9. /19 OCTOMBRIE 2021 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

Tannhauser de Richard Wagner

Tannhäuser și întrecerea poetică din Wartburg (títlul original în germană, Tannhäuser und der Sängerkrieg auf Wartburg) este o operă în trei acte cu muzica și libretul în limba germană, compusă de Richard Wagner și bazată pe două legende germane. 

Temele principale ale operei sunt lupta între iubirea sacră și cea profană și răscumpărarea prin iubire, temă dominantă la Wagner.

Premiera operei a avut loc la Dresda, la 19 octombrie 1845, însă performanța a fost sub așteptări, din cauza  distribuției necorespunzătoare. Tenorul care a întrupat personajul principal, Joseph Tichatscheck, deși era înzestrat cu o voce magnifică, avea slabe calități dramatice, într-unul din rolurile cele mai dificile din istoria operei. Același lucru se putea spune de Johanna Wagner, nepoata compozitorului, interpretând-o pe Elisabeth: voce proaspătă, era prea tânără pentru a înțelege temperamentul complex al protagonistului. Wihelmine Schröder-Devrient, veche glorie în declin, a fost depășită vocal și scenic de rolul zeiței Venus.^[1]

Factori care au influențat, de asemenea, au fost durata (peste trei ore) și complexitatea dramatică, pentru că, deși a păstrat unele vestigii din opera cu numere, este articulată în jurul melodiei fără sfârșit. Deși Wagner s-a simțit tentat să scurteze unele lungimi, în cele din urmă a păstrat totul.

Această operă ocupă locul 53 în topul celor 100 cele mai reprezentate în perioada 2005-2010, conform statisticilor din Operabase, fiind a 14-a în Germania și a șasea a lui Wagner, cu 82 de spectacole.

Personajele principale

·         Hermann, conte de Turingia (bas)

·         Tannhäuser (tenor)

·         Wolfram von Eschenbach (bariton)

·         Walther von der Vogelweide (tenor)

·         Biterolf (bas)

·         Heinrich der Schreiber (tenor)

·         Reinmar von Zweter (bas)

·         Elisabeta de Turingia, nepoata contelui (soprană)

·         Venus (soprană sau mezzosoprană)

Argument

Dresda, 1845.

Actul I

 Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Scena I.

Interiorul Muntelui lui Venus

Sirenele, naiadele, satirii și amorașii se joacă și dansează pentru a-i distra pe Venus și pe Tannhäuser, care trăiește aici de mult timp, sedus de zeiță (Balet și Cr.: Naht euch dem Strande!: Haideți pe malul apei!) Ea își dă seama că  Tannhäuser nu se mai simte la fel de fericit ca înainte (D: Geliebter, sag: Spune-mi, iubite.) La întrebările ei, Tannhäuser îi spune că ar dori să se întoarcă în lumea lui. Zeița încearcă să-l facă să uite aceste idei și-l roagă să cânte. Trubadurul preamărește iubirea carnală, dar îi este dor de ceilalți muritori. (S.: DieTöne lob (La3):  Cânt spre slava ta!) Venus încearcă să-l convingă să rămână lângă ea, dar nu reușește. (S.: Geliebter, komm!: O, vin', iubitule!) Când îl lasă să plece, îi prezice că într-o zi își va aminti de ea. Iar ea va fi atunci dispusă să-l ierte (S.: Wie hat' ich das erworben: Ce-am făcut eu să merit asta?)

Scena II.

O vale lângă castelul Wartburg.

Un  ciobănaș paște oile în timp ce cântă (Frau Holda). Se apropie pelerinii care sunt în drumul lor spre Roma. Tannhäuser cade în genunchi în fața lor și cere să se alăture grupului (Cr.: Zur dir perete ich: Către tine mă duc), când dintr-o dată intră un grup de vânători, condus de conte, care îl recunoaște pe trubadur și îl salută. Întrebat, Tannhäuser nu spune de unde vine și continuă cu ideea sa de a merge la Roma (Nc.: O, bleib!: Oh, stai'), până în momentul în care Wolfram îi spune că Elizabeth este foarte tristă din momentul plecării sale (S.: Als du kühnen Sange). Trubadurul auzind numele iubitei decide să se întoarcă la Wartburg (Nc.: O Kehr zurück!: O, întoarce-te cu noi!!!; Der Himmel: Cerul).

Actul II

Sala unde se ține concursul, castelul din Wartburg.

Elisabeth cântă locul care  a văzut atâtea mari competiții și care își va recăpăta strălucirea odată cu revenirea lui Tannhäuser (A.: Dich teure Halle: Tu, nobilă sală) (Si4). Trubadurul în cele din urmă se întâlnește cu tânăra domniță care, plină de discretă bucurie, îi urează bun venit (D: O Fürstin !: Oh, Prințesă!; Ich preise dieses Wunder: Binecuvântat acest miracol; D: Gepriesen sei die Stunde: Binecuvântate aceste ceasuri). Se apropie contele și, văzând bucuria nepoatei sale, îi promite că își va îndeplini toate dorințele (Noch bleibe denn unausgesprochen: Să mai rămână lucruri nerostite). Vin nobilii pregătiți să participe la concurs (Cr.‑ Freudig begrüsen wir: Vesel salutăm). Contele amintește istoria măreață a locului și promite că mâna nepoatei lui va fi premiul pentru câștigătorul concursului (S.: Gar und viel schön). Începe competiția. Wolfram cântă laudând iubirea mistică (S.: Blick ich umher: Mă uit în jurul meu). Tannhäuser îi spune că dragostea este o pasiune mortală (S.: O Wolfram). Biterolf îi răspunde că iubirea este sentimentul eroic, care apără virtutea. (S.: Heraus zum Kampfe mit uns allen!: Vă provoc la un duel!). Wolfram invocă pe cel atotputernic, care îl va inspira (S.: O Himmel: Oh, ceruri!). Tannhäuser, exasperat, laudă dragostea carnală și susține că a fost pe Muntele lui Venus (S: Dir, Göttin der Liebe (,): Tu, zeiță a dragostei). Toți sunt indignați, acuzându-l de blasfemie (Nc.: Ihr habt'es gehört!: "Ceea ce ai auzit!). Când cavalerii dau să-l atace cu săbiile, Elisabeth intervine și cere iertare, căci crede că Tannhäuser se va întoarce la zei (S. și C.: Der Unglücksel'ge: Nefericitul; Ein Engel: Un înger). Contele spune că își poate găsi iertarea doar însoțind pelerinii la Roma (S.: Ein furchtbares Verbrechen: O crimă oribilă; Nc.: Mit ihnen du sollst wallen: trebuie să mergi cu ei.) Imediat se aude corul de pelerini care trece în apropierea castelului. Tannhäuser fuge să li se alăture (Cr.: Am hohen Fest: Oh, zile de sărbătoare). (Intermezzo: Pelerinajul lui Tannhäuser).

Actul III

Aceeași vale din scena II, actul I.

Wolfram o privește cu adorație pe  Elisabeth care se roagă la fecioară (S.: Wohl wüsst ich sie hier im Gebet zu finden: Știam că aici o voi găsi, rugându-se.) Se apropie un grup de pelerini (Cr.: Beglückt darf nun dich: Fericit pot să o revăd), dar între ei tânăra nu-l vede pe iubitul ei. Cu tristețe se resemnează să moară și să ceară iertare pentru păcatele sale (S.: All mächt'Jungfrau: Sfântă Fecioară atotputernică.)     Se lasă noaptea. Când tânăra pleacă, Wolfram, care a iubit-o dintotdeauna, cânt luceafărului de seară să o însoțească în urcarea sa la ceruri (R.: Wie Todesahnung: Ca o presimțire a morții; A.: O du mein Hilder Abendstern: O, tu, dulce stea a serii.) Dintr-o dată, apare un om în zdrențe. Este Tannhäuser, pe care prietenul său nu îl recunoaște. Când în cele din urmă își dă seama, îl întreabă dacă a dobândit iertarea (D: Ich hörte Harfenschlag: am auzit sunetul de harpă). Trubadurul, agresiv, îi răspunde că Papa a refuzat spunând că așa cum bătrânul său toiag nu va înflori niciodată, așa nu va primi el iertare pentru păcatul său. Tannhauser declamă Narațiunea: Inbrust im Herzem ('3: Inimă în flăcări), declarând că vrea doar să se întoarcă în brațele lui Venus. Brusc apare zeița și Tannhäuser aleargă spre ea, în timp ce prietenul său încearcă să-l salveze. Când acesta rostește numele Elisabethei, Venus dispare cu tot cu anturajul său (Willkommen, ungetreuer Mann: Bun venit, bărbat necredincios). În întuneric apare o procesiune cu torțe care transportă sicriul tinerei domnițe. Tannhäuser vine lângă sicriul ei, îi spune  să se roage pentru el și cade mort peste ea. În acel moment se apropie un grup de tineri pelerini care transportă cârja papală pe deplin înflorită, simbol al lui iertării lui Tannhäuser de către Dumnezeu . (Nc.: Ich ward der Engel sel'ger Lohn: Așteptam răsplata îngerilor).

La Boheme – Giacomo Puccini

La bohème [la bɔˈɛm] (Boema) este o operă în patru acte cu muzica compusă de Giacomo Puccini, pe un libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul "Scènes de la vie de bohème" de Henri Murger.

Premiera operei a avut loc la Torino, „Teatrul Regio”, la 1 februarie 1896, sub conducerea dirijorului Arturo Toscanini, aflat la începutul carierei sale.

Acțiunea

Actul I

Locul: Într-o mansardă

Patru prieteni - poetul Rodolfo, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard și filosoful Colline - își împart bucuriile și grijile cotidiene într-o mansardă pariziană. Este ajunul Crăciunului și buna dispoziție le este tulburată de apariția proprietarului, venit să ceară chiria. Cei patru reușesc să-l gonească și decid să-si petreacă restul serii la cafeneaua Momus. Nevoit să zăbovească acasă câteva minute, Rodolfo primește vizita inopinată a vecinei Mimi. Cei doi se plac, își mărturisesc iubirea și pleacă împreună spre cafenea.

Actul II

Locul: Cartierul Latin, cafeneaua Momus

Sărbătoarea Crăciunului este în toi la cafeneaua Momus. Mimi se integrează perfect în grupul de prieteni. Comportamentul gălăgios al Musettei, fosta iubită a lui Marcello și actuala amantă a bătrânului Alcindoro, tensionează puțin atmosfera. Musetta îl recucerește pe Marcello și totul reintră în normal.

Actul III

Locul: Barrière d'Enfer

Mimi, nemulțumită de evoluția relației sale cu Rodolfo, se confesează lui Marcello, pentru ca mai apoi, ascunsă în apropiere, să afle adevarata cauză a atitudinii iubitului său. Grav bolnavă de plămâni, la un pas de moarte, Mimi ar trebui (în concepția lui Rodolfo) să-și găsească un protector bogat pentru a se salva. Trista despărțire a celor doi este întreruptă de inerentele dispute dintre Marcello și Musetta.

Actul IV

Locul: În mansardă

Rodolfo și Marcello încearcă să se dedice creației, dar gândul le zboară spre iubitele lor. Veselia produsă de apariția celorlalți doi amici, Colline și Schaunard, se va stinge odată cu venirea muribundei Mimi, adusă de Musetta. Cu toate eforturile afective și materiale ale prietenilor, Mimi își dă sfârșitul în locul unde a fost fericită odinioară, înconjurată de cei dragi.

La Boheme – Giacomo Puccini

Cu Gianni Raimondi, tenor Italian

Gianni Raimondi (n. 17 aprilie 1923, Bologna, Italia – d. 19 octombrie 2008, Pianoro, Italia) a fost un tenor liric italian, care a interpretat în special roluri din opere italiene.

Gianni Raimondi s-as născut în Bologna în 1923. Așa cum se obișnuia, și-a făcut debutul pe scenă în provincia sa natală, în Budrio, în Rigoletto (1947). Un singur an i-a fost suficient pentru a a junge la Teatro Communale în Bologna. Foarte rapid după această afirmare pe o scenă lirică de importanță națională, Raimondi a debutat la Teatro alla Scala din Milano, îmbarcându-se spre o carieră de excepție, care l-a adus la Viena, Berlin, London, New York, Buenos Aires.

George Niculescu Basu

George Niculescu-Basu (n. 9 aprilie 1882 – d. 19 octombrie 1964) a fost un cântăreț de operă român^[1] (bas), artist al poporului, solist al Operei Române^[2] din București.

A fost distins cu Ordinul Muncii Clasa I-a (1952) „cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate și a 70 ani de viață”