3. /7 IULIE 2021 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf M Mc Chiriachi; Sf Cuv Toma din Maleon; Sf Mc Evanghel

Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi, ocrotitoare şi rugătoare pentru creştinii din Episcopia Huşilor

  Poate pentru foarte mulţi conaţionali, sfânta este puţin cunoscută, dar prezenţa ei la Catedrala Episcopală din Huşi, de peste 250 de ani, ne îndeamnă să facem cunoscută viaţa, pătimirea, dar mai ales biruinţa ei asupra morţii şi uitării, comune oamenilor.

Născută din părinţi creştini, în Asia Mică, ca răsplată a rugăciunii lor către Dumnezeu, pentru că a văzut lumina zilei în zi de duminică, a primit numele Chiriachi, substantivul plural desemnând în limba elină, ziua Învierii, ziua care pentru creştini este odihnă şi lucrare a celor pentru suflet. Tinereţea şi viaţa ei plină de virtute şi dragoste creştină, a dus-o în conflict cu autorităţile păgâne ale Imperiului roman. Întrucât cel mai mare şi perfid persecutor al Bisericii, împăratul Diocleţian (284 -305), a pornit o sângeroasă şi de neimaginat luptă împotriva ei, mulţi creştini primind cununa nepieritoare a martirajului, şi Sfânta Chiriachi, pentru credinţa în Domnul cel mort şi înviat, s-a învrednicit de a se socoti împreună cu cei ce „şi-au spălat hainele lor şi care stau neîncetat slujind şi bucurându-se de slava cea cerească” (Apoc.7, 14-17).

Martiriul sfintei ne arată puterea credinţei şi biruinţa ei. O tânără îşi asumă curajul, şi în faţa autorităţilor păgâne, mărturiseşte curajoasă că aparţine lui  Hristos, că este creştină, că viaţa această pământească şi favorurile trecătoare şi înşelătoare, nu pot fi niciodată comparate cu dobândirea vieţii veşnice, pe care o dăruieşte Mântuitorul Hristos tuturor celor ce cred în El, şi-L mărturisesc. Sfârşitul vieţii ei a întors mulţi păgâni, cerând să devină creştini. Şi astfel, o lumină ce strălucea pe acest pământ, a luat în ceruri şi alte lumini care nu încetează a străluci de-a lungul veacurilor. Aceasta, în câteva cuvinte despre viaţa sfintei mare martire a lui Hristos, fericita Chiriachi.

O împrejurare fericită

Aici, la Catedrala Episcopală din Huşi, se află mâna dreaptă a acestei sfinte care în fiecare zi răspândeşte mireasmă ce îndeamnă la revenirea în sine, la apropiere şi împăcare cu Dumnezeu a tuturor celor care caută odihna şi liniştea sufletească, într-o lume foarte zbuciumată şi bulversată.

În perioada anilor 1781-1791, a păstorit scaunul episcopal, vrednicul transilvănean de origine, Iacov Stamati, care a zidit actualul palat Episcopal, dar care a primit şi parte din sfintele moaşte ale Sfintei Chiriachi.

Spre sfârşitul secolului XVIII, o parte din moaştele Sfintei Chirachi, respectiv mâna dreaptă, se află în posesia arhimandritului Meletie Ghica, călugăr şi  vieţuitor al Marei Lavre din Muntele Athos.

Mai înainte fusese stareţ al unei mănăstiri din Bucovina, după anul 1774, când această parte de ţară a fost încorporată în Imperiul austro-ungar, pleacă şi se stabileşte la Muntele Athos. Nu ştim de unde a intrat în posesia sfintelor moaşte, însă într-un testament scris de propria mână, aminteşte de existenţa lor,  pe care, în cazul plecării lui din această lume, le lasă Mănăstirii Marea Lavră din Muntele Athos.

În viaţa lui a intervenit o suferinţă pe când se afla în cetatea Smirna din Asia Mică şi neavând mijloace financiare de tratament, scrie episcopului Huşilor, Iacov, propunându-i să-i ofere o sumă de bani, în schimb urmând să primească pentru Catedrala Episcopală din Huşi, sfintele moaşte. Acesta primeşte bucuros propunerea arhimandritului Meletie Ghica, făgăduindu-i cele cerute în schimbul primirii sfintelor moaşte. În arhiva Episcopiei, s-a păstrat următoarea însemnare: „prin această de faţă iscălită scrisoare se face cunoscut că pentru suma de 100 de lei, am dat mâna Sfintelor moaşte a Sfintei Chiriachi, iubitorului de Dumnezeu, episcopul Huşilor, kir Iacov, şi am luat de la Preasfinţia Sa banii, dăruindu-i în mâinile sale în ziua de 1 iunie, 1787 sfintele moaşte”.

O astfel de împrejurare fericită a făcut ca o parte din sfintele moaşte ale Sfintei Chiriachi să fie adăpostite în Catedrala Episcopală. La început, sfintele moaşte erau aşezate într-o cutie de lemn de chiparos, după care episcopul Iacov a confecţionat un chivot de argint poleit cu aur în care a aşezat odorul acesta de nepreţuit.

Sfinţenia nu anihilează firescul, ci întregeşte ceea ce lipseşte

În ziua de 7 iulie a fiecărui an când se cinsteşte Sfânta, mulţime de credincioşi veneau mai ales de dincolo de Prut să cinstească după vrednicie pe Sfânta Chiriachi, să se atingă de ea, să se vindece de bolile şi suferinţele lor, să mulţumească pentru darurile primite de la Dumnezeu.

Pentru o lume bazată în mare parte pe profit şi interese materiale, sfinţii, prin sfintele lor moaşte, mărturisesc prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în această lume, care deşi este supusă păcatului nu este distrusă total, ci este chemată la  sfinţenie. Sfinţenia nu anihilează firescul, normalul, ci întregeşte, completează şi reface ceea ce lipseşte. Niciun sfânt nu s-a prezentat ca purtător de lucruri suprafireşti, ci în răbdare a mărturisit credinţa, a apărat-o uneori cu preţul vieţii, dar a şi sădit-o prin faptele lui în sufletele şi inima multor generaţii.

Sfânta Chiriachi prin credinţa ei este dascăl şi îndrumător către ceruri.

Deşi tânără, slabă, lipsită de forţă fizică, puterea credinţei i-a dat curajul mărturisirii, într-un timp al persecuţiilor şi încercărilor.

Pentru un timp scurt şi efemer în faţa persecutorilor şi a celor însetaţi de sânge nevinovat, totul s-a părut de învins, însă prin lucrarea Duhului celui sfânt care a rodit în inima Sfintei Chiriachi, numele şi viaţa ei au devenit prilej de tărie în credinţă, putere a mărturisirii şi curaj chiar şi în faţa morţii trupeşti.

În fiecare an la 7 iulie, când sărbătorim ziua martiriului Sfintei Chiriachi, se face o procesiune cu sfintele ei moaşte, astfel reluându-se firul întrerupt de cei 50 de ani, de dictatură comunistă, când Episcopia a fost desfiinţată, ziua sfintei fiind trecută sub tăcere.

Martiriul Episcopiei Huşilor, coincide cu viaţa Sfintei Chiriachi, care din secolul al XVIII-lea a devenit  ocrotitoarea ei înaintea lui Dumnezeu.

Biruinţa martiriului o observăm mereu, în ciuda dificultăţilor tot mai directe provocate de oameni necredincioşi, pătimaşi, lipsiţi de latura umană şi tot mai ignoranţi în viaţa duhovicească.

Sfinţii martiri prin credinţa şi viaţa lor, prin curajul şi puterea mărturisirii au devenit casnici ai lui Dumnezeu, izvorul vieţii şi al biruinţei. Cinstindu-i pe ei, recunoaştem puterea şi lucrarea lui Dumnezeu în viaţa noastră, precum şi măsura dragostei Lui faţă de noi, căci „minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi”.

Viața Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi

    În zilele împăratului Diocleţian, la anul 282, era un creştin, anume Dorotei, împreună cu soţia sa, care se chema Evsevia. Aceştia, fiindcă erau fără de fii, s-au rugat lui Dumnezeu ca să le dea rod, făgăduind să-I dăruiască Lui pe copilul ce se va naşte. Deci a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi au născut un prunc de parte femeiască în ziua de duminică, lucru pentru care au şi numit-o pe pruncă Chiriachi, ce înseamnă duminică. Deci botezând-o, au crescut-o cu învăţătura şi cuvântul Domnului, după Apostolul Pavel, păzind-o pe fecioară curată, fiindcă făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.

    Iar într-o zi, un păgân bogat, care vieţuia în cetate, auzind lăudându-se frumuseţea şi bunătatea obiceiurilor tinerei fecioare, a hotărât s-o însoţească cu fiul său. Şi spunând el lui Chiriachi de aceasta, ea a mărturisit că este mireasa lui Hristos şi că doreşte să moară în feciorie. In vremea aceea, Diocleţian a ridicat prigoană asupra creştinilor, iar păgânul mâniindu-se, s-a dus şi a pârât la împărat pe Chiriachi şi pe părinţii ei, cum că sunt creştini. Deci tiranul i-a chemat şi i-a întrebat de ce defaima zeii. Dorotei a răspuns cu îndrăzneală că a învăţat de la părinţii săi să nu cinstească decât pe Unul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi Care s-a întrupat pentru a noastră mântuire. Atunci împăratul a poruncit să fie biciuit, dar pentru că Dorotei nici sub lovituri nu înceta să batjocorească pe idoli, l-a trimis împreună cu Evsevia la ighemonul Iust, ce se afla în părţile Militinei, în Armenia cea mică. Deci acela i-a pus la chinuri, apoi a poruncit să le taie capetele.

    Iar pe Chiriachi, Diocleţian a trimis-o la ginerele său, cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Acela uimindu-se de frumuseţea fecioarei, i-a făgăduit că o va însoţi cu o rudenie a împăratului, dacă se va închina idolilor. Dar Chiriachi nu s-a plecat deloc, zicând că nimic nu poate să o despartă de Hristos. Atunci Maximian a poruncit să o întindă la pământ şi să o bată cu vine de bou, până va muri. Deci ostaşii au bătut-o până au ostenit şi s-au schimbat între ei de trei ori, dar muceniţa a rămas nesimţitoare la lovituri şi încă mai mult strălucea de har. Pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostaşilor ce o chinuiau pe muceniţa, crezând că aceştia nu o lovesc cu toată puterea, din milă faţă de ea. Atunci sfânta a zis către Maximian: „Nu te înşela, Maximiane! Niciodată nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor!"

    Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei, care era vestit pentru cruzimea sa faţă de creştini. Acela citind scrisoarea lui Maximian, a ameninţat-o pe muceniţa cu chinuri groaznice, dar Chiriachi i-a răspuns că i-ar fi mai uşor să înmoaie fierul, decât să o supună pe ea. Deci chinuitorul a poruncit să o spânzure de păr şi să o ardă cu torţe, dar ea a rămas nepăsătoare, ca şi cum ar fi fost fără de trup. Iar noaptea următoare, Hristos i s-a arătat în temniţă şi i-a vindecat rănile, făgăduindu-i să o treacă toate încercările cu harul Său.

    Deci chinuitorul s-a spăimântat văzând-o vindecată dimineaţa, dar a crezut că zeii au tămăduit-o şi a dus-o în capiştea idolilor. Acolo rugându-se sfânta lui Hristos, s-a făcut cutremur mare, încât s-au zdrobit idolii şi s-au făcut praf. După aceasta, a urmat şi o furtună de vânt, care a împrăştiat praful idolilor, făcându-i pe păgâni să fugă. Doar Ilarion a rămas în capişte blestemând, dar un fulger venit din cer a ars faţa lui, încât a căzut din scaun şi a murit. Atunci a venit un alt stăpânitor, cu numele Apolonie, şi fiind înştiinţat de cele întâmplate, a poruncit să se aprindă un foc mare, ca să fie aruncată sfânta în flăcări. Deci ostaşii încingând un cuptor mare, au aruncat-o pe Chiriachi înăuntru. Dar ea a stat acolo mai multe ceasuri în rugăciune, cu mâinile întinse spre cer, fără să fie arsă deloc. Şi deşi era vară şi senin, a apărut un nor şi s-a făcut o ploaie mare, care a stins focul. A fost aruncată apoi la doi lei sălbatici, dar fiarele, simţind sfinţenia ei, se gudurau ca miei. Şi mulţi păgâni, minunându-se de un lucru ca acesta, au mărturisit pe Hristos şi au fost ucişi. Iar a doua zi, stăpânitorul văzând că nu poate să o înduplece în nici un chip, a stătut la judecată şi a dat asupra sfintei hotărârea să fie ucisă afară din cetate, prin tăierea capului.

    Auzind Chiriachi această hotărâre, a cerut vreme să se roage. Deci s-a rugat îndelung, mulţumind lui Hristos care a învrednicit-o să mărturisească numele Său înaintea împăraţilor şi a ighemonilor, şi Care i-a păzit fecioria neîntinată. Atunci s-au arătat nişte îngeri luminoşi veniţi ca să-i primească sufletul pentru a-l duce la Mirele său cel ceresc, iar ea s-a culcat încet la pământ, încredinţându-se în mâinile lui Dumnezeu. Deci când ostaşii au mers aproape de dânsa, vrând să-i taie capul, au văzut-o moartă şi s-au spăimântat. Şi s-a făcut glas dumnezeiesc către dânşii: „Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi la toţi măririle lui Dumnezeu!" Şi în vreme ce ostaşii s-au întors să spună ighemonului cele văzute, creştinii care se ascundeau de frica păgânilor au luat trupul sfintei şi l-au îngropat într-un loc potrivit, lăudând pe Dumnezeu, cel slăvit întru sfinţii săi.

Sf Cuv Toma din Maleon

Cuviosul Toma, din începutul vieţii sale în lume, a fost ostaş mare cu slava; pe de o parte pentru bogăţia sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea. El era puternic cu trupul şi viteaz în războaie, şi de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. După aceea, iubind pe Hristos, a lăsat lumea cu toată gâlceava ei şi a luat jugul cel uşor al lui Hristos. Deci s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, asemănându-se sărăciei şi smereniei Domnului său. Apoi, înconjurând sălaşurile monahiceşti, era povăţuit spre săvârşirea faptelor bune de nevoitorii cei plăcuţi ai lui Dumnezeu întru pustnicie. Iar când a voit să meargă în pustie pentru mai desăvârşită pustnicie şi linişte, un stâlp de foc mergea noaptea înaintea lui şi Sfântul Prooroc Ilie i se arăta, povăţuindu-l în adâncurile pustiei. De nişte călăuzitori ca aceştia a fost îndreptat ca spre alt Carmel, spre muntele Malein, unde vieţuia pentru Dumnezeu şi se învrednicea de dumnezeieşti descoperiri şi vedenii.

    Astfel, precum mai înainte în lume biruia cu vitejie pe vrăjmaşii cei văzuţi, tot aşa şi după lepădarea de lume, în viaţa cea pustnicească, surpa şi izgonea taberele cele nevăzute ale duhurilor celor rele, cu rugăciunea cea neîncetată, ca şi cu o sabie ascuţită. Dar de vreme ce nu este cu putinţă a se ascunde cetatea deasupra muntelui şi făclia strălucind sus la cer, nici Cuviosul Toma nu a fost tăinuit în muntele cel pustiu, în care a răsărit ca o stea luminoasă şi a strălucit cele pământeşti, prin sfinţenia sa. Deci, fiind aflat de oameni, s-a făcut lumină celor întunecaţi şi liman celor ce alergau la dânsul; pentru că, luând de la Dumnezeu puterea facerii de minuni şi darul cel tămăduitor, vindeca cu minune toate bolile. Orbilor le dădea vederea, şchiopilor, buna umblare şi chiar scotea izvor de apă cu rugăciunea. Dar nu numai în viaţa sa a făcut multe minuni, ci şi după mutarea sa către Dumnezeu se săvârşeau minuni la cinstitele lui moaşte; pentru că de toate neputinţele şi bolile cele netămăduite se dădeau grabnice vindecări mai presus de fire celor ce veneau şi se închinau cu credinţă, iar duhurile cele necurate se izgoneau din oameni, cu rugăciunile lui cele sfinte şi cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.

Viața Sf Cuv Toma din Maleon

Sfântul Cuvios Toma din Maleon

Cuviosul Toma, din începutul vieţii sale în lume, a fost ostaş mare cu slava; pe de o parte pentru bogăţia sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea. El era puternic cu trupul şi viteaz în războaie, şi de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. După aceea, iubind pe Hristos, a lăsat lumea cu toată gâlceava ei şi a luat jugul cel uşor al lui Hristos. Deci s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, asemănându-se sărăciei şi smereniei Domnului său. Apoi, înconjurând sălaşurile monahiceşti, era povăţuit spre săvârşirea faptelor bune de nevoitorii cei plăcuţi ai lui Dumnezeu întru pustnicie. Iar când a voit să meargă în pustie pentru mai desăvârşită pustnicie şi linişte, un stâlp de foc mergea noaptea înaintea lui şi Sfântul Prooroc Ilie i se arăta, povăţuindu-l în adâncurile pustiei. De nişte călăuzitori ca aceştia a fost îndreptat ca spre alt Carmel, spre muntele Malein, unde vieţuia pentru Dumnezeu şi se învrednicea de dumnezeieşti descoperiri şi vedenii.

Astfel, precum mai înainte în lume biruia cu vitejie pe vrăjmaşii cei văzuţi, tot aşa şi după lepădarea de lume, în viaţa cea pustnicească, surpa şi izgonea taberele cele nevăzute ale duhurilor celor rele, cu rugăciunea cea neîncetată, ca şi cu o sabie ascuţită. Dar de vreme ce nu este cu putinţă a se ascunde cetatea deasupra muntelui şi făclia strălucind sus la cer, nici Cuviosul Toma nu a fost tăinuit în muntele cel pustiu, în care a răsărit ca o stea luminoasă şi a strălucit cele pământeşti, prin sfinţenia sa. Deci, fiind aflat de oameni, s-a făcut lumină celor întunecaţi şi liman celor ce alergau la dânsul; pentru că, luând de la Dumnezeu puterea facerii de minuni şi darul cel tămăduitor, vindeca cu minune toate bolile. Orbilor le dădea vederea, şchiopilor, buna umblare şi chiar scotea izvor de apă cu rugăciunea. Dar nu numai în viaţa sa a făcut multe minuni, ci şi după mutarea sa către Dumnezeu se săvârşeau minuni la cinstitele lui moaşte; pentru că de toate neputinţele şi bolile cele netămăduite se dădeau grabnice vindecări mai presus de fire celor ce veneau şi se închinau cu credinţă, iar duhurile cele necurate se izgoneau din oameni, cu rugăciunile lui cele sfinte şi cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.

Sf Mc Evanghel 

Nu am găsit nimic despre acest Sfânt Mucenic! Oare Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române are cunoștință despre această lipsă de informație - și nu este nici prima și, cred, nici ultima!