie '89, fondează împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu ș.a. Grupul de Dialog Social, care se evidențiază prin pozițiile sale anti-comuniste. Devine, pe rând, director onorific și editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul și Ziua. Rămâne un jurnalist și comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viață, devine un critic acerb al clasei politice românești.
A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa.
Activitatea literară
- Umbra cuvintelor, 1970
- Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia), 1972
- Drumuri prin memorie II (Italia), 1974
- Mitologii subiective, 1975, (ed. II, 1976)
- Apărarea lui Galilei, 1978, (versiune noua, 1997)
- Scrisori imaginare, 1979, (ed. II, 1992; ed. III, 1998)
- Caminante, 1980
- Viața pe un peron, 1981, (ed. II, 1991)
- Polemici cordiale, 1983
- Un om norocos, 1984 [4]
- Un muzeu în labirint. Istorie subiectiva a autoportretului, 1986, ed. Cartea Romaneasca
- Viața ca o coridă, 1987
- Don Quijote în est, 1993
- Rugați-vă să nu vă crească aripi, 1994
- Vremea întrebărilor, 1995
- Aventuri solitare, 1996
- Deșertul pentru totdeauna, 2001
- Autoportret într-o oglindă spartă, 2004
- Eul detestabil: o istorie subiectivă a autoportretului, (intitulat initial Un muzeu in labirint), 2005, editura Albatros
- Caminante. Jurnal și contrajurnal mexican, 2005, ediția a doua, adăugită, editura Albatros
- Calomnii mitologice, 2007, editura Historia[5]
- Convorbiri cu Octavian Paler (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), 2007, editura Corint[6]
- Poeme, 2008, ed. Semne-Artemis
- Rugați-vă să nu vă crească aripi, 2010
Deseori i se atribuie un text de largă circulație în „samizdat”-ul internautic, și anume „Interviu cu Dumnezeu”. În repetate rânduri, Octavian Paler a negat paternitatea acestui text.[necesită citare]
În 2008, editura Polirom a demarat seria de autor „Octavian Paler”.
Traduceri
- Leben auf einem Bahnsteig. Versiunea germană de Ewalt Zweyer a romanului Viața pe un peron, Editura Kriterion, București, 1994
- Život na nástupišti. Versiunea cehă de Jindřich Vacek a romanului Viața pe un peron, Editura Mladá fronta, Praga, 2009
- Polémiques cordiales – traducerea franceză (traducător Alain Paruit), Editura Kriterion, București, 1991
Premii și distincții
- Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1972) pentru Drumuri prin memorie. Egipt. Grecia
- Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1980) pentru Caminante
- Premiul Academiei Române pentru Apărarea lui Galilei, 1978
- Opera Omnia a Uniunii Scriitorilor din România, 2005
- Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a IV-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”[7]
- Ordinul național „Steaua României”, în grad de cavaler, 2003
In memoriam
“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.
Avem timp pentru toate. Sa dormim,
sa alergam in dreapta si in stanga,
sa regretam ce- am gresit si sa gresim din nou,
sa- i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce- am scris, sa regretam ce- am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne- alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa- l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa- i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa- aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le- ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.
(varianta completa de Octavian Paler)
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce
pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine
insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu
inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe
primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai
nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit
Poet.
Fiul unui boiernas, paharnicul Eni Serban, devenit Serbanescu, si al Smarandei (n. ?).
Unul din cei optsprezece copii ai familiei. Urmeaza cursurile primare la Tecuci, cele liceale la Acad. Mihaileana din Iasi, apoi Scoala Militara din acelasi oras. S-a distins in toate scolile prin care a trecut. A intrat in armata ca sublocotenent de geniu. in 1869, ajuns capitan, demisioneaza. Se reintegreaza in armata in 1877 si participa ca ofiter de Stat major la Razboiul de Independenta. Serveste apoi in Ministerul de Razboi si este avansat pina la gradul de colonel, comandind in mai multe garnizoane (Bacau, Buzau, Braila). in 1893 se retrage definitiv din armata si traieste mai mult la mosia Vames din judetul Covurlui. in 1876 a fost prefect la Cahul. Alte incercari de intrare in viata politica esueaza.
A fost membru al Soc. Junimea (din 1868) si membru corespondent al Acad. Romane (din 1891). Debutul publicistic, in Steaua Dunarii, iar cel poetic, in Ateneul Roman (1861). A mai colaborat la: Albina Pindului, Convorbiri literare, care l-a consacrat, Literatura si arta romana, Oltul, Perseverenta, Revista contimporana s. a. Productia sa poetica, relativ bogata, 'a ramas in paginile revista sau in ms (scrisori, albume etc.). Primul voi., Poesii, este postum, aparind in 190. Au mai aparut Poesii alese, editate de E. Lovinescu (1927) si Poesii, comentate de I. Petrovici , nepotul poetului, si N. Cartojan (1941). Poliglot, a tradus din V. Hugo, Lamartine, A. de Musset, H. Heine, Ada Negri, poezii tiparite in volum din 190. impreuna cu D. C. Ollanescu a tradus Le Reve de Dochia. Poeme dramatique de Fr. Dame" (ed. IV, 1894). A semnat si cu pseudonimul Domescu.
S. a fost cel mai popular din grupul primilor poeti convorbiristi pe care, alaturi de Alecsandri si Eminescu, Maiorescu isi intemeia ideea unei Directii noi in poezia si proza romana. Cu doar un an inainte, poetul-ofiter fusese prezentat de catre Gr. H. Grandea ca „cel mai iubit dintre tinerele privighetori ale Moldovei. Un elev al lui Heinrich Heine" (Albina Pindului, 1870). Consacrarea i-o aduce Maiorescu , prin astfel de aprecieri si previziuni: „intre cele mai placute produceri ale literaturii romane sint si vor ramine poeziile d-lui Serbanescu". E drept, meritul sau principal este „farmecul limbei" si muzicalitatea, ce se evidentiaza intr-un context literar viciat. in decurs de patru decenii, Theodor Serbanescu a scris peste 200 de poezii, adunate de pnetenul sau T. G. Djuvara in volumul postum Poesii (1902), in care, printre piese nu lipsite de farmec poetic, gasim altele esuate in platitudine si retorism grandilocvent. Cea mai reusita parte a poeziei lui Theodor Serbanescu o reprezinta romantele, apartinind indeosebi primei perioade de creatie. Sub aceasta fateta, de cintaret al dragostei si dorului, apare poerul in antologia datorata lui E. Lovinescu (Poesii, 1927), II. Chendi numindu-l „parintele acestei specii la noi". De altfel, dorul este unul din cuvintele-cheie ale poeziei lui Theodor Serbanescu Tudor Vianu si pe urmele lui si alti exegeti il includ pe Theodor Serbanescu in categoria „poetilor erotici si ai cintecului de lume", in descendenta lui C. Conachi . in realitate, trecut prin scoala romanticilor apuseni, poetul face trecerea spre o alta virsta, cea eminesciana, a poeziei romanesti. El a debutat la Convorbiri literare cu trei ani inaintea lui Eminescu , dar numeroase elemente ale poeziei acestui moment sint vizibil „eminesciene". Unde esti (1871), pe muzica de G. Cavadia, este expresia unei iubiri pierdute, cintata mai tirziu in romantele si elegiile lui Eminescu .
Reminiscenta (1872) anunta nu numai sentimentele, imaginile, vocabulele, ci si tiparul metric si muzicalitatea caracteristice poeziei mai tinarului si genialului coleg de la Junimea:
„S-a fost un timp, cind tu si eu Un dor aveam pe lume; Cind luminai la glasul meu Si eu la al tau nume; Cind sufletu-ti senin credea Ca-n Dumnezeu in mine; Cind Dumnezeu inima mea N-avea decit pe tine. Acum te-ntreb. unde mai sint Simtirile aceste? Iubitu-ne-am pe-acest pamint? Sau e vreo poveste?". |
Ulterior, e greu de spus daca elementele „eminesoiene" reprezinta o continuare a inceputurilor proprii sau rezultatul influentei marelui poet. Ca si Eminescu , Theodor Serbanescu idealizeaza, divinizeaza femeia si apropie dragostea de sentimentul religios (in capela). Ochii sint amanuntul portretistic cel mai frecvent evocat iar floarea, steaua si ingerul, principalele elemente de comparatie, resimtite mai tirziu ca fiind conventionale. Deceptia poetului de a fi adorat o femeie rece ca o statuie este exprimata tot eminescian (Adio). in parte, si unele meditatii asupra destinului uman apar, fie ca elemente de legatura intre Gr. Alexandrescu si Eminescu (Noctu), fie ca ecouri din Scrisorile eminesciene (intre vis si viata), cu un plus de retorism si un minus de profunzime si originalitate a cugetarii si a expresiei. Universul liric al lui Theodor Serbanescu , mai bogat si mai nuantat in erotica, include si reusite fragmente de pastel, putine elemente satirice si citeva poezii patriotice (La Danubiu, Basarabia). Nu lipsesc nici incercarile de sincronizare cu poezia europeana a vremii (Sonete decadente, 1893). Dar aspectul cel mai interesant, din perspectiva istoriei literare, este tripla postura a lui Theodor Serbanescu de precursor, emul si epigon eminescian, in conditiile in care popularitatea sa, reala in epoca, asigurata de calitatea unor versuri, de popularizarea prin Convorbiri si mai ales prin muzica lui G. Cavadia, s-a stins curind dupa moartea poetului. incercarile de a-l mentine in atentia publicului si in istoria literara nu au depasit pragul centenarului nasterii sale, cind s-au organizat ultimele manifestari omagiale si a fost scoasa ultima editie.
OPERA: Poesii, adunate si publicate de T. G. Djuvara, insotite de studii asupra poesiilor lui Serbanescu de D. C. Ollanescu si T. G. Djuvara, Bucuresti, 1902; Poesii alese, pref: de E. Lovinescu, Bucuresti, 1927; Poesii, comentate de I. Petrovici si N. Cartojan, Craiova, 1941; Documente literare junimiste, ed. ingrijita, pref. si note de D. Manuca, Iasi, 1973. |
REFERINTE CRITICE: T. Maiorescu, Critice, 1874; II. Chendi, in Convorbiri literare, nr. 9, 1902; Inaugurarea monumentului poetului Th. Serbanescu (31 oct. 1904). Cuvintari si dari de seama, 1904; N. Petrascu, Icoane de lumina, I, 1935 (reed. in 1972); I. Petrovici, Figuri disparute, 1937; I. E. Toroutiu, in Convorbiri literare, nr. 1, 1940; G. Calinescu, Istoria..; C. Solomon, in Analele Moldovei, nr. 3-4, 1943; S. Cioculescu, VI. Streinu si T. Vianu, Istoria; I. Rotaru, O istorie, I; /. L. R., III; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, II, 1984. |
baladă
Smerită maică pe cărarea ,
Ce urcă muntele în greu ,
Pășește-ncet... pe vîrf de munte
E mai aproape Dumnezeu.
De-acel ce-l cată-n izolare
Și-n umilite rugăciuni ,
Și mai departe răul lumii
Ce ispitește răi și buni !
Pe coasta muntelui opusă ,
Călugărașul de la schit ,
Spre-aceși vîrf înalt de munte
Cu-același gînd urcă smerit...
Și dacă ei se întîlniră ,
A cui e vina , o Duh rău !...
Sînt mai aproape-unul de altul
Acum, -decît de Dumnezeu !...
Ad doram
Frumoasa-i Marea ca și tine ,
Tu, ca o soră-i semeni ei ;
De-atîtea adîncimi sunt pline
Și undele-i și ochii tăi !
Și cum , cînd ochiul meu măsoară
A Mării adîncimi și stînci ,
Așa ființa-mi se-nfioară
Cînd cat în ochii tăi adînci.
frumoasă-i Marea și grozavă
Cînd vîntu-o strînge-n btațul lui !...
Pe sînul tău mă simt o navă
Plutind... în paza Domnului !...
Ș-ades uitat , cînd luce Luna ,
Pe valul sînului tău cald-
Mă simt amenințat totuna
Ca și pe valu-i de smarald !
Și totuși scris imi este mia, -
Frumoaselor nemarginiri !
Să vă iubesc cu nebunia
Nemărginitelor iubiri !...
Și vreau , la ceasul cel din urmă ,
Să mor pe sînul tău cel cald
Și îngropat să fiu pe urmă
În unda Mării de smarald !
Ca ieri și azi și azi ca mîni
Tot depărtat de tine ,
Și zile trec , trec săptămîni
De lunga-ți lipsă pline !
Și lipsa-ți o străbat , tu știi ,
Ducîndu-ți dragă , dorul
Precum s-ar duce prin pustii
Cu setea-i călătorul.
În orizonturi far' de fund
Dau liber drum privirii,
Și nevăzîndu-te , m-afund
În lumea-nchipuirii.
Ș-aici , eu însumi Dumnezeu,
Din doruri arzătoare ,
Din razele de curcubeu ,
Din mirosul de floare,
Din tainele care-ntr-amurg
Dau freamătul pădurii,
Din armoniile ce curg
În vinele naturii,
Te plăsmuiesc din nou cum ești,
Cînd ești tu lîngă mine,
Cu-aceleași farmeci femeiești,
Ce m-au legat de tine !
Și-n aiurări adînci căzut,
Îți murmur lin amoru-mi:
Cînd însă dau să te sărut ,
Sărut... în gol tot doru-mi.
Astfel cu lipsa ta străbat ,
Ducîndu-ți vecinic dorul ,
Precum se duce însetat
Prin stepe călătorul !...
| Luca Caragiale | |
 Luca Caragiale în București, 1921 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 3 iulie 1893 București, Regatul României |
| Decedat | (27 de ani) București, Regatul României |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | cauze naturale (pneumonie) |
| Părinți | Ion Luca Caragiale și Alexandrina Burelly |
| Frați și surori | Mateiu Caragiale |
| Căsătorit cu | Fany Dobrogeanu-Gherea[1] (fiica lui Alexandru Dobrogeanu-Gherea) |
| Naționalitate | român |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | scriitor, traducător |
| Pseudonim | Luca din Străoști |
| Limbi | limba norvegiană |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1916–1921 |
| Mișcare/curent literar | simbolism, parnasianism, avant-gardism |
| Specie literară | roman, poezie |
| Operă de debut | Triptic Madrigalesc |
| Opere semnificative | Nevinovățiile Viclene Jocul Oglinzilor Amintiri despre Caragiale |
| Modifică date / text | |
Luca Caragiale, cunoscut în literatura română ca Luchi sau Luca Ion Caragiale, (n. 3 iulie 1893, București – d. 7 iunie 1921, București) a fost un scriitor și traducător român, care a aparținut deopotrivă atât simbolismului, parnasianismului, cât și literaturii moderniste.
Copilăria și adolescența]
Luca Caragiale s-a născut în data de 3 iulie 1893, la București. A fost cel de al doilea fiu al dramaturgului român Ion Luca Caragiale, din căsătoria acestuia cu Alexadrina Burelly.
Fără îndoială, Luca a fost fiul preferat și iubit, care, spre deosebire de Mateiu, nu trebuia să facă mare efort să se facă iubit. Alexandrina Burelly a mai dat naștere și surorii lui Luca, pe nume Ecaterina (Ecaterina Logadi), care la bătrânețe a scris despre cele două familii Caragiale.
Copilăria și adolescența lui Luca coincide cu proiectele artistice ale tatălui său. Alături de familia sa va colinda țări importante din Europa începutului de secol XX precum Franța, Elveția, Austro-Ungaria și Italia, pentru ca în cele din urmă să se stabilească în Germania la Berlin.
În jurul anul 1909, își face studiile în particular, avându-l ca profesor, printre alții, pe Panait Cerna. Timid în fața cuvântului tipărit, colaborează sporadic la câteva periodice, trimițând versuri, recenzii, însemnări memorialistice și chiar un studiu din domeniul istoriei.
Ion Luca Caragiale a avut un rol important în educația fiului său, insuflându-i opinii politice de stânga. Cei doi vor face călătorii în nordul Germaniei, pe coasta Mării Baltice și în Danemarca. Până ca tatăl său să moară, cei doi s-au întors în țară să vadă locurile natale și au petrecut o vacanță la Sinaia.
Anii Marelui Război
în 1915 la trei ani de la moartea tatălui său, Luca Caragiale se va întoarce în țară împreună cu mama și sora sa, Ecaterina (căsătorită Logadi).
Tânărul Luca Caragiale își face debutul în timpul Primului Război Mondial, atunci când Regatul României se afla în perioada de neutralitate.
La 14 mai 1916, Luca publică cel mai cunoscut poem al său, Triptic Madrigalesc, în revista literară Flacăra. Inspirat de propria amintire a șederii la Sinaia va scrie Dintr-un oraș de munte: Meditații în care va alcătui o imagine unitară a toamnei și a începutului iernii, percepute prin angoasa ce pune stăpânire pe existența poetului; imagini cu o ușoară tușă bacoviană stau alături de propria-i viziune asupra relației om-natură.
Așa cum tatăl său a fost prieten cu teoreticianul marxist Constantin Dobrogeanu-Gherea, Luca a fost apropiat al familiei Dobrogeanu-Gherea. După căsătoria cu Fany (fiica deputatului "Sașa" Alexandru Dobrogeanu-Gherea), face parteneriat cu Ioan Dobrogeanu-Gherea (cel de al doilea fiu al Constantin Dobrogeanu-Gherea dupa Alexandru) scriind primul și singurul roman, Nevinovățiile viclene.
După ce în 1916 România a intrat în război de partea Antantei, la sfârșitul anul viitor sudul țării avea să fie ocupat de trupele Puterilor Centrale. Luca petrece mult timp în Bucureștiul ocupat de trupele germane implicându-se în treburile administrației colaboraționiste, formată din rândurile Partidul Conservator. În octombrie 1917, Luca a fost șef de cabinet pentru Virgil Arion, Ministrul Culturii. În jurnalele marelui om de stat Alexandru Marghiloman s-a consemnat că Luca Caragiale a fost plăcut de supraveghetorii germani care au venit la festivitățile de la Athenee Palace ținute în cinstea guvernatorului militar August von Mackensen.
În decembrie 1917, Luca, în timp ce era șeful cabinetului Arion, l-a înjosit pe Alexandru Tzigara-Samurcaș, când a cerut prezența poliției de la comandanții săi germani la unul dintre birourile Ministerului Culturii.
În iunie 1918, ia decizia controversată de a se alia cu susținătorii Puterilor Centrale. Se pare că a fost influențat mai mult de gândirea politică a fratelui său, Mateiu Caragiale.
Începutul perioadei interbelice
Romanul Nevinovățiile viclene, a fost publicat în reviste Viața Românească, în anul 1920, și este dedicat tuturor iubirilor adolescentine. Nu se poate discerne în ce anume a constat contribuția fiecăruia în parte dintre cei doi coautori: Luca Ion Cargiale și Ionel Dobrogeanu-Gherea.
În același an, Luca Caragiale publică un articol important în Ideea Europeeană, Amintiri despre Caragiale. Acest articol este o veritabilă marturie despre viața marelui dramaturg Ion Luca Caragiale.
În 1921, după ce ticluise mai multe caiete de versuri, după ce tălmăcise admirabil din lirica lui Poe și Villon, își pregătea în sfîrșit primul volum de versuri, Jocul oglinzilor. Dar soarta necruțătoare cu aproape toți copiii lui Caragiale (Mateiu s-a stins la 51 de ani), l-a răpus în data de 7 iunie, la 28 de ani neîmpliniți, proiectul rămânînd nerealizat.
Romanul Nevinovățiile viclene și volumul de versuri Jocul oglinzilor au apărut grație criticului Barbu Cioculescu și surorii lui Luca Caragiale, Ecaterina Logadi, abia în 1967, respectiv 1972.
Opera
- Nevinovățiile viclene (în colaborare cu Ioan Dobrogeanu-Gherea) - 1967
- Jocul oglinzilor - 1972
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu