4. /1 SEPTEMBRIE 2021 - POEZIE

ION MIRCEA

on Mircea
Date personale
Născut	1 septembrie 1947 (73 de ani) Sărmaș, România
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	poet și scriitor
Limbi	limba română
Studii	Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca
Activitatea literară
Specie literară	poezie, teatru, proză, eseu, literatură pentru copii
Modifică date / text

Ion Mircea (n. 1 septembrie 1947, Sărmaș), poet și scriitor român, este unul dintre membrii fondatori ai grupării și publicației studențești de cultură “Echinox” (1968).^[1][2]

Activitate

• Este laureatul pentru poezie al primului Festival național studențesc de literatură (București, 1969). A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, secția română - italiană.
• Devine membru al Uniunii Scriitorilor (1979) și, ulterior, membru în Consiliul ei de conducere (între anii 1998 – 2002).
• În 1990, prin ordin semnat de Andrei Pleșu, Ministrul Culturii, este numit redactor-șef al revistei “TRANSILVANIA” din Sibiu. În același an, este ales ca Secretar al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor.
• Ca vicepreședinte și apoi președinte al Centrului European de Poezie și Dialog Cultural Est-Vest “Constantin Noica” din Sibiu (organism înființat printr-o rezoluție a Adunării Generale a Parlamentului European), a organizat două ediții ale Festivalului European de Poezie: prima, în 1992, cu tema “Încotro satul?”, desfășurată în România și Belgia, iar a doua, în 1995, cu tema “Cele două Americi – O viziune poetică”, desfășurată în România, Belgia, Olanda și Spania.
• Din anul 1999 se stabilește în București. În același an e cooptat ca membru în Consiliul de administrație al “CopyRo”, Organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, București. În prezent e director în cadrul Institutului Cultural Român.
• Semnează poezie, teatru, scenarii (radiofonice și cinematografice), proză, eseu, critică literară, traduceri (din limbile italiană și franceză), literatură pentru copii.
• A publicat volumele de versuri: ISTM (1971), TOBELE FRAGEDE (1978), COPACUL CU 10.000 DE IMAGINI (1984), DIE WÜRDE DER ROSE /DEMNITATEA TRANDAFIRULUI, volum antologic în limba germană, traducere de Reimar Alfred Ungar (1989), PIRAMIDA ÎMPĂDURITĂ (1989), POEZII, antologie de autor (1996), ZALESNENÁ PYRAMIDA A INE BASNE, volum antologic în limba slovacă, traducere de Ondrej Štefanko (2000), ȘOCUL OXIGENULUI (2002), POROROCA, antologie de autor (2004).
• Este coautor (alături de Eugène van Itterbeek) al volumului EUROPA ȘI AMERICILE – O VIZIUNE POETICĂ (Editura Cartea Românească,1994).
• Poemul “CORABIA LUI NOE” a fost pus în scenă, în regia colectivă și interpretarea Companiei Thespis din Timișoara, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (1997).
• Basmul NU AM NUME sau PERECHE ÎN CĂUTAREA UNEI INIMI a stat la baza scenariului radiofonic PERECHE ÎN CĂUTAREA UNEI INIMI (dramatizare: Claudia Tița, regia artistică: Cristian Munteanu), producție a Teatrului Național Radiofonic pentru Copii (București, 1997).
• În 1998, piesa NOE CARE NE STRĂBATE MEMORIA E O FEMEIE e onorată cu Premiul UNITER pentru “Cea mai bună piesă de teatru a anului”, distincție acordată de Fundația “Principesa Margareta a României”. În anul următor, piesa vede lumina tiparului la Editura Unitext.
• Traduce din limba italiană OMUL BIZANTIN, antologie de studii de istoria mentalităților, coordonată de Guglielmo Cavallo, care apare la editura Polirom, în anul 2000, cu o postfață semnată de Claudia Mircea-Tița, și OMUL SECOLULUI AL NOUĂSPREZECELEA, coordonat de U. Frevert și H.-G. Haupt, care apare la aceeași editură, în anul 2002.

Cea mai recentă apariție editorială a autorului este OCOLUL ROMÂNIEI ÎN 80 DE POEME. Cu un jurnal de bord de Ion Mircea (Editura Media Pro, 2005).

Are sub tipar, la Editura Corint, o antologie de poezie Nichita Stănescu.

• Este coordonator al volumelor: Rugăciunea TATĂL NOSTRU. Tâlcuiri de Părintele Galeriu (Editura Harisma, 2002), Cu Părintele Galeriu între Geneză și Apocalipsă. Convorbiri realizate de Dorin Popa (Editura Harisma, 2002), Cartea celor nouă Fericiri. Tâlcuiri de Părintele Galeriu și Părintele Galeriu, Astăzi (ambele apărute la aceeași editură, în 2004) etc.
• Este autorul piesei în trei acte Iisus Nazarineanul (regia artistică: Gavriil Pinte), producție a Teatrului Național Radiofonic (București, 2004).
• Din anul 2000, este titular al rubricii de critică literară “Poemul de duminică”, ulterior al rubricii “Punctul de raster” (din “Ziarul de duminică”, supliment al “Ziarului financiar”) și al rubricii “Cu ochii larg închiși” (din “Ziua literară”, supliment al cotidianului “Ziua”).
• Pentru volumul COPACUL CU 10.000 DE IMAGINI, autorul a obținut Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor (1984). În același an, a fost distins cu Premiul special pentru poezie al revistei “Luceafărul”, iar revistele “Amfiteatru” și “Viața studențească” l-au declarat, în urma unui sondaj național, “Cel mai popular poet român al anului 1984”.
• Antologia POEZII primește Premiul SOROS al Uniunii Scriitorilor (1997), iar volumul de versuri ȘOCUL OXIGENULUI, Premiul Asociației Scriitorilor din București (2003). Pentru același volum a obținut alte patru premii: Premiul pentru poezie al revistei “Ateneu” (Bacău, 2003), Premiul pentru poezie al Festivalului “Emmia” (Deva, 2003), Marele premiu al Festivalului “Dafora”, acordat de redacțiile publicațiilor de cultură din Transilvania și Banat (Mediaș, 2003) și Marele Premiu pentru poezie al Festivalului internațional “Lucian Blaga” (Cluj-Napoca, 2004).
• Poeziile autorului au fost traduse în peste 15 limbi străine.
• Ion Mircea este laureat al Marelui Premiu Național de Poezie “Mihai Eminescu”(Botoșani, 15.01.2012).

POEZII:

Lecția de inițiere

Preoții dacilor mergeau la Nil
să învețe meseria imortalizării sufletului.
Eu am fost la Balaton.

Au noțiuni precise despre verticala ființei.
Au și oțet și ouă.
Unul m-a întrebat dacă patronimicul meu e cel real
dacă nu mi-am tăiat berg-ul.
I-am răspuns că arborelui meu genealogic
i se administrează lapte de lupoaică
cu lingurița
de când era un puiet.

Ce-i drept am gustat icre negre
colonia lor de furnici mi-a escaladat cerul gurii: Turnul meu Babel
robit voluptății am pomenit numele lui Dumnezeu
și am recitat versuri din primul Lui volum.

N-am înstrăinat
butoiașul de sticlă: Sózot halikra
Husman & Hahn (BRD)
ambasador
neînsuflețit al ironiei
de-a fi tratat cu caviar
într-o țară fără ieșire la mare.

Mi-am adus mohair
imponderabil ochelari cu lentile gigantice
salam de Sibiu
și corpul meu împachetat într-o liniște sfântă.

De-acum sunt un inițiat
și-atât de blând
că aș putea trăi ca regii chtonieni sub pământ. Acest exod
inexorabil spre moarte nici nu mă mai înspăimântă.
Totul e-n ordine. Veniți
a înflorit privighetoarea și liliacul cântă.

din Copacul cu 10.000 de imagini (1984)

Amprenta

Ea mi-a fost totdeauna mult mai aproape decat palmele mele, decat amprentele.
Amprentele-mi lasa acest dig, acest plans impietrit al
fiintei afara, in materie, pe cand ea si-a lasat inlauntrul meu acest dig, acest
plans impietrit.
Ca un omor tainuit,
ea si-a lasat amprentele peste tot in mine insumi.
Ea este-n mine iar eu sunt imprejurul ei, afara,
peretii, gradina,
aura inconfundabila a orasului, coroanele de fotoni
ale caselor.
Eu sunt imprejurul ei,
afara, una din amprentele ei,
amprenta acestui dig, acestui plans impietrit in materie.

Pleiada

Eminescu a cerut inaintea mortii un pahar cu lapte.
Vazandu-l pe
Voiculescu in
Cismigiu, copiii strigau impietrand: "Uite-l pe
Dumnezeu!" si abia dupa ce batranul disparea mai miscau pietrisul
unui "Buna ziua"" sau "Sarut mana".
Mircea
El iade urma un tratament cu aur.
Mai multe decenii,
Sadoveanu
n-a baut vin mai tanar de opt ani.
O catedrala care se inalta la cer
lasandu-si enoriasii pe un petec de ciment
in mijlocul gurii de rai,
Noica s-a retras la
Paltinis
sa taie cu
Zamolxis lemne, fericit intru gandirea sa
ca intr-un nor de aroma aromana.
Si
Pleiada continua:
Ioan
Alexandru are cinci copii,
pe cand
Bach zamisli douazeci si un,
si-l vad pe
Bach intre cele doua sotii ale sale
sortandu-i in lumina slaba a filogenezei
cum ai decortica orezul amestecat cu diamante.
Si
Pleiada continua:
intre vanzatorii de fructe si vanzatorii de oameni
e o deosebire de la cer la pamant.

ANDREI ȚURCANU

Andrei Țurcanu (n. 1 septembrie 1948, Cigîrleni, raionul Ialoveni, Republica Moldova) este un filolog (doctor în filologie), profesor universitar, poet, publicist, critic și istoric literar român. A activat și ca politician fiind deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1994).

Este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat în unanimitate Declarația de Independență a Republicii Moldova, la 27 august 1991.

Biografie

A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău (1971) și doctorantura la Institutul de literatură universală „A.M. Gorki” al Academiei de Științe din Moscova (1975).

A fost redactor la Departamentul pentru copii al Comitetului de Stat pentru Radioteleviziune din Chișinău (1971-1972), apoi cercetător științific la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe din Moldova (1975-1990). Este deputat în primul Parlament democratic al R. Moldova, ales pe circumscripția Rezeni (1990-1993) și consilier al Președintelui R. Moldova (1992), apoi consilier prezidențial, purtător de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova 1997-1999). Devine președintele Centrului de Studii Strategice „Est-Vest-Est” (1999 – 2002). Din 2002 activează în calitate de profesor universitar la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Din 2009 este cercetător științific principal și șeful Sectorului de literatură română contemporană la Institutul de Filologie al AȘ din Republica Moldova.

Grade și titluri științifice, titluri onorifice

• Doctor în filologie, specialitatea „Literatura română” (1986);
• Doctor abilitat în filologie, specialitatea „Literatura română” (1996);
• Conferențiar universitar/cercetător (1995);
• Consilier de Stat de rangul I (1998).

Afilieri

• Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova
• Membru al Uniunii Scriitorilor din România
• Membru al Colegiului de redacție al revistelor „Philologia” și „Metaliteratură”.
• Colaborează la revista Vatra.

Premii și distincții

• Premiul Prezidiului AȘM pentru tinerii savanți (1977);
• Medalia „Meritul Civic” (1996)^[1]
• Ordinul de Onoare (1996);
• Premiul Uniunii Scriitorilor pentru publicistică (cartea: „Sabatul sau noaptea vrăjitoarelor politicii moldovenești”)
• Premiul Centrului Național de Jurnalism „Jurnalistul care a scandalizat cel mai mult opinia publică” (2001);
• Medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe (2007);
• Premiul „Grigore Vieru” al Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru cartea de poezii „Interior în roșu aprins (opera omnia)” (2012).
• Ordinul Republicii (2012)^[2]

Operă literară

• Martor ocular, 1983 (culegere de studii și articole literare);
• Обретение имени Эстетическое самоопределение молдавской поэзии Монографическое исследование, 1990;
• Bunul simț, 1996 (culegere de studii și articole literare);
• Cămașa lui Nessos, 1988 (ediția a II–a, 1996) (poezii);
• Sabatul sau noaptea vrăjitoarelor politicii moldovenești, 2000 (eseuri politice);
• Elegii pentru mintea cea de urmă, 2000 (poezii);
• Destin întors, 2005 (poezii);
• Iisus prin miriști, 2006 (poezii);
• Plânsul centaurului, 2008 (poeme);
• Estuar, 2008 (poeme);
• Interior în roșu aprins. Opera omnia, 2012 (poeme).
• circa 300 de studii și articole.

Aprecieri

• „Poezia lui Andrei Țurcanu este scînteietoare ca lama unui brici, adesea dezlănțuit oratoric, dar todeaunea cu măsură, uneori poate prea directă, de o tensiune fulgurantă prăbușită într-un trăsnet. Verslibrismul său nu se lasă ispitit de gratuitățile grosiere ale textualiștilor, amintind, în schimb, de îndărtnicirile dezlănțuiri ale ultimului Ion Gheorghe, dar și de ale profeților Vechiului Testament. În atare privință, capodopera lui Andrei Țurcanu este amplul poem Ieșirea se amînă, tot ce am găsit mai viu și mai tragic în lirica basarabeană a ultimului deceniu.” (Theodor Codreanu)
• „Andrei Țurcanu va fi probabil revendicat de optzecism drept un autor care a pus metodă și inteligență la constituirea noului înțeles de poezie din Basarabia.” (Nicolae Leahu)
• „Andrei Țurcanu nu a beneficiat de atenția publicului și a criticii, ceea ce este un paradox: dânsul s-a ocupat de aproape toți poeții din jumătatea a doua a secolului XX, dar creația lui a fost ignorată. De ce? Pentru că a venit mereu în dezacord, în plină disonanță cu vederile confraților de breaslă, dar și cu gustul elementar și chiar primitiv al publicului larg de cititori ... ” (Vladimir Beșleagă)

Referințe critice

• Babansky, Valeriu - Doamne, scoate dracii dintr-înșii! ... , în Tineretul Moldovei, 2000, 18 noiembrie
• Beșleagă, Vladimir, Andrei Țurcanu - Imperativul tragic al lucidității, în Metaliteratura, Anul VIII, nr. 1-2(17), 2008(serie nouă), pp. 44-86
• Beșleagă Vladimir - Imperativul lucidității, în Sud-Est, 2008, nr.2 (pp. 34-63) și 3 (pp.21-53)
• Beșleagă Vladimir - Mitul ca un avertisment sau resurecția unei conștiințe critice, în Literatura și Arta, 7 septembrie 1995
• Boerescu Dan-S., Andrei Țurcanu – Cămașa lui Nessos, în Luceafărul, 1996, 17 iulie, pagina 16
• Burlacu, Alexandru - Bunul simț ca argument, în volumul Proza basarabeană, Editura Cartier, 1999, paginile 131–133
• Burlacu Alexandru - Poezia lui Andrei Țurcanu: exorcizarea demonicului, în Literatura și Arta, 28 august 2008, p.6. (nr. 33-34-35 (3284-3285-3286)
• Burlacu Alexandru - Poezia lui Andrei Țurcanu: odiseea inițiatică, în Metaliteratura, Anul VIII, nr. 1-2(17), 2008(serie nouă), paginile 91-94
• Chiper, Grigore - Disecția calotei înghețate, în revista Contrafort, Anul III, nr.3 (17), 1996, pagina 5
• Cimpoi, Mihai, Andrei Țurcanu - „Destin întors”, în Literatura și Arta, 4 septembrie 2008 (nr.36(3288), p. 4.
• Ciobanu, Vitalie - Întoarcerea celui risipitor, în Revista Contrafort, 1996, nr.4, pagina 4
• Ciocan, Iulian, Andrei Țurcanu - “Bunul simț", în revista Basarabia, 1996, numerele 5-6
• Ciocanu, Ion - Andrei Țurcanu și necruțătoarele lui salve de adevăr, în Literatura și Arta, 2012, nr. 29 (19 iulie), pagina 4
• Ciocanu Ion - Poetice salve de adevăr trase de Andrei Țurcanu, în Dincolo de literă, Editura Augusta, 2002, paginile 150–155
• Ciocanu Ion - Reflecții asupra unui debut critic, în Literatura și Arta, 4 iulie 1998, numărul 23 (2755), pagina 4
• Codreanu, Theodor - Andrei Țurcanu – luciditate și tragism, în Viața Românească, 2002, numărul 8 – 9, paginile 220 – 224.
• Codreanu Theodor - Andrei Țurcanu – o conștiință tragică în Basarabia sau drama sfâșierii, Scorpion, Galați, 2003, paginile 256 - 262
• Codreanu Theodor - O conștiință tragică: Andrei Țurcanu, în Porto-Franco, numărul 7 (28) 1996, iulie, paginile 5 - 9
• Corcinschi, Nina - Un periplu printr-un interior în roșu aprins, Timpul, 2012, 27 aprilie, pagina 27
• Fonari Victoria - Andrei Țurcanu – centaurul în cămașa lui Nessos, Literatura și Arta, 1 ianuarie 2009, pagina 7
• Galaicu–Păun Emilian - Cămașa de forță a tradiției, în Poezia de după poezie, Editura Cartier, 1999, paginile 71 – 77
• Gârlea, Olesea - Reflecții asupra dimensiunii mitologice în poezia lui Andrei Țurcanu, în Literatura și Arta, 1 ianuarie 2009, pagina 7
• Grati, Aliona - Poezia o fiară cu două capete, în Sud-Est, 2012, numărul 2, pagina 25 - 31
• Grati Aliona, Destin întors, în Timpul, 2012, 27 aprilie, pagina 27
• Grigorev, Grigore - Povara harului vizionar, în Literatura și Arta, 4 iulie 1998, numărul 23 (2755), pagina 4
• Grosu, Valeria - Teroarea lucidității, în Sud-Est, 1996, număul 2 (24), paginile 48 - 49
• Leahu, Nicolae - Poetica parabolei, în volumul Strategii actuale în lingvistică, glotodidactică și știință literară, Bălți, Presa Universitară Bălțeană, 2004, paginile 5 – 11
• Leahu Nicolae - Poetul Andrei Țurcanu. Întâiul ... în Metaliteratura, Anul VIII, numerele 1-2 (17), 2008 (serie nouă), paginile 87 - 90
• Leahu Nicolae, Poezia tragicului mesianic și apocaliptic, parabola mitico–biblică, în Revista Contrafort, 1996 , numărul 5, paginile 15 – 16
• Lungu, Eugen - Andrei Țurcanu „Martor ocular”, în Revista Nistru, 1983, numărul 8, paginile 159 - 160
• Mazilu, Gheorghe - Andrei Țurcanu: Cămașa lui Nessos, în Tinerimea Moldovei, 1989, 26 februarie
• Mazilu Gheorghe - Riscul experimentului, în Revista Nistru, numărul 2, 1990, pagina 12
• Nagacevschi Igor, La Întorsătura Graiului: îndrăzneală și poezie, în Jurnal de Chișinău, 20 mai 2005, p. 15.
• Palladi Tudor, Principialitatea estetică a bunului–simț, în Literatura și Arta, 27 august 1998.
• Palladi Tudor, Singurătatea proprie a persuasiunii lirice, în Literatura și Arta, 1996, nr.41.
• Postolachi Veronica, Poetul „salvelor de adevăr”, în Mrejele unui dulce calvar, Pontos, Chișinău, 2007, p. 117–121.
• Rachieru Adrian Dinu, „Cămașa în flăcări” a lui Andrei Țurcanu, în Convorbiri Literare, 2009, nr.9.
• Rachieru Adrian Dinu, Andrei Țurcanu și calvarul lucidității, în Oglinda literară, 2012, nr. 123, p. 7754.
• Rachieru Adrian Dinu, Un critic poet: Andrei Țurcanu, în Cafeneaua Literară, 2011, nr.IX, p. 8.
• Răileanu Vitalie, Lumea prin cuvinte gândite, în Timpul, 2012, 27 aprilie, p. 27.

Andrei Țurcanu
Date personale
Născut	1 septembrie 1948 (72 de ani)
Cetățenie	Moldova
Ocupație	critic literar[*] filolog[*] profesor universitar[*] poet politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Premii	Ordinul Republicii (2012) Medalia „Meritul Civic” (1996)
Alma mater	Institutul de Literatură Universală „A. M. Gorki” a Academiei de Științe a Federației Ruse[*] (doctorand, 1975)

POEZII:

Bulversări (Ofrandă de august)

Nori leneşi, sălbăticiuni sperioase
împleticindu-şi arìpile grele în grâul copt.

Zăvoare deschise
rând pe rând
până la miezul cald, impregnat de miresme.

Suav seceriş. Cornul de fildeş izbeşte
în trandafirul învolt, închis cu cele şapte peceţi ale Tainei.

Sensuri clare, străvechi triumfă extatic.

Rămas-bun, templu al castităţii!...

Sub despuiaţii salcâmi – ofranda de august:
vraişte chilii, penumbrele unui ţipăt de purpură
şi pâinea stingheră, c-un pui de cenuşă în miezul fierbinte.

Vară târzie. Refrenul tânguios de caterincă
anunţă venirea zăpezilor.

În apele amintirilor – scânteind fără de sfârşitul:
neîmblânziţi, ţiparii unor sensuri
cu marginile în torturante obezi de-ntuneric.

poezie de Andrei Ţurcanu din Estuar (2008)

Febră

Cerci firava şansă.

Tragi aerul rânced în piept adânc repezit
şi ridici mâna
cu paharul, plin ochi de dimineaţă încă, la gură.

Privirea se izbeşte de zidul de cărămidă din faţă;

rănită, buimacă, aleargă de-a lungul, de-a latul
parcă ar fi un pui de cangur hăituit de varani.

O fi seară de acum.

Paharul spart nu mai contează.

Nici falanga descărnată
care, posibil, nici nu mai este mâna ta
scăldată-adineauri în ceaţa luminii.

poezie de Andrei Ţurcanu din Estuar (2008)

Îndurare

Fratele meu cerşetor
tu, chip al singurătăţii cu trupul plin de bube!

Ce e cu aceste semne de cuie în palmele
în care ţi-am pus bănuţii de-aramă?

Şi aceste subite surpări de tandreţe
această risipă de mir, această rană deschisă, acest soare
care pe amândoi ne cuprinde, egal, în dezmierdările sale?...

Vine iarna. Va veni în curând. Şi tu vei avea trup de gheaţă
şi eu trup de cleştar voi avea. Ori poate invers...

Deocamdată, cu o durere ascuţită în coastă
merg dezbrăcat prin mulţime
de parcă o clipă înainte nişte brute de soldăţoi
mi-au tras cămaşa la sorţi.

ANIȘOARA ODEANU

Anișoara Odeanu
Date personale
Nume la naștere	Doina Stella Grațiana Peteanu
Născută	28 mai 1912 Pădureni, județul Timiș
Decedată	1 septembrie 1972 (60 de ani) Lugoj, județul Timiș
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poet, prozator, jurnalist
Pseudonim	Anișoara Odeanu
Limbi	limba română
Activitatea literară
Specie literară	poezie, proză
Modifică date / text

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Anișoara Odeanu (n. Doina Stella Grațiana Peteanu, 28 mai 1912, Pădureni, județul Timiș – d. 1 septembrie 1972, Lugoj, județul Timiș) a fost o poetă, prozatoare și jurnalistă română.

Biografie

S-a născut în familia profesorului Aurel Peteanu, profesor de română și latină, publicist, animator cultural în perioada interbelică, al Lugojului și a Vioricăi (născută Bujigan). Urmează școala elementară la Lugoj și studiile liceale, între anii 1922 și 1929, la Liceul de fete din Timișoara. Urmează cursuri la facultatea de Litere din București între 1929 și 1933. În 1930 și 1931 urmează cursuri de limbă franceză la Dijon și Grenoble. Studiază dreptul la Universitatea din București începând în 1933 și își ia licența în anul 1936.^[1]

La vârsta de 9 ani, în 1922, îi apare poezia După mure în revista Lumea copiilor.^[1]

Debutează literar în anul 1934 cu romanul Într-un cămin de domnișoare, care este primit favorabil de critică.^[2][3] George Călinescu numind-o „întâia ingenuă a literaturii române feminine”^[4]

A făcut parte din redacțiile Adevărul literar și artistic (1929 - 1934), Universul literar (1937 - 1940), Viața (1940 - 1943). A colaborat și la Revista Fundațiilor Regale, România literară, Viața românească și pentru câteva publicații bănățene, Semenicul, Banatul,^[1] semnând recenzii, reportaje, interviuri, articole de opinie.

Deoarece în timpul războiului a scris articole antisovietice și chiar o broșură pro-legionară comandată de Ministerul Propagandei, după război este nevoită să se retragă din activitatea literară și se refugiază împreună cu soțul său, doctorul Dan Crivetz, la Vărădia, apoi la Anina, iar, în final, la Lugoj.^[4]

Este reabilitată de autoritățile comuniste după anul 1965 și începe să publice, din nou.^[4]

Se sinucide în anul 1972. După decesul soțului, scriitoarea s-a îngrijit de toate formalitățile necesare înmormântării, după care s-a închis în propriul dormitor, iar a doua zi, trupul i-a fost găsit fără suflare.^[5]

Opera

• Într-un cămin de domnișoare, București, 1934 -roman;
• Călător din noaptea de Ajun, București, 1936; ediția (Anotimpul pierdut), București, 1971 - roman;
• Fata lui Codru-împărat, București, 1939 - poezie;
• Ciudata viață a poetului, București, 1942;
• Moartea în cetate, București, 1943 - poezie;
• Noaptea creației, București, 1943 - poezie;
• Sub lumina verii, București, 1967 - nuvele;
• Nedumeririle lui Duduță, București, 1969 - nuvele;
• Legile jocului, București, 1972 - roman;
• Acele lucruri mari, București, 1973 - roman;
• Domnișoara Lou și trandafirul galben, ediție îngrijită și prefață de Cornel Ungureanu, Timișoara, 1985 - nuvele;
• Katinka sau fantomele de la Valea Lungă, Timișoara, 2010 - roman.

In memoriam

• Casa în care a crescut în Lugoj poartă o placă comemorativă, dezvelită la 1 iunie 2012;^[6]
• O stradă și o școală din Lugoj îi poartă numele;
• O stradă din Timișoara îi poartă numele.

POEZII:

Numai cele publicate care sunt pe bani!

ADRIAN DOHOTARU

Adrian Dohotaru s-a născut la 2 aprilie 1939, Oradea. Născut într-o familie de intelectuali şi era om fin, agreabil, comunicativ. Am scris era căci numai este. S-a stins din viaţă în urma unui neelucidat accident de maşină, în Rusia în drum spre Odessa. Acolo mergea să depună o coroană de flori la bustul lui Mihai Eminescu. N-a mai ajuns. A fost înmormântat la Belu. La catafalcul marelui scriitor au venit scriitorii cu o Floare din lacrimă. A fost gazetar la revistele „Amfiteatru” şi „Viaţa studenţească”. Între scrierile sale amintim: Apoteoză a liniştii (1976), Frezii rebele (1977), Privire liberă (1983). Poezia sa e sinceră, confesivă, diafană, cu adâncimi filosofice.

Dohotaru este, ca şi vărul său, Alexandru Andriţoiu, un poet al iubirii. Pentru el, iubita este un „înger diafan şi pur” – cum i s-a întâmplat şi lui şi altora ca noi.

„Viaţa mea
este oglinda
prin care se vedea
grădina cu vişinii în floare
chipul meu e un nor de polen” (Autoportret în stilul lui Van Gogh).

„Puritatea mea sperie
pentru că e învăluită
în câteva straturi
ale Firii
de care nu sunt vinovat”

Veşnic neliniştit, peregrin prin bibliotecile lumii, poetul nu se împacă cu sine. Polemic şi melancolic, trist şi mâhnit faţă cu o lume convulsivă, neaşezată, poetul preferă să se retragă adesea „În lumea lui lăuntrică / şi visează că-n va fi cald, / va fi somn / va fi linişte”. Desluşim, aici, tragic şi grav un presentiment al morţii apropiate, decantat în ritmuri melancolice, prelungit, ca un suspin, în faţa femeii care a plecat precum nevasta şefului de gară, dintr-o poemă celebră, clasică. Aceea s-a dus cu un călător. Acesta este înţelesul cărţii Privire liberă.

Peste haos şi tristeţi, peste mizeriile, lumii şi ale vieţii, poezia rezistă, respiră: „Nu mai pot dovedi că exist, decât respirând” – scrie Dohotaru, în vreme ce femeia sa, peregrină,

„dresează tigrii şi lei
într-un peisaj de fum”.

Prin versurile lor, cu suflet şi cuget ales, Marii poeţi nu mai mor. Iată sugestia unei despărţiri nedorite de tânărul poet înamorat:

„Am vrut să te l-au de mână
să umblăm pe jos
pe toate drumurile pământului,
dar mi-e fost teamă” (Noi doi)

Cea care refuză plimbarea în doi este o iubită rea, o logodnică perfidă, cu părul roşu ca de vulpe…

Poetul, ca om, este un incomod pentru o lume stupidă, mizeră, cu suflet pitic. E puternic moral, dar e singur:

„Vă promit că nu voi uita pe nimeni nicicând,
pentru fărădelegi şi abuzuri,
pentru teama de a nu greşi
pentru teama ambiguă, delimitată
dictatorilor de profesie
şi de buzunar, care ne fură cuvintele …”
(Proprietarii de cuvinte)

Cenzorii erau hoţii de cuvinte, profitorii de profesie, cu diplome cumpărate. Ei se mişcau în maşini de lux. Poeţii, pictorii, actorii mergeam pe jos, sau înghesuiţi în tramvaie învechite. Cultura unui popor se susţine prin corifeii acestei „Da, domnilor ambasadori, / Da, domnul ministru de Finanţe / Lăsaţi-l pe Eminescu să moară în mizerie…”.

Dohotaru a scris şi teatru. I s-au şi jucat câteva texte dramatice la Oradea, Bucureşti, Bârlad şi Budapesta. Teatrul său, oarecum poetic, ca expresie se constituie într-o dezbatere gravă, intransigentă asupra condiţiei omului într-o societate postindustrială. Insomnie şi Îndrăgostiţii de la nouă, seara, cele mai bune piese ale scriitorului au în centrul lor figuri de oameni drepţi, cumpătaţi, cât şi de lichele strecurate în ierarhia politică şi socială pe scara de serviciu. Un tânăr, cu suflet curat, viitor inginer – încă student, Pop Sabin este aspru muştruluit de un decan, recidivist mărunt şi penibil, ajuns decan al acelei facultăţi fără a-şi fi luat măcar diploma de bacalaureat.

Îndrăgostiţii de la nouă seara este o frumoasă poveste de dragoste, scrisă au o mână sigură de acest adevăr, pe care l-au iubit ca pe un frate. „Cineva trebuie tras la răspundere, cineva trebuie să pună degetul pe ramă, căci acum spune poetul – dramaturg, trebui repede curăţată pădurea (românească) de uscături”. La premierele bucureştene ale celor două piese, cea din 1982 – de la Nottara, s-a râs şi s-a tăcut amar. În rolurile principale i-am admirat pe iluştrii actori: Alexandru Repan, Cristina Tacoi, Petrică Popa şi, mai ales, pe marele George Constantin. Prin dispariţia lui Dohotaru cultura română şi cea europeană au pierdut un scriitor de elită, subtilitate şi rigoare.

Opera literară
Apoteoza liniştii, 1976;
Frezii verbale, 1977;
Ora 24, Bucureşti, 1978;
Privire liberă, Bucureşti, 1980;
Insomnie. Îndrăgostiţii de la ora nouă seara, Bucureşti, 1985;
Anchetă asupra unui tânăr care nu a făcut nimic, Bucureşti, 1993.

Moare la 1 septembrie 1995, Munchen, Germania