4. /4 SEPTEMBRIE 2021 - POEZIE
| eorge Bacovia | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Nume la naștere | George Andone Vasiliu  | ||
| Născut | Bacău, România | ||
| Decedat | (75 de ani)[2][3][4][5] București, România | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu | ||
| Căsătorit cu | Agatha Bacovia | ||
| Naționalitate |  română | ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România | ||
| Ocupație | scriitor poet pictor | ||
| Limbi | limba română[1] | ||
| Studii | Universitatea din București | ||
| Activitatea literară | |||
| Activ ca scriitor | literatura română interbelică | ||
| Mișcare/curent literar | simbolism[*] | ||
| Operă de debut | Plumb | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
George Bacovia (născut George Andone Vasiliu) n. , Bacău, România – d. ,[2][3][4][5] București, România) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira, dar și, cum spune versul bacovian, „din Eminescu, Heine și Lenau.” La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.
Biografie
Copilăria
George Andone Vasiliu s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a Zoei Vasiliu pe actuala stradă G. Bacovia nr. 13 în Bacău. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să învețe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu și atmosfera cam rece îi inspiră un alt poem celebru, "Liceu". În 1898 își pune pe note câteva poezii precum și altele de Mihai Eminescu și Ștefan Petică. Vădește mare talent la desen. Se dovedește foarte bun executant la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se evidențiază la gimnastică. În 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru "desen artistic de pe natură". Îi apare în Literatorul din 30 martie poezia Și toate, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.
Studiile
În 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuși abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Scrie poezia "Liceu", ca răspuns la un chestionar adresat de minister absolvenților din acel an, în vederea reformei învățământului inițiată de Spiru Haret. Se înscrie la Facultatea de Drept din București. Citește într-una din ședințele salonului literar al lui Macedonski poezia Plumb, care produce o puternică impresie.
Citește în 1904 la cenaclul lui Macedonski Nervi de toamnă, obținând același succes. Colaborează la revista Arta de la Iași. Se retrage de la Facultatea de Drept din București. Se stabilește în 1905 În București, împreună cu fratele său Eugen. Un an mai târziu în 1906 se reîntoarce la Bacău, stabilindu-se în locuința din strada Liceului.Scrie poezia Lacustră. În 1907 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași și reîncepe cu anul I. Rămâne la Iași și anul următor. Colaborează la revista lui I.M. Rașcu Versuri, mai târziu Versuri și proză.Între 1909-1910 merge la Iași numai în perioada examenelor, restul timpului locuind la Bacău iar în 1911 obține diploma de licență în drept și se înscrie în baroul din Bacău. Plătește zece ani cotizație, dar nu profesează. Colaborează la Românul literar al lui Caion în 1912. Suplinitor la Școala Primară din Bacău și la Călugara, suburbie a Bacăului. Colaborează la Flacăra. Copist la Prefectura din Bacău. Din 1913 devine ajutor contabil la aceeași prefectură dar se îmbolnăvește și demisionează.
Perioada interbelică
În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din București. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relațiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.
În 1916 devine copist la Direcția învățământului secundar și superior din Ministerul Instrucțiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcției sale în evacuare la Iași.
În perioada 1917-1919 e funcționar în București. În 1920 devine șef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat șef de birou clasa a I-a în același minister. Se îmbolnăvește de plămâni și demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.
În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediția a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen și caligrafie la Școala comercială de băieți din Bacău.În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În 1926 tipărește pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi apare și volumul Bucăți de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928 funcționează ca profesor suplinitor de desen și caligrafie la Școala comercială de băieți din Bacău.
În 1928 se căsătorește cu Agatha Grigorescu și se stabilește la București, unde soția sa era profesoară. În 1929 retipărește volumele Plumb și Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Reapare sub conducerea sa revista Orizonturi noi. În 1930 este numit referent la Direcția Educației Poporului. Îi apare volumul Cu voi.... Din noiembrie 1930 până în octombrie 1933, locuiește în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naște unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.
Din 1933 se stabilește cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârșitul vieții. În 1934 i se tipărește volumul antologic Poezii. În 1936 publică volumul Comedii în fond. În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înființează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obține o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reunește toate scrierile sale publicate anterior.
După război
În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor și Petrolului. Este editat în 1946 volumul Stanțe burgheze, pentru care va fi criticat de autoritățile comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor '50 este repus în circulație. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l și angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuința sa din București (cart. Giurgiului).
Opera
Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior că își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne. Dacă în primul său volum, Plumb, publicat în 1916, imediat după ce carnagiul din Primul Război Mondial se dezlănțuise, influența poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare, în Scântei galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată de proza poetică. Criticii interbelici au văzut în Bacovia un neosimbolist (George Călinescu) sau "o bisericuță dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetică insuficientă. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, poezia sa este afiliată curentelor de gândire mai noi, fiind pusă în paralel cu teatrul absurdului (M. Petroveanu), cu anumite curente ale modernismului poetic, cu suprarealismul, dicteul automat, imagismul sau chiar expresionismul dar și cu școli filozofice cum ar fi existențialismul (Ion Caraion) etc.
Volume antume
- Plumb, București, 1916
- Scîntei galbene, Bacău, 1926
- Bucăți de noapte, București, 1926
- Poezii, București, 1929
- Cu voi..., București, 1930
- Poezii, prefață de Adrian Maniu, București, 1934
- Comedii în fond, București, 1936
- Opere, București, 1944
- Stanțe burgheze, București, 1946
- Poezii, București, 1956 (ediție revăzută și adăugită de autor, 1957)
Ediții postume (selectiv)
- Gaudeamus. Versuri. Versi. Ediție bilingvă româno-italiană, Di Felice Editore, 2015
- Plumb. Versuri. Piombo. Versi. Antologie bilingvă româno-italiană, selecție, traducere, biobibliografie și eseu critic de Geo Vasile. Roma, Fermenti Editrice, 2008.
- Cu voi. Con voi. Florilegiu româno-italian, selecție, traducere, biobibliografie și postfață de Geo Vasile, București, Editura Ideea Europeană, 2007.
- Lacustră, ediție bibliofilă alcătuită de Mircea Coloșenco, București, Muzeul Literaturii Române, 2001.
- Opere, prefață, antologie, note, bibliografie de Mihail Petroveanu, text stabilit, variante de Cornelia Botez, București, Editura Minerva, 1978.
- Opere, ediție de Mihail Petroveanu și Cornelia Botez, București, Editura Fundației Culturale Române, 1994.
- Opere, ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001.
- Opere, București, Editura Semne, 2006.
- Plumb. Versuri și proză, prefață de Nicolae Manolescu, București, Editura pentru Literatură, 1965.
- Plumb / Plomo, ediție bilingvă româno-spaniolă, București, Editura Minerva, 1974.
- Plumb / Lead, ediție bilingvă româno-engleză, București, Editura Minerva, 1980.
- Plumb, Iași, Editura Junimea, 1982.
- Plumb, Timișoara, Editura Helicon, 1994 (reed. 1996).
- Plumb, Iași, Institutul European, 1997.
- Plumb (poezii, proză), București. Editura Albatros, 1998.
- Plumb / Plomb, ediție bilingvă româno-franceză, Pitești, Editura Paralela 45, 1998 (reed. 2004).
- Plumb, ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic, aprecieri critice de Elisabeta Lăsconi, București, Editura Gramar, 2001 (reed. 2004, 2007).
- Plumb, București & Cnișinău, Litera Internațional , 2001.
- Plumb, București, Editura Humanitas, 2007.
- Plumb de iarnă / Lead of winter, ediție bilingvă româno-engleză, Norcross, Ga., Criterion, 2002.
- Poemă în oglindă / Poème dans le miroir, ediție bilingvă româno-franceză, Cluj, Editura Dacia, 1988.
- Poeme alese / Poemi scelti, ediție bilingvă româno-italiană, București Editura Fundației Culturale Române, 2002.
- Poezii, ediție îngrijită și repere istorico-literare de Cornelia Botez, București, Editura Minerva, 1980.
- Poezii, Galați, Editura Porto-Franco, 1991.
- Poezii, București, Editura Universal Dalsi, 2001.
- Poezii / Versek, ediție bilingvă româno-maghiară, București, Editura Gramar, 2003.
- Poezii . Proză, postfață și bibliografie de Ion Bogdan Lefter, București, Editura Minerva, 1983 (reed. 1987).
- Proză, București, Editura Minerva, 1980.
- Rar, poeme rostite la radio, București, Casa Radio, 2005.
- Scrieri alese, prefață de Ov. S. Crohmălniceanu, București, Editura pentru Literatură, 1961.
- Stanțe burgheze, cu 32 de desene inedite ale autorului și câteva ciorne, Bacău, Look Design, 2000.
- Versuri, București, Editura Saeculum, 1996.
- Versuri și proză, ediție îngrijită, tabel cronologic, note, repere critice și bibliografie de Ion Nistor, prefață de Mircea Anghelescu, București, Editura Albatros, 1985 (reed. 1987, 1990).
- Versuri și proză, București, Editura Eminescu, 1987.
- Blei und andere Gedichte. Dionysos, Boppard, ins Deutsche: Christian W. Schenk, 2018, ISBN 978-1-9807-2919-8.
Premii și distincții
- În 1923 a fost premiat de Ministerul Artelor pentru volumul Plumb.
- În 1925 primește premiul pentru poezie al Societății Scriitorilor Români, ex aequo împreună cu Lucian Blaga
- În 1934 Premiul Național de poezie este acordat lui George Bacovia și lui Tudor Arghezi
Pe seara, la geamuri, un nour violet si de arama,
Pe drum, l-aceeasi ora, se târâie un lant de fier,
Si coincidente aranjate pe-o trista gama --
Azi iar mi-i frica... si cred, si sper...
O zi fara anotimp si ordine militara,
Si prin vecini s-aud mici pregatiri de masa,
Însa produsele au început sa dispara --
Si multi au plecat, si noapte se lasa.
Cu totii spun ca bine le-a facut
Sau ca un geniu se va naste --
Iat studiul creste cu tactul tacut...
O fiinta suprema, dintre noi, ne cunoaste.
Poezie, sau destin -
Lunca urcă, somnoroasă, -
Vino, vin!
Codrul e de farmec plin -
Pe sub teii încă-n floare, -
Poezie, sau destin.
Poezie, sau destin -
Ori pe unde-ai fi în lume, -
Vino, vin!
Vor cânta un imn divin -
Ah, ce clară noapte-albastră, -
Poezie, sau destin.
Când cu buzele de sânge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înţeles de-atâtea ori?...
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.
Neascultând decât şoptirea singuratecei păduri,
Îţi opreai cu mâna sânul şi zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.
Când, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?
George Bacovia - Singur
| Dan Deșliu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Dan Beșleagă |
| Născut | București, România |
| Decedat | (65 de ani) Neptun, Constanța, România |
| Cauza decesului | accident (înec) |
| Părinți | Stefan Deșliu și Elena (Săndulescu) |
| Copii | Manole Deșliu |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor, poet, politician comunist |
| Activitate | |
| Educație | Conservatorul de Arte Dramatice din București la clasa Mariei Filotti |
| Alma mater | Colegiul Național Matei Basarab Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Ani de activitate | 1945–1991 |
| Organizație | Flacăra Scînteia Luceafărul (revistă) |
| Lucrări remarcabile | „Goarnele inimii”, „Cetatea de pe aer”, „Un haiduc pe bicicletă” |
| Stil | proletcultism |
| Partid politic | Partidul Comunist Român, Consiliul Frontului Salvării Naționale |
| Premii | Premiul Uniunii Scriitorilor Premiul de Stat (1949, 1950, 1951)[1] |
| Modifică date / text | |
Dan Deșliu (n. Dan Beșleagă,[1] 31 august 1927, București – d. 4 septembrie 1992, Neptun) a fost un politician comunist, actor și poet român adept al proletcultismului. Dan Deșliu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1952 - 1957, ales în regiunea Pitești, circumscripția electorală Micești.[2]
Biografie
A studiat la Liceul „Matei Basarab” din București, la Liceul de Aeronautică din Mediaș, la Liceul Industrial și de Construcții din București și la Conservatorul de Arte Dramatice din București.
A lucrat ca actor la Petroșani și București (1946-1948).
A debutat în 1945, în revista „Lumea”, a lui George Călinescu. Publică primul său volum în 1949, „Goarnele inimii”, în perioada de instaurare a comunismului în Republica Populară Română. Cu acest volum și cu odele publicate în presă, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai realismului socialist (denumit proletcultism) și poate cel mai de succes poet al vremii. Este autorul baladelor „Lazăr de la Rusca” (1949) și „Minerii din Maramureș”, ce proslăveau „martirii comuniști și munca eroică a clasei muncitoare”.[3]
Ulterior, poezia sa a evoluat spre neomodernism. În anii ’80, atitudinea lui s-a radicalizat, ajungând în ultimii doi ani dizident pe față al regimului comunist, strecurând texte împotriva lui Ceaușescu spre Radio Europa Liberă[4][5]. L-a acuzat pe Nicolae Ceaușescu că se comportă de parcă ar fi „proprietarul României”.[6]
Și-a dat demisia din PCR în 1980, după ce fusese membru din 1945.[7]
În decembrie 1989 a devenit membru al Consiliul Frontului Salvării Naționale.
A murit înecat, în timp ce înota în mare în stațiunea Neptun.[8]
A avut un fiu, Manole Deșliu.[8]
Funcții
- membru al Biroului Uniunii Scriitorilor
- redactor la Flacăra
- redactor la Scânteia
- redactor-șef adjunct la Luceafărul
Scrieri (selecție)
- Goarnele inimii, 1949
- Cântec pentru Legea cea Mare, 1949
- Lazăr de la Rusca, 1949 [3]
- Poezii. Cântec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, 1949
- Numele vieții (poeme), 1950
- Minerii din Maramureș (poem), 1951
- Versuri alese, 1953
- Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru, 1956
- Cântec de ruină (poem), 1957
- Ceva mai greu (versuri), 1958
- Poeme, 1961
- Cercuri de copac (versuri), 1962
- Poezii, București. 1962
- Minunile de fiecare zi. versuri, București, 1964
- În poartă, Voinescu!, 1968
- Drumul spre Dikson, 1969
- Luminile arenei, 1969
- Regele X, 1969
- Din țara lui Nu-mă-uita, 1970
- În bătălia pierdută (versuri) (1942-1969), 1971
- Visul și veghea, 1972
- Sângele-voinicului, 1973
- Cetatea de pe aer, 1974
- Premiera se amână. București, 1977
- Un haiduc pe bicicleta sau Contra timp și spațiu cu Marin Niculescu, 1978
- Visul și veghea, 1980
- Pavăza putredă (versuri), 1981
- Roman imaginar (versuri), 1991
- Un glonț pierdut (versuri), 1991
Premii și distincții
- Premiul Uniunii Scriitorilor: 1974, 1978
- Laureat al Premiului de stat: 1949, 1950, 1951
- Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”[9]
(de Dan Deșliu)
Minuni s-ar cere multe – eu unul n-am să stărui –
prea rar se împlinește un vis de sărbători ...
Dar adune-o pereche de aripi fiecărui,
ca să mai dăm o raită prin stele, uneori.
Să umplem orizontul, cînd ziua stă să vină,
un foșnet lung de stoluri spre zare săgetînd,
semn că se-nalță liberi, ca vulturii-n lumină,
copiii și stăpînii întregului pămînt.
Imensele penaje călite de furtună,
sa năruie zăgazuri și să despice drum
prin veșnica pustie dintre pămînt și lună,
și să se-ntample-această minune, ca și cum
te-ai duce după apă sau ai citi o carte ...
În stația din Cosmos, la strung sau la birou,
să dăinuie în tine vibrarea fără moarte,
chemările de aripi, cu infinit ecou.
(de Dan Deșliu)
Dacă
ne-am fi gîndit la timp
la importanța
obiectivă a brontozaurului
ca element de varietate
și dacă
i-am fi creat condiții
de supraviețuire cu prețul
unor eforturi infime
și dacă
brontozaurul ar fi fost
printre noi
acest mare
predecesor al rumegătoarelor
- deci util în principiu –
atunci
nu era oarecum altceva?
Nu era
totul mai colorat?
Nu era
preferabil să știm că avem
încă
un brontozaur
în carne
și nu numai în oase ?
Și dacă
ne-am fi gîndit la timp
la timp
la timp
(de Dan Deșliu)
Parc-aș trăi într-un castel
de carne vie și de oase
la orice foșnet dureroase
de șarpe sau de porumbel
Un castelan al nimănui
căci nimeni pavăza nu-i cere
decît eretica plăcere
de-a ști ce este și ce nu-i
Ca un incest neconsumat
tot ce-am trăit mă arde încă
meduza pe un colț de stîncă
sub care valurile bat
Din turla ultimului gînd
scrutez reptilele blajine
cu ochi de sulf suind în mine
încet de cine știe cînd
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu