5. /4 IUNIE 2021 - TEATRU/FILM
A învățat la Liceul Aurel Vlaicu din Orăștie, a fost campion la schi și a practicat gimnastica, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică in 1963, la clasa profesorului Constantin Moruzan. Si-a început cariera la Teatrul Maria Filotti din Brăila, oraș in care a rămas 5 ani si a cunoscut-o pe soția sa, Valeria. S-a mutat la Teatru Tineretului din Piatra Neamț, unde a jucat primul rol dintr-o drama, in piesa Mai înainte de a cânta cocoșul de Ivan Bukovkan, apoi a jucat in Răfuiala de Phillip Massinger, Nastratin Hogea de Mircea Florian si s-a mutat la București, la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra. A fost aici Orgon din Tartuffe de J.B.P. Moličre, Delca din Dimineața pierdută de Gabriela Adameșteanu sau Lagrange din Cabala bigoților de Mihail Bulgakov.
Din 1991 joaca la Teatrul Național. Printre spectacolele in care a apărut se număra: Avram Iancu de Lucian Blaga, Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller, Livada de vișini de A.P. Cehov, Morișca de Ion Luca, Tehnica Raiului de Mihai Ispirescu, Strigoii de Henrik Ibsen, Numele trandafirului de Umberto Eco, Crimă pentru pământ după Dinu Săraru, Take, Ianke și Cadâr de Victor Ioan Popa. S-a retras de pe scenă in urma unui conflict cu Ion Caramitru, director al Teatrului Național.
Debutul pe marele ecran a avut loc in 1981, cu filmul Angela merge mai departe, regizat de Lucian Bratu. A jucat apoi in peste 40 de filme, debuta la televiziune in 1984, cu Eroii n-au vârsta.
Valentin Uritescu este vocea de pe audiobook-urile gastronomice cu rețetele lui Pastorel Teodoreanu.
A devenit una dintre marile vedete feminine ale teatrului românesc, a jucat pe scenele teatrelor Armatei, Bulandra, Nottara, a Teatrului de comedie. Vocea sa a fost auzita in piese de teatru radiofonic. Printre spectacolele de teatru in care a jucat: Steaua fara nume de Mihail Sebastian, Trei Surori de Anton Pavlovici Cehov, Sluga la doi stapani de Carlo Goldoni, Omul cu martoaga de George Ciprian, Mos Goriot de Honoré de Balzac, Casatoria de Nikolai Vasilievici Gogol, Casa cu doua intrări de Don Pedro Calderón de la Barca, Filumena Marturano de Eduardo De Filippo, Doctor fara voie de Molière, etc.
A fost căsătorita cu actorul Radu Beligan timp de 15 ani.
S-a retras in 1970 la Crevedia, in județul Ilfov si a murit la 04 iunie 2002.
A urmat cursurile unei Şcoli Tehnice de Construcţii (anii 1952 - 1955) şi a absolvit Liceul Clasic din Iaşi, în 1956.
A absolvit IATC în anul 1962 (a fost student la clasa Prof. Irina Rãchiţeanu Şirianu, apoi Prof. Ion Olteanu) şi a fost repartizat la Tg. Mureş împreuna cu majoritatea membrilor promoţiei (Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Mișu Dobre, Harry Baranga, Harry Zomenov, Ion Fiscuteanu, Mihai Gingulescu și Ion Andrei) unde a înfiinţat secţia românã a Teatrului de Stat din localitate.
În 1960 a debutat la TVR (primul sediu al TVR, din strada Molière) într-un spectacol televizat, regizat de Valeriu Lazarov, care îi reunea pe studenții de la Actorie, Regie și Conservator.
Începând cu anul 1964 joacã la Teatrul de Revistã „Constantin Tãnase” București, la Grãdina Boema şi la Teatrul de Varã „Herãstrãu” în zeci de roluri și în spectacole cu mii de reprezentații.
În 1978 s-a nãscut cuplul de aur Stela Popescu – Alexandru Arşinel.
Din 1999 este director al Teatrului de Revistã ”Constantin Tãnase”.
Sub direcţia sa a fost renovatã Sala Savoy (lucrãrile au durat 2004 - 2010) de pe Calea Victoriei inauguratã oficial în anul 2010 și tot şase ani a durat reconstrucţia Teatrului de Varã ”Herãstrãu” (inaugurat pe 9 mai 2009), care este la ora actualã cea mai mare, cea mai frumoasã şi mai modernã grãdinã de varã din ţarã.
Este Cetãțean de onoare al județului Suceava şi al comunei Dolhasca. Din 2014 Casa de Culturã din localitate îi poartã numele.
Roluri jucate la Teatrul din Tg. Mureș (selecţie):
- Kuklin – „Oceanul” de Al. Stein, regia Cristian Munteanu
- Maiorul – „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, regia Mihai Paxino
- Fabian – „A 12-a noapte” de W. Shakespeare - regia Eugen Mercus
- Titta Nane – „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni - regia Mihai Reicu
Roluri jucate la Teatrul Naţional Bucureşti:
- Prisâpkim - `Ploșnița` de V. Maiacovski
Roluri/spectacole jucate la Teatrul de Revistã „Constantin Tãnase” București (selecţie):
- Paraschiv - `Groapa`, musical de Eugen Barbu şi Radu Șerban
- Cetãţeanul - `Doctore sunt al Dumneavoastrã`, musical de Aurel Storin și Vasile Vasilache jr.
- `Revista cu paiaţe` de Mihai Maximilian, muzica V.Veselovski
- `Deschis pentru renovare` de Alexandru Mirodan, muzica Elly Roman
- `Se cautã o vedetã` de Aurel Felea și Sandi Rudeanu, muzica Temistocle Popa
- `Vino sã ne vezi disearã` de Petre Bãrbulescu, muzica Gelu Solomonescu
- `Nicuțã . . . la Tãnase` de Nicuţã Tãnase şi Marin Traian, muzica Gelu Solomonescu
- `Aventurile unei umbrele` de Nell Cobar, muzica Edmond Deda
- Parada Revistei, de Nicușor Constantinescu și George Voinescu
- `Uite cã nu tac` de Petre Bãrbulescu, muzica Petre Munteanu
- `Microfonul de la miezul nopții` de Eugen Rotaru și Marius Țeicu
- `Savoy, Savoy` - spectacol de Eugen Rotaru și Marius Țeicu
- `Sonatul lunii` de Sașa Georgescu si Puiu Calinescu
- “Un bãiat de zahãr... ars” de Harry Negrin şi Puiu Cãlinescu,
- “De la Cãrãbuş la Savoy”, spectacol jucat în stagiunea 1979‑1980, atunci când se împlineau 60 de ani de la inaugurarea Grãdinii de Varã Cãrãbuș și 100 de ani de la nașterea lui Constantin Tãnase
- `Bimbiricã` - comedie muzicala de Aurel Storin, muzica Elly Roman
-”Scandal la Boema”, `Nevestele vesele din Boema`, `Boema, slabiciunea mea` `Boema, bucuria mea`, `Artistii si Boema`, `Stela, stelele si Boema`, „Buna seara, Boema`, `Carre de aşi`, `Ah, femeile`. `Hohote în Paradis`, ”1001 de glume” de Mihai Maximilian şi Vasile Veselovski
- musicalul „Omul care avãzut moartea” de Marius Țeicu și Octavian Sava, regia Constantin Dicu,
- Spectacolul "Aplauze, Aplauze" a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Stela Popescu – Alexandru Arşinel.
- „Savoy, Savoy”, ‚Revista Revistelor’,‘Nimic despre papagali’, „Nevstele vesele”, „Scandal în paradis”, „”Dau un ban, dar face”, „Revista în frac”, „Ok Melody”, „Sãrbãtoare la Revist㔂”Comedie pe Titanic’, ‘Revista în Sãrbãtoare’‚”O searã la Revistã”, ’Piei, drace!’, „Vivat Revista!’, „Vara nu-i ca iarna” ‚”Hohote în Herãstrãu’, „Aer bun! De Herãstrãu” ş.a.
Premii, Trofee, Distincții speciale:
- CETĂŢEAN de ONOARE al Municipiului Bucureşti la Gala Premiilor Municipiului București pentru Artă și Cultură cu ocazia ZILEI CULTURII NAŢIONALE, Gala Premiilor Municipiului București pentru Artă și Cultură, Primăria Capitalei (2018)
- De 6 ori pe podium la Categoria „Cel mai bun actor” la Gala „10 pentru România”;
- O STEA pe „ALEEA CELEBRITÃTILOR” - ceremonia omagialã de decernare a stelelor pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului, Primaria Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Teatrul Metropolis şi Cocor (2015)
- Diploma IN HONORIS, acordatã de Primarul General al Bucureștilor, (2014)
- Premiul GAUDEAMUS acordat de Forumul Muzical Român –pentru cartea ”ALEXANDRU ARȘINEL. Și a fost mâna lui Dumnezeu...” (Editura ALL) - festivitatea de decernare a
- Medaliilor oferite de Președinția României, precum și a Premiilor Forumului Muzical Român (2014)
- Premiul de Excelenţã la Gala Premiilor CONFIDENTIAL pentru MANAGEMENT şi pentru întreaga CARIERÃ ARTISTICÃ (2014)
- PREMIUL SPECIAL la Categoria TEATRU pentru Teatrul de Revistã ”Constantin Tãnase” la Gala Premiilor VIP (2014)
- Premiul Special „Ambasadorul Teatrului Românesc” – ALEXANDRU ARŞINEL pentru management de succes şi pentru activitatea desfãşuratã la Teatrul de Revistã ”Constantin Tãnase” (2014);
- PREMIUL pentru cel mai performant manager din istoria teatrului românesc la Agentul VIP (2014)
- PREMIUL SPECIAL „Ambasadorul Teatrului Românesc” la Gala Premiilor VIP pentru management de succes şi pentru activtatea desfãşuratã la Teatrul de Revistã ”Constantin Tãnase” (2013);
- Titlul de CAVALER al CIVISMULUI pentru atitudine și inițiativã manifestate în sprijinul comunitãții locale a Sectorului 4 (2013),
- PREMIUL SPECIAL şi Diploma de Onoare oferite de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional cu ocazia aniversãrii a 50 de ani de carierã (2012)
- Premiul Special “TVR 55 ANI” (2011)
- PREMIUL SPECIAL în Clasamentul Naţional ”CEI MAI DE ÎNCREDERE ROMÂNI” - STELA POPESCU şi ALEXANDRU ARŞINEL (Ianuarie 2010)
- Premiul de Excelenţã şi Premiul de Popularitate - Categoria ACTORI la Gala „CELEBRITÃÞILE ANULUI” organizatã de `Professional Celebrity and Sport Art`, Sala Candelabrelor a Camerei de Comert şi Industrie a României (2010)
- MEDALIA de ONOARE a Federaţiei Comunitãtii Evreieşti din România - Prieten al Comunitãtii Evreieşti din România, „se acordã MEDALIA de ONOARE Domnului ALEXANDRU ARSINEL, Directorul Teatrului de Revista „Constantin Tãnase” pentru activitatea artisticã prodigioasã dedicatã teatrului românesc, pentru o viatã de om exemplarã, daruitã intelegerii și apropierii dintre oameni. Recunoștinta noastrã pentru un mare actor a cãrui carierã se revarsã cu strãlucire asupra scenei și publicului sãu” (2010)
- PREMIUL de EXCELENTÃ pentru întreaga activitate la GALA de EXCELENTÃ, ediţia a II-a desfãşuratã la Teatrul Dramatic „Tony Bulandra” din Târgovişte, cu ocazia ZILELOR CETÃTII TÂRGOVIŞTE (2010)
- Cuplul de actori STELA POPESCU - ALEXANDRU ARŞINEL - TROFEUL Galei „10 pentru ROMÂNIA”, la Ateneul Român.
Aceștia s-au aflat pentru cea de-a VI-a oarã pe podiumul prestigiosului clasament (2010)
- Gala Premiilor Societãţii Umoristice „Pãcalã” şi ale Revistei „Harababura” conduse de reputatul regizor, Prof. Univ. Dr. Geo Saizescu - Premiul „GRIGORE VASILIU BIRLIC” pentru Teatrul de Revistã „Constantin Tãnase”- „AMBASADOR INTERNATIONAL interbelic și nu numai al spiritului fantezist-realist și socio-politic naţional, vasul amiral al umorului românesc scenic-revuistic (2010)
- PREMIUL SPECIAL pentru SHOW-BIZ acordat lui ALEXANDRU ARȘINEL si Teatrului de Revistã „Constantin Tãnase” la Gala CONFIDENTIAL MEDIA 2009
- PREMIUL pentru Management Cultural „Managerul anului 2008” acordat de Revista „ACTUALITATEA MUZICALÔ a UCMR - Aula Palatului Cantacuzino (Muzeul `George Enescu`) - 2009
- Premiul pentru „MINUTUL DE AUR” realizat de artiștii Teatrului de Revistã „Constantin Tãnase” la emisiunea „MIEZUL ZILEI cu LEONARD MIRON” (TVR ) - 2009
- PREMIUL pentru PERFORMANTà ÎN ARTELE SPECTACOLULUI (Alexandru Arşinel) şi PREMIUL Special pentru Teatrul de Revistã „Constantin Tãnase” la Categoria „BUCUREŞTI, CARTIER DE VARÔ – Gala PREMIILOR Municipiului Bucureşti pentru Artã şi Culturã - Secţiunea ARTELE SPECTACOLULUI (acordate de Primarul General al Municipiului Bucureşti și de Comisia Învãtãmânt, Culturã, Culte, Sport) - 2009
- CENTRUL CULTURAL ISRAELIANO-ROMÂN a acordat actorului ALEXANDRU ARŞINEL PREMIUL ”OMUL ANULUI 2009” și Premiul de Excelenţã ”10 pentru ROMÂNIA, 10 pentru ISRAEL”
- Gala ”Zece pentru România” (Locul II - ALEXANDRU ARȘINEL şi Locul III - STELA POPESCU) 2009
- Premiul de Excelenţã la Gala Premiilor „Confidenţial” pentru Management şi pentru întreaga Carierã Artisticã, 2009 şi 2010
- Premiul pentru spectacolele de musical acordat de Revista „ACTUALITATEA MUZICALÔ a UCMR - Aula Palatului Cantacuzino (Muzeul „George Enescu”) – 2009
- Gala CONFIDENTIAL SHOWBIZ. Premiul Special acordat lui ALEXANDRU ARŞINEL si Teatrului de Revista `Constantin Tãnase` (2008)
- Premiul Special „Cei mai de încredere români” pentru Alexandru Arşinel, alãturi de Nadia Comaneci şi Gheorghe Hagi, 2008
- Stela Popescu si Alexandru Arşinel, cel mai iubit şi admirat cuplu de actori a fost premiat la Gala `Zece pentru Romania` (Locul II - ALEXANDRU ARŞINEL) - 2008
- Premiul pentru ”Cel mai iubit actor” la Gala ”Zece pentru România” (2005 și 2007)
- Locul I si CEL MAI IUBIT ROMÂN la Gala ”Zece pentru România”, 2007
- Premiul pentru ”Cel mai iubit actor” la emisiunea ”Cei mai iubiți” (2006, TVR, realizator Valeriu Lazarov, prezentator Andreea Marin), emisiune care ”a premiat nu neapãrat cei mai talentaţi oameni, nici cei mai performanţi, nici cei mai eficienţi, ci pur şi simplu pe CEI MAI IUBITI dintre români, pentru cã s-a votat cu inima și cu sufletul” (2006)
- Ordinul ''Meritul Cultural'' în grad de Comandor - "Arta Spectacolului”, în semn de apreciere a întregii activitãţi şi pentru dãruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului” (2004)
- Premiul Special UNITER pentru cuplul Stela Popescu şi Alexandru Arşinel (2002)
- Premiul special al UNITER pentru Teatrul de Revistã, 2000
Apariții editoriale de mare succes:
”Alexandru Arșinel. De la Dolhasca pe Calea Victoriei” de Alexandru Arşinel (2012)
”Alexandru Arșinel. Și a fost mâna lui Dumnezeu” de Oana Georgescu (2014)
”Stela Popescu și Alexandru Arșinel. O pereche fãrã pereche” de Aurel Storin (2015).
Roluri în FILME:
„Vacanţã la mare” - 1962, „Cerul începe la etajul trei” - 1967, ''Ana și hoțul" – 1981 (regia: Virgil Calotescu), ''Ca-n filme'' – 1983 (regia Manole Marcus), `Anotimpul iubirii` - 1985 (regia Iulian Mihu), ''Colierul de turcoaze'' - 1985, ''Varã sentimentalã” - 1986, ''În fiecare zi mi-e dor de tine'' – 1987 (regia Gheorghe Vitanidis), ''Miss Litoral'' – 1990 (regia Mircea Mureşan), ''Bãiatul cu o singurã bretea'' – 1991 (regia Iulian Mihu), ''A doua cãdere a Constantinopolului'' – 1994 (regia Mircea Mureşan), ''Paradisul în direct'' – 1997 (regia Cornel Diaconu), '”Sexy Harem Ada-Kaleh” - 2001, ”'Rãzboiul Sexelor'', 2007 - 2008, ''Regina'' – 2009, ''Toatã lumea din familia noastrã'' - 2012.
A realizat dublaje în filme de animaţie, fiind vocea Ursului Baloo în filmele „Cartea Junglei” („Jungle Book”) și „Cartea Junglei 2” („Jungle Book 2”) şi a Şerifului în seria „Mașini” („Cars”) și „Mașini 2” („Cars 2”). A fost Micul John în „Robin Hood” şi maestrul Auguste Gusteau în filmul „Ratatouille”, producție de mare succes a anulul 2008 distinsã cu Premiul OSCAR (a mai avut încã 4 nominalizãri pentru Cea mai bunã coloanã sonorã, Cel mai bun sunet, Cel mai bun mixaj sonor și Cel mai bun scenariu), cu Globul de Aur și cu un Premiu BAFTA pentru Cel mai bun film de animație.
Alexandru Arşinel a fost „vocea principalã” în filmul de animaţie „Uimitoarele aventuri ale muşchetarilor” (1987, producţie ANIMAFILM, scenariul şi regia Victor Antonescu), alãturi de „voci” memorabile ale unor mari actori: Dem Rãdulescu, Anda Cãlugãreanu, Mariana Mihuţ, Rodica Tapalagã, Virgil Ogãşanu, Mihai Mãlaimare, Valeria Ogãşanu, Alexandrina Halic, Brânduşa Zaiţa Silvestru sau Genoveva Preda. Producţie a celebrului Studio ANIMAFILM, filmul a redat într-o viziune ineditã, plinã de umor şi duioşie, cu gaguri nãstruşnice şi replici scânteietoare datorate şi interpretãrii savuroase, personajele celebrului roman al lui Alexandre Dumas.
Roluri în TEATRUL RADIOFONIC:
Alexandru Arșinel este una dintre vedetele incontestabile ale teatrului radiofonic, de sãu fiind legate zeci de spectacole, dar și un numãr impresionant de emisiuni de divertisment, realizate de maestrul Ion Vova. Colaborator fidel și constant al celebrelor „Unda veselã” și „Ora veselã”, emisiuni de tradiție Radio România, numele lui Alexandru Arșinel în distribuție a devenit, și pentru ascultãtorii de radio, o garanție a succesului.
Alexandru Arşinel a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Naţional Radiofonic, multe fiind incluse în colecţii audio precum „Cufãrul de culturã”: „Cercul” de Mircea Radu Iacoban, „O noapte furtunoasã” de I. L. Caragiale, „Sãrmanul Dionis” de Mihai Eminescu (regia Paul Stratilat), comediile muzicale „Franţuzitele” de Magda Duţu şi „Un poet romantic” de Matei Milo, „Cine-ajunge sus la fix” de Dumitru Solomon, „Cãsãtorie cu de-a sila” de Molière, „Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, "Femeile care ucid bãrbaţii" de Michal Tonecki, „Adunarea femeilor” de Aristofan sau „Aventurile Baronului Münchausen” de Gottfried August Bürger, „Romeo şi Julieta nu mor niciodatã” de D.D. Pãtraşcanu, `Pe urmele dosarului albastru` de R. Negoita, regia Titel Constantinescu, „Drumul Victoriei” de G.Sacadat, N.Smirnov, regia Dan Puican, „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, regia Mihai Raicu, „Revizorul” de N.A. Gogol, „I-a venit numirea” de Al.O Teodoreanu, „Noi, sportivii din tribune” de Haş Nicolaide, „Iadeș” de Alexandru Macedonski, regia artisticã Constantin Dinischiotu, „O poveste adevãratã” de Romas Dionisos, „Serpentina” de Tankred Dorst, regia Cristian Munteanu, „Extraordinarele istorii si aventuri ale baronului d'Ormesson” de Guillaume Apollinaire, regia artisticã Vasile Manta ş.a.
Teatrul Naţional de Radiodifuziune:
Piesa prezentatã ca o înregistrare de teatru radiofonic: `Caviar, votca si bay, bay` de George Astalos în regia lui Dan Puican se joacã de mai bine de douãzeci de ani. Alexandru Arşinel, alãturi de actorii Stela Popescu, Tamara Buciuceanu-Botez şi Eugen Cristea a fãcut înconjurul lumii cu acest spectacol, unul dintre cele mai longevive producții teatrale prezentate românilor din Diaspora, pe cinci continente. A fost laureat în 1998 la Gala Premiilor UNITER.
TURNEE în strãinãtate: Germania, Franța, Anglia, Italia, Israel, Grecia, Turcia, Polonia, Suedia, Italia, Spania, Rep. Moldova, Australia, SUA, Canada, Rusia, Africa de Sud, Elveția, Irlanda ş.a.
DISCOGRAFIE:
- „Momente Vesele cu Arşinel”
- „Momente Vesele cu Stela și Arșinel”
- „Ce faci astã searã tu?”
- „Olé !”
- „La multi ani viațã !”
- „Evergreen”
- „Cântece de Crãciun”
- „Parfum de romanțã”
Debuta la televiziune in 1977, cu filmul serial Războiul de independență, regizat de Sergiu Nicolaescu, in care interpreta rolul reginei Elisabeta si peste 2 ani apărea in alt serial Tv, Lumini și umbre, cu regia
realizata de Andrei Blaier, Mihai Constantinescu și Mircea Mureșan. A mai jucat in Profesionistul, in regia lui Horea Popescu, Vassa Jeleznova, in regia lui Ion Cojar..
După absolvire a fost repartizată la Teatrul Dramatic din Constanța, unde a rămas pana in 1980. A jucat in Capcana de nichel de Eugen Lumezianu, in Cel care primește palme de Leonid Andreev.
Din 1980 este actrița a Teatrului Național din capitala. Aici a dat viata la zeci de personaje, cum sunt: profesoara Mihalcea din Gimnastică sentimentală de Vasile Voiculescu, Rădița din Tinerețea lui Moromete, o adaptare după Marin Preda, Luluța din Coana Chirița de Tudor Mușatescu, după Vasile Alecsandri, Elena Boruga-Jocul ielelor de Camil Petrescu, Ana-Despot Vodă de Vasile Alecsandri, Fata Lunatecă-Ploșnița de Vladimir Maiakovski, Sarmisegetuza si Tia-Titanic Vals de Tudor Mușatescu, Viola-A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, Ana-Vassa Jeleznova de Maxim Gorki. A mai jucat in Profesionistul de Dușan Kovacevic, Ondine de Jean Giraudoux, Livada de vișini de A.P. Cehov, Generația de sacrificiu de I. Valjean, Bacantele după Euripide, Omul din La Mancha după Miguel Cervantes, etc. In stagiunea 2010-2011 joaca in Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo de Filippo.
Debutul pe marele ecran a avut loc in filmul Întoarcere la dragostea dintâi, regizat de soțul sau, Mircea Mureșan. Au urmat O lebădă iarna (rolul Lebăda), tot in regia lui Mircea Mureșan, Secretul lui Bachus (Avocata Bica Barbu), regia Geo Saizescu, in 1983, Sosesc păsările călătoare (Dr. Iulia Râmniceanu), regia Geo Saizescu, O lumină la etajul zece (Maria), regia Malvina Urșianu in 1984, Promisiuni ( Profesoara), regia Elisabeta Bostan, Racolarea (Spioana), regia George Cornea, in 1985, Vara Sentimentală (Inginera), regia Francisc Munteanu, in 1986, Liceenii Rok`n Roll (Mama Getei), regia Nicolae Corjos, in 1990, Miss Litoral (Elvira), regia Mircea Mureșan, in 1991, A doua cădere a Constantinopolului (Inginera), regia Mircea Mureșan, in 1994, Sexy Harem Ada Kaleh (Inginera), regia Mircea Mureșan in 2001.
A fost căsătorita cu actorul Sorin Postelnicu si are o fiica împreuna cu acesta, actrița Teatrului Național din București, Cesonia Postelnicu. Al doilea soț este regizorul Mircea Mureșan.
| Ioan Massoff | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  |
| Decedat | (80 de ani) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | jurnalist |
Modifică date / text  | |
Ioan Massoff (n. 4 iunie 1904, București — d. 27 ianuarie 1985, București) a fost un teatrolog și prozator român. A debutat în ziarul Rampa, în 1924. Debutul editorial a avut loc în 1934 cu volumul Londra 1933. Este autorul mai multor biografii – realizate independent sau în colaborare – ale marilor actori sau ale unor personalități ale teatrului liric. S-a afirmat ca prozator prin notele de călătorie din volumul Londra 1933, romanul Fard... și anecdotele din Actorul de la miezul nopții, precum și prin intermediul volumelor de interviuri Despre ei și despre alții. Manuscrisele sale se află în prezent în arhiva Fabian Anton.
Studii
- Licența la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale.
Activitate profesională
- Redactor al ziarului „Rampa” (1924 - 1938) încă din vremea studenției sale
- Secretar literar al Teatrului Național București (1934 - 1964).
- Inspector General al Teatrelor.
- Consilier la Ministerul Artelor (sub conducerea lui Ion Pas - 1946)
Pseudonime
- Fosam (anagramă în „Rampa“, între anii 1931 - 1938)
- Radu Mina
- Osric (în „Rampa“)
Colaborări
- Adevărul
- Adevărul literar și artistic
- Cele trei Crișuri
- Realitatea ilustrată
- Tomis
Volume publicate
- „Londra 1933”, note de călătorie, București 1934
- „Fard...”, roman, București 1935
- „Teatrul românesc acum o sută de ani” (în colaborare cu G. Baiculescu), București 1935
- „Istoria Teatrului Național din București 1877 – 1937”, București 1937
- „Amintiri din teatru ale lui Const. I. Nottara” (în colaborare cu Tatiana Nottara), București 1938
- „Davicion Bally – Revoluționarul de la 48”, biografie, 1938
- „Mattei Millo și timpul său”, biografie, București 1939
- „Strădania a cinci generații. Monografia familiei Șaraga”, București 1941
- „Viața lui Tănase”, biografie, București 1947
- „Viața lui Tony Bulandra”, biografie, 1949
- „Teatrul românesc”, I – VIII, București 1961 – 1981
- „C. Tănase” (în colaborare cu R. Tănase), București 1964 (ediția II, 1970)
- „Eminescu și teatrul”, București 1964
- „I. D. Ionescu de la «Iunion»”, biografie, București 1965
- „Maria Ventura” (în colaborare cu Gh. Nenișor), cuvînt înainte de J. Paul-Boncour, biografie, București 1966
- „Tenorul Ioan Băjenaru și vremea lui. Contribuție la istoria teatrului liric din România”, București 1970
- „Petre Liciu și vremea lui”, biografie, București 1971
- „Despre ei și despre alții...”, interviuri, București 1973
- „Actorul de la miezul nopții. Oameni și întîmplări din lumea teatrului de altădată”, memorialistică și anecdote, București 1974
- „Glorioasa existență a tenorului Grigore Gabrielescu”, biografie, București 1974
- „Ion Iancovescu sau neliniștea unui actor”, biografie, București 1979
- „Între viață și teatru: portrete, mărturii, profiluri”, București 1985
Traduceri
- Boris Romașov – „Teatru“, București 1952
| György Harag | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Marghita, Bihor, România |
| Decedat | (60 de ani)[2] Târgu Mureș, România |
| Cetățenie |  Ungaria România |
| Ocupație | actor regizor de teatru regizor[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea de Arte din Târgu Mureș |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
György Harag (4 iunie 1925, Marghita – 7 iulie 1985, Târgu Mureș) a fost un regizor și actor de teatru maghiar din România.
Date biografice
Tinerețea
Harag György s-a născut pe 4 iunie 1925 la Marghita, într-o familie de evrei maghiari. A fost fiul lui Kádár Magda și Harag Jenő, negustor de lemne. Clasele primare le urmează la Marghita și Tășnad, după care își continuă studiile liceale la Oradea, mai întâi la Liceul Teoretic Emanoil Gojdu, apoi la Liceul Evreiesc Oradea Mare, urmând să-și dea bacalaureatul ca elev al Liceului Szent László. După bacalaureat pleacă la Budapesta unde lucrează ca ucenic într-un atelier de olărit. Rămâne aici un an de zile.
Dragostea de teatru se manifestă încă din fragedă copilărie. Primul contact cu teatrul îl are la Tășnad, prin intermediul trupelor ambulante (după propriile sale mărturii cele ale lui Károly Jódi, Ernő Vig și Lajos Antal) care au avut o influență semnificativă asupra dezvoltării sale ulterioare.
”Veneau aceste trupe, iar eu întotdeauna mă lipeam de ele. Mă uimeau și mă mirau. Erau foarte săraci și trăiau în condiții mizere. Mereu eram în contact cu ele, dar nu eram dornic să devin de-al lor. Aveam șaisprezece ani când, la Oradea, am fost întrebat ce vreau să mă fac? Regizor – am spus. (...) Ei, uite-așa, până la urmă tot m-am scăpat. Și, pentru a-mi susține intenția, am și început să-mi regizez colegii...”[4]
De-a lungul anilor petrecuți la Oradea Mare, a avut ocazia să surprindă munca unor artiști însemnați, chiar dacă acestea nu erau cele mai reușite spectacole ale lor: teatrul începuse să devină o sursă de delectare. Cu ani în urmă își aduce aminte de această perioadă:
”Desigur, la Oradea, zilnic eram la teatru. Cu toate că trupa era bună, situația teatrului era foarte dificilă în perioada 1940-1944. Era condus de un director excepțional în persoana lui Putnik Bálint. (...) La modă erau însă piesele vioaie, căci ele aduceau pâine pe masă. Putnic, însă, a încercat să ridice standeardele repertoarului prin introducerea unor piese clasice, bineînțeles în limitele posibilului din punct de vedere material...”[5]
Prin invitarea regulată a unor artiști colaboratori, publicul (printre care se număra și Harag György) a avut ocazia să asiste la evoluțiile unor artiști ca Pál Jávor, Margit Dajka, Ferenc Kiss, Antal Páger și Klári Tolnay, dar și la cele ale unor celebrități ale Ardealului precum Ernő Szabó, Luci Hamvay, Ferenc Delly, Juci Komlós.
În 1944 este deportat împreună cu întreaga familie. Din ghettoul din Șimleul Silvaniei este transportat, la Auschwitz, Mauthausen, iar apoi la Ebensee. Este singurul supraviețuitor al întregii sale familii, pierzându-și atât părinții, cât și frații.
”Cred că am o fire ciudată – sau poate eram prea tânăr ca să pot conștientiza faptele prin care am trecut – căci torturile prin care am trecut nu m-au traumatizat pentru toată viața, așa cum pățiseră mulți alți supraviețuitori. Am trecut prin chinuri inumane, luni în șir munceam îmbrăcați doar în cămașă, pe friguri de minus douăzeci de grade. (...) Eram singurul supraviețuitor al transportului de 1500 de oameni. M-am îmbolnăvit. (...) Am primit douăzeci și cinci de lovituri ale căror urme însângerate se infectaseră. Am fost operat în mai multe rânduri, fără anestezie, fără medicamente. Dar poate, totuși, datorită acestui fapt am supraviețuit. Am avut șansa să petrec iarna învelit, pe patul unui spital. Cu toate astea am rămas cu sechele din cauza subnutriției. Pot să spun că, inainte de eliberare, stăteam, practic, alături de niște morți, asemeni bătrânilor epuizați. În această stare semi-lucidă am auzit – sau poate am doar impresia că am auzit – că medicii se certau pe seama sorții mele: - Oare să-i dăm porția asta de vitamina-C? – N-are rost, oricum moare. Apoi am auzit o altă voce: - Ăsta e cel mai tânăr, să i-o dăm... Și atunci am primit porția secretă de vitamina-C amestecată cu salvarsan și bizmut. Prea posibil că așa am scăpat cu viață. (...) Multă vreme după răboi am încercat să găsesc persoana care mi-a salvat viața, dar nu am reușit să dau de ea. (...) După câțiva ani m-am reîntors în Ebensee. Mai erau acolo ruinele lagărului, iar în apropierea lor se construiseră locuințe. Mi-a creat o senție ciudată imaginea vilelor în vecinătatea locului unde fuseseră nimiciți nenumărați oameni!”[6]
Grav bolnav, se întoarce la Tășnad în mai, 1945. După o lungă perioadă de convalescență, se înscrie la Academia de Muzică și Teatru din Cluj.
Studenția și debutul la Cluj
În 1946 este admis la Academia de Teatru, profil arta actorului (lipsea profilul regie). Din cei cincizeci de studenți admiși, abia optsprezece și-au dat licența. Încă de la început, Harag, s-a făcut observat, astfel încât (împreună cu alți patru colegi) se angajează la Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Începând de acum, paralel cu urmarea cursurilor academice, lucrează continuu și la teatru. În 1947 joacă șapte roluri ca actor, iar în 1949 debutează și ca regizor (dobândind experiență prin colaborările sale ca asistent regizor cu figurile eminente ale teatrului).
Pe durata studiilor academice a avut privilegiul de a fi îndrumat de artiști ca Lili Poór, Lajos Szabó, Ferenc Delly, Miklós Tompa, Ernő Szabó, György Kovács și Lajos Kőmives Nagy.
Din propriile sale mărturisiri aflăm că în acești ani a reușit să desprindă devotamentul și respectul față de teatru și, în același timp, să-și însușească elementele de bază ale actoriei și regiei:
”Scena era pentru noi altarul, era un templu în care nu se cuvenea să fluieri, un loc unde nu îți permiteai să intri cu pantofii murdari sau cu pălăria pe cap. În ce mă privește, chiar și după atâția ani, îmi dau jos pălăria când pășesc pe scenă. Se muncea cu mare delicatețe și profesionalism. Era o școală de factură realistă, clădită pe modelul creat de Stanislavski. Ca toată generația mea, am avut ocazia, și eu, să învăț de la însuși marele maestru Tompa, modalitatea de transpunere a textului pe scenă. (...) Era un stil revoluționar față de spectacolele pline de gesturi, imersiuni patetice și maiestuos îmapchetate ale vremii.”[7]
Începând din 1948 se înscrie și la cursurile de regie ale academiei, urmându-le în paralel cu cele de actorie. Îi are ca profesori îndrumători pe Miklós Tompa și Ernő Szabó, actori ai Teatrului Secuiesc din Târgu-Mureș, care își trăia în acea perioadă epoca de plină înflorire. Harag a observat foarte repede diferența dintre cele două ateliere, idei pe care le rezumă, cu ani în urmă, astfel:
”Ei trăiau și munceau la Târgu-Mureș și tot de acolo veneau la Cluj pentru a-și ține cursurile.(...) Încetul cu încetul ne-am dat seama că, în acele vremuri, școala târgumureșeană poate avea un impact hotărâtor asupra viitorului nostru, dar și asupra formării noastre profesionale.(...)” Aceasta se întâmplase în periada în care cele două orașe, Cluj și Târgu Mureș, duceau o luptă deschisă. De exemplu teatrul din Cluj a montat un Igor Buliciov de foarte proastă calitate, drept răspuns, peste șase luni, s-a montat la Târgu Mureș aceeași piesă într-o regie excepțională. (...) După război, teatrul din Cluj a devenit un tipic teatru burghez. Avea o trupă numeroasă și foarte variată. Avea trei departamente: operă, operetă și proză. Erau amestecați aici cei mai talentați actori ai vremii cu diletanții. (...) Kőmives Nagy Lajos a regizat spectacole ample, era omul marilor intenții. Poate că era un teatru mai pompos, cu mult patos și multă pasiune, dar a reușit să facă primii pași spre eliminarea teatralității, cu alte cuvinte a lansat lupta împotriva teatrului patetic, demodat și declamativ. (...) Astfel, aflată într-o stare de agonie cumplită, teatrul din Cluj își căutase drumul spre viitor, concomitent cu care s-au întâmplat o mulțime de lucruri nefericite. Au fost angajați la teatru o serie de regizori care nu avuseseră nicio tangență cu meseria.(...) În schimb, la Târgu Mureș, Miklós Tompa se număra, împreună cu János Kemény, printre cei mai capabili specialiști. Amândoi au fost inițiați în secretele meșteșugului teatral de către Antal Németh într-un mediu în care prima profesionalismul...”[8]
Cu toate că îl considerase pe Miklós Tompa cel mai mare maestru al său și cu toate că era și el un adept al tradiției realiste, nu admitea constrângerile rigide (motiv pentru care își îndreaptă, pentru o perioadă, atenția către tendințele de reteatralizare) și reușește să se rupă de așa numitul ”realism pur”, descoperind nu doar avantajele, ci și dezavantajele acestuia:
”Școala din Târgu Mureș se bazase pe Cehov și Gorki și aborda așa numitul realism pur, nici măcar nu se atingea de Shakespeare și nici atât de grotesc. Teatrul târgumureșean a pierdut mult cu faptul că nu cuteza să opereze decât cu ceea ce garanta siguranța. Așa se explică faptul că actorul György Kovács a pieredut un Hamlet, iar Ferenc Delly un Lear. Cu toate acestea, acest teatru era cel mai flexibil...”[8]
György Harag obține în 1952 licența în regie. Pentru o perioadă scurtă lucrează ca asistent în cadrul academiei, dar în paralel colaborează cu Teatrul Maghiar de Stat din Cluj ca regizor și actor. În 1953 se alătură grupului de actori care fondează secția maghiară a teatrului băimărean (absolvenții anului 1953).
Fondarea Trupei Maghiare din Baia Mare
Trupa a fost fondată la Baia Mare în 1953 de absolvenții Facultății de Teatru din Cluj sub îndrumarea lui Harag György. După terminarea facultății, tinerii absolvenți au hotărât să nu se despartă și să înființeze o trupă proprie. Baia Mare s-a arătat a fi potrivită în privința începerii activității artistice a proaspăt absolvenților căci, în cadrul instituției, existase deja trupa secției române. În această clădire s-a născut trupa maghiară, care mai târziu, (după moartea marelui maestru) i-a preluat numele și care funcționează azi ca Trupa Harag György a teatrului sătmărean. Din relatările lui Harag György aflăm că acești tineri plecaseră împreună la București, cerând să li se permită înființarea secției maghiare a Teatrului de Stat din Baia Mare. În funcția de director și prim-regizor a fost ales, de către membrii trupei, tânărul lor profesor Harag György:
”Întorcându-se de la București (toți fuseseră acolo!), m-au oprit pe stradă întrebându-mă: Măi Gyuri, nu vrei să vii cu noi la Baia Mare ca prim-regizor? Fără să mă gândesc o clipă le-am răspuns: Haideți! Am renunțat la catedra de asistent, la postul de regizor, la locuință, la două salarii și am pornit spre Baia Mare.”[9]
La Baia Mare (mai apoi la Satu Mare), datorită experiențelor profesionale și rigurozității muncii a reușit să consolideze trupa. S-a născut o trupă care, după cum mărturisea fondatorul și prim-regizorul trupei, „trăia asemenea echipei Living ori Grotowski, de mai târziu”.
„Locuiam într-un bloc, ușile ne erau larg deschise, toată ziua stăteam împreună, trăiam doar pentru teatru. Am discutat despre spectacole, repertoriu, program, discutam chiar și despre problemele noastre familiale. Nu am avut secrete unul față de altul. Am jucat mult, iar orașul ne iubea...”[9]
Sub îndrumarea lui Harag György s-au format aici artiști care urmau să devină elementele de bază ale artei teatrale maghiare din Ardeal: Alajos Ács, András Csíky, András Vándor, István Török, Emma Elekes, Angéla Soós, Piroska Nyíredi, Iza Nagy.
În 1955 pleacă cu bursă la Moscova pentru studii. Condițiile din Baia Mare, sală de teatru prost amenajată, spațiu mic în comună folosință cu secția română, au făcut imposibile calea dezvoltării profesionale și i-a determinat să facă demersuri în obținerea permisiunii de a se muta la Satu Mare.
Perioada conducerii teatrului din Satu Mare
.jpg)
Tradiția artei teatrale profesioniste sătmărene înregistra o vechime de mai bine de două secole care fusese însă întreruptă de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Condițiile din Baia Mare, sală de teatru amenajat într-un fost cinematograf, spațiu mic în comună folosință cu secția română, i-a determinat să facă demersuri în obținerea permisiunii de a se muta la Satu Mare unde frumoasa clădire de patrimoniu a teatrului (recondiționată deja în urma ravagiilor războiului) stătea părăsită într-un oraș care oferea mai multe oportunități trupei, numărul spectatorilor maghiari era mult mai mare. (Secția română se înființează abia cu 11 ani mai târziu, în 1968)
În 1957 trupa se mută la Satu Mare. Începe directoratul lui Harag care durează trei ani de zile. Are posibilitatea creării unui profil mult mai marcant și a consolidării unei trupe valoroase. În această perioadă regizează douăsprezece spectacole, iar ca director și prim-regizor are posibilitatea de a stabili programulși dezvoltarea viitoare a teatrului. Au fost montate printre altele piese ca Romeo și Julieta, Hamlet, O tragedie americană sau Jurnalul Annei Frank.
În 1960 își dă demisia. Urmează o perioadă de zece ani de căutare a eului artistic. Urmărește să-și găsească propriul stil și posibilitățile perfecționării artistice:
”Aveam 35 de ani, cunoșteam deja toate secretele meseriei. Ca director, am avut în continuu tangență cu organizarea și pedagogia lumii artistice. Dar am început să simt că nu mă satisface în totalitate, îmi lipsea evoluția calitativă. (...) Spectacolele pe care le-am regizat între 1958 și 1960 aveau toate aceeași schemă, m-am repedat, nu puteam aduce nicio noutate. (...) Îmi aduc aminte cum îmi spunea într-o zi Lucian Pintilie: ”Ești cel mai bun regizor realist. Mai știi și altceva în afară de asta?” (...) Iar atunci, într-o noapte mi-am spus așa: a sosit timpul să iau o decizie în ce privește viața mea! (...) Oare ce să fac: să aleg să rămân un fel de idol viu? Oare să încep să fac demersuri să mă depășesc pe mine însumi? Riscam să pierd tot în cazul în care noua cale se dovedea a fi greșită. Am hotărât în decursul unei singrure nopți: trebuie să risc!”[10]
Perioada „migrării” și anii petrecuți la Târgu Mureș
Perioada 1961-1963 este perioada navetei Cluj-Târgu Mureș, câștigându-și existența din montări ocazionale. În 1963 se angajează ca prim-regizor la teatrul din Târgu Mureș. Rămâne în funcție pe durata a zece ani. După mulți ani de ”căutare” se regăsește pe sine la Târgu Mureș:
”Urma o perioadă dificilă, mediocritate, chinuri. Câștigasem premii, dar totuși simțeam că mă învârt într-un loc. (...) La început sursa eșecurilor era faptul că urmăream căutarea inovațiilor în efectele exterioare și nu în reinterpretarea pieselor. (...) Urmau zece ani lungi – căutări, umiliri, eșecuri... Dar într-o zi m-am luminat. Primul spectacol în care mi-am arătat o nouă latură era piesa lui Victor Eftimiu, Omul care a văzut moartea, montată la Târgu Mureș în 1970. A urmat apoi acea evoluție calitativă pe care o așteptasem de atât de multă vreme, adusă de spectacolul realizat după piesa lui Nagy István, Înainte de potop. Atunci am simțit pentru prima dată că într-adevăr fac TEATRU.”[10]
Între timp își începuse deja cariera de dascăl în cadrul Institutului Teatral Szentgyörgyi István și tot acum montează primele sale piese în cadrul secției române a teatrului din Târgu Mureș. Începe să regizeze în străinătate (Subotica), dar , în 1966, îl găsim și la Ploiești (montând o piesă Čapek).
Acesta este începutul strălucitei sale cariere care continuă în 1975 cu conducerea teatrului din Cluj, ceea ce îi aduce renume mondială.
În fruntea trupei Teatrului Maghiar de Stat din Cluj
În 1975 preia conducerea Teatrului Maghiar de Stat din Cluj ca prim-regizor. Rămâne aici până la moarte. În această perioadă înregistrează cele mai mari succese (printre altele cu tetralogia-Sütő). Lucrează regulat în străinătate: la Gyula, la Budapesta, la Novi Sad și Subotica. A regizat scurt metraje atât Televiziunii Maghiare cât și emisiunii în limba maghiară a Televiziunii Române. Se întoarce din când în când la Târgu Mureș unde montează spectacole la ambele secții ale teatrului, dar și în cadrul facultății. În 1982 este invitat să monteze un spectacol (Familia Tot) la Nova Gorica. Este membru în juriul a numeroase festivaluri internaționale (chiar și în occident). Meritele sale au fost salutate în rândurile elitei culturale, dar din partea statului nu i s-a acordat nicio recunoștință (nici nu s-ar fi putut, căci ne aflăm în rigida epocă a cenzurii ceaușiste)
Esteticul și criticul teatral Nánay István prezintă astfel ultimii zece ani ai maestrului: ”Acest deceniu al existenței sale i-a adus succesul. Spectacolele sale au intrat în rând cu cele mai bune realizări ale renumitei școli de regie românească. A lucrat în Iugoslavia și în Ungaria. Nu a primit nici recompense, nici premii. Nici în România, nici în Ungaria. Exceptând o scurtă perioadă, nici la academia nu a predat. Dar, generații întregi de regizori și actori maghiari și români îl consideră drept maestrul lor.”[11]
Moartea și memoria
Harag György moare la 6 iulie 1985. Ultima sa montare fusese Livada de vișini a lui Cehov la Teatrul Național din Târgu Mureș. Premiera nu o mai văzuse.
Amintirea lui este păstrată vie în rândul oamenilor de teatru din România. Regizori de anvergura lui Tompa Gábor sau Kovács Levente îl consideră drept meșterul lor. A sprijinit carierele multor actori tineri, iar Teatrului Maghiar de Stat din Cluj îl consideră o prezență definitorie a procesului creației (amintit în context cu Janovics). Numele lui a fost preluat de trupa maghiară a Teatrului de Nord din Satu Mare. Teatrul Maghiar de Stat din Cluj și Trupa Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare l-au inaugurat în rândul membrilor onorifici.
Premii, evenimente, instituții ce îi poartă numele
- După revoluție, secția maghiară a Teatrului de Nord, fondată de el la Baia Mare și mutată apoi la Satu Mare, a preluat numele maestrului fondator (Trupa Harag György)
- Teatrului Maghiar de Stat Cluj organizează regulat Ziua Comemorativă Harag György
- La Satu Mare s-a înființat Premiul Harag György și Placheta Harag György
- După revoluție, în incinta Universității Babeș–Bolyai, Facultatea de Teatru și Cinematografie, i-a preluat numele una dintre sălile de repetiții și o sală studio (Sala Harag György)
- Unul dintre abonamentele Trupei Harag György îi poartă numele lui Harag György (Abonamentul Harag György)
În 2010, Trupa Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare l-a inaugurat, împreună cu alți membrii fondatori, membru onorific post mortem.
Cărți publicate despre Harag György
- Nánay István: Teatrul lui Harag György (Harag György Színháza), Editura Pesti Szalon, 1992
- Marosi Ildikó: Mica/ Carte/ Harag - Repetiție comemorativă (Kis/ Harag/ Könyv - Emlékpróba). , 2005
Crezul artistic
Era un artist autoreflexiv, aflat în permanentă frământare, dar care lua mereu decizii ferme. Avea curajul să riște, să caute noi oportunități și se ferea, în mod conștient, de comoditatea intelectuală. Spune (citat astfel de Nánay István):
”Sentimentul neliniștii mă copleșește, chiar și acum, când simt că ceva nu e în regulă. După succese, omul este ridicat pe piedestal. Atunci începe să fie propriul său idol. Este lăudat în articolele ziarelor, fiind numit mare om al teatrului. Dar la un moment dat fiecare începe să își pună frâne. Nu poate greși! Un om atât de recunoscut nu are voie să riște! Dar la ce mă pricep eu de fapt? Mă pricep foarte bine la ceea ce am făcut până acum. Deci, voi face ce am făcut și până acum. Așa nu voi decădea. Și nici nu voi băga în seamă că pățesc ca săracul neaʼ Borovszky Oszkár, când interpreta un popă la teatrul din Târgu Mureș. Trebuia să coboare un deal, dar, a călcat, din greșeală, pe colțul reverendei. El tot cobora, iar reverenda se îngrămădea sub el. Dintr-o dată se făcea tot mai mic și mai mic, iar, ca să nu se împiedice, a căzut de bună-voie în genunchi. Nu mai putea nici să se întoarcă, nici să înainteze. Totdeauna mă rugam să nu pățesc ca neaʼ Oszkár: niciodată să nu fim tentați să pătrundem în propriul nostru sine... Inevitabil, omul trece prin frământări groaznice până, în sfârșit, se hotărăște: ia să încerc! Ei și, ce contează un eșec dacă reușesc să rămân cinstit măcar cu mine însumi! (...) Trebuie să acționăm! Și acum, trecut de cincizeci de ani, sunt mândru că mai am curaj să acționez!” [12]
Își păstrase principiile până la sfârșitul vieții: ”Cu toate că am inceput să simt povara anilor, mă țin încă bine. Încă mai sunt cuprins de neliniște. Am început din nou să risc și să caut. (...) Am luat o hotărâre: până în ultima clipă a carierei mele de regizor voi căuta mereu cărări încă nestrăbătute. Voi face asta chiar dacă e riscant și chiar dacă îmi pierd laurele.” [13]
Singura lui dragoste fusese teatrul căreia îi dedicase întreaga sa ființă (fapt ce pretindea și colegilor). Credea cu înverșunare în experimentele curajoase și în munca practică:
”Soarta mea a fost oarecum modelată de teatru. Foarte adesea nu puteam nici măcar să dorm. Mă trezesc noaptea și nu mai pot să adorm. Mă cuprinde o teamă care provoacă o serie de viziuni. Singurătatea și liniștea nopții trezesc idei și imagini ciudate. În asemenea momente simt că mi s-a arătat marea viziune. A doua zi însă, când vreau să-mi împărtășesc ideile actorilor, parcă își pierd întreaga vrajă. E foarte supărător. Cu atât mai supărător cu cât teatrul este o mare și vie viziune însuflețită. Este o viziune intelectuală accesibilă doar ca rezulta al unei munci vigilente, realiste, aspre și agonizante”[14]
Roluri
Roluri la teatrul din Cluj
1947:
- Soldat II - Marton Lili: Prințesa zdrențuroasă (r. Fekete Mihály)
- Jandarm II - Hermann Hezermanns: Speranța (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Ábris - Harsányi Zsolt: Văduva Asvay, nebuna (r. Lantos Béla)
- Mattern - Hauptmann: Hannale (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Muncitor - K. Szimonov: Problema rusă (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Zoli - Kassák Lajos: ...și a trecut pragul (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Vasvári Pál - Revelion 1847 (r. Nagy Elek)
1948:
- White - Steinbeck: Oameni și șoareci (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Reporter - Déry Tibor: Oglinda (r. Szentimrei Jenő)
- Mr. Jeffrie - J Petrov: Insula păcii (r. Nagy Elek)
- Plutonier - Shaw: Discipolul diavolului (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Szilágyi András - Kós Károly: Budai Nagy Antal (r. Lantos Béla)
- Táncsics - Bocskói Viktor: Libertate, iubire (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Hajdú - Szigligeti Ede: Stavărul (r. Szentimrei Jenő)
- Secretar - J. Strauss - Kristóf Károly: Dunărea albastră (r. Csóka József)
- Ravkind - Szkvarkin: Tinerețe (r. Poór Lili)
- Zarabella - Háy Gyula: Dumnezeu, împărat, țăran (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Banul Petúr - Katona József: Banul Bank (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Timár János - Gergely Sándor: Viteji și eroi (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Juhász, învățător - Móricz Zsigmond: Fii bun până la moarte (r. Sarlai Imre)
- Santinelă - Kodály Zoltán: Háry János (r. Gróf László)
1949:
- Bublak - A. Kornyejcsuk: Platon Krecet (examen, r. Harag György)
- Portar - V. Katajev: Duminica nebună (r. Méliusz József)
- Brankenbury - Shakespeare: Richard al III-lea (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Buday Péter - Mikszáth - Örkény: Căsătorie ciudată (r. Méliusz József)
- Vaszka - V. Ivanov: Trenul blindat nr. 14-69 (r. Méliusz József)
1950:
- Pitorkin - Gorkij: Vassa Jeleznova (r. Jordáky Lajos, asistent regizor: Harag György)
- Actor - Gorkij: Azilul de noapte (examen, r. Kőmives Nagy Lajos)
- Organizator - A. Grigulisz: Argilă și porțelan (examen, r. Tompa Miklós, Delly Ferenc, Kovács György)
- Căpitan - N. Virta: Undeva într-o țară (r. Rappaport Ottó)
1951:
- Chiorean - Sütő András: Mireasa desculță (r. Száva Mihály, Marosi Péter)
- Paznic - Shakespeare: Romeo și Julieta (r. Kőmives Nagy Lajos)
- Cebutikin - Csehov: Trei surori (r. Kömíves Nagy Lajos)
- Detectiv - J. Buriakovski: Mesaj pentru supraviețuitori (r. Száva Mihály)
- Jandarm - Gorkij: Dușmanii (r. Jordáky Lajos, Kéki Erzsébet, Finna Márta)
1952:
- Muncitor III - I. Cepurin: Conștiința (r. Száva Mihály, Moldván István)
- Liszi - Mikszáth Kálmán: Pățania băiatului Noszty cu Toth Mari (r. Kőmives Nagy Lajos)
1953:
- Dirks, vânător de capete - Becher-Stove: Coliba unchiului Tom (r. Barabási Erzsébet)
- Bariba - B. Gorbatov: Tinerețea părinților (r. Tompa Miklós, László Gerő, Gergely Géza)
Roluri la teatrul din Satu Mare
1957:
- Montague - Shakespeare: Romeo și Julieta (r. Farkas István, Szabó József)
Piese regizate
1949:
- A. Kornyejcsuk: Platon Krecet (Cluj, examen)
1950:
- Maxim Gorki: Vassa Jeleznova (Cluj, regizor asistent)
- L. Bruckstein: Schimbul de noapte (Cluj)
1951:
- Veselă seară de luni cu muzică (Cluj, alături de Lajos Jordáky și Béla Zilahi)
- N. Ghiakonov: Căsătorie cu zestre
1952:
- Gyula Háy : Podul vieții (Cluj, cu Sándor Szígyártó)
1953:
- C. Constantin-A. Rogoz: Martin Rogers descoperă America (Cluj)
- László Kiss-Dezső Kováts: Furtuna în munți (Cluj, asistentul regizorului Ernő Szabó)
- B. Gorbatov: Tinerețea părinților (Baia Mare, cu Tompa Miklós)
1954:
- Ede Szigligeti: Liliomfi (Baia Mare)
- A. Szimukov: Fete frumoase (Baia Mare, cu István Farkas)
- Mihail Sebastian: Steaua fără nume (Baia Mare)
1955:
- Victor Hugo: Ruy Blas (Baia Mare, cu Szabó József)
- A. Afinogenov: Nepoțica (Baia Mare, cu Farkas István)
- A. Arbuzov: Casuța de la marginea orașului (Baia Mare)
1956:
- Frigyes Karinthy-István Majoros: Marele bijutier (Baia Mare)
1957:
- Dreiser-Bazilevszkij: O tragedie americană (Satu Mare)
- Mária Földes: Zile obișnuite (Satu Mare)
- Alecsandru Mirodan: Ziariștii (Satu Mare)
- Gorki: Vassa Jeleznova (Târgu Mureș)
1958:
- Alfred Gehri: Mansarda (Satu Mare)
- György Kovács-Eugen Mirea: Ultimul tren (Satu Mare, cu Ádám Kovács)
- Goodrich-Hackett: Jurnalul Anei Frank (Satu Mare)
- Dihovicini: Cu dragostea nu-i de glumit (Satu Mare, cu Ádám Kovács)
- Marcel Pagnol: Topaze (Cluj)
1959:
- Shakespeare: Hamlet (Satu Mare)
- Mariana Pîrvulescu: Musafirul nepoftit (Satu Mare, cu István Farkas)
- Gábor Andor: Papa dolar (Satu Mare)
1960:
- Viktor Rozov: Zboară cocorii (Satu Mare, cu Ádám Kovács)
- Sándor Király: Musafirul nepoftit (Satu Mare)
- Victor Hugo: Ruy Blas (Cluj)
1961:
- Federico Garcia Lorca: Casa Bernardei Alba (Târgu Mureș)
- Alecsandru Mirodan: Ziariștii (Târgu Mureș)
1962:
- Jan Otcenasek: Romeo, Julieta și întunericul (Târgu Mureș)
- A. Arbuzov: Poveste din Irkutsk (Târgu Mureș)
1963:
- Mária Földes: Accident în strada nouă (Cluj)
- Pavel Kohut: Omul în robă (Cluj, cu János Taub)
- Ny. Pagonyin: Orologiul Kremlinului (Cluj)
- Molière: Tartuffe (Cluj)
1964:
- Paul Everac: Ștafeta nevăzută (Cluj)
- Mária Földes: Accident în strada nouă (Satu Mare)
1965:
- Camil Petrescu: Suflete tari (Cluj)
- Tamás Deák: Demetrius (Cluj)
- Arthur Miller: Vedere de pe pod (Târgu Mureș, secția română)
1966:
- Dürrenmatt: Fizicienii (Târgu Mureș)
- Spectacol Cabaret (Târgu Mureș, secția română)
- Karel Čapek: Rețeta Makropulos (Ploiești)
1967:
- In memoriam Arany János (Târgu Mureș)
- András Sütő: Formidabilul Ghedeon (Târgu Mureș)
- Mária Földes: Accident în strada nouă (Târgu Mureș, secția română)
1968:
- Anton Cehov: Iubirile lui Platonov (Târgu Mureș)
- Agatha Christie: Cursa de șoareci (Târgu Mureș, secția română)
1969:
- Shakespeare: Machbeth (Târgu Mureș)
- Robert Thomas: Sărmanul Daniel (Subotica)
1970:
- Victor Eftimiu: Omul care a văzut moartea (Târgu Mureș, secția română)
- R. E. Sherwood: Pădurea împietrită (Târgu Mureș, secția română)
- P. Garinel-S. Giovanni: Tigru în garaj (Subotica)
1971:
- Dumitru Radu Popescu: Pisica în noaptea anului nou (Târgu Mureș, secția română)
- István Nagy: Înainte de potop (Târgu Mureș)
- Lajos Szabó: Scuza (Târgu Mureș)
- Spectacol Karinthy (Târgu Mureș)
- Agatha Christie: Zece negri mititei (Subotica)
- Miklós Tóth: Mirele înlocuit (Subotica)
1972:
- Oscar Wilde: Bună seara domnule Wilde (Târgu Mureș, secția română)
- Petru Vintilă: Casa care a fugit prin ușă (Târgu Mureș)
1973:
- Titus Popovici: Puterea și adevărul (Târgu Mureș)
- Lajos Barta: Iubire (Târgu Mureș)
- Géza Páskándi: Îmi aleg turnul (Cluj)
- Mihail Sebastian: Steaua fără nume (Subotica)
1974:
- Victor Hugo: Cromwell (Târgu Mureș, secția română)
- Herman Wouk: Procesul rebelilor de pe "Caine" (Târgu Mureș, secția română)
- Oratorie Lirică (din poeziile lui Domokos Szilágyi - Târgu Mureș)
- Sándor Bogdánfi : Păcătoșii (Subotica)
1975:
- Imre Madách: Tragedia omului (Târgu Mureș)
- Mihail Sorbul: Patima roșie (Târgu Mureș, secția română)
- András Sütő: Floriile unui geambaș (Cluj)
- Asztalos István: Pisica neagră (Târgu Mureș)
1976:
- András Sütő: Stea pe rug (Cluj)
- István Asztalos: Pisica neagră (Televiziunea Maghiară)
- Sándor Tomcsa: O după-amiază posomorâtă de duminică (TVR, emisiunea în limba maghiară)
1977:
- O'Neill: Patima de sub ulmi (Cluj)
- Mihnea Gheorghiu: Patetica '77 (Cluj)
- András Sütő : Bocet vesel pentru un praf rătăcitor (Târgu Mureș)
- Suhovo-Kobilin: A murit Tarelkin! (Târgu Mureș, secția română)
- George Bernard Shaw: Casele domnului Sartorius (Institutul de Teatru Szentgyörgyi István)
- Nagy István: Înainte de potop (Teatrul Național, Budapesta)
- Molière: Tartuffe (Subotica)
- Károly Molter: Testamentul lui Bota (TVR, emisiunea în limba maghiară)
- Cehov: Cântecul lebedei (cu participarea lui György Kovács - TVR, emisiunea în limba maghiară)
1978:
- András Sütő: Cain și Abel (Cluj)
- László Csíki: Casa bătrână (Cluj)
- János Székely: Locțiitorul lui Caligula (Gyula, Ungaria)
- Cehov: Trei surori (Novi Sad)
1979:
- Gorki: Azilul de noapte (Cluj)
- István Örkény: Familia Tot (Teatrul Național din Cluj)
- Ostrovski: Furtuna (Győr, Ungaria)
- Cehov: Livada cu vișini (Novi Sad)
- A. Sartre: Botnița (Subotica)
- Suhovo-Kobilin: A murit Tarelkin! (Subotica)
1980:
- Zsigmond Móricz: Nu pot trăi fără lăutari (Cluj)
- Andor Bajor: O după-masă cenușie (Cluj)
- Joc Kisfaludy (Győr, Ungaria)
1981:
- András Sütő: Nunta din Suza (Cluj)
- Sándor Huszár: Nu se va înălța în Rai (Copilul meu, viitorul) (Cluj)
- Cehov: Unchiul Vanea (Novi Sad)
1982:
- Labiche: Pălăria florentină (Cluj)
- László Lőrinczi: Iubitul meu (Cluj)
- Móricz Zsigmond: Chef boieresc (Teatrul Vígszínház, Budapesta)
- István Örkény: Familia Tot (Nova Gorica)
1983:
- Sándor Tomcsa: Operația (Cluj)
- Suhovo-Kobilin: Procesul (Teatrul de Comedie, București)
- Dezső Kosztolányi-Harag György: Dulce Ana (Novi Sad)
1984:
- Mihály Vörösmarty: Csongor și Tünde (Cluj)
- Kao Hszzing Cien: În stație (Novi Sad)
1985:
- Cehov: Livada cu vișini (Târgu Mureș, secția română)
| Aristizza Romanescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 24 decembrie 1854 Craiova |
| Decedată | 4 iunie 1918 Iași |
| Înmormântată | Cimitirul „Eternitatea” din Iași |
| Căsătorită cu | Grigore Manolescu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actriță |
| Modifică date / text | |
Aristizza Romanescu (n. 24 decembrie 1854, Craiova – d. 4 iunie 1918, Iași) a fost o renumită actriță română de scenă, profesoară de declamație la Conservatorul de Artă Dramatică din București.
.jpg)
Date biografice
Familie
Fiică a actorilor Constantin Demetriad si Paulina Stavrescu, Aristizza Romanescu a debutat la vârsta de 18 ani, în 1872, la teatrul din Craiova, în trupa cunoscutului cupletist I.D. Ionescu. Aristizza Romanescu era verișoara primară cu celebra mezzo-soprana de faimă mondiala Elena Teodorini și nepoata actorilor Ion Vladicescu și Raluca Stavrescu.
Studii, carieră artistică
A studiat ca bursieră la Paris, împreună cu actorul Grigore Manolescu, partenerul ei. Revenită în România, Aristizza Romanescu a jucat pe scena Teatrului Național din București și a celui din Iași, în piesele Ovidiu de Vasile Alecsandri, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă și Năpasta de I. L. Caragiale, Romeo și Julieta, Othello și Macbeth de W. Shakespeare, Tartuffe de Molière. Jocul ei s-a caracterizat printr-o plastică desăvârștă a mișcării, armonizată cu o voce cristalină și o dicție impecabilă. Mimica ei sugestivă exterioriza puternic emoțiile pe care sensibilitatea ei le trăia.
A jucat pe scena Teatrului Național din Iași și a fost remarcată de primul director al Teatrului Național din Capitală, scriitorul Ion Ghica, care i-a încredințat rolul principal din tragedia Roma învinsă, de A. Parodi, tradusă în versuri de I.L. Caragiale. Din 1877 a fost angajată la București de Societatea dramatică.
A fost profesoara unor mari actrițe: Maria Ventura, Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti, Sonia Cluceru.
Film
A apărut în primul film românesc, Independența României, realizat între 1911 și 1912.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu