1. /8 IULIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

Evenimente

·       158 - Data ultimei mențiuni epigrafice a Daciei Superior. În 29 iunie 120 este menţionat pentru prima oară un guvernator al Daciei Superior, într-o diplomă militară. Prima menţiune epigrafică a Daciei Inferior este localizată temporal în 129.

Dacia romana (106 – 271) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Provincia Dacia unitară, este împărţită în două unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Transilvania şi Banatul sunt incluse în provincia Dacia Superior, iar Oltenia în Dacia Inferior Dacia Superior era guvernată în numele împăratului de către un legatus Augusti pro praetore, iar Dacia Inferior avea la conducere un procurator Augusti de rang ecvestru.

Singura legiune care rămâne în provincii este legiunea a XIII-a Gemina care îşi avea sediul în capitala prpvinciei Dacia Superior. Dacia Superior îşi avea capitala la Apulum, devenit unul din cele mai puternice oraşe din Dacia romană, din cauza controlului zonei aurifere. Dacia Inferior avea stabilit sediul central al aparatului administrativ la Romula.

Între anii 132-133 are loc o vizită în Dacia a împăratului Hadrian. De acest eveniment este legată ipotetic cea de-a doua organizare a provinciei Dacia. La data de 2 iulie 133 are loc prima menţiune a noii provincii Dacia Porolissensis. În 8 iulie 158 este datată ultima menţiunea epigrafică cunoscută a Daciei Superior.

·         452: Papa Leon I il implora pe regele hunilor Attila,sa nu invadeze Roma. Attila, care a distrus deja Galia, dar a suferit o infrangere zdrobitoare in bătălia de pe Câmpiile Catalaunice,  la 20 iunie 451, pe teritoriul actualei Franțe, accepta si isi retrage armata de la portile Romei. Attila a murit la scurt timp după aceea pe malurile Dunării, iar vastul imperiu hun cladit de el, dispare.

·         1392: Menționarea prezenței monedelor emise de Țara Românească în cartierul Pera din Constantinopol („perperii de Valachia"); era atestată, astfel, circulația monedei românești în comerțul internațional.

·        1481 - A avut loc Bătălia de la Rîmnic, incheiata cu victoria lui Ștefan cel Mare al Moldovei împotriva oștii munteane condusă de Basarab al IV-lea cel Tânăr, domnul Țării Românești, susținută de armata otomană condusă de Ali-beg și Skender-beg.

Ștefan cel Mare – foto preluat de pe historia.ro

Basarab cel Tînăr (Ţepeluş) considerat de Xenopol aceeaşi persoană cu Laiolta Basarab (sunt şi alte opinii ale istoricilor la acest capitol precum că Laiolta Basarab şi Ţepeluş sunt personalităţi diferite) este pus de turci la domnia Munteniei în recompensă pentru devotamentul acestuia. În 1480 el năvăleşte în Moldova înmpreună cu nişte paşi turci Ali-beg şi Sakander-beg venind “pînă la Lunca Mare“, atac care pe semne fu respins de Ştefan cel Mare al Moldovei. În 1481, în timpul în care turcii se pregătesc de o luvitură asupra cetăţilor din sudul Moldovei, Ţepeluş adună o armată şi “se aşează sub munte” aşteptînd venirea aliaţilor turci pentru a putea începe atacul.

O scrisoare a lui Ştefan Batory către Sibieni la 30 aprilie 1481, ce atenţionează că “Ţepeluş, voievodul părţilor tranalpine, au ridicat neamurile şi popoarele statului său cu gîndul de a ataca cetatea Chilia a Moldovei“. Ştefan cel Mare ştiind că aglomerarea de ostaşi a domnului muntean Ţepeluş, imediat sub munţii Braşovului, îngrijora pe Unguri şi pentru a dobîndi ajutoare contra turcilor şi lui Ţepeluş de la aceştea îi informează că muntenii ar avea de gînd cu ajutorul turcilor să surprindă Braşovul şi Sibiul spre a prăda, înainte de a porni spre Chilia.

Ungurii îngrijoraţi trimit ajutoare armate lui Ştefan cel Mare astfel încît împreună cu propria armată a domnitorului numărau 60 000 ostaşi. Ştefan cel Mare atacă pe Ţepeluş sub munţii judeţului Rîmnic şi după o luptă la sînge, Ţepeluş este învins şi fuge. Totuşi oastea lui Ştefan cel Mare îl prinde pe Ţepeluş şi Ştefan cere să-l omoare neapărat, probabil pedepsindu-l pentru necredinţa cu care Laiolta Basarab al Munteniei îl hrănise de mai mult timp. În această luptă a cazut eroic Şendrea, cumnatul domnului Moldovei.

Ureche spune că Ştefan cel Mare după ce ucise pe Ţepeluş în bătălia de la Rîmnicu Sărat, puse în locul lui în Muntenia pe unul Vlad-Vodă supranumit şi Călugărul. Acest Vlad se întitulează singur “Vlad-Vodă fiul lui Vlad cel Mare“, acesta din urmă fiind Vlad Ţepeş. Numai peste cîţiva ani de la instalarea lui Vlad Călugărul în Muntenia, acesta atacă împreună cu turcii cetăţile Chilia şi Cetatea Albă a Moldovei demonstrînd încă o dată zădărnicia eforturilor lui Ştefan cel Mare de a pune un domn fidel Moldovei în scaunul Munteniei.

·        1497 - Navigatorul portughez Vasco da Gama a început prima călătorie pe mare din Europa spre India, pe la Capul Bunei Speranţe, înconjurând Africa; se deschide astfel linia de navigație din Europa spre Asia. Avea sub comanda sa trei nave. In luna mai va atinge coastele Indiei.

da Gama Rute prima călătorie spre India (notat cu negru) Călătoria Pêro da Covilhã (portocaliu) şi Afonso de Paiva (albastru). Rutele comune sunt notate cu linie verde.

·         1581:  Lucaci "riitorul", profesor la Școala Mănăstirii Putna, a terminat de copiat textul bilingv (slavon și românesc) al unei Pravile. Acesta este cel mai vechi text juridic românesc datat.

·         1647: Prima atestare documentară a comunei Racovița.

·        1709 - Marele Război al Nordului - Bătălia de la Poltava – 27 iunie 1709 (stil vechi), 28 iunie 1709 (calendarul suedez), 8 iulie 1709 (S.N.) – Petru cel Mare al Rusiei îl învinge pe Carol al XII-lea al Suediei la Poltava; se încheie astfel rolul Suediei ca putere majoră în Europa.

Bătălia de la Poltava (27 iunie/8 iulie 1709) de Denis Martens cel Tânăr, pictură din 1726 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Poltava 27 iunie 1709 (stil vechi), 28 iunie 1709 (calendarul suedez), 8 iulie 1709 (S.N.) a reprezentat victoria decisivă a țarului Petru I al Rusiei în fața regelui Carol al XII-lea al Suediei într-una dintre cele mai celebre bătălii ale Marelui Război al Nordului. Ea este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia. Această bătălie a marcat și sfârșitul ambițiilor de independență ale ucrainenilor.

·         1730: Un cutremur estimat la magnitude de 8,7 produce un tsunami care afectează peste 1.000 km de coastă a Chile.

·         1835: A fost incheiata o Conventie pe 7 ani, intre Moldova si Tara Romaneasca, referitoare la extradarea fugarilor birnici, dezertori, debitori etc. Aceasta conventie stabilea si regimul comertului intre cele 2 tari romane, tranzitul marfurilor devenind liber, cu exceptia granelor si a vitelor.

·         1853: Japonia  este fortata sa iasa din izolare si sa-si deschida porturile navelor americane. Nave de razboi americane comandate de Matthew Perry, sosesc in Golful Edo (Tokyo).In numele de preşedintelui Statelor Unite, Perry solicită shogunului japonez (din familia Tokugawa) să deschidă porturile tarii sale navelor americane şi sa semneze  un tratat de prietenie între cele două ţări. După negocieri, japonezii deschid porturile Shimoda şi Hakodate, oferind un statut privilegiat Statelor  Unite ale Americii. Pentru prima dată, Japonia a deschis a lumii occidentale.

·     1859 - Regele Carol XV & IV accede la tronul Suediei-Norvegiei.

Carol al XV-lea în anii 1860 – foto: ro.wikipedia.org

Carol al XV-lea (Carl Ludvig Eugen) (3 mai 1826 – 18 septembrie 1872) a fost rege al Suediei (sub numele de Carol al XV-lea) și rege al Norvegiei (sub numele de Carol al IV-lea) din 1859 până la moartea sa.

·         1868: A apărut, la Iași, manualul lui Ion Creangă: „Metodă nouă de scriere și citire pentru anul clasei I-a primare".

·         1869: S-a inaugurat prima linie de tramvai tras de cai din Europa, in Timișoara.

·     1873 - Poetul francez Paul Verlaine, încercând să-l ucidă pe amantul său, Arthur Rimbaud – un alt poet francez – îi produce o rană gravă.

Paul Verlaine și Arthur Rimbaud (jos, în stânga tabloului), tablou de Henri Fantin-Latour

Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparține curentului simbolist și este unul dintre cei mai citiți dintre poeții francezi. Este privit de simboliștii francezi ca șef al curentului. A dus o viață de boem, de “poet blestemat”, ce contrastează în planul creației cu aspirația spre puritate și candoare.

Jean Nicolas Arthur Rimbaud (*20 octombrie 1854, Charleville-Mézières – †10 noiembrie 1891, Marsilia) a fost un poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al simbolismului. A început să scrie poezii deja la vârsta de 10 ani, în 1870 publică prima sa scriere “Les étrennes des orphelins“. În același an, la 29 august, fuge de acasă la Paris, unde vagabondează și este închis într-o casă de corecție pentru minori. Este eliberat de un prieten al familiei, Georges Izambart, care-l readuce acasă. La vârsta de 17 ani, în 1871, scrie poemul esoteric “Le Bateau ivre” (“Corabia beată”), pe care i-l prezintă poetului Paul Verlaine.

În aceste creații de debut se simte influența lui Charles Baudelaire, dar – în același timp – se recunoaște propria sa originalitate în asociațiile metaforice neașteptate și în amestecul între conștiința de sine și resemnare, care va fi prezent și în operele ulterioare. La propunerea lui Paul Verlaine, Rimbaud se stabilește în 1871 în locuința acestuia din Paris, unde întrețin până în anul 1873 o relație homofilă. Se ajunge la ruptură definitivă în 1873, când Verlaine, încercând să-l ucidă, îi produce o rănire gravă.

Acest episod este redat de Rimbaud în poemul în proză “Une Saison en enfer” (“O vreme petrecută’n iad”, 1973), care – prin dinamismul și radicalitatea stilistică a compoziției – marchează un punct de cotitură în istoria literaturii. Tot din această perioadă datează ciclul de poeme în proză “Les Illuminations” (“Iluminările”), creații vizionare, pline de explozie poetică a tiparelor convenționale.

În acest ciclu se găsește celebrul “Sonnet des voyelles” (“Sonetul vocalelor”), în care, fiecăreia din cele cinci vocale, i se atribuie o anumită culoare. Urmează o viață de peregrinări și vagabondaj prin Anglia, Germania, Italia, Java și Cipru, lucrînd ca prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de piatră etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de animale și arme în Africa de nord și ia parte la expediții în Etiopia și Somalia.

În afara unei bogate corespondențe cu familia, de la vârsta de 20 de ani, Rimbaud nu a mai scris nimic în domeniul literaturii. Bolnav fiind, se întoarce în 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie, in dureri salbatice din cauza unei gangrene,la varsta de 37 de ani. Orașul său natal, Charleville-Mézières, a organizat în anul 2004 o serie de manifestări comemorative, în cadrul “Anului Rimbaud“.

·         1889: A fost publicată prima ediție a cotidianului american economic și financiar „Wall Street Journal".

·         1901: În Franța, viteza automobilelor este limitată la 10 km/h.

·         1907 – se dă startul în cea de-a cincea ediție a Turului Franței la ciclism

·         1912 – Finlanda obține prima medalie olimpica din istorie, la ediția de la Stockholm.Atletul Hannes Kolehmainen câștigă cursa de 10.000 de metri. Finlanda, la acea vreme, depindea de Rusia țaristă

·         1922: A avut loc primul meci al echipei de tenis a României în Cupa Davis (România–India, 0-5).

·         1934 – se dispută primul meci din istoria finalelor Cupei României, partida tur a întâlnirii dintre Ripensia Timișoara și Universitatea Cluj. Timișorenii învingeau cu 3-2 gruparea ardeleană cu golurile înscrise de Schwartz, Dobay și Ciolac. Pentru clujeni au punctat Ploeșteanu și Surlașiu

·         1937 – naționala de fotbal a României câștigă cu scorul de 2-0 meciul amical disputat în fața Lituaniei, la Kaunas, cu golurile înscrise de Ion Bogdan și Iulius Bodola

·         1946: A fost creată "Uniunea Internațională a Profesorilor".

·         1954 – începe Turul Franței la ciclism

·         1961 – Iolanda Balaș duce recordul la săritura în înălțime la 1.90

·         1962 – Dan Gurney câștigă Marele Premiu al Franței la formula 1, urmat de Tony Maggs și Ricky Ginther

·         1962 – pe stadionul “23 august” din capitală se joacă finala Cupei României la fotbal. Steaua învinge Rapidul cu scorul de 5-1. Pentru steliști au înscris Mateianu, Voinea, Raksi și Constantin, de două ori, în timp ce unicul gol al giuleștenilor i-a aparținut lui Titus Ozon

·         1966: Regele Mwambutsa IV Bangiriceng al Burundi este detronat de fiul său, Prințul Charles Ndizi.

·         1976 - A fost fondat Partidul Popular European (PPE), federație a partidelor democrat–creștine din țările membre ale Uniunii Europene

Partidul Popular European – foto – ro.wikipedia.org

Partidul Popular European este un partid de centru-dreapta european, unul din cel mai mari partide transnaționale reprezentate în Parlamentul UE. PPE a fost fondat în 1976 de către partide occidentale creștin-democrate, dar mai târziu a primit și partide europene conservatoare sau alte formațiuni politice de centru-dreapta. PPE este cel mai influent partid european.

Este cel mai mare partid din Parlamentul European din 1999, din Consiliul European din 2002 și este de departe cel mai mare partid în cadrul prezentei Comisii Europene. Președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene aparțin PPE. De asemenea, mulți dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene au fost membri ai partidelor care au format mai târziu PPE. În afara UE, partidul deține majoritatea în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

·         1982: Tentativa de asasinat împotriva președintelui irakian Saddam Hussein în Dujail.

·         1982 – se joacă cele două semifinale ale Campionatului Mondial din Spania. Italia învinge Polonia cu 2-0, pe Nou Camp din Barcelona, cu golurile marcate de Paolo Rossi. În cea de-a doua semifinală, Germania de Vest încheie la egalitate cu Franța, 3-3 după 120 de minute. La penalty-uri, nemții transformă cinci din șase lovituri prin Kaltz, Breitner, Littbarski, Rummenigge și Hrubesch, în timp ce Stielike a ratat. Franța a înscris doar 4 goluri din șase penalty-uri. Au transformat Giresse, Amoros, Rocheteau și Platini și au ratat Six și Bossis

·         1984 – are loc Marele Premiu de formula 1 de la Dallas, care este câștigat de Keke Rosberg, urmat pe podium de Rene Arnoux și Elio de Angelis

·     1989 - În Argentina, peronistul Carlos Menem, câștigătorul alegerilor a fost investit ca noul președinte după demisia predecesorului său, Raúl Alfonsín.

Carlos Saúl Menem Akil (n. 2 iulie 1930, Anillaco, Provincia La Rioja, Argentina) este un avocat și un politician argentinian, membru al partidului peronist. A fost din iulie 1989 până în decembrie 1999 președinte al Argentinei.

·         1990: Germania castiga pentru a treia oara Campionatul mondial de fotbal. In minutul 85,un penalty executat de Brehme, aduce la campionatul mondial desfasurat in Italia, cea de-a treia Cupa Mondială de fotbal Germaniei RFG mai casti titlul suprem în 1954 şi 1974.

·         1990 –se dispută Marele Premiu de formula 1 al Franței, care este câștigat de un francez, Alain Prost. În spatele său, pe podium au mai urcat Ivan Capelli și Ayrton Senna

·         1991 – Statele Unite ale Americii câștigă prima ediție Gold Cup din istorie, după ce trece cu 4-3 în finală de reprezentantiva statului Honduras. Golgeterul turneului a fost Benjamin Galindo, autor a șase goluri

·        1994 - Kim Jong-il începe să-și asume conducerea supremă a Coreei de Nord, la moartea tatălui său, Kim Il-sung.

Kim Jong-il in 2011 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Kim Jong-il (n. 16 februarie 1941, d. 17 decembrie 2011) a fost un om politic din Coreea de Nord, comandant militar cu gradul de mareșal al R.P.D.Coreene, conducătorul suprem al Republicii Populare Democrate Coreene între anii 1994 și 2011. După moarte, în 2012, a fost proclamat generalisim al R.P.D.Coreene. În mod oficial, a fost președintele Comisiei de Apărare Națională din Coreea de Nord, Comandant Suprem al Armatei Poporului și Secretar General al Partidului Celor ce Muncesc din Coreea (aflat la putere din 1948).

Îi succede tatălui său Kim Ir-sen, fondatorul Republicii Populare Democrate Coreene (Coreea de Nord), care a decedat în anul 1994. În constituția nord-coreeană din aprilie 2009, este numit implicit „conducător suprem”. Asemenea tatălui său, Kim Jong-il s-a bucurat de privilegii absolute și a avut un extraordinar cult al personalității în Coreea de Nord, unde Kim a fost venerat ca un erou, mare om politic, un “om măreț”, și chiar, după cum relatează anumite surse, regele-zeu.

·         1998 – se joacă a doua semifinală a Campionatului Mondial din Franța. Țara gazdă trece de Croația cu 2-1, cu o dublă a lui Lilian Thuram, în timp ce pentru croați a înscris Suker. În finală, Franța urma să dea piept cu Brazilia.

·         2000: “Love Parade” a facut sa vibreze Berlinul. Peste un milion de fani ai muzicii techno au participat în centrul Berlinului, la “Love Parade” anual, cea mai mai mare “Dance Party” din lume.

·         2001: Trupul neînsuflețit al cântăreței de fado, Amalia Rodrigues, decedată la 6 octombrie 1999, la vârstă de 79 de ani, a fost transferat în Panteonul național din Lisabona, în sala rezervată scriitorilor portughezi.

·         2004 - În această zi Suzuki dovedeşte în instanţă că şi presa auto are interese ascunse, câştigând procesul intentat publicaţiei Consumer Reports în care contesta verdictul dat de revista americană despre SUV-ul Suzuki Samurai. A fost un proces foarte lung care a durat 8 ani şi care a pornit de la o polemică demarată în 1988. În acel an, Suzuki Samurai, un SUV lansat în 1985, a fost testat de Consumer Reports şi l-au considerat inacceptabil, din cauza probabilităţii foarte mari de a se răsturna. Într-un test al elanului efectuat, americanii chiar au reuşit asta. Însă Suzuki a reuşit să demonstreze prin declaraţia unui fost angajat al acelei publicaţii şi printr-o casetă că nu s-a respectat viteza aferentă acelui test şi că a fost nevoie de 47 de încercări pentru a îl pune cu roţile în sus. În plus pe casetă se aud aplauze şi râsete în acel moment, toate aceste dovezi dând câştig de cauză japonezilor. Nu au primit bani ca despăgubire, dar presa negativă s-a schimbat radical şi Suzuki a reuşit să crească de patru ori vânzările în patru ani.

·         2006: Primul zbor al unui ornitopter cu echipaj uman, autopropulsat (un aparat care zboara fluturand din aripi), construit la Toronto, in Canada. Acest ornithopter, a fost inspirat de schite ale  lui  Leonardo da Vinci din 1485.

·         2006 – se joacă finala mică a Campionatului Mondial din Germania. Țara gazdă învinge cu 3-1 echipa Portugaliei. Pentru nemți a înscris Schweinsteiger, de două ori, și au beneficiat și de un autogol al lui Petit, în timp e pentru portughezi a punctat Nuno Gomes

·         2007 – se dispută Marele Premiu de formula 1 al Marii Britanii. Cursa este câștigată de Kimi Raikkonen, urmat în clasament de Fer nando Alonso și Lewis Hamilton

·         2009 – se dispută seria a doua de meciuri din grupa A din Gold Cup: Jamaica 0-1 Costa Rica și El Salvador 0-1 Canada

·         2011 – se joacă primele două sferturi de finală ale Campionatului Mondial de fotbal feminin : Germania 0-1 Japonia (după prelungiri) și Anglia 1-1 Franța. Naționala Franței avea să se califice în semifinale, după 4-3 la penalty-uri

·         2012 – se dispută Marele Premiu de formula 1 al Marii Britanii, care este câștigat de Mark Webber, urmat de Fernando Alonso și Sebastian Vettel

·         2013 – începe a 12-a ediție a Gold Cup, cu primele două meciuri ale grupei A: Canada 0-1 Martinica și Mexic 1-2 Panama

* 2014: Brazilia a pierdut cu un scor istoric de 1-7 împotriva Germaniei în semifinalele Campionatului Mondial de Fotbal.

Nașteri

·         1528: Emanuel Filibert (italiană Emanuele Filiberto; n. 8 iulie 1528 – d. 30 august 1580) a fost Duce de Savoia din 1553 până în 1580.

Născut la Chambéry, Emanuel Filibert a fost singurul copil care a atins vârsta adultă al Ducelui Carol al III-lea de Savoia și a Infantei Beatrice a Portugaliei. Mama lui era cumnata împăratului Carol Quintul iar viitorul Duce a servit în armata lui Carol în timpul războiului împotriva regelui Francisc I al Franței distingându-se prin capturarea comunei Hesdin în iulie 1553.

Emanuel Filibert, Duce de Savoia

O lună mai târziu el a devenit Duce de Savoia, la moartea tatălui său, dar acest lucru a fost doar onorific, marea majoritate a teritoriilor fiind ocupate și administrate de către francezi din 1536. În schimb, el a continuat să servească sub habsburgi în speranța că își va recupera pământurile. A servit pentru vărul său Filip al II-lea al Spaniei ca guvernator al Țărilor de Jos în perioada 1555-1559.^[1] Din această poziție el personal a condus invazia în nordul Franței și a obținut o victorie strălucitoare în Bătălia de la Saint-Quentin la 10 august 1557.^[2]

A fost pețitor al Prințesei Elisabeta a Angliei, fiica regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Prin Pacea de la Cateau Cambrésis dintre Franța și Spania, semnată în 1559, ducatul de Savoia a fost redat lui Emanuel Filibert iar el s-a căsătorit cu Margareta a Franței, Ducesă de Berry, sora regelui Henric al II-lea al Franței.^[3]Singurul lor copil a fost Carol Emanuel I de Savoia.

În urma morții unchiului său, Henric I al Portugaliei, la 31 ianuarie 1580, Emanuel Filibert a luptat să-și impună drepturile la succesiunea tronului portughez. Și-a dat seama repede că avea o poziție fragilă din cauza pretențiilor lui Filip al II-lea, care a preluat controlul țării, unind Spania și Portugalia.

Emanuel Filibert și-a petrecut domnia recâștigând ceea ce s-a pierdut în războaiele costisitoare cu Franța. Bun strateg politic el a profitat de diferite certuri în Europa pentru a recâștiga încet teritoriile atât de la francezi cât și de la spanioli, inclusiv orașul Torino. De asemenea, el a cumpărat două teritorii. Pe plan intern, el a mutat capitala ducatului de la Chambéry la Torino și a înlocuit latina ca limbă oficială a ducatului cu italiana.^[4] El încerca să dobândească teritoriul Saluzzo atunci când a murit la Torino

Emanuel Filibert

Date personale Născut 8 iulie 1528 Chambéry Decedat 30 august 1580 (52 de ani) Torino, Italia Înmormântat Sindone Chapel[*]  Părinți Carol al III-lea, Duce de Savoia Beatrice a Portugaliei  Căsătorit cu Margareta, Ducesă de Savoia Copii Carol Emanuel I de Savoia Cetățenie  Spania  Ocupație personal militar[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Savoia Duce de Savoia Domnie 1553 – 1580 Predecesor Carol al III-lea Succesor Carol Emanuel I

·         1545: Carlos, Prinț de Asturia, cunoscut drept Don Carlos (8 iulie 1545 – 24 iulie 1568), a fost fiul cel mare și moștenitorul regelui Filip al II-lea al Spaniei. Mama lui a fost Maria a Portugaliei, fiica regelui Ioan al III-lea al Portugaliei.

Din cauza consangvinității, Carlos s-a născut diform și suferind de o instabilitate psihică, de care nu a scăpat toată scurta lui viață de 23 de ani. Mai mult, această instabilitate s-a agravat odată cu un accident care i-a cauzat niște lovituri la cap, ce au necesitat o trepanație. După această operație, accesele de furie nemotivată au devenit tot mai dese. Impresiile diverse ale contemporanilor săi care l-au cunoscut dovedesc faptul că era un individ sadic, care chinuia animale și servitorii.^[1]

Din cauza agravării instabilității psihice, Carlos a fost închis de către tatăl său la începutul anului 1568, murind după o jumătate de an de carceră. Soarta lui a devenit subiect pentru Legenda Neagră și a inspirat o piesă de teatru scrisă de Friedrich Schiller (drama Don Carlos) și o operă de Giuseppe Verdi (intitulată tot Don Carlos).

Carlos
Prinț de Asturia
Portret de Alonso Sánchez Coello, c. 1558.
Date personale
Născut	8 iulie 1545 Valladolid, Spania
Decedat	24 iulie 1568 (23 de ani) El Escorial
Înmormântat	Panteón de Infantes[*]
Părinți	Filip al II-lea al Spaniei Maria Manuela, Prințesă de Portugalia
Frați și surori	Catalina Micaela de Austria Isabella Clara Eugenia a Spaniei Diego, Prince of Asturias[*] Ferdinand, Prince of Asturias[*] Filip al III-lea al Spaniei Infante Carlos Lorenzo of Spain[*] Infanta Maria of Spain (1580-1583)[*]
Cetățenie	Spania
Religie	catolicism
Ocupație	Prinț moștenitor
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	principe al Asturiilor[*]
Familie nobiliară	Casa de Habsburg
Duce de Montblanc[

·         1593: Artemisia Gentileschi, pictor italian (d. 1651)

·         1621: Jean de La Fontaine (n. 8 iulie 1621, Château-Thierry, Franța – d. 13 aprilie 1695, Paris) a fost un poet, dramaturg și prozator francez. A rămas cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru fabulele sale.
Jean de La Fontaine a fost membru al Academiei Franceze.

La Fontaine s-a născut la Château-Thierry, în Champagne, la 8 iulie 1621. Tatăl său a fost Charles de La Fontaine, maestru de vânătoare și pădurar al ducatului de Château-Thierry, iar mama sa a fost Françoise Pidoux. Familia sa făcea parte din pătura superioară a clasei de mijloc provinciale; chiar dacă nu făcea parte din nobilime, tatăl său era înstărit.^[12]

Jean, cel mai mare copil, a fost educat la colegiul din orașul Reims. În luna mai 1641 a intrat la Oratoriu, iar în luna octombrie a aceluiași an la Seminarul din Saint-Magloire. Dar, după o perioadă relativ scurtă, mai exact în 1642 și-a dat seama că și-a greșit vocația și a început să studieze dreptul.

La Paris, în paralel cu studiile de drept, La Fontaine frecventează un cerc literar, denumit La Table Ronde („Masa rotundă”), alcătuit din tineri poeți ai acelei epoci, printre care: Pellisson, François Maucroix, François Charpentier, Tallemant des Réaux și Antoine de Rambouillet de La Sablière (care ulterior s-a căsătorit cu Marguerite Hessein, viitoarea protectoare a lui La Fontaine).^[13]

În 1647 tatăl său îi aranjează o căsătorie de conveniență cu Marie Héricart, în vârstă de doar 14 ani, fiica lui Louis Héricart, „locotenent civil și penal” al domeniului La Ferté-Milon. Tânăra soție a adus o zestre de 20.000 de livre. Contractul de căsătorie a fost semnat în acest oraș (în apropiere de Chateau-Thierry) la 10 noiembrie 1647. Jean de La Fontaine și soția sa au avut un singur fiu, Charles. La Fontaine o părăsește însă pe soția sa și se întoarce la Paris, unde frecventează societatea mondenă și libertină a acelei perioade.

La Fontaine obține în 1649, diploma de avocat pentru baroul parizian (Cour du Parlement de Paris).

Debutul lui Jean de La Fontaine în literatură s-a petrecut la 17 august 1654, prin publicarea unei comedii în cinci acte: L’Eunuque („Eunucul”), o prelucrare după Terențiu, care nu a avut însă succes.^[13]

În 1657 La Fontaine scrisese versuri dedicate lui Nicolas Fouquet, Surintendant des Finances (ministru de finanțe), unul dintre cei mai influenți curteni ai regelui Ludovic al XIV-lea. Fouquet s-a arătat interesat de autorul versurilor respective, iar în 1659 La Fontaine a ajuns în anturajul acestuia, fiind introdus de către Jacques Jannart, o rudă a soției sale. În acea perioadă Fouquet era un adevărat „Mecena” pentru poeții francezi, astfel că în curând La Fontaine a primit o pensie de 1000 de livre, în schimbul căreia se obliga să scrie o serie de poeme de circumstanță în termenii prevăzuți în contract. Tot lui Fouquet i-a dedicat și poemul epic Adonis, o prelucrare după Publius Ovidius Naso. De asemenea, La Fontaine a scris o operă literară compozită (în proză și în versuri), intitulată Le Songe de Vaux, în cinstea domeniului și a noului castel de la Vaux a patronului său; opera nu a mai fost însă tipărită deoarece Fouquet a fost arestat din ordinul lui Ludovic al XIV-lea la 5 septembrie 1661.

Totuși, în martie 1662 este tipărită clandestin elegia Elégie aux Nymphes de Vaux, o parte din Le Songe de Vaux. A fost un act de curaj din partea lui La Fontaine să-și exprime în acest mod sentimentele de gratitudine față de protectorul său Fouquet, în situația în care acesta căzuse în dizgrația regelui și fusese aruncat în închisoare.^[13]

La Fontaine și-a găsit un nou protector în ducele de Bouillon, suzeran al domeniului Château Thierry. Mai ales ducesa de Bouillon, Marie Anne Mancini, cea mai tânără dintre nepoatele cardinalului Mazarin (prim-ministru al Franței din 1642 până la moartea sa în 1661), l-a protejat pe La Fontaine.

În ianuarie 1663 Jean de La Fontaine scrie Ode au Roi („Odă regelui”), prin care, în mod subtil, cere clemență pentru nefericitul Fouquet. Prin aceasta, nu reușește însă decât să-și atragă antipatia lui Jean-Baptiste Colbert, noul favorit al regelui.

Jean de La Fontaine

(pictură de Hyacinthe Rigaud, 1690)

În 1664 îi apare primul volum de o reală importanță: Contes („Povestiri”), cu care intră în atenția contemporanilor săi.

La 8 iulie 1664 Jean de La Fontaine a fost înnobilat, primind un Brevet de Gentilhomme („brevet de gentilom”); el a intrat oficial în serviciul ducesei de Orléans, Marguerite de Lorraine, care era mama ducelui de Bouillon, protectorul său. La palatul „Luxembourg” din Paris, reședința ducesei de Orléans, La Fontaine îi cunoaște, printre alții, pe La Rochefoulcauld, pe Madame de Sévigné și pe Madame de La Fayette, personalități celebre ale literaturii franceze.

Tot în același an, la 10 decembrie, tipărește două povestiri prelucrate după Boccaccio și Ariosto. Din acest motiv s-a iscat o dispută în cercurile literare, cu referire la libertatea pe care povestitorul poate să o aibă în raport cu modelul de la care a pornit. Într-un eseu (La Dissertation sur Joconde), Nicolas Boileau a tranșat acestă dezbatere în favoarea lui La Fontaine.^[13]

În 1665 și 1666 îi apar două volume de povești și povestiri în versuri (Contes et Nouvelles en vers).

La 31 martie 1668 este tipărit volumul Fables choisies („Fabule alese”), dedicat lui Ludovic, Delfinul Franței, fiul cel mare și moștenitor al regelui Ludovic al XIV-lea. În prefață, La Fontaine explica: Je me sers d'animaux pour instruire les hommes(„folosesc animalele pentru a-i învăța pe oameni”).

La Fontaine publică în 1669 Les Amours de Psyché et de Cupidon. Această carte suscită o relativă neînțelegere, datorită stilului său neconvențional, care contravenea principiilor de bază ale esteticii clasice, fiind un amestec de proză, versuri, povestiri mitologice și conversații literare. Romanul îi pune în scenă și pe „cei patru amici”, reprezentați prin Molière, Boileau, Racine și La Fontaine însuși.

La 20 decembrie 1670 este publicată la Port Royal Recueil de Poésies Chrétiennes („Culegere de poezii creștine”), dedicate Prințului de Conti, la care a colaborat și La Fontaine.^[13]

Odată cu moartea ducesei de Orléans (1672), La Fontaine a pierdut mult din punct de vedere al situației sale materiale. Din fericire pentru el, și-a găsit o nouă protectoare: Marguerite de La Sablière, în casa căreia l-a cunoscut, printre alții, pe Charles Perrault

La 17 februarie 1673 a murit Molière; La Fontaine, care îi fusese prieten, a publicat un elogiu în memoria acestuia.

Având și protecția Marchizei de Montespan (metresa regelui Ludovic al XIV-lea), La Fontaine încearcă să se lanseze în lumea operei scriind un libret pentru Jean-Baptiste Lully. Acesta însă nu duce până la capăt proiectul, iar La Fontaine, furios, scrie un poem-satiră împotriva lui Lully întitulat Le Florentin (Lully fiind originar din Florența). Publică, de asemenea, o altă culegere de povestiri licențioase Nouveaux Contes.

În 1678 și 1679 îi apar patru noi volume de Fables choisies („Fabule alese”), dedicate Marchizei de Montespan

În martie 1688, Madame de la Sablière, protectoarea lui Jean de La Fontaine, fiind grav bolnavă, abandonează reședința ei oficială din strada Saint Honoré, dar îi lasă în folosință lui La Fontaine o casă mai mică, anexă a palatului.^[12]

În 1689 La Fontaine scrie fabula Le Milan, le Roi et le Chasseur („Șoimul, regele și vânătorul”) dedicată Prințului de Conti, cu ocazia căsătoriei acestuia. După aceasta el devine un apropiat al prințului și al familiei Vendôme.

În 1690 publică în Le Mercure Galant trei fabule inedite. La 28 noiembrie 1691 Opera Franceză pune în scenă Orphée(„Orfeu”), o tragedie lirică de La Fontaine.

La sfârșitul anului 1692, starea sănătății lui La Fontaine se înrăutățește; probabil din cauza tuberculozei netratate. La 6 ianuarie 1693 a murit protectoarea sa, Madame de la Sablière. La Fontaine traduce în franceză Dies Irae, pe care o citește în fața Academiei Franceze la ședința solemnă ce a avut loc cu ocazia primirii în rândurile academicienilor a lui Jean de La Bruyère.

Jean de La Fontaine a murit la 13 martie 1695. Era în vârstă de 74 de ani. A fost înhumat alături de Molière, care murise mai înainte cu douăzeci și doi de ani. Ulterior, (în 1817) rămășițele acestor două genii ale Franței au fost mutate la cimitirul Père Lachaise, mormintele lor fiind alăturate și acolo

Jean de La Fontaine s-a impus în literatura universală prin fabulele sale, publicate în 12 cărți, în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop și Fedru, precum și de tradițiile populare, și înzestrat cu un talent deosebit, el a depășit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformându-le în adevărate opere de artă.

Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franța în timpul absolutismului și a demascat cu mult umor și vervă viciile claselor dominante necruțându-l nici pe rege și nici pe curtenii săi, ca în „Greierele și furnica”, „Corbul și vulpea”, „Lupul și mielul” etc. Eroii din fabulele sale, care aparțin lumii animaliere și regnului vegetal, personificând tipuri și caractere, reprezintă diferite aspecte ale vieții sociale din Franța acelui timp.

Un alt merit al lui La Fontaine constă în lirismul care străbate fabulele sale, prin aceasta deosebindu-se de aproape toți scriitorii clasici francezi. Fabulele au fost scrise în limba vie a poporului. La Fontaine este inițiatorul versului liber în literatura franceză.

Fabulele lui La Fontaine au fost traduse în foarte multe limbi; acest fapt a influențat dezvoltarea ulterioară a acestei specii literare, inclusiv a fabulei românești prin Ion Heliade-Rădulescu, Alexandru Donici, dar mai ales prin Grigore Alexandrescu.

Fabule celebre

• La Cigale et la Fourmi („Greierele și furnica”)
• Le Corbeau et le Renard („Corbul și vulpea”)
• Le Loup et l'Agneau („Lupul și mielul”)
• Le Renard et la Cigogne („Vulpea și barza”)

Lucrări publicate (în ordine cronologică)

• 1654 - L’Eunuque („Eunucul”, o prelucrare după Terențiu)
• 1658 - Epître à l'Abbesse de Mouzon - Adonis
• 1659 - Le Songe de Vaux
• 1659-1661 - 26 poezii dedicate lui Fouquet
• 1660 - Les Rieurs du Beau Richard
• 1661 - Primele fabule (Fables)
• 1662 - Elégie aux Nymphes de Vaux
• 1663 - Ode au Roi („Odă regelui”); Relation d'un Voyage de Paris en Limousin
• 1664 - Primele două povestiri: Joconde și Le cocu battu et content
• 1665 - Contes et Nouvelles en vers („Povestiri și nuvele în versuri”)
• 1666 - Contes et Nouvelles en vers (partea a doua)
• 1667 - Trei povestiri: Les frères de Catalogne, L'Ermite și Mazet de Lamporechio
• 1668 - Fables choisies mises en vers („Fabule alese”)
• 1669 - Les Amours de Psyché et Cupidon
• 1670 - Recueil de poésies chrétiennes et diverses („Culegere de poezii creștine și diverse”)
• 1671 - Contes et Nouvelles en vers (partea a treia)
• 1673 - Poème de la Captivité de Saint Malc
• 1674 - Daphné - Les Nouveaux contes
• 1675 - Le Florentin („Florentinul”)
• 1678-1679 - A doua culegere de fabule (Fables, livres VII à XI)
• 1682 - Poème du Quinquina, Belphégor, La Matronne d'Ephèse, Galaté
• 1683 - Le rendez-vous („Întâlnirea”, piesă de teatru pierdută); Achille
• 1684 - Discours à Madame de la Sablière
• 1685 - Publică 11 noi fabule și 5 noi povestiri
• 1687 - Epître à Huet („Scrisoare către Huet”)
• 1689 - Le Milan, le Roi et le Chasseur („Șoimul, regele și vânătorul”)
• 1690 - Les Compagnons d'Ulysse („Însoțitorii lui Ulise”)
• 1691 - Astrée; Les Deux Chèvres; Le Thésauriseur et le Singe
• 1692 - La Ligue des rats („Liga șobolanilor”)
• 1693 - A treia culegere de fabule (Fables, livre XII)

Jean de La Fontaine

Date personale Născut 8 iulie 1621[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11]  Château-Thierry, Franța  Decedat 13 aprilie 1695 (73 de ani)[2][12][13][4][5][6][7][8][9][10]  Paris, Regatul Franței[14]  Înmormântat Cimitirul Père-Lachaise  Părinți Charles de La Fontaine[*] Françoise Pidoux[*]  Cetățenie  Franța  Etnie Francezi  Ocupație fabulist[*] poet avocat scriitor de literatură pentru copii[*]  Activitate Limbi limba franceză[1]   Specie literară Fabulă, tale[*

·         1766: Dominique Jean Larrey, medic francez (d. 1842)
* 1786: Karl Ludwig Friedrich, Mare Duce de Baden (n. 8 iulie 1786, Karlsruhe, Germania – d. 8 decembrie 1818, Rastatt, Germania) a devenit Mare Duce de la 10 iunie 1811 și a condus ducatul până la moartea sa. Cea de a doua fiică a sa, Josephine (1813-1900), căsătorită în 1834 cu prințul Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, a fost mama regelui Carol I al României.

Karl Ludwig Friedrich

Tatăl său a fost Karl Ludwig de Baden, moștenitorul Badenului, care a devenit mare ducat după dizolvarea Sfântului Impeiu Romanîn 1806. Mama lui a fost Amalie de Hesse-Darmstadt, fiica lui Ludovic al IX-lea, Landgraf de Hesse-Darmstadt.
Karl Ludwig Friedrich a fost cumnatul conducătorilor Bavariei, ai Rusiei și ai Suediei. Sora lui cea mare, Carolina de Baden, a fost soția lui Maximilian I de Bavaria; a doua soră mai mare, Louise de Baden, a fost soția împăratului Alexandru I al Rusiei și cea de-a treia, Frederica de Baden, a fost soția regelui Gustav al IV-lea al Suediei.

La vârsta de 15 ani, Karl a mers să-și viziteze surorile la curțile lor de la St. Petersburg și Stockholm. Era în drum spre casă împreună cu tatăl său când acesta a suferit un accident și a murit la 15 decembrie 1801. Karl a fost martor la accident.^[3]

Datorită influenței puternice a Franței la curtea din Baden, Karl a fost forțat să se căsătorească cu Stéphanie de Beauharnais, fiica adoptivă a lui Napoleon I al Franței, la Paris la 8 aprilie 1806. Karl ar fi preferat mâna verișoarei sale, Prințesa Augusta de Bavaria. Abia peste 5 ani cuplul va avea un moștenitor.^[3]

La început, mariajul nu a fost fericit, cuplul fiind imatur. În plus, Karl a fost influențat de unchiul său Ludovic cunoscut pentru excesele sale. Din punct de vedere politic, deși rudă cu țarul Rusiei și regele Suediei, el a fost un susținător al lui Napoleon.

Karl avea 25 de ani când i-a succedat bunicului său Karl Frederic, Mare Duce de Baden după decesul acestuia la 11 iunie 1811.

Congresul de la Viena (1814-1815) a confirmat posesiunile dobândite de bunicul său în timpul domniei lui Napoleon I. A refuzat să divorțeze de soția sa după căderea lui Napoleon. În 1818 a creat o nouă constituție. Victimă a exceselor sale, el a murit fără moștenitori pe linie masculină care să fi supraviețuit. A fost succedat de unchiul său, Ludovic I, Mare Duce de Baden (1763-1830).

Prințul Karl s-a căsătorit la Paris la 8 aprilie 1806 cu Stéphanie de Beauharnais (1789 – 1860), fiica lui Claude de Beauharnais. Cuplul a avut cinci copii:

• Louise (5 iunie 1811 – 19 iulie 1854); s-a căsătorit cu verișorul ei primar Gustav, Prinț de Vasa la 9 noiembrie 1830.
• Fiu nenumit (29 septembrie 1812 – 16 octombrie 1812)
• Josephine (21 octombrie 1813 – 19 iunie 1900); s-a căsătorit cu Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen la 21 septembrie 1834.
• Alexandru (1 mai 1816 – 8 mai 1817)
• Maria (11 octombrie 1817 – 17 octombrie 1888); s-a căsătorit cu William Hamilton, Duce de Hamilton la 23 februarie 1843.

Karl

Mare Duce de Baden

Date personale Nume la naștere Karl Ludwig Friedrich von Baden  Născut 8 iulie 1786 Karlsruhe Decedat 8 decembrie 1818 (32 de ani) Rastatt Înmormântat St. Michael Pforzheim[*]  Părinți Carl Ludovic de Baden Amalia de Hesse-Darmstadt  Frați și surori Frederica de Baden Wilhelmine de Baden Maria de Baden Louise de Baden Carolina de Baden Amalie Christiane von Baden[*]  Căsătorit cu Stéphanie de Beauharnais Copii Luise Amelie Stephanie, Prințesă de Vasa Josephine, Prințesă de Hohenzollern Prințul Alexander Marie, Ducesă de Hamilton Cetățenie  Germania  Religie luteranism  Ocupație suveran[*]  Apartenență nobiliară Familie nobiliară Casa de Baden Mare Duce de Baden Domnie 10 iunie 1811 – 8 decembrie 1818 Predecesor Karl Frederic Succesor Ludovic I

·         1792: Therese Charlotte Luise de Saxonia-Hildburghausen (Therese a Bavariei; 8 iulie 1792 - 26 octombrie 1854) a fost regină a Bavariei. Therese a fost fiica lui Frederic, Duce de Saxa-Altenburg și Ducesei Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz, fiica cea mare a lui Carol al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz.

Pantofii purtați de prințesa Tereza de Saxa-Hildburghausen la spectacolul "Scufiţa Roşie" la teatrul Hildburghausen, cca 1800, Muzeul Municipal Hildburghausen.

A fost botezată la 13 iulie 1792 și a primit numele împărătesei Maria Tereza a Austriei. Nașii ei au fost: bunica maternă, Friederike de Hesse-Darmstadt, Frederica Charlotte a Prusiei, Contesa Caroline de Zweibrücken, Louis I, Mare Duce de Baden și Frederick, Duce de York^[1], iar slujba a fost oficiată de episcopul Franz Ludwig von Erthal.

Prințesa a fost crescută la Schloss Hildburghausen împreună cu frații ei: Charlotte, Joseph, Luise, Georg, Friedrich și Eduard în credința luterană. Theresa a fost instruită în muzica clasică, literatura germană și limba franceză. A primit lecții de pictură de la pictorul curții Carl August Keßler și lecții de pian de la Johann Peter Heuschkel și Carl Maria von Weber.^[2]

În 1809 ea a fost una dintre posibilele mirese pentru Napoleon. La 12 octombrie 1810 la Munchen s-a căsătorit cu prințul moștenitor al Bavariei, Ludwig. Căsătoria a fost prima nuntă regală în Munchen din 1722. Festivitățile ocazionate de această căsătorie sunt la originea primului „Oktoberfest”^[3].

La 13 octombrie 1825, după decesul lui Maximilian I Iosif de Bavaria, Ludwig și Theresa au devenit regele și regina Bavariei. În timpul numeroaselor aventuri ale soțului ei, ea a suferit însă a tolerat infidelitățile regelui. Cu toate acestea, nu s-a abținut de la a-și demonstra dezaprobarea în mod discret, în 1831, ea a părăsit orașul în timpul uneia dintre aventurile lui și a plecat la Hildburghausen. Ea a respins strict asocierea cu amante.
Therese a fost o soție sensibilă, dedicată, fidelă. Ea a suferit când soțul ei a apărut în public ca un mare patron care își răsfață amanta regește. Pentru ziua ei de naștere, în 1847, Lola Montez a primit de la rege, pe lângă alte cadouri, o sumă de 40.000 de guldeni. Regina primea un venit anual de doar 12.000 de guldeni.^[4]

Adesea Therese îl înlocuia pe Ludwig în special în timpul călătoriilor sale numeroase și avea o oarecare influență politică. Era foarte populară și a fost considerată că reprezenta regina, soția și mama ideală. În 1946 când a început aventura cu nepopulara Lola Montez toată simpatia populației s-a îndreptat spre regină.^[5]

Therese a murit la 26 octombrie 1854, la vârsta de 62 de ani, de holeră, după ce a participat la Munchen, la un serviciu de mulțumire pentru sfârșitul epidemiei care a făcut 9000 de victime.

Therese și Ludwig au avut 9 copii:

• Maximilian (1811–1864), căsătorit cu Prințesa Maria a Prusiei (1825–1889); Rege al Bavariei între 1848-1864.
• Mathilde Caroline (1813–1862), căsătorită cu Ludwig al III-lea, Mare Duce de Hesse și de Rin (1806–1877)
• Otto (1815–1867), căsătorit cu Ducesa Amalie de Oldenburg (1818–1867); Rege al Greciei în perioada 1832-1862.
• Theodelinde, Prințesă a Bavariei (1816–1817)
• Luitpold (1821–1912), căsătorit cu Arhiducesa Auguste a Austriei (1825–1864); Prinț Regent al Bavariei (1886–1912).
• Adelgunde (1823–1914), căsătorită cu Francisc al V-lea, Duce de Modena (1819–1875).
• Hildegard (1825–1864), căsătorită cu Arhiducele Albert de Austria (1817–1895) Duce de Teschen
• Alexandra (1826–75).
• Adalbert (1828–1875), căsătorit cu Infanta Amelia Philippina a Spaniei (1834–1905)

Theresa de Saxa-Hildburghausen

Regină a Bavariei

Date personale Nume la naștere Therese Charlotte Luise Născută 8 iulie 1792 Seidingstadt, Ducatul de Saxa-Hildburghausen Decedată 26 octombrie 1854 (62 de ani) Munchen Înmormântată St. Boniface’s Abbey[*]  Cauza decesului holeră  Părinți Frederic, Duce de Saxa-Altenburg Ducesa Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz  Frați și surori Georg, Duce de Saxa-Altenburg Joseph, Duce de Saxa-Altenburg Prințul Eduard de Saxa-Altenburg Friedrich von Sachsen-Altenburg[*] Prințesa Charlotte de Saxa-Hildburghausen Prințesa Louise de Saxa-Hildburghausen  Căsătorită cu Ludovic I al Bavariei Copii Maximilian al II-lea al Bavariei Mathilde, Mare Ducesă de Hesse și de Rin Otto, rege al Greciei Prințesa Theodelinde a Bavariei Luitpold, Prinț Regent al Bavariei Arhiducesa Adelgunde de Austria-Este Arhiducesa Hildegard de Austria Prințesa Alexandra a Bavariei Prințul Adalbert al Bavariei Cetățenie  Germania  Religie luteranism  Apartenență nobiliară Titluri regină consoartă[*] Familie nobiliară Casa de Wittelsbach Casa de Saxa-Hildburghausen

* 1792: Joseph Bates (n. 8 iulie 1792 – d. 19 martie 1872) a fost un marinar și teolog adventist. El a fost fondatorul adventismului sabatarian.

Joseph Bates s-a născut în Rochester, Massachusetts, pe 8 iulie, 1792. Tatăl său, de asemenea, numit Joshep,^[3] a fost voluntar în Războiul de independență, iar mama sa a fost fiica lui Barnaba Nye de tip Sandwich, Massachusetts. În 1793, familia lui Bates s-a mutat în New Bedford, Massachusetts, care va deveni localitatea Fairhaven în 1812. În iunie 1807, Bates a navigat ca băiat de cabină pe o navă nouă comandată de Elias Terry, numit Fanny, la Londra. Acesta a fost începutul carierei de marinar a lui Bates.^[4]

În 1811, Bates a fost luat ca prizonier. După eliberare și-a continuat cariera, în cele din urmă devenind căpitan de vas. În timpul unei călătorii, el a citit o copie a Bibliei pe care soția lui i-a dat-o. De asemenea, el a fost un puternic susținător al abolirii sclaviei. În 1839, el a acceptat învățăturile lui William Miller care spunea că Isus vine în curând.

Bates a devenit cunoscut sub numele de „apostol al Sabatului” și a scris mai multe broșuri cu privire la acest subiect.^[5]

Joseph Bates a fost un susținător puternic al lui James White și a darului profetic, despre care credea că s-a manifestat în viziunile primite de tânăra Ellen G. White.

Joseph Bates a murit pe 19 martie 1872 în Battle Creek, Michigan. El este îngropat în Poplar Hill Cemetery in Monterey, Michigan.

Joshep Bates

* 1827: Petru al II-lea, Mare Duce de Oldenburg (germană Nikolaus Friedrich Peter; 8 iulie 1827–13 iunie 1900) a fost Mare Duce de Oldenburg din 1853 până în 1900.

Ducele Nikolaus Friedrich Petru a fost singurul fiu al lui Augustus, Mare Duce de Oldenburg și a celei de-a doua soții, Prințesa Ida de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym. S-a născut la 8 iulie 1827 la Oldenburg.^[1]

La 10 februarie 1852, Petru s-a căsătorit cu verișoara sa de gradul doi, Elisabeta de Saxa-Altenburg.^[2] Ea era a patra fiică a lui Joseph, Duce de Saxa-Altenburg și a Ducesei Amelia de Württemberg și sora reginei Maria a Hanovrei și a Marii Ducese Alexandra Iosifovna a Rusiei.

Au avut doi fii, Frederic Augustus (născut în 1852) și George (născut în 1855).

Petru i-a succedat tatălui său ca Mare Duce în 1853.^[2] Petru a condus marele ducat care avea o populație de aproape 800.000.^[2]

Familia lui Petru a avut legături cu familia imperială rusă (ambele erau descendenți ai lui Christian Albrecht de Holstein-Gottorp), astfel că el s-a aliat cu Rusia împotriva Austriei în timpul războiului din Crimeea. În timpul primului război Schleswig-Holstein, el a cerut o parte din teritoriile capturate de Prusia, dar a cedat în 1866 cererea sa asupra ducatelor.^[1]În anul următor, el a creat un model compact militar cu Prusia, în care trupele sale au fost încorporate în Corpul Prințului Friedrich Karl al Prusiei în timpul războiului franco-prusac.^[1]

În 1896, soția lui Elisabeta a murit.^[3] Ea a murit la un an după nora lor, Elisabeta Anna.

După ce a suferit de probleme cardiace, medicii i-au recomandat lui Petru o călătorie lungă în străinătate.^[4] A murit anul următor, la 13 iunie 1900 la reședința sa de vară de la Rastede.^[1] A fost succedat ca Mare Duce de fiul său cel mare, Frederic Augustus.

Petru al II-lea

Mare Duce de Oldenburg

Date personale Nume la naștere Nikolaus Friedrich Peter Născut 8 iulie 1827 Oldenburg Decedat 13 iunie 1900 (72 de ani) Rastede Părinți Augustus, Mare Duce de Oldenburg Princess Ida of Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym[*]  Frați și surori Amalia de Oldenburg Anton Günther Friedrich Elimar  Căsătorit cu Elisabeta de Saxa-Altenburg Copii Frederic Augustus II Ducele Georg Ludwig Cetățenie  Germania  Religie Luteranism Ocupație suveran[*]  Apartenență nobiliară Familie nobiliară Casa de Holstein-Gottorp Mare Duce de Oldenburg Domnie 27 februarie 1853–13 iunie 1900 Predecesor Augustus Succesor Frederic Augustus II

·         1830: Marea Ducesă Alexandra Iosifovna a Rusiei (8 iulie 1830 – 6 iulie1911), născută Prințesa Alexandra Friederike Henriette de Saxa-Altenburg a fost a cincea fiică a Ducelui de Saxa-Altenburg, Joseph Georg Friedrich Ernst Karl și a Ameliei de Württemberg. S-a căsătorit cu Marele Duce Constantin Nikolaevici, al doilea fiu al Țarului Nicolae I al Rusiei, la 11 septembrie 1848.

Portret al Alexandrei de Joseph Karl Stieler.

În vara anului 1846, Alexandra l-a întâlnit pe Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusieiatunci când el a vizitat Altenburg. Marele Duce Constantin era al doilea fiu al Țarului Nicolae I al Rusiei și al Țarinei Alexandra Feodorovnanăscută Prințesa Charlotte a Prusiei.

Constantin a stat câteva zile la castelul tatălui Alexandrei. Vizita lui acolo a fost aranjată de mătușa Alexandrei, Marea Ducesă Elena Pavlovna, care se născuse Prințesa Charlotte de Württemberg. Elena și mama Alexandrei erau descendente ale lui Frederick al II-lea Eugene, Duce de Württemberg. Marea Ducesă Elena era căsătorită cu Marele Duce Mihail Pavlovici, fratele mai mic al Țarului Nicolae I. Elena Pavlovna era deci mătușa lui Constantin prin căsătorie și mătușa Alexandrei prin naștere. Ea avea o puternică influență asupra lui Constantin, care îi admira inteligența și opiniile progresive. Elenei îi plăcea literatura și muzica, a fondat Conservatorul din Sankt Petersburgiar tânărul Constantin își petrecea timpul adesea în casa și în salonul mătușii sale din Sankt Petersburg.

Constantin era intelectual și liberal, în timp ce Alexandra era conservatoare și mai degrabă înalt spiritualizată. Deși temperamente lor erau diferite, ambii aveau în comun interesul față de muzică și le plăcea să cânte în duet la pian. Constantin era captivat de frumusețea Alexandrei: era înaltă, subțire și atractivă. Curând era nerăbdător să se căsătorească cu ea "Nu știu ce se întâmplă cu mine. Este ca și cum aș fi o persoană complet nouă. Un singur gând am, o sigură imagine îmi umple ochii: pentru totdeauna, ea și numai ea, îngerul meu, universul meu. Chiar cred că sunt îndrăgostit, altfel ce-ar însemna asta? O cunosc doar de câteva ore și sunt îndrăgostit până peste urechi".^[1]
Alexandra avea șaisprezece ani iar Constantin nouăsprezece; s-au logodit însă au trebuit să aștepte mai mult de doi ani înainte să se căsătorească.

Alexandra a ajuns în Rusia la 12 octombrie 1847 și a fost întâmpinată de fanfară și de o sărbătoare populară, cu mulțimi care jubilau și care se înghesuiau pe străzi și la balcoane. Se spunea că Alexandra semăna mult cu sora logodnicului ei, Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna, care murise la o naștere, lucru care a umplut-o de lacrimi pe soacra sa la prima lor întâlnire.

În februarie 1848, Alexandra s-a convertit la ortodoxism și a luat numele de Marea Ducesă Alexandra Iosifovna, care reflecta numele tatălui ei Joseph. Alexandra și Constantin s-au căsătorit la Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, la 11 septembrie 1848. Constantin a primit ca dar de nuntă de la părinții săi palatul Marble. Strelna di Golful Finlandei, pe care Constantin o moștenise la vârsta de patru ani, a devenit reședința de la țară a cuplului. Marii Ducese Alexandra Iosifovna i-a plăcut să se ocupe de grădina de la Strelna, a fondat o școală în grădină, unde preda chiar ea. Tot în grădină erau jucării educative pentru copii: un catarg din lemn, o trambulină pentru gimnastică și o replică a unei cabine dintr-una din fregatele lui Constantin.

La un an după căsătorie Constantin a moștenit de la unchiul său Marele Duce Mihail Pavlovici, palatul Pavlovsk situat la 19 mile sud de Sankt Petersburg. Mai târziu, Alexandra și Constantin au primit palatul din Oreanda din Crimeea, care inițial a fost construit de Țarina Alexandra Feodorovna și lăsat celui de-al doilea fiu.

Constantin și Alexandra au avut 6 copii:

• Nicolae Constantinovici 1850-1918; căsătorit cu Nadedja Alexandrovna von Dreyer.
• Olga Constantinovna 1851-1926; căsătorită cu George I al Greciei și bunica Prințului Filip, Duce de Edinburgh.
• Vera Constantinovna 1854-1912; căsătorită cu Ducele Eugen de Württemberg.
• Constantin Constantinovici 1858-1915; căsătorit cu Prințesa Elisabeta de Saxa-Altenburg.
• Dimitri Constantinovici 1860-1919; necăsătorit.
• Viaceslav Constantinovici 1862-1879; necăsătorit.

Marea Ducesă Alexandra Iosifovna, 1888

În 1867, fiica cea mare a Alexandrei, Olga, s-a căsătorit cu regele George I al Greciei. Avea numai șaisprezece ani iar inițial, Constantin a fost împotriva ca ea să se căsătorească atât de tânără. În iulie 1868, s-a născut primul copil al Olgăi și a fost numit Constantin după bunicul său. Începutul familiei fiicei lor a coincis cu începutul destrămării mariajului Alexandrei și a lui Constantin.

La sfârșitul anului 1860, Constantin a început o aventură extraconjugală și a avut o fiică nelegitimă, Marie Condousso. Curând după nașterea Mariei, Constantin a început o nouă relație cu o tânără dansatoare de la Conservatorul din Sankt Petersburg, Anna Vasilievna Kuznețova, cu care a avut cinci copii.

În 1874, s-a descoperit că fiul cel mai mare al Alexandrei, Marele Duce Nicolae Constantinovici, care trăia o viață dezordonată și avea idei revoluționare, a furat trei diamante valoroase de la o icoană din dormitorul mamei sale în complicitate cu amanta sa, o curtezană americană. A fost găsit vinovat, declarat nebun și exilat pe viață în Asia Centrală. Cinci ani mai târziu, în 1879, cel mai mic fiu al Alexandrei, Viaceslav, a murit în mod neașteptat de o hemoragie cerebrală.

La începutul lui august 1889, Constantin a suferit un accident vascular cerebral sever care i-a paralizat piciorul stâng și l-a făcut să-și piardă capacitatea de a vorbi ^[2]. Invalid, Constantin a rămas în îngrijirea soției legale care s-a putut răzbuna pe infidelitățile și umilințele din trecut.

Când Constantin a murit în ianuarie 1892, Alexandra a aranjat pentru amanta soțului ei Anna să viziteze Pavlovsk și să se roage la patul lui Constantin.

Alexandra a murit la 6 iulie 1911 la Sankt Petersburg și a fost înmormântată la catedrala Petru și Pavel.

Alexandra de Saxa-Altenburg

Marea Ducesă Alexandra Iosifovna a Rusiei

Marea Ducesă Alexandra, pictură de Franz Xaver Winterhalter, c. 1850 Date personale Născută 8 iulie 1830 Altenburg Decedată 6 iulie 1911 (80 de ani) St. Petersburg, Rusia Înmormântată Grand Ducal Burial Vault[*]  Părinți Joseph, Duce de Saxa-Altenburg Ducesa Amelia de Württemberg  Frați și surori Maria de Saxa-Altenburg Elisabeta de Saxa-Altenburg Therese von Sachsen-Altenburg[*]  Căsătorită cu Marele Duce Constantin Nikolaevici Copii Marele Duce Nikolai Constantinovici Olga, regină a Greciei Vera, Ducesă de Württemberg Marele Duce Constantin Constantinovici Marele Duce Dimitri Constantinovici Marele Duce Viaceslav Constantinovici Cetățenie  Imperiul Rus  Religie luteranism creștinism ortodox[*]  Ocupație consort[*]  Apartenență nobiliară Titluri ducesă[*] prințesă Familie nobiliară Casa de Wettin (prin naștere) Casa Romanov (prin căsătorie)

·         1831: John Styth Pemberton, farmacist englez care a inventat băutura Coca-Cola (d. 1888)

·      1838 - S-a născut contele german Ferdinand von Zeppelin, inventatorul dirijabilului (m. 8 martie 1917).

Ferdinand von Zeppelin (n. 8 iulie 1838 – d. 8 martie 1917) a fost constructorul german al dirijabilului. În 1900, cu motorul pregătit de el, a efectuat primul zbor cu un dirijabil rigid cu structură metalică.

·         1839: S-a nascut John D. Rockefeller, om de afaceri, filantrop american; (d. 1937). John D. Rockefeller (n. 8 iulie 1839 – d. 23 mai 1937) a fost un industriaș și filantrop american. El a fost fondatorul Standard Oil Company, companie care a dominat industria petrolului și a fost primul mare trust de afaceri din SUA. Standard Oil a început ca un parteneriat în Ohio format de John D. Rockefeller, fratele său, William Rockefeller, Henry Flagler, Jabez Bostwick, chimistul Samuel Andrews și Stephen V. Harkness. În același timp în care kerosenul și benzina au devenit importante, bogăția lui Rockefeller a crescut, el devenind cel mai bogat om din lume și primul american care a avut mai mult de un miliard de dolari. Ajustând averea sa în funcție de inflație, el este adesea considerat ca fiind cea mai bogată persoană din istorie.

Rockefeller a fost al doilea din cei șase copii nǎscuți în Richford, New York, ai lui William Avery Rockefeller ( 1810 – 1906) și Eliza (Davison; 1813 – 1889).Genealogii susțin ca a avut ca strămoși francezi hugenoți care au fugit în Germania în secolul XVII. Tatǎl sǎu a fost mai întâi tâmplar, apoi comis-voiajor, care se proclama el însuși ca fiind "medic botanic " și vindea elixiruri.Localnicii îl numeau "Big Bill" sau "Devil Bill".El a fost un dușman jurat al moralității convenționale, care a optat pentru o existența sa de vagabond.Trecea foarte rar pe acasa. De-a lungul vieții sale, William Avery Rockefeller și-a câștigat reputația mai mult prin afaceri oarecum dubioase decât prin munca productivă.

Eliza, o gospodină și baptista devotata, s-a luptat pentru a menține o aparență de stabilitate la domiciliu, William fiind frecvent plecat pentru perioade lungi de timp. Tânărul Rockefeller a contribuit la menținerea gospodăriei și a câștigat bani din creșterea curcanilor, vânzarea de cartofi și bomboane și din creditarea cu sume mici a vecinilor.

Familia sa s-a mutat la Moravia, New York, și în 1851, la Owego, unde el a urmat cursurile la Academia Owego.În 1853, familia sa s-a mutat la Strongsville, o suburbie din Cleveland, Ohio. Rockefeller a fǎcut cursuri la Cleveland's Central High School și a studiat contabilitatea 10 saptamani la Folsom's Commercial College.

În ciuda absenței tatălui și mutărilor frecvente, tânǎrul Rockefeller a fost un bǎiat bine educat, serios și studios.Contemporanii săi l-au descris ca fiind rezervat, serios, religios, metodic și discret.Iși susținea dezbaterile excelent, de asemenea, iubea muzica și visa sǎ-și faca o cariera, sǎ faca o avere de 100 000 $ și sǎ trǎiasca pânǎ la 100 de ani.

În 1855, la vârsta de 16 ani, a găsit de lucru ca funcționar la o firmă de comisie din Cleveland, unde a cumpărat, vândut și livrat cereale, cărbune și alte mărfuri. El a considerat pe 26 septembrie cǎ este ziua în care și-a început poziția și a intrat în lumea afacerilor, atât de semnificativa încât, ca adult a comemorat această zi ca pe o sărbătoare anuală. În 1859, Rockefeller și un partener de-al sǎu,Maurice B. Clark si-au stabilit propria lor firmă comision. În același an, prima rezerva de petrol din America a fost forată în Titusville, Pennsylvania. În 1863, Rockefeller și mai mulți parteneri au intrat în noua industrie a petrolului în plină expansiune, pentru a investi într-o rafinărie din Cleveland. În 1864, Rockefeller s-a căsătorit cu Laura Celestia "Cettie" Spelman (1839-1915), un nativ din Ohio al cărui tată a fost un negustor prosper, politician și abolitionist activ în Underground Railroad. (Laura Rockefeller a devenit omonim cu Spelman College, Colegiul istoric de femei de culoare în Atlanta, Georgia, unde soțul ei a finanțat-o.) Familia Rockefeller a avut patru fiice (dintre care trei au supraviețuit până la maturitate), și un fiu.

Copii:

• Elizabeth Rockefeller (1866–1906)
• Alice Rockefeller (July 14, 1869–August 20, 1870)
• Alta Rockefeller (1871–1962)
• Edith Rockefeller (1872–1932)
• John Davison Rockefeller, Jr. (1874–1960)

John D. Rockefeller

* 1846: Prințesa Marie Adelheid Amalie Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha, (germană Marie Adelheid Amalie Clotilde, Prinzessin von Sachsen-Coburg und Gotha, Herzogin zu Sachsen; 8 iulie 1846 – 3 iunie 1927) a fost prințesă a Casei de Saxa-Coburg și Gotha prin naștere și Arhiducesă de Austria prin căsătoria cu Arhiducele Joseph Karl de Austria.

Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha

La 12 mai 1864, la Coburg, Prințesa Clotilde s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph Karl de Austria(1833-1905), fiul cel mic al Arhiducele Joseph, Palatin al Ungariei și a soției acestuia, Ducesa Maria Dorothea de Württemberg. Cuplul a avut șapte copii:

• Arhiducesa Elisabeth KlementineKlothilde Maria Amalie de Austria (18 martie 1865–7 ianuarie 1866)
• Arhiducesa Maria Dorothea Amalie de Austria (14 iunie 1867–6 aprilie 1932)
• Arhiducesa Margarethe Klementine Maria de Austria (6 iulie 1870–2 mai 1955)
• Arhiducele Joseph August Viktor Klemens Maria de Austria (9 august 1872–6 iulie 1962)
• Arhiducele László Philipp Marie Vincent de Austria (16 iulie 1875–6 septembrie 1895)
• Arhiducesa Elisabeth Henriette Klothilde Maria Viktoria de Austria (9 martie 1883–8 februarie 1958)
• Arhiducesa Klothilde Maria Amalie Philomena Raineria de Austria (9 mai 1884–14 decembrie 1903)

Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha

Arhiducesă și Prințesă Clotilde de Austria; Prințesă Clotilde a Ungariei, Boemiei și Toscanei

Date personale Nume la naștere Marie Adelheid Amalie Clotilde Născută 8 iulie 1846 Neuilly-sur-Seine, Île-de-France, Franța Decedată 3 iunie 1927 (80 de ani) Alcsút, Ungaria Înmormântată Castelul Buda  Părinți Prințul August de Saxa-Coburg și Gotha Clementine de Orléans  Frați și surori Prințesa Amalie de Saxa-Coburg și Gotha Ludwig August de Saxa-Coburg-Kohary Ferdinand I al Bulgariei Prințul Philipp de Saxa-Coburg și Gotha  Căsătorită cu Arhiducele Joseph Karl de Austria Copii Arhiducesa Elisabeta Clementina Arhiducesa Maria Dorothea Arhiducesa Margareta Clementina Arhiducele Joseph August Arhiducele László Philipp Arhiducesa Elisabeth Henriette Arhiducesa Klothilde Maria Cetățenie  Regatul Unit  Religie catolicism  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce prințesă Familie nobiliară Casa de Saxa-Coburg și Gotha Casa de Habsburg-Lorena

* 1867: Käthe Kollwitz (născută Schmidt; n. 8 iulie 1867, Königsberg, Prusia - d. 22 aprilie 1945, Moritzburg, landul Saxonia) a fost o graficiană, pictoriță și sculptoriță germană care se numără printre cele mai cunoscute artiste plastice din secolul al XX-lea.

Fiul ei Peter a căzut pe frontul din Flandra în Primul Război Mondial. Monumentul „Părinți îndoliați”, amplasat în cimitirul eroilor din Vladslo, a fost realizat de Käthe Kollwitz în memoria fiului ei, căzut acolo. Experiența războiului a făcut-o să se alăture curentului pacifist.

Monumentul Neue Wache din Berlin are ca piesă centrală sculptura „Mamă cu fiul ei mort” de Käthe Kollwitz.

Käthe Kollwitz

* 1882: Alexandru Nicolescu (n. 8 iulie 1882, Tulgheș, comitatul Ciuc - d. 5 iunie 1941, Blaj) a fost un arhiepiscop și mitropolit român, întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma între anii 1936-1941.Alexandru Nicolescu s-a născut la Tulgheș, în comitatul Ciuc, în prezent județul Harghita, la 8 iulie 1882.^[1]

A studiat la Reghin, Blaj, iar în anii 1898 - 1904 a studiat la Roma, la Colegiul de Propaganda Fide, unde și-a luat doctoratul în teologie și filosofie. A revenit la Blaj, după care, a fost trimis misionar în America de Nord. A fost profesor de teologie morală la Academia Teologică din Blaj, precum și canonic în Capitulul arhieparhial.^[1]

În timpul Primului Război Mondial a refuzat să semneze Declarația de loialitate față de Austro-Ungaria, pentru care a fost considerat de autorități trădător.^[1]

La 1 decembrie 1918 a fost delegat din partea plășii Aiud în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România.^{[2]:p. 77[3]}

În 1919 a fost trimis misionar bisericesc și politic la Conferința de Pace de la Paris, cu această ocazie, a avut contribuții majore la trasarea actualelor frontiere din vest ale României, cunoscând bine engleza, franceza și italiana.^[4]

Boala, declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, în august 1939, precum și pierderea Ardealului de Nord, în vara lui 1940, i-au grăbit sfârșitul vieții.^[5] A decedat la 5 iunie 1941 (era joia dinaintea Rusaliilor), cu puțin înainte de declanșarea Războiului din Răsărit, la 22 iunie. Ca urmare a decesului mitropolitului Vasile Suciu, episcopul Alexandru Nicolescu a fost ales mitropolit al Bisericii Române Unite, cu sediul la Blaj, în sinodul electoral din 7 mai 1935, clasându-se pe primul loc, cu 48 de voturi.^[5] A fost instalat la 19 aprilie 1936, în funcția de mitropolit

Începând cu 20 august 1940 a fost membru în Consiliul de Coroană. Când a fost chemat, în calitate de membru al Consiliului de Coroană, în problema Dictatului de la Viena, a refuzat să semneze cedarea nordului Transilvaniei către Ungaria horthystă.

Alexandru Nicolescu

Date personale Născut 8 iulie 1882  Tulgheș, Tulgheș, Harghita, Austro-Ungaria  Decedat 5 iunie 1941 (58 de ani)  Blaj, România  Cetățenie  România  Religie Biserica Română Unită cu Roma  Ocupație preot catolic[*]  Activitate  Delegat titular la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

·         1886: Hans Leicht, jurist și om politic din Transilvania (d. 1937)
* 1887: Raymundus Joannes de Kremer / Raymond Marie De Kremer (n. 8 iulie 1887 - d. 17 septembrie 1964 la Gent / Gand) este un scriitor belgian bilingv. A scris în franceză sub pseudonimul Jean Ray și în neerlandeză sub pseudonimul John Flanders. S-a consacrat îndeosebi literaturii fantastice.

Vedere din centrul orașului Gent / Gand

Raymundus Joannes de Kremer / Raymond Marie De Kremer / Jean Ray / John Flanders s-a născut la 8 iulie 1887, la Gent / Gand, în Flandra de Est, unde și-a făcut studiile.

Potrivit legendei, pe care a răspândit-o el însuși, în câteva interviuri^[2], el s-ar fi angajat ca marinar și ar fi făcut ocolul lumii, participând la contrabanda de alcool, în timpul prohibiției din Statele Unite ale Americii.

În 1925, publică Les contes du Whisky, prima sa culegere de nuvele. În 1927, este condamnat pentru « abuz de încredere ». Va face doi ani de închisoare și se va simți izolat și părăsit de familie și de prieteni. Va începe o colaborare mai mult sau mai puțin anonimă cu mai multe ziare și reviste. Astfel, își va crea pseudonimul de John Flanders, în 1928. Iese din închisoare în februarie 1929.

În 1932, îi apare cea de-a doua culegere de nuvele, La croisière des ombres, care nu va avea niciun succes. Ne putem gândi că acest eșec este rezultatul mediatizării în jurul numelui său în 1927.

Raymundus Joannes de Kremer / Raymond Marie De Kremer

·         1890: Walter Hasenclever, scriitor german (d. 1940)

·         1891: Constantin Motaș, biolog, ecolog și hidrobiolog român, membru al Academiei Române (d. 1980)

S-a născut la Vaslui, la 8 iulie 1891. Pǎrinții murind de tineri, a fost crescut de unchiul său Ioan N. Motaș. A urmat școala primară și două clase gimnaziale în orașul natal, apoi și-a continuat studiile la Liceul Național din Iași, trecându-și examenul de bacalaureat în 1911. În același an devine student la Facultatea de Științe din Iași, secția Științe Naturale, unde a fost îndrumat de o pleiadă de remarcabile cadre didactice, printre care s-au numărat: Paul Bujor, Ion Borcea, Ion Simionescu, Mihail D. David, Al. Popovici, Petre Bogdan și alții. După trecerea examenului de licență în anul 1915 își începe cariera didactică universitară ca asistent la Laboratorul de Zoologie al Universității ieșene de sub conducerea profesorului Ion Borcea.

A făcut studii de specializare la Institutul de Zoologie al Universității din Basel (Elveția) și la Universitatea din Grenoble(Franța), unde absolvă, în 1926, secțiile de Piscicultură și Hidrobiologie aplicată.^[1]

În 1928, își trece doctoratul la Universitatea din Grenoble cu teza Contribution à la connaissance des Hydracariens français et particulièrement du sud-est de la France.

Reîntors în țară, devine șef de lucrări (1929), docent (1930), conferențiar de zoologie aplicată (1932), profesor agregat de zoologie aplicată și entomologie (1932) și, din 1937, profesor titular la Catedra de Zoologie Descriptivă a Facultății de Științe din Iași.

Concomitent, între anii 1930-1936, a fost conferențiar și apoi profesor de Zoologie Aplicată și Entomologie la Facultatea de Agronomie a Universității din Iași, unde a ținut primul curs de hidrobiologie și piscicultură din țara noastră.

A funcționat la Iași timp de 25 de ani, până în 1940, când s-a transferat la Catedra de Zoologie a Facultății de Științe Naturale a Universității București, unde a lucrat până în 1956 când a fost arestat de regimul comunist.

În perioada 1936-1940 a condus Muzeul de Istorie Naturală din Iași și Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea, contribuind din plin la organizarea și dezvoltarea acestor instituții științifice. Despre activitatea profesorului Motaș în Iași, academicianul Traian Săvulescu scria:

„…Trecerea sa prin laboratoarele de zoologie ale Facultății de Agronomie și ale Facultății de Științe din Iași, precum și la conducerea Stațiunii Zoologice Agigea, a lăsat urme adânci și cu totul binefăcătoare pentru aceste instituții.”

Timp de mai mulți ani a condus Analele Științifice ale Universității din Iași și Revista Științifică „Vasile Adamachi”, în paginile cărora a fost mereu prezent cu articole și studii de specialitate. A fost primul președinte al Comisei Monumentelor Naturii din Moldova (Iași, 1938), în care calitate a luptat pentru realizarea unor rezervații naturale în Moldova și la Agigea.

Aria preocupărilor sale științifice a cuprins un câmp larg de cercetare în numeroase domenii ale biologiei, zoologiei generale și aplicată, entomologie, acarologie, limnologie, hidrobiologie, freatobiologie, ecologie, biogeografie, biologie generală, istoria biologiei, muzeologie, ocrotirea naturii, pedagogie universitară și socială etc. Rod al activității sale științifice sunt cele peste 250 de lucrări, note, memorii, recenzii, publicate în periodice din țară și străinătate.

Academicianul Motaș a contribuit la dezvoltarea hidrobiologiei și limnologiei românești și a întemeiat o nouă știință: freatobiologia. A fost preocupat de problema apelor interioare și, mai ales a celor montane și a militat pentru punerea în valoare a apelor de munte pe baza limnologiei moderne și a cunoașterii factorilor biotici și abiotici favorizanți pentru repopularea lor.

În perioada cât a funcționat la București, profesorul Motaș a condus Stațiunea Zoologică Sinaia (din 1940), Muzeul de Istorie Naturală „Gr. Antipa” (din 1945), Universitatea București (prorector 1944-1945) și Institutul de Speologie „Emil Racoviță” (din 1956). A fost membru al colegiului redacțional al revistei internaționale Acarologia (Paris) și International Journal of Speleology.

În 1949 a fost arestat de regimul comunist dintr-un motiv politic: fiind în bune relații cu Titel Petrescu (lider al P.S.D.R), „incomodul” profesor universitar trebuia redus la tăcere. Lipsea doar pretextul. Și a venit și ziua când a fost găsit. În pauza unui curs, un asistent i-a solicitat să dea „un leu pentru Coreea”, aflată pe atunci în războiul nord contra sud. Profesorul l-a întrebat ironic: „Și de ce aș da?” „Pentru că așa a zis tovarășul Stalin” a replicat asistentul. „Cine, boul Apis?” i-a scăpat magistrului. A fost de ajuns ca peste noapte să fie ridicat. Șapte ani a îndurat închisorile comuniste, începând cu infernalul Aiud. Șapte ani în care și-a menținut condiția de intelectual și moralul predând colegilor de celulă lecții orale de biologie și recitindu-le din Eminescu, Baudelaire și alți poeți. A fost eliberat în urma presiunilor externe exercitate de zoologii și specialiștii în hidracarieni din Europa în frunte cu Karl O. Viets.

Pentru valoroasa sa contribuție științifică, profesorul Constantin Motaș a fost ales Membru al Academiei Române (1946), membru al Uniunii Internaționale de Limnologie Teoretică și Aplicată (1928), membru al Societății de Zoologie din Franța (1966), Membru al Muzeului de Istorie Naturală din Franța (1972), membru al secțiunii de pescuit a Organizației pentru Alimentație și Agricultură - FAO.

Academicianul Constantin Motaș a încetat din viață la 15 ianuarie 1980, în București, fiind înmormântat la cimitirul Bellu, în secțiunea rezervată membrilor Academiei Române. 

Membru titular al Academiei Române

Constantin Motaș
Date personale
Născut	8 iulie 1891 Vaslui, România
Decedat	15 ianuarie 1980 (88 de ani) București, Republica Socialistă România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Naționalitate	Română
Ocupație	matematician
Activitate
Rezidență	România
Domeniu	Biologie, ecologie, hidrobiologie
Cunoscut pentru	Unul din fondatorii freatobiologiei
Societăți	Academia Română Academia de Științe din România

·         1892 - S-a născut scriitorul britanic Richard Aldington (m.27.07.1962).

·         1895: Igor Evghenievici Tamm, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)

·         1900: George Antheil, compozitor american (d. 1959)

·         1902 - S-a născut Alf Lombard, lingvist suedez de origine franceză, reputat specialist în limba şi literatura română, considerată de el cea mai importantă limbă romanică, membru al Academiei Române (“Le verbe roumaine”, 2 vol., 1955) (m.09.03.1996).

·         1903: Carlo Zecchi, pianist, pedagog și dirijor (d. 1984)

·         1907: Petre Abrudan, pictor român (d. 1979)

·         1910: Achim Stoia, compozitor român (d. 1973)

* 1911: Constantin Gh. Prichici (n. 8 mai 1911, Huși, județul Iași - d. 27 mai1977, București) a fost un compozitor, etnomuzicolog, folclorist și profesor român.

S-a născut la data de 8 iulie 1911 în orașul Huși, județul Iași, unde urmează cursurile scolii primare și ale liceului de băieți „Cuza Vodă”, promoția 1922-1929.

Din 1929 urmează cursurile muzicale ale Academiei de muzică și artă dramatică din Iași și ale Conservatorului din București.

Între 1936-1941 este profesor de muzică la liceele din Sibiu, Orhei și Cetatea Albă.

Între 1941-1950 este șef al bibliotecii și al discotecii muzicale la Societatea Română de Radiodifuziune.

Între 1950-1959 devine cercetător științific principal la Institutul de Folclor din București, în cadrul căruia este șeful colectivului de cercetări folclorice în Moldova.

În 1951, în timpul unei anchete de teren, o remarcă pe cântăreața Elena Constantinescu îndemnând-o să participe la un concurs artistic republican al căminelor culturale, unde câștigă premiul II pe țară.

Între 1951-1955, în paralel cu activitatea științifică la Institut, funcționează ca secretar al Secției de critică și muzicologie a Uniunii Compozitorilor din Republica Populară Română.

În perioada 1959-1964 este transferat la Iași, unde funcționează ca folclorist muzical la Filarmonica de stat „Moldova” și ca profesor la Institutul pedagogic de trei ani din Iași.

În 1964 revine în București funcționând ca folclorist muzical și secretar al Orchestrei „Barbu Lăutarul” până în 1968, când se transferă secretar muzical la Ansamblul „Rapsodia Română” (1968-1972).

A fost colaborator la publicațiile periodice „Muzica” și „Revista de folclor”.

Moare la data de 27 mai 1977 la București, la vârsta de 66 de ani. 

Constantin Prichici
Date personale
Născut	8 mai 1911, Huși, județul Iași
Decedat	27 mai 1977, București
Ocupație	compozitor, etnomuzicolog, folclorist, profesor
Activitate
Gen muzical	folclor, muzică populară

·         1914: Elvira Micoș, pictor și gravor român

·         1914 - S-a născut Billy Eckstein ("Mr. B", William Clarence Eckstein), vocalist şi şef de orchestră american.

·         1919: Walter Scheel, politician german, președinte al Germaniei

·         1922 - Echipa de tenis a României a jucat pentru prima oară în Cupa Davis

·         1923: Manuel Alvar López (n. 8 iulie 1923, Benicarló, Castellón — d. 13 august 2001, Madrid) a fost un lingvist spaniol, membru de onoare al Academiei Române (din 1991).

·         1926: Constantin Romașcanu, compozitor, dirijor de cor și profesor român

·         1926: Pierre de Boisdeffre, politician, diplomat, romancier și critic literar francez (d. 2002)
* 1931: Arawa Kimura (8 iulie 1931 - 21 februarie 2007) a fost un fotbalist japonez.

·         1932 - S-a născut Jerry Vale (Genaro Louis Vitaliano), cântăreţ american.

·         1933: Brândușa Zaița Silvestru, actriță româncă

·         1935 - S-a născut Steve Lawrence (Steven Leibowitz), cântăreţ şi actor american.

·         1942 - S-a nascut Șerban Foarță, poet și eseist român

Şerban Foarţă, la lansarea cărţii “Nu ştiu alţii cum sunt…” (Librăria Cărtureşti, Timişoara, 2 februarie 2010
Șerban (Nicolae) Foarță n. 8 iulie 1942, la Turnu Severin este un poet român contemporan.

* 1943: Bent Andersen este un om politic danez, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Danemarcii.

·         1944 - S-a născut Jai  Johanson (John Lee Johnson), baterist american (Allman Brothers Band).

·         1945 - S-a născut Ricky Wolff, chitarist britanic (Flowerpot Men, White Plains).
* 1946: Elena Roșu (pseudonim, Eliza Roha, n. 8 iulie 1946, București) este o prozatoare română, poetă, dramaturgă, eseistă, publicistă. ^[1]

Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din 2008.

Eseuri și povestiri

• Gestionarea timpului, Revista Cronica Fundațiilor, nr.33/2007;
• Iubirile zăpezii, Revista Cronica Fundațiilor, nr.34/2008 ;
• Cadoul mamei, Revista Cronica Fundațiilor, nr.35/2009.

Poezie

• Profeție – poeme, Editura Betta, 2008;

Romane

• Întâlnire la castel, Editura Romira Betta, București, 2000;
• Insomniile unui prinț valah, Editura Vox/Betta, București, 2005;
• Patru zile în paradis, Editura Vox, 2006;
• Capcane, Editura Vox, 2007;
• Locul de lângă icoană”, roman, Editura Betta 2008;

• Carusel^[2]
• Locul de lângă icoană, Editura Betta, 2008;
• Asasinat la Cracovia, Editura Betta, 2009;

• Ciclul de romane, tetralogia Fata din pomul cu mere:
  • Deceniul obsedat, Editura Betta, 2007;
  • Femeia în verde (Deceniul speranței), Editura Betta, 2008;
  • Zodia proscrișilor (Editura Betta, 2009)
  • Destine în derivă (Tranziția) (Editura Betta, 2009)

• Să aruncăm timpul peste umăr, roman, Editura Betta, București, 2014, ^[3]

Teatru

• Moartea șarpelui, jucată la Teatrul dramatic George Bacovia din Bacău, stagiunea 1982/1983;
• Acțiunea se petrece în zilele noastre, la Teatrul din Sfântul Gheorghe, Secția română, stagiunea 1986/1987, sub titlul «Undeva în Europa», piesă fusese publicată în revista Teatrul nr. 5/mai 1987;
• Întoarcerea Mariei, piesa a fost jucată la Teatrul Victor Ion Popa din Bârlad, stagiunea 1989/1990, piesă fusese publicată în revista Teatrul nr.5/mai 1985;
• Caragiale ... fantasticul, dramatizare după proza lui Ion Luca Caragiale realizată împreună cu Constantin Codrescu, la Teatrul Maria Filotti din Brăila, stagiunea 2001/2002.  

  Elena Roșu
  Date personale
  Născută	8 iulie 1946 București, România
  Ocupație	eseistă
  Activitate
  Pseudonim	Eliza Roha

·         1947: Vilmos Ágoston, scriitor, critic literar și reporter maghiar originar din România

·         1947 - S-a născut Willie Wilson, baterist britanic (Syd Barrett, Quiver, Cochise, Sutherland Brothers, David Gilmour, Roy Harper, Pretty Things).

·         1951: Anjelica Huston, actriță americană

·         1952: Vasile Pușcaș, politician român
* 1952: Marianne Deborah Williamson (n. 8 iulie 1952, la Houston, Texas) este un învățător spiritual și autoare a peste zece cărți, patru dintre ele fiind bestseller New York Times.

Marianne Williamson este cea mai mică dintre cei trei copii ai lui Samuel Williamson și Sophie Ann. După absolvirea Liceului Bellaire din Houston, a studiat pentru doi ani teatrul și filosofia la Colegiul Pomona în Claremont, California, înainte de a se muta la New York în dorința formării unei cariere de cântăreață de cabaret.

Marianne Williamson este un conferențiar recunoscut internațional și autoare de cărți bestseller, precum: „A Return to Love”(O întoarcere la iubire), „Healing the Soul of America”(Vindecarea sufletului Americii), „A Woman’s Worth”(Valoarea unei femei), „Illuminata”(Iluminata), „Everyday Grace”(Grația de fiecare zi), „The Gift of Change”(Darul schimbării), „The Age of Miracles”(Vârsta miracolelor), „Enchanted Love” (Iubire magică). Printre alte lucrări, Williamson a organizat multe acte de caritate pe tot cuprinsul țării, pentru oameni cu boli fatale (a fondat proiectul Angel Food, în Los Angeles). A pus totodată bazele campaniei în vederea formării unui Departament American pentru Pace.

Cărți publicate:

• A Return to Love
• Imagine What America Could Be in the 21st Century: Visions of a Better Future from Leading American Thinkers
• Emma & Mommy Talk to God 
• Healing the Soul of America: Reclaiming Our Voices as Spiritual Citizens 
• A Woman's Worth
• Enchanted Love: The Mystical Power of Intimate Relationships
• Everyday Grace: Having Hope, Finding Forgiveness, And Making Miracles
• Illuminata: A Return to Prayer
• The Gift of Change
• The Law of Divine Compensation: On Work, Money and Miracles

Printre cărțile publicate și în limba română se numără: „Curs de pierdere în greutate”, „Legea compensației divine în profesie, bani și miracole”, „Vârsta miracolelor”.

Marianne Williamson

* 1952: Tony Kaye (n. 8 iulie 1952) este un regizor, scenarist și producător britanic. 

FILMOGRAFIE

• American History X (1998)
• Lake of Fire (2006) (documentar)
• Black Water Transit (2009)
• Detachment (2011)

Tony Kaye

Kaye în 2011 Date personale Nume la naștere Tony Kaye Născut 8 iulie 1952 (67 de ani) Londra, Anglia, UK Cetățenie  Regatul Unit  Religie iudaism  Ocupație Regizor, scenarist, producător, operator imagine, actor, scriitor, poet, cantautor, pictor Activitate Domiciliu Londra   Ani de activitate 1995 – prezent Premii Premiul Grammy pentru cel mai bun videoclip[*] (2007)

·         1954: Ioan Burlacu, pictor român

·         1955: Mihaela Mitrache (n. 8 iulie 1955, București - d. 18 februarie 2008) a fost o actriță română de teatru și film.

A absolvit Institutul de Teatru și Film București în 1978 la clasa profesorului Marin Moraru.

Teatrul Național din București Merula - „Coada" de Paul Everac, regia Paul Everac, 2004 Victoria - „Crimă pentru pământ" după Dinu Săraru, dramatizarea și regia Grigore Gonța, 2002 Fanelly - „Mofturi la Union" după I.L. Caragiale, regia Gelu Colceag, 2002 Hangița - „Omul din la Mancha" de Dale Wasserman, regia Ion Cojar, 2001 Felicia - „Generația de sacrificiu" de I. Valjan, regia Dinu Cernescu, 1999 Pina - „Satana cel bun și drept" de Tudor Popescu, regia Gelu Colceag și Puiu Ștefan, 1998 Chiralina - „Năluca" după Panait Istrati, regia Dan Micu, 1998 Teatrul Ion Creangă din București Vidra - „Răzvan și Vidra" de Bogdan Petriceicu Hasdeu Jurjea - „Bogdan Dragoș" de Mihai Eminescu Oana - „Terra II" de Tudor Popescu Magda - „Un tânăr printre alții" de Mihai Constantinescu Mrs. Murdstone - „David Copperfield" după Charles Dickens Henriette - „Romanțioșii" de Edmond Rostand Janine - „Ce nemaipomenită harababură" de Eugene Ionesco Corcodușa - „Țiganiada" după Ion Budai Deleanu Martafița - „Țara lui Goofi" de Matei Vișniec Prietena - „Dragonul" de Evgheni Svartz

Teatrul Alexandru Davila din Pitești Magda - „Întâmplări din capitală" de Tudor Mușatescu Julieta - „Măsură pentru măsură" de William Shakespeare Neda - „Ospățul lui Trimalchio" de Cristian Munteanu Miza - „Titanic vals" de Tudor Mușatescu Prințesa Henrietta - „Regele gol" de Evegeny Svartz Magda Minu - „Ultima oră" de Mihail Sebastian Mița Baston - „D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale Dora - „Profesorul de franceză" de Tudor Mușatescu Beatrice Rasponi - „Slugă la doi stăpâni" de Carlo Goldoni Honey - „Cui i-e frică de Virginia Woolf" de Edward Albee Sofica - „Ordinatorul și zaibărul" de Paul Everac Margareta - „Gaițele" de Alexandru Kirițescu Florica - „Fantomiada" de Ion Băieșu Leria - „Regăsire" de Gheorghe Dumbrăvescu Zamfirița - „Gaițele" de Alexandru Kirițescu, regia Lia Niculescu - debut Filme românești: „Prea tineri pentru riduri", regia Aurel Miheleș, 1982 Pădurea de fagi (1987) „Moartea unui artist", regia Horea Popescu, 1989 „Balanța", regia Lucian Pintilie, 1992 „Excursia", regia Mircea Moldovan „Filantropica", regia Nae Caranfil, 2002 Coproducții: „Vremea singurătății", regia Peter Vogel „Baby-sitter", regia Ali Nasser „Milky way", regia Ali Nasser

Mihaela Mitrache
Date personale
Născută	8 iulie 1955
Decedată	18 februarie 2008 (52 de ani)[1]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță actriță de film

* 1955: Lena Endre Hobert (născută la data de 8 iulie 1955 în Lidingö) este o actriță suedeză.

Ea a copilărit în localitățile Härnösand, Trollbäcken și Tyresö. Din anul 2000 este căsătorită cu regizorul Richard Hobert, ea are doi copii dintr-o căsătorie anterioară, împreună cu actorul Thomas Hanzon de care a divorțat. După bacalaureat Lena a studiat biologie marină, iin 1983 ntrerupe studiul pentru a deveni actriță. Ea devine mai cunoscută prin rolul jucat în filmul serial Varuhuset. 

FILMOGRAFIE

• Besökarna (1988)
• Den Goda viljan (1992)
• Söndagsbarn (1992)
• Yrrol (1994)
• Kristin Lavransdatter (1995)
• Jerusalem (1996)
• Ogifta par - en film som skiljer sig (1997)
• Larmar och gör sig till (1997, TV)
• Ögat (1998)
• Trolösa (2000)
• Gossip (2000)
• Musikk for bryllup og begravelser (2002)
• Alla älskar Alice (2002)
• Dag och natt (2004)
• Göta Kanal 2 - Kanalkampen (2006)
• Himlens Hjärta (2008)
• The Girl with the Dragon Tattoo (2009)
• The Girl Who Played with Fire (2009)
• The Girl Who Kicked the Hornets' Nest (2009)
• Angel (2009)
• With Every Heartbeat (2011)
• The Master (2012)

Jump to navigationJump to search

Lena Endre

Endre at the 2013 Guldbagge Award Date personale Născută 8 iulie 1955 (64 de ani) Härnösand, Sweden Căsătorită cu Richard Hobert (2000–2012) Copii Edvin Endre[*]  Cetățenie  Suedia  Ocupație Actress Activitate Alma mater Swedish National Academy of Mime and Acting[*][1]   Partener(ă) Thomas Hanzon (1988–1998) Premii Litteris et Artibus[*] (2002) Eugene O'Neill Award[*] Premiul Amanda pentru cea mai bună actriță[*] (2003) Amanda Award for Best Supporting Actress[*] (2011) Swedish Academy's Theatre Award[*] (1999)

Jump to navigationJump to se

·         1958: Kevin Bacon (n. 8 iulie 1958) este un actor, actor de film, muzician, actor de voce din Statele Unite ale Americii.

Kevin Bacon

Kevin Bacon

·         1960: Ion Marin, dirijor român, fiul lui Marin Constantin

* 1960: Gheorge Flutur (n. 8 iulie 1960 la Botoșana, Suceava) este un politician român, prim vicepreședinte PNL
* 1960: Petru-Pavel Ianto (n. 8 iulie 1960, Timișoara) este un fost handbalist român.

Se numără printre marele nume ale echipei de handbal HCM Politehnica Timișoara. Are în palmares, printre altele, un Campionat Mondial Universitar, în 1985 și o Cupă a României, în 1986.

După retragere, a devenit antrenor de handbal.

* 1960: Valeriu Ghilețchi (n. 8 iulie 1960, Pînzăreni, Fălești) este un politiciandin Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. La 22 decembrie 2017 este ales în funcția de vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova 

Valeriu Ghilețchi
Date personale
Născut	8 iulie 1960 (59 de ani) Pînzăreni, Fălești, RSS Moldovenească
Copii	3
Cetățenie	Moldova
Religie	Baptist
Ocupație	inginer politician
Vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova
În funcție 22 decembrie 2017 – 24 februarie 2019
Președinte	Igor Dodon
Prim-ministru	Pavel Filip
Precedat de	Iurie Leancă
Succedat de	Ion Ceban
Premii	Ordinul Gloria Muncii
Partid politic	Partidul Popular European din Moldova
Alte afilieri	Alianța pentru Integrare Europeană III (2015) Coaliția Pro-Europeană (2013-2014) Alianța pentru Integrare Europeană (2009–2013)
Profesie	Inginer

* 1961: Sergiu Burcă (n. 8 iulie 1961, comuna Ciutulești, raionul Florești) este un jurnalist și politician din Republica Moldova. Este licențiat în litere al Universității de Stat din Moldova (1984). A activat în calitate de corespondent al Redacției pentru Tineret la Radio Moldova, apoi, între 1986 și 1990, a fost colaborator științific superior la Muzeul de Literatură "Dimitrie Cantemir" din Chișinău. 

Sergiu Burcă
Date personale
Născut	8 iulie 1961 (58 de ani) Ciutulești
Cetățenie	România  Moldova
Religie	Ortodox
Ocupație	jurnalist politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 1998 – 2001
Partid politic	Partidul Social-Liberal (Republica Moldova)
Alte afilieri	Partidul Popular Creștin Democrat (Republica Moldova) Frontul Popular din Moldova
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova

·         1961: Andrew Fletcher, muzician englez (Depeche Mode)

·         1962: Joan Osborne, cântăreață și compozitoare americană
* 1965: Lee Allen Tergesen (n. 8 iulie 1965) este un actor american. Este cel mai cunoscut pentru rolul lui Tobias Beecher din seralul dramatic HBOOz și al lui Evan Wright din Generation Kill.

Lee Tergesen

Lee Tergesen in 2012

·         1967: Hanno Hoffer, muzician de jazz
* 1968: William Crudup (n. 8 iulie 1968) este un actor american câștigător al Premiului Tony, cunoscut în special pentru rolul chitaristului Russell Hammond în Aproape celebri.
Din 1996 până în noiembrie 2003, Crudup s-a întâlnit cu actrița Mary-Louise Parker, cu care are un fiu, William Atticus Parker, născut pe 7 ianuarie 2004. Faptul că s-au despărțit când ea era însărcinată în șapte luni i-a făcut publicitate negativă lui Crudup. În 2004, Crudup și Claire Danes, partenera lui din Farmecul Scenei au confirmat că se întâlnesc, negând totuși faptul că erau împreună la momentul despărțirii sale de Parker. În decembrie 2006, cuplul s-a despărțit după ce Danes a fost văzută în compania lui Hugh Dancy, partenerul ei din Evening

Billy Crudup

* 1968: Magnus Erlingmark (n. 8 iulie 1968, Jönköping) este un fost fotbalistsuedez. A fost convocat de 37 de ori în echipa națională a Suediei și are în palmares patru titluri de campion național.
* 1970: Beck Hansen (născut Bek David Campbell; 8 iulie 1970),cunoscut după numele de scenă Beck, este un cantautor, producător și multi-instrumentalist american.

Beck

Beck în 2006

·         1972: Viorel Moldovan, fotbalist și antrenor roman
* 1972: Gulnara Karimova (în uzbecă Гулнора Исломовна Каримова; în rusăГульнара Исламовна Каримова, transliterat: Gulnara Islamovna Karimova; n. 8 iulie 1972) este fiica lui Islam Karimov, președintele Uzbekistanului. A deținut mai multe funcții oficiale, a fost ambasador în Spania și reprezentant al Uzbekistanului la Națiunile Unite, și-a lansat propria linie de bijuterii, a organizat evenimente de caritate și s-a lansat în muzică sub pseudonimul Googoosha și a cântat alături de Julio Iglesias

Gulnara Karimova Gulnora Karimova

* 1974: Janna Vladimirovna Friske (în rusă Жанна Владимировна Фриске; până în 1996 - Kopîlova^[2]; n. 8 iulie 1974, Moscova – d. 15 iunie2015^[1]) a fost o cântăreață, actriță, fotomodel și prezentatoare TV din Rusia. Fostă solistă a trupei „Blesteașcie” (1996—2003). Din 2003 și-a început cariera solo.

A pozat pentru diferite reviste, printre care și Maxim, Top Beauty, InStyle, OK!, allure și Elle.^[3]

Încă din timpul sarcinii sale din 2013 a aflat despre boala sa, o tumoarecerebrală inoperabilă.^[4] A fost la tratament în SUA și Germania.^[5]Pervîi Kanal a organizat acțiuni de colectare a banilor pentru tratamentul ei.^[6] Până la 24 ianuarie 2014 s-au adunat 66.447.800 ruble. În vara lui 2014 Friske a început un curs de reabilitare după tratament, în Jūrmala, Letonia.^[9]. În octombrie s-a reîntors la Moscova. Situația sa se înrăutățea continuu și ultimele trei luni Janna a fost în comă.

A murit pe 15 iunie 2015, în jurul orei 22, în Balașiha, lângă Moscova.

Janna Friske Жанна Фриске

* 1976: Grettel Valdéz este o actriță de origine mexicană.

Telenovele:

• Lo que la vida me robó as María (2013-2014)
• Amorcito corazón as Zoe (2011-2012)
• Cuando me enamoro as Matilde (2010-2011)
• Camaleones as Silvana (2009)
• Angela as Chamuca (1998)
• Lola...Erase Una Vez as Carlota Santo Domingo Torres Oviedo (2007-2008)
• Heridas de Amor as Pamela (2006)
• Rebelde as Renata Lizaldi (2004)
• Ángel Rebelde as Lucia Andueza Cobarrubias later Lucia Valderrama Cobarrubias (2004)
• Clase 406 as Daniela Jimenez Robles (2002)
• Infierno en el Paraiso (1999)
• Sin ti (1998)

Filme:

• Un mundo raro as Edecán (2001)  

  Grettel Valdéz
  Date personale
  Nume la naștere	Grettell Valeria Valdez
  Născută	8 iulie 1976 (43 de ani) Mexico City,  Mexic
  Căsătorită cu	Patricio Borghetti (2004-prezent)
  Cetățenie	Mexic
  Ocupație	actriță actriță de televiziune[*] actriță de film
  Activitate
  Roluri importante	Rebelde, Camaleones

·         1977: Christian Abbiati (n. 8 iulie 1977, Abbiategrasso, Italia) este un fost fotbalist italian, care a evoluat la clubul AC Milan pe postul de portar.

·         1980: Robert David Keane (n. 8 iulie 1980, Dublin, Irlanda), cunoscut și sub numele Robbie Keane este un fotbalist irlandez care joacă pe post de atacant la clubul Los Angeles Galaxy, și este selecționat la naționala Irlandei.
* 1981: Anastasia Andreeevna Mîskina (în rusă Анастасия Мыскина; n. 8 iulie 1981) este o jucătoare profesionistă de tenis din Rusia.
* 1981: Keita Suzuki (n. 8 iulie 1981) este un fotbalist japonez.

·         1982: Sophia Anna Bush (n. 8 iulie 1982, Pasadena, California) este o actriță americană de filme și televiziune.

Sophia a început cariera sa jucând în spectacole din școală. Este unicul copil în familie. Sophia este de origine italiană. Ea a absolvit Westridge School for Girls în 2000, unde a fost membru a echipei de volei. La vârsta de 17 ani, Bush a intrat la Universitatea din California de Sud (USC).

În 2003,ea a obținut rolul Brooke Davis în serialul One Tree Hill. Pentru acest rol ea a părăsit Universitatea din California.

La 16 aprilie 2005, Sophia s-a căsătorit cu partenerul său de filmări One Tree Hill, Chad Michael Murray. Deja după 5 luni de mariaj, la 26 septembrie 2005, perechea a declarat ca divorțează. În decembrie 2006 divorțul a fost finalizat oficial. La 27 octombrie 2008, a fost anunțat că Sophia se întâlnește cu James Lafferty, partenerul său de filmări. În scurt timp,perechea s-a despărțit.

La 25 mai 2010,Sophia a confirmat că se întâlnește cu Austin Nicholsdeja 2 ani. În februarie 2012, după 4 ani perechea s-a despărțit.

Sophia Bush

Sophia Bush 2009

·         1982: Mouna Chebbah (n. 8 iulie 1982 în Mahdia, Tunisia) este o jucătoare profesionistă de handbal tunisiană, membră a echipei naționale de handbal a Tunisiei.^[1] De asemenea, ea este componentă a echipei franceze HBC Nîmes.
* 1982: Alexandru Maximov (n. 8 iulie 1982) este un fotbalist din Republica Moldova, care joacă pe postul de atacant.
* 1982: Ghenadie Orbu (n. 8 iulie 1982, Chișinău) este un fotbalist moldovean, care joacă la clubul Speranța Nisporeni pe postul de atacant
* 1986: Kaiane Aldorino (n. 8 iulie 1986) este un fotomodel din Gibraltar. Ea a fost aleasă în 2009 în Johannesburg, Miss World. Kaiane a fost aleasă dintre 111 candidate, regină a frumuseții. Înainte de concurs ea a fost funcționară de birou la spitalul St Bernard din Gibraltar.

Jump to navigationJump to search

* 1988: Vítor Huvos (n. 8 iulie 1988) este un jucător de fotbal brazilian care evoluează la clubul Bahrain SC. Anterior a jucat în Spania la Atlético de Madrid B^[1] și la Universitatea Cluj.
* 1989: Samoel Cojoc (n. 8 iulie 1989) este un fotbalist român. A jucat pentru Oțelul Galați.
* 1990: Alexandru Iulian Maxim (n. 8 iulie 1990,^[1] Piatra Neamț, România) este un fotbalist român legitimat la 1. FSV Mainz 05. El evoluează pe postul de mijlocaș lateral și central.
* 1992: Sky Tonia Ferreira (n. 8 iulie 1992) este o cantautoare, model și actriță americană. De când era o adolescentă, Ferreira a început să încarce videoclipuri cu ea cântând cântece care ea le-a compus pe Myspace, care a dus la descoperirea ei de către producătorii Bloodshy & Avant și un eventual contract de înregistrare cu Parlophone în 2009. Ea a lansat primul ei extended play, As If!, în 2011, care a combinat elemente de electropop și dance music. Al doilea extended play a lui Ferreira Ghost(2012), cu toate acestea, pop încorporat cu structuri de cântece si colaborări mai stripped-down împreună cu Jon Brion și Shirley Manson, precum și piesa aclamată de critici „Everything Is Embarrassing”, care a fost compusă cu Dev Hynes.

Sky Ferreira

Ferreira cântând la The Pegeant în St. Louis, Missouri , septembrie 2013

* 1992: Heung-Min Son  (n. 8 iulie 1992, Gangwon, Coreea de Sud) este un jucător de fotbal din Coreea de Sud, care joacă ca atacant la Tottenham Hotspur.
* 1993: Aimee Kelly (n. 8 iulie 1993) este o  actriță britanică din Newcastle. Ea este cunoscută cel mai mult pentru apariția sa în Wolfblood (2012). Premiza serialului este Maddy, care încearcă cu disperare să își protejeze secretul, acela că este un „wolfblood” - ființă capabilă de a se transforma într-o creatură similară lupului atunci când este lună plină și este stresată. În același timp, însă, aceasta încearcă să ducă o viață normală de adolescentă.

Aimee Kelly a jucat rolul personajului principal, „Kayla”, într-un lungmetraj numit „Sket” care, de asemenea, a fost debutul său. Povestea acestui lungmetraj o urmărește pe o tânără, Kayla, care încearcă să găsească criminalul care a ucis-o pe sora sa; însă, de-a lungul căutărilor sale, intră într-un grup de fete care o ajută în căutarea ei. Ea a fost nominalizată pentru „Best British Newcomer” de la „British Film Institute” pentru rolul său.

Aimee susține, de asemenea, o audiție pentru rolul „Mini McGuinness” în Skins. Deși a ajuns printre ultimele două, a pierdut în fața lui Freya Mavor. După aceea, Aimee a participat la un episod din „Call the Midwife”, o producție BBC. Despre episod, aceasta a scris pe twitter: „Cu asta am terminat și episodul din Call the Midwife! Echipa și distribuția au fost uimitoare! Oricum vă pot spune sigur că nu voi avea o naștere prea curând”.

Aimee Kelly a jucat rolul personajului principal, „Kayla”, într-un lungmetraj numit „Sket” care, de asemenea, a fost debutul său. Povestea acestui lungmetraj o urmărește pe o tânără, Kayla, care încearcă să găsească criminalul care a ucis-o pe sora sa; însă, de-a lungul căutărilor sale, intră într-un grup de fete care o ajută în căutarea ei. Ea a fost nominalizată pentru „Best British Newcomer” de la „British Film Institute” pentru rolul său.

Aimee susține, de asemenea, o audiție pentru un rolul „Mini McGuinness” în Skins. Deși a ajuns printre ultimele două, a pierdut în fața lui Freya Mavor. După aceea, Aimee a participat la un episod din „Call the Midwife”, o producție BBC. Despre episod, aceasta a scris pe twitter: „Cu asta am terminat și episodul din Call the Midwife! Echipa și distribuția au fost uimitoare! Oricum vă pot spune sigur că nu voi avea o naștere prea curând”

·         1998: Jaden Smith, actor american