4. /4 OCTOMBRIE 2021 - POEZIE
VIOLETA ZAMFIRESCU
| Violeta Zamfirescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută |  Craiova, România |
| Decedată | (86 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | poetă prozatoare[*] scriitoare |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
Modifică date / text  | |
Violeta Zamfirescu (nume la naștere: Lăzăroiu; n. 21 iulie 1920, Craiova – d. 4 octombrie 2006, București) a fost o poetă, prozatoare și redactoare română.[1]
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la Craiova, în familia ofițerului Sterian Lăzăroiu și a Ioanei. A urmat școala primară și primele cinci clase de liceu între 1931 și 1936 la Craiova. A continuat liceul la „Regina Maria” între 1936 și 1939, apoi a urmat studii de drept (neterminate), la Universitatea din București, între 1942 și l944.[2]
Activitate[modificare | modificare sursă]
A fost redactor la „Gazeta literară” (1954-l956); la Radio, redactor la emisiunile literare (1956-l959); la revista „Luceafărul” (1960-l968); din nou la Radio (1968-l969); redactor-șef al redacției de poezie la Editura Eminescu (1969-l971, când se pensionează.[3]
A debutat în anul 1951 cu poezie în revista „Viața Românească” și editorial în 1955, cu volumul Inima omului.
Opera[modificare | modificare sursă]
Versuri[modificare | modificare sursă]
- Rodul pământului, 1957;
- Ceasul de slavă, 1960;
- Frumusețe continuă, 1964;
- La gură de rai, 1965;
- Dragoste, 1968,
- Colind de primăvară, 1969;
- La poarta celor care dorm - poeme dramatice, 1970
- Poezii 1950 - 1972, 1972;
- Simfonie, 1975;
- În aerul vibrând, 1977;
- Lacrima pietrei, 1981;
- Incandescența miezului, 1981;
- Zbor de cântec peste nori, 1985.[4]
Romane[modificare | modificare sursă]
- Îndrăgostiții triști, 1979;
- Surâsul iubirii, 1984.
A mai scris versuri pentru copii, publicistică pe teme morale și turistice (O lume pentru toți, 1977).
POEZII:
Dans euforic
Au poame crude toți prunii, gutuii,
Cerul dezlănțuie alt curcubeu.
Și n-aud cum nucii bat - amăruii -
Frunză tomnatecă-n sângele meu.
Beau soare mult, mi se clatină mersul.
Râd și mă cațăr cu fânul pe clăi.
Sună zefirul în mine neștersul
Imn pentru flacăra ochilor tăi.
Crengile tinere pasc și ascultă,
Umbra e fată morgană ce piere,
Trece câmpia prin dragoste multă.
Sufletu-mi bate și-n pietre stinghere.
Ești nebunie, dragoste nouă,
Suflet fragil, veșnicie subțire.
Tot geamul cerului îl șterg de rouă,
Poate mi-e dat să mă pierd din iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu