5. /17 AUGUST 2021 - TEATRU/FILM

ADINA CRISTESCU

Adina Cristescu
Date personale
Născută	17 august 1967 (53 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Modifică date / text

Adina Cristescu (n. 17 august 1967) este o actriță de film, teatru și voce, profesoară, regizoare de teatru și scenaristă de film română.

Filmografie

• Cenușa păsării din vis (1989) - Valeria
• Prea târziu (1996)
• 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007) - Mireasa
• Trenul foamei (2010)
• Aurora (2010) - vânzătoare la magazinul de arme
• Toată lumea din familia noastră (2012) - chimista
• The pill of happiness / Pastila fericirii (2012)
• Diaz - Don't Clean Up This Blood (2012) - polițistă 1
• O umbră de nor (2013)
• Quod erat demonstrandum (2014) - diriginta David
• Aferim! (2015) - Zambila
• Inimi cicatrizate (2016)^[2]

Teatru

• Apolodor, pinguinul călător, Teatrul Național Radiofonic
• Momo sau Strania poveste a hoților de timp și a copilului ce le-a arătat oamenilor timpul furat, Teatrul Excelsior - Casiopeea
• Pălăria, Teatrul de Comedie - ruda
• Tragedia regelui Otakar și a prințului Dalibor și fluturele, Teatrul Național Radiofonic - Ludmila
• Țara lui Abuliu, Teatrul de Comedie - Julieta

GEORGE MAGHERU

MAGHERU George, se naste la 17/30 dec. 1892, Craiova - moare in 17 aug. 1952, Bucuresti.

Poet si dramaturg. Fiul colonelului Romulus G. Magheru si al Anei (fiica lui Ion Ghica).

Prin tata, e nepot al generalului de la 1848, G. Magheru.

Ramas orfan de tata la patru ani, e crescut la mosia de la Ghergani a familiei Ghica, unde primeste o bogata educatie artistica (muzicala, literara): bunica, Alexandrina Ghica, stralucita pianista, facuse muzica cu Liszt si Clara Schumann; mama.

Ana Magheru, studiase la Scoala de Belle Arte din Londra. Scoala primara la Bucuresti, la „Sf. Gheorghe", liceul „Gh. Lazar" (bacalaureatul in 1911); in acelasi an se inscrie la Facultatea de Medicina din Bucuresti (absolvita in 1920). Izbucnirea razboiului il prinde in anul VI de facultate; pleaca pe front ca medic sublocotenent, se imbolnaveste de febra recurenta si tifos exantematic, dar refuza sa se reformeze si ramine in Moldova pina la demobilizare. Doctor in medicina (1920), isi incepe activitatea de cercetator la Institutul Cantacuzino, unde va functiona pina la moarte, Autor (in colab. cu sotia sa Alice, medic microbiolog) a numeroase lucrari de specialitate. Desi scrie versuri de la 14 ani, debuteaza tirziu, consacrindu-se creatiei literare dupa 1923, cind, bolnav, se retrage o vreme la Sinaia. Debut editorial cu drama Tudor Ardeleanu (1926), urmata de O legenda (1927), ambele formind ciclul Latinii la Dunare.

Primul volum de poezie Capricii (1929), cuprinde, dupa opinia lui Adrian Maniu, texte „interesante si antipoetice". Sugestia e fructificata polemic in titlul culegerii urmatoare, intitulata Poezii antipoetice (1933). Urmeaza Poeme in limba pasareasca (1936), Coarde vechi si noi (1936), Poeme balcanice (1936), apoi piesele Piele de cerb (1937), Domnul Decan (1939), Egoistul (dramatizare a romanului lui G. Meredith, 1939), Oglinda fermecata sau Divina re-creatiune (1944). George Magheru n-a propus nici unui teatru piesele sale; cu toate ca nu sint lipsite de virtuti scenice, de o viziune moderna in dramaturgie si avind reale calitati in dezbaterea unor probleme moral-filosofice. De altfel, scriitorul a dus o existenta retrasa fara a participa la miscarea literara a epocii interbelice. Izolat intre laborator si un cerc de prieteni din elita artistica a vremii (G. Enescu, pictorii Steriadi, Pallady, H. Catargi, Ghiata, Iser s.a.), el a continuat sa scrie si dupa 1944, fara a mai publica insa nimic. Opera lui postuma ramine inca a fi studiata si editata. Numai o parte din poemele inedite au fost publicate, prin grija lui George Magheru Sorescu, in 1982: Cintece la marginea noptii.

George Magheru a scris o poezie profund originala, moderna prin „bizarerie", rafinament estelic, balcanism si pitoresc verbal; poezia si teatrul lui dovedesc o preocupare permanenta, cu intensa implicare si gravitate filosofica, pentru problematica existentiala si morala a intelectualului - creator si savant. Partea cea mai interesanta a operei sale lirice, cea pentru care a fost considerat - formula lansata de Perpessicius, si care s-a impus - un „fantezist", se remarca prin modernitatea unei atitudini de detasare ironica, cu rol de demitizare si relativizare.

O poezie livresca adopta un ton putin declamator; in ea se intruchipeaza un principiu „balcanic" al proteismului: calamburul, jocul de cuvinte („Sintem Orient. Sa ne dezorientam!"), asociatiile contrastante, acumularile lexicale, alaturarea neologismului, in special termen stiintific, de arhaisme pitoresti, de cuvinte luate din toate straturile limbajului, parafraza - sint forme ale schimbarii permanente, ale experimentului continuu. Ciclul balcanic din Capricii (1929) si volumul Poeme balcanice (1936) contin grupaje de versuri ilustrind nu un pitoresc de suprafata, de culoare, ci o atitudine spirituala. Lungile inventare -enumeratii ingenioase, surprinzatoare prin contraste si afinitati - definesc perfect acest spatiu spiritual - refuzat in numele „ideii latine", dar asumat, implicit, prin voluptatile limbajului. Inventarele de obiecte, de case, de categorii umane („noctambulii, somnambulii, saturninii, cerealistii, realistii"), ca si multiplicarea rolurilor, a vocilor lirice („glasul" savantului, calatorului, tembelului etc), sint utilizate si pentru a defini o „Europa decadenta". Rima rara, formele extrem de variate de aliteratie, jocurile de cuvinte, mecanica exacta a distihului, cu subtilul ei efect de umor circumscriu o poezie a jocului, a inventivitatii si a gratuitatii. George Magheru avea insa obsesia ideilor, si punctul de rezistenta al poeziilor lui sta, de multe ori, in aliajul dintre libertatea limbajului si a tonului - si gravitatea temelor.

Lasind la o parte o mai banala serie de poeme - romante melancolice, limpezi madrigale, alegorii mitologice - merita luate in considerare meditatiile filosofice-cosmologice, romantice, uneori mai greoaie, dar cu momente de mare avint liric, foarte numeroase intre postume. Ele sint sustinute de o retea de obsesii: cunoasterea prin identificare, treptele initierii, creatia, legatura organica dintre ins si univers, corespondentele cosmice ale trupului (motivul repetat al unei harti stelare in forma femeii ideale), relatia spirit-materie, idee-realitate. De aceasta categorie de poeme se apropie cel mai mult teatrul lui George Magheru. Chiar in piesele realiste (Tudor Ardeleanu, 1926; O legenda, 1927), cu atit mai mult in feeriile-parabole, el urmareste ilustrarea unor teorii. Includerea primelor doua piese (Tudor Ardeleanu si O legenda) intr-un ciclu (Latinii la Dunare) lasa sa se vada, ca si organizarea volumelor de poezii, o tendinta de sistematizare si de generalizare. Teoria, prea evidenta uneori, subliniata de personaje simbolice (de pilda de „Un istoric"), urmareste aici fie mecanismul inlocuirii claselor degenerate, fie, mai ales, definirea unui specific etnic - tocmai din perspectiva balcanismului atit de des intilnit in poeme (interferentele dintre teatru si poeme sint, de altfel, multiple, dovedind caracterul acaparator al unor idei fundamentale deplin asumate). Instabilitatea, scepticismul, ironia si blazarea sint condamnate in numele principiului creator.

Domnul Decan (1939) e o bufonerie, o farsa - tratare in registru grotesc a unui aspect al aceluiasi sistem opozitiv: impostura sistematica si oficializata. in ultimele piese, dominanta devine tema creatiei - ca solutie existentiala. Se observa coerenta logica (dictata poate de implicarea personala) a ideilor: creatia, forma de actiune, e solutia depasirii balcanismului fatal. Piele de cerb (1937) si Oglinda fermecata (1944) cuprind motive de basm, personaje si situatii simbolice si sint structurale de repetarea unor situatii schematice ilustrative. Numeroase replici aforistice sau poetice nu au o valoare dramatica, dar prezinta avantajul ca amanuntesc si clarifica scheletul ideatic al poeziei lui George Magheru. in Piele de cerb implinirea destinului uman e aflata - dupa multiple incercari (in cunoastere stiintifica, arta, familie, natura, placere, reculegere filosofica etc.) si dupa oscilatii intre avint si dezgust (Vapaila si Gerila) - in creatie - ca mod de actiune si daruire.

Oglinda fermecata ilustreaza de la inceput dramele creatorului (scriitorul Luciu - dublat mitologic de Lucifer), caracterizat prin pasiunea cunoasterii si jertfa si ajungind la o solutie suprema: recrearea universului si a eului, entitati identificate; piesa contine si un mai concret, etic si estetic, „catehism de scriitor". E destul de evidenta consecventa ideilor si posibilitatea de a integra toate creatiile lui George Magheru intr-un sistem coerent; insusi umorul sau capata astfel valoarea unei atitudini filosofice asumate, in cadrul doritei sinteze dintre materie si spirit.

OPERA: Tudor Ardeleana, drama in 4 acte, Bucuresti, 1926; O legenda, drama in 4 acte. Bucuresti, 1927; Capricii, versuri. Bucuresti, 1929; Poezii antipoetice. Bucuresti, 1933; Poeme in limba pasareasca. Bucuresti, 1936; Coarde vechi si noi. Bucuresti, 1936; Poeme balcanice. Bucuresti, 1936; Piele de cerb, pretext dramatic pentru meditatiune. Bucuresti, 1937; Domnul Decan, comedie in 4 acte, Bucuresti, 1939; Egoistul, comedie in 4 acte dupa un roman de G. Meredith, Bucuresti, 1939; Oglinda fermecata sau Divina re-creatiune, tragedie in 3 acte, Craiova, 1944; Poezii antipoetice (antologie), cuvint inainte de Perpessicius, ed. ingrijita de R. Vulpescu, Bucuresti, 1966; Teatru, pref. de B. Elvin. fisa biobibliografica de R. Vulpescu, Bucuresti, 1972; Ctntece la marginea noptii, poeme inedite, ed. ingrijita si prefatata de M. Sorescu, Craiova, 1982.

REFERINTE CRITICE: Perpessicius, Mentiuni, III; Al. Piru. Panorama; I. Rotaru, O istorie, II; M. Muthu, in Echinox, nr. 8-9, 1972; idem. Orientari cubice, 1972; Ov.S. Croh-malniceanu. Literatura, II, III; M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976; Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceput pina azi, 1981; S. Foarta, in Orizont, nr. 43, 1982; FI. Miu, in Ramuri, nr. 11, 1982; Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 12, 1983.

MIHAIL DAVIDOGLU

Sari la navigareSari la căutare

Mihail Davidoglu
Date personale
Născut	11 noiembrie 1910
Decedat	17 august 1987 (76 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	dramaturg
Activitate
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Mihail Davidoglu (n. Moise Davidson [1], 11 noiembrie 1910, Hârlău – d. 17 august 1987, București) a fost un dramaturg român, reprezentant al realismului socialist [2]. Este autorul pieselor: Omul din Ceatal, Minerii, Cetatea de foc, Nunta, Suflete în furtună, Ochii dragi ai bunicului.

Și-a susținut bacalaureatul la liceul Comunității israelite din Galați, în anul 1929, după care a urmat Facultatea de litere și filosofie a Universității din București (1929-1931).^[1] După absolvire, a lucrat ca profesor de limba latină (1932-1941), apoi funcționar în ministerul artelor (1945-1948).A fost o vreme președinte al Comitetului de Cultură al sectorului I București. A ocupat diverse funcții la Uniunea Scriitorilor.

Opera

A debutat cu piesa de teatru radiofonic „Marinarul smirniot”, în 1936. Debutul scenic a avut loc în 1947 la Teatrul Național din București cu drama „Omul din Ceatal”^[2], scrisă în 1943.

• Minerii (1949),
• Cetatea de foc (1950), data premierei la Teatrul Național din Cluj: 15 aprilie 1951^[3]
• Horia (Dramă în 4 acte, 1955),
• Orașul în flăcări (Dramă în trei acte, 1955)
• Un om în noapte (Schiță dramatică într-un act, 1965)
• Pe drumul fără de întoarcere al iubirii (Dramă într-un act, 1967)
• Ochii dragi ai bunicului (1970),
• Străbunul (1971),
• Neamul Arjoca (Trilogie dramatică, 1972)
• Platforma magică (Dramă în trei acte, 1983),
• Cele trei Marii din vale (1983).
• Noi cei din vale (1983).
• Din pragul vremii (1983),
• Suflete în furtună (1986).

Premii și distincții

• Premiul Academiei, 1949,
• Premiul de Stat, 1950, 1953,
• Premiul Academiei Scriitorilor din București, 1983.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.^[4]

Posedând un meșteșug al spectacolului teatral, Davidoglu surprinde și reprezintă de la început cerințele noii drame realist-socialiste - personaje bine conturate „pozitive” - mineri conștienți de necesitatea făuririi noii societăți, și „negative”, burghezi „foști” care se opun, sabotează. Conflicte puternice care se rezolvă optimist prin triumful noului, abila și simplista retorică propagandistă, replici scurte și dure însă memorabile, limbaj accesibil însă pigmentat cu regionalisme, versuri populare, terminologie specifică profesiilor prezentate. Prin conceptul naiv dihotomic al conflictului și personajelor, Davidoglu a fost un reprezentant tipic al „noului teatru”.

TEATRU RADIOFONIC Spartacus – Mihail Davidoglu

ANATOL CODRU

Sari la navigareSari la căutare

Anatol Codru
Date personale
Născut	1 mai 1936 Molovata Nouă, raionul Dubăsari, RASS Moldovenească, URSS
Decedat	17 august 2010 (74 de ani) Chișinău, Republica Moldova
Părinți	Ion Condrea și Titiana Stăncuță
Căsătorit cu	Ecaterina Barbu
Naționalitate	URSS Republica Moldova
Cetățenie	Moldova  România
Etnie	români
Religie	Ortodox
Ocupație	regizor de film
Activitate
Alma mater	Universitatea de Stat din Moldova
Cunoscut pentru	Președintele Uniunii Cineaștilor din Moldova
Premii	Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova
Modifică date / text

Anatol Codru (n. 1 mai 1936, în Molovata Nouă, raionul Dubăsari, RASS Moldovenească, URSS – d. 17 august 2010, Chișinău, Republica Moldova) a fost un poet, eseist, traducător și regizor de film din Republica Moldova, care a fost ales ca membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei.^[1]

Biografie

Anatol Codru s-a născut la data de 1 mai 1936, în satul Molovata Nouă, din raionul Dubăsari, RASS Moldovenească, URSS. După absolvirea a șapte clase primare în satul natal, a urmat școala medie în orașul Dubăsari, apoi Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău (1958-1963). A urmat ulterior cursurile superioare de regie la Moscova (1969-1971).^[2] A fost membru PCUS.

Pe când era student, a debutat ca poet cu volumul de versuri Nopți albastre (1962).^[3] A urmat publicarea a încă șase volume de versuri: Îndărătnicia pietrei (1967), Feciori (1971), Portret în piatră (1978), Piatra de citire (1980), Mitul personal (1986) și Bolta cuvântului (1997).^[3] A fost redactor la editura Cartea Moldovenească și săptămânalul Cultura.^[4]

S-a remarcat ca regizor de filme documentare, 30 la număr.^[1] Unele din ele relatează viața marilor personalități, precum Eminescu, Cantemir, sculptorul Al. Plămădeală, arhitectul A. Sciusev etc.^[4] Primul său film a fost realizat în anul 1968 și s-a intitulat Trânta. Începând din anul 1971 a lucrat ca regizor la studioul cinematografic „Moldova-Film”.^[2] La Congresele VII, VIII și IX ale Uniunii Cineaștilor (din 1993, 1998 și 2003), Anatol Codru a fost ales și apoi reales ca președinte al Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova.

A obținut mai multe premii pentru filmele documentare realizate și anume: Premiul I pentru regie la Festivalul de filme din orașul Minsk (1968) pentru filmul Trânta, Diplomă pentru cea mai bună regie la Festivalul republican de filme Cocostârcul de argint (ediția I-a, 1978) pentru filmul Balada prietenului meu, Diplomă pentru cea mai buna regie la Festivalul republican de filme Cocostârcul de argint (ediția II-a, 1981) pentru filmul Letopisețul destinului nostru, Diplomă pentru cel mai bun film de popularizare a științei și Premiul Cocostârcul de argint la Festivalul republican de filme (ediția IV-a, 1983) pentru filmul Pușkin în Moldova, „Marele Premiu” la Festivalul internațional de filme din orașul Ostravo (Cehoslovacia, 1990) pentru filmul Sunt acuzați martorii și Premiul „Mihai Eminescu” (Suceava, 1992) pentru filmul Mihai Eminescu.^[2]

Anatol Codru a fost distins cu titlul Maestru în Artă(1987); Premiul de Stat al R.Moldova(1991) și Premiul Tineretului(1981); Medalia „Mihai Eminescu” (România, 1994), „Ordinul Republicii” (1996); membru de onoare al Academiei Internaționale de Film din Federația Rusă; membru de onoare al Academiei de Științe a Republicii Moldova, specialitatea Literatură, regie de film. De asemenea, i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa de către Academia Internațională de Drept Economic și Artă a Filmului(2000).^[5]

Poezia lui Anatol Codru „își arată mereu niște ascuțișuri fiziologice(carne, sânge, cearcăne, osul frunții). Piatra reprezintă simbolul central al acesteia, este expresia timpului însuși, al stratificărilor adânci temporale: E-un clopote de piatră sură/ Pe turn de piatră ridicat/ Și piatra stă ca piatra-n gură/ Și piatra-n piatră a săpat” (Mihai Cimpoi).^[4]

Creația sa a avut și are „o contribuție considerabilă la procesul de intelectualizare a liricii, de depășire fermă a versificației facile și simpliste, prin cultivarea perseverentă, programatică, am zice, a unui metaforism dens și original, poetul încadrându-se organic, alături de Liviu Damian, Victor Teleucă și Ion Vatamanu, în orientarea numită de Mihail Dolgan metaforică-modernă” (Ion Ciocanu).^[6]

Cărți publicate

• Nopți albastre (1962)
• Îndărătnicia pietrei (1967)
• Feciori (1971)
• Portret în piatră (1978)
• Piatra de citire (1980)
• Mitul personal (1986)
• Bolta cuvântului (1997)
• Întâmplarea mirării(1998)
• Ruperea din neființă(1999)^[2]

Filmografie

Regizor

Filme de ficțiune

• Trânta (1977)

Filme documentare

• Trânta (1968)
• Biografie (1969)
• Alexandru Plămădeală (1969)

compozitor Arkady Luxemburg

• Bahus (1969)
• Arhitectul Sciusev (1970)
• Dimitrie Cantemir (1971)
• Din îndemnul talentului (1971)
• Vasile Alecsandri (1972)
• Carnetul de partid (1973)
• Biografia cântecului (1973)
• Plai reînnoit (1975)
• Neam de pietrari (1975)
• Balada prietenului meu (1978)
• Visul vieții mele (1980)

compozitor Arkady Luxemburg

• Letopisețul destinului nostru (1981)
• Pușkin în Moldova (1982)
• Starșinaua Mahail Varfolomei (1983)
• Te salut, nouă generație (1983)
• În constelația fraternității (1984)
• Tălăncuța (1986)
• Cronica familiei Bologan (1987)
• Sînt acuzați martorii (1988)
• Eu, Nicolai Costenco (1989)
• Mihai Eminescu (1992)
• Ion Creangă (1998)

Scenarist

• Dimitrie Cantemir (1971)
• Ion Creangă (1973)
• Trânta (1977)

Poezii

• „Așadar”

Masa rotundă omagială „Poetul și cineastul Anatol Codru – 85 ani”